Dictatura EGO-ului de Mathias Roux,

 « La dictature de l’ego, En finir avec le narcissisme de masse » de Mathias Roux

De ceva vreme voiam sa scriu un articol cu cate cate putin de mai multe carti pe care le-am citit. Dar cartea asta m-a facut sa inteleg niste lucruri pe care le intuiam,  fara sa fiu in stare sa le explic, deci merita sa ii dedic un intreg articol. Cartea trebuie citita incet si digerata, unele fraze le-am citit de 2-3 ori ca sa le inteleg mai bine. Articolul initial era prea lung, asa ca am mai taiat bucati, ca sa il fac mai usor de citit. De aceea uneori poate e o trecere prea brusca de la o idee la alta.

Autorul e filozof si profesor de filozofie. Filozofii ne invata sa ne ferim de certitudini si de bunele intentii. Filozoful nu stie neaparat mai mult decat altii. Dar stie sa repereze mistificarile si ideile false care par adevarate. Un filozof e suspicios si se fereste de efectele de moda. Nu o face din snobism sau dintr-un complex de superioritate. Doar ca se fereste de ravagiile create de unanimitate. Stie ca delirul e mai periculos daca e colectiv decat daca delirezi de unul singur si ca, de fiecare data cand e repetata, o opinie castiga putina credibilitate iar in ziua cand nu mai e nimeni care sa se indoiasca, opinia va deveni un adevar admis, chiar daca e fals. De aceea filozofia predispune la prudenta si scrupule, ceea ce in alti termeni ar putea fi numita onestitate intelectuala.

Autorul spune ca o noua forma de narcisism a aparut de cateva decenii, a castigat tot mai mult teren si contribuie sa instaureze ca norma un raport la sine-insusi care e dictatura ego-ului. Cu sens dublu: dictatura pe care supradimensionarea ego-ului o impune societatii cat si dictatura ego-ului asupra indivizilor ei-insisi.

Contrar sensului psihanalitic original, noul narcisism nu are nimic patologic, nu inseamna viciu sau defect. In contextul actual, chiar daca se refera in primul rand la individ, este strans legat de situatia politica si ideologica a epocii noastre. Tinerii de azi n-au devenit dintr-o data centrati pe ei insusi, ci sunt produsul societatii actuale.

Narcisismul actual pare un fenomen contradictoriu. E simptomul unei societati suferinde, dar devine in acelasi timp remediul acestei suferintei. A se vedea toate cartile, conferintele, ateliere, care se ocupa de dezvoltarea personala si a caror idee e sa te ocupi de tine, sa te iubesti, sa te gandesti la tine, sa te asculti, sa te asumi, sa-ti repari ranile….Narcisismul contemporan se prezinta deci ca o solutie la toata problemele sociale sau individuale cauzate de situatia prezenta.

Noi Narcisi sunt tot mai numerosi. Ei fac din viata lor o « story » pe instagram sau Snapschat. Isi fac incontinuu poze si se contempla. Selfie-ul de altfel e un petit miracol: pentru prima data ne putem privi in timp ce ne privim. In fata oglinzii ne putem vedea, dar nu ne putem vedea in timp ce ne privim. Pentru noii Narcisi, o experienta n-are rost sa fie traita daca nu e pusa in scena, daca nu e afisata si vizibila de toti « prietenii » retelei de socializare. De unde mania de a fotografia totul, tot timpul. Isi afiseaza viata si apoi consulta cu ingrijorare numarul de  » like »-uri. Descartes se refugia in singuratate ca sa concluzioneze « gandesc, de exist », Narcisii au nevoie de o conexiune permanenta, ca si cum ar fi singurul lor mijloc de a se asigura ca exista. Altfel spus: pentru ei interesul realitatii e de a le furniza un pretext ca sa se admire.

Noii Narcisi, in aparenta, nu duc lipsa de stima de sine, in asa fel incat dorinta lor de a spune ceva ajunge sa justifice faptul de a spune acel ceva. « Principala mea calitate? Sunt sincer, spun ce gandesc ». Ca si cum sinceritatea e acelasi lucru cu adevarul. Sunt convinsi ca unicitatea e o valoare si ca a nu tacea si a-ti da cu parerea despre tot inseamna sa fii fidel tie insusi. La inceput au fost blogurile, dar cu Twitter-ul, fara sa faca prea mult efort, parerile lor pot ajunge la urechile intregii lumi aproape instantaneu . S-ar zice ca asta se numeste democratie. Un om=o parere, orice imi trece prin cap devine opinia mea si nu ma sfiesc sa o impartasesc lumii intregi. Tot mai bine informat si mai putin politizat, noul Narcis se intereseaza de politica doar atunci cand estimeaza ca actualitatea merita ca el sa se mobilizeze, sa isi manifeste indignarea, nu ca sa isi manifeste vreo revendicare politica.

In afara de a-si expune viata, noii Narcisi incearca sa fie unici prin orice mijloc, chiar daca asta inseamna sa fie in ton cu ultima moda, deci sa faca parte din turma oilor avantgardiste. Traim epuca « tuningului » corporal. Corpul devine propria marca. Tatuaje, piercing, tot felul de tehnici … Practicile astea se inspira din obiceiuri stravechi, dar si-au pierdut semnificatia originala de a indica apartenenta la un trib, comunitate sau, mai rau, ca sa insemne proscrisii, sclavii (infierarea lor).  Daca la origine tatauajul inseamna ca individul nu-si apartine in totalitate, acum e mijlocul de a afirma « eu sunt corpul meu, fac ce vreau cu el, pentru ca imi apartine ». La fel ca si selfi-urile, contul instagram sau Facebook, modificarile corporale participa la acelasi fenomen de scenarizare personala.

Si atunci care-i problema? In loc de a fi incantati ca toti suntem liberi sa facem ce vrem si sa spargem carcanurile vechilor legaturi sociale? Transformarea corpului nu e un fel de a scapa de un destin natural? Din pacate astea sunt doar fata vizibila si frumoasa a unei realitati mult mai sumbre.

Daca noul Narcis ar fi multumit de el, nu ar mai cauta atatea solutii ca sa se amelioreze. Sa privilegiezi imaginea, te face mult mai sensibil la semnele de imbatranire. In plus, intr-o lume modelata de si pentru cresterea economica, batranetea este vazuta azi ca o forma de obsolescenta umana. De unde avantul luat de chirurgia estetica. Obsedati de imagine, unii sunt gata sa faca orice ca sa ascunda semnele imbatranirii. Ironic, mijloacele utilizate pentru moment, mai mult scot in evidenta efortul celui operat decat ascund (a se vedea « botul de rata ») Iar intr-o lume unde imaginea este o valoare fundamentala, chirurgia estetica incepe de la varste tot mai tinere: implanturi de sani, de fese sau de pectorali…

S-ar putea crede ca fenomenul de narcisism e provocat de revolutia internetului. Noii narcisi sunt generatia millenials. Ei s-au nascut odata cu revolutia numerica, au fost crescuti de catre ea, pentru ea. Numai ca internetul e doar un instrument iar cei mai tineri dintre noi se dovedesc cei mai zelosi sustinatori.

Asa ca sa ne interesam de lucruri mai subtile, care, in aparenta n-au nici o legatura cu narcisismul, dar dovedesc de fapt importanta fenomenului.

Cum autorul e profesor, a observat schimbarile mentalitatii elevilor in timp. De exemplu  raspunsul elevilor la intrebarea « Care e opusul adevarului? ». Raspunsul de « fals » sau « neadevar » s-a schimbat de-a lungul generatiilor , iar acum, aproape in unanimitate, tinerii raspund « minciuna ». Doar ca a minti nu este contrariul adevarului, ci a enuntului care afirma adevarul, cine minte stie adevarul, dar il ascunde. Raspunsul asta reflex e simptomatic pentru epoca in care obtinerea adevarului este o problema secundara a faptului de a-l exprima sau nu. In epoca actuala fiecare isi exprima propriul adevar. Narcisismul impinge ideea de adevar inspre preferintele subiective(gusturi, culori), adevarul devine relativ. E adevarul meu, al tau…Relativismul  incurajeaza narcisismul: « adevarul meu valoreaza cat al altuia, trebuie sa il spun daca simt nevoia, de ce as tacea? ».

Relativizarea adevarului merge mana in mana cu raportul elevilor in ceea ce priveste cunoasterea. Citatul lui Protagoras « omul e masura tuturor lucrurilor » devine « eu sunt masura tuturor lucrurilor ». Pentru multi dintre tineri, daca ceva nu-i intereseaza deajuns, nu fac nici un efort sa-l inteleaga. Pentru ei cunoasterea nu are valoare  decat in masura in care le trezeste interesul. Or, cum poti fi interesat de ceva pe care il ignori inca? Cultura, stiinta, presupun eforturi inainte de a le cunoaste: doar dupa ce le cunostem putem sa ne bucuram de ele. Multi elevi, in loc sa se lase pe mana profesorului pentru ca, impreuna, sa ajunga la cunoastere, spun ca nu sunt motivati, iar profesorul n-a stiut sa-i faca suficienti de interesati.

In 1979 a aparut in Statele Unite cartea premonitorie a lui Christopher Lasch: « Cultura narcisismului- viata americana la varsta declinului sperantelor ». Lasch se sprijina pe fapte deja evidente iar vitorul i-a dat intru totul dreptate: cartea are un spect profetic. Lasch spunea ca « viata moderna este asa de mediatizata ca si cum toate actiunile nostre ar fi inregistrate si transmise simultan la un public invizibil ». Sensul identitatii depinzand din ce in ce mai mult de imagine, Lasch spune ca individul nu mai percepe evolutia personala ca pe un rezultat al unei educatii intelectuale si afective, ci prin prisma transformarii aparentei lui. Fixarea pe aparenta alimenteaza frica si refuzul de a imbatrani. Analiza lui Lasch demonstreaza, deci, de exemplu, ca nu selfie-ul ne-a facut narcisisti, ci ca selfie-ul are succes tocmai pentru ca suntem narcisisti.

Narcis sufera de fapt de ceva, iar narcisismul e solutia ca sa suporte suferinta, dar fara sa o vindece. Scenarizarea vietii cu scopul deopotriva de a se privi traind ca si de a se exhiba, tradeaza de fapt o nevoie de a fugi de sine-insusi. Imaginile, transformarea aparentei reusesc sa il faca un obiect al vietii ca sa nu trebuiasca sa devina subiect. Se poate afirma ca Narcis se iubeste si se detesta in acelasi timp si e multumit de el in timp ce se simte foarte vinovat de ceva.

Neo-narcisismul rezultă dintr-un exces de libertate asociată cu o lipsă de apartenență socială. Mai liberi decat inainte ca sa ne alegem profesia, iubirea, valorile, relațiile, nu ne mai definim prin prisma legăturilor sociale in care suntem prinsi inca din nastere. Aceste legături constituiau inainte un carcan din care nu se putea iesi. Dar libertatea de azi de a ieși se plătește cu prețul culpabilitatii de a nu găsi fericirea, iar culpabilitatea duce la reactii de apărare care au ca rezultat dezvoltarea unei personalități narcisistice.

Lasch considera ca libertatea individuală, care împiedică in principiu ca oamenii sa fie supuși altor oameni, a instaurat totusi, pe nesimtite, o altă formă de dependență: de aparatul administrativ si tehnocratic de stat si de intreprinderi. Astfel, în ciuda iluziilor sporadice de omnipotență, Narcis are nevoie de ceilalti, nu poate trăi fără un public, iar constrângerile instituționale nu ii aduc libertatea de a fi autonom . Narcisismul este deci consecința imposibilității de a se bucura de libertate într-o lume care face imposibilă procurarea mijloacelor de a fi autonom.

Curentul de dezvoltare personala a apărut în Statele Unite la sfârșitul anilor 50. E un ansamblu vast de practici si tehnici predate in ateliere, carti, conferințe, seminarii, coaching etc care sunt destinate ameliorarii calității resimțite a vieții. Toate tehnicile au ca numitor comun faptul de a face dintr-o persoana deopotrivă cauza problemei de care suferă cât si solutia ei. Problemele existențiale a ar avea la baza o dificultate individuala: lipsa de stima de sine sau de încredere în sine, lipsa de iubire fata de el însuși, incapacitatea de a se asculta, de a se ingriji… Oricare ar fi problema, calea de a o rezolva e blocata de un obstacol plasat acolo chiar de individul insusi, deci solutia e doar in el. Daca toate eforturile de dezvoltare personala pe care le face nu se bucură de succes, individul, deja dezamăgit dar inca plin de speranță își zice ca n-a găsit ceea ce i se potriveste, asa ca incearca iar si iar, noroc ca are de unde (ba un curs, ba o carte de dezvoltare personala…).

Exista doua moduri de a menține ordinea socială, adica ierarhia piramidală, repartiția inechitabila a bogățiilor si accesul inegal la resurse (unde prin resurse se inteleg si timp, distracții, cultura…).

Prima: deținătorii puterii reprima frontal orice veleitate contestatară si, în cazul asta, folosirea violenței e inevitabilă într-un moment sau altul

A doua: cei puternici fac in asa fel ca cei slabi sa nu-si dea seama ca inechitatea se trage dintr-o forma de organizare socială apărută în decursul istoriei . Dezvoltarea personala face parte din ansamblul de dispozitive de control menite să reproducă un sistem de dominare, care e el însuși în serviciul unei ordini sociale caracterizate de inegalități.

Afirmatia precedenta poate fi bănuită că si complotista. Doar ca autorii practicilor de dezvoltare personala nu sunt ei înșiși beneficiarii efectelor acestor practici si nici nu-și dau seama de efectele politice ale practicilor pe care le propun. Ei sunt doar niste complici involuntari.

Cultura dezvoltării personale a invadat in asa masura mințile noastra, încât toate relele existenței sunt abordate doar prin prisma sănătății mintale. Orice problema este vazuta la urma urmelor ca o problemă personală a cărei solutie, în consecința, depinde de individ. Cand cineva se simte nedreptățit, se eludează astfel conținutul indignării pentru a se concentra asupra sentimentului, a ce resimțim. Deci nu problema care a declanșat reacția e importanta, ci modul in care am reactionat la ea, asa ca se propune să lucrăm cu propriile sentimente ca sa o rezolvăm. Ceea ce duce la genul de abordare: « De ce simti ca situatia e inechitabila? Poate ca te compari cu altcineva? Oare iti lipseste increderea in tine sau te indoiesti de sentimentele sau alegerile tale? Incearca sa vezi ce sta la baza sentimentului pe care il ai, asa o sa reușești, printr-un efort conștient, sa iti schimbi perspectiva si sa te eliberezi ».

Focalizarea pe dimensiunea subiectivă merge mana in mana cu ștergerea progresivă a dimensiunii colective. Se evaluează dimensiunea socială a dificultăților. Chiar cand terapeutic vorbesc de « iubire », « sens »… definesc termenii doar strict in termeni de nevoi afective personale. Nu le trece prin cap subordoneze aceste nevoi altora, unei cauze sau tradiții exterioare.

Psihologizarea raporturilor sociale duc la o depolitizare a societății. Fiecare devine propriul responsabil, nu mai face legătura între propriile probleme si conditiile de viata si relatiile umane pe care organizarea societății in general si diviziunea socială a muncii i le impune. Individul vede lipsa de putere ca pe o incompetență proprie, lipsurile ca pe o problemă proprie. Cultura terapeutică pune pe umerii individului toata greutatea nefericirii lui cat si responsabilitatea de a pune punct acesteia. Întreține dubla iluzie care il face sa creada ca daca e responsabil, n-avea decat sa evite situatia care il face sa sufere si ca el e cel mai in masura sa iasa din ea, ca doar e liber.

Dezvoltare personala impune ideea ca evolutia lumii depinde e evolutia personală a fiecăruia. Asta promoveaza tot mai mult egotismul si ne anihilează orice veleitate de a privi in afara si a ne identifica unui grup, colectiv…clase. Doar ca suntem produsele unei structuri obiective. Politica inseamna sa ne punem intrebari despre dimensiunea comuna a societatii. Toti suntem mai mult sau mai putin dependenti de un grup si binele personal vine si din binele comunitatii careia ii apartinem, Venim din istoria comunitatii, iar viitorul nostru depinde de ea.

Exista si o mare asemănare intre dezvoltarea personala si metodele de management ale întreprinderilor. Individul se pliază singur pe așteptările întreprinderii. E docil si eficace, si a interiorizat așteptările intreprinderii nu ca pe niște constrângeri, ci ca pe niște oportunități . Pentru responsabili, schimbarea de paradigmă e imensa: nu se mai tine cont de factori obiectivi cum ar fi ritmul sau organizarea muncii, stresul , suferința sau salariul inadecvat. Coachingul vizează soluții ce tin de angajat si nu de condițiile mizerabile din întreprindere. (Asta imi aminteste de multinaționala unde lucreaza sotul, unde lucrurile merg rau, dar acum lumea e invitata la un seminar de « lacher prise »… ( oare sa renunți la control s-ar spune in romaneste?). In fond e vorba de renunțarea la gândirea critică, cu scopul de a adera la cauza comuna. Deci prin asa zisa dezvoltare personala azi oamenii sunt stimulați să fie cât mai eficace, sa dea ce e mai bun din ei…întreprinderii.  Daca nu suntem atenți, timpul liber poate deveni încet încet tot un timp dedicat lucrului. Frontiera dintre munca si timp liber devine tot mai ingusta.

Majoritatea invitațiilor de a « prelua controlul vieții » sunt nici mai mult nici mai putin decat îndemnuri un egicentrism contaminat de ideologia capitalului uman. Mai degrabă decât preluarea controlului, e vorba de o deposedare si de o neputință generalizată. Dovada e apariția tot mai multor ghiduri practice care ne învață ce credeam ca stim deja: manuale, metode, sfaturi tutoriale. ..De la  » cum sa fii părinte,bunic, socru », « cum sa faci ordine », trecând pe la « cum sa dormi », « cum sa ceri ceva », « cum sa te hranesti » si chiar si « cum sa respiri ». Ne simtim neștiutori, atinși de obsolescenta, ca sa putem cumpara « solutia ». Suntem infantilizati si responsabilizati in acelasi timp. Trebuie să învățăm totul si in acelasi timp sa ne responsabilizam. Doar ca infantilizare+responsabilizare=culpabilizare. Si dupa ce am tinut cont de toate sfaturile, ne vom simti si mai vinovati de a nu fi reușit.

Bineinteles, toate metodele astea au si partile lor bune, interesante, cu care nu putem fi decât de acord. De multe ori ele amesteca tradiții etice și spirituale de o valoare incontestabilă. Sau sfaturi inspirate din înțelepciunea populara. De aceea multa lume are de castigat de pe urma lor. Dar Lasch zicea: se încrede în dezvoltarea personala doar cel care nu crede in nimic. Fals panaceu, îndemnul la un narcisism de masa e de fapt un rau care se adaugă răului

Concluzia cartii e ca narcisismul ne îndepărtează de noi-insine. Cand vrem sa existam imaginar pentru altii care doar consuma imaginile, trecem pe langa viata noastra. Sa ne dăm dreptul de a tăcea, de a nu ne exprima parerea despre orice, de a fi indiferenti la subiectele de societate impuse de formatori de opinie. Sa nu avem încredere în toata fericirea care ni se vinde. Si sa ne ghidam dupa maxima Sapere aude, adica sa avem curajul de a ne folosi propriul simt al rațiunii.

Si ca o completare la cele scrise: am auzit azi la radio prezentarea cărții « Dezvoltare (im)personală: Succesul unei imposturi », în care autoarea, Julia de Funes(nepoata celebrului ei bunic) , doctor în filozofie, critica  si ea toata industria asta înfloritoare ego-centrata, zicand ca duce la o formatare a oamenilor, la o dependență de acești coach-i. Ea recomanda sa citim in loc carti de filozofie si sa ne practicam hobbyurile, ca ne fac mai bine 🙂

 

 

 

26 réflexions sur “Dictatura EGO-ului de Mathias Roux,

  1. Foarte interesant. Orice scriere argumentată despre cum suntem ca oameni, ca societate, îmi place.Mi-a plăcut mai ales concluzia. Eu văd lucrurile mai nuanțat. am elevi care postează multe selfiuri, pe mine ma enervează, dar îi văd și având o viață reală foarte activă, sunt implicați în diverse activități, sunt săritori, adică nu mi se pare că acest narcisism le afectează felul în care îsi trăiesc efectiv viața. Dar într-adevăr, mă lovesc în fiecare zi de « Pentru multi dintre tineri, daca ceva nu-i intereseaza deajuns, nu fac nici un efort sa-l inteleaga. Pentru ei cunoasterea nu are valoare decat in masura in care le trezeste interesul. » Pe de altă parte, cred că toți avem nevoie din când în când de niște sfaturi de dezvoltare personală. Inclusiv « Sa ne dăm dreptul de a tăcea, de a nu ne exprima parerea despre orice, de a fi indiferenti la subiectele de societate impuse de formatori de opinie » e un sfat ce ține de dezvoltarea personală, nu?. Cu ce nu sunt de acord,: Cei puternici fac in asa fel ca cei slabi sa nu-si dea seama ca inechitatea se trage dintr-o forma de organizare socială apărută în decursul istoriei . Dezvoltarea personala face parte din ansamblul de dispozitive de control menite să reproducă un sistem de dominare, care e el însuși în serviciul unei ordini sociale caracterizate de inegalități. » Azi mâine o să citim că rețelele de socializare, smartphonurile și Internetul au fost create de « cei puternici », ca să ne dstragă atenția. Oare cum suntem noi ca oameni, ca societate acum, față de acum 30, 100, 500, 1000 de ani? Evident că nu suntem la fel. Cred că nu va schimba nicio carte felul în care suntem, Totuși cred că fiecare gând exprimat și împărtășit, dacă credem în el, e bine că există, că altfel rămânem numai cu selfiurile!

    J'aime

    1. De rețelele de socializare zicea ca sunt doar un instrumente care depinde de noi cum sunt folosite si au si parti bune si rele, ba chiar unele ajuta ca oamenii sa se regrupeze. Dar cert e ca multe persoane au ajuns vedete expunandu-si viața.
      Cat despre dezvoltare personala chiar zicea ca nu trebe aruncată cu totul, ca multe lucruri sunt f bune. Eu cred ca se referea la ele ca fenomen de masă, ca doar s-au inmultit intr-atata toate conferințe, carti ateliere si cum bine zicea, daca ar avea chiar asa efect, nu s-ar înmulți intr-atata. Am mai citit mai demult o carte despre dezvoltare personala, am si scris despre ea, si ei ziceau cam tot asa ceva, cum fiecare « guru » zice ca puterea e in tine, dar in fond trebuie sa te învețe el sa ti-o scoti la lumina. Ca sa fiu sincera am in tencul de carti pe care le citesc acum (ca am un teanc de 3-4 pe care le citesc in paralel si le car de colo-colo ca sa pot alege in functie de dispoziție) una despre alimentatie si alta de Anthony de Mello: a redescoperi viata 🙂 care promite ca ne învață secretul fericirii 🙂 Cea de Mello am luat-o de la biblio pt ca citisem de acelasi autor Conștiența, care e una (singura?) dintre puținele carti de DP care mi-a rămas în minte si din care am invatat multe…
      Bineinteles ca nu putem fi de acord cu totul si fiecare in general alegem lucruri care ne valideaza ideile …dar cartea asta mi-a dat chef sa citesc o adevărată carte de filozofie.

      J'aime

  2. Apreciez foarte mult articolul tau, da, e grava treaba cu narcisimul asta si ma intreb cum ar fi a doua zi a unui om care s-ar trezi fara retelele sociale, cum ar fi psihicul lui atunci? Cum s-ar percepe el din clipa cand ar diparea LIKE-urile? Ma straduiesc enorm ca mama sa nu-mi cresc copiii intr-o lume superficiala, ci sa-i fac sa inteleaga ca interactiunile sociale fata in fata sunt cele mai sanatoase, dar e o lupta perpetua pentru care ma documentez si ma informez continuu, de aceea iti multumesc din nou pentru articol 🙂
    La multi ani, sa ai un 2020 cu tot ce-ti doresti si BINE AI REVENIT! 🙂

    J'aime

  3. Ce articol interesant …
    Pe alocuri a fost greu de parcurs (pentru mine) pentru ca trebuia sa stau sa ma gandesc mai mult la ceea ce citeam.
    In sfarsit am vazut scris, negru pe alb, ca e ceva in neregula la sfaturile contemporane care sunt acum peste tot: iubeste-te, nu fi aspru cu tine, ocupa-te de tine intai si altele asemanatoare.
    Voi reveni sa recitesc si sa aprofundez mai mult ceea ce ai impartasit, acum e 1 noaptea.
    Multumesc!

    J'aime

    1. Cred ca la nivel individual nu e asa de grav, dar e mai rau la nivel de societate. Eu acum cand citesc sau vad diverse manifestări din astea le  » traduc  » altfel dupa ce am citit cartea.
      Si mie cartea nu s-a parut greu de citit si am mai taiat lucruri despre « supra- eu » si altele ce tin de psihanaliză cand am rezumat-o 🙂

      J'aime

          1. Solutia mea în situatii cu risc de narcisism e implicarea copiilor. În modul asta initiativa primeste un caracter pedagogic 🙂

            Ti-am recitit si articolele despre servici, ca mie momentan mi-i foarte greu cu cele 2 joburi. Dar se contureaza încet o solutie, macar pe termen scurt…

            Weekend placut!

            J'aime

            1. Deja înainte de a citi cartea asta luasem cumva hotararea sa nu mai scriu despre viata mea. Dar uite ca uneori sa fii putin narcisist si sa scrii poate sa fie de ajutor altora.
              Oh, la mine la serviciu s-au schimbat multe…in rau. Atmosfera e irespirabila. Cu toate astea si desi pare masochist ma bucur zi de zi ca merg acolo si mi se pare ca e ca o psihoterapie gratuită. Simt ca am evoluat foarte mult de cand sunt in mijlocul colegilor și am descoperit multe lucruri (bune) despre mine. Ca eram oarecum handicapata dpdv social, cum veneam dupa ani buni de stat acasa. Iar faptul ca totul s-a schimbat in jur e exact de ce am.avut nevoie ca sa imi dea curaj sa fac eu pași pentru schimbare: sa cer mutarea mai aproape de casa si sa dau concursul de avansare. Concursul nu-l dădeam ca daca-l iei presupune un an de studii departe de casă. Studiile imi plac, dar drumul ma oprea.
              Am observat doua lucruri legate de serviciu, care nu stiu daca se practica peste tot sau e obicei franțuzesc:) Unu: nu se spune omului in fata ce face greșit, dar se practica mult vorbitul pe la spate. Doi,putin in legatura cu punctul precedent : nu intrebi persoana direct ce si cum, dar faci supoziții care merg pana departe. De ex avem o colega care face naveta de 3.5 ore dus tot atata intors, cu 2 copii relativ mici. S-a discutat zile întregi ca nu se va descurca, va fi absentă, etc. Culmea ca nu e absenta desi se scoala la 4 dimineața si e ca o raza de doare cand apare dimineața râzând. Pentru mine e un exemplu si buna ei dispoziție parca ni se transmite. Si tot supoziții era despre vacanta de vara, când colegele vorbeau ca sa nu taca, printre altele de nesimțiții care îndrăznesc să își ia jumate de luna iulie jumate de august. Eu făceam parte dintre ei, nu vedeam de ce i-aș încurca pe altii din cauza asta. Asa ca in loc sa stau la discuții sterile cu colegele, m-am dus ieri la sef, am aflat care e problema, am lăsat de la mine ceva, am negociat pentru 2 zile si sunt singura careia i s-au validat deja vacantele de vara…pot sa ma ocup de rezervări.
              Bine, acum vorbesc cu detașare, dar au fost zile când ma duceam cu groaza sau nopți cand ma trezeam la 4 😦 Ideea e sa reușești să privești lucrurile cu detașare, ca viața nu e la serviciu. Asa ca iti doresc înțelepciune, detașare si sa fie bine! Ca binele e de fapt in noi, indiferent de condițiile exterioare vitrege:)

              J'aime

              1. Vai, dar e rau de tot la primul tau serviciu. Cand eram prea stresată si ma trezeam noaptea mi-am dat seama ca, cel putin unde sunt eu nu conteaza daca muncești sau tragi chiulul, faci bine sau rau ce faci, iti petreci viata in concedii medicale sau nu lipsești niciodata. Tot un simplu pion esti acolo. Si cum nimeni nu ne ridica statuie, depinde de noi să ne protejăm.
                Eu am inteles ca nu esti din Cluj. Dar ar fi fain sa ne vedem:)

                J'aime

                1. Dar is zgîrciți rau. Si la sotul s-a înrăutățit mult situația în firma in ultimii ani. Asa o fi peste tot.
                  Super 🙂 De unde din Cluj? Eu intelesem ca esti de acolo dar apoi dupa un mesaj am zis ca am priceput prost. La St Peter trecem în curand ca ne facem iar vacanta in Schwarzwald 🙂 Oricum ne putem scrie pe mail 🙂

                  J'aime

                2. Noi Gheorgheni.
                  O sa fim chiar de carnaval, e fain cand il prindem, ca tot satul se distrează. L-am mai prins doar de 2 ori, o data la Freiburg, dar e mai fain parca in sat. E fain acolo si ca au opera la Freiburg, preturi mult mai mici decât aici. Si băile de la Freiburg ne plac.

                  J'aime

                3. Ma uit dupa-amiaza de pe calculator si iti scriu un mail cu ce drumetii facem. Si a noastra e cam plictisita, de aia repetam pe cele faine si cautam cate ceva. Pot sa iti scriu pe adresa de pe care pui comentarii? La bai noua ne place la Freiburg. Am incercat si Bad Krozingen, dar parca nu e asa fain. Si au construit acum cativa ani terme la Titisee, ei se lauda ca sunt super, dar nu prea sunt genul nostru de bai.
                  Sotul zice ca nu.prindem carnaval, ca el stie ca e săptămâna de după.
                  Ps: Am vazut aseara un film minunat The farewell cred ca ii spune in engleza, e chinezesc. Subiectul principal e una, dar mai secundar vorbește si de cei care emigrează.

                  J'aime

              1. 🙂 Mersi. Lasă că sunt altii care scriu. Dar no, niciodata sa nu spunem niciodată. Dar as avea ce scrie despre fauna de la serviciul meu sau de cum ma apuc la peste 50 ani sa reiau toata matematica de liceu pentru concurs. Sau despre copiii francezi care sunt lăsați să plângă noaptea. Sau despre spectacolul de ieri, pentru copii (de la 4 ani in sus) in care se faceau bancuri (pentru urechile adultilor) care m-au socat prin vulgaritatea lor. Sau ca sa ridic inca o data in slavi cartea de bucate a lui Jurcovan, ca bloggerii culinari nu-i ajung nici la degetul mic.

                J'aime

      1. Cum să mai și scrii, când sunt atâtea de citit? 🙂 Vă mulțumesc pentru că atunci când o faceți totuși, simțiți nevoia să împărtășiți cu noi impresiile și gândurile rezultate în urma lecturilor. Tot un fel de selfie, dar pe partea interioară, zâmbind cu spiritul 🙂 Mi-a plăcut mult ce am descoperit!

        J'aime

  4. inca o dezbatere pe tema cartii pe marginea referintei lui nenea Mathias Roux spune despre apartenenta sociala si de grup de integrare.
    La mine nu a fost niciodata ideea/sentimentul de apartenenta sociala – usor introverta m-am simtit mereu diferita si fara sa ma simt bine cand e vorba de iesit in evidenta. Si nu singura – vedeti dezbaterea pe seama Cristinei Topescu ce « saraca, nu a avut un trib sa aiba grija de ea ». E o alegere si pot trai si eu fericita fara sa imi bata la usa 3 persoane pe zi, dupa cum alte femei se simt ele bine cu usa deschisa la toate cele 3 prietene fiecare de 3 ori pe zi. Suntem unici.

    J'aime

    1. Nu cred ca apartenența socială de care e vorba in carte e tot una cu viata sociala pe care o ai. Eu cred ca sunt mai introvertita decat tine. Insăși istoria ta: nasterea, școlarizarea…etc determina apartenența ta socială într-o anumită categorie. Faptul ca tu apartii unui grup social nu inseamna ca esti obligata sa ai relatii cu ceilalti din grup.

      J'aime

  5. Eu ii admir mult pe profesorii de la liceu, eu una nu as putea sa support comportamentul actual al elevilor. E drept ca o parte din liceu l-am facut in perioada comunista, incerc sa ma adaptez dar totusi mi se pare ca elevii din ziua de azi sunt in parte out of limit. Il admir pe acest profesor pt curajul sau, dar imi pun intrebarea oare nu filozofii si phihologii sunt cei care au jucat un rol important in crearea acestei generatii ?  Si care va fi categoria acestei generatii, daca noi suntem X, ca literele din alfabet s-au terminat la categoriile care ne-au urmat.

    J'aime

Répondre à pusafai Annuler la réponse.

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l’aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Photo Google

Vous commentez à l’aide de votre compte Google. Déconnexion /  Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l’aide de votre compte Twitter. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l’aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

Connexion à %s