Drumul ca vacanta: impresii si recomandari

Va spuneam mai demult ca in Romania mergem cu masina. Si, ca sa ne mai usuram drumul, pe cel e la dus il facem in 5-6 zile. L-am lungit uneori si la 7-8 zile, asa ca e o vacanta . De obicei revenim in locuri care ne-au placut dar descoperim si locuri noi. Pe undeva ca « something old and something new ».

Anul asta n-am fost prea aventurosi si am luat-o doar prin locuri cunoscute. Ne-am pornit in echipa de 4, ca fiul a indeplinit visul meu (vorba sotului) si a ajuns in Romania folosind doar trenul si bicicleta (pe malul Dunarii de la Passau la Budapesta).

Prima escala a fost la Baden-Baden. Acelasi hotel unde fusesem cu sotul, dupa cum ziceam aici  bine plasat, acum am primit un apartament cu living si doua dormitoare. Micul dejun la fel de bun, as zice perfect. Aveau inclusiv aluat pentru aparatul de gaufres sa ti le faci singur. Nu ca am fi facut, erau destule alte mancaruri.

De data asta am mers cu fetele la baile Caracalla spa unde am petrecut o seara perfecta, nu era aglomerat deloc, iar vremea era superba.

Restaurantul unde in luna mai se manca sparanghel, avea acum specialități pe baza de galbiori. Asta imi place la nemti: ca daca mergi la un restaurant, poti ghici, dupa mancarea de acolo in ce sezon esti. M-a mai frapat la Baden Baden atmosfera din oras complet diferita de luna mai: in timp ce atunci auzeai pe strada mai mult limba rusa, acum majoritatea erau familii din tari arabe ( cam toti aveau 2 copii: un baiat si o fata:) ).

Dupa BadenBaden, ne-am oprit pe malul Dunarii, la o pensiune nu departe de cotul Dunarii de la Donauschlingen. Am luat cina la hotelul cu acelasi nume, ai carui clienti eram pe cand copiii erau minori, dar a carui preturi au devenit prohibitive cand copiii ne-au crescut. Si am mancat mancare de galbiori. Am remarcat noi mai demult ca la galbiori in Germania le spune pfifferlingen, in timp ce in Austria le spune eierschwammerl. Asta s-ar putea sa va ajutein caz ca sunteti niste mancai gurmanzi ca noi. Nu vorbesc eu germana, dar pe partea alimentara am un vocabular bun 🙂

Mancarea a fost buna iar vederea asta:

20180726_200804

Campingul pensiunii si frumoasele peisaje din zona mi-au reactivat visul cu pedalatul pe acolo

20180726_181149.jpg

20180727_091451

20180726_183546

De acolo ne-am la pornit spre marea noastra iubire, Viena, pe care am găsit-o la fel de frumoasa ca de obicei.

Ne-am cazat la un hotel langa primarie. Asa avem multe lucruri de vazut la distanta de mers pe jos. Si iata ce am vazut:

Muzeul Sigmund Freud. Dezamagitor. Ma asteptam la altceva, dar majoritatea expoziției consta in fotografii. Chiar daca muzeul nu ne-a placut, am descoperit in zona lui niste stradute frumoase dintr-un cartier pe care nu-l prea stiam. Apoi ne-am petrecut mult timp tolaniti pe sezlongurile parcului Freud, care e chiar in fata la Votivkirche.

Expoziția temporara Klimt de la Leopold Muzeum: mi s-a parut cam subtirica. Acum cativa ani vazuseram una la Belvedere, mult mai completa.

Intr-o zi ne-am luat bilete pentru transportul in comun (8 euro de persoana pentru 24 ore) si am mers intai la Hundertwasser haus, un imobil construit, asa cum ii spune si numele,dupa planurile lui Hundertwasser. Casa o vazuseram acum cativa ani, pe inserat, cand totul era inchis si eram singurii turisti din zona. Am descoperit acum ca vizita in timpul zilei nu aduce nimic in plus, decat  inghesuiala si niste magazine turistice. Interiorul nu se viziteaza, pentru ca imobilul e locuit. Locatarii platesc o chirie ridicol de mica.

 

 

 

Tot in cartier am vizitat Kunhaust, unde am invatat mai multe despre Hundertwasser. Mi-a placut ce am aflat: incerca sa aduca natura cat mai mult in viata orasului. Spunea el ca linile drepte nu-s naturale, asa ca toate constructiile imaginate de el incearca sa se integreze cat mai mult in natura, iar curburile lor participa la asta. La Kunhaust exista si o cafenea foarte deosebita ca aspect, cu multa, multa vegetatie si un sol valurit. Prajiturile nu exceleaza, dar merita sa stai putin sa te odihnesti si sa bei o cafea pe terasa.

Tot in ziua cand aveam biletele de transport, am profitat sa mergem pana pe Donau Insell. A fost ideea sotului, eu observasem cu alte ocazii ca daca te aventurezi in locuri care nu apar in ghidurile turistice, nu ai mare lucru de vazut. Si obiectivul asta nu aparea in ghidul meu. Sunt de moda veche si calatoresc cu ghidul dupa mine, pentru vizite urbane am o colectie intreaga de « Un grand week-end à… » …in cazul asta Viena. Desi n-a fost nimic exceptional acolo, am petrecut o seara frumoasa pe sezlongurile de pe plaja de pe malul Dunarii. Mi-a placut sa vad ca lumea face baie in apa fluviului si am fi facut si noi daca am fi avut costumele la noi. Iar pe drumul de intoarcere, asfintitul colora apa in niste culori ca in tablourile pointiliste. Mi se pare minunat pentru locuitorii Vienei sa aiba locul asta si cred ca daca as sta acolo m-as duce dupa serviciu sa fac o baie si apoi sa stau la soare.

20180728_201805

Cel mai mult ne-a entuziasmat anul asta la Viena vizita ghidata a Operei. Am vizitat interiorul si am aflat multe despre Opera, Wiener Staatsoper. E una dintre cele mai importante opere din lume si cea care are repertoriul cel mai bogat cu cele aproape 70 de spectacole anual, care nu se repeta doua seri la rand. Opera are proprii angajati, deci nu companii invitatate, cum se practica prin alte locuri. Sa schimbi decorurile zilnic nu-i treaba usoara: ele se pastreaza intr-un depozit de unde se aduc cu camioanele, iar numarul camioanelor difera in functie de opera, la Aida e nevoie de cateva zeci. Amfiteatrul a fost distrus de un bombardament in 1945 si, in afara de 2 sali care s-au pastrat,opera a fost reconstruita. Specificul arhitecturii ei e ca imbina mai multe stiluri diferite. A fost foarte interesanta vizita culiselor, care sunt imense:

20180729_133821La iesire am inceput sa visez cu ochii deschisi sa venim odata, daca nu la Balul Operei, macar la un spectacol.

20180729_132437
Scena vazuta din loja imperiala

Pentru ca la Viena am stat 3 zile, am testat 3 patiserii. Si rezultatele arata asa:

-pe primul loc: Sluka, langa primarie. In ciuda fluxului intens de turisti din zona, pe terasa nu-i deloc aglomerat, clientii (asa cum bine zice ghidul meu turistic) sunt in majoritate vienezi. Prajiturile sunt bune (putin cam dulci pentru gustul meu), dar nu sunt prea multe feluri. Adresa e in Rathausplatz. Am observat inca o Sluka pe o strada turistica, dar sigur n-are atmosfera linistita a celei de langa primarie.

20180727_162026

-Apoi vine e renumita Demel (pe Kohlmarkt 14). Prajituri multe, multe. Cam prea dulci, totusi. Am mai fost si in alti ani, dar niciodata n-a fost inghesuiala de acum. Ar fi o atmosfera faina, doar ca statul la coada iti cam taie elanul, iar odata ce ai mancat, chelnerul se grabeste sa debaraseze masa,  sa nu cumva sa stai mai mult, ca doar lumea asteapta. Ca la moara, cum ar veni. Mie mi se pare ca la o cafenea, ambianta face la fel de mult ca si gustul prajiturii.

20180729_111047

-Pe locul 3 Landtman, situat ntre teatru si primarie: tot inghesuiala. Prajiturile n-au, din pacate un gust pe masura perfectiunii aspectului.

Cam astea sunt impresiile mele de pe drum. Dar nu ma pot abtine sa va arat poza acestei vitrine din Viena.

20180729_114823.jpg

E a unei  case de moda renumita. Cred ca Gucci, dar nu-s sigura. Nu de alta, dar sa vedeti si ce combinatii se mai poarta, poate va mai dau idei 🙂  Zic si eu 🙂 Ca poate n-aveti nevoie de idei, ca stiti deja 🙂

 

 

 

Publicités

Romania vara asta: impresii subiective…de fapt n-au cum sa fie altfel decat subiective :)

Exista romani care pleaca si care isi gasesc « acasa » in tara de adoptie. Exista altii, care trăiesc in Romania, desi fizic stau prin țări straine. Si exista altii, ca noi, care au nevoie sa se intoarca an de an in Romania, sa auda limba romana, sa-si ia de acolo energia pentru tot anul. Cum zicea cineva plecat, care nu se simt complet acasa nici in Romania, nici in tara unde traiesc, dar se simt bine pe drum. Asa si noi 🙂 Dupa ce ajungem, avem nevoie de cateva zile de adaptare, vacanta din Romania ne stoarce de puteri si ne place in acelasi timp. Oare o fi un fel de sindrom Stockholm? Nu e chiar vacanta, pentru ca trebuie sa facem tot felul de lucruri, dar, printre picături  incercam sa ne relaxam, poate asta e asa obositor si ne da senzatia ca suntem intr-o cursa continua. Anul asta nu am mai făcut excursii prin tara, mersul in Apuseni de anul trecut ne-a taiat tot avantul turistic. Dar deja ne-am pomenit ca facem planuri pentru anul viitor. Desi in ultimele zile de stat acolo astept cu drag sa ma intorc la linistea de acasa. Sindrom Stockholm,  v-am mai spus. Si desi ne trebuie ceva vreme sa ne odihnim, iar inundatia care s-a facut la noi in apartament a doua zi de cum ne-am intors nu ne-a ajutat.

Asa ca m-am gandit sa scriu aici ce ne-a placut si ce nu, asta la nivelul nostru, ca faptul ca tara e condusa nu stiu cum nu prea se vede. In plus, n-avem televizor acolo, stiri nu ascultam, mai aflu lucruri de pe facebook si din ce comenteaza lumea, asa, ca din avion.

In primul rand un lucru pozitiv pe care, ca traitor in Romania nu cred că-l remarci. Cand se strang multi oameni la un loc, n-ai imediat reflexul de a scana locurile, nu ți-e frica de teroristi sau masini care intra in multime. Nu ți-e frica pentru viata ta.

In schimb ti-e frica pentru ea cam de fiecare data cand treci strada sau cand mergi liniștit pe trotuar,  iar pe carosabil trec masini de zici ca e autostrada. Care fac o galagie monstruoasa. Deci poluare fonica si a aerului cat cuprinde. Chiar simti mirosul de poluare, ceea ce aici nu se întâmplă nici macar in zilele cu cod rosu in care aerul nu-i de respirat.

Un lucru foarte bun e transportul public, care cel putin in ceea ce ne priveste,  merge struna. In Cluj mergem cu troleul, ne folosim chiar si de o linie de autobuz de noapte, atunci cand ne intoarcem tarziu din centru. Iar orarele sunt respectate. Cand zici transport in comun, intelegi si mult mers pe jos. Imi place ca in Romania mergem multi kilometri. Legat de transport, un lucru neplacut e multimea de biciclisti care se deplasează pe trotuare. Nu-i condamn totusi, ca pe carosabil mi-ar fi si mie frica sa circul, iar pistele ciclabile sunt aproape inexistente. In schimb am remarcat multi copii ai celor din anturajul nostru care au carnet de la 18 ani si iau masina chiar si pentru 500m sau pe distante pe care parintii lor le parcurg pe jos. Nu numai ca nu-i ecologic, dar mi se pare ca benzina e scumpa.

Restaurantele. Multe cu preturi prea mari. Chelnerii de multe ori nepoliticosi. Legat de limbajul lor: poate sunt prea pretentioasa,  dar n-am apreciat deloc salutul cu « Buna » si nici faptul ca nicaieri chelnerii nu i-au luat altfel decat la pertu  pe copiii cei mari, care sunt majori de niste ani. Mi se pare, de altfel, ca  nivelul limbajului a scazut. Asta e valabil pentru tineri si batrani, deopotriva.M-am cutremurat insa cand am auzit, fara sa vreau, niste conversatii ale unor copii de 12-13 ani, in parc.

Tot la restaurante, limonada, care e într-un borcan, dar cu pai. Oare de ce nu se folosesc pahare? Asta si prajiturile la borcan, cu capac de sticla. Mi se pare mult mai placut sa maninci dintr-o banala farfurie.

Prajituri n-am gasit bune. Oare de ce nu se mai fac prajituri clasice bune?

Inghetata. In centru era cu  9 lei globul. Scumpa, cind in Germania e 1.5 euro. La noi e 2.50. Dar si salariile sunt altele.

Plastic. Mult plastic. La piata orice vanzator iti ofera cu darnicie punguta de plastic. Aici la piata, pungile sunt din hartie, desi nu stiu daca e diferenta in ceea ce priveste distrugerea lor, ca, fie ele si biodegradabile, ambalajele tot la incinerator ajung. La o brutarie-patiserie  unde anii trecuti se foloseau farfurii si cani normale, anul asta am primit pahare de unica folosinta. A doua oara n-am mai intrat pe la ei. La mall la food court absolut tot e in ambalaje de unica folosință. Tacamurile de plastic. Fiica mea isi mai lua salate de acolo, iar sa se duca cu borcanul i s-a  parut ciudat. Am participat si noi  deci, la consumul asta de plastic.  Mai mult: am folosit si apa la sticle de plastic, ca n-am reusit anul asta sa ne montam filtrul pe robinet. Iar cand sotul s-a ocupat de organizarea unui parastas la ei in familie, a trebuit sa comande lucruri ambalate in plastic, impreuna cu o sticla de Fanta, totul in alta punga de plastic. Ca « asa se face »,  n-a avut el nervi sa se puna cu noile traditii locale in ciuda pisalogelii mele.

Afine de la munte. Lubenita mare si buna. Merisoare. Toate bune. Si gemul pe care l-am facut din afine si din merisoare 🙂

Telemea, multa telemea. Cu rosii care au gust.

Am fost si la cinema. Filmul mi-a placut (Maria by Callas). Nu mi-a placut ca e tolerat si chiar incurajat rontaitul: la casa de bilete se vindeau si respectivele produse de rontait. Deci  la inceputul filmului, toata lumea face galagie. Am mai fost si la Mamma Mia 2 cu copiii, desi in primele minute imi dadeam ochii peste cap si as fi vrut sa ies din sala, la sfarsit am concluzionat ca e un film de vacanta. Acolo n-am auzit galagie de rontait, pentru ca eram aproape singurii spectatori.

Spre deosebire de anii trecuti, am reusit sa nu ma duc la hipermarket decat de 2 ori, bine tintit, cred ca in 5 minute am terminat treaba. La mall am fost,  ca am acolo cafeneaua preferata.

Ceva ce m-a amuzat. Aici la securitatea magazinelor vezi doar barbati musculosi, de obicei de culoare. In Romania vezi multe femei, dar nici barbatii nu exceleaza la fizic. Deci in Romania nu este discriminare?

Femei cu voal, ca la noi.  Prietenii ne-au spus ca sunt frantuzoaicele studente la medicina 🙂

Caini. Mici si albi. Cred ca 90% din cainii din Cluj sunt asa. De obicei oamenii plimba cate 2-3 identici. Vecina de bloc are 5 sau 6 🙂

Afise mari in limba engleza. Numele mancarurilor la restaurant in limba engleza. In Franta totul e in franceza.

Cam asta e cea ce am retinut eu din Romania de anul asta. De multe ori ma intreb cum o vede un turist strain, noi o vedem prin ochii celor nostalgici. Fiul meu, care nu mai venise de 3 ani, spune ca nu i se pare ca s-a imbunatatit nimic. Asa o fi?

 

 

 

 

 

 

 

Despre centrale termice si izolatii

Ma gindeam la subiectul asta mergind grabita prin cartier spre scoala copilului : peste tot se sapa, pentru ca vom fi racordati la incalzirea orasului. Pina acum aveam centrala imobilului, dar din motive ecologice si pentru ca o sa coste mai putin, se renunta la ea.  Energia noii centrale va proveni in proportie 60% din lemn. De fapt nu e chiar centrala orasului: reteaua se intinde pe 11 km, in 3 orase, si va reduce anual cu emisia de CO² fata de sistemul actual de incalzire cu aproape 7 mii de tone.

Mi-am adus aminte de centralele termice din Romania, pe care aproape toti care stau la bloc si le-au montat. La Cluj,  suntem singurii de pe scara care nu avem asa ceva. Auzisem o emisiune la radio , in Romania, cum ca centralele nu sunt o idee asa de buna precum pare, pentru ca nu-si amortizeaza pretul , din cauza ca trebuie schimbate mai repede decit s-ar banui. Nu ma pricep, dar vad ca instalarea de centrale individuale a fost si continua ca o adevarata moda .  Pe cind observ ca aici se trece de la structuri mici la structuri mai mari.

Tot asa o moda mi se pare ca e si cea cu izolarea blocurilor. Vara asta admiram blocul vecin, proaspat izolat si vopsit, ceea ce-l face foarte aratos. Al nostru e asa cum e din constructie, cred ca are virsta mea, iar majoritatea vecinilor incearca sa-i convinga pe cei citiva recalcitranti care blocheaza planurile de izolare, sa-si schimbe parerea. Ca-i frumos si nici nu-i scump, ca primaria ne da bani.  Aveam si eu un dinte contra vecinilor care blocau meretele planuri. Pina am vorbit cu un arhitect care ne-a prezentat lucrurile putin altfel: sa izolezi un bloc e ca si cind l-ai inveli in plastic, adica nu mai respira. Iar placile care se folosesc sunt cancerigene. Si caramida din care e facut blocul e cel mai sanatos material . Mi-am adus atunci aminte ca si in iernile cele mai friguroase, la noi in apartament era cald si bine. Am studiat putin si pe internet sa vad care-i treaba cu placile: sunt facute din poliisocianurat, iar cuvintul « cianura » mi-a dat fiori, chiar daca respectivele placi sunt considerate inerte din punct de vedere chimic. Ma gindesc ce se va intimpla cu ele peste ani, cit vor polua cind vor trebui eliminate. Si ma intreb cit dureaza frumosul aspect al blocurilor nou izolate. Deci am intrat si noi in tabara adversa si ma bucur ca am avut vecini recalcitranti.

Astea sunt ideile mele de luni dimineata. Dar, ca sa va spun drept, mi-as fi dorit o mica centrala, sau macar un radiator. Ca la noi ,de doua saptamini , toamna si-a intrat in drepturi si nu-i usor sa stai in casa la doar 17°.  Oi fi eu optimista si astept sa revina  vara, dar mi-e teama ca n-o sa se mai intimple decit la anul 🙂

 

 

Culese de prin Romania, din vacanta, tot din ciclul « Romania nu-i ca Franta »

Dupa cum va spuneam, in fiecare vara noi mergem in Romania. Incercam sa vizitam cite putin din ea.  Partile pozitive sunt mult mai multe decit cele negative, ca altfel n-am veni. Dar scriu despre cele negative, ca despre cele bune n-ar fi asa amuzant . Si poate o fac pentru toti anii in care am trait situatii din astea, dar n-aveam blog, asa ca taceam si inghiteam.

I-am promis fetei ca o duc la biblioteca. E o cladire mare , construita nu demult,  deschisa de dimineata pina seara, in zilele lucratoare.  Personalul: foarte  amabil.  Ma interesez  de inscrierea, valabila 5 ani : nu se poate, ca n-avem buletin, dar doamna de la inscrieri ma asigura ca daca facem rost de buletinul unei bunici, se rezolva. Oricum, e prea tirziu pentu anul asta,  lasam pentru la anul. Asa ca ne asezam la o masuta in sala pentru copii, fata cauta carti si apoi incepe sa citeasca dintr-una, eu nu prea am ce face, ma uit in jur. Pe usa e afisat programul pentru vacanta, imi pare rau ca n-am venit si in alte zile,  pare interesant, desi ora animatiilor nu-i prea practica : 13.  Dar ne nimerim fix inainte de animatia Lego ce are loc vinerea. In sala, doar vreo 5-6 copii de cam 12-13 ani , toti se joaca la calculatoare. La ora 13 apare doamna bibliotecara cu 2 cutiute (mie mi s-au parut ridicol de mici) cu piese Lego. Cum ei nu s-ar da dusi de la jocuri, le stinge calculatoarele si ii invita sa se aseze la masute. Copiii nu par interesati, dar e ori Lego, ori citesc. Nimeni nu vrea carti, asa ca se pun plictisiti la 2 masute, doamna imprastie pe fiecare masuta continutul unei cutii, apoi pleaca. Niste fetite se apuca, plictisite, sa construiasca ceva. 2 baieti incep sa arunce unul in altul cu piese. Apare doamna sa faca ordine, mai le face si citeva poze copiilor, apoi pleaca si isi vede de treaba la calculator. Mai departe nu stiu, ca am plecat.

Intentia e buna, dar implementarea lasa de dorit.

xxx

Pensiune unde am rezervat, in Apuseni. Nu ne-am documentat din timp ce sa facem in zona, asa ca seara cautam prin sala de la receptie ceva documentatie. Obisnuiti ca la orice hotel sau pensiune gasim informatii foarte utile despre activitatile si locurile de vizitat. Gasim o droaie de reclame la saltele bio , niste informatii despre alte zone din Romania si o brosura despre Tirgoviste. A doua zi il intrebam pe proprietar ce trasee am putea face pe jos. Ne spune ca la pensiune vin oameni din toata tara, deci informatiile despre Tirgoviste le sunt, poate, utile. Despre zona n-are informatii, ca nimeni nu-i interesat .  Dupa ce termina de vorbit cu noi, un alt grup de turisti il intreaba pe unde s-ar putea plimba fara sa ia masina si ce le-ar recomanda sa vada. Dar nimeni nu-i interesat de asta, nu-i asa?

xxx

Dar nu-i nimic, exista Oficiu de Turism, nu departe, frumos si nou, construit din fonduri europene.  Nu stiu daca v-am spus, dar noi pe unde mergem sa vizitam, ne ducem ata la Oficiul de Turism , de unde primim harta si tot felul de informatii pretioase legate de zona si de activitatile aferente.  Ghinion, Oficiul e inchis, ziua in amiaza mare, in timpul saptaminii… Nu-i bai, noi ne inversunam si ne ducem si in ziua urmatoare. De data asta e deschis.  Doar ca inauntru tot ce aminteste de turism e harta regiunii de pe perete, iar pe masa o multime de pliante cu un festival de jazz care avea sa aiba loc in Apuseni. Atit. Ce atitea pretentii pe capul nostru? Nu stiu ce faceau toata ziulica cei doi angajati , dintre care o doamna prea decoltata si prea fardata pentru slujba respectiva, dintr-un sat de munte romanesc.  In ziua dinainte cica statusera in celalalt sediu, de la Primarie. Nu stiu de ce au stat acolo, si nici n-au lasat vreun biletel pentru eventualii turisti. Ne-au spus care e drumul spre cascada pe care voiam sa o vedem.  Drumul e renovat de curind si noua ni s-a parut mai frumos decit Tranfagarasanul, chiar daca nu asa de spectaculos. E drumul de la Belis inspre Rachitele.

xxx

Tot la pensiune. Conditii de cazare impecabile, nimic de zis. Dar organizarea pentru luat masa … e altceva. Ora de servire a micului dejun incepe la 9. De ce asa de tirziu? Au incercat mai devreme, dar lumea nu venea sa manince.  Doar ca dimineata de pe la 8 jumate, turistii isi faceau de lucru pe linga sala de mese, in asteptarea micului dejun.

xxx

La granita, cind sa iesim ofiterul ne atrage atentia ca actul de identitate al fetei expira in chiar ziua respectiva. « Stim » spunem. Mai nou actele de identitate frantuzesti  sunt valabile 10 ani dupa data expirarii. Doar ca ramine la latitudinea fiecarei tari sa accepte sau nu asta . Pe internet scrie ca Ungaria accepta . Pentru Romania sunasem inainte de a pleca, ni s-a spus ca ei tin cont DOAR de ce scrie pe actul de identitate, daca scrie ca e expirat, E expirat.  Am planificat vacanta in asa fel incit sa nu depasim data expirarii. Ii explic vamesului , iar el imi raspunde binevoitor ca el cunoaste bine  directivele europene si , in consecinta, actul e valabil. La ce punct de frontiera om fi sunat noi de ne-au spus prostii? « Chiar aici » ii raspund. Concluzioneaza ca trebuia sa vorbim direct cu el 🙂