Despre protectia solara

Ca in fiecare inceput de vara, revistele se intrec care pe care in articole despre cum sa ne protejam de soare. Pe locul doi vin titlurile despre cum sa pierdem 2 -3 – 4 sau mai stiu eu cite kilograme inainte de a purta costumul de baie. De slabit nu vorbesc, mi se pare ca o cura facuta cu hei-rup-ul nu are cum sa aiba rezultate, decit poate pe perioada in care purtam acel costum de baie.

In schimb am studiat articole despre protectia solara.  Pentru asta am luat la citit cele doua reviste ale asociatiilor de consumatori. Pentru inceput ambele sunt de acord: cea mai buna protectie o constituie hainele. Cremele solare trebuie doar sa vina sa protejeze zonele neacoperite. Ca haine sunt mai eficiente cele de culoare inchisa. In urma testelor de laborator s-a vazut ca un tricou negru are un factor de protectie de 50, in timp ce unul alb de doar 15.

Asta se potriveste bine cu ceea ce facem noi in casa in materie de protectie solara. Folosim doar haine, umbra si evitam soarele in perioada cind arde mai tare. In teorie ar trebui stat la plaja doar atunci cind umbra e mai lunga decit inaltimea noastra, practic mai trisam putin la asta. Bagajul nostru de plaja e destul de consistent . Avem si o umbrela, dar cel mai practic mi se pare un cort UV luat pentru bebelusul ce era pe vremuri copilul nostru care are acum aproape 10 ani.  Pe atunci il foloseam la culcat si schimbat bebelusul .  Acum ne foloseste la citit , la mincat, la protejat de vintul care bate uneori tare, dar mai ales la depozitat toate bagajele in orele cind lipsim de pe plaja. Cortul ala isi face toti banii, si, ca pentru multe lucruril care sunt facute sa dureze,  firma care il vindea nu mai exista.

Ceea ce ma mira pe mine e ca in ciuda avertismentelor din ultimii ani, cind noi parasim plaja, altii mult mai numerosi, abia vin. Si cind noi ne intoarcem, altii tocmai pleaca.

La noi in casa nu se mai cumpara crema solara. Pina acum vreo 10 ani, cumparam si noi in fiecare vara, ca tot omul constiincios, cite o crema solara cu care ne cremuiam mai mult sau mai putin. Dar cind eram insarcinata cu bebelusul de care vorbeam, am inceput sa imi pun intrebari despre continutul cremei. Degeaba era bio, daca avea  nanoparticule.  Mi s-a parut mai simplu sa o prepar decit sa tot studiez continutul ei, asa ca am gasit o reteta pe internet, ca filtru am folosit oxid de zinc. Fac o paranteza: cremele solare pot sa foloseasca ca protectie anti-UV doua feluri de filtre:

  • chimice, folosite in majoritatea produselor de protectie.  Moleculele se leaga de stratul superior al epidermei, creind astfel un filtru ce absoarbe razele UV in locul pielii. Atentie insa, ca sa fie eficace , astfel de produse trebuie aplicate cu minimum 30 minute inaintea expunerii la soare.
  • minerale (de obicei dioxid de titan sau oxid de zinc): au actiune imediata, pentru ca sunt niste pudre inerte care reflecta razele solare. Problema lor e ca in ultimii ani mineralele sunt sub forma de nanoparticule.

Am preparat asadar un borcan cu crema solara, doar ca nu m-am gandit ca la caldura se va lichefia : mi-a curs ba in masina, ba in lucrurile de plaja, numai chef sa o folosesc nu mi-a dat.  Asa ca anul urmator n-am mai folosit deloc crema. Si sa vezi surpriza: nu ne-am ars. Am avut la mine un ulei de cinepa, care se pare ca e foarte bun ca regenerant al pielii dupa soare, dar n-am prea folosit nici asa ceva, desi de data asta am avut grija sa-l pun intr-o sticluta.

Cineva ar putea comenta ca o sa vad eu peste citiva ani, ca degeaba nu ne-am ars, dar UVA-urile astea cine stie ce o sa ne faca. Imi asum asta, eu una consider ca riscul de a-mi pune pe piele tot felul de compusi chimici e mai mare decit cel de dat de soare, ca doar viata s-a dezvoltat pe Pamint datorita Soarelui. Si ne putem proteja foarte simplu nestand la soare. In plus cind vad pojghita de grasime care pluteste la suprafata marii, ma gindesc la tonele si tonele de produse chimice care ajung in apele marilor si la bietii pesti, care stau in apa aia. Pina la urma tot la noi se intorc toate chimicalele , ca doar intra in circuitul trofic. Am citit un articol in care se spunea ca filtrele chimice reprezinta un pericol pentru recifele de corali, asa ca in unele rezerve maritime e interzisa folosirea cremelor cu astfel de filtre. Iar nanoparticulele reprezinta un important agent oxidant care agreseaza fitoplanctonul marin. Or aces fitoplancton sta la baza lantului alimentar marin. De unde apar dezastre ecologice . Oricum, nu numai apele marilor sunt poluate , ci si apele dulci: lacurile.

Cele doua reviste ale asociatiilor de consumatori au luat la purecat diverse creme. Insa rezultatele erau oarecum diferite, pentru ca un studiu s-a ocupat doar de creme cu SPF 30, zicind ca nu-i nevoie de mai mult, pentru ca un indice 30 blocheaza cam 97% din UVB ( care produc arsuri), in timp ce la un SPF 50 sunt blocate 98% din ele, deci diferenta e minima. Cealalta revista a studiat doar creme cu un SPF de 50.

Mai era subliniat faptul ca un indice de protectie e determinat in laborator, iar stratul de crema folosit  fiind consistent, nu corespunde cu SPF-ul real. O repartizare neuniforma duce la micsorarea protectiei cu pina la 4 ori asa ca un indice 50 poate deveni  12. daca cineva ar vrea sa faca plaja folosind crema ca la carte ca sa aiba o protectie pe masura, i-ar trebui jumate de tub de produs pe zi de plaja.

Modul de abordare a testelor era diferit : una din reviste punea accentul pe eficacitatea cremelor, cealalta pe nocivitatea pentru organism a produselor studiate. Astfel, era recomandata folosirea unui produs solar care sa NU contina:

  • nanoparticule (toxice pentru om, toxice pentru mediu)
  • octocrylene, benzophenone, homosalate (perturbatori endocrinieni)
  • EDTA (poluant)

Va spuneam ca noi nu mai cumparam produse solare, exceptie a fost anul trecut, cind am fost obligati sa luam pentru tabara copilului. La vremea respectiva am cumparat produsul care aparea ca cel mai eficace si mai putin nociv. Anul asta am vazut ca apare la produse periculoase, din cauza celor 4 filtre chimice pe care le contine. Deci faptul ca am renuntat sa mai cumparam ne scuteste si de bataia de cap cu noi ce folosim.

A mai rezultat din cercetarile facute ca produsele solare speciale pentru copii nu-s cu nimic mai bune decit cele pentru adulti. Doar la pret (ca multe alte lucruri speciale pentru ei).

Una din reviste s-a ocupat si de protectia oferita de hainele speciale anti UV. Din pacate , desi eficacitatea era mare pentru produsele noi, ea scadea drastic dupa spalare si uzura. Nu m-as fi gindit sa cumpar asa ceva, imi sugereaza ceva neplacut pe piele. dar in nici un caz nu m-as fi gindit sa il iau la purtare nespalat. Deci din start i-ar scadea eficacitatea.

Si voi cum va aparati de soare? Creme, haine, umbrele? Uneori cind vad japoneze cu umbrele de soare , ma gindesc ca mi-ar place si mie sa folosesc o astfel de umbrela pe strada.

 

 

 

 

 

 

 

 

Despre alimentatia cruda (raw)

Acum citiva ani am tinut vreme de citeva luni un regim raw. L-am inceput si l-am terminat brusc, covinsa ca nu e pentru mine, pentru ca atita timp cit l-am tinut eram extrem de obosita  si de nervoasa. Chiar si sa fac un kilometru pe jos, mi se parea un mare efort. Copiii si sotul ma luau peste picior, zicindu-mi ca omul e omnivor si creierul oamenilor a inceput sa creasca din momentul in care a descoperit focul a inceput deci  sa  consume carne preparata termic. Singurul lucru pozitiv al regimului e ca n-am avut in timpul asta nici o migrena (altfel faceam doua-trei pe luna). Mai tirziu cineva mi-a explicat ca ma simteam asa rau din cauza ca am eliminat toxine, insa termenul « toxine » e destul de vag pentru mine, nu stiam pe unde se cuibaresc toxinele si care e mecanismul eliminarii lor.

Dar de citeva zile am gasit intr-o revista un articol care explica in termeni simpli si usor de inteles pentru tot omul ce e cu regimul crud. Mi-a placut ca mi-a explicat si de ce am dat-o in bara cu acest regim. Inca nu am gasit explicatia si la partea cu dezvoltarea creierului datorita consumului de carne 🙂

Asadar voi rezuma acest articol, care mi s-a parut foarte interesant. Cuprindea 3 parti, scrise de 3 autori diferiti: Christophe Fender , Thierry Casasnovas si Justine Lamboley. Mie personal mi s-a parut mai interesanta partea a doua, iar autorul ei  (Cassanovas) a studiat si cautat singur raspunsurile pentru a reusi sa se vindece de probleme grave de sanatate.A  fondat asociatia Régénère ca sa transmita mai departe principiile si studiul minunatei masinarii care  e corpul uman .

In zilele noastre, curentul raw food a inceput in anii ’50 in Statele Unite, cu AnnWigmore si Viktoras Kulvinkas, fondatorii institutului Hippocrates, care promoveaza o alimentatie vegetariana si bogata in enzime. In zilele noastre alimentatia cruda a devenit o moda.

In ce consta de fapt alimentatia cruda? In folosirea in hrana a unui procent mai mic sau mai mare (mergind pina la 100%) de alimente crude si foarte putin transformate. In timp ce dietetica moderna vorbeste de macronutrimenti (glucide, lipide, proteine), consumul alimentelor crude e importanta in ceea ce priveste micronutrimentii : vitamine, minerale, antioxidanti, enzime…adica toate produsele pe care in general lumea le cumpara sub forma de pastile de asa numite complemente alimentare. Continutul in aceste micronutriente depinde insa mult de calitatea solului si a modului de cultura. De unde importanta alegerii de produse cultivate in mod ecologic pe terenuri vii .

Micronutrientii in alimentatia clasica sunt aproape inexistenti, iar temperatura superioara celei de 120° determina formarea unor compusi toxici (cum ar fi acrilamida de exemplu) pentru organism prin recombinarea macronutrimentilor. Simplificind, s-ar putea spune ca prin gatire se pierd nutrimenti si se cistiga produsi toxici.

Alimentatia cruda aduce mai multi nutrimenti? Da… doar ca industria alimentara , la fel ca specialistii in alimentatie naturala incearca sa ne « vinda » alimente care omoara sau vindeca si incearca sa ne faca sa credem ca un aliment sau altul are puteri nebanuite. Adica intotdeauna pericolul sau salvarea sunt vazute ca venind din exterior.  Insa daca alimentatia cruda aduce cu sine o ameliorare a sanatatii si disparitia unor simptome sau boli, efectul nu vine de la o putere speciala a alimentelor crude, ci gratie faptului ca mincind un aliment netransformat, energia sistemului digestiv e minima si toata energia provenind din aliment poate fi folosita de corp pentru procesele de regenerare. Binefacerile alimentatiei crude se datoreaza in fond  lipsei de elemente greu de digerat si a substantelor toxice . S-ar putea spune ca alimentatia cruda este la mijloc intre o alimentatie grea, transformata si … post.

Insa beneficiile alimentatiei crude depind de doua lucruri:

  • natura alimentelor consumate, fie ele si crude
  • terenul fiziologic al persoanei

Se intimpla des sa ignoram asta, alegind diverse regimuri alimentare si crezind ca daca se potrivesc altora, ni se potrivesc si noua. Nimic mai gresit.

Apoi digestia si asimilarea aimentelor sunt in cea mai mare parte realizate de catre populatiile microbiene (bacterii, ciuperci) care captusesc sistemul digestiv si care formeaza asa numitul microbiom.  Microbii sunt specifici alimentelor pe care le consumam, deci avem un patrimoniu microbian specific unui tip de alimentatie. Cind ne schimbam regimul, ansamblul microbilor din sistemul digestiv evolueaza, pemitind astfel digerarea alimentelor din noua gama alimentara. Timpul in care microbiomul evolueaza depinde de individ. Daca schimbarea alimentatiei e prea brusca, organismul nu dispune de capacitatea de a asimila alimentele. Deci persoanele care in urma acestei schimbari au probleme digestive sau slabesc pea rapid trebuie sa aiba mai multa rabdare si sa faca trecerea spre un regim crud incet, in timp, fiind atenti la reactiile corpului, care indica daca ritmul e cel bun sau nu.

Parte buna a  alimentelelor crude e ca aduc cu ele enzimele necesare digestiei.   Odata faza de adaptare depasita, adoptarea unui astfel de regim usureaza mult digestia.

Multe persoane asociaza crudivorismul cu alimentatia vegetariana. Altele sunt crudivore si vegetariene, dar maninca multe « surogate » ale mincarurilor gatite: prajituri, pizza, « brinzeturi « , care din cauza continutului mare de oleaginoase, forteaza ficatul si pancreasul. Pentru a evita acest tip de exces, e indicata o alimentatie cruda care sa nu fie exclusiv vegetariana.

Pentru a sti care alimente sunt potrivite pentru fiecare specie animala e destul sa observam si sa comparam sistemul digestiv al acestor specii. Cel al omului seamana cu cel al maimutelor. Deci alimentatia omului al trebui sa contina fructe , radacini, seminte in cantitate mica si o mica doza de proteine ( maimutele maninca pureci). Naturopatii spun ca ar trebui sa ne hranim cu fructe si legume crude (60-85%), putine seminte, nuci…(5%) si proteine (10%) : scoici, pesti mici sau carne mincata cruda, in carpaccio de exemplu.

Multe programme de lupta impotriva cancerului si a bolilor metabolice au adoptat alimentatia cruda. La fel ca programul antidiabetic al doctorului Cousens, care propune un regim crud si vegetarian timp de 3 saptamini pentru a trata diabetul de tip 2.

Citind toate astea, o sa fortez si mai mult cu fructe si legume crude. Partea de proteine mi-as asigura-o cu brio, ca scoicile crude imi plac, iar de curind am inceput sa apreciez si carnea in singe. Iar vinul de linga as zice ca e tot crud, sau poate imi aduce si bacterii bune 🙂 Un fel de suc de fructe bogat in culturi bacteriene?! 🙂

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Linimentul facut in casa : demachiant perfect sau solutie pentru curatat fesele bebelusului

Aseara , pe cind ma demachiam, mi-am dat seama ca folosesc zilnic (sau aproape zilnic) un produs ieftin  si facut de mine : linimentul. Mi-am spus ca poate n-ar fi rau sa-l popularizez putin.

Prima data am auzit de liniment cind ma pregateam pentru nasterea copilului mic: au trecut 10 ani de atunci. Desi e usor de facut, pe vremea aia nu eram asa de preocupata de lucruri facute in casa, asa ca am cumparat un liniment de gata.  E un amestec de ulei de masline cu apa de var. Unele firme mai adauga glicerina sau altele, eu am ales unul simplu.  Cu el se sterg fesele bebelusului: hidrateaza pielea, neutralizeaza aciditatea care provoaca eritemul fesier si  formeaza un film uleios pe piele, care o protejeaza de umezeala.

Acum vreo doi ani, cind renuntasem aproape complet la cosmetice in viata mea, mi-am zis sa incerc  sa fac liniment. Nu ma machiez, dar ma demachiez in fiecare seara .  Reteta e foarte simpla: se iau volume egale de ulei si de apa de var, se amesteca si asta e tot. N-am folosit ulei de masline, ci de susan, citisem ca e mai potrivit si ca nu lasa film gras pe piele. Am cumparat in completare si o apa florala, pentru ca citisem ca linimentul e usor alcalin si trebuie neutralizat cu apa florala, usor acida.  O vreme am folosit apa florala (de trandafiri de Damasc in cazul meu), dar apoi am renuntat si ori clatesc cu apa simpla, ori nu mai clatesc deloc. Am si niste bandelete de pH cu care aseara m-am amuzat sa masor pH-ul linimentului meu, e perfect neutru, nu-i deloc alcalin.

In Franta apa de var se poate comanda in farmacii. Eu insa am cumparat-o de pe acelasi site  de unde am luat si uleiul de susan. In total amindoua m-au costat sub 8 euro (5.50 uleiul si 3.20 apa de var).  De banii astia am jumate de litru de demachiant, cu care nu mai stiu ce sa fac 🙂 Adica se foloseste atit de putin, incit mai am o rezerva buna in frigider ( frigiderul meu e plin de lucruri nealimentare). Linimentul pe care-l folosesc l-am pus intr-o sticluta cu pompa, pompez de 2-3 ori la fiecare folosire. Am dischete demachiante lavabile: dupa ce am dat cu liniment le ud si dau cu putina apa (nu intotdeauna,dupa cum am spus inainte). Desi am renuntat la machiaj, uneori ma rimelez : indeparteaza bine si rimelul

Bineinteles ca poate iesi chiar si mai ieftin, caci uleiul meu e bio, iar cel de masline ar costa mai putin. Dupa ce scrie fabricantul , uleiul de susan are o multime de calitati : regenerant, restructurant, nu lasa film gras.

Eu va recomand sa-l faceti: cu minimum de efort aveti un demachiant ieftin in care stiti ce-ati pus.

Sampon de casa cu urzici

 

Dupa ce saptamina trecuta am facut sapun lichid dupa reteta Iuliei, saptamina asta nu m-am oprit si am facut sampon.

Reteta e foarte simpla: o mina buna de urzici se lasa la macerat 24 ore in 500 ml apa . Apoi se lasa la fiert 30′, se filtreaza, se adauga 50g sapun ras in solutia calda. Cind sapunul e dizolvat se adauga 2 linguri de otet de mere. Pentru cine are par gras se mai adauga eventual 10 picaturi ulei esential de eucalipt.

Zis si facut. Am cules urzici dintr-un loc mai necirculat. Am pus urzicile intr-un borcan cu apa filtrata si am lasat borcanul cit am putut de mult la soare , mutindu-l de colo colo peste zi. Seara am pus apa cu urzici la fiert intr-o cratita mica. Jumate de ora de fiert mi s-a parut cam mult, eu m-am oprit dupa 10 minute. In timp ce fierbea solutia, am ras sapunul ( in cazul meu un sapun facut la rece) , dupa filtrare am adaugat sapunul ras, care s-a dizolvat rapid. Am mai lasat putin la racit si am adaugat otetul de mere.

Consistenta e perfecta, a iesit o solutie destul de lichida, de culoare oarecum kaki. Mirosul e o combinatie intre urzici si otet de mere…pe mine nu ma deranjeaza, dar am renuntat la mirosuri chimice de ani buni. N-am par gras, asa ca n-am pus ulei esential, dar ma intreb oare ce combinatie de mirosuri rezulta daca se adauga si eucaliptul.

Pina aici toate bune si frumoase. Asa de frumoase, incit mi-a venit ideea sa adaug otet de mere si in sapunul lichid care se soldificase prea tare. Otetul a « spart »  consistenta filanta a sapunului, acum e perfect, sa vedem daca si spala 🙂

 

 

Am turnat samponul intr-o sticla foarte practica, cu picurator (continuse suc de lamiie).  Am remarcat ce spuma face samponul. Sticla o pastrez in frigider, in primul rind din motive de igiena, in al doilea ca fiind din sticla, nu stiu cit ar rezista pe marginea vanii.

Persoanele care au incercat reteta samponului sunt multumite, cica face parul matasos. Eu ma spal pe cap la o saptamina si fac o singura samponare. Cu samponul asta m-am samponat de doua ori, pentru ca prima data n-a facut spuma. Dupa uscare parul pare relativ curat. sa zicem ca nu-i murdar, dar nici nu straluceste. E mai ondulat si s-a aranjat frumos, dar la parul meu asta nu vrea sa spuna nimic, se onduleaza si arata bine cind ma ploua sau la citeva zile dupa spalare.

Eu am o dermatita seboreica, ceea ce face sa am cruste pe pielea capului M-am uitat cu atentie, acum nu prea am cruste. Dar nu m-as aventura sa spun ca asta se datoreaza samponului, mai studiez problema.

Se spune ca samponurile chimice inlatura grasimea naturala de pe par, asa ca in loc trebuie pus silicon si alte mizerii si ca trebuie o perioada de adaptare la un sampon natural. O sa mai incerc sa ma adaptez citeva saptamini 🙂

Poate depinde de par, dar la parul meu lung nu e pentru moment cel mai bun sampon. Cum ziceam, o sa perseverez ( imi suna acum in cap perseverare diabolicum est (??!). 🙂

Il recomand totusi daca vreodata sunteti in pana de sampon, daca vreti sa renuntati de tot la produse chimice,  poate si daca aveti parul scurt…

 

 

 

 

Perturbatori endocrinieni : ce sunt si cum sa limitam contactul cu ei

In Franta asociatiile de consumatori publica lunar doua reviste (poate mai multe, dar nu stiu eu). Le citesc de cite ori am ocazia. In numarul cel mai recent am citit un articol foarte interesant despre perturbatorii endocrinieni Ma gindesc ca mai sunt persoane care ar putea fi interesate, asa ca l-am rezumat si am mai adaugat citeva explicatii.

E considerat perturbator endocrinian (PE)  orice molecula sau agent chimic din afara organismului , care are proprietati asemanatoare hormonilor . Din mimetismul hormonal deriva presupusul rol pe care perturbatorii il au in producerea de anomalii fiziologice si mai cu seama ale aparatului reproducator.

PE perturba echilibrul hormonal al omului si in aceeasi masura al diverselor specii de animale domestice sau salbatice. Se crede ca ar avea efecte indezirabile asupra sanatatii, modificind numeroase functii cum ar fi : cresterea, dezvoltarea, comportamentul , producerea sau stocarea energiei, somnului, hemodinamica si circulatia singelui, functia sexuala si reproducatoare.

Sunt multe patologii in continua expansiune, a caror cauza  se presupune ca e expunerea la PE : cancer de sin la femei tinere, cancer testicular la tineri, malformatii genitale la baieti, tulburari de comportament la copii, obezitate si diabet.

In ciuda efectului tot mai bine studiat si dovedit al multor PE asupra sanatatii, interzicerea sau limitarea lor Uniunea Europeana avanseaza cu greu, din cauza lobbyng-ului industriei petro-chimice.

Inca din 1999, la nivel european s-a decis studierea mai serioasa a acestor PE si rolului lor in diverse patologii. S-a adoptat o « Strategie comuna in ceea ce priveste perturbatorii endocrinieni » cu masuri pe termen scurt, mediu si lung. Insa bugetul institutiilor europene nu permite angajarea unor experti independenti, asa ca expertii  sunt in general angajati ai industriilor. Care industrii frineaza pe cit pot adoptarea legilor. Ceea ce a facut ca la sfirsitul anului 2015 , Comisia Europeana sa fie condamnata de Tribunalul Uniunii Europene pentru nerespectarea obligatiilor relative la problema perturbatorilor endocrini.

Pina una alta s-a interzis folosirea in ambalajele alimentare a bisfenolului A. Doar ca bisfenolul e doar unul din zecile sau sutele de PE.

Cercetatorii au pus in evidenta proprietatile de perturbatori endocrinieni ale citorva familii de compusi chimici, cu care venim zilnic in contact prin alimentatie, poluarea atmosferica interioara sau exterioara sau prin patrunderea lor transcutanata. In absenta legilor care ii interzic, cel mai bine e sa ne ferim de ei.  Iata citeva reguli prin care puteti limita contactul cu perturbatorii endocrinieni.

 

In alimentatie

  • Nu utilizati recipiente din policarbonat. Contin bisfenol A. Uneori , dar nu obligatoriu, poarta sigla PC sau cifra 7 intr-un triunghi. Acum vinzarea lor e interzisa, daca le aveti, nu le folositi.
  • Nu incalziti alimente in vase de plastic. Iar pentru incalzit apa folositi o cratita de inox , nu o cana electrica din plastic. Preferati recipientele (inclusiv biberoane) de sticla.
  • Nu abuzati de produse tip fast-food, din cauza ambalajelor (cutie pt pizza, cornet de cartofi pai, etc) care pot sa contina PE. Era un articol in revista care arata ca s-a descoperit o contaminare mare cu PE a ambalajelor tip fastfood. Si nu era vorba de carton plastificat.
  • Limitati consumul de alimente transformate. Pentru ca pot fi contaminate cu PE in timpul productiei  sau ambalarii. Limitati consumul de guma cu BHA (E320) sau BHT (E321). BHA si BHT doi perturbatori endocrinieni, folositi mult si in industria cosmetica, pentru colorarea rujurilor, de exemplu.
  • Privilegiati fructele, legumele, cerealele bio. In acest fel diminuati expunerea la pesticide. Indepartati coaja vegetalelor care nu sunt bio.
  • Daca locuiti intr-un loc unde apa e contaminata cu pesticide, preferati apa din comert. Pentru Franta exista o harta interactiva a apei potabile aici

 

Aerul interior si exterior 

  • Nu fumati si evitati locurile unde se fumeaza
  • Eliminati orice produs care pretinde ca parfumeaza sau dezinfecteaza atmosfera : preferati aerisirea.
  • Aspirati si spalati pe jos regulat. Analizind compozitia prafului din pungile de aspiratoare, s-a pus in evidenta o mare cantitate de PE.
  • Vopsiti si mobilati camerele noi-nascutilor cu mult inainte de venirea bebelusului.
  • Luptati contra mustelor cu mijloace mecanice, nu cu insecticide.
  • Purtati manusi cind folositi produse biocide (deparazitarea animalelor, tratamentul lemnului) indepartati copiii din zona, aerisiti bine sau lucrati in aer liber daca se poate.
  • Nu folositi pesticide in gradina, exista multe produse naturale cu care le puteti inlocui.

 

Sanatate si cosmetica

  • Femeile insarcinate trebue sa evite pe cit posibil medicamentele contra durerii (paracetamol, aspirina, ibuprofen). In orice caz nu consumati ibuprofen in primul trimestru de sarcina. Uitati un link care explica de ce antiinflamatoarele ar trebui interzise complet pe toata durata sarcinii.
  • Evitati produsele cosmetice care contin PE. Mai ales cele care ramin pe piele. Pentru bebelusi nu folositi parfum, iar apa cu sapunul sunt de privilegiat servetelelor umede.
  • Pentru tratamentul anti-pediculoza nu folositi produse neurotoxice
  • Folositi sterilet, nu anticonceptionale.
  • Nu cumparati haine antibacteriene. Contin de cele mai multe ori triclosan, un PE.
  • Despre cosmetice si perturbatorii pe care ar putea sa-i contina am scris mai multe aici

 

Mie mi s-a parut un articol foarte interesant, iar regulile sunt simple si usor de aplicat. Trebuie sa recunosc ca nu m-as fi gindit ca praful din casa e plin de perturbatori.

Din cunostintele mai vechi pe care le am, stiu ca apele sunt foarte poluate, in mare parte din cauza urinei prin care se elimina urmele de anticonceptionale, antibiotice sau chimioterapice. La niste cursuri de igiena apei am aflat cu stupoare ca pestii din Sena sunt in mare parte hermafroditi. Apoi sa nu vorbim de apa din diverse regiuni agricole, plina de nitriti.

In general aplic regulile astea … poate ar trebui totusi sa spal mai des pe jos 🙂

 

PS: daca cumva fac greseli de ortografie sau gramatica, m-as bucura sa ma corectati, uneori folosesc fara sa vreau termeni gen « furculision ».

Later edit: intr-o emisiune despre perturbatori endocrinieni am mai aflat cite ceva:

Nu folositi ecran solar, ci haine cu mineci lungi care sa acopere corpul

Nu beti niciodata cafea din pahare de plastic. Plastic+fierbinte e extrem de periculos

Si in general , cum bine spunea cercetatoarea din emisune , limitati consumul de chimicale, nu uitati ca, fara sa vrem sa traim ca pe vremea bunicilor noastre, multe produse existente la ora actuala pe piata sunt pur si simplu inutile. Industria se straduieste sa vinda, dar noi, consumatorii alegem ce cumparam.

Continuare ( 4 ) la « Sunteti nebuni sa inghititi asta »

Dupa ce am rezumat aici, aici si aici cartea lui Cristophe Brusset, ma apropriu de finalul ei. Impartirea am facut-o eu, in functie de timpul pe care l-am avut la dispozitie sa scriiu, altfel cartea are multe capitole relativ scurte.

 

Cum se fabrica un gem de capsuni fara … capsuni

Se face rost de achene de la capsuni (bobitele acelea maro de la suprafata) ramase dupa fabricarea sucurilor plus un concentrat de fructe rosii si de fructe de soc (mult mai ieftine decit capsunile). Reteta : sirop de fructoza si glucoza, apa, sirop concentrat de fructe rosii (pentru culoare), achene de capsuni (pentru nota de autenticitate). E acel gem care se gaseste in portii individuale de plastic.

Si pentru ca vorbeam de fructoza si glucoza, o mica paranteza  : siropul de glucoza sau fructoza se gaseste in diverse produse cum ar fi bauturile carbogazoase, ketchup, inghetata, maioneza, mezeluri, gemuri, produse de patiserie sau de panificatie, supe si mincaruri gata preparate, bomboane….

Fructoza se gaseste in mod natural in fructele coapte. Insa cea industriala este obtinuta aproape in totalitate din porumb si griu. Prima etapa e extragerea amidonului. Amidonul e un lant lung de molecule simple,  glucoza. Hidroliza inseamna ruperea lantului. Se face cu ajutorul enzimelor produse de organisme modificate genetic, adica OGM-urile. Ultima etapa, transformarea glucozei in fructoza, se face tot cu ajutorul enzimelor produse de catre OGM-uri.

Siropul de fructoza prezinta multe avantaje pentru industrie:

  • E ieftin, mult mai ieftin decit zaharul. Are si o putere de indulcire mai mare : 60g fructoza inlocuiesc 60g zahar
  • Amelioreaza stabilitatea produselor in care se foloseste si da o culoare apetisanta preparatelor de patiserie .
  • Dar principala lui «  calitate » rezida in faptul ca in organism favorizeaza producerea de grelina, un hormon care stimuleaza apetitul. Consumatorul care ingereaza fructoza, va dori si mai multa. Adica cine consuma, nu se va putea opri… un fenomen similar adictiei la tigari.

Pentru consumator, consumul de fructoza aduce doar inconveniente : modificari ale metabolismului si risc crescut de diabet de tip 2, boala care in ultimii ani a luat un caracter epidemic. Astazi un adult din 10 are diabet de tip 2.

In Statele Unite, 75% din alimente contin zaharuri adaugate si consumul mediu de fructoza pe cap de locuitor atinge 83,1g pe zi. Acolo, mai mult de un adult din 3 este rezistent la insulina, semn de prediabet, care va evolua in timp spre diabet.

Insa consumul de fructoza in stare naturala, din fructe, nu provoaca nici o problema. Pentru ca fructele contin o cantitate mult mai mica de fructoza, si pe linga asta mai contin apa, fibre, antioxidanti si alti compusi benefici pentru sanatate, care lipsesc cu desavirsire din hrana industriala.

 

Despre supermarket-uri

Cele cinci lanturi principale de supermarket –uri frantuzesti au pus stapinire pe toata lumea : din China pina in Africa de Sud, trecind prin Africa. Reusita lor financiara se datoreaza falimentarii intreprinderilor mici si medii si saracirii consumatorilor. Da, da ! A consumatorilor.

Raportul de forte e asa de dezechilibrat, incit intreprinderile mici si mijlocii n-au nici un cuvint de spus in fata mastodontilor marilor grupuri de distributie.

In ziua de azi, in Franta nu mai exista practic magazine alimentare, macelari sau brutari independenti. Intreprinderile agroalimentare sunt obligate sa vinda lanturilor de hipermarket-uri. Si pentru asta li se impune sa plateasca taxe publicitare sau prestatii fictive. Odata produsul lor ajuns in rafturi, alti bani : pentru un loc bun pe raft, pentru « operatii promotionale », toate taxele astea reprezinta o mare parte din pretul produsului. Nimeni nu interzice unui supermarket sa factureze furnizorului « prestatii » sau penalizari abuzive. Si supermarketurile nu se jeneaza sa le ceara.

Dar nu-i problema consumatorului, nu-i asa ?? Aici gresiti, pentru ca in nici un caz cumparatorul nu are de cistigat. Producatorul e obligat sa integreze in pretul de vinzare toate taxele pe care e obligat sa le plateasca, si , ca sa ramina competitiv, trebuie sa scada preturile, deci, in final, calitatea produselor. Marile magazine cresc cu buna stiinta preturile facindu-i pe clienti sa creada ca se lupta pentru cauza lor contra « producatorilor celor rai ». Dar aflati ca in ziua de azi, marjele magazinelor pot ajunge pina la 60% din pretul final platit de client, media fiind in jur de 35%.

Astfel, cind un consumator plateste ceva care costa 10 euro, producatorul incaseaza 6.50 si distributorul 3.50. Cind pretul creste, doua treimi intra in buzunarul distribuitorului, 10% sunt pentru producator, si un sfert revine consumatorului sub forma de tichete, bonuri de reducere, etc. Se vede de aici cine e mai interesat sa scumpeasca preturile.

Un cuvint despre bonuri, reduceri, tichete. Sunt noua gaselnita a supermarket-urilor pentru a fraieri cumparatorul. Ele sunt deja finantate si integrate din start in pretul de vinzare.

Inca ceva bine de stiut : pentru unele produse exista doua game identice, dar cu nume de marci diferite si … 40% diferenta la pretul de vinzare. Stiti de ce ?

Pentru ca una din game integreaza toate taxele pomenite anterior si e vinduta scump supermarket-urilor , cealalta va fi vinduta la pretul pietei catre magazinele de hard-discount, care nu impun taxe ascunse. De ce doua game ? Pentru ca in Franta legea nu permite sa vinzi acelasi produs cu un pret care variaza in functie de cui il vinzi. Deci un producator care vrea sa vinda in acelasi timp si supermarket-urilor clasice si celor care practica hard-discount-ul e obligat sa creeze doua game diferite, schimbind numele sau gramajele produselor, ca sa aiba astfel doua produse (artificial) diferite.

Cind nu te numesti Nestlé, Danone sau Coca Cola, e extrem de greu sa obtii dreptul de a-ti expune produsele in rafturile supermarket-urilor. Locurile sunt scumpe si rezervate firmelor cunoscute sau marcilor MDD (marci de distribuitor : acelea ce poarta numele magazinului sau o marca inventata si specifica magazinului). MDD-urile fac o concurenta neloiala produselor care au marca fabricantilor. Ele sunt favorizate de magazine in ceea ce priveste vizibilitatea , iar preturile lor sunt aranjate in asa fel incit sa para mai ieftine decit echivalentul marcilor cunoscute.

Ca sa supravietuiasca, micile intreprinderi agroalimentare, n-au de ales decit sa faca « MDD », adica sa fabrice produse sub numele marcilor supermarket-urilor, fara sa aiba posibilitatea de a-si promova propria marca. Supermarket-ul cere intreprinderii sa copieze marcile cunoscute (Nutella, Coca Cola, Lipton, Danone…) .Specificatiile produsului MDD sunt copiate dupa cele ale originalului. Pentru ambalaje e simplu : se copiaza, adica acelasi format, culoare, ilustratie, caractere… Totul este identic, mai putin continutul..

Pentru ca MDD copiaza mai ales ce se vede. In general rezultatul nu e la inaltime. Produsul trebuie sa semene cu cel copiat, dar sa fie mai ieftin. Micii producatori din industria agroalimentara nu-si permit sa investeasca in cercetare sau productie. Ceea ce ii obliga sa faca compromisuri in ceea ce priveste calitatea ingredientelor si sa foloseasca intens aditivii,  rezultatul fiind o calitate mediocra. In industrie, calitatea are un pret, iar in ultimii ani calitatea scade constant, in timp ce preturile cresc. Ia uitati cum se intimpla in realitate :

Lantul de supermarket cere o copie de Nutella. Doar ca Nutella contine 13% alune, care sunt scumpe. Fabricantul face atunci o copie cu 10% alune, mai putin cacao, mai putin lapte praf, dar mai mult zahar. Nu-i chiar asa buna ca originalul, dar e mai ieftina. Peste citeva luni cind pretul trebuie sa scada si mai tare, reteta e modificata si alunele scad la 5% , cum gustul de alune e aproape insesizabil, se adauga aroma artificiala de alune. Mai ieftin, gust, culoare si textura asemanatoare cu cele originale…ce spuneti, vi se pare ca au aceeasi calitate ?

Daca va imaginati ca produsele MDD , dintre care unele nici nu mentioneaza marca magazinului, ca acestea sa nu-si devalorizeze imaginea, sunt echivalente cu produsele de marca…sunteti liberi sa credeti. Insa in general diferenta de pret reflecta o diferenta de calitate.

 

Vinovati, dar nu si responsabili

Intreprinderile fac din calitate o fatada. Fac discursuri, subliniaza angajamentele etice, certificarile procedurile…Toate astea umplu zeci de dosare, rafturi intregi… Toate e-mailurile sunt pastrate cu grija, ca sa ramina ceva scris in caz de…

Dar astea nu reprezinta decit virful iceberg-ului, partea prezentabila, alibiul seriozitatii si responsabilitatii. Pentru ca n-o sa gasiti nici o urma scrisa despre indoielile cu privire la calitatea mirodeniilor, a mierii sau a carnii. Subiectele « sensibile » se discuta doar oral : in cadrul reuniunilor in comitet restrins sau prin telefon. Nici o urma, nici o dovada.

Ati crede ca toate astea sunt imposibile, ca auditorii care elibereaza certificatele de calitate nu pot trece pe linga nereguli . De ce n-ar fi posibil daca auditorii studiaza doar actele ? Dati-le un document : adevarat sau nu, nu conteaza, oricum n-au nici timpul si nici mijloacele sa-l verifice.

Se mai intimpla totusi uneori, ca atunci cind minciuna e prea groasa , sa existe riscul de a fi prins. Dar in general lucrurile se intimpla mai mult sau mai putin astfel :

  • Seful de productie : Nu, nici vorba, nu pot sa fac maioneza cu ulei de soia OGM. Clientul are specificatii « Nu OGM »
  • Responsabilul cu aprovizionarea : furnizorul n-are in stoc ulei ne-OGM. Deci clientul ori asteapta , ori schimba pentru ulei de rapita ne-OGM, dar e mai scump.
  • Seful de productie: nu imi iau responsabilitatea sa fac maioneza cu ulei OGM, trebuie vorbit cu directorul
  • Directiunea : puteti folosi uleiul fara griji, e pentru o firma de catering : maioneza va fi consumata rapid. Nimeni n-o sa observe , iar in caz contrar spunem ca e o greseala si gata.
  • Seful de productie : in cazul asta imi trebuie ceva scris
  • Directiunea : Domnule responsabil calitate, ce mai faceti, cum o duceti ? Felicitari pentru rezultatul ultimului audit ! Si bineinteles, aveti acordul pentru seminarul de pe Coasta de Azur…profitati, luati-va citeva zile de concediu, vi le ofer. Ah, si ati putea sa-mi eliberati un document pentru lotul de ulei de soia ? E tot ce avem in stoc si clientul e grabit. E pentru binele intreprinderii, ma bazez pe dumneavoastra
  • Responsabilul calitate : bineinteles, fac acum documentul!

Ati inteles ca daca se iveste vreo problema, toata lumea uita ce s-a discutat, ramine doar acordul scris al responsabilului calitate , care e unicul responsabil. Daca ajunge la tribunal, va ajunge singur.

 

A mai ramas epilogul cartii, o sa-l public in zilele urmatoare

Continuare ( 2 ) la « Sunteti nebuni sa inghititi asta »

Asa, cum spuneam, continui rezumatul cartii lui Christophe Brusset, din care aveti prima parte aici :

 

Intreprinderea n-are ca scop binele angajatilor sau satisfactia clientilor, ci profitul. Pentru asta, reteta nu-i complicata : ajunge sa cumperi sau sa fabrici mai ieftin decit vinzi.

Din pacate pentru industria agroalimentara, tendinta actuala nu este cresterea pretului de vinzare. Un producator in ziua de azi nu are dreptul sa creasca pretul. Ce-i ramine de facut ca sa produca mai ieftin ? Scaderea calitatii produselor e o posibilitate, frecvent intilnita, dar are limitele ei.

Din fericire (pentru el) producatorul are si posibilitatea de a jongla cu greutatea marfii, adica sa vinda mai putin produs, in acelasi ambalaj, cu acelasi pret, ceea ce este de fapt o forma disimulata de scumpire. Multe alimente au fost puse la « regim » : deserturile Danette , brinza dulce, vinegreta la borcan Amora , cutiile cu ceai la pliculete (20 plicuri in loc de 25), zaharul pudra, tabletele de ciocolata, barele de ciocolata scurtate, feliile de sunca din ce in ce mai fine…si multe altele. Mai greu a fost pentru produsele in recipient de sticla, unde acesta a trebuit redesenat. Va dati seama ca nu numai in alimentatie se practica asta : cura asta de slabire a lovit si detergentii, produsele cosmetice alte categorii de marfuri.

 

Brinza falsa

Franta e tara brinzeturilor. Doar ca brinzele traditionale de calitate dispar tot mai mult din rafturile hipermarket-urilor, fiind inlocuite cu produse industriale insipide si standardizate. Gusturile se pierd, asa ca fabricantii vind aproape orice, punindu-i numele de « brinza ».Aflati ca in preparatele industriale nu se mai utilizeaza aproape deloc brinza adevarata. Care-i explicatia ?

Se fabrica o « brinza » continind putin (minimum posibil) de brinza traditionala. Scopul e sa se pastreze numele de « brinza » , dar sa se inlocuiasca maximum din produs cu ingrediente ieftine. Si care-i cel mai ieftin ? Apa, evident. De exemplu pentru un sos cu brinza bleu de Auvergne, luati putina brinza , amestecati-o cu apa, cu brinza industriala de proasta calitate , unt, proteine din lapte, smintina, lapte praf, polifosfati si ortofosfati de sodiu, citrat de sodiu si acid citric. Topiti , amestecati bine si o sa aveti o minunata « brinza topita » cu bleu de Auvergne, puneti si o eticheta frumoasa cu brinza originala pe ambalaj, si gata, ati reusit.

Dar cum termenul de « brinza topita » e reglementat si nu se poate face chiar orice ( se cere un minimum de 40% substanta uscata), se poate folosi categoria « specialitate pe baza de brinza », tot reglementata, doar ca mult mai supla : se poate injumatati cantitatea de substanta uscata si adauga mai multa apa sau alte ingrediente ieftine cum ar fi zaharul .

Si daca chiar si asa e prea scump, se poate pur si simplu inventa o denumire de exemplu « fondant de brinza » : nu e nici brinza topita nici specialitate de brinza, producatorul poate sa faca ce vrea si sa-i puna orice nume atragator care-i trece prin cap. Genul asta de fondant se foloseste pentru pizza si alte preparate industriale si puteti, fara nici un efort sa gasiti « ravioli gratinate cu svaiter » , care sa nu contina nici urma de svaiter.

 

Aditivi si auxiliari tehnologici

Unul in cele mai importante departamente ale unei intreprinderi agroalimentare este cel de cercetare ? Inginerii se ocupa de procesul tehnologic si de …retete. Doar nu credeati ca acolo lucreaza bucatari ?! Inginerii acestui departament reusesc sa fac miracole…datorita utilizarii masive de aditivi. Practic nu mai exista nici un produs alimentar in supermarket care sa nu contina minimum un aditiv, frecvent un cocktail savant de aditivi de toate felurile. Si cind nu gasiti pe lista nici un aditiv (asa numitele E-uri ), sa nu va imaginati ca nu contin asa ceva : se pot adauga discret , fara sa fie instiintat consumatorul, in plus e legal. Sunt asa numitii « auxiliari tehnologici ». , o categorie de aditivi care nu-i nevoie sa apara pe lista de ingrediente.

Ceea ce diferentiaza aditivii de auxiliari e doar dozajul, cantitatea care ramine in produsul finit e mult mai mare pentru aditivi.

Definitia oficiala e si ea asemanatoare. Un auxiliar e folosit in procesul tehnologic alimentar si in urma acestei folosiri, in produsul final se vor gasi reziduuri ale lui. Exemple de auxiliari a caror reziduuri sunt inevitabile :

  • cancerigeni : nitriti (in mezeluri) si benzopiren (in produsele afumate)
  • neurotoxici : solvanti organici cum ar fi hexanul, utilizati pentru extractia unor uleiuri si arome
  • alergizanti: sulfiti

 

Later edit:  am trecut azi pe linga brutaria noastra, de unde, pina de curind, cumparam cu incredere « bagheta traditionala ».  Si am vazut aruncati in strada sacii de faina , deci am profitat sa vad ce scrie pe ei : am constatat cu stupoare ca nu contin numai faina, asa cum imi imaginam, printre altele aveau si enzime, iar cu litere mari era indicat ca « enzimele sunt auxiliari tehnologici, deci nu trebuie sa apara la ingrediente ». Vai, vai! Mai ales ca tocmai rezum ultima parte a cartii, unde se spune ca enzimele astea sunt produse de organisme modificate genetic.

Unii aditivi sunt exact ca un machiaj : colorantii. Acestia nu aduc nimic pozitiv, ba dimpotriva : majoritatea lor au efecte alergice, iritante, ba cancerigene si mutagene. De multe ori sunt utilizati ca sa mascheze defectele unui produs de slaba calitate.

Cit despre arome exista de toate felurile. Cele naturale sunt produse prin presiune, distilare sau extractii cu solventi., ceea ce duce la concentrarea poluantilor concomitent cu a moleculelor aromatice . Astfel un extract de lamie are sanse mari sa fie « natural, insa concentrat in pesticide, fungicide sau alte molecule cu care au fost tratate culturile.

 

Cum se produce sunca

Carnea soseste de la abator. Prima etapa consista in a o face sa ia in greutate : se injecteaza intramuscular solutii care contin aditivi :

-polifosfati, proteine din singe, gelifianti ca sa retina apa

-zahar, glutamati, arome si fum lichid pentru gust

-ascorbat de sodiu si nitrati pentru conservare.

Dupa tratament, volumul carnii aproape s-a dublat. Se inlatura grasimea, se pune in cuve, iar deasupra se adauga grasimea inlaturata initial, intr-un strat uniform.

Procedeul anterior e folosit pentru sunca de lux. Pentru cea de proasta calitate ( folosita in toate preparatele industriale gen pizza, croque-monsieur…), muschiul e mixat indelung intr-o baie de aditivi pina se obtine un fel de coca. Se toarna in forme si se pune la cuptor.

Aflati apoi ca aproape toate produsele afumate se fac cu « fum lichid », care e o aroma asemanatoare gudronului. Se dilueaza si se injecteaza in produsele « afumate ».

Orice sunca are adaugata o aroma:  aroma de sunca simpla (!), aroma de sunca innnabusita ,de denii, de fum, de boia, de piper…

 

Ambalaje din carton reciclat

Ambalajele din carton reciclat costa cu 20% mai putin decit cele din carton nou, asa ca industria  le prefera. Pentru a obtine cartonul reciclat, se utilizeaza ambalaje vechi, ziare, orice hirtie, etc…care contin lacuri, cerneluri si alte molecule chimice ne-alimentare.

Daca se foloseste carton reciclat pentru ambalarea unor produse care vin direct in contact cu el (linte, orez, paste fainoase, cornflakes, etc), hidrocarburile de uleiuri minerale continute in carton, migreaza in produsul ambalat.

Cartonul reciclat se recunoaste usor .Uitati-va in interiorul ambalajului : daca observati o culoare gri (datorata cernelurilor reziduale), daca se desira usor (fibrele au fost rupte in cadrul procesului de reciclare) si culoarea nu e chiar omogena (din cauza minusculelor bucati de plastic si diverselor fibre)…atunci aveti toate sansele sa va aflati in prezenta de hidrocarburi de uleiuri minerale cancerigene. Acum, ca stiti asta, faceti cum doriti.

Va urma … aici

Christophe Brusset: Sunteti nebuni sa inghititi asta ! – Vous êtes fous d’avaler ça !

Am citit cartea asta acum citeva luni. De felul meu sunt foarte vigilenta cind cumpar de mincare, dar dupa ce am citit-o, am devenit si mai si. M-am gindit sa o prezint in mare, dar cind sa o rezum, mi s-a parut ca nu pot sa las deoparte multe informatii , asa ca o sa fie un lung rezumat, pe care o sa-l fac in mai multe parti.

Autorul cartii are o experienta de 20 ani in posturi importante ale marilor firme agroalimentare. El  vrea sa arate cu degetul toate fraudele industriei agroalimentare, ca sa permita simplilor consumatori sa evite capcanele . Sa informeze, sa educe, pentru ca nu trebuie uitat : consumatorul are puterea de a schimba lucrurile, cumparind sau alegind sa nu cumpere ceva.  caci pentru marile firme etica e doar o fatada , mincarea e doar un bussiness, un mod de a face bani.

« Nu mai cumparati cu ochii inchisi, fiti vigilenti si suspiciosi, cautati informatia ascunsa si impartasiti-o la cit mai multa lume. Luptati pentru interzicerea totala in mincare a moleculelor artificiale, fara nici un interes nutritional, molecule care va otravesc pe nesimtite, constituind o sursa majora de alergii, tulburari de comportament si alte probleme mai grave pe termen indelungat ».

 

China, paradisul coruptiei si a ceea ce vine la pachet cu ea : frauda.

In China, 2008 s-a declansat scandalul laptelui contaminat cu melamina. Ingestia de melanina provoaca grave probleme renale , ducind la persoanele sensibile (copii de exemplu) la insuficienta renala severa, culminind cu necroza si deces.

Frauda din 2008 a fost de asa proportii , incit cea mai mare parte a laptelui de consum (lichid sau sub forma de praf) a fost contaminata, la fel si produsele in care acest lapte a fost folosit : iaurt, brinza,ciocolata, biscuiti sau bomboane cu caramel.

Scandalul melaminei e doar unele din multiplele scandaluri alimentare care zguduie regulat China ( piine colorata cu vopsea toxica, reziduuri de ulei reciclate ca ulei alimentar, porci tratati cu anabolizanti cancerigeni, legume tratate cu formol, carne de sobolan sau de vulpe vinduta pe post de carne de vita, carne avariata reciclata si pusa in vinzare…etc).

Si daca lumea isi imagineaza ca ceea ce se intimpla e trist pentru chinezi, dar nu afecteaza restul lumii, situatia nu e deloc asa : produsele alimentare chinezesti sunt exportate peste tot in lume . De exemplu doar in anul 2013 , Europa a importat produse alimentare venind din China, in valoare de 5 miliarde euro.

Astfel incit in 2007 s-a gasit melanina in alimentele pentru animale domestice din Statele Unite , alimente provenite din China ( si care au provocat moartea a mai mult de 8500 ciini si pisici). In 2008 au fost gasite doze mari de melanina in turtele de soia importate din China de o firma franceza. Tot in 2008 a fost depistata melanina in produse alimentare europene, fabricate cu lapte chinezesc : dulciuri din Germania, in Belgia si Franta. Si asta nu e totul : doar o infima parte din produsele alimentare provenind din China au fost controlate.

Despre provenienta produselor

Va plac melcii de Burgundia ? Hribii de Bordeaux ? Mustarul de Dijon ? Ierburile de Provence ?

Ce nu stiu clientii e ca toate produsele astea nu vin din Burgundia, Bordeaux, Dijon sau Provence, majoritatea nu vin nici macar din Franta. Semintele de mustar care provin din India, Canada sau Australia sunt folosite pentru fabricarea in Germania sau Olanda a « mustarului de Dijon »

Si ierburile de Provence ? Credeti ca vin din Provence ? Nici vorba : cimbrul din Maroc sau Albania, busuiocul si maghiranul din Egipt si rozmarinul din Tunisia.

Melcii din Burgundia ? Nu ! Din Rusia, Polonia sau alte tari din estul Europei. Alte specii comestibile vin din Turcia , iar cele mai insipide si indigeste , care nici macar n-ar avea dreptul sa fie numite « melci » sosesc in blocuri congelate din Indonezia sau din alte tari ale Asiei de Sud-Est.

Bineinteles melcii sunt prelucrati in tarile de origine dupa metodele locale. Si este legal sa etichetezi « melci de Burgundia prelucrati in Franta », atit timp cit ultima etapa, care consista in a adauga putin unt cu patrunjel in cochilie, e realizata in Franta.

Autorul povesteste ca vizita uzinei din Turcia unde se prelucrau melcii pentru export i-a taiat tot cheful de a mai minca vreodata asa ceva : pe o caldura inabusitoare ,in curtea betonata , zeci de gramezi inalte de cochilii de melci se aliniau ca niste musuroaie imense, la baza acestora se scurgea un lichid negru si acoperit de muste. Peste tot roiau mii si mii de insecte zburatoare. Mirosul era pestilential. In unele cochilii se mai observau resturi de melci si viermi albi care se hraneau cu resturile de acolo. Cochiliile erau altfel spalate natural de soare si insecte, cind nu mai ramineau deseuri solide, totul era tratat in soda caustica, limpezit si…lua directia uzinei, unde cochiliile erau umplute..

Hribii de Bordeaux ? Majoritatea vin direct din China, restul din tarile de Est si uneori chiar din Africa de Sud. Calitatea lor e mediocra din toate punctele de vedere, dar clientii francezi (industria si hipermarketurile) sunt incintati sa propuna consumatorului « hribi de Bordeaux » la pret de fasole verde…

Trufele de Périgord pe care firma unde lucra autorul cartii le-a importat cu tonele din China, au fost cumparate de clienti francezi, care le vindeau unor societati care le apartineau, ba din Spania, ba din Luxemburg, mentiunea privind provenienta chinezeasca de pe actele insotitoare, se  ratacea undeva pe drum, astfel ca trufele intrau din nou in Franta, cu mentiunea unei origini spaniole, ba italiane. Trufele astea fara gust au fost folosite apoi in diverse pateuri, foie gras sau alte delicatese cu trufe, impreuna cu o doza buna  de « aroma de trufe » .

« Transformat in Franta » nu inseamna deloc « origine franceza ». In conservele care folosesc pui « transformati in Franta », se gasesc in general gaini ce vin din Brazilia sau Thailanda, tranportate in saramura (pentru a evita taxele de vama pentru produsele in conserva), pe vapoare. Cum sunt crescute gainile astea ? Cum sunt tratate ? De ce Europa autorizeaza importul carnurilor provenind din tari care folosesc antibiotice si alti factori de crestere chimici, interzisi in Europa ?? Celor din industria agroalimentara putin le pasa, ca doar nu maninca niciodata carne din conserva !

Iar consumatorii sunt naivi si usor de pacalit . Nu au o educatie de igiena alimentara de baza si nici nu vor sa se instruiasca. Nu citesc listele de ingredienti si nu inteleg nimic din valorile nutritionale.

Asociatiile de consumatori frantuzesti nu fac mare lucru. In schimb in Germania, asociatia de consumatori Foodwatch este foarte activa si eficace, obtinind de multe ori retragerea din vinzare a unor produse sau chiar modificari ale legislatiei.

Va urma…  aici

 

Video foarte interesant despre nocivitatea deodorantelor

Trebuie sa spun din start ca nu-mi place sa urmaresc video-uri. Mi se intimpla extrem de rar sa ma uit la cite unul a carui link apare pe FB sau pe vreun un blog. Dar asta mi s-a parut asa de interesant, incit am spus ca trebuie neaparat sa-l arat si altora.

Din pacate e in franceza, dar daca sunt doritori, il rezum si traduc cu mare placere.

Vorbeste despre diferenta intre deodorant si antiperspirant, despre nocivitatea sarurilor de aluminiu continute in antiperspirante, despre  piatra de alun care e mai periculoasa decit antiperspirantele, despre importanta citirii etichetelor produselor… iar la final o reteta de deodorant , realizabila usor de oricine, ieftina si eficace.

Link-ul e aici

 

 

Produse cosmetice : cititi cu atentie eticheta !

Eu consider ca n-are rost sa adaug la poluarea cu care vrind-nevrind venim in contact, inca o poluare pe care mi-o fac cu mina mea, folosind un produs cu ingrediente periculoase. Pentru ca pielea e un foarte bun vector pentru diversi compusi nocivi iar efectele acestora se vad in timp , afectindu-ne atit propria sanatate cit si cea a copiilor nostri.

Asa ca atunci cind cumpar un produs cosmetic , regula mea e sa citesc eticheta. Trec peste imaginile frumoase si promisiunile imbietoare, si ma uit pe spatele ambalajului,  la lista de ingrediente cu denumirea internationala (INCI). Am in cap citeva substante pe care vreau  sa le evit si ma uit daca produsul le contine. Nu-mi place nici daca lista e excesiv de lunga, de obicei nu prevesteste nimic bun.

Dar intii vreau sa vorbesc despre greenwashing. Ati auzit de el ? E un procedeu marketing sau de comunicare care consista in a da o imagine ecologica si responsabila unei marci sau linii de produse, desi nu e deloc cazul, ba uneori asta ascunde niste practici care sunt exact contrariul.

Se bazeaza pe naivitatea consumatorului , care se lasa sedus de campaniile publicitare care pun accentul pe natural.  Cel putin in Franta, exemplul tipic de firme care practica greenwashing-ul sunt Yves Rocher sau L’Occitane

Sunt mai multe tehnici de greenwashing, printre care :

-numele marcii, care sugereaza natura, bio, ecologie

-numele produsului care sugereaza aceleasi lucruri

-game de produse bio si ne-bio, dar cu ambalaj asemanator

– insemn mare pe eticheta BIO cu un mic asterix, care precizeaza mai incolo ca bio e doar unul din multiplele ingrediente, eventual un component al parfumului produsului

– alaturarea a doua ingrediente din care unul e bio, unul nu, dar consumatorul neatent  crede ca ambele sunt bio

-ambalaj cu poze si ilustratii frumoase care sugereaza natura

Pe lista de pe eticheta, ingredientele apar in ordinea descrescatoare a cantitatii lor in produsul final. Apar cu denumirea lor INCI ( din International Nomenclature of Cosmetic Ingredients). Numele tuturor ingredientelor folosite in industria cosmetica ( mai mult de 16 000 la ora actuala) au fost definite si inregistrate intr-o lunga lista (nomenclatura). Astazi in Statele Unite, tarile Uniunii Europene, Japonia si Canada , toate firmele sunt obligate sa afiseze compozitia INCI pe eticheta ambalajului sau a recipientului produselor cosmetice.

Dadeam in articolul despre aditivi un link spre o lista cu ingredientele de evitat. E in franceza, dar destul de usor de inteles .

Substances à éviter

Substantele  periculoase sunt cu atit mai mult de evitat cu cit produsele ramin pe piele. E logic ca o crema folosita zilnic, care patrunde in piele, e mult mai periculoasa decit un sampon sau sapun, de exemplu.

Toate sunt de evitat neaparat pentru copiii pina la 3 ani, iar perturbatorii endocrinieni , trebuie eliminati si in cazul adolescentilor sau al femeilor insarcinate.

Am vrut sa iau la decorticat un produs Yves Rocher, am intrat pe site, dar nicaieri nu erau listate ingredientele . In schimb am remarcat  accentul pe « natura, bio, plante, flori », de ai senzatia ca acum au fost culese din gradina.

Am cautat prin casa, am gasit un sampon 2 in 1 Farmec natural. (Trebuie sa recunosc ca am tendinta sa fiu mai indulgenta cu produsele Farmec sau Gerovital.) Primul ingredient : apa. Apoi Laureth Sulfat, nu e bun, dar e mai putin iritant decit Sodium Lauryl Sulfate. Apoi Sodium Chloride : sare de bucatarie…Nu va mai insir mai incolo, nu apar pe lista cu substante de evitat. Doar la final apar Methylchloroisothiazolinone si Methylisothiazolinone , doi alergeni . Acum depinde de fiecare : noi nu avem copil sub 3 ani, nu suntem alergici, produsul nu ramine pe par, se clateste, zic ca il putem folosi.

Exista  un site independent http://laveritesurlescosmetiques.com/recherche-inci.php  unde putem decortica etichetele. E frantuzesc, dar limba nu creeaza probleme pentru ca numele ingredientelor se face dupa codul INCI, iar rezultatul e usor de inteles pentru oricine .

Notations

De exemplu am introdus aici ingredientele samponului meu Farmec si am obtinut rezultatul urmator :

Farmec inci

Observati ca aflam la ce serveste fiecare ingredient, precum si daca e chimic sau natural. Cum ziceam, samponul asta nu e chiar ideal, dar in cazul nostru merge. Unde mai pui ca-i romanesc!

Citeodata mai scriu acolo ingredientele de la  creme de fata sau solare de la firme vestite. Rezultatele nu ma surprind, de-aia am renuntat de citiva ani sa  le mai cumpar.. Incercati si voi sa faceti asta !

Later edit: copilul mijlociu, mare amator de cosmeticale , mi-a semnalat existenta unei aplicatii pentru smartphone : cleanbeauty. Se fotografiaza eticheta produsului, iar aplicatia semnaleaza eventualele componente nocive. Pentru moment se incarca foarte lent. Paranteza: copilul e de fapt o fata, mai bine zis un adult, observ cu mare bucurie ca multiplele mele cicaleli pe tema cosmeticalelor dau roade si incepe sa-si puna intrebari cu privire la nocivitatea lor.  Oricum nu le prea folosea, mai mult le colectiona.

In concluzie,  faceti abstractie de ambalajul verde sau de imaginile frumoase si uitati-va la lista cu ingredientele produsului. Faceti-va din asta un obicei.