Ce nu-ți spune nimeni cand iei un credit imobiliar…

…sau mai bine zis ce nu ne-a spus nimeni, dar ar fi fost bine sa stim. La o nunta, cineva, la plecare, le-a spus mirilor: lasati, ca data viitoare o sa fie mai bine. Asa si noi, cu creditul : data viitoare o sa fie mai bine. Doar ca ma indoiesc sa fie o data viitoare. Asa ca poate experienta noastra îi  ajuta pe altii.

Sa incep cu inceputul: dupa multe vizite de case,  am vizitat casa (aproape) ideala. La noi in cartier, pret abordabil, grădină, grădină (da, de doua ori gradina, ca ne doream mult). Aproape ideala, ca eu voiam o bucatarie mare, ceea ce nu e cazul.

Nu ne pricepem la negociat, asa ca am scazut pretul mai mult din greseala. Am mai spus cum am facut, nu aici pe blog,  deci repet ca sa fie povestea completă. Am vizitat, ne-a placut, dar ne-a fost groaza de mutare, de schimbare. Asa ca zilele treceau, iar fiul ne tot intreba daca am facut o oferta. Ca sa scapam de gura lui, am facut una mult sub suma initiala, ca sa nu riscam sa fie acceptata. Dar a fost. Stati ca fac si un calcul: am scăzut pretul cu 6.75 %.

Toate bune pana aici: in sfarsit casa (aproape) a visurilor ne astepta pe noi. Am semnat compromisul de vanzare si ne-am pus pe cautat finantare. Aveam 3 luni la dispozitie, pare mult 3 luni. Din start, o banca ne-a propus o dobanda de 1.25%, ceea ce e bine. Numai ca toata lumea iti spune sa negociezi. Deci am mers la inca o banca. Apoi la banca noastra, care a spus ca se va alinia la oferta bancii initiale. Pana am ajuns aici trecuse deja o luna. Intre timp, un courtier ne tot facea ochi dulci si ne propunea marea cu sarea.

Mai aveam prin serviciile noastre cîte un credit complementar: eu de 0%, sotul de 1%. Retrospectiv vorbind, cel de 1% nu merita bataia de cap sau timpul pierdut. Si nici tona de hartie care a trebuit imprimata si completata.

Plus ca toate creditele astea sunt legate. Cei cu creditele complementare iti cer hirtii de la creditul principal, banca  cere la randul ei actele de la creditele complementare, pe care nu le poti avea, pentru ca (nu-i asa?) banca nu ti le da, si uite asa, te invarti in jurul cozii.

Toate creditele mai trebuie si asigurate. In Franta se prefera asta, si nu ipotecarea. Asigurarea ridica pretul creditului, in ciuda dobanzii mici.

Si pentru asigurare, toti binevoitorii te indeamna sa negociezi. Ba unii iti dau adrese de oameni de treaba, care fix cu tine (ce sa vezi?!) nu-s chiar amabili, ba nici nu par interesati sa iti asigure creditul. De fapt, in toata aventura asta, pari singurul interesat, restul functioneaza cu incetinitorul.

Deci iei o programare la asiguratorul caruia ii esti client, dar degeaba esi client fidel cu casa, masina si asigurarea de viata, nu este loc pentru  tine in orarul lor decat peste doua saptamani. Dupa ce te vezi cu el si mai scrii cateva mailuri la care n-ai raspuns, insisti totusi si ti se spune ca n-are rost sa apelezi la el, oferta lui e mult mai slaba decat a bancii.

Spre sfarsitul celor 3 luni, apare courtierul cu o oferta de neratat, de 1.1%. O iei, mai mult ca sa te razbuni pe banca ta, care taraganeaza cu răspunsurile si sa ai un motiv sa iti iei frumusel contul si sa pleci la banca cea cu 1.1%. Faca iei in calcul banii pe care ii platesti curtierului, economia e minima. Doar ca banca cea noua e la fel de lenta ca toti cei dinainte (bănuiesc ca e o tactica) si te mai trimite si la analize pentru asigurarea creditului. Cu asigurarea asta mai iei o palmă virtuala când constati ca degeaba esti asigurat,  din cauza varstei, o multime de riscuri nu mai sunt prevazute, spre finalul perioadei creditate nu mai raman multe riscuri pentru care sa fii asigurat. Dar, bineinteles, pretul asigurarii nu scade. Un prieten ne spunea ca, din cauza de tratament pentru hipertensiune, asigurarea nu le acopera riscul de a muri de inima, dar pretul nu scade in consecinta.

Iar acum stam ca pe ace:  ceasul ticaie, ticaie: peste 2 saptamani ar trebui sa semnam. Vanzatorul casei asteapta, mutarea lui e deja prevazuta. Hotelurile noastre timp de 8 zile in drum spre Romania sunt si ele prevazute dinainte de planurile cu casa,  o  parte din rezervari sunt nerambursabile.

Tragem linie si unde ajungem? Negocierea creditului nu o sa acopere cele 3 luni de chirie platite in plus pe locuinta actuala,  probabil o se adauge la pierderi si hotelurile gata rezervate.

Iar dobanda  am fi platit-o in cei 17 ani in care o sa curga creditul, chiriile, courtierul si hotelurile le platim acum.

Se adaugă la toate astea timpul si mai ales stresul.

Si toate astea nu ni le-a spus nimeni.

Daca le-am fi stiut, am fi luat primul credit oferit.  Ca negocierea nu e totdeauna solutia cea mai economică .

Pentru mutare o sa luam o firma. Lumea spune ca si pentru asta trebuie chemate mai multe firme si facute devize. Poate sa spuna lumea ce o vrea, noi ne-am invatat lectia. Sa negocieze altii daca vor!

 

 

 

 

Publicités

In ultima luna….

 

Am fost…la o aniversare surpriza. Emotionant. Momentul cand sarbatorita a dat cu ochii de invitati…cred ca multora ne-a facut sa ne dea lacrimile Ne-am revazut cu oameni pe care-i stim de aproape 20 ani, parinti ai colegilor de gradinita ai copiilor. Unii copii de atunci, adultii de azi au venit si ei. Impresionant ce oameni faini au devenit. Iar momentul cand sarbatorita a dat cu ochii de invitati…cred ca multora ne-a facut sa ne dea lacrimile.

Am fost… la un film pe care il recomand: Everybody knows. E primul film in care o vad jucand pe Penelope Cruz, pana acum credeam ca e mai mult frumoasa decat buna actrita. Acum cred ca e amandoua 🙂

Am fost…la o nunta. N-am stiut ca si la nunti se povesteste viata mirilor, de cand au fost copii pana in momentul de fata. Mi-a amintit de alte evenimente, la care se face asta.

Am fost…la o inmormantare. Cineva care se vindecase de cancer acum un an, dar a facut o criza cardiaca. Ocaziile astea iti reamintesc ca viata trebuie traita din plin. Slujbele catolice mi se par demne si impresionante.

Am fost…la spectacolul de sfarsit de an de la scoala primara a fetei. Minunat. Organizat de invatatoare, copiii au avut fiecare rolul lui, au fost si bucati corale. Costume superbe, copii frumosi si talentati, cu totii. Pentru parinti a fost o surpriza, n-am stiut decat titlul spectacolului: primisem  invitatiile din timp. Inainte de reprezentatia pentru noi, se antrenasera prezentand piesa in fata altor clase.

Am fost …din nou la Baden Baden. A fost la fel de bine. Ne-a placut la fel de mult la bai. Am mers mult. Am mers si la opera, ne-a placut, mi-a amintit de vremurile copilarie cand mergeam la Opera din Cluj si lumea era imbracata la 4 ace. Pentru ca aici lumea se imbraca mai mult cum apuca la evenimente de genul asta.  Am stat la acelasi hotel, am baut zilnic cafea la cafeneaua BB si am descoperit un restaurant la coltul strazii , unde am savurat sparanghel fiert sau in supa. De vreo 3 ori, ca avem obiceiul sa ne intoarcem unde ne-a placut.

Am fost… la Lausanne. De fapt ne-am reintors la Lausanne, dar n-am scris de prima vizita. Am avut de dus-adus studentul casei. Prima data era toamna, vreme nu prea buna, ni s-a parut un oras obisnuit. Acum, parca l-am vazut cu alti ochi. Am stat la un hotel chiar langa gara, dar pe o strada inverzita si linistita, ne-am plimbat prin cartier si am admirat lacul de sus.

Lausanne

Pozele nu-s prea bune, de cateva luni mi s-a stricat aparatul si nici nu simt nevoia sa il repar. Pentru putinele poze pe care le fac, ajunge telefonul.

Mi s-a parut un oras perfect pentru locuit, cu multe parcuri, multi tineri, cu vedere superba la lac…

Si data asta am profitat de cardul care ofera gratuitate pe mijloacele de transport. E oferit turistilor care se cazeaza in oras si mi se pare o idee geniala.

Am fost la… Troyes, mi se pare un oras frumos de vizitat, mai putin de locuit. Daca treceti prin zona, luati-va o ora-doua sa il vizitati, in mod sigur nu o sa regretati. Iar pe una din strazile centrale turistice este o inghetata artizanala buna-buna 🙂

troyes

troyes 2

Tot in drum spre Lausanne, ne-am oprit sa mancam intr-un oras de care nu stiam nimic: Avallon. Raman impresionata in continuare cum in Franta te opresti in orase mici, de care nici n-ai auzit si descoperi frumuseti. Turnul imi aminteste de cel din Sighisoara sau nu mai tin bine minte cum era la Sighisoara 🙂

Avallon

M-a impresionat catedrala de acolo, care e in forma actuala de … 1000 de ani. Exista si inainte, doar ca acum o mie de ani a fost marita. N-am facut poze, in biserici prefer sa stau, sa admir, mi se pare nepotrivit sa fac poze in interiorul unei biserici.

Ma intrebam retoric oare ce faceam noi romanii, cand francezii construiau lucruri asa frumoase. Tineam turcii ca ei sa-si construiasca bisericile si castelurile? Sotul mi-a raspuns ca are o vaga banuiala cum ca n-aveau nevoie de ajutorul nostru ca sa se apere de turci 🙂

Am vazut… un filmulet foarte impresionant despre insula Ada Kaleh, de la prietena mea din Romania, aici . Ca tot vorbeam de turci.

Am citit…un articol interesant despre blestemul care urmareste anumite familii aici.

Si voi ce ati mai facut?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Din revista de consumatori: despre turism si ecologie

Articolul care mi-a atras atentia azi e despre efectele perverse ale turismului de masa. Mai ales ca anul trecut Praga m-a dezamagit din cauza aglomeratiei de turisti si magazine turistice, iar acum 2 ani, Venetia e cea care m-a dezamagit, pentru ca degeaba o fi frumoasa, daca te inghesui alaturi de alte mii de turisti sa ii vezi frumusetea, farmecul s-a cam dus. Si mi se pare ca de la an la an , peste tot sunt tot mai multi vizitatori si cozile tot mai lungi ca sa intri in muzee sau alte obiective turistice. Acum aproape 20 ani a trebuit sa asteptam putin ca sa intram la castelul Neuschwainstein, insa acum 4 ani, cand am vrut sa-l vizitam, am preferat sa il admiram din exterior, ca doar nu era sa stam la cozi cu ceasurile ca sa putem intra. Si vorba unei prietene romance: poate noi romanii avem oroare de cozi mai mult decat alte neamuri, ca la prea multe am stat pe vremuri. O prietena care viziteaza zilele astea Barcelona spunea ca biletele pentru parcul Guell trebuie cumparate in avans, pentru anumite ore. Acum 8 ani intrai cand voiai…

Mi-am pus destul de des intrebarea si cat polueaza avioanele, ca de benzina sau motorina am auzit, dar de avioane nu se prea vorbeste, ca si cum ele ar functiona pe baza de aer. Mai ales ca pe langa poluarea care vine de la kerosen, in zona noastra ne confruntam foarte mult cu poluarea fonica data de avioanele de la aeroportul Roissy. Din cand in cand culoarele de zbor se modifica, in asa fel incat galagia sa afecteze in mod oarecum egal pe toata lumea din zona, dar chiar si acum, daca sunt atenta, aud in continuu zgomotul si daca ne uitam pe cer , in orice moment vedem minimum 4 avioane.  Si noi locuim relativ departe de aeroport, dar in zona adiacenta nu cred ca e usor de trait.

Si ce spune articolul? Ca un simplu zbor cu avionul pana la NewYork consuma jumatate din cota anuala de carbon a unei persoane. Un dus intors fara escala genereaza mai mult de o tona de dioxid de carbon per pasager, ceea ce reprezinta mai mult de un sfert din amprenta anuala de carbon a unui francez. Care amprenta e deja prea mare, pentru ca ar trebui limitata la doar 2 tone de CO² de persoana, ca incalzirea globala sa fie de doar 2°. O veste proasta: intr-o lume « decarbonata », ar trebui sa renuntam la calatorii. Intr-un studiu din prestigioasa revista Nature Climates Change, se arata ca turismul e responsabil de 8% din emisiile de carbon. Iar calculele au fost facute in 2013, de atunci, tursimul a progresat cu 4% pe an. Cu ocazia Conferintei pentru climat COP21 din 2015, toate tarile pamantului s-au angajat sa reduca drastic emisia de CO², dar au scutit de acest efort…industria aeriana.

Firmele aeriene au inceput totusi sa dezvolte parteneriate cu asociatii care se ocupa cu proiecte de dezvoltare ecologica.

De multe ori trenul costa mai putin decat avionul, iar daca luam in calcul si impactul ecologic, la un drum Paris-Berlin , de exemplu, trenul genereaza de 10 ori mai putin CO² decat avionul. Iar un drum cu trenul permite ca turismul sa isi regaseasca latura originara de explorare a necunoscutului, care s-a pierdut odata cu GPS-ul, telefonul portabil si ghidurile turistice. Trenul permite aprecierea distantei fizice care ne desparte de diferite zone, cu o cultura si civilizatie diferite de ale noastre, in timp ce avionul « teleporteaza » turistul in mijlocul lor.

Iar in ceea ce priveste numarul turisti, in multe locuri se iau masuri drastice. Zicea primarul Barcelonei « Intelegem ca multa lume apreciaza orasul nostru. Dar a devenit un parc de distractii turistic, de fiecare data cand un magazin alimentar se inchide, un magazin de suveniruri ii ia locul ».Turistii internationali au crescut de la 25 milioane in 1950 la 647 milioane in 2000, la 1.3 miliarde in 2017.  In multe orase mari, locuitorii se simt amenintati de valurile de turisti:  18 milioane la Amsterdam, 16 milioane la Florenta, 30 milioane la Barcelona. Preturile imobiliare au explodat, au crescut galagia, aglomeratia, iar orasele isi pierd…sufletul. Venetia a decis ca unele strazi sa fie accesibile doar locuitorilor ei, Barcelona a interzis constructia hotelurilor in centrul ei, Amsterdamul refuza deschiderea noilor magazine turistice, Dubrovnik-ul a impus o limita zilnica de 4000 de vizitatori. ca lumea sa nu mai pinicheze pe strada, Venetia a eliminat bancile din centru, iar Florenta stropeste treptele monumentelor istorice la ora pranzului. Islanda a crescut TVA-ul pentru servicii turistice de la 11 la 22.5%.

In tarile europene si din America, autoritatile reusesc sa gereze invazia turistica. Mai grav este pentru tarile in curs de dezvoltare, care n-au mijloace financiare ca sa isi protejeze patrimoniul de distrugerile provocate de explozia de vizitatori. In Iordania, Patra de degradeaza datorita celor 1 million de turisti anual, cea mai celebra plaja din Tailanda, Maya Bay a fost inchisa pentru citeva luni ca sa permita coralilor sa se regenereze. Fiecare tara face cum poate: Peru limiteaza numarul de vizitatori pentru Machu Picchu, India face la fel pentru Taj Mahal.

Gesturile pentru un turism (mai) responsabil:

Limitati avionul. Privilegiati zborurile directe (emisia de CO² e mai mare la decolari si aterizari)

Plecati pentru mai multa vreme. Amprenta carbon a zborului e « rentabilizata » pentru o durata mai lunga

Alegeti cazari eco-responsabile: pensiuni tinute de localnici, couch-surfing. Exista un label de mediu La clef verte/green key pentru hoteluri, campinguri, etc ecoresponsabile.

Privilegiati trenul si autobuzul locale in detrimentul zborurilor sau taxiurilor. Ador localitatile unde odata cu cazarea, primesti un card pentru calatoria gratuita cu transportul in comun.

Economisiti apa. In loc de apa imbuteliata, folositi un recipient pe care sa-l reumpleti. Tineti cont si de disponibilitatea apei in regiunea vizitata si adaptati-va consumul (dus baie) la ea.

Mancati local, nu produse importate. Fructe si legume care cresc in zona.

Respectati locurile vizitate. Incercati sa reduceti activitatile care afecteaza mediul.

Bine, mie imi da mana sa spun ca daca ar fi dupa mine as desfiinta avionul, pentru ca am fobie si nu-l iau niciodata. Desi daca nu-l iau din alte motive decat ecologice, cred ca nu se pune 🙂 Sau se pune doar pe jumatate?

Apa in general ne ducem de acasa, filtrata. la munte bem apa de robinet, la Viena am observat ca apa e f buna. Iar pentru noi, vacantele sunt in mare parte si despre mancare si specialitati locale 🙂

Ce mai aplicam noi ca sa reducem impactul ecologic: la hoteluri nu luam cu noi la plecare pixuri, creioane, sapun, geluri de dus, truse de toaleta si alte fleacuri puse la dispozitia turistilor. Ca doar le avem pe ale noastre. Nu am luat nici papuci de casa (din aia super ordinari made in China). Iar de la o vreme punem pe usa eticheta cu « nu deranjati » si am observat ca femeile de serviciu (le-am explicat ca plecam, dar ca nu-i nevoie de menaj) se bucura ca au o grija mai putin.

Alfel, am oroare de tot felul de lucruri pentru turisti, gen trenulete. Dar sotul e amator. La fel cum am oroare de parcurile de distractii. Si de gradinile zoologice. Si nu m-as duce la un safari. N-as vizita o tara mai saraca, unde as avea senzatia ca ii exploatez pe localnici. Tin minte ca am vazut la o emisiune cum niste turiste frantuzoaice se tiganeau cu un egiptean pentru o calatorie cu barca de 50 centime. Si nu m-as duce int-o croaziera cu un vapor de-ala cu multe etaje. Si ma opresc aici, ca sigur nu intereseaza pe nimeni ce n-as face eu.

Romane care mi-au placut

Pe vremuri citeam mult, mai nou am inlocuit aproape in totalitate romanele cu carti documentare. Cum pentru cele documentare mi-ar fi greu sa fac un clasament, mi-am zis ca as putea sa fac o lista scurta cu romane care mi-au placut. Si nu oricare romane, ci cele care au trecut proba timpului. Pentru ca am observat ca mi se intimpla frecvent sa fi avut o parere foarte buna despre o carte imediat ce am citit-o, dar apoi amintirea ei paleste si , retrospectiv vorbind, nu mi se mai pare ca a fost chiar asa de frumoasa.

Cartile mi le aleg de la biblioteca, de la raionul « Coups de cœur », fie carti de care s-au indragostit bibliotecarele fie alti cititori. Mai am tot felul de criterii: daca e prima carte a unui autor, are sanse mari sa fie mai bine scrisa decit urmatoarele. Mai fur idei de lectura de pe internet. Ba chiar, uneori, din programul cinematografului: cind vad filme care au la baza o carte, prefer sa caut cartea decit sa vad filmul. Daca descopar un autor care imi place, ii iau la rind toate cartile publicate.

Dintr-un grup de lectura din care fac parte am invatat ca gusturile sunt extrem de subiective, asa va fi si lista mea. Le-am ales si pe cele de care nu prea am auzit de la altii.

 

Sus pe un piedestal stau cartile lui Laura Kasischke:  White Bird in a Blizzard (s-a facut si film, nu l-am vazut), Be mine si Boy Heaven. Le-am citit in franceza, nu stiu daca au fost traduse si in romana. Imi place felul in care scrie Laura Kasischke si am descoperit ca autoarea e poeta, a inceput sa scrie romane mai tirziu. Mi-au placut asa de mult cartile ei, incit ii iert faptul ca restul romanelor , mai ales cele publicate mai nou si pe care le-am asteptat cu sufletul la gura m-au dezamagit, cu exceptia unuia: Prin fata ochilor.  Inca o mica hiba: dupa ce ai citit prima carte a ei, incepi sa intuiesti oarecum deznodamintul celorlalte. Una din bibliotecarele de la mine din oras o apreciaza pe Laura Kasischke la fel de mult ca mine: prima carte a autoarei trona la raionul cu preferintele bibliotecarelor, iar ulterior, cum apare un roman nou , biblioteca il achizitioneaza.

Sofi Oksanen: Purificare O bucata din istoria Estoniei, vazuta prin ochii unor femei din aceeasi familie. A mai scos ceva carti dupa, nu mai m-au prins.

Cartile lui Amélie Nothomb,  Uimire si cutremur si Metafizica tuburilor. Ambele se petrec in Japonia, tara vazuta prin ochii copilului, iar apoi a tinerei adulte. Am mai citit si alte carti ale ei, dar in afara de Mercur, nu m-au entuziasmat.

Janet Skeslien Charles : Moonlight in Odessa O tinara ucraineanca ajunge in America in urma casatoriei cu un american. Mi-a placut pentru ca am regasit asemanari cu felul in care eram priviti noi, romanii, in anii 90, de catre occidentali.

Maria Ernestam : Les oreilles de Buster . Nu stiu daca exista traducerea in engleza sau in romaneste, eu una n-am gasit-o. Sunt amintirile unei femei, a carei pasiune pentru trandafiri odata devenita adulta ascunde secretele  unei copilarii pline de traume.

Margaret Mazantini: Nu te misca.  Un tata, la capatiiul fiicei sale in coma,  isi rememoreaza trecutul, si, mai ales, pasiunea pentru o femeie . Frumos scrisa, dintre celelate carti ale autoarei mi-a mai placut, dar nu asa de mult, doar Venit pe lume.

Am uitat sa va zic de autobiografia Mayei Plisetskaia. Desi in general nu-mi plac autobiografiile.

Si asta e tot. V-am zis doar ca e o lista scurta 🙂

 

 

 

Empatie, simpatie si compasiune

Am citit in revista de psihologie niste definitii scurte. Cea pentru empatie mi-a schimbat felul de a o vedea: eu o percepeam doar in sensul pozitiv.

Empatia e capacitatea de a simti in mod intuitiv emotiile si trairile interioare ale altuia. Ceea ce nu inseamna neaparat ca suntem solidari cu el: putem, de exemplu sa ne bucuram cu sadism de  spaimele lui.

Simpatia e forta de atractie pe care o exercita asupra noastra o alta persoana. In psihologie, e capacitatea de a participa activ la bucuria sau necazurile celuilalt, de a impartasi cu el  ceea ce traieste si resimte, atit raul cit si binele.

Compasiunea e actiunea de a suferi alaturi de altul, de a fi sensibil la  durerea lui si de a o intelege atit intelectual cit si emotional. Notiunea de compasiune apartine mai degraba vocabularului religiei sau spiritualitatii decit celui al psihologiei.

 

 

8 luni fara sampon sau cum am trecut cu succes la no-poo

Voiam sa scriu despre asta de ceva vreme, iar acum, cand a trecut o perioada destul de lunga de cand nu mai folosesc (aproape deloc) sampon am zis ca ar fi cazul sa ma pun pe treaba, cine stie, poate ii conving si pe altii.

Auzisem de metoda de a-ti spala parul cu diverse solutii naturale, uneori doar cu apa chioara. No-poo nu inseamna nicidecum sa umbli cu parul murdar, ci doar sa practici o spalare blanda. Exista apoi multe persoane care nu-si spala parul, dar il piaptana cu grija minute in sir pe zi, asa ca parul e curat, pentru ca praful e indepartat prin periere.  Incercasem spalarea cu sapunuri sau cu argila rhassoul, dar am regretat: cand sa-mi usc parul, il simteam slinos si trebuia sa-l spal cu un sampon normal.  Nici metoda cu periatul zilnic nu era pentru mine: nu-mi place sa practic actiuni migaloase cand e vorba de par.

Si intr-o zi am citit un articol in care cineva explica de ce si cum a trecut la no-poo si cum aplica metoda. Persoana respectiva a trecut de la spalat zilnic cu sampon, la spalat o data pe saptamina cu apa. Trecerea s-a facut in timp. Articolul a fost declicul care m-a facut sa trec si eu la metoda no-poo. Tocmai facusem o comanda de produs pentru spalat:  voiam sa imi fac un sampon solid. Produsului ii spune shikakai, e de fapt pudra obtinuta din pastaile de acacia concinna, un arbore din familia salcamului. Pulberea e folosita in medicina ayurvedica pentru ca spala (contine multe saponine), hidrateaza, regenereaza parul si combate matreata. Sampon solid n-am mai facut, ar fi trebuit sa comand o substanta chimica , care e majoritara in reteta, pudra de shikakai fiind in cantitate insignifianta.

Inainte de toate, sa va expun datele problemei, pentru ca parul fiecaruia e diferit, iar ce merge la mine nu se potriveste la toata lumea. Am un par care vine putin mai jos de umeri, nu e drept, dar nici ondulat, asa ca trebuie sa-l disciplinez cu un brushing dupa fiecare spalat pe cap, altfel sta in toate partile si are volum prea mare. Se disciplineaza si singur daca nu-i fac brushing: dupa cam 3 zile de la spalat incepe sa se onduleze, asa ca am tot interesul sa-l las cat mai mult nespalat, ca nu-mi place sa-i stric forma, cand el tocmai incepe sa arate frumos. E foarte uscat, probabil de aia nu trebuie spalat des: o data pe saptamina e de ajuns, dar merge si la doua fara sa arate uns sau murdar. Am dermatita seboreica, ceea ce numeam matreata sunt crustele de la dermatita. Ma spalam cu sampon pentru par uscat, dar neparat trebuia sa folosesc si balsam, altfel nu reuseam sa mi-l descalcesc.

Prima data cand am folosit pulberea de shikakai am fost sceptica. Am pus intr-un castron o lingura mare cu virf de praf , am adaugat si o lingura de glicerina vegetala (e buna pentru hidratare) si am completat cu apa pina s-a facut un fel de pasta groasa. Pulberea e maro, cu aspect de pudra de cacao si un miros puternic, aromatic.  Mi-am udat parul, am aplicat pasta pe el si am frecat ca si pentru un sampon obisnuit (v-am spus ca nu-mi plac actiunile migaloase in ceea ce priveste parul), desi nu face spuma. Am clatit bine  si nu mi-am mai pus balsam. Parul a fost curat, ca dupa un sampon normal, doar ca nu s-a mai incalcit.

Am continuat sa-l spal saptaminal in felul asta. Cu timpul, am observat ca daca nu-l aranjez, parul are tendinta sa arate mai mult buclat si mai putin maturos decat inainte. De 8 luni n-am mai avut pusee de dermatita seboreica, nu cred ca e doar o coincidenta.

Va spuneam ca in vremea asta m-am spalat aproape numai cu pudra cea miraculoasa. Cu sampon doar de 5 ori. De 2 ori cand ca am fost sa ma tund, era prima data cand coafeza nu mi-a mai spus ca am parul prea uscat. In vacanta: am folosit samponul pentru par uscat, dar fara balsam dupa: parul mi s-a incilcit si arata ca o matura. Alta data am folosit samponul solid al fiicei, cu un efect la fel de dezastruos.

Autoarea articolului care m-a facut sa trec la no-poo povestea cum simte ca parul ei ii cere concentratie mai mica de pudra, iar apoi trecerea la apa. Eu n-am asa simtiri fine,  continui cu aceeasi concentratie de pudra. Nu trec la apa, inca parul meu nu mi-a cerut asa ceva 🙂 , plus ca spalatul cu apa presupune spalat suvita cu suvita si frecat cu atentie, dupa cum ziceam e prea migalos.

Daca m-ati mai citit pe aici , stiti ca nu-mi plac prafurile care vine de peste mari si tari. Asa ca am incercat sa inlocuiesc pudra de shikakai cu faina de naut, care e folosita de adeptii no-poo. Nu mi-a placut. Nu e pudra, ci se simt bucatalele minuscule de naut. A trebuit sa ma limpezesc de 2 ori, ca pe cand sa ma usuc am vazut ca mi-e plin capul de resturi de faina. Parul mi-a devenit mai uscat si plin de ceva (matreata? dermatita seboreica? resturi de faina?). Am hotarit deci sa las considerentele astea ecologice deoparte, nimeni nu-i perfect, o sa continui cu pudra de shikakai. E si ieftina, costa sub 3 euro punga, care-mi ajunge 3-4 luni.

Imi plac articolele cum era cel despre no-poo, care ma fac sa trec la actiune. Mi se pare ca nu ne influenteaza decit in masura in care noi eram deja pregatiti in capul nostru, dar ne trebuia un bobarnac ca sa o facem. Saptamana asta am citit un articol despre fara sutien. Si ghiciti ce? Nu, nu va spun mai mult 🙂

Later edit: nu mai folosesc glicerina, ca mi s-a terminat, doar pudra de shikakai. Mi se pare ca nu schimba nimic. Mi-am cumparat si o perie cu peri de mistret si ma perii cu ea ca sa aman spalatul cu o zi-doua fata de traditionala saptamana.

 

 

 

Poluarea cauzata de internet si de noile tehnologii

De curand am fost la biblioteca sa mai citesc revistele de consumatori, ca nu o mai facusem de ceva vreme. Si mi-a atras atentia un articol pe care o sa-l rezum in cele ce urmeaza. Desigur, veti remarca discordanta intre continutul lui si chiar faptul ca il public aici pe blog. Sa nu credeti ca nu ma simt cu musca pe caciula, ba chiar mi-a dat mult de gandit in ultimele zile.

Va imaginati ca un mail consuma mai putina energie decat o scrisoare traditionala? Sau ca o factura electronica respecta mai mult mediul decit una tiparita? Ca datele stocate  in « cloud » si update-urile prin internet sunt ecologice? Nu, nu si nu. Tehnologiile informatice si de comunicare (TIC) sunt departe de a fi imateriale. Continentele sunt conectate intre ele prin internet gratie sutelor de cabluri (428 mai exact, adica 1.3 milioane de kilometri) de pe fundul oceanelor si satelitilor care graviteaza deasupra capetelor noastre. Pe Pamint, antenele mobile de telefonie completeaza reteaua asta planetara. Fiecare mail trimis de noi parcurge un drum material din calculatorul nostru pana la server-ul operatorului (Google, Yahoo) si de acolo pana la calculatorul care il receptioneaza. Toate informatiile tranziteaza prin data centers gigantice, alcatuite dintr-o multitudine de servere informatice, raspandite pe toata planeta. E nevoie de multa electricitate pentru functionarea si racirea temperaturii acestor « data centers ».

Intre retele, data centers, echipamentele utilizatorilor, s-a evaluat ca 8% din electricitatea mondiala e folosita pentru TIC.

Am vazut un filmulet despre reteaua de cabluri si mi s-a parut foarte interesant:

Pentru reteaua de cabluri submarine se da un adevarat razboi, pentru ca multi ar vrea sa o controleze: statele, serviciile secrete si uriasii tehnologiei (Google, Apple, Facebook, Amazon).  99% din informatia virtuala e vehiculata prin aceste cabluri si anual se produc cam 100 probleme in retea.  90% din datele transmise tranziteaza prin Statele Unite.  Serviciile secrete americane si britanice supravegheaza mare parte din informatiile care trec, afacerea Snowden a adus in lumina reflectoarelor  toata aceasta vasta operatiune  de « ascultat » a NSA-ului.  Brazilia s-a revoltat impotriva acestui sistem si, pe bani grei, si-a facut o legatura directa prin cablu cu Europa.

Rusia sta destul de izolata, are 4 cabluri, care, evident, nu tranziteaza prin Statele Unite.

 

In urmatorii ani, Google, Facebook si Yahoo vor sa-si instaleze propriile cabluri, ca sa aiba monopolul complet al informatiilor tranzitate.

 

TIC sunt nu numai avide de electricitate, ci si de resurse naturale. De exemplu, pentru fabricarea unui CIP de 2 grame, sunt utilizate 32 kg de resurse naturale.

Un calculator contine: 375g siliciu, 345 g plastic, 300g fier, 225 g cupru, plumb si zinc si 210 g aluminiu. In plus mai se gasesc acolo  45 g nichel, mercur, seleniu, argint, mangan, cobalt, aur, cadmiu si arsenic. Fabricantii de telefoane mobile nu au divulgat « reteta » exacta, deci nu se stie cu adevarat ce contine un smartphone.

In Franta, fiecare familie poseda in medie 23 produse audio, video, foto, informatice si de telefonie. Smartphone-urile, calculatoarele, dronele si alte obiecte conectate fac parte din cotidianul nostru. Cum produsele astea n-au o viata prea indelungata, genereaza o cantitate imensa de deseuri.

Aceste deseuri sunt in majoritate reciclate (care sunt!)  doar prin reutilizarea materialelor pe care le contin. Ideala ar fi reutilizarea lor dupa o eventuala reparare. Insa fabricantii n-au nici un interes in reutilizare, iar filierele de colectare sunt dirijate chiar de fabricanti. Reutilizarea sau repararea devin un act militant, pentru ca utilizatorii trebuie sa depuna eforturi in acest sens.

Cantitatile imense de deseuri de produse electrice si electronice duc la un trafic international important. Legislatia in domeniu e stricta si nu permite aruncarea  in tarile care nu dispun de echipamente care sa permita reciclarea. Practic, situatia sta cu totul altfel:  60 – 90% sunt revindute sau aruncate ilegal. In 2012 , Interpolul a capturat 240 de tone de astfel de deseuri.

Ce putem face noi, consumatorii, ca sa limitam pe cit posibil impactul ecologic:

  • Intii de toate sa vedem  daca avem sau nu nevoie de un produs. Odata ce am stabilit ca nu putem fara el, sa cautam exact produsul care corespunde cerintelor noastre. Nici mai bun, nici mai slab: asta inseamna ca in curand o sa  cautam altul ca sa il inlocuim. E bine sa stiti ca exista mai multe etichete pentru produse care au un impact ecologic redus: Ecolabel-ul european, Energy Star sau certificarea suedeza TCO
  • Un criteriu important e perioada de disponibilitate a pieselor de schimb, pe care, din 2015 incoace, producatorii sunt obligati sa o afiseze…in teorie. Piese de schimb vreme indelungata, inseamna ca in toata aceasta perioada, putem repara in caz de pana.
  • Sa avem reflexul de a repara, nu de a inlocui cu ceva nou orice produs defect.
  • Sa cumparam produse second-hand. Au avantajul ca sunt mai ieftine si nu se mai consuma resurse pentru ele.
  • Sa sustinem produsele durabile. De exemplu fairphone-ul, un telefon care se poate demonta si repara. In Franta exista o imprimanta cu piese demontabile si cu rezerva de cerneala care se poate reincarca. Cu timpul si constrinsi de legi (in Franta a inceput deja), fabricantii se vor adapta si vor produce bunuri mai durabile.
  • Vindeti sau donati ce nu mai folositi. Daca nu se mai pot repara sau refolosi, duceti-le in magazine, care au obligatia de a pune la dispozitie spatii pentru colectarea echipamentelor electronice uzate.

Ce gesturi putem face ca sa limitam impactul energetic legat de folosirea informaticii:

  • Sa stingem calculatorul sau laptop-ul daca nu il folosim in urmatoarele 2-3 ore
  • Daca folosim un calculator clasic, sa stingem ecranul daca nu il folosim citeva minute
  • Sa nu lasam aparatele in stand-by
  • Sa limitam folosirea cloud-ului
  • Pentru televizor sa evitam streaming-ul, preferabil sa folosim antena clasica. Un film de pe internet consuma tot atita energie cita ar fi necesara pentru producerea unui DVD.
  • Sa ne dezabonam de la tot felul de newsletters, care nu ne servesc la nimic
  • Mie personal masura de bun simt mi se pare sa limitam folosirea internetului. Mi se pare ca ne fura mult din timp, dar uite ca e si mare devorator de energie.

Cum ziceam la inceput, musca pe caciula mea e mare: public pe internet ceva legat de cum sa limitam folosirea lui. E cu atit mai mare cu cit :

-am facut poze articolului si mi le-am trimis prin mail, ca sa le pot vedea bine pe calculator

-m-am folosit de un site de traduceri (reverso, imi place mai mult decit Google), pentru ca nu mai tin pasul cu noii termeni aparuti in « romaneste ». Ghilimelele sunt pentru ca asa am ajuns la cuvintele standby, second hand, CIP.  Cu second-hand a fost destul de amuzant, pentru ca mi se parea ca in limba romana traducerea lui « d’occasion » in « de ocazie » nu e tocmai potrivita. Imi place de francezi pentru ca, in general, gasesc termeni in franceza pentru lucrurile nou aparute, in timp ce in romana preluam direct expresia in engleza.

-m-am folosit de dex pe internet ca sa vad daca in limba romana « de ocazie » se foloseste doar pentru haine de seara sau ca sa gasesc pluralul cuvantului « server ».

-filmuletul despe cabluri l-am vazut in streaming. Am vrut sa testez serviciul gratuit al bibliotecii noastre de VOD (sau video à la demande). E interesant, pot sa gasesc o multime de filme, dar nu cred ca o sa-l mai folosesc, ca nu ma dor picioarele sa merg pana la biblioteca si sa imprumut un DVD.

O sa incerc sa tin cat mai mult cont de ce am scris. Calculatorul il sting, ecranul la serviciu asisderea. Nu folosesc cloud. Nu public decat rar pe fb si m-am dezabonat de la diverse sit-uri care-mi trimiteau mail-uri. Incerc sa fac cit mai putine cautari pe Google, de fapt, pe Google, rar de tot, pentru ca folosesc in loc duckduckgo, instalat la indemnul copiilor.  M-am incapatinat sa nu-mi cumpar smartphone o lunga perioada de timp. Mi-am cumparat unul ieftin si a fost exact cum se spune in articol: nu-si facea treaba cum trebuie si visam sa-mi iau altul.  » Noroc » ca s-a stricat imediat ce a iesit din garantie si am altul pe care sper sa-l tin mult si bine.

 As putea sa fac mai mult? As putea. Incerc si imi invat copiii ca desi wikipedia e reflexul, de multe ori gasim informatii interesante in carti si dictionare enciclopedice. Cand am un subiect pe care vreau sa-l studiez, imi string documentatia din carti si reviste.

Ce mi se pare interesant e ca de citiva ani ni se tot spune sa facem tot felul de demersuri pe internet si imi imaginam ca e din motive ecologice. Dar internetul nu e mai ecologic decit hartia. Ca cetateni de nadejede, ne faceam de ani buni declaratiile de impozit pe internet, ca sa descoper ca majoritatea colegilor mei , desi tineri, o fac pe hirtie. Si ca sa filozofez pe tema asta, as spune ca in ziua de azi, suntem aproape obligati sa avem un calculator.  Deci o buna parte a populatiei, oamenii mai in varsta, care nu au sau nu stiu sa-l foloseasca, se trezesc la marginea societatii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Muzee, activitati si evenimente gratuite la Paris

In weekend-ul trecut am iesit cu niste prieteni la Paris. La sugestia unei prietene, am vizitat muzeul de arte asiatice Cernuschi. Daca aveti drum pe linga parc Monceau, vi-l recomand. Cu ocazia asta am aflat ca muzeele care apartin orasului Paris sunt gratuite. Nu sunt muzee mari, dar muzeele se viziteaza repede si iti faci o idee despre un subiect fara sa te plictisesti vizitand cu ceasurile.

Gratuitatea e valabila doar pentru colectiile permanente, nu si pentru expozitiile temporare. Aveti aici lista celor 14 muzee.

Mai exista si alte muzee gratuite, printre ele e Atelierul Brancusi sau muzeul Curie. Am rezervat deja o vizita ghidata gratuita la muzeul Curie, mi s-a parut interesant sa mergem acolo, dupa ce fata a citit cu mare interes o carte cu viata lui Marie Curie. O sa mergem si la atelierul lui Brancusi, inca nu l-am vizitat cu fata cea mica. In lista apar si les Arènes de Lutèce (Lutèce adica Lutetia fiind vechiul nume al Parisului din epoca romana). Arenele nu sunt un muzeu, ci vestigiile amfteatrului roman, dar e o vizita pe care o recomand, desi arenele nu sunt asa de impresionante ca alte arene romane renumite.

Tot la Paris, in general, muzeele si monumentele nationale au intrarea gratuita in tot timpul anului pentru cetatenii Uniunii Europene de pina la 26 de ani , iar in prima duminica a fiecarei luni, accesul e gratuit pentru toata lumea.

Aici aveti lista cu muzeele mai mult sau mai putin gratuite.

Si daca va intereseaza evenimente gratuite la Paris, le puteti gasi pe acelasi site aici . De exemplu in luna iulie puteti alege intre focurile de artificii de Ziua Nationala a Frantei sau diversele festivaluri de cinema in aer liber, cum ar fi cel de la Villette. De fapt nici nu trebuie sa alegeti, daca aveti timp de toate. Mai faceti si plaja si chiar baie la Paris Plage 🙂 Tot gratis 🙂 De asta nu stiu ce sa spun, cand am fost acum citiva ani am fost dezamagiti, dar poate intre timp s-a schimbat (sau nu).

Pe acelasi site, care mie mi se pare o mina de informatii interesante, aveti de unde alege dintre 10 idei de activitati gratuite aici. Eu am retinut:

  • croaziera pe Sena gratuita in ziua in care va serbati aniversarea
  • fantini Wallace cu apa carbogazoasa
  • naveta fluviala pe canalul Saint Denis

Dar voi puteti alege si altele 🙂

Stiti ce e ortokeratologia?

M-am gadit sa scriu despre subiect, pentru ca nici eu, pina acum citeva luni, nu auzisem termenul si, mai ales, nu stiam de metoda asta.

Cand am auzit cuvintul si l-am disecat in mintea mea, asa cum faceam in anii facultatii: orthos=drept, keratos=genitivul de la keras, care inseamna cornee si logos, pe care mai toti il stim si inseamna stiinta, toate trei in greaca veche, deja am inceput sa imi dau seama ce vrea sa zica. In fond e o tehnica de deformare a corneei, in timpul noptii, cu ajutorul lentilelor rigide , astfel ca ziua, miopia e adusa pe calea cea « dreapta ».In plus, evolutia miopiei e oprita.

Se pare ca in China antica se folosea tehnica deformarii corneei: pentru corectarea miopiei, se dormea cu niste saculeti umpluti cu nisip pe pleoape. Varianta moderna, cu lentile se foloseste din anii 60 in tarile anglo-saxone si cele asiatice, dar e aproape necunoscuta in restul lumii.

Fiica mea cea mare e fericita beneficiara a acestei tehnici. Sufera de miopie si de astigmatism. In ultima vreme ochelarii ii dadeau dureri mari de ochi, mai ales la unul din ei. Initial credea ca ochelarii nu i se mai potrivesc, dar nu era de acolo.  A incercat apoi cu lentile de contact suple, pe care le suporta citeva ore, dupa care incepeau durerile de ochi. De operatie nu se punea problema, cumva caracterul definitiv al ei ma sperie. Mai ales de cand cineva apropiat nu mai vede cu un ochi dupa o banala operatie pentru cataracta. Asa ca opticianul la care mergem ne-a spus ca mai este si solutia ortokeratoterapiei. Are mai multi clienti, majoritatea adolescenti, care sunt foarte incintati. Exista mai multe cabinete la Paris care se ocupa cu asa ceva, i-a indicat fetei mele unul.

Fata s-a dus acolo, oamenii au fost foarte amabili si a primit lentilele rapid. Trebuie sa le puna in fiecare seara, dimineata le da jos si vede perfect pe tot timpul zilei. Exista o perioada de adaptare de citeva zile, cand vederea pe timpul zilei nu e perfecta. Metoda are si niste constringeri: perioada de somn pe timpul noptii trebuie sa fie de minimum 6 ore, iar efectul « magic » al ortokeratoterapiei tine 24 pina la maximum 48 ore, deci lentilele trebuie purtate in fiecare noapte. Partea buna e ca lentilele se manipuleaza foarte usor. Partea proasta e…pretul. Cand am aflat ca solutiile de curatat lentilele costa 30 euro lunar, mi s-a parut mult. Lentilele nu sunt nici ele ieftine: 190 euro bucata, pret pentru studenti. Inmultit cu 2, ca doar avem 2 ochi. Mai intra si un pret care include consultatiile, oricit ar fi de numeroase, si « asistenta » pe timp de un an, pentru ca lentilele trebuie schimbate anual. Noi avem o parte din cheltuielile oftalmologice rambursate, asa ca inca nu stiu cit ne va costa cu adevarat actiunea asta.

Fiica mea a mers la multe consultatii. De regula adaptarea se face rapid, iar in 10 zile cam toti purtatorii de lentile sunt multumiti. In cazul ei n-a fost deloc asa, a trebuit sa schimbe mai multe lentile, pentru ca nu i se adaptau perfect pe forma ochilor. Acum si-a gasit fericirea cu a 6-a pereche, care sunt complet personalizate , cu diametru mai mare decit in mod obisnuit. Toata perioada testarii a durat citeva luni, cu vizite la cabinet, cu lentile suple de purtat in zilele de adaptare (tot primite de la cabinet cu pretul inclus in cel al « pachetului »). Pretul lentilelor nu e incasat, totusi, decit in momentul cand in urma controlului, se vede ca totul e in regula. La anul, cel putin, va fi mai simplu, fara incercari.

Cum nici colegii mei nu stiau de metoda asta, am zis sa scriu si aici: poate unii nu vor sau nu pot purta nici ochelari, nici lentile suple si li-e groaza sa se opereze. Iar la toate astea exista o alternativa. L-am scris fara prea multe detalii, cine e interesat le poate afla de la oftalmolog sau optician.  Stiu doar  ca nu se potriveste peste o anumita limita a astigatismului, iar fiica mea imi spunea ca a aflat ca merge mai bine pentru miopii mai mari.

Later edit: nu stiam ca lentilele sunt asa bine rambursate, asigurarea complementara de sanatate (mutuala) le-a rambursat aproape integral (172 euro lentila). Iar solutiile costa mai putin de 30 euro lunar, in jur de 20. Bineinteles ca astea sunt conditiile noastre in Franta, depinde si de mutuala.

 

 

 

 

 

 

 

 

Cum am vopsit natural ouă nu chiar roșii, dar frumoase :)

thumbnail

Hristos a inviat! Sper ca ati avut Sarbatori fericite! Noi le-am petrecut cu un grup mare de romani, pentru ca avem o prietena minunata, care ne invita si organizeaza in fiecare an ziua de Paste si am avut, ca de obicei, o vreme perfecta. Luni am profitat in familie: eu cu sotul ne-am luat zi libera, iar copiii au fost care in vacanta, care cu invatatoarea absenta, care cu facultatea blocata de studenti (mda 😦 )

Asa cum spun in titlu, vreau sa va divulg secretul obtinerii acestor minunate oua 🙂

Ca sa fiu sincera , in poza apar mai rosii decit in realitate. Dar sunt cele mai reusite oua vopsite in ultimii…10 ani (sau mai mult). Si pentru asta trebuie sa-i multumesc colegei mele, frantuzoaica get-beget, care are jumate din virsta mea…tinerii din ziua de azi sunt plini de surprize uneori (si inca nu v-am povestit cum fiul ne prepara paste de casa si alte bunataturi, dar nici n-o sa va povestesc 🙂 , ca sigur n-ar vrea sa-i fac publice realizarile 🙂 .

M-a intrebat colega mea cea tinara acum o saptamina cum a fost de Pasti si i-am raspuns ca mai este pina la Pastele nostru si ca noi vopsim oua. La care, si-a scos telefonul si mi-a aratat o poza cu niste oua rosii-rosii vopsite cu foi de ceapa, spunindu-mi ca traditia in familia ei (bretona) e sa vopseasca in fiecare an oua, iar anul asta fiind departe de ai ei, si-a vopsit totusi citeva, ca doar traditia e traditie. Cind i-am vazut frumusetile de oua, mi-am spus: cum adica, vin dintr-o tara cu o traditie si mai indelungata de vopsit oua, de ani de zile fac incercari mai mult sau mai putin (de regula mai putin) reusite, iar acum vine o fata frantuzoaica sa-mi dea, de departe, clasa. Eu ajunsesem sa cred ca pozele de pe internet cu oua rosii vopsite natural sunt trucate.  I-am spus si ei toate astea si ne-am amuzat cum râcâim prin magazine dupa foi de ceapa, ca vanzatorii au prostul obicei de a decoji pe cit posibil ceapa pusa la vinzare.

Mi-a dat si mie metoda ei:

  • Se pun la fiert in apa rece foi de ceapa galbena, NU rosie. Mie, care imi facusem deja stoc de foi rosii, mi-a fost greu sa adun pe ultima suta de metri, foi galbene. Am gasit multe de ceapa roz, le-am luat, poate de acolo culoarea maronie a oualor.
  • Cand apa clocoteste, se adauga ouale, care e bine sa fie cit mai inchise la culoare. Ouale nu se spala in prealabil. Si eu, care an de an ma chinuiam sa le spal bine-bine cu detergent de vase ca sa le degresez…si tot imi ieseau patate.
  • se lasa la fiert 10 minute, se mai amesteca usor cu lingura, se stinge focul si se scot ouale. Metoda spune de clatire in apa rece, dar am renuntat la partea asta.

Mi-a placut mult metoda, ca simplifica lucrurile la maximum, asa ca am zis ca merg pe mana colegei. Si mi-au iesit oua cum se vad in poza.