In ordine alfabetica

Am vrut sa scriu despre multe lucruri care n-au neaparat legatura unul cu altul, asa ca le-am luat in ordina alfabetica.

Arici. A revenit ariciul de asta toamna. Suntem tare incantati. Primaria de la noi se tot agita sa faca lumea sa protejeze aricii, care sunt tare folositori ca mananca limacsii si diverse insecte daunatoare (4 kg pe cap de arici pe an). Pastilutele contra limacsilor omoara si aricii.

Bruges. Am dat o scurta fuga la Bruges. Nu mai am fost de ani buni, desi era o vreme cand mergeam des, de multe ori plecam de acasa dimineata si ne întorceam seara…cu rezerve de ciocolata. De data asta n-am vizitat prea mult, in afara de Beguinage si de expozitia Dali. Si bineinteles ne-am plimbat pe strazi, pe marginea canalului. Stiati ca biserica Notre Dame adaposteste o statuie de Michelangelo?

Si tot cu B incep si numele celor doua restaurante unde am mancat in cele doua zile. Le-a

ales fata, pe internet, studiind niste bloguri. Primul, Books and brunchs, asa cum ii spune si numele, dedicat cartilor. Mancare simpla, buna, produse locale si bio.

 

 

 

 

 

Al doilea gastronomic, Bonte B locurile se rezerva inainte.  Te simti ca in casa cuiva, am numarat numarul de clienti: 13. Ne-a placut foarte mult, imi dau seama ca nici n-am facut poze.

Capusa. Într-o zi am găsit una din gaini cu fata umflata. O capusa care apucase sa se hraneasca din belsug atarna ca un cercel 🙂 . Asta e capusa:

20190423_202112

Am cautat pe internet ce am putea face in afara de dezinfectat locul. N-am gasit, in general căutările in franceza duc spre rezultate care spun ce folositoare sunt gainile in debarasarea de capuse. Cele in romana duc in spre produse anticapusa cu care trebuie stropit totul in gradina. Sper ca n-a transmis ceva boli gainii. Umflatura s-a rezolvat abia dupa vreo saptamana.

Clesti de rufe. Am tot cautat clesti de calitate, care sa nu fie din plastic si sa nu se rupa de cum cad pe jos. Mai întâi i-am gasit in magazin pe cei de lemn, fabricati in Germania de o firma cu tradiție (fabrica in principal tot felul de perii). Or fi rezistenti, dar daca sfoara sau haina de intins sunt putin mai groase, nu se mai pot folosi. Dupa indelungi cautari pe internet am dat de altii fabricați in Franta, din inox, fara arc, ceea ce ii face foarte durabili. Sunt marca pincinox. Imi plac, singura problema e ca sunt scumpi si n-am reusit sa ii gasesc decat pe amazon, iar taxele de livrare sunt mari.

20190505_192519

Filme. La cinema: Dumbo. Mie si fetei ne-a placut mult. Acasa: Hunt for wilder people. Neozeelandez. Il recomand. Ne-a placut asa de mult incat am imprumutat de la bibloteca un alt film al aceluiasi autor. Boy. Inca nu l-am vazut.

Gaini. Mai nou le gatim tot felul de fierturi pe baza de orez, in care punem urzici, de exemplu. Sau ce legume avem prin casa. Am luat o revista foarte interesanta despre cresterea gainilor. De acolo am aflat ca pamantul de diatomee poate fi administrat si pentru consum intern, contra parazitilor intestinali. Sau ca semintele de in, care se dau pentru imbogatirea cu omega 3 a oualor, pot sa se aglutineze in intestin si sa creeze probleme. Eu le mai dădeam seminte in din cand in cand, acum il macin si il adaug ba in apa, ba in chefir.

E foarte interesant cum fiecare gaina are propriile preferinte alimentare. Una mananca orice e verde, fruct sau leguma crude, alteia ii place iaurtul sau chefirul iar cea de-a treia prefera orice e fiert.

Jeansi. Ma intrebam aici unde sunt blugii de alta dată. Am descoperit unde. La raionul de barbati. Zilele trecute am intrat intr-un magazin si am vazut niste blugi pe gustul meu: culoare, model,  material. O singura problema aveau. Erau de barbati. La raionul de femei am dat tot peste obisnuitii jeansi ultra slim cu aspect de colanti. M-am intors la raionul de barbati si peste 5 minute plecam fericita spre casa cu o pereche de blugi normali, in care ma simt bine.

Legenda urbana. Citeam deunazi un articol al unui medic nefrolog care zice ca bautul a 2 litri de apa pe zi care face bine la sanatate e o legenda urbana. Nu este nici un studiu care sa demonstreze ca hidratarea peste masura si fortarea rinichilor sa filtreze mai mult are efecte benefice. Ba chiar se pare ca face mai mult rau celor cu probleme renale. Concluzia articolului:  nu va fortati sa beti apa, beti doar cand vi-e sete, organismul stie bine sa ceara cand are nevoie.

Leurda. Am adus din padure si am plantat-o in locul care are umbra tot timpul. Acum e frumos inflorita si sper sa se aclimatizeze.

Maci. Avem multe buruieni pe spatiul verde. Păpădiile nici nu le consider buruieni. Avem si multa iedera terestra. Buruienile urâte si cu frunze tepoase le-am smuls. In fiecare loc ramas am pus seminte de mac. Acum sa vedem ce o iesi. Inca n-am tuns iarba, visul meu ar fi sa avem un fel de campie plina de flori.

Oua. Gaina care a fost atacata de capusa face ouă. Fara legatura una cu alta. Deja a facut 7 oua, in ritmul asta pretul la care ne iese un ou scade vertiginos 🙂 Nu cred ca o sa ne iasa niciodata mai ieftin decat in magazin dar, dupa cum zicea cu întelepciune sotul,  nu totul in viata trebuie calculat daca isi merita investitia.  Asa si gainile. Ca doar de la pisica nu ne asteptam sa ne scoatem banii. Afecțiunea si bucuria pe care ti-o da prin simpla prezenta nu poate fi convertita in bani.

Pâine cu maia. De luni bune nu mai fac baghete cu drojdie, ci doar franzele cu maia. Am facut parte dintr-un grup fb de pasionati, de unde am învățat multe lucruri. Si am cumparat o carte a lui Lutz Geissler despre painea integrala. Autorul e un geolog pasionat de paine. E autodidact si unul din cei mai cunoscuti artizani din Germania. Are si un blog foarte urmarit. Cartea e foarte completa si am invatat din ea ca faceam greseli, vorba aia cu mai binele e dusmanul binelui. Una e ca scadeam cantitatea de sare din reteta, alta ca foloseam apă filtrată. Sarea si sarurile din apa au un rol foarte important in fermentarea fainii.

 

 

Pe grupul de pasionati de paine cu maia am aflat de o metoda pe care o aplic  cu rezultate foarte bune. Ii spune metoda 1.2.3 si se refera la cantitati: o parte de maia 50/50, 2 parti de apa si 3 parti de faina. Pentru faina am gasit un morar foarte pasionat care cultiva varietăți stravechi de grau si macina si expediaza faina proaspat macinata doar pe comanda.  Folosesc acum una completa T80, dar cred ca o sa imi fac curaj sa trec la T110. In cartea  lui Lutz se gaseste un tabel cu echivalentele de faina in functie de tara, de exemplu la a mea in Germania ii spune 812 sau  in Italia tipo 1.

Cu putina organizare, reusesc sa fac paine de 1-2 ori pe saptamana.

Permacultura. Am citit si m-am documentat mult din carti de permacultura, dar, nu stiu de ce, imi dadeau o senzatie de neputinta si de frustrare, ca noi nu avem nici locul nici cunostintele sa obținem rezultatele de acolo. Pana una alta avem 5 patratele de cultura pe care le-am instalat pe peluza (iarba am transplantat-o pe domeniul gainilor). N-am spațiu cate idei as avea. Si mai am rosiile, care mi-au crescut frumos si repede, ca eu le udam si le tineam la soare. Pana cand mi-a zis o prietena ca nu trebuie sa creasca asa rapid, ca sunt inalte si slabe. O sa stiu pe viitor. O să-l rog pe sot sa faca niste gropi in peluza, sa pun in fiecare cate o planta. Tot permacultura de asta după capul meu am facut plantand seminte de una alta pe unde vedeam un mic loc liber in iarbă. Doar ca dupa asta locul care parea liber a fost invadat de plantele  din jur, iar din semintele mele n-a mai  iesit nimic. Sau cel putin nu se vede.

Rubarba. Ce bine ca a reinceput sezonul! Cea din gradina, cumparata ca si planta tinara anul trecut, inca nu are decat 3 frunze. Am pus in toamna si seminte, din care am 2 plantute cam anemice. Tocmai am copt prima tarta a sezonului dupa reteta de aici. Daca vreti sa o faceti, tineti cont de cuptorul folosit, imi dau seama ca temperatura pe care o indica de vechiul meu cuptor pe gaz nu era cea buna, in tot cazul nu prea avea nimic de a face cu ce indica noul cuptor, electric. In plus, la cel nou, parca toate imi ies perfect, n-as fi crezut ca exista asa diferență intre cuptor electric si pe gaz.

Sparanghel. A inceput sezonul, asa ca profitam . Anul trecut am cumparat din Germania o carte cu 100 de retete de gătit sparanghelul. Noroc ca n-a fost scumpa, ca repet la nesfarsit ori supa de sparanghel ori sparanghel la cuptor. Iar retetele astea nici macar  nu le-am luat din carte.

Vopsit oua cu foi de ceapa. Cum ziceam si anul trecut aici. Metoda cea mai usoara si ecologica: cojile (si de oua si de ceapa) merg la compost.

Later edit: nu mai recomand blugii de barbati. Buzunarele (si din fata si din spate sunt mult mai lungi decât cei de la blugii de femei). Dupa cum imi spunea o colega, cei de femei sunt croiti ca sa ne puna in valoare fesele. Si mai zicea ca nu-si cumpara blugi Levis, ca se lasa imediat. Ceea ce s-a intamplat, dar mult mai rapid decat la blugii dinainte, tot Levis, dar de femei. Noroc ca i-s buni sotului si i-am dat lui, asa ca eu sunt din nou in cautarea blugilor perfecti.

 

20 réflexions sur “In ordine alfabetica

  1. Blugi « normali » se gasesc la firma Mavi. Eu port de 10 ani modelul « Mona ». O pereche ma tine în medie 3 ani.

    La umbra mai poti planta si lacramioare. Sa ai doar grija sa nu le confunzi cu leurda, frunzele seamana si cele ale lacrimioarelor sunt toxice.

    Si noua ne place foarte mult rubarba, anul asta as încerca sa fac si niste sirop. Si multumim pentru sugestiile legate de Bruges, poate reusesc sa conving familia ca merita un drum.

    O saptamâna cu spor!
    E.

    J’aime

    1. Mersi, o sa ma uit 🙂 E cam aglomerat, dar restaurantele au fost faine. Dar gaufre n-am gustat niciodata acolo, asa ca am zis sa luam si au fost rele. Ale mele sunt mai bune. Apoi sotul zice ca inainte cladirile erau rosii-caramida, iar acum multe sunt vopsite in alb sau chiar culori. Iar acolo unde ne-am parcat si era si hotelul, inainte era o fantana arteziana si statui, acum nu mai e nimic 😦

      J’aime

  2. Wow multe ai facut ma bucur ca ai gasit carlige cum vroiai. Eu am vazut pe france 2 enreplay reportajul lui Bern despre revolutia franceza ti l recomand o sa te invete multe si o sa ti dea idei de unele vizite in Pqris. Sunt de acord cu bqutul apei, daca ai probleme cu rinichii poti bea apa cat vrei o stochezi si e mai rau.

    Aimé par 1 personne

    1. O sa ma uit, mersi.
      Si am mai facut, ca ieri am plantat hrean, macris, ambele primite. Un hrean cumparat(ca nu stiam ca o sa primesc). Menta de 3 feluri si un busuioc. Si o ceapa rocambole (nu stiu cum ii zice in ro). Si un maces.

      J’aime

        1. Am adus vara trecuta hrean de la piata din Ro, l-am pus in pamant, dar nu s-a prins decat o singură radacina si a făcut 2 frunzulite firave, nu-mi fac sperante ca o sa tina. Asa ca am luat sambata de la un pepinierist: e o radacina minuscula, cu 2 frunze sanatoase. Apoi mi-a dat o prietena de la ea: l-a smuls si mi-a dat niste plante cam de 50cm, au si flori deja. Le-am pus in locuri diferite in gradina, doar-doar se va prinde una din plante.

          J’aime

  3. Ma bucur ca le merge bine la gainuse. Cind s-or porni toate sa oua o sa fie mai bine.
    Eu m-am ingrasat si nu mai incap in blugi dar mi-am cumparat doua perechi din stofa subtire.
    Ce bine arata piinea pe care o faci. Eu inca n-am purces la maia dar ma pregatesc in curind.
    N-am mincat niciodata tarta cu rubarba poate incerc anul asta ca am vazut rubarba la Lidl.
    M-am inspirat de la tine pentru vopsitul oualor cu coji de ceapa ( Multumesc!) si am gasit metoda mea care imi place mult de tot.

    J’aime

  4. data viitoare cand mergi la Bruges da un email. Sa ne vedem la o ciocolata (dupa gauffre nu ma dau in vant 😀 )

    cu hreanul, am plin in gradina dar face numai frunze, radacina e anemica. Ghinion :D. Leurda inca nu ne-am adus. Intr-o zi …

    Paine cu maia nu mai fac. Astia 2 nu mananca, zic ca are gust ciudat. Nici cu drojdie nu prea mult, imi zic ca nu pot taia felia suficient de bine sa mushte. Mai fac chifle sau baghete, ocazional, cand ma doboara pofta.

    Daca rosiile sunt prea subtiri si lungi, poate nu au lumina de ajuns. Oricum, solutia e sa le mutzi in natura si sa le ingropi mai mult din tulpina si gata. Fac ele fortza in tulpina.

    Pt oua te invidiez. Poti sa calculezi nu doar pretul cu cat le hranesti, ci si de cate resturi te scapa 🙂 (aici sacii de gunoi se platesc la bucata).

    J’aime

    1. M-am gandit , dar am zis sa nu te pun pe drumuri. Oricum seara ne-am hotarat si am rezervat hotelul pt a doua zi.
      Da, da, asa mi-a zis si prietena mea, sa ingrop mult rosiile. Dar cel mai insorit pamant e la gaini, o sa le « fur » din el sa pun vreo cateva rasaduri. Am incercat sa pun unul pe spatiul lor, dar n-a ramas nimic din el.
      Cat despre mananca ce ramane, nici vorba. Le dam din chefirul nostru, le fierbem orez si legume sau le mai dam frunze de ridichi care s-ar duce altfel la supa noastra sau la compost. Altfel noua nu ne ramane mancare, ca o mancam. Gunoi nu prea avem, iar francezii nu-s disciplinati, ca acolo unde s-a incercat metoda voastră, lumea a inceput sa arunce gunoaie te miri unde, ca sa nu plateasca. Cat despre reciclabile, din mai la noi se recicleaza orice ambalaj, asta e fain.
      Vad ca pt moment hreanul cumparat se tine f bine. Zici ca era caverna lui Ali Baba la pepinierist, nu ne-am putut abtine si am luat chiar si 2 rasaduri de rosii, am luat si plante de capsuni, musetel, etc. Rosii avea vreo 20 soiuri, de vinete vreo 7-8….etc. Toate reproductibile, ca-s soiuri vechi. Avea si grefate, dar nu multe.

      Aimé par 1 personne

    1. Poate…nefrologul asta comenta din punct de vedere al rinchilor. Doar ca mama mea nu bea apa niciodata si nu e mai ridata ca alta lume. Eu nu beau decat cand mi-e sete, destul de putin. Citisem un articol acum cativa ani despre bautul apei pe stomacul gol dimineata si articolul zicea ca iti încarci doar sistemul circulator zi de zi si iti obligi inima sa faca efort mai mare. Nu stiu dacă e adevarat, dar articolul nefrologului mi-a dat apa (!!) la moara.

      Aimé par 2 personnes

    2. la mine cu sigurantza ridurile sunt « accelerate » de noptile nedormite.
      Altfel cu apa, nu facui schimbari mari, incerc sa beau mai mult dar degeaba. Problema mea e ca daca beau putzina imi scade tensiunea/doare capul asa ca am un « standard » (probabil de la anemie)

      Aimé par 2 personnes

  5. Aia cu blugii rezonez complet cu tine: N-AS PURTA COLANTI nici sa ma platesti, nu e genul meu, punct. Nu stiu de raioanele de barbati ca eu ii vad si pe ei din ce in ce mai mulati 😦 Asa ca port raiați, catifeaua reiata o ador model clasic, drept, talie inalta si ma simt super bine si comod. Desi mi-ar trebui unii asa gen boyfriend jeans, ce spui tu acolo, usor larguti peste tot, da, o sa-mi caut 🙂

    Aimé par 1 personne

  6. Buna! La multi ani pentru ziua asta minunata de sarbatoare, sper ca la tine nu ploua 🙂 Sa fii sanatoasa ca sa te poti bucura de toate minunile din viata ta si de gainusele nou-intrate on familie 🙂

    J’aime

Laisser un commentaire