Gem de fructe de soc

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, dupa ce am stat acasa atata timp in martie si aprilie, parca as tot continua sa stau. Asa ca mi-am luat dintr-una 4 saptamani de vacanta, desi plecam doar 10 zile. Am timp de stat acasa, deci de facut tot felul de lucruri, pe care altfel le aman. Si pentru ca anul asta nu mai avem afine de la munte ca sa facem gem si pentru ca arbustii de soc sunt plini de fructe, am hotarat sa fac gem din fructele de soc. E inutil sa mai spun cat de sanatoase sunt aceste fructe, cum contin ele tot felul de antioxidanti si vitamine. Fructele in stare cruda au un puternic efect laxativ si vomitiv, deci nu sunt recomandate a fi consumate decat in cantitati foarte mici. Efectul dispare in urma fierberii. Eu mananc cate 15-20 boabe pe zi, fara nici o problema. Ma gandesc ca prin fierbere se pierd si substantele cele sanatoase.

Pentru gem am folosit fructe bine coapte. Am facut o prima tura de gem ca sa testez reteta: am folosit zahar de trestie nerafinat, jumatate din cantitatea de fructe. Deci 1/3 zahar si 2/3 fructe. Gemul rezultat a fost prea dulce pentru gustul nostru, iar aroma de zahar nerafinat prea puternica. Am cumparat deci zahar alb pentru tura urmatoare, insa l-am folosit intr-o proportie mai mica, aproximativ 1/3 din cantitatea de fructe. Mai exact la 3.2kg de fructe am adaugat 1 kg de zahar. Am lasat peste noapte fructele de soc cu zaharul, astfel ca a doua zi fructele inotau in sirop. Am adaugat sucul de la o lamaie si am fiert totul cam o ora. Chiar inainte de a se termina fierberea, am blenduit amestecul cu ajutorul blenderului cu picior. Asta pentru ca observasem la prima tura, cea de test, ca gemul s-a separat prea tare intr-o parte « solida », cu fructele, si alta lichida, de sirop. Nu l-am blenduit chiar de tot, ca sa ramana si fructe intregi. L-am mai lasat sa dea cateva clocote si l-am turnat in borcanele pe care le sterilizasem in prealabil in cuptor, le-am inchis bine si le-am pus in paturi, ca sa se raceasca incet. Invatatura de minte de la prima tura: am cumparat capace noi, cele refolosite, oricat de bine ar arata, nu se stie daca sunt perfect etanse.

Asa de bine a iesit gemul, incat ma pregatesc sa fac sirop si/sau jeleu de fructe de soc. Si poate voi scrie un articol despre cum cele mai mari recolte le avem de la plante pe care nu ne-am batut capul sa le plantam sau ingrijim, gen soc, rubarba, fragute. Din flori de soc am facut de multe ori socata, si totusi au ramas destule cat sa avem o gramada de fructe.

Completare din 19/08/2020: am descoperit din întâmplare ce buna e combinația de gem de rubarba/fructe de soc. Mai multa rubarba si niste resturi de soc, ca atata aveam. Iar culoarea roz a gemului e minunata.

Tartă cu lămâie și brânză de vaci

Reteta asta vine dintr-o carte luată acum 15 ani dintr-o benzinărie. Pe vremea aia inca ma mai uitam la cartile ce se vindeau prin benzinarii. E printre putinele carti de bucate pe care le-am păstrat după o triere la sânge a bibliotecii, deci, în ochii mei, e o mică comoară din moment ce și-a păstrat locul. E o carte cu retete de tarte dulci si sarate, scrisa de Maxine Clark si frumos ilustrată. Din ea m-am inspirat pentru reteta de tarta cu brânză de capra si nuci de aici. Tot din cartea asta am invatat sa fac aluaturile de tarta. Cand te gândești că era o vreme când cumparam aluaturi de gata pentru facut tarta…si le spuneam tastelor mele « de casa… Acum cateva zile am luat cartea la răsfoit si am dat peste reteta cu lămâie și brânză de vaci, pe care am zis ca trebuie sa o incerc. Ne place mult tarta cu lămâie, dar o fac extrem de rar, având în vedere cantitățile enorme de zahar si de unt pe care le contine. Asta cu branza de vaci are o cantitate rezonabilă de zahar, nici nu mai trebuie sa o reduc, cum fac de obicei. Ca am mâncat-o la o singura masa deja nu mai e rezonabil…

Reteta:

-pate brisée din:

  • 150g faina
  • 75 g unt
  • 38 g apă

Se mixează la robotul de bucatarie sau la cel cu lama in « s » faina cu untul rece tăiat bucatele. Cand amestecul are un aspect nisipos, se adauga apa rece si se continua pana devine un aluat care se întinde si se pune in tava unsă si tapetată cu făină. Se pune tava la frigider, se aprinde cuptorul (180°C) si se pregateste umplutura din:

  • 400g branza de vaci (nu din cea clasica, de care eu nici nu gasesc aici, ci din cea cremoasa, ca o smantana groasa).
  • 2 oua
  • O lămâie bio
  • 75 g zahar (folosesc zahar nerafinat de trestie)

Se rade coaja lămâii, se stoarce, se amesteca coaja si zeama cu restul ingredientelor cu ajutorul unui mixer cu picior pana se obtine o crema netedă. In carte scrie sa se mixeze coaja de lămâie cu zahărul pana se obtine un praf fin, abia mai încolo se adauga peste restul ingredientelor, dar eu am luat-o pe scurtătură.

Am adăugat crema astfel obținută peste tarta si am pus-o in cuptorul preincalzit. Timp nu va dau, ca sunt adepta uitatului in cutor din când in când pana consider ca e gata. Uitatul in cuptor inseamna de obicei ca ma uit , dar trebuie sa recunosc ca uneori mai si uit de prajitura de acolo si o semi-ard. Zic semi-ard că vad uneori la brutărie lucruri pe care eu le consider de-a dreptul carbonizate, deci cred ca avem niste standarde extrem de diferite.

Doua precizări :

  • amestecul de branza e asa de lichid, încât mi-am zis ca sigur nu iese un lucru bun din el. Ei bine, a iesit excelent. Tarta e fină, ușoară si răcoritoare.
  • in reteta inițială aluatul se coace fara umplutura, iar abia apoi se adauga umplutura si se coace din nou. Bineinteles ca blatul va ieși mai crocant decat mi-a iesit mie, dar am luat-o iarăși pe scurtătură.

Am mai (re)gasit in cartea asta inca vreo 3-4 rețete de tarte sarate pe care le voi incerca in curând. Cred ca tuturor ni se intampla sa dam peste carti de bucate in care găsim rețete pe care le vedem la un moment dat cu alți ochi.

De 4 ori năut

Poate ajuta si pe altii sa scriu despre modul în care împușc 4 iepuri dintr-o lovitura, adică fac 4 feluri cand fierb nautul.

Intai vreau sa precizez sa spun ca sunt o mare amatoare de humus, s-ar putea spune că sunt dependentă de el. La început il făceam cu naut din conserva, apoi am trecut la naut fiert. Fierbeam mai mult si o parte il puneam la congelat într-un borcan. Desi pun diverse lucruri in congelator in borcane de sticla (supe, sarmale, sos tomate, humus…) nautul fiert e singurul lucru care a spart borcanul in care il congelasem. Si nu mi s-a intamplat doar o data, ci de 2 ori.

Însă cu statul asta acasa am pus la punct o metoda de a folosi o mare cantitate de naut pentru 4 feluri de mancare si nu mai congelrz nimic. Asa ca fierb acum cate 1 kilogram (dupa ce l-am lăsat la muiat vreo 20-24 ore) si prepar din el 4 feluri. Bine, un fel nu-l prepar eu, ci fiul, dar stiu si eu rețeta.

Așadar, după ce nautul a fiert (cam o ora jumatate) , fac asa:

  1. Iau din el cat e inca fierbinte (pentru ca mai tarziu nu-l pot separa asa bine de zeama lăsată, care se gelifica) o parte pe care o pun apoi la cuptor in strat subtire într-o tava si las pana se face crocant. După ce scot boabele , presar pe ele ulei de măsline, mirodenii si sare.
  2. Fiul prepară din o mare parte din cantitate o mancare indiană numita dal. Găsiți multe retete căutând pe internet. El caleste o ceapă, niste usturoi, adaugă turmeric, curry, ghimbir ras (cand avem), sare, lapte de cocos si sos tomat, iar apoi pune multe polonice din nautul fiert, lasa sa clocoteasca si opreste focul. Il mancam dupa ce pune pe el pătrunjel, alături de orez basmati. Reteta are si chimion (sau chimen? , eu le confund intotdeauna) pe care nu il adaugă, asa cum ar fi cazul, pentru ca il detest (chimionul sau chimenul, nu pe baiat).
  3. Iau apoi cu polonicul tot ce a rămas din boabele de naut si niste zeama. Din astea fac humus, mai nou pun in el mult origano si cimbru din gradina si iese perfect.
  4. Cu zeama rămasă fac mousse de ciocolată, după reteta de aici.

Bonus: mai fac uneori salate cu naut, frunze verzi si eventual ce mai am in momentul ala in sertarul de legume.

Si uite asa am inceput sa cumpăr naut la saci de 3 kilograme.

Poate a sosit momentul sa schimbam paradigma

Ma gandeam azi la articolul despre descreșterea economică pe care il scrisesem pe la începuturile blogului, il puteti (re)citi aici .

Mi se pare momentul potrivit sa schimbam paradigma sau mai bine zis sa continuam ceea ce unii facem de cand ne-am izolat în casa. Mulți dintre noi am vazut ca ne putem mulțumi cu mult mai puțin decât eram obișnuiți, ca nu avem nevoie de atatea lucruri pe care le cumparam in goana noastra frenetică pentru « a avea ». Cel puțin în casa noastra, de la început de martie, se fac doar cumparaturi alimentare. Asa bizar mi s-ar parea acum sa intru într-un magazin de haine. Bine, nici inainte nu mi se părea prea interesantă activitatea de shopping. Ne-am schimbat chiar si pe partea de cumparaturi alimentare: multi s-au apucat de gătit, de facut paine si n-au mai cumparat ceea ce oferă industria agroalimentara. Citeam zilele trecute un articol cum ca s-au plans fabricantii de biscuiți si alte dulciuri de gata ca le-au scazut drastic vânzările in perioada care a trecut. Mulți au descoperit mici afaceri locale pe care continuă să le susțină. Eu am descoperit cu mare bucurie o ferma de carne cu animale crescute pe iarba, ferma ce livrează la domiciliu sau am comandat de la o firmă micuță ale cărei produse mi se păreau prea scumpe inainte. Merită să dăm mai mult pe lucruri de calitate, sa susținem oamenii care muncesc sa ne aduca acele produse. Am mai descoperit că decat sa merg de 2 ori pe saptamana la magazinul de veac pentru a cumpăra cantități mici de produse, cumpar direct sacul cu cele cateva kilograme de produse din care pe vremurile dinainte ma serveam in acel magazin.

Imi place sa cred ca ne vom schimba cu toții felul de a alege unde se duc banii nostri si nu ne vom arunca iarăși in cursa nebună a consumului. Si daca suntem multi care facem gesturi mici, obligatoriu societatea se va schimba. Chiar dacă acum suntem îndemnați să relansăm economia consumand, ca prea mult au economisit oamenii in ultima vreme.

Decoratiuni cu praf de creta pe geamuri si alte decoruri de Craciun

Anul asta ne-am activat  si am cumparat Blanc de Meudon, care e de fapt praf de creta (carbonat de calciu). Auzisem de cativa ani ca pe langa alte utilizari (curatatul obiectelor din metal, argint, cupru, pigment) se foloseste pentru pictatul pe geamuri. Pentru asta l-am cumparat, la insistentele fetei.

Cum se foloseste praful de creta pentru pictat geamurile ? Extrem de simplu. Se dilueaza in apa, pana iese o pasta usor curgatoare. Apoi se picteaza pe geam, folosind o pensulă.

Asta e ce am pictat eu, in viteza, dar sigur se pot face lucruri mai frumoase. 20181221_154934.jpg

Fata a pictat  cu spor geamurile de la balcon, acolo are o gramada de loc sa se desfasoare. Se poate picta si pe oglinzi, pe pahare, in general pe lucruri din sticla , pe usi…

Si stiti care e partea buna? Alta utilizare traditionala a prafului de creta este … curatatul geamurilor. Asa ca atunci cand o sa ne saturam de ce am pictat si curatam , impuscam doi iepuri dintr-o lovitura… Si de cand am scris articolul, am spalat castronul cu  » vopsea », asa ca am folosit restul solutiei ca sa curat robinetul. Rezultatul e peste asteptarile mele: fara nici un efort,  inoxul s-a spalat perfect si luceste. Am trecut apoi la geamul de la dus, il spala, nu perfect ca otetul, dar macar nu mai miroase prin baie a otet. Acum fata a trecut la lustruit diveselor suprafete de prin baie. Presimt ca o sa mai folosesc praful asta de creta. Poate sunt extaziata pentru ca  noi nu folosim diverse solutii gen Cif sau altele,  asa ca praful asta mi se pare magic.

La capitolul de decoruri de Craciun va prezint bradutul facut dintr-o carte.

20181221_164920

E facut de fiica mea: biblioteca scolii s-a debarasat de o multime de carti vechi pe care ori le-a dat copiilor.

Unele cărți insa ar fi luat drumul gunoiului, asa ca bibliotecara a organizat niste ateliere creative unde au facut diverse lucruri pornind de la carti.

Daca aveti carti care altfel s-ar duce la gunoi si va tentează ideea de a face bradutul, aveti aici linkul.

 

Chefir si iaurt

Acum cativa ani, citind eu despre binefacerile chefirului, am cumparat niste boabe de pe ebay si am trecut la actiune. Asa arata boabele.20181212_182344

Da, da, strecuratoarea e de plastic 😦 e contraindicat metalul in contact cu boabele. Credeam ca e o legenda urbana, dar am observat ca maiaua imi creste mult mai bine in vas de ceramica. Maiaua fiind tot o cultura de microorganisme, sigur e valabil si pentru kefir.

Despre binefacerile chefirului n-are rost sa scriu mai multe. Va spun doar ca, daca e consumat constant, modifica in bine flora intestinala, pentru ca laptele fermentat cu ajutorul boabelor de chefir este un excelent probiotic. Despre flora intestinala am mai scris, dar profit ca sa va recomand (din nou) cartea Giuliei Enders, « Sarmul discret al intestinului », unde se povesteste indelung importanta microbiotei, adica a florei intestinale, pentru sanatatea noastra fizica si psihica.

Odata cu boabele am primit si notita de utilizare a lor, procesul parea destul de fastidios la prima vedere, dar odata ce iti faci mana, vezi ca e o joaca de copii: pui boabele in lapte, lasi pana laptele se prinde, strecori, bei lichidul, iar boabele le pui in alt lapte…si tot asa. Boabele se tot inmultesc, cantitatea de lapte pus la fermentat fiind proportionala cu cea de boabe, cu timpul ai tot mai mult chefir. Asa ca dai din boabe putinilor cunoscatori, încerci sa ii convertesti si pe altii, dar ei raman sceptici…si la un moment dat te trezesti cu prea multe. De vandut nu e genul meu si, oricum, se zice ca nu se vand, doar se dau. Atunci am descoperit situl kefirhood.com si am inceput sa trimit in Franta prin posta, oricui imi cerea. Ca sa spun adevarul, ma bucura sa ajut lumea, dar multa lume nu imi mai spunea nici multumesc, darmite sa imi trimita inapoi un timbru, cat ceream sa imi scot macar pretul expedierii. Dupa ce am devenit experta in lipit cu fierul de calcat pungulitele minuscule de nailon si trimis bobitele, a venit o vreme cand am inceput sa ne saturam de baut chefir si eu de trimis boabe. Am pus o portie la congelator si mi-am incetat activitatea chefiristica 🙂 si…

…Am facut doar iaurt. Va veti intreba probabil de ce fac iaurt, cand se gaseste iaurt de atatea feluri in comert. Unu: pentru ca cel de casa e mult mai bun. Doi: pentru ca bacteriile din el sunt vii, iaurtul nu e pasteurizat. Asta se aplica si la chefir: cel din comert nu are bacterii vii. Trei: evit tot plasticul borcanelor de iaurt.

O vreme am facut iaurt pornind de la cate un borcan de iaurt de ferma , dar dupa 2-3 ture, nu mai iesea: era prea acru, prea lichid. Am cumparat atunci de la farmacie un preparat din bacterii liofilizate special pentru iaurt, cu el pot sa fac zeci si zeci de ture. Cand plec in vacanta pun la congelat putin iaurt, ca la intoarcere sa pot demara o tura noua de iaurt.

Iaurt fac dupa Metoda descoperita pe blogul acesta .  Da, intentionat am pus majuscula, pentru ca e Metoda perfecta. Daca mergeti pe blog, rasfoiti-l cu incredere, e minunat, sunt multe de învățat acolo. Iar reteta cea mai noua e de varza + reteta de sarmale.

Chiar acum am un iaurt la facut :20181213_194805-e1544729438256.jpg

Iaurtul se face sub caciula. Se vede si un chefir in spate 🙂

Am observat ca daca facem iaurt din lapte gras, iese un iaurt ferm,  iar din lapte degradat iese un iaurt lichid, numai bun de băut.

Dupa o pauza de cativa ani, am scos boabele de chefir din congelator si am reinceput sa fac chefir. Intai am crezut ca nu reusesc, nu pareau prea active boabele. Apoi le-am ales pe cele care pareau vii, am inceput cu o canita minuscula de lapte, treptat s-au inmultit, iar acum incepe sa se puna vechea problema: ce fac eu cu atatea boabe? Am oroare de aruncat.

Ce vad acum ca avantaje ale chefirului fata de iaurt: se face mai usor, vase mai putine, laptele nu mai trebuie fiert, nici masurata temperatura. Noi il bem gol, pe cand in iaurt mai punem ba gem, ba miere, ba sirop de artar, ca sa il indulcim.

Voi faceti iaurt? Sau chefir?

Mare, soare si … creme solare

In weekend-ul care a trecut am fost intr-o escapada la mare. E frumos in Normandia, mergem intr-o localitate pe unde trece meridianul Greenwich. E logic sa treaca, dar pana n-am vazut inscriptia, nu m-as fi gandit la asta.

20180708_213714

 

De obicei , pana pe la 11 jumate, plaja e aproape goala, cam așa:

20180709_094831

 

 

Majoritatea lumii incepe sa vina pe plaja cand noi ne strangem bagajele sa mergem la masa, adica pe la 12. Si toti scot crema solara din geanta, se cremuiesc bine si apoi se intind frumos la soare si copiii sunt lasati sa zburde pe nisip. Cand venim inapoi pe plaja, adica pe la 4, e plin de lumea care a venit intre timp. Si daca nu pot vorbi cu ei, macar pot scrie aici. Crema solara e foarte poluanta pentru mediu. Mor coralii, iar unii isi pun intrebarea: daca ei mor, oare omului ce-i face?

Eu una, pe masura ce trec anii, imi dau seama ca natura e foarte bine facuta si, in general, tot ce face omul e sa dea peste cap lucruri, sa faca mai rau, chiar daca, aparent, face bine. Asa si cu cremele solare: credem ca ne protejam, cu riscul de a distruge natura, dar oare chiar ne protejam?

Asa ca m-am gandit ca n-ar fi rau sa repet aici ce am spus anul trecut,  nu mi-am schimbat opiniile.

Mai am si un link la un articol foarte interesant numit Mitul cremelor solare. Aici

Daca nu aveti rabdare sa il cititi o sa rezum ideile principale:

  • Nu exista nici un studiu care dovedeste eficienta cremelor solare in reducerea cancerelor de piele. Nici melanoamele, nici alte cancere ale pielii nu au fost asociate, pozitiv sau negativ, cu utilizarea cremelor solare.

  • In componenta cremelor intra adesea produse netestate sau nanoparticule, cu efect perturbator endocrinian dovedit

  • Nu se stie ce efect are gazul propulsor din sprayurile destinate copiilor asupra plamanilor acestora

  • Melanomul apare in 75% din cazuri in zone ale corpului neexpuse la soare.

  • Cremele priveaza corpul de mecanismele lui naturale de protectie.

Nu vreau sa va conving, ci doar sa va conving sa va puneti intrebari si sa cautati. Dar raspunsul nu-l veți gasi in mod sigur in reclamele pentru creme anti UV.

Cel mai bun lucru de facut expunerea cu masura. Asa facem si vitamina D si nici nu riscam. Fac o mica pauza pentru filozofarile mele de 2 bani, dar nu ma pot abtine. Citeam eu pe undeva ca in epoca noastra oamenii si-au pierdut bunul simt care ii ajuta sa ia decizii si se bazeaza pentru asta pe stat, pe instante superioare, orice ca sa nu-si asume deciziile. Crema asta asa mi se pare: nu mai avem masura in expunerea la soare, se ocupa ea pentru noi, mai bine zis industria producatoare. Noi ne dam cu crema, am facut tot ce era in puterea noastra, nu ne mai batem capul, daca ne ardem, e vina cremei, daca nu o, ii facem reclama ca ne protejeaza.

Si mai vreau sa va prezint cel mai eficient produs cu ecran UV al nostru:

20180709_090602

Se vede acolo in zare. E cortul anti UV pe care l-am luat acum 10 ani cand fata era bebelus. Cortul asta si-a facut toti banii. Atunci il foloseam ca sa punem bebelusa la somn  cat stateam pe plaja. E nelipsit in toate iesirile noastre la mare si in ziua de azi. Fata se instaleaza in el, citeste, se joaca…si isi face siesta incepand cu ora 4-5 cand revenim pe plaja. La mare doarme de dupa-amiaza, desi acasa a nu mai doarme de la 2-3 ani. Cortul ne face si umbra, ne protejeaza cand bate vantul, ne adapostim in el sacosa frigorifica.

Si un lucru foarte important: cand facem pauza de pranz lasam in el tot ce avem cu noi: umbrela, sacosa, prosoape, carti…ca sa le regasim tot acolo cand venim .

Credeti-ma ca as fi vrut sa pun si imaginea cu cortul vazut de aproape, dar toata reputatia noastra de persoane macar putin ordonata s-ar fi dus pe apa Sambetei 🙂

Si daca tot vorbeam de cortul care si-a facut toti banii, as putea sa va spun si de costumul meu de baie care are aproape varsta cortului. A costat cam scump la vremea lui, dar elasticul din el nu s-a modificat si costumul nu-si arata varsta. Asta imi plac: lucrurile de calitate care tin cu anii si care sunt ilustarea vie a zicalei « suntem prea saraci ca sa cumparam lucruri ieftine ».

 

Avum trebuie sa marturisesc ca am trisat putin cu pozele. Sunt cele de acum 10 zile, cand am ramas si peste noapte la mare. Am prins atunci si un apus frumos. Dar nu era cum mi-as fi imaginat, cu lumina soarelui care se reflecta in mare, ci ca o bula de foc care se scufunda in apa.

 

20180708_220418

 

Si am gasit fosile:

20180708_213859.jpg

Pozele sunt de atunci, pentru ca ieri, desi era apa calda, ceea ce nu se intimpla des in Normandia, era plina de gunoaie care pluteau. Atat de multe incat iti taiau orice chef de a intra in mare. In plus mai era o spuma verde bizara care plutea si ea. N-am vrut sa fac poze, pentru ca prefer sa-mi amintesc doar lucrurile frumoase. Ma gandeam doar ca poluarea de ieri se vedea cu ochiul liber. Dar toate substantele din cremele solare care ajung in apa?

 

 

 

 

 

 

 

Daca e vară, e…înghețată

Repede, repede, sa va scriu retetele mele de inghetata, pana nu ma razgandesc. In ultimul timp am tot felul de dileme filozofice legate de bloguri. Adică sa tii un blog, iti mananca din propriul timp si din timpul cititorilor, iar daca toata lumea ar avea blog, ar fi ca un fel de facebook mai pe indelete si nu ne-ar ajunge timpul sa tot citim. Nu stiu cum se rezolva dilema asta care ma macina, decat scriind mai rar, lucruri care, sper, eu aduc un plus celor care le citesc.

Va spun din capul locului ca eu nu-s mare amatoare de înghețată , dar cum sunt pofticioasa, imi cumpar cate un glob pe stradă. De cele mai multe ori sunt dezamagita, mi se pare prea dulce.

Cum ceilalti din casă adora înghețata si, daca n-aș fi pe fază, ar umple vara congelatorul cu inghetata de gata, prefer sa il umplu cu una facuta de mine si asa, toata lumea e mulțumită. Desi, ca sa fiu cinstita, cate un Ben&Jerry mai se strecoara uneori prin congelator 🙂

Am o reteta de parfait de cacao in caietul meu de retete,  e foarte bun, doar ca nu toata lumea de la noi din casa e amatoare de cacao. Asa ca m-am documentat bine pe internet cu scopul de a face sorbet, dar fara masina de inghetata. Nu am masina pentru asa ceva si nici n-am de gand sa cumpar.

Si iata ce am aflat: sorbetul isi trage numele de la turcescul șerbet, care la randul lui are originea intr-un cuvant arab, ce inseamna a bea. Nu contine decat fructe, apa, zahar si…stabilizanti.

Stabilizantii sunt substantele adaugate in inghetata, cu scopul de a retine cat mai mult aer. Printre stabilizanti sunt albusul crud de ou, frisca, guma de guar sau faina de carob (care n-are nimic de a face cu pudra de carob ce se foloseste in loc de cacao). Inghetata industriala fiind produsa cu multi stabilizanti si cu tehnologie mai complicata ,niciodata in casa nu se poate obtine o înghețată la fel de cremoasa ca cea din comert, care uneori contine 50% aer.

Cum se poate totusi obtine un sorbet fara masina de înghețată?

1. Facand ce face masina, adica preparam compozitia, punem la congelat si, din cand in cand amestecam, ca sa nu lasam sa se formeze cristale de gheata. Am încercat, nu prea mi-a  iesit, iar a doua zi inghetata era bocna.

2. Congelam fructe taiate cubulete. Cand sunt gata inghetate, le punem in blender cu un albus crud, blenduim si gata sorbetul fara zahar. Un albus la cam 200g de fructe. N-am incercat, dar zice-se ca e buna. Va rog sa nu-mi vorbiti de reteta cu banalele congelate si blenduite: am facut-o si nu mi-a placut deloc.

3. Folosim stabilizanti mai « seriosi » decat albusul de ou. Anul trecut am cumparat guma de guar, am avut rezultate mediocre. Tot anul trecut am rugat-o pe dna de la magazinul  bio sa-mi comande faina de carob. Cred ca a uitat de comanda mea, am uitat si eu, dar m-am pomenit vara asta ca am primit  un borcanas cu 65g faina, costa 4 euro si ceva si ajunge pentru 13l de inghetata.

Am folosit faina de carob la un sorbet de lamaie. Reteta vorbea de glucoza, refractometru grad de zaharisire, sonda termometrica. Eu am eliminat toate astea si am ajuns la ceva mult mai simplu:

  • 500 ml suc de lamaie
  • 500 ml apa
  • 250g zahar. Reteta prevedea 650g de zahăr plus glucoza. Folosesc zahar de trestie nerafinat Iese cam acra, cine nu-i obisnuit nu stiu cat apreciaza.
  • 5g faina de carob

Pentru cei 500ml de suc, se storc cam 16 lamai. Se amesteca cu 500ml apa, cu zaharul, se pune pe foc. Se adauga faina de carob diluata cu cateva linguri din amestecul precedent si se amesteca bine-bine, se lasa pana cand lichidul e fierbinte (reteta zice 70°). Se lasa la racit, apoi se puna frigider, dupa aceea la congelator. Sau frig pozitiv apoi frig negativ, ca sa vedeti ce limbaj de chef pot sa am.  Cand e aproape inghetata,  dupa vreo 12 ore, se mixeaza la blender sau cu mixerul cu picior. Pe masura ce se mixeaza, ii creste volumul si culoarea se albeste, de la aerul care se incorporeaza. Si gata sorbetul. Se pastreaza la congelator.

Presupun ca vitaminele din lamai se distrug la incalzire, n-am studiat la cate grade si in ce procent.  Dar mi-am spus ca atunci as putea folosi direct suc de lamaie. Ca inghetata n-o maninci pentru sanatate… Asa ca ultimele doua dati am preparat reteta in timp record cu suc de lămâie bio de gata, la de jumate de litru. Recunosc ca gustul nu e asa bun ca si cu lamai proaspat stoarse, dar e mai bun decit orice sorbet de inghetata de gata pe care l-am mancat. Ca am testat cateva…

M-am gandit sa adaptez reteta la suc de portocale, fara zahar.

Alta reteta de sorbet pe care am mai preparat-o e de rubarba. Insa ca sa o apreciezi , 2 conditii sunt necesare: trebuie sa fii un mare iubitor de rubarba, care rubarba trebuie sa aiba gust (ceea ce nu e cazul intotdeauna).

Reteta e simpla: se face un sirop din 200g apa si 200g zahar (am scazut la 120), se adauga 500g rubarba taiata cubulete, se fierbe pana se inmoaie. Se mixeaza, lasa la racit, se congeleaza. Eu am mai mixat-o o data si dupa congelare. Insa nu am fost prea multumita: textura era cam tare, trebuie scoasa din congelator cu 15 min inainte de consum. Iar gustul mi-a sugerat un gem congelat.

Ma pornisem de fapt sa scriu reteta de parfait de cacao.  Are frisca si albusuri batute. Si nu are cristale de gheață. E o reteta facuta si rasfacuta de cand ma stiu. Uneori  mama umplea cu ea ecleruri pe care le punea la congelator, iar cand aveam musafiri, hop, scotea un ecler.

  • 5 oua
  • 2 linguri cacao neindulcit
  • 5 linguri apă
  • 8 linguri zahar
  • 500 ml frisca

O precizare: lingurile sunt mari si umplute cu (cat se poate de mult) varf. De cate ori cineva imi cerea reteta, ma gandeam sa transform totul in grame, dar am uitat de fiecare data. Partea buna e ca se face fara cantar.

Se amesteca zaharul cu cacao. Eu am redus zaharul cu o lingura. Se adauga apa si se pune la foc mic pana se lichefiaza, apoi la foc mai mare pana fierbe. Se lasa la racit. Apoi se adauga galbenusele, pe rand. Se bate frisca, iar spre sfarsit, cand e aproape batuta, se adauga amestecul cu cacao si se continua pana se omogenizeaza.  Se bat separat albusele, se adauga in amestecul precedent, amestecand cu grija cu o spatula.

Reteta asta o faceam in casa pe vremurile cand toata lumea batea albuse crude sa faca spuma de capsuni. Acum banuiesc ca spuma servea avea rostul sa faci din cateva capsuni o cantitate mare de spuma, de ajungea pentru toata familia. Nu stiu daca se mai face si acum. Dar stiu ca francezii pun albuse crude in mousse au chocolat. Si in inghetata. Pe mine ma deranjează putin ideea de albuse crude. Nu atat pentru ca au o antivitamina B6, cat pentru ca sunt puternic alergizante.

Asa ca am modificat putin reteta si, in locul celor 5 oua, am folosit doar un galbenus si un pahar de lapte in care am dizolvat 4 g de faina de carob, pe care le-am adaugat in amestecul de cacao.  Am congelat, am mixat, am amestecat cu frisca batuta. Et voilà!

In reteta mea scrie de 4 ore la congelator, dar pana se intareste, ia mai mult timp.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

8 luni fara sampon sau cum am trecut cu succes la no-poo

Voiam sa scriu despre asta de ceva vreme, iar acum, cand a trecut o perioada destul de lunga de cand nu mai folosesc (aproape deloc) sampon am zis ca ar fi cazul sa ma pun pe treaba, cine stie, poate ii conving si pe altii.

Auzisem de metoda de a-ti spala parul cu diverse solutii naturale, uneori doar cu apa chioara. No-poo nu inseamna nicidecum sa umbli cu parul murdar, ci doar sa practici o spalare blanda. Exista apoi multe persoane care nu-si spala parul, dar il piaptana cu grija minute in sir pe zi, asa ca parul e curat, pentru ca praful e indepartat prin periere.  Incercasem spalarea cu sapunuri sau cu argila rhassoul, dar am regretat: cand sa-mi usc parul, il simteam slinos si trebuia sa-l spal cu un sampon normal.  Nici metoda cu periatul zilnic nu era pentru mine: nu-mi place sa practic actiuni migaloase cand e vorba de par.

Si intr-o zi am citit un articol in care cineva explica de ce si cum a trecut la no-poo si cum aplica metoda. Persoana respectiva a trecut de la spalat zilnic cu sampon, la spalat o data pe saptamina cu apa. Trecerea s-a facut in timp. Articolul a fost declicul care m-a facut sa trec si eu la metoda no-poo. Tocmai facusem o comanda de produs pentru spalat:  voiam sa imi fac un sampon solid. Produsului ii spune shikakai, e de fapt pudra obtinuta din pastaile de acacia concinna, un arbore din familia salcamului. Pulberea e folosita in medicina ayurvedica pentru ca spala (contine multe saponine), hidrateaza, regenereaza parul si combate matreata. Sampon solid n-am mai facut, ar fi trebuit sa comand o substanta chimica , care e majoritara in reteta, pudra de shikakai fiind in cantitate insignifianta.

Inainte de toate, sa va expun datele problemei, pentru ca parul fiecaruia e diferit, iar ce merge la mine nu se potriveste la toata lumea. Am un par care vine putin mai jos de umeri, nu e drept, dar nici ondulat, asa ca trebuie sa-l disciplinez cu un brushing dupa fiecare spalat pe cap, altfel sta in toate partile si are volum prea mare. Se disciplineaza si singur daca nu-i fac brushing: dupa cam 3 zile de la spalat incepe sa se onduleze, asa ca am tot interesul sa-l las cat mai mult nespalat, ca nu-mi place sa-i stric forma, cand el tocmai incepe sa arate frumos. E foarte uscat, probabil de aia nu trebuie spalat des: o data pe saptamina e de ajuns, dar merge si la doua fara sa arate uns sau murdar. Am dermatita seboreica, ceea ce numeam matreata sunt crustele de la dermatita. Ma spalam cu sampon pentru par uscat, dar neparat trebuia sa folosesc si balsam, altfel nu reuseam sa mi-l descalcesc.

Prima data cand am folosit pulberea de shikakai am fost sceptica. Am pus intr-un castron o lingura mare cu virf de praf , am adaugat si o lingura de glicerina vegetala (e buna pentru hidratare) si am completat cu apa pina s-a facut un fel de pasta groasa. Pulberea e maro, cu aspect de pudra de cacao si un miros puternic, aromatic.  Mi-am udat parul, am aplicat pasta pe el si am frecat ca si pentru un sampon obisnuit (v-am spus ca nu-mi plac actiunile migaloase in ceea ce priveste parul), desi nu face spuma. Am clatit bine  si nu mi-am mai pus balsam. Parul a fost curat, ca dupa un sampon normal, doar ca nu s-a mai incalcit.

Am continuat sa-l spal saptaminal in felul asta. Cu timpul, am observat ca daca nu-l aranjez, parul are tendinta sa arate mai mult buclat si mai putin maturos decat inainte. De 8 luni n-am mai avut pusee de dermatita seboreica, nu cred ca e doar o coincidenta.

Va spuneam ca in vremea asta m-am spalat aproape numai cu pudra cea miraculoasa. Cu sampon doar de 5 ori. De 2 ori cand ca am fost sa ma tund, era prima data cand coafeza nu mi-a mai spus ca am parul prea uscat. In vacanta: am folosit samponul pentru par uscat, dar fara balsam dupa: parul mi s-a incilcit si arata ca o matura. Alta data am folosit samponul solid al fiicei, cu un efect la fel de dezastruos.

Autoarea articolului care m-a facut sa trec la no-poo povestea cum simte ca parul ei ii cere concentratie mai mica de pudra, iar apoi trecerea la apa. Eu n-am asa simtiri fine,  continui cu aceeasi concentratie de pudra. Nu trec la apa, inca parul meu nu mi-a cerut asa ceva 🙂 , plus ca spalatul cu apa presupune spalat suvita cu suvita si frecat cu atentie, dupa cum ziceam e prea migalos.

Daca m-ati mai citit pe aici , stiti ca nu-mi plac prafurile care vine de peste mari si tari. Asa ca am incercat sa inlocuiesc pudra de shikakai cu faina de naut, care e folosita de adeptii no-poo. Nu mi-a placut. Nu e pudra, ci se simt bucatalele minuscule de naut. A trebuit sa ma limpezesc de 2 ori, ca pe cand sa ma usuc am vazut ca mi-e plin capul de resturi de faina. Parul mi-a devenit mai uscat si plin de ceva (matreata? dermatita seboreica? resturi de faina?). Am hotarit deci sa las considerentele astea ecologice deoparte, nimeni nu-i perfect, o sa continui cu pudra de shikakai. E si ieftina, costa sub 3 euro punga, care-mi ajunge 3-4 luni.

Imi plac articolele cum era cel despre no-poo, care ma fac sa trec la actiune. Mi se pare ca nu ne influenteaza decit in masura in care noi eram deja pregatiti in capul nostru, dar ne trebuia un bobarnac ca sa o facem. Saptamana asta am citit un articol despre fara sutien. Si ghiciti ce? Nu, nu va spun mai mult 🙂

Later edit: nu mai folosesc glicerina, ca mi s-a terminat, doar pudra de shikakai. Mi se pare ca nu schimba nimic. Mi-am cumparat si o perie cu peri de mistret si ma perii cu ea ca sa aman spalatul cu o zi-doua fata de traditionala saptamana.

 

 

 

Cu sau fara gluten?

Pina acum citeva luni consideram alimentatia fara gluten doar o moda. Ma gandeam ca o fi buna pentru persoanele alergice sau intolerante la gluten. Noi nefiind de nici unele, nu era de noi. Mai auzisem vag ca unele boli gen poliartrita reumatoida se imbunatatesc spectaculos in urma unui regim fara lactate si fara gluten. Am retinut asta, ca la nevoie, daca voi suferi de asa ceva, sa am  un as in mineca.

Dar cum niciodata sa nu spui « niciodata », mi-a cazut in mina o revista al carei articol despre nocivitatea glutenului m-a pus serios pe ganduri. L-a pus pe ganduri si pe sot. Pe foarte pe scurt articolul spune ca glutenul este periculos pentru oricine, doar ca, in functie de organism, tulburarile provocate sunt mai mult sau mai putin grave.

Articolul e scris de citiva doctori in biochimie, in farmacie, in microbiologie, de la centrul Stelior din Geneva, de citiva naturopati si o bionutritionista. Cuprinde mai multe parti, care se suprapun pe alocuri (nefiind scrise de aceeasi persoana). L-am citit de citeva ori cu creionul in mina si o sa incerc sa extrag ideile principale, fara sa intru totusi in notiunile prea complexe.

Intii de toate: ce e graul?

Graul este un termen generic pentru diversele specii ale genului Triticum, care au caracteristici genetice foarte diferite. Unele diferente se datoreaza adaptarii plantei la mediu, deci sunt mutatii genetice spontane. Graul salbatic a evoluat prin incrucisari spontane cu alte plante, devenind astfel primul grau « cultivat » de oameni. Varietatile de origine (cu 14 cromozomi) nu puteau fi folosite in panificatie din cauza continutului scazut de gluten. Mai tirziu, in urma incrucisarilor spontane, a rezultat un grau cu 28 de cromozomi, cu mai mult gluten, care se putea folosi pentru obtinerea painii. Selectiile ulterioare, facute de om, au dus la obtinerea graului cu 42 cromozomi. Varietatile actuale sunt incrucisate si modificate regulat prin transfer de gene, pentru a obtine soiuri tot mai productive.

Gluten este un termen generic ce regrupeaza mai multe varietati de proteine insolubile . Sunt proteine de stocare, care vor servi plantei ca sursa de energie in timpul germinarii. Ele se gasesc sub forma compactata de gliadina, glutenina si prolamina, clasificare facuta in functie de gradul de polimerizare a lantului de proteina. Polimerizarea inseamna reactia de obtinere a unui lant prin aditia unui mare numar de fragmente de peptide . Aceaste lanturi sunt mai mult sau mai putin compactate.

Industria de panificatie vrea o faina care sa creasca bine, din motive cu precadere estetice.  Pentru asta e nevoie de cit mai mult gluten. Prin modificari genetice ale graului s-au obtinut soiurile actuale, foarte bogate in gluten. Insa aceste modificari au dus la o structura a gliadinei foarte diferita de cea a graului stravechi. Capacitatile noastre enzimatice nu pot face fata noii structuri, adica nu mai pot sa o fragmenteze corect.

Glutenul e deosebit de utilizat in industria alimentara pentru ca e proteina vegetala cea mai ieftina din lume. Fainurile sunt imbogatite in gluten,  pentru a le mari elasticitatea. Glutenul mai e folosit ca agent de ingrosare in numeroase preparate alimentare (mincaruri gata preparate, sosuri, supe, brinzeturi).

Pepsina din stomac nu mai poate sa descompuna glutenul in peptide, asa ca acesta isi continua nestingherit drumul spre duoden. Nici enzimele pancreatice (proteazele) prezente acolo nu pot sa il descompuna decit partial. Deci gliadina ajunge aproape intacta la nivelul intestinului gros.

Hibridarea graului are deci ca efect slaba digestibilitatea a glutenului . Evolutia genetica a omului, neschimbata de pe vremea Cro-Magnon-ului , nu poate sa ajunga din urma griul modificat de inginerii geneticieni.

La nivel intestinal, glutenul insuficien digerat are mai multe efecte dintre care cele mai importante sunt:

  •  efectul inflamator
  • efectul de permeabilizare a intestinului, ce devine poros, permitind astfel trecerea in circulatie a fragmentelor insuficient decupate de gluten. Unele dintre fragmente sunt asa-numitele peptide opioide, care, asa cum le spune si numele, au proprietati identicele cu opiumul. Prin intermediul circulatiei  ajung la nivelul creierului, unde (odata depasita bariera hemato-encefalica) duc la simptome ca hiperactivitate, dislexie, probleme de invatare, autism, schizofrenie…  O molecula de gluten contine 16 secvente de peptide opioide.

Glutenul mai are insa si un efect indirect, asupra florei intestinale

Pentru ca speciile din maiaua naturala nu se mai pot dezvolta pe faina actuala, apar drojdii deviante (cum ar fi Candida kluyveromices), care vin sa le ia locul. Speciile oportuniste se adapteaza la noul substrat, dar nu in avantajul nostru, pentru ca produc substante toxice (indican, polifenoli, fenil benzoati si fenilpropionati). In ziua de azi nu mai avem o flora microbiana sanatoasa, in care lactobacilii si lactococii sa asigure un proces de fermentatie lactica, naturala, care face ca hrana sa fie usor asimilata de intestin.

Ar trebui evitat glutenul din hrana?

Gliadina din gluten creste permeabilitatea si iritabilitatea intestinala a tuturor persoanelor sensibile, fie ca sunt sau nu intolerante la gluten. Permeabilitatea intestinala este un factor-cheie in declansarea reactiilor inflamatorii si a bolilor autoimune. Caci permite trecerea anormala in circulatie a  fragmentelor de proteine sau a antigenelor care pot declansa o reactie imunitara.

Exista mai multe niveluri de sensibilitate la gluten:

  • Cazul cel mai grav e alergia la gluten. Simptomele sunt aceleasi ca ale altor alergii: manifestari cutanate, respiratorii, edem Quincke, etc.
  • Unele persoane (2-5% din populatie) sunt intolerante  la gluten si sufera de boala celiaca. Simptomele sunt: diaree, balonari, indigestii, afte frecvente, colon iritabil si aciditate gastrica. Pot apare tulburari din afara spectrului digestiv: carente ( in fier, zinc, vitamine B9, B12, E si K ) si consecintele lor (anemie sau obosela cronica), slabire, dureri articulare, infertilitate, migrene, iritabilitate, anxietate, depresii. Boala celiaca mai poate deschide poarta unui intreg cortegiu de boli autoimune: psoriazis, diabet de tip 1, scleroza in placi…
  • Persoanele sensibile la gluten  prezinta simptome care semana cu cele ale intolerantei, dar care nu duc la aparitia bolilor autoimune.  Regimul fara gluten are ca efect disparitia acestor simptome. Se presupune ca aproximativ 10% din populatie e sensibila la gluten.

Persoanele care nu prezinta aparent nici o problema de sanatate legata de gluten ar trebui sa evite totusi consumul cerealelor cu gluten, pentru ca, in timp, glutenul reprezinta o adevarata bomba cu ceas.

Un caz aparte e cel al persoanelor suferind de boli intestinale, carora chiar si o cantitate infima de gluten le declanseaza reactii suplimentare, le deterioreaza peretii intestinului, provoacandu-le uneori reactii gastro-intestinale sau reactii la distanta (dureri articulare, musculare, dureri de cap…).

 

 

 

Microbiota intestinala (flora intestinala)

E indispensabil sa ne protejam flora intestinala, pentru ca si ea, la rindul ei, sa ne protejeze. Ne protejeaza contra bolilor, a toxinelor sau a metalelor grele. Ajuta la sanatatea fizica si psihica (gratie productiei de serotonina). Sintetizeaza diverse vitamine (K, B12, Tiamina sau B1 si riboflavina sau B2). Astazi, se stie ca flora bacteriana intestinala (microbiota) e un organ care lucreaza neincetat. Cand ea se deregleaza, intregul corp se deregleaza. Deci e foarte importanta o alimentatie care are ca scop reducerea bacteriilor indezirabile si protejarea celor simbiotice (cele lactice).

Bacteriile specifice  prezente in intestin pot sa inhibe sau sa exacerbeze reactiile imunitare declansate de gluten. Studiile au evidentiat prezenta de Pseudomonas doar la persoanele suferind de boli intestinale, in timp ce la cele sanatoase predomina lactobacilii.  Ambele specii bacteriene, in contact cu glutenul, produc peptide. Insa, in timp ce peptidele produse de Pseudomonas sunt foarte imunogene (adica activeaza celulele imunitare) cele produse de lactobacili reduc mult reactia imunitara.

Aceste studii permit punerea in evidenta a legaturilor care exista intre flora intestinala si sistemul imunitar in ceea ce priveste metabolismul glutenului. De asemenea, rezultatele studiilor sustin ideea ca disbioza bacteriana e la originea unor patologii diverse, chiar daca bacteriile respective nu sunt singurele ce modifica digestia glutenului.

Digerarea incorecta a alimentelor e responsabila de starea florei noastre intestinale. Iar permeabilitatea intestinala ingaduie trecerea bacteriilor indezirabile in circuitul sanguin, ceea ce poate avea repercusiuni grave asupra organelor, cum ar fi cazul patologiilor cardiace.

Un element ce influenteaza permeabilitatea intestinala este zonulina, o proteina sintetizata de celulele mucoasei. Alimentul care determina cea mai mare sinteza de zonulina este griul modern. Alt aliment care creste productia de zonulina si implicit permeabilitatea intestinala este cazeina, continuta in produsele lactate. Ca si in cazul glutenului, structura cazeinei laptelui actual e greu digerabila, datorita alimentatia pervertite a bovinelor (adaus de proteine animale si/sau de cereale modificate genetic), ceea ce duce la aceleasi consecinte de sanatate pentru om ca cele provocate de gluten.

In afara de alimente sau aditivi, peretele intestinal e fragilizat si de unele medicamente sau tratamente, cum ar fi antinflamatoarele nesteroidiene, antibioticele, cortizonul, chimioterapia si radioterapia.

Tot un efect de permeabilizare il au si metalele grele, care se regasesc atit in alimentatie, cit si in produse cum ar fi ustensilele de bucatarie, bijuterii sau cosmetice sau in amalgamuri dentare, tigari…

 

De cind am citit articolul, am scazut mult consumul de gluten. Am cumparat fainuri de griu nehibridat (dar parca poti sti ca e chiar asa?). Folosim de multe ori faina de porumb, de orez sau de castane pentru a inlocui o parte sau intreaga cantitate de faina de griu dintr-o reteta. Am incercat sa scad si cantitatea de lactate. Iar pentru baghete folosesc grau de spelta.( Apropo: mai nou adaug in baghete mac si seminte de floarea soarelui).