Vacanta nu inseamna neaparat sa pleci departe sau pe mai mult timp.

Pe cind copilul mic avea citeva luni, sotul si-a luat liber o saptamina in timp ce copiii mari erau in vacanta. In saptamina aia am profitat unii de altii, ne-am plimbat, am vizitat, asa ca sotul a decretat ca cele mai frumose sunt vacantele facute acasa.  Nu te mai chinui sa faci bagaje, sa le cari, sa le incarci in masina, sa conduci . Nu pierzi nici timp sa calatoresti. De atunci isi ia uneori daca nu o saptamina, macar citeva zile de vacanta de stat acasa. Trebuie sa recunosc ca in Franta suntem privilegiati : avem o gramada de zile libere pe an.

In afara de asta, mai profitam de multe alte momente ca sa ne simtim ca in vacanta. Bunaoara azi, cind sotul a lucrat de acasa. Dupa ce-am dus fata la scoala, ne-am luat cosul de piata si ne-am dus in centru. La noi piata se tine doar miercurea si simbata. Vinzatorii de acolo sunt mult mai pusi pe vorba decit simbata : clientii sunt putini, deci nimeni nu-i obliga sa se grabeasca. Uneori si preturile sunt mai mici miercurea. In drumul spre casa ne-am oprit la cafenea, unde profitind de vremea buna, ne-am savurat  cafeaua pe terasa cu vedere la strada si am vorbit cite in luna si in stele. Am fi intrat si pe la biblioteca sa citim ziarele, dar inca nu era deschisa. Sotul , incintat de atmosfera din centru intr-o zi lucratoare, si-a facut planuri de lucrat mai mult de acasa miercurea sau de luat cite o jumatate de zi libera.

Alt lucru de care profitam de cum se face vreme buna sunt parcurile. Fata cea mica are pauza de masa 2 ore la prinz, asa ca luam mincarea cu noi, mai punem o patura si facem picnic in spatele blocului sau intr-un parculet nu departe de scoala. Stam in parc pina se face ora de intors la scoala.

Cind copiii sunt in vacanta, luam bicicletele si ne ducem intr-un parc mare din orasul vecin.

Parerea mea e ca fericirea e facuta de momente de-astea mici in care te simti bine, nu trebuie sa pleci neparat departe sau pe mult timp ca sa profiti de viata.

Disclaimer : sotul face cam 2 ore dus, 2 intors pina la serviciu. Asa ca in zilele in care lucreaza de acasa are tot timpul sa profite de orele astea pe care si le-ar pierde altfel pe transport.

Si voi? Va luati microvacante ?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cosmetice bio, prajituri la borcan , expozitii temporare si alte lucruri de sfirsit de saptamina

Oare v-am spus vreodata ca bibliotecile din Franta mi se par cel mai minunat lucru de aici? In primul rand putem imprumuta aproape orice carte, CD sau DVD in bibliotecile din reteaua noastra ( 9 biblioteci ). Daca nu au cartea in una din ele, dar exista in alta biblioteca a departamentului, o cer si o primesc in biblioteca mea. Daca nu este, putem face o sugestie de cumparare si cartea respectiva se cumpara de obicei.

Dar, pe linga asta, bibliotecile organizeaza multe alte activitati. Cele de adulti nu le prea cunosc, ca nu le frecventez, desi am auzit numai lucruri bune despre cluburile de lectura. In schimb de cele pentru copii am profitat si continuam sa o facem. Am inceput cu sedintele de povesti, cind in general bibliotecile invita cite un povestitor profesionist care le spune copiilor povesti. Unii povestitori sunt geniali , adevarati actori, si pot sa spun ca imi facea si mie placere sa ascult povestile lor.  Uneori povestile sunt citite chiar de catre bibliotecare, iar majoritatea o fac cu mare talent. Cum la noi in casa se vorbeste romaneste, ma gindesc ca sedintele de povesti i-au ajutat pe copii (si chiar si pe mine)  sa-si dezvolte vocabularul francez.

Pe linga povesti, se organizeaza tot felul de ateliere: de pictura, de creat benzi desenate, de creat decoratiuni de Pasti sau de Craciun, de creatii din fructe si legume, etc. Cum sunt 9 biblioteci , va dati seama ca avem de unde alege . Fiecare biblioteca are specificul ei, care depinde  si de pasiunile bibliotecarelor. Care bibliotecare sunt niste doamne amabile si gata oricind sa ajute.   Atelierele sunt gratuite, iar inscrierea la biblioteca e gratuita pentru copii si studenti, iar pentru adultii din zona costa 5 euro pe an.

Ma iau cu povesti ca sa va zic ca fiica-mea cea mica a participat simbata la atelierul de cosmetice bio. I-a placut si a venit foarte incintata cu un gel de dus cu paiete aurii  si cu un parfum care-ti muta nasul, in care a amestecat ea tot felul de arome  bio. Tot e mai bine decit dupa atelierele artistice, in care vine acasa cu diverse creatii voluminoase care nu trebuie aruncate sub nici un pretext.. Ma pregatesc sa o inscriu acum la un atelier de muzica si pictura.  Atelierul de cosmetice exista si in varianta pentru adulti, cred ca e interesant pentru cineva care inca n-a facut cosmetice in casa.

Atelier

 

Apoi am facut prajitura la borcan. Citisem pe grupul de care va povestisem intr-o vreme de ideea asta. Se face o pajitura dupa reteta obisnuita, doar ca se toarna intr-un borcan de sticla uns si tapetat, imediat ce prajitura e coapta se pune capacul borcanului, asa se poate pastra zice-se pina la 6 luni.  N-as indrazni sa o pastrez 6 luni, dar 1-2 saptamini m-ar interesa sa o tin. De fapt pe mine cel mai mult ma intereseaza coptul in borcan de sticla, pentru ca unica tava antiaderenta pe care n-am eliminat-o e forma de muffins si mi-ar place sa renunt si la ea. Am folosit o reteta de muffins, am turnat aluatul cam pina la jumatatea unor borcane mai mici, care mi s-au parut potrivite ca dimensiuni. Reteta e una luata de pe marmiton, http://www.marmiton.org/recettes/recette_muffins-alleges-aux-pepites-de-chocolat_55913.aspx , noi am mai scazut putin zaharul.  Au iesit perfect, data viitoare o sa o facem doar in borcane. In poze nu arata prea apetisant, din cauza fainii si untului care tapeteaza borcanul.

Folosesc pluralul « am facut…am folosit », dar sa dam Cezarului ce-i al Cezarului si sa precizez ca in afara de indicatii – foarte pretioase de altfel 🙂 – eu n-am intervenit cu nimic la prajituri, sotul a fost executantul.

praji la borcan

Si, ca tot vorbeam despre sot, daca luna trecuta a fost luna geo-caching-ului, luna asta s-a gindit sa ne culturalizeze : a cumparat bilete pentru doua expozitii temporare. In avintul lui de cumparat bilete, ar fi vrut sa ne « culturalizeze » doar pe noi doi si cu o iesire la Crazy Horse, dar i-am reamintit ca ne-am hotarit sa economisim.

Ieri deci ne-am dus la a doua expozitie temporara,  la Luvru. Cu ocazia iesirii am bifat si cei 10 mii de pasi , ca am lasat masina departe, sa nu platim parcarea.  Am iesit cam dezamagiti de la expozitie ( Vermeer si pictorii flamanzi), asa ca tot sotul a avut ideea geniala de a intra la cealalta expozitie temporara, a carei intrare era comuna cu a noastra si unde nimeni nu ne intreba de sanatate (mai bine zis de bilete). Expozitia asta ne-a placut si am descoperit opera unui pictor francez de la inceputul secolului al 17-lea , Valentin de Boulogne, care s-a instalat la Roma si a pictat sub influenta lui Caravaggio.

In general ne plac expozitiile temporare : au un subiect interesant si  timpul de vizita e relativ scurt, asa ca sunt apreciate de copii . Asa ii antrenam pentru iesit la muzee, ceea ce e practic pentru cind calatorim , cind sunt interesati si nu se plictisesc sa viziteze muzee, castele sau biserici. Iar cei mari se duc acum singuri sau cu prietenii in astfel de locuri.

La drumul de intoarcere am facut o pauza in Jardin des Tuilleries,  am stat pe scaunele instalate pe malul lacusorului ca sa ne uitam la trecatori. Am facut si o poza, in care se vad norii, care mie mi se par fascinanti:  parca in Romania norii nu sunt asa jos si nici n-au asa forme. Oare sa fie aici influenta oceanului care nu-i prea departe?

Tuilleries

 

Spre seara ne-am dus la padure la cules de soc ca sa facem si noi ceea ce tot romanul care se respecta face in perioada asta: socata. Am constatat ca la padure socul nu e prea inflorit si ca in afara de noi nu mai sunt alti culegatori, ca nu lipsea nici o floare de prin arbusti. In alti ani am incercat sa fac socata cu miere sau cu zahar nerafinat, dar cum n-a avut succes, anul asta fac reteta clasica si am cumparat special un kilogram de zahar alb. Daca-i bal, bal sa fie !

Si voi ce-ati facut interesant sau placut in week-end?

 

 

 

 

Linimentul facut in casa : demachiant perfect sau solutie pentru curatat fesele bebelusului

Aseara , pe cind ma demachiam, mi-am dat seama ca folosesc zilnic (sau aproape zilnic) un produs ieftin  si facut de mine : linimentul. Mi-am spus ca poate n-ar fi rau sa-l popularizez putin.

Prima data am auzit de liniment cind ma pregateam pentru nasterea copilului mic: au trecut 10 ani de atunci. Desi e usor de facut, pe vremea aia nu eram asa de preocupata de lucruri facute in casa, asa ca am cumparat un liniment de gata.  E un amestec de ulei de masline cu apa de var. Unele firme mai adauga glicerina sau altele, eu am ales unul simplu.  Cu el se sterg fesele bebelusului: hidrateaza pielea, neutralizeaza aciditatea care provoaca eritemul fesier si  formeaza un film uleios pe piele, care o protejeaza de umezeala.

Acum vreo doi ani, cind renuntasem aproape complet la cosmetice in viata mea, mi-am zis sa incerc  sa fac liniment. Nu ma machiez, dar ma demachiez in fiecare seara .  Reteta e foarte simpla: se iau volume egale de ulei si de apa de var, se amesteca si asta e tot. N-am folosit ulei de masline, ci de susan, citisem ca e mai potrivit si ca nu lasa film gras pe piele. Am cumparat in completare si o apa florala, pentru ca citisem ca linimentul e usor alcalin si trebuie neutralizat cu apa florala, usor acida.  O vreme am folosit apa florala (de trandafiri de Damasc in cazul meu), dar apoi am renuntat si ori clatesc cu apa simpla, ori nu mai clatesc deloc. Am si niste bandelete de pH cu care aseara m-am amuzat sa masor pH-ul linimentului meu, e perfect neutru, nu-i deloc alcalin.

In Franta apa de var se poate comanda in farmacii. Eu insa am cumparat-o de pe acelasi site  de unde am luat si uleiul de susan. In total amindoua m-au costat sub 8 euro (5.50 uleiul si 3.20 apa de var).  De banii astia am jumate de litru de demachiant, cu care nu mai stiu ce sa fac 🙂 Adica se foloseste atit de putin, incit mai am o rezerva buna in frigider ( frigiderul meu e plin de lucruri nealimentare). Linimentul pe care-l folosesc l-am pus intr-o sticluta cu pompa, pompez de 2-3 ori la fiecare folosire. Am dischete demachiante lavabile: dupa ce am dat cu liniment le ud si dau cu putina apa (nu intotdeauna,dupa cum am spus inainte). Desi am renuntat la machiaj, uneori ma rimelez : indeparteaza bine si rimelul

Bineinteles ca poate iesi chiar si mai ieftin, caci uleiul meu e bio, iar cel de masline ar costa mai putin. Dupa ce scrie fabricantul , uleiul de susan are o multime de calitati : regenerant, restructurant, nu lasa film gras.

Eu va recomand sa-l faceti: cu minimum de efort aveti un demachiant ieftin in care stiti ce-ati pus.

Sampon de casa cu urzici

 

Dupa ce saptamina trecuta am facut sapun lichid dupa reteta Iuliei, saptamina asta nu m-am oprit si am facut sampon.

Reteta e foarte simpla: o mina buna de urzici se lasa la macerat 24 ore in 500 ml apa . Apoi se lasa la fiert 30′, se filtreaza, se adauga 50g sapun ras in solutia calda. Cind sapunul e dizolvat se adauga 2 linguri de otet de mere. Pentru cine are par gras se mai adauga eventual 10 picaturi ulei esential de eucalipt.

Zis si facut. Am cules urzici dintr-un loc mai necirculat. Am pus urzicile intr-un borcan cu apa filtrata si am lasat borcanul cit am putut de mult la soare , mutindu-l de colo colo peste zi. Seara am pus apa cu urzici la fiert intr-o cratita mica. Jumate de ora de fiert mi s-a parut cam mult, eu m-am oprit dupa 10 minute. In timp ce fierbea solutia, am ras sapunul ( in cazul meu un sapun facut la rece) , dupa filtrare am adaugat sapunul ras, care s-a dizolvat rapid. Am mai lasat putin la racit si am adaugat otetul de mere.

Consistenta e perfecta, a iesit o solutie destul de lichida, de culoare oarecum kaki. Mirosul e o combinatie intre urzici si otet de mere…pe mine nu ma deranjeaza, dar am renuntat la mirosuri chimice de ani buni. N-am par gras, asa ca n-am pus ulei esential, dar ma intreb oare ce combinatie de mirosuri rezulta daca se adauga si eucaliptul.

Pina aici toate bune si frumoase. Asa de frumoase, incit mi-a venit ideea sa adaug otet de mere si in sapunul lichid care se soldificase prea tare. Otetul a « spart »  consistenta filanta a sapunului, acum e perfect, sa vedem daca si spala 🙂

 

 

Am turnat samponul intr-o sticla foarte practica, cu picurator (continuse suc de lamiie).  Am remarcat ce spuma face samponul. Sticla o pastrez in frigider, in primul rind din motive de igiena, in al doilea ca fiind din sticla, nu stiu cit ar rezista pe marginea vanii.

Persoanele care au incercat reteta samponului sunt multumite, cica face parul matasos. Eu ma spal pe cap la o saptamina si fac o singura samponare. Cu samponul asta m-am samponat de doua ori, pentru ca prima data n-a facut spuma. Dupa uscare parul pare relativ curat. sa zicem ca nu-i murdar, dar nici nu straluceste. E mai ondulat si s-a aranjat frumos, dar la parul meu asta nu vrea sa spuna nimic, se onduleaza si arata bine cind ma ploua sau la citeva zile dupa spalare.

Eu am o dermatita seboreica, ceea ce face sa am cruste pe pielea capului M-am uitat cu atentie, acum nu prea am cruste. Dar nu m-as aventura sa spun ca asta se datoreaza samponului, mai studiez problema.

Se spune ca samponurile chimice inlatura grasimea naturala de pe par, asa ca in loc trebuie pus silicon si alte mizerii si ca trebuie o perioada de adaptare la un sampon natural. O sa mai incerc sa ma adaptez citeva saptamini 🙂

Poate depinde de par, dar la parul meu lung nu e pentru moment cel mai bun sampon. Cum ziceam, o sa perseverez ( imi suna acum in cap perseverare diabolicum est (??!). 🙂

Il recomand totusi daca vreodata sunteti in pana de sampon, daca vreti sa renuntati de tot la produse chimice,  poate si daca aveti parul scurt…

 

 

 

 

Relatiile dintre oameni in zona mea

Nu stiu cum e prin alte locuri, dar impresia pe care o am despre vecini, sau in general oamenii care locuiesc in zona noastra, e ca relatiile interumane normale s-au pierdut de multa vreme si loc de asta se inventeaza formule artificiale, cum ar fi  » Fête des voisins ».

Sa va explic. De vecinii mei (de aproape 20 ani) nu stiu mare lucru. Ne salutam doar. Si asta nu cu toti : o parte din ei se uita la cite ceva interesant de pe cer fix cind trec pe linga tine. La aproape toti e valabila regula ca odata iesit pe portile rezidentei, nu te mai saluti, nu te mai cunosti. Mai este o regula nescrisa : te poti saluta cu cite cineva atita timp cit ai cite ceva in comun (copiii colegi), dupa aia reactionezi ca si cind nu te-ai cunoste.

Dar o regula de politete de la care nimeni nu abdica e tinutul usii. Cam ciudat pentru mine la inceput, dar daca intri sau iesi pe o usa sau poarta, neaparat trebuie sa-i tii usa celui care e la 1-2…pina la 15 m in spatele tau.

De vorbit nu prea vorbesti, decit eventual despre vreme. Iar salutul lor  « ça va ?! » e doar o formula de salut, daca nu esti chiar bine si faci greseala sa o si spui, francezii sunt total destabilizati, fac fete-fete si trec peste asta.

Sunt de felul meu rezervata , insa sotul care-i mai vorbaret incepe sa se converseze cu cite un vecin si parerea lui despre francezi e ca unii abia asteapta sa-si dea drumul la vorba, in ciuda aparentelor.

Sa nu credeti ca vreau sa stiu despre vecinii tot felul de birfe picante. Dar mi se pare destul de infricosator faptul ca nu stiu despre nimeni nimic. Ceea ce uneori ne face sa ne distram cu sotul, imaginindu-ne diverse scenarii. De exemplu pe vecinul care statea toata ziua acasa , nu saluta si se uita cu mutre triste, il banuiam de depresie. Nici vorba, era infirmier la spital. Cind unul dintre vecini dispare , dar ramine sotia sau copiii, nu stim daca a murit sau a divortat si nici nu ne apucam sa intrebam. Nu stiu de ce vecina de deasupra tuseste zi si noapte, nici de ce cea de dedesubt era intr-o vreme rasa in cap, facem doar supozitii.

Peste doua saptamini se intimpla sa ramin singura cu fata mica. Ma cam ingrozeste gindul ca  daca patesc ceva, nu as avea la cine apela, ca sunt singurul adult responsabil intr-o mare de oameni necunoscuta. Stiu ca in general lumea nu gandeste ca mine, dar am oarecare sechele dintr-o alta viata a vietii mele cand ma luptam cu crizele de angoasa.

Prima data cind m-am lovit de faptul ca in Franta nu-i ca in Romania e pe la inceputurile vietii mele aici, cind am fost la cumparaturi si am vrut sa ajut o batrinica sa-si puna marfa pe covorul de la casa. Parea asa neajutorata, dar cind mi-a aruncat o privire plina de ura, am lasat-o in pace. De atunci stau de doua ori sa ma gindesc si trebuie sa recunosc ca viata de aici m-a facut sa-mi pierd mult din empatie.

Asociatia unde facem dans de salon se vrea si este o asociatie foarte conviviala. Pe colegi ii vedem ca pe niste prieteni si de multe ori dupa curs stam cu ceasurile la taclale. Insa in general, cind faci o activitate mergi, o faci, pleci si gata, nu ai nici o relatie cu cei din jur. Ii vad pe noii colegi cum stau pe margini , cum evita cu gratie episoadele de pupaturi dinainte de curs (recunosc ca uneori ma cam enerveaza sa ma pup cu absolut fiecare coleg 🙂 ) si cum odata terminat cursul o zbughesc ca si cum ar avea treburi foarte importante.

Inca un lucru care mi s-a parut diferit fata de obiceiurile romanesti : cind a murit o colega de dans am fost socata ca la inmormintare am fost doar 4 persoane dintre colegi. In Romania la inmormintari venea o intreaga comunitate. Cand am vorbit despre asta cu o psiholoaga frantuzoaica, mi-a spus ca in Franta s-a pierdut obiceiul de a sustine moral familia indoliata. Fac o mica divagatie : am observat ca s-au pierdut si altele legate de moarte, de doliu. Daca cuiva ii moare cineva, a doua zi e bine mersi, rar se mai vorbeste  si in nici un caz nu se poarta doliu. Ori eu vedeam doliul si ca o atentionare a celor din jur ca bietului om i s-a intimplat ceva, ca trebuie protejat . Am citit apoi o carte care in mare spunea ceea ce gindesc eu, ideea era ca in lumea occidenta s-a pierdut contactul cu moartea ca parte a vietii : totul e aseptizat, lumea moare in spitale, iar apoi nu se mai vorbeste, ca si cind n-ar exista. Aceasta negare a mortii si a faptului ca ne credem nemuritori duce la multe derive .

O regula nescrisa legata de viata privata a fiecaruia e ca daca cineva e bolnav , nu-l intrebi sub nici un motiv ce are, daca spune bine, daca nu, taci.

Bineinteles ca pentru tot ce v-am descris eu mai sunt si exceptii, care confirma regula. Si poate o sa intelegeti de ce in Romania imi face mare placere sa vorbesc cu toti vecinii care-mi ies in cale si de ce ma bucura chiar si remarcile pe care diversi « binevoitori » le fac copiilor. Macar nu ma simt invizibila.

Acestea fiind spuse, ma duc sa fac tarta cu rubarba, ca sa o iau cu noi deseara sa ne facem prieteni printre vecini ! O fi « fête des voisins » ceva artificial, dar poate e un inceput !

Later edit:  N-au venit multi vecini, dar au venit aia faini! Uite ca nu trebuie sa-i bag pe toti in aceeasi oala!  Unul tocmai venise din Romania , si, la fel ca toti francezii, a fost incintat de mincarea de acolo (ne-a aratat in poza niste sarmale  🙂 Chiar a fost o experienta pe care mi-ar fi parut rau sa o ratez.

 

 

 

 

 

 

 

 

Despre economii si fericirea pe care o aduc totusi banii

Saptaminile trecute eram gata sa cumparam o casa. Nu chiar cea a visurilor, ci doar ce ne-am fi permis la bugetul nostru. Si, in seara dinaintea semnarii precontractului ne-am pus cu copiii la sfat si am adunat plusurile si minusurile. Plusuri nu erau decit unul: gradina mare. Minusurile destule. Asa ca am decis ca n-are rost sa platim timp de 20 de ani dublul chiriei actuale doar ca pentru o gradina numai a noastra. Sa stam in conditii mai proaste decit acum, doar ca sa avem o casa, fie ea chiar si cu gradina. Ca doar nu ne-am face viata in gradina, mai ales ca in zona noastra ploua des.

Si fiica cea mare a tras concluzia : « ce rost are sa avem o casa, daca am renunta la vacante si nu ne-am putea permite tot ce ne permitem acum ? ». De multe ori rasfoieste albumele cu poze si ne spune ce sansa am avut sa mergem in atitea locuri. Cred ca spune asta pentru ca-si vede colegele de facultate, care din cauza de rate, nu-si permit nimic . Lucruri simple, nu va inchiputi mari extravagante. Parintii respectivelor fete vor avea la batrinete o casa, dar cu ce sacrificii ?

Si atunci m-am gandit ca economisirea e de 2 feluri.

  • Cind economisesti silit : de banca, de imprejurari. In timp asta duce la frustrari .
  • Cind economisesti ca asa vrei. Cind ai putea sa-ti permiti sa cumperi sau sa faci lucruri, dar alegi sa nu le faci.

Noi ani de zile am fost o familie cheltuitoare. Nu neparat pe lucruri, ci pe vacante, iesiri, restaurante, activitati. Nu stiam citi bani cheltuim si ni se parea normal sa terminam luna pe negativ, in ciuda veniturilor confortabile. Voiam la schi ? Plecam. Gaseam pretext de sarbatorit : ieseam la restaurant.

De citiva ani , de cind am cunoscut blogul Iuliei si comunitatea de acolo, am inceput incet-incet sa ne schimbam. Am mai redus din vacante, din iesiri.  Terminam lunile la pozitiv, chiar daca veniturile ni s-au diminuat. De citeva luni, de cind am cunoscut lume si mai economa, reusim sa punem deoparte sume consecvente. Dar o facem ca asa vrem, cred ca daca am fi obligati sa facem asta luna de luna, viata noastra ar fi grea.

Dupa ce fiul nostru a terminat liceul, ne-am permis sa-l tinem un an in chirie la Paris la studii (al doilea an a avut norocul sa fie admis la internat).  Daca am fi platit rate, in mod cert nu am fi putut sa o facem. Apoi a fost primit la o facultate buna. Ne place sa credem ca succesul lui se datoreaza si faptului ca i-am creat conditiile necesare – ca de genele bune mostenite nu se mai discuta :)))  Cu asta ne-am scos cu virf si indesat investitia : pe timpul scolii a fost platit si a avut multe avantaje materiale ( pe principiul ban la ban trage), iar dupa ce termina are sanse bune de a avea o slujba bine platita. Daca eram datori bancii , am fi putut face asta pentru el ? In mod cert nu.

Cum bine zice sotul «  sunt momente in viata de care trebuie sa profiti, ca nu se mai intorc ».

Facultatea fiului organizeaza in fiecare an,  in luna mai un mare bal, la Opera Garnier din Paris. Din timp in timp, odata la 30-40 de ani, se face o editie aniversara , la Versailles. Cind fiul era in anul intii, s-a organizat un bal la Versailles. Eu, pusa pe economisit , am spus ca nici vorba n-o sa platim noi sute de euro ca sa mergem la un bal. Noroc cu sotul, care a stabilit ca nici nu se discuta sa nu mergem. Pe linga pretul biletelor a trebuit sa investim si in tinuta obligatorie : smocking la sot Eu aveam rochie lunga . Daca aveam credite apasatoare mergeam acolo ? Nu . Si am fi ratat una dintre cele mai frumoase lucruri care ni s-au intimplat in viata. Castelul Versailles cu tot cu gradinile era privatizat doar pentru bal. Era o senzatie speciala sa te plimbi printre elevi in uniforma de gala , femei in rochii lungi si barbati in smocking. Sa valsezi in Orangerie si sa asisti la concertul lui Lang Lang la Opera Royal. Lucrurile astea se intimpla o data in viata , nu se mai intorc. Niciodata fiul nostru n-o sa mai fie tinar student . Anul trecut am fost la Opera Garnier (doar smockingul sotului trebuia rentabilizat, nu?!), a fost frumos, dar vraja nu mai era aceeasi.

Spunea o prietena ca ea vrea sa munceasca ca sa lase o casa copiilor. Dar noua nu ne-a lasat nimeni nimic. Si tot ne-am descurcat. Mie mi se pare mai important sa dam copiilor o educatie, astfel incit sa poata sa-si ia ei o casa. Si decit o casa obtinuta cu pretul sacrificiilor si frustrarilor, sa le lasam amintiri frumoase, cu vacante si momente minunate petrecute in familie. Pentru ca sunt convinsa ca banii n-aduc fericirea, dar de multe ori cumpara cite o bucatica de fericire. Si traim acum,  asa ca mai bine o cumparam acum, decit sa o lasam pe miine, cind nu se stie ce se poate intimpla.

Bineinteles, am fi putut pune bani deoparte, cum facem acum, luna de luna, s-ar fi strins ceva . Si probabil am fi putut sa ne luam acum casa visurilor noastre. Dar nu regretam. Si nu regretam nici ca am mers cu proiectul nostru de casa asa departe. Am invatat multe de aici. Acum ne-am dat un an in care sa economisim cit putem si vedem cit se aduna. Sau ne luam un apartament pe care-l platim in 15 ani, pastrindu-ne acelasi nivel de viata ca pina acum si luam un teren separat (am facut deja cerere la primarie).

Voi ce parere aveti despre economisire si cumparare?

 

 

 

 

 

 

 

Cum sa ne organizam pentru 3 zile de musafiri si de vizite turistice : citeva retete…si fotografii

Zilele trecute am avut musafiri, veniti aici pe trei zile. M-am organizat cu cumparaturile si gatitul dinainte, ca toate sa iasa bine si sa putem iesi impreuna sa vizitam Parisul. « O femeie » mi-a sugerat ca n-ar fi rau sa scriu cum m-am organizat.

Pentru dormit ne-am organizat foarte bine, pentru ca paturile fetelor se pot face duble. Iar noi suntem doar 4 acum. musafirii tot 4. Cind am fost la ei ultima data am avut ideea de a ne duce cu noi plapume si perne gata invelite pentru 2 persoane. Fiind sora mea cu familia ei si pentru ca au venit cu masina ,mi-am permis sa-i rog sa faca la fel. Asta m-a scutit de multa bataie de cap si de … masini de rufe. Plus ca am doua perne si o plapuma de rezerva, pentru restul ar fi trebuit improvizat.

Pentru mincare am vrut sa prepar totul dinainte ca sa nu-mi pierd timpul la bucatarie si sa pot lipsi ore intregi de-acasa. Nu puteam gati chiar orice, ca in total s-au strins 4 copii mofturosi, fiecare cu mofturile personale. Nici adultii nu au aceleasi gusturi cu noi, de exemplu nu maninca salate. Am facut dinainte o tocanita de vitel si o portie dubla de lasagne, lasagnele le-am pus la congelator.

Schema pe care am folosit-o a fost cea pe care o aplicam  in vacante in care ne plimbam peste zi: un mic dejun consistent luat mai tirziu, plecat si vizitat iar spre seara (ora 6-7 ) o prinzo-cina gatita.

La mic dejun: lapte, cacao, gem, unt, brinza, oua ochiuri, iaurt, salata de fructe, biscuiti cu fulgi de ovaz facuti de mine, prajitura cu visine (trimisa de mama). Plus cafea. Si iar cafea.

Piine facusem cu o zi inainte, cind s-a terminat am pus aluat de baghete la dospit in frigider de dimineata, am copt piinea seara.

Peste zi am plecat sa vizitam , am mers kilometri intregi. Am mers la cafeneaua noastra preferata, am mincat inghetata, musafirii nostri si-au mai cumparat ce-au poftit (tacos sau clatite).

La intoarcere am pus mincarea dupa caz la incalzit sau la cuptor.

In prima zi am avut o combinatie dintre tocanita de vitel si asa numita « blanquette de veau ». Am fiert doar garnitura de orez basmati in timp ce se incalzea tocanita. In timpul de asteptare am rontait ridichi. Ca desert am avut prajitura pe care am decongelat-o.

A doua zi am gatit rapid inainte de plecare o tarta cu rubarba . Am scos din congelator lasagnele. Am luat micul dejun si am plecat. Cind ne-am intors am pus la cuptor lasagne-le.

A treia zi sotul era la servici, iar verisoarele mari au plecat singurele prin Paris. Pentru cei ramasi am pus la cuptor la foc mic, in vasul roman o pulpa de curcan si am curatat si taiat cartofi noi. Ne-am fragmentat ziua de vizita, asa ca la prinz am mincat la ore mai normale decit in zilele precedente. Cind am venit , pulpa era gata, am scos doar capacul vasului si am lasat-o la foc mare pina s-au fiert cartofii. Iar peste cartofi am turnat sos de la friptura. Am mincat si prajitura, cumparata din oras. Dupa masa de prinz ne-am pornit iar la plimbare.

Seara au plecat musafirii, iar noi am mincat la cina resturile de lasagne sau de cartofi si friptura.

N-au fost niste mincaruri prea pretentioase, dar faptul ca le-am avut dinainte ne-a permis sa profitam unii de altii si de vremea frumoasa de afara.

Va dau si retetele in caz ca va intereseaza.

Biscuiti cu fulgi de ovaz

  • 120g fulgi de ovaz
  • 240g faina
  • 2 oua
  • 110g zahar nerafinat
  • O lingura cacao
  • 120g unt
  • Un plic praf de copt

Reteta o fac de citeva saptamini, e simpla, am scazut cantitatea de zahar (de la 150) si am adaugat cacao de data asta. Au fost apreciati. Se amesteca toate ingredientele , se modeleaza bile din aluat, care se aplatizeaza si se pun pe tava unsa si tapetata. Se tin cam 10′ la cuptor, se dezlipesc de pe tava la vreo 10′ dupa ce s-au copt, inainte sunt prea friabile si se rup, apoi adera prea tare la tava.

Lasagne bologneze simplificate

Pentru sos: calesc o ceapa, adaug apoi 300-350 g carne tocata de vita, las pina se albeste carnea, torn sos tomat (ochiometric, cit sa rezulte un sos nici prea lichid nici prea gros), niste sare si origano, las sa dea 2-3 clocote. Uneori pun si morcovi sau usturoi (sau dovlecel si ciuperci pe care le « ascund » in sos), de data asta nu m-am complicat

Sos bechamel: 80 g unt se pune la topit , se adauga 40 g de faina, sare, se pune cite putin din cei 500 ml lapte, amestecind cu un tel sa nu apara cocoloase. Cind tot laptele s-a adaugat, se lasa sa dea un clocot .

Dupa ce sosurile s-au racit, se ia o tava dreptunghiulara, se unde si tapeteaza, se pune primul strat de foi de lasagne, avind grija sa se acopere toata suprafata (daca se suprapun putin nu-i grav). Se torna sos cu rosii si se distribuie uniform in strat subtire, se pune sos bechamel, se distribuie si el uniforma, se presara putin cas ras apoi se continua cu strat de foi, sos rosu, sos alb…pina se termina sosul rosu. Ultimul strat e doar de lasagne, se pune deasupra un strat  de sos béchamel si se presara cu generozitate cu cas ras. Reteta spune ca se da la cuptor, eu am remarcat ca daca prepar totul de cu seara, foile au timp sa se imbibe si rezultatul e mai bun. De data asta am dublat cantitatile si am pus totul la congelator pina in ziua prepararii. Am preferat sa stea la congelator 3 zile decit acelasi timp la frigider.

Am incercat pe vremuri sa prepar lasagne inlocuind sosul béchamel cu smintina, dupa o reteta de-a lui Jamie Oliver. Insa la noi in casa n-a avut succes.

Tocana de vitel

La asta e specialist sotul, dar dat fiind faptul ca acum vreo 2-3 ani cind s-a apucat de gatit, a facut-o sub indrumarea mea, imi permit sa pun reteta : )  Daca aveti soti care nu gatesc, cum era si al meu acum citiva ani, nu va pierdeti speranta ca intr-o zi vor deveni maestri! Al meu facea doar pireuri si ochiuri, dar intr-o zi a hotarit sa faca nici mai mult nici mai putin decit bœuf bourguignon. A studiat cred zeci de retete si de video-uri si s-a pus pe treaba. Apoi s-a perfectionat. De Pasti s-a apucat sa ne faca tocanita de miel. Si atita i-a placut sa faca tocanite (si sa le manince !) , incit azi a devenit specialistul incontestabil al casei la mincaruri cu sos. Acum l-am sunat sa-i cer reteta exacta.

Sa nu ma mai pierd cu vorbaria, reteta: ceapa, carne de vitel, morcovi, ciuperci

Se taie carnea in cuburi , iar ceapa se toaca marunt. Se caleste ceapa . In general se foloseste 80 g ceapa la 300-400g carne.  Se adauga carnea, care se lasa pina se albeste.  Sotul face toata operatiunea intr-o tigaie-oala cu diametru mare . Se adauga putina apa , sare ,si se lasa mult si bine pe foc extrem de mic, cu capacul pus, care capac se mai ridica din timp in timp sa se verifice ca n-a secat lichidul. E si mai buna  daca se fierbe intr-o seara, apoi se continua fierberea dimineata zilei urmatoare. Cu jumate de ora inainte de a fi gata se adauga morcovi taiati rondele si ciuperci taiate.

Inainte de servire se incalzeste, se adauga cu darnicie 3-4 linguri de smintina si ierburi de Provincie, se da un clocot. Noi o servim cu cartofi, orez basmati sau paste proaspete (spatzle).

Si acum va las cu citeva imagini de prin peregrinarile noastre:

_DSC0016
Un balcon vazut de jos

 

_DSC0047
Balcoane dantelate

 

 

_DSC0034
Ceainice

 

 

_DSC0028

 

_DSC0038

Rubarba cruda in salata de fructe

SalataO femeie mi-a pus aseara intrebarea daca rubarba se poate consuma cruda. Nu m-as fi gindit. Am cautat putin pe internet si am vazut ca intr-adevar se poate minca sub forma cruda, in plus asa se pastreaza si numeroasele vitamine pe care le contine:  provitamina A, vitaminele din complexul B (B1, B2, B3, B5, B6, B9),  vitamina C , E si  K.

Rubarba contine, ca multe alte vegetale, acid oxalic . Acidul oxalic pune probleme de absorbtie a calciului sau magneziului, pentru ca se leaga de aceste minerale. Se pare insa ca in cazul rubarbei, continutul de oxalat nu interfereaza cu biodisponibilitatea calciului din acest aliment. Deci in afara persoanelor predispuse la litiaza oxocalcica (pietre la rinichi constituite din oxalat de calciu), pentru restul consumul de rubarba nu trebuie limitat.

Am cautat niste retete mai serioase, pentru ca cele care spuneau ca se poate minca in stare cruda, cu zahar sau sare nu m-au satisfacut.

Si asa am dat peste o reteta de salata de fructe, pe care am modificat-o si adaptat-o putin. Eu din toamna pina primavara tirziu imi incep diminetile cu o salata de fructe. E simplu de facut : un mar (cele fainoase sunt mai potrivite, acum am Boskoop), o banana, un kiwi. Le curat si le tai felii, iar peste ele torn sucul de la o portocala. Cantitatea asta e pentru doua persoane. In functie de sezon  , uneori o imbunatatesc : cu litchi (care altfel nu-mi place, dar in salata merge foarte bine), cu mandarine taiate felii, cu ananas.

Asa ca in asta de azi am adaugat …rubarba. Am spalat bine 2 tije , am indepartat cit am putut din ate, le-am taiat felii subtiri. Reteta spune ca se pune zahar, dar eu il evit.

Verdict: a fost buna, putin cam acra, cred ca zaharul isi are rostul lui. Eu o sa continui sa o fac tot asa.

Zilele astea vreau sa experimentez si reteta de salata « sarata », unde rubarba e folosita pe post de leguma. E simpla: rubarba, rucola si castravete, plus menta, lamiie si ulei .Cum imi place la nebunie rucola si as minca oricind , imi suna foarte apetisant.

Nu va imaginati ca maninc chiar asa sanatos incit salata asta e tot micul meu dejun. E drept, cind am cite un kilogram in plus, ma rezum doar la ea. Insa de multe ori, cam la 40 minute dupa ce am mincat-o imi fac un cacao cu lapte si cu piine cu unt.

Sunt tare incintata ca la noi la bloc se pune azi-miine un compostor colectiv, asa n-o sa mai aruncam atitea coji de fructe in fiecare dimineata. In schimb cotoarele de mar le adun in congelator, o sa le fierb in curind ,le strecor si imi fac pectina ca sa o pun in gemurile care au nevoie.

Omul cit traieste invata! Multumesc, o femeie, ca m-ai facut sa mai invat!

 

 

 

 

 

 

 

 

Tarta cu rubarba usor de facut

Zilele astea, din cauza vremii urite, am stat mai mult in casa si…am gatit. Si eu si sotul. M-am gindit sa va spun reteta mea de tarta cu rubarba , pe care am facut-o azi. In bucatarie am niste principii dupa care ma ghidez : simplificare si scazut cantitatile de grasimi si zahar. Nici reteta asta nu face exceptie.

Prima data am gustat rubarba acum vreo 5-6 ani, cind o prietena mi-a dat ca s-o folosesc la gem. Mi-a fost jena sa o refuz, desi mi se parea cam ciudata planta asta , cu toate atele care se faceau cind o curatai. Mi-a spus prietena ca rubarba n-are nici un gust, asa ca trebuie sa pun in gem coaja de lamiie sau de portocale : asa am facut. Desi pregatisem o sita ca sa strecor toate atele , am constatat cu stupoare ca in gemul gata facut nu se mai simtea nimic atos. Cum gemul a fost un succes , am prins curaj sa fac o tarta. Vazusem de multe ori de vinzare , dar nu cumparasem : cum nu cunosteam rubarba, imi spuneam ca pot trai si fara ea.

Si tarta a fost revelatia ! Mi-am dat seama ca rubarba nu numai ca are un gust al ei, dar gustul e minunat,  delicat si usor acrisor. Tarta asta inlocuieste tarta cu mere pe care o faceam inainte : are un gust mai fin si e mai usor de facut. Daca vreodata vom avea gradina, rubarba e prima planta pe care o s-o plantez. Primavara asta am cumparat doua plante, insa nu pare sa le priasca pe balconul nostru cu orientare spre nord. In lipsa de productie proprie, in mai-iunie cumpar rubarba si fac tarta aproape saptaminal.  Cind ii servesc pe altii , e foarte apreciata.

Cum imi place asa de mult gustul de rubarba, am incercat sa fac gem capsuni-rubarba, dar nu mi-a placut, mi s-a parut ca atit capsunile cit si rubarba pierd din aroma in combinatia asta. Poate la vara incerc un gem de rubarba, dar fara alte arome adaugate (coaja de lamiie sau portocala).

Reteta :

  • Pate brisée (faina, unt si apa in proportie 4 :2 :1, eu folosesc 150g faina, 75 g unt, 37g apa) in care se adauga facultativ 1 lingurita zahar.
  • 500g tulpina de rubarba (eu pun chiar si 6-700)
  • Amestec din : 2 oua, 90-100g smintina, 150g zahar, eventual putina scortisoara (eu nu pun).

Se face o pate brisée din faina, unt si apa. Cum ziceam : caut sa reduc grasimea, deci folosesc aluat putin (reteta initiala e cu 200g faina, 100g unt, 50g apa). Ba chiar daca imi ramine niste aluat, il pun la congelator, iar cand s-a adunat mai mult de la mai multe tarte, nici nu mai am nevoie sa prepar un nou aluat.

Pate brisée se face extrem de simplu cu un robot cu lama in S : se mixeaza faina cu untul rece taiat bucatele, pina se obtine ceva cu aspect de nisip. Se adauga apa si eventual pentru tartele dulci o lingurita de zahar, se mixeaza scurt pina se obtine un aluat.  De cind am robot de patiserie, o prepar la el, folosind paleta de amestecat. Banuiesc, dar n-am incercat , ca se poate face si cu un mixer obisnuit, dupa aceeasi metoda.

Acum simplificarea : pate brisée ar trebui tinuta la frigider o jumatate de ora, dar nu ma mai complic cu fineturi. O las citeva minute, ca sa devina usor de intins, numai bine in timpul asta ma ocup de rubarba.

Rubarba (doar tulpina, fara frunze) o spal bine-bine dupa ce i-am taiat capetele . Apoi o decupez in bucati de 4-5 cm. De ate nu ma preocup, daca atunci cind o tai bucati apar niste ate prea evidente, le trag si le inlatur.

Intind aluatul, il pun in tava unsa si tapetata, aluatul trebuie sa vina si pe peretii tavii. Am o tava din tabla de fier( 32 cm diametru), se zice ca e buna pentru ca fierul conduce caldura si aluatul iese crocant. Alta simplificare : nu coc aluatul inainte de a adauga restul ingredientelor. Poate ca nu iese extra-crocant, dar in nici un caz nu iese umed si nici prea moale. Am incercat sa-l pre-coc si n-am remarcat o mare diferenta.

Dupa ce am intins aluatul, aprind cuptorul T 4.5 ( cam 135°C)

Pe aluat se dispun bucatile de rubarba, eu le inghesui ca sa incapa cit mai multe , de multe ori pun copilul la treaba. Am facut si o poza :

Rubarba

 

 

 

Apoi prepar o umplutura din oua , smintina si zahar. Folosesc zahar nerafinat din trestie, de unde si culoarea mai inchisa a tartei. Azi am folosit doar 110 g de zahar, nimeni nu s-a plins .

Torn umplutura pe aluatul cu rubarba  si bag la cuptor. Pina marginile aluatului sunt usor maronii si tarta arata apetisant. Intep o bucata de rubarba cu furculita, sa ma asigur ca s-a inmuiat. Din pacate nu stiu timpul, ca nu ma uit niciodata la ceas cind am ceva la cuptor. Spre disperarea sotului, caruia i se pare ca respectarea timpului e ceva esential in reusita mincarii.

Asa arata tarta proaspat scoasa din cuptor:

Tarta rubarba

 

Pofta buna !

Later edit:

1.se pare ca n-am un cuptor ca toate cuptoarele : incalzeste prea tare. Deci nu va luati dupa indicatiile mele de temperatura , coaceti la treapta la care coaceti de obicei prajiturile.

 

 

 

 

Perturbatori endocrinieni : ce sunt si cum sa limitam contactul cu ei

In Franta asociatiile de consumatori publica lunar doua reviste (poate mai multe, dar nu stiu eu). Le citesc de cite ori am ocazia. In numarul cel mai recent am citit un articol foarte interesant despre perturbatorii endocrinieni Ma gindesc ca mai sunt persoane care ar putea fi interesate, asa ca l-am rezumat si am mai adaugat citeva explicatii.

E considerat perturbator endocrinian (PE)  orice molecula sau agent chimic din afara organismului , care are proprietati asemanatoare hormonilor . Din mimetismul hormonal deriva presupusul rol pe care perturbatorii il au in producerea de anomalii fiziologice si mai cu seama ale aparatului reproducator.

PE perturba echilibrul hormonal al omului si in aceeasi masura al diverselor specii de animale domestice sau salbatice. Se crede ca ar avea efecte indezirabile asupra sanatatii, modificind numeroase functii cum ar fi : cresterea, dezvoltarea, comportamentul , producerea sau stocarea energiei, somnului, hemodinamica si circulatia singelui, functia sexuala si reproducatoare.

Sunt multe patologii in continua expansiune, a caror cauza  se presupune ca e expunerea la PE : cancer de sin la femei tinere, cancer testicular la tineri, malformatii genitale la baieti, tulburari de comportament la copii, obezitate si diabet.

In ciuda efectului tot mai bine studiat si dovedit al multor PE asupra sanatatii, interzicerea sau limitarea lor Uniunea Europeana avanseaza cu greu, din cauza lobbyng-ului industriei petro-chimice.

Inca din 1999, la nivel european s-a decis studierea mai serioasa a acestor PE si rolului lor in diverse patologii. S-a adoptat o « Strategie comuna in ceea ce priveste perturbatorii endocrinieni » cu masuri pe termen scurt, mediu si lung. Insa bugetul institutiilor europene nu permite angajarea unor experti independenti, asa ca expertii  sunt in general angajati ai industriilor. Care industrii frineaza pe cit pot adoptarea legilor. Ceea ce a facut ca la sfirsitul anului 2015 , Comisia Europeana sa fie condamnata de Tribunalul Uniunii Europene pentru nerespectarea obligatiilor relative la problema perturbatorilor endocrini.

Pina una alta s-a interzis folosirea in ambalajele alimentare a bisfenolului A. Doar ca bisfenolul e doar unul din zecile sau sutele de PE.

Cercetatorii au pus in evidenta proprietatile de perturbatori endocrinieni ale citorva familii de compusi chimici, cu care venim zilnic in contact prin alimentatie, poluarea atmosferica interioara sau exterioara sau prin patrunderea lor transcutanata. In absenta legilor care ii interzic, cel mai bine e sa ne ferim de ei.  Iata citeva reguli prin care puteti limita contactul cu perturbatorii endocrinieni.

 

In alimentatie

  • Nu utilizati recipiente din policarbonat. Contin bisfenol A. Uneori , dar nu obligatoriu, poarta sigla PC sau cifra 7 intr-un triunghi. Acum vinzarea lor e interzisa, daca le aveti, nu le folositi.
  • Nu incalziti alimente in vase de plastic. Iar pentru incalzit apa folositi o cratita de inox , nu o cana electrica din plastic. Preferati recipientele (inclusiv biberoane) de sticla.
  • Nu abuzati de produse tip fast-food, din cauza ambalajelor (cutie pt pizza, cornet de cartofi pai, etc) care pot sa contina PE. Era un articol in revista care arata ca s-a descoperit o contaminare mare cu PE a ambalajelor tip fastfood. Si nu era vorba de carton plastificat.
  • Limitati consumul de alimente transformate. Pentru ca pot fi contaminate cu PE in timpul productiei  sau ambalarii. Limitati consumul de guma cu BHA (E320) sau BHT (E321). BHA si BHT doi perturbatori endocrinieni, folositi mult si in industria cosmetica, pentru colorarea rujurilor, de exemplu.
  • Privilegiati fructele, legumele, cerealele bio. In acest fel diminuati expunerea la pesticide. Indepartati coaja vegetalelor care nu sunt bio.
  • Daca locuiti intr-un loc unde apa e contaminata cu pesticide, preferati apa din comert. Pentru Franta exista o harta interactiva a apei potabile aici

 

Aerul interior si exterior 

  • Nu fumati si evitati locurile unde se fumeaza
  • Eliminati orice produs care pretinde ca parfumeaza sau dezinfecteaza atmosfera : preferati aerisirea.
  • Aspirati si spalati pe jos regulat. Analizind compozitia prafului din pungile de aspiratoare, s-a pus in evidenta o mare cantitate de PE.
  • Vopsiti si mobilati camerele noi-nascutilor cu mult inainte de venirea bebelusului.
  • Luptati contra mustelor cu mijloace mecanice, nu cu insecticide.
  • Purtati manusi cind folositi produse biocide (deparazitarea animalelor, tratamentul lemnului) indepartati copiii din zona, aerisiti bine sau lucrati in aer liber daca se poate.
  • Nu folositi pesticide in gradina, exista multe produse naturale cu care le puteti inlocui.

 

Sanatate si cosmetica

  • Femeile insarcinate trebue sa evite pe cit posibil medicamentele contra durerii (paracetamol, aspirina, ibuprofen). In orice caz nu consumati ibuprofen in primul trimestru de sarcina. Uitati un link care explica de ce antiinflamatoarele ar trebui interzise complet pe toata durata sarcinii.
  • Evitati produsele cosmetice care contin PE. Mai ales cele care ramin pe piele. Pentru bebelusi nu folositi parfum, iar apa cu sapunul sunt de privilegiat servetelelor umede.
  • Pentru tratamentul anti-pediculoza nu folositi produse neurotoxice
  • Folositi sterilet, nu anticonceptionale.
  • Nu cumparati haine antibacteriene. Contin de cele mai multe ori triclosan, un PE.
  • Despre cosmetice si perturbatorii pe care ar putea sa-i contina am scris mai multe aici

 

Mie mi s-a parut un articol foarte interesant, iar regulile sunt simple si usor de aplicat. Treb

uie sa recunosc ca nu m-as fi gindit ca praful din casa e plin de perturbatori.

Din cunostintele mai vechi pe care le am, stiu ca apele sunt foarte poluate, in mare parte din cauza urinei prin care se elimina urmele de anticonceptionale, antibiotice sau chimioterapice. La niste cursuri de igiena apei am aflat cu stupoare ca pestii din Sena sunt in mare parte hermafroditi. Apoi sa nu vorbim de apa din diverse regiuni agricole, plina de nitriti.

In general aplic regulile astea … poate ar trebui totusi sa spal mai des pe jos 🙂

 

PS: daca cumva fac greseli de ortografie sau gramatica, m-as bucura sa ma corectati, uneori folosesc fara sa vreau termeni gen « furculision ».