Despre tratamentul medicamentos in Alzheimer

Tatal meu a fost diagnosticat acum 7-8 ani cu dementa senila. Mie mi se pare ca se tine bine pentru cineva de aproape 80 de ani, isi rezolva singur problemele administrative,  ma uimeste deseori cu cunostintele pe care le are, din aproape orice domeniu. Citeste zilnic carti, reviste sau ziare, ca sa fie la curent cu ce se intimpla in tara si in lume.

Explicatia psihiatrei e ca inteligenta lui reuseste sa acopere semnele dementei, sa o ascunda oarecum. De atunci , urmeaza cu multa constinciozitate un tratament cu Ebixa. Din discutiile cu anturajul meu, am remarcat ca multi oameni virstnici sunt tratati cu Ebixa in Romania. Chiar daca nu orice dementa e Alzheimer.

 

In Franta exista o revista independenta numita Prescrire. Informatiile pe care le publica sunt fiabile, pentru ca revista este finantata doar de abonati. Nu primeste subventii, nu are publicitate, nici actionari sau sponsori. O parte din informatiile pe care le difuzeaza sunt gratuite si la dispozitia tuturor. Nu stiu daca si in Romania exista asa o revista, n-am auzit.

Asa ca mi-am facut obiceiul sa caut informatiile despre medicamente pe sit-ul lor. Eu evit farmaciile de citiva ani, dar cind mai aud de cineva care ia un tratament , caut medicamentul dupa substanta activa .

Iata articolul consacrat tratamentului pentru Alzheimer pe care l-am tradus si adaptat :

Medicamentele pentru boala Alzheimer disponibile in 2016 au o eficacitate minima si tranzitorie. Prezinta multe efecte adverse grave si numeroase interactiuni medicamentoase.

 

Primele medicamente autorizate in boala Alzheimer au aparut in a doua jumatate a anilor 1990. La inceput au fost privite cu multa speranta .

Insa, cu timpul, datele evaluarilor clinice s-au tot adunat si duc la concluzia ca medicamentele de care se dispune in prezent au o eficacitate minima si tranzitorie.

Nici unul din ele nu si-a dovedit eficacitatea in incetinirea evolutiei bolii, in schimb toate expun la efecte indezirabile grave, uneori mortale. Cu atit mai mult cu cit sunt utilizate in tratamente de lunga durata si sunt implicate in interactiuni periculoase (pentru ca de regula bolnavii iau mai multe medicamente simultan).

 

Dopenezil (Aricept sau altele), galantamina (Reminyl sau altele), rivastigmina (Exelon sau altele), au ca efecte adverse : tulburari digestive, dintre care varsaturi uneori grave, tulburari neoropsihice, tulburari cardiace: bradicardii, sincope si tulburari de ritm.

Memantina (Ebixa sau altele) expune la tulburari neuropsihice (cum ar fi halucinatii, confuzie, senzatii de vertij, cefalee, ducind uneori la comportament violent, convulsii) si insuficiente cardiace.

In concluzie aceste medicamente expun pacientii la efecte indezirabile, de o gravitate disproportionata fata de eficacitatea lor minima si pasagera.

Revista preconizeaza renuntarea la tratamentele medicamentoase si axarea pe masuri de organizare a vietii cotidiene, mentinere a activitatii , ajutor si sustinere pentru cei care ingrijesc astfel de bolnavi.

Note: Prin „altele” se inteleg toate genericele care contin aceeasi substante activa. De exemplu pentru Ebixa, substanta activa fiind  clorhidratul de memantina, exista in Romania 29 de forme de generice.

Cercetind compozitia Ebixei, m-am lovit iar de E171 dioxid de titan

Intr-un articol mai vechi din Prescrire erau mentionate doua studii desfasurate : unul pe o durata de 2 ani, altul de 3. Ambele au pus in evidenta o mortalitate mai mare a pacientilor sub tratament decit sub placebo.

Eu va recomand sa cititi intotdeauna cu atentie prospectul medicamentului. O cautare pe internet pe un site independent va poate aduce mai multe clarificari.

Insa … pornisem de la tata. Continua sa isi ia tratamentul, convins ca medicamentele prescrise de doctor nu pot sa faca decit bine.

 

Romain GHERARDI: Toxic Story-doua sau trei adevaruri incomode in ceea ce priveste vaccinurile si adjuvantii lor (deux ou trois vérités embarrassantes sur les vaccins et leurs adjuvants)

In ultima vreme citesc mai putina beletristica si mai multe carti documentare. Insa zilele trecute am citit o carte care m-a pasionat la fel de mult ca un roman de aventura, ba chiar am varsat si citeva lacrimi la un moment dat. Si totusi, nu e un roman, ci o istorie adevarata. Acum o citeste sotul : e entuziasmat si el.

E povestea unui neuropatolog, cercetator- profesor universitar, care in anii 90 incearca sa determine cauza unei patologii nou aparute, care intriga si ingrijoreaza lumea medicala. Din momentul in care descopera ca e provocata de adjuvantii pe baza de aluminiu din vaccinuri, toate usile i se inchid .

Cuvintul « vaccin » il face o persona non grata : nu mai primeste finantari pentru cercetari, articolele stiintifice nu ii mai sunt publicate, nu mai este invitat la congrese, aproape toata lumea medicala il priveste cu suspiciune. Si totusi, el nu e un antivaccinist, doar expune pericolele potentiale ale acestor adjuvanti.

Descopera similitudini foarte mari dintre boala nou descoperita si sindromul razboiului din Golf. Si sa vezi coincidenta : acest sindrom a aparut la soldatii americani care au primit doze mari de vaccinuri intr-un timp foarte scurt. Unii din ei nici n-au apucat sa ajunga pe linia frontului, ca sa poata fi luate in considerare alte cauze, dar sufera de sindrom. Ca prin minune, documentele relative la vaccinarea masiva au disparut din arhivele americane. Iar dintre soldatii francezi , care n-au fost vaccinati, nu s-a imbolnavit nici unul.

Si totusi autoritatile medicale nu-l aud. Nimeni nu e interesat de rezultatele cercetarilor lui. Desi rastoarna dogmele cu privire la inocuitatea adjuvantilor, autoritatile sanitare si industria vaccinurilor persista in a nega.

Incearca sa traga un semnal de alarma adresindu-se autoritatilor medicale , cind spune ca oamenii isi dau seama ca adevarata putere se deplaseaza incontinuu din mina statului, spre multinationalele al caror scop este doar profitul (evolutia pietei mondiale de vaccinuri intre anii 2005-2020 e intr-o crestere de la 9 la 59,2 miliarde de dolari). Majoritatea responsabililor din lumea farmaceutica n-au venit niciodata in contact cu victimele vaccinurilor. Pentru ei, efectele adverse se rezuma la statistici. Bolnavii nu se vad, suferinta lor ramine anonima, doar o linie intr-un fisier Excel.

Doctorul Gherardi crede ca ar trebui facut ceva ca populatia sa aiba din nou incredere in vaccinuri. Ar trebuie recunoscuta nocivitatea adjuvantilor si finantate studii independente asupra toxicitatii acestora. Solutiile sunt numeroase si autorul ofera destule piste.

 

Adjuvantii sunt un grup de substante care se adauga in vaccinuri ca sa stimuleze reactia imunitara a organismului. La dozele de rappel, adjuvantii nu mai au nici un efect, deci s-ar putea folosi foarte bine vaccinuri lipsite de adjuvanti , doar ca ar fi complicat si nerentabil pentru industrie . Nu toata lumea prezinta o sensibilitate , insa vaccinarea se face la scara mare, ceea ce are ca rezultat un numar consecvent de reactii. 

Boala cauzata de adjuvanti se numeste miiofasciita cu macrofage. Se manifesta prin dureri handicapante, epuizare cronica, mari dificultati de atentie si de memorie. Persoanele suferinde nu mai pot lucra, iar viata lor de zi cu zi devine un chin. Boala se declanseaza dupa un interval de timp relativ lung : luni sau ani dupa vaccinare. Se presupune ca exista o predispozitie genetica. Numarul de cazuri in lume nu e bine cunoscut : in primul rind pentru ca simptomele apar tirziu, un medic insuficient de bine informat nu face legatura intre simptome si vaccinare. In al doilea rind pentru ca simptomele sunt comune mai multor boli sau sindroame. Se presupune ca in lume ar exista citeva mii, daca nu zeci de mii de bolnavi.

Mai multi oameni de stiinta considera ca aluminiul vaccinal e co-responsabil de incidenta tot mai mare a unor boli cum ar fi : scleroza in placi,scleroza laterala amiotrofica, tulburari din spectrul autistic, fibromialgii. De altfel se constata ca in ultimii ani a scazut foarte mult incidenta bolilor infectoase, dar a crescut in mare masura cea a bolilor autoimune sau alergice.

Inainte exista in Franta un vaccin trivalent DTPolio , fara adjuvanti, a carei productie a incetat in 2008, subit si fara explicatii . Mai mult, din anul 2014, vaccinurile tetravalente DTPolio- pertussis si pentavalente DTPolio Haemophilus influenza B Pertussis sunt in ruptura de stoc. Mentionez ca in Franta vaccinarea obligatorie e doar DTPolio. Parintii care vor sa-si vaccineze copilul sunt obligati sa recurga la un « super vaccin » cum ar fi Infanrix hexa , care contine 3 vaccinuri neobligatorii pe linga DT-Polio, aluminiu (neurotoxic), formaldehida(presupus cancerigen) si antibiotice(polimixina B, neomicina).

In Romania se foloseste hexavaccinul (3 injectii la copiii pina la 1 an) . Uitindu-ma pe siturile romanesti, vad peste tot ce boli severe pot sa apara daca nu respecti calendarul vaccinarilor. Nicaieri despre ce boli ar putea sa apara daca il respecti scrupulos. Exact cum se spunea si in carte : autoritatile considera populatia ca pe un copil mic, caruia i se ascunde o parte din adevar, de teama sa nu-l apuce panica .

Eu cred ca simplitatea e buna si in materie de vaccinuri. Si va las pe voi sa meditati.

Jocuri pentru a citi mai usor notele muzicale

In Franta multi copii studiaza un instrument muzical: cel putin la noi in zona, fiecare oras are „conservatorul”lui. Prin „conservator” , aici se intelege o scoala de muzica, unde se practica un instrument.

In general depind de primarii, care subventioneaza o parte din cheltuieli, astfel parintilor le revine o suma relativ mica. Pretul depinde asadar de oras , mai bine zis de subventia acordata de primarie. In unele orase, conservatoarele sunt luate cu asalt, asa ca nu toti copiii pot avea un loc sau nu pot studia instrumentul pe care si-l doresc. O prietena din Paris imi spunea ca la ei s-a stat la coada de cu seara pentru inscrierile care incepeau a doua zi dimineata. Si eu care credeam ca pe aici nu se fac cozi. Daca uiti cumva de ziua inscrierii, slabe sanse sa mai prinzi un loc ca elev nou. Elevii vechi au loc asigurat, insa in nici un caz n-au voie sa uite sa se reinscrie si ei in intervalul de timp alocat….altfel au pierdut avantajele.

Nu numai copiii studiaza la la conservatoare, ci si adulti, si nu putini.

Copilul meu a vrut sa studieze pianul, dar in oras la noi nu erau locuri. Asa ca am ales varianta de a-l inscrie in orasul vecin, la o scoala de muzica privata, al carei statut e de asociatie. Costa mai scump, dar ai loc.

In general studiul consta intr-o ora de solfegiu si jumate de ora de instrument pe saptamina. In primii ani e obligatorie si o ora de cor pe saptamina. La cei mai mari se fac uneori in plus si ore de ansambluri de instrumente. Din cind in cind copiii prezinta cite o auditie cu public.

Multe lucruri depind de conservator, mai bine zis de directorul lui: daca au sau nu cursuri de adulti(locuri putine inseamna privilegiat copiii), daca si in ce masura se face solfegiu, daca si cit timp e obligatoriu corul. De exemplu la noi in oras, pentru a incepe pianul trebe sa ai deja un an de solfegiu facut, in orasul vecin se incepe direct pianul si solfegiu abia in anul doi de pian.

Studiul e organizat in cicluri . La sfirsitul fiecarui an copiii vor promova (sau nu) in functie nu numai de rezultate, dar si de politica scolii.  De exemplu  copiii mei care acum sunt adulti au renuntat pe vremuri sa mai faca instrument la conservatorul local, pentru ca desi  lucrau bine, au lipsit cam mult de la orele de cor , care erau inca obligatorii in al 4-lea sau 5-lea an de conservator. Acolo unde merge acum copilul (mai) mic, corul e obligatoriu doar in primii 2 ani .

Mie una imi place educatia  muzicala oarecum generalizata, fara a verifica daca ai sau nu ureche muzicala. Parca asistind la toate orele de pian ale copilului, mi s-a dezvoltat intr-o oarecare masura un simt muzical pe care eram convinsa ca nu-l am. Pentru ca n-am pic de ureche muzicala.

De fapt am scris toata povestea asta lunga doar ca sa spun ce am aflat de curind. Copilul meu nu e prea dibaci in a citi notele. Asa ca profesoara mi-a propus sa il las sa se joace la jocul http://www.solfego.fr/   ” Spunea ca multi elevi de-ai ei au progresat vizibil. Noi folosim doar partea „lectura de note ».

Cum pe telefon nu mi se pare ca merge prea bine, am gasit aplicatia SolfaRead.

Va dati seama ce bucurie pe capul copilului,ca nu numai ca il las sa se joace pe ecrane, ci chiar il incurajez sa o faca!

Atentie la aditivi!

 

De cite ori merg la biblioteca, citesc neaparat doua reviste ale unor asociatii de consumatori. Totdeauna aflu lucruri interesante .

Azi mi-au atras atentia 2 articole :

Primul se refera la substantele de evitat in produsele cosmetice.

Riscurile sunt mai mari la produsele care nu se clatesc si ramin deci pe piele.

Copiii sub 3 ani nu trebuie expusi deloc la ele.

Perturbatorii endocrini sunt obligatoriu de evitat la copii, adolescenti si femei insarcinate.

Au in revista si o mica lista de imprimat , buna de luat la cumparaturi. Iata   link-ul , daca intereseaza pe cineva. Si ma felicit ca nu prea folosesc produse cosmetice, desi ar trebui sa verific pastele de dinti.

In revista erau date multe exemple de produse care le contin totusi, desi anul trecut li s-a pus in vedere producatorilor sa le elimine. Dar numai o mica parte din ei s-au conformat. Iar pentru consumator e destul de complicat sa caute  ce e bun si ce nu in lunga lista de ingrediente .

 

https://www.quechoisir.org/decryptage-produits-cosmetiques-telechargez-notre-carte-repere-des-molecules-toxiques-n11449/?dl=23134

 

Al doilea este o alerta asupra aditivului alimentar E171 (dioxidul de titan, care contine 40% nanoparticule) care induce probleme de imunitate si aparitia de leziuni precanceroase la sobolani.

E folosit mult in industria agroalimentara , mai ales pentru a albi si opacifia pastele de dinti, sau in bomboane, biscuiti, produse cu ciocolata, guma de mestecat sau mincaruri gata preparate, induce probleme de imunitate si aparitia de leziuni precanceroase la sobolani.

Riscul la care sunt expusi consumatorii e cu atit mai inutil, cu cit aditivul n-are nici o valoare nutritiva, nici nu amelioreaza procesul de fabricatie sau de conservare. E doar un pigment alb .

Sistemul educativ in Franta: scoala primara

 

Scoala primara dureaza 5 ani : CP, CE1, CE2, CM1, CM2. Adica curs preparator, curs elementar 1 si 2, curs mediu 1 si 2. Programul e dimineata 8.30-11.30 si dupa-amiaza 13.30-15.45. Miercurea doar dimineata. Majoritatea copiilor ramin la cantina in pauza de la prinz. Dupa scoala se poate face asa numitul « étude » : copiii isi fac lectiile intr-o clasa supravegheata de o persoana. Cantina e cu plata si s-a tot scumpit de-a lungul anilor, astfel incit acum e de 5 euro tarif intreg. Sunt reduceri, dar n-as vrea sa avem asa un venit mic incit sa avem vreo reducere. La etude acum costa, pe vremuri era gratuit.

Scoala noastra e la 6 minute de mers pe jos , dar cel putin in primii 3 ani, toti copiii sunt insotiti de parinti la dus si la intors. Ba multi vin cu masinile si opresc in fata scolii, lasind motorul aprins pina duc copilul la poarta. In fiecare dimineata ma indignez de mirosul de gaz de esapament din fata scolii. Si iar o sa spun ca pe vremuri (10 ani) nu era asa, copiii veneau pe jos. Prin clasele mai mari , copiii incep timid sa mai circule singuri, desi unii parinti isi insotesc copilul pina termina scoala primara.

Unele clase au un dublu nivel, mai frecvent CP/CE1. Acum al meu e in clasa dublu nivel CM1/CM2. Asta inseamna clase mai mici (25 ), cu elevi autonomi , capabili sa lucreze singuri in timp ce invatatoarea se ocupa de celalat nivel.

Ceva diferit de Romania e « saltatul de clasa ». Mai des din CP in CE1, dar nu e exclus nici la alte nivele. Copiii care stiu sa citeasca, in loc sa faca CP-ul, trec direct in CE1. Unii sar si cite 2 clase, nu neaparat in acelasi an.

Clasa nu se repeta decit in anumiti ani scolari, dar nu stiu bine care. Nu ramine repetent decit un copil care are oarecare potential, adica sanse sa progreseze. Daca se considera ca nu e cazul, trece mai departe si continua sa deranjeze clasele prin care trece.

In fiecare an se schimba atit invatatoarea cit elevii dintr-o clasa. Ceea ce e un lucru foarte bun pentru elevi : se obisnuiesc cu diverse stiluri de oameni si in general cunosc aproape orice copil din scoala.

Inscrierea se face automat de la gadinita, teoretic parintele nu mai trebuie sa faca nimic. Copiii sunt arondati la o anumita scoala functie de domiciliu. Se accepta derogatii in functie de locul de munca al parintilor sau daca o alta persoana se ocupa in timpul zilei de copil. Cred ca se accepta derogatii usor pentru ca in caz de sub-efectiv se desfiinteaza o clasa , deci o invatatoare ar pleca iar restul claselor ar fi mai aglomerate.

Toti incep scoala in anul calendaristic in care implinesc 6 ani. Punct. Asta e regula.

Parintele roman proaspat venit in Franta e entuziasmat : temele scrise sunt interzise(unele invatatoare de moda veche mai dau totusi uneori cite o fraza de scris, cite o problema de rezolvat), in vacanta nu sunt teme,nici lecturi obligatorii, bani se dau daca vrei pentru « cooperativa » , putini, la inceput de an.

La inceput de an se face o sedinta cu parintii, unde se explica in mare cum va decurge anul scolar, totul e la modul general, nu se dau nume . Elevii au o lista de rechizite de cumparat, dar majoritatea caietelor le primesc de la scoala, cu numele lor scris frumos pe eticheta. Nu se fac concursuri, ca in Romania. Copiii fac in cadrul scolii 20(sau 16 nu-mi mai amintesc bine) de sedinte de inot, sunt dusi-adusi cu autobuzul la piscina, unde monitorii se ocupa cu rabdare de copiii impartiti pe grupe, in functie de nivel. Apoi mai au diverse activitati , gen gimnastica la o sala, cu profesor de gimnastica, citeva ore de arte plastice cu o persoana venita special . Deci la inceput toate sunt bune si frumoase, tu, ca parinte te feliciti ca nu ti-ai supus odorul stresului si sistemului din Romania.

DAR….ca este un dar…

Dupa o vreme iti dai seama ca nu fac mare lucru la scoala. Ca in clasa a 4-a copilul tau nu stie inca tabla inmultirii. Si in ciuda eforturilor tale de a repeta cu el, nu vrea, ca doar la scoala nimeni nu-l obliga. Parerea mea e ca sistemul scolar francez face din copii niste lenesi.

Totul e facut ca cei slabi sa ajunga la un nivel acceptabil. Stacheta e pusa foarte jos. An de an se schimba pogramele si se scot bucati din materie.

Manuale nu sunt, decit extrem de putine, de multe ori nu vin cu ele acasa. Se transmit de la un an la altul. Anul asta n-am avut nici un manual, doar caiet de matematica, primit de la scoala, care, bineinteles nu se mai transmite altora, pentru ca se lucreaza pe el. In rest scriu in caiete sau primesc multe fotocopii.

De cind suntem aici, am vazut cu ochii mei cum nivelul a scazut , si iar a scazut.

Anul asta principalele subiecte abordate la sedinta cu parintii au fost :

-Programa foarte prost facuta . Asa ca invatatoarea va face cu ei la istorie perioadele care au fost scoase din programa, doar ca ssst, daca vine inspectie sa nu ne miram ca vor face altceva

-Lipsa de bani, primaria nu da bani, asa ca nu se fac iesiri, nu se mai fac « clase verzi »

Pe vremea cind copiii mei care acum sunt mari frecventau scoala primara, se faceau frecvent « clase verzi », adica plecau pe cite o saptamina in locuri unde faceau scoala si studiau tot felul de lucruri la fata locului. De exemplu in Bretania : invatau despre maree, despre scoici, vizitau locul unde se extrage sarea din apa de mare, etc.

-Antrenamentul in caz de atac terorist. Daca pina acum se facea regulat antrenamente contra incendiilor, contra catastrofelor naturale, acum a aparut si asta. Ti se face pielea de gaina, desi e un lucru bun. Asa ca s-au facut antrenamente ca sa stie copiii sa stea in clasa, in intuneric, fara sa miste.

Am mai aflat ca anul asta nu se va face engleza, pentru invatatoarea de anul asta nu stie. Scoala nu le plateste cursuri ca sa se perfectioneze.

Fac o paranteza : anii trecuti am primit o instiintare cum ca o sa se organizeze cursuri gratuite in limba materna pentru copiii care au origini straine, dar la cursurile astea sunt primiti si altii care vor. Dintre limbi erau araba, turca, portugheza chineza si italiana. Am inscris plina de speranta copilul la italiana, ca am spus ca e cea mai asemanatoare cu romana. Dar pina la urma s-a ramas doar la araba si portugheza.

Se mai stabileste si lista cu parintii care pot sa faca fotocopii(pentru intreaga clasa) pe la serviciile lor. Cu rindul. Ba chiar sunt citiva care se ofera sa faca si fotocopii color cind e cazul.

 

Trebuie recunoscut ca n-a fost prea vesela sedinta. Nu ma bucura nici gardurile tot mai mari si sitemul tot mai bine pus la punct care nu permite persoanelor straine accesul in scoala. Dar asta e lumea in care traim. De anul asta nu mai e permis nici macar accesul parintilor in curtea scolii, nici chiar in prima zi de scoala, cind de regula parintii isi conduceau copilul pina la locul clasei lui, ca alta ceremonie n-a existat niciodata.

Un lucru bun e ca elevii slabi la invatatura au parte de ore suplimentare, in afara programului, in grupe mici, de cite 6. Acum citiva ani am avut parte de o invatatoare careia i s-a parut incorect ca doar cei slabi sa beneficieze de asta, asa ca a impartit clasa in mai multe grupe de nivel si facea cu toti, pe rind lucruri interesante , pe care nu le-ar fi facut in clasa.

Anul asta am fost destul de socata sa aflu ca exista un copil care nu sta locului la ore si face o debandada ingrozitoare, dar, pentru ca « parintii lucreaza si n-au cu cine il lasa », sta cu schimbul cite jumate de zi in fiecare clasa. La clasa copilului meu ii vine rindul martea dupa masa. Atunci nu se face mare lucru, pentru ca respectivul copil deranjeaza prea tare. Invatatoarea ne-a transmis ca n-ar fi rau ca noi , parintii, sa luam atitudine si sa ii scriem directoarei ca nu suntem de acord. Pentru ca personalul didactic n-are ce face. Altfel, copiii autisti sau mai diferiti sunt bine integrati in colectiv.

Ca o dovada a faptului ca nivelul scolii scade si ca elevii nu-s deloc incurajati sa mai si munceasca, e bilantul pe trimestrul asta. Pina acum acest bilan era foarte complet, cu zeci de rubrici, in care erau mentionate toate abilitatile si achizitiile . Ei bine, de trimestrul asta rubricile sunt putine si calificativele in asa fel facute, incit orice copil normal are calificativul maxim la absolut tot. Poate exagerez putin, dar copilul meu nu-i un geniu, desi dupa hirtia asta asa ai crede.

O alta hiba a scolii e ca invatatoarele lipsesc. Unele putin, altele sunt campioane. Absentele sunt de obicei saptamina dinaintea vacantelor si cea de dupa. Anul asta avem o invatatoare care vine pe locul 2 abia, ca aveam una si mai si. Printre motivele ei : toxinfectie alimentara, pisica bolnava si dusa la veterinar, masina care se strica in vacanta…. Dupa o absenta de mai multe zile, vine un suplinitor, dar in primele zile copiii sunt distribuiti prin alte clase, unde nu participa la lectii, ci doar deseneaza sau isi gasesc cite ceva de facut .

Daca un copil lipseste parintele e obligat sa sune dimineata la scoala, daca se prelungeste mai multe zile, suna zilnic. La sfirsit cind se reintoarce la scoala, parintele scrie citeva rinduri in caietul de legatura cu scoala.

Am remarcat ca in general parintii asteapta de la scoala totul, nu prea se ocupa indeaproape de temele copiilor. Mai ales ca multi merg la « études », asa ca nu trebuie verificat nimic. De multe ori cind trebuie sa vinna intr-o anumita tinuta la scoala, sunt citiva ai caror parinti au uitat. Ba chiar sunt si parinti care uita sa le puna copiilor gustari cind pleaca in excursii pe o zi.

La scoala primara, elevii ies in diverse locuri. In clasele mici au nevoie de parinti insotitori, apoi se descurca si doar cu invatatoarea.

Ca dovada ca observatiile mele empirice sunt juste, un subiect care revine cu regularitate in mass-media e despre cit e de slaba scoala franceza, cum iese in coada clasamentelor si ce s-ar putea face pentru ameliorare.

Prin urmare tot mai multi parinti se orienteaza catre scolile private, in general catolice. Despre ele nu stiu sa spun prea multe, doar ca profesorii nu lipsesc si elevii sunt mai bine incadrati. Nici nu costa o avere, pentru ca majoritatea sunt sub contract cu statul. Ne gindim tot mai mult sa inscriem copilul la anul. De fapt inscrierea se face cu un an inainte si sunt privilegiati elevii care au urmat clasele primare tot la ei.

Mai trebuie sa spun si despre posibilitatea pe care o au parintii care lucreaza de a-si lasa copiii la asa numitele « centre de loisirs ». II lasa acolo dimineata (cred ca la 7 se deschid), copiii sunt dusi la scoala de catre personalul centrului. Dupa-amiaza sunt luati tot in grup , merg la centru, unde fac diverse activitati. In vacanta copiii isi petrec acolo toata ziua, fac iesiri la piscina, parcuri de distractie, sau jocuri in curtea centrului. Uneori se uita la filme la televizor. La prinz maninca la cantina. Totul costa, in functie de salariul parintilor, la un salariu mediu n-ai nici o speranta la reduceri.

Miine voi continua cu colegiul si eventual cu liceul. M-as bucura sa comentati cum vi se pare, daca e diferit pe la voi. Eu vad multe avantaje, dar si multe dezavantaje, din care principalul e ca nu e nevoie sa depui nici un efort ca sa ai rezultate bune. Dar e drept ca n-am avut experienta scolii romanesti pentru copiii mei, asa ca nu-mi dau seama decit din auzite de ce au scapat.

 

 

Tort  » de castane « 

Pe vremuri visam sa-mi fac un blog ca sa dau sa circule la cit mai multa lume unele din retetele mele pe care le iubesc. Dar nu e scopul meu sa imi fac un blog de bucatarie, consider ca Silvia Jurcovan e un nume in domeniu si in cartea ei gasesti tot ce vrei. Dar ii admir pe bloggerii culinari : sunt constienta ca e un efort sa tot gatesti, sa tot incerci mincaruri si combinatii noi, sa faci si poze frumoase .

Reteta mea nu va avea poze. Trebuie sa recunosc cu toata jena ca inca n-am reusit sa aflu cum se adauga poze la articole. As putea spune ca sunt prea ocupata cu scrisul. Pe de alta parte nici n-am facut poze tortului. Dar nu ma impiedic eu de amanunte, garantez ca-i bun.

Tortul pe care vi-l prezint apare in carnetul meu de retete sub umilul nume de „Tort de cartofi”. E un tort pe care il facea deja strabunica mea. In vremurile comuniste se facea la noi in casa la ocazii.

De fiecare data musafirul care minca din tort, ne intreba politicos cu ce e, mama ii raspundea cu o intrebare „Cu ce crezi ca e?”. La care musafirul, invariabil raspundea: „cu castane”. Mama dadea din cap multumita, zimbea sugestiv, nu zicea nici da , nici nu. Pina cind cineva , dupa ce l-a gustat a spus „asta e frate cu tortul lui maica-mea”. De atunci ii spunem doar „Tortul frate”.

Eu il fac de fiecare data de Craciun. Pentru ca ne place foarte mult, mai ales mie si copilului mare, care e mare amator de castane. N-am incercat sa-l fac cu castane adevarate, desi acum as putea. Poate ca i-ar lua din gust, nu stiu. Si la urma urmei, castanele erau considerate pe vremuri mincarea saracului. Deci e doar o treaba de conventii.

Buun, dupa atita vorbarie, sa scriu si reteta:

Blat Crema
180 g zahar 420g cartofi fierti
3 oua 150g unt
50g cartofi fierti 150g nuci
50g nuci Zahar (dupa gust)
1 lingura faina Rom (dupa gust)

 

Intii se fierb cartofi in apa, intregi. Cind sunt gata se pun arunca apa, se lasa la racit , apoi se curata si se dau prin razatoarea cu gauri mari.

Nucile se macina.

Pentru blat se freaca zaharul cu galbenusele. Se adauga cartofii , nucile, faina, apoi cu grija amestecind cu spatula, albusele batute in prealabil. Eu o coc pe dosul unei tavi aproape patrate. Pun pe ea hirtie de copt pe care o ung cu unt, pentru ca blatul are tendinta de a se lipi. Blatul se taie in 3 bucati dreptunghiulare, asa ca va iesi un tort destul de mic, paralelipipedic.

Crema: se amesteca toate impreuna. Stiu, chestia cu „dupa gust” ma enerveaza si pe mine , dar eu pun citeva linguri de zahar, iar rom pun cite o lingura doua si tot gust. Se umple tortul cu crema.

Pofta buna!

 

Sistemul educativ in Franta : perioada prescolara

 

Astazi invatatoarea copilului lipseste din nou, nu e prima oara, asa ca voiam sa-mi vars oful si sa scriu despre scoala in Franta , dar cum imi place sa vorbesc, am zis sa incep cu…cresa.

Cand am venit in Franta, copiii mei erau de virsta gradinitei, nu lucram, asa ca toata ziua eram cu ei in parcurile micului nostru oras din regiunea pariziana. La inceput n-am stiut cine sunt doamnele voalate grupate pe o banca, vorbind intre ele, fara ca nimeni sa arunce un ochi la copiii care se jucau, bateau, descaltau mai incolo. Credeam ca sunt mamele lor. Apoi am aflat ca sunt femei platite de parinti, care pe linga copiii lor mai au in grija 2-3 altii. Se numesc asistente maternale, inainte de a lucra au controale de la primarie, deci teoretic meseria e bine incadrata. Practic, nu mi-as fi dorit ca vreunul din copiii mei sa fie crescut de vreo femeie pe care o vedeam in parc pe banca. Cu timpul am vazut ca nu toate sunt asa, ca sunt si altele pentru care parcul nu e un loc de intilnire cu prietenele. Dar am vazut multi copii de cam un an care nici macar nu erau scosi din carucior, altii la care se tipa sau li se da cite o palma peste degete, asistente maternale care merg pe strada , la hipermarket cu cite un carucior si doi copii abia tinindu-se pe picioare si plingind , fara ca nimeni sa le dea atentie. Nu neg ca sunt si mame care fac asta, doar ca pe undeva e treaba lor ce fac cu proprii copii.

Deci multi ani mai tirziu cind eram insarcinata cu al 3-lea copil, mi-am zis ca neaparat trebuie sa-l inscriu la cresa. Doar ca in zona noastra locurile in cresa sunt foarte putine. Viitoarele mame trebuie sa se inscrie imediat ce afla ca sunt insarcinate. Sunt tot felul de criterii pentru a primi un loc: de venituri(cu cit mai mici, cu atit sansele cresc), de loc de munca. Lunar se accepta sau nu unele dosare, asa ca cererea trebuie reinnoita lunar. Dupa citeva luni am renuntat si am hotarit ca o sa-mi cresc eu bebelusul, mai ales ca e ultimul si vreau sa profit cit mai mult.

Gradinita

Inscrierile la gradinita se fac la primarie, la inceputul anului calendaristic in care copilul implineste 3 ani. Copiii sunt arondati la o gradinita in functie de domiciliu, citeva luni mai incolo parintii sunt primiti de directoare, care se ocupa de formalitatile de inscriere si prezinta familiei gradinita. Prin iunie mai este o reuniune cu viitoarea educatoare, in clasa, cu toti copiii si paintii lor: li se prezinta si mai in amanunt locurile.

Sunt 3 niveluri de grupe  : mici, mijlocii si mari, dar de multe ori clasele sunt mixte, mai ales mici/mijlocii. Educatoarea e asistata de inca o persoana.

Anul scolar incepe in septembrie, dar pentru cei mai mici intrarea se face decalat in decursul unei saptamini, ca sa nu se trezeasca educatoarea cu 20 de copii mici care pling cu totii.

Copiii mei au plins toti 3 la inceput, din pacate nu exista posibilitatea de a ramine acolo. Educatoarea sau asistenta iau copilul plingacios in brate, il mingiie si ii fac semn parintelui sa plece. La prinz sustin ca plinsetele au incetat imediat ce a plecat parintele. Drept sa spun ma cam indoiesc, si de multe ori ma apuca pe mine plinsul cind treceam de coltul gradinitei. Copilul mic a plins in fiecare dimineata pina prin ianuarie, eu eram disperata, veneam acasa si trageam si eu o tura de plins…dar mi s-a spus sa continui.

Copiii care merg la gradinita nu au voie sa aiba scutece. Se intimpla des accidente, nu e grav, mai ales ca unii n-au nici macar 3 ani cind incep. De aceea fiecare are intr-o plasuta haine de schimb. Personalul gradinitei ii spala mai demult, dar acum am inteles ca din cauza suspiciunii cu pedofilia, copiii trebuie sa se spele singuri.

Copiii invata inca din grupa mica sa-si recunoasca numele scris cu majuscule, mai tirziu sa-l poata scrie. Apoi invata sa recunoasca anumite cuvinte, nu silabisindu-le, ci vazindu-le. Cred ca sunt ramasitele metodei globale de citit, metoda care a fost aplicata cu ani in urma si care a fost abandonata in urma rezultatelor dezastruoase.

Se fac multe iesiri cu gradinita : piese de teatru pentru copii, diverse activitati sportive care aduna copiii din mai multe scoli, muzee sau alte obiective, carnaval. Copilul mic a avut parte de mai putine iesiri decit fratii mari, unu-pentru ca nu mai sunt bani de la primarie se privilegiaza mersul pe jos, nu cu autobuzul, doi-din cauza pericolelor de atentate s-a cam renuntat la cele la care se merge la Paris.

La sfirsit de an se face o mare excursie cu toata gradinita, pe o zi intreaga.

La iesiri e nevoie de parinti insotitori, asa ca eu am profitat cu mare bucurie de ocaziile astea si am recomandat oricui sa o faca, pentru ca vremurile astea nu se mai intorc.

Orarul la gradinita e 8.30-15.45 , cu pauza intre 11.30-13.30, timp in care copiii maninca la cantina sau vin parintii sa ii ia ca sa manince acasa. Cei din grupa mica nu se mai intorc, pentru ca dupa-amiaza la cei mici  se doarme(au o sala speciala), nu se face nici un program.

La grupele mai mari nu se mai doarme, dar copiii care sunt obositi sunt lasati sa se odihneasca pe cite o saltea.

Gradinita e gratuita, la inceput de an parintii dau , daca vor (se insista pe faptul ca nu sunt obligati) ceva bani pentru asa numita « cooperativa ». Banii se folosesc pentru iesiri sau sa se cumpere lucruri mici pentru clasa. La sfirsitul anului primim un decont cu citi bani s-au strins, citi s-au cheltuit si pe ce. La inceput, ca orice parinte cu sechele romanesti, dadeam mai multi bani, cu timpul am tot scazut suma. Mi se pare ca la sfirsit dadeam cam 30 euro/an.

Multi parinti duc educatoarelor ciocolata de Craciun si la sfirsit de an scolar, poate un buchet de flori, lucruri mici.

Pe vremuri (adica acum 15 ani) parintilor li se cerea sa duca din timp in timp la gradinita biscuiti si alte dulciuri industriale. Li se dadea copiilor gustare la ora 9 , iar dupa-amiaza inainte de a pleca acasa inca una ce consta in dulciuri si suc sau  lapte(din partea primariei). Acum s-a renuntat la obiceiul asta si nu se mai maninca gustari.

Incepusem in forta cu scrisul, ma gindeam sa ajung pina la nivelul liceu cel putin. Dar las pe miine continuarea. As vrea sa scriu mai incolo si despre invatamintul superior, pentru ca initial pentru noi a fost o mare necunoscuta, acum am deslusit unele ite, poate pe unii i-ar ajuta.

 

Cum fac lesia

Lesia obtinuta din cenusa contine mult potasiu , care e un tensioactiv natural, foarte eficace pentru petele de origine organica(grasimi), mai putin pentru petele minerale(noroi).

Am norocul sa primesc de la cineva cenusa de la lemnele pe care le arde in soba.

Primul si cel mai greu pas e strecuratul cenusii. Ia mult timp si se murdareste in jur. Faceam treaba asta deasupra vanii, dar imi dadea mult de lucru. Sita trebuie sa fie cu gauri cit mai mari, altfel operatiunea merge prea incet. Eu folosesc una din acelea cu gauri circulare, care se folosesc la strecuratul pastelor dupa fierbere. Acum am strecurat-o la fata locului, in gradina apartinatorului sobei.

Apoi se adauga 1L de apa pentru fiecare 150g de cenusa. Iau o galeata, o pun pe cintar, tarez la 0, adaug cenusa strecurata, apoi adauga apa . Cantitatea o calculez cu regula de 3 simpla. Amestec bine cu o lingura de lemn. Dupa 24-36 ore, timp in care am mai amestecat de citeva ori, pun la filtrat lichidul. Filtrez o parte, apoi las iar sa se decanteze si filtrez din nou, repet procesul de citeva ori, asa evit sa pun prea multa cenusa in filtru. Folosesc o cirpa din microfibre, neteda, cu care captusesc o pilnie. Daca ramin urme de culoare inchisa in lesie, nu e grav, oricum se duc  la fundul bidonului in care am pus lesia. Dar se mai poate filtra o data, poate chiar cu un filtru de cafea. Eu n-am facut-o. Rezultatul e un lichid usor galbui. La o spalare pun 150ml de lesie.

Cenusa ramasa o folosesc ca si crema abraziva pentru spalat vana si chiuveta. E destul de iritanta pentru piele, asa ca incerc sa o manipulez cu manusi, altfel mi se usuca pielea. Cum ultima data am fabricat cam multa lesie si am ramas cu prea multa cenusa, am folosit-o ca ingrasamint la lamiiul din ghiveci. Rezultatul m-a surprins placut, asa ca la urmatoarea tura de fabricat lesia, voi folosi toata cenusa ramasa pe post de ingrasamint

 

 

 

 

Cum fac eu sapunul (saponificare la rece)

 

Cum m –am hotarit sa impartasesc si altora retetele mele de sapun si nu ma pot abtine ca la o reteta sa nu dau sfaturi, o sa va spun cum fac. Pare lung si complicat, dar e mult mai simplu.
Scriu asta pentre cine stie in mare cam cum se face sapunul prin saponificare la rece. Dupa ce am citit citeva bloguri si am mers pe un forum, am facut prima data sapun folosind toate uleiurile care se invecheau prin casa. N-a mers prea bine, asa ca m-am pus pe studiat.
Folosesc http://soapcalc.net/calc/SoapCalcWP.asp pentru calculul cantitatii de soda si prefer sa folosesc mai putina decit mai multa. Fac un sapun surgras 5%, deci 5% din ulei ramine nesaponificat. Cum n-am un cintar foarte precis, scad cantitatea de soda cu 1-2g.
Am simplificat procesul tehnologic si folosesc putine ustensile special pentru sapun:
-o cratita de inox de aprox 3L(nu aluminiu, nu email)

– o tava de chec din silicon(practica pentru ca se dezlipeste usor sapunul, dar si pentru ca apasind-o se vede usor daca sapunul s-a intarit) .  Am mai luat in timp niste forme de silicon.

– o spatula.

-Am cumparat cel mai ieftin mixer, il folosesc cu paletele de plastic, care nu imprastie deloc lichidul.

 

Sunt foarte atenta sa respect regulile de securitate, dar nu pina a fi paranoica. Nu folosesc ochelari, nici halat, imi iau ceva cu mineci scurte si un sort de bucatarie deasupra. La viata mea am facut multe experiente de chimie sau de bacteriologie fara sa ma ard sau sa provoc dezastre, asa si cu sapunul, ca doar nu sare singura soda caustica din vas ca sa ma atace. Fac luna bucataria si lucrez pe masa. Am la indemina o sticla de otet, dar n-o folosesc decit atunci cind totul e gata, ca sa sterg masa.

Fac sapun intr-o zi fara ploaie si fara vint. Pentru ca umiditatea atmosferica influenteaza procesul. Si pentru ca amestecul apa-soda e bine sa se faca intr-un loc cit mai aerisit,  il fac pe balcon.
Uleiurile folosite le cintaresc intr-o cratita, tarez de fiecare data cintarul si notez cantitatea exacta din fiecare . Cele solide le pun inainte pe calorifer, ca sa se lichefieze. Cantitatile s-ar putea sa difere putin fata de reteta , asa ca merg pe soapcalc si introduc cantitatile reale ca sa aflu cantitatea de soda si de lichid pe care sa le folosesc.
Ce fac mai nou : pastrez separat cam 50g din untul de shea(sau din uleiul mai pretios) folosit in reteta, pe care il adaug doar cind restul uleiurilor s-au saponificat .Cum Asa presupun ca isi pastreaza proprietatile.
Pun in oala pe cintar, tarez, adaug apa, apoi duc oala pe balcon. Masor intr-un castron cantitatea de soda, torn tot continutul castronului in oala(care se afla déjà pe balcon), amestec cu spatula de silicon. Reactia e puternic exoterma. (Duc castronul in care a fost soda in chiuveta goala si torn cu grija apa in el.) Mai amestec din cind in cind in oala cu spatula si astept pina lichidul se raceste. Nu verific cu termometrul, ci punind pur si simplu mina pe exteriorul cratitei.
Folosesc apa filtrata prin osmoza inversa pentru ca asa filtram apa, probabil ca apa de la robinet se poate folosi la fel de bine. Nu dizolv soda in ceaiuri sau sucuri de fructe , pentru ca in urma dizolvarii solutia se incalzeste asa tare, incit presupun ca ceaiul nu mai are nici o proprietate . Si oricum adaugind uleiurile, lichidul se dilueaza foarte mult.
Am vazut ca sunt tehnici de a congela in prealabil sucuri sau alte lichide, asa temperatura nu se ridica foarte mult, dar eu una prefer ce e mai simplu.
Aduc oala cu solutia de soda pe masa in bucatarie, torn cu grija uleiurile in ea, iau cit mai bine cu o spatula(pe care o folosesc si la gatit) orice urma de ulei,  apoi amestec cu spatula dedicata sapunului. Iau mixerul si amestec putin (1-2 minute). Mai las o vreme, mai mixez, si tot asa. Dupa o vreme amestecul din cratita capata consistenta unei maioneze tari. Timpul depinde de uleiurile folosite,  in medie ca e cam de o ora. Cind am ajuns aici, adaug uleiul pus deoparte la inceput. Tot acum se pot adauga alte ingrediente:

  • miere (12% din cantitatea de uleiuri folosite).
  • parfumuri. Mie una imi place ca sapunul sa nu aiba decit mirosul dat de uleiuri. Dar sora mea ar vrea sa-i fac ceva mirositor, asa ca m–am documentat si am vazut ca uleiurile esentiale de citrice nu isi pastreaza mirosul in sapunul finit. Amestecuri de uleiuri esentiale nu voi face, mi se pare prea complicat. Dar o sa incerc cu uleiul esential de lemon grass. O sa adaug atunci si argila(3% din cantitatea de uleiuri), care e un fixator de miros
  • ceara, pentru solidificare (1% din cantitatea de uleiuri). N-am facut-o inca, dar poate ar fi cazul sa incerc, pentru ca mi se pare ca sapunurile mele se inmoaie mai tare decit cele din comert.

Mai mixez putin ca sa se amestece bine toate ingredientele nou adaugate si il se torn sapunul in forme. Mai intii in tava de chec, restul in forme mai mici. Am mai folosit recipiente de plastic. Mai torn o parte in recipientele pentru sapun de ras ale sotului. El foloseste sapun de ras de citiva ani, inainte si le cumpara, acum i le fac eu : unul il tine muulte luni de zile.

Cratita in care am lucrat, spatula si paletele le sterg bine cu cirpe, pe care le pun cu restul cirpelor pina le vine rindul la spalat. Apoi le spal simplu in chiuveta.Daca se intimpla sa ating sapunul proaspat facut, ma spal rapid, dar pina acum n-am constatat sa ma arda.
Formele le acopar cu hirtie de copt. A doua verific daca sapunul s-a intarit. Cind are consistenta unui cas mai tare, il rastorn pe un fund de lemn si il tai  cu un cutit.  Iau feliile si le pun intr-o cutie mare de pantofi(mai bine de cizme, ca-i mai mare !), pe care am captusit-o in prealabil cu 2 straturi de cirpe.Le pun la verticala, ca pe niste piese de domino. Apoi las cutia pe un dulap. Cutiile cu sapun de ras le las fara capac.
Dupa cam doua luni sapunurile se pot folosi. Am cumparat hirtie de turnesol ca sa verific pH-ul, dar nu m-a convins. Asa ca folosesc o solutie mai simpla : daca la atingerea cu limba nu mai pisca, inseamna ca sunt bune. Cind sunt gata, pun capacul si la sapunul de ras.

Si acum retetele:
Sapun cu unt de shea
Unt de shea :500g
Unt de cocos 350g
Ulei de ricin 150g
Ulei de masline 150g
La ele voi pune 437g apa si 158g NaOH . Probabil o sa scad soda la doar 155. O sa fac cum am precizat inainte : 50g de unt de shea il adaug la sfirsit, cind restul uleiurilor sunt déjà saponificate. (Am verificat si la o reteta cu doar 450g unt de shea, se pot pune 161 g soda pt un surgras de 0%)

Sapun cu ulei de avocat, pe care sotul il va folosi si ca sapun de ras (el spune de sapunul asta ca e genial ).
Unt de cocos 350g
Ulei de avocat 450g
Unt de shea 300g
Ulei de ricin 150g
O sa pun 475g apa si 170g soda. O parte din uleiul de avocat(50g) il voi pune doar la final.

Un sapun de miini, ca iese mai ieftin :
Ulei de cocos 250g
Ulei de masline 500g
Ulei de ricin 200g
Voi pune 361g apa si 130g de soda. Sapunul asta nu l-am facut inca, spre deosebire de primele doua.

Ca uleiuri folosesc uleiuri bio ,presate la rece . Comand de pe Aromazone. Am calculat ca cele 3 sapunuri o sa-mi iasa la 80 euro. De data asta cred ca voi comanda o parte si de pe Amazon, tot bio presate la rece, de la o firma englezeasca.
Ce recomand : retetele astea sunt orientative, deci trebuie verificate pe soapcalc. Cum cantitatile de ulei uneori nu vor fi exact cele din retete, faceti ca mine si in ultimul moment introduceti datele in soapcalc, ca sa aveti cantitatea de apa si soda adaptata cantitatilor de ulei.

Multa lume foloseste ulei de palmier , probabil da rezultate bune si e mai ieftin,  eu nu il folosesc din motive ecologice.
Spor la sapunit !

Bine v-am gasit!

 

Pina acum ma gindeam sa nu mai saturez si eu internetul cu un blog al meu. Dar in ultimele zile imi spuneam ca uneori am multe lucruri de spus, lucruri care uneori i-ar ajuta si pe altii, sau le-ar da de gindit.

Asa ca ma lansez, pentru moment sper sa nu-mi prind degetele in WordPress.

De curind am implinit o virsta foooarte rotunda, desi in capul meu n-am mai mult de 20 ani. Traiesc in zona pariziana de aproape 20 ani , am un sot si trei copii. Am avut si o pisica, dar saraca acum sta in biblioteca intr-o cutie.

De vreo 10 ani ma gindesc foarte serios la impactul pe care-l avem asupra mediului, incercam sa il reducem si sa ducem o viata cit mai simpla , sa cumparam local, bio, ecologic…blogul reflecta toate astea. Dar cum inca nu gasesc un titlu care sa le inglobeze pe toate, i-am spus provizoriu « blog de romanca in Franta »… constat ca fotografia reprezentativa nici macar nu e din Franta, ci dintr-un loc unde mi-e drag sa ne petrecem vacantele …