« Traitez-les comme des mômes de Anne Bacus » sau cum sa te porti cu copiii ca si cu niste…copii

Cartea asta am citit-o zilele trecute si mi-a placut, mi se pare ca ne invata, asa cum bine ii zice si subtitlul, sa revenim la bun simt in ceea ce priveste felul in care crestem copiii.

Anne Bacus e doctor in psihologie, psihoterapeuta, mama. Cartea e rezultatul a aproape 30 de ani de experienta in terapia familiala.

Ea spune ca in societatea noastra, care e într-o continua schimbare, parintii de azi nu mai pot sa reproducă educatia pe care ei insisi au primit-o. Desi, indiferent de epoca, copiii raman intotdeauna copii si nevoile lor fundamentale de fapt nu s-au schimbat. Anna Bacus propune parintilor sa revina doar la… bunul simt. Pentru echilibrul lor si al familiei e important sa trateze copiii ca pe niste…copii. Nici mai mult nici mai putin. Ca pe niste fiinte in devenire ce au nevoie de adulți care sa ii ghideze si sa ii incadreze. Copilul, care nu demult era un accesoriu al cuplului , a devenit o persoana cu drepturi si indatoriri. Ceea ce e normal, doar ca acum e plasat in centrul echilibrului afectiv al cuplului si devine atat de important incat inceteaza a fi educabil. Pentru ca a educa inseamna a frustra. Dar cum sa frustrezi asa un lucru pretios? Asa ca de la o vreme se observa probleme grave de educatie pentru care incepem sa platim consecintele.

Parintii trebuie sa isi pastreze responsabilitatea educativa, prin exersarea unei autoritati care nu striveste copilul, dar ii permite sa se dezvolte in siguranta. Pentru a asta, sunt cateva lucruri pe care NU trebuie sa le faca parintii.

-Sa nu mai ii trateze pe copii ca pe centrul lumii. Un copil pus in centrul lumii, al cuplului, e o amenintare pentru cuplu. Iar pozitia centrala e prea grea pentru copil, nu asta e locul si nici rolul lui.  Locul central ar trebui sa fie al parintilor, uniti, iar locul copilului in spatele lor, ferit de griji, asa incat sa poata sa creasca in liniste.

– Nu mai tratati copilul ca pe un egal. Asta inseamna o maltratare, inseamna sa ii impiedicam sa fie copii, să-i impingem sa creasca prea repede. Familia nu e o democratie. Copilul e o fiinta in devenire, are nevoie sa simta deasupra lui o generatie de adulti care isi accepta rolul, varsta si responsabilitatile. Tratarea copilului ca un egal inseamna sau asteptari de la copil de a se comporta ca un adult ori comportarea parintelui ca un copil. Pentru ca in epoca actuala copiii se joaca de-a adultii din ce in ce mai devreme, iar adultii se comporta tot mai des ca niste copii.

E o utopie sa credem ca, in educatie, conflictele  se rezolva discutand si explicand. Asa, parlamentand la nesfârșit pentru orice, copilul învață ca el e cel care decide, iar părinții nu mai reușesc sa obțină nimic de la el. Sa explici e bine, dar in functie de varsta copilului. In unele situatii, insa, nu e nimic de explicat. Explicatul e deci important, cu condiția ca parintele  sa pastreze rolul de ghid,  care respecta si e respectat.

Am fost uimita sa citesc ca uneori e chiar indicat sa obligi copilul sa faca unele lucruri, pentru ca el e inca prea mic sa decida, iar lasatul puterii de decizie pe umerii lui mici, e o povara prea mare, care il face sa se simta pierdut. Era chiar dat exemplul parintilor care isi lasa copiii sa se imbrace nepotrivit vremii de afara, ca doar asa vreau ei, o atitudine gresita conform lui Anne Bacus. Sau exemplul  unei fete care a intrerupt studiile la 17 ani, parintii au lăsat-o, ca doar e libera si mai importantă e fericirea ei, dar ce sa vezi? Peste cativa ani fata ii acuza pe parinti, pe buna dreptate, ca au lasat dupa ea, cand ea nu era destul de matura pentru a lua asa decizii mari.

– Nu tratam copilul ca pe un prieten. Copilul nu e nici confidentul parintelui iar reciproca e valabila: trebuie sa ii respectam nevoia de intimitate.

-Sa nu le vorbim ca unor adulti sau copii mai mari, ci pe intelesul lor, potrivit varstei lor.  Nu tratam copiii de 7-12 ani ca pe niste mici adolescenți. Pentru ca la 12 ani raman tot copii, chiar daca par mai maturi. Nici pe un copil de 3 ani ca pe unul de 5, deci nu bagam fratii in aceeasi oala.

-Sa nu tratam copiii ca pe niste eterni bebelusi.  Adică sa nu fim hiperprotectori. Pe parcursul a doua generatii, liberatea de actiune a copiilor a scazut drastic. Nu numai libertatea spatială: copiii nu mai merg azi singuri la scoala sau sa cumpere paine. Ci si cea temporală: orarul copiilor e super planificat, fara timp morti, nimic nu e lasat la voia intamplarii: activități extrașcolare dupa un orar demn de al unui ministru.

Părinții fac in asa fel, incat copiii lor sa aiba o viata usoara, lipsita de suparari, atat de usoara, incat nu invata cum sa faca fata greutatilor, ceea ce ii face foarte vulnerabili si dependenți de parinti.

-Sa nu tratam copiii ca pe niste regi. Parintii, vrand sa ii faca fericiti satisfacandu-le toate dorintele, ajung la un rezultat complet diferit: ii fac nefericiti, cu o slaba incredere in ei insisi si vesnic nemulțumiți.

Pentru unii parinti, autoritatea e sinonima cu violenta, cand de fapt violență e absenta autoritatii. Copilul rege se plictiseste in mijlocul numeroaselor jucarii, vrea ca cineva sa se ocupe de el, sa se joace cu el, vrea sa ocupe timpul adultilor.

Copilul rege le confisca spatiul si timpul parintilor, cu acordul lor, de fapt. Se vorbeste azi mult de drepturile copiilor, uitand de cele ale parintilor. Sacrificiul parintilor e inutil si, mai rău, e daunator copiilor. Asadar  fiecare parinte trebuie sa isi defineasca drepturile si sa il faca pe copil sa i le respecte. Cum ar fi dreptul de a inchide usa la wc, de a face o baie fara sa fie deranjat, dreptul ca livingul sa nu arate ca un magazin de jucarii, dreptul de a profita de pat fara sa fie invadat noaptea de copii, dreptul de a inceta sa se joace cu copilul pentru a-și vedea de treburi, dreptul ca dupa 3 ani de sacrificiu sa poata dormi mai mult duminica dimineața.

-Nu-i mai tratati ca pe viitori premiati Nobel. Toti parinti isi fac visuri si sperante pentru copii, e normal, doar ca azi s-a depasit o limita. Le repetam copiilor ca sunt frumosi, formidabili, crezand ca atfel ii facem mai increzatori in ei înșiși. Dar riscul e ca, odata confruntat cu realitatea,  copilul sa creada ca viata e prea grea, sa vada ca in mijlocul clasei nu mai e cel mai destept, cel mai cel…asa cum i-au băgat in cap parintii.  In al doilea rand, daca va urma calea visata de acestia, copilul nu se va simti niciodată in largul lui. Secretul  e sa inlocuim visurile noaste cu proiectele propii ale copiilor.

-Nu tratati copilul ca pe o sursa inepuizabilă de dragoste. Azi copilul e din ce in ce mai mult cel care umple golul de dragoste al adultului. Parintii asteapta sa fie iubiti de copil, dragostea lui vine sa compenseze esecurile afective sau profesionale si sa justifice existenta adultilor. Parintele ii spune copilului  » te iubesc », dar mai spune  » zi-mi ca ma iubesti ». Sentimentele au inlocuit educatia, autoritatea, legea, iar dragostea tine loc de ideologie. Parintii isi doresc relatii fuzionale, ce mai conteaza daca astfel devin dependenti afectiv de copii. Tatii sunt mai putini fuzionali. Insa pentru mame e mai greu: fantasma foarte la moda acum, a mamei perfecte, inseamna iubire si disponibilitate nesfarsite, alaptare pana la varste indelungate. O mama care nu da totul, se simte vinovata de a nu iubi destul. Copiii simt asta si profita. Pe tata il lasa in pace, pe mame pot sa le exploateze cat vor. Mamele sunt victimele nevoii de a fi iubite.

Dupa toate Nu- urile, care ar fi lucrurile de facut:

– renuntarea la perfectiune. Atat la perfectiunea ca parinte cat si la visul copilului perfect.

-sa invatam ce e un copil. Sa stim care sunt limitele unui copil de o anumita varsta si ce putem astepta de la el.

– sa fim modele pentru copii. Un copil se construieste dupa exemplul parintilor.

– sa geram emotiile. Sa ne controlam, chiar si atunci cand copilul ne enerveaza.

– sa fim prezenti.

– atentia parintilor: un copil are mai multa nevoie de atentie decat de gesturi tandre. Un copil prefera sa fie certat decat sa fie ignorat, asa ca unii copii fac tot ce pot ca sa aiba parte de  atentia parintilor, chiar daca o au iritandu-i.

– Parintii sa fie sefii care fac legea. Sa stie sa spuna NU cand e nevoie. Sa fie autoritari si sa impuna disciplina. Copilul se stie iubit cand parintii ii ofera protectia structuranta a disciplinei. Ea cere coerenta, repetitii si rabdare.

Mie mi-a placut cartea asta, initial voiam sa scriu doar in mare ce am citit in ea si nu m-am putut abține să scriu mai detaliat. Mai citisem si acum cativa ani despre copilul rege, rezultatul educatiei de acum. Observ si eu, mai ales in lumea online, cum mamele au tendinta de a se sacrifica pe altarul parentingului. Cartea m-a facut si sa nu ma mai simt vinovata ca uneori oblig  fata sa faca una-alta. De fapt cred ca fiecare cauta si spreciaza ideile care ii confirma ca face corect ce face.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicités

38 réflexions sur “« Traitez-les comme des mômes de Anne Bacus » sau cum sa te porti cu copiii ca si cu niste…copii

  1. Asta cu parentingul mi se pare un abuz in viata ta de parinte care nu te lasa sa-ti cresti copilul cum crezi de cuviinta. S-au gasit citiva care sa faca pe desteptii ca te invata ei sa cresti copilul tau. Unii chiar nu au copii, de unde naiba stiu ei cum sa cresti un copil…. chestia asta ma enerveaza. Cind copilul tau ajunge adult incepe sa-ti dea lectii cum sa te porti cu copiii lor adica nepotii tai… sa nu faci cutare lucru, sa nu zici aia, sa nu faci ailalta ….si gata prapastia intre generatii…. mare porcarie !

    J'aime

    1. Si me mi se pare ca e exagerat unde s-a ajuns, exact asta remarcam ca multi guru de acum n-au copii. Si cum zici tu cu prapastia dintre generatii, mie mi se pare trist, nu tot ce a fost pe vremuri era rau, dar acum e la moda sa aruncam totul la gunoi si sa crestem copiii dupa internet, carti si confe. De-aia mi-a placut cartea asta va propune sa revenim la lucruri normale, de bun simt.

      Aimé par 1 personne

  2. Anne Bacus! Primisem cadou o carte a ei despre bebelusi la prima sarcina, îmi placuse, am si dat-o mai departe unei prietene dragi. Suna rezonabil tot ce scrie, desi, cu 2 adolescenti, nu cred ca e indicat sa schimbam cursul, e mai bine daca ramânem consecventi.
    Ideea franceza a « encadrement »-ului îmi place foarte mult, din pacate în Germania educatia se bazeaza pe alte principii. Diferenta e evidenta, o vedem zilnic între copilul care si-a petrecut primii ani în sistem francez si cel care si-a petrecut primii ani în sistem nemtesc.

    J'aime

    1. Eu am luat-o de la biblioteca atrasa de titlu dar si pt ca la copilul mare avusesem o carte de-a ei. Si mai citisem ceva de Aldo Naouri despre copiii regi.
      Adevarul e ca citisem pe vremuri o carte a unei dne anglosaxone, fara copii si parea f tentant ce scria ea acolo. Ca e mult mai usor sa tii copilul legat de tine si sa il alaptezi pana la adanci batranete sau sa il culci cu tine in pat. Pe mine psihoterapeuta nu m-a lasat sa alaptez mai mult de 2 ani (si 4 luni, ca am trisat putin) si nici sa las copiii sa doarma cu mine in camera de pe la vreun an. Cu ocazia asta am inteles ca faptul ca dormitul cu parintele se face pt ca asa vrea parintele, cand le spui ferm ca nu, ei pricep foarte bine.
      Citisem pe vremuri o carte ( pe care o recomand) a Pamelei Druckerman care analiza diferente intre copiii francezi si americani si de ce francezii sunt mult mai bine educati. Pt ca cei americani au o educatie muult mai laxista, in timp ce francezii stiu sa spuna NU. In Romania am remarcat ca se merge mult (sau cel putin asa pare, daca e sa te iei dupa mamele din blogosfera) pe importatat obiceiurile americane.

      J'aime

  3. Mi-am adus aminte ca noi ne-am lovit de diferentele dintre educatie americana versus franceza. Cand am venit aici, in primele luni, educatoarea de la grupa fiului ni se tot plangea ca nu-i deloc disciplinat. In Romania fusese mai bine de 2 ani la o gradi de tip american, pt care plateam averi pt că (nu-i asa?) vrem ce e mai bun pt copil. Tin minte ca avea acolo un coleg de peste mari si tari care venea imbracat total aiurea ( cizme vara, etc) ceea ce A Bacus zice ca sa lasi copilul sa faca alegeri dupa capul lui ca sa suporte consecintele se cheama abuz. Nu s-a prins aproape nimic din engleza de la gradi de copil, in schimb, aici, franceza a vorbit-o perfect in cateva luni. Ma gandeam atunci ca sa dai averi pentru grădinițe cu moț e o idee f proasta si n-as mai repeta asta.

    J'aime

  4. O da, « French Kids Don’t Throw Food », mi-a placut si mie. Dar trebuie sa existe un consens la nivel national, ca sa functioneze sistemul. În gradinitele din Germania copiii participa la alcatuirea meniului, cu rezultatul ca se manânca macaroane de trei ori pe saptamâna. Se numeste educatia spiritului democratic. Despre educatia gustului nu s-a auzit….În sfârsit, bine c-au crescut copiii si au învatat un pic si sa gateasca 🙂

    J'aime

    1. Da, da asta era 🙂
      Din copiii mei, am 2 f mofturosi. Cel mare manca la cantina doar paine si bea apa. Acum e adult si mananca de toate. Cea mica, la cantina 2 zile pe saptamana mananca paine, apă plus iaurt. Daca erau paste la cantina ar fi mancat mai bine. Oricum, la gradi nu cred ca ar trebui lăsați copiii sa decida meniul. Oricum, noi comentam de multe ori ca la restaurante meniul de copii e de obicei steak hache cartofi prajiti sau prostii de genul, cand ar putea face jumate din portia de adulti.
      Fiecare tara cu ale ei, noi am observat ca sunt mult mai autonomi copiii nemti: ai mei au început sa ia transportul fara adulti cand au mers in Germania cu schimbul lingvistic, la corespondentii lor. Si cand mergem in Padurea Neagra asa de drag mi-e sa vad copiii nemti cu ghiozdanul in spate mergand singuri sau in grup, aici nu vezi asa ceva. Desi, cum zicea tanti Bacus in carte, niciodata copiii n-au fost mai in siguranta decat acum.

      J'aime

  5. Legat de transport nu ma pot exprima, ca stam la doar 1 km de scoala si copiii merg pe jos resp. cu trotineta. La prieteni/prietene tot asa. Cel mare a mers de pe la 13 ani singur cu tramvaiul sau metroul.

    Aveti si voi corres? Fetita noastra va pleca în Franta în aprilie. Abia asteapta – nu în ultimul rând pentru ca familia gazda are (pe lânga 2 fete dragute si ) doua pisici.

    J'aime

    1. Da, da avem:) Asa au plecat ai mei. Si ni-e mai usor, ca ei vin primii aici, apoi pleaca ai nostri. Am avut noroc de ambii corespondenti foarte draguti, de fapt in general e asa si schimbul e f bine pus la punct: activitati, etc, primaria se ocupa f bine, a fost o experienta f faina pe care sper sa o repetam cu fiica cea mica . Noi i-am dus la Disneyland, cu scoala au fost la Versailles. Francezii care au avut corespondenti din Anglia sau Australia au fost destul de dezamagiti de ei (fata australianca ascundea sticle de bauturi tari in camera, avea vreo 16 ani).

      J'aime

  6. La mine exemplul copilariei e stramb – crescuta la bunici, mamaia ne-a lasat liberi pe camp in copilaria timpurie, mai colea a insistat sa ma invete sa torc si scarman lana si mulg vaca sa imi ajute in viatza (hahaha) , de pe la 12 ani munceam in gospoarie cot la cot etc.
    Mamica la batranete asa ca am citit carti, discutat cu psiholog si astea m-au ajutat mult sa imi inteleg ‘copilaria’ mea stramba si ca nu eu am gresit. Altfel m-am pûrtat cu fiica mea asa cum mi-ar fi placut sa se poarte cineva cu mine. Si mai ales cum i se potriveste. Eu sunt de parere ca atmosfera emotionala din casa se resfrange si in sanatate asa ca am cautat armonia noua – si nimeni nu o poate contura in cifre si nu-uri.
    Fiica mea a renuntat la pampers cand a fost pregatita. A dormit la pranz pana cand a vrut (nu dupa 2 ani). Nu a mancat la o masa nu am insistat cu avioane sau cu shantajul pierdutulu dragostei – peste 4-5 ore, la urmatoarea masa lingea farfuria :D.
    O lasai pe fiica mea sa se imbrace cum vrea ea. Am avut incredere in ea – la cateva saptamani am vazut ca se simte bine dezbracata (e f. calduroasa), am lasat-o fara sosete de pe la 1 an ca le scotea mereu din picioare, caciula iar nu o suporta si evitat, doarme dezvelita in bulanele goale si la 16-18
    grade etc. Pe la 3 ani, dupa dimineti cu scandal si proteste, am lasat-o sa iasa in tricou la -10 gr. Cum a deschis usa blocului a ramas blocata – i-am zis ca asta e frigul, si ca e momentul sa ia bluza de trening si geaca. Experienta a fost minunata, imi pare rau ca nu lasai mai devreme: nu au mai fost discutii dimineatza la haine pana la primavara. 3 ani si 9 luni. La aceeasi varsta, fata prietenei mele a venit de la gradi cu manecile taiate: ii era prea cald asa ca foarfecul de bricolat a functionat – a 2a oara mama nu a mai fortzat-o sa ia bluza cu maneca lunga 😀 .
    Altfel acum duminica seara o pun sa isi pregateasca hainele pt cateva dimineti. mdea, din ce spal nu ies multe posibilitati :))
    La mancare are de ales: ce este sau nimic. Nu fac feluri separate. In seara asta nu a vrut ciorba iar, asa ca a luat un mar din sacul de mere :)))))) se culca acum flamanda – maine dim iar va rupe frigiderul :))) – va fi iaurt si ou. Meniul e decis cu o sapt. inainte si stie ce e acolo scris – are dreptul sa ceara ceva de mancare dar dreptul asta avem si noi, deci vom manca o data pe sapt. paste cu sos in care treaba mea ce ascund 😀 .
    Am dormit cu ea pana la 5 ani juma. Schimbarile emotionale (de tzara, de locuinta, 3 mutari in ulltimii 5 ani) au facut-o mai neincrezatoare si se speria noaptea, nestiind unde este, si reactii de somnambulism.

    La alegerile importante eu decid – bombane uneori.
    Lucram impreuna. Copilul copie comportamente, cum am depus si eu eforturi la franceza, si ea a depus, consider ca e important sa vada disciplina, ca si eu imi notez, caut pe google cand nu stiu, ca urmarim lectii impreuna, facem duolingo impreuna etc.
    Treburile in casa le facem impreuna, dar adecvat varstei si energiei (ea scapa in cateva minute daca e obosita, daca e in verva si 15-20 min).

    Nu pedepsesc. nu santaj, rar alegem sa ii prezentam consecintele si nu ne abatem de la ele (sunt f. rare situatiile astea, le discut cu sotzul inainte sa cadem de acord 😀 si sa nu ne calcam unu pe altu pe cuvant ) . De ex e f. relaxata la scoala (are rezultate f. bune ca ii merge mintea si face tot fara eforturi – termina din clasa si teme, acasa rar munceste mai mult de 30 minute, desi la scoala nu se fac clasamente si numai invatatoarea stia cine cel mai bun, 2 colegi ii zic ca ea e cea mai buna – asta nu ca sa o laud pe fiica mea) , dar uite, ca din clasa a 5a (11 ani) au inceput mai multe teme/si e mai complicat, ea a zis f. senina ca mai sunt colegi care repeta clasa. E drept, tzara asta are peste 1/3 din elevi ce au repetat anul dar eu nu pot digera informatzia asta asa ca am discutat cu sotul si am decis sa explicam copilului ca e nevoie si ea sa faca efort (pt prima data in scoala 😀 ),si ca daca repeta anul noi nu ii mai dam bani de buzunar pt ca e evident ca nu a muncit suficient sa ii castige, nu ii luam nici ghiozdan nou ca cel pt clasa a 5a i l-am cumparat deja, si nici alte haine sau jucarii etc.

    Nu am cautat perfectiunea – suntem o familie functionala, cu defecte (aprox). .

    Cica roadele le culegem la adolescentza :)) -au mai ramas cativa ani, nu multi, va mai zic atunci :))) -adolescentii auto-distructivi copie dragostea stirba primita pana atunci……copilul ‘agresat’ fizic, psihic, nu isi deterioreaza dragostea fatza de mama ci fatza de sine, asa ca e momentul de corectat si crescut.

    Dar mor de amuzament sa ascult discutiile dintre colegul de birou si fetele lui -le suna pe tel ziua (una la facultate, una la liceu, una in clasa 1). De ex. azi , fiica lui cea mare, i-a zis ca si-a cheltuit fondul de urgentza -tatal nervos ca banii din fondul de urgentza sunt pentru urgentze, ii explica la tel cat de calm putea, in mijlocul biroului, ca nu e firesc sa ii cheltuie 😀 .

    Aimé par 2 personnes

    1. Cata organizare la voi!
      La noi sunt singura din birou cu copii mari, mai am o colega cu copil de 8 ani care se plange zilnic de el zicand celorlalti « faceti copii :(« . Anii de terapie m-au facut sa recunosc foarte usor la ceilalti tot felul de probleme si comportamente gresite, baiatul ei e clar un baiat ce sufera, ii mai dau eu subtil tot felul de idei, dar pentru moment ea e in plina poveste de dragoste, nu cu tatal copilului.
      La mine a fost la fel de stramb, de-aia cand am ajuns pe aici am devorat carti de psihologie si invat de la prietene. Pt ca, cred ca am mai spus-o, mamele care au fost crescute cu dragoste stiu din instinct cum sa se poarte cu proprii copii si au in ele o putere care li se trage din toata dragostea asta primita, pe cand noi, astea mai ciobite, citim, luptam, invatam, ca sa avansam.
      Eu cred ca nici macar in adolescenta, ci mult mai tarziu culegem roadele. Si citisem o carte in care se zicea ca doar in lumea occidentala apare criza de adolescenta, in rest lucrurile se petrec lin, explica in carte ce si cum.
      Si la noi sunt multi care repeta clasa, dar se descurca bine fata de cand a intrat la colegiu, doar ca isi vede singura de teme si nu ma lasa sa o controlez. La noi apar si alte probleme, ca e mica, dar isi vede fratii mai mari si vrea si ea ca ei. Si apropo de frati, citisem într-o carte ca primul indeplineste ambitiile familiei si e cel mai favorizat pt ca a fost o vreme copilul unic. Se aplica la noi si la multi prieteni. Al treilea e eternul bebelus.Cel de la mijloc e cel nic-nici. La noi se aplica într-o oarecare masura, doar ca mijlocia a fost multa vreme copilul mic. Tanti Bacus zice ca e f mare presiunea pe copilul unic, el e simbolul de reusita a parintilor 🙂 La noi mai e si problema ca primul a reusit f bine si atunci tot ce face sora ceva mai mica e umbrit oarecum de performantele primului.

      J'aime

    2. Mi-am adus aminte sa confirm si eu ca lenevitul la școală e consecinta scolii de pe aici. La scoala primara nu trebuie sa muncească mai deloc, la colegiu puțin, dar nu mult, apoi vine liceul si dupa atatia ani de nefăcut nimic, cand au deja obiceiul de a lenevi, nu-i ușor. Eu vad la fata cu pianul, acum mi se plange ca nu mai vrea sa faca, pt ca ar vrea sa nu munceasca deloc, daca se poate. In Romania copiii muncesc prea mult aici prea putin. Si vine momentul cand nu se mai pot baza doar pe intrligenta, mai trebuie si putin efort. Ce sa zic, francezii se plang ca scoala e tot mai slaba, chiar acum citesc despre  » fabrica cretinului: moartea programata a scolii », despre distrugerea metodica a invatamantului, care afecteaza lectura, exprimarea, capacitatea de sinteza, antrenarea memoriei, aritmetica, atentia fata de celalalt care era consecința lectiillor de morala, lecturilor din clasici sau a invatarii limbilor (fie ele moarte sau vii). Acum toate astea se duc putin cate putin.

      J'aime

    1. Da, da! Intai iti zici ca ce bine e aici: nu tu stres, nu concursuri sau meditatii…apoi iti dai seama ca nici asa nu-i bine. Si meditatii a trebuit sa luam fetei la liceu cand n-au avut prof de mate la scoala 2 sau 3 luni 😦 La profil stiintific.

      J'aime

  7. deci si eu am remarcat asta cu lenevitul. Inteleg ca scoala o ia usor pas cu pas, ca nu e volum mare la 6-10 ani si daca invatoaarele explica la nivelul lor din clasa inteleg si stiu tot (da, la fiica mea totul a venit din clasa!!, ea ba zicea ca se plictiseste si a cerut in plus!! ce tocilara 😀 :D), inteleg si ca e fiica mea si e si deshteapta si disciplinata si maica-sa mandra, dar uite, la 11 ani a inceput ceva efort. Fix la fel si ea se plange de pian – prefera sa refaca exercitiile din urma pe care le stie pe de rost decat ceva nou care deja e mai complicat, asa ca am inceput sa fac si eu, cu ea, pian, eu pt mine ca imi place, dar din experienta stiu ca ‘o va motiva’ sa ma depasheasca.

    Cu problemele de adolescenta ale lumii occidentale, am citit ceva asemanator scris de un evreu ce zicea ca in anii 1900 parintii lui nu au avut criza adolescentei ca nu aveau cand – la 14-16 ani deja munceau cot la cot cu parintii zi de zi , plus scoala, dupa spart lemne 2 ore la topor nu mai era moment de crize 🙂 . In plus imi plac teoriile astea moderne ca traitul aproape de natura si in gradinarit aduc un « bonus » de echilibru mental – e posibil sa fie asta si la adolescenti.

    J'aime

    1. La noi noi nu s-a simtit trecerea scoala primara-colegiu, dar mulți parinti se plang ca e greu.
      Cu pianul: profa o cearta ca nu exerseaza si ea n-are nici o treaba.Pe undeva sunt admirativa, ca eu as fi intrat in pamant de rusine. Dar asta nu i-o spun ei.
      Dupa lectura cartii asteia am hotarat sa o oblig sa faca pian la anul, ca cei mari au renuntat dupa cativa ani de muzica si le pare rau, am auzit si adulti care regreta ca la vremea respectiva nu i-au obligat parintii. Oricum daca o intreaba profa, ea zice ca ii place, ca vrea sa continue, doar acasa ne spune ca nu mai vrea. Pe langa pian face si solfegiu: la ultima ora proful a fost f suparat, ca nimeni din grup nu a invatat nimic. A mea isi facea macar temele pana nu demult, dar a invatat-o o prietena sa nu si le faca 😦
      Apropo de repetat clasa: aici f multi repetă mai ales la liceu. Repeta doar cei buni, care au de castigat de pe urma repetarii, aia care sunt slabi merg mai departe ca n-are rost sa faca un an degeaba.
      Eu sunt tare dezamagita cu lenevia asta, cu faptul ca is asa neseriosi. Ca apoi cei care reusesc se aleg din randul celor buni, si la liceu nu poti sa nu muncesti. Ai mei muncesc minimum necesar 🙂 Si din pacate am vazut ca diferenta e de la cer la pamant intre un liceu de renume si unul oarecare. La cel de renume le cere si cultura, lucreaza pe lucruri care s-au scos din programa, etc.

      J'aime

    2. A, am uitat sa va zic ce am observat in jurul nostru. Multi copii (vorba vine, au 20 si ceva de ani) renunta la studii si incearca si altceva si tot asa. Se intampla in anturajul fetei. Se intampla la copiii prietenilor nostri. Nu demult ne-am vazut cu prieteni, copiii nostri au fost colegi de gradi. Erau f f suparati ca in afara de cel mare (care…scoli bune, serviciu bun etc) ceilalti doi nu stiu ce sa faca. Baiatul tocmai a abandonat masterul, fata o scoala prestigioasa. Fata si-a gasit un teatru, unde asista scenografa. Dar stiu multi, multi care au abandonat la nivel de master si nu stiu ce sa faca. La nivel individual, eu , care am facut studii care nu-mi plac si nu lucrez in domeniu, chiar ii admir. Doar ca e un fenomen la scara mult mai mare si asta nu mi se pare bine. Parca sunt tare debusolati tinerii. Iar in Franta, daca n-ai un master, slabe sanse să-ți gasesti o slujba cat de cat buna.
      ..

      J'aime

  8. Fiica noastra « s-a pensionat » de doua ori la pian, adica si-a luat câte o pauza de 2 luni, pe urma a revenit, motivata de progresele fratelui mai mare. Însa dupa ce a îmbratisat violoncelul, la propriu si la figurat, ne-a spus clar ca nu mai vrea pian. Am insistat totusi sa-si ia timp de gândire, s-a conformat, dar hotatârea o luase deja. Schimbul de instrumente nu a fost ideea noastra, copiii merg la un liceu cu profil muzical si acolo s-au introdus instrumentele cu corzi.
    Abandonul usor cred ca are de-a face si cu multitudinea de optiuni. Eu nu am avut prea multe optiuni si am încercat sa scot mereu maximul posiibil din optiunile existente, fiind poate si prea focusata ca sa vad alternative. Ei cauta alte optiuni, care implica mai putin efort/aduc mai multe satisfactii. Nu stiu nici eu cum i-as putea îndruma mai bine….

    Aimé par 1 personne

    1. E, si fiica mea a abandonat o data pianul. Bine, ea nu e genul sa faca incorsetat in exercitiu nou, tehnica, repetat, practica, etc. – ea se ‘joaca’, compune, improvizeaza, e pe craca ei :). Acum vad ca o tzine, canta zilnic. Dar cu siguranta ca alternative prea multe nu ajuta, ci confuzeaza – va zice o femeie :))))

      J'aime

  9. acum cautam liceu. Cu renume, initial, apoi am inceput sa meditez si eu pe marginea fenomenului asta: fac studii si apoi pauza ca isi dau seama ca sunt pe terenul gresit. am vizitat un liceu si mi s-a parut f. fain faptul ca incearca sa se implice in a ajuta/consilia/directiona elevii spre diferite meserii ce se cer si care le-ar fi potrivite. Eu nu am avut asta, am dat unde am auzit, ce voiam nu a vrut mama sa ma lase, tot asa in deriva si eu profesional doar ca nu am avut de ales decat sa muncesc ca altfel chiria sau rata nu se puteau plati…

    J'aime

    1. La noi cel mare a mers la liceu cu renume, dar asa si-a dorit, facultatea dupa tot asa și-a dorit-o, masterul ca asta a vrut. Fata nu stia ce vrea, a incercat medicina, unde a picat din intamplare in urma procedurii de inscriere post bac pe internet. A renuntat dupa vreo 3 luni, dar la facultatea ei de medicina a facut pt cei care au renuntat un semestru ca sa vada /incerce si alte filiere. Asa s-a dus unde e acum, la anul e masterul, ieri m-a dat gata cu  » daca nu-mi place, fac masterul cutare ». Macar are planul B 🙂
      Cum fata nu stia ce sa faca , atunci cand era in ultima clasa am platit bani grei pe o chestie de orientare, care nu i-a ajutat la nimic. Dar chiar la nimic.
      La medicina a picat din intamplare, din cauza procedurii pe internet post-bac.
      La liceu n-au avut pic de orientare, in schimb la baiat erau f bine orientati si veneau fosti absolventi sa le prezinte ce fac, etc. Cum ziceam: liceu oarecare vs liceu de elita, si la orientare se vedeau diferentele.

      Aimé par 1 personne

  10. Copiii merg la un liceu ok, dar nu stralucit, fost liceu de fete, cu profil muzical si franceza intensiv. Din punct de vedere academic e loc de si mai bine, desi au si profesori exigenti si foarte bien pregatiti – de regula francezii – ; ceea ce ne-a convins pe noi e multitudinea de activitati menite sa creeze comunitate: 4 orchestre, coruri, cercuri de teatru, comitete de elevi etc. Noi aici suntem cam singuri si consideram ca e bine pentru copii sa se simta inclusi si în cercuri mai mari.
    Legat de studii, copiii sunt realisti – vor sa faca drept. Cea mica se ia dupa cel mare, probabil îsi va mai schimba planurile. Orientare profesionala nu stiu ce si cum se face, se face însa practica profesionala, într-a 9-a si 11-a, parca. Baiatul a fost într-un laborator de cercetari medicale, a fost incredibil de fericit. Se cam plictiseste la scoala si adesea vine acasa nervos si frustrat, dar de la practica venea seara obosit, dar fericit – se apuca singur sa faca treaba în casa (spalat vase, dus gunoiul), nu-mi venea sa cred.
    În alta ordine de idei: o prietena din Cluj a facut un tutorial gratuit de orientare profesionala pe youtube, daca va intereseaza, pot sa va pun un link.

    J'aime

    1. Ce faina pare scoala copiilor.
      Eu am adorat perioada cat am lucrat in laborator si nici macar de cercetare.
      Apropo de singuri: eu sunt o fire cam singuratica si merg pe principiul de puțini prieteni dar buni. Aici ne-am facut prieteni prin copiii mari, dar cred ca lumea s-a schimbat intre timp sau noi am imbatranit sau amandoua: la fata mica avem o singura familie cu care ne intelegem, dar nu suntem prieteni.
      Iar pt activitatea sociala avem dansul, cu care, pe langa cursuri mai avem cate un coleg care ne invita la el, facem iesiri la tot felul de seri dansante, noi nu prea iesim, dar avem colegi f pasionati.
      Da, da pune te rog linkul, mersi

      J'aime

  11. Si eu la fel, am prietene dragi, dar tot câte una, care pe unde, nu am un cerc de prieteni.

    Ce hobby frumos – dansul! Va invidiez. La noi sotul e pasionat de jazz, dar restul familiei mai putin – desi, dupa atâtia ani, am ajuns si eu sa cunosc destui interpreti si sa gasesc si unii (mai degraba unele 🙂 care sa-mi placa.

    Tutorialul Ancai:

    E înca în faza de work in progress si se bucura de feedback.

    J'aime

    1. Mersi de link , o sa ma uit.
      Intai eu am vrut sa facem dans ca imi placea sa dansez la ocazii. Dar in primii 2-3 ani mi s-a dus toata placerea de a dansa, abia apoi a inceput sa imi revina. Spre deosebire de colegii mei de dans, eu dansez cand am moralul bun, ei danseaza si asta ii inveseleste. De-aia nu ma prea duc la iesiri cu ei, prefer sa stau acasă. Dar maine avem un fel de balul asociatiei, avem rezervat foaierul teatrului, facem si demonstratii si de obicei e f fain.
      Avem cativa colegii care au mers la bal la Viena in sezonul lor de baluri 🙂

      J'aime

  12. Te înteleg, nici eu n-as putea dansa trista….Dar sora-mea a dansat vals cu tata pe malul Dunarii de anul anul nou, ca sa-l faca sa mai uite de doliu si a functionat.
    Distractie placuta si-un we cu soare!
    E.

    J'aime

    1. Nu ca as fi trista, dar ca sa dansez ca asa ma apuca, trebuie sa fiu vesela. Chefurile noastre inseamna ca toata lumea asculta primele masuri ale melodiei, apoi isi zice  » vals », :cha-cha »…etc si se duce se danseze. Totul e prea incadrat, tehnic. Femeile invita barbati, care sunt f curtati, pt ca femeile care fac dans sunt mult mai numeroase.

      J'aime

  13. N-am copii, așa că din punctul ăsta de vedere n-am ce spune, dar referitor la obligat, pe mine țin minte să mă fi obligat mama o singură dată să fac ceva și îi sunt recunoscătoare și azi: când să intru la liceu (am fost prima generație cu examen de capacitate și am dat și capacitate și admitere la liceu, a fost o amețeală), eu voiam profil uman că na, citit, limbi străine, era ce îmi plăcea mie.

    Dar orașul unde învățam era un oraș mic și profilul uman era cel mai slab, acolo mergeau ori doar cei cărora le plăcea asta ori cei care nu aveau note suficient de bune. Și mama m-a obligat pur și simplu să aleg mate-info pentru că ăsta era profilul cel mai bun, cu cei mai buni profesori și cea mai mare concurență. Îi mulțumesc și azi că a făcut asta, educația mea și cultura generală și chiar și eu ca personalitate aș fi fost diferită dacă nu aș fi făcut profilul ăla. Chiar dacă detest matematica și ștințele exacte (deși cine a făcut apoi carieră în banking 7 ani cu promovări la câțiva ani :)) ). Cert e că uneori, în alegeri din astea care îți pot schimba viața și când nu ești suficient de matur pentru a face alegerea corectă e foarte bine să ai un părinte un pic mai hotărât, care să îți impună ceva.

    Altfel, ai mei au fost foarte liberi și deschiși în a mă crește, dar aveam înțelegeri. Spre exemplu „poți chiuli dacă asta nu se reflectă în note și ești capabilă să menții ritm de învățat” sau „poți merge în baruri dacă nu bei alcool/te îmbeți”etc.

    Cât despre lene și muncit în școli, eu am fost mare leneșă și-s total lipsită de disciplină, dar de câțiva ani sunt în Asia și ce văd aici e șocant. Săracii copii sunt la școală cu noaptea-n cap, după școală merg la diferite cursuri (muzici, engleză, mate etc.), și mai merg și-n weekend. Unii dintre ei au doar duminica liber, dacă au noroc. Plus învață chestii aiurea, prea dificile pentru vârsta lor și pe care nu le înțeleg. Iar programul ăsta atât de plin îi face să fie mereu obosiți, apatici, ineficienți, indiferenți, nu au nicio pasiune pentru nimic. iar vacanța nu e vacanță pentru că au summer school. Păi la mine vacanța mare era vacanță, numai corigenții trebuiau să învețe extra pe timpul verii. Doar școlile internaționale sunt ok aici, restul îmi pare că le distrug copilăria.

    Aimé par 1 personne

    1. Parintii tai par oameni f intelepti, adica unii trebuie sa citească in carti, iar altii sunt asa de la…natura, educatie, etc .
      Am auzit si eu de saracii copii asiatici ce chinuiti sunt. Vad si aici emisiuni cu copii f buni la instrumente, majoritatea sunt asiatici, nici nu-i de mirare, ca muncesc aia de le iese untul din ei. Vai de ei.

      J'aime

  14. E foarte bun articolul tau. Stii ce oameni nu inteleg eu: eu ii inteleg pe toti cum isi cresc copiii atata timp cat nu pun sanatatea lor in pericol, nu fac nimic ilegal etc, insa pe mamele care abolutizeaza metodele altei mame (adica pe cele care isi gasesc un model si merg 100% pe acel model) pe alea eu chiar nu le inteleg. Fiecare om aplica si el ce vede ca i se potriveste in familie 🙂

    J'aime

  15. Absolutizeaza,am scris gresit 🙂 Da, din pacate,mai tarziu se vad efectele. In fond, noi toti avem radacini sau ar trebui sa avem, avem discernamant, mai citim una-alta, mai avem (unii dintre noi) si credinta in Dumnezeu (pe mine asta ma ajuta) plus instinctul, deci ar trebui sa ne descurcam 🙂

    Aimé par 1 personne

Répondre à Mari Annuler la réponse.

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Photo Google

Vous commentez à l'aide de votre compte Google. Déconnexion /  Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

Connexion à %s