Hoții de timp

Am vazut un film documentar asa de interesant, incat am zis ca merita sa imi iau din timpul meu sa scriu despre el si voi sa va luati puțin din timpul vostru ca sa cititi despre ce e vorba.

Ideea articolului e ca timpul nostru e limitat. Iar noi il pierdem de multe ori, ca si cand nu s-ar termina niciodata. Platim multe lucruri, mai multe decat credem, cu timpul nostru, care pana la urma, e viata noastra. Cred ca documentarul asta a venit si intr-un moment cand eu insami imi puneam intrebari in legatura cu articolele pe care le scriu pe blog despre cat timp imi ia sau va ia voua sa cititi.

Invatasem de ceva vreme ca e bine ca atunci cand cumperi un obiect sau serviciu e bine sa convertesti valoarea lui in orele muncite, asta te-ar putea ajuta sa iei o hotarare daca merita sau nu sa dai banii ca sa cumperi obiectul/serviciul.

Dar filmul asta m-a facut sa vad diverse lucruri si sub un alt unghi. O vacanta de exemplu, o plătești in plus si cu timpul pe care il petreci cautand avioane, cautand cazari, ocupandu-te cu rezervarile. Cand cumperi un bilet de avion si faci singur check-inul, tu muncesti, faci o bucatica din munca firmei care vinde biletul. Multe firme ne folosesc pe noi, cumparatorii, ca pe niște angajati care lucreaza in locul adevaratilor angajati, care deci pot fi concediati, de unde economii pentru firma. Toate supermarket-urile care renunta la casiere in favoarea caselor automate, ne fac de fapt pe noi sa muncim in locul angajatilor care ar costa bani. Toate automatele  inseamna o economie pentru diverse firme, munca fiind prestata de noi.  Inteleg ca sigur intreprinderile castiga utilizandu-ne, dar cel putin eu, folosesc casele automate ca sa castig timp, ca doar nu stau la coada. Totusi, nu-s asa rapida la scanat produse ca o casiera. Ma intreb daca timpul castigat nefacand coada nu il pierd de fapt indeletnicindu-ma cu scanarea, dar nu-mi dau seama: fiind ocupata, trece mai repede.

Biletele rezervate si tiparite pe internet? Firma economiseste, noi platim nu numai cu timpul, ci folosim imprimanta si cerneala noastra. Mobila de la IKEA e mai ieftina, caci o parte din ea e timpul pe care ni-l luam dintr-al nostru, ca sa o montam, cu alte cuvinte, ca sa o finisam. Deci e foarte important sa stim sa convertim timpul in bani si viceversa. Sa putem hotărî in cunostinta de cauză dacă pentru treburile casnice e mai bine sa angajam o femeie sau daca merita sa cumparam un lucru mai scump daca economisim timp comandandu-l pe internet. Daca luam taxiul, dar castigam timp, sau folosim transportul in comun.

In ultimii ani a mai aparut un mare hot de timp. O persoana petrece in medie 4 ore pe zi pe retele sociale. Aduce timpul asta ceva? In mod sigur aduce tuturor celor care colecteaza date, informatii pe gratis. Fiecare click si like de-al nostru are o anumita valoare pentru aceste firme.  Da, Facebook-ul e gratuit in teorie. Dar il platim cu timpul si cu datele noastre personale.

Filmul vorbește si despre Japonia, unde angajatii lucreaza mult peste program. Ceea ce in teorie e un castig pentru firme, se dovedeste o pierdere, pentru ca neavand timp liber,cei care stau peste program, nu mai consumă. S-au si facut campanii care indemna lumea sa plece in concedii, fara rezultat. Pentru ca timpul nostru liber ar trebui sa fie folosit pentru consum. In plus, in ciuda numeroaselor ore petrecute la munca, productivitatea angajatilor era foarte redusa. Intreruperea electricitatii si internetului a dus la situatia in care lumea statea pe intuneric, folosind calculatoarele personale, dar nu se dadea urnita de la lucru. Pana la urma, cu multa munca de lamurire, oamenii au inceput sa treaca la ritmuri mai civilizate si sa ajunga acasa cand copiii nu le dorm inca.

Desi e bine sa cunoastem valoarea timpului nostru, sunt situatii cand conversia timp-bani nu-si are rostul: cand facem lucruri care ne fac placere sau cand ni-l petrecem cu oameni dragi.

 

 

 

Publicités

Drumul ca vacanta: impresii si recomandari

Va spuneam mai demult ca in Romania mergem cu masina. Si, ca sa ne mai usuram drumul, pe cel e la dus il facem in 5-6 zile. L-am lungit uneori si la 7-8 zile, asa ca e o vacanta . De obicei revenim in locuri care ne-au placut dar descoperim si locuri noi. Pe undeva ca « something old and something new ».

Anul asta n-am fost prea aventurosi si am luat-o doar prin locuri cunoscute. Ne-am pornit in echipa de 4, ca fiul a indeplinit visul meu (vorba sotului) si a ajuns in Romania folosind doar trenul si bicicleta (pe malul Dunarii de la Passau la Budapesta).

Prima escala a fost la Baden-Baden. Acelasi hotel unde fusesem cu sotul, dupa cum ziceam aici  bine plasat, acum am primit un apartament cu living si doua dormitoare. Micul dejun la fel de bun, as zice perfect. Aveau inclusiv aluat pentru aparatul de gaufres sa ti le faci singur. Nu ca am fi facut, erau destule alte mancaruri.

De data asta am mers cu fetele la baile Caracalla spa unde am petrecut o seara perfecta, nu era aglomerat deloc, iar vremea era superba.

Restaurantul unde in luna mai se manca sparanghel, avea acum specialități pe baza de galbiori. Asta imi place la nemti: ca daca mergi la un restaurant, poti ghici, dupa mancarea de acolo in ce sezon esti. M-a mai frapat la Baden Baden atmosfera din oras complet diferita de luna mai: in timp ce atunci auzeai pe strada mai mult limba rusa, acum majoritatea erau familii din tari arabe ( cam toti aveau 2 copii: un baiat si o fata:) ).

Dupa BadenBaden, ne-am oprit pe malul Dunarii, la o pensiune nu departe de cotul Dunarii de la Donauschlingen. Am luat cina la hotelul cu acelasi nume, ai carui clienti eram pe cand copiii erau minori, dar a carui preturi au devenit prohibitive cand copiii ne-au crescut. Si am mancat mancare de galbiori. Am remarcat noi mai demult ca la galbiori in Germania le spune pfifferlingen, in timp ce in Austria le spune eierschwammerl. Asta s-ar putea sa va ajutein caz ca sunteti niste mancai gurmanzi ca noi. Nu vorbesc eu germana, dar pe partea alimentara am un vocabular bun 🙂

Mancarea a fost buna iar vederea asta:

20180726_200804

Campingul pensiunii si frumoasele peisaje din zona mi-au reactivat visul cu pedalatul pe acolo

20180726_181149.jpg

20180727_091451

20180726_183546

De acolo ne-am la pornit spre marea noastra iubire, Viena, pe care am găsit-o la fel de frumoasa ca de obicei.

Ne-am cazat la un hotel langa primarie. Asa avem multe lucruri de vazut la distanta de mers pe jos. Si iata ce am vazut:

Muzeul Sigmund Freud. Dezamagitor. Ma asteptam la altceva, dar majoritatea expoziției consta in fotografii. Chiar daca muzeul nu ne-a placut, am descoperit in zona lui niste stradute frumoase dintr-un cartier pe care nu-l prea stiam. Apoi ne-am petrecut mult timp tolaniti pe sezlongurile parcului Freud, care e chiar in fata la Votivkirche.

Expoziția temporara Klimt de la Leopold Muzeum: mi s-a parut cam subtirica. Acum cativa ani vazuseram una la Belvedere, mult mai completa.

Intr-o zi ne-am luat bilete pentru transportul in comun (8 euro de persoana pentru 24 ore) si am mers intai la Hundertwasser haus, un imobil construit, asa cum ii spune si numele,dupa planurile lui Hundertwasser. Casa o vazuseram acum cativa ani, pe inserat, cand totul era inchis si eram singurii turisti din zona. Am descoperit acum ca vizita in timpul zilei nu aduce nimic in plus, decat  inghesuiala si niste magazine turistice. Interiorul nu se viziteaza, pentru ca imobilul e locuit. Locatarii platesc o chirie ridicol de mica.

 

 

 

Tot in cartier am vizitat Kunhaust, unde am invatat mai multe despre Hundertwasser. Mi-a placut ce am aflat: incerca sa aduca natura cat mai mult in viata orasului. Spunea el ca linile drepte nu-s naturale, asa ca toate constructiile imaginate de el incearca sa se integreze cat mai mult in natura, iar curburile lor participa la asta. La Kunhaust exista si o cafenea foarte deosebita ca aspect, cu multa, multa vegetatie si un sol valurit. Prajiturile nu exceleaza, dar merita sa stai putin sa te odihnesti si sa bei o cafea pe terasa.

Tot in ziua cand aveam biletele de transport, am profitat sa mergem pana pe Donau Insell. A fost ideea sotului, eu observasem cu alte ocazii ca daca te aventurezi in locuri care nu apar in ghidurile turistice, nu ai mare lucru de vazut. Si obiectivul asta nu aparea in ghidul meu. Sunt de moda veche si calatoresc cu ghidul dupa mine, pentru vizite urbane am o colectie intreaga de « Un grand week-end à… » …in cazul asta Viena. Desi n-a fost nimic exceptional acolo, am petrecut o seara frumoasa pe sezlongurile de pe plaja de pe malul Dunarii. Mi-a placut sa vad ca lumea face baie in apa fluviului si am fi facut si noi daca am fi avut costumele la noi. Iar pe drumul de intoarcere, asfintitul colora apa in niste culori ca in tablourile pointiliste. Mi se pare minunat pentru locuitorii Vienei sa aiba locul asta si cred ca daca as sta acolo m-as duce dupa serviciu sa fac o baie si apoi sa stau la soare.

20180728_201805

Cel mai mult ne-a entuziasmat anul asta la Viena vizita ghidata a Operei. Am vizitat interiorul si am aflat multe despre Opera, Wiener Staatsoper. E una dintre cele mai importante opere din lume si cea care are repertoriul cel mai bogat cu cele aproape 70 de spectacole anual, care nu se repeta doua seri la rand. Opera are proprii angajati, deci nu companii invitatate, cum se practica prin alte locuri. Sa schimbi decorurile zilnic nu-i treaba usoara: ele se pastreaza intr-un depozit de unde se aduc cu camioanele, iar numarul camioanelor difera in functie de opera, la Aida e nevoie de cateva zeci. Amfiteatrul a fost distrus de un bombardament in 1945 si, in afara de 2 sali care s-au pastrat,opera a fost reconstruita. Specificul arhitecturii ei e ca imbina mai multe stiluri diferite. A fost foarte interesanta vizita culiselor, care sunt imense:

20180729_133821La iesire am inceput sa visez cu ochii deschisi sa venim odata, daca nu la Balul Operei, macar la un spectacol.

20180729_132437
Scena vazuta din loja imperiala

Pentru ca la Viena am stat 3 zile, am testat 3 patiserii. Si rezultatele arata asa:

-pe primul loc: Sluka, langa primarie. In ciuda fluxului intens de turisti din zona, pe terasa nu-i deloc aglomerat, clientii (asa cum bine zice ghidul meu turistic) sunt in majoritate vienezi. Prajiturile sunt bune (putin cam dulci pentru gustul meu), dar nu sunt prea multe feluri. Adresa e in Rathausplatz. Am observat inca o Sluka pe o strada turistica, dar sigur n-are atmosfera linistita a celei de langa primarie.

20180727_162026

-Apoi vine e renumita Demel (pe Kohlmarkt 14). Prajituri multe, multe. Cam prea dulci, totusi. Am mai fost si in alti ani, dar niciodata n-a fost inghesuiala de acum. Ar fi o atmosfera faina, doar ca statul la coada iti cam taie elanul, iar odata ce ai mancat, chelnerul se grabeste sa debaraseze masa,  sa nu cumva sa stai mai mult, ca doar lumea asteapta. Ca la moara, cum ar veni. Mie mi se pare ca la o cafenea, ambianta face la fel de mult ca si gustul prajiturii.

20180729_111047

-Pe locul 3 Landtman, situat ntre teatru si primarie: tot inghesuiala. Prajiturile n-au, din pacate un gust pe masura perfectiunii aspectului.

Cam astea sunt impresiile mele de pe drum. Dar nu ma pot abtine sa va arat poza acestei vitrine din Viena.

20180729_114823.jpg

E a unei  case de moda renumita. Cred ca Gucci, dar nu-s sigura. Nu de alta, dar sa vedeti si ce combinatii se mai poarta, poate va mai dau idei 🙂  Zic si eu 🙂 Ca poate n-aveti nevoie de idei, ca stiti deja 🙂

 

 

 

Fiabilitatea aparatelor electrocasnice si alte lucruri din revista consumatorilor

De mult timp n-am mai fost miercurea la biblioteca sau n-am avut timp de citit reviste. Insa azi am citit una din revistele de consumatori si am retinut cele ce urmeaza.

  • In primul rind un articol despre fiabilitatea marcilor de aparate electrocasnice.

S-a facut un studiu despre subiect, trimitind un chestionar utilizatorilor si intrebindu-i cit sunt de multumiti de produsele achizitionate in ultima vreme si daca au avut probleme cu ele. Au avut aproape 5000 de raspunsuri. In functie de procentul utilizatorilor care n-au avut probleme si care au fost sau nu multumiti, fiecare marca a fost notata. Pentru fiecare categorie de produse electrocasnice s-a facut un clasament al marcilor in functie de fiabilitatea lor.  Cum toate aparatele studiate sunt facute pentru utilizarea pe termen lung, e interesanta comparatia . E de remarcat, comparativ cu anchetele anilor precedenti, ca produse recente inseamna de fapt fiabilitate mai mica, deci sanse mari sa nu fie asa de durabile ca si cele cumparate mai demult. Nu ma mira deloc.

Masinile de vase cele mai fiabile s-au dovedit cele de la firmele Bosch, Siemens si Beko. Cele mai proaste: Brandt, Electrolux si Whirlpool.

Masinile de spalat rufe. Aici conduc detasat firmele germane: Miele, Bosch, Siemens, urmate de Electrolux. La coada Hotpoint-Ariston si Candy. Cele Miele sunt primele, dar si pretul lor e pe masura.

Aspiratoare: Miele conduce detasat, urmat la distanta de Moulinex, Tornado si Dyson. Marca cea mai prost notata e Philips.

Roboti de bucatarie: Cel mai fiabil e Kitchen Aid urmat de Magimix. La coada clasamentului e Thermomix (cel care costa o avere si le face pe toate) urmat de Kenwood.

Frigidere: plutonul fruntas e alcatuit din Bosch, Siemens si Beko, la coada e Hotpoint-Ariston.

  • Tot din revista am aflat ca un e-book-reader incepe sa devina mai ecologic decit cartile tiparite doar dupa ce e folosit timp de 21 ani, pentru 6 carti descarcate anual. Nu imi cereti amanunte, ca n-am priceput nici eu daca un numar dublu de carti pe an il face sa devina ecologic in doar 10.5 ani. Teoria asta o citisem pentru brazii artificiali, care ar trebui pastrati minimum 20 ani ca sa rivalizeze cu cei naturali din punct de vedere al impactului ecologic. Ceea ce m-a linistit, ca eu brad artificial n-o sa iau, cit oi fi de ecologista.
  • Din cele 114 de modele de gablonturi (analizate de Directia Concurentei, Consumului si Represiunii Fraudelor), o treime au fost interzise vinzarii, fiind considerate periculoase pentru sanatate din cauza continutului mult peste limitele admise de metale grele (plumb, cadmiu, nichel). Deci atentie daca purtati asa ceva!
  • Sfat pentru cine isi cumpara bilete la un concert si apoi le afiseaza mindru pe FB. nu le mai aratati public: cineva rau intentionat le poate imprima si se prezinta la concert unde ii sunt scanate, asa ca proprietarul lor se poate trezi ca nu mai e primit la concert daca « hotul » a trecut pe acolo inainte.
  • Multe masini au probleme grave din cauza … rozatoarelor (rod firele electrice). Pe locul intii pe podiumul masinilor cele mai afectate sunt (de departe) Renault-urile.
  • Testul revistei pentru apele micelare (efectul lor cit si compozitia « curata ») a dat ca favorite apele Bioderma si Avene.  Restul nu le-am mai notat, stiu doar ca L’Oreal era pe la coada.

 

 

Intre contaminarea cu dioxina si pesticide, cum alegem produse animale mai sanatoase?

 

 

Astazi un nou capitol din cartea Désintoxiquez-vous. E vorba despre carne si produsele animale.

Chiar daca in Franta hormonii au fost interzisi in alimentatia animalelor, vitele primesc in continuare antibiotice, ce se folosesc in cantitati mari, pentru ca animalele sa faca fata conditiilor intensive de crestere, favorabile aparitiei epidemiilor.

Antibioticele permit accelerarea cresterii animalelor, chiar daca in teorie UE interzice folosirea antibioticelor in acest scop. Un porc sub tratament antibiotic are nevoie cu 10-15%  mai putina hrana ca sa ajunga la aceeasi greutate ca un altul netratat.  China administreaza anual animalelor de crescatorie 100 000 tone de antibiotice .

Tratamentele animalelor contribuie in mod evident la fenomenul de antibiorezistenta care se manifesta la oameni in ultima vreme. Pentru ca in carnea folosita pentru consum mai persista reziduuri ale acestor tratamente.

Agricultura intensiva foloseste in alimentatia vitelor porumb si soia, foarte greu digerabile de catre acestea, in urma carora corpul lor produce cantitati mari de omega 6 inflamatorii.

Animalele de crescatorie mai pot fi contaminate de poluantii industriali. Animalele care respira aerul poluat de uzine sau beau apa improprie , vor concentra in carne un numar mare de reziduuri chimice, in special dioxine sau PCB ( policlorobifenil ). Suspecte ca si cancerigene sau neurotoxice, aceste reziduuri persista si se acumuleaza in grasimea si viscerele animalelor, sau trec in lapte sau oua.

Animalele se mai pot contamina cu pesticide daca maninca produse care contin asa ceva. Mai mult, exista un efect de concentrare: ingurgitind o cantitate mare de plante sau cereale, animalele vor concentra reziduurile, carnea lor devenind astfel mai toxica decit vegetalele consumate. In general pesticidele , ca si dioxina, se vor concentra in grasime. Dar le vom gasi si in ficat sau rinichi sau in lapte.

Asa ca se pune intrebarea: cum alegem carnea pentru consum?

Consumul limitat la maximum 500g carne rosie pe saptamina

De alternat cu peste, oua sau proteine vegetale (soia, fasole, linte).

Cumparind mai putina carne, ne putem permite sa cumparam carne de calitate.

Alegeti labelizarile pentru carne/sunca

Pentru Franta exista Label Rouge.

Certificarea bio AB garanteaza absenta OGM-urilor in orice stadiu de productie, respectul animalelor si alimentatia compusa din 95% substante bio.

Sunca alegeti-o « superioara », ceea ce garanteaza absenta polifosfatilor care umfla carnea cu apa. Cu polifosfati, 1 kg de carne va ajunge 1.5kg sunca. Preferati sunca produsa din porci de ferma.

Carnea bio e mai scumpa, insa cea ne-bio, umflata cu apa, isi va pierde 30% din greutate in timpul gatirii.

Evitati carnea din fast-food-uri si din mincare gata preparata. Ea provine de obicei din import, cumparata la un pret mic, si continind multe grasimi saturate. Grasimile saturate sunt responsabile de boli cardio-vasculare si sunt foarte pro-inflamatorii. Chiar daca nu e din import, in cele mai multe cazuri provine de la vacile de lapte de reforma. Ca sa amelioreze gustul, producatorul adauga multa grasime. Iar ca sa produca carne gata tocata, adauga de multe ori proteine vegetale ca sa creasca greutatea produsului sau inlocuieste o parte din carne cu sub-produse cum ar fi tendoane, fin macinate.

Apropiati-va de producatori

Privilegiati vita hranita doar cu iarba. Iarba da gust carnii si aduce acizii grasi esentiali, scazind grasimile saturate. De multe ori animalele sunt hranite cu porumb si soia OGM, chiar daca sunt ierbivore stricte.

De privilegiat micile crescatorii, ca sa se evite carnea cu antibiotice. De exemplu vitele Black Angus. Iepurele doar bio, pentru ca fiind un animal foarte sensibil, e cel mai mare consumator de antibiotice.

Limitati toxicele din carne

Consumati cit mai putine organe( ficat, rinichi…), mezeluri si carnuri grase. Privilegiati bucatile de carne slaba, mai putin contaminate cu PCB. Preferati laptele semi-degresat.

Atentie la oua

Privilegiati ouale de gaini crescute libere sau bio ( a caror stampila incepe cu cifra 1 sau 0).

Vin cu o completare: pe vremuri nu stiam de ce e asa de evitat OGM-ul. Asta pina am vazut un film despre Monsanto. OGM-urile sunt produse special ca sa reziste pesticidelor Monsanto. Adica daca un cimp de cereale sau soia transgenice e stropit cu pesticide, totul moare in jur, mai putin vegetalele transgenice. Va imaginati ce cantitati de pesticide contin acele vegetale. In ziua de azi mai mult de 70% din cultura mondiala de soia e OGM. Iar soia e folosita la hranirea animalelor.

Noi in ultimii ani am redus mult consumul de carne, pe care o cumparam bio. Facem exceptie pentru vita Angus sau de prin Noua Zeelanda (imi place sa cred ca acolo animalele zburda libere pe cimpii). Stiu ca nu e ecologic, dar nu poti fi perfect. Sau mai cumparam carne de la macelar, imi imaginez ca isi alege cu grija furnizorii. Apoi ma gindesc ca un miel de lapte, saracul, n-a avut o viata prea lunga ca sa acumuleze multe toxine.

Ouale, laptele , untul si smintina le cumparam bio. Brinza o luam si-si, acolo gustul conteaza. Nu ne plac brinzele moi, astea tari se fac la munte, deci cred ca vacile de pe pasune nu-s prea tratate. Mai ales ca in general alegem brinza de vara, ca e mai gustoasa.

Altfel in ultima vreme am aflat de citeva ferme de carne, probabil la toamna o sa dam o fuga, nu-s tocmai linga casa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Visurile mele

 

 

Ce ciudat si cu cheful de a scrie. Am fost intr-o mini vacanta:  am facut lucruri faine, am vizitat (am mincat lucruri bune 🙂 ). dar nu despre asta vreau sa scriu.

(Nu m-am putut totusi abtine  sa va arat doua poze din vacanta , mi s-au parut interesante cum reprezinta acelasi peisaj:  seara la flux, si dimineata la reflux.)

Ma gindeam zilele astea la visurile mele, ba chiar i le-am expus unei prietene care a calatorit mult , si in comparatie cu ce-a facut ea, dorintele mele sunt mici.

 

In afara de ce isi doreste oricine: familie, sanatate si lucruri care in general s-au indeplinit, imi doresc si altele. De exemplu visul suprem e o casa cu gradina si gaini. Conform legii atractiei universale, ar fi trebuit sa o avem deja :), ca am mobilizat toata familia sa vizualizeze casa, dar vad ca inca nu e vremea ei. Oricum, nu despre casa e vorba aici.

Ci despre lucrurile mai putin importante, dar care fac viata mai frumoasa. Imi tot salvez link-uri pe calculator cu tot felul de lucruri pe care mi le doresc. Uneori sterg link-urile si altele noi le iau locul. Dar au ramas unele care au trecut proba timpului.

Asadar pe locul unu e o calatorie cu Orient-Expres-ul. Ideea asta mi-a venit prin liceu, cind am vazut un film. Nu, nu era vorba de « Crima din Orient Expres » 🙂  Prin anii ’90 am strabatut toata Europa cu trenul, din Romania si pina pe Coasta de Azur : faceam schimbari in 5 locuri, printre care Viena si Venetia. In Venetia de obicei trenul ajungea dimineata si aveam toata ziua la dispozitie pentru plimbari, legatura era doar seara. Ma uitam cu jind la grupurile de tineri care calatoreau de capul lor de colo colo prin Europa. Tare mult imi placea sa calatoresc cu trenul. Acum 3 ani am fost la o expozitie despre Orient Expres, asta mi-a reactivat vechiul vis.

_DSC0049

Odata venita acasa de la expozitie, am inceput sa fac cercetari pe internet si am descoperit ca pot sa-mi indeplinesc visul contra citorva mii de euro. Cam mult totusi, iar avind in vedere ca drumul dureaza destul de putin, raportul calitate pret mi se pare cam mic. Dar cine stie, poate intr-o zi…

Pe locul doi la categoria visuri , la care ma gindesc de vreo 10 ani, e o excursie cu bicicleta de-a lungul Dunarii , de la Passau pina la Viena. De acolo mi-ar place sa ne intoarcem cu vaporul la locul de plecare. Nu e foarte scump, se face intr-o saptamina, copiii au fost de acord sa pedaleze. Stiu lume care a facut-o si nu trebuie o conditie fizica nemaipomenita. Asa ca spre deosebire de primul vis, cu putina organizare, cred ca o sa-l putem duce la indeplinire. Sanatosi sa fim. Poate la anul.

Pe locul 3 vine o drumetie din Austria pina spre Venetia. Drumetia asta i-a luat locul pelerinajului la Compostelle, la care visam de ani buni.  Cum e un circuit destul de recent (ii spune Alpe-Adria-Trail) , nu cred ca e asa de turistic ca si Compostelle. Nu stiu daca nu va ramine doar in stadiu de vis, dureaza cam mult: 31 de zile.  Evident ca se poate face pe portiuni, ba  are o etapa sub forma de circuit, care se face intr-o saptamina. Am si brosuri turistice cu circuitul, le mai studiez din cind in cind, poate o sa-i vina rindul totusi in anii urmatori.

Si voi? Ce dorinte mai mari sau mai mici aveti?

 

 

 

 

 

 

Cosmetice bio, prajituri la borcan , expozitii temporare si alte lucruri de sfirsit de saptamina

Oare v-am spus vreodata ca bibliotecile din Franta mi se par cel mai minunat lucru de aici? In primul rand putem imprumuta aproape orice carte, CD sau DVD in bibliotecile din reteaua noastra ( 9 biblioteci ). Daca nu au cartea in una din ele, dar exista in alta biblioteca a departamentului, o cer si o primesc in biblioteca mea. Daca nu este, putem face o sugestie de cumparare si cartea respectiva se cumpara de obicei.

Dar, pe linga asta, bibliotecile organizeaza multe alte activitati. Cele de adulti nu le prea cunosc, ca nu le frecventez, desi am auzit numai lucruri bune despre cluburile de lectura. In schimb de cele pentru copii am profitat si continuam sa o facem. Am inceput cu sedintele de povesti, cind in general bibliotecile invita cite un povestitor profesionist care le spune copiilor povesti. Unii povestitori sunt geniali , adevarati actori, si pot sa spun ca imi facea si mie placere sa ascult povestile lor.  Uneori povestile sunt citite chiar de catre bibliotecare, iar majoritatea o fac cu mare talent. Cum la noi in casa se vorbeste romaneste, ma gindesc ca sedintele de povesti i-au ajutat pe copii (si chiar si pe mine)  sa-si dezvolte vocabularul francez.

Pe linga povesti, se organizeaza tot felul de ateliere: de pictura, de creat benzi desenate, de creat decoratiuni de Pasti sau de Craciun, de creatii din fructe si legume, etc. Cum sunt 9 biblioteci , va dati seama ca avem de unde alege . Fiecare biblioteca are specificul ei, care depinde  si de pasiunile bibliotecarelor. Care bibliotecare sunt niste doamne amabile si gata oricind sa ajute.   Atelierele sunt gratuite, iar inscrierea la biblioteca e gratuita pentru copii si studenti, iar pentru adultii din zona costa 5 euro pe an.

Ma iau cu povesti ca sa va zic ca fiica-mea cea mica a participat simbata la atelierul de cosmetice bio. I-a placut si a venit foarte incintata cu un gel de dus cu paiete aurii  si cu un parfum care-ti muta nasul, in care a amestecat ea tot felul de arome  bio. Tot e mai bine decit dupa atelierele artistice, in care vine acasa cu diverse creatii voluminoase care nu trebuie aruncate sub nici un pretext.. Ma pregatesc sa o inscriu acum la un atelier de muzica si pictura.  Atelierul de cosmetice exista si in varianta pentru adulti, cred ca e interesant pentru cineva care inca n-a facut cosmetice in casa.

Atelier

 

Apoi am facut prajitura la borcan. Citisem pe grupul de care va povestisem intr-o vreme de ideea asta. Se face o pajitura dupa reteta obisnuita, doar ca se toarna intr-un borcan de sticla uns si tapetat, imediat ce prajitura e coapta se pune capacul borcanului, asa se poate pastra zice-se pina la 6 luni.  N-as indrazni sa o pastrez 6 luni, dar 1-2 saptamini m-ar interesa sa o tin. De fapt pe mine cel mai mult ma intereseaza coptul in borcan de sticla, pentru ca unica tava antiaderenta pe care n-am eliminat-o e forma de muffins si mi-ar place sa renunt si la ea. Am folosit o reteta de muffins, am turnat aluatul cam pina la jumatatea unor borcane mai mici, care mi s-au parut potrivite ca dimensiuni. Reteta e una luata de pe marmiton, http://www.marmiton.org/recettes/recette_muffins-alleges-aux-pepites-de-chocolat_55913.aspx , noi am mai scazut putin zaharul.  Au iesit perfect, data viitoare o sa o facem doar in borcane. In poze nu arata prea apetisant, din cauza fainii si untului care tapeteaza borcanul.

Folosesc pluralul « am facut…am folosit », dar sa dam Cezarului ce-i al Cezarului si sa precizez ca in afara de indicatii – foarte pretioase de altfel 🙂 – eu n-am intervenit cu nimic la prajituri, sotul a fost executantul.

praji la borcan

Si, ca tot vorbeam despre sot, daca luna trecuta a fost luna geo-caching-ului, luna asta s-a gindit sa ne culturalizeze : a cumparat bilete pentru doua expozitii temporare. In avintul lui de cumparat bilete, ar fi vrut sa ne « culturalizeze » doar pe noi doi si cu o iesire la Crazy Horse, dar i-am reamintit ca ne-am hotarit sa economisim.

Ieri deci ne-am dus la a doua expozitie temporara,  la Luvru. Cu ocazia iesirii am bifat si cei 10 mii de pasi , ca am lasat masina departe, sa nu platim parcarea.  Am iesit cam dezamagiti de la expozitie ( Vermeer si pictorii flamanzi), asa ca tot sotul a avut ideea geniala de a intra la cealalta expozitie temporara, a carei intrare era comuna cu a noastra si unde nimeni nu ne intreba de sanatate (mai bine zis de bilete). Expozitia asta ne-a placut si am descoperit opera unui pictor francez de la inceputul secolului al 17-lea , Valentin de Boulogne, care s-a instalat la Roma si a pictat sub influenta lui Caravaggio.

In general ne plac expozitiile temporare : au un subiect interesant si  timpul de vizita e relativ scurt, asa ca sunt apreciate de copii . Asa ii antrenam pentru iesit la muzee, ceea ce e practic pentru cind calatorim , cind sunt interesati si nu se plictisesc sa viziteze muzee, castele sau biserici. Iar cei mari se duc acum singuri sau cu prietenii in astfel de locuri.

La drumul de intoarcere am facut o pauza in Jardin des Tuilleries,  am stat pe scaunele instalate pe malul lacusorului ca sa ne uitam la trecatori. Am facut si o poza, in care se vad norii, care mie mi se par fascinanti:  parca in Romania norii nu sunt asa jos si nici n-au asa forme. Oare sa fie aici influenta oceanului care nu-i prea departe?

Tuilleries

 

Spre seara ne-am dus la padure la cules de soc ca sa facem si noi ceea ce tot romanul care se respecta face in perioada asta: socata. Am constatat ca la padure socul nu e prea inflorit si ca in afara de noi nu mai sunt alti culegatori, ca nu lipsea nici o floare de prin arbusti. In alti ani am incercat sa fac socata cu miere sau cu zahar nerafinat, dar cum n-a avut succes, anul asta fac reteta clasica si am cumparat special un kilogram de zahar alb. Daca-i bal, bal sa fie !

Si voi ce-ati facut interesant sau placut in week-end?

 

 

 

 

Relatiile dintre oameni in zona mea

Nu stiu cum e prin alte locuri, dar impresia pe care o am despre vecini, sau in general oamenii care locuiesc in zona noastra, e ca relatiile interumane normale s-au pierdut de multa vreme si loc de asta se inventeaza formule artificiale, cum ar fi  » Fête des voisins ».

Sa va explic. De vecinii mei (de aproape 20 ani) nu stiu mare lucru. Ne salutam doar. Si asta nu cu toti : o parte din ei se uita la cite ceva interesant de pe cer fix cind trec pe linga tine. La aproape toti e valabila regula ca odata iesit pe portile rezidentei, nu te mai saluti, nu te mai cunosti. Mai este o regula nescrisa : te poti saluta cu cite cineva atita timp cit ai cite ceva in comun (copiii colegi), dupa aia reactionezi ca si cind nu te-ai cunoste.

Dar o regula de politete de la care nimeni nu abdica e tinutul usii. Cam ciudat pentru mine la inceput, dar daca intri sau iesi pe o usa sau poarta, neaparat trebuie sa-i tii usa celui care e la 1-2…pina la 15 m in spatele tau.

De vorbit nu prea vorbesti, decit eventual despre vreme. Iar salutul lor  « ça va ?! » e doar o formula de salut, daca nu esti chiar bine si faci greseala sa o si spui, francezii sunt total destabilizati, fac fete-fete si trec peste asta.

Sunt de felul meu rezervata , insa sotul care-i mai vorbaret incepe sa se converseze cu cite un vecin si parerea lui despre francezi e ca unii abia asteapta sa-si dea drumul la vorba, in ciuda aparentelor.

Sa nu credeti ca vreau sa stiu despre vecinii tot felul de birfe picante. Dar mi se pare destul de infricosator faptul ca nu stiu despre nimeni nimic. Ceea ce uneori ne face sa ne distram cu sotul, imaginindu-ne diverse scenarii. De exemplu pe vecinul care statea toata ziua acasa , nu saluta si se uita cu mutre triste, il banuiam de depresie. Nici vorba, era infirmier la spital. Cind unul dintre vecini dispare , dar ramine sotia sau copiii, nu stim daca a murit sau a divortat si nici nu ne apucam sa intrebam. Nu stiu de ce vecina de deasupra tuseste zi si noapte, nici de ce cea de dedesubt era intr-o vreme rasa in cap, facem doar supozitii.

Peste doua saptamini se intimpla sa ramin singura cu fata mica. Ma cam ingrozeste gindul ca  daca patesc ceva, nu as avea la cine apela, ca sunt singurul adult responsabil intr-o mare de oameni necunoscuta. Stiu ca in general lumea nu gandeste ca mine, dar am oarecare sechele dintr-o alta viata a vietii mele cand ma luptam cu crizele de angoasa.

Prima data cind m-am lovit de faptul ca in Franta nu-i ca in Romania e pe la inceputurile vietii mele aici, cind am fost la cumparaturi si am vrut sa ajut o batrinica sa-si puna marfa pe covorul de la casa. Parea asa neajutorata, dar cind mi-a aruncat o privire plina de ura, am lasat-o in pace. De atunci stau de doua ori sa ma gindesc si trebuie sa recunosc ca viata de aici m-a facut sa-mi pierd mult din empatie.

Asociatia unde facem dans de salon se vrea si este o asociatie foarte conviviala. Pe colegi ii vedem ca pe niste prieteni si de multe ori dupa curs stam cu ceasurile la taclale. Insa in general, cind faci o activitate mergi, o faci, pleci si gata, nu ai nici o relatie cu cei din jur. Ii vad pe noii colegi cum stau pe margini , cum evita cu gratie episoadele de pupaturi dinainte de curs (recunosc ca uneori ma cam enerveaza sa ma pup cu absolut fiecare coleg 🙂 ) si cum odata terminat cursul o zbughesc ca si cum ar avea treburi foarte importante.

Inca un lucru care mi s-a parut diferit fata de obiceiurile romanesti : cind a murit o colega de dans am fost socata ca la inmormintare am fost doar 4 persoane dintre colegi. In Romania la inmormintari venea o intreaga comunitate. Cand am vorbit despre asta cu o psiholoaga frantuzoaica, mi-a spus ca in Franta s-a pierdut obiceiul de a sustine moral familia indoliata. Fac o mica divagatie : am observat ca s-au pierdut si altele legate de moarte, de doliu. Daca cuiva ii moare cineva, a doua zi e bine mersi, rar se mai vorbeste  si in nici un caz nu se poarta doliu. Ori eu vedeam doliul si ca o atentionare a celor din jur ca bietului om i s-a intimplat ceva, ca trebuie protejat . Am citit apoi o carte care in mare spunea ceea ce gindesc eu, ideea era ca in lumea occidenta s-a pierdut contactul cu moartea ca parte a vietii : totul e aseptizat, lumea moare in spitale, iar apoi nu se mai vorbeste, ca si cind n-ar exista. Aceasta negare a mortii si a faptului ca ne credem nemuritori duce la multe derive .

O regula nescrisa legata de viata privata a fiecaruia e ca daca cineva e bolnav , nu-l intrebi sub nici un motiv ce are, daca spune bine, daca nu, taci.

Bineinteles ca pentru tot ce v-am descris eu mai sunt si exceptii, care confirma regula. Si poate o sa intelegeti de ce in Romania imi face mare placere sa vorbesc cu toti vecinii care-mi ies in cale si de ce ma bucura chiar si remarcile pe care diversi « binevoitori » le fac copiilor. Macar nu ma simt invizibila.

Acestea fiind spuse, ma duc sa fac tarta cu rubarba, ca sa o iau cu noi deseara sa ne facem prieteni printre vecini ! O fi « fête des voisins » ceva artificial, dar poate e un inceput !

Later edit:  N-au venit multi vecini, dar au venit aia faini! Uite ca nu trebuie sa-i bag pe toti in aceeasi oala!  Unul tocmai venise din Romania , si, la fel ca toti francezii, a fost incintat de mincarea de acolo (ne-a aratat in poza niste sarmale  🙂 Chiar a fost o experienta pe care mi-ar fi parut rau sa o ratez.

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfirsit de saptamina in imagini

 

Cred ca banuiti deja ca iarasi am folosit ca pretext geo-caching-ul, ca sa vizitam zone frumoase. Simbata am ales din nou Auvers-sur Oise, dar de asta data zona lui centrala, mai turistica. In afara de aspectul lor ludic,  « geo-cache-urile » au o latura educativa: se gasesc in locuri foarte interesante, iar persoana care le-a pus da informatii amanuntite despre aceste locuri.

Orasul a devenit cunoscut datorita  pictorilor impresionisti care si-au gasit inspiratia in peisajele frumoase ale zonei, dar mai ales datorita lui Vincent Van Gogh , care , in ultimele luni ale vietii a trait si pictat aici 70 de tablouri.  Locuia in hanul din sat, han care acum reprezinta o atractie turistica sub numele de « casa lui Van Gogh ».  Vincent avut o relatie foarte strinsa cu fratele sau. Acesta a murit la 6 luni dupa el si a fost inhumat in cimitirul din Utrecht, dar sotia lui  i-a transferat ulterior ramasitele la Auvers , ca cei doi sa fie impreuna pentru eternitate.

Morminte

Chiar daca intre timp a evoluat si , orasul si-a pastrat mult din caracterul initial, iar locrile pictate de impresionisti au fost pastrate asa cum erau. Numeroase placi sunt plasate in locurile care au inspirat diverse tablouri pictate de Van Gogh (sau alti pictori care au venit pe aici). De exemplu aici tabloul si peisajul in ziua de azi.

Cimp

Biserica imortalizata de Van Gogh, si care cred ca e renumita in Japonia, judecind dupa numarul turistilor japonezi care vin sa o vada.

Biserica

Deja stiti cum e cu geocaching-ul: am gasit « geo-cache-urile », ne-am semnat si le-am pus la loc. In fundal se ghicesc cele doua turiste japoneze care se fotografiau de zor.

 

Apoi ne-am plimbat spre centrul satului, am trecut pe linga case frumoase:

Am ajuns la primarie, care nu s-a schimbat de pe vremea cind era reprezentata de Van Gogh.

Mairie

Vizavi de primarie e Auberge Ravoux, in care a trait si murit Van Gogh . Chiar si slujba pentru inmormintare a fost facuta aici, pentru ca preotul satului a refuzat sa faca slujba pentru un sinucigas.

Ravoux

Pe drumul de intoarcere , la un moment dat am dat de scara pictata de VanGogh in tabloul sau.

 

Duminica am fost la Paris, parca am simtit atmosfera de sarbatoare.

Poze n-am facut prea multe, dar va arat totusi citeva:

O placa in memoria Iuliei Hasdeu

_DSC0008

Un zid cu poemul « Le bateau Ivre » a lui Rimbaud

Le bateau ivre

Lumea care a invadat peluza din Jardin de Luxembourg : unii fac plaja, altii maninca, altii citesc…

pelouse.jpg

Si o copie dupa modelul folosit de sculptorul francez Auguste Bartholdi pentru Statuia Libertatii . Celebra statuie e cadoul Frantei pentru Statele Unite.

Statue liberte

Scopul vizitei la Paris n-a fost geo-caching-ul, dar nu ne-am putut abtine, si tot am cautat o ascunzatoare 🙂 Cu ocazia asta am aflat mai multe despre Gradina Luxembourg: ca  fost creata in secolul XVII la ideea Mariei de Medicis. Pentru gradina,  modelul a fost Gradina Boboli, iar pentru Palatul Luxembourg (care gazduieste azi Senatul), Palatul Pitti de la Florenta.

Si voi cum v-ati petrecut sfirsitul de saptamina? Ati avut o vreme la fel de frumoasa ca noi?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Familia noastra si mesele la restaurant

Pe vremuri mergeam des la restaurant : oriunde, cu orice pretext. Cu timpul am devenit mult mai selectivi.

Experienta ne-a invatat mincam mai bine decit acasa doar la restaurantele care depasesc un anumit nivel. Asa incit in ziua de azi mergem rar la restaurante, platim mai mult per iesire, dar in ansamblu facem economii fata de acum ani de zile. Aplicam si aici principiul dupa care ne ghidam cind cumparam haine sau incaltaminte : mai putin, dar de calitate.

Acum avem doua reguli de la care nu ne abatem, cel putin cit suntem pe linga casa. In vacante mai facem exceptii de la prima din ele, desi de multe ori preferam sa cumparam mincare mai scumpa, specifica locului, si sa o servim unde suntem cazati (de obicei avem apartamente cu bucatarie).

  • Nu mergem la restaurant ca sa ne umplem burta. Asta e legat de ce ziceam inainte, acasa putem minca mai bine, mai ieftin, stim ce ingrediente folosim. Cineva care a facut practica prin lanturi de restaurante ne spunea ca acolo pina si legumele vin direct din congelator (ambalate in pungute de plastic) in cuptorul de microunde, iar apoi aterizeaza pe masa clientului.
  • Nu mergem la restaurant seara. Pe vremea cind faceam asta, mincam prea mult, dormeam rau, erau bani aruncati.

 

Astfel ca in ziua de azi avem traditia de a iesi la restaurant cu ocazia aniversarilor noastre : sarbatoritul alege restaurantuL Mai iesim daca avem de sarbatorit ceva deosebit, iar de aniversarea casatoriei ies cu sotul la cite un restaurant scump.

De ziua mea aleg invariabil un restaurant gastronomic, situat pe o colina, nu departe de noi, cu vedere la tot Parisul. L-am ales pentru mincarea buna, gatita din produse de sezon Acum citiva ani am vazut pe site-ul lor ca-si incurajeaza clientii sa le viziteze bucataria. Cind chef-ul a venit pe la masa noastra sa mai discute (face asta cu toti clientii), l-am rugat sa ne duca si pe noi in « spatele decorului ». Am fost impresionati. Bucataria era relativ mica, luminoasa si…goala, fata de ce ne-am fi asteptat noi. Erau vreo 5 bucatari, care fiecare isi vedea de treaba lui, cu mult calm. Era exact contrariul fata de ce ne-am imaginat vazind filme sau emisiuni la televizor : totul era linistit, ordonat , nici o graba, nici un stres. Chef-ul ne-a explicat cite ceva legat de munca lor, in timp ce ne-a facut un mic tur al bucatariei. Ne-a mai invatat tehnica de a reusi un steak perfect de vita in singe. M-a impresionat si faptul ca foloseau doar tigai cu exteriorul de cupru. De atunci, ma duc cu si mai mare drag la restaurantul lor.

Mai este o regula pe care o aplicam in momentul cind alegem restaurantul : lista de bucate sa fie scurta. Cu cit mai scurta cu atit mai bune, o lista lunga indica faptul ca produsele n-au fost preparate atunci, pe loc.

Ne ajuta mult la respectarea regulilor de care ziceam si obiceiul ca aici, cel putin in anturajul nostru, ne invitam unii pe altii la mese, iesim extrem de rar la restaurant cu prietenii . Si , chiar si atunci, francezii sunt foarte chibzuiti, asa ca ultima iesire a fost in cadrul unei operatii promotionale «  maninci in doi, platesti doar unul » si a fost o reusita.

In Romania, situatia e exact invers : cu prietenii ne vedem la restaurante, de obicei seara, dar, cum ziceam, in vacante mai lasam de la noi. Prin Romania ni s-au intimplat si lucruri care ar fi amuzante, daca n-ar fi triste. De exemplu la un restaurant din centrul Timisoarei, recomandat de cineva : lista de bucate lunga-lunga, deci semn prost. Cind intreb chelnerita daca supa de ciuperci e facuta de ei,  imi raspunde plina de mindrie : « e din plic, dar e imbunatatita de noi ». Hmm…ce sa mai spun?

 

Si ? La voi ? Care e relatia voastra cu restaurantele ?

 

Sistemul educativ in Franta : ciclul gimnazial

 

Sa continui cu sistemul scolar din Franta, azi voi vorbi despre „collège”. Eu ii spun colegiu, nu stiu daca e corect, e echivalentul claselor 5-8 din Romania.

 

Dureaza 4 ani si clasele sunt numerotate in ordine inversa, adica incepe cu 6-ème , apoi 5,4,3. 

 

De formalitatile de inscriere se ocupa scoala primara, ca parinte n-ai nimic de facut decit sa completezi si semnezi hirtiile pe care scoala le trimite in ultimul an. Asta in caz ca nu schimbi adresa sau daca nu-ti doresti un colegiu privat.  Pentru ca si colegiul e in functie de domiciliu.

 

Ei, si cu colegiile astea nu-i asa usor…pentru ca sunt unele situate in zone mai bune si altele in zone mai putin bune. La noi in oras sunt doua colegii : unul considerat bun, altul slab. Cunosc citiva parinti care au incercat cu derogatii, dar n-a mers. Ca norocul, noi apartinem de cel bun. De fapt norocul e ceva relativ: stai in zona buna, mergi la colegiu bun. La colegiul slab vin copii din zone mai proaste, asta vine la pachet cu lucruri mai putin placute,  printre altele cu multi neinteresati de scoala, care deranjeaza orele, cu nivel mai slab al elevilor si cu alte lucruri negative legate de mediile de unde provin . Uneori copiii mei au picat in clase unde nu se studia mare lucru din cauza galagiei din timpul orelor .

 

La colegiu copiii au crescut, deci merg singuri. In cazul nostru e la un sfert de ora de casa.

 

 La sfirsitul scolii primare , copiii si invatatoarea fac o vizita de citeva ore la collège. Tot pentru o acomodare mai usoara , copiii au dreptul sa isi aleaga un prieten cu care sa fie repartizati in aceeasi clasa. Pentru ca sunt multe clase. Mai exista o zi a portilor deschise, simbata, in care viitorii colegieni pot veni cu familia, ca sa viziteze si sa li se explice cum va fi in scoala.

 

Nivelul creste fata de scoala primara, copiii au teme pentru acasa. Ce imi place: sunt pusi sa  gindeasca, sa faca expuneri pe diverse teme, sa lucreze in grupuri de cite 2-3. Altfel nivelul mi se pare mult in urma scolii romanesti. De unde avantajul copiilor care vin direct din Romania:  fara sa faca nici un efort, au notele cele mai mari din clasa.

 

Istoria si geografia fac o singura materie istorie-geografie , fizica si chimia fac fizica-chimie. Manualele contin mai putina teorie, au multe imagini si sunt mult mai practice si ancorate in viata reala decit ce studiam noi.

 

La sfirsitul fiecarui trimestru parintii sunt convocati la o intrevedere cu profesorul principal (echivalentul dirigintelui) ca sa primeasca foaia cu notele si sa aiba o scurta discutie referitoare la scolaritatea copilului. Aceasta evaluare e foarte bine conceputa (daca nu s-a schimbat intre timp): in dreptul fiecarei materii sunt mentionate notele , media elevului, media clasei, media minima si cea maxima a clasei, eventual un mic grafic . Plus o concluzie a profesorului. La sfirsit  sunt notate calificativele. Ele se stabilesc intr-o sedinta cu profesorii , la care participa si reprezentantul elevilor (un fel de sef al clasei).  Nu sunt neaparat in functie de o medie aritmetica, evalueaza in ansamblu rezultatele si eforturile depuse. O evolutie pozitiva e mult mai bine vazuta decit o eventuala stagnare sau chiar o scadere a notelor.

 

Mai exista o intilnire cu toti profesorii clasei,  adica parintii , inscrisi in prealabil pe o lista, vin sa stea de vorba pe rind , intre 4 ochi, cu fiecare profesor. Vorba vine ca stau de vorba, daca ai un copil care-si vede de treaba, profesorul iti spune ca al tau copil nu-i face probleme si pa, la revedere. Asa ca in toti cei 8 ani adunati de parinti de colegieni, am fost doar la prima intilnire, n-am mai vazut rostul altora.

 

Parintii au ocazia sa participe la deciziile care se iau in cadrul scolii prin reprezentanti, care se aleg la fiecare inceput de an scolar. De fapt acesti „delegati” ai parintilor exista la toate nivelurile de scolaritate (de la gradinita pina la liceu). Ziua in care se procedeaza la vot e anuntata din timp, iar scoala incurajeaza si sustine participarea activa a parintilor si organizeaza procesul de votare.

 

Clasele sunt numeroase si componenta lor se stabileste in functie de diverse criterii: nivelul lor sa fie cam acelasi (adica elevii cu probleme se impart in mod echitabil intre clase), limba studiata, eventuala limba facultativa .

 

Ca limbi se incepe in 6-ème cu engleza, in 5-ème cu germana sau spaniola.  Doua limbi sunt obligatorii, dar cine vrea, le poate face pe toate 3. Tot facultativ poti sa studiezi latina sau greaca veche.  S-ar putea sa se fi scos latina si greaca,  ministra invatamintului avea de gind s-o faca, dat fiind caracterul lor elitist. Adica cine le alegea provenea din familii intelectuale, apoi in clasele respective se adunau copii ceva mai dotati , si noi vrem „égalité”. Mai mult, latina si greaca asigurau si la liceu un oarecare avantaj.

 

Notele sunt de la 0 la 20. Si desi ai crede ca daca le imparti la 2, ai echivalentul romanesc, este o diferenta.  Aici trebuie sa muncesti serios ca sa ai un 8 (asa zisul echivalent al unui 4 romanesc). Nu stii, zero. De la 15 in sus se considera note bune, 16 e excelent.

 

La colegiu, in general , copiii maninca la cantina. Amplitudinea orelor de studiu e foarte diferita de la o zi la alta, in intervalul orar 8-17, cu pauza de masa la prinz.

 

Elevii au un carnet de corespondenta, pentru comunicarea scoala-parinti. In carnet e notat si orarul , astfel incit la controlul de la poarta nu sunt lasati sa iasa cei care au inca ore.

 

Pentru absente neanuntate, parintele trebuie sa sune dimineata la prima ora, ca sa explice motivele absentei. Daca nu-i destul de rapid, de indata ce se constata absenta , colegiul suna acasa sa vada daca parintii sunt la curent. Cu intirzierile iar e foarte strict. In schimb , ca parinte poti invoi copilul  scriind in carnet data, ora si motivul.

 

Fiindca orasul nostru e infratit (printre altele) cu un oras nemtesc, altul spaniol si altul englez, in clasa de 4-ème (echivalentul clasei a 8-a) se fac schimburi lingvistice. Nu prea stiu cum e cu cel spaniol sau englez , dar cel german are o lunga vechime. Tot programul vizitelor se repeta de la an la an. Intii vin nemtii in familiile de aici, apoi pleaca ai nostri, cite 10 zile. In timpul asta copiii straini participa la ore sau viziteaza diverse obiective (excursii organizate de scoala) iar in weekend familia gazda incearca sa le faca un program cit mai interesant. Pentru noi au fost doua experiente extrem de pozitive. Cu ocazia asta am observat ca in Germania copiii sunt mult mai autonomi decit aici: unul din copiii mei a circulat prima data cu trenul , neinsotit de adulti, in Germania, cu corespondentul lui. Am  mai remarcat ca in Germania sistemul scolar e complet diferit fata de al nostru.

 

In clasa de 3-ème elevii trebuie sa faca un stagiu de o saptamina intr-o intreprindere. Multi apeleaza la parinti, dar altii isi gasesc singuri stagiul. La noi, copilul cel mare si-a gasit stagiu la restaurantul unui mic hotel (cu care ocazie am aflat multe lucruri „din culise”), iar celalalt la o editura care publica reviste pentru tineret.

 

La sfirsitul colegiului se da un examen numit „brevet”. Se spune ca pe vremuri era serios, acum a devenit o formalitate. Tot la sfirsitul colegiului , elevii isi aleg viitorul liceu. Ales nu e chiar termenul potrivit :  sunt repartizati la un anumit liceu , pe baza unei proceduri informatice, insa in majoritatea cazurilor (copii care n-au o situatie dezastruoasa la scoala) sunt repartizati la liceul de care apartin, in functie de domiciliu. Exista si unele exceptii (liceu privat , liceu specializat sau liceu de elita), dar despre asta alta data.

 

Mi s-a parut interesant sa scriu cum e la fiecare nivel de scoala de aici, pentru ca la inceput nu stiam mare lucru si le-am aflat pe masura ce au crescut copiii.