De prin vacanta

Azi-miine avem o saptamina de cind ne-am intors, dar parca gindurile mele sunt tot in vacanta. Asa ca n-ar fi rau sa va spun cite ceva despre locurile pe unde am trecut.

Intii Bad Windsheim. Orasul e dragut, il recomand daca treceti prin zona. Si, asa cum ii zice numele, are bai: calde, sarate, bazinul cu acces exterior e intr-atit de sarat incit e imposibil sa inoti, prea te ridica apa la suprafata.

Praga. E doar parerea mea (plus a sotului): prea multi turisti, prea multe magazine care vind aceleasi amintiri sau acelasi trdelnic cu cele mai ciudate umpluturi. Daca as fi praghez, nu mi-ar place ca orasul sa-mi fie asaltat de atitia turisti. Am fost la Praga si acum 20 de ani, de atunci orasul s-a schimbat mult datorita turismului. Bineinteles, sunt lucruri frumoase de vazut, dar cind le vezi inghesuit laolalta cu alte citeva mii de oameni, isi pierd farmecul.

Am zis ca totul era prea mult, dar era ceva prea putin:  terase. Dupa atita mers, ne place sa ne mai tragem sufletul la cite o terasa, la o cafea, la un suc, uitindu-ne la lumea care trece si admirind peisajul. La Praga n-am prea avut unde.

Ce am retinut:

un copac, complet invelit in pinze de paianjen, chiar linga hotelul nostru.

copac2

 

O expozitie temporara Andy Warhol si alta Salvator Dali. Cind cea cu Warhol a fost la Paris, n-am mai gasit bilete, desi am incercat sa luam din timp . La Praga intrai imediat, batea vintul in expozitie, in ciuda puzderiei de turisti din piata, veniti sa vada renumitul ceas . Pentru noi, obisnuiti  cu cozile imense si biletele luate foarte din timp, a fost putin ciudat. Iar pretul pentru 4 persoane la cele 2 expozitii cred ca ar fi fost cit pentru o singura persoana aici la Paris.

Licorna
Salvador Dali
Warhol
Andy Warhol

Astea mi-au placut mie,  fetele au apreciat foarte mult expozitiile (de fapt ideea de a merge i se datoreaza fiicei mari) dar au avut alte opere preferate. Si daca ma uit bine, vad ca apar si eu in imaginea cu pisicile 🙂

O imagine de pe vaporas, care mi-a amintit de Paris:

Praga

Viena: aici n-am ce critica. Poate doar hotelul, cel in care am mai stat in alte dati ni s-a parut prea scump , anul asta am ales altul. Mi se pare ca in materie de hoteluri, pretul reflecta calitatea. Intr-un hotel ieftin se ciupeste de unde se poate: paturi cu saltele mai proaste, lenjerie de pat sintetica, mic dejun mai saracut, toate astea sunt legate.

La primele noastre vizite la Viena, am fost niste turisti constiinciosi: le-am luat toate la rind si le-am vizitat. Ba chiar sotul a avut ideea nebuneasca de a face o plimbare in trasura. N-am vizitat Praterul si nici Mariahilfestrasse, dar asta s-a rezolvat la vizita de acum, caci hotelul era situat la un colt al renumitei artere comerciale.

De data asta n-am mai vizitat, ci ne-am dus ici-colo, in locuri cunoscute. Am savurat cite o prajitura si o cafea sau cea mica,  un cacao cald, la Demel. Acolo cred ca in pret intra si atmosfera din cafenea. Ne-am plimbat mult pe strazi,  spre deosebire de Praga mi se pare ca atmosfera n-a fost denaturata de turisti, iar terase gasesti pe unde nici nu te astepti. Am regasit frumoasa fatada a acestei farmacii.

_DSC0142

Spre seara am fost pe la Primarie, unde ne-am uitat o vreme la imaginile concertului proiectat pe imensul ecran in aer liber in cadrul Film festival-ului.

Apoi a fost Romania…acolo am stat mai mult acasa sau pe linga. Stam intr-un cartier unde copacii au crescut asa de mari, incit uneori am senzatia ca blocurile sunt intr-o padure. Noaptea cinta greierii, ca in Provence, desi pe alta melodie . Intr-o zi am vazut o veverita intr-un copac din fata blocului.

Am mers la bai sarate, ba chiar am inaugurat  in zona de camping a bailor, cortul pe care il aveam de 15 ani. Ne-am facut plinul de caldura ( si la propriu si la figurat) , afine, telemea cu rosii si cafele savurate la mall-ul de linga casa. Ne-am vazut cu familia si cu prieteni dragi. Ba chiar i-am dat adresa blogului prietenei mele, asa incit viata mea virtuala se intersecteaza de acum (intr-un punct) cu cea reala 🙂

De la prietena mea am primit o carte pe care v-o recomand: Fetita care se juca de-a Dumnezeu, de Dan Lungu. Mi-a placut mult, trateaza cu multa sensibilitate drama familiior unde unul din parinti pleaca sa munceasca in strainatate.

Am fost la munte, la Marisel, intr-o pensiune frumoasa , unde dimineata vedeam peisajul asta:

Marisel

Am vazut pe acolo alte peisaje minunate:

Belis

Am mincat multa zmeura si afine:

Am fost la Cascada Valul Miresei

cascada

Drumul dinspre Belis inspre Rachitele, unde e casacada, ne-a placut chiar mai mult decit Transafagarasanul, desi , evident, nu e asa de spectaculos.

La drumul de intors spre Franta, ne-am oprit la Bad Fussing.

_DSC0400

Nu-i prima oara cind ne oprim acolo, ne place calmul ( circulatia masinilor  e interzisa intre orele 22 si 6), ordinea nemteasca si hotelul unde ne simtim asa de bine. Prima data cind am ajuns  ni s-a parut foarte bizara atmosfera: seara toata lumea se distra, dansa, iesea de la cinema… Doar ca noi , cu copiii nostri faceam nota discordanta, pentru ca restul lumii avea de pe la 80 de ani in sus. Apoi ne-am obisnuit, iar acum imi spun ca atunci cind om avea si noi virsta asta n-ar fi rau sa venim sa ne rasfatam aici.

Si apoi ne-am intors acasa plini de energie  pentru inca un an. Ca de obicei, stiu ca imi trebuie vreo luna ca sa nu mai suspin dupa Romania. Ieri am tras o fuga la mare, ca  sa prelungim vacanta . Si se arata vreme frumoasa si pentru saptamina viitoare 🙂

 

Publicités

Gomboti (galuste) cu prune – aluat cu malai

Pentru ca am adus acasa prune din Romania , m-a apucat pofta de galuste cu prune. Nu fac eu prea des,  mi se pare cam mult de lucru, dar macar o data pe an, tot fac. Si prunele astea fiind mari, lucrez mai putin 🙂

Cind eram mica, bunica a primit de la o vecina unguroaica reteta . Pe vremea aia nu-mi placea aluatul cu cartofi  care se foloseste la reteta clasica, asa ca la noi in casa se facea doar varianta cu malai.  Eu am continuat sa o fac pina acum citiva ani, cind am vrut sa mai schimb . Am gasit pe internet o reteta de aluat cu cartofi , a fost perfecta, iar acum alternez cele doua retete.

Eu o s-o scriu doar pe cea din copilaria mea, ca pe cea cu cartofi banuiesc ca o stiti si voi.

Ingrediente:

  • 1 cana de faina de malai
  • 1 cana gris
  • 1 cana faina
  • 1 cana de zahar (eu pun mai putin)

 

  • prune
  • pesmet
  • putin unt

Se amesteca primele 3 ingrediente (malai, gris, faina) si se prepara o mamaliga groasa.  Apa pun ochiometric, niciodata nu-mi ajunge si mai adaug cite putin in timp ce fierbe. Se amesteca cu grija cu un tel, pentru ca are tendinta de a face cocoloase. Se fierbe cam 10-15 minute, dar se poate reduce timpul la citeva minute daca faina de malai e din cea prefiarta. La sfirsit se adauga zaharul , se lasa sa dea un clocot  si se lasa la racit.

Se iau prunele spalate , sterse se invelesc in « mamaliga » si se formeaza galustele. Bunica le scotea simburele si punea in loc putin zahar cu scortisoara. Eu am simplificat si le pun intregi, dar cind am rabdare sa le prepar fara simburi, mi se par mai bune.

Se coloreaza pesmetul intr-o tigaie cu putin unt. Eu il las doar cit sa fie putin crocant , avind grija sa nu se arda. Se dau galustele prin pesmet, apoi se pun intr-o tava unsa. Tava se da la cuptor pina se coc prunele, eu consider ca e gata cind vad ca la suprafata apare siropul de la prune.

De obicei prepar tava cu o seara inainte si coc totul abia a doua zi. Odata ce au fost coapte se pot minca si reci.  Uneori fac mai mult aluat si prepar o tava de galuste pe care o las la congelator, necoapta .

Pofta buna!