Sunteti nebuni sa inghititi asta…continuare (3)

Continui cu rezumatul cartii lui Christophe Brusset, dupa prima parte aici, a doua aici

Cind produsele de import vin din tari unde igiena lasa de dorit

Autorul povesteste despre cum firma lui a importat 100 tone de ardei iute uscat. Fiind stocat in condintii proaste in tara de origine ( India), in afara citorva cadavre uscate de soareci si sobolani, mai continea fecale de rozatoare si peri de la ele. Ca sa nu arunce stocul, firma a ventilat si strecurat totul : de par au scapat, de fecale nu. Asa ca le-a venit ideea « salvatoare » : fecalele sunt « corpuri straine » , pe care legea le accepta in limita a 0.5% . Au supus lotul unui tratament termic, ca sa elimine eventualii germeni , si apoi l-au macinat cit mai fin posibil. Apoi l-au « diluat » cu un produs de calitate si in timp de un an au reusit sa se scape de intreaga cantitate.

Ginditi-va bine cind cumparati boia sau alte mirodenii macinate !

 

 

« Miere » din China

Si in China albinele mor, ba chiar situatia e mai grava decit in alte parti , din cauza poluarii masive si a pesticidelor folosite din greu. In provincia Sichuan, de exemplu, taranii sunt obligati sa faca munca albinelor si sa polenizeze artificial merii.

Atunci cum e posibil ca tara asta sa fie cel mai mare producator si exportator de miere, cu mai bine de 300 000 de tone anual ? Simplu: pentru ca mierea e extrem de usor de falsificat.

La inceput, chinezii au diluat mierea cu apa. Mierea fiind un antibiotic natural, poate contine pina la 18% apa fara a se altera.

Unii au exagerat cu apa si mierea a inceput sa fermenteze. Solutia a fost adaugarea unei doze bune de antibiotice de sinteza. Bun pentru stabilitatea produsului, bun pentru gitul clientului 🙂 Rezultat : mierea chinezeasca, plina de antibiotice , a fost interzisa in Franta in 2002.

Dar nu pentru multa vreme : din 2004 importul s-a reluat si odata cu el a demarat a doua faza a glorioasei epopei a mierii chinezesti.

Mierea e alcatuita din zaharuri : fructoza (40% ) si glucoza ( 30% ). Chinezii au inceput sa adauge discret zaharuri industriale.   Au inceput cu cel mai ieftin : siropul de glucoza lichid, obtinut din porumb sau griu. Doar ca o cantitate prea mare de glucoza duce la cristalizarea rapida a mierii…asta i-a dat de gol . Au adaugat atunci si fructoza de cereale, ca sa respecte proportia naturala, asa ca frauda a devenit mai greu de identificat. Din pacate ,in goana dupa profit, au marit si mai mult dozele de zaharuri adaugate si atunci francezii au inceput sa studieze si prezenta de polen. Uneori polenul lipsea, « mierea » era de fapt un amestec artificial de siropuri industriale, colorat cu caramel si aromatizat.

Dupa ce au fost demascati, chinezii nu s-au lasat , asa ca au adaugat polen.  Astfel ca in ziua de azi unele firme chinezesti produc o « miere » industriala. Practic frauda nu se poate detecta daca e facuta inteligent : proportie corecta de fructoza-glucoza, doza corecta de polen, colorantul si aroma potrivite.

Sa nu mai vorbim de mentiunile referitoare la orginea mierii : miere din Franta cu polen de plante de ceai sau de bumbac…

Sau « erorile » numelor florilor din care provine mierea ? Miere de lavanda cu mai putin de 30% polen de lavanda…

Mai vreti povesti despre acumulatoarele vechi de masini care se gasesc uneori pe fundul containerelor ca sa le faca mai grele ? Si substantele din ele care trec in miere ?

Dar mierea chinezeasca e asa ieftina, incit industria alimentara o prefera. Ce mai conteaza ca are un gust bizar de drojdie sau de alcool din cauza pasteurizarii pentru ca era fermentata ? Ce conteaza ca are antibiotice ? E ieftina si nu depinde nici de vreme si nici macar de albine.

Inca ceva : inutil sa incercati sa dati de mierea chinezeasca, n-o sa gasiti. Se ascunde in spatele unor termeni vagi cum ar fi « din afara Uniunii Europene ».

Daca vreti miere de calitate evitati mierea ieftina sau amestecurile de miere.

 

 

Piper ieftin

Se iau boabe de piper de cea mai proasta calitate sau reziduuri, care n-au gust pentru ca nu contin piperina, uleiul esential caracteristic. Se macina si se amesteca cu piper normal.

Cum tot nu e deajuns de ieftin, se folosesc boabe de piper « epuizate », adica reziduul ramas dupa extragerea uleiului esential, un echivalent al zatului de cafea . Se amesteca cu piper normal. Datorita reziduurilor, exista riscul de a gasi in piper urme de solvanti, cum ar fi hexanul.

Sau…se iau reziduurile uscate ramase de la extragerea uleiului de masline si se amesteca cu piperul.

Dar cum piperul tot iese prea scump…intreprinderea care-l producea a inceput sa importe si mai ieftin din India, apoi din China si Vietanam… Piperul , avind asa un pret bun, s-a exportat cu succes in toata Europa si apoi in Africa.

Culmea e ca toate tehnicile astea au ca rezultat un paradox : piperul macinat e mai ieftin decit boabele. Pentru a obtine un praf trebuie macinat un produs intreg, logic. Cu pierderile si cheltuielile cu forta de munca, n-are cum sa fie mai ieftin decit in produs intreg.

Formula de ieftinire a pretului merge cu toate mirodeniile : chimen, nucsoara, cuisoare…etc Volume imense de produse epuizate (deci din care a fost extras uleiul esential) sunt exportate perfect legal. Marea parte vin din India, pentru ca acolo se produc majoritatea uleiurilor esentiale.

Data viitoare cind va duceti la supermarket, treceti pe la raionul de inghetata si cititi compozitia inghetatei de vanilie : vanilie epuizata, aroma, colorant. Credeati ca inghetata e facuta cu pastai de vanilie infuzate in lapte ? Nici vorba. Vanilia epuizata e acolo doar ca sa dea aerul de autentic, traditional. Inghetata e de fapt un amestec de apa, lapte praf, aroma artificiala produsa din reziduurile de la fabricarea hirtiei, vanilie epuizata cu hexan(solvent neurotoxi si potential cancerigen), colorant caramel si aditivi.

 

Pesticidele

In industrie se face sistematic o analiza completa a pesticidelor pentru toate loturile de legume sau fructe congelate. Toate, adica 100% prezinta urme de insecticide, fungicide si alte ierbicide. Si nu e numai unul, ci minimum 3-4 substante diferite.

Unii spun ca dozele astea sunt mici si nu prezinta pericol. Doar ca la 3% din rezultatele analizate., limitele sunt depasite. Si oricm limitele sunt definite pentru fiecare moecula separat, in urma testelor pe soareci, fara sa se tina cont de efectul cumulativ, de cocktail.

Poate v-ar interesa povestea ardeilor din Spania care au facut de mai multe ori drumul Franta Spania, pina cind un fabricant de pizza i-a cumparat la prêt redus, pentru ca nimeni nu-i voia din cauza poluarii cu metamidofos.Sau poate a rosiilor pline de malation, sau a capsunilor, salatelor…Mii si mii de tone…

 

Stop risipei in varianta industriala

Nimeni nu iubeste risipa. Tot ce nu e utilizat dintr-un produs , reprezinta bani aruncati. Ati fi surprinsi daca ati afla de ingeniozitatea cu care industria foloseste orice resturi.

De exemplu fructele :

In realitate (ceea ce nu va arata nici o publicitate) fructele care arata bine nu sunt folosite niciodata la pireuri, gemuri, dulceturi sau compoturi. Ar fi o risipa. Mai mult, fructele sunt selectionate pentru aspectul lor (gustul nu prea conteaza).

De exemplu pentru pireurile de zmeura fabricante in Chile : daca ar vedea-o , nimeni n-ar minca materia prima din care e facut pireul, . Zmeura pe jumatate stricata se prezinta sub forma unui amestec inform, populat de citiva viermi albi. Bineinteles ca mai sunt si ceva frunze pe acolo si ceva pamint…dar dupa o mixare buna si o strecurare, iese un pireu rosu : putina sterilizare, putin conservant (sorbat de potasiu sau benzoat de sodiu) si …pofta buna !

In Polonia, Egipt sau China se procedeaza exact la fel cu capsunile, in Serbia cu visinile, in Turcia cu caisele…

Tot e mai bine decit pentru « gemurile de capsuni » care se gasesc de exemplu in dozele individuale, servite de obicei la micul dejun in hoteluri : acolo nu exista nici macar o capsuna.

E valabil si pentru legume, din care se fac pireuri congelate sau pudre de legume ori de ciuperci, care servesc la fabricarea alimentelor industriale « de lux » : paste fainoase cu ciuperci .

Si credeti ca sosurile care n-au iesit bine se arunca ? Nici vorba. O maioneza taiata, nu ketchup putin ars, un mustar oxidat…toate se recicleaza. Asta inseamna ca se dilueaza o parte din produsul ratat intr-un produs reusit.

La fel pentru un lot de miere de proasta calitate, de piper, de gem….totul se recicleaza.

 

Tehnica de glazing

Cind decongelati creveti tropicali e normal sa lase multa apa : punga contine putini creveti, multa apa, antibiotice si aditivi.

Ca antibiotice se foloseste cloramfenicolul, interzis de mult in Europa, dar folosit in majoritatea tarilor care produc creveti : evita infectiile care ar putea apare in cauza suprapopularii bazinelor de crestere.

Crevetii congelati sunt inconjurati de o pelicula groasa de gheata. Gheata aia n-a venit acolo singura, ci a fost adaugata intentionat. Tehnica se numeste « glazing ». Se foloseste la origine pentru a evita deshidratarea produsului congelat, asa ca un producator serios foloseste putina gheata si eticheta mentioneaza greutatea produsului propriu zis. « Glazing-ul » se foloseste si la scoici, fructe de mare, peste, ciuperci, legume…de fapt aproape la tot ce suporta congelarea.

Procedeul e simplu : se vaporizeaza  produsele care ies din tunelul de congelare cu apa rece, aditionata cu sulfiti si alti aditivi (fiecare firma are propria reteta pe baza de antibiotice, stabilizanti, conservanti…). In contact cu produsul, apa ingheata instantaneu.

Smecherii insa maresc doza de apa, asa ca se pot gasi creveti congelati cu 30-40% gheata. Usor si rentabil.

Altii sunt si mai smecheri, folosesc un saturator. E de fapt un fel de dulap, unde se plaseaza orice produs si in citeva secunde, vidul care se creaza inauntru duce la « deschiderea » fibrelor . Apoi in saturator se injecteaza sub presiune apa cu aditivi. Apa asta intra intre fibre si umple produsul, care apoi e scos  si congelat rapid, pina nu iese apa. Asa se obtin ciuperci congelate grele ca niste bolovani, dar usoare ca niste chips-uri odata gatite. Magic, nu ??

Va urma…aici

 

Tarta cu praz, brinza de capra si nuci … plus variatiuni pe marginea ei

Nu stiu daca v-am zis ca eu si sotul facem dans, suntem deja in al cincilea an. E greu la inceput, dispare parca toata placerea de a dansa de pe vremea cind nu stiam sa o facem dupa regulile artei. Abia in al doilea-treilea an revine… Eu am fost cu ideea , dar, ca de obicei, sotul e mai serios, asa ca face acum 3 cursuri pe saptamina , eu doar doua. Ma intreb daca asta nu e specific barbatilor : cind isi gasesc o pasiune, pun mai mult suflet decit femeile. Sau doar mi se pare mie ?

Foarte des organizam seri dansante cu colegii, alteori mese la o colega tare primitoare (si cu o casa mare). La ocaziile astea fiecare duce cite ceva preparat de el. Suntem doi, deci doua mincaruri, de obicei ceva sarat si o prajitura. De cele mai multe ori sotul meu isi da silinta si face el partea lui. Poate o sa scriu si reteta prajiturii pe care o prepara el. Dar astazi o sa va vorbesc despre tarta pe care o duc eu de obicei.

E o tarta cu praz in care am combinat doua retete. Prima e de quiche fara aluat, iar a doua de tarta cu praz si brinza de capra.

Va dau reteta de quiche fara aluat, pentru ca e simpla si imi serveste ca baza la alte tarte cu legume, de exemplu cu dovlecel. Se poate pastra la frigider, se poate taia felii si impacheta pentru picnic.

  • 4 oua
  • 250ml lapte
  • 2-3 linguri de smintina
  • 100 g faina
  • 200 g de costita afumata prajita
  • Cas ras ( 2-3 linguri)

Se amesteca toate, se pun in tava unsa si tapetata, la cuptor, in jur de 35 minute.

Cind ma apuca accese de mincat (si) mai sanatos, inocuiesc faina cu una de orez si am o tarta fara gluten. Smintina am scos-o din ecuatie, pun in locul ei putin iaurt. Costita afumata nu mai pun de ani buni. Cind o fac ca la carte, pun deasupra rosii cherry. Uneori reduc si ouale.

Cind pun dovlecel, il tai bucati mari in prealabil, il fierb pe aburi si il adaug la sfirsit in amestecul precedent, din care lipsescte costita, cum ziceam.

 

Si acum reteta cu praz, brinza de capra si nuci.

Tarta praz

  • 4 oua
  • 250ml lapte
  • 2-3 linguri de smintina
  • 100 g faina
  • 4-5 (sau mai mult daca aveti, eu pun mai mult ) tulpini de praz curatat , spalat, taiat felii
  • 200g brinza de capra
  • 120 grame simburi de nuci (eu nu mai stau sa cintaresc , pun cit am) bucati mai mult sau mai putin mari
  • 3 catei de usturoi zdrobiti (nu prea pun)
  • 3 linguri de patrunjel tocat (nu prea pun)

 

De la praz se foloseste partea alba (eu o folosesc si pe cea verde-deschis), dar nu aruncati partea verde: o pun la congelator cu alte resturi si din cind in cind fac cite o supa de legume care-mi serveste ca baza la alte supe.

Se caleste prazul in f putin unt timp de 1-2 minute, eu am o cratita care-mi permite sa-l innabusesc fara sa adaug apa, cu o cratita obisnuita puteti adauga putina apa (3-4 linguri) ca sa nu se prinda si pune capacul . Reteta zice lasati la fiert 20 minute , eu las mai putin, ca oricum vine copt in tarta. Sarati, piperati eventual (eu nu folosesc niciodata piper, ca nu-mi place).

Se amesteca ouale, laptele, smintina, faina , cu telul ca sa se evite cocoloasele. La sfirsit se adauga prazul.

Se taie brinza de capra in rondele sau felii, depinde de forma brinzei.

Intr-o tava unsa si tapetata se toarna amestecul care contine praz, deasupra se dispun artistic bucatile de brinza. Se unge relativ uniform cu usturoiul, se presara patrunjelul, apoi bucatile de nuca (uneori « uit «  si de ele). Se da la cuptor pina totul are o culoare apetisanta.

Reteta am simplificat-o : de obicei scot afara usturoiul si patrunjelul.

Ca brinza de capra folosesc si brinza mai proaspata, si mai maturata, ce gasesc pe la piata.

Cind o mincam acasa, torn deasupra niste ulei de nuca si o servesc cu o salata careia vad ca in romaneste i se spune fetica (Valerianella locusta) , asezonata cu ulei de nuca si sare. Uleiul de nuca e presat la rece, e sanatos , ca are mult omega 3, dar daca nu folositi in mod obisnuit n-are rost sa dati banii, ca rincezeste repede (il tin oricum la frigider). E f bun si cu andive.

Pofta buna daca va hotariti sa o faceti!

Nici la altii nu e mai bine

Ma gindeam azi dimineata, cind veneam de la scoala copilului , ca noi, romanii, avem un complex de inferioritate bine inradacinat. Credem ca in Romania totul e rau si idealizam alte neamuri.  Dar nu-i iarba mai verde la vecin.

Bunaoara , vin alegerile prezidentiale . Toata lumea discuta despre politica .Pe vremuri asta se facea evenual intre prieteni, si doar, in treacat. Acum se face politica chiar si in sala de asteptare la medic, ceea ce spune multe. Pentru ca de data asta ai de ales intre ciuma si holera , iar votul probabil va fi un vot contra…nicidecum pentru cineva.

La scoala, orice initiativa se vrea a fi luata, primaria raspunde ca nu sunt bani. Nu de mult, parintii cereau un compostor, pentru ca se arunca multa mincare la cantina. Nu s-a aprobat, am scris primariei spunindu-le ca un compostor e ieftin,  mi s-a raspuns ca pentru asta trebuie angajat cineva, n-au resurse . Tot la scoala, din cauza planului vigipirat (contra atentatelor), copiii nu mai au voie sa-si lase bicicleta sau trotineta in locul din spatele scolii, inchis si prevazut cu o bara, asa ca zilnic vad biciclete si trotinete lasate care cum si prinse de stilpii din fata scolii.

Ne zicem ca in Romania e murdar, dar n-am vazut sosea in zona pariziana care sa nu fie plina de gunoaie pe margine. Si nu asa , unde si unde, cind zic « plina » nu exagerez. La fel si strazile Parisului.

De fapt toate filozofarile mele, au pornit de la faptul ca ne imaginam parintii straini mai buni decit cei romani. Vedeam azi dimineata o mama mergind la 2m in fata copilului urlind si in lacrimi, ca si cind copilul n-ar exista. Am auzit-o dupa o vreme tipindu-i « taci , termina! ». Mamele frantuzoaice mi se par foarte urlatoare, si asta o spun eu care-mi mai ies uneori din pepeni si mai tip. Rabufnesc din senin pe strada, in vazul tututuror, ma intreb ce-o fi la ele acasa.

Mi-am adus aminte ca situatia asta o vad des, chiar copilul propriu mi-a atras atentia ca «  la mamele astea nici nu le pasa de copil ». Si atunci m-am gindit la toate mamele pe care le vad zilnic si care merg in fata ca si cind copilul n-ar exista, care tirasc de brat unul sau mai multi copii, care trag cite o palma urlind de mama focului, care isi consoleze copilul dupa ce s-a lovit cu un « ti-am spus eu »  plin de ura, si chiar si la cele care-i trag una zicind « acum ai motiv sa plingi ». Toate astea le vad, aici, la o scoala relativ buna intr-un cartier bun. Tin minte ca anul trecut vedeam zilnic o mama care-si aducea fetita (colega de clasa a copilului) mergind la 2m in fata ei si vorbind tot timpul la telefon. N-am vazut-o niciodata , dar niciodata vorbindu-i ceva fetei, mai urla la ea uneori cind raminea prea in urma. Fata saraca era si la scoala oaia neagra a clasei, avea probleme de concentrare. In naivitatea mea ma gindeam ca poate mama ei are ceva slujba de mare raspundere, de n-am vazut-o altfel decit vorbind la telefon dar am aflat ca e o simpla angajata la farmacie.

Sa va mai spun de parintii care uita sa le puna de mincare copiilor cind ies toata ziua cu clasa ? Ca cei care uita sa le puna tenisi sau sa-i imbrace de carnaval cind sunt anuntati din timp poate au o scuza. Sau de cei care atunci cind au activitate de role cu grupa, le pun copiilor patine care nici macar nu se inchid ?

Am scris toate astea rapid si enervata de ce am vazut si vad zilnic. Imi dau seama ca desi pot spune ce-mi trece prin cap, ma autocenzurez de multe ori.  Poate daca stau mult, nici nu public articolul, dar zic ca asa subiectiv cum e, poate constitui un punct de plecare la o discutie despre cum e pe la voi , m-as bucura sa stiu parerile voastre.

 

 

Continuare ( 2 ) la « Sunteti nebuni sa inghititi asta »

Asa, cum spuneam, continui rezumatul cartii lui Christophe Brusset, din care aveti prima parte aici :

 

Intreprinderea n-are ca scop binele angajatilor sau satisfactia clientilor, ci profitul. Pentru asta, reteta nu-i complicata : ajunge sa cumperi sau sa fabrici mai ieftin decit vinzi.

Din pacate pentru industria agroalimentara, tendinta actuala nu este cresterea pretului de vinzare. Un producator in ziua de azi nu are dreptul sa creasca pretul. Ce-i ramine de facut ca sa produca mai ieftin ? Scaderea calitatii produselor e o posibilitate, frecvent intilnita, dar are limitele ei.

Din fericire (pentru el) producatorul are si posibilitatea de a jongla cu greutatea marfii, adica sa vinda mai putin produs, in acelasi ambalaj, cu acelasi pret, ceea ce este de fapt o forma disimulata de scumpire. Multe alimente au fost puse la « regim » : deserturile Danette , brinza dulce, vinegreta la borcan Amora , cutiile cu ceai la pliculete (20 plicuri in loc de 25), zaharul pudra, tabletele de ciocolata, barele de ciocolata scurtate, feliile de sunca din ce in ce mai fine…si multe altele. Mai greu a fost pentru produsele in recipient de sticla, unde acesta a trebuit redesenat. Va dati seama ca nu numai in alimentatie se practica asta : cura asta de slabire a lovit si detergentii, produsele cosmetice alte categorii de marfuri.

 

Brinza falsa

Franta e tara brinzeturilor. Doar ca brinzele traditionale de calitate dispar tot mai mult din rafturile hipermarket-urilor, fiind inlocuite cu produse industriale insipide si standardizate. Gusturile se pierd, asa ca fabricantii vind aproape orice, punindu-i numele de « brinza ».Aflati ca in preparatele industriale nu se mai utilizeaza aproape deloc brinza adevarata. Care-i explicatia ?

Se fabrica o « brinza » continind putin (minimum posibil) de brinza traditionala. Scopul e sa se pastreze numele de « brinza » , dar sa se inlocuiasca maximum din produs cu ingrediente ieftine. Si care-i cel mai ieftin ? Apa, evident. De exemplu pentru un sos cu brinza bleu de Auvergne, luati putina brinza , amestecati-o cu apa, cu brinza industriala de proasta calitate , unt, proteine din lapte, smintina, lapte praf, polifosfati si ortofosfati de sodiu, citrat de sodiu si acid citric. Topiti , amestecati bine si o sa aveti o minunata « brinza topita » cu bleu de Auvergne, puneti si o eticheta frumoasa cu brinza originala pe ambalaj, si gata, ati reusit.

Dar cum termenul de « brinza topita » e reglementat si nu se poate face chiar orice ( se cere un minimum de 40% substanta uscata), se poate folosi categoria « specialitate pe baza de brinza », tot reglementata, doar ca mult mai supla : se poate injumatati cantitatea de substanta uscata si adauga mai multa apa sau alte ingrediente ieftine cum ar fi zaharul .

Si daca chiar si asa e prea scump, se poate pur si simplu inventa o denumire de exemplu « fondant de brinza » : nu e nici brinza topita nici specialitate de brinza, producatorul poate sa faca ce vrea si sa-i puna orice nume atragator care-i trece prin cap. Genul asta de fondant se foloseste pentru pizza si alte preparate industriale si puteti, fara nici un efort sa gasiti « ravioli gratinate cu svaiter » , care sa nu contina nici urma de svaiter.

 

Aditivi si auxiliari tehnologici

Unul in cele mai importante departamente ale unei intreprinderi agroalimentare este cel de cercetare ? Inginerii se ocupa de procesul tehnologic si de …retete. Doar nu credeati ca acolo lucreaza bucatari ?! Inginerii acestui departament reusesc sa fac miracole…datorita utilizarii masive de aditivi. Practic nu mai exista nici un produs alimentar in supermarket care sa nu contina minimum un aditiv, frecvent un cocktail savant de aditivi de toate felurile. Si cind nu gasiti pe lista nici un aditiv (asa numitele E-uri ), sa nu va imaginati ca nu contin asa ceva : se pot adauga discret , fara sa fie instiintat consumatorul, in plus e legal. Sunt asa numitii « auxiliari tehnologici ». , o categorie de aditivi care nu-i nevoie sa apara pe lista de ingrediente.

Ceea ce diferentiaza aditivii de auxiliari e doar dozajul, cantitatea care ramine in produsul finit e mult mai mare pentru aditivi.

Definitia oficiala e si ea asemanatoare. Un auxiliar e folosit in procesul tehnologic alimentar si in urma acestei folosiri, in produsul final se vor gasi reziduuri ale lui. Exemple de auxiliari a caror reziduuri sunt inevitabile :

  • cancerigeni : nitriti (in mezeluri) si benzopiren (in produsele afumate)
  • neurotoxici : solvanti organici cum ar fi hexanul, utilizati pentru extractia unor uleiuri si arome
  • alergizanti: sulfiti

 

Later edit:  am trecut azi pe linga brutaria noastra, de unde, pina de curind, cumparam cu incredere « bagheta traditionala ».  Si am vazut aruncati in strada sacii de faina , deci am profitat sa vad ce scrie pe ei : am constatat cu stupoare ca nu contin numai faina, asa cum imi imaginam, printre altele aveau si enzime, iar cu litere mari era indicat ca « enzimele sunt auxiliari tehnologici, deci nu trebuie sa apara la ingrediente ». Vai, vai! Mai ales ca tocmai rezum ultima parte a cartii, unde se spune ca enzimele astea sunt produse de organisme modificate genetic.

Unii aditivi sunt exact ca un machiaj : colorantii. Acestia nu aduc nimic pozitiv, ba dimpotriva : majoritatea lor au efecte alergice, iritante, ba cancerigene si mutagene. De multe ori sunt utilizati ca sa mascheze defectele unui produs de slaba calitate.

Cit despre arome exista de toate felurile. Cele naturale sunt produse prin presiune, distilare sau extractii cu solventi., ceea ce duce la concentrarea poluantilor concomitent cu a moleculelor aromatice . Astfel un extract de lamie are sanse mari sa fie « natural, insa concentrat in pesticide, fungicide sau alte molecule cu care au fost tratate culturile.

 

Cum se produce sunca

Carnea soseste de la abator. Prima etapa consista in a o face sa ia in greutate : se injecteaza intramuscular solutii care contin aditivi :

-polifosfati, proteine din singe, gelifianti ca sa retina apa

-zahar, glutamati, arome si fum lichid pentru gust

-ascorbat de sodiu si nitrati pentru conservare.

Dupa tratament, volumul carnii aproape s-a dublat. Se inlatura grasimea, se pune in cuve, iar deasupra se adauga grasimea inlaturata initial, intr-un strat uniform.

Procedeul anterior e folosit pentru sunca de lux. Pentru cea de proasta calitate ( folosita in toate preparatele industriale gen pizza, croque-monsieur…), muschiul e mixat indelung intr-o baie de aditivi pina se obtine un fel de coca. Se toarna in forme si se pune la cuptor.

Aflati apoi ca aproape toate produsele afumate se fac cu « fum lichid », care e o aroma asemanatoare gudronului. Se dilueaza si se injecteaza in produsele « afumate ».

Orice sunca are adaugata o aroma:  aroma de sunca simpla (!), aroma de sunca innnabusita ,de denii, de fum, de boia, de piper…

 

Ambalaje din carton reciclat

Ambalajele din carton reciclat costa cu 20% mai putin decit cele din carton nou, asa ca industria  le prefera. Pentru a obtine cartonul reciclat, se utilizeaza ambalaje vechi, ziare, orice hirtie, etc…care contin lacuri, cerneluri si alte molecule chimice ne-alimentare.

Daca se foloseste carton reciclat pentru ambalarea unor produse care vin direct in contact cu el (linte, orez, paste fainoase, cornflakes, etc), hidrocarburile de uleiuri minerale continute in carton, migreaza in produsul ambalat.

Cartonul reciclat se recunoaste usor .Uitati-va in interiorul ambalajului : daca observati o culoare gri (datorata cernelurilor reziduale), daca se desira usor (fibrele au fost rupte in cadrul procesului de reciclare) si culoarea nu e chiar omogena (din cauza minusculelor bucati de plastic si diverselor fibre)…atunci aveti toate sansele sa va aflati in prezenta de hidrocarburi de uleiuri minerale cancerigene. Acum, ca stiti asta, faceti cum doriti.

Va urma … aici

Metoda mea de a spala pernele

Copilul mare tocmai a eliberat camera de la caminul unde a stat 2 ani: o sa-si continue studiile prin alte locuri. Cu ocazia asta ne-a umplut casa cu tot ce avea  acolo … n-aveti idee cite se string. Inclusiv perna, care dupa 2 ani fara husa de protectie era  dezgustatoare plina de pete.

Pernele le invelesc intii intr-o fata de perna alba si abia in fata normala. Husa alba o spal frecvent, asa ca pernele arata acceptabil, chiar daca usor ingalbenite. Am incercat  sa le spal la 75°, dar nu s-au albit. Insa copilul nu s-a gindit sa-mi ceara o husa intre fata de perna si perna propriu-zisa iar eu nu m-am gindit.

Mai nou folosesc des soda de rufe, ca sa scap de petele grase de pe servetele de bucatarie, fete de masa etc.  Le fac o baie rapida in solutie de soda inainte dea le pune la masina. Am folosit cu  succces solutie de soda si la gulerele de camasi. Ba chiar si la o bluza de-a mea de matase.

Mi-am zis ca petele alea de pe perna or fi tot grasime , de pe pielea capului. Am luat un lighean mare, am facut in el o solutie fierbinte de soda de rufe, am pus perna in lighean si am frecat-o  cu peria cit mai bine, incercind (cel putin la inceput) sa nu-i imbib penele, ci sa-i spal doar materialul de la suprafata. Am limpezit-o cum am putut si am bagat-o la masina la spalat cu celelalte rufe. Pentru siguranta, i-am mai dat o tura de limpezire. A iesit perfect.

Ar fi fost foarte edificatoare o serie de poze « inainte  si dupa « . Dar va scutesc de imaginea de « inainte ». Cea de « dupa » e asa, in timp ce se usca la soare, e ca noua :

Fata de perna

 

Azi am luat la spalat inca o perna din casa, nu pot mai multe deodata ca sa nu ingreunez masina de rufe si pentru ca uscatul nu-i usor : jonglez intre calorifer si soarele spre asfintit ( avem orientare vest).

 

 

Distractie gratis la aer curat: geocaching … sau cum sa se roage copiii de tine ca sa iesiti in natura

Acum vreo luna o prietena draga (se stie ea 🙂  si ii multumesc inca o data) m-a inscris pe un grup FB. Daca zic ca grupul asta mi-a schimbat viata exagerez doar putin : e ca si cum pina acum mi-as fi vazut de viata mea mergind pe jos, iar acum am urcat intr-un tren cu oameni aseamenea mie, de la care zi de zi am cite ceva de invatat.

Unul din lucrurile despre care am auzit acolo e de geocaching . Multi povestesc ca petrec cite o zi in aer liber practicind acest joc . Singurul lucru necesar e un GPS.  M-am dus pe site, m-am inscris si am descoperit o lume de oameni  pasionati , care incearca sa gaseasca  recipiente mai mici sau mai mari , ascunse de oameni la fel de pasionati ca ei. Cei care joaca se straduiesc sa gasesca ascunzatorile, apoi isi scriu numele pe lista continuta in recipient si se inregistreaza pe site. Pentru un novice  e destul de complicat : exista diverse ascunzatori, clasate pe niveluri de dificultate, pe marimea recipientelor…apoi nu toate sunt asa simple, la unele trebuie rezolvata o enigma, altele imi par inca prea complicate. Mai sunt pe acolo tot felul de acronime pe care inca nu le inteleg.

I-am explicat copilului mic ideea jocului si a fost extrem de interesat : de unde pina acum trageam cu greu de el sa-l scoatem in natura, weekend-ul asta a tras el de noi ca sa iesim. Pina acum se plingea de dureri de picioare, acum topaia cu voiosie pe drum.

Vineri seara ne-am documentat pe site, am vazut ca sunt ascunzatori in toata lumea. Este chiar una in spatele blocului nostru, dar, din ce am citit, e greu de gasit, asa ca nici n-am incercat.

Am vrut sa folosesc termeni in romana cind va povestesc despre « geocaching », din pacate, pentru Romania vad ca lumea comenteaza in engleza. Imi place de francezi ca aproape pentru orice au cuvintul echivalent francez, romanii copiaza din engleza.

Dupa ceva studiu pe site am aflat ca incepatorii e bine sa inceapa cu ascunzatori nivel 1 (usor de gasit) si mari. Problema, din cite am observat e ca astea sunt rare, banuiesc ca cei pasionati nu-s prea motivati sa ascunda lucruri pe care le gaseste usor oricine. Pina la urma ne-am ales un circuit pe malul unui riu, dificultatea 1.5-2, dimensiunile fiind micro, tot mai bine decit nano .

Am descarcat aplicatia jocului pe telefon si simbata dimineata ne-am pornit cu mare avint la vinatoare. Ne-am dus spre Auvers sur Oise, e orasul de care a ramas legat numele lui Van Gogh, care a trait acolo in ultimele luni si e inmormintat alaturi de fratele lui in cimitirul local.E un oras frumos si interesant de vizitat pentru cine vine in zona. Turistii japonezi stiu ei ce stiu, ca dau navala acolo.

Toate bune si frumoase, vreme insorita, doar aplicatia, odata ajunsi , nu mai voia sa ne arate decit pozitia noastra, nu si locul ascunzatorilor, pentru orice informatie suplimentara trebuiau dati bani. Am trecut usor peste dezamagirea asta si am profitat din plin de vremea de primavara. Intorsi acasa am incercat sa multumim copilul si  l-am dus in parcul orasului unde  erau ceva ascunzatori usoare, credeam noi. Doar ca ne-am prins prea tirziu ca era o enigma, a carei solutie erau  coordonatele GPS ale adevaratei « comori ».

Seara am zis sa ne facem lectiile mai bine pentru ziua de duminica. De pe site am luat coordonatele GPS a mai multor ascunzatori (doar-doar nimerim una) am descarcat doua aplicatii GPS pe telefon (sa fim siguri) si ne-am intors. Vreme la fel de frumoasa   ziua noastra incepea plina de voie buna. Doar ca … cele doua aplicatii aveau alt format de date GPS decit ale noastre. In perspectiva, vinatoarea se arata la fel de ratata ca in ziua precedenta, asa ca ne-am consolat cu ce aveam : o plimbare placuta , peisaje frumoase, cules de untisor, urzici si iedera terestra, copil vesel .

Auvers

 

Urzici, untisor si iedera terestra (Glechoma hederacea): se maninca, are un gust si miros f aromat, mie mi se pare ca aduce cu menta.

 

 

Am ajuns in plimbarea noastra pe la o brocanta, unde am facut afaceri bune. Pe cind sa luam drumul de intors, sotul a avut ideea geniala sa descarce inca o aplicatie, care, culmea, chiar mergea si care ne arata toate ascunzatorile locului. La aplicatie ii spune geocaching plus. Ne-am dus aproape fugind spre prima din ele si …AM GASIT-O. Nu va imaginati entuziasmul copilului … si al nostru.  Era o cutiuta de dimensiunile celor in care se vindeau filmele fotografice, imbracata in hirtie de camuflaj, inauntru, in forma de sul erau hirtiute pe care se semnasera toti cei care trecusera pe acolo, asa ca dupa ce ne-am facut o droaie de poze sa imortalizam memorabilul moment, ne-am scris si noi numele cu mindrie (bine, nu chiar numele, pseudonimul de pe sit-ul de geocaching). In euforia noastra i-am trimis si un mesaj de multumire persoanei care a ascuns cutiuta.

 

Plini de elan, ne-am avintat spre urmatoarea ascunzatoare , pe care am gasit-o din nou ! Drumul spre masina mai trecea pe linga 5 ascunzatori, dar deja era tirziu , bagajele grele (ca doar aveam cumparaturile de la brocanta), picioarele ni-erau obosite…ne-am uitat in graba , dar n-am mai gasit nimic.

Si acum, ia ghiciti, ce-o sa facem simbata si duminica viitoare?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Christophe Brusset: Sunteti nebuni sa inghititi asta ! – Vous êtes fous d’avaler ça !

Am citit cartea asta acum citeva luni. De felul meu sunt foarte vigilenta cind cumpar de mincare, dar dupa ce am citit-o, am devenit si mai si. M-am gindit sa o prezint in mare, dar cind sa o rezum, mi s-a parut ca nu pot sa las deoparte multe informatii , asa ca o sa fie un lung rezumat, pe care o sa-l fac in mai multe parti.

Autorul cartii are o experienta de 20 ani in posturi importante ale marilor firme agroalimentare. El  vrea sa arate cu degetul toate fraudele industriei agroalimentare, ca sa permita simplilor consumatori sa evite capcanele . Sa informeze, sa educe, pentru ca nu trebuie uitat : consumatorul are puterea de a schimba lucrurile, cumparind sau alegind sa nu cumpere ceva.  caci pentru marile firme etica e doar o fatada , mincarea e doar un bussiness, un mod de a face bani.

« Nu mai cumparati cu ochii inchisi, fiti vigilenti si suspiciosi, cautati informatia ascunsa si impartasiti-o la cit mai multa lume. Luptati pentru interzicerea totala in mincare a moleculelor artificiale, fara nici un interes nutritional, molecule care va otravesc pe nesimtite, constituind o sursa majora de alergii, tulburari de comportament si alte probleme mai grave pe termen indelungat ».

 

China, paradisul coruptiei si a ceea ce vine la pachet cu ea : frauda.

In China, 2008 s-a declansat scandalul laptelui contaminat cu melamina. Ingestia de melanina provoaca grave probleme renale , ducind la persoanele sensibile (copii de exemplu) la insuficienta renala severa, culminind cu necroza si deces.

Frauda din 2008 a fost de asa proportii , incit cea mai mare parte a laptelui de consum (lichid sau sub forma de praf) a fost contaminata, la fel si produsele in care acest lapte a fost folosit : iaurt, brinza,ciocolata, biscuiti sau bomboane cu caramel.

Scandalul melaminei e doar unele din multiplele scandaluri alimentare care zguduie regulat China ( piine colorata cu vopsea toxica, reziduuri de ulei reciclate ca ulei alimentar, porci tratati cu anabolizanti cancerigeni, legume tratate cu formol, carne de sobolan sau de vulpe vinduta pe post de carne de vita, carne avariata reciclata si pusa in vinzare…etc).

Si daca lumea isi imagineaza ca ceea ce se intimpla e trist pentru chinezi, dar nu afecteaza restul lumii, situatia nu e deloc asa : produsele alimentare chinezesti sunt exportate peste tot in lume . De exemplu doar in anul 2013 , Europa a importat produse alimentare venind din China, in valoare de 5 miliarde euro.

Astfel incit in 2007 s-a gasit melanina in alimentele pentru animale domestice din Statele Unite , alimente provenite din China ( si care au provocat moartea a mai mult de 8500 ciini si pisici). In 2008 au fost gasite doze mari de melanina in turtele de soia importate din China de o firma franceza. Tot in 2008 a fost depistata melanina in produse alimentare europene, fabricate cu lapte chinezesc : dulciuri din Germania, in Belgia si Franta. Si asta nu e totul : doar o infima parte din produsele alimentare provenind din China au fost controlate.

Despre provenienta produselor

Va plac melcii de Burgundia ? Hribii de Bordeaux ? Mustarul de Dijon ? Ierburile de Provence ?

Ce nu stiu clientii e ca toate produsele astea nu vin din Burgundia, Bordeaux, Dijon sau Provence, majoritatea nu vin nici macar din Franta. Semintele de mustar care provin din India, Canada sau Australia sunt folosite pentru fabricarea in Germania sau Olanda a « mustarului de Dijon »

Si ierburile de Provence ? Credeti ca vin din Provence ? Nici vorba : cimbrul din Maroc sau Albania, busuiocul si maghiranul din Egipt si rozmarinul din Tunisia.

Melcii din Burgundia ? Nu ! Din Rusia, Polonia sau alte tari din estul Europei. Alte specii comestibile vin din Turcia , iar cele mai insipide si indigeste , care nici macar n-ar avea dreptul sa fie numite « melci » sosesc in blocuri congelate din Indonezia sau din alte tari ale Asiei de Sud-Est.

Bineinteles melcii sunt prelucrati in tarile de origine dupa metodele locale. Si este legal sa etichetezi « melci de Burgundia prelucrati in Franta », atit timp cit ultima etapa, care consista in a adauga putin unt cu patrunjel in cochilie, e realizata in Franta.

Autorul povesteste ca vizita uzinei din Turcia unde se prelucrau melcii pentru export i-a taiat tot cheful de a mai minca vreodata asa ceva : pe o caldura inabusitoare ,in curtea betonata , zeci de gramezi inalte de cochilii de melci se aliniau ca niste musuroaie imense, la baza acestora se scurgea un lichid negru si acoperit de muste. Peste tot roiau mii si mii de insecte zburatoare. Mirosul era pestilential. In unele cochilii se mai observau resturi de melci si viermi albi care se hraneau cu resturile de acolo. Cochiliile erau altfel spalate natural de soare si insecte, cind nu mai ramineau deseuri solide, totul era tratat in soda caustica, limpezit si…lua directia uzinei, unde cochiliile erau umplute..

Hribii de Bordeaux ? Majoritatea vin direct din China, restul din tarile de Est si uneori chiar din Africa de Sud. Calitatea lor e mediocra din toate punctele de vedere, dar clientii francezi (industria si hipermarketurile) sunt incintati sa propuna consumatorului « hribi de Bordeaux » la pret de fasole verde…

Trufele de Périgord pe care firma unde lucra autorul cartii le-a importat cu tonele din China, au fost cumparate de clienti francezi, care le vindeau unor societati care le apartineau, ba din Spania, ba din Luxemburg, mentiunea privind provenienta chinezeasca de pe actele insotitoare, se  ratacea undeva pe drum, astfel ca trufele intrau din nou in Franta, cu mentiunea unei origini spaniole, ba italiane. Trufele astea fara gust au fost folosite apoi in diverse pateuri, foie gras sau alte delicatese cu trufe, impreuna cu o doza buna  de « aroma de trufe » .

« Transformat in Franta » nu inseamna deloc « origine franceza ». In conservele care folosesc pui « transformati in Franta », se gasesc in general gaini ce vin din Brazilia sau Thailanda, tranportate in saramura (pentru a evita taxele de vama pentru produsele in conserva), pe vapoare. Cum sunt crescute gainile astea ? Cum sunt tratate ? De ce Europa autorizeaza importul carnurilor provenind din tari care folosesc antibiotice si alti factori de crestere chimici, interzisi in Europa ?? Celor din industria agroalimentara putin le pasa, ca doar nu maninca niciodata carne din conserva !

Iar consumatorii sunt naivi si usor de pacalit . Nu au o educatie de igiena alimentara de baza si nici nu vor sa se instruiasca. Nu citesc listele de ingredienti si nu inteleg nimic din valorile nutritionale.

Asociatiile de consumatori frantuzesti nu fac mare lucru. In schimb in Germania, asociatia de consumatori Foodwatch este foarte activa si eficace, obtinind de multe ori retragerea din vinzare a unor produse sau chiar modificari ale legislatiei.

Va urma…  aici

 

Tort Padurea Neagra-Schwarzwälder kirschtorte

De 7 ani  ne petrecem cite o saptamina de vacanta  in Padurea Neagra. Cred ca peisajele care seamana mult cu cele din Ardeal ne fac sa ne simtim asa bine si sa ne intoarcem in acelasi loc an de an. Am fost deja de 10 ori, pentru ca avem ani in care mergem si primavara si toamna. Si ne plac si prajiturile zonei, deci  tortul Padurea Neagra. L-am degustat in multe locuri si , in fiecare,  e putin diferit, uneori mai bun, alteori nu prea, dar portiile sunt peste tot generoase. Dupa prima vizita, la intoarcerea acasa, am cautat pe site-uri germane o reteta , ca sa-l pot face si eu. Mi-a placut asa de mult, incit in ultimii ani , cind am mers in vacanta , am preferat sa gust alte prajituri…ca stiam ca acasa imi pot face tort Scwarzwalder cu care sigur nu dau gres.

Asadar, reteta:

Blatul

  • 150 g ciocolata neagra
  • 75 g unt
  • 6 oua
  • 180 g zahar
  • 100 g faina
  • 25 g amidon (de porumb)
  • 1 pachet praf de copt

 

Umplutura visine

  • Aprox 700 g visine congelate sau o conseva mare de compot de visine
  • 250 ml suc de visine ( cel lasat de visinile congelate sau siropul din compot)
  • 2 linguri amidon de porumb
  • 3 linguri de zahar (doar cind se folosesc visine congelate)
  • 2 linguri Kirsch (tuica de visine)

 

Umplutura frisca

  • 500 ml frisca lichida
  • 25 g zahar vanilat

 

Sirop

  • Un pic de suc de visine
  • apa
  • 2 linguri de zahar (daca se foloseste siropul din compot, nu se mai adauga zahar).
  • 1 lingura kirsch

 

Decor

  • 17 visine (sau 17 cirese glasate sau visine din visinata)
  • 300 ml frisca lichida (se pot folosi doar 200 , atunci nu se mai decoreaza si marginile tortului)
  • 15 g zahar vanilat ( sau doar 10 daca se foloseste frisca mai putina).

 

 Preparare: se incepe in ziua dinaintea celei in care se maninca.

Cu o zi inainte:

Blatul

Topiti ciocolata cu untul si lasati sa se raceasca. Separati ouale: galbenusele le bateti bine cu zaharul, incorporati ciocolata topita, apoi faina, amidonul si praful de copt. Bateti bine albusele si incorporati-le cu grija, amestecind cu o spatula, in amestecul precedent. Cum amestecul e destul de compact, incorporez in el , batind cu mixerul, o lingura-doua din albusele batute. Apoi adaug restul albuselor, amestecind delicat cu o spatula. Coaceti 40-45 minute la Termostat 4.5 ( 140°C) , verificind la sfirsit cu o scobitoare daca aluatul e copt. Eu folosesc o tava cu diametru de aproximativ 23 cm.

La citeva minute dupa ce ati scos blatul din cuptor, rasturnati-l pe o grila (asta ar fi ideal, eu il rastorn pe o farfurie mare). Cind s-a racit se taie in 3 bucati…asta e putin mai greu de facut cu un cutit,  mi-am cumparat special o scula speciala cu 2 fire de otel. Mai exista varianta de a coace 3 blaturi, nu e cea mai buna, pentru ca blaturile sunt uscate la suprafata ( patisierii nu recomanda), eu n-am incercat, dar poate nu-i rau.

 

Siropul

Se amesteca toate ingredientele. Eu am redus cantitatea de kirsch din reteta la minimum, astfel incit in tortul gata facut nu se simte. Ca dovada , am folosit odata din greseala tuica de prune, nimeni nu si-a dat seama. Voi puteti sa „alcoolizati” mai tare tortul. Si cred ca se poate folosi foarte bine visinata in loc de kirsch, n-am incercat , ca n-am , dar cred ca iese  foarte bun.

 

Umplutura de visine

Francezii din zona noastra nu prea folosesc visinile in alimentatie. Cu toate ca in zona  erau pe vremuri multe livezi cu „cerises de Montmorency”. Mi-a trebuit ceva timp sa ma dumiresc ca aceste cirese de Montmorency sunt ceea ce numim noi visine. Ei spun ca sunt un soi de cirese si ca n-au nimic de-a face cu visinile, carora li se spune „griottes”. Paranteza a fost ca sa va explic de ce folosesc doar cirese din compot sau congelate, dar puteti folosi visine proaspete.

Se pun visinile intr-o strecuratoare si se incearca se se scurga cit de mult suc. Se amesteca amidonul cu zaharul daca e cazul ( daca se folosesc visine congelate) . Se adauga putin suc , pina devine ca o crema. Se pune la fiert restul sucului, cind da in clocot se adauga amidonul, se lasa inca putin la fiert, se adauga visinile si se ia de pe foc. Cind e rece se adauga kirsch-ul .

Umplutura de frisca:

Se bate bine frisca in care ati adaugat zaharul. Frisca participa foarte mult la gustul tortului, asa ca NU folositi frisca vegetala, nici frisca UHT. Cea mai bune e frisca proaspata, cruda daca se poate. Nu se pune nici intaritor.

 

Asamblare

Se aseaza prima foaie pe un platou , se insiropeaza (nu foarte mult) . Apoi se distribuie uniform pe ea jumatate din umplutura cu visine. Teoretic jumatate, eu am vazut ca prin Padurea Neagra , la tortul lor nu exista decit un singur strat, asa ca pun toata umplutura. Se lasa putin sa se gelifieze si se adauga deasupra, cu grija jumatate din frisca batuta.

Se adauga a doua foaie, se imbiba uniform cu sirop (nu exagerati totusi), se pun restul de visine (daca va doriti cu 2 straturi), deasupra restul de frisca.

Se adauga si a 3-a floaie, care se imbiba cu sirop. Si se lasa in frigider pentru a doua zi.

Stiu ca pare complicat, dar in cam 2 ore e totul gata cap-coada si bucataria curatata.

A doua zi

Se bate frisca pentru decor, cu zaharul, se unge tortul cu o parte din ea, se ung si marginile in caz ca alegeti varianta cu mai multa frisca (eu nu o fac). Apoi se rade deasupra ciocolata amaruie. Se pune frisca ramasa intr-o poche speciala pentru decorat (eu folosesc o punga de plastic, dar am un virf special). In caz ca nu aveti, merge si cu o lingurita. Se imparte imaginar tortul in 4, apoi fiecare sfert iarasi in 4, deci 16 felii :pentru fiecare felie se face un mot de frisca, deasupra caruia se adauga o cireasa. Se face un mot si in centrul cercului si se pune ultima cireasa pe tort.

Mie imi iese cam asa . Am facut si mai bine, aici am folosit cite o jumatate de visina la decor si n-am avut poche de decorat, am pus cu lingurita gramajoarele de frisca)

Tort Padurea neagra

Tortul e chiar mai bun zilele urmatoare: blatul devine mai moale, mai insiropat cu frisca.

Eu zic sa va aventurati sa-l faceti, chiar daca pare putin complicat. Ati remarcat ca nu e foarte dulce, nici nu e gretos de la prea multa frisca (ni s-a intimplat prin Padurea Neagra sa dam peste asa ceva).

Later edit: cum am facut din nou tortul, am facut citeva poze in plus

 

 

Tort PN
Cum protejez platoul cu hirtie de copt, asa nu mai am de curatat cand tortul e gata, scot doar hirtia.

 

 

Tort PD visine
Primul strat de visine. Cercul de inox ma ajuta destul de mult in momentul in care cladesc tortul.

 

Si iata cum a iesit acum, mi se pare mai aspectuos:

Tort PN Pasti

Inca ceva, de acum o sa ma tin dupa reteta si impart visinile intre cele doua straturi: feliile au mai multa tinuta odata ce le-am taiat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prajitura cu mac

Am mincat mai demult in Germania o prajitura foarte buna cu mac, cind am venit acasa am cautat o reteta pe situri nemtesti, am gasit-o pe asta si sunt foarte multumita de ea.

Un mic truc: daca imi plac lucruri mincate prin alte tari , aflu cum se numesc in limba tarii respective, apoi dau cautare si aflu de pe situri sau bloguri de acolo reteta.

Coca:

  • 150g faina
  • 1 ou
  • 65 g unt
  • 65 g zahar
  • 1 lingurita praf de copt

Umplutura:

  • 1 plic zahar vanilat
  • 250g mac, macinat
  • 50 g gris
  • 140g zahar
  • 50g amande macinate sau taiate marunt
  • 50g unt
  • 400 g lapte
  • 50g stafide
  • 1 ou

Coca: se amesteca toate ingredientele , eu folosesc uneori pate brisee ( 150 g faina, 75 g unt, 38 g apa) in loc de coca initiala ( ca sa scad cantitatea de zahar). Am remarcat ca iese mai buna (mai umeda) daca are coca si deasupra  , asa ca impart coca la 2 si cu multa rabdare intind doua foi. Daca ma rezum la una singura: iese groasa si vine si pe peretii tavii. Tava e relativ mica ( 24X24 cm).

Umplutura: se pune la fiert laptele cu untul , la sfirsit se adauga restul ingredientelor mai putin oul. Se lasa sa se raceasca , se adauga oul, se amesteca. S-ar putea sa mai fie nevoie de adaugat lapte.

Am redus si cantitatea de zahar fata de reteta originala, asa ca nu iese prea dulce,folosesc zahar de trestie nerafinat, mi se pare ca da o aroma f placuta.

Alte simplificari: am renuntat la amande, n-aveam in casa cind am vrut odata sa o fac, am remarcat ca gustul ramine la fel. Nu pun nici zahar vanilat totdeauna, n-am remarcat mari diferente, probabil din cauza zaharului nerafinat. Nu pun nici stafide, ca nu le plac copiilor.

Se tapeteaza tava, se pune foaia de aluat , umplutura, eventual foaia de aluat deasupra, o intep din loc in loc cu furculita. O dau la cuptor la Th 4,5 ( cam 140°), pina foaia de deasupra se rumeneste putin.

Pofta buna!

Later edit: imi dau seama acum ca amande se spune migdale in romaneste. Scuze pentru greseala, nu mai modific reteta, intelegeti voi. Oricum, puteti renunta la ele 🙂

Video foarte interesant despre nocivitatea deodorantelor

Trebuie sa spun din start ca nu-mi place sa urmaresc video-uri. Mi se intimpla extrem de rar sa ma uit la cite unul a carui link apare pe FB sau pe vreun un blog. Dar asta mi s-a parut asa de interesant, incit am spus ca trebuie neaparat sa-l arat si altora.

Din pacate e in franceza, dar daca sunt doritori, il rezum si traduc cu mare placere.

Vorbeste despre diferenta intre deodorant si antiperspirant, despre nocivitatea sarurilor de aluminiu continute in antiperspirante, despre  piatra de alun care e mai periculoasa decit antiperspirantele, despre importanta citirii etichetelor produselor… iar la final o reteta de deodorant , realizabila usor de oricine, ieftina si eficace.

Link-ul e aici