Gastronomia franceza si cantinele

Daca va intrebati ce legatura are renumita gastronomie franceza cu mincarea din cantinele din Franta, va raspund ca dupa umila mea parere, n-are nici una. Degeaba o fi tara asta vestita pentru mincarea ei, in cantinele de aici se maninca prost.

Prima data se plingeau copiii de mincarea de la cantina. Mi-am zis ca or fi ei mofturosi si i-am lasat sa manince acasa de cite ori se putea. Apoi m-am lovit si eu de cantine, pe vremea cind faceam studii. Am mincat citeva zile , dar n-am mai rezistat si am inceput sa-mi pun mincare cu mine.

Dar in tara asta mincatul la cantina e regula. In loc sa stai mai putin la scoala sau serviciu, sa vii mai repede acasa si sa maninci mai tirziu, maninci la cantina. Pauzele de masa sunt lungi ( 2 ore la scoala primara, minimum 45 minute obligatorii la serviciu) si in general toata lumea maninca la cantina. La scoala, in afara de cei cu alergii grave, care trebuie sa dovedeasca asta cu certificat medical, nimeni n-are voie sa vina cu mincarea de acasa. Imi placea mai mult in Romania cind terminai frumos la ora 14 cele 6 ore de cursuri, decit aici unde termini scoala la 16.30.

Apropo de gastronomie, am mincat si in spital pe cind nascusem. Acolo nu mi-am facut o idee clara.Pentru ca mincarea se comanda pentru a doua zi, am mincat ceea ce comandase cea care statuse in salon inaintea mea. Mi-am zis ca saraca proaspata mama dinainte o fi fost la cura de slabire, dupa mincarea lesinata pe care o comandase. N-am avut ocazia sa maninc ce am comandat eu, ca mi-am cerut rapid externarea, dar a profitat de ea viitoarea ocupanta a salonului. Tot la spital am intilnit pentru prima data « prajiturile proaspat decongelate », mentiunea respectiva se considera a fi un plus pentru numitele prajituri.

La cursurile pe care le facusem de curind aveam cantina mare, unde se minca mizerabil dupa parerea mea. Nu sunt prea indreptatita totusi sa-mi dau cu parerea, pentru ca n-am mincat decit in prima si in ultima zi. Colegii in schimb erau foarte multumiti de mincare. Si atunci am avut o revelatie: nu cumva cantina din scoala primara pina la liceu si mai departe ii pregateste cu gustul fad al mincarii de la cantinele de intreprinderi? Oare nu de aia toti, dar absolut toti francezii pe care ii stiu si au vizitat Romania sunt foarte incintati de mincarea noastra?

De cind am inceput serviciul avem, bineinteles, o cantina. Cum e micuta, nu poti sa nu remarci cum e treaba cu mincarea . De fapt stiam de la copiii mei ca in general totul e distribuit de firme mari, gata ambalat (si prespalat, zic eu, judecind dupa gust), iar treaba asa ziselor bucatarese e doar sa incalzeasca. De fapt nu le mai spune « bucatarese », ci « doamnele de la cantina », logic, ca doar un bucatar gateste. La noi la cantina, unde se comanda pentru a doua zi, portiile vin in ambalaje individuale , de plastic. Am fost destul de socata de cantitatea de plastic care se foloseste pentru o masa acolo. Cam jumatate sau chiar mai mult din angajati isi aduc mincarea la pachet, deci nu sunt singura cu mincarea de acasa.

Mai sunt si cantine bune, putinele care au un bucatar. Acum depinde si de bucatar, la cantina sotului au avut o vreme mincare buna, dar apoi s-a stricat treaba. Probabil ca la noi, fiind populatie mare, sunt slabe sanse sa dai peste un loc cu bucatar si mincare gatita. La liceul fiului se minca bine, aveau bucatar bun si doar carne bio. Dar era la Paris, intr-un arondisment de oameni bogati. Eu imi aduc aminte de practica din studentie la cantina, cind curatam legume sau rulam sute de sarmale… nu-mi placea sa fac asta, dar macar era mincare adevarata.

Cind am inceput sa lucrez, am inscris fata la cantina. Apoi m-am gandit ca oricum maninca nimic, mai bine vine singura acasa, maninca si pleaca inapoi. Eu stau cu inima cit un purice: nu prea vezi multi copii de scoala primara singuri pe strada. Noroc ca scoala e la 5 minute. Am inscris-o si la « studiu », adica sa isi faca lectiile la scoala si sa termine la ora 18. Doar ca am abandonat  din doua motive: sa stai la scoala atitea ore mi se pare prea obositor, iar inainte de « studiu » primeau nelipsita gustare. Care consta din bagheta si Nutella sau bagheta si gem de capsuni care n-are din capsuni decit numele si bobitele. Asa ca acum fata vine singura acasa dupa ce termina scoala.

Nu stiu cum mai e acum in Romania, sper ca n-a ajuns si acolo moda mincatului la cantina. Si vedeti ca gastronomia franceza a plecat de multa vreme de la cantinele de pe aici.

 

Publicités

Despre vanilie

Noi folosim la deserturi vanilia in pastai. Pentru ca cea la pliculet, daca e zahar vanilinat, e chimica, daca e zahar vanilat are doar 1,1% vanilie, deci iese scump . Mai sunt si pliculetele cu praf de vanilie, dar acolo nu stiu daca sunt si bobitele din interior sau e doar pastaia macinata. Oricum, preferam sa vedem ce punem decit sa folosim prafuri sau esente. Si cum din magazin am luat de multe ori pastai prea uscate, ne aprovizionam o data pe an de la un tirg, de la aceeasi doamna, ca vanilia ei miroase sublim.

Anul asta am vorbit mai mult cu ea si ne-a dat citeva sfaturi, de unele nu stiam, asa ca m-am gandit ca le-ar fi de folos si altora.

Vanilia se pastreaza intr-un recipient inchis ermetic, in cutia de legume e frigiderului. A noastra e intr-un fel de eprubeta de sticla , cu capac. Cum avem deja recipientul, nu mai trebuie sa-l cumparam de fiecare data, luam doar pastaile.

Pastaile mici si carnoase se folosesc pentru preparate dulci, cele mari si subtiri, pentru aromat zaharul si facut zahar vanilat

Se foloseste o treime de pastaie pentru a parfuma 1L de lapte. Inainte de folosire se freaca intre degete , se ia o bucatica (1/3), se taie pe lungime si , cu dosul lamei unui cutit se scot bobitele si se pun la infuzat in lichidul fierbinte. Nu se fierbe! Asta se cam bate cap in cap cu retetele mele, unde laptele trebuie fiert. Restul pastaii nu se mai foloseste pentru infuzare: la fel cum intr-o prajitura nu folosim cojile, tot asa, nici in cazul asta nu folosim decit miezul , deci bobitele. In schimb se pot  pune intr-un borcan inchis ermetic, pentru a parfuma zaharul. Sau in alcool, cum ar fi in rom, pentru a obtine esenta de vanilie. Sfaturile astea vin de la fiica vinzatoarei, care e cofetar-patisier.

Pastaile se pot pune in sare, pentru a o parfuma. Recomandat in floare de sare de mare, dar eu o sa incerc cu sare de mare obisnuita. Sarea astfel parfumata se poate folosi la conopida, pentru a contracara gustul intens si putin amarui.  Merge foarte bine cu scoicile  Saint Jacques sau cu pestele. Pina acum n-am folosit sare vanilata, dar omul cit traieste invata.

Si voi ce fel de vanilie folositi?

 

 

Avem o pisica! Cum o hranim?

De citeva zile avem o pisica. Am suferit mult cind a murit cea pe care o aveam inainte si nici nu ne gandeam sa avem alta. Mai ales ca o pisica inseamna batai de cap cind plecam in vacanta si, in general, iti complica viata. Dar te pui cu copilul care de citiva ani vrea o pisica? Care-ti declara ca renunta la toate cadourile de Craciun si de aniversari timp de 10 ani, doar sa o aiba? Copiii astia au un talent innascut de avocat, asa ca ne-a convins. Iar pisica ne-a vrajit pe toti din casa, nu-i de mirare ca in Evul Mediu erau asa prigonite.

 

Luna
Micuta vrajitoare

 

Legat de articolul despre bacterii de acum citeva zile, cred ca-i inutil sa va spun ca pisica participa cu mare succes la circulatia bacteriilor de prin casa: se urca ba pe masa, ba pe paturi, ba daca nu suntem atenti isi baga nasul prin farfuriile noastre. Si nu se multumeste doar cu atit: ni le inoculeaza si intradermic , ca mai zgirie si musca atunci cind se joaca.

Ii multumesc Iuliei ca mi-a dat ideea sa scriu despre alimentatia unei pisici, nu cred ca m-as fi gandit de una singura 🙂

Cind am cumparat pisica, in drum spre casa de unde trebuia sa o luam, am trecut in fuga pe la magazin, sa-i luam litiera si niste mincare. In ziua de azi se gasesc atitea feluri de mincare pentru animale, ca esti pierdut printre rafturi. Am inhatat rapid ceva cu un ambalaj frumos colorat, special pentru pui de pisica, si dusi am fost.

Pisica a mincat cu pofta continutul conservei, dar m-am uitat si pe eticheta cu ingredientele. Situatia nu arata la fel de roz ca ambalajul.

Tot spun aici pe blog ce importanta e citirea compozitiei de pe eticheta, dar uite ca si eu mai am scapari. Compozitia (am cautat echivalentul romanesc al conservei) era urmatoarea:

Roro

Si ce vad aici?

  • In compozitie intra carne si subproduse animale (a se intelege zgirciuri, piele si alte materii dubioase). Si doar 4% din aceasta carne-subproduse   e reprezentata de carnea animalului al carui nume e indicat cu litere mari pe pachet
  • Uleiuri si grasimi, fara precizarea lor.
  • In ordinea importantei vin apoi cerealele. Ce nevoie are un pui de pisica de cereale? Daca era gaina, mai intelegeam.
  • Iar in final zaharuri. Ce sa spun, foarte important pentru o pisica sa manince zahar 🙂

Oricum, conserve o sa-i dam cit de rar. Pisica e un carnivor, noi o sa-i dam nici mai mult nici mai putin decit…carne. Pentru inceput am incercat cu inima de porc, ii place mult. Acum ii dam si cite putin lapte sau branza,  ii plac si ele. O sa-i mai dam cite un galbenus crud din cind in cind. Fiind pui, o hranim des (5-6 mese pe zi) si in cantitati mici.

La hrana uscata nici nu ne gandim, citisem mult despre compozitia mai mult decit dubioasa a ei, despre continutul ridicat de glucide care duce la obezitate si diabet. Chiar in vara am intilnit pe cineva cu un caine diabetic ce fusese hranit cu asa ceva. In plus e foarte usor sa amesteci in hrana uscata tot felul de minunatii, ca doar nu se vad. Iar odata animalul bolnav, stapinul se focalizeaza pe tratament fara a-si pune prea multe intrebari de unde vine boala. Exista si un site frantuzesc care si-a facut un scop din lupta contra hranei uscate pentru animale, pe care o numeste nici mai mult nici mai putin decit otrava.

Acum simt sa fac o precizare. Nu imi place sa spun prea multe despre mine, dar vad ca incet, incet, o fac. In ritmul asta, azi-miine o sa-mi pun poze in costum de baie 🙂 Studiile mele sunt de medic veterinar.  Asta ar putea sa va faca sa credeti ca stiu multe despre alimentatia pisicilor. Fals!  In cei 6 ani de facultate n-am invatat nimic despre asta, desi am invatat sa fac meniuri complexe pentru vaci, cai sau iepuri.  Deci un veterinar n-are mai multe cunostinte despre nutritia ciinilor sau pisicilor decit un om oarecare.  Poate lucrurile s-au schimbat , dar ma indoiesc. Stapinul ciinelui diabetic de care va spuneam, e veterinar. Eu cred ca nu-s rare cazurile cand un autodidact pasionat, stie mai multe despre un anumit subiect decit cineva cu o diploma in specialitatea de unde vine subiectul. Nu de alta, dar o diploma nu inseamna automat ca ai studiat subiectul respectiv, pentru ca asa cum bine zicea un prieten, un inginer nu tebuie sa le stie pe toate, trebuie doar sa stie unde sa le caute. Si oare de ce in societatea de azi am ajuns sa cerem sfatul specialistilor, in loc sa ne ascultam bunul simt? Veterinarul ne spune cum sa hranim animalul, pediatrul cum sa alimentam copilul, o multime de specialisti ne invata lucruri care tin de bunul simt.

Trebuie sa recunosc ca acum 10 ani nu-mi puneam intrebari , iar pisica traia cu conserve. Ii dadeam carne frecvent, iar hrana uscata extrem de rar, cind plecam in vacante. Variam des sortimentele de conserve si privilegiam hrana cumparata de la veterinar. Nu citeam niciodata ce scrie pe verso-ul ambalajului . Ma multumeam cu expresiile care-ti luau ochii:  » hrana sanatoasa », « ingrediente delicioase », « elaborata de experti ». Nu degeaba exista marketingul.  E simplu sa luam conserva, sa o deschidem, sau sa turnam citeva crantanele si sa rezolvam problema. Asa ne-a invatat industria ultimilor ani.  Dar « errare humanum est » si omul cit traieste invata. Iar logica imi spune ca nu-i normal ca un animal sa traiasca doar cu mincare industriala, ca nici noua nu ne-ar place asta.

Aproape terminasem de redactat articolul , cind mi-am amintit ca auzisem vag de un mod de a hrani animalele numit BARF. Imi trecuse pe linga urechi, era pe vremea cind nici nu ne gindeam sa mai avem vreun animal. Aseara am cautat putin sa vad despre ce-i vorba si  mi-am regasit acolo ideile. Am aflat ca hrana de gata pentru animale e chiar mai nociva decit imi imaginam, pentru ca elaborata pentru a valorifica la maximum deseurile industriei alimentare. Iar carnea folosita e de fapt faina de carne provenita din toate subprodusele industriei alimentare (carne de pui inseamna printre altele pene si gheare), centre de ecarisaj sau carnea perimata din supermarket-uri. Daca aveti animale, va las un link de prezentare a alimentatiei BARF aici, intreg sit-ul mi s-a parut foarte interesant. Nu pot sa nu remarc cum in ziua de azi suntem asa de conditionati de industrie, incit trebuie sa luam lectii de revenire la normal, la simplitate.

Cum in ultimii ani ne preocupa foarte mult si impactul ecologic pe care il avem, imi pare bine ca alegind sa hranim pisica aproape doar cu carne , evitam si ambalajele conservelor.  Polueaza mult 12 pliculete de pateu, mincate in ritmul de 2 pe zi.  Eu o sa merg direct cu un borcan in care sa-mi puna macelarul carnea. De o saptamina avem compostor la bloc, asa ca am cumparat litiera vegetala: ambalajul se recicleaza, iar litiera merge la compost.

Titlul initial al articolului fusese despre importanta citirii etichetelor, chiar si la produsele pentru animale.  Ma gindeam sa va spun putin despre asta. Eu sunt recunoscatoare pentru studiile de calitate ce le-am facut acum 10 ani: nu mi-au adus un loc de munca, dar m-au invatat multe. Printre altele si sa citesc corect o eticheta. De atunci am devenit mai vigilenta la cumparaturi alimentare.

Cum nu toata lumea stie cum se citeste eticheta cu compozitia, poate n-ar prinde rau o mica lectie. Trebuie retinut ca:

  • ingredientele apar in ordinea descrescatoare a cantitatii lor din produs. Adica la inceput cel care se regaseste in cel mai mare procentaj, urmatoarele sunt in cantitati din ce in ce mai reduse.  Asta ajuta sa ne reperam, chiar si daca procentajele nu sunt indicate .
  • daca intr-un produs se folosesc ingrediente gata elaborate, de exemplu maioneza sau pesmet, intre paranteze, imediat dupa numele lor, apar ingredientele acestora.
  • cu litere ingrosate sunt indicate ingredientele potential alergizante (de ex soia)

Acum, ca stiti bine cum se citesc etichetele, va propun un exercitiu simplu: luati un pachet de hrana de gata pentru animale si cititi cu atentie eticheta (compozitia, nu ceea ce va ia ochii pe ambalaj).  Ginditi-va dupa aia ca atit ciinii, cit si pisicile, sunt carnivore 🙂

Completare 16/11/2017: am gasit azi un tabel cu clasamentul marcilor de hrana uscata pentru pisici aici .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cum fac sapunul: curs practic pentru incepatori

 

Articolul e o completare a articolului de aici , chiar daca in multe locuri informatia se repeta.

Pentru ca rezervele de sapun mi-s pe terminate, mi-am comandat toate ingredientele si m-am decis sa fac o noua sarja. Cu ocazia asta o sa scriu exact cum fac, pas cu pas si adaug  imagini .

Daca sunteti chiar incepatori si nici n-aveti prea multe experiente de chimie la activ, eu zic sa va documentati totusi  despre pericolele de a lucra cu soda caustica . Pe vremea mea faceam multe experiente de chimie la scoala, am facut chimie si in facultate. Am venit de citeva ori de la scoala cu ciorapii gauriti de acid. Ba chiar am inceput de la o virsta frageda  practica: improvizasem cu sora-mea pe un dulap (!) un laborator de chimie dotat cu destule lucruri, inclusiv o lampa de spirt (de fabricatie proprie, dintr-o sticla de cerneala). Mai tirziu am mutat laboratorul pe balcon. Noroc ca ai mei copii n-au avut niciodata astfel de idei. Adica noroc pentru mine, ca eu imi amintesc cu drag de experientele noastre. Pentru ei cred ca ar fi fost interesant. Nici la scoala nu s-au ocupat prea mult cu experientele, ca in ziua de azi, siguranta primeaza, nici sa aprinzi lampi de gaz nu mai e voie, acidul arde, bazele ard, peste tot sunt pericole. Bine, sa continuam, ca apoi iar ma apuc si divaghez rau de la subiect.

De fapt voi face 3 ture de sapun, dupa cele 3 retete diferite, cele de care scriam  in primul articol .  Desi imi place sa fac sapun, nu sunt o pasionata care incearca noi retete si ar face toata ziua  sapun. Nu, eu incerc doar sa imbunatatesc retetele pina la punctul in care ma multumesc pe deplin, iar apoi sa stau linistita un an-doi pina mi se termina productia. De data asta cred ca o sa stau linistita mai multa vreme, pentru ca m-am luat dupa « o femeie » si am constatat ca in general apa chioara ajunge pentru spalat pe corp.

Am comandat uleiurile de pe un site francez. Mai nou am auzit ca nu e prea etica firma, ca sa zic drept nici nu-mi faceam  mari iluzii vazind ce cantitate de produse au. Dar cel putin toate uleiurile sunt bio si le comand toate din acelasi loc.

In timp ce pentru mincare am pretentia sa nu vina de departe, la uleiuri evit doar uleiul de palmier si asta e tot. Dupa ce facusem deja comanda, am citit ca si uleiul de cocos incepe sa provoace aceleasi dezastre ecologice ca cel de palmier, si asta datorita faptului ca deja e f consumat in lume. Nu imi propun sa fiu perfecta, dar pentru urmatoarea tura de sapun o sa incerc sa ramin la uleiuri si grasimi mai locale. Ma gindesc la cel de masline si probabil la grasime de porc sau seu de vita.

Dar pina atunci sa vorbesc despre tura asta de sapun.

Pentru inceput am folosit reteta de care  va spuneam . Asa arata ea tiparita, de pe situl SoapCalc:

Sapun 1

Se remarca in partea de jos stinga (Soap Bar Quality) ca toate valorile sapunului meu sunt in limitele normale. Va spala destul de bine si va face destula spuma. Fiecare ulei are proprietatile lui si isi aduce contributia proprie la rezultatul final. De exemplu , cel de ricin ajuta la facut spuma, dar nu spala deloc. De unde si combinarea mai multor uleiuri, ca parametrii finali sa se incadreze in limitele dorite.

Se vede ca pentru cantitatea de ulei folosita, la un surgras de 5% imi trebuie 172.29 g soda caustica. Eu voi folosi doar 171 (prefer mai putina soda decit prea multa) Surgras reprezinta cantitatea de ulei care ramine nesaponificata: 5% , adica 62.5 g de ulei . As vrea sa imi ramina nesaponificat uleiul de avocat, care e nutritiv si foarte bun pentru pielea uscata. Ca sa nu intre in reactia de saponificare, las deoparte 50 g, pe care le voi adauga abia dupa ce reactia s-a produs .  Cum uleiurile au indici de saponificare diferiti, fac si o simulare, sa fiu sigura ca atunci cind adaug uleiul suplimentar , restul sunt gata saponificate:

Sapun simulare

Se vede de aici ca 171g soda  saponifica chiar mai putin din cantitatea initiala de uleiuri: chiar si asa 2% din ele ramin nesaponificate. Deci totul e bine pina aici. Pot sa trec la treaba.

Intii fac ordine in bucatarie, eliberind tot ce este pe masa sau linga si in chiuveta. Aduc ustensilele la indemina, las o sticla cu otet nu prea departe, mixerul il pun in priza. Mai tin pe masa citeva cirpe , ca sa am cu ce sterge.

Apoi cintaresc uleiurile. Fac asta chiar la inceput, ca sa nu ma trezesc ca am mai putin ulei decit trebuie, in care caz ajustez reteta. Daca am  mai mult nu e problema, sapunul va fi doar mai surgras. Azi nu prea are cum sa se intimple asta. Doar uleiul de avocat ar putea sa nu ajunga, desi cei 500 ml ar trebui sa cintareasca 460g.  Incep cu cel pe care-l pun deoparte (cele 50g ulei de avocat). Iau apoi o cratita de bucatarie in care le cintaresc pe cele semisolide plus uleiul de avocat, care se dovedeste a fi 453 g, deci ajunge. Cel de ricin, fiind lichid, il adaug dupe ce restul s-au lichefiat.

Ca sa le aduc in stare lichida pun cratita cu uleiuri,  intr-alta cu apa calda.

Uleiuri jpg

Cind vad ca sunt aproape lichide, incep sa  ma ocup de soda.

In cratita (de inox) in care fac sapunul cintaresc apa. Duc cratita pe balcon, pentru ca dizolvarea sodei se face intr-o incapere bine ventilata.  Intr-un castron destul de incapator cintaresc soda, o duc pe balcon si o torn cu grija peste apa. Atentie sa nu inspirati vaporii! Reactia e puternic exoterma, cratita se incalzeste deci foarte tare. Trece o vreme pina se dizolva, mai amestec din vreme in vreme cu spatula. Nici un graunte de soda n-ar trebui sa ajunga inafara cratitei, dar daca totusi se intimpla, turnati putin otet si stergeti bine.

Soda

Cind uleiurile sunt lichide , adaug si uleiul de ricin. Se poate adauga de la bun inceput, dar ma gindesc ca fiind mai putine , lichefierea merge mai rapid.

Astept pina solutia de soda se raceste in jur de 37°, iar uleiurile au aproximativ aceeasi temperatura. Torn atunci uleiurile in cratita cu soda, amestec la inceput cu spatula, apoi pun mixerul in functiune. Spatula o pun in timpul asta in forma in care voi turna sapunul, astfel nu murdareste masa si nici nu sunt obligata sa o spal.

sapun curgind
La inceput amestecul care va deveni sapun e foarte lichid, a se vedea cum se prelinge de pe paletele mixerului.

 

Continui sa amestec cu mixerul tot la 5 -10 minute. Timpul in care sapunul ajunge la consistenta unei maioneze groase depinde de uleiuri, astazi a durat cam 50 minute.

Trace
Observati diferenta de consistenta fata de amestecul initial

 

In faza asta, adaug uleiul pe care il pusesem initial deoparte.

Bineinteles ca metoda mea se poate simplifica punind toate uleiurile in cratita de la bun inceput. Iarna e si mai simplu, se poate uita cratita respectiva pe calorifer si dupa o vreme uleiurile sunt lichide, fara a fi prea calde.

Mai amestec putin si il torn in forme.

Forme
Asa arata proaspat turnat, inainte sa acopar formele cu hirtie de copt.

 

Formele cilindrice vor fi pentru sapunul de ras, iar cele micute sunt formele cumparate cu ocazia comenzii, cam mici pentru gustul meu . Cu ocazia asta mai curge sapun pe masa, ma stropesc si pe miini. Nu m-a ars, dar pH-ul e de 10. Asa ca m-am clatit rapid.

Nu folositi niciodata forme de aluminium sau metal care se oxideaza!.

Cind am turnat in formele mici, am cintarit aproximativ cantitatea de sapun care incape intr-una(55g). Miine, cind voi face o noua tura de sapun, as vrea sa adaug solutia cea mirositoare doar la sapunul continut in forme. Vedeti in reteta ca e indicata cantitatea de parfum pentru tot sapunul, eu voi transfera 220 g in alt vas si voi aplica o regula de 3 simpla ca sa aflu cita aroma pun.  Reteta pentru tura a doua va fi cea in care predomina untul de shea.

La sfirsit sterg spatula, cratita si paletele mixerului bine-bine cu cirpele. Eliberez masa, masa , torn niste otet si o sterg in intregime cu otetul.

Ce am remarcat a doua zi: sapunul meu e inca moale, desi de obicei se intareste mai rapid. M-am gandit ca am pus prea multa apa, si cu ocazia asta mi-am adus aminte ceva: pe la inceputurile mele in ale sapunaritului , faceam combinatia de uleiuri pe soapcalc, dar apoi ma duceam pe alt site: https://www.thesage.com. Asa se intimpla daca fac rar sapun: mai uit. Si iata ce-am descoperit cind am calculat reteta mea aici:

TheSage

Cantitatea de lichid ar fi trebuit sa fie maximum 469ml, eu am pus 475g, cam mult. O sa tin cont de asta la tura a doua de sapun.

Imi place situl asta si pentru ca soda caustica se poate ajusta in functie de cit de surgras dorim sapunul.

Acum nu-mi ramine decit sa astept sa se intareasca sapunul ca sa pot elibera formele si sa ma lansez in tura a doua, cel cu unt de shea.

Poate ca n-ar fi rau sa va spun si cit costa sapunul fabricat dupa reteta asta.

Vedeti aici ce-am comandat, asa puteti face comparatii sau imi puteti indica situri mai ieftine. Am mai cumparat si niste forme. Plus un produs mirositor, ca sa-i pot in sfirsit oferi si sorei mele un sapun, pentru ea un sapun trebuie sa miroasa bine.

AromazoneFolosind datele cu densitatea uleiurilor (de pe situl de unde le-am cumparat), am calculat masa lor in grame, iar pentru reteta de care vorbesc imi ies 38.5 euro , hai sa zic 40 daca pun si soda pentru aproape 2 kg de sapun proaspat facut.   Cred ca e cea mai scumpa din cele 3 retete, pentru ca uleiul de avocat e cel care trage pretul in sus.

Celelalte doua ture le fac dupa retetele din primul articol, dupa aceeasi procedura pe care am descris-o aici . La cel cu unt de shea voi lasa deoparte 50g din el pentru a-l adauga ulterior. Nu voi mai folosi forme pentru sapun de ras, ajunge cit am facut deja. In schimb il voi turna si intr-o forma de silicon pentru prajituri minuscule. Asa o sa am niste sapunuri mititele (cam ca cele care se dau prin hoteluri) pentru luat la piscina sau cind plecam in vacanta.

Later edit: sapunul s-a intarit cu putina intirziere, dar dupa nici 24 ore de la fabricare am reusit sa-l tai si sa-l scot din forme. sapun gata

Nu-i greu sa va dati seama ca cel turnat in noile forme e complet ratat (trebuia sa apara inscriptia 100% home made). Nu-i grav, am lansat cu avint  tura cea noua, cu unt de shea, iar de data asta o sa ung bine bine formele mici, doar-doar o sa-si dovedeasca utilitatea.

Pentru tura a doua am introdus reteta pe TheSage si ma duc dupa indicatiile de acolo: apa si soda in cantitate mai mica.

thes

O sa adaug si argila, pentru ca pastreaza parfumul , mai putin decit cele 3% preconizate, adica 34g, iar inainte de a turna in forme o sa pun deoparte 350g de sapun pe care o sa-l parfumez cu 7g de solutie parfumata.

Va invit sa imi scrieti impresiile voastre daca va apucati sa faceti sapun. Daca folositi reteta asta m-ar bucura sa-mi scrieti 2-3 vorbe daca v-a reusit .

 

 

 

Romania nu-i ca Franta sau despre mincarea din Romania

In vacanta care a trecut ma invirteam printr-un magazin mic de cartier, din Cluj, in cautarea unui unt bio, romanesc, daca se poate, si cu lapte local daca se poate. Printre atitea feluri de unt: ba cu grasime 60%, ba cu 80%, ba unt tartinabil , cu unt de cocos si de shea (!), n-am gasit ce cautam. Si atunci m-am gindit ca socoteala de-acasa, adica cea din Franta , nu se potriveste deloc cu cea din Romania. Aici untul e unt, cu 82% grasime si gata. Mai citesti putin pe eticheta, daca vrei bio, cu lapte din Franta sau daca ai alte pretentii.

Atunci m-am gindit ca trebuie sa-mi fac mea culpa. Mi s-a parut deplasat cum declar pe blog, cu nonsalanta, cum cumpar tot felul de produse bio.  Ca in Romania n-as mai avea timpul, energia , si poate nici banii s-o fac. Mai spuneam ca boicotez supermarket-urile.  Dar in Romania ,  magazinele in care gasesti de toate, de cartier, au tot marfa supermarket-urilor, doar optiunile cumparatorilor sunt mai putine. Tin minte un magazin alimentar dintr-un sat din Apuseni, unde ne-am dus sperind ca putem sa cumparam ceva de mincare: dupa ce am evitat standul deloc apetisant cu mezeluri sau cel bine aprovizionat de « crantanele » cu diverse gusturi si arome, am iesit din magazin doar cu o paine. Cel putin era locala si nu continea diversi bau-bau-uri.

Asa ca m-am dus totusi la supermarket , pe care am reusit sa-l boicotez, asa, mai cu masura, as putea zice 🙂 ) si acolo am gasit si unt normal, bio , cu lapte local. Dar ce te faci cu carnea?  Supermarket-ul avea carne bio. Dar am preferat sa spun NU unei carni care a tranzitat prin 3 tari inainte de a ateriza pe rafturi. Adica o fi vitelul bio (si scump!) dar daca e crescut in Cehia, sacrificat in Germania si transat in Italia, mie nu-mi sugereza nimic bun.  Am preferat sa cumparam carne de la magazine ale unor ferme locale, chiar daca nu stim nimic despre conditiile de crestere sau de hranire ale animalelor de unde provine carnea. Lapte si telemea am luat de la piata, de la cineva de la care luam de ani de zile. Bineinteles ca nu bio, dar macar e local si proaspat.

Insa mania mea de a citi etichete mi-e mai folositoare in Romania decit oriunde altundeva pe unde am fost. Aici, daca iau pesmet , contine faina, apa si maia. Mai exista poate cite unul cu oua uscate, curcuma pentru culoare si atit. Dar cind am citit ce scrie pe punga pesmetului pe care o folosea mama , am ramas surprinsa de atita inventivitate . Citez din memorie: faina de soia, mono si digliceride de acizi grasi, plus alte bazaconii , ca lista era lunga. Si asta il folosea mama, pe care de ani de zile o dascalesc si ii repet ce scriu aici pe blog. Nu-i de mirare ca oamenii avind asa o alimentatie, farmaciile s-au inmultit ca ciupercile, la fiecare colt de strada .

Paine n-am avut nici timp nici chef sa fac, iar pe canicula pe care am prins-o, ar fi fost chiar ultimul lucru la care m-as fi gandit. Am luat din magazin, sperand doar ca ingredientele de pe lista corespund cu realitatea. Si am mai descoperit cu ocazia asta inca un argument pentru baghetele facute in casa: n-au sare iodata. Citeodata n-au sare deloc 🙂 , cind mi se intimpla sa uit.

Cu fructele si legumele parca e mai usor, ca se gaseste cite un vecin sau cunostinta sa-ti dea din recolta de rosii , prune , ceapa sau castraveti . Recolta e  » bio » , pina afli ca la un anumit moment respectivele legume au trebuit tratate cu ceva « ca altfel nu se face nimic ». Am mai primit si oua, ba chiar si un iepure. Am fost obligata sa gatesc iepurele, in ciuda faptului ca , nu stiu de ce, iepurele il asociez cu o pisica si drept urmare, sa maninc un iepure e putin ca si cand as fi obligata sa maninc o pisica…

Mai sunt  vinzatorii din piata, unii chiar recomandati de cunostinte. Cel putin in Romania  poti sa cumperi lucruri  de la tarani, legume care au crescut in pamint si care au gust cit n-au aici multe fructe sau legume. Aici chiar si producatorii sunt fermieri mai mari, mi se pare o recolta relativ industriala,  nu stiu ce metode de cultura folosesc. Iar unele lucruri bio de pe la magazin  nu cresc direct in pamint, la lumina soarelui…

Ce imi place cel mai mult in Romania: pot sa cumpar afine sau mure care vin de la munte . Profitam si mincam , ba mai punem si gem de adus acasa. Dar si acolo e o hiba, ca eu transform pretul in euro si zic ca-s ieftine. Dar imi dau seama ca pentru unui om obisnuit  nu-i e usor sa plateasca 20 lei pe un kilogram de afine . Si oricum deja sunt atitea produse, destule, al caror care pret il depaseste pe cel de aici. Cit despre afine, ma bucur ca avem sansa sa gasim din cele de la munte: au gust si sunt netratate, spre deosebire de cele de cultura, de care tocmai am citit ca sunt printre cele mai tratate fructe. Si sunt si mai scumpe.

Ca tot ziceam de magazine mici. Am mers intr-unul sa caut soda de rufe. Folosesc cam 2 kg pe an , si daca tot o cara masina, imi iau de obicei din Romania, unde costa citiva lei. La raionul detergenti erau toate pungutele si cutiile de detergenti pe care le stiu asa de bine si de aici, dar soda de rufe, aia care se gasea si in comunism, lipsea cu desavirsire.  Nici la supermarket nu era. Probabil o sa se gaseasca peste citiva ani, cum se gaseste si aici, importata de pe undeva, cu 7 euro si ceva kg, pe post de articol de lux. O sa-mi ziceti ca se gaseste la magazinele de metalo-chimice, dar dupa ce in doua dintre ele nu era , nu mai aveam timp sa bat tot orasul.

Cam astea ar fi experientele mele in legatura cu cumparaturile alimentare in Romania.

 

 

 

 

Tarta simpla-simpla cu corcoduse

Reteta asta am perfectionat-o acum 3 ani, cind corcodusii de la bloc au fost foarte roditori. Era anul cind fiul dadea concursuri de admitere . Sistemul de aici de admitere e foarte diferit de cel romanesc: timp de 5 saptamini pleci in fiecare dimineata si dai probe peste probe , scrise, pentru mai multe scoli (care sunt facultati de ingineri) deodata (scolile sunt grupate in asa numitele banci de concursuri). Dupa aia astepti rezultatele si incepi sa dai probele orale, pentru fiecare facultate la care esti admisibil (adica notele de la scris sunt peste un anumit barem) in parte. In perioada cit isi dadea oralele, fiul ma ruga sa fac tarte cu corcodusele pe care le culegea spre seara de prin gradina imobilului. Cred ca am facut vreo 15 in total. Asa ca am avut vreme de perfectionat reteta si ajustat cantitatile.

De atunci corcodusele au fost de la putine spre deloc, nici gind sa ajunga pentru o tarta. Insa anul asta recolta e bunicica, nu ca atunci, dar de o tarta tot ajunge. Asa ca ne-am pus pe treaba. Echipa sot-fiica cea mica au fost responsabili cu munca de jos 🙂 la propriu si la figurat: au coborit ca sa recolteze corcodusele. Apoi fata le-a scos simburii cu ajutorul unei scule de scos simburii de visine. Scula e buna nu numai ca e perfecta pentru corcoduse, dar se poate folosi drept momeala sa pui copilul la treaba pe care el o vede ca pe o distractie. Am facut tarta, a iesit foarte buna. Peste citeva zile am repetat-o, nu de alta dar am preferat sa ma activez si sa o fac, decit sa mincam inghetata din comert pe care pusese sotul ochii in magazin.

Parerea mea e ca fructele sunt cele mai bune de mincat crude (cu exceptia gemurilor pe care le pun pe iarna). Insa mi se pare ca prunelor si rudelor lor mai modeste, corcoduselor, coptul le aduce o savoare in plus: parca sunt mai bune in prajituri. Si la visine se intimpla la fel zic eu, dar cum aici nu prea avem visine, cind gasim le mincam tot crude 🙂

Reteta e simpla: o pate brisée ca aici, facuta cu 200g faina, 100g unt, la sfirsit se adauga 50g apa. Se lasa putin , apoi se intinde si se pune in tava unsa si tapetata, cu multa grija ca aluatul sa urce pe peretii tavii pina sus (partea cu corcoduse e lichida, isi ridica volumul cind fierbe, deci aluatul o impiedica sa curga si sa se infiltreze pe sub tarta).  Intre timp se pun ajutoare la scos simburii din corcoduse. Daca nu avem ajutoare, o facem noi si ne consolam cu gindul ca merge mai repede .

O smecherie pe care am invatat-o de curind : pun tava cu aluatul la congelator , cam 10-15 minute, timp in care nu ingheata, dar se raceste f bine. Cind se pune tava in congelator, se porneste cuptorul.

Umplutura tartei :

  • corcoduse (900g)
  • zahar ( 130g , eu folosesc zahar de trestie nerafinat)
  • amidon de porumb (30g)

Se amesteca toate intr-un vas, se scoate tava din congelator, se raspindeste uniform amestecul pe aluat, se pune la cuptor. Focul trebuie sa fie mediu. Nu mai dau cifre, ca se pare ca am un cuptor cam ciudat. Se coace pina aluatul de pe margini capata o culoare aurie (cam jumate de ora zic, dar nu-i batut in cuie). Apoi se lasa la racit, cel mai bine se maninca abia la 1-2 ore , cind umplutura s-a gelificat.

Ziceam ca am ajustat cantitatile testind acum 3 ani: unele corcoduse sunt mai acre, altele mai dulci, unele mai zemoase ca altele. Tartele noastre ies destul de acrisoare, noua ne plac, dar poate nu sunt pe gustul tuturor. In vremea de teste, unele imi ieseau destul de lichide, acum imi ies chiar cum trebuie, deci nu indraznesc sa scad cantitatea de amidon.

Pentru a  doua tarta facuta zilele trecute am folosit 1kg de corcoduse, 150g zahar si 35 g amidon. A iesit perfecta.

Ieri am vazut la piata corcoduse cu 7.95 euro/kg.  Iar astea de la bloc se strica pe jos…

Tarta

Pofta buna!

Si cu asta va las, ca plecam in vacanta,  ar trebui sa fac bagaje 🙂

 

 

 

 

Intre contaminarea cu dioxina si pesticide, cum alegem produse animale mai sanatoase?

 

 

Astazi un nou capitol din cartea Désintoxiquez-vous. E vorba despre carne si produsele animale.

Chiar daca in Franta hormonii au fost interzisi in alimentatia animalelor, vitele primesc in continuare antibiotice, ce se folosesc in cantitati mari, pentru ca animalele sa faca fata conditiilor intensive de crestere, favorabile aparitiei epidemiilor.

Antibioticele permit accelerarea cresterii animalelor, chiar daca in teorie UE interzice folosirea antibioticelor in acest scop. Un porc sub tratament antibiotic are nevoie cu 10-15%  mai putina hrana ca sa ajunga la aceeasi greutate ca un altul netratat.  China administreaza anual animalelor de crescatorie 100 000 tone de antibiotice .

Tratamentele animalelor contribuie in mod evident la fenomenul de antibiorezistenta care se manifesta la oameni in ultima vreme. Pentru ca in carnea folosita pentru consum mai persista reziduuri ale acestor tratamente.

Agricultura intensiva foloseste in alimentatia vitelor porumb si soia, foarte greu digerabile de catre acestea, in urma carora corpul lor produce cantitati mari de omega 6 inflamatorii.

Animalele de crescatorie mai pot fi contaminate de poluantii industriali. Animalele care respira aerul poluat de uzine sau beau apa improprie , vor concentra in carne un numar mare de reziduuri chimice, in special dioxine sau PCB ( policlorobifenil ). Suspecte ca si cancerigene sau neurotoxice, aceste reziduuri persista si se acumuleaza in grasimea si viscerele animalelor, sau trec in lapte sau oua.

Animalele se mai pot contamina cu pesticide daca maninca produse care contin asa ceva. Mai mult, exista un efect de concentrare: ingurgitind o cantitate mare de plante sau cereale, animalele vor concentra reziduurile, carnea lor devenind astfel mai toxica decit vegetalele consumate. In general pesticidele , ca si dioxina, se vor concentra in grasime. Dar le vom gasi si in ficat sau rinichi sau in lapte.

Asa ca se pune intrebarea: cum alegem carnea pentru consum?

Consumul limitat la maximum 500g carne rosie pe saptamina

De alternat cu peste, oua sau proteine vegetale (soia, fasole, linte).

Cumparind mai putina carne, ne putem permite sa cumparam carne de calitate.

Alegeti labelizarile pentru carne/sunca

Pentru Franta exista Label Rouge.

Certificarea bio AB garanteaza absenta OGM-urilor in orice stadiu de productie, respectul animalelor si alimentatia compusa din 95% substante bio.

Sunca alegeti-o « superioara », ceea ce garanteaza absenta polifosfatilor care umfla carnea cu apa. Cu polifosfati, 1 kg de carne va ajunge 1.5kg sunca. Preferati sunca produsa din porci de ferma.

Carnea bio e mai scumpa, insa cea ne-bio, umflata cu apa, isi va pierde 30% din greutate in timpul gatirii.

Evitati carnea din fast-food-uri si din mincare gata preparata. Ea provine de obicei din import, cumparata la un pret mic, si continind multe grasimi saturate. Grasimile saturate sunt responsabile de boli cardio-vasculare si sunt foarte pro-inflamatorii. Chiar daca nu e din import, in cele mai multe cazuri provine de la vacile de lapte de reforma. Ca sa amelioreze gustul, producatorul adauga multa grasime. Iar ca sa produca carne gata tocata, adauga de multe ori proteine vegetale ca sa creasca greutatea produsului sau inlocuieste o parte din carne cu sub-produse cum ar fi tendoane, fin macinate.

Apropiati-va de producatori

Privilegiati vita hranita doar cu iarba. Iarba da gust carnii si aduce acizii grasi esentiali, scazind grasimile saturate. De multe ori animalele sunt hranite cu porumb si soia OGM, chiar daca sunt ierbivore stricte.

De privilegiat micile crescatorii, ca sa se evite carnea cu antibiotice. De exemplu vitele Black Angus. Iepurele doar bio, pentru ca fiind un animal foarte sensibil, e cel mai mare consumator de antibiotice.

Limitati toxicele din carne

Consumati cit mai putine organe( ficat, rinichi…), mezeluri si carnuri grase. Privilegiati bucatile de carne slaba, mai putin contaminate cu PCB. Preferati laptele semi-degresat.

Atentie la oua

Privilegiati ouale de gaini crescute libere sau bio ( a caror stampila incepe cu cifra 1 sau 0).

Vin cu o completare: pe vremuri nu stiam de ce e asa de evitat OGM-ul. Asta pina am vazut un film despre Monsanto. OGM-urile sunt produse special ca sa reziste pesticidelor Monsanto. Adica daca un cimp de cereale sau soia transgenice e stropit cu pesticide, totul moare in jur, mai putin vegetalele transgenice. Va imaginati ce cantitati de pesticide contin acele vegetale. In ziua de azi mai mult de 70% din cultura mondiala de soia e OGM. Iar soia e folosita la hranirea animalelor.

Noi in ultimii ani am redus mult consumul de carne, pe care o cumparam bio. Facem exceptie pentru vita Angus sau de prin Noua Zeelanda (imi place sa cred ca acolo animalele zburda libere pe cimpii). Stiu ca nu e ecologic, dar nu poti fi perfect. Sau mai cumparam carne de la macelar, imi imaginez ca isi alege cu grija furnizorii. Apoi ma gindesc ca un miel de lapte, saracul, n-a avut o viata prea lunga ca sa acumuleze multe toxine.

Ouale, laptele , untul si smintina le cumparam bio. Brinza o luam si-si, acolo gustul conteaza. Nu ne plac brinzele moi, astea tari se fac la munte, deci cred ca vacile de pe pasune nu-s prea tratate. Mai ales ca in general alegem brinza de vara, ca e mai gustoasa.

Altfel in ultima vreme am aflat de citeva ferme de carne, probabil la toamna o sa dam o fuga, nu-s tocmai linga casa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Desert simplu de tot cu afine

Pentru reteta n-am poza: n-am preparat inca desertul anul asta. Dar abia astept sa ajung in Romania ca sa ma pun pe treaba. Cind ajungem « acasa » , unul din primele drumuri e la piata, de unde neaparat cumparam afine, 3 kilograme , sa fie. In general mincam cam 1kg-1.5 kg pe zi. Apoi dam fuga la magazinul de lactate , sa cumpar ingredientele pentru desertul de care va spun.  Si mincam cit de mult, uneori dimineata, la prinz si seara. Servim si prietenii, daca vin pe la noi. Le-am dat si reteta, care e foarte simpla. E de fapt o reteta de cheesecake modificata de mine pe ici pe colo , ca sa nu fie asa calorica.

Aveti nevoie de : afine (logic), frisca, brinza de vaci si eventual iaurt sau sana plus niste miere pentru indulcit.  Cantitatile sunt destul de vagi, fac totul dupa ochi.

Se adauga la frisca nebatuta (250ml sa zicem) 2-3 linguri de brinza de vaci (daca e grasa e mai bine). Se bate frisca, apoi se indulceste (dupa gust) cu niste miere. Se mai poate adauga niste iaurt sau sana, ca sa fie mai dietetica (!). Apoi se adauga afine , cit de multe. daca aveti strugurasi, mure, merisoare, puteti sa le puneti si pe ele (doar sa fie in cantitate mult mai mica decit afinele).

Cum nu-i foarte dulce, dupa o zi-doua afinele incep sa fermenteze, deci e preferabil sa se manince proaspata. Eu fac o cantitate  destul de mare, in care afinele predomina in amestec. Ce ramine , « inmultesc » a doua zi punind niste iaurt si niste afine in plus.

Reteta initiala de cheescake nu continea gelatina sau alte intaritoare, brinza si frisca ajung. Deci daca folositi o baza de cheesecake, puteti sa transformati desertul in ceea ce era la origine.

Cit despre valoarea nutritionala :  retinolul (continut in afine) are nevoie de grasime ca sa se absoarba. Cit despre calorii, eu zic sa le uitam, e totusi un desert.

Pofta buna!

 

 

Cum sa evitam pesticidele din fructe si legume?

Continui cu un capitol care mi s-a parut interesant din cartea « Désintoxiquez vous ».

Pesticidele sunt prin natura lor substante periculoase, care actioneaza asupra organismelor vii (insecte, bacterii, ciuperci, vertebrate, viermi, plante…). Daca produsele fitosanitare ar fi inghitite in starea in care se folosesc, ar provoca intoxicatii puternice chiar moartale. Nu putem decit sa ne imaginam efectele asupra noastra atunci cind le consumam in doze infime, dar repetate. Remanenta lor in mediu poate sa varieze de la citeva ore sau zile la citiva ani. Unele, cum ar fi cele organocloruratele (cum ar fi DDT-ul) persista ani de zile si contamineaza lanturile trofice.

Dar cei care se expun la riscurile cele mai mari sunt cei ce lucreaza in agricultura, pentru ca vin in contact direct cu pesticidele. In ultimii 30 de ani, multe anchete epidemiologice evoca implicarea pesticidelor in numeroase patologii ale agricultorilor: probleme respiratorii, patologii canceroase (cancer de prostata, limfom non Hodgkin, mieloame), boli neurologice ( Parkinson, tumori cerebrale), probleme mari imunitare sau tulburari de reproducere…

Daca expunerea profesionala la pesticide a avut loc in perioada prenatala, consecintele sunt dezastruoase. : moarte fetala sau malformatii congenitale , probleme ale motricitatii fine , de memorie sau ale acuitatii vizuale cind copilul creste. Alte probleme care apar sunt o greutate redusa la nastere, si cresterea semnificativa a riscului de leucemie. Mai multe studii indica o legatura  intre autism si expunerea la pesticide, astfel o femeie insarcinata care traieste in apropierea unei ferme care foloseste astfel de produse chimice, are un risc cu 66% mai mare ca sa aiba un copil cu autism.

Pentru consumatorii « clasici » , din cauza diversitatii pesticidelor, e foarte greu de evaluat efectul unui produs in particular. Specialistii numesc « efect cocktail » patologiile datorate amestecului de substante chimice, ingerate pe termen lung sau mediu. Tot ei afirma ca beneficiile pentru sanatate ale consumului de fructe si legume sunt superioare riscurilor expunerii la pesticide. Asa ca pentru a limita efectele nedorite, cel mai bine e sa incercam sa ne protejam, aplicind citeva reguli simple:

  1. Consumati fructe si legume bio

Astfel suntem de10 ori mai putin expusi la pesticide. Filiera bio exclude utilizarea ingrasamintelor, a pesticidelor, aditivilor chimici si OGM-urilor, dar si a antibioticelor si a hormonilor de crestere . Pentru cei sceptici, care spun ca in cultura bio exista contaminare de la cimpurile invecinate, analiza comparata a produselor bio cu cele conventionale arata 0 reziduuri de pesticide contra 37.

Se pare ca agricultura biologica e mai interesanta si pe plan nutritional, produsele avind concentratii in antioxidanti mult mai mari.

Incercati sa privilegiati produsele bio mai ales pentru cele care se maninca crude, salata, mere, pere ,piersici si fructe rosii.

Consumul bio este solutia cea mai simpla, mai radicala, dar probabil si cea mai scumpa. Pentru ca producatorul e remunerat corect, contrar filierelor intensive, care printre altele, sunt subventionate. Pentru ca agricultura bio presupune spatiu mai mare, mai multa mina de lucru. Insa un produs bio are un raport calitate-pret mai bun: nu e umflat de apa si si-a conservat calitatile nutritive. Un mar bio se maninca in intregime, cu tot cu coaja. La un pom ne-bio ar trebui inlaturata coaja si inca 1cm din miez pentru a inlatura cele vreo 40 de produse chimice. Iar consumatorul de bio si-a schimbat felul de a consuma, tinzind sa cumpere produse vegetale, de sezon, brute. Privilegiind o alimentatie bio, suntem mai atenti la risipa.

Deci se poate consuma bio fara a mari bugetul , mincind mai sanatos, gatind mai mult. In general consumatorii bio n-au un venit mai mare decit restul consumatorilor.

2. Aflati ce vegetale sunt cele mai poluate

Organizatia americana de sanatate publica EWG publica in fiecare an lista cu cele 15 fructe si legume mai « curate » si cele 12 cele mai « murdare ».

In general merele si capsunile sunt cele mai toxice, urmate de telina, spanac si castravete.

3. Spalati si frecati fructele si legumele

Asta permite eliminarea unei parti mici de pesticide. Spalati-le chiar inainte de a le consuma, nu cu mult timp inainte. Idealul ar fi sa le frecati cu o perie de legume apoi sa le uscati cu un servet.

Se adauga 1 lingura de bicarbonat la litrul de apa sau otet alb ( o treime otet, doua treimi de apa) si astfel se elimina orice urma de ceara. Apa astfel preparata se mai poate folosi pentru « decontaminarea » legumelor sau fructelor care nu se pot decoji usor (rosii de exemplu).

4. Curatati fructele si legumele cele mai poluate

Indispensabil, cind nu sunt bio. Nu puneti rondele de lamiie in bauturi sau ceaiuri decit daca sunt bio si spalate in prealabil. Eliminati frunzele exterioare ale salatelor, prazului, verzei.  Inlaturati cu cutitul partea ce inconjoara pedunculul (care delimiteaza tulpina de radacina), acolo se aduna « mizeriile ».

5. Variati

Variati legumele si locul de unde le cumparati, ca sa evitati acumularea moleculelor asociate unora din ele. La salata de exemplu evitati varietatile fragile( si deci tratate mai mult) in favoarea celor mai rustice (rucola de exemplu).

6.Alegeti

Legumele-radacina sunt mai protejate de pamint. Cu exceptia cartofilor, foarte tratati.

Mai protejate sunt si cele care sunt intr-o pastaie (mazarea) sau eapa, invelita in mai multe foi.

7. Mincati local si de sezon

Produsele proaspete de sezon contin in general mai putini conservatori chimici sau pesticide utilizate pentru stocarea lor in timp ce parcurg distante lungi. Preferati bio local, pentru ca nici bio n-ar fi scutit de conservatori.

Pentru produsele care provin din afara UE : reziduurile de pesticide pot fi superioare celor autorizate in UE sau pot fi tratate cu pesticide interzise demult in tarile UE.

8. Cititi etichetele

Pentru fructe si legume, singura obligatie legala consta in indicatia tratamentului de dupa recolta. Dar atentie: « netratat dupa recoltare » nu inseamna absenta tratamentului inaintea recoltarii.

9. Gradinariti

Idealul e cultivarea propriilor legume si fructe, folosind metode naturale. Aici gasiti lista completa a produselor care pot inlocui pesticidele si insecticidele cele mai suspecte.

Dar vinul ?

Industria vinului e unul din sectoarele unde utilizarea pesticidelor e foarte importanta. In general in vin se regasesc 3-12 urme de pesticide. Pentru a limita poluarea cu pesticide:

  • preferati vinurile din zonele uscate ( Languedoc, Provence), unde nu e necesara folosirea de fungicide
  • evitati anii ploiosi
  • vinul alb e mai putin poluat in pesticide din cauza timpului de macerare mai scurt.
  • cu cit vinul e mai vechi, cu atit urmele de pesticide dispar
  • alegeti vinuri bio, chiar daca si in unele din ele se gasesc una-doua urme de pesticide

In concluzie sa mincam nu inseamna doar sa ne hranim. Inseamna sa consumam si sa gatim cu placere produse brute, de calitate, sa apreciem valoarea alimentelor si sa ne uitam cu mai mult repect la continutul farfuriei.

Noi in general aplicam regulile de aici, dar nu strica sa mi le reamintesc. Iar pentru vin tocmai am cumparat niste vin din Province, iar cavistul ne-a spus ca din cauza caldurilor, la ei nu trebuie aplicat fungicid. Ne-a mai explicat ca noii viticultori sunt destul de orientati spre agricultura biologica.  Si voi? Cite din ele le aplicati?

 

 

 

 

 

 

Indemn ca sa faceti sapun de ras in casa

Daca pina acum n-am insistat, acum va indemn sa faceti sapun.

Sigur e mai bun decit ce se gaseste prin magazine. Acum citeva zile, vorbeam cu o cunostinta care se plingea ca din cauza psoriazisului, ii e foarte greu sa-si aleaga sapunul. Cineva i-a propus cel de Alep, insa a raspuns ca nu-i pentru el, nu-i face bine. Din cauza psoriazisului, vede imediat reactia pielii la un produs sau altul.

Sotul i-a propus un sapun de-al meu, asa ca a doua zi i l-am dat la testat. Si, surpriza, e atit de incintat de el, incit acum il foloseste pentru ras.  E cel cu ulei de avocat, de aici , pe care sotul si fiul il folosesc de multa vreme si sunt foarte multumiti amindoi. Al lor e in cutie cu capac, de plastic si dureaza citeva luni bune. As putea sa-l pun in recipient de sticla, dar plasticul e mai usor de transportat. Reciclez recipientele de la sapun de ras artizanal, pe care sotul il folosea de la o vreme incoace.

Avantajele sapunului de ras:

  • N-are prin el tot felul de substante nocive pentru sanatate sau pentru mediu ( e de ajuns sa cititi eticheta ca sa va faceti o idee).
  • Ambalajul nu produce deseuri,  il reciclez pe cel vechi atunci cind fabric o noua sarja de sapun,
  • In timp ,e mult mai ieftin decit spuma de ras din comert. E mai ieftin, evident, decit un sapun de ras artizanal.

De fapt sotul e cel care mi-a dat ideea sa-i fac un astfel de sapun, pentru ca el de citiva ani buni il cumpara. Eu imi imaginam ca un sapun de ras e complicat, ca cine stie ce trebuie sa aiba in el ca sa faca spuma si sa hidrateze, ca doar stiti reclamele cu spumele « care ofera o protectie optimala a pielii contra taieturilor »…si alte expresii care te fac sa gindesti ca acolo n-are rost sa-ti bagi nasul, stie industria cosmetica ce face. Iar sotul se mira cum atitia ani a fost dus de nas de aceeasi industrie si folosea after-shave dupa fiecare ras . Acum se rade si … gata 🙂

Mie una fabricarea sapunului nu mi se pare mai complicata decit sa fac o prajitura. Cind am satisfactia ca toata lumea il apreciaza, ma simt si mai motivata sa-l fac. Cu atit mai mult cind am confirmarea ca e bun si pentru piele.

Asa ca va indemn: faceti sapun , cu el ii puteti ferici si pe barbatii apropiati cu cite un sapun de ras.