Chefir si iaurt

Acum cativa ani, citind eu despre binefacerile chefirului, am cumparat niste boabe de pe ebay si am trecut la actiune. Asa arata boabele.20181212_182344

Da, da, strecuratoarea e de plastic 😦 e contraindicat metalul in contact cu boabele. Credeam ca e o legenda urbana, dar am observat ca maiaua imi creste mult mai bine in vas de ceramica. Maiaua fiind tot o cultura de microorganisme, sigur e valabil si pentru kefir.

Despre binefacerile chefirului n-are rost sa scriu mai multe. Va spun doar ca, daca e consumat constant, modifica in bine flora intestinala, pentru ca laptele fermentat cu ajutorul boabelor de chefir este un excelent probiotic. Despre flora intestinala am mai scris, dar profit ca sa va recomand (din nou) cartea Giuliei Enders, « Sarmul discret al intestinului », unde se povesteste indelung importanta microbiotei, adica a florei intestinale, pentru sanatatea noastra fizica si psihica.

Odata cu boabele am primit si notita de utilizare a lor, procesul parea destul de fastidios la prima vedere, dar odata ce iti faci mana, vezi ca e o joaca de copii: pui boabele in lapte, lasi pana laptele se prinde, strecori, bei lichidul, iar boabele le pui in alt lapte…si tot asa. Boabele se tot inmultesc, cantitatea de lapte pus la fermentat fiind proportionala cu cea de boabe, cu timpul ai tot mai mult chefir. Asa ca dai din boabe putinilor cunoscatori, încerci sa ii convertesti si pe altii, dar ei raman sceptici…si la un moment dat te trezesti cu prea multe. De vandut nu e genul meu si, oricum, se zice ca nu se vand, doar se dau. Atunci am descoperit situl kefirhood.com si am inceput sa trimit in Franta prin posta, oricui imi cerea. Ca sa spun adevarul, ma bucura sa ajut lumea, dar multa lume nu imi mai spunea nici multumesc, darmite sa imi trimita inapoi un timbru, cat ceream sa imi scot macar pretul expedierii. Dupa ce am devenit experta in lipit cu fierul de calcat pungulitele minuscule de nailon si trimis bobitele, a venit o vreme cand am inceput sa ne saturam de baut chefir si eu de trimis boabe. Am pus o portie la congelator si mi-am incetat activitatea chefiristica 🙂 si…

…Am facut doar iaurt. Va veti intreba probabil de ce fac iaurt, cand se gaseste iaurt de atatea feluri in comert. Unu: pentru ca cel de casa e mult mai bun. Doi: pentru ca bacteriile din el sunt vii, iaurtul nu e pasteurizat. Asta se aplica si la chefir: cel din comert nu are bacterii vii. Trei: evit tot plasticul borcanelor de iaurt.

O vreme am facut iaurt pornind de la cate un borcan de iaurt de ferma , dar dupa 2-3 ture, nu mai iesea: era prea acru, prea lichid. Am cumparat atunci de la farmacie un preparat din bacterii liofilizate special pentru iaurt, cu el pot sa fac zeci si zeci de ture. Cand plec in vacanta pun la congelat putin iaurt, ca la intoarcere sa pot demara o tura noua de iaurt.

Iaurt fac dupa Metoda descoperita pe blogul acesta .  Da, intentionat am pus majuscula, pentru ca e Metoda perfecta. Daca mergeti pe blog, rasfoiti-l cu incredere, e minunat, sunt multe de învățat acolo. Iar reteta cea mai noua e de varza + reteta de sarmale.

Chiar acum am un iaurt la facut :20181213_194805-e1544729438256.jpg

Iaurtul se face sub caciula. Se vede si un chefir in spate 🙂

Pentru ca, dupa pauza de cativa ani, am scos boabele din congelator si am reinceput. Intai am crezut ca nu reusesc, nu pareau prea active boabele. Apoi le-am ales pe cele care pareau vii, am inceput cu o canita minuscula de lapte, treptat s-au inmultit, iar acum incepe sa se puna vechea problema: ce fac eu cu atatea boabe? Am oroare de aruncat.

Ce vad acum ca avantaje ale chefirului fata de iaurt: se face mai usor, vase mai putine, laptele nu mai trebuie fiert, nici masurata temperatura. Noi il bem gol, pe cand in iaurt mai punem ba gem, ba miere, ba sirop de artar, ca sa il indulcim.

Voi faceti iaurt? Sau chefir?

 

 

 

 

Publicités

Moda si eleganța

Dimineata si seara, in drumul spre si dinspre serviciu, e singura perioada a zilei cand ascult radio-ul, de fapt e singura cand mai aflu ce se mai intampla in lume. Ascult acelasi post zilnic, dar faptul ca nu revin acasa in fiecare zi la aceeasi ora, face ascultatul asta mai interesant : prind emisiuni diferite. Sau poate ele difera si in functie de zile, dar cum nu-s o ascultatoare asidua, n-am cum sa stiu… De multe ori aflu lucruri pe care imi propun sa le notez, ba chiar mi se intampla sa zabovesc cateva minute in parcare, ca sa prind si capatul cate unei idei. Acum cateva zile am vazut la televizor la o dezbatere politica si am fost placut surprinsa sa pot  asocia o imagine cu una din vocile care mi-au devenit asa de familiare la radio.

Azi am ascultat un interviu cu un domn care s-a apucat sa editeze o revista, căreia ii spune Étiquette, cu sensul de eticheta a hainelor, dar si cu sensul de cod de politete. Revista lui e despre eleganta si va fi tiparita de 2 ori pe an, 2 fiind si numarul colectiilor de moda lansate anual. Ca un fel de contra exemplu al acestor colectii,  pentru ca el precizeaza ca eleganta n-are nimic de-a face cu moda, care tine doar de consumerism. Cred ca motivul care  mi-a placut de domnul asta, e ca mi-a confirmat propriile  idei. El spune ca scopul revistei lui e sa ajute lumea sa isi aleaga cu grija hainele, in asa fel incat sa fie eleganta, dincolo de fenomenele de moda. A observat el ca atunci cand se lanseaza un obiect vestimentar nou, de obicei, oamenii il gasesc oribil. Apoi apar bloggerii de moda, pozele pe instagram, afisele, reclamele … care ne fac sa ne obisnuim cu noul si sa ne zicem ca in fond nici nu e asa urat. Si tot vazand promovata acea moda noua, fiind inconjurati de ea, ajungem sa ne cumparam lucruri pe care initial le detestam. Am observat asta cand cu moda cu pantalonii tip trening, care la inceput mi s-a parut oribila, acum vad ca nu ma mai zgarie pe ochi, ma indoiesc insa sa trec la etapa urmatoare. Mai ales ca daca ceva e prea la moda, evit sa il port.

Ce am mai auzit interesant e ca daca stii  de unde isi au originea diverse piese vestimentare, te ajuta sa vezi cam in ce cadru trebuie sa le porti si faci mai rar greseli de…eticheta.

De exemplu smochingul era la origine o haina purtata de barbati in fumoar , ca sa isi protejeze hainele bune de mirosul de tigara.  Gulerul de matase servea ca eventualul scrum de tigara sa alunece pe el si sa nu arda haina. Se poarta si astazi doar seara.

Si mai povestea domnul asta ca el se imbraca foarte sobru, in schimb n-are in garderoba nici o piesa vestimentara de culoare neagra. Spunea referitor la camasa neagra ca e tinuta eleganta a barbatilor neeleganti…care isi imaginează ca negrul e un semn de eleganta.

Si la voi cum e? Moda sau eleganta? Sau ambele? Eu ma gandesc ca, într-o oarecare masura, moda isi pune amprenta pe haine. De exemplu la costumele barbatesti, unde moda nu-i asa volatila ca la femei. Costumele de azi, stramte si cu un rand de nasturi sunt complet diferite de cele din anii 90: largi, cu umerasi si cu 2 randuri de nasturi. Deci, vrei nu vrei,  iti adaptezi eleganta la moda. Sau nu 🙂 Sotul s-a dus la o intalnire de liceu mai recenta cu costumul de mire din anii 90.

 

 

3 carti interesante: despre revolutia ecologica, despre inteligenta plantelor si despre cum ar trebui sa fie un medic bun

In ultima vreme am citit multe carti. Niciun roman totusi. Printre carti de genul ‘Cum construiesc un cotet », « O gaina in gradina mea », « Pomul in gradina bio », « Tehnici de Grefare a pomilor » si alte asemenea titluri, s-au mai strecurat si cateva, in numar de 3, foarte interesante. Nu ca astea de care spun n-ar fi la fel, doar ca prezinta un interes mai restrans. Asa ca ma rezum la cele trei.

Mic manual de rezistenta contemporana. Povesti si strategii ca sa schimbam lumea de Cyril Dion.

Daca de obicei imi place sa comentez o carte cu ea in fata, de data asta e diferit, pentru ca am inapoiat-o cartea la biblioteca. Asa ca o sa scriu strict ce am retinut. Poate nu-i rau sa fac asa, ma limitez la esential.

Ni se repeta inca o data in ceea e stim deja, ca o spun si oamenii de stiinta: suntem pe marginea prapastiei, daca nu facem nimic ca sa inversam curba dezastrului ecologic, civilizatia noastra va dispare. De ce ne facem ca nu vedem asta? Pentru ca asa e construit psihicul omului: vede doar pericolul iminent si nu un eventual pericol mai indepartat in timp. Nimeni nu o sa renunte acum la o calatorie cu avionul, la mersul cu masina sau la altele, pentru un ipotetic viitor mai bun al lumii in care vor trai copiii lui.

Doar ca trebuie sa facem de acum eforturi sa ne schimbam.

Fiecare epoca a omenirii are cate o « poveste ». In functie de context, adica de povestea epocii, judecam lucrurile diferit. De exemplu, fiul unui nobil care se ducea sa faca cruciada era vazut ca un exemplu, dar daca fiul cuiva s-ar duce azi sa duca un razboi pentru religie, ar fi vazut ca un integrist. Povestile se schimba cu timpul. De exemplu, imediat dupa al doilea Razboi mondial, majoritatea populatiei credea ca rusii au avut un rol determinant in sfarsitul razboiului. Dar filmele hollywoodyene au facut ca povestea sa se schimbe, acum majoritatea lumii spune ca americanii sunt cei care au grabit sfarsitul razboiului.

In centrul povestii epocii actuale sta banul. De mici, copiii sunt indrumati sa faca scoli bune, sa faca studii superioare, care sa le asigure mai tarziu un viitor in care sa faca bani multi, usor si rapid. Criteriul sunt banii si nu pasiunea.  Autorul cartii ne invita sa incercam fiecare sa ne schimbam viata,  sa punem in centrul ei pasiunea pentru ce facem, intrajutorarea, simplitatea, compasiunea, respectul fata de ceilalti si fata de natura. Toate povestile nostre mici pot ajunge sa schimbe povestea cea mare, a epocii. Sa facem deci o revolutie tacuta. Cu ocazia asta ni se explica  de ce esueaza revolutiile. Exista chiar o doamna experta in revolutii, din pacate nu i-am retinut numele, traieste in fosta Iugoslavie. Lumea se revolta, eventual da jos guverne, ai crede ca totul o sa mearga pe calea cea buna. Dar Primavara araba a dovedit ca nu-i deloc asa. O revolutie trebuie sa vina cu un plan a ceea ce o sa fie dupa ce cade cine e de cazut. De obicei, planul lipseste complet. Chiar si in Islanda, care e data ca exemplu pentru revolta populara, lucrurile n-au mai continuat pe calea cea buna. Doamna respectiva spune ca trebuie o viziune mare, dar un inceput mic. Adica propus pentru inceput niste obiective mici  Putin cate putin, ajungem la obiective mari. Pus intrebarea: care ar fi prima etapa care e realizata? Bifat, trecut la urmatoarea. Azi eliminarea pesticidelor, maine tranzactiile financiare si tot asa…

A doua jumatate a cartii mi se pare putin cam dezlanata, dar ideea care trebuie sa o retinem e sa ne schimbam noi insine ca sa schimba in bine societatea in care traim. Sa ne educam copiii in spiritul altruist. Mi-a mai placut o idee in carte, care spune ca in ciuda a ceea ce credem, societatea noastra NU e democratica. Democratie e doar in perioada campaniei electorale. Odata alesi reprezentantii, ei fac ce vreau si daca nu se tin de promisiunile facute in campanie, electorii nu mai au absolut nici o putere sa ii schimbe sau sa le influenteze deciziile. Asa ca ar trebui ca presiunea sociala sa fie mai mare pe oamenii alesi, sa se creeze un fel de lobbyng cetatenesc.

Cartea prezinta si initiative care au luat amploare, de exeplu monedele locale. Prin ele se incurajeaza economia intr-o zona, iar banii revin la rolul lor primordial: o unitate de schimb locala si atat. Fara speculatii. Din curiozitate am cautat si vazut ca in Franta exista deja 62 de monede locale si inca 8 in stare de proiect.

Mai trebuie sa spun aici ca Cyril Dion, autorul e un militant ecologist, care a realizat impreuna cu actrita Mélanie Laurent filmul Demain, care a avut mare succes in Franta. cartea e care am povestit se vrea un raspuns practic , pentru o lume de maine mai buna.

Inteligenta plantelor de Stefano Mancuso si Alessandra Viola. O carte pasionanta. Din care aflam ca plantele,  ce reprezinta mai mult de 99% din biomasa planetei , sunt inzestrate cu ceea ce oamenii numesc inteligenta, adica acea capacitate de a rezolva probleme. Dar pentru ca sunt foarte diferite de regnul animal, noi nu le intelegem cum ar trebui.  Insusi marele Darwin, la sfarsitul vietii,  a scris un studiu despre subiect. S-a pus in evidenta faptul ca plantele poseda toate simturile noastre, plus alte cateva zeci.  O explicatie a motivului pentru care le consideram mai « primitive » e ca noi si plantele traim la scari diferite ale timpului. Si alta explicatie ar veni din faptul ca structurile noastre sunt complet diferite, plantele functioneaza ca o « colonie », cum sunt de exemplu roiurile de albine. Internetul s-a inspirat de la structura de tip retea a plantelor.

Plantele nu sunt dependente de animale sau de oameni, in timp ce viata noastra depinde de ele, ca doar regnul vegetal reprezinta hrana animalelor. Dar in momentul asta ele sunt amenintate de schimbarea climatica, de despaduriri, de poluare. Trebuie sa fim constienti ca supravietuirea nostra ca specie e legata de plante.

Aveti un doctor bun? de Dr Philippe Humbert. In carte sunt povestite 40 de istorii de consultatii (extraordinare, dupa parerea autorului). Un clinician canadian renumit spunea « Un medic bun este cel care vindeca boala, un mare medic este cel care vindeca bolnavul » . Din carte aflam, asadar, cum ar trebui sa fie un medic bun. In primul rand, un doctor bun trebuie sa puna un diagnostic corect, bazat pe o examinare atenta si o anamneza minutioasa. Examenul clinic se face din cap pana in picioare, cu pacientul dezbracat.  Nici un amanunt nu trebuie uitat, ci uneori ceva aparent minor ajuta la un diagnostic. Un doctor bun nu da un tratament simptomatic, adica de tratare doar a simptomelor bolii, ci afla cauza. Care cauza de multe ori se afla departe de locul unde pacientul are semne clinice. Deci un medic bun trebuie sa nu se opreasca la un organ afectat, ci sa vada organismul in ansamblu. Uneori un tratament simptomatic face mai mult rau decat bine: ascunde niste semne clinice care ar fi fost determinante in punerea unui diagnostic.  Mai aflam cum unele boli, chiar foarte grave se pot vindeca cand bolnavul ajunge la o stare de impacare cu sine insusi. La polul opus, un diagnostic grav, pus din greseala, poate sa distruga viata unui om relativ sanatos. Un medic bun nu prescrie un bilant complet de analize, pentru ca stie care analize sunt relevante pentru diagnostic, foloseste rezultatul lor doar ca sa il ajute in decizia luata. O analiza negativa nu inseamna ca nu exista boala, poate medicul nu a stiut ce analize sa ceara. Mi-a placut analogia cu un specialist care vine sa repare un calculator si face analiza bacteriologica a prafului de pe ecran, ceea ce nu ofera niciun indiciu al cauzei pentru care calculatorul nu merge. Un medic bun recunoaste, atunci cand e cazul, ca nu stie sa puna diagnosticul si trimite pacientul catre specialisti, pentru ca un specialist care lucreaza in spital are mai multa experienta si s-ar putea sa fi vazut cazuri asemanatoare.  Dar si pacientul trebuie sa fie un pacient bun: sa isi noteze toate tratamentele pe care le ia, chiar daca i se par anodine, sa se prezinte cu rezultatul unor consultatii si analize anterioare, sa se lase pe mana medicului si sa nu refuze tratamente despre care a auzit ca…

Mi-a placut foarte mult cartea, un singur defect i-am gasit: e putin cam anxiogena pentru o persoana ipohondra cum sunt eu.

Hoții de timp

Am vazut un film documentar asa de interesant, incat am zis ca merita sa imi iau din timpul meu sa scriu despre el si voi sa va luati puțin din timpul vostru ca sa cititi despre ce e vorba.

Ideea articolului e ca timpul nostru e limitat. Iar noi il pierdem de multe ori, ca si cand nu s-ar termina niciodata. Platim multe lucruri, mai multe decat credem, cu timpul nostru, care pana la urma, e viata noastra. Cred ca documentarul asta a venit si intr-un moment cand eu insami imi puneam intrebari in legatura cu articolele pe care le scriu pe blog despre cat timp imi ia sau va ia voua sa cititi.

Invatasem de ceva vreme ca e bine ca atunci cand cumperi un obiect sau serviciu e bine sa convertesti valoarea lui in orele muncite, asta te-ar putea ajuta sa iei o hotarare daca merita sau nu sa dai banii ca sa cumperi obiectul/serviciul.

Dar filmul asta m-a facut sa vad diverse lucruri si sub un alt unghi. O vacanta de exemplu, o plătești in plus si cu timpul pe care il petreci cautand avioane, cautand cazari, ocupandu-te cu rezervarile. Cand cumperi un bilet de avion si faci singur check-inul, tu muncesti, faci o bucatica din munca firmei care vinde biletul. Multe firme ne folosesc pe noi, cumparatorii, ca pe niște angajati care lucreaza in locul adevaratilor angajati, care deci pot fi concediati, de unde economii pentru firma. Toate supermarket-urile care renunta la casiere in favoarea caselor automate, ne fac de fapt pe noi sa muncim in locul angajatilor care ar costa bani. Toate automatele  inseamna o economie pentru diverse firme, munca fiind prestata de noi.  Inteleg ca sigur intreprinderile castiga utilizandu-ne, dar cel putin eu, folosesc casele automate ca sa castig timp, ca doar nu stau la coada. Totusi, nu-s asa rapida la scanat produse ca o casiera. Ma intreb daca timpul castigat nefacand coada nu il pierd de fapt indeletnicindu-ma cu scanarea, dar nu-mi dau seama: fiind ocupata, trece mai repede.

Biletele rezervate si tiparite pe internet? Firma economiseste, noi platim nu numai cu timpul, ci folosim imprimanta si cerneala noastra. Mobila de la IKEA e mai ieftina, caci o parte din ea e timpul pe care ni-l luam dintr-al nostru, ca sa o montam, cu alte cuvinte, ca sa o finisam. Deci e foarte important sa stim sa convertim timpul in bani si viceversa. Sa putem hotărî in cunostinta de cauză dacă pentru treburile casnice e mai bine sa angajam o femeie sau daca merita sa cumparam un lucru mai scump daca economisim timp comandandu-l pe internet. Daca luam taxiul, dar castigam timp, sau folosim transportul in comun.

In ultimii ani a mai aparut un mare hot de timp. O persoana petrece in medie 4 ore pe zi pe retele sociale. Aduce timpul asta ceva? In mod sigur aduce tuturor celor care colecteaza date, informatii pe gratis. Fiecare click si like de-al nostru are o anumita valoare pentru aceste firme.  Da, Facebook-ul e gratuit in teorie. Dar il platim cu timpul si cu datele noastre personale.

Filmul vorbește si despre Japonia, unde angajatii lucreaza mult peste program. Ceea ce in teorie e un castig pentru firme, se dovedeste o pierdere, pentru ca neavand timp liber,cei care stau peste program, nu mai consumă. S-au si facut campanii care indemna lumea sa plece in concedii, fara rezultat. Pentru ca timpul nostru liber ar trebui sa fie folosit pentru consum. In plus, in ciuda numeroaselor ore petrecute la munca, productivitatea angajatilor era foarte redusa. Intreruperea electricitatii si internetului a dus la situatia in care lumea statea pe intuneric, folosind calculatoarele personale, dar nu se dadea urnita de la lucru. Pana la urma, cu multa munca de lamurire, oamenii au inceput sa treaca la ritmuri mai civilizate si sa ajunga acasa cand copiii nu le dorm inca.

Desi e bine sa cunoastem valoarea timpului nostru, sunt situatii cand conversia timp-bani nu-si are rostul: cand facem lucruri care ne fac placere sau cand ni-l petrecem cu oameni dragi.

 

 

 

Drumul ca vacanta: impresii si recomandari

Va spuneam mai demult ca in Romania mergem cu masina. Si, ca sa ne mai usuram drumul, pe cel e la dus il facem in 5-6 zile. L-am lungit uneori si la 7-8 zile, asa ca e o vacanta . De obicei revenim in locuri care ne-au placut dar descoperim si locuri noi. Pe undeva ca « something old and something new ».

Anul asta n-am fost prea aventurosi si am luat-o doar prin locuri cunoscute. Ne-am pornit in echipa de 4, ca fiul a indeplinit visul meu (vorba sotului) si a ajuns in Romania folosind doar trenul si bicicleta (pe malul Dunarii de la Passau la Budapesta).

Prima escala a fost la Baden-Baden. Acelasi hotel unde fusesem cu sotul, dupa cum ziceam aici  bine plasat, acum am primit un apartament cu living si doua dormitoare. Micul dejun la fel de bun, as zice perfect. Aveau inclusiv aluat pentru aparatul de gaufres sa ti le faci singur. Nu ca am fi facut, erau destule alte mancaruri.

De data asta am mers cu fetele la baile Caracalla spa unde am petrecut o seara perfecta, nu era aglomerat deloc, iar vremea era superba.

Restaurantul unde in luna mai se manca sparanghel, avea acum specialități pe baza de galbiori. Asta imi place la nemti: ca daca mergi la un restaurant, poti ghici, dupa mancarea de acolo in ce sezon esti. M-a mai frapat la Baden Baden atmosfera din oras complet diferita de luna mai: in timp ce atunci auzeai pe strada mai mult limba rusa, acum majoritatea erau familii din tari arabe ( cam toti aveau 2 copii: un baiat si o fata:) ).

Dupa BadenBaden, ne-am oprit pe malul Dunarii, la o pensiune nu departe de cotul Dunarii de la Donauschlingen. Am luat cina la hotelul cu acelasi nume, ai carui clienti eram pe cand copiii erau minori, dar a carui preturi au devenit prohibitive cand copiii ne-au crescut. Si am mancat mancare de galbiori. Am remarcat noi mai demult ca la galbiori in Germania le spune pfifferlingen, in timp ce in Austria le spune eierschwammerl. Asta s-ar putea sa va ajutein caz ca sunteti niste mancai gurmanzi ca noi. Nu vorbesc eu germana, dar pe partea alimentara am un vocabular bun 🙂

Mancarea a fost buna iar vederea asta:

20180726_200804

Campingul pensiunii si frumoasele peisaje din zona mi-au reactivat visul cu pedalatul pe acolo

20180726_181149.jpg

20180727_091451

20180726_183546

De acolo ne-am la pornit spre marea noastra iubire, Viena, pe care am găsit-o la fel de frumoasa ca de obicei.

Ne-am cazat la un hotel langa primarie. Asa avem multe lucruri de vazut la distanta de mers pe jos. Si iata ce am vazut:

Muzeul Sigmund Freud. Dezamagitor. Ma asteptam la altceva, dar majoritatea expoziției consta in fotografii. Chiar daca muzeul nu ne-a placut, am descoperit in zona lui niste stradute frumoase dintr-un cartier pe care nu-l prea stiam. Apoi ne-am petrecut mult timp tolaniti pe sezlongurile parcului Freud, care e chiar in fata la Votivkirche.

Expoziția temporara Klimt de la Leopold Muzeum: mi s-a parut cam subtirica. Acum cativa ani vazuseram una la Belvedere, mult mai completa.

Intr-o zi ne-am luat bilete pentru transportul in comun (8 euro de persoana pentru 24 ore) si am mers intai la Hundertwasser haus, un imobil construit, asa cum ii spune si numele,dupa planurile lui Hundertwasser. Casa o vazuseram acum cativa ani, pe inserat, cand totul era inchis si eram singurii turisti din zona. Am descoperit acum ca vizita in timpul zilei nu aduce nimic in plus, decat  inghesuiala si niste magazine turistice. Interiorul nu se viziteaza, pentru ca imobilul e locuit. Locatarii platesc o chirie ridicol de mica.

 

 

 

Tot in cartier am vizitat Kunhaust, unde am invatat mai multe despre Hundertwasser. Mi-a placut ce am aflat: incerca sa aduca natura cat mai mult in viata orasului. Spunea el ca linile drepte nu-s naturale, asa ca toate constructiile imaginate de el incearca sa se integreze cat mai mult in natura, iar curburile lor participa la asta. La Kunhaust exista si o cafenea foarte deosebita ca aspect, cu multa, multa vegetatie si un sol valurit. Prajiturile nu exceleaza, dar merita sa stai putin sa te odihnesti si sa bei o cafea pe terasa.

Tot in ziua cand aveam biletele de transport, am profitat sa mergem pana pe Donau Insell. A fost ideea sotului, eu observasem cu alte ocazii ca daca te aventurezi in locuri care nu apar in ghidurile turistice, nu ai mare lucru de vazut. Si obiectivul asta nu aparea in ghidul meu. Sunt de moda veche si calatoresc cu ghidul dupa mine, pentru vizite urbane am o colectie intreaga de « Un grand week-end à… » …in cazul asta Viena. Desi n-a fost nimic exceptional acolo, am petrecut o seara frumoasa pe sezlongurile de pe plaja de pe malul Dunarii. Mi-a placut sa vad ca lumea face baie in apa fluviului si am fi facut si noi daca am fi avut costumele la noi. Iar pe drumul de intoarcere, asfintitul colora apa in niste culori ca in tablourile pointiliste. Mi se pare minunat pentru locuitorii Vienei sa aiba locul asta si cred ca daca as sta acolo m-as duce dupa serviciu sa fac o baie si apoi sa stau la soare.

20180728_201805

Cel mai mult ne-a entuziasmat anul asta la Viena vizita ghidata a Operei. Am vizitat interiorul si am aflat multe despre Opera, Wiener Staatsoper. E una dintre cele mai importante opere din lume si cea care are repertoriul cel mai bogat cu cele aproape 70 de spectacole anual, care nu se repeta doua seri la rand. Opera are proprii angajati, deci nu companii invitatate, cum se practica prin alte locuri. Sa schimbi decorurile zilnic nu-i treaba usoara: ele se pastreaza intr-un depozit de unde se aduc cu camioanele, iar numarul camioanelor difera in functie de opera, la Aida e nevoie de cateva zeci. Amfiteatrul a fost distrus de un bombardament in 1945 si, in afara de 2 sali care s-au pastrat,opera a fost reconstruita. Specificul arhitecturii ei e ca imbina mai multe stiluri diferite. A fost foarte interesanta vizita culiselor, care sunt imense:

20180729_133821La iesire am inceput sa visez cu ochii deschisi sa venim odata, daca nu la Balul Operei, macar la un spectacol.

20180729_132437
Scena vazuta din loja imperiala

Pentru ca la Viena am stat 3 zile, am testat 3 patiserii. Si rezultatele arata asa:

-pe primul loc: Sluka, langa primarie. In ciuda fluxului intens de turisti din zona, pe terasa nu-i deloc aglomerat, clientii (asa cum bine zice ghidul meu turistic) sunt in majoritate vienezi. Prajiturile sunt bune (putin cam dulci pentru gustul meu), dar nu sunt prea multe feluri. Adresa e in Rathausplatz. Am observat inca o Sluka pe o strada turistica, dar sigur n-are atmosfera linistita a celei de langa primarie.

20180727_162026

-Apoi vine e renumita Demel (pe Kohlmarkt 14). Prajituri multe, multe. Cam prea dulci, totusi. Am mai fost si in alti ani, dar niciodata n-a fost inghesuiala de acum. Ar fi o atmosfera faina, doar ca statul la coada iti cam taie elanul, iar odata ce ai mancat, chelnerul se grabeste sa debaraseze masa,  sa nu cumva sa stai mai mult, ca doar lumea asteapta. Ca la moara, cum ar veni. Mie mi se pare ca la o cafenea, ambianta face la fel de mult ca si gustul prajiturii.

20180729_111047

-Pe locul 3 Landtman, situat ntre teatru si primarie: tot inghesuiala. Prajiturile n-au, din pacate un gust pe masura perfectiunii aspectului.

Cam astea sunt impresiile mele de pe drum. Dar nu ma pot abtine sa va arat poza acestei vitrine din Viena.

20180729_114823.jpg

E a unei  case de moda renumita. Cred ca Gucci, dar nu-s sigura. Nu de alta, dar sa vedeti si ce combinatii se mai poarta, poate va mai dau idei 🙂  Zic si eu 🙂 Ca poate n-aveti nevoie de idei, ca stiti deja 🙂

 

 

 

Fiabilitatea aparatelor electrocasnice si alte lucruri din revista consumatorilor

De mult timp n-am mai fost miercurea la biblioteca sau n-am avut timp de citit reviste. Insa azi am citit una din revistele de consumatori si am retinut cele ce urmeaza.

  • In primul rind un articol despre fiabilitatea marcilor de aparate electrocasnice.

S-a facut un studiu despre subiect, trimitind un chestionar utilizatorilor si intrebindu-i cit sunt de multumiti de produsele achizitionate in ultima vreme si daca au avut probleme cu ele. Au avut aproape 5000 de raspunsuri. In functie de procentul utilizatorilor care n-au avut probleme si care au fost sau nu multumiti, fiecare marca a fost notata. Pentru fiecare categorie de produse electrocasnice s-a facut un clasament al marcilor in functie de fiabilitatea lor.  Cum toate aparatele studiate sunt facute pentru utilizarea pe termen lung, e interesanta comparatia . E de remarcat, comparativ cu anchetele anilor precedenti, ca produse recente inseamna de fapt fiabilitate mai mica, deci sanse mari sa nu fie asa de durabile ca si cele cumparate mai demult. Nu ma mira deloc.

Masinile de vase cele mai fiabile s-au dovedit cele de la firmele Bosch, Siemens si Beko. Cele mai proaste: Brandt, Electrolux si Whirlpool.

Masinile de spalat rufe. Aici conduc detasat firmele germane: Miele, Bosch, Siemens, urmate de Electrolux. La coada Hotpoint-Ariston si Candy. Cele Miele sunt primele, dar si pretul lor e pe masura.

Aspiratoare: Miele conduce detasat, urmat la distanta de Moulinex, Tornado si Dyson. Marca cea mai prost notata e Philips.

Roboti de bucatarie: Cel mai fiabil e Kitchen Aid urmat de Magimix. La coada clasamentului e Thermomix (cel care costa o avere si le face pe toate) urmat de Kenwood.

Frigidere: plutonul fruntas e alcatuit din Bosch, Siemens si Beko, la coada e Hotpoint-Ariston.

  • Tot din revista am aflat ca un e-book-reader incepe sa devina mai ecologic decit cartile tiparite doar dupa ce e folosit timp de 21 ani, pentru 6 carti descarcate anual. Nu imi cereti amanunte, ca n-am priceput nici eu daca un numar dublu de carti pe an il face sa devina ecologic in doar 10.5 ani. Teoria asta o citisem pentru brazii artificiali, care ar trebui pastrati minimum 20 ani ca sa rivalizeze cu cei naturali din punct de vedere al impactului ecologic. Ceea ce m-a linistit, ca eu brad artificial n-o sa iau, cit oi fi de ecologista.
  • Din cele 114 de modele de gablonturi (analizate de Directia Concurentei, Consumului si Represiunii Fraudelor), o treime au fost interzise vinzarii, fiind considerate periculoase pentru sanatate din cauza continutului mult peste limitele admise de metale grele (plumb, cadmiu, nichel). Deci atentie daca purtati asa ceva!
  • Sfat pentru cine isi cumpara bilete la un concert si apoi le afiseaza mindru pe FB. nu le mai aratati public: cineva rau intentionat le poate imprima si se prezinta la concert unde ii sunt scanate, asa ca proprietarul lor se poate trezi ca nu mai e primit la concert daca « hotul » a trecut pe acolo inainte.
  • Multe masini au probleme grave din cauza … rozatoarelor (rod firele electrice). Pe locul intii pe podiumul masinilor cele mai afectate sunt (de departe) Renault-urile.
  • Testul revistei pentru apele micelare (efectul lor cit si compozitia « curata ») a dat ca favorite apele Bioderma si Avene.  Restul nu le-am mai notat, stiu doar ca L’Oreal era pe la coada.

 

 

Intre contaminarea cu dioxina si pesticide, cum alegem produse animale mai sanatoase?

 

 

Astazi un nou capitol din cartea Désintoxiquez-vous. E vorba despre carne si produsele animale.

Chiar daca in Franta hormonii au fost interzisi in alimentatia animalelor, vitele primesc in continuare antibiotice, ce se folosesc in cantitati mari, pentru ca animalele sa faca fata conditiilor intensive de crestere, favorabile aparitiei epidemiilor.

Antibioticele permit accelerarea cresterii animalelor, chiar daca in teorie UE interzice folosirea antibioticelor in acest scop. Un porc sub tratament antibiotic are nevoie cu 10-15%  mai putina hrana ca sa ajunga la aceeasi greutate ca un altul netratat.  China administreaza anual animalelor de crescatorie 100 000 tone de antibiotice .

Tratamentele animalelor contribuie in mod evident la fenomenul de antibiorezistenta care se manifesta la oameni in ultima vreme. Pentru ca in carnea folosita pentru consum mai persista reziduuri ale acestor tratamente.

Agricultura intensiva foloseste in alimentatia vitelor porumb si soia, foarte greu digerabile de catre acestea, in urma carora corpul lor produce cantitati mari de omega 6 inflamatorii.

Animalele de crescatorie mai pot fi contaminate de poluantii industriali. Animalele care respira aerul poluat de uzine sau beau apa improprie , vor concentra in carne un numar mare de reziduuri chimice, in special dioxine sau PCB ( policlorobifenil ). Suspecte ca si cancerigene sau neurotoxice, aceste reziduuri persista si se acumuleaza in grasimea si viscerele animalelor, sau trec in lapte sau oua.

Animalele se mai pot contamina cu pesticide daca maninca produse care contin asa ceva. Mai mult, exista un efect de concentrare: ingurgitind o cantitate mare de plante sau cereale, animalele vor concentra reziduurile, carnea lor devenind astfel mai toxica decit vegetalele consumate. In general pesticidele , ca si dioxina, se vor concentra in grasime. Dar le vom gasi si in ficat sau rinichi sau in lapte.

Asa ca se pune intrebarea: cum alegem carnea pentru consum?

Consumul limitat la maximum 500g carne rosie pe saptamina

De alternat cu peste, oua sau proteine vegetale (soia, fasole, linte).

Cumparind mai putina carne, ne putem permite sa cumparam carne de calitate.

Alegeti labelizarile pentru carne/sunca

Pentru Franta exista Label Rouge.

Certificarea bio AB garanteaza absenta OGM-urilor in orice stadiu de productie, respectul animalelor si alimentatia compusa din 95% substante bio.

Sunca alegeti-o « superioara », ceea ce garanteaza absenta polifosfatilor care umfla carnea cu apa. Cu polifosfati, 1 kg de carne va ajunge 1.5kg sunca. Preferati sunca produsa din porci de ferma.

Carnea bio e mai scumpa, insa cea ne-bio, umflata cu apa, isi va pierde 30% din greutate in timpul gatirii.

Evitati carnea din fast-food-uri si din mincare gata preparata. Ea provine de obicei din import, cumparata la un pret mic, si continind multe grasimi saturate. Grasimile saturate sunt responsabile de boli cardio-vasculare si sunt foarte pro-inflamatorii. Chiar daca nu e din import, in cele mai multe cazuri provine de la vacile de lapte de reforma. Ca sa amelioreze gustul, producatorul adauga multa grasime. Iar ca sa produca carne gata tocata, adauga de multe ori proteine vegetale ca sa creasca greutatea produsului sau inlocuieste o parte din carne cu sub-produse cum ar fi tendoane, fin macinate.

Apropiati-va de producatori

Privilegiati vita hranita doar cu iarba. Iarba da gust carnii si aduce acizii grasi esentiali, scazind grasimile saturate. De multe ori animalele sunt hranite cu porumb si soia OGM, chiar daca sunt ierbivore stricte.

De privilegiat micile crescatorii, ca sa se evite carnea cu antibiotice. De exemplu vitele Black Angus. Iepurele doar bio, pentru ca fiind un animal foarte sensibil, e cel mai mare consumator de antibiotice.

Limitati toxicele din carne

Consumati cit mai putine organe( ficat, rinichi…), mezeluri si carnuri grase. Privilegiati bucatile de carne slaba, mai putin contaminate cu PCB. Preferati laptele semi-degresat.

Atentie la oua

Privilegiati ouale de gaini crescute libere sau bio ( a caror stampila incepe cu cifra 1 sau 0).

Vin cu o completare: pe vremuri nu stiam de ce e asa de evitat OGM-ul. Asta pina am vazut un film despre Monsanto. OGM-urile sunt produse special ca sa reziste pesticidelor Monsanto. Adica daca un cimp de cereale sau soia transgenice e stropit cu pesticide, totul moare in jur, mai putin vegetalele transgenice. Va imaginati ce cantitati de pesticide contin acele vegetale. In ziua de azi mai mult de 70% din cultura mondiala de soia e OGM. Iar soia e folosita la hranirea animalelor.

Noi in ultimii ani am redus mult consumul de carne, pe care o cumparam bio. Facem exceptie pentru vita Angus sau de prin Noua Zeelanda (imi place sa cred ca acolo animalele zburda libere pe cimpii). Stiu ca nu e ecologic, dar nu poti fi perfect. Sau mai cumparam carne de la macelar, imi imaginez ca isi alege cu grija furnizorii. Apoi ma gindesc ca un miel de lapte, saracul, n-a avut o viata prea lunga ca sa acumuleze multe toxine.

Ouale, laptele , untul si smintina le cumparam bio. Brinza o luam si-si, acolo gustul conteaza. Nu ne plac brinzele moi, astea tari se fac la munte, deci cred ca vacile de pe pasune nu-s prea tratate. Mai ales ca in general alegem brinza de vara, ca e mai gustoasa.

Altfel in ultima vreme am aflat de citeva ferme de carne, probabil la toamna o sa dam o fuga, nu-s tocmai linga casa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Visurile mele

 

 

Ce ciudat si cu cheful de a scrie. Am fost intr-o mini vacanta:  am facut lucruri faine, am vizitat (am mincat lucruri bune 🙂 ). dar nu despre asta vreau sa scriu.

(Nu m-am putut totusi abtine  sa va arat doua poze din vacanta , mi s-au parut interesante cum reprezinta acelasi peisaj:  seara la flux, si dimineata la reflux.)

Ma gindeam zilele astea la visurile mele, ba chiar i le-am expus unei prietene care a calatorit mult , si in comparatie cu ce-a facut ea, dorintele mele sunt mici.

 

In afara de ce isi doreste oricine: familie, sanatate si lucruri care in general s-au indeplinit, imi doresc si altele. De exemplu visul suprem e o casa cu gradina si gaini. Conform legii atractiei universale, ar fi trebuit sa o avem deja :), ca am mobilizat toata familia sa vizualizeze casa, dar vad ca inca nu e vremea ei. Oricum, nu despre casa e vorba aici.

Ci despre lucrurile mai putin importante, dar care fac viata mai frumoasa. Imi tot salvez link-uri pe calculator cu tot felul de lucruri pe care mi le doresc. Uneori sterg link-urile si altele noi le iau locul. Dar au ramas unele care au trecut proba timpului.

Asadar pe locul unu e o calatorie cu Orient-Expres-ul. Ideea asta mi-a venit prin liceu, cind am vazut un film. Nu, nu era vorba de « Crima din Orient Expres » 🙂  Prin anii ’90 am strabatut toata Europa cu trenul, din Romania si pina pe Coasta de Azur : faceam schimbari in 5 locuri, printre care Viena si Venetia. In Venetia de obicei trenul ajungea dimineata si aveam toata ziua la dispozitie pentru plimbari, legatura era doar seara. Ma uitam cu jind la grupurile de tineri care calatoreau de capul lor de colo colo prin Europa. Tare mult imi placea sa calatoresc cu trenul. Acum 3 ani am fost la o expozitie despre Orient Expres, asta mi-a reactivat vechiul vis.

_DSC0049

Odata venita acasa de la expozitie, am inceput sa fac cercetari pe internet si am descoperit ca pot sa-mi indeplinesc visul contra citorva mii de euro. Cam mult totusi, iar avind in vedere ca drumul dureaza destul de putin, raportul calitate pret mi se pare cam mic. Dar cine stie, poate intr-o zi…

Pe locul doi la categoria visuri , la care ma gindesc de vreo 10 ani, e o excursie cu bicicleta de-a lungul Dunarii , de la Passau pina la Viena. De acolo mi-ar place sa ne intoarcem cu vaporul la locul de plecare. Nu e foarte scump, se face intr-o saptamina, copiii au fost de acord sa pedaleze. Stiu lume care a facut-o si nu trebuie o conditie fizica nemaipomenita. Asa ca spre deosebire de primul vis, cu putina organizare, cred ca o sa-l putem duce la indeplinire. Sanatosi sa fim. Poate la anul.

Pe locul 3 vine o drumetie din Austria pina spre Venetia. Drumetia asta i-a luat locul pelerinajului la Compostelle, la care visam de ani buni.  Cum e un circuit destul de recent (ii spune Alpe-Adria-Trail) , nu cred ca e asa de turistic ca si Compostelle. Nu stiu daca nu va ramine doar in stadiu de vis, dureaza cam mult: 31 de zile.  Evident ca se poate face pe portiuni, ba  are o etapa sub forma de circuit, care se face intr-o saptamina. Am si brosuri turistice cu circuitul, le mai studiez din cind in cind, poate o sa-i vina rindul totusi in anii urmatori.

Si voi? Ce dorinte mai mari sau mai mici aveti?

 

 

 

 

 

 

Cosmetice bio, prajituri la borcan , expozitii temporare si alte lucruri de sfirsit de saptamina

Oare v-am spus vreodata ca bibliotecile din Franta mi se par cel mai minunat lucru de aici? In primul rand putem imprumuta aproape orice carte, CD sau DVD in bibliotecile din reteaua noastra ( 9 biblioteci ). Daca nu au cartea in una din ele, dar exista in alta biblioteca a departamentului, o cer si o primesc in biblioteca mea. Daca nu este, putem face o sugestie de cumparare si cartea respectiva se cumpara de obicei.

Dar, pe linga asta, bibliotecile organizeaza multe alte activitati. Cele de adulti nu le prea cunosc, ca nu le frecventez, desi am auzit numai lucruri bune despre cluburile de lectura. In schimb de cele pentru copii am profitat si continuam sa o facem. Am inceput cu sedintele de povesti, cind in general bibliotecile invita cite un povestitor profesionist care le spune copiilor povesti. Unii povestitori sunt geniali , adevarati actori, si pot sa spun ca imi facea si mie placere sa ascult povestile lor.  Uneori povestile sunt citite chiar de catre bibliotecare, iar majoritatea o fac cu mare talent. Cum la noi in casa se vorbeste romaneste, ma gindesc ca sedintele de povesti i-au ajutat pe copii (si chiar si pe mine)  sa-si dezvolte vocabularul francez.

Pe linga povesti, se organizeaza tot felul de ateliere: de pictura, de creat benzi desenate, de creat decoratiuni de Pasti sau de Craciun, de creatii din fructe si legume, etc. Cum sunt 9 biblioteci , va dati seama ca avem de unde alege . Fiecare biblioteca are specificul ei, care depinde  si de pasiunile bibliotecarelor. Care bibliotecare sunt niste doamne amabile si gata oricind sa ajute.   Atelierele sunt gratuite, iar inscrierea la biblioteca e gratuita pentru copii si studenti, iar pentru adultii din zona costa 5 euro pe an.

Ma iau cu povesti ca sa va zic ca fiica-mea cea mica a participat simbata la atelierul de cosmetice bio. I-a placut si a venit foarte incintata cu un gel de dus cu paiete aurii  si cu un parfum care-ti muta nasul, in care a amestecat ea tot felul de arome  bio. Tot e mai bine decit dupa atelierele artistice, in care vine acasa cu diverse creatii voluminoase care nu trebuie aruncate sub nici un pretext.. Ma pregatesc sa o inscriu acum la un atelier de muzica si pictura.  Atelierul de cosmetice exista si in varianta pentru adulti, cred ca e interesant pentru cineva care inca n-a facut cosmetice in casa.

Atelier

 

Apoi am facut prajitura la borcan. Citisem pe grupul de care va povestisem intr-o vreme de ideea asta. Se face o pajitura dupa reteta obisnuita, doar ca se toarna intr-un borcan de sticla uns si tapetat, imediat ce prajitura e coapta se pune capacul borcanului, asa se poate pastra zice-se pina la 6 luni.  N-as indrazni sa o pastrez 6 luni, dar 1-2 saptamini m-ar interesa sa o tin. De fapt pe mine cel mai mult ma intereseaza coptul in borcan de sticla, pentru ca unica tava antiaderenta pe care n-am eliminat-o e forma de muffins si mi-ar place sa renunt si la ea. Am folosit o reteta de muffins, am turnat aluatul cam pina la jumatatea unor borcane mai mici, care mi s-au parut potrivite ca dimensiuni. Reteta e una luata de pe marmiton, http://www.marmiton.org/recettes/recette_muffins-alleges-aux-pepites-de-chocolat_55913.aspx , noi am mai scazut putin zaharul.  Au iesit perfect, data viitoare o sa o facem doar in borcane. In poze nu arata prea apetisant, din cauza fainii si untului care tapeteaza borcanul.

Folosesc pluralul « am facut…am folosit », dar sa dam Cezarului ce-i al Cezarului si sa precizez ca in afara de indicatii – foarte pretioase de altfel 🙂 – eu n-am intervenit cu nimic la prajituri, sotul a fost executantul.

praji la borcan

Si, ca tot vorbeam despre sot, daca luna trecuta a fost luna geo-caching-ului, luna asta s-a gindit sa ne culturalizeze : a cumparat bilete pentru doua expozitii temporare. In avintul lui de cumparat bilete, ar fi vrut sa ne « culturalizeze » doar pe noi doi si cu o iesire la Crazy Horse, dar i-am reamintit ca ne-am hotarit sa economisim.

Ieri deci ne-am dus la a doua expozitie temporara,  la Luvru. Cu ocazia iesirii am bifat si cei 10 mii de pasi , ca am lasat masina departe, sa nu platim parcarea.  Am iesit cam dezamagiti de la expozitie ( Vermeer si pictorii flamanzi), asa ca tot sotul a avut ideea geniala de a intra la cealalta expozitie temporara, a carei intrare era comuna cu a noastra si unde nimeni nu ne intreba de sanatate (mai bine zis de bilete). Expozitia asta ne-a placut si am descoperit opera unui pictor francez de la inceputul secolului al 17-lea , Valentin de Boulogne, care s-a instalat la Roma si a pictat sub influenta lui Caravaggio.

In general ne plac expozitiile temporare : au un subiect interesant si  timpul de vizita e relativ scurt, asa ca sunt apreciate de copii . Asa ii antrenam pentru iesit la muzee, ceea ce e practic pentru cind calatorim , cind sunt interesati si nu se plictisesc sa viziteze muzee, castele sau biserici. Iar cei mari se duc acum singuri sau cu prietenii in astfel de locuri.

La drumul de intoarcere am facut o pauza in Jardin des Tuilleries,  am stat pe scaunele instalate pe malul lacusorului ca sa ne uitam la trecatori. Am facut si o poza, in care se vad norii, care mie mi se par fascinanti:  parca in Romania norii nu sunt asa jos si nici n-au asa forme. Oare sa fie aici influenta oceanului care nu-i prea departe?

Tuilleries

 

Spre seara ne-am dus la padure la cules de soc ca sa facem si noi ceea ce tot romanul care se respecta face in perioada asta: socata. Am constatat ca la padure socul nu e prea inflorit si ca in afara de noi nu mai sunt alti culegatori, ca nu lipsea nici o floare de prin arbusti. In alti ani am incercat sa fac socata cu miere sau cu zahar nerafinat, dar cum n-a avut succes, anul asta fac reteta clasica si am cumparat special un kilogram de zahar alb. Daca-i bal, bal sa fie !

Si voi ce-ati facut interesant sau placut in week-end?

 

 

 

 

Relatiile dintre oameni in zona mea

Nu stiu cum e prin alte locuri, dar impresia pe care o am despre vecini, sau in general oamenii care locuiesc in zona noastra, e ca relatiile interumane normale s-au pierdut de multa vreme si loc de asta se inventeaza formule artificiale, cum ar fi  » Fête des voisins ».

Sa va explic. De vecinii mei (de aproape 20 ani) nu stiu mare lucru. Ne salutam doar. Si asta nu cu toti : o parte din ei se uita la cite ceva interesant de pe cer fix cind trec pe linga tine. La aproape toti e valabila regula ca odata iesit pe portile rezidentei, nu te mai saluti, nu te mai cunosti. Mai este o regula nescrisa : te poti saluta cu cite cineva atita timp cit ai cite ceva in comun (copiii colegi), dupa aia reactionezi ca si cind nu te-ai cunoste.

Dar o regula de politete de la care nimeni nu abdica e tinutul usii. Cam ciudat pentru mine la inceput, dar daca intri sau iesi pe o usa sau poarta, neaparat trebuie sa-i tii usa celui care e la 1-2…pina la 15 m in spatele tau.

De vorbit nu prea vorbesti, decit eventual despre vreme. Iar salutul lor  « ça va ?! » e doar o formula de salut, daca nu esti chiar bine si faci greseala sa o si spui, francezii sunt total destabilizati, fac fete-fete si trec peste asta.

Sunt de felul meu rezervata , insa sotul care-i mai vorbaret incepe sa se converseze cu cite un vecin si parerea lui despre francezi e ca unii abia asteapta sa-si dea drumul la vorba, in ciuda aparentelor.

Sa nu credeti ca vreau sa stiu despre vecinii tot felul de birfe picante. Dar mi se pare destul de infricosator faptul ca nu stiu despre nimeni nimic. Ceea ce uneori ne face sa ne distram cu sotul, imaginindu-ne diverse scenarii. De exemplu pe vecinul care statea toata ziua acasa , nu saluta si se uita cu mutre triste, il banuiam de depresie. Nici vorba, era infirmier la spital. Cind unul dintre vecini dispare , dar ramine sotia sau copiii, nu stim daca a murit sau a divortat si nici nu ne apucam sa intrebam. Nu stiu de ce vecina de deasupra tuseste zi si noapte, nici de ce cea de dedesubt era intr-o vreme rasa in cap, facem doar supozitii.

Peste doua saptamini se intimpla sa ramin singura cu fata mica. Ma cam ingrozeste gindul ca  daca patesc ceva, nu as avea la cine apela, ca sunt singurul adult responsabil intr-o mare de oameni necunoscuta. Stiu ca in general lumea nu gandeste ca mine, dar am oarecare sechele dintr-o alta viata a vietii mele cand ma luptam cu crizele de angoasa.

Prima data cind m-am lovit de faptul ca in Franta nu-i ca in Romania e pe la inceputurile vietii mele aici, cind am fost la cumparaturi si am vrut sa ajut o batrinica sa-si puna marfa pe covorul de la casa. Parea asa neajutorata, dar cind mi-a aruncat o privire plina de ura, am lasat-o in pace. De atunci stau de doua ori sa ma gindesc si trebuie sa recunosc ca viata de aici m-a facut sa-mi pierd mult din empatie.

Asociatia unde facem dans de salon se vrea si este o asociatie foarte conviviala. Pe colegi ii vedem ca pe niste prieteni si de multe ori dupa curs stam cu ceasurile la taclale. Insa in general, cind faci o activitate mergi, o faci, pleci si gata, nu ai nici o relatie cu cei din jur. Ii vad pe noii colegi cum stau pe margini , cum evita cu gratie episoadele de pupaturi dinainte de curs (recunosc ca uneori ma cam enerveaza sa ma pup cu absolut fiecare coleg 🙂 ) si cum odata terminat cursul o zbughesc ca si cum ar avea treburi foarte importante.

Inca un lucru care mi s-a parut diferit fata de obiceiurile romanesti : cind a murit o colega de dans am fost socata ca la inmormintare am fost doar 4 persoane dintre colegi. In Romania la inmormintari venea o intreaga comunitate. Cand am vorbit despre asta cu o psiholoaga frantuzoaica, mi-a spus ca in Franta s-a pierdut obiceiul de a sustine moral familia indoliata. Fac o mica divagatie : am observat ca s-au pierdut si altele legate de moarte, de doliu. Daca cuiva ii moare cineva, a doua zi e bine mersi, rar se mai vorbeste  si in nici un caz nu se poarta doliu. Ori eu vedeam doliul si ca o atentionare a celor din jur ca bietului om i s-a intimplat ceva, ca trebuie protejat . Am citit apoi o carte care in mare spunea ceea ce gindesc eu, ideea era ca in lumea occidenta s-a pierdut contactul cu moartea ca parte a vietii : totul e aseptizat, lumea moare in spitale, iar apoi nu se mai vorbeste, ca si cind n-ar exista. Aceasta negare a mortii si a faptului ca ne credem nemuritori duce la multe derive .

O regula nescrisa legata de viata privata a fiecaruia e ca daca cineva e bolnav , nu-l intrebi sub nici un motiv ce are, daca spune bine, daca nu, taci.

Bineinteles ca pentru tot ce v-am descris eu mai sunt si exceptii, care confirma regula. Si poate o sa intelegeti de ce in Romania imi face mare placere sa vorbesc cu toti vecinii care-mi ies in cale si de ce ma bucura chiar si remarcile pe care diversi « binevoitori » le fac copiilor. Macar nu ma simt invizibila.

Acestea fiind spuse, ma duc sa fac tarta cu rubarba, ca sa o iau cu noi deseara sa ne facem prieteni printre vecini ! O fi « fête des voisins » ceva artificial, dar poate e un inceput !

Later edit:  N-au venit multi vecini, dar au venit aia faini! Uite ca nu trebuie sa-i bag pe toti in aceeasi oala!  Unul tocmai venise din Romania , si, la fel ca toti francezii, a fost incintat de mincarea de acolo (ne-a aratat in poza niste sarmale  🙂 Chiar a fost o experienta pe care mi-ar fi parut rau sa o ratez.