Octombrie roz…Sau gri? Despre mamografiile de depistare.

Pentru ca luna octombrie zisa si lupta impotriva de cancerului de san vine iar sa ne bombardeze cu propaganda despre mamografii, pretinzind ca ar salva vieti, eu vin cu o veste proasta: depistarea NU salveaza vieti. Pentru ca nu e o masura de lupta contra cancerului, ci doar de depistare precoce a lui, ceea ce e cu totul altceva.  Iar ceea ce depisteaza precoce s-ar putea sa nici nu fie cancer sau sa dispara de la sine. Cred ca aplicarea sfaturilor unei femei salveaza mai multe vieti.

Bineinteles, acum citiva ani nu-mi puneam intrebari, credeam si eu ce mi se spunea. Pina am citit de pe blogul unei medic francez ca rozul lunii octombrie e mai degraba gri. Am citit si o carte recomandata acolo « No Mammo » de Rachel Campergue.  Cartea explica de ce  Octombrie roz e o mare operatiune comerciala, cine are interesul sa fie cit mai bine popularizata si de ce mamografiile de depistare precoce a cancerului nu sunt utile, ducind la false rezultate pozitive , contribuind la cancerizare prin expunere repetata la radiatii sau  inmultirea carcinoamelor  din cauza strivirii repetate a sanilor . Uitati aici o prezentare mai detaliata a cartii .

O sa va dau si linkul institutului Cochrane, care e un institut Independent (da, intentionat am pus un I mare). Uitati ce spun ei despre mamografii :in engleza aici sau in franceza aici. In romana din pacate traducerea e automata si foarte proasta.

Un colectiv independent de medici si cercetatori francezi  a creat un site despre mamografii . A publicat pe site niste brosuri foarte concludente, pe care le gasiti aici in engleza sau in franceza.

Si daca aveti rabdare, va recomand cu toata caldura un articol plin de umor, scris de o doctorita frantuzoaica. In el arata de ce depistarea , nu numai in cazul cancerului de san,  e de multe ori o falsa buna idee. E aici.

Eu va doresc multa sanatate ! Si daca sunteti interesat de cartea No Mammo, spuneti-mi si v-o expediez cu placere:  imi place sa imi trimit cartile interesante la plimbare in lume.

 

 

Publicités

Avem o pisica! Cum o hranim?

De citeva zile avem o pisica. Am suferit mult cind a murit cea pe care o aveam inainte si nici nu ne gandeam sa avem alta. Mai ales ca o pisica inseamna batai de cap cind plecam in vacanta si, in general, iti complica viata. Dar te pui cu copilul care de citiva ani vrea o pisica? Care-ti declara ca renunta la toate cadourile de Craciun si de aniversari timp de 10 ani, doar sa o aiba? Copiii astia au un talent innascut de avocat, asa ca ne-a convins. Iar pisica ne-a vrajit pe toti din casa, nu-i de mirare ca in Evul Mediu erau asa prigonite.

 

Luna
Micuta vrajitoare

 

Legat de articolul despre bacterii de acum citeva zile, cred ca-i inutil sa va spun ca pisica participa cu mare succes la circulatia bacteriilor de prin casa: se urca ba pe masa, ba pe paturi, ba daca nu suntem atenti isi baga nasul prin farfuriile noastre. Si nu se multumeste doar cu atit: ni le inoculeaza si intradermic , ca mai zgirie si musca atunci cind se joaca.

Ii multumesc Iuliei ca mi-a dat ideea sa scriu despre alimentatia unei pisici, nu cred ca m-as fi gandit de una singura 🙂

Cind am cumparat pisica, in drum spre casa de unde trebuia sa o luam, am trecut in fuga pe la magazin, sa-i luam litiera si niste mincare. In ziua de azi se gasesc atitea feluri de mincare pentru animale, ca esti pierdut printre rafturi. Am inhatat rapid ceva cu un ambalaj frumos colorat, special pentru pui de pisica, si dusi am fost.

Pisica a mincat cu pofta continutul conservei, dar m-am uitat si pe eticheta cu ingredientele. Situatia nu arata la fel de roz ca ambalajul.

Tot spun aici pe blog ce importanta e citirea compozitiei de pe eticheta, dar uite ca si eu mai am scapari. Compozitia (am cautat echivalentul romanesc al conservei) era urmatoarea:

Roro

Si ce vad aici?

  • In compozitie intra carne si subproduse animale (a se intelege zgirciuri, piele si alte materii dubioase). Si doar 4% din aceasta carne-subproduse   e reprezentata de carnea animalului al carui nume e indicat cu litere mari pe pachet
  • Uleiuri si grasimi, fara precizarea lor.
  • In ordinea importantei vin apoi cerealele. Ce nevoie are un pui de pisica de cereale? Daca era gaina, mai intelegeam.
  • Iar in final zaharuri. Ce sa spun, foarte important pentru o pisica sa manince zahar 🙂

Oricum, conserve o sa-i dam cit de rar. Pisica e un carnivor, noi o sa-i dam nici mai mult nici mai putin decit…carne. Pentru inceput am incercat cu inima de porc, ii place mult. Acum ii dam si cite putin lapte sau branza,  ii plac si ele. O sa-i mai dam cite un galbenus crud din cind in cind. Fiind pui, o hranim des (5-6 mese pe zi) si in cantitati mici.

La hrana uscata nici nu ne gandim, citisem mult despre compozitia mai mult decit dubioasa a ei, despre continutul ridicat de glucide care duce la obezitate si diabet. Chiar in vara am intilnit pe cineva cu un caine diabetic ce fusese hranit cu asa ceva. In plus e foarte usor sa amesteci in hrana uscata tot felul de minunatii, ca doar nu se vad. Iar odata animalul bolnav, stapinul se focalizeaza pe tratament fara a-si pune prea multe intrebari de unde vine boala. Exista si un site frantuzesc care si-a facut un scop din lupta contra hranei uscate pentru animale, pe care o numeste nici mai mult nici mai putin decit otrava.

Acum simt sa fac o precizare. Nu imi place sa spun prea multe despre mine, dar vad ca incet, incet, o fac. In ritmul asta, azi-miine o sa-mi pun poze in costum de baie 🙂 Studiile mele sunt de medic veterinar.  Asta ar putea sa va faca sa credeti ca stiu multe despre alimentatia pisicilor. Fals!  In cei 6 ani de facultate n-am invatat nimic despre asta, desi am invatat sa fac meniuri complexe pentru vaci, cai sau iepuri.  Deci un veterinar n-are mai multe cunostinte despre nutritia ciinilor sau pisicilor decit un om oarecare.  Poate lucrurile s-au schimbat , dar ma indoiesc. Stapinul ciinelui diabetic de care va spuneam, e veterinar. Eu cred ca nu-s rare cazurile cand un autodidact pasionat, stie mai multe despre un anumit subiect decit cineva cu o diploma in specialitatea de unde vine subiectul. Nu de alta, dar o diploma nu inseamna automat ca ai studiat subiectul respectiv, pentru ca asa cum bine zicea un prieten, un inginer nu tebuie sa le stie pe toate, trebuie doar sa stie unde sa le caute. Si oare de ce in societatea de azi am ajuns sa cerem sfatul specialistilor, in loc sa ne ascultam bunul simt? Veterinarul ne spune cum sa hranim animalul, pediatrul cum sa alimentam copilul, o multime de specialisti ne invata lucruri care tin de bunul simt.

Trebuie sa recunosc ca acum 10 ani nu-mi puneam intrebari , iar pisica traia cu conserve. Ii dadeam carne frecvent, iar hrana uscata extrem de rar, cind plecam in vacante. Variam des sortimentele de conserve si privilegiam hrana cumparata de la veterinar. Nu citeam niciodata ce scrie pe verso-ul ambalajului . Ma multumeam cu expresiile care-ti luau ochii:  » hrana sanatoasa », « ingrediente delicioase », « elaborata de experti ». Nu degeaba exista marketingul.  E simplu sa luam conserva, sa o deschidem, sau sa turnam citeva crantanele si sa rezolvam problema. Asa ne-a invatat industria ultimilor ani.  Dar « errare humanum est » si omul cit traieste invata. Iar logica imi spune ca nu-i normal ca un animal sa traiasca doar cu mincare industriala, ca nici noua nu ne-ar place asta.

Aproape terminasem de redactat articolul , cind mi-am amintit ca auzisem vag de un mod de a hrani animalele numit BARF. Imi trecuse pe linga urechi, era pe vremea cind nici nu ne gindeam sa mai avem vreun animal. Aseara am cautat putin sa vad despre ce-i vorba si  mi-am regasit acolo ideile. Am aflat ca hrana de gata pentru animale e chiar mai nociva decit imi imaginam, pentru ca elaborata pentru a valorifica la maximum deseurile industriei alimentare. Iar carnea folosita e de fapt faina de carne provenita din toate subprodusele industriei alimentare (carne de pui inseamna printre altele pene si gheare), centre de ecarisaj sau carnea perimata din supermarket-uri. Daca aveti animale, va las un link de prezentare a alimentatiei BARF aici, intreg sit-ul mi s-a parut foarte interesant. Nu pot sa nu remarc cum in ziua de azi suntem asa de conditionati de industrie, incit trebuie sa luam lectii de revenire la normal, la simplitate.

Cum in ultimii ani ne preocupa foarte mult si impactul ecologic pe care il avem, imi pare bine ca alegind sa hranim pisica aproape doar cu carne , evitam si ambalajele conservelor.  Polueaza mult 12 pliculete de pateu, mincate in ritmul de 2 pe zi.  Eu o sa merg direct cu un borcan in care sa-mi puna macelarul carnea. De o saptamina avem compostor la bloc, asa ca am cumparat litiera vegetala: ambalajul se recicleaza, iar litiera merge la compost.

Titlul initial al articolului fusese despre importanta citirii etichetelor, chiar si la produsele pentru animale.  Ma gindeam sa va spun putin despre asta. Eu sunt recunoscatoare pentru studiile de calitate ce le-am facut acum 10 ani: nu mi-au adus un loc de munca, dar m-au invatat multe. Printre altele si sa citesc corect o eticheta. De atunci am devenit mai vigilenta la cumparaturi alimentare.

Cum nu toata lumea stie cum se citeste eticheta cu compozitia, poate n-ar prinde rau o mica lectie. Trebuie retinut ca:

  • ingredientele apar in ordinea descrescatoare a cantitatii lor din produs. Adica la inceput cel care se regaseste in cel mai mare procentaj, urmatoarele sunt in cantitati din ce in ce mai reduse.  Asta ajuta sa ne reperam, chiar si daca procentajele nu sunt indicate .
  • daca intr-un produs se folosesc ingrediente gata elaborate, de exemplu maioneza sau pesmet, intre paranteze, imediat dupa numele lor, apar ingredientele acestora.
  • cu litere ingrosate sunt indicate ingredientele potential alergizante (de ex soia)

Acum, ca stiti bine cum se citesc etichetele, va propun un exercitiu simplu: luati un pachet de hrana de gata pentru animale si cititi cu atentie eticheta (compozitia, nu ceea ce va ia ochii pe ambalaj).  Ginditi-va dupa aia ca atit ciinii, cit si pisicile, sunt carnivore 🙂

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

« Aceste boli create de om » de Dominique Belpomme

M-am gandit mult daca sa scriu despre cartea asta, pe care am citit-o de curind. E genul  care te deprima face sa cazi pe ganduri. Multe din ce spune ori le stiam, ori le intuiam, dar e trist sa le vezi scrise negru pe alb. Imi imaginez ca e genul  pe care majoritatea oamenilor n-ar citi-o, iar cei interesati stiu la ce sa se astepte.

Autorul cartii (profesor de cancerologie ) afirma ca lumea asta se duce de ripa. In toata cartea ne prezinta cum si de ce se intimpla asta. Bineinteles, la final, ca sa nu ne lase totusi prada depresiei, ne propune niste solutii.  Toate astea au fost tiparite in 2004, asa ca depinde ce parte a paharului vedem: suntem mai aproape de momentul sfirsitului? Sau agonia e prelungita?

Medicina contemporana isi are originea in medicina egiptenilor, iar ceva mai tirziu, a vechilor greci. Hippocrate a fost primul care a enuntat teoria ca sanatatea si mediul sunt indisociabil legate. Din pacate in ziua de azi, medicina s-a departat de aceasta idee. Ea este tributara unui sistem economic care a exclus din obiectivele lui natura, morala, chiar si etica. Societatea noastra seamana cu un Titanic in care citiva danseaza, majoritatea dorm, altii se chinuie sa-l trezeasca pe capitan. Secolul 21 va fi ecologic sau nu va fi deloc, caci poluarea a ajuns astazi o crima contra umanitatii si mai avem la dispozitie maximum un secol ca sa salvam 10 mii de ani de istorie.

Numarul de decese provocate de cancer s-a dublat in Franta sau in tarile industrializate comparativ cu anii Primului Razboi Mondial.  Cauzele acestui fenomen sunt in numar de trei:

  • Cresterea continua a numarului de cazuri de cancer
  • Progrese terapeutice minore in ultimii 25 ani
  • Absenta unei politici de prevenire, adica de evitare a bolii suprimind factorii de risc

Cancerul e o boala produsa de mediu. Din pacate in ziua de azi se lupta contra bolii, dar nu si cauzelor care o produc. Sunt tratati bolnavii, nu si mediul inconjurator, care e el insusi bolnav. In tarile industrializate cancerul e o boala pe care noi o fabricam, o boala a civilizatiei. O boala artificiala, la fel cu multe altele cum ar fi sterilitatea, majoritatea bolilor cardiovasculare, obezitatea, multe din cazurile de diabet, infectiile nozocomiale, alergiile, astmul…Bolile de azi nu sunt aceleasi cu bolile de ieri si nu e sigur ca medicina le va putea eradica, asa cum a facut-o cu bolile infectioase.

Marea majoritate a cazurilor de cancer nu au o origine ereditara Pentru ca un cancer sa se manifeste e nevoie de factori endogeni (de natura ereditara) si de cei exogeni (legati de mediu). Cind exista factori ereditari care predispun la cancer, riscul de a dezvolta boala e, evident, mai mare, caci factorii de mediu interfereaza cu genele si creeaza mutatii, care stau la originea procesului de cancerizare. Dar cazurile complet ereditare sunt doar 5% din ansamblul lor.

Cancerul nu e o boala a batrinetii Oamenii in virsta se imbolnavesc mai frecvent pentru ca au o perioada de expunere la factorii cancerigeni lunga. Astazi se stie ca nu dozele masive de produsi cancerigeni duce la cancer, ci dozele mici, dar repetate. Mai importanta e durata de expunere. O doza masiva de produs cancerigen provoaca doar o criza de intoxicatie acuta, in timp ce doze mici dar repetate, pot provoca un cancer.

Exista 4 tipuri de cauze asupra carora ar trebui actionat daca vrem sa prevenim cancerul:

  • microorganismele (virusuri, bacterii, ciuperci, paraziti).
  • radiatiile (radioactivitatea, radiatiile solare, liniile de inalta tensiune, antenele parabolice si telefoanele portabile).
  • produsele chimice. Aici intra produsele care rezulta din activitatea umana (fum, gudroane, poluarea atmosferica,dioxine…), produsele folosite in agricultura(ingrasaminte,pesticide)  si produsele sintetice(lipiciuri, vopsele, produse cosmetice, coloranti, modificatori de gust, conservanti alimentari).
  • unele medicamente (estrogeni, anticonceptionale, unele tratamente care s-au dovedit cancerigene pe o perioada lunga de timp).

In afara de cancer, exista lucruri la fel de grave care se intimpla datorita poluarii:  frecventa tot mai mare a sterilitatii (mai ales masculine) si a malformatiilor congenitale  in tarile industrializate.

Asa ca intrebarea « Omul va dispare? » pare la prima vedere provocatoare, dar realitatea stiintifica dovedeste ca , din pacate, e foarte pertinenta.

Multe specii de animale salbatice au disparut si continua sa dispara. Din cele 10 milioane de specii care se presupune ca exista, noi cunostem doar o zecime,  adica 1.4 milioane. In fiecare an dispar 27 000 specii. Specii ! Padurile continua sa dispara in ritm rapid si mare parte din terenurile agricole sunt inutilizabile datorita degradarii solului. O treime din pestii salbatici e pe cale de disparitie. Si cine e la originea disparitiei speciilor? Omul. Care le extermina prin vinat si pescuit, care le distruge habitatul si care polueaza mediul. Iar poluantii pe care omul ii deverseaza in mediu nu sunt doar mutageni, ci si perturbatori hormonali: duc la tulburari de comportament sexual, malformatii si sterilitate. Exista o relatie de cauza-efect intre produsele chimice si disparitia speciilor. Cercetatorii au descoperit ca indivizii acestor specii se nasc cu malformatii sau sunt sterili.  Omul nu face exceptie: in unele zone industrializate, numarul spermatozoizilor din sperma umana a scazut la 50% fata de anul 1938. La asta se adauga cresterea numarului de cancere testiculare la tineri si malformatiile testiculare la copii. Aceleasi probleme apar si la crocodili sau la pesti, unde cancerul nu exista acum 50 ani.

Orice specie poate sa dispara. De la aparitia vietii pe  Pamint, multe specii s-au dezvoltat si apoi au disparut. Insa fenomenul, cu exceptia unor accidente, s-a petrecut lent, in milioane de ani. Situatia de acum e inedita, pentru ca omul e cel responsabil de extinctia brutala a mii de specii. Omul a uitat ca nu e decit un animal, situat in virful piramidei evolutive si ca nu e decit un chirias al acestei planete. Ca sa supravietuiasca, are nevoie de ansamblul speciilor aparute inaintea lui. Biologic, omul este un organism ca oricare altul, supus legilor naturii, deci n-are nici un motiv sa creada ca e o exceptie. Distrugind mediul, omul isi taie singur ramura pe care natura l-a asezat.

Nu trebuie sa ne amagim si sa credem ca, gratie tehnologiei, omul e exceptia de la legile evolutiei. Fiecare organism , fiecare specie, se supune legilor bilologice, care nu pot fi incalcate decit cu pretul mortii organismului sau speciei.

Una din amenintarile care il pindeste pe om este efectul pesticidelor asupra sanatatii lui.  Nedegradabile, ele se concentreaza in plantele pe care le mincam noi sau animalele a caror carne o consumam. Pesticidele se concentreaza tot mai mult in tesuturi, pe masura ce trec de la o specie la alta. Fenomenul de bioacumulare duce ca la sfirsitul lantului alimentar concentratiile sa se multiplice cu pina la 3 milioane.

Alta amenintare este incalzirea globala. Expertii s-au intrebat multa vreme daca ea chiar  exista cu adevarat. Astazi raspunsul e unanim: da, Terra se incalzeste. Problema care se pune e care va fi viteza cu care se va incalzi . N-avem decit sa observam Pamintul: la poli, banchiza se topeste, ursii polari dispar. In Africa deserturile cresc. In Europa de Est, Marea Aral seaca. Bineinteles, nu totul se datoreaza incalzirii, pentru ca ei i se adauga efectele distrugatoare ale omului. dar rezultatul e acelasi. Efectul de sera e la originea fenomenelor climatice actuale: inundatii si uragane care provoaca distrugeri tot mai mari. Si ce facem ? Ne pare rau, plingem victimile, mai luam cite o masura administrativa locala. Dar nu privim mai departe, nu vedem ca sfirsitul e aproape. In unele regiuni pinza freatica a disparut sau daca exista, e prea poluata. Planeta e bolnava, are febra, dar in loc sa luam niste masuri , preferam sa spargem termometrul ca sa nu mai vedem.

La inceputul civilizatiei, omul a respectat natura. Apoi a urmat etapa  in care a inceput sa utilizeze natura spre binele lui. Mai tirziu a urmat o faza mult mai grava, a tehno-stiintei. Aceasta a 3-a faza a insemnat ruperea completa a aliantei cu natura. Iar acum se profileaza faza de autodistrugere, in numele asa-zisului progres stiintific, un progres fara limite, care merge prea departe in numele credintei in tehno-stiinta. Viata noastra a devenit o lupta continua pentru progres, vrem sa ajungem tot mai departe, din ce in ce mai repede. sa traim din ce in ce mai confortabil cu un efort din ce in ce mai redus. Sa traim tot ma mult. Negam moartea. Negam chiar si existenta bolilor sau infrmitatilor, neacceptind cuvintele care le desemnau : orbii au devenit nevazatori, cancerul o lunga suferinta…

Si nu ne dam seama ca negind moartea individuala,  preparam moartea noastra colectiva.Refuzind sa vedem gravitatea problemelor de mediu si cit este de urgenta depoluarea lui ca sa eradicam bolile care sunt consecinta poluarii. O facem din egoism, in numele confortului imediat, fara sa ne pese de viitorul generatiilor care ne succed, in numele progresului tehnico-stiintific.

E doar o bucata din carte, o rezumasem mai demult, dar nu ma hotarisem sa o public. Insa fenomenele climatice deosebite din ultimul timp vin, din pacate, sa-i dea dreptate autorului. Si m-am gindit sa trag si eu un mic semnal de alarma. Mai departe cartea vorbeste despre limitele medicinei si iluziile pe care le vinde bolnavilor. Apoi extrapoleaza cancerul la intreaga noastra societate, care e bolnava. E multa filozofie acolo, mi-a placut, dar ma opresc aici.

 

 

 

 

 

 

 

 

De ce nu mi-e frica de bacterii

Scrisesem postul asta acum citeva luni. Initial nu am vrut sa-l public, zicindu-mi ca in general lumea nu gindeste ca mine. Dar azi mi-am spus ca daca pun pe un singur om pe ginduri, imi ajunge. Asa ca risc 🙂

Dupa ce mi-am terminat studiile, am lucrat intr-un laborator.. Era un laborator de control alimentar Acolo am vazut salmonele, streptococi si stafilococi si alte bacterii de care lumea se ingrozeste . Masa de prinz ne-o luam in aceeasi incapere in care cultivam respectivele bacterii. Nu ma stresa deloc atmosfera , nu m-am gindit nici o clipa ca as putea lua niste microbi cu mine, acasa. Bineinteles, aveam halate si munca o faceam in conditii stricte de sterilitate.

Poate ar trebui sa explic putin ce se intimpla in laboratoarele de microbiologie. Ca sa vedem daca probele sunt contaminate , in general se foloseste o veche metoda : cea a culturii.

O cantitatate infima din proba recoltata, se insaminteaza pe asa numita placa de cultura, care contine un mediu (un strat de 2-3 mm ) ce ofera hrana bacteriilor, astfel incit dupa o incubare la 37°, din fiecare bacterie initiala se dezvolta cite o colonie , vizibila cu ochiul liber. Fiecare specie de bacterii formeaza o colonie caracteristica ca aspect (forma, culoare, marime etc) iar unele au miros dupa care sunt imediat identificate (specia Pseudomonas, de exemplu are un miros extrem de caracteristic).

Dis de dimineata munca in laborator incepe cu « citirea » placilor cultivate in ziua anterioara. Unele bacterii n-au nici o semnificatie patologica, noi le cautam doar pe cele patogene (Streptococ, Stafilococ, Pseudomonas, Salmonela, etc, sunt un numar destul de restrins). De multe ori, chiar in aceeasi familie, doar unele sunt patogene :  la suprafata pielii, in gura sau in nas avem o multime de Streptococi comensali, adica stau cuminti si-si fac viata acolo fara sa ne deranjeze cu nimic. Asadar la citirea placilor se urmareste prezenta unor colonii caracteristice de germeni patogeni : daca nu exista, rezultatul e negativ .

placi
Asa arata placile. Cele selective au diferite culori, in functie de substanta continuta. Scuzati calitatea pozei, in lipsa de altceva, am fotografiat imaginea tiparita a lucrarii mele de diploma

 

Daca se banuieste prezenta unor germeni patogeni , fiecare colonie suspecta e insamintata mai departe pe placi speciale, selective, care contin substante ce favorizeaza cresterea unei singure specii bacteriene. Deci in caz de rezultat pozitiv, timpul de analiza e , evident, lung : placile selective se lasa iar la incubat , dupa care urmeaza procese mai complexe de identificare cu precizie a speciei bacteriene sau in caz de analize umane , o antibiograma . Antibiograma e tot o cultura : bacteria respectiva se cultiva in prezenta de antibiotice, daca nu creste nimic, antibioticul e eficace.

Laboratoarele au in frigider, in eprubete ,ca intr-o biblioteca , toate speciile de bacterii patogene care s-ar putea gasi in urma culturii.

10 ani mai tirziu, in Franta , diploma mea nefiind recunoscuta, am reusit la un moment dat sa fac o munca oarecum asemanatoare cu ceea ce facusem : intr-un laborator de analize medicale. Aici, marea diferenta fata de Romania era ca toata lumea isi facea munca cum putea, cit despre conditiile de sterilitate n-are rost sa discutam, multe erau doar de ochii lumii. Am vazut analize cu rezultate puse din burta, am vazut reactivi care se foloseau desi erau expirati de luni de zile , am vazut … destule. Nu lucram cu manusi pe partea de hematologie (analize de singe), nimeni nu lucra, in naivitatea mea nu m-am gindit ca poate ar trebui, desi puneam mina pe eprubete de singe pentru carea faceam teste sida sau hepatita B. In partea de bacteriologie nu exista nimic pentru dezinfectat, unica hota nu se folosea , ca era veche si nu mai era buna decit de raspindit bacterii in aerul ambiant (mi s-a atras atentia sa nu cumva sa-i dau drumul). Cum am spus, diferenta fata de Romania era ca aici era vopsit bine gardul pe dinafara : laboratorul in care lucram avea toate certificatiile necesare si din punct de vedere birocratic, totul era perfect.

Mincam intr-o incapere separata, dar tot cu halatele pe noi, iar colegele isi spalau si puneau la uscat tacimurile printre sticlaria de laborator sau pipetele folosite la reactivi.

Anii au trecut, la un moment dat am facut niste studii aici. In cadrul stagiului, am lucrat tot intr-un laborator. Acolo se lucra steril, serios, ca in Romania. Cum ne ocupam de analiza apei , vedeam nu o data Legionela…poate ati auzit de boala numita legioneloza. Nici acolo nu-mi era frica, lucram cu diverse bacterii , le cultivam, dar nu m-am gindit nici un moment ca as fi in vreun pericol.

Apoi mi s-a nascut al treilea copil si n-am avut destul lapte sa-l alaptez, i-am dat completare, ca celor mai mari. Moasa mi-a zis ca in epoca asta nu se mai practica sfinta sterilizare a biberoanelor, pe care o aplicasem cu mult sirg la biberoanele fratilor mari. Asa ca n-am sterilizat nici un biberon : le spalam cu grija doar, ba de mina, ba de masina, le lasam sa se usuce…si gata. Bineinteles ca la copilul nr 3 am fost si mai relaxata, conform anecdotei ca daca la primul cade suzeta pe jos o iei o speli si o dezinfectezi, la al doilea o iei doar, la al treilea trimiti ciinele sa o aduca. De unde la primul spalam de mina si calcam hainele ca sa se « dezinfecteze », la al treilea hainele mergeau direct in masina , cu ale noastre . Acum mi se pare logic, nu stiu de ce ar trebui sa se dezinfecteze.

In urma tuturor experientelor astora, pot sa afirm ca mie nu mi-e frica de microbi. Nu dezinfectez nimic, n-am dezinfectante acasa : daca e curat imi ajunge. Cumpar lapte de la piata si nu-l fierb niciodata, spre disperarea medicilor din familie care imi prevestesc tuberculoza…dar ia ghiciti cine a avut salmoneloza in anturajul nostru? Nu noi. Ci tot aia care dezinfecteaza de zor si se feresc de bacterii. Bineinteles, faptul ca sunt relaxata nu inseamna ca nu respect regulile de igiena , de exemplu evit contactul dintre carnea de pui si alte alimente si obiecte(asta de cind lucram in control alimentar mi se trage). Dar imi folosesc logica si bunul simt. Ranile se vindeca de la sine : daca sunt murdare le spal cu apa si sapun . Nu presar pe ele pudre dezinfectante sau cu antibiotice, se descurca organismul si singur. Nu luam dezinfectante gastrice daca unul din noi are (extrem de rar)  enterita. Si in nici un caz nu luam antibiotice la o durere de git sau raceala mai puternica.

Cartile citite in ultima vreme mi-au confirmat justetea observatiilor mele empirice. Le recomand in special pe urmatoarele :

  • Giulia Enders : Sarmul discret al intestinului.
  • Alanna Collen : Prietenele noastre bacteriile (nu cred ca exista traducerea in romana).

Pe foarte pe scurt ce am retinut : bacteriile din intestin sunt mai numeroase decit celulele corpului nostru, ceea ce naste intrebarea daca nu ele ne conduc pe noi.

Oamenii au aparut pe Pamint pe cind bacteriile erau deja prezente, deci convietuim cu ele de mii de ani. Indepartindu-le , rupem un echilibru. Folosind dezinfectante, eliminam toate bacteriile , asa ca bacterii « rele » pot veni sa ia locul celor bune, care aveau rolul de paznici. Dupa o cura cu antibiotice distrugem toate bacteriile prezente in intestin, care convietuiesc acolo pasnic, deci din nou rupem un echilibru, iar consecintele inmultirii bacteriilor patogene in urma tratamentului sunt numeroase. Una dintre ele e ingrasarea. Crescatorii industriali de porci profita de acest efect, tratind porcii , ca sa-i ingrase mai rapid.

Tot dezinfectind, selectam de fapt bateriile cele mai rezistente. Unde se gasesc cele mai de temut bacterii? In spitale, de unde bolile nozocomiale.

Acum ceva timp am vazut un film foarte interesant despre dezastrele agriculturii intensive : tratamentele solului au distrus bacteriile care il populau, asa ca acum suprafetele folosite in agricultura sunt sterile, ceea ce are ca si consecinta un randament in scadere, desi se folosesc doze tot mai mari de ingrasaminte, cu rezultate tot mai slabe.

Asa ca la noi in casa convietuim pasnic noi si bacteriile noastre. Ba chiar le si inmultesc : maia, bors, alimente fermentate, iaurt, chefir…

Voi ce parere aveti despre toate astea ?

 

 

Cum ne pazim de undele telefoanelor portabile

Fiica mea isi ia in ultimul timp de la biblioteca tot felul de carti pe care i le iau la citit. Una din ele e foarte interesanta si as vrea sa vorbesc despre ea pe larg,asa ca o sa-i dedic un articol lung

Insa alta, cu titlul « Désintoxiques-vous » , scrisa de o doctorita , Véronique Vasseur, in colaborare cu o jurnalista e un fel de ghid care arata cum ne putem pazi de agresiunea diversilor agenti din mediul care ne inconjoara: poluarea din aer, apa sau alimente, imbracaminte , cosmetice, undele electromagnetice… Unul din paradoxurile vietii moderne e ca progresele stiintei, medicinei sau ale igienei au dus la reducerea mortalitatii in tarile dezvoltate, insa au facut ca unele patologii grave sa devina mult mai frecvente.

Asa ca m-am gindit sa va prezint cite putin din cartea asta, in general lucruri pe care nu le stiam. Asadar, azi, despre telefoanele mobile.

Inca nu se stiu efectele pe termen lung al radiatiilor provocate de telefoanele mobile. Desi acum citeva luni am citit o stire cum ca justitia italiana a recunoscut responsabilitatea telefonului portabil in aparitia unei tumori cerebrale benigne la un angajat obligat prin natura muncii lui sa telefoneze mult .

Oricum, niste masuri de precautie nu prind rau . Aceastea ar fi:

Nu aproape de cap: in afara de casca, puteti lua si alte masuri simple cum ar fi sa schimbati frecvent telefonul de la o ureche la alta

Nu dormiti cu telefonul in apropiere: undele emise interfereaza cu undele cerebrale, ceea ce duce la tulburari de somn, pierderi de memorie, dureri de cap, ameteli.

A se utiliza cu moderatie: evitati conversatiile prea lungi (de dorit a nu se depasi 3 minute), conversatiile  inutile. Dezactivati conexiunea Wi-Fi si notificarile

Preferati telefoanele fixe. Inlocuiti pe cit posibil telefonul tip DECT cu unul cu fir.

Evitati sa vorbiti in zone cu receptie proasta (in interiorul masinii, ascensorului, metrou, parcare subterana…). Ca sa mentina calitatea transmisiei, telefonul creste automat puterea de emisie, deci nivelul de unde.

Nu va deplasati in timp ce vorbiti. Nici macar pe jos, pentru ca telefonul emite mai putenic, in incercarea de a gasi antena cea mai apropiata. Evitati sa telefonati cind va deplasati in tren sau masina, pentru ca mobilul intra succesiv in contact cu relee diferite, pe care le cauta marindu-si emisia. Evitati sa vorbiti din masina (undele se reflecta si se concentreaza intr-un spatiu mic: efectul Faraday)

Atentie la persoanele sensibile Mobilul trebuie tinut  la minimum 15 cm de implantele electronice (pacemaker, pompa de insulina…).

Pentru femeile insarcinate sau adolescenti : evitati pastrarea telefonului la nivelul taliei si in general evitati pe cit puteti utilizarea lui si a undelor wifi.

Pentru copii, riscul e mare din cauza de:

  • oase si tesuturi mai fine, care duc la o patrundere mai adinca a undelor
  • organism in dezvoltare, deci mai vulnerabil
  • o expunere mai lunga in cursul vietii, daca se incepe de la virste fragede

Deci evitati sa imprumutati telefonul copiilor, ca sa se joace. Stati la distantade copiii mici sau femei insarcinate atunci cind folositi telefonul.. Cumparati-le copiilor telefon cit mai tirziu. Nu inainte de 13 ani. Pentru copiii care au mobile, invatati-i sa nu le poarte in buzunar, aproape de corp, si sa nu le foloseasca decit atunci cind e absolut necesar.

Stingeti mobilul cind nu-l folositi sau puneti-l in mod avion. Altfel tot la 10 minute trimite unde la antena cea mai apropiata.

Aparatele de supravegheat bebelusi. Nu se stie ce efecte au undele asupra bebelusilor, dar se presupune ca acestia sunt foarte sensibili. Mai precaut ar fi ca expunerea la unde sa fie cit mai limitata . Preferati aparate analogice si plasati-le la cel putin 1m de patut, reglindu-le ca sa emita doar in cazul in care se aude vreun zgomot.

Nu trebuie sa uitam ca , daca nu se vad, undele sunt si inofensive. Si radiatiile X la inceputurile descoperirii lor se foloseau  fara nici un discernamint. Toate masurile astea sunt simple de aplicat si de bun simt.

Eu le aplicam cu strictete pe cind copilul mic era bebelus, dar cu timpul am mai lasat de la mine. Mai ales de cind anul trecut (ca pina atunci am rezistat) am descoperit smartphone-ul 🙂  Pina la smartphone ma tineam tare si spuneam ca un telefon e facut sa telefonezi, ce poze sau alte smecherii??!!

Copiilor le-am luat telefoane tirziu (14 ani: din motive de naveta la liceu, , apoi 17 ani ), cel mic are aproape 10 ani, inca nu se pune inca problema.

Am incercat sa folosesc un telefon cu fir acasa, dar am abandonat dupa vreo luna, ma deranja ca nu puteam sa-l mut oriunde . Repede se mai obisnuieste omul cu binele, cind ma gindesc ce bucurie a fost in casa noastra cind am avut primul telefon (cu cuplat…ca asa era pe vremea aia). Si invirteam la rotita aia ca sa formam cifrele, iar acum nici unul cu butoane nu ma satisface.

Mi se intimpla des sa-mi uit telefonul acasa, alteori il las intentionat .Ma amuza femeile care-si poarta portabilul in buzunarul din spate de la blugi, n-am facut asta niciodata. Oi fi prea baba pentru asa ceva 🙂

Voi ce relatie aveti cu mobilul? Aplicati vreunele din masurile de protectie?

 

 

 

 

 

Nici la altii nu e mai bine

Ma gindeam azi dimineata, cind veneam de la scoala copilului , ca noi, romanii, avem un complex de inferioritate bine inradacinat. Credem ca in Romania totul e rau si idealizam alte neamuri.  Dar nu-i iarba mai verde la vecin.

Bunaoara , vin alegerile prezidentiale . Toata lumea discuta despre politica .Pe vremuri asta se facea evenual intre prieteni, si doar, in treacat. Acum se face politica chiar si in sala de asteptare la medic, ceea ce spune multe. Pentru ca de data asta ai de ales intre ciuma si holera , iar votul probabil va fi un vot contra…nicidecum pentru cineva.

La scoala, orice initiativa se vrea a fi luata, primaria raspunde ca nu sunt bani. Nu de mult, parintii cereau un compostor, pentru ca se arunca multa mincare la cantina. Nu s-a aprobat, am scris primariei spunindu-le ca un compostor e ieftin,  mi s-a raspuns ca pentru asta trebuie angajat cineva, n-au resurse . Tot la scoala, din cauza planului vigipirat (contra atentatelor), copiii nu mai au voie sa-si lase bicicleta sau trotineta in locul din spatele scolii, inchis si prevazut cu o bara, asa ca zilnic vad biciclete si trotinete lasate care cum si prinse de stilpii din fata scolii.

Ne zicem ca in Romania e murdar, dar n-am vazut sosea in zona pariziana care sa nu fie plina de gunoaie pe margine. Si nu asa , unde si unde, cind zic « plina » nu exagerez. La fel si strazile Parisului.

De fapt toate filozofarile mele, au pornit de la faptul ca ne imaginam parintii straini mai buni decit cei romani. Vedeam azi dimineata o mama mergind la 2m in fata copilului urlind si in lacrimi, ca si cind copilul n-ar exista. Am auzit-o dupa o vreme tipindu-i « taci , termina! ». Mamele frantuzoaice mi se par foarte urlatoare, si asta o spun eu care-mi mai ies uneori din pepeni si mai tip. Rabufnesc din senin pe strada, in vazul tututuror, ma intreb ce-o fi la ele acasa.

Mi-am adus aminte ca situatia asta o vad des, chiar copilul propriu mi-a atras atentia ca «  la mamele astea nici nu le pasa de copil ». Si atunci m-am gindit la toate mamele pe care le vad zilnic si care merg in fata ca si cind copilul n-ar exista, care tirasc de brat unul sau mai multi copii, care trag cite o palma urlind de mama focului, care isi consoleze copilul dupa ce s-a lovit cu un « ti-am spus eu »  plin de ura, si chiar si la cele care-i trag una zicind « acum ai motiv sa plingi ». Toate astea le vad, aici, la o scoala relativ buna intr-un cartier bun. Tin minte ca anul trecut vedeam zilnic o mama care-si aducea fetita (colega de clasa a copilului) mergind la 2m in fata ei si vorbind tot timpul la telefon. N-am vazut-o niciodata , dar niciodata vorbindu-i ceva fetei, mai urla la ea uneori cind raminea prea in urma. Fata saraca era si la scoala oaia neagra a clasei, avea probleme de concentrare. In naivitatea mea ma gindeam ca poate mama ei are ceva slujba de mare raspundere, de n-am vazut-o altfel decit vorbind la telefon dar am aflat ca e o simpla angajata la farmacie.

Sa va mai spun de parintii care uita sa le puna de mincare copiilor cind ies toata ziua cu clasa ? Ca cei care uita sa le puna tenisi sau sa-i imbrace de carnaval cind sunt anuntati din timp poate au o scuza. Sau de cei care atunci cind au activitate de role cu grupa, le pun copiilor patine care nici macar nu se inchid ?

Am scris toate astea rapid si enervata de ce am vazut si vad zilnic. Imi dau seama ca desi pot spune ce-mi trece prin cap, ma autocenzurez de multe ori.  Poate daca stau mult, nici nu public articolul, dar zic ca asa subiectiv cum e, poate constitui un punct de plecare la o discutie despre cum e pe la voi , m-as bucura sa stiu parerile voastre.

 

 

Lista de lectura pentru liceenii francezi dar nu numai

Acum citiva ani, am gasit pe site-ul unui liceu bun din Paris o lista de lectura.

Se spunea acolo ca ar fi de dorit ca fiecare elev care ajunge la ei sa aiba un mic bagaj cultural, mai ales in ceea ce priveste literatura. . Lista e indicativa, cine vrea sa se inspire .

Cum in Romania nu am studiat decit literatura romana, iar din alti autori n-am facut-o in mod organizat, lista mi-a prins bine si mie, nu numai copiilor mei. Mai mult, am impartit-o si altora, care s-au aratat interesati.

Am copiat-o si adaptat-o. La opere mai cunoscute am pus titlul doar in romaneste, la altele am lasat titlul original, insa la citeva am lasat titlul francez, pentru ca n-am gasit varianta tradusa in romana. In lista autorii apar doar cu numele de familie, am lasat-o si eu asa.

 

EVUL MEDIU, SEC XVI si XVII : 

  •  Chrétien de Troyes : Yvain ou le chevalier au lion ( Yvain cavalerul cu leul). Perceval ou le roman du Graal (Cavalerul Perceval).
  •  Corneille : Cidul. Horatiu.
  •  La Fontaine : Fabule.
  • Mme de Lafayette : Principesa de Clèves.
  • Molière : Les Fourberies de Scapin ( Vicleniile lui Scapin). Les Femmes savantes (Femeile savante). Avarul. Les Précieuses ridicules (Pretioasele ridicole). Georges Dandin. Le Médecin malgré lui ( Doctor fara voie). L’Ecole des femmes (Scoala femeilor). Le Malade imaginaire( Bolnavul inchipuit)
  • Perrault : Povesti
  •  Racine : Andromaca

 

SEC XVIII : 

  •  Beaumarchais : Barbierul din Sevilla
  •  Marivaux : Insula Sclavilor si alte piese
  •  Voltaire : Zadig (Zadig sau Optimismul). Micromégas (Micromegas) 

 

 SEC XIX : 

  •  Balzac : Le Colonel Chabert ( Colonelul Chabert). Ferragus. Eugénie Grandet. Le Chef-d’oeuvre inconnu (Capodopera necunoscuta)
  •  Barbey d’Aurevilly : Le Bonheur dans le crime (Fericirea prin Crima)
  •  Comtesse de Ségur : Les Malheurs de Sophie ( Necazurile Sofiei)
  •  Dumas : Cei trei muschetari
  •  Flaubert : Trois contes ( Trei povestiri)
  •  Gautier : Le Roman de la momie ( Romanul Mumiei)
  •  Hugo : Notre-Dame de Paris. Quatre-vingt-treize. Ultima zi a unui condamnat la moarte. Mizerabilii. Les Contemplations
  •  Maupassant : Boule de Suif. Pierre et Jean (Pierre si Jean). Une Vie ( O viata). Le Horla. povesti fantastice sau nuvele realiste…
  •  Mérimée : Carmen. Colomba. La Vénus d’Ille (Venus din Ille)
  •  Stendhal : Vanina Vanini
  •  Verne : tot ce doriti
  •  Zola :La Paradisul femeilor. Germinal. Thérèse Raquin

 

SEC XX :

  • Alain-Fournier : Le grand Meaulnes (Cararea pierduta).
  •  Anouilh : Antigona
  •  Aymé : tot ce doriti
  •  Barjavel : Ravage ( Cataclismul). La Nuit des temps (Noaptea Timpului)
  •  Beauvoir : Memoriile unei fete cuminti
  •  Bazin : Vipère au poing ( Vipera sugrumata)
  •  Camus : Ciuma
  •  Cohen : Un Livre de ma mère (Cartea mamei)
  •  Colette : La Chatte (Pisica). Sido. Les Vrilles de la vigne (Circeii de vita)
  •  Feydeau : Feu la mère de Madame
  •  Gary : La Promesse de l’aube
  •  Gide : La Porte étroite (Usa ingusta)
  •  Jarry : Ubu rege
  •  Le Clézio : Désert (Desertul). Le Rêve mexicain.
  •  Mauriac : Le Mystère Frontenac (Misterul Frontenac). Le Sagouin. Thérèse Desqueyroux. Génitrix
  •  Queneau : Zazie dans le métro (Zazie in metrou). Exercices de style (Exercitii de stil)
  •  Vian : Spuma zilelor

 

AUTORI ANTICI :

  •  Apuleius : Metamorfoze
  •  Aristofan : Lysistrata. Viespile
  •  Homer : Iliada. Odiseea
  •  Euripide : Medeea. Electra. Andromaca. Oreste
  •  Ovidiu : Metamorfoze
  •  Petrone : Satiricon
  •  Sofocle : Antigona. OEdipe rege

 

 AUTORI STRAINI :

  •  Calvino : Marco Valdo
  •  Christie : orice
  •  Hemingway : Batrinul si marea
  •  Hoffmann : Povestirile lui Hoffman (dupa care s-a facut libretul operei lui Offenbach)
  •  Huxley : Minunata lume noua
  •  Kafka : Metamorfoza
  •  Orwell : Ferma animalelor. 1984
  •  Perez-Reverte : Tabloul flamand
  •  Poe : nuvele fantastice
  •  Puskin : Dama de pica. nuvele
  •  Shakespeare : Romeo si Julieta. Mult zgomot pentru nimic. Visul unei nopti de vara
  •  Stevenson : Comoara din insula. Dr Jekyll si Mr Hyde
  •  Twain : Aventurile lui Tom Sawyer
  •  Zweig : Jucatorul de sah. Amok

Mie mi se par multe. Si nu v-am dat lista de opere filozofice pentru elevii care termina liceul !

 

Jocuri pentru a citi mai usor notele muzicale

In Franta multi copii studiaza un instrument muzical: cel putin la noi in zona, fiecare oras are „conservatorul”lui. Prin „conservator” , aici se intelege o scoala de muzica, unde se practica un instrument.

In general depind de primarii, care subventioneaza o parte din cheltuieli, astfel parintilor le revine o suma relativ mica. Pretul depinde asadar de oras , mai bine zis de subventia acordata de primarie. In unele orase, conservatoarele sunt luate cu asalt, asa ca nu toti copiii pot avea un loc sau nu pot studia instrumentul pe care si-l doresc. O prietena din Paris imi spunea ca la ei s-a stat la coada de cu seara pentru inscrierile care incepeau a doua zi dimineata. Si eu care credeam ca pe aici nu se fac cozi. Daca uiti cumva de ziua inscrierii, slabe sanse sa mai prinzi un loc ca elev nou. Elevii vechi au loc asigurat, insa in nici un caz n-au voie sa uite sa se reinscrie si ei in intervalul de timp alocat….altfel au pierdut avantajele.

Nu numai copiii studiaza la la conservatoare, ci si adulti, si nu putini.

Copilul meu a vrut sa studieze pianul, dar in oras la noi nu erau locuri. Asa ca am ales varianta de a-l inscrie in orasul vecin, la o scoala de muzica privata, al carei statut e de asociatie. Costa mai scump, dar ai loc.

In general studiul consta intr-o ora de solfegiu si jumate de ora de instrument pe saptamina. In primii ani e obligatorie si o ora de cor pe saptamina. La cei mai mari se fac uneori in plus si ore de ansambluri de instrumente. Din cind in cind copiii prezinta cite o auditie cu public.

Multe lucruri depind de conservator, mai bine zis de directorul lui: daca au sau nu cursuri de adulti(locuri putine inseamna privilegiat copiii), daca si in ce masura se face solfegiu, daca si cit timp e obligatoriu corul. De exemplu la noi in oras, pentru a incepe pianul trebe sa ai deja un an de solfegiu facut, in orasul vecin se incepe direct pianul si solfegiu abia in anul doi de pian.

Studiul e organizat in cicluri . La sfirsitul fiecarui an copiii vor promova (sau nu) in functie nu numai de rezultate, dar si de politica scolii.  De exemplu  copiii mei care acum sunt adulti au renuntat pe vremuri sa mai faca instrument la conservatorul local, pentru ca desi  lucrau bine, au lipsit cam mult de la orele de cor , care erau inca obligatorii in al 4-lea sau 5-lea an de conservator. Acolo unde merge acum copilul (mai) mic, corul e obligatoriu doar in primii 2 ani .

Mie una imi place educatia  muzicala oarecum generalizata, fara a verifica daca ai sau nu ureche muzicala. Parca asistind la toate orele de pian ale copilului, mi s-a dezvoltat intr-o oarecare masura un simt muzical pe care eram convinsa ca nu-l am. Pentru ca n-am pic de ureche muzicala.

De fapt am scris toata povestea asta lunga doar ca sa spun ce am aflat de curind. Copilul meu nu e prea dibaci in a citi notele. Asa ca profesoara mi-a propus sa il las sa se joace la jocul http://www.solfego.fr/   ” Spunea ca multi elevi de-ai ei au progresat vizibil. Noi folosim doar partea „lectura de note ».

Cum pe telefon nu mi se pare ca merge prea bine, am gasit aplicatia SolfaRead.

Va dati seama ce bucurie pe capul copilului,ca nu numai ca il las sa se joace pe ecrane, ci chiar il incurajez sa o faca!

Sistemul educativ in Franta: scoala primara

 

Scoala primara dureaza 5 ani : CP, CE1, CE2, CM1, CM2. Adica curs preparator, curs elementar 1 si 2, curs mediu 1 si 2. Programul e dimineata 8.30-11.30 si dupa-amiaza 13.30-15.45. Miercurea doar dimineata. Majoritatea copiilor ramin la cantina in pauza de la prinz. Dupa scoala se poate face asa numitul « étude » : copiii isi fac lectiile intr-o clasa supravegheata de o persoana. Cantina e cu plata si s-a tot scumpit de-a lungul anilor, astfel incit acum e de 5 euro tarif intreg. Sunt reduceri, dar n-as vrea sa avem asa un venit mic incit sa avem vreo reducere. La etude acum costa, pe vremuri era gratuit.

Scoala noastra e la 6 minute de mers pe jos , dar cel putin in primii 3 ani, toti copiii sunt insotiti de parinti la dus si la intors. Ba multi vin cu masinile si opresc in fata scolii, lasind motorul aprins pina duc copilul la poarta. In fiecare dimineata ma indignez de mirosul de gaz de esapament din fata scolii. Si iar o sa spun ca pe vremuri (10 ani) nu era asa, copiii veneau pe jos. Prin clasele mai mari , copiii incep timid sa mai circule singuri, desi unii parinti isi insotesc copilul pina termina scoala primara.

Unele clase au un dublu nivel, mai frecvent CP/CE1. Acum al meu e in clasa dublu nivel CM1/CM2. Asta inseamna clase mai mici (25 ), cu elevi autonomi , capabili sa lucreze singuri in timp ce invatatoarea se ocupa de celalat nivel.

Ceva diferit de Romania e « saltatul de clasa ». Mai des din CP in CE1, dar nu e exclus nici la alte nivele. Copiii care stiu sa citeasca, in loc sa faca CP-ul, trec direct in CE1. Unii sar si cite 2 clase, nu neaparat in acelasi an.

Clasa nu se repeta decit in anumiti ani scolari, dar nu stiu bine care. Nu ramine repetent decit un copil care are oarecare potential, adica sanse sa progreseze. Daca se considera ca nu e cazul, trece mai departe si continua sa deranjeze clasele prin care trece.

In fiecare an se schimba atit invatatoarea cit elevii dintr-o clasa. Ceea ce e un lucru foarte bun pentru elevi : se obisnuiesc cu diverse stiluri de oameni si in general cunosc aproape orice copil din scoala.

Inscrierea se face automat de la gadinita, teoretic parintele nu mai trebuie sa faca nimic. Copiii sunt arondati la o anumita scoala functie de domiciliu. Se accepta derogatii in functie de locul de munca al parintilor sau daca o alta persoana se ocupa in timpul zilei de copil. Cred ca se accepta derogatii usor pentru ca in caz de sub-efectiv se desfiinteaza o clasa , deci o invatatoare ar pleca iar restul claselor ar fi mai aglomerate.

Toti incep scoala in anul calendaristic in care implinesc 6 ani. Punct. Asta e regula.

Parintele roman proaspat venit in Franta e entuziasmat : temele scrise sunt interzise(unele invatatoare de moda veche mai dau totusi uneori cite o fraza de scris, cite o problema de rezolvat), in vacanta nu sunt teme,nici lecturi obligatorii, bani se dau daca vrei pentru « cooperativa » , putini, la inceput de an.

La inceput de an se face o sedinta cu parintii, unde se explica in mare cum va decurge anul scolar, totul e la modul general, nu se dau nume . Elevii au o lista de rechizite de cumparat, dar majoritatea caietelor le primesc de la scoala, cu numele lor scris frumos pe eticheta. Nu se fac concursuri, ca in Romania. Copiii fac in cadrul scolii 20(sau 16 nu-mi mai amintesc bine) de sedinte de inot, sunt dusi-adusi cu autobuzul la piscina, unde monitorii se ocupa cu rabdare de copiii impartiti pe grupe, in functie de nivel. Apoi mai au diverse activitati , gen gimnastica la o sala, cu profesor de gimnastica, citeva ore de arte plastice cu o persoana venita special . Deci la inceput toate sunt bune si frumoase, tu, ca parinte te feliciti ca nu ti-ai supus odorul stresului si sistemului din Romania.

DAR….ca este un dar…

Dupa o vreme iti dai seama ca nu fac mare lucru la scoala. Ca in clasa a 4-a copilul tau nu stie inca tabla inmultirii. Si in ciuda eforturilor tale de a repeta cu el, nu vrea, ca doar la scoala nimeni nu-l obliga. Parerea mea e ca sistemul scolar francez face din copii niste lenesi.

Totul e facut ca cei slabi sa ajunga la un nivel acceptabil. Stacheta e pusa foarte jos. An de an se schimba pogramele si se scot bucati din materie.

Manuale nu sunt, decit extrem de putine, de multe ori nu vin cu ele acasa. Se transmit de la un an la altul. Anul asta n-am avut nici un manual, doar caiet de matematica, primit de la scoala, care, bineinteles nu se mai transmite altora, pentru ca se lucreaza pe el. In rest scriu in caiete sau primesc multe fotocopii.

De cind suntem aici, am vazut cu ochii mei cum nivelul a scazut , si iar a scazut.

Anul asta principalele subiecte abordate la sedinta cu parintii au fost :

-Programa foarte prost facuta . Asa ca invatatoarea va face cu ei la istorie perioadele care au fost scoase din programa, doar ca ssst, daca vine inspectie sa nu ne miram ca vor face altceva

-Lipsa de bani, primaria nu da bani, asa ca nu se fac iesiri, nu se mai fac « clase verzi »

Pe vremea cind copiii mei care acum sunt mari frecventau scoala primara, se faceau frecvent « clase verzi », adica plecau pe cite o saptamina in locuri unde faceau scoala si studiau tot felul de lucruri la fata locului. De exemplu in Bretania : invatau despre maree, despre scoici, vizitau locul unde se extrage sarea din apa de mare, etc.

-Antrenamentul in caz de atac terorist. Daca pina acum se facea regulat antrenamente contra incendiilor, contra catastrofelor naturale, acum a aparut si asta. Ti se face pielea de gaina, desi e un lucru bun. Asa ca s-au facut antrenamente ca sa stie copiii sa stea in clasa, in intuneric, fara sa miste.

Am mai aflat ca anul asta nu se va face engleza, pentru invatatoarea de anul asta nu stie. Scoala nu le plateste cursuri ca sa se perfectioneze.

Fac o paranteza : anii trecuti am primit o instiintare cum ca o sa se organizeze cursuri gratuite in limba materna pentru copiii care au origini straine, dar la cursurile astea sunt primiti si altii care vor. Dintre limbi erau araba, turca, portugheza chineza si italiana. Am inscris plina de speranta copilul la italiana, ca am spus ca e cea mai asemanatoare cu romana. Dar pina la urma s-a ramas doar la araba si portugheza.

Se mai stabileste si lista cu parintii care pot sa faca fotocopii(pentru intreaga clasa) pe la serviciile lor. Cu rindul. Ba chiar sunt citiva care se ofera sa faca si fotocopii color cind e cazul.

 

Trebuie recunoscut ca n-a fost prea vesela sedinta. Nu ma bucura nici gardurile tot mai mari si sitemul tot mai bine pus la punct care nu permite persoanelor straine accesul in scoala. Dar asta e lumea in care traim. De anul asta nu mai e permis nici macar accesul parintilor in curtea scolii, nici chiar in prima zi de scoala, cind de regula parintii isi conduceau copilul pina la locul clasei lui, ca alta ceremonie n-a existat niciodata.

Un lucru bun e ca elevii slabi la invatatura au parte de ore suplimentare, in afara programului, in grupe mici, de cite 6. Acum citiva ani am avut parte de o invatatoare careia i s-a parut incorect ca doar cei slabi sa beneficieze de asta, asa ca a impartit clasa in mai multe grupe de nivel si facea cu toti, pe rind lucruri interesante , pe care nu le-ar fi facut in clasa.

Anul asta am fost destul de socata sa aflu ca exista un copil care nu sta locului la ore si face o debandada ingrozitoare, dar, pentru ca « parintii lucreaza si n-au cu cine il lasa », sta cu schimbul cite jumate de zi in fiecare clasa. La clasa copilului meu ii vine rindul martea dupa masa. Atunci nu se face mare lucru, pentru ca respectivul copil deranjeaza prea tare. Invatatoarea ne-a transmis ca n-ar fi rau ca noi , parintii, sa luam atitudine si sa ii scriem directoarei ca nu suntem de acord. Pentru ca personalul didactic n-are ce face. Altfel, copiii autisti sau mai diferiti sunt bine integrati in colectiv.

Ca o dovada a faptului ca nivelul scolii scade si ca elevii nu-s deloc incurajati sa mai si munceasca, e bilantul pe trimestrul asta. Pina acum acest bilan era foarte complet, cu zeci de rubrici, in care erau mentionate toate abilitatile si achizitiile . Ei bine, de trimestrul asta rubricile sunt putine si calificativele in asa fel facute, incit orice copil normal are calificativul maxim la absolut tot. Poate exagerez putin, dar copilul meu nu-i un geniu, desi dupa hirtia asta asa ai crede.

O alta hiba a scolii e ca invatatoarele lipsesc. Unele putin, altele sunt campioane. Absentele sunt de obicei saptamina dinaintea vacantelor si cea de dupa. Anul asta avem o invatatoare care vine pe locul 2 abia, ca aveam una si mai si. Printre motivele ei : toxinfectie alimentara, pisica bolnava si dusa la veterinar, masina care se strica in vacanta…. Dupa o absenta de mai multe zile, vine un suplinitor, dar in primele zile copiii sunt distribuiti prin alte clase, unde nu participa la lectii, ci doar deseneaza sau isi gasesc cite ceva de facut .

Daca un copil lipseste parintele e obligat sa sune dimineata la scoala, daca se prelungeste mai multe zile, suna zilnic. La sfirsit cind se reintoarce la scoala, parintele scrie citeva rinduri in caietul de legatura cu scoala.

Am remarcat ca in general parintii asteapta de la scoala totul, nu prea se ocupa indeaproape de temele copiilor. Mai ales ca multi merg la « études », asa ca nu trebuie verificat nimic. De multe ori cind trebuie sa vinna intr-o anumita tinuta la scoala, sunt citiva ai caror parinti au uitat. Ba chiar sunt si parinti care uita sa le puna copiilor gustari cind pleaca in excursii pe o zi.

La scoala primara, elevii ies in diverse locuri. In clasele mici au nevoie de parinti insotitori, apoi se descurca si doar cu invatatoarea.

Ca dovada ca observatiile mele empirice sunt juste, un subiect care revine cu regularitate in mass-media e despre cit e de slaba scoala franceza, cum iese in coada clasamentelor si ce s-ar putea face pentru ameliorare.

Prin urmare tot mai multi parinti se orienteaza catre scolile private, in general catolice. Despre ele nu stiu sa spun prea multe, doar ca profesorii nu lipsesc si elevii sunt mai bine incadrati. Nici nu costa o avere, pentru ca majoritatea sunt sub contract cu statul. Ne gindim tot mai mult sa inscriem copilul la anul. De fapt inscrierea se face cu un an inainte si sunt privilegiati elevii care au urmat clasele primare tot la ei.

Mai trebuie sa spun si despre posibilitatea pe care o au parintii care lucreaza de a-si lasa copiii la asa numitele « centre de loisirs ». II lasa acolo dimineata (cred ca la 7 se deschid), copiii sunt dusi la scoala de catre personalul centrului. Dupa-amiaza sunt luati tot in grup , merg la centru, unde fac diverse activitati. In vacanta copiii isi petrec acolo toata ziua, fac iesiri la piscina, parcuri de distractie, sau jocuri in curtea centrului. Uneori se uita la filme la televizor. La prinz maninca la cantina. Totul costa, in functie de salariul parintilor, la un salariu mediu n-ai nici o speranta la reduceri.

Miine voi continua cu colegiul si eventual cu liceul. M-as bucura sa comentati cum vi se pare, daca e diferit pe la voi. Eu vad multe avantaje, dar si multe dezavantaje, din care principalul e ca nu e nevoie sa depui nici un efort ca sa ai rezultate bune. Dar e drept ca n-am avut experienta scolii romanesti pentru copiii mei, asa ca nu-mi dau seama decit din auzite de ce au scapat.

 

 

Sistemul educativ in Franta : perioada prescolara

 

Astazi invatatoarea copilului lipseste din nou, nu e prima oara, asa ca voiam sa-mi vars oful si sa scriu despre scoala in Franta , dar cum imi place sa vorbesc, am zis sa incep cu…cresa.

Cand am venit in Franta, copiii mei erau de virsta gradinitei, nu lucram, asa ca toata ziua eram cu ei in parcurile micului nostru oras din regiunea pariziana. La inceput n-am stiut cine sunt doamnele voalate grupate pe o banca, vorbind intre ele, fara ca nimeni sa arunce un ochi la copiii care se jucau, bateau, descaltau mai incolo. Credeam ca sunt mamele lor. Apoi am aflat ca sunt femei platite de parinti, care pe linga copiii lor mai au in grija 2-3 altii. Se numesc asistente maternale, inainte de a lucra au controale de la primarie, deci teoretic meseria e bine incadrata. Practic, nu mi-as fi dorit ca vreunul din copiii mei sa fie crescut de vreo femeie pe care o vedeam in parc pe banca. Cu timpul am vazut ca nu toate sunt asa, ca sunt si altele pentru care parcul nu e un loc de intilnire cu prietenele. Dar am vazut multi copii de cam un an care nici macar nu erau scosi din carucior, altii la care se tipa sau li se da cite o palma peste degete, asistente maternale care merg pe strada , la hipermarket cu cite un carucior si doi copii abia tinindu-se pe picioare si plingind , fara ca nimeni sa le dea atentie. Nu neg ca sunt si mame care fac asta, doar ca pe undeva e treaba lor ce fac cu proprii copii.

Deci multi ani mai tirziu cind eram insarcinata cu al 3-lea copil, mi-am zis ca neaparat trebuie sa-l inscriu la cresa. Doar ca in zona noastra locurile in cresa sunt foarte putine. Viitoarele mame trebuie sa se inscrie imediat ce afla ca sunt insarcinate. Sunt tot felul de criterii pentru a primi un loc: de venituri(cu cit mai mici, cu atit sansele cresc), de loc de munca. Lunar se accepta sau nu unele dosare, asa ca cererea trebuie reinnoita lunar. Dupa citeva luni am renuntat si am hotarit ca o sa-mi cresc eu bebelusul, mai ales ca e ultimul si vreau sa profit cit mai mult.

Gradinita

Inscrierile la gradinita se fac la primarie, la inceputul anului calendaristic in care copilul implineste 3 ani. Copiii sunt arondati la o gradinita in functie de domiciliu, citeva luni mai incolo parintii sunt primiti de directoare, care se ocupa de formalitatile de inscriere si prezinta familiei gradinita. Prin iunie mai este o reuniune cu viitoarea educatoare, in clasa, cu toti copiii si paintii lor: li se prezinta si mai in amanunt locurile.

Sunt 3 niveluri de grupe  : mici, mijlocii si mari, dar de multe ori clasele sunt mixte, mai ales mici/mijlocii. Educatoarea e asistata de inca o persoana.

Anul scolar incepe in septembrie, dar pentru cei mai mici intrarea se face decalat in decursul unei saptamini, ca sa nu se trezeasca educatoarea cu 20 de copii mici care pling cu totii.

Copiii mei au plins toti 3 la inceput, din pacate nu exista posibilitatea de a ramine acolo. Educatoarea sau asistenta iau copilul plingacios in brate, il mingiie si ii fac semn parintelui sa plece. La prinz sustin ca plinsetele au incetat imediat ce a plecat parintele. Drept sa spun ma cam indoiesc, si de multe ori ma apuca pe mine plinsul cind treceam de coltul gradinitei. Copilul mic a plins in fiecare dimineata pina prin ianuarie, eu eram disperata, veneam acasa si trageam si eu o tura de plins…dar mi s-a spus sa continui.

Copiii care merg la gradinita nu au voie sa aiba scutece. Se intimpla des accidente, nu e grav, mai ales ca unii n-au nici macar 3 ani cind incep. De aceea fiecare are intr-o plasuta haine de schimb. Personalul gradinitei ii spala mai demult, dar acum am inteles ca din cauza suspiciunii cu pedofilia, copiii trebuie sa se spele singuri.

Copiii invata inca din grupa mica sa-si recunoasca numele scris cu majuscule, mai tirziu sa-l poata scrie. Apoi invata sa recunoasca anumite cuvinte, nu silabisindu-le, ci vazindu-le. Cred ca sunt ramasitele metodei globale de citit, metoda care a fost aplicata cu ani in urma si care a fost abandonata in urma rezultatelor dezastruoase.

Se fac multe iesiri cu gradinita : piese de teatru pentru copii, diverse activitati sportive care aduna copiii din mai multe scoli, muzee sau alte obiective, carnaval. Copilul mic a avut parte de mai putine iesiri decit fratii mari, unu-pentru ca nu mai sunt bani de la primarie se privilegiaza mersul pe jos, nu cu autobuzul, doi-din cauza pericolelor de atentate s-a cam renuntat la cele la care se merge la Paris.

La sfirsit de an se face o mare excursie cu toata gradinita, pe o zi intreaga.

La iesiri e nevoie de parinti insotitori, asa ca eu am profitat cu mare bucurie de ocaziile astea si am recomandat oricui sa o faca, pentru ca vremurile astea nu se mai intorc.

Orarul la gradinita e 8.30-15.45 , cu pauza intre 11.30-13.30, timp in care copiii maninca la cantina sau vin parintii sa ii ia ca sa manince acasa. Cei din grupa mica nu se mai intorc, pentru ca dupa-amiaza la cei mici  se doarme(au o sala speciala), nu se face nici un program.

La grupele mai mari nu se mai doarme, dar copiii care sunt obositi sunt lasati sa se odihneasca pe cite o saltea.

Gradinita e gratuita, la inceput de an parintii dau , daca vor (se insista pe faptul ca nu sunt obligati) ceva bani pentru asa numita « cooperativa ». Banii se folosesc pentru iesiri sau sa se cumpere lucruri mici pentru clasa. La sfirsitul anului primim un decont cu citi bani s-au strins, citi s-au cheltuit si pe ce. La inceput, ca orice parinte cu sechele romanesti, dadeam mai multi bani, cu timpul am tot scazut suma. Mi se pare ca la sfirsit dadeam cam 30 euro/an.

Multi parinti duc educatoarelor ciocolata de Craciun si la sfirsit de an scolar, poate un buchet de flori, lucruri mici.

Pe vremuri (adica acum 15 ani) parintilor li se cerea sa duca din timp in timp la gradinita biscuiti si alte dulciuri industriale. Li se dadea copiilor gustare la ora 9 , iar dupa-amiaza inainte de a pleca acasa inca una ce consta in dulciuri si suc sau  lapte(din partea primariei). Acum s-a renuntat la obiceiul asta si nu se mai maninca gustari.

Incepusem in forta cu scrisul, ma gindeam sa ajung pina la nivelul liceu cel putin. Dar las pe miine continuarea. As vrea sa scriu mai incolo si despre invatamintul superior, pentru ca initial pentru noi a fost o mare necunoscuta, acum am deslusit unele ite, poate pe unii i-ar ajuta.