8 luni fara sampon sau cum am trecut cu succes la no-poo

Voiam sa scriu despre asta de ceva vreme, iar acum, cand a trecut o perioada destul de lunga de cand nu mai folosesc (aproape deloc) sampon am zis ca ar fi cazul sa ma pun pe treaba, cine stie, poate ii conving si pe altii.

Auzisem de metoda de a-ti spala parul cu diverse solutii naturale, uneori doar cu apa chioara. No-poo nu inseamna nicidecum sa umbli cu parul murdar, ci doar sa practici o spalare blanda. Exista apoi multe persoane care nu-si spala parul, dar il piaptana cu grija minute in sir pe zi, asa ca parul e curat, pentru ca praful e indepartat prin periere.  Incercasem spalarea cu sapunuri sau cu argila rhassoul, dar am regretat: cand sa-mi usc parul, il simteam slinos si trebuia sa-l spal cu un sampon normal.  Nici metoda cu periatul zilnic nu era pentru mine: nu-mi place sa practic actiuni migaloase cand e vorba de par.

Si intr-o zi am citit un articol in care cineva explica de ce si cum a trecut la no-poo si cum aplica metoda. Persoana respectiva a trecut de la spalat zilnic cu sampon, la spalat o data pe saptamina cu apa. Trecerea s-a facut in timp. Articolul a fost declicul care m-a facut sa trec si eu la metoda no-poo. Tocmai facusem o comanda de produs pentru spalat:  voiam sa imi fac un sampon solid. Produsului ii spune shikakai, e de fapt pudra obtinuta din pastaile de acacia concinna, un arbore din familia salcamului. Pulberea e folosita in medicina ayurvedica pentru ca spala (contine multe saponine), hidrateaza, regenereaza parul si combate matreata. Sampon solid n-am mai facut, ar fi trebuit sa comand o substanta chimica , care e majoritara in reteta, pudra de shikakai fiind in cantitate insignifianta.

Inainte de toate, sa va expun datele problemei, pentru ca parul fiecaruia e diferit, iar ce merge la mine nu se potriveste la toata lumea. Am un par care vine putin mai jos de umeri, nu e drept, dar nici ondulat, asa ca trebuie sa-l disciplinez cu un brushing dupa fiecare spalat pe cap, altfel sta in toate partile si are volum prea mare. Se disciplineaza si singur daca nu-i fac brushing: dupa cam 3 zile de la spalat incepe sa se onduleze, asa ca am tot interesul sa-l las cat mai mult nespalat, ca nu-mi place sa-i stric forma, cand el tocmai incepe sa arate frumos. E foarte uscat, probabil de aia nu trebuie spalat des: o data pe saptamina e de ajuns, dar merge si la doua fara sa arate uns sau murdar. Am dermatita seboreica, ceea ce numeam matreata sunt crustele de la dermatita. Ma spalam cu sampon pentru par uscat, dar neparat trebuia sa folosesc si balsam, altfel nu reuseam sa mi-l descalcesc.

Prima data cand am folosit pulberea de shikakai am fost sceptica. Am pus intr-un castron o lingura mare cu virf de praf , am adaugat si o lingura de glicerina vegetala (e buna pentru hidratare) si am completat cu apa pina s-a facut un fel de pasta groasa. Pulberea e maro, cu aspect de pudra de cacao si un miros puternic, aromatic.  Mi-am udat parul, am aplicat pasta pe el si am frecat ca si pentru un sampon obisnuit (v-am spus ca nu-mi plac actiunile migaloase in ceea ce priveste parul), desi nu face spuma. Am clatit bine  si nu mi-am mai pus balsam. Parul a fost curat, ca dupa un sampon normal, doar ca nu s-a mai incalcit.

Am continuat sa-l spal saptaminal in felul asta. Cu timpul, am observat ca daca nu-l aranjez, parul are tendinta sa arate mai mult buclat si mai putin maturos decat inainte. De 8 luni n-am mai avut pusee de dermatita seboreica, nu cred ca e doar o coincidenta.

Va spuneam ca in vremea asta m-am spalat aproape numai cu pudra cea miraculoasa. Cu sampon doar de 5 ori. De 2 ori cand ca am fost sa ma tund, era prima data cand coafeza nu mi-a mai spus ca am parul prea uscat. In vacanta: am folosit samponul pentru par uscat, dar fara balsam dupa: parul mi s-a incilcit si arata ca o matura. Alta data am folosit samponul solid al fiicei, cu un efect la fel de dezastruos.

Autoarea articolului care m-a facut sa trec la no-poo povestea cum simte ca parul ei ii cere concentratie mai mica de pudra, iar apoi trecerea la apa. Eu n-am asa simtiri fine,  continui cu aceeasi concentratie de pudra. Nu trec la apa, inca parul meu nu mi-a cerut asa ceva 🙂 , plus ca spalatul cu apa presupune spalat suvita cu suvita si frecat cu atentie, dupa cum ziceam e prea migalos.

Daca m-ati mai citit pe aici , stiti ca nu-mi plac prafurile care vine de peste mari si tari. Asa ca am incercat sa inlocuiesc pudra de shikakai cu faina de naut, care e folosita de adeptii no-poo. Nu mi-a placut. Nu e pudra, ci se simt bucatalele minuscule de naut. A trebuit sa ma limpezesc de 2 ori, ca pe cand sa ma usuc am vazut ca mi-e plin capul de resturi de faina. Parul mi-a devenit mai uscat si plin de ceva (matreata? dermatita seboreica? resturi de faina?). Am hotarit deci sa las considerentele astea ecologice deoparte, nimeni nu-i perfect, o sa continui cu pudra de shikakai. E si ieftina, costa sub 3 euro punga, care-mi ajunge 3-4 luni.

Imi plac articolele cum era cel despre no-poo, care ma fac sa trec la actiune. Mi se pare ca nu ne influenteaza decit in masura in care noi eram deja pregatiti in capul nostru, dar ne trebuia un bobarnac ca sa o facem. Saptamana asta am citit un articol despre fara sutien. Si ghiciti ce? Nu, nu va spun mai mult 🙂

 

 

 

Publicités

Cum am vopsit natural ouă nu chiar roșii, dar frumoase :)

thumbnail

Hristos a inviat! Sper ca ati avut Sarbatori fericite! Noi le-am petrecut cu un grup mare de romani, pentru ca avem o prietena minunata, care ne invita si organizeaza in fiecare an ziua de Paste si am avut, ca de obicei, o vreme perfecta. Luni am profitat in familie: eu cu sotul ne-am luat zi libera, iar copiii au fost care in vacanta, care cu invatatoarea absenta, care cu facultatea blocata de studenti (mda 😦 )

Asa cum spun in titlu, vreau sa va divulg secretul obtinerii acestor minunate oua 🙂

Ca sa fiu sincera , in poza apar mai rosii decit in realitate. Dar sunt cele mai reusite oua vopsite in ultimii…10 ani (sau mai mult). Si pentru asta trebuie sa-i multumesc colegei mele, frantuzoaica get-beget, care are jumate din virsta mea…tinerii din ziua de azi sunt plini de surprize uneori (si inca nu v-am povestit cum fiul ne prepara paste de casa si alte bunataturi, dar nici n-o sa va povestesc 🙂 , ca sigur n-ar vrea sa-i fac publice realizarile 🙂 .

M-a intrebat colega mea cea tinara acum o saptamina cum a fost de Pasti si i-am raspuns ca mai este pina la Pastele nostru si ca noi vopsim oua. La care, si-a scos telefonul si mi-a aratat o poza cu niste oua rosii-rosii vopsite cu foi de ceapa, spunindu-mi ca traditia in familia ei (bretona) e sa vopseasca in fiecare an oua, iar anul asta fiind departe de ai ei, si-a vopsit totusi citeva, ca doar traditia e traditie. Cind i-am vazut frumusetile de oua, mi-am spus: cum adica, vin dintr-o tara cu o traditie si mai indelungata de vopsit oua, de ani de zile fac incercari mai mult sau mai putin (de regula mai putin) reusite, iar acum vine o fata frantuzoaica sa-mi dea, de departe, clasa. Eu ajunsesem sa cred ca pozele de pe internet cu oua rosii vopsite natural sunt trucate.  I-am spus si ei toate astea si ne-am amuzat cum râcâim prin magazine dupa foi de ceapa, ca vanzatorii au prostul obicei de a decoji pe cit posibil ceapa pusa la vinzare.

Mi-a dat si mie metoda ei:

  • Se pun la fiert in apa rece foi de ceapa galbena, NU rosie. Mie, care imi facusem deja stoc de foi rosii, mi-a fost greu sa adun pe ultima suta de metri, foi galbene. Am gasit multe de ceapa roz, le-am luat, poate de acolo culoarea maronie a oualor.
  • Cand apa clocoteste, se adauga ouale, care e bine sa fie cit mai inchise la culoare. Ouale nu se spala in prealabil. Si eu, care an de an ma chinuiam sa le spal bine-bine cu detergent de vase ca sa le degresez…si tot imi ieseau patate.
  • se lasa la fiert 10 minute, se mai amesteca usor cu lingura, se stinge focul si se scot ouale. Metoda spune de clatire in apa rece, dar am renuntat la partea asta.

Mi-a placut mult metoda, ca simplifica lucrurile la maximum, asa ca am zis ca merg pe mana colegei. Si mi-au iesit oua cum se vad in poza.

 

 

 

Despre vanilie

Noi folosim la deserturi vanilia in pastai. Pentru ca cea la pliculet, daca e zahar vanilinat, e chimica, daca e zahar vanilat are doar 1,1% vanilie, deci iese scump . Mai sunt si pliculetele cu praf de vanilie, dar acolo nu stiu daca sunt si bobitele din interior sau e doar pastaia macinata. Oricum, preferam sa vedem ce punem decit sa folosim prafuri sau esente. Si cum din magazin am luat de multe ori pastai prea uscate, ne aprovizionam o data pe an de la un tirg, de la aceeasi doamna, ca vanilia ei miroase sublim.

Anul asta am vorbit mai mult cu ea si ne-a dat citeva sfaturi, de unele nu stiam, asa ca m-am gandit ca le-ar fi de folos si altora.

Vanilia se pastreaza intr-un recipient inchis ermetic, in cutia de legume e frigiderului. A noastra e intr-un fel de eprubeta de sticla , cu capac. Cum avem deja recipientul, nu mai trebuie sa-l cumparam de fiecare data, luam doar pastaile.

Pastaile mici si carnoase se folosesc pentru preparate dulci, cele mari si subtiri, pentru aromat zaharul si facut zahar vanilat

Se foloseste o treime de pastaie pentru a parfuma 1L de lapte. Inainte de folosire se freaca intre degete , se ia o bucatica (1/3), se taie pe lungime si , cu dosul lamei unui cutit se scot bobitele si se pun la infuzat in lichidul fierbinte. Nu se fierbe! Asta se cam bate cap in cap cu retetele mele, unde laptele trebuie fiert. Restul pastaii nu se mai foloseste pentru infuzare: la fel cum intr-o prajitura nu folosim cojile, tot asa, nici in cazul asta nu folosim decit miezul , deci bobitele. In schimb se pot  pune intr-un borcan inchis ermetic, pentru a parfuma zaharul. Sau in alcool, cum ar fi in rom, pentru a obtine esenta de vanilie. Sfaturile astea vin de la fiica vinzatoarei, care e cofetar-patisier.

Pastaile se pot pune in sare, pentru a o parfuma. Recomandat in floare de sare de mare, dar eu o sa incerc cu sare de mare obisnuita. Sarea astfel parfumata se poate folosi la conopida, pentru a contracara gustul intens si putin amarui.  Merge foarte bine cu scoicile  Saint Jacques sau cu pestele. Pina acum n-am folosit sare vanilata, dar omul cit traieste invata.

Si voi ce fel de vanilie folositi?

 

 

Cultura ratata de cartofi in ghiveci

Nu stiu daca stiti video-urile si imaginile care circula pe Facebook, cu cartofi cultivati in ghivece, cu un randament inimaginabil . M-am documentat  si am dat peste un articol al cuiva care spune ca imaginile respective nu sunt adevarate, a incercat si el sa cultive cartofi in felul asta si valoarea recoltei era mai mica decit cea a investitiei.

Se ia un ghiveci mare, se pun 2-3 cartofi incoltiti pe fundul lui si se pune pamint cit sa-i acopere. Unii mai smecheri pun doar bucatele de coaja cu partea incoltita. Cind tulpinile incep sa se vada la suprafata pamintului, se mai adauga un strat de pamint. Si tot asa, pina se ajunge sus si ghiveciul e plin. Uitati ce frumos au crescut si la mine plantele:

cartof

 

Dupa cum cresteau cu spor tulpinile, speram sa am succes. Oricum investitia mea a fost minima:  un cartof incoltit, ghiveci aveam, pamint aveam, si mi-am zis ca mai putin decit un cartof pe care oricum l-as fi aruncat, nu pot obtine. Dar uite ca se poate! Azi am rasturnat cu avint pe un ziar tot continutul ghiveciului. Si ce am gasit acolo? Nu unul, ci doi cartofi, cam de dimensiunile unor boabe de porumb fiecare.

cartofi rezultat

Cartoful initial acum are aspectul unui pireu gelatinos, se vad urme de coaja linga cartofii noi.

In mod clar, cultivarea cartofilor nu-i de mine!

 

 

 

Taboulé: mincare racoritoare de vara , fara foc

Nu stiu daca v-am spus sau v-ati dat seama, dar eu intr-un anumit sezon repet aceeasi mincare fara sa ma plictisesc de ea. De exemplu toamna-iarna repet saptaminal cite o supa de dovleac, primavara : mincare de linte cu leurda si urzici… Tocmai am scos din cuptor inca o tarta cu rubarba, preferata mea in lunile mai-iunie.  De cum apar rosiile fac taboulé. E racoros, se face fara foc, mirodeniile sunt bio si cum nu se poate mai locale, ca doar le iau de pe balcon 🙂 . Reteta e simpla, au primit-o copiii mei pe vremuri, la un atelier de gatit:

  • 150 g bulgur marime medie, nefiert
  • sucul de la 2 lamii
  • 500g rosii taiate cubulete
  • 1 ceapa mare tocata
  • 5 linguri de patrunjel verde tocat
  • 5 linguri de menta tocata
  • 5 linguri ulei de masline
  • eu mai adaug un castravete taiat cubulete
  • sare dupa gust

Se ia un recipient incapator in care se amesteca toate ingredientele. Se lasa in frigider  timp de 2 ore , ca sa se umfle bulgurul.

Eu folosesc bulgur de griu dur integral (pentru fibre) , bio. Am testat mai multe si pentru moment mi se pare cel mai bun.

De multe ori nu-l mai las la rece, ci il mincam cam la jumatate de ora dupa preparare. Uneori pun doar sucul de la o lamiie, sau cind n-am avut lamii prin casa, am pus o lingura de otet de mere in loc, a iesit la fel de bun.

Calitatea patrunjelului si mentei mi se pare foarte importanta. Cind le iau de pe balcon si au un gust puternic, pot sa pun mai putin decit in reteta. Cind mi se termina recolta si iau de la piata, atunci trebuie sa adaug mult si nu intotdeauna gustul iese la fel de bun. Asta imi aminteste de ce am citit referitor la locul unde sunt cultivate legumele: daca pamintul e bun, viu, ele au mai multi nutrimenti. Asa si cu mararul: sotul foloseste in salate cite o legatura de marar de cumparat. Anul asta am semanat pe balcon si cum inca nu e prea mare, i-am dat 4-5 firicele amarite pentru salata. Ei bine, firisoarele alea au parfumat mai mult salata decit o facea legatura de marar de cumparat.

Ceapa o inlocuiesc de multe ori cu ceapa verde.

Am incercat sa pun si boabe de porumb fierte, inauntru, ca eu vad taboule-ul ca pe o salata, si nu tin neaparat sa respect reteta traditionala:  gustul e foarte bun.

Varianta raw a retetei  a am citit-o in articolul despre alimentatia cruda: se inlocuieste bulgurul cu cinepa decorticata. Inca n-am testat-o, dar e prevazut. In reteta de acolo mai aparea si ardei taiat felii, poate e de incercat.

Mie imi place taboulé-ul si pentru ca e bun de luat la un picnic sau la drum cind mergem cu masina, nu trebuie tinut neaparat la rece.  Fiecare are un borcan cu portia lui.

Pofta buna! Voi faceti taboulé vara ?

 

 

 

 

Despre alimentatia cruda (raw)

Acum citiva ani am tinut vreme de citeva luni un regim raw. L-am inceput si l-am terminat brusc, covinsa ca nu e pentru mine, pentru ca atita timp cit l-am tinut eram extrem de obosita  si de nervoasa. Chiar si sa fac un kilometru pe jos, mi se parea un mare efort. Copiii si sotul ma luau peste picior, zicindu-mi ca omul e omnivor si creierul oamenilor a inceput sa creasca din momentul in care a descoperit focul a inceput deci  sa  consume carne preparata termic. Singurul lucru pozitiv al regimului e ca n-am avut in timpul asta nici o migrena (altfel faceam doua-trei pe luna). Mai tirziu cineva mi-a explicat ca ma simteam asa rau din cauza ca am eliminat toxine, insa termenul « toxine » e destul de vag pentru mine, nu stiam pe unde se cuibaresc toxinele si care e mecanismul eliminarii lor.

Dar de citeva zile am gasit intr-o revista un articol care explica in termeni simpli si usor de inteles pentru tot omul ce e cu regimul crud. Mi-a placut ca mi-a explicat si de ce am dat-o in bara cu acest regim. Inca nu am gasit explicatia si la partea cu dezvoltarea creierului datorita consumului de carne 🙂

Asadar voi rezuma acest articol, care mi s-a parut foarte interesant. Cuprindea 3 parti, scrise de 3 autori diferiti: Christophe Fender , Thierry Casasnovas si Justine Lamboley. Mie personal mi s-a parut mai interesanta partea a doua, iar autorul ei  (Cassanovas) a studiat si cautat singur raspunsurile pentru a reusi sa se vindece de probleme grave de sanatate.A  fondat asociatia Régénère ca sa transmita mai departe principiile si studiul minunatei masinarii care  e corpul uman .

In zilele noastre, curentul raw food a inceput in anii ’50 in Statele Unite, cu AnnWigmore si Viktoras Kulvinkas, fondatorii institutului Hippocrates, care promoveaza o alimentatie vegetariana si bogata in enzime. In zilele noastre alimentatia cruda a devenit o moda.

In ce consta de fapt alimentatia cruda? In folosirea in hrana a unui procent mai mic sau mai mare (mergind pina la 100%) de alimente crude si foarte putin transformate. In timp ce dietetica moderna vorbeste de macronutrimenti (glucide, lipide, proteine), consumul alimentelor crude e importanta in ceea ce priveste micronutrimentii : vitamine, minerale, antioxidanti, enzime…adica toate produsele pe care in general lumea le cumpara sub forma de pastile de asa numite complemente alimentare. Continutul in aceste micronutriente depinde insa mult de calitatea solului si a modului de cultura. De unde importanta alegerii de produse cultivate in mod ecologic pe terenuri vii .

Micronutrientii in alimentatia clasica sunt aproape inexistenti, iar temperatura superioara celei de 120° determina formarea unor compusi toxici (cum ar fi acrilamida de exemplu) pentru organism prin recombinarea macronutrimentilor. Simplificind, s-ar putea spune ca prin gatire se pierd nutrimenti si se cistiga produsi toxici.

Alimentatia cruda aduce mai multi nutrimenti? Da… doar ca industria alimentara , la fel ca specialistii in alimentatie naturala incearca sa ne « vinda » alimente care omoara sau vindeca si incearca sa ne faca sa credem ca un aliment sau altul are puteri nebanuite. Adica intotdeauna pericolul sau salvarea sunt vazute ca venind din exterior.  Insa daca alimentatia cruda aduce cu sine o ameliorare a sanatatii si disparitia unor simptome sau boli, efectul nu vine de la o putere speciala a alimentelor crude, ci gratie faptului ca mincind un aliment netransformat, energia sistemului digestiv e minima si toata energia provenind din aliment poate fi folosita de corp pentru procesele de regenerare. Binefacerile alimentatiei crude se datoreaza in fond  lipsei de elemente greu de digerat si a substantelor toxice . S-ar putea spune ca alimentatia cruda este la mijloc intre o alimentatie grea, transformata si … post.

Insa beneficiile alimentatiei crude depind de doua lucruri:

  • natura alimentelor consumate, fie ele si crude
  • terenul fiziologic al persoanei

Se intimpla des sa ignoram asta, alegind diverse regimuri alimentare si crezind ca daca se potrivesc altora, ni se potrivesc si noua. Nimic mai gresit.

Apoi digestia si asimilarea aimentelor sunt in cea mai mare parte realizate de catre populatiile microbiene (bacterii, ciuperci) care captusesc sistemul digestiv si care formeaza asa numitul microbiom.  Microbii sunt specifici alimentelor pe care le consumam, deci avem un patrimoniu microbian specific unui tip de alimentatie. Cind ne schimbam regimul, ansamblul microbilor din sistemul digestiv evolueaza, pemitind astfel digerarea alimentelor din noua gama alimentara. Timpul in care microbiomul evolueaza depinde de individ. Daca schimbarea alimentatiei e prea brusca, organismul nu dispune de capacitatea de a asimila alimentele. Deci persoanele care in urma acestei schimbari au probleme digestive sau slabesc pea rapid trebuie sa aiba mai multa rabdare si sa faca trecerea spre un regim crud incet, in timp, fiind atenti la reactiile corpului, care indica daca ritmul e cel bun sau nu.

Parte buna a  alimentelelor crude e ca aduc cu ele enzimele necesare digestiei.   Odata faza de adaptare depasita, adoptarea unui astfel de regim usureaza mult digestia.

Multe persoane asociaza crudivorismul cu alimentatia vegetariana. Altele sunt crudivore si vegetariene, dar maninca multe « surogate » ale mincarurilor gatite: prajituri, pizza, « brinzeturi « , care din cauza continutului mare de oleaginoase, forteaza ficatul si pancreasul. Pentru a evita acest tip de exces, e indicata o alimentatie cruda care sa nu fie exclusiv vegetariana.

Pentru a sti care alimente sunt potrivite pentru fiecare specie animala e destul sa observam si sa comparam sistemul digestiv al acestor specii. Cel al omului seamana cu cel al maimutelor. Deci alimentatia omului al trebui sa contina fructe , radacini, seminte in cantitate mica si o mica doza de proteine ( maimutele maninca pureci). Naturopatii spun ca ar trebui sa ne hranim cu fructe si legume crude (60-85%), putine seminte, nuci…(5%) si proteine (10%) : scoici, pesti mici sau carne mincata cruda, in carpaccio de exemplu.

Multe programme de lupta impotriva cancerului si a bolilor metabolice au adoptat alimentatia cruda. La fel ca programul antidiabetic al doctorului Cousens, care propune un regim crud si vegetarian timp de 3 saptamini pentru a trata diabetul de tip 2.

Citind toate astea, o sa fortez si mai mult cu fructe si legume crude. Partea de proteine mi-as asigura-o cu brio, ca scoicile crude imi plac, iar de curind am inceput sa apreciez si carnea in singe. Iar vinul de linga as zice ca e tot crud, sau poate imi aduce si bacterii bune 🙂 Un fel de suc de fructe bogat in culturi bacteriene?! 🙂

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sampon de casa cu urzici

 

Dupa ce saptamina trecuta am facut sapun lichid dupa reteta Iuliei, saptamina asta nu m-am oprit si am facut sampon.

Reteta e foarte simpla: o mina buna de urzici se lasa la macerat 24 ore in 500 ml apa . Apoi se lasa la fiert 30′, se filtreaza, se adauga 50g sapun ras in solutia calda. Cind sapunul e dizolvat se adauga 2 linguri de otet de mere. Pentru cine are par gras se mai adauga eventual 10 picaturi ulei esential de eucalipt.

Zis si facut. Am cules urzici dintr-un loc mai necirculat. Am pus urzicile intr-un borcan cu apa filtrata si am lasat borcanul cit am putut de mult la soare , mutindu-l de colo colo peste zi. Seara am pus apa cu urzici la fiert intr-o cratita mica. Jumate de ora de fiert mi s-a parut cam mult, eu m-am oprit dupa 10 minute. In timp ce fierbea solutia, am ras sapunul ( in cazul meu un sapun facut la rece) , dupa filtrare am adaugat sapunul ras, care s-a dizolvat rapid. Am mai lasat putin la racit si am adaugat otetul de mere.

Consistenta e perfecta, a iesit o solutie destul de lichida, de culoare oarecum kaki. Mirosul e o combinatie intre urzici si otet de mere…pe mine nu ma deranjeaza, dar am renuntat la mirosuri chimice de ani buni. N-am par gras, asa ca n-am pus ulei esential, dar ma intreb oare ce combinatie de mirosuri rezulta daca se adauga si eucaliptul.

Pina aici toate bune si frumoase. Asa de frumoase, incit mi-a venit ideea sa adaug otet de mere si in sapunul lichid care se soldificase prea tare. Otetul a « spart »  consistenta filanta a sapunului, acum e perfect, sa vedem daca si spala 🙂

 

 

Am turnat samponul intr-o sticla foarte practica, cu picurator (continuse suc de lamiie).  Am remarcat ce spuma face samponul. Sticla o pastrez in frigider, in primul rind din motive de igiena, in al doilea ca fiind din sticla, nu stiu cit ar rezista pe marginea vanii.

Persoanele care au incercat reteta samponului sunt multumite, cica face parul matasos. Eu ma spal pe cap la o saptamina si fac o singura samponare. Cu samponul asta m-am samponat de doua ori, pentru ca prima data n-a facut spuma. Dupa uscare parul pare relativ curat. sa zicem ca nu-i murdar, dar nici nu straluceste. E mai ondulat si s-a aranjat frumos, dar la parul meu asta nu vrea sa spuna nimic, se onduleaza si arata bine cind ma ploua sau la citeva zile dupa spalare.

Eu am o dermatita seboreica, ceea ce face sa am cruste pe pielea capului M-am uitat cu atentie, acum nu prea am cruste. Dar nu m-as aventura sa spun ca asta se datoreaza samponului, mai studiez problema.

Se spune ca samponurile chimice inlatura grasimea naturala de pe par, asa ca in loc trebuie pus silicon si alte mizerii si ca trebuie o perioada de adaptare la un sampon natural. O sa mai incerc sa ma adaptez citeva saptamini 🙂

Poate depinde de par, dar la parul meu lung nu e pentru moment cel mai bun sampon. Cum ziceam, o sa perseverez ( imi suna acum in cap perseverare diabolicum est (??!). 🙂

Il recomand totusi daca vreodata sunteti in pana de sampon, daca vreti sa renuntati de tot la produse chimice,  poate si daca aveti parul scurt…

 

 

 

 

Rubarba cruda in salata de fructe

SalataO femeie mi-a pus aseara intrebarea daca rubarba se poate consuma cruda. Nu m-as fi gindit. Am cautat putin pe internet si am vazut ca intr-adevar se poate minca sub forma cruda, in plus asa se pastreaza si numeroasele vitamine pe care le contine:  provitamina A, vitaminele din complexul B (B1, B2, B3, B5, B6, B9),  vitamina C , E si  K.

Rubarba contine, ca multe alte vegetale, acid oxalic . Acidul oxalic pune probleme de absorbtie a calciului sau magneziului, pentru ca se leaga de aceste minerale. Se pare insa ca in cazul rubarbei, continutul de oxalat nu interfereaza cu biodisponibilitatea calciului din acest aliment. Deci in afara persoanelor predispuse la litiaza oxocalcica (pietre la rinichi constituite din oxalat de calciu), pentru restul consumul de rubarba nu trebuie limitat.

Am cautat niste retete mai serioase, pentru ca cele care spuneau ca se poate minca in stare cruda, cu zahar sau sare nu m-au satisfacut.

Si asa am dat peste o reteta de salata de fructe, pe care am modificat-o si adaptat-o putin. Eu din toamna pina primavara tirziu imi incep diminetile cu o salata de fructe. E simplu de facut : un mar (cele fainoase sunt mai potrivite, acum am Boskoop), o banana, un kiwi. Le curat si le tai felii, iar peste ele torn sucul de la o portocala. Cantitatea asta e pentru doua persoane. In functie de sezon  , uneori o imbunatatesc : cu litchi (care altfel nu-mi place, dar in salata merge foarte bine), cu mandarine taiate felii, cu ananas.

Asa ca in asta de azi am adaugat …rubarba. Am spalat bine 2 tije , am indepartat cit am putut din ate, le-am taiat felii subtiri. Reteta spune ca se pune zahar, dar eu il evit.

Verdict: a fost buna, putin cam acra, cred ca zaharul isi are rostul lui. Eu o sa continui sa o fac tot asa.

Zilele astea vreau sa experimentez si reteta de salata « sarata », unde rubarba e folosita pe post de leguma. E simpla: rubarba, rucola si castravete, plus menta, lamiie si ulei .Cum imi place la nebunie rucola si as minca oricind , imi suna foarte apetisant.

Nu va imaginati ca maninc chiar asa sanatos incit salata asta e tot micul meu dejun. E drept, cind am cite un kilogram in plus, ma rezum doar la ea. Insa de multe ori, cam la 40 minute dupa ce am mincat-o imi fac un cacao cu lapte si cu piine cu unt.

Sunt tare incintata ca la noi la bloc se pune azi-miine un compostor colectiv, asa n-o sa mai aruncam atitea coji de fructe in fiecare dimineata. In schimb cotoarele de mar le adun in congelator, o sa le fierb in curind ,le strecor si imi fac pectina ca sa o pun in gemurile care au nevoie.

Omul cit traieste invata! Multumesc, o femeie, ca m-ai facut sa mai invat!

 

 

 

 

 

 

 

 

Geocaching si alte activitati de sfirsit de saptamina

Sfirsitul meu de saptamina a inceput vineri seara cu un film. Ma invitase o prietena sa o insotesc la cinema, sa vedem un film, urmat de un dialog cu regizorul si scenarista . Ca sa fiu sincera, am acceptat invitatia doar pentru ca mi-era jena sa o refuz. In primul rind pentru ca sunt destul de asociala si nu prea am obiceiul iesirilor cu prietene, in al doilea pentru ca evit cu grija toata filmele frantuzesti. Prietena imi prezentase cit de cit filmul, care era bizar dupa gustul multora si nici n-avea o nota buna pe sit-ul imdb (unde ma uit de fiecare data inainte ca sa stiu cam ce sa ma astept). Imi plac filmele mai ciudate si la noi in casa DVD-urile pe care le inchiriez de la biblioteca sunt cunoscute ca « filme de-a lui mami « …asta inseamna ca in afara mea nu prea sunt amatori pentru ele. Dar filmul asta parea prea cam ciudat chiar si pentru mine. Se pare ca multi gindeau asa : sala cinema-ului era aproape goala, eram doar vreo 30 de spectatori. Am mers la un cinematograf care adera si el la programul Europa Cinemas, micut, doar cu 3 sali. Contrar asteptarilor, am fost foarte incintata de film. Si mai incintata am fost de dialogul cu regizorul si scenarista, explicatiile lor aduceau multe precizari foarte interesante. Foarte pe scurt filmul « Orpheline » e despre o femeie , filmata in 4 momente-cheie ale vietii ei, fiecare etapa fiind jucata de o alta actrita. Regizorul a explicat ca alegind 4 actrite diferite, voia sa sublinieze si mai tare ideea ca traim fiecare mai multe vieti in cadrul vietii noastre si ne schimbam asa de mult de la o viata la alta, incit suntem o alta persoana. Asa de mult mi-a placut iesirea asta, incit i-am spus prietenei ca o sa o insotesc cu mare bucurie la astfel de intilniri regizor-spectatori.

Simbata n-am facut lucruri prea interesante decit obisnuita iesire la piata, avem o piata renumita prin zona , iar simbata dimineata, pentru multi locuitori ai orasului nostru mersul la piata e o activitate agreabila, si nu cred ca este familie care sa n-aiba in dotare un cos cu roti, element indispensabil pentru facut piata. Seara am fost invitati la niste colegi de dans si unul dintre subiectele discutate a fost si…politica.

Si duminica am plecat sa facem geocaching. Copilul e la fel de fericit sa iesim din casa, noi suntem multumiti ca nu mai tragem de el. Am ales parcul unui castel, la vreo 15 minute de casa noastra, ne-am notat pe o hirtie citeva amanunte despre ascunzatori (am ales doua mai usoare) am pornit aplicatia si am imbinat utilul cu placutul, plimbindu-ne pe o vreme insorita pe fond de ciripit de pasarele si admirind locuri frumoase.

 

Castel
Castelul cu gradina lui

 

Pesti
In bazin inotau niste pesti uriasi

 

 

Partea utila a fost recoltarea de ierburi pentru saptamina care urmeaza. Am cules din padurea castelului untisor (nu avea nici o floare, cred ca din cauza zonei umbroase),  frunze de ciubotica cucului (Primula officinalis) si de usturoita (Alliaria petiolata).

Am o carte cu plante salbatice comestibile, stiu citeva la care ma rezum, uneori iau cartea cu mine si mai detectez cite o planta noua, o presez la pagina cu pricina, o tin o vreme pina o invat bine. Asa am invatat de citiva ani usturoita sau iedera terestra. Nu pornesc chiar de la zero, intr-o alta viata a vietii mele a trebuit sa invat sa recunosc citeva zeci de plante medicinale plus denumirile lor in latina.

ATENTIE MARE insa cu culesul plantelor: frunzele din padure , mai ales cele consumate crude trebuie SPALATE EXTREM DE BINE. Cele care sunt mai inalte  (urzici, usturoita) am grija sa le culeg dincolo de inaltimea de 25-30 cm, iar la cele care nu pot face asta (leurda, untisor) le spal cu mare-mare grija si am grija sa le culeg din locuri care mi se par mai sigure si putin frecventate.

Pentru ca urmele de fecale de cini, vulpi , pisici , rozatoare sau animale salbatice pot sa fie contaminate cu un parazit ( Echinococcus) si sa dea echinococoza (cred ca ati auzit de chistul hidatic). Cu atit mai mult cu cit animalele sunt doar purtatoare, deci sanatoase. E periculos si pentru proprietarii de cini susceptibili de a minca mici rozatoare sau animale salbatice. Caldura si uscarea distrug ouale de paraziti, dar congelarea nu.

Usturoita                                            Ciubotica cucucului

Apoi am pornit la « vinatoare », am gasit ambele ascunzatori si ne-am semnat pe hirtiuta.

Fericiti de « prada », ne-am intors spre casa. La prinz ne-am facut o salata in care am folosit toate frunzele culese. Nu, n-am mincat numai asta, am avut si legume la cuptor.

Dupa-amiaza am momit copilul cu geocaching-ul, ca sa-l luam cu noi la padure, sa ne facem aprovizionarea : brinza de capra de la ferma si  leurda la autoservire 🙂  . Dupa cum se vede, leurda am gasit din belsug:

Pe copil nu l-am momit degeaba, pentru ca am gasit ascunzatoarea aflata in apropierea fermei de capre, iar cu ocazia cautarii , am descoperit o zona  pe linga care am trecut de multe ori, fara sa banuim ca ascunde atita frumusete.

Si daca tot am fost pusa pe fotografiat, va las cu imaginea de aseara din frigiderul nostru, ca sa vedeti ca nu glumesc cind spun ca mi-am deplastificat bucataria. Ba chiar am fost mindra  cind pentru brinza de capra am dus cutia noastra si am refuzat ambalajul fermierei . Oare de asta ne-a pus cu o bucata de brinza in plus?

Frigider

O saptamina buna va doresc!

Distractie gratis la aer curat: geocaching … sau cum sa se roage copiii de tine ca sa iesiti in natura

Acum vreo luna o prietena draga (se stie ea 🙂  si ii multumesc inca o data) m-a inscris pe un grup FB. Daca zic ca grupul asta mi-a schimbat viata exagerez doar putin : e ca si cum pina acum mi-as fi vazut de viata mea mergind pe jos, iar acum am urcat intr-un tren cu oameni aseamenea mie, de la care zi de zi am cite ceva de invatat.

Unul din lucrurile despre care am auzit acolo e de geocaching . Multi povestesc ca petrec cite o zi in aer liber practicind acest joc . Singurul lucru necesar e un GPS.  M-am dus pe site, m-am inscris si am descoperit o lume de oameni  pasionati , care incearca sa gaseasca  recipiente mai mici sau mai mari , ascunse de oameni la fel de pasionati ca ei. Cei care joaca se straduiesc sa gasesca ascunzatorile, apoi isi scriu numele pe lista continuta in recipient si se inregistreaza pe site. Pentru un novice  e destul de complicat : exista diverse ascunzatori, clasate pe niveluri de dificultate, pe marimea recipientelor…apoi nu toate sunt asa simple, la unele trebuie rezolvata o enigma, altele imi par inca prea complicate. Mai sunt pe acolo tot felul de acronime pe care inca nu le inteleg.

I-am explicat copilului mic ideea jocului si a fost extrem de interesat : de unde pina acum trageam cu greu de el sa-l scoatem in natura, weekend-ul asta a tras el de noi ca sa iesim. Pina acum se plingea de dureri de picioare, acum topaia cu voiosie pe drum.

Vineri seara ne-am documentat pe site, am vazut ca sunt ascunzatori in toata lumea. Este chiar una in spatele blocului nostru, dar, din ce am citit, e greu de gasit, asa ca nici n-am incercat.

Am vrut sa folosesc termeni in romana cind va povestesc despre « geocaching », din pacate, pentru Romania vad ca lumea comenteaza in engleza. Imi place de francezi ca aproape pentru orice au cuvintul echivalent francez, romanii copiaza din engleza.

Dupa ceva studiu pe site am aflat ca incepatorii e bine sa inceapa cu ascunzatori nivel 1 (usor de gasit) si mari. Problema, din cite am observat e ca astea sunt rare, banuiesc ca cei pasionati nu-s prea motivati sa ascunda lucruri pe care le gaseste usor oricine. Pina la urma ne-am ales un circuit pe malul unui riu, dificultatea 1.5-2, dimensiunile fiind micro, tot mai bine decit nano .

Am descarcat aplicatia jocului pe telefon si simbata dimineata ne-am pornit cu mare avint la vinatoare. Ne-am dus spre Auvers sur Oise, e orasul de care a ramas legat numele lui Van Gogh, care a trait acolo in ultimele luni si e inmormintat alaturi de fratele lui in cimitirul local.E un oras frumos si interesant de vizitat pentru cine vine in zona. Turistii japonezi stiu ei ce stiu, ca dau navala acolo.

Toate bune si frumoase, vreme insorita, doar aplicatia, odata ajunsi , nu mai voia sa ne arate decit pozitia noastra, nu si locul ascunzatorilor, pentru orice informatie suplimentara trebuiau dati bani. Am trecut usor peste dezamagirea asta si am profitat din plin de vremea de primavara. Intorsi acasa am incercat sa multumim copilul si  l-am dus in parcul orasului unde  erau ceva ascunzatori usoare, credeam noi. Doar ca ne-am prins prea tirziu ca era o enigma, a carei solutie erau  coordonatele GPS ale adevaratei « comori ».

Seara am zis sa ne facem lectiile mai bine pentru ziua de duminica. De pe site am luat coordonatele GPS a mai multor ascunzatori (doar-doar nimerim una) am descarcat doua aplicatii GPS pe telefon (sa fim siguri) si ne-am intors. Vreme la fel de frumoasa   ziua noastra incepea plina de voie buna. Doar ca … cele doua aplicatii aveau alt format de date GPS decit ale noastre. In perspectiva, vinatoarea se arata la fel de ratata ca in ziua precedenta, asa ca ne-am consolat cu ce aveam : o plimbare placuta , peisaje frumoase, cules de untisor, urzici si iedera terestra, copil vesel .

Auvers

 

Urzici, untisor si iedera terestra (Glechoma hederacea): se maninca, are un gust si miros f aromat, mie mi se pare ca aduce cu menta.

 

 

Am ajuns in plimbarea noastra pe la o brocanta, unde am facut afaceri bune. Pe cind sa luam drumul de intors, sotul a avut ideea geniala sa descarce inca o aplicatie, care, culmea, chiar mergea si care ne arata toate ascunzatorile locului. La aplicatie ii spune geocaching plus. Ne-am dus aproape fugind spre prima din ele si …AM GASIT-O. Nu va imaginati entuziasmul copilului … si al nostru.  Era o cutiuta de dimensiunile celor in care se vindeau filmele fotografice, imbracata in hirtie de camuflaj, inauntru, in forma de sul erau hirtiute pe care se semnasera toti cei care trecusera pe acolo, asa ca dupa ce ne-am facut o droaie de poze sa imortalizam memorabilul moment, ne-am scris si noi numele cu mindrie (bine, nu chiar numele, pseudonimul de pe sit-ul de geocaching). In euforia noastra i-am trimis si un mesaj de multumire persoanei care a ascuns cutiuta.

 

Plini de elan, ne-am avintat spre urmatoarea ascunzatoare , pe care am gasit-o din nou ! Drumul spre masina mai trecea pe linga 5 ascunzatori, dar deja era tirziu , bagajele grele (ca doar aveam cumparaturile de la brocanta), picioarele ni-erau obosite…ne-am uitat in graba , dar n-am mai gasit nimic.

Si acum, ia ghiciti, ce-o sa facem simbata si duminica viitoare?