Tarta simpla-simpla cu corcoduse

Reteta asta am perfectionat-o acum 3 ani, cind corcodusii de la bloc au fost foarte roditori. Era anul cind fiul dadea concursuri de admitere . Sistemul de aici de admitere e foarte diferit de cel romanesc: timp de 5 saptamini pleci in fiecare dimineata si dai probe peste probe , scrise, pentru mai multe scoli (care sunt facultati de ingineri) deodata (scolile sunt grupate in asa numitele banci de concursuri). Dupa aia astepti rezultatele si incepi sa dai probele orale, pentru fiecare facultate la care esti admisibil (adica notele de la scris sunt peste un anumit barem) in parte. In perioada cit isi dadea oralele, fiul ma ruga sa fac tarte cu corcodusele pe care le culegea spre seara de prin gradina imobilului. Cred ca am facut vreo 15 in total. Asa ca am avut vreme de perfectionat reteta si ajustat cantitatile.

De atunci corcodusele au fost de la putine spre deloc, nici gind sa ajunga pentru o tarta. Insa anul asta recolta e bunicica, nu ca atunci, dar de o tarta tot ajunge. Asa ca ne-am pus pe treaba. Echipa sot-fiica cea mica au fost responsabili cu munca de jos 🙂 la propriu si la figurat: au coborit ca sa recolteze corcodusele. Apoi fata le-a scos simburii cu ajutorul unei scule de scos simburii de visine. Scula e buna nu numai ca e perfecta pentru corcoduse, dar se poate folosi drept momeala sa pui copilul la treaba pe care el o vede ca pe o distractie. Am facut tarta, a iesit foarte buna. Peste citeva zile am repetat-o, nu de alta dar am preferat sa ma activez si sa o fac, decit sa mincam inghetata din comert pe care pusese sotul ochii in magazin.

Parerea mea e ca fructele sunt cele mai bune de mincat crude (cu exceptia gemurilor pe care le pun pe iarna). Insa mi se pare ca prunelor si rudelor lor mai modeste, corcoduselor, coptul le aduce o savoare in plus: parca sunt mai bune in prajituri. Si la visine se intimpla la fel zic eu, dar cum aici nu prea avem visine, cind gasim le mincam tot crude 🙂

Reteta e simpla: o pate brisée ca aici, facuta cu 200g faina, 100g unt, la sfirsit se adauga 50g apa. Se lasa putin , apoi se intinde si se pune in tava unsa si tapetata, cu multa grija ca aluatul sa urce pe peretii tavii pina sus (partea cu corcoduse e lichida, isi ridica volumul cind fierbe, deci aluatul o impiedica sa curga si sa se infiltreze pe sub tarta).  Intre timp se pun ajutoare la scos simburii din corcoduse. Daca nu avem ajutoare, o facem noi si ne consolam cu gindul ca merge mai repede .

O smecherie pe care am invatat-o de curind : pun tava cu aluatul la congelator , cam 10-15 minute, timp in care nu ingheata, dar se raceste f bine. Cind se pune tava in congelator, se porneste cuptorul.

Umplutura tartei :

  • corcoduse (900g)
  • zahar ( 130g , eu folosesc zahar de trestie nerafinat)
  • amidon de porumb (30g)

Se amesteca toate intr-un vas, se scoate tava din congelator, se raspindeste uniform amestecul pe aluat, se pune la cuptor. Focul trebuie sa fie mediu. Nu mai dau cifre, ca se pare ca am un cuptor cam ciudat. Se coace pina aluatul de pe margini capata o culoare aurie (cam jumate de ora zic, dar nu-i batut in cuie). Apoi se lasa la racit, cel mai bine se maninca abia la 1-2 ore , cind umplutura s-a gelificat.

Ziceam ca am ajustat cantitatile testind acum 3 ani: unele corcoduse sunt mai acre, altele mai dulci, unele mai zemoase ca altele. Tartele noastre ies destul de acrisoare, noua ne plac, dar poate nu sunt pe gustul tuturor. In vremea de teste, unele imi ieseau destul de lichide, acum imi ies chiar cum trebuie, deci nu indraznesc sa scad cantitatea de amidon.

Pentru a  doua tarta facuta zilele trecute am folosit 1kg de corcoduse, 150g zahar si 35 g amidon. A iesit perfecta.

Ieri am vazut la piata corcoduse cu 7.95 euro/kg.  Iar astea de la bloc se strica pe jos…

Tarta

Pofta buna!

Si cu asta va las, ca plecam in vacanta,  ar trebui sa fac bagaje 🙂

 

 

 

 

Desert simplu de tot cu afine

Pentru reteta n-am poza: n-am preparat inca desertul anul asta. Dar abia astept sa ajung in Romania ca sa ma pun pe treaba. Cind ajungem « acasa » , unul din primele drumuri e la piata, de unde neaparat cumparam afine, 3 kilograme , sa fie. In general mincam cam 1kg-1.5 kg pe zi. Apoi dam fuga la magazinul de lactate , sa cumpar ingredientele pentru desertul de care va spun.  Si mincam cit de mult, uneori dimineata, la prinz si seara. Servim si prietenii, daca vin pe la noi. Le-am dat si reteta, care e foarte simpla. E de fapt o reteta de cheesecake modificata de mine pe ici pe colo , ca sa nu fie asa calorica.

Aveti nevoie de : afine (logic), frisca, brinza de vaci si eventual iaurt sau sana plus niste miere pentru indulcit.  Cantitatile sunt destul de vagi, fac totul dupa ochi.

Se adauga la frisca nebatuta (250ml sa zicem) 2-3 linguri de brinza de vaci (daca e grasa e mai bine). Se bate frisca, apoi se indulceste (dupa gust) cu niste miere. Se mai poate adauga niste iaurt sau sana, ca sa fie mai dietetica (!). Apoi se adauga afine , cit de multe. daca aveti strugurasi, mure, merisoare, puteti sa le puneti si pe ele (doar sa fie in cantitate mult mai mica decit afinele).

Cum nu-i foarte dulce, dupa o zi-doua afinele incep sa fermenteze, deci e preferabil sa se manince proaspata. Eu fac o cantitate  destul de mare, in care afinele predomina in amestec. Ce ramine , « inmultesc » a doua zi punind niste iaurt si niste afine in plus.

Reteta initiala de cheescake nu continea gelatina sau alte intaritoare, brinza si frisca ajung. Deci daca folositi o baza de cheesecake, puteti sa transformati desertul in ceea ce era la origine.

Cit despre valoarea nutritionala :  retinolul (continut in afine) are nevoie de grasime ca sa se absoarba. Cit despre calorii, eu zic sa le uitam, e totusi un desert.

Pofta buna!

 

 

Indemn ca sa faceti sapun de ras in casa

Daca pina acum n-am insistat, acum va indemn sa faceti sapun.

Sigur e mai bun decit ce se gaseste prin magazine. Acum citeva zile, vorbeam cu o cunostinta care se plingea ca din cauza psoriazisului, ii e foarte greu sa-si aleaga sapunul. Cineva i-a propus cel de Alep, insa a raspuns ca nu-i pentru el, nu-i face bine. Din cauza psoriazisului, vede imediat reactia pielii la un produs sau altul.

Sotul i-a propus un sapun de-al meu, asa ca a doua zi i l-am dat la testat. Si, surpriza, e atit de incintat de el, incit acum il foloseste pentru ras.  E cel cu ulei de avocat, de aici , pe care sotul si fiul il folosesc de multa vreme si sunt foarte multumiti amindoi. Al lor e in cutie cu capac, de plastic si dureaza citeva luni bune. As putea sa-l pun in recipient de sticla, dar plasticul e mai usor de transportat. Reciclez recipientele de la sapun de ras artizanal, pe care sotul il folosea de la o vreme incoace.

Avantajele sapunului de ras:

  • N-are prin el tot felul de substante nocive pentru sanatate sau pentru mediu ( e de ajuns sa cititi eticheta ca sa va faceti o idee).
  • Ambalajul nu produce deseuri,  il reciclez pe cel vechi atunci cind fabric o noua sarja de sapun,
  • In timp ,e mult mai ieftin decit spuma de ras din comert. E mai ieftin, evident, decit un sapun de ras artizanal.

De fapt sotul e cel care mi-a dat ideea sa-i fac un astfel de sapun, pentru ca el de citiva ani buni il cumpara. Eu imi imaginam ca un sapun de ras e complicat, ca cine stie ce trebuie sa aiba in el ca sa faca spuma si sa hidrateze, ca doar stiti reclamele cu spumele « care ofera o protectie optimala a pielii contra taieturilor »…si alte expresii care te fac sa gindesti ca acolo n-are rost sa-ti bagi nasul, stie industria cosmetica ce face. Iar sotul se mira cum atitia ani a fost dus de nas de aceeasi industrie si folosea after-shave dupa fiecare ras . Acum se rade si … gata 🙂

Mie una fabricarea sapunului nu mi se pare mai complicata decit sa fac o prajitura. Cind am satisfactia ca toata lumea il apreciaza, ma simt si mai motivata sa-l fac. Cu atit mai mult cind am confirmarea ca e bun si pentru piele.

Asa ca va indemn: faceti sapun , cu el ii puteti ferici si pe barbatii apropiati cu cite un sapun de ras.

 

 

 

Taboulé: mincare racoritoare de vara , fara foc

Nu stiu daca v-am spus sau v-ati dat seama, dar eu intr-un anumit sezon repet aceeasi mincare fara sa ma plictisesc de ea. De exemplu toamna-iarna repet saptaminal cite o supa de dovleac, primavara : mincare de linte cu leurda si urzici… Tocmai am scos din cuptor inca o tarta cu rubarba, preferata mea in lunile mai-iunie.  De cum apar rosiile fac taboulé. E racoros, se face fara foc, mirodeniile sunt bio si cum nu se poate mai locale, ca doar le iau de pe balcon 🙂 . Reteta e simpla, au primit-o copiii mei pe vremuri, la un atelier de gatit:

  • 150 g bulgur marime medie, nefiert
  • sucul de la 2 lamii
  • 500g rosii taiate cubulete
  • 1 ceapa mare tocata
  • 5 linguri de patrunjel verde tocat
  • 5 linguri de menta tocata
  • 5 linguri ulei de masline
  • eu mai adaug un castravete taiat cubulete
  • sare dupa gust

Se ia un recipient incapator in care se amesteca toate ingredientele. Se lasa in frigider  timp de 2 ore , ca sa se umfle bulgurul.

Eu folosesc bulgur de griu dur integral (pentru fibre) , bio. Am testat mai multe si pentru moment mi se pare cel mai bun.

De multe ori nu-l mai las la rece, ci il mincam cam la jumatate de ora dupa preparare. Uneori pun doar sucul de la o lamiie, sau cind n-am avut lamii prin casa, am pus o lingura de otet de mere in loc, a iesit la fel de bun.

Calitatea patrunjelului si mentei mi se pare foarte importanta. Cind le iau de pe balcon si au un gust puternic, pot sa pun mai putin decit in reteta. Cind mi se termina recolta si iau de la piata, atunci trebuie sa adaug mult si nu intotdeauna gustul iese la fel de bun. Asta imi aminteste de ce am citit referitor la locul unde sunt cultivate legumele: daca pamintul e bun, viu, ele au mai multi nutrimenti. Asa si cu mararul: sotul foloseste in salate cite o legatura de marar de cumparat. Anul asta am semanat pe balcon si cum inca nu e prea mare, i-am dat 4-5 firicele amarite pentru salata. Ei bine, firisoarele alea au parfumat mai mult salata decit o facea legatura de marar de cumparat.

Ceapa o inlocuiesc de multe ori cu ceapa verde.

Am incercat sa pun si boabe de porumb fierte, inauntru, ca eu vad taboule-ul ca pe o salata, si nu tin neaparat sa respect reteta traditionala:  gustul e foarte bun.

Varianta raw a retetei  a am citit-o in articolul despre alimentatia cruda: se inlocuieste bulgurul cu cinepa decorticata. Inca n-am testat-o, dar e prevazut. In reteta de acolo mai aparea si ardei taiat felii, poate e de incercat.

Mie imi place taboulé-ul si pentru ca e bun de luat la un picnic sau la drum cind mergem cu masina, nu trebuie tinut neaparat la rece.  Fiecare are un borcan cu portia lui.

Pofta buna! Voi faceti taboulé vara ?

 

 

 

 

Linimentul facut in casa : demachiant perfect sau solutie pentru curatat fesele bebelusului

Aseara , pe cind ma demachiam, mi-am dat seama ca folosesc zilnic (sau aproape zilnic) un produs ieftin  si facut de mine : linimentul. Mi-am spus ca poate n-ar fi rau sa-l popularizez putin.

Prima data am auzit de liniment cind ma pregateam pentru nasterea copilului mic: au trecut 10 ani de atunci. Desi e usor de facut, pe vremea aia nu eram asa de preocupata de lucruri facute in casa, asa ca am cumparat un liniment de gata.  E un amestec de ulei de masline cu apa de var. Unele firme mai adauga glicerina sau altele, eu am ales unul simplu.  Cu el se sterg fesele bebelusului: hidrateaza pielea, neutralizeaza aciditatea care provoaca eritemul fesier si  formeaza un film uleios pe piele, care o protejeaza de umezeala.

Acum vreo doi ani, cind renuntasem aproape complet la cosmetice in viata mea, mi-am zis sa incerc  sa fac liniment. Nu ma machiez, dar ma demachiez in fiecare seara .  Reteta e foarte simpla: se iau volume egale de ulei si de apa de var, se amesteca si asta e tot. N-am folosit ulei de masline, ci de susan, citisem ca e mai potrivit si ca nu lasa film gras pe piele. Am cumparat in completare si o apa florala, pentru ca citisem ca linimentul e usor alcalin si trebuie neutralizat cu apa florala, usor acida.  O vreme am folosit apa florala (de trandafiri de Damasc in cazul meu), dar apoi am renuntat si ori clatesc cu apa simpla, ori nu mai clatesc deloc. Am si niste bandelete de pH cu care aseara m-am amuzat sa masor pH-ul linimentului meu, e perfect neutru, nu-i deloc alcalin.

In Franta apa de var se poate comanda in farmacii. Eu insa am cumparat-o de pe acelasi site  de unde am luat si uleiul de susan. In total amindoua m-au costat sub 8 euro (5.50 uleiul si 3.20 apa de var).  De banii astia am jumate de litru de demachiant, cu care nu mai stiu ce sa fac 🙂 Adica se foloseste atit de putin, incit mai am o rezerva buna in frigider ( frigiderul meu e plin de lucruri nealimentare). Linimentul pe care-l folosesc l-am pus intr-o sticluta cu pompa, pompez de 2-3 ori la fiecare folosire. Am dischete demachiante lavabile: dupa ce am dat cu liniment le ud si dau cu putina apa (nu intotdeauna,dupa cum am spus inainte). Desi am renuntat la machiaj, uneori ma rimelez : indeparteaza bine si rimelul

Bineinteles ca poate iesi chiar si mai ieftin, caci uleiul meu e bio, iar cel de masline ar costa mai putin. Dupa ce scrie fabricantul , uleiul de susan are o multime de calitati : regenerant, restructurant, nu lasa film gras.

Eu va recomand sa-l faceti: cu minimum de efort aveti un demachiant ieftin in care stiti ce-ati pus.

Sampon de casa cu urzici

 

Dupa ce saptamina trecuta am facut sapun lichid dupa reteta Iuliei, saptamina asta nu m-am oprit si am facut sampon.

Reteta e foarte simpla: o mina buna de urzici se lasa la macerat 24 ore in 500 ml apa . Apoi se lasa la fiert 30′, se filtreaza, se adauga 50g sapun ras in solutia calda. Cind sapunul e dizolvat se adauga 2 linguri de otet de mere. Pentru cine are par gras se mai adauga eventual 10 picaturi ulei esential de eucalipt.

Zis si facut. Am cules urzici dintr-un loc mai necirculat. Am pus urzicile intr-un borcan cu apa filtrata si am lasat borcanul cit am putut de mult la soare , mutindu-l de colo colo peste zi. Seara am pus apa cu urzici la fiert intr-o cratita mica. Jumate de ora de fiert mi s-a parut cam mult, eu m-am oprit dupa 10 minute. In timp ce fierbea solutia, am ras sapunul ( in cazul meu un sapun facut la rece) , dupa filtrare am adaugat sapunul ras, care s-a dizolvat rapid. Am mai lasat putin la racit si am adaugat otetul de mere.

Consistenta e perfecta, a iesit o solutie destul de lichida, de culoare oarecum kaki. Mirosul e o combinatie intre urzici si otet de mere…pe mine nu ma deranjeaza, dar am renuntat la mirosuri chimice de ani buni. N-am par gras, asa ca n-am pus ulei esential, dar ma intreb oare ce combinatie de mirosuri rezulta daca se adauga si eucaliptul.

Pina aici toate bune si frumoase. Asa de frumoase, incit mi-a venit ideea sa adaug otet de mere si in sapunul lichid care se soldificase prea tare. Otetul a « spart »  consistenta filanta a sapunului, acum e perfect, sa vedem daca si spala 🙂

 

 

Am turnat samponul intr-o sticla foarte practica, cu picurator (continuse suc de lamiie).  Am remarcat ce spuma face samponul. Sticla o pastrez in frigider, in primul rind din motive de igiena, in al doilea ca fiind din sticla, nu stiu cit ar rezista pe marginea vanii.

Persoanele care au incercat reteta samponului sunt multumite, cica face parul matasos. Eu ma spal pe cap la o saptamina si fac o singura samponare. Cu samponul asta m-am samponat de doua ori, pentru ca prima data n-a facut spuma. Dupa uscare parul pare relativ curat. sa zicem ca nu-i murdar, dar nici nu straluceste. E mai ondulat si s-a aranjat frumos, dar la parul meu asta nu vrea sa spuna nimic, se onduleaza si arata bine cind ma ploua sau la citeva zile dupa spalare.

Eu am o dermatita seboreica, ceea ce face sa am cruste pe pielea capului M-am uitat cu atentie, acum nu prea am cruste. Dar nu m-as aventura sa spun ca asta se datoreaza samponului, mai studiez problema.

Se spune ca samponurile chimice inlatura grasimea naturala de pe par, asa ca in loc trebuie pus silicon si alte mizerii si ca trebuie o perioada de adaptare la un sampon natural. O sa mai incerc sa ma adaptez citeva saptamini 🙂

Poate depinde de par, dar la parul meu lung nu e pentru moment cel mai bun sampon. Cum ziceam, o sa perseverez ( imi suna acum in cap perseverare diabolicum est (??!). 🙂

Il recomand totusi daca vreodata sunteti in pana de sampon, daca vreti sa renuntati de tot la produse chimice,  poate si daca aveti parul scurt…

 

 

 

 

Cum sa ne organizam pentru 3 zile de musafiri si de vizite turistice : citeva retete…si fotografii

Zilele trecute am avut musafiri, veniti aici pe trei zile. M-am organizat cu cumparaturile si gatitul dinainte, ca toate sa iasa bine si sa putem iesi impreuna sa vizitam Parisul. « O femeie » mi-a sugerat ca n-ar fi rau sa scriu cum m-am organizat.

Pentru dormit ne-am organizat foarte bine, pentru ca paturile fetelor se pot face duble. Iar noi suntem doar 4 acum. musafirii tot 4. Cind am fost la ei ultima data am avut ideea de a ne duce cu noi plapume si perne gata invelite pentru 2 persoane. Fiind sora mea cu familia ei si pentru ca au venit cu masina ,mi-am permis sa-i rog sa faca la fel. Asta m-a scutit de multa bataie de cap si de … masini de rufe. Plus ca am doua perne si o plapuma de rezerva, pentru restul ar fi trebuit improvizat.

Pentru mincare am vrut sa prepar totul dinainte ca sa nu-mi pierd timpul la bucatarie si sa pot lipsi ore intregi de-acasa. Nu puteam gati chiar orice, ca in total s-au strins 4 copii mofturosi, fiecare cu mofturile personale. Nici adultii nu au aceleasi gusturi cu noi, de exemplu nu maninca salate. Am facut dinainte o tocanita de vitel si o portie dubla de lasagne, lasagnele le-am pus la congelator.

Schema pe care am folosit-o a fost cea pe care o aplicam  in vacante in care ne plimbam peste zi: un mic dejun consistent luat mai tirziu, plecat si vizitat iar spre seara (ora 6-7 ) o prinzo-cina gatita.

La mic dejun: lapte, cacao, gem, unt, brinza, oua ochiuri, iaurt, salata de fructe, biscuiti cu fulgi de ovaz facuti de mine, prajitura cu visine (trimisa de mama). Plus cafea. Si iar cafea.

Piine facusem cu o zi inainte, cind s-a terminat am pus aluat de baghete la dospit in frigider de dimineata, am copt piinea seara.

Peste zi am plecat sa vizitam , am mers kilometri intregi. Am mers la cafeneaua noastra preferata, am mincat inghetata, musafirii nostri si-au mai cumparat ce-au poftit (tacos sau clatite).

La intoarcere am pus mincarea dupa caz la incalzit sau la cuptor.

In prima zi am avut o combinatie dintre tocanita de vitel si asa numita « blanquette de veau ». Am fiert doar garnitura de orez basmati in timp ce se incalzea tocanita. In timpul de asteptare am rontait ridichi. Ca desert am avut prajitura pe care am decongelat-o.

A doua zi am gatit rapid inainte de plecare o tarta cu rubarba . Am scos din congelator lasagnele. Am luat micul dejun si am plecat. Cind ne-am intors am pus la cuptor lasagne-le.

A treia zi sotul era la servici, iar verisoarele mari au plecat singurele prin Paris. Pentru cei ramasi am pus la cuptor la foc mic, in vasul roman o pulpa de curcan si am curatat si taiat cartofi noi. Ne-am fragmentat ziua de vizita, asa ca la prinz am mincat la ore mai normale decit in zilele precedente. Cind am venit , pulpa era gata, am scos doar capacul vasului si am lasat-o la foc mare pina s-au fiert cartofii. Iar peste cartofi am turnat sos de la friptura. Am mincat si prajitura, cumparata din oras. Dupa masa de prinz ne-am pornit iar la plimbare.

Seara au plecat musafirii, iar noi am mincat la cina resturile de lasagne sau de cartofi si friptura.

N-au fost niste mincaruri prea pretentioase, dar faptul ca le-am avut dinainte ne-a permis sa profitam unii de altii si de vremea frumoasa de afara.

Va dau si retetele in caz ca va intereseaza.

Biscuiti cu fulgi de ovaz

  • 120g fulgi de ovaz
  • 240g faina
  • 2 oua
  • 110g zahar nerafinat
  • O lingura cacao
  • 120g unt
  • Un plic praf de copt

Reteta o fac de citeva saptamini, e simpla, am scazut cantitatea de zahar (de la 150) si am adaugat cacao de data asta. Au fost apreciati. Se amesteca toate ingredientele , se modeleaza bile din aluat, care se aplatizeaza si se pun pe tava unsa si tapetata. Se tin cam 10′ la cuptor, se dezlipesc de pe tava la vreo 10′ dupa ce s-au copt, inainte sunt prea friabile si se rup, apoi adera prea tare la tava.

Lasagne bologneze simplificate

Pentru sos: calesc o ceapa, adaug apoi 300-350 g carne tocata de vita, las pina se albeste carnea, torn sos tomat (ochiometric, cit sa rezulte un sos nici prea lichid nici prea gros), niste sare si origano, las sa dea 2-3 clocote. Uneori pun si morcovi sau usturoi (sau dovlecel si ciuperci pe care le « ascund » in sos), de data asta nu m-am complicat

Sos bechamel: 80 g unt se pune la topit , se adauga 40 g de faina, sare, se pune cite putin din cei 500 ml lapte, amestecind cu un tel sa nu apara cocoloase. Cind tot laptele s-a adaugat, se lasa sa dea un clocot .

Dupa ce sosurile s-au racit, se ia o tava dreptunghiulara, se unde si tapeteaza, se pune primul strat de foi de lasagne, avind grija sa se acopere toata suprafata (daca se suprapun putin nu-i grav). Se torna sos cu rosii si se distribuie uniform in strat subtire, se pune sos bechamel, se distribuie si el uniforma, se presara putin cas ras apoi se continua cu strat de foi, sos rosu, sos alb…pina se termina sosul rosu. Ultimul strat e doar de lasagne, se pune deasupra un strat  de sos béchamel si se presara cu generozitate cu cas ras. Reteta spune ca se da la cuptor, eu am remarcat ca daca prepar totul de cu seara, foile au timp sa se imbibe si rezultatul e mai bun. De data asta am dublat cantitatile si am pus totul la congelator pina in ziua prepararii. Am preferat sa stea la congelator 3 zile decit acelasi timp la frigider.

Am incercat pe vremuri sa prepar lasagne inlocuind sosul béchamel cu smintina, dupa o reteta de-a lui Jamie Oliver. Insa la noi in casa n-a avut succes.

Tocana de vitel

La asta e specialist sotul, dar dat fiind faptul ca acum vreo 2-3 ani cind s-a apucat de gatit, a facut-o sub indrumarea mea, imi permit sa pun reteta : )  Daca aveti soti care nu gatesc, cum era si al meu acum citiva ani, nu va pierdeti speranta ca intr-o zi vor deveni maestri! Al meu facea doar pireuri si ochiuri, dar intr-o zi a hotarit sa faca nici mai mult nici mai putin decit bœuf bourguignon. A studiat cred zeci de retete si de video-uri si s-a pus pe treaba. Apoi s-a perfectionat. De Pasti s-a apucat sa ne faca tocanita de miel. Si atita i-a placut sa faca tocanite (si sa le manince !) , incit azi a devenit specialistul incontestabil al casei la mincaruri cu sos. Acum l-am sunat sa-i cer reteta exacta.

Sa nu ma mai pierd cu vorbaria, reteta: ceapa, carne de vitel, morcovi, ciuperci

Se taie carnea in cuburi , iar ceapa se toaca marunt. Se caleste ceapa . In general se foloseste 80 g ceapa la 300-400g carne.  Se adauga carnea, care se lasa pina se albeste.  Sotul face toata operatiunea intr-o tigaie-oala cu diametru mare . Se adauga putina apa , sare ,si se lasa mult si bine pe foc extrem de mic, cu capacul pus, care capac se mai ridica din timp in timp sa se verifice ca n-a secat lichidul. E si mai buna  daca se fierbe intr-o seara, apoi se continua fierberea dimineata zilei urmatoare. Cu jumate de ora inainte de a fi gata se adauga morcovi taiati rondele si ciuperci taiate.

Inainte de servire se incalzeste, se adauga cu darnicie 3-4 linguri de smintina si ierburi de Provincie, se da un clocot. Noi o servim cu cartofi, orez basmati sau paste proaspete (spatzle).

Si acum va las cu citeva imagini de prin peregrinarile noastre:

_DSC0016
Un balcon vazut de jos

 

_DSC0047
Balcoane dantelate

 

 

_DSC0034
Ceainice

 

 

_DSC0028

 

_DSC0038

Rubarba cruda in salata de fructe

SalataO femeie mi-a pus aseara intrebarea daca rubarba se poate consuma cruda. Nu m-as fi gindit. Am cautat putin pe internet si am vazut ca intr-adevar se poate minca sub forma cruda, in plus asa se pastreaza si numeroasele vitamine pe care le contine:  provitamina A, vitaminele din complexul B (B1, B2, B3, B5, B6, B9),  vitamina C , E si  K.

Rubarba contine, ca multe alte vegetale, acid oxalic . Acidul oxalic pune probleme de absorbtie a calciului sau magneziului, pentru ca se leaga de aceste minerale. Se pare insa ca in cazul rubarbei, continutul de oxalat nu interfereaza cu biodisponibilitatea calciului din acest aliment. Deci in afara persoanelor predispuse la litiaza oxocalcica (pietre la rinichi constituite din oxalat de calciu), pentru restul consumul de rubarba nu trebuie limitat.

Am cautat niste retete mai serioase, pentru ca cele care spuneau ca se poate minca in stare cruda, cu zahar sau sare nu m-au satisfacut.

Si asa am dat peste o reteta de salata de fructe, pe care am modificat-o si adaptat-o putin. Eu din toamna pina primavara tirziu imi incep diminetile cu o salata de fructe. E simplu de facut : un mar (cele fainoase sunt mai potrivite, acum am Boskoop), o banana, un kiwi. Le curat si le tai felii, iar peste ele torn sucul de la o portocala. Cantitatea asta e pentru doua persoane. In functie de sezon  , uneori o imbunatatesc : cu litchi (care altfel nu-mi place, dar in salata merge foarte bine), cu mandarine taiate felii, cu ananas.

Asa ca in asta de azi am adaugat …rubarba. Am spalat bine 2 tije , am indepartat cit am putut din ate, le-am taiat felii subtiri. Reteta spune ca se pune zahar, dar eu il evit.

Verdict: a fost buna, putin cam acra, cred ca zaharul isi are rostul lui. Eu o sa continui sa o fac tot asa.

Zilele astea vreau sa experimentez si reteta de salata « sarata », unde rubarba e folosita pe post de leguma. E simpla: rubarba, rucola si castravete, plus menta, lamiie si ulei .Cum imi place la nebunie rucola si as minca oricind , imi suna foarte apetisant.

Nu va imaginati ca maninc chiar asa sanatos incit salata asta e tot micul meu dejun. E drept, cind am cite un kilogram in plus, ma rezum doar la ea. Insa de multe ori, cam la 40 minute dupa ce am mincat-o imi fac un cacao cu lapte si cu piine cu unt.

Sunt tare incintata ca la noi la bloc se pune azi-miine un compostor colectiv, asa n-o sa mai aruncam atitea coji de fructe in fiecare dimineata. In schimb cotoarele de mar le adun in congelator, o sa le fierb in curind ,le strecor si imi fac pectina ca sa o pun in gemurile care au nevoie.

Omul cit traieste invata! Multumesc, o femeie, ca m-ai facut sa mai invat!

 

 

 

 

 

 

 

 

Tarta cu rubarba usor de facut

Zilele astea, din cauza vremii urite, am stat mai mult in casa si…am gatit. Si eu si sotul. M-am gindit sa va spun reteta mea de tarta cu rubarba , pe care am facut-o azi. In bucatarie am niste principii dupa care ma ghidez : simplificare si scazut cantitatile de grasimi si zahar. Nici reteta asta nu face exceptie.

Prima data am gustat rubarba acum vreo 5-6 ani, cind o prietena mi-a dat ca s-o folosesc la gem. Mi-a fost jena sa o refuz, desi mi se parea cam ciudata planta asta , cu toate atele care se faceau cind o curatai. Mi-a spus prietena ca rubarba n-are nici un gust, asa ca trebuie sa pun in gem coaja de lamiie sau de portocale : asa am facut. Desi pregatisem o sita ca sa strecor toate atele , am constatat cu stupoare ca in gemul gata facut nu se mai simtea nimic atos. Cum gemul a fost un succes , am prins curaj sa fac o tarta. Vazusem de multe ori de vinzare , dar nu cumparasem : cum nu cunosteam rubarba, imi spuneam ca pot trai si fara ea.

Si tarta a fost revelatia ! Mi-am dat seama ca rubarba nu numai ca are un gust al ei, dar gustul e minunat,  delicat si usor acrisor. Tarta asta inlocuieste tarta cu mere pe care o faceam inainte : are un gust mai fin si e mai usor de facut. Daca vreodata vom avea gradina, rubarba e prima planta pe care o s-o plantez. Primavara asta am cumparat doua plante, insa nu pare sa le priasca pe balconul nostru cu orientare spre nord. In lipsa de productie proprie, in mai-iunie cumpar rubarba si fac tarta aproape saptaminal.  Cind ii servesc pe altii , e foarte apreciata.

Cum imi place asa de mult gustul de rubarba, am incercat sa fac gem capsuni-rubarba, dar nu mi-a placut, mi s-a parut ca atit capsunile cit si rubarba pierd din aroma in combinatia asta. Poate la vara incerc un gem de rubarba, dar fara alte arome adaugate (coaja de lamiie sau portocala).

Reteta :

  • Pate brisée (faina, unt si apa in proportie 4 :2 :1, eu folosesc 150g faina, 75 g unt, 37g apa) in care se adauga facultativ 1 lingurita zahar.
  • 500g tulpina de rubarba (eu pun chiar si 6-700)
  • Amestec din : 2 oua, 90-100g smintina, 150g zahar, eventual putina scortisoara (eu nu pun).

Se face o pate brisée din faina, unt si apa. Cum ziceam : caut sa reduc grasimea, deci folosesc aluat putin (reteta initiala e cu 200g faina, 100g unt, 50g apa). Ba chiar daca imi ramine niste aluat, il pun la congelator, iar cand s-a adunat mai mult de la mai multe tarte, nici nu mai am nevoie sa prepar un nou aluat.

Pate brisée se face extrem de simplu cu un robot cu lama in S : se mixeaza faina cu untul rece taiat bucatele, pina se obtine ceva cu aspect de nisip. Se adauga apa si eventual pentru tartele dulci o lingurita de zahar, se mixeaza scurt pina se obtine un aluat.  De cind am robot de patiserie, o prepar la el, folosind paleta de amestecat. Banuiesc, dar n-am incercat , ca se poate face si cu un mixer obisnuit, dupa aceeasi metoda.

Acum simplificarea : pate brisée ar trebui tinuta la frigider o jumatate de ora, dar nu ma mai complic cu fineturi. O las citeva minute, ca sa devina usor de intins, numai bine in timpul asta ma ocup de rubarba.

Rubarba (doar tulpina, fara frunze) o spal bine-bine dupa ce i-am taiat capetele . Apoi o decupez in bucati de 4-5 cm. De ate nu ma preocup, daca atunci cind o tai bucati apar niste ate prea evidente, le trag si le inlatur.

Intind aluatul, il pun in tava unsa si tapetata, aluatul trebuie sa vina si pe peretii tavii. Am o tava din tabla de fier( 32 cm diametru), se zice ca e buna pentru ca fierul conduce caldura si aluatul iese crocant. Alta simplificare : nu coc aluatul inainte de a adauga restul ingredientelor. Poate ca nu iese extra-crocant, dar in nici un caz nu iese umed si nici prea moale. Am incercat sa-l pre-coc si n-am remarcat o mare diferenta.

Dupa ce am intins aluatul, aprind cuptorul T 4.5 ( cam 135°C)

Pe aluat se dispun bucatile de rubarba, eu le inghesui ca sa incapa cit mai multe , de multe ori pun copilul la treaba. Am facut si o poza :

Rubarba

 

 

 

Apoi prepar o umplutura din oua , smintina si zahar. Folosesc zahar nerafinat din trestie, de unde si culoarea mai inchisa a tartei. Azi am folosit doar 110 g de zahar, nimeni nu s-a plins .

Torn umplutura pe aluatul cu rubarba  si bag la cuptor. Pina marginile aluatului sunt usor maronii si tarta arata apetisant. Intep o bucata de rubarba cu furculita, sa ma asigur ca s-a inmuiat. Din pacate nu stiu timpul, ca nu ma uit niciodata la ceas cind am ceva la cuptor. Spre disperarea sotului, caruia i se pare ca respectarea timpului e ceva esential in reusita mincarii.

Asa arata tarta proaspat scoasa din cuptor:

Tarta rubarba

 

Pofta buna !

Later edit:

1.se pare ca n-am un cuptor ca toate cuptoarele : incalzeste prea tare. Deci nu va luati dupa indicatiile mele de temperatura , coaceti la treapta la care coaceti de obicei prajiturile.

 

 

 

 

Din caietul meu de retete : prajitura « Negrisor in camasa »

Hristos a inviat! Sper ca ati avut Sarbatori fericite si linistite.

Noi am fost invitati in prima zi de Pasti, asa ca am preparat un tort si o tarta ca sa le duc cu noi. Dar m-am gandit sa fac o prajitura , ca sa o avem pentru a 2-a zi de Pasti. Am ales prajitura asta cu un nume absolut incorect politic pentru ziua de azi, dar prin anii 80 nu ne socam de asemenea denumiri, iar in alte familii era cunoscuta sub numele de « Dinte de negru ». Mai grav e cand servesc musafirii cu ea sau o duc pe la serile noastre dansante , iar lumea ma intreaba cum ii spune.  La inceput dadeam din colt in colt, acum spun simplu ca e o reteta romaneasca care se facea la mine in familie. Si nu mai dau nume 🙂  Imi place ca nu-i chiar o prajitura simpla, dar e mai usor de facut decit un tort.

Cu ocazia asta mi-am adus aminte de caietul nostru de retete de pe cind eram copil. Initial era caietul bunicii mele, nu era un caiet propriu-zis, ci un dosar cu sina, in care erau prinse multe-multe foi de toate felurile, uneori cu scrisuri diferite, alteori scrise la masina … Pe vremea aia cand nu erau nici reviste, nici prea multe carti de bucate, retetele se transmiteau de la persoana la persoana. Iar bunica mea participa activ la transmiterea de retete. Se pensionase relativ tinara din cauza unei boli ce o chinuia si se mutase cu noi , venind de la Timisoara, ca sa ne creasca pe mine si pe sora mea. Ii placea sa scrie scrisori si imi amintesc de doua prietene de-ale ei cu care coresponda mult. Una ramasese in Timisoara, alta emigrase in Germania. Scrisorile lor contineau uneori si cite 3-4 foi cu retete de bucatarie asa ca automat erau puse la dosar. Banuiesc ca si bunica le scria lor retete, dar asta nu-mi mai amintesc.  Dar era pasionata de bucatarie si, mai ales, avea rabdare sa ne invete si pe noi cum se face un aluat sau cum se prepara fel si fel de lucruri. Nu facea numai dulciuri, ne prepara, de exemplu,  niste salate extrem de bune, ba chiar a introdus la noi in casa salata de spanac cu frunze crude, ceea ce era destul de neobisnuit in epoca aia. Si, dupa ce ani de zile o cunoscuseram pe prietena ei din Germania doar dupa scrisul si pozele din scrisori, cand eram studenta a venit la noi in vizita. Si a insistat sa… ne gateasca. Nu mai imi amintesc decit desertul: clatite cu brinza la cuptor si cu sos de vanilie, au fost minunate.

Am avut citeva tentative de a copia toate retetele din dosarul nostru intr-un caiet, pe curat, dar am renuntat: erau prea multe.  Cand m-am maritat, am copiat citeva din cele mai de succes retete din el, la mine in caiet. Dosarul cu sina a ajuns la gunoi acum ceva ani, in urma inundarii bucatariei de la mama.

Aveam reteta asta in caietul meu, dar cind am facut-o, acum citiva ani, mi s-a parut prea dulce. Am obiceiul de a scadea cantitatile de zahar si de unt de prin prajituri. Asa ca prajitura asta a fost pusa la un « regim » drastic : fata de cantitatea initiala am redus zaharul cu 220g. Si cred ca se mai poate… Asadar o sa va dau reteta asa cum o fac acum.

Blat

  • 5 oua
  • 130g zahar
  • 70g faina
  • 30g cacao
  • Un praf de copt

 

Strat de albus batut

  • 5 albuse
  • 160g zahar

 

Crema

  • 4-5 galbenuse
  • 60g zahar
  • 60ml lapte
  • cacao dupa gust (eu pun o lingura rasa)
  • 130g unt

Mod de preparare

Pentru blat: ouale si zaharul se bat 45 minute. Cred ca asta era valabil pe vremea cind nu se folosea mixer electric. Eu le bat la robot cam 10 minute, timp in care amestecul creste in volum si devine spumos. Se adauga restul ingredientelor. Eu le pun tot la robot, amestecul se pleosteste, dar creste din nou la cuptor. Se pune la cuptor in tava unsa si tapetata (eu folosesc o tava de 28/30cm, tot de pe vremea bunicii).

Cind e pe jumatate coapta , se scoate tava si se pun deasupra, in strat uniform, albusele batute cu zahar. Pentru mine « pe jumatate coapta » e destul de relativ si intr-o vreme le puneam prea tirziu. Acum, imediat ce pun tava la cuptor, spal vasul mixerului si paleta, scot ouale din frigider, le separ, cintaresc zaharul , mai stau maximum 1-2 minute si le bat. Nu prea mult, doar pina in momentul cind fac un moț daca ridic paleta. Odata ce le-am pus in tava, las la cuptor pina suprafata culoarea devine galbuie.  Se coace rapid, verific cu o scobitoare.

Crema: galbenusele se freaca impreuna cu zaharul si cacaoa. Se adauga laptele si se pune la bain marie. (Ca de obicei, folosesc in loc de bain marie plita mea groasa de fonta.) Se amesteca incontinuu pina se ingroasa. Se lasa la racit, apoi se amesteca cu 130 g unt frecat spuma in prealabil. Se toarna peste prajitura, se rade deasupra niste ciocolata si se lasa la frigider. Reteta initiala era cu 2 galbenuse, dar, ca sa nu-mi ramina galbenuse , pun tot ce ramine dupa ce separ ouale. Ma ajuta si ca sa nu mi se taie crema, intr-o vreme mi se taia si trebuia sa o reiau ca pe o maioneza taiata.

Asa arata, eu o tai felii mari, portii individuale, prefer asa decit un platou cu prajituri mici. Si pentru ca e Pasti, am cam exagerat cu marimea portiilor.

Prajitura Negrisor

Nu-i ceva nou, dar asa cum retetele din scrisorile bunicii se terminau cu « Pofta buna », mi se pare o formula buna de a incheia o reteta.

Pofta buna deci!