Distractie gratis la aer curat: geocaching … sau cum sa se roage copiii de tine ca sa iesiti in natura

Acum vreo luna o prietena draga (se stie ea 🙂  si ii multumesc inca o data) m-a inscris pe un grup FB. Daca zic ca grupul asta mi-a schimbat viata exagerez doar putin : e ca si cum pina acum mi-as fi vazut de viata mea mergind pe jos, iar acum am urcat intr-un tren cu oameni aseamenea mie, de la care zi de zi am cite ceva de invatat.

Unul din lucrurile despre care am auzit acolo e de geocaching . Multi povestesc ca petrec cite o zi in aer liber practicind acest joc . Singurul lucru necesar e un GPS.  M-am dus pe site, m-am inscris si am descoperit o lume de oameni  pasionati , care incearca sa gaseasca  recipiente mai mici sau mai mari , ascunse de oameni la fel de pasionati ca ei. Cei care joaca se straduiesc sa gasesca ascunzatorile, apoi isi scriu numele pe lista continuta in recipient si se inregistreaza pe site. Pentru un novice  e destul de complicat : exista diverse ascunzatori, clasate pe niveluri de dificultate, pe marimea recipientelor…apoi nu toate sunt asa simple, la unele trebuie rezolvata o enigma, altele imi par inca prea complicate. Mai sunt pe acolo tot felul de acronime pe care inca nu le inteleg.

I-am explicat copilului mic ideea jocului si a fost extrem de interesat : de unde pina acum trageam cu greu de el sa-l scoatem in natura, weekend-ul asta a tras el de noi ca sa iesim. Pina acum se plingea de dureri de picioare, acum topaia cu voiosie pe drum.

Vineri seara ne-am documentat pe site, am vazut ca sunt ascunzatori in toata lumea. Este chiar una in spatele blocului nostru, dar, din ce am citit, e greu de gasit, asa ca nici n-am incercat.

Am vrut sa folosesc termeni in romana cind va povestesc despre « geocaching », din pacate, pentru Romania vad ca lumea comenteaza in engleza. Imi place de francezi ca aproape pentru orice au cuvintul echivalent francez, romanii copiaza din engleza.

Dupa ceva studiu pe site am aflat ca incepatorii e bine sa inceapa cu ascunzatori nivel 1 (usor de gasit) si mari. Problema, din cite am observat e ca astea sunt rare, banuiesc ca cei pasionati nu-s prea motivati sa ascunda lucruri pe care le gaseste usor oricine. Pina la urma ne-am ales un circuit pe malul unui riu, dificultatea 1.5-2, dimensiunile fiind micro, tot mai bine decit nano .

Am descarcat aplicatia jocului pe telefon si simbata dimineata ne-am pornit cu mare avint la vinatoare. Ne-am dus spre Auvers sur Oise, e orasul de care a ramas legat numele lui Van Gogh, care a trait acolo in ultimele luni si e inmormintat alaturi de fratele lui in cimitirul local.E un oras frumos si interesant de vizitat pentru cine vine in zona. Turistii japonezi stiu ei ce stiu, ca dau navala acolo.

Toate bune si frumoase, vreme insorita, doar aplicatia, odata ajunsi , nu mai voia sa ne arate decit pozitia noastra, nu si locul ascunzatorilor, pentru orice informatie suplimentara trebuiau dati bani. Am trecut usor peste dezamagirea asta si am profitat din plin de vremea de primavara. Intorsi acasa am incercat sa multumim copilul si  l-am dus in parcul orasului unde  erau ceva ascunzatori usoare, credeam noi. Doar ca ne-am prins prea tirziu ca era o enigma, a carei solutie erau  coordonatele GPS ale adevaratei « comori ».

Seara am zis sa ne facem lectiile mai bine pentru ziua de duminica. De pe site am luat coordonatele GPS a mai multor ascunzatori (doar-doar nimerim una) am descarcat doua aplicatii GPS pe telefon (sa fim siguri) si ne-am intors. Vreme la fel de frumoasa   ziua noastra incepea plina de voie buna. Doar ca … cele doua aplicatii aveau alt format de date GPS decit ale noastre. In perspectiva, vinatoarea se arata la fel de ratata ca in ziua precedenta, asa ca ne-am consolat cu ce aveam : o plimbare placuta , peisaje frumoase, cules de untisor, urzici si iedera terestra, copil vesel .

 

Urzici, untisor si iedera terestra (Glechoma hederacea): se maninca, are un gust si miros f aromat, mie mi se pare ca aduce cu menta.

 

 

Am ajuns in plimbarea noastra pe la o brocanta, unde am facut afaceri bune. Pe cind sa luam drumul de intors, sotul a avut ideea geniala sa descarce inca o aplicatie, care, culmea, chiar mergea si care ne arata toate ascunzatorile locului. La aplicatie ii spune geocaching plus. Ne-am dus aproape fugind spre prima din ele si …AM GASIT-O. Nu va imaginati entuziasmul copilului … si al nostru.  Era o cutiuta de dimensiunile celor in care se vindeau filmele fotografice, imbracata in hirtie de camuflaj, inauntru, in forma de sul erau hirtiute pe care se semnasera toti cei care trecusera pe acolo, asa ca dupa ce ne-am facut o droaie de poze sa imortalizam memorabilul moment, ne-am scris si noi numele cu mindrie (bine, nu chiar numele, pseudonimul de pe sit-ul de geocaching). In euforia noastra i-am trimis si un mesaj de multumire persoanei care a ascuns cutiuta.

 

Plini de elan, ne-am avintat spre urmatoarea ascunzatoare , pe care am gasit-o din nou ! Drumul spre masina mai trecea pe linga 5 ascunzatori, dar deja era tirziu , bagajele grele (ca doar aveam cumparaturile de la brocanta), picioarele ni-erau obosite…ne-am uitat in graba , dar n-am mai gasit nimic.

Si acum, ia ghiciti, ce-o sa facem simbata si duminica viitoare?