« Mic ghid de supravietuire in magazin »: epilogul cartii « Sunteti nebuni sa inghititi asta »

Ma grabesc sa rezum episodul cartii lui Christophe Brusset, nu de alta dar trebuie sa duc cartea inapoi la biblioteca.

Sa fim bine intelesi : unicul lucru care-i intereseaza pe cei din industria agroalimentara sau a marilor lanturi de magazine sunt banii clientului. Nicidecum bunastarea sau sanatatea lui . Deci fiti vigilenti si mai ales exigenti.

Si tineti minte ca voi, consumatorii aveti puterea de a alege. Voi, cei care din rafturile magazinelor alegeti sa cumparati sau nu un produs. Serviti-va de puterea pe care o aveti ca sa schimbati lucrurile.

Acum, dupa ce aveti toate informatiile despre capcanele industriei si ale supermarket-urilor, haideti sa vedem cum sa evitati sa mai fiti pacaliti.

Idealul –  si singura solutie cu adevarat radicala – ar fi sa renuntati la orice produs industrial si sa va multumiti cu produse brute, netransformate. Dar este o solutie greu de pus in practica in epoca noastra.

Trebuie sa recunoastem ca produsele industriale , conservele si produsele congelate sunt practice. Asa ca trebuie sa deveniti experti in a alege doar ce-i bun si sa lasati pe raft restul.

1.       Fiti atenti la originea produsului

Privilegiati in ordine: produsele locale, regionale si nationale, apoi cele care provin din tari cu o « cultura etica » si una a « igienei si calitatii » . Sistemul de norme si controale europene, asa imperfect cum e el, e cel mai strict si eficace din lume.  Nu de putine ori, noile norme, interzicerea unor molecule periculoase, sau orice ameliorare sanitara sunt implementate intii in Europa, iar de aici se generalizaeza incet, in intreaga lume.

Fugiti de produsele alimentare chinezesti, si intr-o oarecare masura de cele indiene, turcesti sau cu alte origini exotice. Chiar daca uneori se gasesc si printre ele produse de calitate, cresc sansele de a gasi unele contrafacute. Cel mai bun exemplu in sensul asta il constituie numerosii consumatori chinezi care incearca cum pot sa puna mina pe produse importate din Australia, Europa sau Statele Unite. Si-au pierdut de tot increderea in produsele lor, in urma prea numeroaselor sacandaluri alimentare .

Militati pentru o mai buna informare asupra tarii de origine. Vi se pare normal o indicatia geografica « din afara UE » ? Ce tara, ce continent ? Daca originea ar fi una valorizanta , ar fi indicata cu mindrie pe eticheta, vezi la sosul Tabasco « made in USA » imprimat in centrul etichetei.

2.       Evitati produsele cele mai ieftine

Din pacate calitatea are un pret. In general produsele cu pretul cel mai mic nu au un raport calitate/pret bun , in plus printre ele se afla de obicei cele mai multe produse contrafacute. Mai bine cumparati mai putin, dar mai bine.

Feriti-va de produsele prea ieftine ca sa fie cinsitite, de « superpromotii », sau de date limite de consum scurte. De ce un vinzator ar ieftini un produs de calitate ?

Poate multi nu au destui bani , dar majoritatea noastra putem face un efort sa platim la pretul real un produs bun.

3.       Privilegiati mercile cunoscute

Pentru acelasi produs aveti in general de ales intre : unul foarte ieftin, altul de marca de distribuitor si al treilea, a unei marci cunoscute.

Cel mai ieftin apartine in general marcii magazinului , dar e comercializat sub un alt nume, pentru a evita asocierea dintre imaginea lui cu a produselor de calitate proasta. In general consumatorii cumpara produsul imediat superior, MDD, deci marca magazinului.

Insa produsele de marca sunt in general de o calitate mai buna, pentru ca cele de distribuitor sunt copii ale celor de marca. Pentru a mentine pretul mic, ingredientele sunt inferioare, cantitatile mai mici, procesul de fabricatie mai slab pus la punct, aditivii mai numerosi….

4.       Evitati pulberile si pireurile

E usor sa ascunzi imperfectiunile unui produs transformindu-l. Mirodenii de calitate proasta sau cu impuritati sunt macinate, legumele mucegaite sunt transformate in pireuri, caii intregi in carne tocata de vita…

Cumparati deci produse intregi, ale caror defecte se vad. Alegeti piperul boabe .

Cind aveti de unde alege, privilegiati ce e intreg, apoi ce e decupat in bucati. Pulberea sau pireul alegeti-le doar in ultima instanta.

Evitati produsele pane, cum ar fi bastonasele de tocatura de peste pane sau nuggets din pateu de carne. Contin multa grasime, n-aduc nici un beneficiu, si spre deosebire de o bucata de peste sau una de carne, nu stititi niciodata ce ascund.

5.       Cititi cu atentie lista de ingrediente

Evitati cu grija produsele recunoscute ca nocive pentru sanatate :

  •         uleiurile hidrogenate . Contin acizi grasi trans, foarte nocivi .
  •        colorantii chimici : familia de aditivi E100
  •        conservantii chimici : familia E200
  •       aluminiul sub toate formele lui. E neurotoxic, dar se foloseste ca si colorant ( E173) sau ca si agent de ingrosare ( E520 pina la E523).

Incercati sa evitati produsele care nu va aduc nimic, dar sunt daunatoare pe termen lung 

  • glutamatul monosodic si derivatii  de la E620 la E6
  • edulcorantii ca aspartamul sau ciclamatul (E951 si 952 )

Preferati, daca se poate, extractele naturale moleculelor artificiale. Dar evitati « substantele identic naturale  » . Pentru ca produsele de sinteza nu sunt la fel cu cele naturale. Chiar daca formulele chimice sunt identice, exista diferente de forma in spatiu ( izomeri) , de puritate si de asimilare a lor de catre organism.

In rezumat : privilegiati produsele cu un maximum de ingrediente naturale, compozitie simpla, minimum de aditivi.

6.       Verificati ambalajul

Focalizati-va pe continut, nu pe ambalaj. Nu va lasati atrasi de culoarea frumoasa, poza apetisanta, nume atragator.

Nu cumparati produse in ambalaje reciclate pline de uleiuri minerale cancerigene. Or fi bune pentru mediu, dar nu pentru sanatatea voastra.

Evitati ambalajele de plastic « oxo-bio » sau « oxo-bio-degradabile ». Nu sunt cu adevarat degradabile, ci doar se descompun in microparticule pe baza de polimeri sintetici foarte poluanti.

Nu cumparati ambalaje care au un aspect ecologic, fara sa fie cu adevarat asa, de exemplu carton lipit pe un film plastic. Ambalajele compuse nu sunt nici reciclabile nici compostabile.

Privilegiati conservele in recipiente de sticla celor din alte materiale. In primul rind sticla lasa sa se vada continutul. In al doilea interiorul cutiilor metalice (inclusiv al bauturilor la doza)  e captusit cu un plastic ce contine bisfenol, un perturbator endocrin. E interzis acum in Franta, dar nu si in alte tari.

7.        Controlati datele limita de consum

Nu exista produse alimentare (exceptind vinul) care se imbunatatesc cu timpul. Vitaminele, glucidele, proteinele si alte molecule benefice se degradeaza in timp. La fel si ambalajele. De unde si datele limita.

Nu cumparati produse cu date apropiate de cea limita. Nu va lasati manipulati si culpabilizati de cei care afirma ca un produs e bun si dupa data limita de consum. Daca industria produce prea mult si supermarket-urile stocheaza  ,ca sa faca economii, nu-i treaba consumatorului. Prioritatea lui trebuie sa fie sanatatea si produsele consumate cit mai proaspete posibil.

Bineinteles, ca sa evitati risipa nu cumparati prea mult dintr-o data, nu faceti provizii.

8.        Fiti circumspecti cu diversele mentiuni si certificari

Produse certificate bio, Max havelaar, produsul anului, calitate garantata….Si cite si mai cite, in fiecare an apar nume noi.

Pentru evitarea unor cantitati mari de pesticide sau OGM-uri, certificarea oficiala bio « AB » pentru agricultura biologica  e cea mai buna garantie.

Atentie la mentiunea « echitabila », copie a unor certificari cunoscute (Max havelaar), folosita de multinationale ca argument marketing.

« promotie » sau « ales cel mai bun produs al anului » …au criterii vagi, orientate marketing.

9.      Verificati eticheta

Stiati ca ONG-ul  american Oceana  a facut o ancheta in 2013 si a descoperit ca in Statele Unite 30% din etichetele in ceea ce priveste pestii si alte produse oceanice sunt false ? File de peste ieftin de cultura cum ar fi pangasius sau tilapia e de multe ori vindut sub numele de file de pesti scumpi cum ar fi codul. Asta confirma deci ceea ce gindeste toata lumea cum ca in Statele Unite s-ar minca prost.

Dar nici in Franta nu-i mai bine. Conform Directie Fraudelor, 20% din produsele de mare sunt etichetate fals.

De prea multe ori pestii « salbatici » se dovedesc crescuti intr-o ferma marina uriasa, indopati cu mincare granulata si cu antibiotice.

Cit ton albacor se metamorfozeaza anual in scumpul si rarul ton rosu, printr-o simpla magie a unei etichete ? Citi pesti proaspat iesiti din cusca de crestere sunt botezati « pescuiti »? Si cite pectinide din Chile sunt vindute sub numele de coquilles St jacques cu origine bretona ? (Saint Jacques  e doar specia Pecten maximus).

Nu va incredeti in nimeni si deschideti ochii bine, informati-va si invatati cite ceva despre ce mincati : asa o sa fie mult mai greu sa fiti pacaliti.

10.     Faceti-va prieten cu dusmanul

Arma absoluta a marketingului sunteti VOI. Da, voi, clientii. Cei care nu faceti efortul de a va informa, care nu va indignati, care privilegiati pretul, estetica sau partea practica. Voi, consumatorii, aveti partea voastra de responsabilitate in acest dezastru.

E usor sa te lasi dus de nas de discursurile marcilor agroalimentare, sa nu-ti schimbi obiceiurile si sa cumperi cu ochii inchisi. Cel mai mare dusman nu e marketingul care va minte, nici producatorul de marfa de proasta calitate, nici hipermarket-urile care le distribuie. Cel mai mare dusman al vostru sunteti chiar voi.

Amintiti-va de cuvintele lui Hippocrate sau ale lui Linus Pauling : hrana sa va fie medicament, nu otrava.

 

Trebuie sa recunosc ca faptul ca am recitind cartea, mi-am reamintit unele lucruri. Nu am obiceiul sa cumpar produse gata preparate , exceptie sunt cerealele pe care copiii ma roaga sa le cumpar, dar si acolo am trecut pe cornflakes simpli, fara zahar sau ulei. Dar acum sunt foarte atenta la originea produselor, asa am renuntat sa cumpar unele lucruri cu origine « non-UE ». Am observat ca untul bio de la supermarket e mai ieftin, dar laptele din care e facut nu provine din Franta, ci din UE. Am mai observat ca produsele bio au indicate mai mult sau mai putin originea, insa putine din cele care nu sunt bio nu spun nimic despre ea.

Am mai observat ca intr-adevar produsele vrac de la Cora sunt mai ieftine decit cele de marca, dar originea lor e de obicei non-UE, iar compozitia e inferioara produselor de marca (pentru corn flakes apareau atit zahar cit si ulei in compozitie).

 

 

 

 

 

 

 

 

Continuare ( 4 ) la « Sunteti nebuni sa inghititi asta »

Dupa ce am rezumat aici, aici si aici cartea lui Cristophe Brusset, ma apropriu de finalul ei. Impartirea am facut-o eu, in functie de timpul pe care l-am avut la dispozitie sa scriiu, altfel cartea are multe capitole relativ scurte.

 

Cum se fabrica un gem de capsuni fara … capsuni

Se face rost de achene de la capsuni (bobitele acelea maro de la suprafata) ramase dupa fabricarea sucurilor plus un concentrat de fructe rosii si de fructe de soc (mult mai ieftine decit capsunile). Reteta : sirop de fructoza si glucoza, apa, sirop concentrat de fructe rosii (pentru culoare), achene de capsuni (pentru nota de autenticitate). E acel gem care se gaseste in portii individuale de plastic.

Si pentru ca vorbeam de fructoza si glucoza, o mica paranteza  : siropul de glucoza sau fructoza se gaseste in diverse produse cum ar fi bauturile carbogazoase, ketchup, inghetata, maioneza, mezeluri, gemuri, produse de patiserie sau de panificatie, supe si mincaruri gata preparate, bomboane….

Fructoza se gaseste in mod natural in fructele coapte. Insa cea industriala este obtinuta aproape in totalitate din porumb si griu. Prima etapa e extragerea amidonului. Amidonul e un lant lung de molecule simple,  glucoza. Hidroliza inseamna ruperea lantului. Se face cu ajutorul enzimelor produse de organisme modificate genetic, adica OGM-urile. Ultima etapa, transformarea glucozei in fructoza, se face tot cu ajutorul enzimelor produse de catre OGM-uri.

Siropul de fructoza prezinta multe avantaje pentru industrie:

  • E ieftin, mult mai ieftin decit zaharul. Are si o putere de indulcire mai mare : 60g fructoza inlocuiesc 60g zahar
  • Amelioreaza stabilitatea produselor in care se foloseste si da o culoare apetisanta preparatelor de patiserie .
  • Dar principala lui «  calitate » rezida in faptul ca in organism favorizeaza producerea de grelina, un hormon care stimuleaza apetitul. Consumatorul care ingereaza fructoza, va dori si mai multa. Adica cine consuma, nu se va putea opri… un fenomen similar adictiei la tigari.

Pentru consumator, consumul de fructoza aduce doar inconveniente : modificari ale metabolismului si risc crescut de diabet de tip 2, boala care in ultimii ani a luat un caracter epidemic. Astazi un adult din 10 are diabet de tip 2.

In Statele Unite, 75% din alimente contin zaharuri adaugate si consumul mediu de fructoza pe cap de locuitor atinge 83,1g pe zi. Acolo, mai mult de un adult din 3 este rezistent la insulina, semn de prediabet, care va evolua in timp spre diabet.

Insa consumul de fructoza in stare naturala, din fructe, nu provoaca nici o problema. Pentru ca fructele contin o cantitate mult mai mica de fructoza, si pe linga asta mai contin apa, fibre, antioxidanti si alti compusi benefici pentru sanatate, care lipsesc cu desavirsire din hrana industriala.

 

Despre supermarket-uri

Cele cinci lanturi principale de supermarket –uri frantuzesti au pus stapinire pe toata lumea : din China pina in Africa de Sud, trecind prin Africa. Reusita lor financiara se datoreaza falimentarii intreprinderilor mici si medii si saracirii consumatorilor. Da, da ! A consumatorilor.

Raportul de forte e asa de dezechilibrat, incit intreprinderile mici si mijlocii n-au nici un cuvint de spus in fata mastodontilor marilor grupuri de distributie.

In ziua de azi, in Franta nu mai exista practic magazine alimentare, macelari sau brutari independenti. Intreprinderile agroalimentare sunt obligate sa vinda lanturilor de hipermarket-uri. Si pentru asta li se impune sa plateasca taxe publicitare sau prestatii fictive. Odata produsul lor ajuns in rafturi, alti bani : pentru un loc bun pe raft, pentru « operatii promotionale », toate taxele astea reprezinta o mare parte din pretul produsului. Nimeni nu interzice unui supermarket sa factureze furnizorului « prestatii » sau penalizari abuzive. Si supermarketurile nu se jeneaza sa le ceara.

Dar nu-i problema consumatorului, nu-i asa ?? Aici gresiti, pentru ca in nici un caz cumparatorul nu are de cistigat. Producatorul e obligat sa integreze in pretul de vinzare toate taxele pe care e obligat sa le plateasca, si , ca sa ramina competitiv, trebuie sa scada preturile, deci, in final, calitatea produselor. Marile magazine cresc cu buna stiinta preturile facindu-i pe clienti sa creada ca se lupta pentru cauza lor contra « producatorilor celor rai ». Dar aflati ca in ziua de azi, marjele magazinelor pot ajunge pina la 60% din pretul final platit de client, media fiind in jur de 35%.

Astfel, cind un consumator plateste ceva care costa 10 euro, producatorul incaseaza 6.50 si distributorul 3.50. Cind pretul creste, doua treimi intra in buzunarul distribuitorului, 10% sunt pentru producator, si un sfert revine consumatorului sub forma de tichete, bonuri de reducere, etc. Se vede de aici cine e mai interesat sa scumpeasca preturile.

Un cuvint despre bonuri, reduceri, tichete. Sunt noua gaselnita a supermarket-urilor pentru a fraieri cumparatorul. Ele sunt deja finantate si integrate din start in pretul de vinzare.

Inca ceva bine de stiut : pentru unele produse exista doua game identice, dar cu nume de marci diferite si … 40% diferenta la pretul de vinzare. Stiti de ce ?

Pentru ca una din game integreaza toate taxele pomenite anterior si e vinduta scump supermarket-urilor , cealalta va fi vinduta la pretul pietei catre magazinele de hard-discount, care nu impun taxe ascunse. De ce doua game ? Pentru ca in Franta legea nu permite sa vinzi acelasi produs cu un pret care variaza in functie de cui il vinzi. Deci un producator care vrea sa vinda in acelasi timp si supermarket-urilor clasice si celor care practica hard-discount-ul e obligat sa creeze doua game diferite, schimbind numele sau gramajele produselor, ca sa aiba astfel doua produse (artificial) diferite.

Cind nu te numesti Nestlé, Danone sau Coca Cola, e extrem de greu sa obtii dreptul de a-ti expune produsele in rafturile supermarket-urilor. Locurile sunt scumpe si rezervate firmelor cunoscute sau marcilor MDD (marci de distribuitor : acelea ce poarta numele magazinului sau o marca inventata si specifica magazinului). MDD-urile fac o concurenta neloiala produselor care au marca fabricantilor. Ele sunt favorizate de magazine in ceea ce priveste vizibilitatea , iar preturile lor sunt aranjate in asa fel incit sa para mai ieftine decit echivalentul marcilor cunoscute.

Ca sa supravietuiasca, micile intreprinderi agroalimentare, n-au de ales decit sa faca « MDD », adica sa fabrice produse sub numele marcilor supermarket-urilor, fara sa aiba posibilitatea de a-si promova propria marca. Supermarket-ul cere intreprinderii sa copieze marcile cunoscute (Nutella, Coca Cola, Lipton, Danone…) .Specificatiile produsului MDD sunt copiate dupa cele ale originalului. Pentru ambalaje e simplu : se copiaza, adica acelasi format, culoare, ilustratie, caractere… Totul este identic, mai putin continutul..

Pentru ca MDD copiaza mai ales ce se vede. In general rezultatul nu e la inaltime. Produsul trebuie sa semene cu cel copiat, dar sa fie mai ieftin. Micii producatori din industria agroalimentara nu-si permit sa investeasca in cercetare sau productie. Ceea ce ii obliga sa faca compromisuri in ceea ce priveste calitatea ingredientelor si sa foloseasca intens aditivii,  rezultatul fiind o calitate mediocra. In industrie, calitatea are un pret, iar in ultimii ani calitatea scade constant, in timp ce preturile cresc. Ia uitati cum se intimpla in realitate :

Lantul de supermarket cere o copie de Nutella. Doar ca Nutella contine 13% alune, care sunt scumpe. Fabricantul face atunci o copie cu 10% alune, mai putin cacao, mai putin lapte praf, dar mai mult zahar. Nu-i chiar asa buna ca originalul, dar e mai ieftina. Peste citeva luni cind pretul trebuie sa scada si mai tare, reteta e modificata si alunele scad la 5% , cum gustul de alune e aproape insesizabil, se adauga aroma artificiala de alune. Mai ieftin, gust, culoare si textura asemanatoare cu cele originale…ce spuneti, vi se pare ca au aceeasi calitate ?

Daca va imaginati ca produsele MDD , dintre care unele nici nu mentioneaza marca magazinului, ca acestea sa nu-si devalorizeze imaginea, sunt echivalente cu produsele de marca…sunteti liberi sa credeti. Insa in general diferenta de pret reflecta o diferenta de calitate.

 

Vinovati, dar nu si responsabili

Intreprinderile fac din calitate o fatada. Fac discursuri, subliniaza angajamentele etice, certificarile procedurile…Toate astea umplu zeci de dosare, rafturi intregi… Toate e-mailurile sunt pastrate cu grija, ca sa ramina ceva scris in caz de…

Dar astea nu reprezinta decit virful iceberg-ului, partea prezentabila, alibiul seriozitatii si responsabilitatii. Pentru ca n-o sa gasiti nici o urma scrisa despre indoielile cu privire la calitatea mirodeniilor, a mierii sau a carnii. Subiectele « sensibile » se discuta doar oral : in cadrul reuniunilor in comitet restrins sau prin telefon. Nici o urma, nici o dovada.

Ati crede ca toate astea sunt imposibile, ca auditorii care elibereaza certificatele de calitate nu pot trece pe linga nereguli . De ce n-ar fi posibil daca auditorii studiaza doar actele ? Dati-le un document : adevarat sau nu, nu conteaza, oricum n-au nici timpul si nici mijloacele sa-l verifice.

Se mai intimpla totusi uneori, ca atunci cind minciuna e prea groasa , sa existe riscul de a fi prins. Dar in general lucrurile se intimpla mai mult sau mai putin astfel :

  • Seful de productie : Nu, nici vorba, nu pot sa fac maioneza cu ulei de soia OGM. Clientul are specificatii « Nu OGM »
  • Responsabilul cu aprovizionarea : furnizorul n-are in stoc ulei ne-OGM. Deci clientul ori asteapta , ori schimba pentru ulei de rapita ne-OGM, dar e mai scump.
  • Seful de productie: nu imi iau responsabilitatea sa fac maioneza cu ulei OGM, trebuie vorbit cu directorul
  • Directiunea : puteti folosi uleiul fara griji, e pentru o firma de catering : maioneza va fi consumata rapid. Nimeni n-o sa observe , iar in caz contrar spunem ca e o greseala si gata.
  • Seful de productie : in cazul asta imi trebuie ceva scris
  • Directiunea : Domnule responsabil calitate, ce mai faceti, cum o duceti ? Felicitari pentru rezultatul ultimului audit ! Si bineinteles, aveti acordul pentru seminarul de pe Coasta de Azur…profitati, luati-va citeva zile de concediu, vi le ofer. Ah, si ati putea sa-mi eliberati un document pentru lotul de ulei de soia ? E tot ce avem in stoc si clientul e grabit. E pentru binele intreprinderii, ma bazez pe dumneavoastra
  • Responsabilul calitate : bineinteles, fac acum documentul!

Ati inteles ca daca se iveste vreo problema, toata lumea uita ce s-a discutat, ramine doar acordul scris al responsabilului calitate , care e unicul responsabil. Daca ajunge la tribunal, va ajunge singur.

 

A mai ramas epilogul cartii, o sa-l public in zilele urmatoare

Sunteti nebuni sa inghititi asta…continuare (3)

Continui cu rezumatul cartii lui Christophe Brusset, dupa prima parte aici, a doua aici

Cind produsele de import vin din tari unde igiena lasa de dorit

Autorul povesteste despre cum firma lui a importat 100 tone de ardei iute uscat. Fiind stocat in condintii proaste in tara de origine ( India), in afara citorva cadavre uscate de soareci si sobolani, mai continea fecale de rozatoare si peri de la ele. Ca sa nu arunce stocul, firma a ventilat si strecurat totul : de par au scapat, de fecale nu. Asa ca le-a venit ideea « salvatoare » : fecalele sunt « corpuri straine » , pe care legea le accepta in limita a 0.5% . Au supus lotul unui tratament termic, ca sa elimine eventualii germeni , si apoi l-au macinat cit mai fin posibil. Apoi l-au « diluat » cu un produs de calitate si in timp de un an au reusit sa se scape de intreaga cantitate.

Ginditi-va bine cind cumparati boia sau alte mirodenii macinate !

 

 

« Miere » din China

Si in China albinele mor, ba chiar situatia e mai grava decit in alte parti , din cauza poluarii masive si a pesticidelor folosite din greu. In provincia Sichuan, de exemplu, taranii sunt obligati sa faca munca albinelor si sa polenizeze artificial merii.

Atunci cum e posibil ca tara asta sa fie cel mai mare producator si exportator de miere, cu mai bine de 300 000 de tone anual ? Simplu: pentru ca mierea e extrem de usor de falsificat.

La inceput, chinezii au diluat mierea cu apa. Mierea fiind un antibiotic natural, poate contine pina la 18% apa fara a se altera.

Unii au exagerat cu apa si mierea a inceput sa fermenteze. Solutia a fost adaugarea unei doze bune de antibiotice de sinteza. Bun pentru stabilitatea produsului, bun pentru gitul clientului 🙂 Rezultat : mierea chinezeasca, plina de antibiotice , a fost interzisa in Franta in 2002.

Dar nu pentru multa vreme : din 2004 importul s-a reluat si odata cu el a demarat a doua faza a glorioasei epopei a mierii chinezesti.

Mierea e alcatuita din zaharuri : fructoza (40% ) si glucoza ( 30% ). Chinezii au inceput sa adauge discret zaharuri industriale.   Au inceput cu cel mai ieftin : siropul de glucoza lichid, obtinut din porumb sau griu. Doar ca o cantitate prea mare de glucoza duce la cristalizarea rapida a mierii…asta i-a dat de gol . Au adaugat atunci si fructoza de cereale, ca sa respecte proportia naturala, asa ca frauda a devenit mai greu de identificat. Din pacate ,in goana dupa profit, au marit si mai mult dozele de zaharuri adaugate si atunci francezii au inceput sa studieze si prezenta de polen. Uneori polenul lipsea, « mierea » era de fapt un amestec artificial de siropuri industriale, colorat cu caramel si aromatizat.

Dupa ce au fost demascati, chinezii nu s-au lasat , asa ca au adaugat polen.  Astfel ca in ziua de azi unele firme chinezesti produc o « miere » industriala. Practic frauda nu se poate detecta daca e facuta inteligent : proportie corecta de fructoza-glucoza, doza corecta de polen, colorantul si aroma potrivite.

Sa nu mai vorbim de mentiunile referitoare la orginea mierii : miere din Franta cu polen de plante de ceai sau de bumbac…

Sau « erorile » numelor florilor din care provine mierea ? Miere de lavanda cu mai putin de 30% polen de lavanda…

Mai vreti povesti despre acumulatoarele vechi de masini care se gasesc uneori pe fundul containerelor ca sa le faca mai grele ? Si substantele din ele care trec in miere ?

Dar mierea chinezeasca e asa ieftina, incit industria alimentara o prefera. Ce mai conteaza ca are un gust bizar de drojdie sau de alcool din cauza pasteurizarii pentru ca era fermentata ? Ce conteaza ca are antibiotice ? E ieftina si nu depinde nici de vreme si nici macar de albine.

Inca ceva : inutil sa incercati sa dati de mierea chinezeasca, n-o sa gasiti. Se ascunde in spatele unor termeni vagi cum ar fi « din afara Uniunii Europene ».

Daca vreti miere de calitate evitati mierea ieftina sau amestecurile de miere.

 

 

Piper ieftin

Se iau boabe de piper de cea mai proasta calitate sau reziduuri, care n-au gust pentru ca nu contin piperina, uleiul esential caracteristic. Se macina si se amesteca cu piper normal.

Cum tot nu e deajuns de ieftin, se folosesc boabe de piper « epuizate », adica reziduul ramas dupa extragerea uleiului esential, un echivalent al zatului de cafea . Se amesteca cu piper normal. Datorita reziduurilor, exista riscul de a gasi in piper urme de solvanti, cum ar fi hexanul.

Sau…se iau reziduurile uscate ramase de la extragerea uleiului de masline si se amesteca cu piperul.

Dar cum piperul tot iese prea scump…intreprinderea care-l producea a inceput sa importe si mai ieftin din India, apoi din China si Vietanam… Piperul , avind asa un pret bun, s-a exportat cu succes in toata Europa si apoi in Africa.

Culmea e ca toate tehnicile astea au ca rezultat un paradox : piperul macinat e mai ieftin decit boabele. Pentru a obtine un praf trebuie macinat un produs intreg, logic. Cu pierderile si cheltuielile cu forta de munca, n-are cum sa fie mai ieftin decit in produs intreg.

Formula de ieftinire a pretului merge cu toate mirodeniile : chimen, nucsoara, cuisoare…etc Volume imense de produse epuizate (deci din care a fost extras uleiul esential) sunt exportate perfect legal. Marea parte vin din India, pentru ca acolo se produc majoritatea uleiurilor esentiale.

Data viitoare cind va duceti la supermarket, treceti pe la raionul de inghetata si cititi compozitia inghetatei de vanilie : vanilie epuizata, aroma, colorant. Credeati ca inghetata e facuta cu pastai de vanilie infuzate in lapte ? Nici vorba. Vanilia epuizata e acolo doar ca sa dea aerul de autentic, traditional. Inghetata e de fapt un amestec de apa, lapte praf, aroma artificiala produsa din reziduurile de la fabricarea hirtiei, vanilie epuizata cu hexan(solvent neurotoxi si potential cancerigen), colorant caramel si aditivi.

 

Pesticidele

In industrie se face sistematic o analiza completa a pesticidelor pentru toate loturile de legume sau fructe congelate. Toate, adica 100% prezinta urme de insecticide, fungicide si alte ierbicide. Si nu e numai unul, ci minimum 3-4 substante diferite.

Unii spun ca dozele astea sunt mici si nu prezinta pericol. Doar ca la 3% din rezultatele analizate., limitele sunt depasite. Si oricm limitele sunt definite pentru fiecare moecula separat, in urma testelor pe soareci, fara sa se tina cont de efectul cumulativ, de cocktail.

Poate v-ar interesa povestea ardeilor din Spania care au facut de mai multe ori drumul Franta Spania, pina cind un fabricant de pizza i-a cumparat la prêt redus, pentru ca nimeni nu-i voia din cauza poluarii cu metamidofos.Sau poate a rosiilor pline de malation, sau a capsunilor, salatelor…Mii si mii de tone…

 

Stop risipei in varianta industriala

Nimeni nu iubeste risipa. Tot ce nu e utilizat dintr-un produs , reprezinta bani aruncati. Ati fi surprinsi daca ati afla de ingeniozitatea cu care industria foloseste orice resturi.

De exemplu fructele :

In realitate (ceea ce nu va arata nici o publicitate) fructele care arata bine nu sunt folosite niciodata la pireuri, gemuri, dulceturi sau compoturi. Ar fi o risipa. Mai mult, fructele sunt selectionate pentru aspectul lor (gustul nu prea conteaza).

De exemplu pentru pireurile de zmeura fabricante in Chile : daca ar vedea-o , nimeni n-ar minca materia prima din care e facut pireul, . Zmeura pe jumatate stricata se prezinta sub forma unui amestec inform, populat de citiva viermi albi. Bineinteles ca mai sunt si ceva frunze pe acolo si ceva pamint…dar dupa o mixare buna si o strecurare, iese un pireu rosu : putina sterilizare, putin conservant (sorbat de potasiu sau benzoat de sodiu) si …pofta buna !

In Polonia, Egipt sau China se procedeaza exact la fel cu capsunile, in Serbia cu visinile, in Turcia cu caisele…

Tot e mai bine decit pentru « gemurile de capsuni » care se gasesc de exemplu in dozele individuale, servite de obicei la micul dejun in hoteluri : acolo nu exista nici macar o capsuna.

E valabil si pentru legume, din care se fac pireuri congelate sau pudre de legume ori de ciuperci, care servesc la fabricarea alimentelor industriale « de lux » : paste fainoase cu ciuperci .

Si credeti ca sosurile care n-au iesit bine se arunca ? Nici vorba. O maioneza taiata, nu ketchup putin ars, un mustar oxidat…toate se recicleaza. Asta inseamna ca se dilueaza o parte din produsul ratat intr-un produs reusit.

La fel pentru un lot de miere de proasta calitate, de piper, de gem….totul se recicleaza.

 

Tehnica de glazing

Cind decongelati creveti tropicali e normal sa lase multa apa : punga contine putini creveti, multa apa, antibiotice si aditivi.

Ca antibiotice se foloseste cloramfenicolul, interzis de mult in Europa, dar folosit in majoritatea tarilor care produc creveti : evita infectiile care ar putea apare in cauza suprapopularii bazinelor de crestere.

Crevetii congelati sunt inconjurati de o pelicula groasa de gheata. Gheata aia n-a venit acolo singura, ci a fost adaugata intentionat. Tehnica se numeste « glazing ». Se foloseste la origine pentru a evita deshidratarea produsului congelat, asa ca un producator serios foloseste putina gheata si eticheta mentioneaza greutatea produsului propriu zis. « Glazing-ul » se foloseste si la scoici, fructe de mare, peste, ciuperci, legume…de fapt aproape la tot ce suporta congelarea.

Procedeul e simplu : se vaporizeaza  produsele care ies din tunelul de congelare cu apa rece, aditionata cu sulfiti si alti aditivi (fiecare firma are propria reteta pe baza de antibiotice, stabilizanti, conservanti…). In contact cu produsul, apa ingheata instantaneu.

Smecherii insa maresc doza de apa, asa ca se pot gasi creveti congelati cu 30-40% gheata. Usor si rentabil.

Altii sunt si mai smecheri, folosesc un saturator. E de fapt un fel de dulap, unde se plaseaza orice produs si in citeva secunde, vidul care se creaza inauntru duce la « deschiderea » fibrelor . Apoi in saturator se injecteaza sub presiune apa cu aditivi. Apa asta intra intre fibre si umple produsul, care apoi e scos  si congelat rapid, pina nu iese apa. Asa se obtin ciuperci congelate grele ca niste bolovani, dar usoare ca niste chips-uri odata gatite. Magic, nu ??

Va urma…aici

 

Continuare ( 2 ) la « Sunteti nebuni sa inghititi asta »

Asa, cum spuneam, continui rezumatul cartii lui Christophe Brusset, din care aveti prima parte aici :

 

Intreprinderea n-are ca scop binele angajatilor sau satisfactia clientilor, ci profitul. Pentru asta, reteta nu-i complicata : ajunge sa cumperi sau sa fabrici mai ieftin decit vinzi.

Din pacate pentru industria agroalimentara, tendinta actuala nu este cresterea pretului de vinzare. Un producator in ziua de azi nu are dreptul sa creasca pretul. Ce-i ramine de facut ca sa produca mai ieftin ? Scaderea calitatii produselor e o posibilitate, frecvent intilnita, dar are limitele ei.

Din fericire (pentru el) producatorul are si posibilitatea de a jongla cu greutatea marfii, adica sa vinda mai putin produs, in acelasi ambalaj, cu acelasi pret, ceea ce este de fapt o forma disimulata de scumpire. Multe alimente au fost puse la « regim » : deserturile Danette , brinza dulce, vinegreta la borcan Amora , cutiile cu ceai la pliculete (20 plicuri in loc de 25), zaharul pudra, tabletele de ciocolata, barele de ciocolata scurtate, feliile de sunca din ce in ce mai fine…si multe altele. Mai greu a fost pentru produsele in recipient de sticla, unde acesta a trebuit redesenat. Va dati seama ca nu numai in alimentatie se practica asta : cura asta de slabire a lovit si detergentii, produsele cosmetice alte categorii de marfuri.

 

Brinza falsa

Franta e tara brinzeturilor. Doar ca brinzele traditionale de calitate dispar tot mai mult din rafturile hipermarket-urilor, fiind inlocuite cu produse industriale insipide si standardizate. Gusturile se pierd, asa ca fabricantii vind aproape orice, punindu-i numele de « brinza ».Aflati ca in preparatele industriale nu se mai utilizeaza aproape deloc brinza adevarata. Care-i explicatia ?

Se fabrica o « brinza » continind putin (minimum posibil) de brinza traditionala. Scopul e sa se pastreze numele de « brinza » , dar sa se inlocuiasca maximum din produs cu ingrediente ieftine. Si care-i cel mai ieftin ? Apa, evident. De exemplu pentru un sos cu brinza bleu de Auvergne, luati putina brinza , amestecati-o cu apa, cu brinza industriala de proasta calitate , unt, proteine din lapte, smintina, lapte praf, polifosfati si ortofosfati de sodiu, citrat de sodiu si acid citric. Topiti , amestecati bine si o sa aveti o minunata « brinza topita » cu bleu de Auvergne, puneti si o eticheta frumoasa cu brinza originala pe ambalaj, si gata, ati reusit.

Dar cum termenul de « brinza topita » e reglementat si nu se poate face chiar orice ( se cere un minimum de 40% substanta uscata), se poate folosi categoria « specialitate pe baza de brinza », tot reglementata, doar ca mult mai supla : se poate injumatati cantitatea de substanta uscata si adauga mai multa apa sau alte ingrediente ieftine cum ar fi zaharul .

Si daca chiar si asa e prea scump, se poate pur si simplu inventa o denumire de exemplu « fondant de brinza » : nu e nici brinza topita nici specialitate de brinza, producatorul poate sa faca ce vrea si sa-i puna orice nume atragator care-i trece prin cap. Genul asta de fondant se foloseste pentru pizza si alte preparate industriale si puteti, fara nici un efort sa gasiti « ravioli gratinate cu svaiter » , care sa nu contina nici urma de svaiter.

 

Aditivi si auxiliari tehnologici

Unul in cele mai importante departamente ale unei intreprinderi agroalimentare este cel de cercetare ? Inginerii se ocupa de procesul tehnologic si de …retete. Doar nu credeati ca acolo lucreaza bucatari ?! Inginerii acestui departament reusesc sa fac miracole…datorita utilizarii masive de aditivi. Practic nu mai exista nici un produs alimentar in supermarket care sa nu contina minimum un aditiv, frecvent un cocktail savant de aditivi de toate felurile. Si cind nu gasiti pe lista nici un aditiv (asa numitele E-uri ), sa nu va imaginati ca nu contin asa ceva : se pot adauga discret , fara sa fie instiintat consumatorul, in plus e legal. Sunt asa numitii « auxiliari tehnologici ». , o categorie de aditivi care nu-i nevoie sa apara pe lista de ingrediente.

Ceea ce diferentiaza aditivii de auxiliari e doar dozajul, cantitatea care ramine in produsul finit e mult mai mare pentru aditivi.

Definitia oficiala e si ea asemanatoare. Un auxiliar e folosit in procesul tehnologic alimentar si in urma acestei folosiri, in produsul final se vor gasi reziduuri ale lui. Exemple de auxiliari a caror reziduuri sunt inevitabile :

  • cancerigeni : nitriti (in mezeluri) si benzopiren (in produsele afumate)
  • neurotoxici : solvanti organici cum ar fi hexanul, utilizati pentru extractia unor uleiuri si arome
  • alergizanti: sulfiti

 

Later edit:  am trecut azi pe linga brutaria noastra, de unde, pina de curind, cumparam cu incredere « bagheta traditionala ».  Si am vazut aruncati in strada sacii de faina , deci am profitat sa vad ce scrie pe ei : am constatat cu stupoare ca nu contin numai faina, asa cum imi imaginam, printre altele aveau si enzime, iar cu litere mari era indicat ca « enzimele sunt auxiliari tehnologici, deci nu trebuie sa apara la ingrediente ». Vai, vai! Mai ales ca tocmai rezum ultima parte a cartii, unde se spune ca enzimele astea sunt produse de organisme modificate genetic.

Unii aditivi sunt exact ca un machiaj : colorantii. Acestia nu aduc nimic pozitiv, ba dimpotriva : majoritatea lor au efecte alergice, iritante, ba cancerigene si mutagene. De multe ori sunt utilizati ca sa mascheze defectele unui produs de slaba calitate.

Cit despre arome exista de toate felurile. Cele naturale sunt produse prin presiune, distilare sau extractii cu solventi., ceea ce duce la concentrarea poluantilor concomitent cu a moleculelor aromatice . Astfel un extract de lamie are sanse mari sa fie « natural, insa concentrat in pesticide, fungicide sau alte molecule cu care au fost tratate culturile.

 

Cum se produce sunca

Carnea soseste de la abator. Prima etapa consista in a o face sa ia in greutate : se injecteaza intramuscular solutii care contin aditivi :

-polifosfati, proteine din singe, gelifianti ca sa retina apa

-zahar, glutamati, arome si fum lichid pentru gust

-ascorbat de sodiu si nitrati pentru conservare.

Dupa tratament, volumul carnii aproape s-a dublat. Se inlatura grasimea, se pune in cuve, iar deasupra se adauga grasimea inlaturata initial, intr-un strat uniform.

Procedeul anterior e folosit pentru sunca de lux. Pentru cea de proasta calitate ( folosita in toate preparatele industriale gen pizza, croque-monsieur…), muschiul e mixat indelung intr-o baie de aditivi pina se obtine un fel de coca. Se toarna in forme si se pune la cuptor.

Aflati apoi ca aproape toate produsele afumate se fac cu « fum lichid », care e o aroma asemanatoare gudronului. Se dilueaza si se injecteaza in produsele « afumate ».

Orice sunca are adaugata o aroma:  aroma de sunca simpla (!), aroma de sunca innnabusita ,de denii, de fum, de boia, de piper…

 

Ambalaje din carton reciclat

Ambalajele din carton reciclat costa cu 20% mai putin decit cele din carton nou, asa ca industria  le prefera. Pentru a obtine cartonul reciclat, se utilizeaza ambalaje vechi, ziare, orice hirtie, etc…care contin lacuri, cerneluri si alte molecule chimice ne-alimentare.

Daca se foloseste carton reciclat pentru ambalarea unor produse care vin direct in contact cu el (linte, orez, paste fainoase, cornflakes, etc), hidrocarburile de uleiuri minerale continute in carton, migreaza in produsul ambalat.

Cartonul reciclat se recunoaste usor .Uitati-va in interiorul ambalajului : daca observati o culoare gri (datorata cernelurilor reziduale), daca se desira usor (fibrele au fost rupte in cadrul procesului de reciclare) si culoarea nu e chiar omogena (din cauza minusculelor bucati de plastic si diverselor fibre)…atunci aveti toate sansele sa va aflati in prezenta de hidrocarburi de uleiuri minerale cancerigene. Acum, ca stiti asta, faceti cum doriti.

Va urma … aici

Christophe Brusset: Sunteti nebuni sa inghititi asta ! – Vous êtes fous d’avaler ça !

Am citit cartea asta acum citeva luni. De felul meu sunt foarte vigilenta cind cumpar de mincare, dar dupa ce am citit-o, am devenit si mai si. M-am gindit sa o prezint in mare, dar cind sa o rezum, mi s-a parut ca nu pot sa las deoparte multe informatii , asa ca o sa fie un lung rezumat, pe care o sa-l fac in mai multe parti.

Autorul cartii are o experienta de 20 ani in posturi importante ale marilor firme agroalimentare. El  vrea sa arate cu degetul toate fraudele industriei agroalimentare, ca sa permita simplilor consumatori sa evite capcanele . Sa informeze, sa educe, pentru ca nu trebuie uitat : consumatorul are puterea de a schimba lucrurile, cumparind sau alegind sa nu cumpere ceva.  caci pentru marile firme etica e doar o fatada , mincarea e doar un bussiness, un mod de a face bani.

« Nu mai cumparati cu ochii inchisi, fiti vigilenti si suspiciosi, cautati informatia ascunsa si impartasiti-o la cit mai multa lume. Luptati pentru interzicerea totala in mincare a moleculelor artificiale, fara nici un interes nutritional, molecule care va otravesc pe nesimtite, constituind o sursa majora de alergii, tulburari de comportament si alte probleme mai grave pe termen indelungat ».

 

China, paradisul coruptiei si a ceea ce vine la pachet cu ea : frauda.

In China, 2008 s-a declansat scandalul laptelui contaminat cu melamina. Ingestia de melanina provoaca grave probleme renale , ducind la persoanele sensibile (copii de exemplu) la insuficienta renala severa, culminind cu necroza si deces.

Frauda din 2008 a fost de asa proportii , incit cea mai mare parte a laptelui de consum (lichid sau sub forma de praf) a fost contaminata, la fel si produsele in care acest lapte a fost folosit : iaurt, brinza,ciocolata, biscuiti sau bomboane cu caramel.

Scandalul melaminei e doar unele din multiplele scandaluri alimentare care zguduie regulat China ( piine colorata cu vopsea toxica, reziduuri de ulei reciclate ca ulei alimentar, porci tratati cu anabolizanti cancerigeni, legume tratate cu formol, carne de sobolan sau de vulpe vinduta pe post de carne de vita, carne avariata reciclata si pusa in vinzare…etc).

Si daca lumea isi imagineaza ca ceea ce se intimpla e trist pentru chinezi, dar nu afecteaza restul lumii, situatia nu e deloc asa : produsele alimentare chinezesti sunt exportate peste tot in lume . De exemplu doar in anul 2013 , Europa a importat produse alimentare venind din China, in valoare de 5 miliarde euro.

Astfel incit in 2007 s-a gasit melanina in alimentele pentru animale domestice din Statele Unite , alimente provenite din China ( si care au provocat moartea a mai mult de 8500 ciini si pisici). In 2008 au fost gasite doze mari de melanina in turtele de soia importate din China de o firma franceza. Tot in 2008 a fost depistata melanina in produse alimentare europene, fabricate cu lapte chinezesc : dulciuri din Germania, in Belgia si Franta. Si asta nu e totul : doar o infima parte din produsele alimentare provenind din China au fost controlate.

Despre provenienta produselor

Va plac melcii de Burgundia ? Hribii de Bordeaux ? Mustarul de Dijon ? Ierburile de Provence ?

Ce nu stiu clientii e ca toate produsele astea nu vin din Burgundia, Bordeaux, Dijon sau Provence, majoritatea nu vin nici macar din Franta. Semintele de mustar care provin din India, Canada sau Australia sunt folosite pentru fabricarea in Germania sau Olanda a « mustarului de Dijon »

Si ierburile de Provence ? Credeti ca vin din Provence ? Nici vorba : cimbrul din Maroc sau Albania, busuiocul si maghiranul din Egipt si rozmarinul din Tunisia.

Melcii din Burgundia ? Nu ! Din Rusia, Polonia sau alte tari din estul Europei. Alte specii comestibile vin din Turcia , iar cele mai insipide si indigeste , care nici macar n-ar avea dreptul sa fie numite « melci » sosesc in blocuri congelate din Indonezia sau din alte tari ale Asiei de Sud-Est.

Bineinteles melcii sunt prelucrati in tarile de origine dupa metodele locale. Si este legal sa etichetezi « melci de Burgundia prelucrati in Franta », atit timp cit ultima etapa, care consista in a adauga putin unt cu patrunjel in cochilie, e realizata in Franta.

Autorul povesteste ca vizita uzinei din Turcia unde se prelucrau melcii pentru export i-a taiat tot cheful de a mai minca vreodata asa ceva : pe o caldura inabusitoare ,in curtea betonata , zeci de gramezi inalte de cochilii de melci se aliniau ca niste musuroaie imense, la baza acestora se scurgea un lichid negru si acoperit de muste. Peste tot roiau mii si mii de insecte zburatoare. Mirosul era pestilential. In unele cochilii se mai observau resturi de melci si viermi albi care se hraneau cu resturile de acolo. Cochiliile erau altfel spalate natural de soare si insecte, cind nu mai ramineau deseuri solide, totul era tratat in soda caustica, limpezit si…lua directia uzinei, unde cochiliile erau umplute..

Hribii de Bordeaux ? Majoritatea vin direct din China, restul din tarile de Est si uneori chiar din Africa de Sud. Calitatea lor e mediocra din toate punctele de vedere, dar clientii francezi (industria si hipermarketurile) sunt incintati sa propuna consumatorului « hribi de Bordeaux » la pret de fasole verde…

Trufele de Périgord pe care firma unde lucra autorul cartii le-a importat cu tonele din China, au fost cumparate de clienti francezi, care le vindeau unor societati care le apartineau, ba din Spania, ba din Luxemburg, mentiunea privind provenienta chinezeasca de pe actele insotitoare, se  ratacea undeva pe drum, astfel ca trufele intrau din nou in Franta, cu mentiunea unei origini spaniole, ba italiane. Trufele astea fara gust au fost folosite apoi in diverse pateuri, foie gras sau alte delicatese cu trufe, impreuna cu o doza buna  de « aroma de trufe » .

« Transformat in Franta » nu inseamna deloc « origine franceza ». In conservele care folosesc pui « transformati in Franta », se gasesc in general gaini ce vin din Brazilia sau Thailanda, tranportate in saramura (pentru a evita taxele de vama pentru produsele in conserva), pe vapoare. Cum sunt crescute gainile astea ? Cum sunt tratate ? De ce Europa autorizeaza importul carnurilor provenind din tari care folosesc antibiotice si alti factori de crestere chimici, interzisi in Europa ?? Celor din industria agroalimentara putin le pasa, ca doar nu maninca niciodata carne din conserva !

Iar consumatorii sunt naivi si usor de pacalit . Nu au o educatie de igiena alimentara de baza si nici nu vor sa se instruiasca. Nu citesc listele de ingredienti si nu inteleg nimic din valorile nutritionale.

Asociatiile de consumatori frantuzesti nu fac mare lucru. In schimb in Germania, asociatia de consumatori Foodwatch este foarte activa si eficace, obtinind de multe ori retragerea din vinzare a unor produse sau chiar modificari ale legislatiei.

Va urma…  aici