10 sfaturi pentru a preveni cancerul si cate ceva despre epigenetica

La cea mai recenta vizita la biblioteca, m-a atras titlul de pe coperta unei reviste Sciences et avenir, asa ca mi-am zis sa rezum ce am citit. Am rasfoit revista si mi s-a parut foarte interesanta, asa ca o s-o mai caut. Revista rezuma rezultatul multor studii efectuate si ne zice ce am putea face ca sa reducem riscul de cancer.

Trecem peste faptul ca tocmai citesc o carte care spune ca multe studii medicale sunt trucate si ca jurnalistii sunt, in cea mai mare parte a lor incompetenti.

Asadar, ce reduce riscul de apatitie a cancerului:

1. Sa mentinem o greutate ideala constanta. Obezitatea creste riscul de cancer. Dar nu a tututor cancerelor in egala măsură . In plus obezitatea, cum bine se stie, creste riscul de boli cardiovasculare, de diabet. Gradul de risc se bazeaza pe statistici, adica persoanele obeze au riscuri mari, dar asta nu spune ca nu pot exista persoane obeze sanatoase.

2. Activitatea fizica (care poate fi sau nu sport) scade riscul de aparitie a multor feluri de cancer. Pentru efect protector, trebuie practicata 30 minute zilnic. Marirea acestui timp e corelata cu o scadere si mai mare a riscului.

3. Alimentatia diversificata, cu multe fructe si legume. Nu se stie inca daca alimentele trebuie sa fie bio, singurul studiu care s-a facut a constatat ca cei care mananca astfel sunt mai sanatosi, doar ca in general oamenii care fac asta sunt atenti si la multe alte lucruri.

4. Sa nu consumam bauturi dulci: pline de calorii, fara valoare nutritionala, pana la urma duc la ingrasare, asa ca vezi punctul 1.

5. Reducerea consumului de alcool. La femei sa nu se depaseasca 2 pahare de vin pe zi, mi se pare mai mult decat rezonabil.

6. Opritul fumatului. Asta se stie, dar, ca in cazul obezitatii,  sunt date statistice.

7. Reducerea mancarii industriale. Din 3 motive: valoare calorica mare fara beneficii nutritionale, continutul de uleiuri trans, care duce la boli cardiovasculare si ingrasa, numarul mare de aditivi, din care multi cu efect cancerigen.

8. Reducerea consumului de carne si de mezeluri. Nu mai mult de 500g / saptamana de carne rosie. Mi se pare si asta foarte rezonabil.

9. Sa nu consumam suplimente alimentare, care de multe ori au efect advers celui asteptat. De exemplu antioxidantii opresc moartea naturală (apoptoza) a celulelor tumorale. Studiile dovedesc ca cei care consuma constant vitamina A sau E au un risc mai mare de a muri (de cancer sau alte boli) decat grupul martor.

10. Toate cele mentionate au efecte benefice si se aplica si persoanelor care sufera deja de cancer.

In articol se subliniaza importanta alimentatiei si a altor factori. Pentru ca, daca pana nu demult genele se considerau ca neschimbate pe viata, azi se stie ca unele secvente ale lor se pot activa sau, dimpotriva, dezactiva sub influenta alimentatiei si a factorilor de mediu (poluare, etc). Stiinta care se ocupa cu studiul manifestarii genelor se numeste epigenetica. Imaginati-va genele ca o carte tiparita. Cartea ramane aceeasi, neschimbata. In schimb, fiecare cititor o interpreteaza in felul lui si interpretarea poate fi foarte  diferita de la o persoana la alta. Epigenetica studiaza cum anumite trasaturi de caracter pot fi transmise sau cum altele pot fi moștenite, iar apoi sa dispară. Adica, spre deosebire de mutatia genetica, rara si  ireversibila, epimutatia e reversibila si se poate transmite la una sau mai multe generatii.

De exemplu o albina lucratoare si matca au exact aceleasi gene. Diferenta si felul in care se exprima aceste gene vine de la alimentatia matcii. Tot de epigenetica tine si faptul ca toate celulele unui organism au acelasi bagaj genetic, pe care insa il exprima diferit in functie de tesutul caruia ii apartin.

Un caz foarte cunoscut studiat de epigenetica e ceea ce s-a intamplat in Olanda in 1944. Din cauza blocusului nemțesc, populatia a suferit o foamete cumplita. Femeile insarcinate care au supravietuit au avut mai tarziu copii bolnavi (diabet, boli cardiovasculare, obezitate) si de talie mica. Mai ciudat a fost cand s-a constatat ca si generatia urmatoare, adica nepotii femeilor, era tot de talie mica si suferea de boli, la gel ca generatia parintilor. Acest fenomen a fost pus pe seama mutatiilor  epigenice.

Epigenetica ar putea sa explice si sparitia diverselor forme de cancer sau ar putea sa fie aplicata in terapie.

Legat de alimentatie mi-am adus aminte sa va recomand un film, « That sugar film », de Damon Gameau. Mi-a taiat complet cheful de a manca dulciuri o perioada destul de lunga de timp. Bineinteles ca minunea n-a tinut , dar mi-am limitat mult consumul de dulce. La dulce intra (in afara de zahar, de care oricum nu prea mancam) toti indulcitorii gen miere, sirop de artar, sau stafide, curmale si smochine….

Filmul explica ce daunatoare sunt toate lucrurile dulci si cum producatorii, acum 50 ani, au dat vina pe grasimi pentru aparitia problemelor legate de alimentatie, dar zaharul e cel vinovat.

Adaug ceva:  tocmai am auzit azi la radio ca sportul ajuta in cazul multor bori cronice si nu numai. Era o lunga lista a acestor boli:  accident vascular, infarct, depresie (la cele usoare are aceleasi efecte ca medicatia sau sedintele de psihoterapie), schizofrenia, cancerul de sân, etc

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicités

« Traitez-les comme des mômes de Anne Bacus » sau cum sa te porti cu copiii ca si cu niste…copii

Cartea asta am citit-o zilele trecute si mi-a placut, mi se pare ca ne invata, asa cum bine ii zice si subtitlul, sa revenim la bun simt in ceea ce priveste felul in care crestem copiii.

Anne Bacus e doctor in psihologie, psihoterapeuta, mama. Cartea e rezultatul a aproape 30 de ani de experienta in terapia familiala.

Ea spune ca in societatea noastra, care e într-o continua schimbare, parintii de azi nu mai pot sa reproducă educatia pe care ei insisi au primit-o. Desi, indiferent de epoca, copiii raman intotdeauna copii si nevoile lor fundamentale de fapt nu s-au schimbat. Anna Bacus propune parintilor sa revina doar la… bunul simt. Pentru echilibrul lor si al familiei e important sa trateze copiii ca pe niste…copii. Nici mai mult nici mai putin. Ca pe niste fiinte in devenire ce au nevoie de adulți care sa ii ghideze si sa ii incadreze. Copilul, care nu demult era un accesoriu al cuplului , a devenit o persoana cu drepturi si indatoriri. Ceea ce e normal, doar ca acum e plasat in centrul echilibrului afectiv al cuplului si devine atat de important incat inceteaza a fi educabil. Pentru ca a educa inseamna a frustra. Dar cum sa frustrezi asa un lucru pretios? Asa ca de la o vreme se observa probleme grave de educatie pentru care incepem sa platim consecintele.

Parintii trebuie sa isi pastreze responsabilitatea educativa, prin exersarea unei autoritati care nu striveste copilul, dar ii permite sa se dezvolte in siguranta. Pentru a asta, sunt cateva lucruri pe care NU trebuie sa le faca parintii.

-Sa nu mai ii trateze pe copii ca pe centrul lumii. Un copil pus in centrul lumii, al cuplului, e o amenintare pentru cuplu. Iar pozitia centrala e prea grea pentru copil, nu asta e locul si nici rolul lui.  Locul central ar trebui sa fie al parintilor, uniti, iar locul copilului in spatele lor, ferit de griji, asa incat sa poata sa creasca in liniste.

– Nu mai tratati copilul ca pe un egal. Asta inseamna o maltratare, inseamna sa ii impiedicam sa fie copii, să-i impingem sa creasca prea repede. Familia nu e o democratie. Copilul e o fiinta in devenire, are nevoie sa simta deasupra lui o generatie de adulti care isi accepta rolul, varsta si responsabilitatile. Tratarea copilului ca un egal inseamna sau asteptari de la copil de a se comporta ca un adult ori comportarea parintelui ca un copil. Pentru ca in epoca actuala copiii se joaca de-a adultii din ce in ce mai devreme, iar adultii se comporta tot mai des ca niste copii.

E o utopie sa credem ca, in educatie, conflictele  se rezolva discutand si explicand. Asa, parlamentand la nesfârșit pentru orice, copilul învață ca el e cel care decide, iar părinții nu mai reușesc sa obțină nimic de la el. Sa explici e bine, dar in functie de varsta copilului. In unele situatii, insa, nu e nimic de explicat. Explicatul e deci important, cu condiția ca parintele  sa pastreze rolul de ghid,  care respecta si e respectat.

Am fost uimita sa citesc ca uneori e chiar indicat sa obligi copilul sa faca unele lucruri, pentru ca el e inca prea mic sa decida, iar lasatul puterii de decizie pe umerii lui mici, e o povara prea mare, care il face sa se simta pierdut. Era chiar dat exemplul parintilor care isi lasa copiii sa se imbrace nepotrivit vremii de afara, ca doar asa vreau ei, o atitudine gresita conform lui Anne Bacus. Sau exemplul  unei fete care a intrerupt studiile la 17 ani, parintii au lăsat-o, ca doar e libera si mai importantă e fericirea ei, dar ce sa vezi? Peste cativa ani fata ii acuza pe parinti, pe buna dreptate, ca au lasat dupa ea, cand ea nu era destul de matura pentru a lua asa decizii mari.

– Nu tratam copilul ca pe un prieten. Copilul nu e nici confidentul parintelui iar reciproca e valabila: trebuie sa ii respectam nevoia de intimitate.

-Sa nu le vorbim ca unor adulti sau copii mai mari, ci pe intelesul lor, potrivit varstei lor.  Nu tratam copiii de 7-12 ani ca pe niste mici adolescenți. Pentru ca la 12 ani raman tot copii, chiar daca par mai maturi. Nici pe un copil de 3 ani ca pe unul de 5, deci nu bagam fratii in aceeasi oala.

-Sa nu tratam copiii ca pe niste eterni bebelusi.  Adică sa nu fim hiperprotectori. Pe parcursul a doua generatii, liberatea de actiune a copiilor a scazut drastic. Nu numai libertatea spatială: copiii nu mai merg azi singuri la scoala sau sa cumpere paine. Ci si cea temporală: orarul copiilor e super planificat, fara timp morti, nimic nu e lasat la voia intamplarii: activități extrașcolare dupa un orar demn de al unui ministru.

Părinții fac in asa fel, incat copiii lor sa aiba o viata usoara, lipsita de suparari, atat de usoara, incat nu invata cum sa faca fata greutatilor, ceea ce ii face foarte vulnerabili si dependenți de parinti.

-Sa nu tratam copiii ca pe niste regi. Parintii, vrand sa ii faca fericiti satisfacandu-le toate dorintele, ajung la un rezultat complet diferit: ii fac nefericiti, cu o slaba incredere in ei insisi si vesnic nemulțumiți.

Pentru unii parinti, autoritatea e sinonima cu violenta, cand de fapt violență e absenta autoritatii. Copilul rege se plictiseste in mijlocul numeroaselor jucarii, vrea ca cineva sa se ocupe de el, sa se joace cu el, vrea sa ocupe timpul adultilor.

Copilul rege le confisca spatiul si timpul parintilor, cu acordul lor, de fapt. Se vorbeste azi mult de drepturile copiilor, uitand de cele ale parintilor. Sacrificiul parintilor e inutil si, mai rău, e daunator copiilor. Asadar  fiecare parinte trebuie sa isi defineasca drepturile si sa il faca pe copil sa i le respecte. Cum ar fi dreptul de a inchide usa la wc, de a face o baie fara sa fie deranjat, dreptul ca livingul sa nu arate ca un magazin de jucarii, dreptul de a profita de pat fara sa fie invadat noaptea de copii, dreptul de a inceta sa se joace cu copilul pentru a-și vedea de treburi, dreptul ca dupa 3 ani de sacrificiu sa poata dormi mai mult duminica dimineața.

-Nu-i mai tratati ca pe viitori premiati Nobel. Toti parinti isi fac visuri si sperante pentru copii, e normal, doar ca azi s-a depasit o limita. Le repetam copiilor ca sunt frumosi, formidabili, crezand ca atfel ii facem mai increzatori in ei înșiși. Dar riscul e ca, odata confruntat cu realitatea,  copilul sa creada ca viata e prea grea, sa vada ca in mijlocul clasei nu mai e cel mai destept, cel mai cel…asa cum i-au băgat in cap parintii.  In al doilea rand, daca va urma calea visata de acestia, copilul nu se va simti niciodată in largul lui. Secretul  e sa inlocuim visurile noaste cu proiectele propii ale copiilor.

-Nu tratati copilul ca pe o sursa inepuizabilă de dragoste. Azi copilul e din ce in ce mai mult cel care umple golul de dragoste al adultului. Parintii asteapta sa fie iubiti de copil, dragostea lui vine sa compenseze esecurile afective sau profesionale si sa justifice existenta adultilor. Parintele ii spune copilului  » te iubesc », dar mai spune  » zi-mi ca ma iubesti ». Sentimentele au inlocuit educatia, autoritatea, legea, iar dragostea tine loc de ideologie. Parintii isi doresc relatii fuzionale, ce mai conteaza daca astfel devin dependenti afectiv de copii. Tatii sunt mai putini fuzionali. Insa pentru mame e mai greu: fantasma foarte la moda acum, a mamei perfecte, inseamna iubire si disponibilitate nesfarsite, alaptare pana la varste indelungate. O mama care nu da totul, se simte vinovata de a nu iubi destul. Copiii simt asta si profita. Pe tata il lasa in pace, pe mame pot sa le exploateze cat vor. Mamele sunt victimele nevoii de a fi iubite.

Dupa toate Nu- urile, care ar fi lucrurile de facut:

– renuntarea la perfectiune. Atat la perfectiunea ca parinte cat si la visul copilului perfect.

-sa invatam ce e un copil. Sa stim care sunt limitele unui copil de o anumita varsta si ce putem astepta de la el.

– sa fim modele pentru copii. Un copil se construieste dupa exemplul parintilor.

– sa geram emotiile. Sa ne controlam, chiar si atunci cand copilul ne enerveaza.

– sa fim prezenti.

– atentia parintilor: un copil are mai multa nevoie de atentie decat de gesturi tandre. Un copil prefera sa fie certat decat sa fie ignorat, asa ca unii copii fac tot ce pot ca sa aiba parte de  atentia parintilor, chiar daca o au iritandu-i.

– Parintii sa fie sefii care fac legea. Sa stie sa spuna NU cand e nevoie. Sa fie autoritari si sa impuna disciplina. Copilul se stie iubit cand parintii ii ofera protectia structuranta a disciplinei. Ea cere coerenta, repetitii si rabdare.

Mie mi-a placut cartea asta, initial voiam sa scriu doar in mare ce am citit in ea si nu m-am putut abține să scriu mai detaliat. Mai citisem si acum cativa ani despre copilul rege, rezultatul educatiei de acum. Observ si eu, mai ales in lumea online, cum mamele au tendinta de a se sacrifica pe altarul parentingului. Cartea m-a facut si sa nu ma mai simt vinovata ca uneori oblig  fata sa faca una-alta. De fapt cred ca fiecare cauta si spreciaza ideile care ii confirma ca face corect ce face.