Auzite la radio

Cred ca am mai spus-o ca ma uit foarte rar la televizor si la stiri chiar deloc. Înainte aveam facebook-ul si mai eram cat de cat la curent cu ce se intampla in lume, dar de vreo luna am renuntat la el. Sunt o fire foarte adictiva, mi-e greu sa ma limitez, asa ca mai bine tai raul din radacina. Nu l-am taiat chiar de tot, contul e doar suspendat, dar asta e singura posibilitate sa imi pastrez mesageria. Si stiti ceva? Nu imi lipseste chiar deloc. Asa ca acum radio-ul a ramas singura mea sursa de a ma ține putin la curent cu ce se mai intampla în lume. Il ascult doar pe drumul înspre si dinspre serviciu si in general nu sunt doar stiri. Zilele astea am aflat despre doua carti interesante:

Prima e cea a Evei Illouz si se numeste « Marfurile emotionale ». Se povestește in ea cum incepand cu anii 70, societatea de consum vinde lucruri menite sa provoace sentimente, o stare de bine, scopul principal fiind acela de a ajunge la « adevaratul nostru eu ». Emotiile si consumerismul sunt imbricate si se definesc una pe alta. Industria turistica, muzicala, de dezvoltare personala , a cinema-ului, toate ne vand aceasta marfa emotionala, toate ne promit fericirea. Un fenomen insidios, pentru ca atunci cand cumperi un obiect il ai si gata, dar pentru marfa asta emotionala, oricand e loc de mai bine, deci esti dependent de consumul ei. Toate atelierele de dezvoltare personala, conferintele, fac parte din industria asta, toate ne promit accesul la o varianta mai buna si mai fericita a noastra. Mi-a placut explicatia asta, pentru ca mi se pare si mie ca atatia guru există , fiecare in felul lui, te învață ba sa fii o mama mai buna, o sotie mai buna, un om mai echilibrat, ba sa mananci ma sanatos etc. Am intalnit aici ideile Evei Illouz din cartea Happycratie, pe care tocmai o citesc. Cartea e o critica a psihologiei pozitive, care zice ca fericirea se construieste, se preda si se învață. Industria fericirii sustine ca ajunge sa aplicam lectiile expertilor ca sa devenim fericiti. Ce e contradictoriu e ca specialistii in psihologie pozitiva spun ca fericirea e o alegere , rezultatul eforturilor personale, însă avem nevoie de ei ca sa ne ghideze  pe drumul fericirii. Cum fericirea e o alegere, devenim singurii responsabili de bogatia sau saracia noastra,  de succesurile sau eșecurile noastre sau de starea noastra de sanatate. Si daca stiinta asta a fericirii extinde campul de actiune al consumerismului inclusiv in interiorul nostru, facand din emotii o marfa ca toate celelalte? Iar fericirea in epoca nostra nu mai este, de fapt, o alegere ci e obligatie, nefericirea devenind un lucru rusinos pe care il ascundem.

A doua carte e  » La nuit, j’ecrirai des soleils »  a lui Boris Cyrulnik, un cunoscut neuropsiholog si etolog, cel care s-a ocupat mult de fenomenul de rezilienta . Rezilienta ca termen in psihologie inseamna depășirea traumatismelor  pe care cineva le-a suferit, reconstrucția acelei persoane.  S-a observat, spune Cyrulnik, ca multi scriitori sunt orfani. In cartea asta se vorbeste, dincolo de rezilienta, de nefericire ca motor al creativitatii. Spune el ca toti scriitorii care au fost copii abandonati, neglijati, traumatizati, au combatut tristetea scriind. Autorul insusi e unul dintre ei si, fiind un rezilient, a vazut in povestile acestor scriitori, bucati din propria lui poveste.

Povesteste Cyrulnic ca si pentru copiii care n-au suferit traumatisme, lipsa parintilor e un factor de creativitate. Un copil se apuca sa deseneze sau sa faca mici lucruri atunci cand mama lipseste pentru cateva ore, ca sa i le dea pe post de cadou atunci cand revine. Asta imi aminteste de toate cadouasele primite de la copiii mei.

Atat Eva Illouz car si Boris Cyrulnik au fost invitati ca să-și prezinte cartile, mi s-au parut foarte interesante interviurile cu ei.

Alt lucru, care n-are legatura cu radioul, dar m-a pus mult pe ganduri e ca am aflat ca la 11 ani multi copii sunt dependenti de retele sociale. Merseseram la scoala pentru o scurta întrevedere cu profesori ai fetei, ca sa ni se inmaneze buletinele trimestriale cu notele. Ne-am vazut cu profesoara de franceza si ne spune ea ce ii place ca fata noastra e asa mare cititoare si ca spera sa isi pastreze obiceiul, mai ales ca acum multi copii sunt dependenti de retelele sociale. Noi inca nu i-am luat telefon fetei, nici nu cere. Si speram sa amanam cat mai mult momentul. E drept ca imi cere des smartphone-ul, se uita regulat pe site-ul colegiului, unde sunt afisate teme, orare, noutati, eventual cursuri anulate. Se mai uita ea si la altele, nu numai la astea, dar de aici si pana sa fii dependent e cale lunga (sper). Spunea profesoara ca telefoanele sunt interzise in timpul orelor, dar in pauze apar tot felul de incidente.

Si am mai auzit la radio de o carte care mi s-a parut foarte interesanta,  tot prezentata de autorul ei, Jerome Fourquet , ii spune Arhipelagul francez. Asta chiar o sa mi-o cumpar, autorul povesteste aici despre Franta, a carei matrice catolico-republicana care o tinea indivizibilă, s-a dislocat complet si acum e divizata într-o multime de « insule » care se ignora reciproc. Cum e  o carte care nu e corecta politic, prefer sa o citesc intai si apoi sa povestesc (sau nu) despre ea.

 

 

 

 

Publicités

10 réflexions sur “Auzite la radio

  1. Foarte interesant! Eu am o prietena psihanalista si m-a rugat de curând sa-i lectorez un articol despre imaginea mâinilor în pictura lui Egon Schiele. Interpretarea ei e porneste de la ideea ca suferinta artistului e materializata în opera de arta si astfel disociata de eu, fiind apoi reîncadrata în eu prin asumarea publica a operei de arta. Întreg procesul e un proces de vindecare, prin care artistul îsi surmonteaza suferinta, dar nu negând-o, ci asumând-o. Rationamentul mi se pare foarte asemanator cu rationamentul lui Cyrulnik.
    O sa caut si cartea Evei Illouz; cunosc si eu pe cineva, care nu scapa nici un curs de dezvoltare personala.

    Ce mai citeste fetita? A noastra e dependenta de Warrior Cats, nu mai stiu cu ce arme sa-i combat…

    J'aime

    1. Exact asta spune, el s-a ocupat de scriitori pentru ca si el scrie, dar zicea ca e valabil pentru toti care crează ceva.
      Fetita cititoare ma tot roaga sa scriu ce carti citeste, tocmai mi-a scris din nou o lista si i-am promis ca azi ma ocup 🙂 Pe ea n-a pasionat-o prea mult cea cu pisicile.

      J'aime

      1. Multumesc de informatie, sper sa fi aparut cartea lui Cyrulnik si-n germana.

        Sunteti norocosi c-are copila pisica adevarata si n-o pasioneaza pisicile fantasy. A noastra citeste foarte repede, dar cartile astea apar pe banda rulanta. Probabil le produce vreun program automat 😦

        În rest a mai citit o trilogie « Rouge Rubis », « Bleu Saphir » si « Emeraude Vert » cât a fost în schimb scolar.

        J'aime

      1. Si eu aflam lucruri interesante de pe grupuri si chiar eram activa pe unele pana cand mi-am dat seama ca e totusi timpul meu si nu ma incalzesc cele 30 sau chiar 500 de like-uri primite cand impartaseam ceva interesant, ci am nevoie de timp, timp pentru mine si familie 🙂

        Aimé par 1 personne

  2. mi se pare f. interesanta parerea contra « psihologiei pozitive » . Numai eu vad ca aceste pareri sunt congruente? Fie ca vin din partea cu fericirea ca alegere, fie ca venim din partea ca putem sa ne-o facem, ambele au nevoie de munca si grija noastra si de grija familiei, nu e un dar de la Dumnezeu. Si nu stiu de ce lumea vede asa rau conceptul de ghidare/training/cursuri. Deseori am invatat de la altii, si mai ales deseori rataceam calea, un curs urmarit/o carte citita/grup participat mi-a lamurit indoielile…. poate ca sunt eu o femeie indecisa, dar uneori sa aud si din alta parte o parere poate accelera lucrurile.
    Cel mai bun exemplu este grupul « Gestion budgetaire + minimalism » – am invatat enorm de multe de acolo, si ami ales am invatat de la cei 130k membri ca sunt minim 130k solutii. Ia gandeste-te cat as fi bajbait in directia desheuri fara cartea lui Bea J. pe care mi-ai daruit-o tu?

    2. fiica mea seamana cu fiica ta. Si pt ca noi doua suntem prietene :D. Vine 11 ani si ea a cerut cadou de ziua ei masina de cusut si tel. cand o sa inceapa liceul. Citeste mult. E drept, nici eu nu

    J'aime

    1. Eu vad totusi o diferenta intre cursurile de dezvoltare personala si altele in care afli lucruri practice. Industria asta de carti motivationale , cursuri , seminarii, etc a explodat pur si simplu. Si totusi oamenii nu-s mai fericiti. Tipa zice ca psihologia pozitiva se da stinta, dar nu e asa ceva.
      Grupul era f fain la inceput, dar în ultima vreme nu mi se mai potrivea, pierdeam timpul cu el. Pentru mine declicul n-a fost cartea Beei Johnson, din care am avut de invatat, nu zic nu. Ci cartea No Impact man, tin minte cum dupa ce am citit-o, sa tot fie 10 ani, am hotarat ca primul pas sa fie servetele de panza la masa 🙂 Pe de alta parte cartea lui Marie si Herveline din grup m-a dezamagit rau de tot, am rasfoit-o doar dupa primele pagini citite. Deci depinde cum esti, in ce faza esti, nevoile sunt extrem de diferite. Ca la scoala: clasa 1, a doua…
      :)) Telefon la liceu : nu cred ca tine pana atunci. Fiica cea mare a facut excursie cu clasa in ultima clasa de colegiu si le-au cerut nr de tel. Era singura care a dat numarul parintilor 😦 I-am luat telefon in liceu si de atunci recuperează tot timpul pierdut.

      J'aime

Répondre

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Photo Google

Vous commentez à l'aide de votre compte Google. Déconnexion /  Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

Connexion à %s