Linimentul facut in casa : demachiant perfect sau solutie pentru curatat fesele bebelusului

Aseara , pe cind ma demachiam, mi-am dat seama ca folosesc zilnic (sau aproape zilnic) un produs ieftin  si facut de mine : linimentul. Mi-am spus ca poate n-ar fi rau sa-l popularizez putin.

Prima data am auzit de liniment cind ma pregateam pentru nasterea copilului mic: au trecut 10 ani de atunci. Desi e usor de facut, pe vremea aia nu eram asa de preocupata de lucruri facute in casa, asa ca am cumparat un liniment de gata.  E un amestec de ulei de masline cu apa de var. Unele firme mai adauga glicerina sau altele, eu am ales unul simplu.  Cu el se sterg fesele bebelusului: hidrateaza pielea, neutralizeaza aciditatea care provoaca eritemul fesier si  formeaza un film uleios pe piele, care o protejeaza de umezeala.

Acum vreo doi ani, cind renuntasem aproape complet la cosmetice in viata mea, mi-am zis sa incerc  sa fac liniment. Nu ma machiez, dar ma demachiez in fiecare seara .  Reteta e foarte simpla: se iau volume egale de ulei si de apa de var, se amesteca si asta e tot. N-am folosit ulei de masline, ci de susan, citisem ca e mai potrivit si ca nu lasa film gras pe piele. Am cumparat in completare si o apa florala, pentru ca citisem ca linimentul e usor alcalin si trebuie neutralizat cu apa florala, usor acida.  O vreme am folosit apa florala (de trandafiri de Damasc in cazul meu), dar apoi am renuntat si ori clatesc cu apa simpla, ori nu mai clatesc deloc. Am si niste bandelete de pH cu care aseara m-am amuzat sa masor pH-ul linimentului meu, e perfect neutru, nu-i deloc alcalin.

In Franta apa de var se poate comanda in farmacii. Eu insa am cumparat-o de pe acelasi site  de unde am luat si uleiul de susan. In total amindoua m-au costat sub 8 euro (5.50 uleiul si 3.20 apa de var).  De banii astia am jumate de litru de demachiant, cu care nu mai stiu ce sa fac 🙂 Adica se foloseste atit de putin, incit mai am o rezerva buna in frigider ( frigiderul meu e plin de lucruri nealimentare). Linimentul pe care-l folosesc l-am pus intr-o sticluta cu pompa, pompez de 2-3 ori la fiecare folosire. Am dischete demachiante lavabile: dupa ce am dat cu liniment le ud si dau cu putina apa (nu intotdeauna,dupa cum am spus inainte). Desi am renuntat la machiaj, uneori ma rimelez : indeparteaza bine si rimelul

Bineinteles ca poate iesi chiar si mai ieftin, caci uleiul meu e bio, iar cel de masline ar costa mai putin. Dupa ce scrie fabricantul , uleiul de susan are o multime de calitati : regenerant, restructurant, nu lasa film gras.

Eu va recomand sa-l faceti: cu minimum de efort aveti un demachiant ieftin in care stiti ce-ati pus.

Sampon de casa cu urzici

 

Dupa ce saptamina trecuta am facut sapun lichid dupa reteta Iuliei, saptamina asta nu m-am oprit si am facut sampon.

Reteta e foarte simpla: o mina buna de urzici se lasa la macerat 24 ore in 500 ml apa . Apoi se lasa la fiert 30′, se filtreaza, se adauga 50g sapun ras in solutia calda. Cind sapunul e dizolvat se adauga 2 linguri de otet de mere. Pentru cine are par gras se mai adauga eventual 10 picaturi ulei esential de eucalipt.

Zis si facut. Am cules urzici dintr-un loc mai necirculat. Am pus urzicile intr-un borcan cu apa filtrata si am lasat borcanul cit am putut de mult la soare , mutindu-l de colo colo peste zi. Seara am pus apa cu urzici la fiert intr-o cratita mica. Jumate de ora de fiert mi s-a parut cam mult, eu m-am oprit dupa 10 minute. In timp ce fierbea solutia, am ras sapunul ( in cazul meu un sapun facut la rece) , dupa filtrare am adaugat sapunul ras, care s-a dizolvat rapid. Am mai lasat putin la racit si am adaugat otetul de mere.

Consistenta e perfecta, a iesit o solutie destul de lichida, de culoare oarecum kaki. Mirosul e o combinatie intre urzici si otet de mere…pe mine nu ma deranjeaza, dar am renuntat la mirosuri chimice de ani buni. N-am par gras, asa ca n-am pus ulei esential, dar ma intreb oare ce combinatie de mirosuri rezulta daca se adauga si eucaliptul.

Pina aici toate bune si frumoase. Asa de frumoase, incit mi-a venit ideea sa adaug otet de mere si in sapunul lichid care se soldificase prea tare. Otetul a « spart »  consistenta filanta a sapunului, acum e perfect, sa vedem daca si spala 🙂

 

 

Am turnat samponul intr-o sticla foarte practica, cu picurator (continuse suc de lamiie).  Am remarcat ce spuma face samponul. Sticla o pastrez in frigider, in primul rind din motive de igiena, in al doilea ca fiind din sticla, nu stiu cit ar rezista pe marginea vanii.

Persoanele care au incercat reteta samponului sunt multumite, cica face parul matasos. Eu ma spal pe cap la o saptamina si fac o singura samponare. Cu samponul asta m-am samponat de doua ori, pentru ca prima data n-a facut spuma. Dupa uscare parul pare relativ curat. sa zicem ca nu-i murdar, dar nici nu straluceste. E mai ondulat si s-a aranjat frumos, dar la parul meu asta nu vrea sa spuna nimic, se onduleaza si arata bine cind ma ploua sau la citeva zile dupa spalare.

Eu am o dermatita seboreica, ceea ce face sa am cruste pe pielea capului M-am uitat cu atentie, acum nu prea am cruste. Dar nu m-as aventura sa spun ca asta se datoreaza samponului, mai studiez problema.

Se spune ca samponurile chimice inlatura grasimea naturala de pe par, asa ca in loc trebuie pus silicon si alte mizerii si ca trebuie o perioada de adaptare la un sampon natural. O sa mai incerc sa ma adaptez citeva saptamini 🙂

Poate depinde de par, dar la parul meu lung nu e pentru moment cel mai bun sampon. Cum ziceam, o sa perseverez ( imi suna acum in cap perseverare diabolicum est (??!). 🙂

Il recomand totusi daca vreodata sunteti in pana de sampon, daca vreti sa renuntati de tot la produse chimice,  poate si daca aveti parul scurt…

 

 

 

 

Cum sa ne organizam pentru 3 zile de musafiri si de vizite turistice : citeva retete…si fotografii

Zilele trecute am avut musafiri, veniti aici pe trei zile. M-am organizat cu cumparaturile si gatitul dinainte, ca toate sa iasa bine si sa putem iesi impreuna sa vizitam Parisul. « O femeie » mi-a sugerat ca n-ar fi rau sa scriu cum m-am organizat.

Pentru dormit ne-am organizat foarte bine, pentru ca paturile fetelor se pot face duble. Iar noi suntem doar 4 acum. musafirii tot 4. Cind am fost la ei ultima data am avut ideea de a ne duce cu noi plapume si perne gata invelite pentru 2 persoane. Fiind sora mea cu familia ei si pentru ca au venit cu masina ,mi-am permis sa-i rog sa faca la fel. Asta m-a scutit de multa bataie de cap si de … masini de rufe. Plus ca am doua perne si o plapuma de rezerva, pentru restul ar fi trebuit improvizat.

Pentru mincare am vrut sa prepar totul dinainte ca sa nu-mi pierd timpul la bucatarie si sa pot lipsi ore intregi de-acasa. Nu puteam gati chiar orice, ca in total s-au strins 4 copii mofturosi, fiecare cu mofturile personale. Nici adultii nu au aceleasi gusturi cu noi, de exemplu nu maninca salate. Am facut dinainte o tocanita de vitel si o portie dubla de lasagne, lasagnele le-am pus la congelator.

Schema pe care am folosit-o a fost cea pe care o aplicam  in vacante in care ne plimbam peste zi: un mic dejun consistent luat mai tirziu, plecat si vizitat iar spre seara (ora 6-7 ) o prinzo-cina gatita.

La mic dejun: lapte, cacao, gem, unt, brinza, oua ochiuri, iaurt, salata de fructe, biscuiti cu fulgi de ovaz facuti de mine, prajitura cu visine (trimisa de mama). Plus cafea. Si iar cafea.

Piine facusem cu o zi inainte, cind s-a terminat am pus aluat de baghete la dospit in frigider de dimineata, am copt piinea seara.

Peste zi am plecat sa vizitam , am mers kilometri intregi. Am mers la cafeneaua noastra preferata, am mincat inghetata, musafirii nostri si-au mai cumparat ce-au poftit (tacos sau clatite).

La intoarcere am pus mincarea dupa caz la incalzit sau la cuptor.

In prima zi am avut o combinatie dintre tocanita de vitel si asa numita « blanquette de veau ». Am fiert doar garnitura de orez basmati in timp ce se incalzea tocanita. In timpul de asteptare am rontait ridichi. Ca desert am avut prajitura pe care am decongelat-o.

A doua zi am gatit rapid inainte de plecare o tarta cu rubarba . Am scos din congelator lasagnele. Am luat micul dejun si am plecat. Cind ne-am intors am pus la cuptor lasagne-le.

A treia zi sotul era la servici, iar verisoarele mari au plecat singurele prin Paris. Pentru cei ramasi am pus la cuptor la foc mic, in vasul roman o pulpa de curcan si am curatat si taiat cartofi noi. Ne-am fragmentat ziua de vizita, asa ca la prinz am mincat la ore mai normale decit in zilele precedente. Cind am venit , pulpa era gata, am scos doar capacul vasului si am lasat-o la foc mare pina s-au fiert cartofii. Iar peste cartofi am turnat sos de la friptura. Am mincat si prajitura, cumparata din oras. Dupa masa de prinz ne-am pornit iar la plimbare.

Seara au plecat musafirii, iar noi am mincat la cina resturile de lasagne sau de cartofi si friptura.

N-au fost niste mincaruri prea pretentioase, dar faptul ca le-am avut dinainte ne-a permis sa profitam unii de altii si de vremea frumoasa de afara.

Va dau si retetele in caz ca va intereseaza.

Biscuiti cu fulgi de ovaz

  • 120g fulgi de ovaz
  • 240g faina
  • 2 oua
  • 110g zahar nerafinat
  • O lingura cacao
  • 120g unt
  • Un plic praf de copt

Reteta o fac de citeva saptamini, e simpla, am scazut cantitatea de zahar (de la 150) si am adaugat cacao de data asta. Au fost apreciati. Se amesteca toate ingredientele , se modeleaza bile din aluat, care se aplatizeaza si se pun pe tava unsa si tapetata. Se tin cam 10′ la cuptor, se dezlipesc de pe tava la vreo 10′ dupa ce s-au copt, inainte sunt prea friabile si se rup, apoi adera prea tare la tava.

Lasagne bologneze simplificate

Pentru sos: calesc o ceapa, adaug apoi 300-350 g carne tocata de vita, las pina se albeste carnea, torn sos tomat (ochiometric, cit sa rezulte un sos nici prea lichid nici prea gros), niste sare si origano, las sa dea 2-3 clocote. Uneori pun si morcovi sau usturoi (sau dovlecel si ciuperci pe care le « ascund » in sos), de data asta nu m-am complicat

Sos bechamel: 80 g unt se pune la topit , se adauga 40 g de faina, sare, se pune cite putin din cei 500 ml lapte, amestecind cu un tel sa nu apara cocoloase. Cind tot laptele s-a adaugat, se lasa sa dea un clocot .

Dupa ce sosurile s-au racit, se ia o tava dreptunghiulara, se unde si tapeteaza, se pune primul strat de foi de lasagne, avind grija sa se acopere toata suprafata (daca se suprapun putin nu-i grav). Se torna sos cu rosii si se distribuie uniform in strat subtire, se pune sos bechamel, se distribuie si el uniforma, se presara putin cas ras apoi se continua cu strat de foi, sos rosu, sos alb…pina se termina sosul rosu. Ultimul strat e doar de lasagne, se pune deasupra un strat  de sos béchamel si se presara cu generozitate cu cas ras. Reteta spune ca se da la cuptor, eu am remarcat ca daca prepar totul de cu seara, foile au timp sa se imbibe si rezultatul e mai bun. De data asta am dublat cantitatile si am pus totul la congelator pina in ziua prepararii. Am preferat sa stea la congelator 3 zile decit acelasi timp la frigider.

Am incercat pe vremuri sa prepar lasagne inlocuind sosul béchamel cu smintina, dupa o reteta de-a lui Jamie Oliver. Insa la noi in casa n-a avut succes.

Tocana de vitel

La asta e specialist sotul, dar dat fiind faptul ca acum vreo 2-3 ani cind s-a apucat de gatit, a facut-o sub indrumarea mea, imi permit sa pun reteta : )  Daca aveti soti care nu gatesc, cum era si al meu acum citiva ani, nu va pierdeti speranta ca intr-o zi vor deveni maestri! Al meu facea doar pireuri si ochiuri, dar intr-o zi a hotarit sa faca nici mai mult nici mai putin decit bœuf bourguignon. A studiat cred zeci de retete si de video-uri si s-a pus pe treaba. Apoi s-a perfectionat. De Pasti s-a apucat sa ne faca tocanita de miel. Si atita i-a placut sa faca tocanite (si sa le manince !) , incit azi a devenit specialistul incontestabil al casei la mincaruri cu sos. Acum l-am sunat sa-i cer reteta exacta.

Sa nu ma mai pierd cu vorbaria, reteta: ceapa, carne de vitel, morcovi, ciuperci

Se taie carnea in cuburi , iar ceapa se toaca marunt. Se caleste ceapa . In general se foloseste 80 g ceapa la 300-400g carne.  Se adauga carnea, care se lasa pina se albeste.  Sotul face toata operatiunea intr-o tigaie-oala cu diametru mare . Se adauga putina apa , sare ,si se lasa mult si bine pe foc extrem de mic, cu capacul pus, care capac se mai ridica din timp in timp sa se verifice ca n-a secat lichidul. E si mai buna  daca se fierbe intr-o seara, apoi se continua fierberea dimineata zilei urmatoare. Cu jumate de ora inainte de a fi gata se adauga morcovi taiati rondele si ciuperci taiate.

Inainte de servire se incalzeste, se adauga cu darnicie 3-4 linguri de smintina si ierburi de Provincie, se da un clocot. Noi o servim cu cartofi, orez basmati sau paste proaspete (spatzle).

Si acum va las cu citeva imagini de prin peregrinarile noastre:

_DSC0016
Un balcon vazut de jos

 

_DSC0047
Balcoane dantelate

 

 

_DSC0034
Ceainice

 

 

_DSC0028

 

_DSC0038

Rubarba cruda in salata de fructe

SalataO femeie mi-a pus aseara intrebarea daca rubarba se poate consuma cruda. Nu m-as fi gindit. Am cautat putin pe internet si am vazut ca intr-adevar se poate minca sub forma cruda, in plus asa se pastreaza si numeroasele vitamine pe care le contine:  provitamina A, vitaminele din complexul B (B1, B2, B3, B5, B6, B9),  vitamina C , E si  K.

Rubarba contine, ca multe alte vegetale, acid oxalic . Acidul oxalic pune probleme de absorbtie a calciului sau magneziului, pentru ca se leaga de aceste minerale. Se pare insa ca in cazul rubarbei, continutul de oxalat nu interfereaza cu biodisponibilitatea calciului din acest aliment. Deci in afara persoanelor predispuse la litiaza oxocalcica (pietre la rinichi constituite din oxalat de calciu), pentru restul consumul de rubarba nu trebuie limitat.

Am cautat niste retete mai serioase, pentru ca cele care spuneau ca se poate minca in stare cruda, cu zahar sau sare nu m-au satisfacut.

Si asa am dat peste o reteta de salata de fructe, pe care am modificat-o si adaptat-o putin. Eu din toamna pina primavara tirziu imi incep diminetile cu o salata de fructe. E simplu de facut : un mar (cele fainoase sunt mai potrivite, acum am Boskoop), o banana, un kiwi. Le curat si le tai felii, iar peste ele torn sucul de la o portocala. Cantitatea asta e pentru doua persoane. In functie de sezon  , uneori o imbunatatesc : cu litchi (care altfel nu-mi place, dar in salata merge foarte bine), cu mandarine taiate felii, cu ananas.

Asa ca in asta de azi am adaugat …rubarba. Am spalat bine 2 tije , am indepartat cit am putut din ate, le-am taiat felii subtiri. Reteta spune ca se pune zahar, dar eu il evit.

Verdict: a fost buna, putin cam acra, cred ca zaharul isi are rostul lui. Eu o sa continui sa o fac tot asa.

Zilele astea vreau sa experimentez si reteta de salata « sarata », unde rubarba e folosita pe post de leguma. E simpla: rubarba, rucola si castravete, plus menta, lamiie si ulei .Cum imi place la nebunie rucola si as minca oricind , imi suna foarte apetisant.

Nu va imaginati ca maninc chiar asa sanatos incit salata asta e tot micul meu dejun. E drept, cind am cite un kilogram in plus, ma rezum doar la ea. Insa de multe ori, cam la 40 minute dupa ce am mincat-o imi fac un cacao cu lapte si cu piine cu unt.

Sunt tare incintata ca la noi la bloc se pune azi-miine un compostor colectiv, asa n-o sa mai aruncam atitea coji de fructe in fiecare dimineata. In schimb cotoarele de mar le adun in congelator, o sa le fierb in curind ,le strecor si imi fac pectina ca sa o pun in gemurile care au nevoie.

Omul cit traieste invata! Multumesc, o femeie, ca m-ai facut sa mai invat!

 

 

 

 

 

 

 

 

Tarta cu rubarba usor de facut

Zilele astea, din cauza vremii urite, am stat mai mult in casa si…am gatit. Si eu si sotul. M-am gindit sa va spun reteta mea de tarta cu rubarba , pe care am facut-o azi. In bucatarie am niste principii dupa care ma ghidez : simplificare si scazut cantitatile de grasimi si zahar. Nici reteta asta nu face exceptie.

Prima data am gustat rubarba acum vreo 5-6 ani, cind o prietena mi-a dat ca s-o folosesc la gem. Mi-a fost jena sa o refuz, desi mi se parea cam ciudata planta asta , cu toate atele care se faceau cind o curatai. Mi-a spus prietena ca rubarba n-are nici un gust, asa ca trebuie sa pun in gem coaja de lamiie sau de portocale : asa am facut. Desi pregatisem o sita ca sa strecor toate atele , am constatat cu stupoare ca in gemul gata facut nu se mai simtea nimic atos. Cum gemul a fost un succes , am prins curaj sa fac o tarta. Vazusem de multe ori de vinzare , dar nu cumparasem : cum nu cunosteam rubarba, imi spuneam ca pot trai si fara ea.

Si tarta a fost revelatia ! Mi-am dat seama ca rubarba nu numai ca are un gust al ei, dar gustul e minunat,  delicat si usor acrisor. Tarta asta inlocuieste tarta cu mere pe care o faceam inainte : are un gust mai fin si e mai usor de facut. Daca vreodata vom avea gradina, rubarba e prima planta pe care o s-o plantez. Primavara asta am cumparat doua plante, insa nu pare sa le priasca pe balconul nostru cu orientare spre nord. In lipsa de productie proprie, in mai-iunie cumpar rubarba si fac tarta aproape saptaminal.  Cind ii servesc pe altii , e foarte apreciata.

Cum imi place asa de mult gustul de rubarba, am incercat sa fac gem capsuni-rubarba, dar nu mi-a placut, mi s-a parut ca atit capsunile cit si rubarba pierd din aroma in combinatia asta. Poate la vara incerc un gem de rubarba, dar fara alte arome adaugate (coaja de lamiie sau portocala).

Reteta :

  • Pate brisée (faina, unt si apa in proportie 4 :2 :1, eu folosesc 150g faina, 75 g unt, 37g apa) in care se adauga facultativ 1 lingurita zahar.
  • 500g tulpina de rubarba (eu pun chiar si 6-700)
  • Amestec din : 2 oua, 90-100g smintina, 150g zahar, eventual putina scortisoara (eu nu pun).

Se face o pate brisée din faina, unt si apa. Cum ziceam : caut sa reduc grasimea, deci folosesc aluat putin (reteta initiala e cu 200g faina, 100g unt, 50g apa). Ba chiar daca imi ramine niste aluat, il pun la congelator, iar cand s-a adunat mai mult de la mai multe tarte, nici nu mai am nevoie sa prepar un nou aluat.

Pate brisée se face extrem de simplu cu un robot cu lama in S : se mixeaza faina cu untul rece taiat bucatele, pina se obtine ceva cu aspect de nisip. Se adauga apa si eventual pentru tartele dulci o lingurita de zahar, se mixeaza scurt pina se obtine un aluat.  De cind am robot de patiserie, o prepar la el, folosind paleta de amestecat. Banuiesc, dar n-am incercat , ca se poate face si cu un mixer obisnuit, dupa aceeasi metoda.

Acum simplificarea : pate brisée ar trebui tinuta la frigider o jumatate de ora, dar nu ma mai complic cu fineturi. O las citeva minute, ca sa devina usor de intins, numai bine in timpul asta ma ocup de rubarba.

Rubarba (doar tulpina, fara frunze) o spal bine-bine dupa ce i-am taiat capetele . Apoi o decupez in bucati de 4-5 cm. De ate nu ma preocup, daca atunci cind o tai bucati apar niste ate prea evidente, le trag si le inlatur.

Intind aluatul, il pun in tava unsa si tapetata, aluatul trebuie sa vina si pe peretii tavii. Am o tava din tabla de fier( 32 cm diametru), se zice ca e buna pentru ca fierul conduce caldura si aluatul iese crocant. Alta simplificare : nu coc aluatul inainte de a adauga restul ingredientelor. Poate ca nu iese extra-crocant, dar in nici un caz nu iese umed si nici prea moale. Am incercat sa-l pre-coc si n-am remarcat o mare diferenta.

Dupa ce am intins aluatul, aprind cuptorul T 4.5 ( cam 135°C)

Pe aluat se dispun bucatile de rubarba, eu le inghesui ca sa incapa cit mai multe , de multe ori pun copilul la treaba. Am facut si o poza :

Rubarba

 

 

 

Apoi prepar o umplutura din oua , smintina si zahar. Folosesc zahar nerafinat din trestie, de unde si culoarea mai inchisa a tartei. Azi am folosit doar 110 g de zahar, nimeni nu s-a plins .

Torn umplutura pe aluatul cu rubarba  si bag la cuptor. Pina marginile aluatului sunt usor maronii si tarta arata apetisant. Intep o bucata de rubarba cu furculita, sa ma asigur ca s-a inmuiat. Din pacate nu stiu timpul, ca nu ma uit niciodata la ceas cind am ceva la cuptor. Spre disperarea sotului, caruia i se pare ca respectarea timpului e ceva esential in reusita mincarii.

Asa arata tarta proaspat scoasa din cuptor:

Tarta rubarba

 

Pofta buna !

Later edit:

1.se pare ca n-am un cuptor ca toate cuptoarele : incalzeste prea tare. Deci nu va luati dupa indicatiile mele de temperatura , coaceti la treapta la care coaceti de obicei prajiturile.

 

 

 

 

Din caietul meu de retete : prajitura « Negrisor in camasa »

Hristos a inviat! Sper ca ati avut Sarbatori fericite si linistite.

Noi am fost invitati in prima zi de Pasti, asa ca am preparat un tort si o tarta ca sa le duc cu noi. Dar m-am gandit sa fac o prajitura , ca sa o avem pentru a 2-a zi de Pasti. Am ales prajitura asta cu un nume absolut incorect politic pentru ziua de azi, dar prin anii 80 nu ne socam de asemenea denumiri, iar in alte familii era cunoscuta sub numele de « Dinte de negru ». Mai grav e cand servesc musafirii cu ea sau o duc pe la serile noastre dansante , iar lumea ma intreaba cum ii spune.  La inceput dadeam din colt in colt, acum spun simplu ca e o reteta romaneasca care se facea la mine in familie. Si nu mai dau nume 🙂  Imi place ca nu-i chiar o prajitura simpla, dar e mai usor de facut decit un tort.

Cu ocazia asta mi-am adus aminte de caietul nostru de retete de pe cind eram copil. Initial era caietul bunicii mele, nu era un caiet propriu-zis, ci un dosar cu sina, in care erau prinse multe-multe foi de toate felurile, uneori cu scrisuri diferite, alteori scrise la masina … Pe vremea aia cand nu erau nici reviste, nici prea multe carti de bucate, retetele se transmiteau de la persoana la persoana. Iar bunica mea participa activ la transmiterea de retete. Se pensionase relativ tinara din cauza unei boli ce o chinuia si se mutase cu noi , venind de la Timisoara, ca sa ne creasca pe mine si pe sora mea. Ii placea sa scrie scrisori si imi amintesc de doua prietene de-ale ei cu care coresponda mult. Una ramasese in Timisoara, alta emigrase in Germania. Scrisorile lor contineau uneori si cite 3-4 foi cu retete de bucatarie asa ca automat erau puse la dosar. Banuiesc ca si bunica le scria lor retete, dar asta nu-mi mai amintesc.  Dar era pasionata de bucatarie si, mai ales, avea rabdare sa ne invete si pe noi cum se face un aluat sau cum se prepara fel si fel de lucruri. Nu facea numai dulciuri, ne prepara, de exemplu,  niste salate extrem de bune, ba chiar a introdus la noi in casa salata de spanac cu frunze crude, ceea ce era destul de neobisnuit in epoca aia. Si, dupa ce ani de zile o cunoscuseram pe prietena ei din Germania doar dupa scrisul si pozele din scrisori, cand eram studenta a venit la noi in vizita. Si a insistat sa… ne gateasca. Nu mai imi amintesc decit desertul: clatite cu brinza la cuptor si cu sos de vanilie, au fost minunate.

Am avut citeva tentative de a copia toate retetele din dosarul nostru intr-un caiet, pe curat, dar am renuntat: erau prea multe.  Cand m-am maritat, am copiat citeva din cele mai de succes retete din el, la mine in caiet. Dosarul cu sina a ajuns la gunoi acum ceva ani, in urma inundarii bucatariei de la mama.

Aveam reteta asta in caietul meu, dar cind am facut-o, acum citiva ani, mi s-a parut prea dulce. Am obiceiul de a scadea cantitatile de zahar si de unt de prin prajituri. Asa ca prajitura asta a fost pusa la un « regim » drastic : fata de cantitatea initiala am redus zaharul cu 220g. Si cred ca se mai poate… Asadar o sa va dau reteta asa cum o fac acum.

Blat

  • 5 oua
  • 130g zahar
  • 70g faina
  • 30g cacao
  • Un praf de copt

 

Strat de albus batut

  • 5 albuse
  • 160g zahar

 

Crema

  • 4-5 galbenuse
  • 60g zahar
  • 60ml lapte
  • cacao dupa gust (eu pun o lingura rasa)
  • 130g unt

Mod de preparare

Pentru blat: ouale si zaharul se bat 45 minute. Cred ca asta era valabil pe vremea cind nu se folosea mixer electric. Eu le bat la robot cam 10 minute, timp in care amestecul creste in volum si devine spumos. Se adauga restul ingredientelor. Eu le pun tot la robot, amestecul se pleosteste, dar creste din nou la cuptor. Se pune la cuptor in tava unsa si tapetata (eu folosesc o tava de 28/30cm, tot de pe vremea bunicii).

Cind e pe jumatate coapta , se scoate tava si se pun deasupra, in strat uniform, albusele batute cu zahar. Pentru mine « pe jumatate coapta » e destul de relativ si intr-o vreme le puneam prea tirziu. Acum, imediat ce pun tava la cuptor, spal vasul mixerului si paleta, scot ouale din frigider, le separ, cintaresc zaharul , mai stau maximum 1-2 minute si le bat. Nu prea mult, doar pina in momentul cind fac un moț daca ridic paleta. Odata ce le-am pus in tava, las la cuptor pina suprafata culoarea devine galbuie.  Se coace rapid, verific cu o scobitoare.

Crema: galbenusele se freaca impreuna cu zaharul si cacaoa. Se adauga laptele si se pune la bain marie. (Ca de obicei, folosesc in loc de bain marie plita mea groasa de fonta.) Se amesteca incontinuu pina se ingroasa. Se lasa la racit, apoi se amesteca cu 130 g unt frecat spuma in prealabil. Se toarna peste prajitura, se rade deasupra niste ciocolata si se lasa la frigider. Reteta initiala era cu 2 galbenuse, dar, ca sa nu-mi ramina galbenuse , pun tot ce ramine dupa ce separ ouale. Ma ajuta si ca sa nu mi se taie crema, intr-o vreme mi se taia si trebuia sa o reiau ca pe o maioneza taiata.

Asa arata, eu o tai felii mari, portii individuale, prefer asa decit un platou cu prajituri mici. Si pentru ca e Pasti, am cam exagerat cu marimea portiilor.

Prajitura Negrisor

Nu-i ceva nou, dar asa cum retetele din scrisorile bunicii se terminau cu « Pofta buna », mi se pare o formula buna de a incheia o reteta.

Pofta buna deci!

 

 

 

 

Cum am renuntat sa cumpar paine : baghetele mele

Nici nu mai stiu de citi ani fac paine. Poate vreo 15. Am inceput cu masina de paine si cu drojdie din comert, apoi am inceput sa coc aluatul in cuptor. Apoi am trecut la treapta superioara: painea cu maia.  De vreo 5-6 ani faceam o data sau de doua ori pe saptamina cite o paine mare (cu maia) din faina completa , foarte buna, doar ca mincam din ea doar eu si sotul, copiii pretinzind ca are un gust prea puternic. Pentru ei se cumpara bagheta.

Va spuneam de grupul FB de unde am zilnic cite ceva de invatat. De acolo am aflat de reteta  » baghetei magice », fara framintare.  Mi-am zis s-o incerc.  Desi initial mi s-a parut o erezie: cu drojdie din comert si cu faina alba! N-am fost multumita : pinea avea un gust prea intens de drojdie. Am cautat o reteta cu mai putina drojdie, am gasit-o pe un site cu articole de brutarit, am incercat-o si am fost incintata. Copiii la fel! Si ce placere sa framint un aluat moale si elastic, din cauza fainei albe. Aici am trisat putin, nu folosesc faina alba-alba.

Piinea cu drojdie: crestatul nu-mi iese, abur in cuptor uit sa fac, dar gustul e bun

Piine

 

Cum nu-mi placea ideea de a trece iar la drojdie, am vrut o reteta de baghete cu maia si m-am dus direct pe blogul Codrutei (codrudepaine), blog pe care acum citiva ani  il citeam cu mare placere si experimentam multe dintre retetele de acolo .

Dupa cum va puteti da seama, aspectul e lamentabil, dar gustul e excelent.  Nu ma pricep  la crestat, asa ca am renuntat la asta, iar aluatul pe mine nu ma prea asculta si mi se lipeste de degete, deci nu practic metodele de dat forma din video-uri,  modelez sub forma de sul cum pot. Nu stiu de ce mie nu-mi ies baghete aspectuoase, sa zicem ca de vina e cuptorul 🙂

 

 

Acum nu mai cumparam deloc baghete din comert si am renuntat (pentru moment) sa fac piine integrala. Va spuneam ca zilele trecute am vazut sacii de faina cu care brutarul prepara « bagheta traditionala » : n-au numai faina, ci multe adaosuri, ba chiar e mentionat pe saci ca enzimele sunt « auxiliari tehnologici » care nu trebuie declarati. De atunci sunt si mai hotarita sa boicotez painea din comert. Macar stiu ce pun in painea mea.  Mai am de lucru pe partea de organizare si planificare a zilelor cind coc … si pe partea de aspect.

Alternez cele doua retete.  Cind prevad cu o zi inainte, folosesc reteta cu maia. Cind raminem fara paine si imi trebuie repede, fac reteta cu drojdie.

Mi-am luat si o tava din tabla de otel pentru copt doua baghete :  o ung cu ulei si tapetez cu faina. Am cumparat-o pentru ca mi-e mai usor sa pun in ea baghetele la crescut , altfel le manevram greu inainte de a le baga la cuptor.

Am incercat sa inlocuiesc drojdia cu poolish-ul, adica o cantitate minima de drojdie pusa de cu seara si folosita pe post de maia. Rezultatul a fost bun, dar necesita organizare. Asa ca mai bine maia adevarata.

Am incercat cu seminte de floarea soarelui , a iesit foarte bine, fara sa prajesc semintele in prealabil.

Trebuie sa recunosc ca maiau mea e maltratata , pentru ca detest ideea de a arunca o parte din ea. O  tin intr-un borcanel la frigider, o scot  cu o zi inainte de a face piine,  o hranesc (dimineata si la prinz) cu atita apa si faina cit sa-mi ajunga la aluat,  putinul ramas il pun la loc  la frigider.

 

Mai jos aveti reteta de baghete cu drojdie:

  • 250g faina
  • 162 g apa la 25°C
  • 5 g de sare
  • 5 g de drojdie

Se framinta bine aluatul si se lasa la crescut 60-90 minute (pina isi dubleaza volumul)

Se modeleaza 2 baghete si se lasa la crescut 45 minute (timp in care-si dubleaza volumul)

Se coc la 220°

Pentru cea cu maia va las sa cititi singuri frumoasele povesti ale Codrutei . Eu am injumatatit reteta ei, fac doar 2 baghete.

Acum n-o sa va intreb daca boicotati si voi painea din comert, ca imi imaginez ca nu multa lume are timp si dispozitie sa faca piine.  Insa va recomand sa incercati. Si daca ma rugati frumos, caut reteta baghetei magice, care face furori la frantuzoaice 🙂

Later edit:

Baguette magique de Rose*

  • 375g faina alba
  • 8 g sare
  • 12g drojdie proaspata
  • 300 apa calduta

Se dilueaza drojdia in putina apa, apoi se adauga restul ei.

Se adauga faina si sarea si se amesteca grosolan cu o lingura de lemn

Se acopera cu un servet si se lasa 1H30 pina isi dubleaza volumul

Se « toarna » aluatul pe masa infainata sau  direct intr-o forma(unsa si tapetata).

Pentru baghete : se separa aluatul in doua si se pune in doua forme de baghete sau intr-o tava. Nu incercati sa-i dati vreo forma, e lipicios, e normal sa fie asa.

Se cresteaza cu o foarfeca, oblic, in 2-3 locuri, fiecare bagheta

Se incalzeste cuptorul la 240° , punind o tava cu apa (pentru aburi) in partea de jos .

Se coace painea 30 minute.

Se poate turna un pahar cu apa direct in cuptor inainte de a se pune piinea.

*Rose n-are nici o legatura cu numele blogului meu

Daca o faceti, m-as bucura sa-mi dati de veste!

 

 

 

 

 

 

 

Ce este « aqua faba » si o retetea de mousse au chocolat foarte usoara si 100% vegetala in care am folosit-o

Aquafaba este apa in care au fost fierte leguminoasele, in special nautul. Se obtine deci strecurind lichidul rezultat in urma fierberii nautului, a fasolei sau a lintei. Mai simplu : se foloseste lichidul din conservele  leguminoaselor respective.

 

Proprietetile acestei  aquafaba  de a inlocui perfect albusul au fost descoperite de curind ( nici trei ani) de catre un tenor francez. De atunci s-a creat o comunitate mare si un grup FB, unde toata lumea publica retete.

Cind am auzit pentru prima data de ea, nu i-am dat atentie, ma gindeam ca are ceva legatura cu bucataria moleculara…si nu ma tenta.

De curind, pe cind faceam humus, am batut din curiozitate cu mixerul apa in care fiersese nautul si nu mi-a venit sa cred : intr-adevar avea aspect de albuse batute. De atunci am folosit cu succes descoperirea asta ca sa fac un humus mai spumos : bateam apa, preparam humusul ca de obicei (naut, tahini, lamiie, sare,ulei de masline, usturoi, cu mixerul vertical) apoi adaugam cu grija spuma, amestecind cu o spatula Mai adaugam sare sau lamiie daca era nevoie.

Insa cind am vazut cu ochii mei minunatia asta, am zis sa incerc si o reteta mai « serioasa ». Am ales mousse au chocolat , pe care altfel n-o prepar, pentru ca nu-mi place ideea de a pune albus crud in compozitie si nici frisca in locul lui .

Am pus seara la inmuiat nautul, a doua zi l-am fiert bine. Am mai adaugat apa cind a secat. La sfirsit lichidul depasea nivelul nautului cu un deget.  In teorie ar trebui ca lichidul sa fie doar la nivelul nautului, dar eu am fost mai lacoma.

Apoi am urmat o reteta foarte simpla :

  • Aqua faba
  • Ciocolata
  • Facultativ crema de tartru (bitartrat de potasiu)

Ciocolata am folosit una de menaj 50% cacao, asta o aveam prin casa. Crema de tartru n-am si nici nu ma complic sa cumpar , dar serveste la obtinerea unei spume mai voluminoase si mai stabile.

Se masoara cantitatea de aqua faba (in cazul meu am avut 150g) si apoi o cantitate identica de ciocolata.

Se topeste la bain-marie ciocolata si se lasa sa se raceasca putin. Eu am o plita groasa de fonta, pe care pun cratita cu ciocolata, pe ochiul cel mai mic, mi se pare mai usor decit la bain-marie. Se poate si la microunde, faceam pe vremuri.

Se bate aquafaba spuma, ca albusele. La mine s-au batut foarte rapid.

Spuma

 

Se amesteca cu mixerul ciocolata topita cu 1/3 din spuma de aqua faba, apoi se adauga restul spumei, amestecind delicat cu o spatula . Si asta e tot.

Se distribuie intr-unul sau mai multe recipiente si se lasa la rece 2-3 ore inainte de servire.

Mousse

Pentru humus , ma deranja faptul ca nu mai aveam cu ce sa-l fac mai spumos, asa ca mi-a venit ideea sa adaug inca putina apa peste naut si sa mai fierb pina mai se face niste  aquafaba. Nu stiu daca e o metoda corecta, dar mi-a iesit. Am facut deci humus , de data asta am inlocuit usturoiul cu leurda. Apoi am adugat spuma.

Mousse au chocolat am preparat-o ieri ,  am asteptat sa o mincam azi, ca sa vad reactiile familiei.

In primul rind am constatat ca spuma nu a pierdut deloc din volum, deci nu vad ce-ar aduce in plus crema de tartru.

Succesul degustarii a fost unanim. Copilul mic si mofturos n-a fost pus la curent cu reteteta folosita. Cind am propus sa fac aceeasi reteta cu ciocolata cu lapte, lumea a protestat, zicind ca e destul de dulce asa cum e.

 

In teorie se poate folosi apa de la orice  leguminoase, dar cind am folosit niste fasole rosie in suc propriu, nu am avut curajul sa prepar spuma, mi se parea ca are un gust prea puternic.

Am citit ca aqua faba se poate foarte bine congela, n-am incercat.

In general lichidul trebuie sa aiba o consistenta usor mucilaginoasa,  eu n-am observat asta, dar daca e prea diluat, exista riscul sa nu se bata spuma. N-am asteptat sa se raceasca, l-am batut fierbine. Am vrut chiar sa experimentez sa pun ciocolata in lichidul fierbinte ca sa se topeasca acolo si sa bat totul, probabil ca o sa incerc data urmatoare.

Daca aveti lichid ramas de la leguminoase, eu va recomand cu toata caldura reteta asta!

Later edit: aqua faba nu trebuie sa fie rece cind preparati spuma.  Nu faceti ca mine, care cand am preparat-o a doua oara, am scos aqua faba din frigider (avea o consistenta semigelatinoasa, de albusuri), am batut-o , s-a facut o spuma frumoasa…dar cind sa o amestec cu ciocolata topita, aceasta s-a solidificat din cauza temperaturii scazute a spumei. Am insistat cu mixerul, doar- doar amestec bine ciocolata aia in spuma…dar toata spuma s-a lasat.

 

 

Tarta cu praz, brinza de capra si nuci … plus variatiuni pe marginea ei

Nu stiu daca v-am zis ca eu si sotul facem dans, suntem deja in al cincilea an. E greu la inceput, dispare parca toata placerea de a dansa de pe vremea cind nu stiam sa o facem dupa regulile artei. Abia in al doilea-treilea an revine… Eu am fost cu ideea , dar, ca de obicei, sotul e mai serios, asa ca face acum 3 cursuri pe saptamina , eu doar doua. Ma intreb daca asta nu e specific barbatilor : cind isi gasesc o pasiune, pun mai mult suflet decit femeile. Sau doar mi se pare mie ?

Foarte des organizam seri dansante cu colegii, alteori mese la o colega tare primitoare (si cu o casa mare). La ocaziile astea fiecare duce cite ceva preparat de el. Suntem doi, deci doua mincaruri, de obicei ceva sarat si o prajitura. De cele mai multe ori sotul meu isi da silinta si face el partea lui. Poate o sa scriu si reteta prajiturii pe care o prepara el. Dar astazi o sa va vorbesc despre tarta pe care o duc eu de obicei.

E o tarta cu praz in care am combinat doua retete. Prima e de quiche fara aluat, iar a doua de tarta cu praz si brinza de capra.

Va dau reteta de quiche fara aluat, pentru ca e simpla si imi serveste ca baza la alte tarte cu legume, de exemplu cu dovlecel. Se poate pastra la frigider, se poate taia felii si impacheta pentru picnic.

  • 4 oua
  • 250ml lapte
  • 2-3 linguri de smintina
  • 100 g faina
  • 200 g de costita afumata prajita
  • Cas ras ( 2-3 linguri)

Se amesteca toate, se pun in tava unsa si tapetata, la cuptor, in jur de 35 minute.

Cind ma apuca accese de mincat (si) mai sanatos, inocuiesc faina cu una de orez si am o tarta fara gluten. Smintina am scos-o din ecuatie, pun in locul ei putin iaurt. Costita afumata nu mai pun de ani buni. Cind o fac ca la carte, pun deasupra rosii cherry. Uneori reduc si ouale.

Cind pun dovlecel, il tai bucati mari in prealabil, il fierb pe aburi si il adaug la sfirsit in amestecul precedent, din care lipsescte costita, cum ziceam.

 

Si acum reteta cu praz, brinza de capra si nuci.

Tarta praz

  • 4 oua
  • 250ml lapte
  • 2-3 linguri de smintina
  • 100 g faina
  • 4-5 (sau mai mult daca aveti, eu pun mai mult ) tulpini de praz curatat , spalat, taiat felii
  • 200g brinza de capra
  • 120 grame simburi de nuci (eu nu mai stau sa cintaresc , pun cit am) bucati mai mult sau mai putin mari
  • 3 catei de usturoi zdrobiti (nu prea pun)
  • 3 linguri de patrunjel tocat (nu prea pun)

 

De la praz se foloseste partea alba (eu o folosesc si pe cea verde-deschis), dar nu aruncati partea verde: o pun la congelator cu alte resturi si din cind in cind fac cite o supa de legume care-mi serveste ca baza la alte supe.

Se caleste prazul in f putin unt timp de 1-2 minute, eu am o cratita care-mi permite sa-l innabusesc fara sa adaug apa, cu o cratita obisnuita puteti adauga putina apa (3-4 linguri) ca sa nu se prinda si pune capacul . Reteta zice lasati la fiert 20 minute , eu las mai putin, ca oricum vine copt in tarta. Sarati, piperati eventual (eu nu folosesc niciodata piper, ca nu-mi place).

Se amesteca ouale, laptele, smintina, faina , cu telul ca sa se evite cocoloasele. La sfirsit se adauga prazul.

Se taie brinza de capra in rondele sau felii, depinde de forma brinzei.

Intr-o tava unsa si tapetata se toarna amestecul care contine praz, deasupra se dispun artistic bucatile de brinza. Se unge relativ uniform cu usturoiul, se presara patrunjelul, apoi bucatile de nuca (uneori « uit «  si de ele). Se da la cuptor pina totul are o culoare apetisanta.

Reteta am simplificat-o : de obicei scot afara usturoiul si patrunjelul.

Ca brinza de capra folosesc si brinza mai proaspata, si mai maturata, ce gasesc pe la piata.

Cind o mincam acasa, torn deasupra niste ulei de nuca si o servesc cu o salata careia vad ca in romaneste i se spune fetica (Valerianella locusta) , asezonata cu ulei de nuca si sare. Uleiul de nuca e presat la rece, e sanatos , ca are mult omega 3, dar daca nu folositi in mod obisnuit n-are rost sa dati banii, ca rincezeste repede (il tin oricum la frigider). E f bun si cu andive.

Pofta buna daca va hotariti sa o faceti!

Tort Padurea Neagra-Schwarzwälder kirschtorte

De 7 ani  ne petrecem cite o saptamina de vacanta  in Padurea Neagra. Cred ca peisajele care seamana mult cu cele din Ardeal ne fac sa ne simtim asa bine si sa ne intoarcem in acelasi loc an de an. Am fost deja de 10 ori, pentru ca avem ani in care mergem si primavara si toamna. Si ne plac si prajiturile zonei, deci  tortul Padurea Neagra. L-am degustat in multe locuri si , in fiecare,  e putin diferit, uneori mai bun, alteori nu prea, dar portiile sunt peste tot generoase. Dupa prima vizita, la intoarcerea acasa, am cautat pe site-uri germane o reteta , ca sa-l pot face si eu. Mi-a placut asa de mult, incit in ultimii ani , cind am mers in vacanta , am preferat sa gust alte prajituri…ca stiam ca acasa imi pot face tort Scwarzwalder cu care sigur nu dau gres.

Asadar, reteta:

Blatul

  • 150 g ciocolata neagra
  • 75 g unt
  • 6 oua
  • 180 g zahar
  • 100 g faina
  • 25 g amidon (de porumb)
  • 1 pachet praf de copt

 

Umplutura visine

  • Aprox 700 g visine congelate sau o conseva mare de compot de visine
  • 250 ml suc de visine ( cel lasat de visinile congelate sau siropul din compot)
  • 2 linguri amidon de porumb
  • 3 linguri de zahar (doar cind se folosesc visine congelate)
  • 2 linguri Kirsch (tuica de visine)

 

Umplutura frisca

  • 500 ml frisca lichida
  • 25 g zahar vanilat

 

Sirop

  • Un pic de suc de visine
  • apa
  • 2 linguri de zahar (daca se foloseste siropul din compot, nu se mai adauga zahar).
  • 1 lingura kirsch

 

Decor

  • 17 visine (sau 17 cirese glasate sau visine din visinata)
  • 300 ml frisca lichida (se pot folosi doar 200 , atunci nu se mai decoreaza si marginile tortului)
  • 15 g zahar vanilat ( sau doar 10 daca se foloseste frisca mai putina).

 

 Preparare: se incepe in ziua dinaintea celei in care se maninca.

Cu o zi inainte:

Blatul

Topiti ciocolata cu untul si lasati sa se raceasca. Separati ouale: galbenusele le bateti bine cu zaharul, incorporati ciocolata topita, apoi faina, amidonul si praful de copt. Bateti bine albusele si incorporati-le cu grija, amestecind cu o spatula, in amestecul precedent. Cum amestecul e destul de compact, incorporez in el , batind cu mixerul, o lingura-doua din albusele batute. Apoi adaug restul albuselor, amestecind delicat cu o spatula. Coaceti 40-45 minute la Termostat 4.5 ( 140°C) , verificind la sfirsit cu o scobitoare daca aluatul e copt. Eu folosesc o tava cu diametru de aproximativ 23 cm.

La citeva minute dupa ce ati scos blatul din cuptor, rasturnati-l pe o grila (asta ar fi ideal, eu il rastorn pe o farfurie mare). Cind s-a racit se taie in 3 bucati…asta e putin mai greu de facut cu un cutit,  mi-am cumparat special o scula speciala cu 2 fire de otel. Mai exista varianta de a coace 3 blaturi, nu e cea mai buna, pentru ca blaturile sunt uscate la suprafata ( patisierii nu recomanda), eu n-am incercat, dar poate nu-i rau.

 

Siropul

Se amesteca toate ingredientele. Eu am redus cantitatea de kirsch din reteta la minimum, astfel incit in tortul gata facut nu se simte. Ca dovada , am folosit odata din greseala tuica de prune, nimeni nu si-a dat seama. Voi puteti sa „alcoolizati” mai tare tortul. Si cred ca se poate folosi foarte bine visinata in loc de kirsch, n-am incercat , ca n-am , dar cred ca iese  foarte bun.

 

Umplutura de visine

Francezii din zona noastra nu prea folosesc visinile in alimentatie. Cu toate ca in zona  erau pe vremuri multe livezi cu „cerises de Montmorency”. Mi-a trebuit ceva timp sa ma dumiresc ca aceste cirese de Montmorency sunt ceea ce numim noi visine. Ei spun ca sunt un soi de cirese si ca n-au nimic de-a face cu visinile, carora li se spune „griottes”. Paranteza a fost ca sa va explic de ce folosesc doar cirese din compot sau congelate, dar puteti folosi visine proaspete.

Se pun visinile intr-o strecuratoare si se incearca se se scurga cit de mult suc. Se amesteca amidonul cu zaharul daca e cazul ( daca se folosesc visine congelate) . Se adauga putin suc , pina devine ca o crema. Se pune la fiert restul sucului, cind da in clocot se adauga amidonul, se lasa inca putin la fiert, se adauga visinile si se ia de pe foc. Cind e rece se adauga kirsch-ul .

Umplutura de frisca:

Se bate bine frisca in care ati adaugat zaharul. Frisca participa foarte mult la gustul tortului, asa ca NU folositi frisca vegetala, nici frisca UHT. Cea mai bune e frisca proaspata, cruda daca se poate. Nu se pune nici intaritor.

 

Asamblare

Se aseaza prima foaie pe un platou , se insiropeaza (nu foarte mult) . Apoi se distribuie uniform pe ea jumatate din umplutura cu visine. Teoretic jumatate, eu am vazut ca prin Padurea Neagra , la tortul lor nu exista decit un singur strat, asa ca pun toata umplutura. Se lasa putin sa se gelifieze si se adauga deasupra, cu grija jumatate din frisca batuta.

Se adauga a doua foaie, se imbiba uniform cu sirop (nu exagerati totusi), se pun restul de visine (daca va doriti cu 2 straturi), deasupra restul de frisca.

Se adauga si a 3-a floaie, care se imbiba cu sirop. Si se lasa in frigider pentru a doua zi.

Stiu ca pare complicat, dar in cam 2 ore e totul gata cap-coada si bucataria curatata.

A doua zi

Se bate frisca pentru decor, cu zaharul, se unge tortul cu o parte din ea, se ung si marginile in caz ca alegeti varianta cu mai multa frisca (eu nu o fac). Apoi se rade deasupra ciocolata amaruie. Se pune frisca ramasa intr-o poche speciala pentru decorat (eu folosesc o punga de plastic, dar am un virf special). In caz ca nu aveti, merge si cu o lingurita. Se imparte imaginar tortul in 4, apoi fiecare sfert iarasi in 4, deci 16 felii :pentru fiecare felie se face un mot de frisca, deasupra caruia se adauga o cireasa. Se face un mot si in centrul cercului si se pune ultima cireasa pe tort.

Mie imi iese cam asa . Am facut si mai bine, aici am folosit cite o jumatate de visina la decor si n-am avut poche de decorat, am pus cu lingurita gramajoarele de frisca)

Tort Padurea neagra

Tortul e chiar mai bun zilele urmatoare: blatul devine mai moale, mai insiropat cu frisca.

Eu zic sa va aventurati sa-l faceti, chiar daca pare putin complicat. Ati remarcat ca nu e foarte dulce, nici nu e gretos de la prea multa frisca (ni s-a intimplat prin Padurea Neagra sa dam peste asa ceva).

Later edit: cum am facut din nou tortul, am facut citeva poze in plus

 

 

Tort PN
Cum protejez platoul cu hirtie de copt, asa nu mai am de curatat cand tortul e gata, scot doar hirtia.

 

 

Tort PD visine
Primul strat de visine. Cercul de inox ma ajuta destul de mult in momentul in care cladesc tortul.

 

Si iata cum a iesit acum, mi se pare mai aspectuos:

Tort PN Pasti

Inca ceva, de acum o sa ma tin dupa reteta si impart visinile intre cele doua straturi: feliile au mai multa tinuta odata ce le-am taiat.