Mare, soare si … creme solare

In weekend-ul care a trecut am fost intr-o escapada la mare. E frumos in Normandia, mergem intr-o localitate pe unde trece meridianul Greenwich. E logic sa treaca, dar pana n-am vazut inscriptia, nu m-as fi gandit la asta.

20180708_213714

 

De obicei , pana pe la 11 jumate, plaja e aproape goala, cam așa:

20180709_094831

 

 

Majoritatea lumii incepe sa vina pe plaja cand noi ne strangem bagajele sa mergem la masa, adica pe la 12. Si toti scot crema solara din geanta, se cremuiesc bine si apoi se intind frumos la soare si copiii sunt lasati sa zburde pe nisip. Cand venim inapoi pe plaja, adica pe la 4, e plin de lumea care a venit intre timp. Si daca nu pot vorbi cu ei, macar pot scrie aici. Crema solara e foarte poluanta pentru mediu. Mor coralii, iar unii isi pun intrebarea: daca ei mor, oare omului ce-i face?

Eu una, pe masura ce trec anii, imi dau seama ca natura e foarte bine facuta si, in general, tot ce face omul e sa dea peste cap lucruri, sa faca mai rau, chiar daca, aparent, face bine. Asa si cu cremele solare: credem ca ne protejam, cu riscul de a distruge natura, dar oare chiar ne protejam?

Asa ca m-am gandit ca n-ar fi rau sa repet aici ce am spus anul trecut,  nu mi-am schimbat opiniile.

Mai am si un link la un articol foarte interesant numit Mitul cremelor solare. Aici

Daca nu aveti rabdare sa il cititi o sa rezum ideile principale:

  • Nu exista nici un studiu care dovedeste eficienta cremelor solare in reducerea cancerelor de piele. Nici melanoamele, nici alte cancere ale pielii nu au fost asociate, pozitiv sau negativ, cu utilizarea cremelor solare.

  • In componenta cremelor intra adesea produse netestate sau nanoparticule, cu efect perturbator endocrinian dovedit

  • Nu se stie ce efect are gazul propulsor din sprayurile destinate copiilor asupra plamanilor acestora

  • Melanomul apare in 75% din cazuri in zone ale corpului neexpuse la soare.

  • Cremele priveaza corpul de mecanismele lui naturale de protectie.

Nu vreau sa va conving, ci doar sa va conving sa va puneti intrebari si sa cautati. Dar raspunsul nu-l veți gasi in mod sigur in reclamele pentru creme anti UV.

Cel mai bun lucru de facut expunerea cu masura. Asa facem si vitamina D si nici nu riscam. Fac o mica pauza pentru filozofarile mele de 2 bani, dar nu ma pot abtine. Citeam eu pe undeva ca in epoca noastra oamenii si-au pierdut bunul simt care ii ajuta sa ia decizii si se bazeaza pentru asta pe stat, pe instante superioare, orice ca sa nu-si asume deciziile. Crema asta asa mi se pare: nu mai avem masura in expunerea la soare, se ocupa ea pentru noi, mai bine zis industria producatoare. Noi ne dam cu crema, am facut tot ce era in puterea noastra, nu ne mai batem capul, daca ne ardem, e vina cremei, daca nu o, ii facem reclama ca ne protejeaza.

Si mai vreau sa va prezint cel mai eficient produs cu ecran UV al nostru:

20180709_090602

Se vede acolo in zare. E cortul anti UV pe care l-am luat acum 10 ani cand fata era bebelus. Cortul asta si-a facut toti banii. Atunci il foloseam ca sa punem bebelusa la somn  cat stateam pe plaja. E nelipsit in toate iesirile noastre la mare si in ziua de azi. Fata se instaleaza in el, citeste, se joaca…si isi face siesta incepand cu ora 4-5 cand revenim pe plaja. La mare doarme de dupa-amiaza, desi acasa a nu mai doarme de la 2-3 ani. Cortul ne face si umbra, ne protejeaza cand bate vantul, ne adapostim in el sacosa frigorifica.

Si un lucru foarte important: cand facem pauza de pranz lasam in el tot ce avem cu noi: umbrela, sacosa, prosoape, carti…ca sa le regasim tot acolo cand venim .

Credeti-ma ca as fi vrut sa pun si imaginea cu cortul vazut de aproape, dar toata reputatia noastra de persoane macar putin ordonata s-ar fi dus pe apa Sambetei 🙂

Si daca tot vorbeam de cortul care si-a facut toti banii, as putea sa va spun si de costumul meu de baie care are aproape varsta cortului. A costat cam scump la vremea lui, dar elasticul din el nu s-a modificat si costumul nu-si arata varsta. Asta imi plac: lucrurile de calitate care tin cu anii si care sunt ilustarea vie a zicalei « suntem prea saraci ca sa cumparam lucruri ieftine ».

 

Avum trebuie sa marturisesc ca am trisat putin cu pozele. Sunt cele de acum 10 zile, cand am ramas si peste noapte la mare. Am prins atunci si un apus frumos. Dar nu era cum mi-as fi imaginat, cu lumina soarelui care se reflecta in mare, ci ca o bula de foc care se scufunda in apa.

 

20180708_220418

 

Si am gasit fosile:

20180708_213859.jpg

Pozele sunt de atunci, pentru ca ieri, desi era apa calda, ceea ce nu se intimpla des in Normandia, era plina de gunoaie care pluteau. Atat de multe incat iti taiau orice chef de a intra in mare. In plus mai era o spuma verde bizara care plutea si ea. N-am vrut sa fac poze, pentru ca prefer sa-mi amintesc doar lucrurile frumoase. Ma gandeam doar ca poluarea de ieri se vedea cu ochiul liber. Dar toate substantele din cremele solare care ajung in apa?

 

 

 

 

 

 

 

Publicités

Daca e vară, e…înghețată

Repede, repede, sa va scriu retetele mele de inghetata, pana nu ma razgandesc. In ultimul timp am tot felul de dileme filozofice legate de bloguri. Adică sa tii un blog, iti mananca din propriul timp si din timpul cititorilor, iar daca toata lumea ar avea blog, ar fi ca un fel de facebook mai pe indelete si nu ne-ar ajunge timpul sa tot citim. Nu stiu cum se rezolva dilema asta care ma macina, decat scriind mai rar, lucruri care, sper, eu aduc un plus celor care le citesc.

Va spun din capul locului ca eu nu-s mare amatoare de înghețată , dar cum sunt pofticioasa, imi cumpar cate un glob pe stradă. De cele mai multe ori sunt dezamagita, mi se pare prea dulce.

Cum ceilalti din casă adora înghețata si, daca n-aș fi pe fază, ar umple vara congelatorul cu inghetata de gata, prefer sa il umplu cu una facuta de mine si asa, toata lumea e mulțumită. Desi, ca sa fiu cinstita, cate un Ben&Jerry mai se strecoara uneori prin congelator 🙂

Am o reteta de parfait de cacao in caietul meu de retete,  e foarte bun, doar ca nu toata lumea de la noi din casa e amatoare de cacao. Asa ca m-am documentat bine pe internet cu scopul de a face sorbet, dar fara masina de inghetata. Nu am masina pentru asa ceva si nici n-am de gand sa cumpar.

Si iata ce am aflat: sorbetul isi trage numele de la turcescul șerbet, care la randul lui are originea intr-un cuvant arab, ce inseamna a bea. Nu contine decat fructe, apa, zahar si…stabilizanti.

Stabilizantii sunt substantele adaugate in inghetata, cu scopul de a retine cat mai mult aer. Printre stabilizanti sunt albusul crud de ou, frisca, guma de guar sau faina de carob (care n-are nimic de a face cu pudra de carob ce se foloseste in loc de cacao). Inghetata industriala fiind produsa cu multi stabilizanti si cu tehnologie mai complicata ,niciodata in casa nu se poate obtine o înghețată la fel de cremoasa ca cea din comert, care uneori contine 50% aer.

Cum se poate totusi obtine un sorbet fara masina de înghețată?

1. Facand ce face masina, adica preparam compozitia, punem la congelat si, din cand in cand amestecam, ca sa nu lasam sa se formeze cristale de gheata. Am încercat, nu prea mi-a  iesit, iar a doua zi inghetata era bocna.

2. Congelam fructe taiate cubulete. Cand sunt gata inghetate, le punem in blender cu un albus crud, blenduim si gata sorbetul fara zahar. Un albus la cam 200g de fructe. N-am incercat, dar zice-se ca e buna. Va rog sa nu-mi vorbiti de reteta cu banalele congelate si blenduite: am facut-o si nu mi-a placut deloc.

3. Folosim stabilizanti mai « seriosi » decat albusul de ou. Anul trecut am cumparat guma de guar, am avut rezultate mediocre. Tot anul trecut am rugat-o pe dna de la magazinul  bio sa-mi comande faina de carob. Cred ca a uitat de comanda mea, am uitat si eu, dar m-am pomenit vara asta ca am primit  un borcanas cu 65g faina, costa 4 euro si ceva si ajunge pentru 13l de inghetata.

Am folosit faina de carob la un sorbet de lamaie. Reteta vorbea de glucoza, refractometru grad de zaharisire, sonda termometrica. Eu am eliminat toate astea si am ajuns la ceva mult mai simplu:

  • 500 ml suc de lamaie
  • 500 ml apa
  • 250g zahar. Reteta prevedea 650g de zahăr plus glucoza. Folosesc zahar de trestie nerafinat Iese cam acra, cine nu-i obisnuit nu stiu cat apreciaza.
  • 5g faina de carob

Pentru cei 500ml de suc, se storc cam 16 lamai. Se amesteca cu 500ml apa, cu zaharul, se pune pe foc. Se adauga faina de carob diluata cu cateva linguri din amestecul precedent si se amesteca bine-bine, se lasa pana cand lichidul e fierbinte (reteta zice 70°). Se lasa la racit, apoi se puna frigider, dupa aceea la congelator. Sau frig pozitiv apoi frig negativ, ca sa vedeti ce limbaj de chef pot sa am.  Cand e aproape inghetata,  dupa vreo 12 ore, se mixeaza la blender sau cu mixerul cu picior. Pe masura ce se mixeaza, ii creste volumul si culoarea se albeste, de la aerul care se incorporeaza. Si gata sorbetul. Se pastreaza la congelator.

Presupun ca vitaminele din lamai se distrug la incalzire, n-am studiat la cate grade si in ce procent.  Dar mi-am spus ca atunci as putea folosi direct suc de lamaie. Ca inghetata n-o maninci pentru sanatate… Asa ca ultimele doua dati am preparat reteta in timp record cu suc de lămâie bio de gata, la de jumate de litru. Recunosc ca gustul nu e asa bun ca si cu lamai proaspat stoarse, dar e mai bun decit orice sorbet de inghetata de gata pe care l-am mancat. Ca am testat cateva…

M-am gandit sa adaptez reteta la suc de portocale, fara zahar.

Alta reteta de sorbet pe care am mai preparat-o e de rubarba. Insa ca sa o apreciezi , 2 conditii sunt necesare: trebuie sa fii un mare iubitor de rubarba, care rubarba trebuie sa aiba gust (ceea ce nu e cazul intotdeauna).

Reteta e simpla: se face un sirop din 200g apa si 200g zahar (am scazut la 120), se adauga 500g rubarba taiata cubulete, se fierbe pana se inmoaie. Se mixeaza, lasa la racit, se congeleaza. Eu am mai mixat-o o data si dupa congelare. Insa nu am fost prea multumita: textura era cam tare, trebuie scoasa din congelator cu 15 min inainte de consum. Iar gustul mi-a sugerat un gem congelat.

Ma pornisem de fapt sa scriu reteta de parfait de cacao.  Are frisca si albusuri batute. Si nu are cristale de gheață. E o reteta facuta si rasfacuta de cand ma stiu. Uneori  mama umplea cu ea ecleruri pe care le punea la congelator, iar cand aveam musafiri, hop, scotea un ecler.

  • 5 oua
  • 2 linguri cacao neindulcit
  • 5 linguri apă
  • 8 linguri zahar
  • 500 ml frisca

O precizare: lingurile sunt mari si umplute cu (cat se poate de mult) varf. De cate ori cineva imi cerea reteta, ma gandeam sa transform totul in grame, dar am uitat de fiecare data. Partea buna e ca se face fara cantar.

Se amesteca zaharul cu cacao. Eu am redus zaharul cu o lingura. Se adauga apa si se pune la foc mic pana se lichefiaza, apoi la foc mai mare pana fierbe. Se lasa la racit. Apoi se adauga galbenusele, pe rand. Se bate frisca, iar spre sfarsit, cand e aproape batuta, se adauga amestecul cu cacao si se continua pana se omogenizeaza.  Se bat separat albusele, se adauga in amestecul precedent, amestecand cu grija cu o spatula.

Reteta asta o faceam in casa pe vremurile cand toata lumea batea albuse crude sa faca spuma de capsuni. Acum banuiesc ca spuma servea avea rostul sa faci din cateva capsuni o cantitate mare de spuma, de ajungea pentru toata familia. Nu stiu daca se mai face si acum. Dar stiu ca francezii pun albuse crude in mousse au chocolat. Si in inghetata. Pe mine ma deranjează putin ideea de albuse crude. Nu atat pentru ca au o antivitamina B6, cat pentru ca sunt puternic alergizante.

Asa ca am modificat putin reteta si, in locul celor 5 oua, am folosit doar un galbenus si un pahar de lapte in care am dizolvat 4 g de faina de carob, pe care le-am adaugat in amestecul de cacao.  Am congelat, am mixat, am amestecat cu frisca batuta. Et voilà!

In reteta mea scrie de 4 ore la congelator, dar pana se intareste, ia mai mult timp.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

8 luni fara sampon sau cum am trecut cu succes la no-poo

Voiam sa scriu despre asta de ceva vreme, iar acum, cand a trecut o perioada destul de lunga de cand nu mai folosesc (aproape deloc) sampon am zis ca ar fi cazul sa ma pun pe treaba, cine stie, poate ii conving si pe altii.

Auzisem de metoda de a-ti spala parul cu diverse solutii naturale, uneori doar cu apa chioara. No-poo nu inseamna nicidecum sa umbli cu parul murdar, ci doar sa practici o spalare blanda. Exista apoi multe persoane care nu-si spala parul, dar il piaptana cu grija minute in sir pe zi, asa ca parul e curat, pentru ca praful e indepartat prin periere.  Incercasem spalarea cu sapunuri sau cu argila rhassoul, dar am regretat: cand sa-mi usc parul, il simteam slinos si trebuia sa-l spal cu un sampon normal.  Nici metoda cu periatul zilnic nu era pentru mine: nu-mi place sa practic actiuni migaloase cand e vorba de par.

Si intr-o zi am citit un articol in care cineva explica de ce si cum a trecut la no-poo si cum aplica metoda. Persoana respectiva a trecut de la spalat zilnic cu sampon, la spalat o data pe saptamina cu apa. Trecerea s-a facut in timp. Articolul a fost declicul care m-a facut sa trec si eu la metoda no-poo. Tocmai facusem o comanda de produs pentru spalat:  voiam sa imi fac un sampon solid. Produsului ii spune shikakai, e de fapt pudra obtinuta din pastaile de acacia concinna, un arbore din familia salcamului. Pulberea e folosita in medicina ayurvedica pentru ca spala (contine multe saponine), hidrateaza, regenereaza parul si combate matreata. Sampon solid n-am mai facut, ar fi trebuit sa comand o substanta chimica , care e majoritara in reteta, pudra de shikakai fiind in cantitate insignifianta.

Inainte de toate, sa va expun datele problemei, pentru ca parul fiecaruia e diferit, iar ce merge la mine nu se potriveste la toata lumea. Am un par care vine putin mai jos de umeri, nu e drept, dar nici ondulat, asa ca trebuie sa-l disciplinez cu un brushing dupa fiecare spalat pe cap, altfel sta in toate partile si are volum prea mare. Se disciplineaza si singur daca nu-i fac brushing: dupa cam 3 zile de la spalat incepe sa se onduleze, asa ca am tot interesul sa-l las cat mai mult nespalat, ca nu-mi place sa-i stric forma, cand el tocmai incepe sa arate frumos. E foarte uscat, probabil de aia nu trebuie spalat des: o data pe saptamina e de ajuns, dar merge si la doua fara sa arate uns sau murdar. Am dermatita seboreica, ceea ce numeam matreata sunt crustele de la dermatita. Ma spalam cu sampon pentru par uscat, dar neparat trebuia sa folosesc si balsam, altfel nu reuseam sa mi-l descalcesc.

Prima data cand am folosit pulberea de shikakai am fost sceptica. Am pus intr-un castron o lingura mare cu virf de praf , am adaugat si o lingura de glicerina vegetala (e buna pentru hidratare) si am completat cu apa pina s-a facut un fel de pasta groasa. Pulberea e maro, cu aspect de pudra de cacao si un miros puternic, aromatic.  Mi-am udat parul, am aplicat pasta pe el si am frecat ca si pentru un sampon obisnuit (v-am spus ca nu-mi plac actiunile migaloase in ceea ce priveste parul), desi nu face spuma. Am clatit bine  si nu mi-am mai pus balsam. Parul a fost curat, ca dupa un sampon normal, doar ca nu s-a mai incalcit.

Am continuat sa-l spal saptaminal in felul asta. Cu timpul, am observat ca daca nu-l aranjez, parul are tendinta sa arate mai mult buclat si mai putin maturos decat inainte. De 8 luni n-am mai avut pusee de dermatita seboreica, nu cred ca e doar o coincidenta.

Va spuneam ca in vremea asta m-am spalat aproape numai cu pudra cea miraculoasa. Cu sampon doar de 5 ori. De 2 ori cand ca am fost sa ma tund, era prima data cand coafeza nu mi-a mai spus ca am parul prea uscat. In vacanta: am folosit samponul pentru par uscat, dar fara balsam dupa: parul mi s-a incilcit si arata ca o matura. Alta data am folosit samponul solid al fiicei, cu un efect la fel de dezastruos.

Autoarea articolului care m-a facut sa trec la no-poo povestea cum simte ca parul ei ii cere concentratie mai mica de pudra, iar apoi trecerea la apa. Eu n-am asa simtiri fine,  continui cu aceeasi concentratie de pudra. Nu trec la apa, inca parul meu nu mi-a cerut asa ceva 🙂 , plus ca spalatul cu apa presupune spalat suvita cu suvita si frecat cu atentie, dupa cum ziceam e prea migalos.

Daca m-ati mai citit pe aici , stiti ca nu-mi plac prafurile care vine de peste mari si tari. Asa ca am incercat sa inlocuiesc pudra de shikakai cu faina de naut, care e folosita de adeptii no-poo. Nu mi-a placut. Nu e pudra, ci se simt bucatalele minuscule de naut. A trebuit sa ma limpezesc de 2 ori, ca pe cand sa ma usuc am vazut ca mi-e plin capul de resturi de faina. Parul mi-a devenit mai uscat si plin de ceva (matreata? dermatita seboreica? resturi de faina?). Am hotarit deci sa las considerentele astea ecologice deoparte, nimeni nu-i perfect, o sa continui cu pudra de shikakai. E si ieftina, costa sub 3 euro punga, care-mi ajunge 3-4 luni.

Imi plac articolele cum era cel despre no-poo, care ma fac sa trec la actiune. Mi se pare ca nu ne influenteaza decit in masura in care noi eram deja pregatiti in capul nostru, dar ne trebuia un bobarnac ca sa o facem. Saptamana asta am citit un articol despre fara sutien. Si ghiciti ce? Nu, nu va spun mai mult 🙂

Later edit: nu mai folosesc glicerina, ca mi s-a terminat, doar pudra de shikakai. Mi se pare ca nu schimba nimic. Mi-am cumparat si o perie cu peri de mistret si ma perii cu ea ca sa aman spalatul cu o zi-doua fata de traditionala saptamana.

 

 

 

Cu sau fara gluten?

Pina acum citeva luni consideram alimentatia fara gluten doar o moda. Ma gandeam ca o fi buna pentru persoanele alergice sau intolerante la gluten. Noi nefiind de nici unele, nu era de noi. Mai auzisem vag ca unele boli gen poliartrita reumatoida se imbunatatesc spectaculos in urma unui regim fara lactate si fara gluten. Am retinut asta, ca la nevoie, daca voi suferi de asa ceva, sa am  un as in mineca.

Dar cum niciodata sa nu spui « niciodata », mi-a cazut in mina o revista al carei articol despre nocivitatea glutenului m-a pus serios pe ganduri. L-a pus pe ganduri si pe sot. Pe foarte pe scurt articolul spune ca glutenul este periculos pentru oricine, doar ca, in functie de organism, tulburarile provocate sunt mai mult sau mai putin grave.

Articolul e scris de citiva doctori in biochimie, in farmacie, in microbiologie, de la centrul Stelior din Geneva, de citiva naturopati si o bionutritionista. Cuprinde mai multe parti, care se suprapun pe alocuri (nefiind scrise de aceeasi persoana). L-am citit de citeva ori cu creionul in mina si o sa incerc sa extrag ideile principale, fara sa intru totusi in notiunile prea complexe.

Intii de toate: ce e graul?

Graul este un termen generic pentru diversele specii ale genului Triticum, care au caracteristici genetice foarte diferite. Unele diferente se datoreaza adaptarii plantei la mediu, deci sunt mutatii genetice spontane. Graul salbatic a evoluat prin incrucisari spontane cu alte plante, devenind astfel primul grau « cultivat » de oameni. Varietatile de origine (cu 14 cromozomi) nu puteau fi folosite in panificatie din cauza continutului scazut de gluten. Mai tirziu, in urma incrucisarilor spontane, a rezultat un grau cu 28 de cromozomi, cu mai mult gluten, care se putea folosi pentru obtinerea painii. Selectiile ulterioare, facute de om, au dus la obtinerea graului cu 42 cromozomi. Varietatile actuale sunt incrucisate si modificate regulat prin transfer de gene, pentru a obtine soiuri tot mai productive.

Gluten este un termen generic ce regrupeaza mai multe varietati de proteine insolubile . Sunt proteine de stocare, care vor servi plantei ca sursa de energie in timpul germinarii. Ele se gasesc sub forma compactata de gliadina, glutenina si prolamina, clasificare facuta in functie de gradul de polimerizare a lantului de proteina. Polimerizarea inseamna reactia de obtinere a unui lant prin aditia unui mare numar de fragmente de peptide . Aceaste lanturi sunt mai mult sau mai putin compactate.

Industria de panificatie vrea o faina care sa creasca bine, din motive cu precadere estetice.  Pentru asta e nevoie de cit mai mult gluten. Prin modificari genetice ale graului s-au obtinut soiurile actuale, foarte bogate in gluten. Insa aceste modificari au dus la o structura a gliadinei foarte diferita de cea a graului stravechi. Capacitatile noastre enzimatice nu pot face fata noii structuri, adica nu mai pot sa o fragmenteze corect.

Glutenul e deosebit de utilizat in industria alimentara pentru ca e proteina vegetala cea mai ieftina din lume. Fainurile sunt imbogatite in gluten,  pentru a le mari elasticitatea. Glutenul mai e folosit ca agent de ingrosare in numeroase preparate alimentare (mincaruri gata preparate, sosuri, supe, brinzeturi).

Pepsina din stomac nu mai poate sa descompuna glutenul in peptide, asa ca acesta isi continua nestingherit drumul spre duoden. Nici enzimele pancreatice (proteazele) prezente acolo nu pot sa il descompuna decit partial. Deci gliadina ajunge aproape intacta la nivelul intestinului gros.

Hibridarea graului are deci ca efect slaba digestibilitatea a glutenului . Evolutia genetica a omului, neschimbata de pe vremea Cro-Magnon-ului , nu poate sa ajunga din urma griul modificat de inginerii geneticieni.

La nivel intestinal, glutenul insuficien digerat are mai multe efecte dintre care cele mai importante sunt:

  •  efectul inflamator
  • efectul de permeabilizare a intestinului, ce devine poros, permitind astfel trecerea in circulatie a fragmentelor insuficient decupate de gluten. Unele dintre fragmente sunt asa-numitele peptide opioide, care, asa cum le spune si numele, au proprietati identicele cu opiumul. Prin intermediul circulatiei  ajung la nivelul creierului, unde (odata depasita bariera hemato-encefalica) duc la simptome ca hiperactivitate, dislexie, probleme de invatare, autism, schizofrenie…  O molecula de gluten contine 16 secvente de peptide opioide.

Glutenul mai are insa si un efect indirect, asupra florei intestinale

Pentru ca speciile din maiaua naturala nu se mai pot dezvolta pe faina actuala, apar drojdii deviante (cum ar fi Candida kluyveromices), care vin sa le ia locul. Speciile oportuniste se adapteaza la noul substrat, dar nu in avantajul nostru, pentru ca produc substante toxice (indican, polifenoli, fenil benzoati si fenilpropionati). In ziua de azi nu mai avem o flora microbiana sanatoasa, in care lactobacilii si lactococii sa asigure un proces de fermentatie lactica, naturala, care face ca hrana sa fie usor asimilata de intestin.

Ar trebui evitat glutenul din hrana?

Gliadina din gluten creste permeabilitatea si iritabilitatea intestinala a tuturor persoanelor sensibile, fie ca sunt sau nu intolerante la gluten. Permeabilitatea intestinala este un factor-cheie in declansarea reactiilor inflamatorii si a bolilor autoimune. Caci permite trecerea anormala in circulatie a  fragmentelor de proteine sau a antigenelor care pot declansa o reactie imunitara.

Exista mai multe niveluri de sensibilitate la gluten:

  • Cazul cel mai grav e alergia la gluten. Simptomele sunt aceleasi ca ale altor alergii: manifestari cutanate, respiratorii, edem Quincke, etc.
  • Unele persoane (2-5% din populatie) sunt intolerante  la gluten si sufera de boala celiaca. Simptomele sunt: diaree, balonari, indigestii, afte frecvente, colon iritabil si aciditate gastrica. Pot apare tulburari din afara spectrului digestiv: carente ( in fier, zinc, vitamine B9, B12, E si K ) si consecintele lor (anemie sau obosela cronica), slabire, dureri articulare, infertilitate, migrene, iritabilitate, anxietate, depresii. Boala celiaca mai poate deschide poarta unui intreg cortegiu de boli autoimune: psoriazis, diabet de tip 1, scleroza in placi…
  • Persoanele sensibile la gluten  prezinta simptome care semana cu cele ale intolerantei, dar care nu duc la aparitia bolilor autoimune.  Regimul fara gluten are ca efect disparitia acestor simptome. Se presupune ca aproximativ 10% din populatie e sensibila la gluten.

Persoanele care nu prezinta aparent nici o problema de sanatate legata de gluten ar trebui sa evite totusi consumul cerealelor cu gluten, pentru ca, in timp, glutenul reprezinta o adevarata bomba cu ceas.

Un caz aparte e cel al persoanelor suferind de boli intestinale, carora chiar si o cantitate infima de gluten le declanseaza reactii suplimentare, le deterioreaza peretii intestinului, provoacandu-le uneori reactii gastro-intestinale sau reactii la distanta (dureri articulare, musculare, dureri de cap…).

 

 

 

Microbiota intestinala (flora intestinala)

E indispensabil sa ne protejam flora intestinala, pentru ca si ea, la rindul ei, sa ne protejeze. Ne protejeaza contra bolilor, a toxinelor sau a metalelor grele. Ajuta la sanatatea fizica si psihica (gratie productiei de serotonina). Sintetizeaza diverse vitamine (K, B12, Tiamina sau B1 si riboflavina sau B2). Astazi, se stie ca flora bacteriana intestinala (microbiota) e un organ care lucreaza neincetat. Cand ea se deregleaza, intregul corp se deregleaza. Deci e foarte importanta o alimentatie care are ca scop reducerea bacteriilor indezirabile si protejarea celor simbiotice (cele lactice).

Bacteriile specifice  prezente in intestin pot sa inhibe sau sa exacerbeze reactiile imunitare declansate de gluten. Studiile au evidentiat prezenta de Pseudomonas doar la persoanele suferind de boli intestinale, in timp ce la cele sanatoase predomina lactobacilii.  Ambele specii bacteriene, in contact cu glutenul, produc peptide. Insa, in timp ce peptidele produse de Pseudomonas sunt foarte imunogene (adica activeaza celulele imunitare) cele produse de lactobacili reduc mult reactia imunitara.

Aceste studii permit punerea in evidenta a legaturilor care exista intre flora intestinala si sistemul imunitar in ceea ce priveste metabolismul glutenului. De asemenea, rezultatele studiilor sustin ideea ca disbioza bacteriana e la originea unor patologii diverse, chiar daca bacteriile respective nu sunt singurele ce modifica digestia glutenului.

Digerarea incorecta a alimentelor e responsabila de starea florei noastre intestinale. Iar permeabilitatea intestinala ingaduie trecerea bacteriilor indezirabile in circuitul sanguin, ceea ce poate avea repercusiuni grave asupra organelor, cum ar fi cazul patologiilor cardiace.

Un element ce influenteaza permeabilitatea intestinala este zonulina, o proteina sintetizata de celulele mucoasei. Alimentul care determina cea mai mare sinteza de zonulina este griul modern. Alt aliment care creste productia de zonulina si implicit permeabilitatea intestinala este cazeina, continuta in produsele lactate. Ca si in cazul glutenului, structura cazeinei laptelui actual e greu digerabila, datorita alimentatia pervertite a bovinelor (adaus de proteine animale si/sau de cereale modificate genetic), ceea ce duce la aceleasi consecinte de sanatate pentru om ca cele provocate de gluten.

In afara de alimente sau aditivi, peretele intestinal e fragilizat si de unele medicamente sau tratamente, cum ar fi antinflamatoarele nesteroidiene, antibioticele, cortizonul, chimioterapia si radioterapia.

Tot un efect de permeabilizare il au si metalele grele, care se regasesc atit in alimentatie, cit si in produse cum ar fi ustensilele de bucatarie, bijuterii sau cosmetice sau in amalgamuri dentare, tigari…

 

De cind am citit articolul, am scazut mult consumul de gluten. Am cumparat fainuri de griu nehibridat (dar parca poti sti ca e chiar asa?). Folosim de multe ori faina de porumb, de orez sau de castane pentru a inlocui o parte sau intreaga cantitate de faina de griu dintr-o reteta. Am incercat sa scad si cantitatea de lactate. Iar pentru baghete folosesc grau de spelta.( Apropo: mai nou adaug in baghete mac si seminte de floarea soarelui).

 

 

 

 

 

 

 

 

Un fel de bilant al anului care s-a incheiat

La multi ani tuturor! Va doresc ca anul care a inceput sa fie unul de care sa va aduceti apoi aminte cu drag!

O sa incerc sa fac un fel de bilant al anului care a trecut in ceea ce priveste blogul meu, in sensul ca in unele articole am vorbit despre una sau despre alta, dar ulterior am continuat sau nu sa fac ce spuneam acolo.  Sinceritatea e una din calitatile mele care devin defect.  Zic bine francezii de cite cineva ca are calitatea defectelor  sau defectul calitatilor. Prea marea mea sinceritate ma face sa fiu campioana la sportul de dat cu batul in balta. Dar in cazul asta, sa fiu sincera:

Evenimentul care mi-a schimbat in mare masura viata a fost ca merg, in sfirsit , ca aproape toata lumea, la serviciu, asa cum spuneam aici. Lucrez relativ aproape de casa si ca ador ceea ce fac. Daca unora li se pare normal sau chiar greu, mie mi se pare minunat sa ai o slujba, sa faci ce-ti place si sa fii platit pentru asta.  Sper sa-mi pastrez parerile si peste un an 🙂 Cred ca m-am schimbat si ca fel de a fi. E ciudat e ca pina acum ma simteam o persoana putin sociabila, dar vad ca imi  face o mare placere sa ma vad cu colegii. Apoi observ cum de la o zi la alta devin mai preocupata de felul cum arat, cum ma imbrac. Imi spuneam pina acum ca ma aranjez si ma imbrac doar pentru mine. Dar vad cum am inceput sa port rochii si fuste si sa renunt incet la vesnica tinuta blugi-cu-ceva. Cred ca o fac tot pentru mine, asa ma simt mai bine : colegii mei nici macar nu se imbraca elegant.

Vorbeam in articolul respectiv ca lucrurile s-au aranjat asa cum trebuie , cind a trebuit. Dar coincidenta cea mare a fost ca m-am pomenit ca actualul loc de munca e la vreo citeva zeci de metri de unicul loc unde am mai lucrat in Franta, laboratorul de care va spuneam aici

Iar cercul se inchide perfect: pe cit de anonim lucram in laborator (de ma simteam ca si chinezii care fac nem-uri prin pivnite ascunse) , pe atit ma bucur ca un copil ca aici am semnatura mea, parafa mea…si altele. Multora lucrurile astea li se par normale, dar eu le apreciez, poate pentru ca am fost lipsita de ele.

Noaptea, inainte de a adormi, scriu in capul meu o multime de articole. Unul din ele e despre limba franceza si cum o vorbesc, sau mai bine spus cum o vorbesc la serviciu. Cred ca, spre deosebire de alte articole care ramin doar la stadiul virtual, o sa-l scriu si aici. Dar, in general, ma cenzurez, asa ca unele articole prea personale ramin doar in capul meu.

Singurul regret legat de serviciu e ca incepusem in forta cu lasat masina acasa si luat trenul, dar dupa ziua cind nu m-am simtit bine si am luat masina, am uitat complet de transportul in comun… Ba, mai rau: m-am trezit intr-o zi cautind preturi la masini hibride. Scuza mea e ca masina actuala are 19 ani. Si ca in zilele precedente am alunecat pe o hirtie din gara (erau munti de mizerie pe jos) si am cazut … A se aprecia, totusi, orientarea spre ecologie 🙂 M-am uitat DOAR la masini hibride.

Planurile mari de a parcurge cei 6 km cu bicicleta s-au dus si ele, cind am constatat ce poluat e drumul. Asa ca ecologie, ecologie, dar mai dragi imi sunt plaminii mei. Oricum nu sunt o biciclista prea buna, asa ca nu-mi suride nici ideea de a merge alaturi de masini, pe sosea.

Despre cantina de la serviciu am aceeasi parere, ba chiar mai proasta. Asa ca imi duc  mincare la pachet. Ma intriga faptul ca unii colegi critica mincarea de acolo, dar continua sa o manince cu avint. Iar cind felul principal consta in paste fierte simplu cu cite un piept de pui pe aburi, ma mir ca nu-si iau 10 minute sa isi fiarba acasa aceeasi mincare. Ce sa mai spun cind isi iau cite un oua fiert taiat felii in binecunoscutul recipient de plastic? Mi se pare ciudat ca nu-si aduc un ou de acasa. Sa va mai zic ce diferit arata mincarea gata cumparata de pe rafturile supermarket-ului fata de poza de pe ambalaj? Sau ce contine ea? Unii colegi prefera asta in locul mincarii de cantina, iar apoi inghit cu noduri pastele carbonara care s-au dovedit un fel de supa albicioasa in care plutesc pastele… Dar fiecare cu alegerile lui.

Va spuneam si de lucrurile pe care le-as lua pentru o viata.  Am plecat spre magazinul care vindea produse Patagonia, dar, din pacate, nu le mai au. In schimb am dat acolo peste o jacheta foarte asemanatoare cu cea pe care o am de multi-multi ani, asa ca pot spune ca mi-am gasit fericirea. Tot din categoria lucrurilor care tin mult si bine, am descoperit mai nou o firma etica de moda, ii spune Ekyog: majoritatea produselor sunt din materiale naturale, asa ca m-am cadorisit cu un minunat jerseu din mohair cu matase. Sunt lucruri destul de scumpe, dar facute sa tina. Am mers intii in magazin si am incercat ce imi doream, dar vazind ca au reduceri doar pentru clientele fidele, ceea ce eu nu eram, odata ajunsa acasa m-am inscris pe site-ul lor si asa am avut direct preturile reduse. N-am descoperit eu apa calda, dar pina acum nu stiam ca daca te inscrii pe site-ul unei anumite marci , ai acces la reduceri. Acum sa fiu sincera pina la capat trebuie sa recunosc si ce mi-am cumparat inaintea minunatului jerseu.  Stabilisem de multa vreme ca nu-mi mai cumpar decit lucruri din materiale naturale. M-am dus la magazinul de haine unde mai obisnuiam sa cumpar. cu scopul de a fi mai eleganta la serviciu. Magazin nu prea ieftin, de altfel. Nu inteleg nici acum de ce m-am repezit sa-mi cumpar 2 bluze si o rochie, care-mi stateau perfect, nimic de zis. Doar ca erau din poliester. Eu, care boicotez de mult poliesterul. Acum ce sa zic, le port, dar nu ma simt bine in ele. Sa-mi fie invatatura de minte! Dar nici hainele nu mai sunt ce au fost, n-am vazut prin magazinul ala nimic dintr-un material mai acatarii.

Intr-un articol vorbeam de baghete. Inca le fac, dar cumpar si paine din comert si  am redus cantitatea de paine mancata, desi nu mincam foarte multa nici inainte.

Plasticul din bucatarie e la fel de redus ca pe vremea articolului respectiv: nu am mai schimbat nimic. Insa nu mai am repetat experienta prajiturilor la borcan,e mai simplu sa fac o tava de prajitura si sa o tai. In rest continui sa fac toate retetele de pe blog(in functie de sezon). Tarta cu praz o fac des,  pentru ca e buna de dus la pachet. De curind am facut tortul fals de castane, care a avut mare succes. Poza tot nu i-am facut, pentru ca mi s-a stricat de curind aparatul foto. Mi s-a stricat si telefonul la citeva zile dupa el, iar acum ma intreb cu ingrijorare care va fi aparatul numarul 3 care se va strica, pentru ca vorba francezului « jamais deux sans trois ». Insa nu-mi pare rau de telefon, in locul lui am unul vechi care serveste doar la telefonat si trimis mesaje si e foarte bine asa.

Articolelele despre perturbatori endocrinieni n-are rost sa le insir, pentru ca au fost mai multe. In continuare ii evitam pe cit putem. Nu folosesc nici machiaj (doar rimel de cind merg la serviciu), nici deodorante, nici creme (doar ulei pentru fata), iar asta vara ne-am bronzat foarte frumos, fara sa ne ardem, nefolosind nici un strop de crema solara. Citesc la fel de mult etichetele produselor, respect toate regulile din cartea « Vous êtes fous d’avaler ça ». Nu fac astea din dorinta de a trai 100 de ani, ci imi propun sa fiu sanatoasa anii pe care o sa-i traiesc.

Legat de etichete, mi-au rezervat mari surprize etichetele medicamentelor. Nu, nu le iau eu si nici ai mei din casa, de vreo 2 ani am reusit sa nu mai iau nici un medicament (magneziul nu se pune zic). Am o colega care-i mare amatoare de medicamente , inclusiv antibiotice  si le insira pe birou.  Sa va mai spun ca de cind am inceput serviciul saraca de ea trece dintr-o boala in alta?  Ma intreb, citind etichetele, de ce trebuie sa aiba medicamentele pentru adulti coloranti si arome de vanilie sau fructe. Sau binecunoscutul E171.

Pisicuta ne inveseleste in continuare casa si o hranim asa cum spuneam. Rar de tot, cind raminem fara carne, ii mai dam cite o conserva, iar atunci cind am fost plecati pentru citeva zile i-am lasat bobite. Mai nou ii cumpar inimi de pui pentru ca nici nu mai trebuie taiate, deci sunt la fel de usor de folosit ca mincarea de gata.

Cred ca la noi in casa bacteriile sunt in largul lor. Uneori ma spal doar cu apa, nici macar cu sapun-cel facut de mine, bineinteles 🙂 N-am mai folosit samponul de casa cu urzici, mi se parea ca nu spala parul cum trebuie. In schimb am descoperit metoda no-poo: timp de 3 luni mi-am spalat cu succes parul doar cu o pudra vegetala. Mi-am propus sa scriu despre asta pentru ca am fost si continui sa fiu entuziasmata, dar nu stiu cind. Am mai promis eu sa scriu despre multe, dar n-am facut-o (inca ?).

Pentru rufe, am renuntat la lesie sau detergentul cu iedera. In schimb am redus temperatura de spalare la 40°. Cum nu suntem alergici, nu ma deranjeaza acarienii care se presupune ca ramin in rufe. Ma intreb daca spalatul si uscatul nu ii indeparteaza, dar, asa cum spuneam nu suntem alergici, deci n-am studiat problema. Am redus si viteza de centrifugare a masinii: de la 1400 la majoritatea programelor am scazut-o la 800 sau chiar 600. Se zice ca asa rufele se uzeaza mai putin.

Articolul despre mamografii se dovedeste la fel de actual, mai ales de cind un studiu olandez spune ca 50% din cazurile de cancer depistate in urma programului national de mamografii ar supradiagnosticate (adica femei sanatoase, considerate bolnave). Si daca tot suntem la domeniul medical, medicina a nu face nici ea exceptie de la consumerismul ambiant…In Statele Unite examenele de imagerie iradianta ar fi responsabile de 3-5% de cazurile de cancer.

Geocaching (aici si aici) am continuat sa facem pina in vara trecuta. Cred ca am pus punct acestei activitati cind am cautat o ascunzatoare care era chiar in parcul blocului nostru din Romania. Citeva zile la rind am explorat minutios parcul, cu grija, sa nu batem prea tare la ochi. N-am gasit nimic. Dar sunt sigura ca la primavara vom reincepe cu forte noi geocachingul.

Visurile mele au ramas aceleasi. Nu s-au schimbat cu nimic. Sper ca intr-o zi sa se indeplineasca si sa pun aici poze drept dovada.

Acum imi aduc aminte si de ie. Dupa ce o vreme am cusut la ea cu mare entuziasm si am progresat binisor, de citeva luni mi se pare o activitate egoista: stateam seara si coseam la ie, fara sa pot sa ma uit la filme, cufundata in munca mea, cumva izolata de restul familiei. Asa ca am pus mina pe andrele , mi-am comandat lina si pentru inceput am tricotat al doilea fular. Pot sa ma uit linistita la filme alaturi de ai mei in timp ce tricotez. Am lina si pentru un pulover promis fiicei. De fapt am lina pentru mult mai multe lucruri. Si ca sa fiu sincera pina la capat, nu mai stiu pe unde sa dosesc lina din casa. La capitolul asta, sigur nu-s minimalista. Dar nu pot fi perfecta chiar in orice domeniu 🙂

Sa nu uit: mai vrem sa mergem la Baden-Baden ! Probabil tot asa: intr-un week-end. In doi. Suntem destul de conservatori, daca ne place ceva, repetam. In februarie am rezervat deja a nu-stiu-cita vacanta (sa fie 11? 12?) in acealasi sat din Padurea Neagra.

Si cu astea am analizat in mare cam tot anul care a trecut. Daca aveti intrebari despre lucruri pe care nu le-am scris, va raspund cu mare placere.

 

 

 

.

 

 

4 retete extrem de rapide de prajituri

Stiu ca toata lumea se pregateste de Craciun, dar la noi e perioada cind la scoala si la activitatile extrascolare se organizeaza o mica masa de sfirsit de an.

Si cum am facut azi repede-repede o prajitura pentru scoala de muzica a fetei, am zis sa scriu si aici cele 4 retete din care aleg de cite ori avem de dus undeva o prajitura fara pretentii, dar buna. La primele trei retete folosesc doar tavi mici (15/20 cm), de fapt am luat special o tava de pyrex cu capac, asa ca atunci cind e rece prajitura, pun capacul si e numai buna de dus pe unde avem de mers 🙂

1. Prajitura cu ciocolata

Reteta asta o am de la o prietena care o gasise pe pachetul de ciocolata al unei marci renumite. Uitase sa puna cele 200g de unt mentionate in reteta , dar rezultatul a fost peste asteptarile ei, asa ca eu am preluat reteta gata modificata. Cum e extrem de simpla, sotul a tot facut-o si a tot modificat-o in timp.  Cind o fac eu, adaug una-alta dupa inspiratia de moment sau continutul camarii (vorba vine, am doar un dulap, as vrea eu o camara).

Reteta initiala suna asa:

  • 200 g ciocolata menaj neagra
  • 80 g faina
  • 4 oua
  • 150 g zahar

Se topeste ciocolata (noi avem o plita groasa de fonta pe care punem cratita cu ciocolata, dar se poate si la microunde).

Se porneste cuptorul la termostat 6.

Se amesteca ouale cu zaharul si faina, la sfirsit se adauga ciocolata. Se omogenizeaza bine.

Se toarna intr-o tava unsa si tapetata, se coace 25 minute. Prajitura nu trebuie coapta prea mult, asa ca noi verificam la 20 minute cu scobitoarea.

Acum reteta modificata a sotului:

  • 200 g ciocolata
  • 80 g faina
  • 3 oua
  • 120 g zahar

Zaharul e nerafinat si mai nou a scazut cantitatea la doar 80 g.  Dar poate ne-am obisnuit cu dulciuri mai putin dulci, asa ca pentru inceput merge si 120 g.

Ultima modificare a ridicat prajitura asta, destul de simpla la baza, pe noi culmi gastronomice: a inlocuit faina de griu cu cea de castane. A facut asta initial ca sa scadem glutenul din alimentatia , dar vazind noi ce bunatate iese, o facem doar asa.  Cum faina de castane e usor dulce, cred ca de-aia nici nu se simte lipsa zaharului. Rezultatul e un brownie delicios. Sotul mai pune bucati de nuci , de alune, dar mie personal nu mi se par un plus. Cind o fac cu faina obisnuita mai pun cite o lingura sau mai mult de unt de arahide (cind am in dulap, dupa cum ziceam).

2. Prajitura cu iaurt

Inainte de a veni in Franta , nu auzisem de prajitura asta. Dar aici e ceva esential: copiii de gradinita isi incep lectiile de bucatarie cu ea si toata lumea o face cind e de dus undeva .  Nu m-am gandit sa o fac, pina n-a fost fata de curind la o aniversare si a mincat o prajitura asa de buna, incit am cerut reteta. De atunci am inclus-o in lista de prajituri rapide si usoare « de dus »  . Se foloseste ca masura un borcanas mic de iaurt. Se poate folosi si o cana sau un pahar, iese mai multa. Asadar:

  • 1 iaurt simplu
  • 2 borcane de zahar
  • 1 pliculet de zahar vanilat
  • 3 borcane de faina
  • 1/2 borcane de ulei
  • 2 oua
  • 1 plic praf de copt

Se aprinde cuptorul (180°), se unge si tapeteaza o tava.

Se amesteca bine toate ingredientele. Eu pun zahar nerafinat, asa ca ii reduc cantitatea. Am eliminat vanilia din reteta, pentru ca zaharul da aroma lui. Se toarna in tava si se coace timp de 45 minute. Timpul si temperatura cuptorului sunt cele indicate in reteta, eu le-am modificat pe ici pe colo, ca am un cuptor bizar. Dar daca va cunoasteti cuptorul, stiti voi cum sa faceti sa iasa bine.

3. Prajitura cu portocale Reteta asta am citit-o si la « o femeie ». Cred ca la ea are un gust mai intens de portocale, ca pune portocala intreaga, dar pe mine nu ma lasa fata sa fac asta. Eu am reteta dintr-o carte cu retete simple pentru copii. Suna asa:

  • 115 g unt
  • 115 g zahar
  • 115 g faina
  • o portocala
  • o lingurita cu virf de praf de copt

Se scoate untul din frigider cu 2 ore inainte de a prepara prajitura. Eu azi am uitat sa il tin la temperatura camerei, asa ca am batut putin mai mult cu mixerul aluatul.

Se aprinde cuptorul, ca sa se incinga cit se prepara aluatul. In carte e precizat termostat 6, dar vedeti voi 🙂

Se unge si tapeteaza cu faina tava.

Se amesteca bine untul cu zaharul, apoi se adauga ouale, faina praful de copt si sucul de la portocala. Eu pun toate ingredientele in vasul robotului si las sa se amestece. La sfirsit se toarna in tava si se coace timp de 30 minute. Cind e gata musteste de unt, care intra apoi in prajitura, cred ca de-acolo i se trage gustul, ca portocala nu se prea simte.

4 Prajitura cu brinza de vaci

Prajitura asta nu o fac de dus la mesele cu copii, dar are succes la adulti. E o reteta modificata dupa umplutura de la pasca cu brinza din cartea Silviei Jurcovan.  Am modificat-o silita de imprejurari, pentru ca aici nu gaseam brinza ca in Romania. Brinza de aici e ceva semi-lichid, de consistenta iaurtului. Ulterior am descoperit si cum sa am brinza ca in Romania, dar reteta a ramas asa, pentru ca e extrem de simpla si mai dietetica. Daca pentru prajiturile dinainte se foloseste o tava mica, aici trebuie una medie.

  • 1 kg de brinza semi-lichida
  • 5 oua
  • 200 g zahar (eu am scazut la 100)
  • 50 g gris
  • 30 g de faina
  • Se pot adauga 100 g stafide muiate in 30 ml rom, dar eu le-am scos din cauza de copii mofturosi

Se da drumul la cuptor, foc mijlociu.

Se amesteca toate ingredientele. Cind n-am gris pun doar faina. Uneori inlocuiesc grisul si faina cu faina de orez.

Se toarna in tava unsa si tapetata cu pesmet. Reteta spune ca se lasa in cuptor 50 minute, dar se reduce focul dupa primele 20 minute. Eu o las mai putin, la foc ceva mai mic, astfel ca nu-l reduc.

Reteta initiala de umplutura, asa cum apare in carte, e cu 750g brinza de vaci, 100g unt si 200ml de smintina .

Acum dupa ce-am scris retetele, m-am gindit ca poate le-am mai scris pe undeva pe blog sau in comentarii. Le-am cautat, n-am dat de ele, asa ca am respirat usurata. Dar se poate ca pe la inceputuri nu stiam sa pun etichete la articole, asa ca riscul e minim, dar exista totusi. Daca e asa, trageti-ma va rog de urechi 🙂 Daca nu, pofta buna !

Si daca nu ne mai auzim prea curind, ceea ce are sanse destul de mari de a se intimpla, judecind dupa ritmul in care scriu aici…

…va doresc un Craciun fericit si linistit!

 

 

 

 

Gastronomia franceza si cantinele

Daca va intrebati ce legatura are renumita gastronomie franceza cu mincarea din cantinele din Franta, va raspund ca dupa umila mea parere, n-are nici una. Degeaba o fi tara asta vestita pentru mincarea ei, in cantinele de aici se maninca prost.

Prima data se plingeau copiii de mincarea de la cantina. Mi-am zis ca or fi ei mofturosi si i-am lasat sa manince acasa de cite ori se putea. Apoi m-am lovit si eu de cantine, pe vremea cind faceam studii. Am mincat citeva zile , dar n-am mai rezistat si am inceput sa-mi pun mincare cu mine.

Dar in tara asta mincatul la cantina e regula. In loc sa stai mai putin la scoala sau serviciu, sa vii mai repede acasa si sa maninci mai tirziu, maninci la cantina. Pauzele de masa sunt lungi ( 2 ore la scoala primara, minimum 45 minute obligatorii la serviciu) si in general toata lumea maninca la cantina. La scoala, in afara de cei cu alergii grave, care trebuie sa dovedeasca asta cu certificat medical, nimeni n-are voie sa vina cu mincarea de acasa. Imi placea mai mult in Romania cind terminai frumos la ora 14 cele 6 ore de cursuri, decit aici unde termini scoala la 16.30.

Apropo de gastronomie, am mincat si in spital pe cind nascusem. Acolo nu mi-am facut o idee clara.Pentru ca mincarea se comanda pentru a doua zi, am mincat ceea ce comandase cea care statuse in salon inaintea mea. Mi-am zis ca saraca proaspata mama dinainte o fi fost la cura de slabire, dupa mincarea lesinata pe care o comandase. N-am avut ocazia sa maninc ce am comandat eu, ca mi-am cerut rapid externarea, dar a profitat de ea viitoarea ocupanta a salonului. Tot la spital am intilnit pentru prima data « prajiturile proaspat decongelate », mentiunea respectiva se considera a fi un plus pentru numitele prajituri.

La cursurile pe care le facusem de curind aveam cantina mare, unde se minca mizerabil dupa parerea mea. Nu sunt prea indreptatita totusi sa-mi dau cu parerea, pentru ca n-am mincat decit in prima si in ultima zi. Colegii in schimb erau foarte multumiti de mincare. Si atunci am avut o revelatie: nu cumva cantina din scoala primara pina la liceu si mai departe ii pregateste cu gustul fad al mincarii de la cantinele de intreprinderi? Oare nu de aia toti, dar absolut toti francezii pe care ii stiu si au vizitat Romania sunt foarte incintati de mincarea noastra?

De cind am inceput serviciul avem, bineinteles, o cantina. Cum e micuta, nu poti sa nu remarci cum e treaba cu mincarea . De fapt stiam de la copiii mei ca in general totul e distribuit de firme mari, gata ambalat (si prespalat, zic eu, judecind dupa gust), iar treaba asa ziselor bucatarese e doar sa incalzeasca. De fapt nu le mai spune « bucatarese », ci « doamnele de la cantina », logic, ca doar un bucatar gateste. La noi la cantina, unde se comanda pentru a doua zi, portiile vin in ambalaje individuale , de plastic. Am fost destul de socata de cantitatea de plastic care se foloseste pentru o masa acolo. Cam jumatate sau chiar mai mult din angajati isi aduc mincarea la pachet, deci nu sunt singura cu mincarea de acasa.

Mai sunt si cantine bune, putinele care au un bucatar. Acum depinde si de bucatar, la cantina sotului au avut o vreme mincare buna, dar apoi s-a stricat treaba. Probabil ca la noi, fiind populatie mare, sunt slabe sanse sa dai peste un loc cu bucatar si mincare gatita. La liceul fiului se minca bine, aveau bucatar bun si doar carne bio. Dar era la Paris, intr-un arondisment de oameni bogati. Eu imi aduc aminte de practica din studentie la cantina, cind curatam legume sau rulam sute de sarmale… nu-mi placea sa fac asta, dar macar era mincare adevarata.

Cind am inceput sa lucrez, am inscris fata la cantina. Apoi m-am gandit ca oricum maninca nimic, mai bine vine singura acasa, maninca si pleaca inapoi. Eu stau cu inima cit un purice: nu prea vezi multi copii de scoala primara singuri pe strada. Noroc ca scoala e la 5 minute. Am inscris-o si la « studiu », adica sa isi faca lectiile la scoala si sa termine la ora 18. Doar ca am abandonat  din doua motive: sa stai la scoala atitea ore mi se pare prea obositor, iar inainte de « studiu » primeau nelipsita gustare. Care consta din bagheta si Nutella sau bagheta si gem de capsuni care n-are din capsuni decit numele si bobitele. Asa ca acum fata vine singura acasa dupa ce termina scoala.

Nu stiu cum mai e acum in Romania, sper ca n-a ajuns si acolo moda mincatului la cantina. Si vedeti ca gastronomia franceza a plecat de multa vreme de la cantinele de pe aici.

 

Despre vanilie

Noi folosim la deserturi vanilia in pastai. Pentru ca cea la pliculet, daca e zahar vanilinat, e chimica, daca e zahar vanilat are doar 1,1% vanilie, deci iese scump . Mai sunt si pliculetele cu praf de vanilie, dar acolo nu stiu daca sunt si bobitele din interior sau e doar pastaia macinata. Oricum, preferam sa vedem ce punem decit sa folosim prafuri sau esente. Si cum din magazin am luat de multe ori pastai prea uscate, ne aprovizionam o data pe an de la un tirg, de la aceeasi doamna, ca vanilia ei miroase sublim.

Anul asta am vorbit mai mult cu ea si ne-a dat citeva sfaturi, de unele nu stiam, asa ca m-am gandit ca le-ar fi de folos si altora.

Vanilia se pastreaza intr-un recipient inchis ermetic, in cutia de legume e frigiderului. A noastra e intr-un fel de eprubeta de sticla , cu capac. Cum avem deja recipientul, nu mai trebuie sa-l cumparam de fiecare data, luam doar pastaile.

Pastaile mici si carnoase se folosesc pentru preparate dulci, cele mari si subtiri, pentru aromat zaharul si facut zahar vanilat

Se foloseste o treime de pastaie pentru a parfuma 1L de lapte. Inainte de folosire se freaca intre degete , se ia o bucatica (1/3), se taie pe lungime si , cu dosul lamei unui cutit se scot bobitele si se pun la infuzat in lichidul fierbinte. Nu se fierbe! Asta se cam bate cap in cap cu retetele mele, unde laptele trebuie fiert. Restul pastaii nu se mai foloseste pentru infuzare: la fel cum intr-o prajitura nu folosim cojile, tot asa, nici in cazul asta nu folosim decit miezul , deci bobitele. In schimb se pot  pune intr-un borcan inchis ermetic, pentru a parfuma zaharul. Sau in alcool, cum ar fi in rom, pentru a obtine esenta de vanilie. Sfaturile astea vin de la fiica vinzatoarei, care e cofetar-patisier.

Pastaile se pot pune in sare, pentru a o parfuma. Recomandat in floare de sare de mare, dar eu o sa incerc cu sare de mare obisnuita. Sarea astfel parfumata se poate folosi la conopida, pentru a contracara gustul intens si putin amarui.  Merge foarte bine cu scoicile  Saint Jacques sau cu pestele. Pina acum n-am folosit sare vanilata, dar omul cit traieste invata.

Si voi ce fel de vanilie folositi?

 

 

Avem o pisica! Cum o hranim?

De citeva zile avem o pisica. Am suferit mult cind a murit cea pe care o aveam inainte si nici nu ne gandeam sa avem alta. Mai ales ca o pisica inseamna batai de cap cind plecam in vacanta si, in general, iti complica viata. Dar te pui cu copilul care de citiva ani vrea o pisica? Care-ti declara ca renunta la toate cadourile de Craciun si de aniversari timp de 10 ani, doar sa o aiba? Copiii astia au un talent innascut de avocat, asa ca ne-a convins. Iar pisica ne-a vrajit pe toti din casa, nu-i de mirare ca in Evul Mediu erau asa prigonite.

 

Luna
Micuta vrajitoare

 

Legat de articolul despre bacterii de acum citeva zile, cred ca-i inutil sa va spun ca pisica participa cu mare succes la circulatia bacteriilor de prin casa: se urca ba pe masa, ba pe paturi, ba daca nu suntem atenti isi baga nasul prin farfuriile noastre. Si nu se multumeste doar cu atit: ni le inoculeaza si intradermic , ca mai zgirie si musca atunci cind se joaca.

Ii multumesc Iuliei ca mi-a dat ideea sa scriu despre alimentatia unei pisici, nu cred ca m-as fi gandit de una singura 🙂

Cind am cumparat pisica, in drum spre casa de unde trebuia sa o luam, am trecut in fuga pe la magazin, sa-i luam litiera si niste mincare. In ziua de azi se gasesc atitea feluri de mincare pentru animale, ca esti pierdut printre rafturi. Am inhatat rapid ceva cu un ambalaj frumos colorat, special pentru pui de pisica, si dusi am fost.

Pisica a mincat cu pofta continutul conservei, dar m-am uitat si pe eticheta cu ingredientele. Situatia nu arata la fel de roz ca ambalajul.

Tot spun aici pe blog ce importanta e citirea compozitiei de pe eticheta, dar uite ca si eu mai am scapari. Compozitia (am cautat echivalentul romanesc al conservei) era urmatoarea:

Roro

Si ce vad aici?

  • In compozitie intra carne si subproduse animale (a se intelege zgirciuri, piele si alte materii dubioase). Si doar 4% din aceasta carne-subproduse   e reprezentata de carnea animalului al carui nume e indicat cu litere mari pe pachet
  • Uleiuri si grasimi, fara precizarea lor.
  • In ordinea importantei vin apoi cerealele. Ce nevoie are un pui de pisica de cereale? Daca era gaina, mai intelegeam.
  • Iar in final zaharuri. Ce sa spun, foarte important pentru o pisica sa manince zahar 🙂

Oricum, conserve o sa-i dam cit de rar. Pisica e un carnivor, noi o sa-i dam nici mai mult nici mai putin decit…carne. Pentru inceput am incercat cu inima de porc, ii place mult. Acum ii dam si cite putin lapte sau branza,  ii plac si ele. O sa-i mai dam cite un galbenus crud din cind in cind. Fiind pui, o hranim des (5-6 mese pe zi) si in cantitati mici.

La hrana uscata nici nu ne gandim, citisem mult despre compozitia mai mult decit dubioasa a ei, despre continutul ridicat de glucide care duce la obezitate si diabet. Chiar in vara am intilnit pe cineva cu un caine diabetic ce fusese hranit cu asa ceva. In plus e foarte usor sa amesteci in hrana uscata tot felul de minunatii, ca doar nu se vad. Iar odata animalul bolnav, stapinul se focalizeaza pe tratament fara a-si pune prea multe intrebari de unde vine boala. Exista si un site frantuzesc care si-a facut un scop din lupta contra hranei uscate pentru animale, pe care o numeste nici mai mult nici mai putin decit otrava.

Acum simt sa fac o precizare. Nu imi place sa spun prea multe despre mine, dar vad ca incet, incet, o fac. In ritmul asta, azi-miine o sa-mi pun poze in costum de baie 🙂 Studiile mele sunt de medic veterinar.  Asta ar putea sa va faca sa credeti ca stiu multe despre alimentatia pisicilor. Fals!  In cei 6 ani de facultate n-am invatat nimic despre asta, desi am invatat sa fac meniuri complexe pentru vaci, cai sau iepuri.  Deci un veterinar n-are mai multe cunostinte despre nutritia ciinilor sau pisicilor decit un om oarecare.  Poate lucrurile s-au schimbat , dar ma indoiesc. Stapinul ciinelui diabetic de care va spuneam, e veterinar. Eu cred ca nu-s rare cazurile cand un autodidact pasionat, stie mai multe despre un anumit subiect decit cineva cu o diploma in specialitatea de unde vine subiectul. Nu de alta, dar o diploma nu inseamna automat ca ai studiat subiectul respectiv, pentru ca asa cum bine zicea un prieten, un inginer nu tebuie sa le stie pe toate, trebuie doar sa stie unde sa le caute. Si oare de ce in societatea de azi am ajuns sa cerem sfatul specialistilor, in loc sa ne ascultam bunul simt? Veterinarul ne spune cum sa hranim animalul, pediatrul cum sa alimentam copilul, o multime de specialisti ne invata lucruri care tin de bunul simt.

Trebuie sa recunosc ca acum 10 ani nu-mi puneam intrebari , iar pisica traia cu conserve. Ii dadeam carne frecvent, iar hrana uscata extrem de rar, cind plecam in vacante. Variam des sortimentele de conserve si privilegiam hrana cumparata de la veterinar. Nu citeam niciodata ce scrie pe verso-ul ambalajului . Ma multumeam cu expresiile care-ti luau ochii:  » hrana sanatoasa », « ingrediente delicioase », « elaborata de experti ». Nu degeaba exista marketingul.  E simplu sa luam conserva, sa o deschidem, sau sa turnam citeva crantanele si sa rezolvam problema. Asa ne-a invatat industria ultimilor ani.  Dar « errare humanum est » si omul cit traieste invata. Iar logica imi spune ca nu-i normal ca un animal sa traiasca doar cu mincare industriala, ca nici noua nu ne-ar place asta.

Aproape terminasem de redactat articolul , cind mi-am amintit ca auzisem vag de un mod de a hrani animalele numit BARF. Imi trecuse pe linga urechi, era pe vremea cind nici nu ne gindeam sa mai avem vreun animal. Aseara am cautat putin sa vad despre ce-i vorba si  mi-am regasit acolo ideile. Am aflat ca hrana de gata pentru animale e chiar mai nociva decit imi imaginam, pentru ca elaborata pentru a valorifica la maximum deseurile industriei alimentare. Iar carnea folosita e de fapt faina de carne provenita din toate subprodusele industriei alimentare (carne de pui inseamna printre altele pene si gheare), centre de ecarisaj sau carnea perimata din supermarket-uri. Daca aveti animale, va las un link de prezentare a alimentatiei BARF aici, intreg sit-ul mi s-a parut foarte interesant. Nu pot sa nu remarc cum in ziua de azi suntem asa de conditionati de industrie, incit trebuie sa luam lectii de revenire la normal, la simplitate.

Cum in ultimii ani ne preocupa foarte mult si impactul ecologic pe care il avem, imi pare bine ca alegind sa hranim pisica aproape doar cu carne , evitam si ambalajele conservelor.  Polueaza mult 12 pliculete de pateu, mincate in ritmul de 2 pe zi.  Eu o sa merg direct cu un borcan in care sa-mi puna macelarul carnea. De o saptamina avem compostor la bloc, asa ca am cumparat litiera vegetala: ambalajul se recicleaza, iar litiera merge la compost.

Titlul initial al articolului fusese despre importanta citirii etichetelor, chiar si la produsele pentru animale.  Ma gindeam sa va spun putin despre asta. Eu sunt recunoscatoare pentru studiile de calitate ce le-am facut acum 10 ani: nu mi-au adus un loc de munca, dar m-au invatat multe. Printre altele si sa citesc corect o eticheta. De atunci am devenit mai vigilenta la cumparaturi alimentare.

Cum nu toata lumea stie cum se citeste eticheta cu compozitia, poate n-ar prinde rau o mica lectie. Trebuie retinut ca:

  • ingredientele apar in ordinea descrescatoare a cantitatii lor din produs. Adica la inceput cel care se regaseste in cel mai mare procentaj, urmatoarele sunt in cantitati din ce in ce mai reduse.  Asta ajuta sa ne reperam, chiar si daca procentajele nu sunt indicate .
  • daca intr-un produs se folosesc ingrediente gata elaborate, de exemplu maioneza sau pesmet, intre paranteze, imediat dupa numele lor, apar ingredientele acestora.
  • cu litere ingrosate sunt indicate ingredientele potential alergizante (de ex soia)

Acum, ca stiti bine cum se citesc etichetele, va propun un exercitiu simplu: luati un pachet de hrana de gata pentru animale si cititi cu atentie eticheta (compozitia, nu ceea ce va ia ochii pe ambalaj).  Ginditi-va dupa aia ca atit ciinii, cit si pisicile, sunt carnivore 🙂

Completare 16/11/2017: am gasit azi un tabel cu clasamentul marcilor de hrana uscata pentru pisici aici .

Completare 22/08/2018. Am lasat pisica 4 saptamani in ingrijirea unei vecine. Vegetariana(vecina). Deci n-am intins coarda, i-am lasat conserve si mancare uscată, marca nemteasca,aleasa dupa tabelul de care spuneam, fara faina, fara zahar. Pisica s-a ingrasat evident.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cum fac sapunul: curs practic pentru incepatori

 

Articolul e o completare a articolului de aici , chiar daca in multe locuri informatia se repeta.

Pentru ca rezervele de sapun mi-s pe terminate, mi-am comandat toate ingredientele si m-am decis sa fac o noua sarja. Cu ocazia asta o sa scriu exact cum fac, pas cu pas si adaug  imagini .

Daca sunteti chiar incepatori si nici n-aveti prea multe experiente de chimie la activ, eu zic sa va documentati totusi  despre pericolele de a lucra cu soda caustica . Pe vremea mea faceam multe experiente de chimie la scoala, am facut chimie si in facultate. Am venit de citeva ori de la scoala cu ciorapii gauriti de acid. Ba chiar am inceput de la o virsta frageda  practica: improvizasem cu sora-mea pe un dulap (!) un laborator de chimie dotat cu destule lucruri, inclusiv o lampa de spirt (de fabricatie proprie, dintr-o sticla de cerneala). Mai tirziu am mutat laboratorul pe balcon. Noroc ca ai mei copii n-au avut niciodata astfel de idei. Adica noroc pentru mine, ca eu imi amintesc cu drag de experientele noastre. Pentru ei cred ca ar fi fost interesant. Nici la scoala nu s-au ocupat prea mult cu experientele, ca in ziua de azi, siguranta primeaza, nici sa aprinzi lampi de gaz nu mai e voie, acidul arde, bazele ard, peste tot sunt pericole. Bine, sa continuam, ca apoi iar ma apuc si divaghez rau de la subiect.

De fapt voi face 3 ture de sapun, dupa cele 3 retete diferite, cele de care scriam  in primul articol .  Desi imi place sa fac sapun, nu sunt o pasionata care incearca noi retete si ar face toata ziua  sapun. Nu, eu incerc doar sa imbunatatesc retetele pina la punctul in care ma multumesc pe deplin, iar apoi sa stau linistita un an-doi pina mi se termina productia. De data asta cred ca o sa stau linistita mai multa vreme, pentru ca m-am luat dupa « o femeie » si am constatat ca in general apa chioara ajunge pentru spalat pe corp.

Am comandat uleiurile de pe un site francez. Mai nou am auzit ca nu e prea etica firma, ca sa zic drept nici nu-mi faceam  mari iluzii vazind ce cantitate de produse au. Dar cel putin toate uleiurile sunt bio si le comand toate din acelasi loc.

In timp ce pentru mincare am pretentia sa nu vina de departe, la uleiuri evit doar uleiul de palmier si asta e tot. Dupa ce facusem deja comanda, am citit ca si uleiul de cocos incepe sa provoace aceleasi dezastre ecologice ca cel de palmier, si asta datorita faptului ca deja e f consumat in lume. Nu imi propun sa fiu perfecta, dar pentru urmatoarea tura de sapun o sa incerc sa ramin la uleiuri si grasimi mai locale. Ma gindesc la cel de masline si probabil la grasime de porc sau seu de vita.

Dar pina atunci sa vorbesc despre tura asta de sapun.

Pentru inceput am folosit reteta de care  va spuneam . Asa arata ea tiparita, de pe situl SoapCalc:

Sapun 1

Se remarca in partea de jos stinga (Soap Bar Quality) ca toate valorile sapunului meu sunt in limitele normale. Va spala destul de bine si va face destula spuma. Fiecare ulei are proprietatile lui si isi aduce contributia proprie la rezultatul final. De exemplu , cel de ricin ajuta la facut spuma, dar nu spala deloc. De unde si combinarea mai multor uleiuri, ca parametrii finali sa se incadreze in limitele dorite.

Se vede ca pentru cantitatea de ulei folosita, la un surgras de 5% imi trebuie 172.29 g soda caustica. Eu voi folosi doar 171 (prefer mai putina soda decit prea multa) Surgras reprezinta cantitatea de ulei care ramine nesaponificata: 5% , adica 62.5 g de ulei . As vrea sa imi ramina nesaponificat uleiul de avocat, care e nutritiv si foarte bun pentru pielea uscata. Ca sa nu intre in reactia de saponificare, las deoparte 50 g, pe care le voi adauga abia dupa ce reactia s-a produs .  Cum uleiurile au indici de saponificare diferiti, fac si o simulare, sa fiu sigura ca atunci cind adaug uleiul suplimentar , restul sunt gata saponificate:

Sapun simulare

Se vede de aici ca 171g soda  saponifica chiar mai putin din cantitatea initiala de uleiuri: chiar si asa 2% din ele ramin nesaponificate. Deci totul e bine pina aici. Pot sa trec la treaba.

Intii fac ordine in bucatarie, eliberind tot ce este pe masa sau linga si in chiuveta. Aduc ustensilele la indemina, las o sticla cu otet nu prea departe, mixerul il pun in priza. Mai tin pe masa citeva cirpe , ca sa am cu ce sterge.

Apoi cintaresc uleiurile. Fac asta chiar la inceput, ca sa nu ma trezesc ca am mai putin ulei decit trebuie, in care caz ajustez reteta. Daca am  mai mult nu e problema, sapunul va fi doar mai surgras. Azi nu prea are cum sa se intimple asta. Doar uleiul de avocat ar putea sa nu ajunga, desi cei 500 ml ar trebui sa cintareasca 460g.  Incep cu cel pe care-l pun deoparte (cele 50g ulei de avocat). Iau apoi o cratita de bucatarie in care le cintaresc pe cele semisolide plus uleiul de avocat, care se dovedeste a fi 453 g, deci ajunge. Cel de ricin, fiind lichid, il adaug dupe ce restul s-au lichefiat.

Ca sa le aduc in stare lichida pun cratita cu uleiuri,  intr-alta cu apa calda.

Uleiuri jpg

Cind vad ca sunt aproape lichide, incep sa  ma ocup de soda.

In cratita (de inox) in care fac sapunul cintaresc apa. Duc cratita pe balcon, pentru ca dizolvarea sodei se face intr-o incapere bine ventilata.  Intr-un castron destul de incapator cintaresc soda, o duc pe balcon si o torn cu grija peste apa. Atentie sa nu inspirati vaporii! Reactia e puternic exoterma, cratita se incalzeste deci foarte tare. Trece o vreme pina se dizolva, mai amestec din vreme in vreme cu spatula. Nici un graunte de soda n-ar trebui sa ajunga inafara cratitei, dar daca totusi se intimpla, turnati putin otet si stergeti bine.

Soda

Cind uleiurile sunt lichide , adaug si uleiul de ricin. Se poate adauga de la bun inceput, dar ma gindesc ca fiind mai putine , lichefierea merge mai rapid.

Astept pina solutia de soda se raceste in jur de 37°, iar uleiurile au aproximativ aceeasi temperatura. Torn atunci uleiurile in cratita cu soda, amestec la inceput cu spatula, apoi pun mixerul in functiune. Spatula o pun in timpul asta in forma in care voi turna sapunul, astfel nu murdareste masa si nici nu sunt obligata sa o spal.

sapun curgind
La inceput amestecul care va deveni sapun e foarte lichid, a se vedea cum se prelinge de pe paletele mixerului.

 

Continui sa amestec cu mixerul tot la 5 -10 minute. Timpul in care sapunul ajunge la consistenta unei maioneze groase depinde de uleiuri, astazi a durat cam 50 minute.

Trace
Observati diferenta de consistenta fata de amestecul initial

 

In faza asta, adaug uleiul pe care il pusesem initial deoparte.

Bineinteles ca metoda mea se poate simplifica punind toate uleiurile in cratita de la bun inceput. Iarna e si mai simplu, se poate uita cratita respectiva pe calorifer si dupa o vreme uleiurile sunt lichide, fara a fi prea calde.

Mai amestec putin si il torn in forme.

Forme
Asa arata proaspat turnat, inainte sa acopar formele cu hirtie de copt.

 

Formele cilindrice vor fi pentru sapunul de ras, iar cele micute sunt formele cumparate cu ocazia comenzii, cam mici pentru gustul meu . Cu ocazia asta mai curge sapun pe masa, ma stropesc si pe miini. Nu m-a ars, dar pH-ul e de 10. Asa ca m-am clatit rapid.

Nu folositi niciodata forme de aluminium sau metal care se oxideaza!.

Cind am turnat in formele mici, am cintarit aproximativ cantitatea de sapun care incape intr-una(55g). Miine, cind voi face o noua tura de sapun, as vrea sa adaug solutia cea mirositoare doar la sapunul continut in forme. Vedeti in reteta ca e indicata cantitatea de parfum pentru tot sapunul, eu voi transfera 220 g in alt vas si voi aplica o regula de 3 simpla ca sa aflu cita aroma pun.  Reteta pentru tura a doua va fi cea in care predomina untul de shea.

La sfirsit sterg spatula, cratita si paletele mixerului bine-bine cu cirpele. Eliberez masa, masa , torn niste otet si o sterg in intregime cu otetul.

Ce am remarcat a doua zi: sapunul meu e inca moale, desi de obicei se intareste mai rapid. M-am gandit ca am pus prea multa apa, si cu ocazia asta mi-am adus aminte ceva: pe la inceputurile mele in ale sapunaritului , faceam combinatia de uleiuri pe soapcalc, dar apoi ma duceam pe alt site: https://www.thesage.com. Asa se intimpla daca fac rar sapun: mai uit. Si iata ce-am descoperit cind am calculat reteta mea aici:

TheSage

Cantitatea de lichid ar fi trebuit sa fie maximum 469ml, eu am pus 475g, cam mult. O sa tin cont de asta la tura a doua de sapun.

Imi place situl asta si pentru ca soda caustica se poate ajusta in functie de cit de surgras dorim sapunul.

Acum nu-mi ramine decit sa astept sa se intareasca sapunul ca sa pot elibera formele si sa ma lansez in tura a doua, cel cu unt de shea.

Poate ca n-ar fi rau sa va spun si cit costa sapunul fabricat dupa reteta asta.

Vedeti aici ce-am comandat, asa puteti face comparatii sau imi puteti indica situri mai ieftine. Am mai cumparat si niste forme. Plus un produs mirositor, ca sa-i pot in sfirsit oferi si sorei mele un sapun, pentru ea un sapun trebuie sa miroasa bine.

AromazoneFolosind datele cu densitatea uleiurilor (de pe situl de unde le-am cumparat), am calculat masa lor in grame, iar pentru reteta de care vorbesc imi ies 38.5 euro , hai sa zic 40 daca pun si soda pentru aproape 2 kg de sapun proaspat facut.   Cred ca e cea mai scumpa din cele 3 retete, pentru ca uleiul de avocat e cel care trage pretul in sus.

Celelalte doua ture le fac dupa retetele din primul articol, dupa aceeasi procedura pe care am descris-o aici . La cel cu unt de shea voi lasa deoparte 50g din el pentru a-l adauga ulterior. Nu voi mai folosi forme pentru sapun de ras, ajunge cit am facut deja. In schimb il voi turna si intr-o forma de silicon pentru prajituri minuscule. Asa o sa am niste sapunuri mititele (cam ca cele care se dau prin hoteluri) pentru luat la piscina sau cind plecam in vacanta.

Later edit: sapunul s-a intarit cu putina intirziere, dar dupa nici 24 ore de la fabricare am reusit sa-l tai si sa-l scot din forme. sapun gata

Nu-i greu sa va dati seama ca cel turnat in noile forme e complet ratat (trebuia sa apara inscriptia 100% home made). Nu-i grav, am lansat cu avint  tura cea noua, cu unt de shea, iar de data asta o sa ung bine bine formele mici, doar-doar o sa-si dovedeasca utilitatea.

Pentru tura a doua am introdus reteta pe TheSage si ma duc dupa indicatiile de acolo: apa si soda in cantitate mai mica.

thes

O sa adaug si argila, pentru ca pastreaza parfumul , mai putin decit cele 3% preconizate, adica 34g, iar inainte de a turna in forme o sa pun deoparte 350g de sapun pe care o sa-l parfumez cu 7g de solutie parfumata.

Va invit sa imi scrieti impresiile voastre daca va apucati sa faceti sapun. Daca folositi reteta asta m-ar bucura sa-mi scrieti 2-3 vorbe daca v-a reusit .