Continuare ( 2 ) la « Sunteti nebuni sa inghititi asta »

Asa, cum spuneam, continui rezumatul cartii lui Christophe Brusset, din care aveti prima parte aici :

 

Intreprinderea n-are ca scop binele angajatilor sau satisfactia clientilor, ci profitul. Pentru asta, reteta nu-i complicata : ajunge sa cumperi sau sa fabrici mai ieftin decit vinzi.

Din pacate pentru industria agroalimentara, tendinta actuala nu este cresterea pretului de vinzare. Un producator in ziua de azi nu are dreptul sa creasca pretul. Ce-i ramine de facut ca sa produca mai ieftin ? Scaderea calitatii produselor e o posibilitate, frecvent intilnita, dar are limitele ei.

Din fericire (pentru el) producatorul are si posibilitatea de a jongla cu greutatea marfii, adica sa vinda mai putin produs, in acelasi ambalaj, cu acelasi pret, ceea ce este de fapt o forma disimulata de scumpire. Multe alimente au fost puse la « regim » : deserturile Danette , brinza dulce, vinegreta la borcan Amora , cutiile cu ceai la pliculete (20 plicuri in loc de 25), zaharul pudra, tabletele de ciocolata, barele de ciocolata scurtate, feliile de sunca din ce in ce mai fine…si multe altele. Mai greu a fost pentru produsele in recipient de sticla, unde acesta a trebuit redesenat. Va dati seama ca nu numai in alimentatie se practica asta : cura asta de slabire a lovit si detergentii, produsele cosmetice alte categorii de marfuri.

 

Brinza falsa

Franta e tara brinzeturilor. Doar ca brinzele traditionale de calitate dispar tot mai mult din rafturile hipermarket-urilor, fiind inlocuite cu produse industriale insipide si standardizate. Gusturile se pierd, asa ca fabricantii vind aproape orice, punindu-i numele de « brinza ».Aflati ca in preparatele industriale nu se mai utilizeaza aproape deloc brinza adevarata. Care-i explicatia ?

Se fabrica o « brinza » continind putin (minimum posibil) de brinza traditionala. Scopul e sa se pastreze numele de « brinza » , dar sa se inlocuiasca maximum din produs cu ingrediente ieftine. Si care-i cel mai ieftin ? Apa, evident. De exemplu pentru un sos cu brinza bleu de Auvergne, luati putina brinza , amestecati-o cu apa, cu brinza industriala de proasta calitate , unt, proteine din lapte, smintina, lapte praf, polifosfati si ortofosfati de sodiu, citrat de sodiu si acid citric. Topiti , amestecati bine si o sa aveti o minunata « brinza topita » cu bleu de Auvergne, puneti si o eticheta frumoasa cu brinza originala pe ambalaj, si gata, ati reusit.

Dar cum termenul de « brinza topita » e reglementat si nu se poate face chiar orice ( se cere un minimum de 40% substanta uscata), se poate folosi categoria « specialitate pe baza de brinza », tot reglementata, doar ca mult mai supla : se poate injumatati cantitatea de substanta uscata si adauga mai multa apa sau alte ingrediente ieftine cum ar fi zaharul .

Si daca chiar si asa e prea scump, se poate pur si simplu inventa o denumire de exemplu « fondant de brinza » : nu e nici brinza topita nici specialitate de brinza, producatorul poate sa faca ce vrea si sa-i puna orice nume atragator care-i trece prin cap. Genul asta de fondant se foloseste pentru pizza si alte preparate industriale si puteti, fara nici un efort sa gasiti « ravioli gratinate cu svaiter » , care sa nu contina nici urma de svaiter.

 

Aditivi si auxiliari tehnologici

Unul in cele mai importante departamente ale unei intreprinderi agroalimentare este cel de cercetare ? Inginerii se ocupa de procesul tehnologic si de …retete. Doar nu credeati ca acolo lucreaza bucatari ?! Inginerii acestui departament reusesc sa fac miracole…datorita utilizarii masive de aditivi. Practic nu mai exista nici un produs alimentar in supermarket care sa nu contina minimum un aditiv, frecvent un cocktail savant de aditivi de toate felurile. Si cind nu gasiti pe lista nici un aditiv (asa numitele E-uri ), sa nu va imaginati ca nu contin asa ceva : se pot adauga discret , fara sa fie instiintat consumatorul, in plus e legal. Sunt asa numitii « auxiliari tehnologici ». , o categorie de aditivi care nu-i nevoie sa apara pe lista de ingrediente.

Ceea ce diferentiaza aditivii de auxiliari e doar dozajul, cantitatea care ramine in produsul finit e mult mai mare pentru aditivi.

Definitia oficiala e si ea asemanatoare. Un auxiliar e folosit in procesul tehnologic alimentar si in urma acestei folosiri, in produsul final se vor gasi reziduuri ale lui. Exemple de auxiliari a caror reziduuri sunt inevitabile :

• cancerigeni : nitriti (in mezeluri) si benzopiren (in produsele afumate)
• neurotoxici : solvanti organici cum ar fi hexanul, utilizati pentru extractia unor uleiuri si arome
• alergizanti: sulfiti

 

Later edit:  am trecut azi pe linga brutaria noastra, de unde, pina de curind, cumparam cu incredere « bagheta traditionala ».  Si am vazut aruncati in strada sacii de faina , deci am profitat sa vad ce scrie pe ei : am constatat cu stupoare ca nu contin numai faina, asa cum imi imaginam, printre altele aveau si enzime, iar cu litere mari era indicat ca « enzimele sunt auxiliari tehnologici, deci nu trebuie sa apara la ingrediente ». Vai, vai! Mai ales ca tocmai rezum ultima parte a cartii, unde se spune ca enzimele astea sunt produse de organisme modificate genetic.

Unii aditivi sunt exact ca un machiaj : colorantii. Acestia nu aduc nimic pozitiv, ba dimpotriva : majoritatea lor au efecte alergice, iritante, ba cancerigene si mutagene. De multe ori sunt utilizati ca sa mascheze defectele unui produs de slaba calitate.

Cit despre arome exista de toate felurile. Cele naturale sunt produse prin presiune, distilare sau extractii cu solventi., ceea ce duce la concentrarea poluantilor concomitent cu a moleculelor aromatice . Astfel un extract de lamie are sanse mari sa fie « natural, insa concentrat in pesticide, fungicide sau alte molecule cu care au fost tratate culturile.

 

Cum se produce sunca

Carnea soseste de la abator. Prima etapa consista in a o face sa ia in greutate : se injecteaza intramuscular solutii care contin aditivi :

-polifosfati, proteine din singe, gelifianti ca sa retina apa

-zahar, glutamati, arome si fum lichid pentru gust

-ascorbat de sodiu si nitrati pentru conservare.

Dupa tratament, volumul carnii aproape s-a dublat. Se inlatura grasimea, se pune in cuve, iar deasupra se adauga grasimea inlaturata initial, intr-un strat uniform.

Procedeul anterior e folosit pentru sunca de lux. Pentru cea de proasta calitate ( folosita in toate preparatele industriale gen pizza, croque-monsieur…), muschiul e mixat indelung intr-o baie de aditivi pina se obtine un fel de coca. Se toarna in forme si se pune la cuptor.

Aflati apoi ca aproape toate produsele afumate se fac cu « fum lichid », care e o aroma asemanatoare gudronului. Se dilueaza si se injecteaza in produsele « afumate ».

Orice sunca are adaugata o aroma:  aroma de sunca simpla (!), aroma de sunca innnabusita ,de denii, de fum, de boia, de piper…

 

Ambalaje din carton reciclat

Ambalajele din carton reciclat costa cu 20% mai putin decit cele din carton nou, asa ca industria  le prefera. Pentru a obtine cartonul reciclat, se utilizeaza ambalaje vechi, ziare, orice hirtie, etc…care contin lacuri, cerneluri si alte molecule chimice ne-alimentare.

Daca se foloseste carton reciclat pentru ambalarea unor produse care vin direct in contact cu el (linte, orez, paste fainoase, cornflakes, etc), hidrocarburile de uleiuri minerale continute in carton, migreaza in produsul ambalat.

Cartonul reciclat se recunoaste usor .Uitati-va in interiorul ambalajului : daca observati o culoare gri (datorata cernelurilor reziduale), daca se desira usor (fibrele au fost rupte in cadrul procesului de reciclare) si culoarea nu e chiar omogena (din cauza minusculelor bucati de plastic si diverselor fibre)…atunci aveti toate sansele sa va aflati in prezenta de hidrocarburi de uleiuri minerale cancerigene. Acum, ca stiti asta, faceti cum doriti.

Va urma … aici