Ce-am facut de cand nu mai sunt casnica

Scrisesem aseara un articol pe care l-am si publicat (sau cel putin putin asa credeam), iar azi nu mai e nicaieri. Oare numai mie mi se intimpla din astea? Initial mi-am spus ca daca nu s-a publicat inseamna ca asta e soarta lui, deci n-o sa-l reiau, dar cum in capul meu e inca proaspat, o sa-l rescriu totusi.

Deci, cum spuneam in titlu, de citeva saptamini mi-am schimbat statutul in cel de functionara. Mai corect ar fi functionara stagiara, abia peste un an voi fi titularizata.

Cum am ajuns aici? In urma unui concurs. Mi-am spus ca la virsta mea, cind nu mai lucrasem de 10 ani, iar prin CV-ul meu batea vintul mai tare decit prin stepele rusesti, sansele mele de a fi angajata undeva se apropiau de zero. Statutul de casnica incepuse sa ma complexeze de la o vreme, mai ales ca fata mica are 10 ani azi-maine, deci nu mai are nevoie de o mama care sa stea non-stop cu ea, ba chiar dimpotriva.  Citisem mai demult o teorie care zice ca e normala frustrarea si nemultumirea casnicelor. Pentru ca o meserie propriu zisa iti aduce oarecare satisfactii, odata cu indeplinirea obiectivelor .  In schimb casnicele fac un fel de munca in zadar: curatenia nu dureaza, mincarea se maninca, iar a doua zi o iau de la capat. Deci mi-am spus: concurs inseamna in teorie sanse egale pentru toti. In teorie. Practic nu stiu care e gradul de subiectivitate al juriului la proba orala, proba care are si cea mai mare pondere in nota finala. M-am inscris la primul concurs care mi se parea potrivit, desi n-avea nimic de-a face cu studiile sau cu putina mea experienta profesionala.

Pentru inceput fac citeva saptamini de scoala impreuna cu alti fericiti admisi la examen. Nu glumesc: ei sunt chiar fericiti si se considera norocosi, au ales ministerul asta la recomandarile altora, pentru ca ofera o experienta foarte diversa si sanse mari de a progresa. Eu am fost tentata pina in ultimul moment sa renunt la beneficiile examenului. Dar s-au potrivit o o multime de lucruri, care fac sa ma consider si eu o norocoasa. De fapt eu zic ca lucrurile se intimpla cind e momentul lor si se aranjeaza cum e mai bine. Sotul nu-i chiar de acord si imi aminteste ca eu le-am pus in miscare, dand concursul. Unul dintre cele mai importante lucruri e ca voi lucra aproape de casa. Al doilea ca scoala pe care o fac acum e in zona pariziana, puteam sa fiu repartizata si in alte orase franceze. Al treilea e ca sotul lucreaza la citeva statii de tren de locul unde se afla scoala, asa ca mergem si sa revenim impreuna. Ma ingrozea transportul in comun , mai ales partea subterana. Scoala e la o ora si ceva de casa, iar primele doua saptamini au fost cumplite: ajungeam seara asa de secata de puteri incit ma puneam pe plins. Cu rusine recunosc ca in prima seara spuneam printre suspine ca imi vreau viata inapoi. Dar cum nevoia te invata, dupa o luna pot sa spun ca m-am obisnuit. Nu-mi face placere, inca detest inghesuiala , lumina din trenuri si oamenii care se misca prin gara pe repede-inainte, dar ma consolez cu gandul ca in citeva zile am terminat cursurile. Si asa de bine m-am obisnuit, incit la serviciu ma gandesc sa merg cu transportul in comun. Va fi aproape, nu mai schimb trenuri si nici nu strabat tot Parisul in subteran, ca acum.

De fapt scrisesem articolul ca sa va spun ca nu degeaba se spune ca lupul isi schimba parul, dar naravul ba. Asa ca o sa iau in ordine toate lucrurile pe care nu le-am schimbat:

Intii de toate lupul nu si-a schimbat nici macar parul. Cum colegii de cursuri sunt mai tineri, ma gindeam sa-mi vopsesc parul alb de la timple. Dupa o zi de gandire, am renuntat, asta ar fi insemnat sa abdic de la ideile mele, deci o schimbare de naravuri 🙂

Am testat cantina in prima zi, dar, in ciuda pretului foarte scazut ( 3.60 euro meniul), am hotarit ca mincarea mea e mult mai buna, pe deasupra stiu ce pun in ea. Asa ca ma duc cu borcanul (de salata, in general) dupa mine, drept desert am o banana. Cu asa meniu sanatos si cu pofta de mincare scazuta din cauza stresului, am dat jos vreo 3 kilograme.

Dupa ce maninc imi ramine mult timp de pauza. Dupa scoala am o ora de asteptat sotul. Folosesc timpul asta ca sa strabat orasul in lung si in lat. Imi fac asa doza de miscare zilnica. Am descoperit cu ocazia plimbarii niste locuri foarte interesante, ma pregatesc de un articol cu poze din locurile respective.

Linga gara se gaseste un centru comercial foarte mare, imaginati-va ca nu am fost tentata sa merg prin magazinele lui. Desi acum am salariu, deci as avea mai multi bani de cheltuit.

Citesc mult, in tren. Cand nu invat pentru cursuri 🙂 Am fost placut surprinsa sa vad atita lume cu nasul in carti. Chiar as vrea sa scriu cind am timp despre o carte interesanta, ce trateaza alimentatia .

Am reusit sa nu cumpar baghete decit extrem de rar. La sfirsit de saptamina le fac si le congelez. Dar am redus mult consumul de paine pentru ca am vrea sa scoatem aproape de tot glutenul din alimentatie. Am facut asta pentru ca un articol ne-a pus serios pe ganduri. As vrea sa scriu si despre articolul cu pricina. Pina una-alta am facut de citeva ori baghete fara gluten si au fost relativ reusite (mai am de lucru la partea de aspect).

Fetelor le las mincare gata facuta si ele o incalzesc. Intr-o seara le-am luat pizza, dar oameni suntem si nimeni nu-i perfect 🙂  Trebuie sa recunosc ca sotul ma ajuta foarte mult , mai nou el se ocupa de partea de cina si de masa de duminica. Cum vrem sa renuntam la gluten, foloseste intens mamaliga, ba chiar a inventat un fel de mamaligo-pizza 🙂

Deci pina aici toate bune si frumoase. Sper ca va fi la fel si la serviciu. Oricum n-o sa obosesc muncind , pentru ca am ales, ca multe mame din Franta, sa lucrez la program de 80%, adica sa am miercurea (cind copiii n-au scoala) libera. In plus functionarii francezi nu duc lipsa de zile de concediu. Probabil daca as fi scris articolul asta lunea sau martea seara, cind mai ramine mult pina vinerea, altul ar fi fost tonul lui. Dar asa, cind  maine e duminica, deci nu iau nici un tren, e bine 🙂

Si daca tot m-am pornit pe fapte mari, la anul vreau sa dau concurs ca sa inaintez in grad. Optimista, nu-i asa? Mai ales ca asta presupune 6 luni de scoala odata concursul luat 🙂

A, si sa nu uit sa va recomand filmul pe care l-am vazut azi : Loving Vincent.  Polonezo-britanic, cu picturi in ulei, animate. Diferit de alte filme, merita vazut. Si o ocazie pentru copil sa (re)descopere picturile de Van Gogh.

 

 

Publicités

27 réflexions sur “Ce-am facut de cand nu mai sunt casnica

    1. Pai nu se vede agitatia, dar din cauza ei nu prea pot manca la pranz, uneori ma fortez.
      Vorba sotului ca din vreme in vreme mai trebuie sa iesim din zona de confort, ca altfel ne plafonam. Eu acum am iesit bine din ea, iar asta m-a ajutat in primul rind sa cresc in proprii mei ochi.

      J'aime

  1. Buna treaba ai facut, Elena ! Incearca cu toata puterea ta sa dai stresul la o parte , nu te simti vinovata ca din cind in cind mai cumperi de mincare si ceva gata preparat . Tu esti o femeie organizata si usor usor o sa-ti aranjezi un program de care sa fii multumita. Cu timpul poate se vor implica si fetele sa te ajute. Cind ai timp poate ne arati si noua mamaliga – pizza pe care o prepara sotul tau, eu sunt foarte interesata ca stiu ca mamaliga are indice glicemic scazut iar franzela si bagheta au indice glicemic foarte mare.

    Aimé par 2 people

    1. Multumesc Geta! Fetele ma ajuta putin, iar de cea mica sunt uimita: parca asta asteptau, sa mai stea singura acasa. Nu chiar singura, dar cu pisica.
      De stress incerc eu sa scap, oricum e muult mai bine decit la inceput.
      Pizza e de fapt mamaliga f subtire pe care o intinde ça pe un blat si pune pe ea sunca ( cruda) si parmezan sau cas ras.Sau bucati de carne . Are in plan sa incerce sa unga blatul cu sos tomat. Sau mai face tôt asa blat subtire de mamaliga, il unge cu gem de prune facut de noi ( care are zahar extrem de putin), iar cand e rece si s-a intarit il face sul ca o clatita.
      Am mai remarcat ça pastele fainoase din faina de porumb sunt bune. Si o sa incerc sa vad cum iese painea cu faina de porumb.

      Aimé par 1 personne

      1. Vai, vai, mama nerecunoscatoare ce sunt! Am uitat ca fiica cea mare ne face quiche, ba chiar mi-am pus cu mine la pachet. Si cum saptamina asta e libera, o sa ne faca si tarta cu somon si spanac, sper ca se tine de cuvint. Ba chiar va face cumparaturile in locul meu marti.

        Aimé par 1 personne

        1. Ma bucur mult, deja fetele au inteles ca trebuie sa te ajute si sunt convinsa ca le face placere sa pregateasca cite ceva de mincare, chiar sa faca piata in locul tau. Felicitari pentru ele !
          Multumesc pentru explicatii de mamaliga – pizza. O sa incerc si eu sa fac !

          Aimé par 1 personne

  2. Elena, e super ce ai realizat, poate ce ar trebuie sa spui ca nu e foarte usor si concurenta e mare, si ai avut mult noroc de a avea si scoala si serviciul in apropiere e un mare, mare noroc. Pentru cei care nu prea stiu in zona parisiana sunt aproximatif 10 mil de persoane aproape de 5 ori mai mult decat in zona bucurestiului. Deci concurenta e mare, cand stii ca prioritari sunt tineri si cei localnici, ( bine la ei printre localnici ce numara si cei de pe continentul african care pe vremuri erau colonii, cum spun ei un fel de judete).
    Mult curaj si nu te ingrijora de fete e un serviciu enormce le faci tu si ce fac ele pt voi, ca mama odata ce le-ai dat educatia pasul urmator e sa le dai avantul in viata.

    Aimé par 1 personne

  3. Ma bucur mult pentru tine! Chiar daca nu te cunosc.
    E minunat ca poti avea miercurea libera pentru copii, ca poti lucra si de acasa o parte din timp, cat de fain!
    Avem nevoie de schimbari in viata noastra din cand in cand, sa invatam lucruri noi, sa facem lucruri noi. Se pun in miscare rotitele creierului si altfel decat pana atunci si acest lucru ne mentine tineri, eu asa cred. Bunica mea mereu a muncit de toate si-i placea pana sa faca si temele cu mine, mereu a fost curioasa sa invete ceva nou si acum are 93 de ani si e la fel de lucida si muncitoare, nu vrea sa stea locului, are un suflet tanar.
    Referitor la cat de bine s-au aranjat lucrurile pentru tine … nimic nu este intamplator (chiar daca suna a cliseu), Dumnezeu are grija de toate, de acest lucru m-am convins demult.
    Mult succes!

    Aimé par 1 personne

    1. Multumesc mult de tot, Butterfly! Si pentru urari, si pentru comentariu.
      Scria Delia un citat din Einstein care spunea  » Coincidentele sunt felul lui Dumnezeu de a ramine anonim ». Asa frumos si adevarat mi s-a parut.
      Multa sanatate in continuare bunicii tale! Sa te bucuri de ea inca multi ani inainte!

      J'aime

  4. Bună! Felicitări pt. job, mă bucur pentru tine! 🙂 E chiar adevărată asta cu frustrarea casnicelor… nu știu dacă e valabilă pt. toate mamele care stau acasă, dar eu am trecut prin stări de spirit aiurea. Mai ales că am stat mulți ani acasă… Mă bucur că au crescut copiii lângă mine (și eu am crescut cu ei), dar mă simt mai bine sufletește în perioadele în care lucrez.

    În Franța nu e școală miercurea? Ce fain!

    Aștept articolul despre gluten. Cred că e tare interesant. Noi nu mâncăm multă pâine, dar sunt conștientă că pâinea din zilele noastre nu e aceeași cu cea din vremuri biblice..

    Uite o idee de pizza din mămăligă. Nu e musai să publici linkul, dacă nu vrei.

    http://zbor-catre-vis.blogspot.ro/2010/05/pizza-cu-blat-din-mamaliga.html?zx=7b98fa2f02bebe47

    O săptămână ușoară!

    Aimé par 1 personne

    1. Multumesc Adelina! La articol tot lucrez ca mi se pare tare dezlinat si incerc sa il fac mai lizibil si usor de inteles .Desi e intr-o revista pentru toata lumea, mi se pare ca termenii folositi sunt cam greu de inteles pentru omul de rand .
      In ultima vreme ma simteam complexata cand eram intrebata ce fac, pe actele copiilor scriam  » casnica » la capitolul « profesie », ca nu mai mi se parea relevant sa scriu o profesie pe care n-o practic. Si desi la inceput era fain sa insotesc clasa fetei, de la o vreme nu mai au nevoie de insotitori. Dar, ca un facut, chiar maine, cand e prima zi de serviciu adevarat, aveau nevoie de parinti la scoala, ca ii duce la un castel:) Asta e, nu-i grav!
      Mersi mult de reteta!Si ce bine arata!

      J'aime

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s