Romane care mi-au placut

Pe vremuri citeam mult, mai nou am inlocuit aproape in totalitate romanele cu carti documentare. Cum pentru cele documentare mi-ar fi greu sa fac un clasament, mi-am zis ca as putea sa fac o lista scurta cu romane care mi-au placut. Si nu oricare romane, ci cele care au trecut proba timpului. Pentru ca am observat ca mi se intimpla frecvent sa fi avut o parere foarte buna despre o carte imediat ce am citit-o, dar apoi amintirea ei paleste si , retrospectiv vorbind, nu mi se mai pare ca a fost chiar asa de frumoasa.

Cartile mi le aleg de la biblioteca, de la raionul « Coups de cœur », fie carti de care s-au indragostit bibliotecarele fie alti cititori. Mai am tot felul de criterii: daca e prima carte a unui autor, are sanse mari sa fie mai bine scrisa decit urmatoarele. Mai fur idei de lectura de pe internet. Ba chiar, uneori, din programul cinematografului: cind vad filme care au la baza o carte, prefer sa caut cartea decit sa vad filmul. Daca descopar un autor care imi place, ii iau la rind toate cartile publicate.

Dintr-un grup de lectura din care fac parte am invatat ca gusturile sunt extrem de subiective, asa va fi si lista mea. Le-am ales si pe cele de care nu prea am auzit de la altii.

 

Sus pe un piedestal stau cartile lui Laura Kasischke:  White Bird in a Blizzard (s-a facut si film, nu l-am vazut), Be mine si Boy Heaven. Le-am citit in franceza, nu stiu daca au fost traduse si in romana. Imi place felul in care scrie Laura Kasischke si am descoperit ca autoarea e poeta, a inceput sa scrie romane mai tirziu. Mi-au placut asa de mult cartile ei, incit ii iert faptul ca restul romanelor , mai ales cele publicate mai nou si pe care le-am asteptat cu sufletul la gura m-au dezamagit, cu exceptia unuia: Prin fata ochilor.  Inca o mica hiba: dupa ce ai citit prima carte a ei, incepi sa intuiesti oarecum deznodamintul celorlalte. Una din bibliotecarele de la mine din oras o apreciaza pe Laura Kasischke la fel de mult ca mine: prima carte a autoarei trona la raionul cu preferintele bibliotecarelor, iar ulterior, cum apare un roman nou , biblioteca il achizitioneaza.

Sofi Oksanen: Purificare O bucata din istoria Estoniei, vazuta prin ochii unor femei din aceeasi familie. A mai scos ceva carti dupa, nu mai m-au prins.

Cartile lui Amélie Nothomb,  Uimire si cutremur si Metafizica tuburilor. Ambele se petrec in Japonia, tara vazuta prin ochii copilului, iar apoi a tinerei adulte. Am mai citit si alte carti ale ei, dar in afara de Mercur, nu m-au entuziasmat.

Janet Skeslien Charles : Moonlight in Odessa O tinara ucraineanca ajunge in America in urma casatoriei cu un american. Mi-a placut pentru ca am regasit asemanari cu felul in care eram priviti noi, romanii, in anii 90, de catre occidentali.

Maria Ernestam : Les oreilles de Buster . Nu stiu daca exista traducerea in engleza sau in romaneste, eu una n-am gasit-o. Sunt amintirile unei femei, a carei pasiune pentru trandafiri odata devenita adulta ascunde secretele  unei copilarii pline de traume.

Margaret Mazantini: Nu te misca.  Un tata, la capatiiul fiicei sale in coma,  isi rememoreaza trecutul, si, mai ales, pasiunea pentru o femeie . Frumos scrisa, dintre celelate carti ale autoarei mi-a mai placut, dar nu asa de mult, doar Venit pe lume.

Si asta e tot. V-am zis doar ca e o lista scurta 🙂

 

 

 

Publicités

Empatie, simpatie si compasiune

Am citit in revista de psihologie niste definitii scurte. Cea pentru empatie mi-a schimbat felul de a o vedea: eu o percepeam doar in sensul pozitiv.

Empatia e capacitatea de a simti in mod intuitiv emotiile si trairile interioare ale altuia. Ceea ce nu inseamna neaparat ca suntem solidari cu el: putem, de exemplu sa ne bucuram cu sadism de  spaimele lui.

Simpatia e forta de atractie pe care o exercita asupra noastra o alta persoana. In psihologie, e capacitatea de a participa activ la bucuria sau necazurile celuilalt, de a impartasi cu el  ceea ce traieste si resimte, atit raul cit si binele.

Compasiunea e actiunea de a suferi alaturi de altul, de a fi sensibil la  durerea lui si de a o intelege atit intelectual cit si emotional. Notiunea de compasiune apartine mai degraba vocabularului religiei sau spiritualitatii decit celui al psihologiei.

 

 

8 luni fara sampon sau cum am trecut cu succes la no-poo

Voiam sa scriu despre asta de ceva vreme, iar acum, cand a trecut o perioada destul de lunga de cand nu mai folosesc (aproape deloc) sampon am zis ca ar fi cazul sa ma pun pe treaba, cine stie, poate ii conving si pe altii.

Auzisem de metoda de a-ti spala parul cu diverse solutii naturale, uneori doar cu apa chioara. No-poo nu inseamna nicidecum sa umbli cu parul murdar, ci doar sa practici o spalare blanda. Exista apoi multe persoane care nu-si spala parul, dar il piaptana cu grija minute in sir pe zi, asa ca parul e curat, pentru ca praful e indepartat prin periere.  Incercasem spalarea cu sapunuri sau cu argila rhassoul, dar am regretat: cand sa-mi usc parul, il simteam slinos si trebuia sa-l spal cu un sampon normal.  Nici metoda cu periatul zilnic nu era pentru mine: nu-mi place sa practic actiuni migaloase cand e vorba de par.

Si intr-o zi am citit un articol in care cineva explica de ce si cum a trecut la no-poo si cum aplica metoda. Persoana respectiva a trecut de la spalat zilnic cu sampon, la spalat o data pe saptamina cu apa. Trecerea s-a facut in timp. Articolul a fost declicul care m-a facut sa trec si eu la metoda no-poo. Tocmai facusem o comanda de produs pentru spalat:  voiam sa imi fac un sampon solid. Produsului ii spune shikakai, e de fapt pudra obtinuta din pastaile de acacia concinna, un arbore din familia salcamului. Pulberea e folosita in medicina ayurvedica pentru ca spala (contine multe saponine), hidrateaza, regenereaza parul si combate matreata. Sampon solid n-am mai facut, ar fi trebuit sa comand o substanta chimica , care e majoritara in reteta, pudra de shikakai fiind in cantitate insignifianta.

Inainte de toate, sa va expun datele problemei, pentru ca parul fiecaruia e diferit, iar ce merge la mine nu se potriveste la toata lumea. Am un par care vine putin mai jos de umeri, nu e drept, dar nici ondulat, asa ca trebuie sa-l disciplinez cu un brushing dupa fiecare spalat pe cap, altfel sta in toate partile si are volum prea mare. Se disciplineaza si singur daca nu-i fac brushing: dupa cam 3 zile de la spalat incepe sa se onduleze, asa ca am tot interesul sa-l las cat mai mult nespalat, ca nu-mi place sa-i stric forma, cand el tocmai incepe sa arate frumos. E foarte uscat, probabil de aia nu trebuie spalat des: o data pe saptamina e de ajuns, dar merge si la doua fara sa arate uns sau murdar. Am dermatita seboreica, ceea ce numeam matreata sunt crustele de la dermatita. Ma spalam cu sampon pentru par uscat, dar neparat trebuia sa folosesc si balsam, altfel nu reuseam sa mi-l descalcesc.

Prima data cand am folosit pulberea de shikakai am fost sceptica. Am pus intr-un castron o lingura mare cu virf de praf , am adaugat si o lingura de glicerina vegetala (e buna pentru hidratare) si am completat cu apa pina s-a facut un fel de pasta groasa. Pulberea e maro, cu aspect de pudra de cacao si un miros puternic, aromatic.  Mi-am udat parul, am aplicat pasta pe el si am frecat ca si pentru un sampon obisnuit (v-am spus ca nu-mi plac actiunile migaloase in ceea ce priveste parul), desi nu face spuma. Am clatit bine  si nu mi-am mai pus balsam. Parul a fost curat, ca dupa un sampon normal, doar ca nu s-a mai incalcit.

Am continuat sa-l spal saptaminal in felul asta. Cu timpul, am observat ca daca nu-l aranjez, parul are tendinta sa arate mai mult buclat si mai putin maturos decat inainte. De 8 luni n-am mai avut pusee de dermatita seboreica, nu cred ca e doar o coincidenta.

Va spuneam ca in vremea asta m-am spalat aproape numai cu pudra cea miraculoasa. Cu sampon doar de 5 ori. De 2 ori cand ca am fost sa ma tund, era prima data cand coafeza nu mi-a mai spus ca am parul prea uscat. In vacanta: am folosit samponul pentru par uscat, dar fara balsam dupa: parul mi s-a incilcit si arata ca o matura. Alta data am folosit samponul solid al fiicei, cu un efect la fel de dezastruos.

Autoarea articolului care m-a facut sa trec la no-poo povestea cum simte ca parul ei ii cere concentratie mai mica de pudra, iar apoi trecerea la apa. Eu n-am asa simtiri fine,  continui cu aceeasi concentratie de pudra. Nu trec la apa, inca parul meu nu mi-a cerut asa ceva 🙂 , plus ca spalatul cu apa presupune spalat suvita cu suvita si frecat cu atentie, dupa cum ziceam e prea migalos.

Daca m-ati mai citit pe aici , stiti ca nu-mi plac prafurile care vine de peste mari si tari. Asa ca am incercat sa inlocuiesc pudra de shikakai cu faina de naut, care e folosita de adeptii no-poo. Nu mi-a placut. Nu e pudra, ci se simt bucatalele minuscule de naut. A trebuit sa ma limpezesc de 2 ori, ca pe cand sa ma usuc am vazut ca mi-e plin capul de resturi de faina. Parul mi-a devenit mai uscat si plin de ceva (matreata? dermatita seboreica? resturi de faina?). Am hotarit deci sa las considerentele astea ecologice deoparte, nimeni nu-i perfect, o sa continui cu pudra de shikakai. E si ieftina, costa sub 3 euro punga, care-mi ajunge 3-4 luni.

Imi plac articolele cum era cel despre no-poo, care ma fac sa trec la actiune. Mi se pare ca nu ne influenteaza decit in masura in care noi eram deja pregatiti in capul nostru, dar ne trebuia un bobarnac ca sa o facem. Saptamana asta am citit un articol despre fara sutien. Si ghiciti ce? Nu, nu va spun mai mult 🙂