Lecturi (si cateva filme) la 11 ani

20180826_122543.jpgDaca ati sti de cat timp ma intreaba fata cand mai scriu ce a citit. Ma mai intreaba ea saraca si cand o sa-i termin ia pe care am inceput sa o cos sau cand ii termin rochia tricotata inceputa acum vreo 5 ani.  Cu lista de carti e mai simplu. Poza care ilustreaza articolul cred ca e facuta deja din septembrie anul trecut.

Din pacate pentru majoritatea cartilor n-am reusit sa gasesc si titlul in limba romana, ma gandesc ca n-au fost traduse. Disclaimer: nu stiu cat de educative sunt cartile, ca nu le-am citit. Cand eram mica, tatal meu ne ducea des la cinema pe mine si sora mea si vedea dinainte filmele ca sa se asigure ca sunt potrivite pentru noi. Zice el ca a dat-o o singura data in bara, cand ne-a dus la un film pe care nu-l vazuse in prealabil, ma mir ca i-am retinut titlul, se numea « Ultimul Fleksnes », dar nu mai stiu despre ce era vorba. Asadar, sa incep lista:

Sub aceeasi stea, de John Green. A luat-o de la biblioteca scolii, o citisem si eu mai demult, mi s-a parut cam naivuta, dar probabil merge pentru 11 ani. Nota ei: 10/10. Ea spune ca a invatat de acolo lucruri despre cancer si ce e un pet scan.

Diverse volume din O serie de evenimente nefericite de Lemony Snickett. Adevaratul nume al autorului e Daniel Handler. Din seria asta am citit si eu un volum, acum multi ani, mi s-a parut pierdere de vreme. Nota (a ei, nu a mea) 8/10. Filmul cu Jim Carrey facut dupa carte are din partea ei 10/10.

Vanatorii de carti de Jennifer Chambliss Bertman. O serie de 3 volume, fata spera sa mai apara si altele. Nota: 9/10.

Marie et Bronia de Natacha Henry , o carte despre viata surorilor Curie. Carte interesanta, de unde a invatat multe lucruri. Nota: 8.5/10.

La Passe-Miroir de Christelle Dabos, a citit primele 2 volume. Nota 8/10

Al Capone does my shirts de Gennifer Choldenko, a citit-o in varianta franceza, desi o avem pe cea in engleza de la sora mai mare, care era pasionata. O sa cumparam continuarea Al Capone shines my shoes. A invatat de aici lucruri interesante despre inchisoarea de la Alcatraz. Nota 10.

De Yves Grevet: Des ados parfaits si Seuls dans la ville. Nota 8 pentru ambele.

Le célèbre catalogue Walker et Dawn de David Morosinotto , o carte de nota 10.

Le journal d’Aurélie Laflamme de India Desjardins. O serie in 9 volume, care a fost adaptata in serial cinema si in benzi desenate, dar n-a vazut filmul, nici benzile desenate. A citit primele 6 volume si ne ducem la librarie sa mai comandam urmatoarele. Nota: 9.5.

Samantha, 15 ans, héroine d’un jour de Meg Cabot. 2 volume. Nota: 8 Fata spune ca in general cartile lui Meg Cabot ii plac, a mai citit cateva. Nota: 8.5.

Jet, set et match de Rosie Rushton. Eroina e o jucatoare de tenis renumita care s-a saturat de tenis. Nota 8.5

Roald Dahl: Fantasticul Domn Vulpe. Lectura obligatorie pentru scoala, i-a placut mult. Nota 7.5. Tot de Roald Dahl i-a placut o carte autobiografica: Escadrille 80. Nota 8.75

M-a rugat fiica sa mai scriu ca nu recomanda chiar deloc doua carti obligatorii pentru scoala, ambele le-a detestat. E vorba de L’enfant Océan de Jean Claude Mourlevat. Desi a citit de acelasi autor cartea Jefferson, care i-a placut mult. A doua e carte lui Susie Morgenstern : La sixième. Si vad ca lista se lungeste cu a treia carte: Odiseea de Homer, tot lectura obligatorie, nu i-a placut deloc.

Tot legat de carti, pentru cei din Franta, fata a descoperit site-ul https://www.recyclivre.com/ , care recicleaza si vinde carti. Cartile sunt recuperate de la persoane particulare, intreprinderi, etc si apoi vandute la pret redus pe internet.

 

Vad ca nu se opreste la carti, fata mea tine sa recomande cateva filme:

Valorile familiei Addams.

Viata privata a lui Sherlock Holmes, l-am vazut acum cateva zile, mie mi s-a parut slabut, dar ei i-a placut mult.

Eddie the eagle

Rasta rockett. E un film cu echipa jamaicana de bob.

O scurta istorie a timpului, despre viata lui Stephen Hawking.

Ariane cu Audrey Hepburn. Si in general filmele cu Audrey Hepburn

Matilda (dupa cartea lui Roald Dahl)

Si in incheiere mai vrea sa recomande slagarul lui Thomas Anders si Florian Silbereisein: Sie sagte doch sie liebt mich.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

« Traitez-les comme des mômes de Anne Bacus » sau cum sa te porti cu copiii ca si cu niste…copii

Cartea asta am citit-o zilele trecute si mi-a placut, mi se pare ca ne invata, asa cum bine ii zice si subtitlul, sa revenim la bun simt in ceea ce priveste felul in care crestem copiii.

Anne Bacus e doctor in psihologie, psihoterapeuta, mama. Cartea e rezultatul a aproape 30 de ani de experienta in terapia familiala.

Ea spune ca in societatea noastra, care e într-o continua schimbare, parintii de azi nu mai pot sa reproducă educatia pe care ei insisi au primit-o. Desi, indiferent de epoca, copiii raman intotdeauna copii si nevoile lor fundamentale de fapt nu s-au schimbat. Anna Bacus propune parintilor sa revina doar la… bunul simt. Pentru echilibrul lor si al familiei e important sa trateze copiii ca pe niste…copii. Nici mai mult nici mai putin. Ca pe niste fiinte in devenire ce au nevoie de adulți care sa ii ghideze si sa ii incadreze. Copilul, care nu demult era un accesoriu al cuplului , a devenit o persoana cu drepturi si indatoriri. Ceea ce e normal, doar ca acum e plasat in centrul echilibrului afectiv al cuplului si devine atat de important incat inceteaza a fi educabil. Pentru ca a educa inseamna a frustra. Dar cum sa frustrezi asa un lucru pretios? Asa ca de la o vreme se observa probleme grave de educatie pentru care incepem sa platim consecintele.

Parintii trebuie sa isi pastreze responsabilitatea educativa, prin exersarea unei autoritati care nu striveste copilul, dar ii permite sa se dezvolte in siguranta. Pentru a asta, sunt cateva lucruri pe care NU trebuie sa le faca parintii.

-Sa nu mai ii trateze pe copii ca pe centrul lumii. Un copil pus in centrul lumii, al cuplului, e o amenintare pentru cuplu. Iar pozitia centrala e prea grea pentru copil, nu asta e locul si nici rolul lui.  Locul central ar trebui sa fie al parintilor, uniti, iar locul copilului in spatele lor, ferit de griji, asa incat sa poata sa creasca in liniste.

– Nu mai tratati copilul ca pe un egal. Asta inseamna o maltratare, inseamna sa ii impiedicam sa fie copii, să-i impingem sa creasca prea repede. Familia nu e o democratie. Copilul e o fiinta in devenire, are nevoie sa simta deasupra lui o generatie de adulti care isi accepta rolul, varsta si responsabilitatile. Tratarea copilului ca un egal inseamna sau asteptari de la copil de a se comporta ca un adult ori comportarea parintelui ca un copil. Pentru ca in epoca actuala copiii se joaca de-a adultii din ce in ce mai devreme, iar adultii se comporta tot mai des ca niste copii.

E o utopie sa credem ca, in educatie, conflictele  se rezolva discutand si explicand. Asa, parlamentand la nesfârșit pentru orice, copilul învață ca el e cel care decide, iar părinții nu mai reușesc sa obțină nimic de la el. Sa explici e bine, dar in functie de varsta copilului. In unele situatii, insa, nu e nimic de explicat. Explicatul e deci important, cu condiția ca parintele  sa pastreze rolul de ghid,  care respecta si e respectat.

Am fost uimita sa citesc ca uneori e chiar indicat sa obligi copilul sa faca unele lucruri, pentru ca el e inca prea mic sa decida, iar lasatul puterii de decizie pe umerii lui mici, e o povara prea mare, care il face sa se simta pierdut. Era chiar dat exemplul parintilor care isi lasa copiii sa se imbrace nepotrivit vremii de afara, ca doar asa vreau ei, o atitudine gresita conform lui Anne Bacus. Sau exemplul  unei fete care a intrerupt studiile la 17 ani, parintii au lăsat-o, ca doar e libera si mai importantă e fericirea ei, dar ce sa vezi? Peste cativa ani fata ii acuza pe parinti, pe buna dreptate, ca au lasat dupa ea, cand ea nu era destul de matura pentru a lua asa decizii mari.

– Nu tratam copilul ca pe un prieten. Copilul nu e nici confidentul parintelui iar reciproca e valabila: trebuie sa ii respectam nevoia de intimitate.

-Sa nu le vorbim ca unor adulti sau copii mai mari, ci pe intelesul lor, potrivit varstei lor.  Nu tratam copiii de 7-12 ani ca pe niste mici adolescenți. Pentru ca la 12 ani raman tot copii, chiar daca par mai maturi. Nici pe un copil de 3 ani ca pe unul de 5, deci nu bagam fratii in aceeasi oala.

-Sa nu tratam copiii ca pe niste eterni bebelusi.  Adică sa nu fim hiperprotectori. Pe parcursul a doua generatii, liberatea de actiune a copiilor a scazut drastic. Nu numai libertatea spatială: copiii nu mai merg azi singuri la scoala sau sa cumpere paine. Ci si cea temporală: orarul copiilor e super planificat, fara timp morti, nimic nu e lasat la voia intamplarii: activități extrașcolare dupa un orar demn de al unui ministru.

Părinții fac in asa fel, incat copiii lor sa aiba o viata usoara, lipsita de suparari, atat de usoara, incat nu invata cum sa faca fata greutatilor, ceea ce ii face foarte vulnerabili si dependenți de parinti.

-Sa nu tratam copiii ca pe niste regi. Parintii, vrand sa ii faca fericiti satisfacandu-le toate dorintele, ajung la un rezultat complet diferit: ii fac nefericiti, cu o slaba incredere in ei insisi si vesnic nemulțumiți.

Pentru unii parinti, autoritatea e sinonima cu violenta, cand de fapt violență e absenta autoritatii. Copilul rege se plictiseste in mijlocul numeroaselor jucarii, vrea ca cineva sa se ocupe de el, sa se joace cu el, vrea sa ocupe timpul adultilor.

Copilul rege le confisca spatiul si timpul parintilor, cu acordul lor, de fapt. Se vorbeste azi mult de drepturile copiilor, uitand de cele ale parintilor. Sacrificiul parintilor e inutil si, mai rău, e daunator copiilor. Asadar  fiecare parinte trebuie sa isi defineasca drepturile si sa il faca pe copil sa i le respecte. Cum ar fi dreptul de a inchide usa la wc, de a face o baie fara sa fie deranjat, dreptul ca livingul sa nu arate ca un magazin de jucarii, dreptul de a profita de pat fara sa fie invadat noaptea de copii, dreptul de a inceta sa se joace cu copilul pentru a-și vedea de treburi, dreptul ca dupa 3 ani de sacrificiu sa poata dormi mai mult duminica dimineața.

-Nu-i mai tratati ca pe viitori premiati Nobel. Toti parinti isi fac visuri si sperante pentru copii, e normal, doar ca azi s-a depasit o limita. Le repetam copiilor ca sunt frumosi, formidabili, crezand ca atfel ii facem mai increzatori in ei înșiși. Dar riscul e ca, odata confruntat cu realitatea,  copilul sa creada ca viata e prea grea, sa vada ca in mijlocul clasei nu mai e cel mai destept, cel mai cel…asa cum i-au băgat in cap parintii.  In al doilea rand, daca va urma calea visata de acestia, copilul nu se va simti niciodată in largul lui. Secretul  e sa inlocuim visurile noaste cu proiectele propii ale copiilor.

-Nu tratati copilul ca pe o sursa inepuizabilă de dragoste. Azi copilul e din ce in ce mai mult cel care umple golul de dragoste al adultului. Parintii asteapta sa fie iubiti de copil, dragostea lui vine sa compenseze esecurile afective sau profesionale si sa justifice existenta adultilor. Parintele ii spune copilului  » te iubesc », dar mai spune  » zi-mi ca ma iubesti ». Sentimentele au inlocuit educatia, autoritatea, legea, iar dragostea tine loc de ideologie. Parintii isi doresc relatii fuzionale, ce mai conteaza daca astfel devin dependenti afectiv de copii. Tatii sunt mai putini fuzionali. Insa pentru mame e mai greu: fantasma foarte la moda acum, a mamei perfecte, inseamna iubire si disponibilitate nesfarsite, alaptare pana la varste indelungate. O mama care nu da totul, se simte vinovata de a nu iubi destul. Copiii simt asta si profita. Pe tata il lasa in pace, pe mame pot sa le exploateze cat vor. Mamele sunt victimele nevoii de a fi iubite.

Dupa toate Nu- urile, care ar fi lucrurile de facut:

– renuntarea la perfectiune. Atat la perfectiunea ca parinte cat si la visul copilului perfect.

-sa invatam ce e un copil. Sa stim care sunt limitele unui copil de o anumita varsta si ce putem astepta de la el.

– sa fim modele pentru copii. Un copil se construieste dupa exemplul parintilor.

– sa geram emotiile. Sa ne controlam, chiar si atunci cand copilul ne enerveaza.

– sa fim prezenti.

– atentia parintilor: un copil are mai multa nevoie de atentie decat de gesturi tandre. Un copil prefera sa fie certat decat sa fie ignorat, asa ca unii copii fac tot ce pot ca sa aiba parte de  atentia parintilor, chiar daca o au iritandu-i.

– Parintii sa fie sefii care fac legea. Sa stie sa spuna NU cand e nevoie. Sa fie autoritari si sa impuna disciplina. Copilul se stie iubit cand parintii ii ofera protectia structuranta a disciplinei. Ea cere coerenta, repetitii si rabdare.

Mie mi-a placut cartea asta, initial voiam sa scriu doar in mare ce am citit in ea si nu m-am putut abține să scriu mai detaliat. Mai citisem si acum cativa ani despre copilul rege, rezultatul educatiei de acum. Observ si eu, mai ales in lumea online, cum mamele au tendinta de a se sacrifica pe altarul parentingului. Cartea m-a facut si sa nu ma mai simt vinovata ca uneori oblig  fata sa faca una-alta. De fapt cred ca fiecare cauta si spreciaza ideile care ii confirma ca face corect ce face.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3 carti interesante: despre revolutia ecologica, despre inteligenta plantelor si despre cum ar trebui sa fie un medic bun

In ultima vreme am citit multe carti. Niciun roman totusi. Printre carti de genul ‘Cum construiesc un cotet », « O gaina in gradina mea », « Pomul in gradina bio », « Tehnici de Grefare a pomilor » si alte asemenea titluri, s-au mai strecurat si cateva, in numar de 3, foarte interesante. Nu ca astea de care spun n-ar fi la fel, doar ca prezinta un interes mai restrans. Asa ca ma rezum la cele trei.

Mic manual de rezistenta contemporana. Povesti si strategii ca sa schimbam lumea de Cyril Dion.

Daca de obicei imi place sa comentez o carte cu ea in fata, de data asta e diferit, pentru ca am inapoiat-o cartea la biblioteca. Asa ca o sa scriu strict ce am retinut. Poate nu-i rau sa fac asa, ma limitez la esential.

Ni se repeta inca o data in ceea e stim deja, ca o spun si oamenii de stiinta: suntem pe marginea prapastiei, daca nu facem nimic ca sa inversam curba dezastrului ecologic, civilizatia noastra va dispare. De ce ne facem ca nu vedem asta? Pentru ca asa e construit psihicul omului: vede doar pericolul iminent si nu un eventual pericol mai indepartat in timp. Nimeni nu o sa renunte acum la o calatorie cu avionul, la mersul cu masina sau la altele, pentru un ipotetic viitor mai bun al lumii in care vor trai copiii lui.

Doar ca trebuie sa facem de acum eforturi sa ne schimbam.

Fiecare epoca a omenirii are cate o « poveste ». In functie de context, adica de povestea epocii, judecam lucrurile diferit. De exemplu, fiul unui nobil care se ducea sa faca cruciada era vazut ca un exemplu, dar daca fiul cuiva s-ar duce azi sa duca un razboi pentru religie, ar fi vazut ca un integrist. Povestile se schimba cu timpul. De exemplu, imediat dupa al doilea Razboi mondial, majoritatea populatiei credea ca rusii au avut un rol determinant in sfarsitul razboiului. Dar filmele hollywoodyene au facut ca povestea sa se schimbe, acum majoritatea lumii spune ca americanii sunt cei care au grabit sfarsitul razboiului.

In centrul povestii epocii actuale sta banul. De mici, copiii sunt indrumati sa faca scoli bune, sa faca studii superioare, care sa le asigure mai tarziu un viitor in care sa faca bani multi, usor si rapid. Criteriul sunt banii si nu pasiunea.  Autorul cartii ne invita sa incercam fiecare sa ne schimbam viata,  sa punem in centrul ei pasiunea pentru ce facem, intrajutorarea, simplitatea, compasiunea, respectul fata de ceilalti si fata de natura. Toate povestile nostre mici pot ajunge sa schimbe povestea cea mare, a epocii. Sa facem deci o revolutie tacuta. Cu ocazia asta ni se explica  de ce esueaza revolutiile. Exista chiar o doamna experta in revolutii, din pacate nu i-am retinut numele, traieste in fosta Iugoslavie. Lumea se revolta, eventual da jos guverne, ai crede ca totul o sa mearga pe calea cea buna. Dar Primavara araba a dovedit ca nu-i deloc asa. O revolutie trebuie sa vina cu un plan a ceea ce o sa fie dupa ce cade cine e de cazut. De obicei, planul lipseste complet. Chiar si in Islanda, care e data ca exemplu pentru revolta populara, lucrurile n-au mai continuat pe calea cea buna. Doamna respectiva spune ca trebuie o viziune mare, dar un inceput mic. Adica propus pentru inceput niste obiective mici  Putin cate putin, ajungem la obiective mari. Pus intrebarea: care ar fi prima etapa care e realizata? Bifat, trecut la urmatoarea. Azi eliminarea pesticidelor, maine tranzactiile financiare si tot asa…

A doua jumatate a cartii mi se pare putin cam dezlanata, dar ideea care trebuie sa o retinem e sa ne schimbam noi insine ca sa schimba in bine societatea in care traim. Sa ne educam copiii in spiritul altruist. Mi-a mai placut o idee in carte, care spune ca in ciuda a ceea ce credem, societatea noastra NU e democratica. Democratie e doar in perioada campaniei electorale. Odata alesi reprezentantii, ei fac ce vreau si daca nu se tin de promisiunile facute in campanie, electorii nu mai au absolut nici o putere sa ii schimbe sau sa le influenteze deciziile. Asa ca ar trebui ca presiunea sociala sa fie mai mare pe oamenii alesi, sa se creeze un fel de lobbyng cetatenesc.

Cartea prezinta si initiative care au luat amploare, de exeplu monedele locale. Prin ele se incurajeaza economia intr-o zona, iar banii revin la rolul lor primordial: o unitate de schimb locala si atat. Fara speculatii. Din curiozitate am cautat si vazut ca in Franta exista deja 62 de monede locale si inca 8 in stare de proiect.

Mai trebuie sa spun aici ca Cyril Dion, autorul e un militant ecologist, care a realizat impreuna cu actrita Mélanie Laurent filmul Demain, care a avut mare succes in Franta. cartea e care am povestit se vrea un raspuns practic , pentru o lume de maine mai buna.

Inteligenta plantelor de Stefano Mancuso si Alessandra Viola. O carte pasionanta. Din care aflam ca plantele,  ce reprezinta mai mult de 99% din biomasa planetei , sunt inzestrate cu ceea ce oamenii numesc inteligenta, adica acea capacitate de a rezolva probleme. Dar pentru ca sunt foarte diferite de regnul animal, noi nu le intelegem cum ar trebui.  Insusi marele Darwin, la sfarsitul vietii,  a scris un studiu despre subiect. S-a pus in evidenta faptul ca plantele poseda toate simturile noastre, plus alte cateva zeci.  O explicatie a motivului pentru care le consideram mai « primitive » e ca noi si plantele traim la scari diferite ale timpului. Si alta explicatie ar veni din faptul ca structurile noastre sunt complet diferite, plantele functioneaza ca o « colonie », cum sunt de exemplu roiurile de albine. Internetul s-a inspirat de la structura de tip retea a plantelor.

Plantele nu sunt dependente de animale sau de oameni, in timp ce viata noastra depinde de ele, ca doar regnul vegetal reprezinta hrana animalelor. Dar in momentul asta ele sunt amenintate de schimbarea climatica, de despaduriri, de poluare. Trebuie sa fim constienti ca supravietuirea nostra ca specie e legata de plante.

Aveti un doctor bun? de Dr Philippe Humbert. In carte sunt povestite 40 de istorii de consultatii (extraordinare, dupa parerea autorului). Un clinician canadian renumit spunea « Un medic bun este cel care vindeca boala, un mare medic este cel care vindeca bolnavul » . Din carte aflam, asadar, cum ar trebui sa fie un medic bun. In primul rand, un doctor bun trebuie sa puna un diagnostic corect, bazat pe o examinare atenta si o anamneza minutioasa. Examenul clinic se face din cap pana in picioare, cu pacientul dezbracat.  Nici un amanunt nu trebuie uitat, ci uneori ceva aparent minor ajuta la un diagnostic. Un doctor bun nu da un tratament simptomatic, adica de tratare doar a simptomelor bolii, ci afla cauza. Care cauza de multe ori se afla departe de locul unde pacientul are semne clinice. Deci un medic bun trebuie sa nu se opreasca la un organ afectat, ci sa vada organismul in ansamblu. Uneori un tratament simptomatic face mai mult rau decat bine: ascunde niste semne clinice care ar fi fost determinante in punerea unui diagnostic.  Mai aflam cum unele boli, chiar foarte grave se pot vindeca cand bolnavul ajunge la o stare de impacare cu sine insusi. La polul opus, un diagnostic grav, pus din greseala, poate sa distruga viata unui om relativ sanatos. Un medic bun nu prescrie un bilant complet de analize, pentru ca stie care analize sunt relevante pentru diagnostic, foloseste rezultatul lor doar ca sa il ajute in decizia luata. O analiza negativa nu inseamna ca nu exista boala, poate medicul nu a stiut ce analize sa ceara. Mi-a placut analogia cu un specialist care vine sa repare un calculator si face analiza bacteriologica a prafului de pe ecran, ceea ce nu ofera niciun indiciu al cauzei pentru care calculatorul nu merge. Un medic bun recunoaste, atunci cand e cazul, ca nu stie sa puna diagnosticul si trimite pacientul catre specialisti, pentru ca un specialist care lucreaza in spital are mai multa experienta si s-ar putea sa fi vazut cazuri asemanatoare.  Dar si pacientul trebuie sa fie un pacient bun: sa isi noteze toate tratamentele pe care le ia, chiar daca i se par anodine, sa se prezinte cu rezultatul unor consultatii si analize anterioare, sa se lase pe mana medicului si sa nu refuze tratamente despre care a auzit ca…

Mi-a placut foarte mult cartea, un singur defect i-am gasit: e putin cam anxiogena pentru o persoana ipohondra cum sunt eu.

Mare, soare si … creme solare

In weekend-ul care a trecut am fost intr-o escapada la mare. E frumos in Normandia, mergem intr-o localitate pe unde trece meridianul Greenwich. E logic sa treaca, dar pana n-am vazut inscriptia, nu m-as fi gandit la asta.

20180708_213714

 

De obicei , pana pe la 11 jumate, plaja e aproape goala, cam așa:

20180709_094831

 

 

Majoritatea lumii incepe sa vina pe plaja cand noi ne strangem bagajele sa mergem la masa, adica pe la 12. Si toti scot crema solara din geanta, se cremuiesc bine si apoi se intind frumos la soare si copiii sunt lasati sa zburde pe nisip. Cand venim inapoi pe plaja, adica pe la 4, e plin de lumea care a venit intre timp. Si daca nu pot vorbi cu ei, macar pot scrie aici. Crema solara e foarte poluanta pentru mediu. Mor coralii, iar unii isi pun intrebarea: daca ei mor, oare omului ce-i face?

Eu una, pe masura ce trec anii, imi dau seama ca natura e foarte bine facuta si, in general, tot ce face omul e sa dea peste cap lucruri, sa faca mai rau, chiar daca, aparent, face bine. Asa si cu cremele solare: credem ca ne protejam, cu riscul de a distruge natura, dar oare chiar ne protejam?

Asa ca m-am gandit ca n-ar fi rau sa repet aici ce am spus anul trecut,  nu mi-am schimbat opiniile.

Mai am si un link la un articol foarte interesant numit Mitul cremelor solare. Aici

Daca nu aveti rabdare sa il cititi o sa rezum ideile principale:

  • Nu exista nici un studiu care dovedeste eficienta cremelor solare in reducerea cancerelor de piele. Nici melanoamele, nici alte cancere ale pielii nu au fost asociate, pozitiv sau negativ, cu utilizarea cremelor solare.

  • In componenta cremelor intra adesea produse netestate sau nanoparticule, cu efect perturbator endocrinian dovedit

  • Nu se stie ce efect are gazul propulsor din sprayurile destinate copiilor asupra plamanilor acestora

  • Melanomul apare in 75% din cazuri in zone ale corpului neexpuse la soare.

  • Cremele priveaza corpul de mecanismele lui naturale de protectie.

Nu vreau sa va conving, ci doar sa va conving sa va puneti intrebari si sa cautati. Dar raspunsul nu-l veți gasi in mod sigur in reclamele pentru creme anti UV.

Cel mai bun lucru de facut expunerea cu masura. Asa facem si vitamina D si nici nu riscam. Fac o mica pauza pentru filozofarile mele de 2 bani, dar nu ma pot abtine. Citeam eu pe undeva ca in epoca noastra oamenii si-au pierdut bunul simt care ii ajuta sa ia decizii si se bazeaza pentru asta pe stat, pe instante superioare, orice ca sa nu-si asume deciziile. Crema asta asa mi se pare: nu mai avem masura in expunerea la soare, se ocupa ea pentru noi, mai bine zis industria producatoare. Noi ne dam cu crema, am facut tot ce era in puterea noastra, nu ne mai batem capul, daca ne ardem, e vina cremei, daca nu o, ii facem reclama ca ne protejeaza.

Si mai vreau sa va prezint cel mai eficient produs cu ecran UV al nostru:

20180709_090602

Se vede acolo in zare. E cortul anti UV pe care l-am luat acum 10 ani cand fata era bebelus. Cortul asta si-a facut toti banii. Atunci il foloseam ca sa punem bebelusa la somn  cat stateam pe plaja. E nelipsit in toate iesirile noastre la mare si in ziua de azi. Fata se instaleaza in el, citeste, se joaca…si isi face siesta incepand cu ora 4-5 cand revenim pe plaja. La mare doarme de dupa-amiaza, desi acasa a nu mai doarme de la 2-3 ani. Cortul ne face si umbra, ne protejeaza cand bate vantul, ne adapostim in el sacosa frigorifica.

Si un lucru foarte important: cand facem pauza de pranz lasam in el tot ce avem cu noi: umbrela, sacosa, prosoape, carti…ca sa le regasim tot acolo cand venim .

Credeti-ma ca as fi vrut sa pun si imaginea cu cortul vazut de aproape, dar toata reputatia noastra de persoane macar putin ordonata s-ar fi dus pe apa Sambetei 🙂

Si daca tot vorbeam de cortul care si-a facut toti banii, as putea sa va spun si de costumul meu de baie care are aproape varsta cortului. A costat cam scump la vremea lui, dar elasticul din el nu s-a modificat si costumul nu-si arata varsta. Asta imi plac: lucrurile de calitate care tin cu anii si care sunt ilustarea vie a zicalei « suntem prea saraci ca sa cumparam lucruri ieftine ».

 

Avum trebuie sa marturisesc ca am trisat putin cu pozele. Sunt cele de acum 10 zile, cand am ramas si peste noapte la mare. Am prins atunci si un apus frumos. Dar nu era cum mi-as fi imaginat, cu lumina soarelui care se reflecta in mare, ci ca o bula de foc care se scufunda in apa.

 

20180708_220418

 

Si am gasit fosile:

20180708_213859.jpg

Pozele sunt de atunci, pentru ca ieri, desi era apa calda, ceea ce nu se intimpla des in Normandia, era plina de gunoaie care pluteau. Atat de multe incat iti taiau orice chef de a intra in mare. In plus mai era o spuma verde bizara care plutea si ea. N-am vrut sa fac poze, pentru ca prefer sa-mi amintesc doar lucrurile frumoase. Ma gandeam doar ca poluarea de ieri se vedea cu ochiul liber. Dar toate substantele din cremele solare care ajung in apa?

 

 

 

 

 

 

 

Din revista de consumatori: despre turism si ecologie

Articolul care mi-a atras atentia azi e despre efectele perverse ale turismului de masa. Mai ales ca anul trecut Praga m-a dezamagit din cauza aglomeratiei de turisti si magazine turistice, iar acum 2 ani, Venetia e cea care m-a dezamagit, pentru ca degeaba o fi frumoasa, daca te inghesui alaturi de alte mii de turisti sa ii vezi frumusetea, farmecul s-a cam dus. Si mi se pare ca de la an la an , peste tot sunt tot mai multi vizitatori si cozile tot mai lungi ca sa intri in muzee sau alte obiective turistice. Acum aproape 20 ani a trebuit sa asteptam putin ca sa intram la castelul Neuschwainstein, insa acum 4 ani, cand am vrut sa-l vizitam, am preferat sa il admiram din exterior, ca doar nu era sa stam la cozi cu ceasurile ca sa putem intra. Si vorba unei prietene romance: poate noi romanii avem oroare de cozi mai mult decat alte neamuri, ca la prea multe am stat pe vremuri. O prietena care viziteaza zilele astea Barcelona spunea ca biletele pentru parcul Guell trebuie cumparate in avans, pentru anumite ore. Acum 8 ani intrai cand voiai…

Mi-am pus destul de des intrebarea si cat polueaza avioanele, ca de benzina sau motorina am auzit, dar de avioane nu se prea vorbeste, ca si cum ele ar functiona pe baza de aer. Mai ales ca pe langa poluarea care vine de la kerosen, in zona noastra ne confruntam foarte mult cu poluarea fonica data de avioanele de la aeroportul Roissy. Din cand in cand culoarele de zbor se modifica, in asa fel incat galagia sa afecteze in mod oarecum egal pe toata lumea din zona, dar chiar si acum, daca sunt atenta, aud in continuu zgomotul si daca ne uitam pe cer , in orice moment vedem minimum 4 avioane.  Si noi locuim relativ departe de aeroport, dar in zona adiacenta nu cred ca e usor de trait.

Si ce spune articolul? Ca un simplu zbor cu avionul pana la NewYork consuma jumatate din cota anuala de carbon a unei persoane. Un dus intors fara escala genereaza mai mult de o tona de dioxid de carbon per pasager, ceea ce reprezinta mai mult de un sfert din amprenta anuala de carbon a unui francez. Care amprenta e deja prea mare, pentru ca ar trebui limitata la doar 2 tone de CO² de persoana, ca incalzirea globala sa fie de doar 2°. O veste proasta: intr-o lume « decarbonata », ar trebui sa renuntam la calatorii. Intr-un studiu din prestigioasa revista Nature Climates Change, se arata ca turismul e responsabil de 8% din emisiile de carbon. Iar calculele au fost facute in 2013, de atunci, tursimul a progresat cu 4% pe an. Cu ocazia Conferintei pentru climat COP21 din 2015, toate tarile pamantului s-au angajat sa reduca drastic emisia de CO², dar au scutit de acest efort…industria aeriana.

Firmele aeriene au inceput totusi sa dezvolte parteneriate cu asociatii care se ocupa cu proiecte de dezvoltare ecologica.

De multe ori trenul costa mai putin decat avionul, iar daca luam in calcul si impactul ecologic, la un drum Paris-Berlin , de exemplu, trenul genereaza de 10 ori mai putin CO² decat avionul. Iar un drum cu trenul permite ca turismul sa isi regaseasca latura originara de explorare a necunoscutului, care s-a pierdut odata cu GPS-ul, telefonul portabil si ghidurile turistice. Trenul permite aprecierea distantei fizice care ne desparte de diferite zone, cu o cultura si civilizatie diferite de ale noastre, in timp ce avionul « teleporteaza » turistul in mijlocul lor.

Iar in ceea ce priveste numarul turisti, in multe locuri se iau masuri drastice. Zicea primarul Barcelonei « Intelegem ca multa lume apreciaza orasul nostru. Dar a devenit un parc de distractii turistic, de fiecare data cand un magazin alimentar se inchide, un magazin de suveniruri ii ia locul ».Turistii internationali au crescut de la 25 milioane in 1950 la 647 milioane in 2000, la 1.3 miliarde in 2017.  In multe orase mari, locuitorii se simt amenintati de valurile de turisti:  18 milioane la Amsterdam, 16 milioane la Florenta, 30 milioane la Barcelona. Preturile imobiliare au explodat, au crescut galagia, aglomeratia, iar orasele isi pierd…sufletul. Venetia a decis ca unele strazi sa fie accesibile doar locuitorilor ei, Barcelona a interzis constructia hotelurilor in centrul ei, Amsterdamul refuza deschiderea noilor magazine turistice, Dubrovnik-ul a impus o limita zilnica de 4000 de vizitatori. ca lumea sa nu mai pinicheze pe strada, Venetia a eliminat bancile din centru, iar Florenta stropeste treptele monumentelor istorice la ora pranzului. Islanda a crescut TVA-ul pentru servicii turistice de la 11 la 22.5%.

In tarile europene si din America, autoritatile reusesc sa gereze invazia turistica. Mai grav este pentru tarile in curs de dezvoltare, care n-au mijloace financiare ca sa isi protejeze patrimoniul de distrugerile provocate de explozia de vizitatori. In Iordania, Patra de degradeaza datorita celor 1 million de turisti anual, cea mai celebra plaja din Tailanda, Maya Bay a fost inchisa pentru citeva luni ca sa permita coralilor sa se regenereze. Fiecare tara face cum poate: Peru limiteaza numarul de vizitatori pentru Machu Picchu, India face la fel pentru Taj Mahal.

Gesturile pentru un turism (mai) responsabil:

Limitati avionul. Privilegiati zborurile directe (emisia de CO² e mai mare la decolari si aterizari)

Plecati pentru mai multa vreme. Amprenta carbon a zborului e « rentabilizata » pentru o durata mai lunga

Alegeti cazari eco-responsabile: pensiuni tinute de localnici, couch-surfing. Exista un label de mediu La clef verte/green key pentru hoteluri, campinguri, etc ecoresponsabile.

Privilegiati trenul si autobuzul locale in detrimentul zborurilor sau taxiurilor. Ador localitatile unde odata cu cazarea, primesti un card pentru calatoria gratuita cu transportul in comun.

Economisiti apa. In loc de apa imbuteliata, folositi un recipient pe care sa-l reumpleti. Tineti cont si de disponibilitatea apei in regiunea vizitata si adaptati-va consumul (dus baie) la ea.

Mancati local, nu produse importate. Fructe si legume care cresc in zona.

Respectati locurile vizitate. Incercati sa reduceti activitatile care afecteaza mediul.

Bine, mie imi da mana sa spun ca daca ar fi dupa mine as desfiinta avionul, pentru ca am fobie si nu-l iau niciodata. Desi daca nu-l iau din alte motive decat ecologice, cred ca nu se pune 🙂 Sau se pune doar pe jumatate?

Apa in general ne ducem de acasa, filtrata. la munte bem apa de robinet, la Viena am observat ca apa e f buna. Iar pentru noi, vacantele sunt in mare parte si despre mancare si specialitati locale 🙂

Ce mai aplicam noi ca sa reducem impactul ecologic: la hoteluri nu luam cu noi la plecare pixuri, creioane, sapun, geluri de dus, truse de toaleta si alte fleacuri puse la dispozitia turistilor. Ca doar le avem pe ale noastre. Nu am luat nici papuci de casa (din aia super ordinari made in China). Iar de la o vreme punem pe usa eticheta cu « nu deranjati » si am observat ca femeile de serviciu (le-am explicat ca plecam, dar ca nu-i nevoie de menaj) se bucura ca au o grija mai putin.

Alfel, am oroare de tot felul de lucruri pentru turisti, gen trenulete. Dar sotul e amator. La fel cum am oroare de parcurile de distractii. Si de gradinile zoologice. Si nu m-as duce la un safari. N-as vizita o tara mai saraca, unde as avea senzatia ca ii exploatez pe localnici. Tin minte ca am vazut la o emisiune cum niste turiste frantuzoaice se tiganeau cu un egiptean pentru o calatorie cu barca de 50 centime. Si nu m-as duce int-o croaziera cu un vapor de-ala cu multe etaje. Si ma opresc aici, ca sigur nu intereseaza pe nimeni ce n-as face eu.

Empatie, simpatie si compasiune

Am citit in revista de psihologie niste definitii scurte. Cea pentru empatie mi-a schimbat felul de a o vedea: eu o percepeam doar in sensul pozitiv.

Empatia e capacitatea de a simti in mod intuitiv emotiile si trairile interioare ale altuia. Ceea ce nu inseamna neaparat ca suntem solidari cu el: putem, de exemplu sa ne bucuram cu sadism de  spaimele lui.

Simpatia e forta de atractie pe care o exercita asupra noastra o alta persoana. In psihologie, e capacitatea de a participa activ la bucuria sau necazurile celuilalt, de a impartasi cu el  ceea ce traieste si resimte, atit raul cit si binele.

Compasiunea e actiunea de a suferi alaturi de altul, de a fi sensibil la  durerea lui si de a o intelege atit intelectual cit si emotional. Notiunea de compasiune apartine mai degraba vocabularului religiei sau spiritualitatii decit celui al psihologiei.

 

 

Poluarea cauzata de internet si de noile tehnologii

De curand am fost la biblioteca sa mai citesc revistele de consumatori, ca nu o mai facusem de ceva vreme. Si mi-a atras atentia un articol pe care o sa-l rezum in cele ce urmeaza. Desigur, veti remarca discordanta intre continutul lui si chiar faptul ca il public aici pe blog. Sa nu credeti ca nu ma simt cu musca pe caciula, ba chiar mi-a dat mult de gandit in ultimele zile.

Va imaginati ca un mail consuma mai putina energie decat o scrisoare traditionala? Sau ca o factura electronica respecta mai mult mediul decit una tiparita? Ca datele stocate  in « cloud » si update-urile prin internet sunt ecologice? Nu, nu si nu. Tehnologiile informatice si de comunicare (TIC) sunt departe de a fi imateriale. Continentele sunt conectate intre ele prin internet gratie sutelor de cabluri (428 mai exact, adica 1.3 milioane de kilometri) de pe fundul oceanelor si satelitilor care graviteaza deasupra capetelor noastre. Pe Pamint, antenele mobile de telefonie completeaza reteaua asta planetara. Fiecare mail trimis de noi parcurge un drum material din calculatorul nostru pana la server-ul operatorului (Google, Yahoo) si de acolo pana la calculatorul care il receptioneaza. Toate informatiile tranziteaza prin data centers gigantice, alcatuite dintr-o multitudine de servere informatice, raspandite pe toata planeta. E nevoie de multa electricitate pentru functionarea si racirea temperaturii acestor « data centers ».

Intre retele, data centers, echipamentele utilizatorilor, s-a evaluat ca 8% din electricitatea mondiala e folosita pentru TIC.

Am vazut un filmulet despre reteaua de cabluri si mi s-a parut foarte interesant:

Pentru reteaua de cabluri submarine se da un adevarat razboi, pentru ca multi ar vrea sa o controleze: statele, serviciile secrete si uriasii tehnologiei (Google, Apple, Facebook, Amazon).  99% din informatia virtuala e vehiculata prin aceste cabluri si anual se produc cam 100 probleme in retea.  90% din datele transmise tranziteaza prin Statele Unite.  Serviciile secrete americane si britanice supravegheaza mare parte din informatiile care trec, afacerea Snowden a adus in lumina reflectoarelor  toata aceasta vasta operatiune  de « ascultat » a NSA-ului.  Brazilia s-a revoltat impotriva acestui sistem si, pe bani grei, si-a facut o legatura directa prin cablu cu Europa.

Rusia sta destul de izolata, are 4 cabluri, care, evident, nu tranziteaza prin Statele Unite.

 

In urmatorii ani, Google, Facebook si Yahoo vor sa-si instaleze propriile cabluri, ca sa aiba monopolul complet al informatiilor tranzitate.

 

TIC sunt nu numai avide de electricitate, ci si de resurse naturale. De exemplu, pentru fabricarea unui CIP de 2 grame, sunt utilizate 32 kg de resurse naturale.

Un calculator contine: 375g siliciu, 345 g plastic, 300g fier, 225 g cupru, plumb si zinc si 210 g aluminiu. In plus mai se gasesc acolo  45 g nichel, mercur, seleniu, argint, mangan, cobalt, aur, cadmiu si arsenic. Fabricantii de telefoane mobile nu au divulgat « reteta » exacta, deci nu se stie cu adevarat ce contine un smartphone.

In Franta, fiecare familie poseda in medie 23 produse audio, video, foto, informatice si de telefonie. Smartphone-urile, calculatoarele, dronele si alte obiecte conectate fac parte din cotidianul nostru. Cum produsele astea n-au o viata prea indelungata, genereaza o cantitate imensa de deseuri.

Aceste deseuri sunt in majoritate reciclate (care sunt!)  doar prin reutilizarea materialelor pe care le contin. Ideala ar fi reutilizarea lor dupa o eventuala reparare. Insa fabricantii n-au nici un interes in reutilizare, iar filierele de colectare sunt dirijate chiar de fabricanti. Reutilizarea sau repararea devin un act militant, pentru ca utilizatorii trebuie sa depuna eforturi in acest sens.

Cantitatile imense de deseuri de produse electrice si electronice duc la un trafic international important. Legislatia in domeniu e stricta si nu permite aruncarea  in tarile care nu dispun de echipamente care sa permita reciclarea. Practic, situatia sta cu totul altfel:  60 – 90% sunt revindute sau aruncate ilegal. In 2012 , Interpolul a capturat 240 de tone de astfel de deseuri.

Ce putem face noi, consumatorii, ca sa limitam pe cit posibil impactul ecologic:

  • Intii de toate sa vedem  daca avem sau nu nevoie de un produs. Odata ce am stabilit ca nu putem fara el, sa cautam exact produsul care corespunde cerintelor noastre. Nici mai bun, nici mai slab: asta inseamna ca in curand o sa  cautam altul ca sa il inlocuim. E bine sa stiti ca exista mai multe etichete pentru produse care au un impact ecologic redus: Ecolabel-ul european, Energy Star sau certificarea suedeza TCO
  • Un criteriu important e perioada de disponibilitate a pieselor de schimb, pe care, din 2015 incoace, producatorii sunt obligati sa o afiseze…in teorie. Piese de schimb vreme indelungata, inseamna ca in toata aceasta perioada, putem repara in caz de pana.
  • Sa avem reflexul de a repara, nu de a inlocui cu ceva nou orice produs defect.
  • Sa cumparam produse second-hand. Au avantajul ca sunt mai ieftine si nu se mai consuma resurse pentru ele.
  • Sa sustinem produsele durabile. De exemplu fairphone-ul, un telefon care se poate demonta si repara. In Franta exista o imprimanta cu piese demontabile si cu rezerva de cerneala care se poate reincarca. Cu timpul si constrinsi de legi (in Franta a inceput deja), fabricantii se vor adapta si vor produce bunuri mai durabile.
  • Vindeti sau donati ce nu mai folositi. Daca nu se mai pot repara sau refolosi, duceti-le in magazine, care au obligatia de a pune la dispozitie spatii pentru colectarea echipamentelor electronice uzate.

Ce gesturi putem face ca sa limitam impactul energetic legat de folosirea informaticii:

  • Sa stingem calculatorul sau laptop-ul daca nu il folosim in urmatoarele 2-3 ore
  • Daca folosim un calculator clasic, sa stingem ecranul daca nu il folosim citeva minute
  • Sa nu lasam aparatele in stand-by
  • Sa limitam folosirea cloud-ului
  • Pentru televizor sa evitam streaming-ul, preferabil sa folosim antena clasica. Un film de pe internet consuma tot atita energie cita ar fi necesara pentru producerea unui DVD.
  • Sa ne dezabonam de la tot felul de newsletters, care nu ne servesc la nimic
  • Mie personal masura de bun simt mi se pare sa limitam folosirea internetului. Mi se pare ca ne fura mult din timp, dar uite ca e si mare devorator de energie.

Cum ziceam la inceput, musca pe caciula mea e mare: public pe internet ceva legat de cum sa limitam folosirea lui. E cu atit mai mare cu cit :

-am facut poze articolului si mi le-am trimis prin mail, ca sa le pot vedea bine pe calculator

-m-am folosit de un site de traduceri (reverso, imi place mai mult decit Google), pentru ca nu mai tin pasul cu noii termeni aparuti in « romaneste ». Ghilimelele sunt pentru ca asa am ajuns la cuvintele standby, second hand, CIP.  Cu second-hand a fost destul de amuzant, pentru ca mi se parea ca in limba romana traducerea lui « d’occasion » in « de ocazie » nu e tocmai potrivita. Imi place de francezi pentru ca, in general, gasesc termeni in franceza pentru lucrurile nou aparute, in timp ce in romana preluam direct expresia in engleza.

-m-am folosit de dex pe internet ca sa vad daca in limba romana « de ocazie » se foloseste doar pentru haine de seara sau ca sa gasesc pluralul cuvantului « server ».

-filmuletul despe cabluri l-am vazut in streaming. Am vrut sa testez serviciul gratuit al bibliotecii noastre de VOD (sau video à la demande). E interesant, pot sa gasesc o multime de filme, dar nu cred ca o sa-l mai folosesc, ca nu ma dor picioarele sa merg pana la biblioteca si sa imprumut un DVD.

O sa incerc sa tin cat mai mult cont de ce am scris. Calculatorul il sting, ecranul la serviciu asisderea. Nu folosesc cloud. Nu public decat rar pe fb si m-am dezabonat de la diverse sit-uri care-mi trimiteau mail-uri. Incerc sa fac cit mai putine cautari pe Google, de fapt, pe Google, rar de tot, pentru ca folosesc in loc duckduckgo, instalat la indemnul copiilor.  M-am incapatinat sa nu-mi cumpar smartphone o lunga perioada de timp. Mi-am cumparat unul ieftin si a fost exact cum se spune in articol: nu-si facea treaba cum trebuie si visam sa-mi iau altul.  » Noroc » ca s-a stricat imediat ce a iesit din garantie si am altul pe care sper sa-l tin mult si bine.

 As putea sa fac mai mult? As putea. Incerc si imi invat copiii ca desi wikipedia e reflexul, de multe ori gasim informatii interesante in carti si dictionare enciclopedice. Cand am un subiect pe care vreau sa-l studiez, imi string documentatia din carti si reviste.

Ce mi se pare interesant e ca de citiva ani ni se tot spune sa facem tot felul de demersuri pe internet si imi imaginam ca e din motive ecologice. Dar internetul nu e mai ecologic decit hartia. Ca cetateni de nadejede, ne faceam de ani buni declaratiile de impozit pe internet, ca sa descoper ca majoritatea colegilor mei , desi tineri, o fac pe hirtie. Si ca sa filozofez pe tema asta, as spune ca in ziua de azi, suntem aproape obligati sa avem un calculator.  Deci o buna parte a populatiei, oamenii mai in varsta, care nu au sau nu stiu sa-l foloseasca, se trezesc la marginea societatii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ce carti citeste si in general cum se culturalizeaza fata de 10 ani

M-am gandit sa scriu ce mai citesta copila de 10 ani.  De fapt nu m-am gandit chiar singura, ci a fost sugestia ei . Poate dau idei unora, poate imi dati voi idei de lecturi.

Pina acum vreo doua luni citea, dar nu foarte mult. Insa de atunci, a venit Harry Potter care a declansat marea schimbare : cele 7 volume au fost citite pe nerasuflate. Apoi a trebuit sa-i cumpar si piesa de teatru Harry Potter si copilul blestemat, scrisa de Jack Thorne dupa povestea lui J.K.Rowling. De atunci nu o mai putem opri din citit: pleaca la scoala cu cartea dupa ea , acasa ar citi cit e ziua de lunga, asa ca peste tot cara o carte cu ea. Nu-i chiar practic, mai ales cind cartea e voluminoasa, ca pina la urma tot in grija noastra cade dusul cartii.  Dupa Harry Potter au urmat  :

  • Tarimul povestilor de Chris Colfer, primul volum.  A devenit cartea preferata. Tocmai a rugat-o pe bibliotecara sa ii comande volumul al doilea (din cele 5 volume ale seriei) .
  • Polyanna, Jocul bucuriei de E. H. Porter.
  • Charlie si fabrica de ciocolata de Roald Dahl.
  • Vrajitoarele, de Roald Dahl.
  • Tot de Roald Dahl , o carte autobiografica, despre copilaria lui, in franceza Moi, Boy.
  • Micutul Nicolas de Sempé-Goscinny. Sunt 12 povestiri care se pot citi fiecare separat .
  • Les petits vétérinaires (Vet Volunteers in engleza) de Laurie Halse Anderson.
  • Bennet et sa cabane de Anthony Buckeridge, un autor englez pentru copii. Francezii ii spun Bennet personajului englez Jennings al seriei omonime.
  • A mai citit citeva carti despre pisici, asa ca acum nu exagerez cind spun ca stie mai multe decit mine despre viata si obiceiurile pisicilor.

Toate le-a citit in franceza, mai putin Polyanna, la care a citit pina la jumatate varianta in romana, dar a continuat cu cea in franceza.

I-au placut toate cele enumerate, nu de alta, dar cele care nu i-au placut nu le-a terminat. Acolo intra Tom Sawyer. Cred ca e usor de ghicit cine i-a recomandat-o. Si cartea Artemis Fowl a lui Eowin Colfer, care era romanul preferat al fratelui mai mare.

Ce are in plan sa citeasca:

  • In loc de calendar de Avent, o sa aiba La Véritable histoire de Noël de Marko Leino. Nu cred ca a fost tradusa in romaneste. Are 24 de capitole, deci va citi cite un capitol in fiecare zi din luna decembrie pina la Craciun.
  • De Charles Dickens Cantique de Noel ( « Christmas Carol » in engleza.

M-a rugat sa scriu de citeva carti iubite, chiar daca le-a citit acum citeva luni:

  • Vara trecuta a citit in romaneste  Cum sa faci sa NU citesti in vacanta de vara, care i-a placut foarte mult.
  • Secretul celor doua Lotte (Deux pour une in franceza) de Erich Kästner e una din cartile ei cele mai iubite, citita de citeva luni deja. E recomandarea mea: imi placuse si mie in copilarie.

La capitolul culturalizare trec filmele. De curind am vazut impreuna Sarada cu Audrey Hepburn. Saptamina asta am vazut doua ecranizari mai vechi de-ale Agathei Christie: Moarte pe Nil si Crima din Orient Expres. Foarte frumoase. Asta a facut-o sa-si ia de la biblioteca Zece negri mititei, sper sa ii placa. Seara asta avem in program Crima la Soare, tot de Agatha Christie.

Lunile dinainte ne-a facut sotul o serie Hitchcock, adica a imprumutat de la biblioteca DVD-uri si ne-am uitat o vreme doar la filmele cunoscutului regizor. Acum citeva luni am avut parte de seria Woody Allen. Fata noastra le apreciaza pe toate si , spre usurarea mea, nu-i plac filmele mai noi Disney. De ce spun asta? Pentru ca mi se pare ca filmele Disney nu mai sunt ce au fost odata.  Exceptiile care i-au placut sunt Up si Zootopia . Si copiii mai mari regreta filmele Disney de pe vremea lor. Asta cred ca spune totul.

Nu-i plac nici filmele facute special pentru copii, o inteleg, si mie mi se par usor debile. Cind nu stim la ce sa ne uitam, cautam in topul celor mai bine notate 250 filme de pe imdb si alegem unul. Ne-am uitat nu demult cu totii la Blade Runner si nu ne-a dezamagit.

La capitolul muzica si spectacole, o luam cu noi la spectacole pentru adulti, dar potrivite si copiilor. Am fost impreuna la opera Cosi fan tutte. Ne-am uitat de vreo 15 ori la Traviata, o versiune jucata de Opera din Sidney intr-un decor impresionant, in aer liber, in portul din Sidney. Ca si gusturi muzicale ii plac Queen, Abba, Beatles, Pink Floyd si Wham.

O mai culturalizam pe la muzee, care ii plac, dar recunosc ca alegem in general expozitii temporare ,care ne atrag pe noi.

Si am hotarit sa vizitam Parisul mai sistematic, cu muzee si monumente. La cererea fetei o sa incepem cu Sainte Chapelle si Conciergerie. Tocmai a invatat la scoala ca Sainte Chapelle a fost construita de Ludovic al IX lea, cunoscut ca Saint Louis, ca sa adaposteasca coroana de spini a lui Isus.

Incercam sa o ducem in cit mai multe locuri, sa o indemnam sa citeasca cit mai mult, pentru ca in perioada copilariei se dezvolta foarte mult creierul si, deci, neuronii care-i vor servi mai incolo.

Si asa cum spuneam in introducere, poate imi dati idei de lectura pentru un copil de 10 ani, mare cititor.

Trebuie sa va informez ca scrierea acestui articol a fost atent supravegheata, criticata pe alocuri, deci corectata, ca sa fie pe gustul fetei. Cand a venit rindul meu la criticat, poza care ar fi trebuit sa-l ilustreze n-a trecut de cenzura mea, nu de alta, dar aparatul meu e stricat, iar al fetei nu face poze grozave. Oricum, un articol despre citit ar trebui doar citit. Chiar daca n-are poze 🙂

Expozitie temporara de vazut: MoMA la Paris

Am fost azi la o expozitie extrem de interesanta. Daca stau bine sa ma gandesc, una dintre cele mai frumoase expozitii temporare pe care le-am vazut. Nici pea mare sa te plictisesti, nici prea mica, exact cum trebuie. Fundatia Louis Vuitton si MoMA ( renumitul The Museum of Modern Art de la NewYork) au adus la Paris mai bine de 200 de opere din colectiile MoMA,  expuse in ordine cronologica, de la originile artei moderne pina in zilele noastre.

Trebuie sa recunosc ca n-a fost ideea mea sa merg acolo , dar pina la urma s-a dovedit o idee excelenta, iar copiii au fost si ei incintati.

Insasi cladirea Fundatiei Vuitton e un monument deosebit, creat de arhitectul Frank Gehry, avand aspectul unei corabii cu pinze. Se gaseste in Bois de Boulogne, chiar linga jardin de l’Acclimatation.

Moma

Din pacate in imagine nu se vede cladirea in toata splendoarea ei. Am facut si alte poze, dar sunt neclare.

De pe terasa ei se poate admira cladirile moderne de la Défense:

moma2

Din expozitie nu am prea multe imagini, decit o pictura de-a lui Signac (imi place stilul pointilist)

Signac

Printre multe alte lucruri deosebite, am vazut si o Pasare Maiastra a lui Brancusi.

Un lucru care mi-a placut foarte mult la expozitie, e ca, pe linga audioghid (care se poate descarca gratuit pe smartphone) , la fiecare etaj, din jumatate in jumatate  de ora e organizata cite o vizita ghidata care dureaza 15 minute. Mai mult: fiecare ghid are propriile preferinte, deci daca vitezi aceeasi parte a expozitiei cu ghizi diferiti, ai parte de explicatii la niste opere complet diferite. Mie partea cu ghizii imi place mult, pentru ca acum ani de zile, cu asemenea vizite ghidate am inceput sa apreciez arta moderna.  Cind copiii mari erau mici, mergeam duminica la un program de vizite in familie, in care timp de o ora eram plimbati si ni se dadeau explicatii la diverse opere de arta moderna de la Centrul Pompidou. M-am dat seama atunci ca arta moderna e mult mai profunda decit pare la prima vedere in ochii mei de vizitator neavizat.

De exemplu la expozitia de azi, uitati opera asta de arta:

moma3

La prima vedere ai spune: « ce-i si cu prostia asta? » Dar cind ghidul iti explica sensul intregii constructii, iti zici ca autorul (Cady Noland se cheama) n-a fost deloc prost 🙂 . Aflati ca drapelul american combinat cu cel de pirati face referinta la statul pirat din zilele noastre, care foloseste violenta (a se vedea curelele de piele pentru imobilizat oamenii) in numele mentinerii ordinii. Grila sugereaza cusca in care societatea-pirat ne tine inchisi, iar la nivelul solului se remarca o parte din metal ce face referinta la o cusca de soareci. Cit despre bastonul de orbi are un dublu sens: violenta societatii actioneaza orbeste sau poate noi suntem orbiti de societatea-pirat. Interesant, nu-i asa?

La instalatia asta va las pe voi sa gasiti explicatiile. E o opera a lui Felix Gonzales Torres, alcatuita din 136 (parca) kg de bomboane, invelite in hirtie colorata, dupa cum se vede. Ii spune USA Today (e numele unui ziar de stiri). Vizitatorii sunt invitati sa se serveasca din bomboane, pentru ca oricum instalatia e completata ca sa nu isi piarda din volum . Fetele spuneau ca sunt bune, eu nu le-am gustat 🙂

 

_DSC0141

 

Sper ca articolul meu v-a facut curiosi, iar daca aveti drum pe la Paris pina in 5 martie 2018, nu ezitati sa vedeti expozitia. N-o sa va para rau. mai ales ca impuscati doi iepuri dintr-o lovitura: vedeti si cladirea, dar si expozitia. Si daca nu aveti in plan sa mergeti la New York  in curind, puteti sa va spuneti ca ati vazut si o bucatica din MoMA. Cu asta se fac 3 iepuri 🙂 .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Octombrie roz…Sau gri? Despre mamografiile de depistare.

Pentru ca luna octombrie zisa si lupta impotriva de cancerului de san vine iar sa ne bombardeze cu propaganda despre mamografii, pretinzind ca ar salva vieti, eu vin cu o veste proasta: depistarea NU salveaza vieti. Pentru ca nu e o masura de lupta contra cancerului, ci doar de depistare precoce a lui, ceea ce e cu totul altceva.  Iar ceea ce depisteaza precoce s-ar putea sa nici nu fie cancer sau sa dispara de la sine. Cred ca aplicarea sfaturilor unei femei salveaza mai multe vieti.

Bineinteles, acum citiva ani nu-mi puneam intrebari, credeam si eu ce mi se spunea. Pina am citit de pe blogul unei medic francez ca rozul lunii octombrie e mai degraba gri. Am citit si o carte recomandata acolo « No Mammo » de Rachel Campergue.  Cartea explica de ce  Octombrie roz e o mare operatiune comerciala, cine are interesul sa fie cit mai bine popularizata si de ce mamografiile de depistare precoce a cancerului nu sunt utile, ducind la false rezultate pozitive , contribuind la cancerizare prin expunere repetata la radiatii sau  inmultirea carcinoamelor  din cauza strivirii repetate a sanilor . Uitati aici o prezentare mai detaliata a cartii .

O sa va dau si linkul institutului Cochrane, care e un institut Independent (da, intentionat am pus un I mare). Uitati ce spun ei despre mamografii :in engleza aici sau in franceza aici. In romana din pacate traducerea e automata si foarte proasta.

Un colectiv independent de medici si cercetatori francezi  a creat un site despre mamografii . A publicat pe site niste brosuri foarte concludente, pe care le gasiti aici in engleza sau in franceza.

Si daca aveti rabdare, va recomand cu toata caldura un articol plin de umor, scris de o doctorita frantuzoaica. In el arata de ce depistarea , nu numai in cazul cancerului de san,  e de multe ori o falsa buna idee. E aici.

Eu va doresc multa sanatate ! Si daca sunteti interesat de cartea No Mammo, spuneti-mi si v-o expediez cu placere:  imi place sa imi trimit cartile interesante la plimbare in lume.