In ordine alfabetica

Am vrut sa scriu despre multe lucruri care n-au neaparat legatura unul cu altul, asa ca le-am luat in ordina alfabetica.

Arici. A revenit ariciul de asta toamna. Suntem tare incantati. Primaria de la noi se tot agita sa faca lumea sa protejeze aricii, care sunt tare folositori ca mananca limacsii si diverse insecte daunatoare (4 kg pe cap de arici pe an). Pastilutele contra limacsilor omoara si aricii.

Bruges. Am dat o scurta fuga la Bruges. Nu mai am fost de ani buni, desi era o vreme cand mergeam des, de multe ori plecam de acasa dimineata si ne întorceam seara…cu rezerve de ciocolata. De data asta n-am vizitat prea mult, in afara de Beguinage si de expozitia Dali. Si bineinteles ne-am plimbat pe strazi, pe marginea canalului. Stiati ca biserica Notre Dame adaposteste o statuie de Michelangelo?

Si tot cu B incep si numele celor doua restaurante unde am mancat in cele doua zile. Le-a

ales fata, pe internet, studiind niste bloguri. Primul, Books and brunchs, asa cum ii spune si numele, dedicat cartilor. Mancare simpla, buna, produse locale si bio.

 

 

 

 

 

Al doilea gastronomic, Bonte B locurile se rezerva inainte.  Te simti ca in casa cuiva, am numarat numarul de clienti: 13. Ne-a placut foarte mult, imi dau seama ca nici n-am facut poze.

Capusa. Într-o zi am găsit una din gaini cu fata umflata. O capusa care apucase sa se hraneasca din belsug atarna ca un cercel 🙂 . Asta e capusa:

20190423_202112

Am cautat pe internet ce am putea face in afara de dezinfectat locul. N-am gasit, in general căutările in franceza duc spre rezultate care spun ce folositoare sunt gainile in debarasarea de capuse. Cele in romana duc in spre produse anticapusa cu care trebuie stropit totul in gradina. Sper ca n-a transmis ceva boli gainii. Umflatura s-a rezolvat abia dupa vreo saptamana.

Clesti de rufe. Am tot cautat clesti de calitate, care sa nu fie din plastic si sa nu se rupa de cum cad pe jos. Mai întâi i-am gasit in magazin pe cei de lemn, fabricati in Germania de o firma cu tradiție (fabrica in principal tot felul de perii). Or fi rezistenti, dar daca sfoara sau haina de intins sunt putin mai groase, nu se mai pot folosi. Dupa indelungi cautari pe internet am dat de altii fabricați in Franta, din inox, fara arc, ceea ce ii face foarte durabili. Sunt marca pincinox. Imi plac, singura problema e ca sunt scumpi si n-am reusit sa ii gasesc decat pe amazon, iar taxele de livrare sunt mari.

20190505_192519

Filme. La cinema: Dumbo. Mie si fetei ne-a placut mult. Acasa: Hunt for wilder people. Neozeelandez. Il recomand. Ne-a placut asa de mult incat am imprumutat de la bibloteca un alt film al aceluiasi autor. Boy. Inca nu l-am vazut.

Gaini. Mai nou le gatim tot felul de fierturi pe baza de orez, in care punem urzici, de exemplu. Sau ce legume avem prin casa. Am luat o revista foarte interesanta despre cresterea gainilor. De acolo am aflat ca pamantul de diatomee poate fi administrat si pentru consum intern, contra parazitilor intestinali. Sau ca semintele de in, care se dau pentru imbogatirea cu omega 3 a oualor, pot sa se aglutineze in intestin si sa creeze probleme. Eu le mai dădeam seminte in din cand in cand, acum il macin si il adaug ba in apa, ba in chefir.

E foarte interesant cum fiecare gaina are propriile preferinte alimentare. Una mananca orice e verde, fruct sau leguma crude, alteia ii place iaurtul sau chefirul iar cea de-a treia prefera orice e fiert.

Jeansi. Ma intrebam aici unde sunt blugii de alta dată. Am descoperit unde. La raionul de barbati. Zilele trecute am intrat intr-un magazin si am vazut niste blugi pe gustul meu: culoare, model,  material. O singura problema aveau. Erau de barbati. La raionul de femei am dat tot peste obisnuitii jeansi ultra slim cu aspect de colanti. M-am intors la raionul de barbati si peste 5 minute plecam fericita spre casa cu o pereche de blugi normali, in care ma simt bine.

Legenda urbana. Citeam deunazi un articol al unui medic nefrolog care zice ca bautul a 2 litri de apa pe zi care face bine la sanatate e o legenda urbana. Nu este nici un studiu care sa demonstreze ca hidratarea peste masura si fortarea rinichilor sa filtreze mai mult are efecte benefice. Ba chiar se pare ca face mai mult rau celor cu probleme renale. Concluzia articolului:  nu va fortati sa beti apa, beti doar cand vi-e sete, organismul stie bine sa ceara cand are nevoie.

Leurda. Am adus din padure si am plantat-o in locul care are umbra tot timpul. Acum e frumos inflorita si sper sa se aclimatizeze.

Maci. Avem multe buruieni pe spatiul verde. Păpădiile nici nu le consider buruieni. Avem si multa iedera terestra. Buruienile urâte si cu frunze tepoase le-am smuls. In fiecare loc ramas am pus seminte de mac. Acum sa vedem ce o iesi. Inca n-am tuns iarba, visul meu ar fi sa avem un fel de campie plina de flori.

Oua. Gaina care a fost atacata de capusa face ouă. Fara legatura una cu alta. Deja a facut 7 oua, in ritmul asta pretul la care ne iese un ou scade vertiginos 🙂 Nu cred ca o sa ne iasa niciodata mai ieftin decat in magazin dar, dupa cum zicea cu întelepciune sotul,  nu totul in viata trebuie calculat daca isi merita investitia.  Asa si gainile. Ca doar de la pisica nu ne asteptam sa ne scoatem banii. Afecțiunea si bucuria pe care ti-o da prin simpla prezenta nu poate fi convertita in bani.

Pâine cu maia. De luni bune nu mai fac baghete cu drojdie, ci doar franzele cu maia. Am facut parte dintr-un grup fb de pasionati, de unde am învățat multe lucruri. Si am cumparat o carte a lui Lutz Geissler despre painea integrala. Autorul e un geolog pasionat de paine. E autodidact si unul din cei mai cunoscuti artizani din Germania. Are si un blog foarte urmarit. Cartea e foarte completa si am invatat din ea ca faceam greseli, vorba aia cu mai binele e dusmanul binelui. Una e ca scadeam cantitatea de sare din reteta, alta ca foloseam apă filtrată. Sarea si sarurile din apa au un rol foarte important in fermentarea fainii.

 

 

Pe grupul de pasionati de paine cu maia am aflat de o metoda pe care o aplic  cu rezultate foarte bune. Ii spune metoda 1.2.3 si se refera la cantitati: o parte de maia 50/50, 2 parti de apa si 3 parti de faina. Pentru faina am gasit un morar foarte pasionat care cultiva varietăți stravechi de grau si macina si expediaza faina proaspat macinata doar pe comanda.  Folosesc acum una completa T80, dar cred ca o sa imi fac curaj sa trec la T110. In cartea  lui Lutz se gaseste un tabel cu echivalentele de faina in functie de tara, de exemplu la a mea in Germania ii spune 812 sau  in Italia tipo 1.

Cu putina organizare, reusesc sa fac paine de 1-2 ori pe saptamana.

Permacultura. Am citit si m-am documentat mult din carti de permacultura, dar, nu stiu de ce, imi dadeau o senzatie de neputinta si de frustrare, ca noi nu avem nici locul nici cunostintele sa obținem rezultatele de acolo. Pana una alta avem 5 patratele de cultura pe care le-am instalat pe peluza (iarba am transplantat-o pe domeniul gainilor). N-am spațiu cate idei as avea. Si mai am rosiile, care mi-au crescut frumos si repede, ca eu le udam si le tineam la soare. Pana cand mi-a zis o prietena ca nu trebuie sa creasca asa rapid, ca sunt inalte si slabe. O sa stiu pe viitor. O să-l rog pe sot sa faca niste gropi in peluza, sa pun in fiecare cate o planta. Tot permacultura de asta după capul meu am facut plantand seminte de una alta pe unde vedeam un mic loc liber in iarbă. Doar ca dupa asta locul care parea liber a fost invadat de plantele  din jur, iar din semintele mele n-a mai  iesit nimic. Sau cel putin nu se vede.

Rubarba. Ce bine ca a reinceput sezonul! Cea din gradina, cumparata ca si planta tinara anul trecut, inca nu are decat 3 frunze. Am pus in toamna si seminte, din care am 2 plantute cam anemice. Tocmai am copt prima tarta a sezonului dupa reteta de aici. Daca vreti sa o faceti, tineti cont de cuptorul folosit, imi dau seama ca temperatura pe care o indica de vechiul meu cuptor pe gaz nu era cea buna, in tot cazul nu prea avea nimic de a face cu ce indica noul cuptor, electric. In plus, la cel nou, parca toate imi ies perfect, n-as fi crezut ca exista asa diferență intre cuptor electric si pe gaz.

Sparanghel. A inceput sezonul, asa ca profitam . Anul trecut am cumparat din Germania o carte cu 100 de retete de gătit sparanghelul. Noroc ca n-a fost scumpa, ca repet la nesfarsit ori supa de sparanghel ori sparanghel la cuptor. Iar retetele astea nici macar  nu le-am luat din carte.

Vopsit oua cu foi de ceapa. Cum ziceam si anul trecut aici. Metoda cea mai usoara si ecologica: cojile (si de oua si de ceapa) merg la compost.

Later edit: nu mai recomand blugii de barbati. Buzunarele (si din fata si din spate sunt mult mai lungi decât cei de la blugii de femei). Dupa cum imi spunea o colega, cei de femei sunt croiti ca sa ne puna in valoare fesele. Si mai zicea ca nu-si cumpara blugi Levis, ca se lasa imediat. Ceea ce s-a intamplat, dar mult mai rapid decat la blugii dinainte, tot Levis, dar de femei. Noroc ca i-s buni sotului si i-am dat lui, asa ca eu sunt din nou in cautarea blugilor perfecti.

 

O saptamana de gaini

Azi se împlinește o saptamana de cand găinile au venit la noi si m-am gandit că n-ar fi rău sa fac un mic bilant.

Intai de toate, asa cum v-am spus aici , eu n-am prea venit in contact cu gaini: nu stiam mare lucru despre obiceiurile lor, cum sa te porți cu ele, nimic. Gandindu-ma bine, mi-am dat seama ca n-am venit in contact cu gaini vii. La facultate nu am vazut gaini in viata, in schimb am disecat o grămadă de gaini moarte. Ceea ce nu ma  ajuta deloc acum. Ma ajuta cand fac fripturi, supe, transez gainile, dar nu acum. Sotul a avut gaini la bunici, asa ca el mai stie cate ceva, dar a uitat sau nu era la curent, de exemplu, cu ce facea bunica lui cand o gaina era bolnava.

Am citit carti, am citit articole pe internet, mai imi intreb colega care a lucrat într-o crescatorie de pui, iar sotul o colega care are 3 gaini.

Intai am studiat rasele de gaini ouatoare. Cum nu ne-am putut decide, am luat 4 gaini de rase diferite, asa cum povesteam in articol.

S-a pus problema de unde le cumparam. Găsisem o ferma pe internet care crestea gaini fericite, intr-un efectiv destul de redus, tinand seama de ritmul lor fiziologic, ceea ce insemna ca nu vindeau primavara gaini ouatoare, pentru ca primavara abia ies puii din oua. Mi-ar fi placut, dar cum eram in intarziere cu cumparatul cotetului, ar fi insemnat sa luăm gaini ouatoare mult mai incolo.

Am gasit alta ferma care livra gaini, dar n-am vrut sa riscam cu livrarea.

Pana la urma sotul a gasit un magazin, care isi zice ferma, desi e un magazin de gradinarit. S-a conversat mult prin mail cu responsabilul raionului de gaini, asa ca duminica trecuta ne-am prezentat sa luam gainile. Domnul respectiv parea foarte dedicat, gainile stateau in spații mari si pareau fericite. Ni s-a spus ca vin de la o crescatorie de talie umana (sau gaineasca??). Nenea responsabil ne-a dat cateva sfaturi, din care cel mai important mi s-a parut sa le prindem intotdeauna aripile cand le manipulam. Ne-a fost de mare ajutor sfatul . Daca avem probleme, putem sa ii scriem, iar magazinul ne ofera garantie: primesc gainile bolnave, le trateaza si le inapoiaza. Ma intreb insa daca intr-adevar fac asta si nu cumva dau o gaina noua in loc. Cred ca suspiciunile mele vin de la studiile mele, cand bolile pe care le-am invatat se tratau invariabil cu « sacrificarea efectivului, dezinfectie si repopulare ».

Cotetul. Desi am citit o multime de carti despre cum sa construiesti unul, nu ne-am inhamat la asa ceva. Am citit ca nu e bine sa luam un cotet ieftin chinezesc din magazine de gradinarit: nu sunt nici practice, nici nu dureaza prea mult. Nu suntem nici adeptii marilor lanturi de magazine si nici a originii chinezesti.

Am tot facut cautari pe internet si am gasit o firma care fabrica in Franta cotete de lemn de calitate. Din nefericire, producatorul s-a dovedit un escroc care lua banii oamenilor si nu facea nimic in schimb. Nouă ne-a luat doar banii de avans, ca am anulat comanda la timp, dar mi-au scris cateva persoane ( pusesem un comentariu pe FB) care au platit in integralitate cotetul. Daca sunteti din Franta, sa stiti de ce sa va feriti: Plumes et oiseaux. Situl e foarte bine facut, cu informatii despre gaini, cu link-uri spre crescatori, cu pagina FB. La inceput am fost incantata. Mai ales ca patronul raspunde cu solicitudine la intrebari si e foarte serviabil…pana in momentul cand ai plasat comanda. Numele lui nu suna frantuzesc, dar nici al meu nu suna frantuzesc, asa ca n-am considerat asta ceva important.

Am gasit apoi o firma care fabrica in Alsacia cotete din lemn de pin Douglas, lemn care nu lasa sa se instaleze temutii păduchi iar acoperisul se deschide usor pentru curatat. Cotetul are si tarc metalic si ne-a fost livrat acasa. E facut din placi de lemn mai groase decat cele care se folosesc in mod obisnuit, ceea ce, dupa cum zice producatorul, izoleaza bine de frig, dar ce te faci cu gaurile de la imbinarea lemnului? Alt defect e ca ne-am trezit ca se prelinge apa in cuibar atunci cand ploua tocmai datorita sistemului de demontat acoperisul. Asa ca trebuie sa ne punem pe treaba sa facem ceva modificari. Si n-a fost deloc ieftin cotetul. Usita se deschide automat, are si o celula solară, dar noi pentru moment am reglat o ora de deschidere si alta de inchidere. In teorie, ca in practica in primele 2 zile scoteam noi gainile din cotet si le bagam inapoi seara, apoi au invata sa iasa singure, iar aseara (mare victorie!) au si intrat, in sfarsit, singure.

Ma gandesc ca pentru iarna viitoare trebuie sa facem un sistem pentru a le proteja mai bine de frig, nu neaparat un sistem de incalzire cu aer, ci pur si simplu sa izolam mai bine cotetul. Vazusem intr-o carte de permacultura un cotet construit din caramizi, cu o sera lipita de el. Compostorul era in cotet, gainile profitau de caldura degajata de compost, iar caldura degajata de cotet servea la incalzirea serei. Visuri…ce sa zic?! Pentru asa ceva trebuie loc mare, noi nu am strica gradina ca sa mai betonam.

Pentru imbunatarirea cotetului prevedem sa inlocuim acoperisul de pe partea de cuibar cu ceva transparent, din sticla sau plexiglas. Sotul zice ca in cuibar trebuie lumina, iar lumina de acolo ar mai lumina cat de cat cotetul, altfel e in bezna, exceptand putina lumina care intra prin spatiile de la imbinari.

Ce efort ne ia ingrijirea gainilor. Colega sotului care e posesoare de gaini ne-a spus ca e important sa putem intra usor in tarc, care ar fi bine sa fie destul de inalt. Nu i-am ascultat sfatul si rau am facut, ca ne chinuim sa intram inauntru ca sa le punem mancare sau apa sau sa le curatam puțin.

Tot ea ne-a sfatuit sa nu cumva sa luam mai mult de 3 gaini, pentru ca e foarte mult de lucru la ele. N-am ascultat-o nici aici, dar nu ni se pare mult sau o facem cu placere, asa ca nu pare munca. Curatam dimineata, le punem apa curata si mancare, mai curatam putin seara si gata. Nu stiu ce sa zic: ori nu ne dam inca seama, ori francezii obisnuiti de pe aici, care isi folosesc gradina doar ca ornament si loc de barbecue, ar vrea ca doar sa adune ouale gainilor si restul li se pare efort. Asta inca ramane de vazut.

Ce am pus in cotet. N-am pus paie, ca firma producatoare ne-a oferit gratuit o litiera facuta din fân aglomerat. Absoarbe mult mai bine decat paiele simple, nu face praf, o sa mai cumparam.  Cand fac comanda, mai iau si paman de diatomee, care e un insecticid natural, omoara eventualii paduchi prin metode fizice. In cuibar am pus fân bio, l-am cumparat de la raionul de iepuri al magazinului. Probabil cand vom taia iarba gradinii, o sa avem fanul nostru. Pentru moment cuibarul e neatins, productia de oua fiind egala cu zero. Ce curatam din cotet sau de pe jos,  merge direct in compost, care e chiar langa.

Una dintre gaini e bolnava, nu prea mananca, are diaree si sta abatuta, cu capul sub aripa. Nenea de la magazin ne-a spus sa ii dam carbune medicinal si ceai de cimbru, ceea ce am facut. N-o ducem la magazin ca sa profitam de garantie. In primul rand ca sa n-o stresam cu drumul, in al doilea ca, asa cum v-am spus, in mintea mea, toate bolile gainilor se rezolva prin sacrificare si n’as vrea sa primim alta gaina in locul lui Suzy a noastra. Pentru administrarea carbunelui i-am cerut sfatul colegei mele, specialista in pui, ca eu nu aveam habar cum se dau medicamente gainilor. Asa ca sotul a apucat gaina, o ținea in brațe, cu aripile stranse,  eu i-am deschis ciocul si i-am pus medicamentul. Ciocul e mai usor de deschis decat gura pisicii 🙂  Am adaugat praf de carbune si peste graunte si in ceaiul de cimbru, sa fie. Avem ceva ramurele ramase de cand am « tuns » nucul, cred ca o sa le dam foc sa facem noi carbune si cenusa. Am citit ca gainile mananca cenusa si le face bine.

Ce mananca gainile noastre . Am cumparat un dispozitiv pentru grăunțe, foarte practic: are o grila care impiedica gainile sa urce pe el. Ar trebui sa luam si un distribuitor de apă, pentru moment folosim o cratita si apa se murdareste imediat.

De mâncare le dam un amestec de graunte, multe resturi verzi, legume tocate, coji de oua zdrobite fin ca sa nu isi dea seama ce sunt si sa nu cumva  sa-si manance mai tarziu propriile oua.

Le mai dau fulgi de ovaz muiati in chefir, se spune ca e bine pentru flora intestinala sa manance cate putin iaurt, chefir sau zer de branza. Singura « clienta » a fulgilor cu chefir e, pentru moment, gaina bolnava, care de azi a inceput sa se mai invioreze si sa manance cate ceva. Imi imaginez ca stie din instinct ce ii face bine.

Cu timpul, zic cunoscatorii, gainile o sa manance tot mai putine graunte si tot mai multa verdeata sau mancare gatita. Fiul și-a pus pornit aseara crescatoria de viermi de faina. Viermii astia sunt o sursa buna de proteine si foarte bogata in calciu foarte usor asimilabil.

Lumea spune ca, cu timpul, gainile se invata sa manance resturile ramase de la mesele noastre. Dar nu prea avem resturi sau pun resturile pachet la serviciu.

Găinile nostre sunt foarte sociabile si par sa ne aprecieze compania. Imi face placere sa tot stau sa ma uit la ele. N-am priceput niciodata de ce unii au televizor in bucatarie. Acum am inceput sa inteleg. Stau minute intregi si nu-mi iau ochii de la ce vad pe geam

20190312_172217_001
Asta e vederea de la geamul bucatariei. O vedere relativ asemanatoare am si de la dormitor

De azi le-am eliberat din tarc si au luat in primire toata partea din spate a gradinii. Pisica vine si le studiaza: pe ele nu pare sa le deranjeze, conviețuirea e  pașnică. Dar pisicii cel mai mult vad ca ii place sa le supravegheze de la inaltime, cam asa:

20190317_085033

In interiorul tarcului au distrus toata iarba, asa cum ne asteptam. Insa eu nu stiam ca gainile scurma si cu labele. Credeam ca dau doar cu ciocul. Vazusem undeva ca ideal ar fi sa dispunem de un spatiu mare, iar gainile sa ocupe jumatate din acel spatiu timp de un an. In anul respectiv ele elimina din sol toti parazitii si il ara propriu zis, iar dejectiile lor il ingrasa. In anul urmator bucata « pregatita » de gaini ar trebui folosita pentru a cultiva legume, iar gainile ar fi bine sa aiba la dispozitie cealalta jumatate de spatiu. Pentru moment nu putem sa facem asta, dar nu nu e exclus sa ne organizam mai bine in anii care vin. Suntem doar la inceput si, la urma urmei,  nici Roma n-a fost construita intr-o singura zi.

 

Noutati din gradina si alte lucruri din weekend

Acum ca a venit primavara si gradina infloreste la propriu si la figurat, n-ar fi rau sa scriu ce mai face.

In primul rand e asa frumos, ca vedem ca infloresc te miri unde ba niste ciubotica cucului, ba narcise sau niste plantute cu flori albastre, ba lalele. Am aflat planta cu flori albastre se numeste muscari sau zambila struguras. Aplicatia plantnet e prietena mea si multe plante am depistat cu ea.

Cea mai mare surpriza a fost ca ne-am trezit ca pana si din compost au iesit zambilele.  Am pus, fara sa stim,  lada de compost într-un loc in care erau bulbi, iar plantele s-au incapatanat sa străbată tot stratul gros de compost si sa iasa la lumina.

 

Am adus dintr-o excursie o mica plantuta care crestea pe stanci, am plantat-o si ea s-a intins prin gradina. Ulterior am citit ca planta respectiva e folosita in scop ornamental exact ca sa acopere suprafetele, e din genul sedum. Imi place sa o vad, sa studiez cât a crescut, iar dacă a crescut peste iarna , imi imaginez ca acum va fi si mai harnica.

Iarna asta am plantat niste pomi fructiferi si catina, iar acum le urmarim zilnic mugurii, par ca le place la noi in gradina. « Am plantat » e de fapt o exagerare, ca sotul s-a ocupat de acest plantat. Noroc cu el, ca eu, care m-am autoproclamat responsabila raionului gradina de legume, n-am facut mare lucru. Cu gainile e la fel: eu eram plina de elan, dar n-am facut nici un efort. Eu sunt cu visatul, iar visul cu casa cuprindea niste sub-visuri, printre care si acela de-a avea gaini. Sau catina. Sotul a trecut la actiune: a instalat cotetul, a gasit locul de unde sa cumparam gainile si le-a comandat. Asa ca frumosul cotet si-a primit azi  fericitele locatare. Cine credeti ca se uita toata ziua la video-uri pe youtube despre bunastarea gainilor si ce mancare sa le prepari? Detaliu ajutator: nu eu.

20190310_125238.jpg

Aici e chiar dupa ce le-am instalat, o sa le tinem o saptamana in cotetul lor, apoi le lăsăm libere prin gradina. Am semanat in zona lucerna, ca am citit ca gainile mananca asa ceva.

Am cumparat gaini din 4 rase diferite, de la stanga la dreapta: Vorwerk, Sussex, gaina domestica (rousse) si Coucou de Rennes. Le-am dat si nume, cineva perspicace va ghici imediat care-i Suzi si care-i Cookie.

Sper sa ne descurcam, ca eu sunt fata crescuta la bloc, cu bunici la oras, n-am experienta in cresterea gainilor. Ca sa fac o gluma (proasta): am ceva experienta in disecat si transat gaini. Ca sa nu mai zic de  facut supe. Dar gainile noastre o sa fie doar pentru oua.  Pana una-alta ma informez intens despre comportamentul gainilor, de la o colega ce a lucrat in studentie intr-o crescatorie de pui.

Sotul a cumparat si un grilaj ca sa le delimitam un spatiu mai mare prin gradina, grilajul vine de la o firma englezeasca : se pare ca in tarile anglosaxone are mare succes activitatea de crescut gaini. Daca va vine sa credeti, exista o doamna englezoaica producatoare de scutece lavabile pentru gaini, iar afacerea ei se bucura de un mare succes.

Nu stiu daca v-am zis de ideile fiului, care voia sa creasca viermi de faina. Cateva grame de viermi prajiti se vand ca mare delicatesa la preturi de zici ca-s din aur sau macar de argint. Pana acum eram contra activitatii asteia, desi fiul cu sora cea mica sunt mari amatori de delicatese de care ziceam. Dar dee azi am dat liber la crescut viermii (sau greierii, ca mi-au vorbit si de asta), ca m-am gandit ca gainile casei sigur ar aprecia rezultatele productiei bio si locale.

Ca tot vorbeam de casuta gainilor, am luat si căsuțe pentru pasari mai mici,  cred ca pentru vrabii sunt. Am cumparat intai o casuta clasică, din lemn. Dar cum eram in vacanta si mai dispusi la cumparaturi, am gasit o casuta in forma de rulota si am luat-o, ca tot era la pret redus. Bineinteles ca pasarile n-au nevoie de casute in forma de casa sau de rulote, dar ne-am spus ca o sa arate bine la noi in gradina.

20190303_122701

Si tot la capitolul casute, am comandat un adapost pentru albine salbatice. Cele sălbatice sunt albine solitare, mai micute, nu inteapa, cele mai cunoscute dintre ele sunt albinele zidar. Sunt foarte utile in gradina, ca polenizeaza plantele. Si asa participam si noi la inmultirea lor, pentru ca insectele sunt tot mai rare in zilele noastre.  Si daca mor insectele…e de rau. Imi amintesc ca acum 20 ani ,cand faceam drumuri lungi cu masina, trebuia sa ne oprim regulat sa spălăm parbrizul de toate insectele zdrobite. Acum…parbrizul ramane curat. Pana primim casuta albinelor, facuta din lemn aici in Franta, am facut noi un sistem pentru albine solitare: un mic snop de tulpini lemnoase goale pe dinauntru, prinse la inaltime pe gard. Ca doar nici albinele n-au nevoie de case ca ale noastre.

Fara legatura cu gradina, ci cu interiorul casei: unul din visele auxiliare legate de casa era sa imi cumpar un ceas pictat de perete , traditional din Padurea Neagra,  de fapt ceasul e o pendula. Iarna asta am fost din nou in vacanta pe acolo si pentru prima data de ani buni era deschis atelierul unei doamne care face ceasuri. Ce coincidenta: in anii trecuti tot treceam prin fata lui si visam la clipa cand o să-l pot vizita si, mai ales , comanda ceasul. Doar ca degeaba ar fi fost deschis, ca n-aveam loc de ceas in apartamentul nostru. Si visul cu casa parea irealizabil pe atunci, desi scriam mai demult despre visurile mele . Dar uite ca visurile se îndeplinesc. Si intram noi in atelier , comandam ceasul, doamna noteaza pe un carnet ce fel de ceas vrem. La sfarsit dam sa ii platim ceva, un avans. La care ne raspunde zambind ca nu trebuie avans. Bine, bine, deci cand ii platim ceasul ? Ne spune senina ca il face, il pune la pachet, adauga si factura impreuna cu ceasul, iar noi ii viram banii. Ceasul costa cateva sute, iar in magazine care le vand costa dublu. Bine, si o intrebam noi, nu-i e frica? Ne spune surazatoare ca de 10 ani de cand are atelierul n-a avut nici o surpriza neplacuta. Nu-i frumoasa increderea asta in oameni?  Si eu am multa incredere in oameni, dar doamna asta ma depasea. Desi sunt convinsa ca e asa, iar viata imi dovedeste ca daca ai incredere, esti rareori dezamagit. Si dezamăgirile sunt doar exceptiile care intaresc regula, nu-i asa?

La alte lucruri din weekend intra cele doua filme pe care le-am vazut:

-azi, la cinema The Green Book, nu ma mira succesul de care s-a bucurat. Un film american asa cum stiu sa faca bine americanii:  previzibil, cu happy-end, care iti stoarce cateva lacrimi la final daca esti mai sensibil si care iti injecteaza o doza buna de optimist. Facut dupa o poveste adevarata. Mi-a placut mult, desi nu ma asteptam la nimic dupa gramada de filme proaste pe care le-am vazut la cinema in ultima vreme.

-aseara, acasa, ciclul Audrey Hepburn: Ariane (in Franta), titlul original Love in the afternoon. Ciclul Hepburn e doar la noi in casa, avem perioade in care luam filme ale aceluiasi autor (de exemplu Bergman, Hitchcock sau Allen). Acum suntem la filme cu Audrey Hepburn, ne-am uitat si la biografia ei nu demult. Filmul ne-a placut mult: rizi, o admiri pe Audrey Hepburn…iti spui ca Gary Cooper nu mai era ce-a fost…De fapt firlmul a fost prost primit de public la vremea lui si una din critici era chiar varsta prea inaintata a lui Gary Cooper. Dupa sfarsitul deloc previzibil ramai cu o senzatie de bine si de viata e frumoasa.

Imi place la toate filmele vechi e ca poti sa te uiti linistit cu copiii fara sa te pomenesti brusc, ca in filmele moderne, cu o faza deocheata inserata in film fara vreun scop anume. De altfel, e foarte utila rubrica Parents Guide de pe imdb, de care am aflat doar de cateva luni, desi la notele filmelor ma uitam de multi ani. E interesanta rubrica si ca sa faci comparatii intre tari:  unele sunt mai stricte iar altele, ca Franta, recomanda « pentru orice public » filme care prin alte tari sunt recomandate de la 14 sau 16 ani in sus.

Si cu astea va urez o saptamana buna! Gainile dorm demult, Suzi a intrat singura in « dormitor », pe restul le-am bagat noi, altfel isi petreceau noaptea pe afara.

 

3 carti interesante: despre revolutia ecologica, despre inteligenta plantelor si despre cum ar trebui sa fie un medic bun

In ultima vreme am citit multe carti. Niciun roman totusi. Printre carti de genul ‘Cum construiesc un cotet », « O gaina in gradina mea », « Pomul in gradina bio », « Tehnici de Grefare a pomilor » si alte asemenea titluri, s-au mai strecurat si cateva, in numar de 3, foarte interesante. Nu ca astea de care spun n-ar fi la fel, doar ca prezinta un interes mai restrans. Asa ca ma rezum la cele trei.

Mic manual de rezistenta contemporana. Povesti si strategii ca sa schimbam lumea de Cyril Dion.

Daca de obicei imi place sa comentez o carte cu ea in fata, de data asta e diferit, pentru ca am inapoiat-o cartea la biblioteca. Asa ca o sa scriu strict ce am retinut. Poate nu-i rau sa fac asa, ma limitez la esential.

Ni se repeta inca o data in ceea e stim deja, ca o spun si oamenii de stiinta: suntem pe marginea prapastiei, daca nu facem nimic ca sa inversam curba dezastrului ecologic, civilizatia noastra va dispare. De ce ne facem ca nu vedem asta? Pentru ca asa e construit psihicul omului: vede doar pericolul iminent si nu un eventual pericol mai indepartat in timp. Nimeni nu o sa renunte acum la o calatorie cu avionul, la mersul cu masina sau la altele, pentru un ipotetic viitor mai bun al lumii in care vor trai copiii lui.

Doar ca trebuie sa facem de acum eforturi sa ne schimbam.

Fiecare epoca a omenirii are cate o « poveste ». In functie de context, adica de povestea epocii, judecam lucrurile diferit. De exemplu, fiul unui nobil care se ducea sa faca cruciada era vazut ca un exemplu, dar daca fiul cuiva s-ar duce azi sa duca un razboi pentru religie, ar fi vazut ca un integrist. Povestile se schimba cu timpul. De exemplu, imediat dupa al doilea Razboi mondial, majoritatea populatiei credea ca rusii au avut un rol determinant in sfarsitul razboiului. Dar filmele hollywoodyene au facut ca povestea sa se schimbe, acum majoritatea lumii spune ca americanii sunt cei care au grabit sfarsitul razboiului.

In centrul povestii epocii actuale sta banul. De mici, copiii sunt indrumati sa faca scoli bune, sa faca studii superioare, care sa le asigure mai tarziu un viitor in care sa faca bani multi, usor si rapid. Criteriul sunt banii si nu pasiunea.  Autorul cartii ne invita sa incercam fiecare sa ne schimbam viata,  sa punem in centrul ei pasiunea pentru ce facem, intrajutorarea, simplitatea, compasiunea, respectul fata de ceilalti si fata de natura. Toate povestile nostre mici pot ajunge sa schimbe povestea cea mare, a epocii. Sa facem deci o revolutie tacuta. Cu ocazia asta ni se explica  de ce esueaza revolutiile. Exista chiar o doamna experta in revolutii, din pacate nu i-am retinut numele, traieste in fosta Iugoslavie. Lumea se revolta, eventual da jos guverne, ai crede ca totul o sa mearga pe calea cea buna. Dar Primavara araba a dovedit ca nu-i deloc asa. O revolutie trebuie sa vina cu un plan a ceea ce o sa fie dupa ce cade cine e de cazut. De obicei, planul lipseste complet. Chiar si in Islanda, care e data ca exemplu pentru revolta populara, lucrurile n-au mai continuat pe calea cea buna. Doamna respectiva spune ca trebuie o viziune mare, dar un inceput mic. Adica propus pentru inceput niste obiective mici  Putin cate putin, ajungem la obiective mari. Pus intrebarea: care ar fi prima etapa care e realizata? Bifat, trecut la urmatoarea. Azi eliminarea pesticidelor, maine tranzactiile financiare si tot asa…

A doua jumatate a cartii mi se pare putin cam dezlanata, dar ideea care trebuie sa o retinem e sa ne schimbam noi insine ca sa schimba in bine societatea in care traim. Sa ne educam copiii in spiritul altruist. Mi-a mai placut o idee in carte, care spune ca in ciuda a ceea ce credem, societatea noastra NU e democratica. Democratie e doar in perioada campaniei electorale. Odata alesi reprezentantii, ei fac ce vreau si daca nu se tin de promisiunile facute in campanie, electorii nu mai au absolut nici o putere sa ii schimbe sau sa le influenteze deciziile. Asa ca ar trebui ca presiunea sociala sa fie mai mare pe oamenii alesi, sa se creeze un fel de lobbyng cetatenesc.

Cartea prezinta si initiative care au luat amploare, de exeplu monedele locale. Prin ele se incurajeaza economia intr-o zona, iar banii revin la rolul lor primordial: o unitate de schimb locala si atat. Fara speculatii. Din curiozitate am cautat si vazut ca in Franta exista deja 62 de monede locale si inca 8 in stare de proiect.

Mai trebuie sa spun aici ca Cyril Dion, autorul e un militant ecologist, care a realizat impreuna cu actrita Mélanie Laurent filmul Demain, care a avut mare succes in Franta. cartea e care am povestit se vrea un raspuns practic , pentru o lume de maine mai buna.

Inteligenta plantelor de Stefano Mancuso si Alessandra Viola. O carte pasionanta. Din care aflam ca plantele,  ce reprezinta mai mult de 99% din biomasa planetei , sunt inzestrate cu ceea ce oamenii numesc inteligenta, adica acea capacitate de a rezolva probleme. Dar pentru ca sunt foarte diferite de regnul animal, noi nu le intelegem cum ar trebui.  Insusi marele Darwin, la sfarsitul vietii,  a scris un studiu despre subiect. S-a pus in evidenta faptul ca plantele poseda toate simturile noastre, plus alte cateva zeci.  O explicatie a motivului pentru care le consideram mai « primitive » e ca noi si plantele traim la scari diferite ale timpului. Si alta explicatie ar veni din faptul ca structurile noastre sunt complet diferite, plantele functioneaza ca o « colonie », cum sunt de exemplu roiurile de albine. Internetul s-a inspirat de la structura de tip retea a plantelor.

Plantele nu sunt dependente de animale sau de oameni, in timp ce viata noastra depinde de ele, ca doar regnul vegetal reprezinta hrana animalelor. Dar in momentul asta ele sunt amenintate de schimbarea climatica, de despaduriri, de poluare. Trebuie sa fim constienti ca supravietuirea nostra ca specie e legata de plante.

Aveti un doctor bun? de Dr Philippe Humbert. In carte sunt povestite 40 de istorii de consultatii (extraordinare, dupa parerea autorului). Un clinician canadian renumit spunea « Un medic bun este cel care vindeca boala, un mare medic este cel care vindeca bolnavul » . Din carte aflam, asadar, cum ar trebui sa fie un medic bun. In primul rand, un doctor bun trebuie sa puna un diagnostic corect, bazat pe o examinare atenta si o anamneza minutioasa. Examenul clinic se face din cap pana in picioare, cu pacientul dezbracat.  Nici un amanunt nu trebuie uitat, ci uneori ceva aparent minor ajuta la un diagnostic. Un doctor bun nu da un tratament simptomatic, adica de tratare doar a simptomelor bolii, ci afla cauza. Care cauza de multe ori se afla departe de locul unde pacientul are semne clinice. Deci un medic bun trebuie sa nu se opreasca la un organ afectat, ci sa vada organismul in ansamblu. Uneori un tratament simptomatic face mai mult rau decat bine: ascunde niste semne clinice care ar fi fost determinante in punerea unui diagnostic.  Mai aflam cum unele boli, chiar foarte grave se pot vindeca cand bolnavul ajunge la o stare de impacare cu sine insusi. La polul opus, un diagnostic grav, pus din greseala, poate sa distruga viata unui om relativ sanatos. Un medic bun nu prescrie un bilant complet de analize, pentru ca stie care analize sunt relevante pentru diagnostic, foloseste rezultatul lor doar ca sa il ajute in decizia luata. O analiza negativa nu inseamna ca nu exista boala, poate medicul nu a stiut ce analize sa ceara. Mi-a placut analogia cu un specialist care vine sa repare un calculator si face analiza bacteriologica a prafului de pe ecran, ceea ce nu ofera niciun indiciu al cauzei pentru care calculatorul nu merge. Un medic bun recunoaste, atunci cand e cazul, ca nu stie sa puna diagnosticul si trimite pacientul catre specialisti, pentru ca un specialist care lucreaza in spital are mai multa experienta si s-ar putea sa fi vazut cazuri asemanatoare.  Dar si pacientul trebuie sa fie un pacient bun: sa isi noteze toate tratamentele pe care le ia, chiar daca i se par anodine, sa se prezinte cu rezultatul unor consultatii si analize anterioare, sa se lase pe mana medicului si sa nu refuze tratamente despre care a auzit ca…

Mi-a placut foarte mult cartea, un singur defect i-am gasit: e putin cam anxiogena pentru o persoana ipohondra cum sunt eu.

Planuri de gradinarit si buruieni utile

Pana sa ne mutam cu adevarat la casa noastra, ne ocupam de gradina. Avem acum  ocazia sa punem in practica tot ce ne-am dorit de ani de zile. Am tot citit carti despre permacultura, mi-am luat si notite si as vrea ca gradina noastra sa fie un loc plin de verdeata, de viata, sa produca multe lucruri bune de mancat.

Situatia actuala se prezinta cam asa: o gradina destul de frumoasa, care are in mijloc un nuc imens, deci care face multa umbra, dar cu nuci micute. L-am taia, dar ni-e mila de el. Cand zic gradina, e gazon cu iarba, pe termen lung l-am transforma într-o pajiste cu flori.

Apoi cei care ne-au vandut casa nu s-au ocupat cu agricultura, doar cu partea estetica , asa ca au plantat la greu multi arbusti, care nu fac nici macar flori, dar care fac si ei multa umbra. Avem  o mica bucatica de gradina de legume, necultivata, unde daca sapi putin, dai de pietris. Cred ca toata gradina e cam asa: un strat subtire de pamant peste pietriș si moloz. Si cireasa de pe tort: inspre vecinii de la nord avem un gard despartitor din niste tuia uriasi. Nu gardul e problema, ci radacinile lor care invadeaza toata bucata noastra de teren orientata spre sud.

Dar nu-i bai,  sper ca putin cate putin, o sa reusim sa facem ce ne doream. Ideea mea era oricum de cultiva pe parcele micute suprainaltate, asa ca ne ramane doar sa le facem sau sa le cumparam. Am vrea apoi sa taiem arbustii ornamentali si sa punem cativa pomi fructiferi. Ne gandim sa cumparam  un tarnacop, ca altfel nu razbim cu pietrele si molozul, deci nu reusim sa facem gropile pomilor. Tot in planuri intra si gainile, am gasit o ferma din Franta, care livreaza cotete fabricate de ei. Stiu ca am putea sa facem noi cotetul, dar ne lipseste curajul si indemanarea.

Pentru moment, sotul cu fiul au facut acest minunat 🙂 compostor, din placi de lemn netratat.

20180903_130628

O sa mai avem unul, mai putin frumos, ni-l vinde la pret redus sindicatul care se ocupa de tratamentul gunoiului. Sindicatul incurajeaza compostarea, pentru ca deseurile umede, din cauza cantitatii mare de apa, consuma multa energia ca sa fie incinerate.

In loc de iedera, ne-am gandit sa folosim plante de kiwi. Le-am cumparat si plantat. Peste 4 ani poate o sa avem si fructe.

Am mai plantat o planta de lavanda, sa aduca albine.

Asta vara am citit o carte foarte buna de gradinarit, scrisa de Margit Rusch, o recomand cu caldura. De aici am retinut doua idei mari si late:

-ca in cultura plantelor, la fel ca in natura, nu trebuie lasate spatii goale. Daca pamantul e gol, vin sa il ocupe buruienile.

– ca tot ce se smulge sau taie, se lasa pe sol sa se usuce, pentru ca pamantul sa profite de toate substantele utile din buruieni sau bucati de plante cultivate.

Asa ca asta vara am adunat de pe unde am putut tot felul de seminte de asa zise buruieni utile. Iar acum transplantez in gradina buruieni care se mananca, gasite prin oras.

Deci m-am gandit sa fac o lista a buruienilor utile in gradina. Majoritatea se mananca, sunt pline de vitamina C, sunt rezistente si sper ca vor ocupa ele spatiul:

– spanac salbatic (chenopodium album): desi e cultivat in Africa de exemplu, in in Europa e considerat o buruiana foarte invaziva. Se consuma si e plin de vitamine.  Am transplantat 2 plante, pare ca s-au prins.

20180905_185026

– păpădie: am luat seminte, le-am raspandit prin gradina

– urzici: vreau sa culeg seminte si sa le seman. Cred ca nu e cazul sa mai spun cat e de buna la casa omului. Iar in gradina se foloseste maceratul pe post de pesticid.

-iarba grasa (portulaca oleraceea). Se pune in salate, contine f multa vitamina C. Am transplantat-o la baza kiwi- lor. Pare să-i placa:

20180905_185109

– rucola sălbatică:  mult mai rezistenta decat cea de cultura. Am transplantat cateva plante, daca nu se prind, o sa culeg seminte, ca le gasesc din belșug pe langa casa.

-Tataneasa ( symphytum officinale). Pe langa faptul ca e comestibila, are si alte roluri. Se poate folosi ca activator de compost. Se foloseste ca ingrasamant pentru rosii: cand se planteaza roșiile, se pune in fiecare cuib cate o frunză de tataneasa. Apoi plantele de rosii si in general solanaceele si cucurbitaceele se pot stropi cu macerat de tataneasa. Trebuie mare grija la alesul locului unde se planteaza, pentru ca isi intinde radacinile pana la 2.5 m sub pamant,  iar in anii urmatori produce noi plante si nu mai poate fi eliminata. Am cules seminte asta vara, pentru moment am pus cateva într-un ghiveci, o sa vad ce se jntampla, pentru ca se zice ca semintele nu sunt prea fertile.

-craita (tagetes erecta). Nu-i buruiana,  se foloseste ca planta ornamentala pentru florile ei colorate. E bine sa fie cultivata in vecinatatea rosiilor, le fereste de paraziti. Am luat seminte.

-calendula: tot floare, tot utila: am luat seminte.

– rotunjoara (glechoma hederaceea). Tot mancabila, am transplantat cateva plante la umbra, langa compost. Inca nu stiu daca s-au prins.

Asta vara am cumparat si seminte de flori comestibile . In plus, aduc albine:

20180903_180932.jpg

Dupa cum se vede, o sa am o gramada de calendula, ca doar am si semintele culese de mine.

In afara de buruieni, am semanat cateva seminte de rosii. Nu stiu daca iese ceva, dar am citit, tot in cartea de care spuneam, ca plantele care se inmultesc din seminte, care ies când e momentul sa iasa, sunt mult mai viguroase decat cele din rasaduri.

Am comandat de pe un site al unei asociatii (kokopelli) cateva seminte care seamana in septembrie. Printre ele si seminte de trifoi, care e bun sa acopere pamantul si sa fixeze azotul, deci e un  » ingrasamant verde ». Mi s-a parut foarte practic calendarul plantelor, care zice, ce se poate semana, in functie de luna anului. Am cumparat si bulbi de praz perpetuu (?) , care dureaza ani buni odata ce l-ai plantat.

Acum ca v-am expus toate planurile de gradinarit, as fi incantata sa primesc sfaturi de la cei mai experimentați decat mine. Nu va sfiiti sa comentati 🙂

 

 

 

 

 

Mare, soare si … creme solare

In weekend-ul care a trecut am fost intr-o escapada la mare. E frumos in Normandia, mergem intr-o localitate pe unde trece meridianul Greenwich. E logic sa treaca, dar pana n-am vazut inscriptia, nu m-as fi gandit la asta.

20180708_213714

 

De obicei , pana pe la 11 jumate, plaja e aproape goala, cam așa:

20180709_094831

 

 

Majoritatea lumii incepe sa vina pe plaja cand noi ne strangem bagajele sa mergem la masa, adica pe la 12. Si toti scot crema solara din geanta, se cremuiesc bine si apoi se intind frumos la soare si copiii sunt lasati sa zburde pe nisip. Cand venim inapoi pe plaja, adica pe la 4, e plin de lumea care a venit intre timp. Si daca nu pot vorbi cu ei, macar pot scrie aici. Crema solara e foarte poluanta pentru mediu. Mor coralii, iar unii isi pun intrebarea: daca ei mor, oare omului ce-i face?

Eu una, pe masura ce trec anii, imi dau seama ca natura e foarte bine facuta si, in general, tot ce face omul e sa dea peste cap lucruri, sa faca mai rau, chiar daca, aparent, face bine. Asa si cu cremele solare: credem ca ne protejam, cu riscul de a distruge natura, dar oare chiar ne protejam?

Asa ca m-am gandit ca n-ar fi rau sa repet aici ce am spus anul trecut,  nu mi-am schimbat opiniile.

Mai am si un link la un articol foarte interesant numit Mitul cremelor solare. Aici

Daca nu aveti rabdare sa il cititi o sa rezum ideile principale:

  • Nu exista nici un studiu care dovedeste eficienta cremelor solare in reducerea cancerelor de piele. Nici melanoamele, nici alte cancere ale pielii nu au fost asociate, pozitiv sau negativ, cu utilizarea cremelor solare.

  • In componenta cremelor intra adesea produse netestate sau nanoparticule, cu efect perturbator endocrinian dovedit

  • Nu se stie ce efect are gazul propulsor din sprayurile destinate copiilor asupra plamanilor acestora

  • Melanomul apare in 75% din cazuri in zone ale corpului neexpuse la soare.

  • Cremele priveaza corpul de mecanismele lui naturale de protectie.

Nu vreau sa va conving, ci doar sa va conving sa va puneti intrebari si sa cautati. Dar raspunsul nu-l veți gasi in mod sigur in reclamele pentru creme anti UV.

Cel mai bun lucru de facut expunerea cu masura. Asa facem si vitamina D si nici nu riscam. Fac o mica pauza pentru filozofarile mele de 2 bani, dar nu ma pot abtine. Citeam eu pe undeva ca in epoca noastra oamenii si-au pierdut bunul simt care ii ajuta sa ia decizii si se bazeaza pentru asta pe stat, pe instante superioare, orice ca sa nu-si asume deciziile. Crema asta asa mi se pare: nu mai avem masura in expunerea la soare, se ocupa ea pentru noi, mai bine zis industria producatoare. Noi ne dam cu crema, am facut tot ce era in puterea noastra, nu ne mai batem capul, daca ne ardem, e vina cremei, daca nu o, ii facem reclama ca ne protejeaza.

Si mai vreau sa va prezint cel mai eficient produs cu ecran UV al nostru:

20180709_090602

Se vede acolo in zare. E cortul anti UV pe care l-am luat acum 10 ani cand fata era bebelus. Cortul asta si-a facut toti banii. Atunci il foloseam ca sa punem bebelusa la somn  cat stateam pe plaja. E nelipsit in toate iesirile noastre la mare si in ziua de azi. Fata se instaleaza in el, citeste, se joaca…si isi face siesta incepand cu ora 4-5 cand revenim pe plaja. La mare doarme de dupa-amiaza, desi acasa a nu mai doarme de la 2-3 ani. Cortul ne face si umbra, ne protejeaza cand bate vantul, ne adapostim in el sacosa frigorifica.

Si un lucru foarte important: cand facem pauza de pranz lasam in el tot ce avem cu noi: umbrela, sacosa, prosoape, carti…ca sa le regasim tot acolo cand venim .

Credeti-ma ca as fi vrut sa pun si imaginea cu cortul vazut de aproape, dar toata reputatia noastra de persoane macar putin ordonata s-ar fi dus pe apa Sambetei 🙂

Si daca tot vorbeam de cortul care si-a facut toti banii, as putea sa va spun si de costumul meu de baie care are aproape varsta cortului. A costat cam scump la vremea lui, dar elasticul din el nu s-a modificat si costumul nu-si arata varsta. Asta imi plac: lucrurile de calitate care tin cu anii si care sunt ilustarea vie a zicalei « suntem prea saraci ca sa cumparam lucruri ieftine ».

 

Avum trebuie sa marturisesc ca am trisat putin cu pozele. Sunt cele de acum 10 zile, cand am ramas si peste noapte la mare. Am prins atunci si un apus frumos. Dar nu era cum mi-as fi imaginat, cu lumina soarelui care se reflecta in mare, ci ca o bula de foc care se scufunda in apa.

 

20180708_220418

 

Si am gasit fosile:

20180708_213859.jpg

Pozele sunt de atunci, pentru ca ieri, desi era apa calda, ceea ce nu se intimpla des in Normandia, era plina de gunoaie care pluteau. Atat de multe incat iti taiau orice chef de a intra in mare. In plus mai era o spuma verde bizara care plutea si ea. N-am vrut sa fac poze, pentru ca prefer sa-mi amintesc doar lucrurile frumoase. Ma gandeam doar ca poluarea de ieri se vedea cu ochiul liber. Dar toate substantele din cremele solare care ajung in apa?

 

 

 

 

 

 

 

Din revista de consumatori: despre turism si ecologie

Articolul care mi-a atras atentia azi e despre efectele perverse ale turismului de masa. Mai ales ca anul trecut Praga m-a dezamagit din cauza aglomeratiei de turisti si magazine turistice, iar acum 2 ani, Venetia e cea care m-a dezamagit, pentru ca degeaba o fi frumoasa, daca te inghesui alaturi de alte mii de turisti sa ii vezi frumusetea, farmecul s-a cam dus. Si mi se pare ca de la an la an , peste tot sunt tot mai multi vizitatori si cozile tot mai lungi ca sa intri in muzee sau alte obiective turistice. Acum aproape 20 ani a trebuit sa asteptam putin ca sa intram la castelul Neuschwainstein, insa acum 4 ani, cand am vrut sa-l vizitam, am preferat sa il admiram din exterior, ca doar nu era sa stam la cozi cu ceasurile ca sa putem intra. Si vorba unei prietene romance: poate noi romanii avem oroare de cozi mai mult decat alte neamuri, ca la prea multe am stat pe vremuri. O prietena care viziteaza zilele astea Barcelona spunea ca biletele pentru parcul Guell trebuie cumparate in avans, pentru anumite ore. Acum 8 ani intrai cand voiai…

Mi-am pus destul de des intrebarea si cat polueaza avioanele, ca de benzina sau motorina am auzit, dar de avioane nu se prea vorbeste, ca si cum ele ar functiona pe baza de aer. Mai ales ca pe langa poluarea care vine de la kerosen, in zona noastra ne confruntam foarte mult cu poluarea fonica data de avioanele de la aeroportul Roissy. Din cand in cand culoarele de zbor se modifica, in asa fel incat galagia sa afecteze in mod oarecum egal pe toata lumea din zona, dar chiar si acum, daca sunt atenta, aud in continuu zgomotul si daca ne uitam pe cer , in orice moment vedem minimum 4 avioane.  Si noi locuim relativ departe de aeroport, dar in zona adiacenta nu cred ca e usor de trait.

Si ce spune articolul? Ca un simplu zbor cu avionul pana la NewYork consuma jumatate din cota anuala de carbon a unei persoane. Un dus intors fara escala genereaza mai mult de o tona de dioxid de carbon per pasager, ceea ce reprezinta mai mult de un sfert din amprenta anuala de carbon a unui francez. Care amprenta e deja prea mare, pentru ca ar trebui limitata la doar 2 tone de CO² de persoana, ca incalzirea globala sa fie de doar 2°. O veste proasta: intr-o lume « decarbonata », ar trebui sa renuntam la calatorii. Intr-un studiu din prestigioasa revista Nature Climates Change, se arata ca turismul e responsabil de 8% din emisiile de carbon. Iar calculele au fost facute in 2013, de atunci, tursimul a progresat cu 4% pe an. Cu ocazia Conferintei pentru climat COP21 din 2015, toate tarile pamantului s-au angajat sa reduca drastic emisia de CO², dar au scutit de acest efort…industria aeriana.

Firmele aeriene au inceput totusi sa dezvolte parteneriate cu asociatii care se ocupa cu proiecte de dezvoltare ecologica.

De multe ori trenul costa mai putin decat avionul, iar daca luam in calcul si impactul ecologic, la un drum Paris-Berlin , de exemplu, trenul genereaza de 10 ori mai putin CO² decat avionul. Iar un drum cu trenul permite ca turismul sa isi regaseasca latura originara de explorare a necunoscutului, care s-a pierdut odata cu GPS-ul, telefonul portabil si ghidurile turistice. Trenul permite aprecierea distantei fizice care ne desparte de diferite zone, cu o cultura si civilizatie diferite de ale noastre, in timp ce avionul « teleporteaza » turistul in mijlocul lor.

Iar in ceea ce priveste numarul turisti, in multe locuri se iau masuri drastice. Zicea primarul Barcelonei « Intelegem ca multa lume apreciaza orasul nostru. Dar a devenit un parc de distractii turistic, de fiecare data cand un magazin alimentar se inchide, un magazin de suveniruri ii ia locul ».Turistii internationali au crescut de la 25 milioane in 1950 la 647 milioane in 2000, la 1.3 miliarde in 2017.  In multe orase mari, locuitorii se simt amenintati de valurile de turisti:  18 milioane la Amsterdam, 16 milioane la Florenta, 30 milioane la Barcelona. Preturile imobiliare au explodat, au crescut galagia, aglomeratia, iar orasele isi pierd…sufletul. Venetia a decis ca unele strazi sa fie accesibile doar locuitorilor ei, Barcelona a interzis constructia hotelurilor in centrul ei, Amsterdamul refuza deschiderea noilor magazine turistice, Dubrovnik-ul a impus o limita zilnica de 4000 de vizitatori. ca lumea sa nu mai pinicheze pe strada, Venetia a eliminat bancile din centru, iar Florenta stropeste treptele monumentelor istorice la ora pranzului. Islanda a crescut TVA-ul pentru servicii turistice de la 11 la 22.5%.

In tarile europene si din America, autoritatile reusesc sa gereze invazia turistica. Mai grav este pentru tarile in curs de dezvoltare, care n-au mijloace financiare ca sa isi protejeze patrimoniul de distrugerile provocate de explozia de vizitatori. In Iordania, Patra de degradeaza datorita celor 1 million de turisti anual, cea mai celebra plaja din Tailanda, Maya Bay a fost inchisa pentru citeva luni ca sa permita coralilor sa se regenereze. Fiecare tara face cum poate: Peru limiteaza numarul de vizitatori pentru Machu Picchu, India face la fel pentru Taj Mahal.

Gesturile pentru un turism (mai) responsabil:

Limitati avionul. Privilegiati zborurile directe (emisia de CO² e mai mare la decolari si aterizari)

Plecati pentru mai multa vreme. Amprenta carbon a zborului e « rentabilizata » pentru o durata mai lunga

Alegeti cazari eco-responsabile: pensiuni tinute de localnici, couch-surfing. Exista un label de mediu La clef verte/green key pentru hoteluri, campinguri, etc ecoresponsabile.

Privilegiati trenul si autobuzul locale in detrimentul zborurilor sau taxiurilor. Ador localitatile unde odata cu cazarea, primesti un card pentru calatoria gratuita cu transportul in comun.

Economisiti apa. In loc de apa imbuteliata, folositi un recipient pe care sa-l reumpleti. Tineti cont si de disponibilitatea apei in regiunea vizitata si adaptati-va consumul (dus baie) la ea.

Mancati local, nu produse importate. Fructe si legume care cresc in zona.

Respectati locurile vizitate. Incercati sa reduceti activitatile care afecteaza mediul.

Bine, mie imi da mana sa spun ca daca ar fi dupa mine as desfiinta avionul, pentru ca am fobie si nu-l iau niciodata. Desi daca nu-l iau din alte motive decat ecologice, cred ca nu se pune 🙂 Sau se pune doar pe jumatate?

Apa in general ne ducem de acasa, filtrata. la munte bem apa de robinet, la Viena am observat ca apa e f buna. Iar pentru noi, vacantele sunt in mare parte si despre mancare si specialitati locale 🙂

Ce mai aplicam noi ca sa reducem impactul ecologic: la hoteluri nu luam cu noi la plecare pixuri, creioane, sapun, geluri de dus, truse de toaleta si alte fleacuri puse la dispozitia turistilor. Ca doar le avem pe ale noastre. Nu am luat nici papuci de casa (din aia super ordinari made in China). Iar de la o vreme punem pe usa eticheta cu « nu deranjati » si am observat ca femeile de serviciu (le-am explicat ca plecam, dar ca nu-i nevoie de menaj) se bucura ca au o grija mai putin.

Alfel, am oroare de tot felul de lucruri pentru turisti, gen trenulete. Dar sotul e amator. La fel cum am oroare de parcurile de distractii. Si de gradinile zoologice. Si nu m-as duce la un safari. N-as vizita o tara mai saraca, unde as avea senzatia ca ii exploatez pe localnici. Tin minte ca am vazut la o emisiune cum niste turiste frantuzoaice se tiganeau cu un egiptean pentru o calatorie cu barca de 50 centime. Si nu m-as duce int-o croaziera cu un vapor de-ala cu multe etaje. Si ma opresc aici, ca sigur nu intereseaza pe nimeni ce n-as face eu.

8 luni fara sampon sau cum am trecut cu succes la no-poo

Voiam sa scriu despre asta de ceva vreme, iar acum, cand a trecut o perioada destul de lunga de cand nu mai folosesc (aproape deloc) sampon am zis ca ar fi cazul sa ma pun pe treaba, cine stie, poate ii conving si pe altii.

Auzisem de metoda de a-ti spala parul cu diverse solutii naturale, uneori doar cu apa chioara. No-poo nu inseamna nicidecum sa umbli cu parul murdar, ci doar sa practici o spalare blanda. Exista apoi multe persoane care nu-si spala parul, dar il piaptana cu grija minute in sir pe zi, asa ca parul e curat, pentru ca praful e indepartat prin periere.  Incercasem spalarea cu sapunuri sau cu argila rhassoul, dar am regretat: cand sa-mi usc parul, il simteam slinos si trebuia sa-l spal cu un sampon normal.  Nici metoda cu periatul zilnic nu era pentru mine: nu-mi place sa practic actiuni migaloase cand e vorba de par.

Si intr-o zi am citit un articol in care cineva explica de ce si cum a trecut la no-poo si cum aplica metoda. Persoana respectiva a trecut de la spalat zilnic cu sampon, la spalat o data pe saptamina cu apa. Trecerea s-a facut in timp. Articolul a fost declicul care m-a facut sa trec si eu la metoda no-poo. Tocmai facusem o comanda de produs pentru spalat:  voiam sa imi fac un sampon solid. Produsului ii spune shikakai, e de fapt pudra obtinuta din pastaile de acacia concinna, un arbore din familia salcamului. Pulberea e folosita in medicina ayurvedica pentru ca spala (contine multe saponine), hidrateaza, regenereaza parul si combate matreata. Sampon solid n-am mai facut, ar fi trebuit sa comand o substanta chimica , care e majoritara in reteta, pudra de shikakai fiind in cantitate insignifianta.

Inainte de toate, sa va expun datele problemei, pentru ca parul fiecaruia e diferit, iar ce merge la mine nu se potriveste la toata lumea. Am un par care vine putin mai jos de umeri, nu e drept, dar nici ondulat, asa ca trebuie sa-l disciplinez cu un brushing dupa fiecare spalat pe cap, altfel sta in toate partile si are volum prea mare. Se disciplineaza si singur daca nu-i fac brushing: dupa cam 3 zile de la spalat incepe sa se onduleze, asa ca am tot interesul sa-l las cat mai mult nespalat, ca nu-mi place sa-i stric forma, cand el tocmai incepe sa arate frumos. E foarte uscat, probabil de aia nu trebuie spalat des: o data pe saptamina e de ajuns, dar merge si la doua fara sa arate uns sau murdar. Am dermatita seboreica, ceea ce numeam matreata sunt crustele de la dermatita. Ma spalam cu sampon pentru par uscat, dar neparat trebuia sa folosesc si balsam, altfel nu reuseam sa mi-l descalcesc.

Prima data cand am folosit pulberea de shikakai am fost sceptica. Am pus intr-un castron o lingura mare cu virf de praf , am adaugat si o lingura de glicerina vegetala (e buna pentru hidratare) si am completat cu apa pina s-a facut un fel de pasta groasa. Pulberea e maro, cu aspect de pudra de cacao si un miros puternic, aromatic.  Mi-am udat parul, am aplicat pasta pe el si am frecat ca si pentru un sampon obisnuit (v-am spus ca nu-mi plac actiunile migaloase in ceea ce priveste parul), desi nu face spuma. Am clatit bine  si nu mi-am mai pus balsam. Parul a fost curat, ca dupa un sampon normal, doar ca nu s-a mai incalcit.

Am continuat sa-l spal saptaminal in felul asta. Cu timpul, am observat ca daca nu-l aranjez, parul are tendinta sa arate mai mult buclat si mai putin maturos decat inainte. De 8 luni n-am mai avut pusee de dermatita seboreica, nu cred ca e doar o coincidenta.

Va spuneam ca in vremea asta m-am spalat aproape numai cu pudra cea miraculoasa. Cu sampon doar de 5 ori. De 2 ori cand ca am fost sa ma tund, era prima data cand coafeza nu mi-a mai spus ca am parul prea uscat. In vacanta: am folosit samponul pentru par uscat, dar fara balsam dupa: parul mi s-a incilcit si arata ca o matura. Alta data am folosit samponul solid al fiicei, cu un efect la fel de dezastruos.

Autoarea articolului care m-a facut sa trec la no-poo povestea cum simte ca parul ei ii cere concentratie mai mica de pudra, iar apoi trecerea la apa. Eu n-am asa simtiri fine,  continui cu aceeasi concentratie de pudra. Nu trec la apa, inca parul meu nu mi-a cerut asa ceva 🙂 , plus ca spalatul cu apa presupune spalat suvita cu suvita si frecat cu atentie, dupa cum ziceam e prea migalos.

Daca m-ati mai citit pe aici , stiti ca nu-mi plac prafurile care vine de peste mari si tari. Asa ca am incercat sa inlocuiesc pudra de shikakai cu faina de naut, care e folosita de adeptii no-poo. Nu mi-a placut. Nu e pudra, ci se simt bucatalele minuscule de naut. A trebuit sa ma limpezesc de 2 ori, ca pe cand sa ma usuc am vazut ca mi-e plin capul de resturi de faina. Parul mi-a devenit mai uscat si plin de ceva (matreata? dermatita seboreica? resturi de faina?). Am hotarit deci sa las considerentele astea ecologice deoparte, nimeni nu-i perfect, o sa continui cu pudra de shikakai. E si ieftina, costa sub 3 euro punga, care-mi ajunge 3-4 luni.

Imi plac articolele cum era cel despre no-poo, care ma fac sa trec la actiune. Mi se pare ca nu ne influenteaza decit in masura in care noi eram deja pregatiti in capul nostru, dar ne trebuia un bobarnac ca sa o facem. Saptamana asta am citit un articol despre fara sutien. Si ghiciti ce? Nu, nu va spun mai mult 🙂

Later edit: nu mai folosesc glicerina, ca mi s-a terminat, doar pudra de shikakai. Mi se pare ca nu schimba nimic. Mi-am cumparat si o perie cu peri de mistret si ma perii cu ea ca sa aman spalatul cu o zi-doua fata de traditionala saptamana.

 

 

 

Poluarea cauzata de internet si de noile tehnologii

De curand am fost la biblioteca sa mai citesc revistele de consumatori, ca nu o mai facusem de ceva vreme. Si mi-a atras atentia un articol pe care o sa-l rezum in cele ce urmeaza. Desigur, veti remarca discordanta intre continutul lui si chiar faptul ca il public aici pe blog. Sa nu credeti ca nu ma simt cu musca pe caciula, ba chiar mi-a dat mult de gandit in ultimele zile.

Va imaginati ca un mail consuma mai putina energie decat o scrisoare traditionala? Sau ca o factura electronica respecta mai mult mediul decit una tiparita? Ca datele stocate  in « cloud » si update-urile prin internet sunt ecologice? Nu, nu si nu. Tehnologiile informatice si de comunicare (TIC) sunt departe de a fi imateriale. Continentele sunt conectate intre ele prin internet gratie sutelor de cabluri (428 mai exact, adica 1.3 milioane de kilometri) de pe fundul oceanelor si satelitilor care graviteaza deasupra capetelor noastre. Pe Pamint, antenele mobile de telefonie completeaza reteaua asta planetara. Fiecare mail trimis de noi parcurge un drum material din calculatorul nostru pana la server-ul operatorului (Google, Yahoo) si de acolo pana la calculatorul care il receptioneaza. Toate informatiile tranziteaza prin data centers gigantice, alcatuite dintr-o multitudine de servere informatice, raspandite pe toata planeta. E nevoie de multa electricitate pentru functionarea si racirea temperaturii acestor « data centers ».

Intre retele, data centers, echipamentele utilizatorilor, s-a evaluat ca 8% din electricitatea mondiala e folosita pentru TIC.

Am vazut un filmulet despre reteaua de cabluri si mi s-a parut foarte interesant:

Pentru reteaua de cabluri submarine se da un adevarat razboi, pentru ca multi ar vrea sa o controleze: statele, serviciile secrete si uriasii tehnologiei (Google, Apple, Facebook, Amazon).  99% din informatia virtuala e vehiculata prin aceste cabluri si anual se produc cam 100 probleme in retea.  90% din datele transmise tranziteaza prin Statele Unite.  Serviciile secrete americane si britanice supravegheaza mare parte din informatiile care trec, afacerea Snowden a adus in lumina reflectoarelor  toata aceasta vasta operatiune  de « ascultat » a NSA-ului.  Brazilia s-a revoltat impotriva acestui sistem si, pe bani grei, si-a facut o legatura directa prin cablu cu Europa.

Rusia sta destul de izolata, are 4 cabluri, care, evident, nu tranziteaza prin Statele Unite.

 

In urmatorii ani, Google, Facebook si Yahoo vor sa-si instaleze propriile cabluri, ca sa aiba monopolul complet al informatiilor tranzitate.

 

TIC sunt nu numai avide de electricitate, ci si de resurse naturale. De exemplu, pentru fabricarea unui CIP de 2 grame, sunt utilizate 32 kg de resurse naturale.

Un calculator contine: 375g siliciu, 345 g plastic, 300g fier, 225 g cupru, plumb si zinc si 210 g aluminiu. In plus mai se gasesc acolo  45 g nichel, mercur, seleniu, argint, mangan, cobalt, aur, cadmiu si arsenic. Fabricantii de telefoane mobile nu au divulgat « reteta » exacta, deci nu se stie cu adevarat ce contine un smartphone.

In Franta, fiecare familie poseda in medie 23 produse audio, video, foto, informatice si de telefonie. Smartphone-urile, calculatoarele, dronele si alte obiecte conectate fac parte din cotidianul nostru. Cum produsele astea n-au o viata prea indelungata, genereaza o cantitate imensa de deseuri.

Aceste deseuri sunt in majoritate reciclate (care sunt!)  doar prin reutilizarea materialelor pe care le contin. Ideala ar fi reutilizarea lor dupa o eventuala reparare. Insa fabricantii n-au nici un interes in reutilizare, iar filierele de colectare sunt dirijate chiar de fabricanti. Reutilizarea sau repararea devin un act militant, pentru ca utilizatorii trebuie sa depuna eforturi in acest sens.

Cantitatile imense de deseuri de produse electrice si electronice duc la un trafic international important. Legislatia in domeniu e stricta si nu permite aruncarea  in tarile care nu dispun de echipamente care sa permita reciclarea. Practic, situatia sta cu totul altfel:  60 – 90% sunt revindute sau aruncate ilegal. In 2012 , Interpolul a capturat 240 de tone de astfel de deseuri.

Ce putem face noi, consumatorii, ca sa limitam pe cit posibil impactul ecologic:

  • Intii de toate sa vedem  daca avem sau nu nevoie de un produs. Odata ce am stabilit ca nu putem fara el, sa cautam exact produsul care corespunde cerintelor noastre. Nici mai bun, nici mai slab: asta inseamna ca in curand o sa  cautam altul ca sa il inlocuim. E bine sa stiti ca exista mai multe etichete pentru produse care au un impact ecologic redus: Ecolabel-ul european, Energy Star sau certificarea suedeza TCO
  • Un criteriu important e perioada de disponibilitate a pieselor de schimb, pe care, din 2015 incoace, producatorii sunt obligati sa o afiseze…in teorie. Piese de schimb vreme indelungata, inseamna ca in toata aceasta perioada, putem repara in caz de pana.
  • Sa avem reflexul de a repara, nu de a inlocui cu ceva nou orice produs defect.
  • Sa cumparam produse second-hand. Au avantajul ca sunt mai ieftine si nu se mai consuma resurse pentru ele.
  • Sa sustinem produsele durabile. De exemplu fairphone-ul, un telefon care se poate demonta si repara. In Franta exista o imprimanta cu piese demontabile si cu rezerva de cerneala care se poate reincarca. Cu timpul si constrinsi de legi (in Franta a inceput deja), fabricantii se vor adapta si vor produce bunuri mai durabile.
  • Vindeti sau donati ce nu mai folositi. Daca nu se mai pot repara sau refolosi, duceti-le in magazine, care au obligatia de a pune la dispozitie spatii pentru colectarea echipamentelor electronice uzate.

Ce gesturi putem face ca sa limitam impactul energetic legat de folosirea informaticii:

  • Sa stingem calculatorul sau laptop-ul daca nu il folosim in urmatoarele 2-3 ore
  • Daca folosim un calculator clasic, sa stingem ecranul daca nu il folosim citeva minute
  • Sa nu lasam aparatele in stand-by
  • Sa limitam folosirea cloud-ului
  • Pentru televizor sa evitam streaming-ul, preferabil sa folosim antena clasica. Un film de pe internet consuma tot atita energie cita ar fi necesara pentru producerea unui DVD.
  • Sa ne dezabonam de la tot felul de newsletters, care nu ne servesc la nimic
  • Mie personal masura de bun simt mi se pare sa limitam folosirea internetului. Mi se pare ca ne fura mult din timp, dar uite ca e si mare devorator de energie.

Cum ziceam la inceput, musca pe caciula mea e mare: public pe internet ceva legat de cum sa limitam folosirea lui. E cu atit mai mare cu cit :

-am facut poze articolului si mi le-am trimis prin mail, ca sa le pot vedea bine pe calculator

-m-am folosit de un site de traduceri (reverso, imi place mai mult decit Google), pentru ca nu mai tin pasul cu noii termeni aparuti in « romaneste ». Ghilimelele sunt pentru ca asa am ajuns la cuvintele standby, second hand, CIP.  Cu second-hand a fost destul de amuzant, pentru ca mi se parea ca in limba romana traducerea lui « d’occasion » in « de ocazie » nu e tocmai potrivita. Imi place de francezi pentru ca, in general, gasesc termeni in franceza pentru lucrurile nou aparute, in timp ce in romana preluam direct expresia in engleza.

-m-am folosit de dex pe internet ca sa vad daca in limba romana « de ocazie » se foloseste doar pentru haine de seara sau ca sa gasesc pluralul cuvantului « server ».

-filmuletul despe cabluri l-am vazut in streaming. Am vrut sa testez serviciul gratuit al bibliotecii noastre de VOD (sau video à la demande). E interesant, pot sa gasesc o multime de filme, dar nu cred ca o sa-l mai folosesc, ca nu ma dor picioarele sa merg pana la biblioteca si sa imprumut un DVD.

O sa incerc sa tin cat mai mult cont de ce am scris. Calculatorul il sting, ecranul la serviciu asisderea. Nu folosesc cloud. Nu public decat rar pe fb si m-am dezabonat de la diverse sit-uri care-mi trimiteau mail-uri. Incerc sa fac cit mai putine cautari pe Google, de fapt, pe Google, rar de tot, pentru ca folosesc in loc duckduckgo, instalat la indemnul copiilor.  M-am incapatinat sa nu-mi cumpar smartphone o lunga perioada de timp. Mi-am cumparat unul ieftin si a fost exact cum se spune in articol: nu-si facea treaba cum trebuie si visam sa-mi iau altul.  » Noroc » ca s-a stricat imediat ce a iesit din garantie si am altul pe care sper sa-l tin mult si bine.

 As putea sa fac mai mult? As putea. Incerc si imi invat copiii ca desi wikipedia e reflexul, de multe ori gasim informatii interesante in carti si dictionare enciclopedice. Cand am un subiect pe care vreau sa-l studiez, imi string documentatia din carti si reviste.

Ce mi se pare interesant e ca de citiva ani ni se tot spune sa facem tot felul de demersuri pe internet si imi imaginam ca e din motive ecologice. Dar internetul nu e mai ecologic decit hartia. Ca cetateni de nadejede, ne faceam de ani buni declaratiile de impozit pe internet, ca sa descoper ca majoritatea colegilor mei , desi tineri, o fac pe hirtie. Si ca sa filozofez pe tema asta, as spune ca in ziua de azi, suntem aproape obligati sa avem un calculator.  Deci o buna parte a populatiei, oamenii mai in varsta, care nu au sau nu stiu sa-l foloseasca, se trezesc la marginea societatii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cum am vopsit natural ouă nu chiar roșii, dar frumoase :)

thumbnail

Hristos a inviat! Sper ca ati avut Sarbatori fericite! Noi le-am petrecut cu un grup mare de romani, pentru ca avem o prietena minunata, care ne invita si organizeaza in fiecare an ziua de Paste si am avut, ca de obicei, o vreme perfecta. Luni am profitat in familie: eu cu sotul ne-am luat zi libera, iar copiii au fost care in vacanta, care cu invatatoarea absenta, care cu facultatea blocata de studenti (mda 😦 )

Asa cum spun in titlu, vreau sa va divulg secretul obtinerii acestor minunate oua 🙂

Ca sa fiu sincera , in poza apar mai rosii decit in realitate. Dar sunt cele mai reusite oua vopsite in ultimii…10 ani (sau mai mult). Si pentru asta trebuie sa-i multumesc colegei mele, frantuzoaica get-beget, care are jumate din virsta mea…tinerii din ziua de azi sunt plini de surprize uneori (si inca nu v-am povestit cum fiul ne prepara paste de casa si alte bunataturi, dar nici n-o sa va povestesc 🙂 , ca sigur n-ar vrea sa-i fac publice realizarile 🙂 .

M-a intrebat colega mea cea tinara acum o saptamina cum a fost de Pasti si i-am raspuns ca mai este pina la Pastele nostru si ca noi vopsim oua. La care, si-a scos telefonul si mi-a aratat o poza cu niste oua rosii-rosii vopsite cu foi de ceapa, spunindu-mi ca traditia in familia ei (bretona) e sa vopseasca in fiecare an oua, iar anul asta fiind departe de ai ei, si-a vopsit totusi citeva, ca doar traditia e traditie. Cind i-am vazut frumusetile de oua, mi-am spus: cum adica, vin dintr-o tara cu o traditie si mai indelungata de vopsit oua, de ani de zile fac incercari mai mult sau mai putin (de regula mai putin) reusite, iar acum vine o fata frantuzoaica sa-mi dea, de departe, clasa. Eu ajunsesem sa cred ca pozele de pe internet cu oua rosii vopsite natural sunt trucate.  I-am spus si ei toate astea si ne-am amuzat cum râcâim prin magazine dupa foi de ceapa, ca vanzatorii au prostul obicei de a decoji pe cit posibil ceapa pusa la vinzare.

Mi-a dat si mie metoda ei:

  • Se pun la fiert in apa rece foi de ceapa galbena, NU rosie. Mie, care imi facusem deja stoc de foi rosii, mi-a fost greu sa adun pe ultima suta de metri, foi galbene. Am gasit multe de ceapa roz, le-am luat, poate de acolo culoarea maronie a oualor.
  • Cand apa clocoteste, se adauga ouale, care e bine sa fie cit mai inchise la culoare. Ouale nu se spala in prealabil. Si eu, care an de an ma chinuiam sa le spal bine-bine cu detergent de vase ca sa le degresez…si tot imi ieseau patate.
  • se lasa la fiert 10 minute, se mai amesteca usor cu lingura, se stinge focul si se scot ouale. Metoda spune de clatire in apa rece, dar am renuntat la partea asta.

Mi-a placut mult metoda, ca simplifica lucrurile la maximum, asa ca am zis ca merg pe mana colegei. Si mi-au iesit oua cum se vad in poza.