Despre protectia solara

Ca in fiecare inceput de vara, revistele se intrec care pe care in articole despre cum sa ne protejam de soare. Pe locul doi vin titlurile despre cum sa pierdem 2 -3 – 4 sau mai stiu eu cite kilograme inainte de a purta costumul de baie. De slabit nu vorbesc, mi se pare ca o cura facuta cu hei-rup-ul nu are cum sa aiba rezultate, decit poate pe perioada in care purtam acel costum de baie.

In schimb am studiat articole despre protectia solara.  Pentru asta am luat la citit cele doua reviste ale asociatiilor de consumatori. Pentru inceput ambele sunt de acord: cea mai buna protectie o constituie hainele. Cremele solare trebuie doar sa vina sa protejeze zonele neacoperite. Ca haine sunt mai eficiente cele de culoare inchisa. In urma testelor de laborator s-a vazut ca un tricou negru are un factor de protectie de 50, in timp ce unul alb de doar 15.

Asta se potriveste bine cu ceea ce facem noi in casa in materie de protectie solara. Folosim doar haine, umbra si evitam soarele in perioada cind arde mai tare. In teorie ar trebui stat la plaja doar atunci cind umbra e mai lunga decit inaltimea noastra, practic mai trisam putin la asta. Bagajul nostru de plaja e destul de consistent . Avem si o umbrela, dar cel mai practic mi se pare un cort UV luat pentru bebelusul ce era pe vremuri copilul nostru care are acum aproape 10 ani.  Pe atunci il foloseam la culcat si schimbat bebelusul .  Acum ne foloseste la citit , la mincat, la protejat de vintul care bate uneori tare, dar mai ales la depozitat toate bagajele in orele cind lipsim de pe plaja. Cortul ala isi face toti banii, si, ca pentru multe lucruril care sunt facute sa dureze,  firma care il vindea nu mai exista.

Ceea ce ma mira pe mine e ca in ciuda avertismentelor din ultimii ani, cind noi parasim plaja, altii mult mai numerosi, abia vin. Si cind noi ne intoarcem, altii tocmai pleaca.

La noi in casa nu se mai cumpara crema solara. Pina acum vreo 10 ani, cumparam si noi in fiecare vara, ca tot omul constiincios, cite o crema solara cu care ne cremuiam mai mult sau mai putin. Dar cind eram insarcinata cu bebelusul de care vorbeam, am inceput sa imi pun intrebari despre continutul cremei. Degeaba era bio, daca avea  nanoparticule.  Mi s-a parut mai simplu sa o prepar decit sa tot studiez continutul ei, asa ca am gasit o reteta pe internet, ca filtru am folosit oxid de zinc. Fac o paranteza: cremele solare pot sa foloseasca ca protectie anti-UV doua feluri de filtre:

• chimice, folosite in majoritatea produselor de protectie.  Moleculele se leaga de stratul superior al epidermei, creind astfel un filtru ce absoarbe razele UV in locul pielii. Atentie insa, ca sa fie eficace , astfel de produse trebuie aplicate cu minimum 30 minute inaintea expunerii la soare.
• minerale (de obicei dioxid de titan sau oxid de zinc): au actiune imediata, pentru ca sunt niste pudre inerte care reflecta razele solare. Problema lor e ca in ultimii ani mineralele sunt sub forma de nanoparticule.

Am preparat asadar un borcan cu crema solara, doar ca nu m-am gandit ca la caldura se va lichefia : mi-a curs ba in masina, ba in lucrurile de plaja, numai chef sa o folosesc nu mi-a dat.  Asa ca anul urmator n-am mai folosit deloc crema. Si sa vezi surpriza: nu ne-am ars. Am avut la mine un ulei de cinepa, care se pare ca e foarte bun ca regenerant al pielii dupa soare, dar n-am prea folosit nici asa ceva, desi de data asta am avut grija sa-l pun intr-o sticluta.

Cineva ar putea comenta ca o sa vad eu peste citiva ani, ca degeaba nu ne-am ars, dar UVA-urile astea cine stie ce o sa ne faca. Imi asum asta, eu una consider ca riscul de a-mi pune pe piele tot felul de compusi chimici e mai mare decit cel de dat de soare, ca doar viata s-a dezvoltat pe Pamint datorita Soarelui. Si ne putem proteja foarte simplu nestand la soare. In plus cind vad pojghita de grasime care pluteste la suprafata marii, ma gindesc la tonele si tonele de produse chimice care ajung in apele marilor si la bietii pesti, care stau in apa aia. Pina la urma tot la noi se intorc toate chimicalele , ca doar intra in circuitul trofic. Am citit un articol in care se spunea ca filtrele chimice reprezinta un pericol pentru recifele de corali, asa ca in unele rezerve maritime e interzisa folosirea cremelor cu astfel de filtre. Iar nanoparticulele reprezinta un important agent oxidant care agreseaza fitoplanctonul marin. Or aces fitoplancton sta la baza lantului alimentar marin. De unde apar dezastre ecologice . Oricum, nu numai apele marilor sunt poluate , ci si apele dulci: lacurile.

Cele doua reviste ale asociatiilor de consumatori au luat la purecat diverse creme. Insa rezultatele erau oarecum diferite, pentru ca un studiu s-a ocupat doar de creme cu SPF 30, zicind ca nu-i nevoie de mai mult, pentru ca un indice 30 blocheaza cam 97% din UVB ( care produc arsuri), in timp ce la un SPF 50 sunt blocate 98% din ele, deci diferenta e minima. Cealalta revista a studiat doar creme cu un SPF de 50.

Mai era subliniat faptul ca un indice de protectie e determinat in laborator, iar stratul de crema folosit  fiind consistent, nu corespunde cu SPF-ul real. O repartizare neuniforma duce la micsorarea protectiei cu pina la 4 ori asa ca un indice 50 poate deveni  12. daca cineva ar vrea sa faca plaja folosind crema ca la carte ca sa aiba o protectie pe masura, i-ar trebui jumate de tub de produs pe zi de plaja.

Modul de abordare a testelor era diferit : una din reviste punea accentul pe eficacitatea cremelor, cealalta pe nocivitatea pentru organism a produselor studiate. Astfel, era recomandata folosirea unui produs solar care sa NU contina:

• nanoparticule (toxice pentru om, toxice pentru mediu)
• octocrylene, benzophenone, homosalate (perturbatori endocrinieni)
• EDTA (poluant)

Va spuneam ca noi nu mai cumparam produse solare, exceptie a fost anul trecut, cind am fost obligati sa luam pentru tabara copilului. La vremea respectiva am cumparat produsul care aparea ca cel mai eficace si mai putin nociv. Anul asta am vazut ca apare la produse periculoase, din cauza celor 4 filtre chimice pe care le contine. Deci faptul ca am renuntat sa mai cumparam ne scuteste si de bataia de cap cu noi ce folosim.

A mai rezultat din cercetarile facute ca produsele solare speciale pentru copii nu-s cu nimic mai bune decit cele pentru adulti. Doar la pret (ca multe alte lucruri speciale pentru ei).

Una din reviste s-a ocupat si de protectia oferita de hainele speciale anti UV. Din pacate , desi eficacitatea era mare pentru produsele noi, ea scadea drastic dupa spalare si uzura. Nu m-as fi gindit sa cumpar asa ceva, imi sugereaza ceva neplacut pe piele. dar in nici un caz nu m-as fi gindit sa il iau la purtare nespalat. Deci din start i-ar scadea eficacitatea.

Si voi cum va aparati de soare? Creme, haine, umbrele? Uneori cind vad japoneze cu umbrele de soare , ma gindesc ca mi-ar place si mie sa folosesc o astfel de umbrela pe strada.

 

 

 

 

 

 

 

 

Perturbatori endocrinieni : ce sunt si cum sa limitam contactul cu ei

In Franta asociatiile de consumatori publica lunar doua reviste (poate mai multe, dar nu stiu eu). Le citesc de cite ori am ocazia. In numarul cel mai recent am citit un articol foarte interesant despre perturbatorii endocrinieni Ma gindesc ca mai sunt persoane care ar putea fi interesate, asa ca l-am rezumat si am mai adaugat citeva explicatii.

E considerat perturbator endocrinian (PE)  orice molecula sau agent chimic din afara organismului , care are proprietati asemanatoare hormonilor . Din mimetismul hormonal deriva presupusul rol pe care perturbatorii il au in producerea de anomalii fiziologice si mai cu seama ale aparatului reproducator.

PE perturba echilibrul hormonal al omului si in aceeasi masura al diverselor specii de animale domestice sau salbatice. Se crede ca ar avea efecte indezirabile asupra sanatatii, modificind numeroase functii cum ar fi : cresterea, dezvoltarea, comportamentul , producerea sau stocarea energiei, somnului, hemodinamica si circulatia singelui, functia sexuala si reproducatoare.

Sunt multe patologii in continua expansiune, a caror cauza  se presupune ca e expunerea la PE : cancer de sin la femei tinere, cancer testicular la tineri, malformatii genitale la baieti, tulburari de comportament la copii, obezitate si diabet.

In ciuda efectului tot mai bine studiat si dovedit al multor PE asupra sanatatii, interzicerea sau limitarea lor Uniunea Europeana avanseaza cu greu, din cauza lobbyng-ului industriei petro-chimice.

Inca din 1999, la nivel european s-a decis studierea mai serioasa a acestor PE si rolului lor in diverse patologii. S-a adoptat o « Strategie comuna in ceea ce priveste perturbatorii endocrinieni » cu masuri pe termen scurt, mediu si lung. Insa bugetul institutiilor europene nu permite angajarea unor experti independenti, asa ca expertii  sunt in general angajati ai industriilor. Care industrii frineaza pe cit pot adoptarea legilor. Ceea ce a facut ca la sfirsitul anului 2015 , Comisia Europeana sa fie condamnata de Tribunalul Uniunii Europene pentru nerespectarea obligatiilor relative la problema perturbatorilor endocrini.

Pina una alta s-a interzis folosirea in ambalajele alimentare a bisfenolului A. Doar ca bisfenolul e doar unul din zecile sau sutele de PE.

Cercetatorii au pus in evidenta proprietatile de perturbatori endocrinieni ale citorva familii de compusi chimici, cu care venim zilnic in contact prin alimentatie, poluarea atmosferica interioara sau exterioara sau prin patrunderea lor transcutanata. In absenta legilor care ii interzic, cel mai bine e sa ne ferim de ei.  Iata citeva reguli prin care puteti limita contactul cu perturbatorii endocrinieni.

 

In alimentatie

• Nu utilizati recipiente din policarbonat. Contin bisfenol A. Uneori , dar nu obligatoriu, poarta sigla PC sau cifra 7 intr-un triunghi. Acum vinzarea lor e interzisa, daca le aveti, nu le folositi.
• Nu incalziti alimente in vase de plastic. Iar pentru incalzit apa folositi o cratita de inox , nu o cana electrica din plastic. Preferati recipientele (inclusiv biberoane) de sticla.
• Nu abuzati de produse tip fast-food, din cauza ambalajelor (cutie pt pizza, cornet de cartofi pai, etc) care pot sa contina PE. Era un articol in revista care arata ca s-a descoperit o contaminare mare cu PE a ambalajelor tip fastfood. Si nu era vorba de carton plastificat.
• Limitati consumul de alimente transformate. Pentru ca pot fi contaminate cu PE in timpul productiei  sau ambalarii. Limitati consumul de guma cu BHA (E320) sau BHT (E321). BHA si BHT doi perturbatori endocrinieni, folositi mult si in industria cosmetica, pentru colorarea rujurilor, de exemplu.
• Privilegiati fructele, legumele, cerealele bio. In acest fel diminuati expunerea la pesticide. Indepartati coaja vegetalelor care nu sunt bio.
• Daca locuiti intr-un loc unde apa e contaminata cu pesticide, preferati apa din comert. Pentru Franta exista o harta interactiva a apei potabile aici

 

Aerul interior si exterior 

• Nu fumati si evitati locurile unde se fumeaza
• Eliminati orice produs care pretinde ca parfumeaza sau dezinfecteaza atmosfera : preferati aerisirea.
• Aspirati si spalati pe jos regulat. Analizind compozitia prafului din pungile de aspiratoare, s-a pus in evidenta o mare cantitate de PE.
• Vopsiti si mobilati camerele noi-nascutilor cu mult inainte de venirea bebelusului.
• Luptati contra mustelor cu mijloace mecanice, nu cu insecticide.
• Purtati manusi cind folositi produse biocide (deparazitarea animalelor, tratamentul lemnului) indepartati copiii din zona, aerisiti bine sau lucrati in aer liber daca se poate.
• Nu folositi pesticide in gradina, exista multe produse naturale cu care le puteti inlocui.

 

Sanatate si cosmetica

• Femeile insarcinate trebue sa evite pe cit posibil medicamentele contra durerii (paracetamol, aspirina, ibuprofen). In orice caz nu consumati ibuprofen in primul trimestru de sarcina. Uitati un link care explica de ce antiinflamatoarele ar trebui interzise complet pe toata durata sarcinii.
• Evitati produsele cosmetice care contin PE. Mai ales cele care ramin pe piele. Pentru bebelusi nu folositi parfum, iar apa cu sapunul sunt de privilegiat servetelelor umede.
• Pentru tratamentul anti-pediculoza nu folositi produse neurotoxice
• Folositi sterilet, nu anticonceptionale.
• Nu cumparati haine antibacteriene. Contin de cele mai multe ori triclosan, un PE.
• Despre cosmetice si perturbatorii pe care ar putea sa-i contina am scris mai multe aici

 

Mie mi s-a parut un articol foarte interesant, iar regulile sunt simple si usor de aplicat. Trebuie sa recunosc ca nu m-as fi gindit ca praful din casa e plin de perturbatori.

Din cunostintele mai vechi pe care le am, stiu ca apele sunt foarte poluate, in mare parte din cauza urinei prin care se elimina urmele de anticonceptionale, antibiotice sau chimioterapice. La niste cursuri de igiena apei am aflat cu stupoare ca pestii din Sena sunt in mare parte hermafroditi. Apoi sa nu vorbim de apa din diverse regiuni agricole, plina de nitriti.

In general aplic regulile astea … poate ar trebui totusi sa spal mai des pe jos 🙂

 

PS: daca cumva fac greseli de ortografie sau gramatica, m-as bucura sa ma corectati, uneori folosesc fara sa vreau termeni gen « furculision ».

Later edit: intr-o emisiune despre perturbatori endocrinieni am mai aflat cite ceva:

Nu folositi ecran solar, ci haine cu mineci lungi care sa acopere corpul

Nu beti niciodata cafea din pahare de plastic. Plastic+fierbinte e extrem de periculos

Si in general , cum bine spunea cercetatoarea din emisune , limitati consumul de chimicale, nu uitati ca, fara sa vrem sa traim ca pe vremea bunicilor noastre, multe produse existente la ora actuala pe piata sunt pur si simplu inutile. Industria se straduieste sa vinda, dar noi, consumatorii alegem ce cumparam.

« Mic ghid de supravietuire in magazin »: epilogul cartii « Sunteti nebuni sa inghititi asta »

Ma grabesc sa rezum episodul cartii lui Christophe Brusset, nu de alta dar trebuie sa duc cartea inapoi la biblioteca.

Sa fim bine intelesi : unicul lucru care-i intereseaza pe cei din industria agroalimentara sau a marilor lanturi de magazine sunt banii clientului. Nicidecum bunastarea sau sanatatea lui . Deci fiti vigilenti si mai ales exigenti.

Si tineti minte ca voi, consumatorii aveti puterea de a alege. Voi, cei care din rafturile magazinelor alegeti sa cumparati sau nu un produs. Serviti-va de puterea pe care o aveti ca sa schimbati lucrurile.

Acum, dupa ce aveti toate informatiile despre capcanele industriei si ale supermarket-urilor, haideti sa vedem cum sa evitati sa mai fiti pacaliti.

Idealul –  si singura solutie cu adevarat radicala – ar fi sa renuntati la orice produs industrial si sa va multumiti cu produse brute, netransformate. Dar este o solutie greu de pus in practica in epoca noastra.

Trebuie sa recunoastem ca produsele industriale , conservele si produsele congelate sunt practice. Asa ca trebuie sa deveniti experti in a alege doar ce-i bun si sa lasati pe raft restul.

1.       Fiti atenti la originea produsului

Privilegiati in ordine: produsele locale, regionale si nationale, apoi cele care provin din tari cu o « cultura etica » si una a « igienei si calitatii » . Sistemul de norme si controale europene, asa imperfect cum e el, e cel mai strict si eficace din lume.  Nu de putine ori, noile norme, interzicerea unor molecule periculoase, sau orice ameliorare sanitara sunt implementate intii in Europa, iar de aici se generalizaeza incet, in intreaga lume.

Fugiti de produsele alimentare chinezesti, si intr-o oarecare masura de cele indiene, turcesti sau cu alte origini exotice. Chiar daca uneori se gasesc si printre ele produse de calitate, cresc sansele de a gasi unele contrafacute. Cel mai bun exemplu in sensul asta il constituie numerosii consumatori chinezi care incearca cum pot sa puna mina pe produse importate din Australia, Europa sau Statele Unite. Si-au pierdut de tot increderea in produsele lor, in urma prea numeroaselor sacandaluri alimentare .

Militati pentru o mai buna informare asupra tarii de origine. Vi se pare normal o indicatia geografica « din afara UE » ? Ce tara, ce continent ? Daca originea ar fi una valorizanta , ar fi indicata cu mindrie pe eticheta, vezi la sosul Tabasco « made in USA » imprimat in centrul etichetei.

2.       Evitati produsele cele mai ieftine

Din pacate calitatea are un pret. In general produsele cu pretul cel mai mic nu au un raport calitate/pret bun , in plus printre ele se afla de obicei cele mai multe produse contrafacute. Mai bine cumparati mai putin, dar mai bine.

Feriti-va de produsele prea ieftine ca sa fie cinsitite, de « superpromotii », sau de date limite de consum scurte. De ce un vinzator ar ieftini un produs de calitate ?

Poate multi nu au destui bani , dar majoritatea noastra putem face un efort sa platim la pretul real un produs bun.

3.       Privilegiati mercile cunoscute

Pentru acelasi produs aveti in general de ales intre : unul foarte ieftin, altul de marca de distribuitor si al treilea, a unei marci cunoscute.

Cel mai ieftin apartine in general marcii magazinului , dar e comercializat sub un alt nume, pentru a evita asocierea dintre imaginea lui cu a produselor de calitate proasta. In general consumatorii cumpara produsul imediat superior, MDD, deci marca magazinului.

Insa produsele de marca sunt in general de o calitate mai buna, pentru ca cele de distribuitor sunt copii ale celor de marca. Pentru a mentine pretul mic, ingredientele sunt inferioare, cantitatile mai mici, procesul de fabricatie mai slab pus la punct, aditivii mai numerosi….

4.       Evitati pulberile si pireurile

E usor sa ascunzi imperfectiunile unui produs transformindu-l. Mirodenii de calitate proasta sau cu impuritati sunt macinate, legumele mucegaite sunt transformate in pireuri, caii intregi in carne tocata de vita…

Cumparati deci produse intregi, ale caror defecte se vad. Alegeti piperul boabe .

Cind aveti de unde alege, privilegiati ce e intreg, apoi ce e decupat in bucati. Pulberea sau pireul alegeti-le doar in ultima instanta.

Evitati produsele pane, cum ar fi bastonasele de tocatura de peste pane sau nuggets din pateu de carne. Contin multa grasime, n-aduc nici un beneficiu, si spre deosebire de o bucata de peste sau una de carne, nu stititi niciodata ce ascund.

5.       Cititi cu atentie lista de ingrediente

Evitati cu grija produsele recunoscute ca nocive pentru sanatate :

•         uleiurile hidrogenate . Contin acizi grasi trans, foarte nocivi .
•        colorantii chimici : familia de aditivi E100
•        conservantii chimici : familia E200
•       aluminiul sub toate formele lui. E neurotoxic, dar se foloseste ca si colorant ( E173) sau ca si agent de ingrosare ( E520 pina la E523).

Incercati sa evitati produsele care nu va aduc nimic, dar sunt daunatoare pe termen lung 

• glutamatul monosodic si derivatii  de la E620 la E6
• edulcorantii ca aspartamul sau ciclamatul (E951 si 952 )

Preferati, daca se poate, extractele naturale moleculelor artificiale. Dar evitati « substantele identic naturale  » . Pentru ca produsele de sinteza nu sunt la fel cu cele naturale. Chiar daca formulele chimice sunt identice, exista diferente de forma in spatiu ( izomeri) , de puritate si de asimilare a lor de catre organism.

In rezumat : privilegiati produsele cu un maximum de ingrediente naturale, compozitie simpla, minimum de aditivi.

6.       Verificati ambalajul

Focalizati-va pe continut, nu pe ambalaj. Nu va lasati atrasi de culoarea frumoasa, poza apetisanta, nume atragator.

Nu cumparati produse in ambalaje reciclate pline de uleiuri minerale cancerigene. Or fi bune pentru mediu, dar nu pentru sanatatea voastra.

Evitati ambalajele de plastic « oxo-bio » sau « oxo-bio-degradabile ». Nu sunt cu adevarat degradabile, ci doar se descompun in microparticule pe baza de polimeri sintetici foarte poluanti.

Nu cumparati ambalaje care au un aspect ecologic, fara sa fie cu adevarat asa, de exemplu carton lipit pe un film plastic. Ambalajele compuse nu sunt nici reciclabile nici compostabile.

Privilegiati conservele in recipiente de sticla celor din alte materiale. In primul rind sticla lasa sa se vada continutul. In al doilea interiorul cutiilor metalice (inclusiv al bauturilor la doza)  e captusit cu un plastic ce contine bisfenol, un perturbator endocrin. E interzis acum in Franta, dar nu si in alte tari.

7.        Controlati datele limita de consum

Nu exista produse alimentare (exceptind vinul) care se imbunatatesc cu timpul. Vitaminele, glucidele, proteinele si alte molecule benefice se degradeaza in timp. La fel si ambalajele. De unde si datele limita.

Nu cumparati produse cu date apropiate de cea limita. Nu va lasati manipulati si culpabilizati de cei care afirma ca un produs e bun si dupa data limita de consum. Daca industria produce prea mult si supermarket-urile stocheaza  ,ca sa faca economii, nu-i treaba consumatorului. Prioritatea lui trebuie sa fie sanatatea si produsele consumate cit mai proaspete posibil.

Bineinteles, ca sa evitati risipa nu cumparati prea mult dintr-o data, nu faceti provizii.

8.        Fiti circumspecti cu diversele mentiuni si certificari

Produse certificate bio, Max havelaar, produsul anului, calitate garantata….Si cite si mai cite, in fiecare an apar nume noi.

Pentru evitarea unor cantitati mari de pesticide sau OGM-uri, certificarea oficiala bio « AB » pentru agricultura biologica  e cea mai buna garantie.

Atentie la mentiunea « echitabila », copie a unor certificari cunoscute (Max havelaar), folosita de multinationale ca argument marketing.

« promotie » sau « ales cel mai bun produs al anului » …au criterii vagi, orientate marketing.

9.      Verificati eticheta

Stiati ca ONG-ul  american Oceana  a facut o ancheta in 2013 si a descoperit ca in Statele Unite 30% din etichetele in ceea ce priveste pestii si alte produse oceanice sunt false ? File de peste ieftin de cultura cum ar fi pangasius sau tilapia e de multe ori vindut sub numele de file de pesti scumpi cum ar fi codul. Asta confirma deci ceea ce gindeste toata lumea cum ca in Statele Unite s-ar minca prost.

Dar nici in Franta nu-i mai bine. Conform Directie Fraudelor, 20% din produsele de mare sunt etichetate fals.

De prea multe ori pestii « salbatici » se dovedesc crescuti intr-o ferma marina uriasa, indopati cu mincare granulata si cu antibiotice.

Cit ton albacor se metamorfozeaza anual in scumpul si rarul ton rosu, printr-o simpla magie a unei etichete ? Citi pesti proaspat iesiti din cusca de crestere sunt botezati « pescuiti »? Si cite pectinide din Chile sunt vindute sub numele de coquilles St jacques cu origine bretona ? (Saint Jacques  e doar specia Pecten maximus).

Nu va incredeti in nimeni si deschideti ochii bine, informati-va si invatati cite ceva despre ce mincati : asa o sa fie mult mai greu sa fiti pacaliti.

10.     Faceti-va prieten cu dusmanul

Arma absoluta a marketingului sunteti VOI. Da, voi, clientii. Cei care nu faceti efortul de a va informa, care nu va indignati, care privilegiati pretul, estetica sau partea practica. Voi, consumatorii, aveti partea voastra de responsabilitate in acest dezastru.

E usor sa te lasi dus de nas de discursurile marcilor agroalimentare, sa nu-ti schimbi obiceiurile si sa cumperi cu ochii inchisi. Cel mai mare dusman nu e marketingul care va minte, nici producatorul de marfa de proasta calitate, nici hipermarket-urile care le distribuie. Cel mai mare dusman al vostru sunteti chiar voi.

Amintiti-va de cuvintele lui Hippocrate sau ale lui Linus Pauling : hrana sa va fie medicament, nu otrava.

 

Trebuie sa recunosc ca faptul ca am recitind cartea, mi-am reamintit unele lucruri. Nu am obiceiul sa cumpar produse gata preparate , exceptie sunt cerealele pe care copiii ma roaga sa le cumpar, dar si acolo am trecut pe cornflakes simpli, fara zahar sau ulei. Dar acum sunt foarte atenta la originea produselor, asa am renuntat sa cumpar unele lucruri cu origine « non-UE ». Am observat ca untul bio de la supermarket e mai ieftin, dar laptele din care e facut nu provine din Franta, ci din UE. Am mai observat ca produsele bio au indicate mai mult sau mai putin originea, insa putine din cele care nu sunt bio nu spun nimic despre ea.

Am mai observat ca intr-adevar produsele vrac de la Cora sunt mai ieftine decit cele de marca, dar originea lor e de obicei non-UE, iar compozitia e inferioara produselor de marca (pentru corn flakes apareau atit zahar cit si ulei in compozitie).

 

 

 

 

 

 

 

 

Continuare ( 4 ) la « Sunteti nebuni sa inghititi asta »

Dupa ce am rezumat aici, aici si aici cartea lui Cristophe Brusset, ma apropriu de finalul ei. Impartirea am facut-o eu, in functie de timpul pe care l-am avut la dispozitie sa scriiu, altfel cartea are multe capitole relativ scurte.

 

Cum se fabrica un gem de capsuni fara … capsuni

Se face rost de achene de la capsuni (bobitele acelea maro de la suprafata) ramase dupa fabricarea sucurilor plus un concentrat de fructe rosii si de fructe de soc (mult mai ieftine decit capsunile). Reteta : sirop de fructoza si glucoza, apa, sirop concentrat de fructe rosii (pentru culoare), achene de capsuni (pentru nota de autenticitate). E acel gem care se gaseste in portii individuale de plastic.

Si pentru ca vorbeam de fructoza si glucoza, o mica paranteza  : siropul de glucoza sau fructoza se gaseste in diverse produse cum ar fi bauturile carbogazoase, ketchup, inghetata, maioneza, mezeluri, gemuri, produse de patiserie sau de panificatie, supe si mincaruri gata preparate, bomboane….

Fructoza se gaseste in mod natural in fructele coapte. Insa cea industriala este obtinuta aproape in totalitate din porumb si griu. Prima etapa e extragerea amidonului. Amidonul e un lant lung de molecule simple,  glucoza. Hidroliza inseamna ruperea lantului. Se face cu ajutorul enzimelor produse de organisme modificate genetic, adica OGM-urile. Ultima etapa, transformarea glucozei in fructoza, se face tot cu ajutorul enzimelor produse de catre OGM-uri.

Siropul de fructoza prezinta multe avantaje pentru industrie:

• E ieftin, mult mai ieftin decit zaharul. Are si o putere de indulcire mai mare : 60g fructoza inlocuiesc 60g zahar
• Amelioreaza stabilitatea produselor in care se foloseste si da o culoare apetisanta preparatelor de patiserie .
• Dar principala lui «  calitate » rezida in faptul ca in organism favorizeaza producerea de grelina, un hormon care stimuleaza apetitul. Consumatorul care ingereaza fructoza, va dori si mai multa. Adica cine consuma, nu se va putea opri… un fenomen similar adictiei la tigari.

Pentru consumator, consumul de fructoza aduce doar inconveniente : modificari ale metabolismului si risc crescut de diabet de tip 2, boala care in ultimii ani a luat un caracter epidemic. Astazi un adult din 10 are diabet de tip 2.

In Statele Unite, 75% din alimente contin zaharuri adaugate si consumul mediu de fructoza pe cap de locuitor atinge 83,1g pe zi. Acolo, mai mult de un adult din 3 este rezistent la insulina, semn de prediabet, care va evolua in timp spre diabet.

Insa consumul de fructoza in stare naturala, din fructe, nu provoaca nici o problema. Pentru ca fructele contin o cantitate mult mai mica de fructoza, si pe linga asta mai contin apa, fibre, antioxidanti si alti compusi benefici pentru sanatate, care lipsesc cu desavirsire din hrana industriala.

 

Despre supermarket-uri

Cele cinci lanturi principale de supermarket –uri frantuzesti au pus stapinire pe toata lumea : din China pina in Africa de Sud, trecind prin Africa. Reusita lor financiara se datoreaza falimentarii intreprinderilor mici si medii si saracirii consumatorilor. Da, da ! A consumatorilor.

Raportul de forte e asa de dezechilibrat, incit intreprinderile mici si mijlocii n-au nici un cuvint de spus in fata mastodontilor marilor grupuri de distributie.

In ziua de azi, in Franta nu mai exista practic magazine alimentare, macelari sau brutari independenti. Intreprinderile agroalimentare sunt obligate sa vinda lanturilor de hipermarket-uri. Si pentru asta li se impune sa plateasca taxe publicitare sau prestatii fictive. Odata produsul lor ajuns in rafturi, alti bani : pentru un loc bun pe raft, pentru « operatii promotionale », toate taxele astea reprezinta o mare parte din pretul produsului. Nimeni nu interzice unui supermarket sa factureze furnizorului « prestatii » sau penalizari abuzive. Si supermarketurile nu se jeneaza sa le ceara.

Dar nu-i problema consumatorului, nu-i asa ?? Aici gresiti, pentru ca in nici un caz cumparatorul nu are de cistigat. Producatorul e obligat sa integreze in pretul de vinzare toate taxele pe care e obligat sa le plateasca, si , ca sa ramina competitiv, trebuie sa scada preturile, deci, in final, calitatea produselor. Marile magazine cresc cu buna stiinta preturile facindu-i pe clienti sa creada ca se lupta pentru cauza lor contra « producatorilor celor rai ». Dar aflati ca in ziua de azi, marjele magazinelor pot ajunge pina la 60% din pretul final platit de client, media fiind in jur de 35%.

Astfel, cind un consumator plateste ceva care costa 10 euro, producatorul incaseaza 6.50 si distributorul 3.50. Cind pretul creste, doua treimi intra in buzunarul distribuitorului, 10% sunt pentru producator, si un sfert revine consumatorului sub forma de tichete, bonuri de reducere, etc. Se vede de aici cine e mai interesat sa scumpeasca preturile.

Un cuvint despre bonuri, reduceri, tichete. Sunt noua gaselnita a supermarket-urilor pentru a fraieri cumparatorul. Ele sunt deja finantate si integrate din start in pretul de vinzare.

Inca ceva bine de stiut : pentru unele produse exista doua game identice, dar cu nume de marci diferite si … 40% diferenta la pretul de vinzare. Stiti de ce ?

Pentru ca una din game integreaza toate taxele pomenite anterior si e vinduta scump supermarket-urilor , cealalta va fi vinduta la pretul pietei catre magazinele de hard-discount, care nu impun taxe ascunse. De ce doua game ? Pentru ca in Franta legea nu permite sa vinzi acelasi produs cu un pret care variaza in functie de cui il vinzi. Deci un producator care vrea sa vinda in acelasi timp si supermarket-urilor clasice si celor care practica hard-discount-ul e obligat sa creeze doua game diferite, schimbind numele sau gramajele produselor, ca sa aiba astfel doua produse (artificial) diferite.

Cind nu te numesti Nestlé, Danone sau Coca Cola, e extrem de greu sa obtii dreptul de a-ti expune produsele in rafturile supermarket-urilor. Locurile sunt scumpe si rezervate firmelor cunoscute sau marcilor MDD (marci de distribuitor : acelea ce poarta numele magazinului sau o marca inventata si specifica magazinului). MDD-urile fac o concurenta neloiala produselor care au marca fabricantilor. Ele sunt favorizate de magazine in ceea ce priveste vizibilitatea , iar preturile lor sunt aranjate in asa fel incit sa para mai ieftine decit echivalentul marcilor cunoscute.

Ca sa supravietuiasca, micile intreprinderi agroalimentare, n-au de ales decit sa faca « MDD », adica sa fabrice produse sub numele marcilor supermarket-urilor, fara sa aiba posibilitatea de a-si promova propria marca. Supermarket-ul cere intreprinderii sa copieze marcile cunoscute (Nutella, Coca Cola, Lipton, Danone…) .Specificatiile produsului MDD sunt copiate dupa cele ale originalului. Pentru ambalaje e simplu : se copiaza, adica acelasi format, culoare, ilustratie, caractere… Totul este identic, mai putin continutul..

Pentru ca MDD copiaza mai ales ce se vede. In general rezultatul nu e la inaltime. Produsul trebuie sa semene cu cel copiat, dar sa fie mai ieftin. Micii producatori din industria agroalimentara nu-si permit sa investeasca in cercetare sau productie. Ceea ce ii obliga sa faca compromisuri in ceea ce priveste calitatea ingredientelor si sa foloseasca intens aditivii,  rezultatul fiind o calitate mediocra. In industrie, calitatea are un pret, iar in ultimii ani calitatea scade constant, in timp ce preturile cresc. Ia uitati cum se intimpla in realitate :

Lantul de supermarket cere o copie de Nutella. Doar ca Nutella contine 13% alune, care sunt scumpe. Fabricantul face atunci o copie cu 10% alune, mai putin cacao, mai putin lapte praf, dar mai mult zahar. Nu-i chiar asa buna ca originalul, dar e mai ieftina. Peste citeva luni cind pretul trebuie sa scada si mai tare, reteta e modificata si alunele scad la 5% , cum gustul de alune e aproape insesizabil, se adauga aroma artificiala de alune. Mai ieftin, gust, culoare si textura asemanatoare cu cele originale…ce spuneti, vi se pare ca au aceeasi calitate ?

Daca va imaginati ca produsele MDD , dintre care unele nici nu mentioneaza marca magazinului, ca acestea sa nu-si devalorizeze imaginea, sunt echivalente cu produsele de marca…sunteti liberi sa credeti. Insa in general diferenta de pret reflecta o diferenta de calitate.

 

Vinovati, dar nu si responsabili

Intreprinderile fac din calitate o fatada. Fac discursuri, subliniaza angajamentele etice, certificarile procedurile…Toate astea umplu zeci de dosare, rafturi intregi… Toate e-mailurile sunt pastrate cu grija, ca sa ramina ceva scris in caz de…

Dar astea nu reprezinta decit virful iceberg-ului, partea prezentabila, alibiul seriozitatii si responsabilitatii. Pentru ca n-o sa gasiti nici o urma scrisa despre indoielile cu privire la calitatea mirodeniilor, a mierii sau a carnii. Subiectele « sensibile » se discuta doar oral : in cadrul reuniunilor in comitet restrins sau prin telefon. Nici o urma, nici o dovada.

Ati crede ca toate astea sunt imposibile, ca auditorii care elibereaza certificatele de calitate nu pot trece pe linga nereguli . De ce n-ar fi posibil daca auditorii studiaza doar actele ? Dati-le un document : adevarat sau nu, nu conteaza, oricum n-au nici timpul si nici mijloacele sa-l verifice.

Se mai intimpla totusi uneori, ca atunci cind minciuna e prea groasa , sa existe riscul de a fi prins. Dar in general lucrurile se intimpla mai mult sau mai putin astfel :

• Seful de productie : Nu, nici vorba, nu pot sa fac maioneza cu ulei de soia OGM. Clientul are specificatii « Nu OGM »
• Responsabilul cu aprovizionarea : furnizorul n-are in stoc ulei ne-OGM. Deci clientul ori asteapta , ori schimba pentru ulei de rapita ne-OGM, dar e mai scump.
• Seful de productie: nu imi iau responsabilitatea sa fac maioneza cu ulei OGM, trebuie vorbit cu directorul
• Directiunea : puteti folosi uleiul fara griji, e pentru o firma de catering : maioneza va fi consumata rapid. Nimeni n-o sa observe , iar in caz contrar spunem ca e o greseala si gata.
• Seful de productie : in cazul asta imi trebuie ceva scris
• Directiunea : Domnule responsabil calitate, ce mai faceti, cum o duceti ? Felicitari pentru rezultatul ultimului audit ! Si bineinteles, aveti acordul pentru seminarul de pe Coasta de Azur…profitati, luati-va citeva zile de concediu, vi le ofer. Ah, si ati putea sa-mi eliberati un document pentru lotul de ulei de soia ? E tot ce avem in stoc si clientul e grabit. E pentru binele intreprinderii, ma bazez pe dumneavoastra
• Responsabilul calitate : bineinteles, fac acum documentul!

Ati inteles ca daca se iveste vreo problema, toata lumea uita ce s-a discutat, ramine doar acordul scris al responsabilului calitate , care e unicul responsabil. Daca ajunge la tribunal, va ajunge singur.

 

A mai ramas epilogul cartii, o sa-l public in zilele urmatoare

Sunteti nebuni sa inghititi asta…continuare (3)

Continui cu rezumatul cartii lui Christophe Brusset, dupa prima parte aici, a doua aici

Cind produsele de import vin din tari unde igiena lasa de dorit…

Autorul povesteste despre cum firma lui a importat 100 tone de ardei iute uscat. Fiind stocat in condintii proaste in tara de origine ( India), in afara citorva cadavre uscate de soareci si sobolani, mai continea fecale de rozatoare si peri de la ele. Ca sa nu arunce stocul, firma a ventilat si strecurat totul : de par au scapat, de fecale nu. Asa ca le-a venit ideea « salvatoare » : fecalele sunt « corpuri straine » , pe care legea le accepta in limita a 0.5% . Au supus lotul unui tratament termic, ca sa elimine eventualii germeni , si apoi l-au macinat cit mai fin posibil. Apoi l-au « diluat » cu un produs de calitate si in timp de un an au reusit sa se scape de intreaga cantitate.

Ginditi-va bine cind cumparati boia sau alte mirodenii macinate !

 

 

« Miere » din China

Si in China albinele mor, ba chiar situatia e mai grava decit in alte parti , din cauza poluarii masive si a pesticidelor folosite din greu. In provincia Sichuan, de exemplu, taranii sunt obligati sa faca munca albinelor si sa polenizeze artificial merii.

Atunci cum e posibil ca tara asta sa fie cel mai mare producator si exportator de miere, cu mai bine de 300 000 de tone anual ? Simplu: pentru ca mierea e extrem de usor de falsificat.

La inceput, chinezii au diluat mierea cu apa. Mierea fiind un antibiotic natural, poate contine pina la 18% apa fara a se altera.

Unii au exagerat cu apa si mierea a inceput sa fermenteze. Solutia a fost adaugarea unei doze bune de antibiotice de sinteza. Bun pentru stabilitatea produsului, bun pentru gitul clientului 🙂 Rezultat : mierea chinezeasca, plina de antibiotice , a fost interzisa in Franta in 2002.

Dar nu pentru multa vreme : din 2004 importul s-a reluat si odata cu el a demarat a doua faza a glorioasei epopei a mierii chinezesti.

Mierea e alcatuita din zaharuri : fructoza (40% ) si glucoza ( 30% ). Chinezii au inceput sa adauge discret zaharuri industriale.   Au inceput cu cel mai ieftin : siropul de glucoza lichid, obtinut din porumb sau griu. Doar ca o cantitate prea mare de glucoza duce la cristalizarea rapida a mierii…asta i-a dat de gol . Au adaugat atunci si fructoza de cereale, ca sa respecte proportia naturala, asa ca frauda a devenit mai greu de identificat. Din pacate ,in goana dupa profit, au marit si mai mult dozele de zaharuri adaugate si atunci francezii au inceput sa studieze si prezenta de polen. Uneori polenul lipsea, « mierea » era de fapt un amestec artificial de siropuri industriale, colorat cu caramel si aromatizat.

Dupa ce au fost demascati, chinezii nu s-au lasat , asa ca au adaugat polen.  Astfel ca in ziua de azi unele firme chinezesti produc o « miere » industriala. Practic frauda nu se poate detecta daca e facuta inteligent : proportie corecta de fructoza-glucoza, doza corecta de polen, colorantul si aroma potrivite.

Sa nu mai vorbim de mentiunile referitoare la orginea mierii : miere din Franta cu polen de plante de ceai sau de bumbac…

Sau « erorile » numelor florilor din care provine mierea ? Miere de lavanda cu mai putin de 30% polen de lavanda…

Mai vreti povesti despre acumulatoarele vechi de masini care se gasesc uneori pe fundul containerelor ca sa le faca mai grele ? Si substantele din ele care trec in miere ?

Dar mierea chinezeasca e asa ieftina, incit industria alimentara o prefera. Ce mai conteaza ca are un gust bizar de drojdie sau de alcool din cauza pasteurizarii pentru ca era fermentata ? Ce conteaza ca are antibiotice ? E ieftina si nu depinde nici de vreme si nici macar de albine.

Inca ceva : inutil sa incercati sa dati de mierea chinezeasca, n-o sa gasiti. Se ascunde in spatele unor termeni vagi cum ar fi « din afara Uniunii Europene ».

Daca vreti miere de calitate evitati mierea ieftina sau amestecurile de miere.

 

 

Piper ieftin

Se iau boabe de piper de cea mai proasta calitate sau reziduuri, care n-au gust pentru ca nu contin piperina, uleiul esential caracteristic. Se macina si se amesteca cu piper normal.

Cum tot nu e deajuns de ieftin, se folosesc boabe de piper « epuizate », adica reziduul ramas dupa extragerea uleiului esential, un echivalent al zatului de cafea . Se amesteca cu piper normal. Datorita reziduurilor, exista riscul de a gasi in piper urme de solvanti, cum ar fi hexanul.

Sau…se iau reziduurile uscate ramase de la extragerea uleiului de masline si se amesteca cu piperul.

Dar cum piperul tot iese prea scump…intreprinderea care-l producea a inceput sa importe si mai ieftin din India, apoi din China si Vietanam… Piperul , avind asa un pret bun, s-a exportat cu succes in toata Europa si apoi in Africa.

Culmea e ca toate tehnicile astea au ca rezultat un paradox : piperul macinat e mai ieftin decit boabele. Pentru a obtine un praf trebuie macinat un produs intreg, logic. Cu pierderile si cheltuielile cu forta de munca, n-are cum sa fie mai ieftin decit in produs intreg.

Formula de ieftinire a pretului merge cu toate mirodeniile : chimen, nucsoara, cuisoare…etc Volume imense de produse epuizate (deci din care a fost extras uleiul esential) sunt exportate perfect legal. Marea parte vin din India, pentru ca acolo se produc majoritatea uleiurilor esentiale.

Data viitoare cind va duceti la supermarket, treceti pe la raionul de inghetata si cititi compozitia inghetatei de vanilie : vanilie epuizata, aroma, colorant. Credeati ca inghetata e facuta cu pastai de vanilie infuzate in lapte ? Nici vorba. Vanilia epuizata e acolo doar ca sa dea aerul de autentic, traditional. Inghetata e de fapt un amestec de apa, lapte praf, aroma artificiala produsa din reziduurile de la fabricarea hirtiei, vanilie epuizata cu hexan(solvent neurotoxi si potential cancerigen), colorant caramel si aditivi.

 

Pesticidele

In industrie se face sistematic o analiza completa a pesticidelor pentru toate loturile de legume sau fructe congelate. Toate, adica 100% prezinta urme de insecticide, fungicide si alte ierbicide. Si nu e numai unul, ci minimum 3-4 substante diferite.

Unii spun ca dozele astea sunt mici si nu prezinta pericol. Doar ca la 3% din rezultatele analizate., limitele sunt depasite. Si oricm limitele sunt definite pentru fiecare moecula separat, in urma testelor pe soareci, fara sa se tina cont de efectul cumulativ, de cocktail.

Poate v-ar interesa povestea ardeilor din Spania care au facut de mai multe ori drumul Franta Spania, pina cind un fabricant de pizza i-a cumparat la prêt redus, pentru ca nimeni nu-i voia din cauza poluarii cu metamidofos.Sau poate a rosiilor pline de malation, sau a capsunilor, salatelor…Mii si mii de tone…

 

Stop risipei in varianta industriala

Nimeni nu iubeste risipa. Tot ce nu e utilizat dintr-un produs , reprezinta bani aruncati. Ati fi surprinsi daca ati afla de ingeniozitatea cu care industria foloseste orice resturi.

De exemplu fructele :

In realitate (ceea ce nu va arata nici o publicitate) fructele care arata bine nu sunt folosite niciodata la pireuri, gemuri, dulceturi sau compoturi. Ar fi o risipa. Mai mult, fructele sunt selectionate pentru aspectul lor (gustul nu prea conteaza).

De exemplu pentru pireurile de zmeura fabricante in Chile : daca ar vedea-o , nimeni n-ar minca materia prima din care e facut pireul, . Zmeura pe jumatate stricata se prezinta sub forma unui amestec inform, populat de citiva viermi albi. Bineinteles ca mai sunt si ceva frunze pe acolo si ceva pamint…dar dupa o mixare buna si o strecurare, iese un pireu rosu : putina sterilizare, putin conservant (sorbat de potasiu sau benzoat de sodiu) si …pofta buna !

In Polonia, Egipt sau China se procedeaza exact la fel cu capsunile, in Serbia cu visinile, in Turcia cu caisele…

Tot e mai bine decit pentru « gemurile de capsuni » care se gasesc de exemplu in dozele individuale, servite de obicei la micul dejun in hoteluri : acolo nu exista nici macar o capsuna.

E valabil si pentru legume, din care se fac pireuri congelate sau pudre de legume ori de ciuperci, care servesc la fabricarea alimentelor industriale « de lux » : paste fainoase cu ciuperci .

Si credeti ca sosurile care n-au iesit bine se arunca ? Nici vorba. O maioneza taiata, nu ketchup putin ars, un mustar oxidat…toate se recicleaza. Asta inseamna ca se dilueaza o parte din produsul ratat intr-un produs reusit.

La fel pentru un lot de miere de proasta calitate, de piper, de gem….totul se recicleaza.

 

Tehnica de glazing

Cind decongelati creveti tropicali e normal sa lase multa apa : punga contine putini creveti, multa apa, antibiotice si aditivi.

Ca antibiotice se foloseste cloramfenicolul, interzis de mult in Europa, dar folosit in majoritatea tarilor care produc creveti : evita infectiile care ar putea apare in cauza suprapopularii bazinelor de crestere.

Crevetii congelati sunt inconjurati de o pelicula groasa de gheata. Gheata aia n-a venit acolo singura, ci a fost adaugata intentionat. Tehnica se numeste « glazing ». Se foloseste la origine pentru a evita deshidratarea produsului congelat, asa ca un producator serios foloseste putina gheata si eticheta mentioneaza greutatea produsului propriu zis. « Glazing-ul » se foloseste si la scoici, fructe de mare, peste, ciuperci, legume…de fapt aproape la tot ce suporta congelarea.

Procedeul e simplu : se vaporizeaza  produsele care ies din tunelul de congelare cu apa rece, aditionata cu sulfiti si alti aditivi (fiecare firma are propria reteta pe baza de antibiotice, stabilizanti, conservanti…). In contact cu produsul, apa ingheata instantaneu.

Smecherii insa maresc doza de apa, asa ca se pot gasi creveti congelati cu 30-40% gheata. Usor si rentabil.

Altii sunt si mai smecheri, folosesc un saturator. E de fapt un fel de dulap, unde se plaseaza orice produs si in citeva secunde, vidul care se creaza inauntru duce la « deschiderea » fibrelor . Apoi in saturator se injecteaza sub presiune apa cu aditivi. Apa asta intra intre fibre si umple produsul, care apoi e scos  si congelat rapid, pina nu iese apa. Asa se obtin ciuperci congelate grele ca niste bolovani, dar usoare ca niste chips-uri odata gatite. Magic, nu ??

Va urma…aici

 

Continuare ( 2 ) la « Sunteti nebuni sa inghititi asta »

Asa, cum spuneam, continui rezumatul cartii lui Christophe Brusset, din care aveti prima parte aici :

 

Intreprinderea n-are ca scop binele angajatilor sau satisfactia clientilor, ci profitul. Pentru asta, reteta nu-i complicata : ajunge sa cumperi sau sa fabrici mai ieftin decit vinzi.

Din pacate pentru industria agroalimentara, tendinta actuala nu este cresterea pretului de vinzare. Un producator in ziua de azi nu are dreptul sa creasca pretul. Ce-i ramine de facut ca sa produca mai ieftin ? Scaderea calitatii produselor e o posibilitate, frecvent intilnita, dar are limitele ei.

Din fericire (pentru el) producatorul are si posibilitatea de a jongla cu greutatea marfii, adica sa vinda mai putin produs, in acelasi ambalaj, cu acelasi pret, ceea ce este de fapt o forma disimulata de scumpire. Multe alimente au fost puse la « regim » : deserturile Danette , brinza dulce, vinegreta la borcan Amora , cutiile cu ceai la pliculete (20 plicuri in loc de 25), zaharul pudra, tabletele de ciocolata, barele de ciocolata scurtate, feliile de sunca din ce in ce mai fine…si multe altele. Mai greu a fost pentru produsele in recipient de sticla, unde acesta a trebuit redesenat. Va dati seama ca nu numai in alimentatie se practica asta : cura asta de slabire a lovit si detergentii, produsele cosmetice alte categorii de marfuri.

 

Brinza falsa

Franta e tara brinzeturilor. Doar ca brinzele traditionale de calitate dispar tot mai mult din rafturile hipermarket-urilor, fiind inlocuite cu produse industriale insipide si standardizate. Gusturile se pierd, asa ca fabricantii vind aproape orice, punindu-i numele de « brinza ».Aflati ca in preparatele industriale nu se mai utilizeaza aproape deloc brinza adevarata. Care-i explicatia ?

Se fabrica o « brinza » continind putin (minimum posibil) de brinza traditionala. Scopul e sa se pastreze numele de « brinza » , dar sa se inlocuiasca maximum din produs cu ingrediente ieftine. Si care-i cel mai ieftin ? Apa, evident. De exemplu pentru un sos cu brinza bleu de Auvergne, luati putina brinza , amestecati-o cu apa, cu brinza industriala de proasta calitate , unt, proteine din lapte, smintina, lapte praf, polifosfati si ortofosfati de sodiu, citrat de sodiu si acid citric. Topiti , amestecati bine si o sa aveti o minunata « brinza topita » cu bleu de Auvergne, puneti si o eticheta frumoasa cu brinza originala pe ambalaj, si gata, ati reusit.

Dar cum termenul de « brinza topita » e reglementat si nu se poate face chiar orice ( se cere un minimum de 40% substanta uscata), se poate folosi categoria « specialitate pe baza de brinza », tot reglementata, doar ca mult mai supla : se poate injumatati cantitatea de substanta uscata si adauga mai multa apa sau alte ingrediente ieftine cum ar fi zaharul .

Si daca chiar si asa e prea scump, se poate pur si simplu inventa o denumire de exemplu « fondant de brinza » : nu e nici brinza topita nici specialitate de brinza, producatorul poate sa faca ce vrea si sa-i puna orice nume atragator care-i trece prin cap. Genul asta de fondant se foloseste pentru pizza si alte preparate industriale si puteti, fara nici un efort sa gasiti « ravioli gratinate cu svaiter » , care sa nu contina nici urma de svaiter.

 

Aditivi si auxiliari tehnologici

Unul in cele mai importante departamente ale unei intreprinderi agroalimentare este cel de cercetare ? Inginerii se ocupa de procesul tehnologic si de …retete. Doar nu credeati ca acolo lucreaza bucatari ?! Inginerii acestui departament reusesc sa fac miracole…datorita utilizarii masive de aditivi. Practic nu mai exista nici un produs alimentar in supermarket care sa nu contina minimum un aditiv, frecvent un cocktail savant de aditivi de toate felurile. Si cind nu gasiti pe lista nici un aditiv (asa numitele E-uri ), sa nu va imaginati ca nu contin asa ceva : se pot adauga discret , fara sa fie instiintat consumatorul, in plus e legal. Sunt asa numitii « auxiliari tehnologici ». , o categorie de aditivi care nu-i nevoie sa apara pe lista de ingrediente.

Ceea ce diferentiaza aditivii de auxiliari e doar dozajul, cantitatea care ramine in produsul finit e mult mai mare pentru aditivi.

Definitia oficiala e si ea asemanatoare. Un auxiliar e folosit in procesul tehnologic alimentar si in urma acestei folosiri, in produsul final se vor gasi reziduuri ale lui. Exemple de auxiliari a caror reziduuri sunt inevitabile :

• cancerigeni : nitriti (in mezeluri) si benzopiren (in produsele afumate)
• neurotoxici : solvanti organici cum ar fi hexanul, utilizati pentru extractia unor uleiuri si arome
• alergizanti: sulfiti

 

Later edit:  am trecut azi pe linga brutaria noastra, de unde, pina de curind, cumparam cu incredere « bagheta traditionala ».  Si am vazut aruncati in strada sacii de faina , deci am profitat sa vad ce scrie pe ei : am constatat cu stupoare ca nu contin numai faina, asa cum imi imaginam, printre altele aveau si enzime, iar cu litere mari era indicat ca « enzimele sunt auxiliari tehnologici, deci nu trebuie sa apara la ingrediente ». Vai, vai! Mai ales ca tocmai rezum ultima parte a cartii, unde se spune ca enzimele astea sunt produse de organisme modificate genetic.

Unii aditivi sunt exact ca un machiaj : colorantii. Acestia nu aduc nimic pozitiv, ba dimpotriva : majoritatea lor au efecte alergice, iritante, ba cancerigene si mutagene. De multe ori sunt utilizati ca sa mascheze defectele unui produs de slaba calitate.

Cit despre arome exista de toate felurile. Cele naturale sunt produse prin presiune, distilare sau extractii cu solventi., ceea ce duce la concentrarea poluantilor concomitent cu a moleculelor aromatice . Astfel un extract de lamie are sanse mari sa fie « natural, insa concentrat in pesticide, fungicide sau alte molecule cu care au fost tratate culturile.

 

Cum se produce sunca

Carnea soseste de la abator. Prima etapa consista in a o face sa ia in greutate : se injecteaza intramuscular solutii care contin aditivi :

-polifosfati, proteine din singe, gelifianti ca sa retina apa

-zahar, glutamati, arome si fum lichid pentru gust

-ascorbat de sodiu si nitrati pentru conservare.

Dupa tratament, volumul carnii aproape s-a dublat. Se inlatura grasimea, se pune in cuve, iar deasupra se adauga grasimea inlaturata initial, intr-un strat uniform.

Procedeul anterior e folosit pentru sunca de lux. Pentru cea de proasta calitate ( folosita in toate preparatele industriale gen pizza, croque-monsieur…), muschiul e mixat indelung intr-o baie de aditivi pina se obtine un fel de coca. Se toarna in forme si se pune la cuptor.

Aflati apoi ca aproape toate produsele afumate se fac cu « fum lichid », care e o aroma asemanatoare gudronului. Se dilueaza si se injecteaza in produsele « afumate ».

Orice sunca are adaugata o aroma:  aroma de sunca simpla (!), aroma de sunca innnabusita ,de denii, de fum, de boia, de piper…

 

Ambalaje din carton reciclat

Ambalajele din carton reciclat costa cu 20% mai putin decit cele din carton nou, asa ca industria  le prefera. Pentru a obtine cartonul reciclat, se utilizeaza ambalaje vechi, ziare, orice hirtie, etc…care contin lacuri, cerneluri si alte molecule chimice ne-alimentare.

Daca se foloseste carton reciclat pentru ambalarea unor produse care vin direct in contact cu el (linte, orez, paste fainoase, cornflakes, etc), hidrocarburile de uleiuri minerale continute in carton, migreaza in produsul ambalat.

Cartonul reciclat se recunoaste usor .Uitati-va in interiorul ambalajului : daca observati o culoare gri (datorata cernelurilor reziduale), daca se desira usor (fibrele au fost rupte in cadrul procesului de reciclare) si culoarea nu e chiar omogena (din cauza minusculelor bucati de plastic si diverselor fibre)…atunci aveti toate sansele sa va aflati in prezenta de hidrocarburi de uleiuri minerale cancerigene. Acum, ca stiti asta, faceti cum doriti.

Va urma … aici

Christophe Brusset: Sunteti nebuni sa inghititi asta ! – Vous êtes fous d’avaler ça !

Am citit cartea asta acum citeva luni. De felul meu sunt foarte vigilenta cind cumpar de mincare, dar dupa ce am citit-o, am devenit si mai si. M-am gindit sa o prezint in mare, dar cind sa o rezum, mi s-a parut ca nu pot sa las deoparte multe informatii , asa ca o sa fie un lung rezumat, pe care o sa-l fac in mai multe parti.

Autorul cartii are o experienta de 20 ani in posturi importante ale marilor firme agroalimentare. El  vrea sa arate cu degetul toate fraudele industriei agroalimentare, ca sa permita simplilor consumatori sa evite capcanele . Sa informeze, sa educe, pentru ca nu trebuie uitat : consumatorul are puterea de a schimba lucrurile, cumparind sau alegind sa nu cumpere ceva.  caci pentru marile firme etica e doar o fatada , mincarea e doar un bussiness, un mod de a face bani.

« Nu mai cumparati cu ochii inchisi, fiti vigilenti si suspiciosi, cautati informatia ascunsa si impartasiti-o la cit mai multa lume. Luptati pentru interzicerea totala in mincare a moleculelor artificiale, fara nici un interes nutritional, molecule care va otravesc pe nesimtite, constituind o sursa majora de alergii, tulburari de comportament si alte probleme mai grave pe termen indelungat ».

 

China, paradisul coruptiei si a ceea ce vine la pachet cu ea : frauda.

In China, 2008 s-a declansat scandalul laptelui contaminat cu melamina. Ingestia de melanina provoaca grave probleme renale , ducind la persoanele sensibile (copii de exemplu) la insuficienta renala severa, culminind cu necroza si deces.

Frauda din 2008 a fost de asa proportii , incit cea mai mare parte a laptelui de consum (lichid sau sub forma de praf) a fost contaminata, la fel si produsele in care acest lapte a fost folosit : iaurt, brinza,ciocolata, biscuiti sau bomboane cu caramel.

Scandalul melaminei e doar unele din multiplele scandaluri alimentare care zguduie regulat China ( piine colorata cu vopsea toxica, reziduuri de ulei reciclate ca ulei alimentar, porci tratati cu anabolizanti cancerigeni, legume tratate cu formol, carne de sobolan sau de vulpe vinduta pe post de carne de vita, carne avariata reciclata si pusa in vinzare…etc).

Si daca lumea isi imagineaza ca ceea ce se intimpla e trist pentru chinezi, dar nu afecteaza restul lumii, situatia nu e deloc asa : produsele alimentare chinezesti sunt exportate peste tot in lume . De exemplu doar in anul 2013 , Europa a importat produse alimentare venind din China, in valoare de 5 miliarde euro.

Astfel incit in 2007 s-a gasit melanina in alimentele pentru animale domestice din Statele Unite , alimente provenite din China ( si care au provocat moartea a mai mult de 8500 ciini si pisici). In 2008 au fost gasite doze mari de melanina in turtele de soia importate din China de o firma franceza. Tot in 2008 a fost depistata melanina in produse alimentare europene, fabricate cu lapte chinezesc : dulciuri din Germania, in Belgia si Franta. Si asta nu e totul : doar o infima parte din produsele alimentare provenind din China au fost controlate.

Despre provenienta produselor

Va plac melcii de Burgundia ? Hribii de Bordeaux ? Mustarul de Dijon ? Ierburile de Provence ?

Ce nu stiu clientii e ca toate produsele astea nu vin din Burgundia, Bordeaux, Dijon sau Provence, majoritatea nu vin nici macar din Franta. Semintele de mustar care provin din India, Canada sau Australia sunt folosite pentru fabricarea in Germania sau Olanda a « mustarului de Dijon »

Si ierburile de Provence ? Credeti ca vin din Provence ? Nici vorba : cimbrul din Maroc sau Albania, busuiocul si maghiranul din Egipt si rozmarinul din Tunisia.

Melcii din Burgundia ? Nu ! Din Rusia, Polonia sau alte tari din estul Europei. Alte specii comestibile vin din Turcia , iar cele mai insipide si indigeste , care nici macar n-ar avea dreptul sa fie numite « melci » sosesc in blocuri congelate din Indonezia sau din alte tari ale Asiei de Sud-Est.

Bineinteles melcii sunt prelucrati in tarile de origine dupa metodele locale. Si este legal sa etichetezi « melci de Burgundia prelucrati in Franta », atit timp cit ultima etapa, care consista in a adauga putin unt cu patrunjel in cochilie, e realizata in Franta.

Autorul povesteste ca vizita uzinei din Turcia unde se prelucrau melcii pentru export i-a taiat tot cheful de a mai minca vreodata asa ceva : pe o caldura inabusitoare ,in curtea betonata , zeci de gramezi inalte de cochilii de melci se aliniau ca niste musuroaie imense, la baza acestora se scurgea un lichid negru si acoperit de muste. Peste tot roiau mii si mii de insecte zburatoare. Mirosul era pestilential. In unele cochilii se mai observau resturi de melci si viermi albi care se hraneau cu resturile de acolo. Cochiliile erau altfel spalate natural de soare si insecte, cind nu mai ramineau deseuri solide, totul era tratat in soda caustica, limpezit si…lua directia uzinei, unde cochiliile erau umplute..

Hribii de Bordeaux ? Majoritatea vin direct din China, restul din tarile de Est si uneori chiar din Africa de Sud. Calitatea lor e mediocra din toate punctele de vedere, dar clientii francezi (industria si hipermarketurile) sunt incintati sa propuna consumatorului « hribi de Bordeaux » la pret de fasole verde…

Trufele de Périgord pe care firma unde lucra autorul cartii le-a importat cu tonele din China, au fost cumparate de clienti francezi, care le vindeau unor societati care le apartineau, ba din Spania, ba din Luxemburg, mentiunea privind provenienta chinezeasca de pe actele insotitoare, se  ratacea undeva pe drum, astfel ca trufele intrau din nou in Franta, cu mentiunea unei origini spaniole, ba italiane. Trufele astea fara gust au fost folosite apoi in diverse pateuri, foie gras sau alte delicatese cu trufe, impreuna cu o doza buna  de « aroma de trufe » .

« Transformat in Franta » nu inseamna deloc « origine franceza ». In conservele care folosesc pui « transformati in Franta », se gasesc in general gaini ce vin din Brazilia sau Thailanda, tranportate in saramura (pentru a evita taxele de vama pentru produsele in conserva), pe vapoare. Cum sunt crescute gainile astea ? Cum sunt tratate ? De ce Europa autorizeaza importul carnurilor provenind din tari care folosesc antibiotice si alti factori de crestere chimici, interzisi in Europa ?? Celor din industria agroalimentara putin le pasa, ca doar nu maninca niciodata carne din conserva !

Iar consumatorii sunt naivi si usor de pacalit . Nu au o educatie de igiena alimentara de baza si nici nu vor sa se instruiasca. Nu citesc listele de ingredienti si nu inteleg nimic din valorile nutritionale.

Asociatiile de consumatori frantuzesti nu fac mare lucru. In schimb in Germania, asociatia de consumatori Foodwatch este foarte activa si eficace, obtinind de multe ori retragerea din vinzare a unor produse sau chiar modificari ale legislatiei.

Va urma…  aici

 

Video foarte interesant despre nocivitatea deodorantelor

Trebuie sa spun din start ca nu-mi place sa urmaresc video-uri. Mi se intimpla extrem de rar sa ma uit la cite unul a carui link apare pe FB sau pe vreun un blog. Dar asta mi s-a parut asa de interesant, incit am spus ca trebuie neaparat sa-l arat si altora.

Din pacate e in franceza, dar daca sunt doritori, il rezum si traduc cu mare placere.

Vorbeste despre diferenta intre deodorant si antiperspirant, despre nocivitatea sarurilor de aluminiu continute in antiperspirante, despre  piatra de alun care e mai periculoasa decit antiperspirantele, despre importanta citirii etichetelor produselor… iar la final o reteta de deodorant , realizabila usor de oricine, ieftina si eficace.

Link-ul e aici

 

 

Produse cosmetice : cititi cu atentie eticheta !

Eu consider ca n-are rost sa adaug la poluarea cu care vrind-nevrind venim in contact, inca o poluare pe care mi-o fac cu mina mea, folosind un produs cu ingrediente periculoase. Pentru ca pielea e un foarte bun vector pentru diversi compusi nocivi iar efectele acestora se vad in timp , afectindu-ne atit propria sanatate cit si cea a copiilor nostri.

Asa ca atunci cind cumpar un produs cosmetic , regula mea e sa citesc eticheta. Trec peste imaginile frumoase si promisiunile imbietoare, si ma uit pe spatele ambalajului,  la lista de ingrediente cu denumirea internationala (INCI). Am in cap citeva substante pe care vreau  sa le evit si ma uit daca produsul le contine. Nu-mi place nici daca lista e excesiv de lunga, de obicei nu prevesteste nimic bun.

Dar intii vreau sa vorbesc despre greenwashing. Ati auzit de el ? E un procedeu marketing sau de comunicare care consista in a da o imagine ecologica si responsabila unei marci sau linii de produse, desi nu e deloc cazul, ba uneori asta ascunde niste practici care sunt exact contrariul.

Se bazeaza pe naivitatea consumatorului , care se lasa sedus de campaniile publicitare care pun accentul pe natural.  Cel putin in Franta, exemplul tipic de firme care practica greenwashing-ul sunt Yves Rocher sau L’Occitane

Sunt mai multe tehnici de greenwashing, printre care :

-numele marcii, care sugereaza natura, bio, ecologie

-numele produsului care sugereaza aceleasi lucruri

-game de produse bio si ne-bio, dar cu ambalaj asemanator

– insemn mare pe eticheta BIO cu un mic asterix, care precizeaza mai incolo ca bio e doar unul din multiplele ingrediente, eventual un component al parfumului produsului

– alaturarea a doua ingrediente din care unul e bio, unul nu, dar consumatorul neatent  crede ca ambele sunt bio

-ambalaj cu poze si ilustratii frumoase care sugereaza natura

Pe lista de pe eticheta, ingredientele apar in ordinea descrescatoare a cantitatii lor in produsul final. Apar cu denumirea lor INCI ( din International Nomenclature of Cosmetic Ingredients). Numele tuturor ingredientelor folosite in industria cosmetica ( mai mult de 16 000 la ora actuala) au fost definite si inregistrate intr-o lunga lista (nomenclatura). Astazi in Statele Unite, tarile Uniunii Europene, Japonia si Canada , toate firmele sunt obligate sa afiseze compozitia INCI pe eticheta ambalajului sau a recipientului produselor cosmetice.

Dadeam in articolul despre aditivi un link spre o lista cu ingredientele de evitat. E in franceza, dar destul de usor de inteles .

Substantele  periculoase sunt cu atit mai mult de evitat cu cit produsele ramin pe piele. E logic ca o crema folosita zilnic, care patrunde in piele, e mult mai periculoasa decit un sampon sau sapun, de exemplu.

Toate sunt de evitat neaparat pentru copiii pina la 3 ani, iar perturbatorii endocrinieni , trebuie eliminati si in cazul adolescentilor sau al femeilor insarcinate.

Am vrut sa iau la decorticat un produs Yves Rocher, am intrat pe site, dar nicaieri nu erau listate ingredientele . In schimb am remarcat  accentul pe « natura, bio, plante, flori », de ai senzatia ca acum au fost culese din gradina.

Am cautat prin casa, am gasit un sampon 2 in 1 Farmec natural. (Trebuie sa recunosc ca am tendinta sa fiu mai indulgenta cu produsele Farmec sau Gerovital.) Primul ingredient : apa. Apoi Laureth Sulfat, nu e bun, dar e mai putin iritant decit Sodium Lauryl Sulfate. Apoi Sodium Chloride : sare de bucatarie…Nu va mai insir mai incolo, nu apar pe lista cu substante de evitat. Doar la final apar Methylchloroisothiazolinone si Methylisothiazolinone , doi alergeni . Acum depinde de fiecare : noi nu avem copil sub 3 ani, nu suntem alergici, produsul nu ramine pe par, se clateste, zic ca il putem folosi.

Exista  un site independent http://laveritesurlescosmetiques.com/recherche-inci.php  unde putem decortica etichetele. E frantuzesc, dar limba nu creeaza probleme pentru ca numele ingredientelor se face dupa codul INCI, iar rezultatul e usor de inteles pentru oricine .

De exemplu am introdus aici ingredientele samponului meu Farmec si am obtinut rezultatul urmator :

Observati ca aflam la ce serveste fiecare ingredient, precum si daca e chimic sau natural. Cum ziceam, samponul asta nu e chiar ideal, dar in cazul nostru merge. Unde mai pui ca-i romanesc!

Citeodata mai scriu acolo ingredientele de la  creme de fata sau solare de la firme vestite. Rezultatele nu ma surprind, de-aia am renuntat de citiva ani sa  le mai cumpar.. Incercati si voi sa faceti asta !

Later edit: copilul mijlociu, mare amator de cosmeticale , mi-a semnalat existenta unei aplicatii pentru smartphone : cleanbeauty. Se fotografiaza eticheta produsului, iar aplicatia semnaleaza eventualele componente nocive. Pentru moment se incarca foarte lent. Paranteza: copilul e de fapt o fata, mai bine zis un adult, observ cu mare bucurie ca multiplele mele cicaleli pe tema cosmeticalelor dau roade si incepe sa-si puna intrebari cu privire la nocivitatea lor.  Oricum nu le prea folosea, mai mult le colectiona.

In concluzie,  faceti abstractie de ambalajul verde sau de imaginile frumoase si uitati-va la lista cu ingredientele produsului. Faceti-va din asta un obicei.

Cum mi-am « deplastificat » bucataria

Titlul mi-a fost sugerat de „o femeie”. Daca cititi interesantul articol care apare intr-un comentariu al ei , veti vedea ca vrem, nu vrem, ne lovim de plastic peste tot. Care plastic, pe linga ca e nesanatos, e si antiecologic . Asa ca , cel putin la mine in bucatarie, am hotarit acum ceva ani sa il limitez .

Uitati ce am schimbat eu la mine, atit pentru a limita plasticul cit si din motive ecologice . Adica sa sa arunc cit mai putine deseuri si sa am lucruri care dureaza daca nu o viata , cel putin ani de zile.

 

La gatit :

• Am inlocuit toate ustensilele de bucatarie cu unele de inox sau lemn.
• Toate fundurile de lemn sunt … de lemn. M-am orientat spre cele facute dintr-o singura bucata : n-au lipici si dureaza mai mult. Eu le spal cu buretele de vase, din cind in cind torn pe ele apa fierbinte, sa le dezinfectez. Le impermeabilizez frecindu-le cu ulei.
• Tigaile cu teflon le-am inlocuit cu tigai de tabla de fier, tigaia pentru clatite cu una de fonta. Sunt mai scumpe la cumparare, dar au deja 10 ani si sunt in stare perfecta.
• Tavile sunt tot din tabla de fier sau din pyrex . Fierul conduce foarte bine caldura, deci e foarte bun pentru copt. Una din tavi , care are spre 50 ani, pe linga ca mi-e cea mai draga, a devenit aproape antiaderenta. Folosesc la minimum hirtia de copt (doar la foile fine de tort, macarons si si pizza). Pentru ca nu stiu ce contine, degeaba am tot cautat, zice-se ca e siliconata. Oricum, in afara de cele 3 exceptii, metoda folosita de bunicile noastre cu tava unsa si tapetata cu faina, e perfecta.
• Painea o coc direct pe o placa de granit, cind e coapta nu mai adera deloc de placa.
• Friptura o fac in vasul roman,care cu timpul (are 18 ani) s-a innegrit si a devenit antiaderent. De cele mai multe ori pun friptura dimineata la foc mic si imi vad de treaba, iar la prinz e gata. Inainte cu o ora de ora mesei, iau capacul de pe vas, pun in el legume si zeama de la friptura si il folosesc ca vas de copt. Mai inghesui legume si linga friptura. Mai am un vas din gresie tot pentru copt.
• Nu mai am cratite emailate in care sa gatesc frecvent . Am luat acum 10 ani un set de 5 cratite de inox 18/10 cu minere amovibile. Nu ocupa loc si arata ca noi. Mai am si 2 cratite de fonta (emailata, dar fara semne de uzura, in ciuda virstei de 10 ani). Le folosesc la gatit timp indelungat la foc foarte mic (pe ochiul aragazului sau in cuptor), un fel de crockpot zic eu.
• Ca fierbator de apa am unul de inox. Blenderul e cu vas de sticla, iar mixerul vertical e din inox.

 

La preparat legume-fructe

• De mai bine de un an folosesc metoda Iuliei de a economisi apa la spalat frunzele de salata : umplu un castron cu apa, adaug frunzele, le agit bine si le scot. Cu apa ramasa ud apoi plantele.
• Tot de la Iulia am invatat sa string resturile de legume (cozi, cotoare, etc) intr-un borcan la congelator. Din cind in cind le adaug la supe de oase sau fac o supa de legume pe care o folosesc ca baza la alte mincaruri.
• String la congelator resturile de mere : cind s-au adunat destule, le pun la fiert cu putina apa, filtrez lichidul, il torn intr-un borcan curat si asa imi fabric singura pectina pe care o folosec la gemuri.
• In general cumpar legume bio si in loc sa le curat , am o perie cu care le frec bine, deci am redus mult cojile.

 

La pastrat mincarea sau fructele-legumele

• Am inlocuit cutiile de plastic cu borcane. Cele mai potrivite mi se par cele cu capac de sticla si cu garnitura de cauciuc. La frigider sau congelator folosesc borcane.
• Am renuntat la aluminiul menajer sau la folia de plastic. Pe diversele castroane sau cratite din frigider pun o farfurie pe post de capac. Daca imi ramin bucati de fructe (ananas, pepene, etc) le pun pe o farfurie, cu partea taiata in contact cu ea.
• Am captusit lada de fructe-legume a frigiderului cu un servet textil pe care-l spal regulat : asa fructele si legumele nu vin in contact cu plasticul si nici nu mai am probleme de condens .
• Privilegiez ambalajele din sticla la ulei , sucuri sau conserve. Cu asta impusc doi iepuri dintr-o lovitura : spal si refolosesc borcanele.

 

La cumparaturi :

• Legumele le pun claie peste gramada intr-o plasa mare de cumparaturi, fara sa fie ambalate individual. Cind plasa e uzata, hipermarketul imi dau una noua in loc.
• Mai am tot timpul in poseta 2-3 plasute pliabile pe care sa le folosesc la nevoie. Fiecare plasa e cumparata din alt loc de unde am fost in vacanta, asa ca mi-s foarte dragi. Daca la piata vinzatorii imi propun pungi de legume, ori le refuz politicos (multi sunt incintati cind o fac), ori le iau si le refolosesc de citeva ori. In ultima vreme incerc sa cumpar cit de multe articole (linte, naut, nuci, alune, etc) vrac.
• Pungile de hirtie pe care le primesc totusi le refolosesc de mai multe ori, pina se uzeaza.
• Avem aparat de filtrat apa, asa ca nu mai cumparam apa imbuteliata.

 

La drum cu masina

• Luam cu noi recipiente metalice speciale pe care le umplem cu apa de acasa. In vacante mai lungi de citeva zile, luam filtrul de apa cu noi.
• Luam tacimuri , o farfurie-doua si cani .
• Tot mai mult preferam cite o salata in loc de sandvici : in portii individuale, la borcan. Copilul mic e un mofturos si nu maninca sandviciuri, asa ca ii punem intr-un borcan paste dupa reteta carbonara simplificata : cu costita prajita si parmezan ras.
• Pentru desert si rontait luam mere si morcovi (gata spalati). Daca avem fructe perisabile, le taiem bucati si le punem la borcan stropite cu sucul de la o portocala. Vara plecam cu cite un borcan mare de afine amestecate cu putina miere.

 

Cind luam masa in familie

• Avem un vas special de pus tacimuri, fiecare se serveste din el, tacimurile ramase nefolosite nu mai trebuie spalate.
• Folosim servete textile . Avem multe : ultimele cumparate sunt vechi (dar erau nefolosite), albe, frumoase si brodate , luate la un pret de nimic de la o piata de vechituri.
• Vesela e de portelan de calitate. Pe linga placerea de a o folosi, cu timpul isi justifica toti banii. Vesela Ikea, pentru mesele rapide luate in bucatarie s-a umplut de dire negre de la tacimuri sau s-a ciobit. Am inlocuit-o cu un serviciu de portelan englezesc luat cu 10 euro de la o piata de vechituri.

Schimbarile nu le-am facut dintr-o data, ci in timp. Recunosc, am cam multe vase in bucatarie, dar suntem 5 acasa si gatesc mult, asa ca imi place sa am de fiecare data ustensilele potrivite.

Later edit : de cind am scris toate astea am mai progresat putin

Pentru congelat pun piinea sau prajiturile intr-un servet gros de bucatarie. Nu iau miros , ca e proaspat curatat congelatorul si nici nu le tin mult.

Am renuntat la serviciile iaurtierei. Ma deranja faptul ca apa din iaurturi se condensa pe capacul de plastic si apoi picura in borcanasele cu iaurt. Acum cratita in care incalzesc laptele imi serveste si de iaurtiera: ii pun capacul si o invelesc intr-o blana (de pe vremea cind era copilul bebelus), apoi in patura. Iaurtul gata facut il torn apoi intr-o sticla de 1L.