Tarta simpla-simpla cu corcoduse

Reteta asta am perfectionat-o acum 3 ani, cind corcodusii de la bloc au fost foarte roditori. Era anul cind fiul dadea concursuri de admitere . Sistemul de aici de admitere e foarte diferit de cel romanesc: timp de 5 saptamini pleci in fiecare dimineata si dai probe peste probe , scrise, pentru mai multe scoli (care sunt facultati de ingineri) deodata (scolile sunt grupate in asa numitele banci de concursuri). Dupa aia astepti rezultatele si incepi sa dai probele orale, pentru fiecare facultate la care esti admisibil (adica notele de la scris sunt peste un anumit barem) in parte. In perioada cit isi dadea oralele, fiul ma ruga sa fac tarte cu corcodusele pe care le culegea spre seara de prin gradina imobilului. Cred ca am facut vreo 15 in total. Asa ca am avut vreme de perfectionat reteta si ajustat cantitatile.

De atunci corcodusele au fost de la putine spre deloc, nici gind sa ajunga pentru o tarta. Insa anul asta recolta e bunicica, nu ca atunci, dar de o tarta tot ajunge. Asa ca ne-am pus pe treaba. Echipa sot-fiica cea mica au fost responsabili cu munca de jos 🙂 la propriu si la figurat: au coborit ca sa recolteze corcodusele. Apoi fata le-a scos simburii cu ajutorul unei scule de scos simburii de visine. Scula e buna nu numai ca e perfecta pentru corcoduse, dar se poate folosi drept momeala sa pui copilul la treaba pe care el o vede ca pe o distractie. Am facut tarta, a iesit foarte buna. Peste citeva zile am repetat-o, nu de alta dar am preferat sa ma activez si sa o fac, decit sa mincam inghetata din comert pe care pusese sotul ochii in magazin.

Parerea mea e ca fructele sunt cele mai bune de mincat crude (cu exceptia gemurilor pe care le pun pe iarna). Insa mi se pare ca prunelor si rudelor lor mai modeste, corcoduselor, coptul le aduce o savoare in plus: parca sunt mai bune in prajituri. Si la visine se intimpla la fel zic eu, dar cum aici nu prea avem visine, cind gasim le mincam tot crude 🙂

Reteta e simpla: o pate brisée ca aici, facuta cu 200g faina, 100g unt, la sfirsit se adauga 50g apa. Se lasa putin , apoi se intinde si se pune in tava unsa si tapetata, cu multa grija ca aluatul sa urce pe peretii tavii pina sus (partea cu corcoduse e lichida, isi ridica volumul cind fierbe, deci aluatul o impiedica sa curga si sa se infiltreze pe sub tarta).  Intre timp se pun ajutoare la scos simburii din corcoduse. Daca nu avem ajutoare, o facem noi si ne consolam cu gindul ca merge mai repede .

O smecherie pe care am invatat-o de curind : pun tava cu aluatul la congelator , cam 10-15 minute, timp in care nu ingheata, dar se raceste f bine. Cind se pune tava in congelator, se porneste cuptorul.

Umplutura tartei :

  • corcoduse (900g)
  • zahar ( 130g , eu folosesc zahar de trestie nerafinat)
  • amidon de porumb (30g)

Se amesteca toate intr-un vas, se scoate tava din congelator, se raspindeste uniform amestecul pe aluat, se pune la cuptor. Focul trebuie sa fie mediu. Nu mai dau cifre, ca se pare ca am un cuptor cam ciudat. Se coace pina aluatul de pe margini capata o culoare aurie (cam jumate de ora zic, dar nu-i batut in cuie). Apoi se lasa la racit, cel mai bine se maninca abia la 1-2 ore , cind umplutura s-a gelificat.

Ziceam ca am ajustat cantitatile testind acum 3 ani: unele corcoduse sunt mai acre, altele mai dulci, unele mai zemoase ca altele. Tartele noastre ies destul de acrisoare, noua ne plac, dar poate nu sunt pe gustul tuturor. In vremea de teste, unele imi ieseau destul de lichide, acum imi ies chiar cum trebuie, deci nu indraznesc sa scad cantitatea de amidon.

Pentru a  doua tarta facuta zilele trecute am folosit 1kg de corcoduse, 150g zahar si 35 g amidon. A iesit perfecta.

Ieri am vazut la piata corcoduse cu 7.95 euro/kg.  Iar astea de la bloc se strica pe jos…

Tarta

Pofta buna!

Si cu asta va las, ca plecam in vacanta,  ar trebui sa fac bagaje 🙂

 

 

 

 

De ce nu mi-e frica de bacterii

Scrisesem postul asta acum citeva luni. Initial nu am vrut sa-l public, zicindu-mi ca in general lumea nu gindeste ca mine. Dar azi mi-am spus ca daca pun pe un singur om pe ginduri, imi ajunge. Asa ca risc 🙂

Dupa ce mi-am terminat studiile, am lucrat intr-un laborator.. Era un laborator de control alimentar Acolo am vazut salmonele, streptococi si stafilococi si alte bacterii de care lumea se ingrozeste . Masa de prinz ne-o luam in aceeasi incapere in care cultivam respectivele bacterii. Nu ma stresa deloc atmosfera , nu m-am gindit nici o clipa ca as putea lua niste microbi cu mine, acasa. Bineinteles, aveam halate si munca o faceam in conditii stricte de sterilitate.

Poate ar trebui sa explic putin ce se intimpla in laboratoarele de microbiologie. Ca sa vedem daca probele sunt contaminate , in general se foloseste o veche metoda : cea a culturii.

O cantitatate infima din proba recoltata, se insaminteaza pe asa numita placa de cultura, care contine un mediu (un strat de 2-3 mm ) ce ofera hrana bacteriilor, astfel incit dupa o incubare la 37°, din fiecare bacterie initiala se dezvolta cite o colonie , vizibila cu ochiul liber. Fiecare specie de bacterii formeaza o colonie caracteristica ca aspect (forma, culoare, marime etc) iar unele au miros dupa care sunt imediat identificate (specia Pseudomonas, de exemplu are un miros extrem de caracteristic).

Dis de dimineata munca in laborator incepe cu « citirea » placilor cultivate in ziua anterioara. Unele bacterii n-au nici o semnificatie patologica, noi le cautam doar pe cele patogene (Streptococ, Stafilococ, Pseudomonas, Salmonela, etc, sunt un numar destul de restrins). De multe ori, chiar in aceeasi familie, doar unele sunt patogene :  la suprafata pielii, in gura sau in nas avem o multime de Streptococi comensali, adica stau cuminti si-si fac viata acolo fara sa ne deranjeze cu nimic. Asadar la citirea placilor se urmareste prezenta unor colonii caracteristice de germeni patogeni : daca nu exista, rezultatul e negativ .

placi
Asa arata placile. Cele selective au diferite culori, in functie de substanta continuta. Scuzati calitatea pozei, in lipsa de altceva, am fotografiat imaginea tiparita a lucrarii mele de diploma

 

Daca se banuieste prezenta unor germeni patogeni , fiecare colonie suspecta e insamintata mai departe pe placi speciale, selective, care contin substante ce favorizeaza cresterea unei singure specii bacteriene. Deci in caz de rezultat pozitiv, timpul de analiza e , evident, lung : placile selective se lasa iar la incubat , dupa care urmeaza procese mai complexe de identificare cu precizie a speciei bacteriene sau in caz de analize umane , o antibiograma . Antibiograma e tot o cultura : bacteria respectiva se cultiva in prezenta de antibiotice, daca nu creste nimic, antibioticul e eficace.

Laboratoarele au in frigider, in eprubete ,ca intr-o biblioteca , toate speciile de bacterii patogene care s-ar putea gasi in urma culturii.

10 ani mai tirziu, in Franta , diploma mea nefiind recunoscuta, am reusit la un moment dat sa fac o munca oarecum asemanatoare cu ceea ce facusem : intr-un laborator de analize medicale. Aici, marea diferenta fata de Romania era ca toata lumea isi facea munca cum putea, cit despre conditiile de sterilitate n-are rost sa discutam, multe erau doar de ochii lumii. Am vazut analize cu rezultate puse din burta, am vazut reactivi care se foloseau desi erau expirati de luni de zile , am vazut … destule. Nu lucram cu manusi pe partea de hematologie (analize de singe), nimeni nu lucra, in naivitatea mea nu m-am gindit ca poate ar trebui, desi puneam mina pe eprubete de singe pentru carea faceam teste sida sau hepatita B. In partea de bacteriologie nu exista nimic pentru dezinfectat, unica hota nu se folosea , ca era veche si nu mai era buna decit de raspindit bacterii in aerul ambiant (mi s-a atras atentia sa nu cumva sa-i dau drumul). Cum am spus, diferenta fata de Romania era ca aici era vopsit bine gardul pe dinafara : laboratorul in care lucram avea toate certificatiile necesare si din punct de vedere birocratic, totul era perfect.

Mincam intr-o incapere separata, dar tot cu halatele pe noi, iar colegele isi spalau si puneau la uscat tacimurile printre sticlaria de laborator sau pipetele folosite la reactivi.

Anii au trecut, la un moment dat am facut niste studii aici. In cadrul stagiului, am lucrat tot intr-un laborator. Acolo se lucra steril, serios, ca in Romania. Cum ne ocupam de analiza apei , vedeam nu o data Legionela…poate ati auzit de boala numita legioneloza. Nici acolo nu-mi era frica, lucram cu diverse bacterii , le cultivam, dar nu m-am gindit nici un moment ca as fi in vreun pericol.

Apoi mi s-a nascut al treilea copil si n-am avut destul lapte sa-l alaptez, i-am dat completare, ca celor mai mari. Moasa mi-a zis ca in epoca asta nu se mai practica sfinta sterilizare a biberoanelor, pe care o aplicasem cu mult sirg la biberoanele fratilor mari. Asa ca n-am sterilizat nici un biberon : le spalam cu grija doar, ba de mina, ba de masina, le lasam sa se usuce…si gata. Bineinteles ca la copilul nr 3 am fost si mai relaxata, conform anecdotei ca daca la primul cade suzeta pe jos o iei o speli si o dezinfectezi, la al doilea o iei doar, la al treilea trimiti ciinele sa o aduca. De unde la primul spalam de mina si calcam hainele ca sa se « dezinfecteze », la al treilea hainele mergeau direct in masina , cu ale noastre . Acum mi se pare logic, nu stiu de ce ar trebui sa se dezinfecteze.

In urma tuturor experientelor astora, pot sa afirm ca mie nu mi-e frica de microbi. Nu dezinfectez nimic, n-am dezinfectante acasa : daca e curat imi ajunge. Cumpar lapte de la piata si nu-l fierb niciodata, spre disperarea medicilor din familie care imi prevestesc tuberculoza…dar ia ghiciti cine a avut salmoneloza in anturajul nostru? Nu noi. Ci tot aia care dezinfecteaza de zor si se feresc de bacterii. Bineinteles, faptul ca sunt relaxata nu inseamna ca nu respect regulile de igiena , de exemplu evit contactul dintre carnea de pui si alte alimente si obiecte(asta de cind lucram in control alimentar mi se trage). Dar imi folosesc logica si bunul simt. Ranile se vindeca de la sine : daca sunt murdare le spal cu apa si sapun . Nu presar pe ele pudre dezinfectante sau cu antibiotice, se descurca organismul si singur. Nu luam dezinfectante gastrice daca unul din noi are (extrem de rar)  enterita. Si in nici un caz nu luam antibiotice la o durere de git sau raceala mai puternica.

Cartile citite in ultima vreme mi-au confirmat justetea observatiilor mele empirice. Le recomand in special pe urmatoarele :

  • Giulia Enders : Sarmul discret al intestinului.
  • Alanna Collen : Prietenele noastre bacteriile (nu cred ca exista traducerea in romana).

Pe foarte pe scurt ce am retinut : bacteriile din intestin sunt mai numeroase decit celulele corpului nostru, ceea ce naste intrebarea daca nu ele ne conduc pe noi.

Oamenii au aparut pe Pamint pe cind bacteriile erau deja prezente, deci convietuim cu ele de mii de ani. Indepartindu-le , rupem un echilibru. Folosind dezinfectante, eliminam toate bacteriile , asa ca bacterii « rele » pot veni sa ia locul celor bune, care aveau rolul de paznici. Dupa o cura cu antibiotice distrugem toate bacteriile prezente in intestin, care convietuiesc acolo pasnic, deci din nou rupem un echilibru, iar consecintele inmultirii bacteriilor patogene in urma tratamentului sunt numeroase. Una dintre ele e ingrasarea. Crescatorii industriali de porci profita de acest efect, tratind porcii , ca sa-i ingrase mai rapid.

Tot dezinfectind, selectam de fapt bateriile cele mai rezistente. Unde se gasesc cele mai de temut bacterii? In spitale, de unde bolile nozocomiale.

Acum ceva timp am vazut un film foarte interesant despre dezastrele agriculturii intensive : tratamentele solului au distrus bacteriile care il populau, asa ca acum suprafetele folosite in agricultura sunt sterile, ceea ce are ca si consecinta un randament in scadere, desi se folosesc doze tot mai mari de ingrasaminte, cu rezultate tot mai slabe.

Asa ca la noi in casa convietuim pasnic noi si bacteriile noastre. Ba chiar le si inmultesc : maia, bors, alimente fermentate, iaurt, chefir…

Voi ce parere aveti despre toate astea ?

 

 

Intre contaminarea cu dioxina si pesticide, cum alegem produse animale mai sanatoase?

 

 

Astazi un nou capitol din cartea Désintoxiquez-vous. E vorba despre carne si produsele animale.

Chiar daca in Franta hormonii au fost interzisi in alimentatia animalelor, vitele primesc in continuare antibiotice, ce se folosesc in cantitati mari, pentru ca animalele sa faca fata conditiilor intensive de crestere, favorabile aparitiei epidemiilor.

Antibioticele permit accelerarea cresterii animalelor, chiar daca in teorie UE interzice folosirea antibioticelor in acest scop. Un porc sub tratament antibiotic are nevoie cu 10-15%  mai putina hrana ca sa ajunga la aceeasi greutate ca un altul netratat.  China administreaza anual animalelor de crescatorie 100 000 tone de antibiotice .

Tratamentele animalelor contribuie in mod evident la fenomenul de antibiorezistenta care se manifesta la oameni in ultima vreme. Pentru ca in carnea folosita pentru consum mai persista reziduuri ale acestor tratamente.

Agricultura intensiva foloseste in alimentatia vitelor porumb si soia, foarte greu digerabile de catre acestea, in urma carora corpul lor produce cantitati mari de omega 6 inflamatorii.

Animalele de crescatorie mai pot fi contaminate de poluantii industriali. Animalele care respira aerul poluat de uzine sau beau apa improprie , vor concentra in carne un numar mare de reziduuri chimice, in special dioxine sau PCB ( policlorobifenil ). Suspecte ca si cancerigene sau neurotoxice, aceste reziduuri persista si se acumuleaza in grasimea si viscerele animalelor, sau trec in lapte sau oua.

Animalele se mai pot contamina cu pesticide daca maninca produse care contin asa ceva. Mai mult, exista un efect de concentrare: ingurgitind o cantitate mare de plante sau cereale, animalele vor concentra reziduurile, carnea lor devenind astfel mai toxica decit vegetalele consumate. In general pesticidele , ca si dioxina, se vor concentra in grasime. Dar le vom gasi si in ficat sau rinichi sau in lapte.

Asa ca se pune intrebarea: cum alegem carnea pentru consum?

Consumul limitat la maximum 500g carne rosie pe saptamina

De alternat cu peste, oua sau proteine vegetale (soia, fasole, linte).

Cumparind mai putina carne, ne putem permite sa cumparam carne de calitate.

Alegeti labelizarile pentru carne/sunca

Pentru Franta exista Label Rouge.

Certificarea bio AB garanteaza absenta OGM-urilor in orice stadiu de productie, respectul animalelor si alimentatia compusa din 95% substante bio.

Sunca alegeti-o « superioara », ceea ce garanteaza absenta polifosfatilor care umfla carnea cu apa. Cu polifosfati, 1 kg de carne va ajunge 1.5kg sunca. Preferati sunca produsa din porci de ferma.

Carnea bio e mai scumpa, insa cea ne-bio, umflata cu apa, isi va pierde 30% din greutate in timpul gatirii.

Evitati carnea din fast-food-uri si din mincare gata preparata. Ea provine de obicei din import, cumparata la un pret mic, si continind multe grasimi saturate. Grasimile saturate sunt responsabile de boli cardio-vasculare si sunt foarte pro-inflamatorii. Chiar daca nu e din import, in cele mai multe cazuri provine de la vacile de lapte de reforma. Ca sa amelioreze gustul, producatorul adauga multa grasime. Iar ca sa produca carne gata tocata, adauga de multe ori proteine vegetale ca sa creasca greutatea produsului sau inlocuieste o parte din carne cu sub-produse cum ar fi tendoane, fin macinate.

Apropiati-va de producatori

Privilegiati vita hranita doar cu iarba. Iarba da gust carnii si aduce acizii grasi esentiali, scazind grasimile saturate. De multe ori animalele sunt hranite cu porumb si soia OGM, chiar daca sunt ierbivore stricte.

De privilegiat micile crescatorii, ca sa se evite carnea cu antibiotice. De exemplu vitele Black Angus. Iepurele doar bio, pentru ca fiind un animal foarte sensibil, e cel mai mare consumator de antibiotice.

Limitati toxicele din carne

Consumati cit mai putine organe( ficat, rinichi…), mezeluri si carnuri grase. Privilegiati bucatile de carne slaba, mai putin contaminate cu PCB. Preferati laptele semi-degresat.

Atentie la oua

Privilegiati ouale de gaini crescute libere sau bio ( a caror stampila incepe cu cifra 1 sau 0).

Vin cu o completare: pe vremuri nu stiam de ce e asa de evitat OGM-ul. Asta pina am vazut un film despre Monsanto. OGM-urile sunt produse special ca sa reziste pesticidelor Monsanto. Adica daca un cimp de cereale sau soia transgenice e stropit cu pesticide, totul moare in jur, mai putin vegetalele transgenice. Va imaginati ce cantitati de pesticide contin acele vegetale. In ziua de azi mai mult de 70% din cultura mondiala de soia e OGM. Iar soia e folosita la hranirea animalelor.

Noi in ultimii ani am redus mult consumul de carne, pe care o cumparam bio. Facem exceptie pentru vita Angus sau de prin Noua Zeelanda (imi place sa cred ca acolo animalele zburda libere pe cimpii). Stiu ca nu e ecologic, dar nu poti fi perfect. Sau mai cumparam carne de la macelar, imi imaginez ca isi alege cu grija furnizorii. Apoi ma gindesc ca un miel de lapte, saracul, n-a avut o viata prea lunga ca sa acumuleze multe toxine.

Ouale, laptele , untul si smintina le cumparam bio. Brinza o luam si-si, acolo gustul conteaza. Nu ne plac brinzele moi, astea tari se fac la munte, deci cred ca vacile de pe pasune nu-s prea tratate. Mai ales ca in general alegem brinza de vara, ca e mai gustoasa.

Altfel in ultima vreme am aflat de citeva ferme de carne, probabil la toamna o sa dam o fuga, nu-s tocmai linga casa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ce am vazut in Provence

Va spuneam ca am fost in vacanta in sudul Frantei. Cind facem un drum mai lung, il decupam in etape, asa ca acum ne-am oprit putin in Provence. La dus ne-am oprit la Avignon. Era cu citeva zile inainte de inceperea renumitului festivalul de Teatru  , asa ca n-a fost greu sa gasim cazare si nici orasul n-a fost aglomerat. Desi am pierdut evident atmosfera care domneste acolo in zilele respective. Multi prieteni merg an de an special pentru festival . Poate o sa o facem si noi odata… Festivalul are loc anual incepind din 1947.

Ma laudam intr-un articol cum am negociat cu hotelul. Doar ca atunci cind sa platim , receptionistul nu stia de pretul pe care l-am stabilit cu colega lui. Deci mi-am invatat lectia: de acum cer o confirmare pe mail. Oricum, hotelul a fost bun, intrarea in camera se facea din frumoasa gradina interioara, iar micul dejun se lua tot in gradina.

La Avignon ne-am plimbat prin centru, am vazut Palatul Papilor:

Palatul Papilo

Palatul papilor

Am vazut , bineinteles celebrul Pont D’Avignon, din care insa n-a mai ramas decit o bucata.

pont d'avignon
Podul vazut de sus

 

La intoarcerea din vacanta am hotarit sa vizitam un alt loc, asa ca am ales Pont du Gard. Am ales o pensiune aflata nu departe, in Remoulins. Pensiunea se afla intr-un vechi castel si e unul din cele mai frumoase locuri unde am stat vreodata .E tinuta de o familie care s-a mutat din nordul Frantei si au deschis pensiunea acum 2 ani. Proprietarii sunt deosebit de amabili si te fac sa te simti ca acasa. La parter e o bucatarie unde oaspetii pot sa-si prepare mincarea sau sa isi depoziteze in frigider proviziile. In pensiune se merge descult (!) daca vrei, iar in camera comuna de la parter poti cinta la baterie, pian sau chitara . Va dau adresa aici,  locul ni s-a parut magic. Orasul Remoulins nu e prea magic, dar dincolo de strada centrala (foarte circulata) exista o zona veche draguta, ba chiar si o arena pentru luptele de tauri (taurii nu sunt omoriti, ni s-a precizat)

remoulins

Arene

Nu departe de pensiune se poate face baie in apa riului Gardon.

Spre seara , proprietarii pensiunii ne-au imprumutat biciclete si am pornit spre Pont du Gard, pe un drum frumos, in tiriit de greieri. De altfel in Provence, sunetul greierilor era omniprezent, chiar si in orase. Zici ca aveam acufene. Sunt cam 2 km intre pensiune si pod. Pont du Gard este parte a unui apeduct de 52 km . Denivelarea dintre origine si punctul unde ajunge apa era de doar 12m, panta era de 12 cm pe kilometru. A fost construit de romani cam intre anii 40-50 si se presupune ca la edificarea lui au lucrat 5 mii de oameni, timp de 5 ani. Impresionant! Apa avea nevoie de o zi intreaga ca sa ajunga, doar datorita fortei gravitationale, de la punctul de captare la bazinul de distributie, situat in orasul Nemausus (actualul Nimes).

Podul are 3 nivele si a fost construit aproape in totalitate « pe uscat », adica fara folosirea mortarului, iar unele din pietrele care il constituie cintaresc 6 tone.

In timpul Evului Mediu o parte din Pod a fost distrusa, pietrele fiind folosite ca material de constructie. Mai mult, a fost modificata si structura podului, ca sa se mareasca spatiul pentru traficul tot mai mare . Din perioada Renasterii a inceput sa fie pus in valoare, in secolul 19 s-au facut mari lucrari de restaurare, iar in anul 2000 s-a hotarit ca locul sa fie accesibil doar pietonilor, ca sa se minimizeze distrugerile provocate de afluxul imens de vizitatori.

pont du gard 3

pont du gard 1

In apa riului ( Gardon) se face baie, de altfel prima poza am facut-o stind cu picioarele in apa cam pe la mijlocul albiei. Acum apa e mica, dar uneori din cauza inundatiilor poate ajunge pina la 20m. Pe riul Gardon se mai poate face si canoe.

pont du Gard
Riul vazut de pe pod

 

Apa e foarte curata si limpede, pentru ca pe riu nu circula barci cu motor.

Pentru cei care merg cu cortul, exista un camping la doi pasi. De fapt am vazut multe indicatoare cu campinguri prin zona. Si multe, foarte multe tarabe pe marginea drumului, unde producatorii isi vind fructele. Am mai vazut si producatori de vin care isi vindeau productia direct la ferma sau locuri unde se extrage artizanal uleiul de masline si de unde doritorii puteau sa cumpere , dupa o aventuala degustare.

Si apropo de degustari, stiati ca inghetata se poate degusta? Eu am aflat abia in vacanta asta, cind mi s-a propus sa gust, nefiind eu prea hotarita. In alt loc am vazut cunoscatori, care stiau . Omul cit traieste invata!

A doua zi de vacanta in Provence am vizitat orasul Uzès. A fost o surpriza foarte placuta, nu stiam dinainte ce minunatie de oras o sa descoperim. Partea medievala e foarte bine pastrata si pusa in valoare. In Piata centrala  (Place aux Herbes) se tine in fiecare simbata dimineata o piata foarte renumita in regiune.

Uzes

uzes-2.jpg

 

uzes 3

Trebuie sa va vorbesc neaparat de inghetata de la La Fabrique Givrée, foarte buna si servita in cornete din faina de castane. Si de restaurantul unde am mincat : am evitat cele foarte centrale , cu multi clienti, si am nimerit la  » A la source « : felul principal si un desert costa 17 euro. Legumele sunt locale.Patronul e foarte primitor, iar inghetata pe bat de fructe (sorbet) cu doar 1 euro, e foarte apreciata de clienti. Chiar si mofturoasa mea a mincat cu mare pofta una pe baza de piersici.  Ne-a placut mult si un magazin de plante, in a carui curte se gasea un cavist , iar ca sa cumperi vinurile trebuia sa cobori in pivnita.

Nu departe de Remoulins se gaseste orasul Orange. Acolo se afla cel mai bine conservat  Arc de Triumf roman (construit intre anii 20 si 25). Si cel mai bine conservat Teatru Roman, construit sub domnia lui Augustus in secolul 1. La Theatre Antique d’Orange se desfasoara in fiecare vara un festival renumit de arta lirica. Si aici iar vine un superlativ: « Chorégies d’Orange » e cel mai vechi festival din Franta ( 1869). Noi am asistat acolo la un spectacol cu Rigoletto , intr-o distributie de exceptie. A fost impresionant, cuvintele mele sunt prea sarace ca sa descrie ce am simtit.

opera

Daca va place opera, nu ratati asa ceva. Iar daca nu va place, s-ar putea sa aveti surpriza sa descoperiti ca incepeti sa o apreciati. Noi am devenit amatori dupa ce am vazut Aida la Festivalul de la Verona,  unde am mers fara tragere de inima, doar pentru ca eram in zona si festivalul de la Arenele din Verona era renumit. Iar daca nu mergeti la festival , Teatru Roman se viziteaza.

Cam astea am vazut noi in Provence. E putin, dar ne gindim sa planificam odata o vacanta si sa vedem mai multe, pentru ca e o zona minunata. Cimpuri de lavanda n-am vazut, decit in goana masinii pe autostrada. Le-am simtit si mirosul. In schimb am auzit greieri, dupa cum spuneam.

Astept si parerile voastre si indicatii de vizite. Am mai citit una alta si am vazut poze cu locuri minunate de acolo, dar daca nu le-am vazut personal, nu ma incumet sa dau sfaturi. Pentru cei care n-ai fost inca acolo,  m-as bucura ca articolul meu sa va dea niste idei de pornire pentru explorarea acestei regiuni minunate.

 

 

 

Desert simplu de tot cu afine

Pentru reteta n-am poza: n-am preparat inca desertul anul asta. Dar abia astept sa ajung in Romania ca sa ma pun pe treaba. Cind ajungem « acasa » , unul din primele drumuri e la piata, de unde neaparat cumparam afine, 3 kilograme , sa fie. In general mincam cam 1kg-1.5 kg pe zi. Apoi dam fuga la magazinul de lactate , sa cumpar ingredientele pentru desertul de care va spun.  Si mincam cit de mult, uneori dimineata, la prinz si seara. Servim si prietenii, daca vin pe la noi. Le-am dat si reteta, care e foarte simpla. E de fapt o reteta de cheesecake modificata de mine pe ici pe colo , ca sa nu fie asa calorica.

Aveti nevoie de : afine (logic), frisca, brinza de vaci si eventual iaurt sau sana plus niste miere pentru indulcit.  Cantitatile sunt destul de vagi, fac totul dupa ochi.

Se adauga la frisca nebatuta (250ml sa zicem) 2-3 linguri de brinza de vaci (daca e grasa e mai bine). Se bate frisca, apoi se indulceste (dupa gust) cu niste miere. Se mai poate adauga niste iaurt sau sana, ca sa fie mai dietetica (!). Apoi se adauga afine , cit de multe. daca aveti strugurasi, mure, merisoare, puteti sa le puneti si pe ele (doar sa fie in cantitate mult mai mica decit afinele).

Cum nu-i foarte dulce, dupa o zi-doua afinele incep sa fermenteze, deci e preferabil sa se manince proaspata. Eu fac o cantitate  destul de mare, in care afinele predomina in amestec. Ce ramine , « inmultesc » a doua zi punind niste iaurt si niste afine in plus.

Reteta initiala de cheescake nu continea gelatina sau alte intaritoare, brinza si frisca ajung. Deci daca folositi o baza de cheesecake, puteti sa transformati desertul in ceea ce era la origine.

Cit despre valoarea nutritionala :  retinolul (continut in afine) are nevoie de grasime ca sa se absoarba. Cit despre calorii, eu zic sa le uitam, e totusi un desert.

Pofta buna!

 

 

Coasta de Azur : Villefranche sur Mer

De citeva zile ne-am intors din vacanta. Partea franceza cum ar veni 🙂  A fost frumos si am ales un oras pe care-l cunoastem bine si de care ne-am indragostit acum multi, multi ani: Villefranche sur Mer. Am rude in zona , asa ca in tinerete imi petreceam acolo vacantele.  Am vizitat mult atunci (aveam si timp ) si am vazut la fel de multe locuri frumoase. Nu ma invidiati prea mult : vacantele de atunci au un gust dulce-amar, eu va prezint doar partea dulce. Ce m-a impresionat si retinut sunt:  localitatea Dolceaqua din Italia, Monte-Carlo, Saint Paul de Vence, Port Grimaud sau Saint Tropez. Si, bineinteles , Nisa. Mai tirziu am mers cu sotul si copiii.  Villefranche i se pare sotului cel mai frumos loc din lume.  Dar cum rudele in locul de vacanta nu inseamna neaparat doar avantaje, de citiva ani ne-am dus in alte locuri, cautind alte plaje cu acelasi farmec ca si plaja de la Villefranche. Si n-am gasit. Sau nu inca.

Asa ca anul asta am hotarit sa ne intoarcem acolo. Am ales din timp un apartament de pe airbnb, cu doua camere, la 690 euro pe o saptamina. Am vrut sa fie aproape de plaja (un sfert de ora de mers pe jos) , de magazine si restaurante. Altfel se poate sta in partea de sus a orasului, de unde ai o vedere minunata asupra marii…insa cind ai de urcat si coborit spre 400 de trepte daca nu vrei sa iei masina, renunti la frumoasa priveliste. Dar v-o arat totusi:

De sus

 

Noi n-aveam nici o vedere, dar aveam un loc de luat masa in exterior , care compensa din plin toate neajunsurile apartamentului. Care nu erau neaparat multe, dar deranjante pentru mine. M-am simtit ca si printesa pe care o deranja bobul de mazare. Drept urmare, sotul m-a rugat sa il astept ca sa completam impreuna evaluarea apartamentului 🙂

Loc de luat masa
Locul de luat masa, in interiorul foisorului

Pe drumul spre plaja (un sfert de ora), treceam pe aici:

Si apoi ajungeam pe aleea de unde se vede marea :

spre plaja 2

Plaja e relativ mica,  cu nisip sau pietricele , de acolo orasul arata asa:

plaja

Sau asa:

plaja nisip

Imi place ca plaja a ramas la fel de atitia ani de cind o cunoastem:  exista doar o singura bucatica de plaja privata. Restul e public. Spre deosebire de alte dati, cind veneam cu masina, parca acum , mergind pe jos, am savurat si mai mult frumusetea locului.

Spre ora prinzului ne indreptam incet spre casa, cu un ocol prin stradutele centrale:

stradute la villefranche

Tot in centrul vechi se poate trece prin Rue Obscure, o strada care dateaza din secolul al 13-lea.

Rue obscure2jpg

La Villefranche se poate vizita si o capela a carui interior a fost pictat de Jean Cocteau. Se mai poate admira Citadela , care dateaza din secolul al 16-lea. Iar vara in interiorul Citadelei e amenajat cimatograful in aer liber. Pacat ca de data asta, oricita bunavointa am avut, n-am gasit nici un film demn de a fi vizionat. Pe vremuri am vazut citeva filme acolo, iar atmosfera este feerica.

In oras sunt doua ateliere care fac inghetata, in ambele locuri ne-a placut. Intre invitatii la cina in familie (pe terasa cu vedere la mare) sau mesele simple  pe care le-am preparat noi, n-am prea avut nevoie de restaurant. Am incercat unul cu note bune pe Tripadvisor, Coté Jardin, meniul la prinz e de 18 euro, dar noi ne-am facut de cap si am comandat lucruri pe care nu le-am minca acasa: ne-a iesit 40 de euro de persoana, cu deserturi, vin si apa. Desi la intrare un afis indica faptul ca restaurantul nu e pentru oameni grabiti, serviciul a fost rapid si amabil. De altfel peste tot in vacanta am dat doar peste oameni deosebit de amabili. In ziua plecarii am mai mincat o data la acelasi restaurant, totul a fost la fel de bun. Altfel la chioscuri pan-bagnat-ul (un sandvici specific Nisei ) sau alte lucruri de mincat rapid costau 6-7 euro. Am testat cele doua brutarii din zona si nu ne-au placut deloc croissant-urile lor .

Legat de preturi : faptul ca viata in zona pariziana e scumpa, are un avantaj: cind plecam in vacante in locuri turistice, preturile ni se par ieftine. Chiar si cafeaua era mai ieftina decit la noi.

Intr-o dupa-amiaza am luat trenul (gara e la 2-3 minute de plaja) pina la Nisa. Un bilet dus-intors costa doar 3.60 euro , drumul pina la gara centrala a Nisei dureaza 8 minute . Acolo ne-am plimbat doar pe jos, in ciuda faptului ca transportul in comun (mai ales tramvai) e bine pus la punct si ieftin (10 euro un carnet de 10 bilete). La Nisa am admirat albastrul marii, am facut o plimbare prin orasul vechi, unde ne-am oprit la vestitul magazin de inghetata Fenocchio. Acolo singura grija e ce parfum sa alegi dintre cele citeva zeci prezente. Am trecut si pe la o brutarie care face prajituri de sa te lingi pe degete, Péché Mignon ii spune. Si , asa cum spuneam mai sus, ieftine 🙂  Ne-am mai plimbat si pe aleea pietonala ce leaga centrul (Place Massena) de palatul de congrese Acropolis. N-am putut sa nu ne minunam ca Nisa e si mai frumoasa decit in amintirile noastre.

 

Nisa

De altfel, cei de-ai locului sunt cu totii de acord ca primarul  (controversat din punct de vedere politic) reuseste sa faca orasul tot mai frumos pe zi ce trece. Omul sfinteste locul, ca de obicei.

Intr-o alta dupa-amiaza am mers intr-o plimbare sa vizitam Vila si Gradinile Ephrussi de Rotschild situate la Saint Jean Cap Ferrat, linga Villefranche.

Ephrussi

Ne-a parut bine ca am vizitat, va recomand daca ajungeti prin zona.

Altfel sunt multe lucruri de vazut si de vizitat pe Coasta de Azur, dar intr-o saptamina e cam putin, mai ales ca n-am vrut sa ratam nici o zi de plaja.

Voiam sa va mai spun cite ceva despre drumul la dus si la intors si cit ne-a placut prin Provence, dar la asta pe miine (sau poimiine).

Poate imi spuneti si voi care e plaja voastra de suflet. A noastra ati vazut-o, dar pozele nu pot sa surprinda starea de bine pe care o ai cind ajungi dimineata si te uiti la mare. Aia e in suflet.

 

 

 

 

Cum sa evitam pesticidele din fructe si legume?

Continui cu un capitol care mi s-a parut interesant din cartea « Désintoxiquez vous ».

Pesticidele sunt prin natura lor substante periculoase, care actioneaza asupra organismelor vii (insecte, bacterii, ciuperci, vertebrate, viermi, plante…). Daca produsele fitosanitare ar fi inghitite in starea in care se folosesc, ar provoca intoxicatii puternice chiar moartale. Nu putem decit sa ne imaginam efectele asupra noastra atunci cind le consumam in doze infime, dar repetate. Remanenta lor in mediu poate sa varieze de la citeva ore sau zile la citiva ani. Unele, cum ar fi cele organocloruratele (cum ar fi DDT-ul) persista ani de zile si contamineaza lanturile trofice.

Dar cei care se expun la riscurile cele mai mari sunt cei ce lucreaza in agricultura, pentru ca vin in contact direct cu pesticidele. In ultimii 30 de ani, multe anchete epidemiologice evoca implicarea pesticidelor in numeroase patologii ale agricultorilor: probleme respiratorii, patologii canceroase (cancer de prostata, limfom non Hodgkin, mieloame), boli neurologice ( Parkinson, tumori cerebrale), probleme mari imunitare sau tulburari de reproducere…

Daca expunerea profesionala la pesticide a avut loc in perioada prenatala, consecintele sunt dezastruoase. : moarte fetala sau malformatii congenitale , probleme ale motricitatii fine , de memorie sau ale acuitatii vizuale cind copilul creste. Alte probleme care apar sunt o greutate redusa la nastere, si cresterea semnificativa a riscului de leucemie. Mai multe studii indica o legatura  intre autism si expunerea la pesticide, astfel o femeie insarcinata care traieste in apropierea unei ferme care foloseste astfel de produse chimice, are un risc cu 66% mai mare ca sa aiba un copil cu autism.

Pentru consumatorii « clasici » , din cauza diversitatii pesticidelor, e foarte greu de evaluat efectul unui produs in particular. Specialistii numesc « efect cocktail » patologiile datorate amestecului de substante chimice, ingerate pe termen lung sau mediu. Tot ei afirma ca beneficiile pentru sanatate ale consumului de fructe si legume sunt superioare riscurilor expunerii la pesticide. Asa ca pentru a limita efectele nedorite, cel mai bine e sa incercam sa ne protejam, aplicind citeva reguli simple:

  1. Consumati fructe si legume bio

Astfel suntem de10 ori mai putin expusi la pesticide. Filiera bio exclude utilizarea ingrasamintelor, a pesticidelor, aditivilor chimici si OGM-urilor, dar si a antibioticelor si a hormonilor de crestere . Pentru cei sceptici, care spun ca in cultura bio exista contaminare de la cimpurile invecinate, analiza comparata a produselor bio cu cele conventionale arata 0 reziduuri de pesticide contra 37.

Se pare ca agricultura biologica e mai interesanta si pe plan nutritional, produsele avind concentratii in antioxidanti mult mai mari.

Incercati sa privilegiati produsele bio mai ales pentru cele care se maninca crude, salata, mere, pere ,piersici si fructe rosii.

Consumul bio este solutia cea mai simpla, mai radicala, dar probabil si cea mai scumpa. Pentru ca producatorul e remunerat corect, contrar filierelor intensive, care printre altele, sunt subventionate. Pentru ca agricultura bio presupune spatiu mai mare, mai multa mina de lucru. Insa un produs bio are un raport calitate-pret mai bun: nu e umflat de apa si si-a conservat calitatile nutritive. Un mar bio se maninca in intregime, cu tot cu coaja. La un pom ne-bio ar trebui inlaturata coaja si inca 1cm din miez pentru a inlatura cele vreo 40 de produse chimice. Iar consumatorul de bio si-a schimbat felul de a consuma, tinzind sa cumpere produse vegetale, de sezon, brute. Privilegiind o alimentatie bio, suntem mai atenti la risipa.

Deci se poate consuma bio fara a mari bugetul , mincind mai sanatos, gatind mai mult. In general consumatorii bio n-au un venit mai mare decit restul consumatorilor.

2. Aflati ce vegetale sunt cele mai poluate

Organizatia americana de sanatate publica EWG publica in fiecare an lista cu cele 15 fructe si legume mai « curate » si cele 12 cele mai « murdare ».

In general merele si capsunile sunt cele mai toxice, urmate de telina, spanac si castravete.

3. Spalati si frecati fructele si legumele

Asta permite eliminarea unei parti mici de pesticide. Spalati-le chiar inainte de a le consuma, nu cu mult timp inainte. Idealul ar fi sa le frecati cu o perie de legume apoi sa le uscati cu un servet.

Se adauga 1 lingura de bicarbonat la litrul de apa sau otet alb ( o treime otet, doua treimi de apa) si astfel se elimina orice urma de ceara. Apa astfel preparata se mai poate folosi pentru « decontaminarea » legumelor sau fructelor care nu se pot decoji usor (rosii de exemplu).

4. Curatati fructele si legumele cele mai poluate

Indispensabil, cind nu sunt bio. Nu puneti rondele de lamiie in bauturi sau ceaiuri decit daca sunt bio si spalate in prealabil. Eliminati frunzele exterioare ale salatelor, prazului, verzei.  Inlaturati cu cutitul partea ce inconjoara pedunculul (care delimiteaza tulpina de radacina), acolo se aduna « mizeriile ».

5. Variati

Variati legumele si locul de unde le cumparati, ca sa evitati acumularea moleculelor asociate unora din ele. La salata de exemplu evitati varietatile fragile( si deci tratate mai mult) in favoarea celor mai rustice (rucola de exemplu).

6.Alegeti

Legumele-radacina sunt mai protejate de pamint. Cu exceptia cartofilor, foarte tratati.

Mai protejate sunt si cele care sunt intr-o pastaie (mazarea) sau eapa, invelita in mai multe foi.

7. Mincati local si de sezon

Produsele proaspete de sezon contin in general mai putini conservatori chimici sau pesticide utilizate pentru stocarea lor in timp ce parcurg distante lungi. Preferati bio local, pentru ca nici bio n-ar fi scutit de conservatori.

Pentru produsele care provin din afara UE : reziduurile de pesticide pot fi superioare celor autorizate in UE sau pot fi tratate cu pesticide interzise demult in tarile UE.

8. Cititi etichetele

Pentru fructe si legume, singura obligatie legala consta in indicatia tratamentului de dupa recolta. Dar atentie: « netratat dupa recoltare » nu inseamna absenta tratamentului inaintea recoltarii.

9. Gradinariti

Idealul e cultivarea propriilor legume si fructe, folosind metode naturale. Aici gasiti lista completa a produselor care pot inlocui pesticidele si insecticidele cele mai suspecte.

Dar vinul ?

Industria vinului e unul din sectoarele unde utilizarea pesticidelor e foarte importanta. In general in vin se regasesc 3-12 urme de pesticide. Pentru a limita poluarea cu pesticide:

  • preferati vinurile din zonele uscate ( Languedoc, Provence), unde nu e necesara folosirea de fungicide
  • evitati anii ploiosi
  • vinul alb e mai putin poluat in pesticide din cauza timpului de macerare mai scurt.
  • cu cit vinul e mai vechi, cu atit urmele de pesticide dispar
  • alegeti vinuri bio, chiar daca si in unele din ele se gasesc una-doua urme de pesticide

In concluzie sa mincam nu inseamna doar sa ne hranim. Inseamna sa consumam si sa gatim cu placere produse brute, de calitate, sa apreciem valoarea alimentelor si sa ne uitam cu mai mult repect la continutul farfuriei.

Noi in general aplicam regulile de aici, dar nu strica sa mi le reamintesc. Iar pentru vin tocmai am cumparat niste vin din Province, iar cavistul ne-a spus ca din cauza caldurilor, la ei nu trebuie aplicat fungicid. Ne-a mai explicat ca noii viticultori sunt destul de orientati spre agricultura biologica.  Si voi? Cite din ele le aplicati?

 

 

 

 

 

 

Cum ne pazim de undele telefoanelor portabile

Fiica mea isi ia in ultimul timp de la biblioteca tot felul de carti pe care i le iau la citit. Una din ele e foarte interesanta si as vrea sa vorbesc despre ea pe larg,asa ca o sa-i dedic un articol lung

Insa alta, cu titlul « Désintoxiques-vous » , scrisa de o doctorita , Véronique Vasseur, in colaborare cu o jurnalista e un fel de ghid care arata cum ne putem pazi de agresiunea diversilor agenti din mediul care ne inconjoara: poluarea din aer, apa sau alimente, imbracaminte , cosmetice, undele electromagnetice… Unul din paradoxurile vietii moderne e ca progresele stiintei, medicinei sau ale igienei au dus la reducerea mortalitatii in tarile dezvoltate, insa au facut ca unele patologii grave sa devina mult mai frecvente.

Asa ca m-am gindit sa va prezint cite putin din cartea asta, in general lucruri pe care nu le stiam. Asadar, azi, despre telefoanele mobile.

Inca nu se stiu efectele pe termen lung al radiatiilor provocate de telefoanele mobile. Desi acum citeva luni am citit o stire cum ca justitia italiana a recunoscut responsabilitatea telefonului portabil in aparitia unei tumori cerebrale benigne la un angajat obligat prin natura muncii lui sa telefoneze mult .

Oricum, niste masuri de precautie nu prind rau . Aceastea ar fi:

Nu aproape de cap: in afara de casca, puteti lua si alte masuri simple cum ar fi sa schimbati frecvent telefonul de la o ureche la alta

Nu dormiti cu telefonul in apropiere: undele emise interfereaza cu undele cerebrale, ceea ce duce la tulburari de somn, pierderi de memorie, dureri de cap, ameteli.

A se utiliza cu moderatie: evitati conversatiile prea lungi (de dorit a nu se depasi 3 minute), conversatiile  inutile. Dezactivati conexiunea Wi-Fi si notificarile

Preferati telefoanele fixe. Inlocuiti pe cit posibil telefonul tip DECT cu unul cu fir.

Evitati sa vorbiti in zone cu receptie proasta (in interiorul masinii, ascensorului, metrou, parcare subterana…). Ca sa mentina calitatea transmisiei, telefonul creste automat puterea de emisie, deci nivelul de unde.

Nu va deplasati in timp ce vorbiti. Nici macar pe jos, pentru ca telefonul emite mai putenic, in incercarea de a gasi antena cea mai apropiata. Evitati sa telefonati cind va deplasati in tren sau masina, pentru ca mobilul intra succesiv in contact cu relee diferite, pe care le cauta marindu-si emisia. Evitati sa vorbiti din masina (undele se reflecta si se concentreaza intr-un spatiu mic: efectul Faraday)

Atentie la persoanele sensibile Mobilul trebuie tinut  la minimum 15 cm de implantele electronice (pacemaker, pompa de insulina…).

Pentru femeile insarcinate sau adolescenti : evitati pastrarea telefonului la nivelul taliei si in general evitati pe cit puteti utilizarea lui si a undelor wifi.

Pentru copii, riscul e mare din cauza de:

  • oase si tesuturi mai fine, care duc la o patrundere mai adinca a undelor
  • organism in dezvoltare, deci mai vulnerabil
  • o expunere mai lunga in cursul vietii, daca se incepe de la virste fragede

Deci evitati sa imprumutati telefonul copiilor, ca sa se joace. Stati la distantade copiii mici sau femei insarcinate atunci cind folositi telefonul.. Cumparati-le copiilor telefon cit mai tirziu. Nu inainte de 13 ani. Pentru copiii care au mobile, invatati-i sa nu le poarte in buzunar, aproape de corp, si sa nu le foloseasca decit atunci cind e absolut necesar.

Stingeti mobilul cind nu-l folositi sau puneti-l in mod avion. Altfel tot la 10 minute trimite unde la antena cea mai apropiata.

Aparatele de supravegheat bebelusi. Nu se stie ce efecte au undele asupra bebelusilor, dar se presupune ca acestia sunt foarte sensibili. Mai precaut ar fi ca expunerea la unde sa fie cit mai limitata . Preferati aparate analogice si plasati-le la cel putin 1m de patut, reglindu-le ca sa emita doar in cazul in care se aude vreun zgomot.

Nu trebuie sa uitam ca , daca nu se vad, undele sunt si inofensive. Si radiatiile X la inceputurile descoperirii lor se foloseau  fara nici un discernamint. Toate masurile astea sunt simple de aplicat si de bun simt.

Eu le aplicam cu strictete pe cind copilul mic era bebelus, dar cu timpul am mai lasat de la mine. Mai ales de cind anul trecut (ca pina atunci am rezistat) am descoperit smartphone-ul 🙂  Pina la smartphone ma tineam tare si spuneam ca un telefon e facut sa telefonezi, ce poze sau alte smecherii??!!

Copiilor le-am luat telefoane tirziu (14 ani: din motive de naveta la liceu, , apoi 17 ani ), cel mic are aproape 10 ani, inca nu se pune inca problema.

Am incercat sa folosesc un telefon cu fir acasa, dar am abandonat dupa vreo luna, ma deranja ca nu puteam sa-l mut oriunde . Repede se mai obisnuieste omul cu binele, cind ma gindesc ce bucurie a fost in casa noastra cind am avut primul telefon (cu cuplat…ca asa era pe vremea aia). Si invirteam la rotita aia ca sa formam cifrele, iar acum nici unul cu butoane nu ma satisface.

Mi se intimpla des sa-mi uit telefonul acasa, alteori il las intentionat .Ma amuza femeile care-si poarta portabilul in buzunarul din spate de la blugi, n-am facut asta niciodata. Oi fi prea baba pentru asa ceva 🙂

Voi ce relatie aveti cu mobilul? Aplicati vreunele din masurile de protectie?

 

 

 

 

 

Indemn ca sa faceti sapun de ras in casa

Daca pina acum n-am insistat, acum va indemn sa faceti sapun.

Sigur e mai bun decit ce se gaseste prin magazine. Acum citeva zile, vorbeam cu o cunostinta care se plingea ca din cauza psoriazisului, ii e foarte greu sa-si aleaga sapunul. Cineva i-a propus cel de Alep, insa a raspuns ca nu-i pentru el, nu-i face bine. Din cauza psoriazisului, vede imediat reactia pielii la un produs sau altul.

Sotul i-a propus un sapun de-al meu, asa ca a doua zi i l-am dat la testat. Si, surpriza, e atit de incintat de el, incit acum il foloseste pentru ras.  E cel cu ulei de avocat, de aici , pe care sotul si fiul il folosesc de multa vreme si sunt foarte multumiti amindoi. Al lor e in cutie cu capac, de plastic si dureaza citeva luni bune. As putea sa-l pun in recipient de sticla, dar plasticul e mai usor de transportat. Reciclez recipientele de la sapun de ras artizanal, pe care sotul il folosea de la o vreme incoace.

Avantajele sapunului de ras:

  • N-are prin el tot felul de substante nocive pentru sanatate sau pentru mediu ( e de ajuns sa cititi eticheta ca sa va faceti o idee).
  • Ambalajul nu produce deseuri,  il reciclez pe cel vechi atunci cind fabric o noua sarja de sapun,
  • In timp ,e mult mai ieftin decit spuma de ras din comert. E mai ieftin, evident, decit un sapun de ras artizanal.

De fapt sotul e cel care mi-a dat ideea sa-i fac un astfel de sapun, pentru ca el de citiva ani buni il cumpara. Eu imi imaginam ca un sapun de ras e complicat, ca cine stie ce trebuie sa aiba in el ca sa faca spuma si sa hidrateze, ca doar stiti reclamele cu spumele « care ofera o protectie optimala a pielii contra taieturilor »…si alte expresii care te fac sa gindesti ca acolo n-are rost sa-ti bagi nasul, stie industria cosmetica ce face. Iar sotul se mira cum atitia ani a fost dus de nas de aceeasi industrie si folosea after-shave dupa fiecare ras . Acum se rade si … gata 🙂

Mie una fabricarea sapunului nu mi se pare mai complicata decit sa fac o prajitura. Cind am satisfactia ca toata lumea il apreciaza, ma simt si mai motivata sa-l fac. Cu atit mai mult cind am confirmarea ca e bun si pentru piele.

Asa ca va indemn: faceti sapun , cu el ii puteti ferici si pe barbatii apropiati cu cite un sapun de ras.

 

 

 

De Ziua Iei

De Ziua Universala a Iei va arat cu ce ma indeletnicesc de citeva luni incoace. Pentru moment lucrez  imi stric ochii cosind la a doua mineca, la anul trag nadejde sa va arat intreaga ie. Si va rog sa nu ma intrebati unde o sa o port, ca asta nu stiu nici eu!

ie

Simbata si duminica frumoasa va doresc! Si purtati ii, daca aveti!