Mare, soare si … creme solare

In weekend-ul care a trecut am fost intr-o escapada la mare. E frumos in Normandia, mergem intr-o localitate pe unde trece meridianul Greenwich. E logic sa treaca, dar pana n-am vazut inscriptia, nu m-as fi gandit la asta.

20180708_213714

 

De obicei , pana pe la 11 jumate, plaja e aproape goala, cam așa:

20180709_094831

 

 

Majoritatea lumii incepe sa vina pe plaja cand noi ne strangem bagajele sa mergem la masa, adica pe la 12. Si toti scot crema solara din geanta, se cremuiesc bine si apoi se intind frumos la soare si copiii sunt lasati sa zburde pe nisip. Cand venim inapoi pe plaja, adica pe la 4, e plin de lumea care a venit intre timp. Si daca nu pot vorbi cu ei, macar pot scrie aici. Crema solara e foarte poluanta pentru mediu. Mor coralii, iar unii isi pun intrebarea: daca ei mor, oare omului ce-i face?

Eu una, pe masura ce trec anii, imi dau seama ca natura e foarte bine facuta si, in general, tot ce face omul e sa dea peste cap lucruri, sa faca mai rau, chiar daca, aparent, face bine. Asa si cu cremele solare: credem ca ne protejam, cu riscul de a distruge natura, dar oare chiar ne protejam?

Asa ca m-am gandit ca n-ar fi rau sa repet aici ce am spus anul trecut,  nu mi-am schimbat opiniile.

Mai am si un link la un articol foarte interesant numit Mitul cremelor solare. Aici

Daca nu aveti rabdare sa il cititi o sa rezum ideile principale:

  • Nu exista nici un studiu care dovedeste eficienta cremelor solare in reducerea cancerelor de piele. Nici melanoamele, nici alte cancere ale pielii nu au fost asociate, pozitiv sau negativ, cu utilizarea cremelor solare.

  • In componenta cremelor intra adesea produse netestate sau nanoparticule, cu efect perturbator endocrinian dovedit

  • Nu se stie ce efect are gazul propulsor din sprayurile destinate copiilor asupra plamanilor acestora

  • Melanomul apare in 75% din cazuri in zone ale corpului neexpuse la soare.

  • Cremele priveaza corpul de mecanismele lui naturale de protectie.

Nu vreau sa va conving, ci doar sa va conving sa va puneti intrebari si sa cautati. Dar raspunsul nu-l veți gasi in mod sigur in reclamele pentru creme anti UV.

Cel mai bun lucru de facut expunerea cu masura. Asa facem si vitamina D si nici nu riscam. Fac o mica pauza pentru filozofarile mele de 2 bani, dar nu ma pot abtine. Citeam eu pe undeva ca in epoca noastra oamenii si-au pierdut bunul simt care ii ajuta sa ia decizii si se bazeaza pentru asta pe stat, pe instante superioare, orice ca sa nu-si asume deciziile. Crema asta asa mi se pare: nu mai avem masura in expunerea la soare, se ocupa ea pentru noi, mai bine zis industria producatoare. Noi ne dam cu crema, am facut tot ce era in puterea noastra, nu ne mai batem capul, daca ne ardem, e vina cremei, daca nu o, ii facem reclama ca ne protejeaza.

Si mai vreau sa va prezint cel mai eficient produs cu ecran UV al nostru:

20180709_090602

Se vede acolo in zare. E cortul anti UV pe care l-am luat acum 10 ani cand fata era bebelus. Cortul asta si-a facut toti banii. Atunci il foloseam ca sa punem bebelusa la somn  cat stateam pe plaja. E nelipsit in toate iesirile noastre la mare si in ziua de azi. Fata se instaleaza in el, citeste, se joaca…si isi face siesta incepand cu ora 4-5 cand revenim pe plaja. La mare doarme de dupa-amiaza, desi acasa a nu mai doarme de la 2-3 ani. Cortul ne face si umbra, ne protejeaza cand bate vantul, ne adapostim in el sacosa frigorifica.

Si un lucru foarte important: cand facem pauza de pranz lasam in el tot ce avem cu noi: umbrela, sacosa, prosoape, carti…ca sa le regasim tot acolo cand venim .

Credeti-ma ca as fi vrut sa pun si imaginea cu cortul vazut de aproape, dar toata reputatia noastra de persoane macar putin ordonata s-ar fi dus pe apa Sambetei 🙂

Si daca tot vorbeam de cortul care si-a facut toti banii, as putea sa va spun si de costumul meu de baie care are aproape varsta cortului. A costat cam scump la vremea lui, dar elasticul din el nu s-a modificat si costumul nu-si arata varsta. Asta imi plac: lucrurile de calitate care tin cu anii si care sunt ilustarea vie a zicalei « suntem prea saraci ca sa cumparam lucruri ieftine ».

 

Avum trebuie sa marturisesc ca am trisat putin cu pozele. Sunt cele de acum 10 zile, cand am ramas si peste noapte la mare. Am prins atunci si un apus frumos. Dar nu era cum mi-as fi imaginat, cu lumina soarelui care se reflecta in mare, ci ca o bula de foc care se scufunda in apa.

 

20180708_220418

 

Si am gasit fosile:

20180708_213859.jpg

Pozele sunt de atunci, pentru ca ieri, desi era apa calda, ceea ce nu se intimpla des in Normandia, era plina de gunoaie care pluteau. Atat de multe incat iti taiau orice chef de a intra in mare. In plus mai era o spuma verde bizara care plutea si ea. N-am vrut sa fac poze, pentru ca prefer sa-mi amintesc doar lucrurile frumoase. Ma gandeam doar ca poluarea de ieri se vedea cu ochiul liber. Dar toate substantele din cremele solare care ajung in apa?

 

 

 

 

 

 

 

Publicités

Daca e vară, e…înghețată

Repede, repede, sa va scriu retetele mele de inghetata, pana nu ma razgandesc. In ultimul timp am tot felul de dileme filozofice legate de bloguri. Adică sa tii un blog, iti mananca din propriul timp si din timpul cititorilor, iar daca toata lumea ar avea blog, ar fi ca un fel de facebook mai pe indelete si nu ne-ar ajunge timpul sa tot citim. Nu stiu cum se rezolva dilema asta care ma macina, decat scriind mai rar, lucruri care, sper, eu aduc un plus celor care le citesc.

Va spun din capul locului ca eu nu-s mare amatoare de înghețată , dar cum sunt pofticioasa, imi cumpar cate un glob pe stradă. De cele mai multe ori sunt dezamagita, mi se pare prea dulce.

Cum ceilalti din casă adora înghețata si, daca n-aș fi pe fază, ar umple vara congelatorul cu inghetata de gata, prefer sa il umplu cu una facuta de mine si asa, toata lumea e mulțumită. Desi, ca sa fiu cinstita, cate un Ben&Jerry mai se strecoara uneori prin congelator 🙂

Am o reteta de parfait de cacao in caietul meu de retete,  e foarte bun, doar ca nu toata lumea de la noi din casa e amatoare de cacao. Asa ca m-am documentat bine pe internet cu scopul de a face sorbet, dar fara masina de inghetata. Nu am masina pentru asa ceva si nici n-am de gand sa cumpar.

Si iata ce am aflat: sorbetul isi trage numele de la turcescul șerbet, care la randul lui are originea intr-un cuvant arab, ce inseamna a bea. Nu contine decat fructe, apa, zahar si…stabilizanti.

Stabilizantii sunt substantele adaugate in inghetata, cu scopul de a retine cat mai mult aer. Printre stabilizanti sunt albusul crud de ou, frisca, guma de guar sau faina de carob (care n-are nimic de a face cu pudra de carob ce se foloseste in loc de cacao). Inghetata industriala fiind produsa cu multi stabilizanti si cu tehnologie mai complicata ,niciodata in casa nu se poate obtine o înghețată la fel de cremoasa ca cea din comert, care uneori contine 50% aer.

Cum se poate totusi obtine un sorbet fara masina de înghețată?

1. Facand ce face masina, adica preparam compozitia, punem la congelat si, din cand in cand amestecam, ca sa nu lasam sa se formeze cristale de gheata. Am încercat, nu prea mi-a  iesit, iar a doua zi inghetata era bocna.

2. Congelam fructe taiate cubulete. Cand sunt gata inghetate, le punem in blender cu un albus crud, blenduim si gata sorbetul fara zahar. Un albus la cam 200g de fructe. N-am incercat, dar zice-se ca e buna. Va rog sa nu-mi vorbiti de reteta cu banalele congelate si blenduite: am facut-o si nu mi-a placut deloc.

3. Folosim stabilizanti mai « seriosi » decat albusul de ou. Anul trecut am cumparat guma de guar, am avut rezultate mediocre. Tot anul trecut am rugat-o pe dna de la magazinul  bio sa-mi comande faina de carob. Cred ca a uitat de comanda mea, am uitat si eu, dar m-am pomenit vara asta ca am primit  un borcanas cu 65g faina, costa 4 euro si ceva si ajunge pentru 13l de inghetata.

Am folosit faina de carob la un sorbet de lamaie. Reteta vorbea de glucoza, refractometru grad de zaharisire, sonda termometrica. Eu am eliminat toate astea si am ajuns la ceva mult mai simplu:

  • 500 ml suc de lamaie
  • 500 ml apa
  • 250g zahar. Reteta prevedea 650g de zahăr plus glucoza. Folosesc zahar de trestie nerafinat Iese cam acra, cine nu-i obisnuit nu stiu cat apreciaza.
  • 5g faina de carob

Pentru cei 500ml de suc, se storc cam 16 lamai. Se amesteca cu 500ml apa, cu zaharul, se pune pe foc. Se adauga faina de carob diluata cu cateva linguri din amestecul precedent si se amesteca bine-bine, se lasa pana cand lichidul e fierbinte (reteta zice 70°). Se lasa la racit, apoi se puna frigider, dupa aceea la congelator. Sau frig pozitiv apoi frig negativ, ca sa vedeti ce limbaj de chef pot sa am.  Cand e aproape inghetata,  dupa vreo 12 ore, se mixeaza la blender sau cu mixerul cu picior. Pe masura ce se mixeaza, ii creste volumul si culoarea se albeste, de la aerul care se incorporeaza. Si gata sorbetul. Se pastreaza la congelator.

Presupun ca vitaminele din lamai se distrug la incalzire, n-am studiat la cate grade si in ce procent.  Dar mi-am spus ca atunci as putea folosi direct suc de lamaie. Ca inghetata n-o maninci pentru sanatate… Asa ca ultimele doua dati am preparat reteta in timp record cu suc de lămâie bio de gata, la de jumate de litru. Recunosc ca gustul nu e asa bun ca si cu lamai proaspat stoarse, dar e mai bun decit orice sorbet de inghetata de gata pe care l-am mancat. Ca am testat cateva…

M-am gandit sa adaptez reteta la suc de portocale, fara zahar.

Alta reteta de sorbet pe care am mai preparat-o e de rubarba. Insa ca sa o apreciezi , 2 conditii sunt necesare: trebuie sa fii un mare iubitor de rubarba, care rubarba trebuie sa aiba gust (ceea ce nu e cazul intotdeauna).

Reteta e simpla: se face un sirop din 200g apa si 200g zahar (am scazut la 120), se adauga 500g rubarba taiata cubulete, se fierbe pana se inmoaie. Se mixeaza, lasa la racit, se congeleaza. Eu am mai mixat-o o data si dupa congelare. Insa nu am fost prea multumita: textura era cam tare, trebuie scoasa din congelator cu 15 min inainte de consum. Iar gustul mi-a sugerat un gem congelat.

Ma pornisem de fapt sa scriu reteta de parfait de cacao.  Are frisca si albusuri batute. Si nu are cristale de gheață. E o reteta facuta si rasfacuta de cand ma stiu. Uneori  mama umplea cu ea ecleruri pe care le punea la congelator, iar cand aveam musafiri, hop, scotea un ecler.

  • 5 oua
  • 2 linguri cacao neindulcit
  • 5 linguri apă
  • 8 linguri zahar
  • 500 ml frisca

O precizare: lingurile sunt mari si umplute cu (cat se poate de mult) varf. De cate ori cineva imi cerea reteta, ma gandeam sa transform totul in grame, dar am uitat de fiecare data. Partea buna e ca se face fara cantar.

Se amesteca zaharul cu cacao. Eu am redus zaharul cu o lingura. Se adauga apa si se pune la foc mic pana se lichefiaza, apoi la foc mai mare pana fierbe. Se lasa la racit. Apoi se adauga galbenusele, pe rand. Se bate frisca, iar spre sfarsit, cand e aproape batuta, se adauga amestecul cu cacao si se continua pana se omogenizeaza.  Se bat separat albusele, se adauga in amestecul precedent, amestecand cu grija cu o spatula.

Reteta asta o faceam in casa pe vremurile cand toata lumea batea albuse crude sa faca spuma de capsuni. Acum banuiesc ca spuma servea avea rostul sa faci din cateva capsuni o cantitate mare de spuma, de ajungea pentru toata familia. Nu stiu daca se mai face si acum. Dar stiu ca francezii pun albuse crude in mousse au chocolat. Si in inghetata. Pe mine ma deranjează putin ideea de albuse crude. Nu atat pentru ca au o antivitamina B6, cat pentru ca sunt puternic alergizante.

Asa ca am modificat putin reteta si, in locul celor 5 oua, am folosit doar un galbenus si un pahar de lapte in care am dizolvat 4 g de faina de carob, pe care le-am adaugat in amestecul de cacao.  Am congelat, am mixat, am amestecat cu frisca batuta. Et voilà!

In reteta mea scrie de 4 ore la congelator, dar pana se intareste, ia mai mult timp.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ce nu-ți spune nimeni cand iei un credit imobiliar…

…sau mai bine zis ce nu ne-a spus nimeni, dar ar fi fost bine sa stim. La o nunta, cineva, la plecare, le-a spus mirilor: lasati, ca data viitoare o sa fie mai bine. Asa si noi, cu creditul : data viitoare o sa fie mai bine. Doar ca ma indoiesc sa fie o data viitoare. Asa ca poate experienta noastra îi  ajuta pe altii.

Sa incep cu inceputul: dupa multe vizite de case,  am vizitat casa (aproape) ideala. La noi in cartier, pret abordabil, grădină, grădină (da, de doua ori gradina, ca ne doream mult). Aproape ideala, ca eu voiam o bucatarie mare, ceea ce nu e cazul.

Nu ne pricepem la negociat, asa ca am scazut pretul mai mult din greseala. Am mai spus cum am facut, nu aici pe blog,  deci repet ca sa fie povestea completă. Am vizitat, ne-a placut, dar ne-a fost groaza de mutare, de schimbare. Asa ca zilele treceau, iar fiul ne tot intreba daca am facut o oferta. Ca sa scapam de gura lui, am facut una mult sub suma initiala, ca sa nu riscam sa fie acceptata. Dar a fost. Stati ca fac si un calcul: am scăzut pretul cu 6.75 %.

Toate bune pana aici: in sfarsit casa (aproape) a visurilor ne astepta pe noi. Am semnat compromisul de vanzare si ne-am pus pe cautat finantare. Aveam 3 luni la dispozitie, pare mult 3 luni. Din start, o banca ne-a propus o dobanda de 1.25%, ceea ce e bine. Numai ca toata lumea iti spune sa negociezi. Deci am mers la inca o banca. Apoi la banca noastra, care a spus ca se va alinia la oferta bancii initiale. Pana am ajuns aici trecuse deja o luna. Intre timp, un courtier ne tot facea ochi dulci si ne propunea marea cu sarea.

Mai aveam prin serviciile noastre cîte un credit complementar: eu de 0%, sotul de 1%. Retrospectiv vorbind, cel de 1% nu merita bataia de cap sau timpul pierdut. Si nici tona de hartie care a trebuit imprimata si completata.

Plus ca toate creditele astea sunt legate. Cei cu creditele complementare iti cer hirtii de la creditul principal, banca  cere la randul ei actele de la creditele complementare, pe care nu le poti avea, pentru ca (nu-i asa?) banca nu ti le da, si uite asa, te invarti in jurul cozii.

Toate creditele mai trebuie si asigurate. In Franta se prefera asta, si nu ipotecarea. Asigurarea ridica pretul creditului, in ciuda dobanzii mici.

Si pentru asigurare, toti binevoitorii te indeamna sa negociezi. Ba unii iti dau adrese de oameni de treaba, care fix cu tine (ce sa vezi?!) nu-s chiar amabili, ba nici nu par interesati sa iti asigure creditul. De fapt, in toata aventura asta, pari singurul interesat, restul functioneaza cu incetinitorul.

Deci iei o programare la asiguratorul caruia ii esti client, dar degeaba esi client fidel cu casa, masina si asigurarea de viata, nu este loc pentru  tine in orarul lor decat peste doua saptamani. Dupa ce te vezi cu el si mai scrii cateva mailuri la care n-ai raspuns, insisti totusi si ti se spune ca n-are rost sa apelezi la el, oferta lui e mult mai slaba decat a bancii.

Spre sfarsitul celor 3 luni, apare courtierul cu o oferta de neratat, de 1.1%. O iei, mai mult ca sa te razbuni pe banca ta, care taraganeaza cu răspunsurile si sa ai un motiv sa iti iei frumusel contul si sa pleci la banca cea cu 1.1%. Faca iei in calcul banii pe care ii platesti curtierului, economia e minima. Doar ca banca cea noua e la fel de lenta ca toti cei dinainte (bănuiesc ca e o tactica) si te mai trimite si la analize pentru asigurarea creditului. Cu asigurarea asta mai iei o palmă virtuala când constati ca degeaba esti asigurat,  din cauza varstei, o multime de riscuri nu mai sunt prevazute, spre finalul perioadei creditate nu mai raman multe riscuri pentru care sa fii asigurat. Dar, bineinteles, pretul asigurarii nu scade. Un prieten ne spunea ca, din cauza de tratament pentru hipertensiune, asigurarea nu le acopera riscul de a muri de inima, dar pretul nu scade in consecinta.

Iar acum stam ca pe ace:  ceasul ticaie, ticaie: peste 2 saptamani ar trebui sa semnam. Vanzatorul casei asteapta, mutarea lui e deja prevazuta. Hotelurile noastre timp de 8 zile in drum spre Romania sunt si ele prevazute dinainte de planurile cu casa,  o  parte din rezervari sunt nerambursabile.

Tragem linie si unde ajungem? Negocierea creditului nu o sa acopere cele 3 luni de chirie platite in plus pe locuinta actuala,  probabil o se adauge la pierderi si hotelurile gata rezervate.

Iar dobanda  am fi platit-o in cei 17 ani in care o sa curga creditul, chiriile, courtierul si hotelurile le platim acum.

Se adaugă la toate astea timpul si mai ales stresul.

Si toate astea nu ni le-a spus nimeni.

Daca le-am fi stiut, am fi luat primul credit oferit.  Ca negocierea nu e totdeauna solutia cea mai economică .

Pentru mutare o sa luam o firma. Lumea spune ca si pentru asta trebuie chemate mai multe firme si facute devize. Poate sa spuna lumea ce o vrea, noi ne-am invatat lectia. Sa negocieze altii daca vor!

 

 

 

 

In ultima luna….

 

Am fost…la o aniversare surpriza. Emotionant. Momentul cand sarbatorita a dat cu ochii de invitati…cred ca multora ne-a facut sa ne dea lacrimile Ne-am revazut cu oameni pe care-i stim de aproape 20 ani, parinti ai colegilor de gradinita ai copiilor. Unii copii de atunci, adultii de azi au venit si ei. Impresionant ce oameni faini au devenit.

Am fost… la un film pe care il recomand: Everybody knows. E primul film in care o vad jucand pe Penelope Cruz, pana acum credeam ca e mai mult frumoasa decat buna actrita. Acum cred ca e amandoua 🙂

Am fost…la o nunta. N-am stiut ca si la nunti se povesteste viata mirilor, de cand au fost copii pana in momentul de fata. Mi-a amintit de alte evenimente, la care se face asta.

Am fost…la o inmormantare. Cineva care se vindecase de cancer acum un an, dar a facut o criza cardiaca. Ocaziile astea iti reamintesc ca viata trebuie traita din plin. Slujbele catolice mi se par demne si impresionante.

Am fost…la spectacolul de sfarsit de an de la scoala primara a fetei. Minunat. Organizat de invatatoare, copiii au avut fiecare rolul lui, au fost si bucati corale. Costume superbe, copii frumosi si talentati, cu totii. Pentru parinti a fost o surpriza, n-am stiut decat titlul spectacolului: primisem  invitatiile din timp. Inainte de reprezentatia pentru noi, se antrenasera prezentand piesa in fata altor clase.

Am fost …din nou la Baden Baden. A fost la fel de bine. Ne-a placut la fel de mult la bai. Am mers mult. Am mers si la opera, ne-a placut, mi-a amintit de vremurile copilarie cand mergeam la Opera din Cluj si lumea era imbracata la 4 ace. Pentru ca aici lumea se imbraca mai mult cum apuca la evenimente de genul asta.  Am stat la acelasi hotel, am baut zilnic cafea la cafeneaua BB si am descoperit un restaurant la coltul strazii , unde am savurat sparanghel fiert sau in supa. De vreo 3 ori, ca avem obiceiul sa ne intoarcem unde ne-a placut.

Am fost… la Lausanne. De fapt ne-am reintors la Lausanne, dar n-am scris de prima vizita. Am avut de dus-adus studentul casei. Prima data era toamna, vreme nu prea buna, ni s-a parut un oras obisnuit. Acum, parca l-am vazut cu alti ochi. Am stat la un hotel chiar langa gara, dar pe o strada inverzita si linistita, ne-am plimbat prin cartier si am admirat lacul de sus.

Lausanne

Pozele nu-s prea bune, de cateva luni mi s-a stricat aparatul si nici nu simt nevoia sa il repar. Pentru putinele poze pe care le fac, ajunge telefonul.

Mi s-a parut un oras perfect pentru locuit, cu multe parcuri, multi tineri, cu vedere superba la lac…

Si data asta am profitat de cardul care ofera gratuitate pe mijloacele de transport. E oferit turistilor care se cazeaza in oras si mi se pare o idee geniala.

Am fost la… Troyes, mi se pare un oras frumos de vizitat, mai putin de locuit. Daca treceti prin zona, luati-va o ora-doua sa il vizitati, in mod sigur nu o sa regretati. Iar pe una din strazile centrale turistice este o inghetata artizanala buna-buna 🙂

troyes

troyes 2

Tot in drum spre Lausanne, ne-am oprit sa mancam intr-un oras de care nu stiam nimic: Avallon. Raman impresionata in continuare cum in Franta te opresti in orase mici, de care nici n-ai auzit si descoperi frumuseti. Turnul imi aminteste de cel din Sighisoara sau nu mai tin bine minte cum era la Sighisoara 🙂

Avallon

M-a impresionat catedrala de acolo, care e in forma actuala de … 1000 de ani. Exista si inainte, doar ca acum o mie de ani a fost marita. N-am facut poze, in biserici prefer sa stau, sa admir, mi se pare nepotrivit sa fac poze in interiorul unei biserici.

Ma intrebam retoric oare ce faceam noi romanii, cand francezii construiau lucruri asa frumoase. Tineam turcii ca ei sa-si construiasca bisericile si castelurile? Sotul mi-a raspuns ca are o vaga banuiala cum ca n-aveau nevoie de ajutorul nostru ca sa se apere de turci 🙂

Am vazut… un filmulet foarte impresionant despre insula Ada Kaleh, de la prietena mea din Romania, aici . Ca tot vorbeam de turci.

Am citit…un articol interesant despre blestemul care urmareste anumite familii aici.

Si voi ce ati mai facut?