Titluri de carti si filme despre alimentatie, microbiot, epigenetica…

De la o vreme ma bate gandul sa scriu despre cartile pe care le-am citit de curand. Nu despre romane, ca nu citesc prea multe si gusturile nu se discuta. Dar cum mai nou subiectele mele de predilectie au fost despre alimentatie si cum ea influenteaza multe, mai ales microbiotul intestinal, o sa vorbesc putin despre cartile care au legatura cu asta.

-In primul rand am descoperit in Romania cartea lui Amy Mayers : Solutii contra imunitatii: cum sa previi si sa combati bolile si simptomele inflamatorii. Mi s-a parut o carte foarte interesanta, pune in evidenta legatura dintre alimentatie, sanatatea intestinala si bolile inflamatorii sau dintre alimentatie si epigenetica. Dr Amy Myers practica medicina functionala, care se ocupa de pacient ca intreg si vizeaza cauzele care au dus la aparitia bolilor, spre deosebire de tratamentele care de cele mai multe ori actioneaza asupra simptomelor. Regimul pe care il propune i-a salvat ei in primul rand sanatatatea, apoi a ajutat multi oameni suferind de boli cum ar fi: alergiile, obezitate, lupus, astm, fibromialgii, poliartrita reumatoida, tiroidita Hashimoto. Metoda Myers este un mod de viata: schimbari in alimentatie, in mediul de viata, practicarea sportului, reducerea stresului. Regimul alimentar se bazeaza pe eliminarea din alimentatie a produselor lactate, glutenului , leguminoaselor. Eliminarea lor duce la vindecarea intestinala si repopularea intestinelor cu bacterii benefice.  Recomand cartea astea aproape oricui, pentru ca toti avem mai mult sau mai putin manifestari autoimune.

Multi oameni sunt sceptici cand aud de astfel de regimuri, dar am o prietena care dupa cativa ani de chinuri cumplite datorite unei colite ulcerative,  practica un regim alimentar asemanator cu cel recomandat de Myers, regim care a facut-o sa traiasca din nou ca un om normal.

-si daca vorbim de un mod de viata, o sa vorbesc despre cartea La révolution épigénetique (revolutia epigenetica: modul de viata conteaza mai mult decat ereditatea). Cartea cuprinde interviuri cu biologul Joel de Rosnay, cardiologul Dean Ornish, geneticiana Claudine Junien, cancerologul David Khayat si geneticianul Pierre-Henry Gouyon.

Toti au ajuns la concluzia ca mostenirea genetica nu e o fatalitate si ca mediul si modul de viata blocheaza sau exacerbeaza activitatea genelor. Deci mediul in care traim, alimentatia, comportamentul si credintele, relatiile afective si sociale, toate influenteaza exprimarea genelor. Prin urmare stramosii nostrii ne-au transmis materialul genetic sub forma unui instrument cu ajutorul caruia putem sa interpretam o infinitate de melodiii. Depinde de noi ce melodie alegem. Sunt 5 factori cheie care moduleaza genele: alimentatia, exercitiul fizic, gerarea stresului, placerea cu care realizam lucruri, armonia si relatiile sociale. Efectul combinat al acestor factori se manifesta asupra genelor. Adica degeaba mancam sanatos, daca traim intr-o atmosfera tensionata.  Am fost surprinsa sa citesc ca referitor la stres, nu el insusi conteaza, ci felul in care noi il percepem.

Totusi spre finalul cartii se vorbeste si despre perspectiva societala: daca noi toti suntem responsabili de sanatatea noastra, oare nu inseamna o presiune prea mare pusa pe umerii nostri, oare ce impact  are asta la nivel  de societate? Am putea sa spunem ca exista oameni mai « constiinciosi », altii mai putin? Rambursarea tratamentelor se va face oare in viitorul apropiat si in functie de criteriul asta?

Mie mi s-a parut de speriat si faptul ca un parinte care in adolescenta a fumat, ii va transmite copilului genele deja modificate de fumat. Inca nu se stie in ce masura genele modificate se transmit la prima si in a doua generatie, dar s-a observat corelatia anumitor boli in randul descendentei cu faptul ca parintii au fost alcoolici sau au fumat.

-alta carte foarte interesanta e cea a lui Martin Blaser: sanatatea prin microbi. Dincolo de ce stiam deja despre importanta florei intestinale in viata noastra,$, am aflat si alte lucruri noi.  Ideea cartii e ca microbiotul a evoluat odata cu noi si idealul e sa traim in pace cu flora pe care o avem, sa incercam sa o intretinem. Multe asa zise idei bune de eliminare a unor germeni se intorc mai devreme sau mai tarziu asupra nostra. Autorul vorbeste mult de Helicobacter pylori, care intr-o vreme devenise inamicul public ce trebuia starpit cu orice pret. Studiile au dovedit ulterior ca Helycobacterul este un factor de protectie impotriva  cancerului de esofag si  refluxului gastroesofagian. Asa ca se pune intrebarea daca tratamentele antibiotice menite sa distruga Helicobacterul nu au distrus si alta bacterie, care ar fi putut fi cauza reala a ulcerului pus pe seama Helycobacterului.

Concluzia cartii e ca nasterile prin cezariana, tratamentele antibiotice, chiar si igiena buna de care beneficiem au dus la saracirea microbiotului intestinal, deci generatiile de azi sunt copii handicapati din punct de vedere al microbiotului.

Pun aici si un link catre un film de pe arte pe care l-am urmarit cu interes: vorbeste despre microbiot, e in limba franceza si e vizibil pana la inceputul lui ianuarie.

De 2 saptamani am scos de tot zaharul si produsele lactate din alimentatie, am reusit sa scot si glutenul in mare proportie: mai mananc cate o felie doua de paine (facuta de mine, din faina de soiuri ancestrale) pe saptamana. Sunt si mai motivata sa fac asta de cand citesc cartea lui David Perlmutter numita Glucidele care ne ameninta creierul: de ce si cum sa limitam glutenul, zaharul si glucidele rafinate. Mi-e cam greu sa o citesc, e scrisa intr-un stil american, cu multe reluari, exemple…dar cred ca titlul spune totul. Am vazut si o emisiune  (link aici) care spune cum studiile au ajuns la concluzia ca alimentatia influenteaza creierul. Daca pana nu demult se vorbea de riscurile de obezitate, diabet, boli cardiovasculare ca o consecinta a unei alimentatii dezchilibrate, acum se poate afirma ca riscurile asupra creierului sunt dovedite.

Tot legat de alimentatie si glucide vazusem acum catva timp un documentar despre colesterol in care se spunea cum producatorii industriali au manipulat opinia publica si lumea medicala sustinand ca grasimile sunt raul care trebuie combatut. In consecinta, colesterolul trebuie neaparat scazut. Acum se dovedeste ca glucidele sunt cele rele, iar un regim bogat in colesterol ajuta la o buna functionare a creierului. Colesterolul are de fapt un rol important in organism, iar tratamentele anti-colesterol, din cauza efectelor secundare duc ele insele la un risc crescut de probleme cardiovasculare. As fi pus un link si la documentar, dar, din pacate, nu e mai siponibil in versiunea gratuita, ci doar in VOD.

Filmul era foarte bine documentat, venea cu rezultate ale multor studii, iar printre cei care isi exprimau opiniile era doctorul Michel de Lorgeril, cercetator in cadrul CNRS si epidemiologist cunoscut. Am inceput sa ii urmaresc blogul, ba chiar i-am cumparat si o carte, despre vaccinuri, pentru ca acum, cand se pune problema rapelurilor la fiica mea, imi pun multe intrebari la care sper sa gasesc niste raspunsuri clare si documentate.

Toate lecturile din ultima vreme ma fac inca o data sa ii dau dreptate unui doctor a carui blog il citesc cum ca medicina nu e o stiinta. Am cules din citatele pe care le publica  cum ca medicina e o disciplina empirica, fondata pe talente de a diagnostica si a trata, talente ajutate de tehnologie, adica de aplicarea corecta a stiintei.  Stiinta si medicina sunt, intr-un fel, antitetice: stiinta cauta raspunsuri la intrebari generale, iar medicina un raspuns specific la niste probleme particulare. Se vede si din cartile citate asta: medicina si tratamentele evolueaza, putand chiar sa sustina contrariul a ce sustinea acum o vreme. Pe cand in stiinte, cum ar fi matematica, 1+1 vor avea intotdeauna ca rezultat 2.

 

 

In ordine alfabetica

Am vrut sa scriu despre multe lucruri care n-au neaparat legatura unul cu altul, asa ca le-am luat in ordina alfabetica.

Arici. A revenit ariciul de asta toamna. Suntem tare incantati. Primaria de la noi se tot agita sa faca lumea sa protejeze aricii, care sunt tare folositori ca mananca limacsii si diverse insecte daunatoare (4 kg pe cap de arici pe an). Pastilutele contra limacsilor omoara si aricii.

Bruges. Am dat o scurta fuga la Bruges. Nu mai am fost de ani buni, desi era o vreme cand mergeam des, de multe ori plecam de acasa dimineata si ne întorceam seara…cu rezerve de ciocolata. De data asta n-am vizitat prea mult, in afara de Beguinage si de expozitia Dali. Si bineinteles ne-am plimbat pe strazi, pe marginea canalului. Stiati ca biserica Notre Dame adaposteste o statuie de Michelangelo?

Si tot cu B incep si numele celor doua restaurante unde am mancat in cele doua zile. Le-a

ales fata, pe internet, studiind niste bloguri. Primul, Books and brunchs, asa cum ii spune si numele, dedicat cartilor. Mancare simpla, buna, produse locale si bio.

 

 

 

 

 

Al doilea gastronomic, Bonte B locurile se rezerva inainte.  Te simti ca in casa cuiva, am numarat numarul de clienti: 13. Ne-a placut foarte mult, imi dau seama ca nici n-am facut poze.

Capusa. Într-o zi am găsit una din gaini cu fata umflata. O capusa care apucase sa se hraneasca din belsug atarna ca un cercel 🙂 . Asta e capusa:

20190423_202112

Am cautat pe internet ce am putea face in afara de dezinfectat locul. N-am gasit, in general căutările in franceza duc spre rezultate care spun ce folositoare sunt gainile in debarasarea de capuse. Cele in romana duc in spre produse anticapusa cu care trebuie stropit totul in gradina. Sper ca n-a transmis ceva boli gainii. Umflatura s-a rezolvat abia dupa vreo saptamana.

Clesti de rufe. Am tot cautat clesti de calitate, care sa nu fie din plastic si sa nu se rupa de cum cad pe jos. Mai întâi i-am gasit in magazin pe cei de lemn, fabricati in Germania de o firma cu tradiție (fabrica in principal tot felul de perii). Or fi rezistenti, dar daca sfoara sau haina de intins sunt putin mai groase, nu se mai pot folosi. Dupa indelungi cautari pe internet am dat de altii fabricați in Franta, din inox, fara arc, ceea ce ii face foarte durabili. Sunt marca pincinox. Imi plac, singura problema e ca sunt scumpi si n-am reusit sa ii gasesc decat pe amazon, iar taxele de livrare sunt mari.

20190505_192519

Filme. La cinema: Dumbo. Mie si fetei ne-a placut mult. Acasa: Hunt for wilder people. Neozeelandez. Il recomand. Ne-a placut asa de mult incat am imprumutat de la bibloteca un alt film al aceluiasi autor. Boy. Inca nu l-am vazut.

Gaini. Mai nou le gatim tot felul de fierturi pe baza de orez, in care punem urzici, de exemplu. Sau ce legume avem prin casa. Am luat o revista foarte interesanta despre cresterea gainilor. De acolo am aflat ca pamantul de diatomee poate fi administrat si pentru consum intern, contra parazitilor intestinali. Sau ca semintele de in, care se dau pentru imbogatirea cu omega 3 a oualor, pot sa se aglutineze in intestin si sa creeze probleme. Eu le mai dădeam seminte in din cand in cand, acum il macin si il adaug ba in apa, ba in chefir.

E foarte interesant cum fiecare gaina are propriile preferinte alimentare. Una mananca orice e verde, fruct sau leguma crude, alteia ii place iaurtul sau chefirul iar cea de-a treia prefera orice e fiert.

Jeansi. Ma intrebam aici unde sunt blugii de alta dată. Am descoperit unde. La raionul de barbati. Zilele trecute am intrat intr-un magazin si am vazut niste blugi pe gustul meu: culoare, model,  material. O singura problema aveau. Erau de barbati. La raionul de femei am dat tot peste obisnuitii jeansi ultra slim cu aspect de colanti. M-am intors la raionul de barbati si peste 5 minute plecam fericita spre casa cu o pereche de blugi normali, in care ma simt bine.

Legenda urbana. Citeam deunazi un articol al unui medic nefrolog care zice ca bautul a 2 litri de apa pe zi care face bine la sanatate e o legenda urbana. Nu este nici un studiu care sa demonstreze ca hidratarea peste masura si fortarea rinichilor sa filtreze mai mult are efecte benefice. Ba chiar se pare ca face mai mult rau celor cu probleme renale. Concluzia articolului:  nu va fortati sa beti apa, beti doar cand vi-e sete, organismul stie bine sa ceara cand are nevoie.

Leurda. Am adus din padure si am plantat-o in locul care are umbra tot timpul. Acum e frumos inflorita si sper sa se aclimatizeze.

Maci. Avem multe buruieni pe spatiul verde. Păpădiile nici nu le consider buruieni. Avem si multa iedera terestra. Buruienile urâte si cu frunze tepoase le-am smuls. In fiecare loc ramas am pus seminte de mac. Acum sa vedem ce o iesi. Inca n-am tuns iarba, visul meu ar fi sa avem un fel de campie plina de flori.

Oua. Gaina care a fost atacata de capusa face ouă. Fara legatura una cu alta. Deja a facut 7 oua, in ritmul asta pretul la care ne iese un ou scade vertiginos 🙂 Nu cred ca o sa ne iasa niciodata mai ieftin decat in magazin dar, dupa cum zicea cu întelepciune sotul,  nu totul in viata trebuie calculat daca isi merita investitia.  Asa si gainile. Ca doar de la pisica nu ne asteptam sa ne scoatem banii. Afecțiunea si bucuria pe care ti-o da prin simpla prezenta nu poate fi convertita in bani.

Pâine cu maia. De luni bune nu mai fac baghete cu drojdie, ci doar franzele cu maia. Am facut parte dintr-un grup fb de pasionati, de unde am învățat multe lucruri. Si am cumparat o carte a lui Lutz Geissler despre painea integrala. Autorul e un geolog pasionat de paine. E autodidact si unul din cei mai cunoscuti artizani din Germania. Are si un blog foarte urmarit. Cartea e foarte completa si am invatat din ea ca faceam greseli, vorba aia cu mai binele e dusmanul binelui. Una e ca scadeam cantitatea de sare din reteta, alta ca foloseam apă filtrată. Sarea si sarurile din apa au un rol foarte important in fermentarea fainii.

 

 

Pe grupul de pasionati de paine cu maia am aflat de o metoda pe care o aplic  cu rezultate foarte bune. Ii spune metoda 1.2.3 si se refera la cantitati: o parte de maia 50/50, 2 parti de apa si 3 parti de faina. Pentru faina am gasit un morar foarte pasionat care cultiva varietăți stravechi de grau si macina si expediaza faina proaspat macinata doar pe comanda.  Folosesc acum una completa T80, dar cred ca o sa imi fac curaj sa trec la T110. In cartea  lui Lutz se gaseste un tabel cu echivalentele de faina in functie de tara, de exemplu la a mea in Germania ii spune 812 sau  in Italia tipo 1.

Cu putina organizare, reusesc sa fac paine de 1-2 ori pe saptamana.

Permacultura. Am citit si m-am documentat mult din carti de permacultura, dar, nu stiu de ce, imi dadeau o senzatie de neputinta si de frustrare, ca noi nu avem nici locul nici cunostintele sa obținem rezultatele de acolo. Pana una alta avem 5 patratele de cultura pe care le-am instalat pe peluza (iarba am transplantat-o pe domeniul gainilor). N-am spațiu cate idei as avea. Si mai am rosiile, care mi-au crescut frumos si repede, ca eu le udam si le tineam la soare. Pana cand mi-a zis o prietena ca nu trebuie sa creasca asa rapid, ca sunt inalte si slabe. O sa stiu pe viitor. O să-l rog pe sot sa faca niste gropi in peluza, sa pun in fiecare cate o planta. Tot permacultura de asta după capul meu am facut plantand seminte de una alta pe unde vedeam un mic loc liber in iarbă. Doar ca dupa asta locul care parea liber a fost invadat de plantele  din jur, iar din semintele mele n-a mai  iesit nimic. Sau cel putin nu se vede.

Rubarba. Ce bine ca a reinceput sezonul! Cea din gradina, cumparata ca si planta tinara anul trecut, inca nu are decat 3 frunze. Am pus in toamna si seminte, din care am 2 plantute cam anemice. Tocmai am copt prima tarta a sezonului dupa reteta de aici. Daca vreti sa o faceti, tineti cont de cuptorul folosit, imi dau seama ca temperatura pe care o indica de vechiul meu cuptor pe gaz nu era cea buna, in tot cazul nu prea avea nimic de a face cu ce indica noul cuptor, electric. In plus, la cel nou, parca toate imi ies perfect, n-as fi crezut ca exista asa diferență intre cuptor electric si pe gaz.

Sparanghel. A inceput sezonul, asa ca profitam . Anul trecut am cumparat din Germania o carte cu 100 de retete de gătit sparanghelul. Noroc ca n-a fost scumpa, ca repet la nesfarsit ori supa de sparanghel ori sparanghel la cuptor. Iar retetele astea nici macar  nu le-am luat din carte.

Vopsit oua cu foi de ceapa. Cum ziceam si anul trecut aici. Metoda cea mai usoara si ecologica: cojile (si de oua si de ceapa) merg la compost.

Later edit: nu mai recomand blugii de barbati. Buzunarele (si din fata si din spate sunt mult mai lungi decât cei de la blugii de femei). Dupa cum imi spunea o colega, cei de femei sunt croiti ca sa ne puna in valoare fesele. Si mai zicea ca nu-si cumpara blugi Levis, ca se lasa imediat. Ceea ce s-a intamplat, dar mult mai rapid decat la blugii dinainte, tot Levis, dar de femei. Noroc ca i-s buni sotului si i-am dat lui, asa ca eu sunt din nou in cautarea blugilor perfecti.

 

Lecturi (si cateva filme) la 11 ani

20180826_122543.jpgDaca ati sti de cat timp ma intreaba fata cand mai scriu ce a citit. Ma mai intreaba ea saraca si cand o sa-i termin ia pe care am inceput sa o cos sau cand ii termin rochia tricotata inceputa acum vreo 5 ani.  Cu lista de carti e mai simplu. Poza care ilustreaza articolul cred ca e facuta deja din septembrie anul trecut.

Din pacate pentru majoritatea cartilor n-am reusit sa gasesc si titlul in limba romana, ma gandesc ca n-au fost traduse. Disclaimer: nu stiu cat de educative sunt cartile, ca nu le-am citit. Cand eram mica, tatal meu ne ducea des la cinema pe mine si sora mea si vedea dinainte filmele ca sa se asigure ca sunt potrivite pentru noi. Zice el ca a dat-o o singura data in bara, cand ne-a dus la un film pe care nu-l vazuse in prealabil, ma mir ca i-am retinut titlul, se numea « Ultimul Fleksnes », dar nu mai stiu despre ce era vorba. Asadar, sa incep lista:

Sub aceeasi stea, de John Green. A luat-o de la biblioteca scolii, o citisem si eu mai demult, mi s-a parut cam naivuta, dar probabil merge pentru 11 ani. Nota ei: 10/10. Ea spune ca a invatat de acolo lucruri despre cancer si ce e un pet scan.

Diverse volume din O serie de evenimente nefericite de Lemony Snickett. Adevaratul nume al autorului e Daniel Handler. Din seria asta am citit si eu un volum, acum multi ani, mi s-a parut pierdere de vreme. Nota (a ei, nu a mea) 8/10. Filmul cu Jim Carrey facut dupa carte are din partea ei 10/10.

Vanatorii de carti de Jennifer Chambliss Bertman. O serie de 3 volume, fata spera sa mai apara si altele. Nota: 9/10.

Marie et Bronia de Natacha Henry , o carte despre viata surorilor Curie. Carte interesanta, de unde a invatat multe lucruri. Nota: 8.5/10.

La Passe-Miroir de Christelle Dabos, a citit primele 2 volume. Nota 8/10

Al Capone does my shirts de Gennifer Choldenko, a citit-o in varianta franceza, desi o avem pe cea in engleza de la sora mai mare, care era pasionata. O sa cumparam continuarea Al Capone shines my shoes. A invatat de aici lucruri interesante despre inchisoarea de la Alcatraz. Nota 10.

De Yves Grevet: Des ados parfaits si Seuls dans la ville. Nota 8 pentru ambele.

Le célèbre catalogue Walker et Dawn de David Morosinotto , o carte de nota 10.

Le journal d’Aurélie Laflamme de India Desjardins. O serie in 9 volume, care a fost adaptata in serial cinema si in benzi desenate, dar n-a vazut filmul, nici benzile desenate. A citit primele 6 volume si ne ducem la librarie sa mai comandam urmatoarele. Nota: 9.5.

Samantha, 15 ans, héroine d’un jour de Meg Cabot. 2 volume. Nota: 8 Fata spune ca in general cartile lui Meg Cabot ii plac, a mai citit cateva. Nota: 8.5.

Jet, set et match de Rosie Rushton. Eroina e o jucatoare de tenis renumita care s-a saturat de tenis. Nota 8.5

Roald Dahl: Fantasticul Domn Vulpe. Lectura obligatorie pentru scoala, i-a placut mult. Nota 7.5. Tot de Roald Dahl i-a placut o carte autobiografica: Escadrille 80. Nota 8.75

M-a rugat fiica sa mai scriu ca nu recomanda chiar deloc doua carti obligatorii pentru scoala, ambele le-a detestat. E vorba de L’enfant Océan de Jean Claude Mourlevat. Desi a citit de acelasi autor cartea Jefferson, care i-a placut mult. A doua e carte lui Susie Morgenstern : La sixième. Si vad ca lista se lungeste cu a treia carte: Odiseea de Homer, tot lectura obligatorie, nu i-a placut deloc.

Tot legat de carti, pentru cei din Franta, fata a descoperit site-ul https://www.recyclivre.com/ , care recicleaza si vinde carti. Cartile sunt recuperate de la persoane particulare, intreprinderi, etc si apoi vandute la pret redus pe internet.

 

Vad ca nu se opreste la carti, fata mea tine sa recomande cateva filme:

Valorile familiei Addams.

Viata privata a lui Sherlock Holmes, l-am vazut acum cateva zile, mie mi s-a parut slabut, dar ei i-a placut mult.

Eddie the eagle

Rasta rockett. E un film cu echipa jamaicana de bob.

O scurta istorie a timpului, despre viata lui Stephen Hawking.

Ariane cu Audrey Hepburn. Si in general filmele cu Audrey Hepburn

Matilda (dupa cartea lui Roald Dahl)

Si in incheiere mai vrea sa recomande slagarul lui Thomas Anders si Florian Silbereisein: Sie sagte doch sie liebt mich.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Auzite la radio

Cred ca am mai spus-o ca ma uit foarte rar la televizor si la stiri chiar deloc. Înainte aveam facebook-ul si mai eram cat de cat la curent cu ce se intampla in lume, dar de vreo luna am renuntat la el. Sunt o fire foarte adictiva, mi-e greu sa ma limitez, asa ca mai bine tai raul din radacina. Nu l-am taiat chiar de tot, contul e doar suspendat, dar asta e singura posibilitate sa imi pastrez mesageria. Si stiti ceva? Nu imi lipseste chiar deloc. Asa ca acum radio-ul a ramas singura mea sursa de a ma ține putin la curent cu ce se mai intampla în lume. Il ascult doar pe drumul înspre si dinspre serviciu si in general nu sunt doar stiri. Zilele astea am aflat despre doua carti interesante:

Prima e cea a Evei Illouz si se numeste « Marfurile emotionale ». Se povestește in ea cum incepand cu anii 70, societatea de consum vinde lucruri menite sa provoace sentimente, o stare de bine, scopul principal fiind acela de a ajunge la « adevaratul nostru eu ». Emotiile si consumerismul sunt imbricate si se definesc una pe alta. Industria turistica, muzicala, de dezvoltare personala , a cinema-ului, toate ne vand aceasta marfa emotionala, toate ne promit fericirea. Un fenomen insidios, pentru ca atunci cand cumperi un obiect il ai si gata, dar pentru marfa asta emotionala, oricand e loc de mai bine, deci esti dependent de consumul ei. Toate atelierele de dezvoltare personala, conferintele, fac parte din industria asta, toate ne promit accesul la o varianta mai buna si mai fericita a noastra. Mi-a placut explicatia asta, pentru ca mi se pare si mie ca atatia guru există , fiecare in felul lui, te învață ba sa fii o mama mai buna, o sotie mai buna, un om mai echilibrat, ba sa mananci ma sanatos etc. Am intalnit aici ideile Evei Illouz din cartea Happycratie, pe care tocmai o citesc. Cartea e o critica a psihologiei pozitive, care zice ca fericirea se construieste, se preda si se învață. Industria fericirii sustine ca ajunge sa aplicam lectiile expertilor ca sa devenim fericiti. Ce e contradictoriu e ca specialistii in psihologie pozitiva spun ca fericirea e o alegere , rezultatul eforturilor personale, însă avem nevoie de ei ca sa ne ghideze  pe drumul fericirii. Cum fericirea e o alegere, devenim singurii responsabili de bogatia sau saracia noastra,  de succesurile sau eșecurile noastre sau de starea noastra de sanatate. Si daca stiinta asta a fericirii extinde campul de actiune al consumerismului inclusiv in interiorul nostru, facand din emotii o marfa ca toate celelalte? Iar fericirea in epoca nostra nu mai este, de fapt, o alegere ci e obligatie, nefericirea devenind un lucru rusinos pe care il ascundem.

A doua carte e  » La nuit, j’ecrirai des soleils »  a lui Boris Cyrulnik, un cunoscut neuropsiholog si etolog, cel care s-a ocupat mult de fenomenul de rezilienta . Rezilienta ca termen in psihologie inseamna depășirea traumatismelor  pe care cineva le-a suferit, reconstrucția acelei persoane.  S-a observat, spune Cyrulnik, ca multi scriitori sunt orfani. In cartea asta se vorbeste, dincolo de rezilienta, de nefericire ca motor al creativitatii. Spune el ca toti scriitorii care au fost copii abandonati, neglijati, traumatizati, au combatut tristetea scriind. Autorul insusi e unul dintre ei si, fiind un rezilient, a vazut in povestile acestor scriitori, bucati din propria lui poveste.

Povesteste Cyrulnic ca si pentru copiii care n-au suferit traumatisme, lipsa parintilor e un factor de creativitate. Un copil se apuca sa deseneze sau sa faca mici lucruri atunci cand mama lipseste pentru cateva ore, ca sa i le dea pe post de cadou atunci cand revine. Asta imi aminteste de toate cadouasele primite de la copiii mei.

Atat Eva Illouz car si Boris Cyrulnik au fost invitati ca să-și prezinte cartile, mi s-au parut foarte interesante interviurile cu ei.

Alt lucru, care n-are legatura cu radioul, dar m-a pus mult pe ganduri e ca am aflat ca la 11 ani multi copii sunt dependenti de retele sociale. Merseseram la scoala pentru o scurta întrevedere cu profesori ai fetei, ca sa ni se inmaneze buletinele trimestriale cu notele. Ne-am vazut cu profesoara de franceza si ne spune ea ce ii place ca fata noastra e asa mare cititoare si ca spera sa isi pastreze obiceiul, mai ales ca acum multi copii sunt dependenti de retelele sociale. Noi inca nu i-am luat telefon fetei, nici nu cere. Si speram sa amanam cat mai mult momentul. E drept ca imi cere des smartphone-ul, se uita regulat pe site-ul colegiului, unde sunt afisate teme, orare, noutati, eventual cursuri anulate. Se mai uita ea si la altele, nu numai la astea, dar de aici si pana sa fii dependent e cale lunga (sper). Spunea profesoara ca telefoanele sunt interzise in timpul orelor, dar in pauze apar tot felul de incidente.

Si am mai auzit la radio de o carte care mi s-a parut foarte interesanta,  tot prezentata de autorul ei, Jerome Fourquet , ii spune Arhipelagul francez. Asta chiar o sa mi-o cumpar, autorul povesteste aici despre Franta, a carei matrice catolico-republicana care o tinea indivizibilă, s-a dislocat complet si acum e divizata într-o multime de « insule » care se ignora reciproc. Cum e  o carte care nu e corecta politic, prefer sa o citesc intai si apoi sa povestesc (sau nu) despre ea.

 

 

 

 

O saptamana de gaini

Azi se împlinește o saptamana de cand găinile au venit la noi si m-am gandit că n-ar fi rău sa fac un mic bilant.

Intai de toate, asa cum v-am spus aici , eu n-am prea venit in contact cu gaini: nu stiam mare lucru despre obiceiurile lor, cum sa te porți cu ele, nimic. Gandindu-ma bine, mi-am dat seama ca n-am venit in contact cu gaini vii. La facultate nu am vazut gaini in viata, in schimb am disecat o grămadă de gaini moarte. Ceea ce nu ma  ajuta deloc acum. Ma ajuta cand fac fripturi, supe, transez gainile, dar nu acum. Sotul a avut gaini la bunici, asa ca el mai stie cate ceva, dar a uitat sau nu era la curent, de exemplu, cu ce facea bunica lui cand o gaina era bolnava.

Am citit carti, am citit articole pe internet, mai imi intreb colega care a lucrat într-o crescatorie de pui, iar sotul o colega care are 3 gaini.

Intai am studiat rasele de gaini ouatoare. Cum nu ne-am putut decide, am luat 4 gaini de rase diferite, asa cum povesteam in articol.

S-a pus problema de unde le cumparam. Găsisem o ferma pe internet care crestea gaini fericite, intr-un efectiv destul de redus, tinand seama de ritmul lor fiziologic, ceea ce insemna ca nu vindeau primavara gaini ouatoare, pentru ca primavara abia ies puii din oua. Mi-ar fi placut, dar cum eram in intarziere cu cumparatul cotetului, ar fi insemnat sa luăm gaini ouatoare mult mai incolo.

Am gasit alta ferma care livra gaini, dar n-am vrut sa riscam cu livrarea.

Pana la urma sotul a gasit un magazin, care isi zice ferma, desi e un magazin de gradinarit. S-a conversat mult prin mail cu responsabilul raionului de gaini, asa ca duminica trecuta ne-am prezentat sa luam gainile. Domnul respectiv parea foarte dedicat, gainile stateau in spații mari si pareau fericite. Ni s-a spus ca vin de la o crescatorie de talie umana (sau gaineasca??). Nenea responsabil ne-a dat cateva sfaturi, din care cel mai important mi s-a parut sa le prindem intotdeauna aripile cand le manipulam. Ne-a fost de mare ajutor sfatul . Daca avem probleme, putem sa ii scriem, iar magazinul ne ofera garantie: primesc gainile bolnave, le trateaza si le inapoiaza. Ma intreb insa daca intr-adevar fac asta si nu cumva dau o gaina noua in loc. Cred ca suspiciunile mele vin de la studiile mele, cand bolile pe care le-am invatat se tratau invariabil cu « sacrificarea efectivului, dezinfectie si repopulare ».

Cotetul. Desi am citit o multime de carti despre cum sa construiesti unul, nu ne-am inhamat la asa ceva. Am citit ca nu e bine sa luam un cotet ieftin chinezesc din magazine de gradinarit: nu sunt nici practice, nici nu dureaza prea mult. Nu suntem nici adeptii marilor lanturi de magazine si nici a originii chinezesti.

Am tot facut cautari pe internet si am gasit o firma care fabrica in Franta cotete de lemn de calitate. Din nefericire, producatorul s-a dovedit un escroc care lua banii oamenilor si nu facea nimic in schimb. Nouă ne-a luat doar banii de avans, ca am anulat comanda la timp, dar mi-au scris cateva persoane ( pusesem un comentariu pe FB) care au platit in integralitate cotetul. Daca sunteti din Franta, sa stiti de ce sa va feriti: Plumes et oiseaux. Situl e foarte bine facut, cu informatii despre gaini, cu link-uri spre crescatori, cu pagina FB. La inceput am fost incantata. Mai ales ca patronul raspunde cu solicitudine la intrebari si e foarte serviabil…pana in momentul cand ai plasat comanda. Numele lui nu suna frantuzesc, dar nici al meu nu suna frantuzesc, asa ca n-am considerat asta ceva important.

Am gasit apoi o firma care fabrica in Alsacia cotete din lemn de pin Douglas, lemn care nu lasa sa se instaleze temutii păduchi iar acoperisul se deschide usor pentru curatat. Cotetul are si tarc metalic si ne-a fost livrat acasa. E facut din placi de lemn mai groase decat cele care se folosesc in mod obisnuit, ceea ce, dupa cum zice producatorul, izoleaza bine de frig, dar ce te faci cu gaurile de la imbinarea lemnului? Alt defect e ca ne-am trezit ca se prelinge apa in cuibar atunci cand ploua tocmai datorita sistemului de demontat acoperisul. Asa ca trebuie sa ne punem pe treaba sa facem ceva modificari. Si n-a fost deloc ieftin cotetul. Usita se deschide automat, are si o celula solară, dar noi pentru moment am reglat o ora de deschidere si alta de inchidere. In teorie, ca in practica in primele 2 zile scoteam noi gainile din cotet si le bagam inapoi seara, apoi au invata sa iasa singure, iar aseara (mare victorie!) au si intrat, in sfarsit, singure.

Ma gandesc ca pentru iarna viitoare trebuie sa facem un sistem pentru a le proteja mai bine de frig, nu neaparat un sistem de incalzire cu aer, ci pur si simplu sa izolam mai bine cotetul. Vazusem intr-o carte de permacultura un cotet construit din caramizi, cu o sera lipita de el. Compostorul era in cotet, gainile profitau de caldura degajata de compost, iar caldura degajata de cotet servea la incalzirea serei. Visuri…ce sa zic?! Pentru asa ceva trebuie loc mare, noi nu am strica gradina ca sa mai betonam.

Pentru imbunatarirea cotetului prevedem sa inlocuim acoperisul de pe partea de cuibar cu ceva transparent, din sticla sau plexiglas. Sotul zice ca in cuibar trebuie lumina, iar lumina de acolo ar mai lumina cat de cat cotetul, altfel e in bezna, exceptand putina lumina care intra prin spatiile de la imbinari.

Ce efort ne ia ingrijirea gainilor. Colega sotului care e posesoare de gaini ne-a spus ca e important sa putem intra usor in tarc, care ar fi bine sa fie destul de inalt. Nu i-am ascultat sfatul si rau am facut, ca ne chinuim sa intram inauntru ca sa le punem mancare sau apa sau sa le curatam puțin.

Tot ea ne-a sfatuit sa nu cumva sa luam mai mult de 3 gaini, pentru ca e foarte mult de lucru la ele. N-am ascultat-o nici aici, dar nu ni se pare mult sau o facem cu placere, asa ca nu pare munca. Curatam dimineata, le punem apa curata si mancare, mai curatam putin seara si gata. Nu stiu ce sa zic: ori nu ne dam inca seama, ori francezii obisnuiti de pe aici, care isi folosesc gradina doar ca ornament si loc de barbecue, ar vrea ca doar sa adune ouale gainilor si restul li se pare efort. Asta inca ramane de vazut.

Ce am pus in cotet. N-am pus paie, ca firma producatoare ne-a oferit gratuit o litiera facuta din fân aglomerat. Absoarbe mult mai bine decat paiele simple, nu face praf, o sa mai cumparam.  Cand fac comanda, mai iau si paman de diatomee, care e un insecticid natural, omoara eventualii paduchi prin metode fizice. In cuibar am pus fân bio, l-am cumparat de la raionul de iepuri al magazinului. Probabil cand vom taia iarba gradinii, o sa avem fanul nostru. Pentru moment cuibarul e neatins, productia de oua fiind egala cu zero. Ce curatam din cotet sau de pe jos,  merge direct in compost, care e chiar langa.

Una dintre gaini e bolnava, nu prea mananca, are diaree si sta abatuta, cu capul sub aripa. Nenea de la magazin ne-a spus sa ii dam carbune medicinal si ceai de cimbru, ceea ce am facut. N-o ducem la magazin ca sa profitam de garantie. In primul rand ca sa n-o stresam cu drumul, in al doilea ca, asa cum v-am spus, in mintea mea, toate bolile gainilor se rezolva prin sacrificare si n’as vrea sa primim alta gaina in locul lui Suzy a noastra. Pentru administrarea carbunelui i-am cerut sfatul colegei mele, specialista in pui, ca eu nu aveam habar cum se dau medicamente gainilor. Asa ca sotul a apucat gaina, o ținea in brațe, cu aripile stranse,  eu i-am deschis ciocul si i-am pus medicamentul. Ciocul e mai usor de deschis decat gura pisicii 🙂  Am adaugat praf de carbune si peste graunte si in ceaiul de cimbru, sa fie. Avem ceva ramurele ramase de cand am « tuns » nucul, cred ca o sa le dam foc sa facem noi carbune si cenusa. Am citit ca gainile mananca cenusa si le face bine.

Ce mananca gainile noastre . Am cumparat un dispozitiv pentru grăunțe, foarte practic: are o grila care impiedica gainile sa urce pe el. Ar trebui sa luam si un distribuitor de apă, pentru moment folosim o cratita si apa se murdareste imediat.

De mâncare le dam un amestec de graunte, multe resturi verzi, legume tocate, coji de oua zdrobite fin ca sa nu isi dea seama ce sunt si sa nu cumva  sa-si manance mai tarziu propriile oua.

Le mai dau fulgi de ovaz muiati in chefir, se spune ca e bine pentru flora intestinala sa manance cate putin iaurt, chefir sau zer de branza. Singura « clienta » a fulgilor cu chefir e, pentru moment, gaina bolnava, care de azi a inceput sa se mai invioreze si sa manance cate ceva. Imi imaginez ca stie din instinct ce ii face bine.

Cu timpul, zic cunoscatorii, gainile o sa manance tot mai putine graunte si tot mai multa verdeata sau mancare gatita. Fiul și-a pus pornit aseara crescatoria de viermi de faina. Viermii astia sunt o sursa buna de proteine si foarte bogata in calciu foarte usor asimilabil.

Lumea spune ca, cu timpul, gainile se invata sa manance resturile ramase de la mesele noastre. Dar nu prea avem resturi sau pun resturile pachet la serviciu.

Găinile nostre sunt foarte sociabile si par sa ne aprecieze compania. Imi face placere sa tot stau sa ma uit la ele. N-am priceput niciodata de ce unii au televizor in bucatarie. Acum am inceput sa inteleg. Stau minute intregi si nu-mi iau ochii de la ce vad pe geam

20190312_172217_001
Asta e vederea de la geamul bucatariei. O vedere relativ asemanatoare am si de la dormitor

De azi le-am eliberat din tarc si au luat in primire toata partea din spate a gradinii. Pisica vine si le studiaza: pe ele nu pare sa le deranjeze, conviețuirea e  pașnică. Dar pisicii cel mai mult vad ca ii place sa le supravegheze de la inaltime, cam asa:

20190317_085033

In interiorul tarcului au distrus toata iarba, asa cum ne asteptam. Insa eu nu stiam ca gainile scurma si cu labele. Credeam ca dau doar cu ciocul. Vazusem undeva ca ideal ar fi sa dispunem de un spatiu mare, iar gainile sa ocupe jumatate din acel spatiu timp de un an. In anul respectiv ele elimina din sol toti parazitii si il ara propriu zis, iar dejectiile lor il ingrasa. In anul urmator bucata « pregatita » de gaini ar trebui folosita pentru a cultiva legume, iar gainile ar fi bine sa aiba la dispozitie cealalta jumatate de spatiu. Pentru moment nu putem sa facem asta, dar nu nu e exclus sa ne organizam mai bine in anii care vin. Suntem doar la inceput si, la urma urmei,  nici Roma n-a fost construita intr-o singura zi.

 

10 sfaturi pentru a preveni cancerul si cate ceva despre epigenetica

La cea mai recenta vizita la biblioteca, m-a atras titlul de pe coperta unei reviste Sciences et avenir, asa ca mi-am zis sa rezum ce am citit. Am rasfoit revista si mi s-a parut foarte interesanta, asa ca o s-o mai caut. Revista rezuma rezultatul multor studii efectuate si ne zice ce am putea face ca sa reducem riscul de cancer.

Trecem peste faptul ca tocmai citesc o carte care spune ca multe studii medicale sunt trucate si ca jurnalistii sunt, in cea mai mare parte a lor incompetenti.

Asadar, ce reduce riscul de apatitie a cancerului:

1. Sa mentinem o greutate ideala constanta. Obezitatea creste riscul de cancer. Dar nu a tututor cancerelor in egala măsură . In plus obezitatea, cum bine se stie, creste riscul de boli cardiovasculare, de diabet. Gradul de risc se bazeaza pe statistici, adica persoanele obeze au riscuri mari, dar asta nu spune ca nu pot exista persoane obeze sanatoase.

2. Activitatea fizica (care poate fi sau nu sport) scade riscul de aparitie a multor feluri de cancer. Pentru efect protector, trebuie practicata 30 minute zilnic. Marirea acestui timp e corelata cu o scadere si mai mare a riscului.

3. Alimentatia diversificata, cu multe fructe si legume. Nu se stie inca daca alimentele trebuie sa fie bio, singurul studiu care s-a facut a constatat ca cei care mananca astfel sunt mai sanatosi, doar ca in general oamenii care fac asta sunt atenti si la multe alte lucruri.

4. Sa nu consumam bauturi dulci: pline de calorii, fara valoare nutritionala, pana la urma duc la ingrasare, asa ca vezi punctul 1.

5. Reducerea consumului de alcool. La femei sa nu se depaseasca 2 pahare de vin pe zi, mi se pare mai mult decat rezonabil.

6. Opritul fumatului. Asta se stie, dar, ca in cazul obezitatii,  sunt date statistice.

7. Reducerea mancarii industriale. Din 3 motive: valoare calorica mare fara beneficii nutritionale, continutul de uleiuri trans, care duce la boli cardiovasculare si ingrasa, numarul mare de aditivi, din care multi cu efect cancerigen.

8. Reducerea consumului de carne si de mezeluri. Nu mai mult de 500g / saptamana de carne rosie. Mi se pare si asta foarte rezonabil.

9. Sa nu consumam suplimente alimentare, care de multe ori au efect advers celui asteptat. De exemplu antioxidantii opresc moartea naturală (apoptoza) a celulelor tumorale. Studiile dovedesc ca cei care consuma constant vitamina A sau E au un risc mai mare de a muri (de cancer sau alte boli) decat grupul martor.

10. Toate cele mentionate au efecte benefice si se aplica si persoanelor care sufera deja de cancer.

In articol se subliniaza importanta alimentatiei si a altor factori. Pentru ca, daca pana nu demult genele se considerau ca neschimbate pe viata, azi se stie ca unele secvente ale lor se pot activa sau, dimpotriva, dezactiva sub influenta alimentatiei si a factorilor de mediu (poluare, etc). Stiinta care se ocupa cu studiul manifestarii genelor se numeste epigenetica. Imaginati-va genele ca o carte tiparita. Cartea ramane aceeasi, neschimbata. In schimb, fiecare cititor o interpreteaza in felul lui si interpretarea poate fi foarte  diferita de la o persoana la alta. Epigenetica studiaza cum anumite trasaturi de caracter pot fi transmise sau cum altele pot fi moștenite, iar apoi sa dispară. Adica, spre deosebire de mutatia genetica, rara si  ireversibila, epimutatia e reversibila si se poate transmite la una sau mai multe generatii.

De exemplu o albina lucratoare si matca au exact aceleasi gene. Diferenta si felul in care se exprima aceste gene vine de la alimentatia matcii. Tot de epigenetica tine si faptul ca toate celulele unui organism au acelasi bagaj genetic, pe care insa il exprima diferit in functie de tesutul caruia ii apartin.

Un caz foarte cunoscut studiat de epigenetica e ceea ce s-a intamplat in Olanda in 1944. Din cauza blocusului nemțesc, populatia a suferit o foamete cumplita. Femeile insarcinate care au supravietuit au avut mai tarziu copii bolnavi (diabet, boli cardiovasculare, obezitate) si de talie mica. Mai ciudat a fost cand s-a constatat ca si generatia urmatoare, adica nepotii femeilor, era tot de talie mica si suferea de boli, la gel ca generatia parintilor. Acest fenomen a fost pus pe seama mutatiilor  epigenice.

Epigenetica ar putea sa explice si sparitia diverselor forme de cancer sau ar putea sa fie aplicata in terapie.

Legat de alimentatie mi-am adus aminte sa va recomand un film, « That sugar film », de Damon Gameau. Mi-a taiat complet cheful de a manca dulciuri o perioada destul de lunga de timp. Bineinteles ca minunea n-a tinut , dar mi-am limitat mult consumul de dulce. La dulce intra (in afara de zahar, de care oricum nu prea mancam) toti indulcitorii gen miere, sirop de artar, sau stafide, curmale si smochine….

Filmul explica ce daunatoare sunt toate lucrurile dulci si cum producatorii, acum 50 ani, au dat vina pe grasimi pentru aparitia problemelor legate de alimentatie, dar zaharul e cel vinovat.

Adaug ceva:  tocmai am auzit azi la radio ca sportul ajuta in cazul multor bori cronice si nu numai. Era o lunga lista a acestor boli:  accident vascular, infarct, depresie (la cele usoare are aceleasi efecte ca medicatia sau sedintele de psihoterapie), schizofrenia, cancerul de sân, etc

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

« Traitez-les comme des mômes de Anne Bacus » sau cum sa te porti cu copiii ca si cu niste…copii

Cartea asta am citit-o zilele trecute si mi-a placut, mi se pare ca ne invata, asa cum bine ii zice si subtitlul, sa revenim la bun simt in ceea ce priveste felul in care crestem copiii.

Anne Bacus e doctor in psihologie, psihoterapeuta, mama. Cartea e rezultatul a aproape 30 de ani de experienta in terapia familiala.

Ea spune ca in societatea noastra, care e într-o continua schimbare, parintii de azi nu mai pot sa reproducă educatia pe care ei insisi au primit-o. Desi, indiferent de epoca, copiii raman intotdeauna copii si nevoile lor fundamentale de fapt nu s-au schimbat. Anna Bacus propune parintilor sa revina doar la… bunul simt. Pentru echilibrul lor si al familiei e important sa trateze copiii ca pe niste…copii. Nici mai mult nici mai putin. Ca pe niste fiinte in devenire ce au nevoie de adulți care sa ii ghideze si sa ii incadreze. Copilul, care nu demult era un accesoriu al cuplului , a devenit o persoana cu drepturi si indatoriri. Ceea ce e normal, doar ca acum e plasat in centrul echilibrului afectiv al cuplului si devine atat de important incat inceteaza a fi educabil. Pentru ca a educa inseamna a frustra. Dar cum sa frustrezi asa un lucru pretios? Asa ca de la o vreme se observa probleme grave de educatie pentru care incepem sa platim consecintele.

Parintii trebuie sa isi pastreze responsabilitatea educativa, prin exersarea unei autoritati care nu striveste copilul, dar ii permite sa se dezvolte in siguranta. Pentru a asta, sunt cateva lucruri pe care NU trebuie sa le faca parintii.

-Sa nu mai ii trateze pe copii ca pe centrul lumii. Un copil pus in centrul lumii, al cuplului, e o amenintare pentru cuplu. Iar pozitia centrala e prea grea pentru copil, nu asta e locul si nici rolul lui.  Locul central ar trebui sa fie al parintilor, uniti, iar locul copilului in spatele lor, ferit de griji, asa incat sa poata sa creasca in liniste.

– Nu mai tratati copilul ca pe un egal. Asta inseamna o maltratare, inseamna sa ii impiedicam sa fie copii, să-i impingem sa creasca prea repede. Familia nu e o democratie. Copilul e o fiinta in devenire, are nevoie sa simta deasupra lui o generatie de adulti care isi accepta rolul, varsta si responsabilitatile. Tratarea copilului ca un egal inseamna sau asteptari de la copil de a se comporta ca un adult ori comportarea parintelui ca un copil. Pentru ca in epoca actuala copiii se joaca de-a adultii din ce in ce mai devreme, iar adultii se comporta tot mai des ca niste copii.

E o utopie sa credem ca, in educatie, conflictele  se rezolva discutand si explicand. Asa, parlamentand la nesfârșit pentru orice, copilul învață ca el e cel care decide, iar părinții nu mai reușesc sa obțină nimic de la el. Sa explici e bine, dar in functie de varsta copilului. In unele situatii, insa, nu e nimic de explicat. Explicatul e deci important, cu condiția ca parintele  sa pastreze rolul de ghid,  care respecta si e respectat.

Am fost uimita sa citesc ca uneori e chiar indicat sa obligi copilul sa faca unele lucruri, pentru ca el e inca prea mic sa decida, iar lasatul puterii de decizie pe umerii lui mici, e o povara prea mare, care il face sa se simta pierdut. Era chiar dat exemplul parintilor care isi lasa copiii sa se imbrace nepotrivit vremii de afara, ca doar asa vreau ei, o atitudine gresita conform lui Anne Bacus. Sau exemplul  unei fete care a intrerupt studiile la 17 ani, parintii au lăsat-o, ca doar e libera si mai importantă e fericirea ei, dar ce sa vezi? Peste cativa ani fata ii acuza pe parinti, pe buna dreptate, ca au lasat dupa ea, cand ea nu era destul de matura pentru a lua asa decizii mari.

– Nu tratam copilul ca pe un prieten. Copilul nu e nici confidentul parintelui iar reciproca e valabila: trebuie sa ii respectam nevoia de intimitate.

-Sa nu le vorbim ca unor adulti sau copii mai mari, ci pe intelesul lor, potrivit varstei lor.  Nu tratam copiii de 7-12 ani ca pe niste mici adolescenți. Pentru ca la 12 ani raman tot copii, chiar daca par mai maturi. Nici pe un copil de 3 ani ca pe unul de 5, deci nu bagam fratii in aceeasi oala.

-Sa nu tratam copiii ca pe niste eterni bebelusi.  Adică sa nu fim hiperprotectori. Pe parcursul a doua generatii, liberatea de actiune a copiilor a scazut drastic. Nu numai libertatea spatială: copiii nu mai merg azi singuri la scoala sau sa cumpere paine. Ci si cea temporală: orarul copiilor e super planificat, fara timp morti, nimic nu e lasat la voia intamplarii: activități extrașcolare dupa un orar demn de al unui ministru.

Părinții fac in asa fel, incat copiii lor sa aiba o viata usoara, lipsita de suparari, atat de usoara, incat nu invata cum sa faca fata greutatilor, ceea ce ii face foarte vulnerabili si dependenți de parinti.

-Sa nu tratam copiii ca pe niste regi. Parintii, vrand sa ii faca fericiti satisfacandu-le toate dorintele, ajung la un rezultat complet diferit: ii fac nefericiti, cu o slaba incredere in ei insisi si vesnic nemulțumiți.

Pentru unii parinti, autoritatea e sinonima cu violenta, cand de fapt violență e absenta autoritatii. Copilul rege se plictiseste in mijlocul numeroaselor jucarii, vrea ca cineva sa se ocupe de el, sa se joace cu el, vrea sa ocupe timpul adultilor.

Copilul rege le confisca spatiul si timpul parintilor, cu acordul lor, de fapt. Se vorbeste azi mult de drepturile copiilor, uitand de cele ale parintilor. Sacrificiul parintilor e inutil si, mai rău, e daunator copiilor. Asadar  fiecare parinte trebuie sa isi defineasca drepturile si sa il faca pe copil sa i le respecte. Cum ar fi dreptul de a inchide usa la wc, de a face o baie fara sa fie deranjat, dreptul ca livingul sa nu arate ca un magazin de jucarii, dreptul de a profita de pat fara sa fie invadat noaptea de copii, dreptul de a inceta sa se joace cu copilul pentru a-și vedea de treburi, dreptul ca dupa 3 ani de sacrificiu sa poata dormi mai mult duminica dimineața.

-Nu-i mai tratati ca pe viitori premiati Nobel. Toti parinti isi fac visuri si sperante pentru copii, e normal, doar ca azi s-a depasit o limita. Le repetam copiilor ca sunt frumosi, formidabili, crezand ca atfel ii facem mai increzatori in ei înșiși. Dar riscul e ca, odata confruntat cu realitatea,  copilul sa creada ca viata e prea grea, sa vada ca in mijlocul clasei nu mai e cel mai destept, cel mai cel…asa cum i-au băgat in cap parintii.  In al doilea rand, daca va urma calea visata de acestia, copilul nu se va simti niciodată in largul lui. Secretul  e sa inlocuim visurile noaste cu proiectele propii ale copiilor.

-Nu tratati copilul ca pe o sursa inepuizabilă de dragoste. Azi copilul e din ce in ce mai mult cel care umple golul de dragoste al adultului. Parintii asteapta sa fie iubiti de copil, dragostea lui vine sa compenseze esecurile afective sau profesionale si sa justifice existenta adultilor. Parintele ii spune copilului  » te iubesc », dar mai spune  » zi-mi ca ma iubesti ». Sentimentele au inlocuit educatia, autoritatea, legea, iar dragostea tine loc de ideologie. Parintii isi doresc relatii fuzionale, ce mai conteaza daca astfel devin dependenti afectiv de copii. Tatii sunt mai putini fuzionali. Insa pentru mame e mai greu: fantasma foarte la moda acum, a mamei perfecte, inseamna iubire si disponibilitate nesfarsite, alaptare pana la varste indelungate. O mama care nu da totul, se simte vinovata de a nu iubi destul. Copiii simt asta si profita. Pe tata il lasa in pace, pe mame pot sa le exploateze cat vor. Mamele sunt victimele nevoii de a fi iubite.

Dupa toate Nu- urile, care ar fi lucrurile de facut:

– renuntarea la perfectiune. Atat la perfectiunea ca parinte cat si la visul copilului perfect.

-sa invatam ce e un copil. Sa stim care sunt limitele unui copil de o anumita varsta si ce putem astepta de la el.

– sa fim modele pentru copii. Un copil se construieste dupa exemplul parintilor.

– sa geram emotiile. Sa ne controlam, chiar si atunci cand copilul ne enerveaza.

– sa fim prezenti.

– atentia parintilor: un copil are mai multa nevoie de atentie decat de gesturi tandre. Un copil prefera sa fie certat decat sa fie ignorat, asa ca unii copii fac tot ce pot ca sa aiba parte de  atentia parintilor, chiar daca o au iritandu-i.

– Parintii sa fie sefii care fac legea. Sa stie sa spuna NU cand e nevoie. Sa fie autoritari si sa impuna disciplina. Copilul se stie iubit cand parintii ii ofera protectia structuranta a disciplinei. Ea cere coerenta, repetitii si rabdare.

Mie mi-a placut cartea asta, initial voiam sa scriu doar in mare ce am citit in ea si nu m-am putut abține să scriu mai detaliat. Mai citisem si acum cativa ani despre copilul rege, rezultatul educatiei de acum. Observ si eu, mai ales in lumea online, cum mamele au tendinta de a se sacrifica pe altarul parentingului. Cartea m-a facut si sa nu ma mai simt vinovata ca uneori oblig  fata sa faca una-alta. De fapt cred ca fiecare cauta si spreciaza ideile care ii confirma ca face corect ce face.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3 carti interesante: despre revolutia ecologica, despre inteligenta plantelor si despre cum ar trebui sa fie un medic bun

In ultima vreme am citit multe carti. Niciun roman totusi. Printre carti de genul ‘Cum construiesc un cotet », « O gaina in gradina mea », « Pomul in gradina bio », « Tehnici de Grefare a pomilor » si alte asemenea titluri, s-au mai strecurat si cateva, in numar de 3, foarte interesante. Nu ca astea de care spun n-ar fi la fel, doar ca prezinta un interes mai restrans. Asa ca ma rezum la cele trei.

Mic manual de rezistenta contemporana. Povesti si strategii ca sa schimbam lumea de Cyril Dion.

Daca de obicei imi place sa comentez o carte cu ea in fata, de data asta e diferit, pentru ca am inapoiat-o cartea la biblioteca. Asa ca o sa scriu strict ce am retinut. Poate nu-i rau sa fac asa, ma limitez la esential.

Ni se repeta inca o data in ceea e stim deja, ca o spun si oamenii de stiinta: suntem pe marginea prapastiei, daca nu facem nimic ca sa inversam curba dezastrului ecologic, civilizatia noastra va dispare. De ce ne facem ca nu vedem asta? Pentru ca asa e construit psihicul omului: vede doar pericolul iminent si nu un eventual pericol mai indepartat in timp. Nimeni nu o sa renunte acum la o calatorie cu avionul, la mersul cu masina sau la altele, pentru un ipotetic viitor mai bun al lumii in care vor trai copiii lui.

Doar ca trebuie sa facem de acum eforturi sa ne schimbam.

Fiecare epoca a omenirii are cate o « poveste ». In functie de context, adica de povestea epocii, judecam lucrurile diferit. De exemplu, fiul unui nobil care se ducea sa faca cruciada era vazut ca un exemplu, dar daca fiul cuiva s-ar duce azi sa duca un razboi pentru religie, ar fi vazut ca un integrist. Povestile se schimba cu timpul. De exemplu, imediat dupa al doilea Razboi mondial, majoritatea populatiei credea ca rusii au avut un rol determinant in sfarsitul razboiului. Dar filmele hollywoodyene au facut ca povestea sa se schimbe, acum majoritatea lumii spune ca americanii sunt cei care au grabit sfarsitul razboiului.

In centrul povestii epocii actuale sta banul. De mici, copiii sunt indrumati sa faca scoli bune, sa faca studii superioare, care sa le asigure mai tarziu un viitor in care sa faca bani multi, usor si rapid. Criteriul sunt banii si nu pasiunea.  Autorul cartii ne invita sa incercam fiecare sa ne schimbam viata,  sa punem in centrul ei pasiunea pentru ce facem, intrajutorarea, simplitatea, compasiunea, respectul fata de ceilalti si fata de natura. Toate povestile nostre mici pot ajunge sa schimbe povestea cea mare, a epocii. Sa facem deci o revolutie tacuta. Cu ocazia asta ni se explica  de ce esueaza revolutiile. Exista chiar o doamna experta in revolutii, din pacate nu i-am retinut numele, traieste in fosta Iugoslavie. Lumea se revolta, eventual da jos guverne, ai crede ca totul o sa mearga pe calea cea buna. Dar Primavara araba a dovedit ca nu-i deloc asa. O revolutie trebuie sa vina cu un plan a ceea ce o sa fie dupa ce cade cine e de cazut. De obicei, planul lipseste complet. Chiar si in Islanda, care e data ca exemplu pentru revolta populara, lucrurile n-au mai continuat pe calea cea buna. Doamna respectiva spune ca trebuie o viziune mare, dar un inceput mic. Adica propus pentru inceput niste obiective mici  Putin cate putin, ajungem la obiective mari. Pus intrebarea: care ar fi prima etapa care e realizata? Bifat, trecut la urmatoarea. Azi eliminarea pesticidelor, maine tranzactiile financiare si tot asa…

A doua jumatate a cartii mi se pare putin cam dezlanata, dar ideea care trebuie sa o retinem e sa ne schimbam noi insine ca sa schimba in bine societatea in care traim. Sa ne educam copiii in spiritul altruist. Mi-a mai placut o idee in carte, care spune ca in ciuda a ceea ce credem, societatea noastra NU e democratica. Democratie e doar in perioada campaniei electorale. Odata alesi reprezentantii, ei fac ce vreau si daca nu se tin de promisiunile facute in campanie, electorii nu mai au absolut nici o putere sa ii schimbe sau sa le influenteze deciziile. Asa ca ar trebui ca presiunea sociala sa fie mai mare pe oamenii alesi, sa se creeze un fel de lobbyng cetatenesc.

Cartea prezinta si initiative care au luat amploare, de exeplu monedele locale. Prin ele se incurajeaza economia intr-o zona, iar banii revin la rolul lor primordial: o unitate de schimb locala si atat. Fara speculatii. Din curiozitate am cautat si vazut ca in Franta exista deja 62 de monede locale si inca 8 in stare de proiect.

Mai trebuie sa spun aici ca Cyril Dion, autorul e un militant ecologist, care a realizat impreuna cu actrita Mélanie Laurent filmul Demain, care a avut mare succes in Franta. cartea e care am povestit se vrea un raspuns practic , pentru o lume de maine mai buna.

Inteligenta plantelor de Stefano Mancuso si Alessandra Viola. O carte pasionanta. Din care aflam ca plantele,  ce reprezinta mai mult de 99% din biomasa planetei , sunt inzestrate cu ceea ce oamenii numesc inteligenta, adica acea capacitate de a rezolva probleme. Dar pentru ca sunt foarte diferite de regnul animal, noi nu le intelegem cum ar trebui.  Insusi marele Darwin, la sfarsitul vietii,  a scris un studiu despre subiect. S-a pus in evidenta faptul ca plantele poseda toate simturile noastre, plus alte cateva zeci.  O explicatie a motivului pentru care le consideram mai « primitive » e ca noi si plantele traim la scari diferite ale timpului. Si alta explicatie ar veni din faptul ca structurile noastre sunt complet diferite, plantele functioneaza ca o « colonie », cum sunt de exemplu roiurile de albine. Internetul s-a inspirat de la structura de tip retea a plantelor.

Plantele nu sunt dependente de animale sau de oameni, in timp ce viata noastra depinde de ele, ca doar regnul vegetal reprezinta hrana animalelor. Dar in momentul asta ele sunt amenintate de schimbarea climatica, de despaduriri, de poluare. Trebuie sa fim constienti ca supravietuirea nostra ca specie e legata de plante.

Aveti un doctor bun? de Dr Philippe Humbert. In carte sunt povestite 40 de istorii de consultatii (extraordinare, dupa parerea autorului). Un clinician canadian renumit spunea « Un medic bun este cel care vindeca boala, un mare medic este cel care vindeca bolnavul » . Din carte aflam, asadar, cum ar trebui sa fie un medic bun. In primul rand, un doctor bun trebuie sa puna un diagnostic corect, bazat pe o examinare atenta si o anamneza minutioasa. Examenul clinic se face din cap pana in picioare, cu pacientul dezbracat.  Nici un amanunt nu trebuie uitat, ci uneori ceva aparent minor ajuta la un diagnostic. Un doctor bun nu da un tratament simptomatic, adica de tratare doar a simptomelor bolii, ci afla cauza. Care cauza de multe ori se afla departe de locul unde pacientul are semne clinice. Deci un medic bun trebuie sa nu se opreasca la un organ afectat, ci sa vada organismul in ansamblu. Uneori un tratament simptomatic face mai mult rau decat bine: ascunde niste semne clinice care ar fi fost determinante in punerea unui diagnostic.  Mai aflam cum unele boli, chiar foarte grave se pot vindeca cand bolnavul ajunge la o stare de impacare cu sine insusi. La polul opus, un diagnostic grav, pus din greseala, poate sa distruga viata unui om relativ sanatos. Un medic bun nu prescrie un bilant complet de analize, pentru ca stie care analize sunt relevante pentru diagnostic, foloseste rezultatul lor doar ca sa il ajute in decizia luata. O analiza negativa nu inseamna ca nu exista boala, poate medicul nu a stiut ce analize sa ceara. Mi-a placut analogia cu un specialist care vine sa repare un calculator si face analiza bacteriologica a prafului de pe ecran, ceea ce nu ofera niciun indiciu al cauzei pentru care calculatorul nu merge. Un medic bun recunoaste, atunci cand e cazul, ca nu stie sa puna diagnosticul si trimite pacientul catre specialisti, pentru ca un specialist care lucreaza in spital are mai multa experienta si s-ar putea sa fi vazut cazuri asemanatoare.  Dar si pacientul trebuie sa fie un pacient bun: sa isi noteze toate tratamentele pe care le ia, chiar daca i se par anodine, sa se prezinte cu rezultatul unor consultatii si analize anterioare, sa se lase pe mana medicului si sa nu refuze tratamente despre care a auzit ca…

Mi-a placut foarte mult cartea, un singur defect i-am gasit: e putin cam anxiogena pentru o persoana ipohondra cum sunt eu.

Planuri de gradinarit si buruieni utile

Pana sa ne mutam cu adevarat la casa noastra, ne ocupam de gradina. Avem acum  ocazia sa punem in practica tot ce ne-am dorit de ani de zile. Am tot citit carti despre permacultura, mi-am luat si notite si as vrea ca gradina noastra sa fie un loc plin de verdeata, de viata, sa produca multe lucruri bune de mancat.

Situatia actuala se prezinta cam asa: o gradina destul de frumoasa, care are in mijloc un nuc imens, deci care face multa umbra, dar cu nuci micute. L-am taia, dar ni-e mila de el. Cand zic gradina, e gazon cu iarba, pe termen lung l-am transforma într-o pajiste cu flori.

Apoi cei care ne-au vandut casa nu s-au ocupat cu agricultura, doar cu partea estetica , asa ca au plantat la greu multi arbusti, care nu fac nici macar flori, dar care fac si ei multa umbra. Avem  o mica bucatica de gradina de legume, necultivata, unde daca sapi putin, dai de pietris. Cred ca toata gradina e cam asa: un strat subtire de pamant peste pietriș si moloz. Si cireasa de pe tort: inspre vecinii de la nord avem un gard despartitor din niste tuia uriasi. Nu gardul e problema, ci radacinile lor care invadeaza toata bucata noastra de teren orientata spre sud.

Dar nu-i bai,  sper ca putin cate putin, o sa reusim sa facem ce ne doream. Ideea mea era oricum de cultiva pe parcele micute suprainaltate, asa ca ne ramane doar sa le facem sau sa le cumparam. Am vrea apoi sa taiem arbustii ornamentali si sa punem cativa pomi fructiferi. Ne gandim sa cumparam  un tarnacop, ca altfel nu razbim cu pietrele si molozul, deci nu reusim sa facem gropile pomilor. Tot in planuri intra si gainile, am gasit o ferma din Franta, care livreaza cotete fabricate de ei. Stiu ca am putea sa facem noi cotetul, dar ne lipseste curajul si indemanarea.

Pentru moment, sotul cu fiul au facut acest minunat 🙂 compostor, din placi de lemn netratat.

20180903_130628

O sa mai avem unul, mai putin frumos, ni-l vinde la pret redus sindicatul care se ocupa de tratamentul gunoiului. Sindicatul incurajeaza compostarea, pentru ca deseurile umede, din cauza cantitatii mare de apa, consuma multa energia ca sa fie incinerate.

In loc de iedera, ne-am gandit sa folosim plante de kiwi. Le-am cumparat si plantat. Peste 4 ani poate o sa avem si fructe.

Am mai plantat o planta de lavanda, sa aduca albine.

Asta vara am citit o carte foarte buna de gradinarit, scrisa de Margit Rusch, o recomand cu caldura. De aici am retinut doua idei mari si late:

-ca in cultura plantelor, la fel ca in natura, nu trebuie lasate spatii goale. Daca pamantul e gol, vin sa il ocupe buruienile.

– ca tot ce se smulge sau taie, se lasa pe sol sa se usuce, pentru ca pamantul sa profite de toate substantele utile din buruieni sau bucati de plante cultivate.

Asa ca asta vara am adunat de pe unde am putut tot felul de seminte de asa zise buruieni utile. Iar acum transplantez in gradina buruieni care se mananca, gasite prin oras.

Deci m-am gandit sa fac o lista a buruienilor utile in gradina. Majoritatea se mananca, sunt pline de vitamina C, sunt rezistente si sper ca vor ocupa ele spatiul:

– spanac salbatic (chenopodium album): desi e cultivat in Africa de exemplu, in in Europa e considerat o buruiana foarte invaziva. Se consuma si e plin de vitamine.  Am transplantat 2 plante, pare ca s-au prins.

20180905_185026

– păpădie: am luat seminte, le-am raspandit prin gradina

– urzici: vreau sa culeg seminte si sa le seman. Cred ca nu e cazul sa mai spun cat e de buna la casa omului. Iar in gradina se foloseste maceratul pe post de pesticid.

-iarba grasa (portulaca oleraceea). Se pune in salate, contine f multa vitamina C. Am transplantat-o la baza kiwi- lor. Pare să-i placa:

20180905_185109

– rucola sălbatică:  mult mai rezistenta decat cea de cultura. Am transplantat cateva plante, daca nu se prind, o sa culeg seminte, ca le gasesc din belșug pe langa casa.

-Tataneasa ( symphytum officinale). Pe langa faptul ca e comestibila, are si alte roluri. Se poate folosi ca activator de compost. Se foloseste ca ingrasamant pentru rosii: cand se planteaza roșiile, se pune in fiecare cuib cate o frunză de tataneasa. Apoi plantele de rosii si in general solanaceele si cucurbitaceele se pot stropi cu macerat de tataneasa. Trebuie mare grija la alesul locului unde se planteaza, pentru ca isi intinde radacinile pana la 2.5 m sub pamant,  iar in anii urmatori produce noi plante si nu mai poate fi eliminata. Am cules seminte asta vara, pentru moment am pus cateva într-un ghiveci, o sa vad ce se jntampla, pentru ca se zice ca semintele nu sunt prea fertile.

-craita (tagetes erecta). Nu-i buruiana,  se foloseste ca planta ornamentala pentru florile ei colorate. E bine sa fie cultivata in vecinatatea rosiilor, le fereste de paraziti. Am luat seminte.

-calendula: tot floare, tot utila: am luat seminte.

– rotunjoara (glechoma hederaceea). Tot mancabila, am transplantat cateva plante la umbra, langa compost. Inca nu stiu daca s-au prins.

Asta vara am cumparat si seminte de flori comestibile . In plus, aduc albine:

20180903_180932.jpg

Dupa cum se vede, o sa am o gramada de calendula, ca doar am si semintele culese de mine.

In afara de buruieni, am semanat cateva seminte de rosii. Nu stiu daca iese ceva, dar am citit, tot in cartea de care spuneam, ca plantele care se inmultesc din seminte, care ies când e momentul sa iasa, sunt mult mai viguroase decat cele din rasaduri.

Am comandat de pe un site al unei asociatii (kokopelli) cateva seminte care seamana in septembrie. Printre ele si seminte de trifoi, care e bun sa acopere pamantul si sa fixeze azotul, deci e un  » ingrasamant verde ». Mi s-a parut foarte practic calendarul plantelor, care zice, ce se poate semana, in functie de luna anului. Am cumparat si bulbi de praz perpetuu (?) , care dureaza ani buni odata ce l-ai plantat.

Acum ca v-am expus toate planurile de gradinarit, as fi incantata sa primesc sfaturi de la cei mai experimentați decat mine. Nu va sfiiti sa comentati 🙂

 

 

 

 

 

Romane care mi-au placut

Pe vremuri citeam mult, mai nou am inlocuit aproape in totalitate romanele cu carti documentare. Cum pentru cele documentare mi-ar fi greu sa fac un clasament, mi-am zis ca as putea sa fac o lista scurta cu romane care mi-au placut. Si nu oricare romane, ci cele care au trecut proba timpului. Pentru ca am observat ca mi se intimpla frecvent sa fi avut o parere foarte buna despre o carte imediat ce am citit-o, dar apoi amintirea ei paleste si , retrospectiv vorbind, nu mi se mai pare ca a fost chiar asa de frumoasa.

Cartile mi le aleg de la biblioteca, de la raionul « Coups de cœur », fie carti de care s-au indragostit bibliotecarele fie alti cititori. Mai am tot felul de criterii: daca e prima carte a unui autor, are sanse mari sa fie mai bine scrisa decit urmatoarele. Mai fur idei de lectura de pe internet. Ba chiar, uneori, din programul cinematografului: cind vad filme care au la baza o carte, prefer sa caut cartea decit sa vad filmul. Daca descopar un autor care imi place, ii iau la rind toate cartile publicate.

Dintr-un grup de lectura din care fac parte am invatat ca gusturile sunt extrem de subiective, asa va fi si lista mea. Le-am ales si pe cele de care nu prea am auzit de la altii.

 

Sus pe un piedestal stau cartile lui Laura Kasischke:  White Bird in a Blizzard (s-a facut si film, nu l-am vazut), Be mine si Boy Heaven. Le-am citit in franceza, nu stiu daca au fost traduse si in romana. Imi place felul in care scrie Laura Kasischke si am descoperit ca autoarea e poeta, a inceput sa scrie romane mai tirziu. Mi-au placut asa de mult cartile ei, incit ii iert faptul ca restul romanelor , mai ales cele publicate mai nou si pe care le-am asteptat cu sufletul la gura m-au dezamagit, cu exceptia unuia: Prin fata ochilor.  Inca o mica hiba: dupa ce ai citit prima carte a ei, incepi sa intuiesti oarecum deznodamintul celorlalte. Una din bibliotecarele de la mine din oras o apreciaza pe Laura Kasischke la fel de mult ca mine: prima carte a autoarei trona la raionul cu preferintele bibliotecarelor, iar ulterior, cum apare un roman nou , biblioteca il achizitioneaza.

Sofi Oksanen: Purificare O bucata din istoria Estoniei, vazuta prin ochii unor femei din aceeasi familie. A mai scos ceva carti dupa, nu mai m-au prins.

Cartile lui Amélie Nothomb,  Uimire si cutremur si Metafizica tuburilor. Ambele se petrec in Japonia, tara vazuta prin ochii copilului, iar apoi a tinerei adulte. Am mai citit si alte carti ale ei, dar in afara de Mercur, nu m-au entuziasmat.

Janet Skeslien Charles : Moonlight in Odessa O tinara ucraineanca ajunge in America in urma casatoriei cu un american. Mi-a placut pentru ca am regasit asemanari cu felul in care eram priviti noi, romanii, in anii 90, de catre occidentali.

Maria Ernestam : Les oreilles de Buster . Nu stiu daca exista traducerea in engleza sau in romaneste, eu una n-am gasit-o. Sunt amintirile unei femei, a carei pasiune pentru trandafiri odata devenita adulta ascunde secretele  unei copilarii pline de traume.

Margaret Mazantini: Nu te misca.  Un tata, la capatiiul fiicei sale in coma,  isi rememoreaza trecutul, si, mai ales, pasiunea pentru o femeie . Frumos scrisa, dintre celelate carti ale autoarei mi-a mai placut, dar nu asa de mult, doar Venit pe lume.

Am uitat sa va zic de autobiografia Mayei Plisetskaia. Desi in general nu-mi plac autobiografiile.

Si asta e tot. V-am zis doar ca e o lista scurta 🙂