Drumul ca vacanta: impresii si recomandari

Va spuneam mai demult ca in Romania mergem cu masina. Si, ca sa ne mai usuram drumul, pe cel e la dus il facem in 5-6 zile. L-am lungit uneori si la 7-8 zile, asa ca e o vacanta . De obicei revenim in locuri care ne-au placut dar descoperim si locuri noi. Pe undeva ca « something old and something new ».

Anul asta n-am fost prea aventurosi si am luat-o doar prin locuri cunoscute. Ne-am pornit in echipa de 4, ca fiul a indeplinit visul meu (vorba sotului) si a ajuns in Romania folosind doar trenul si bicicleta (pe malul Dunarii de la Passau la Budapesta).

Prima escala a fost la Baden-Baden. Acelasi hotel unde fusesem cu sotul, dupa cum ziceam aici  bine plasat, acum am primit un apartament cu living si doua dormitoare. Micul dejun la fel de bun, as zice perfect. Aveau inclusiv aluat pentru aparatul de gaufres sa ti le faci singur. Nu ca am fi facut, erau destule alte mancaruri.

De data asta am mers cu fetele la baile Caracalla spa unde am petrecut o seara perfecta, nu era aglomerat deloc, iar vremea era superba.

Restaurantul unde in luna mai se manca sparanghel, avea acum specialități pe baza de galbiori. Asta imi place la nemti: ca daca mergi la un restaurant, poti ghici, dupa mancarea de acolo in ce sezon esti. M-a mai frapat la Baden Baden atmosfera din oras complet diferita de luna mai: in timp ce atunci auzeai pe strada mai mult limba rusa, acum majoritatea erau familii din tari arabe ( cam toti aveau 2 copii: un baiat si o fata:) ).

Dupa BadenBaden, ne-am oprit pe malul Dunarii, la o pensiune nu departe de cotul Dunarii de la Donauschlingen. Am luat cina la hotelul cu acelasi nume, ai carui clienti eram pe cand copiii erau minori, dar a carui preturi au devenit prohibitive cand copiii ne-au crescut. Si am mancat mancare de galbiori. Am remarcat noi mai demult ca la galbiori in Germania le spune pfifferlingen, in timp ce in Austria le spune eierschwammerl. Asta s-ar putea sa va ajutein caz ca sunteti niste mancai gurmanzi ca noi. Nu vorbesc eu germana, dar pe partea alimentara am un vocabular bun 🙂

Mancarea a fost buna iar vederea asta:

Campingul pensiunii si frumoasele peisaje din zona mi-au reactivat visul cu pedalatul pe acolo

De acolo ne-am la pornit spre marea noastra iubire, Viena, pe care am găsit-o la fel de frumoasa ca de obicei.

Ne-am cazat la un hotel langa primarie. Asa avem multe lucruri de vazut la distanta de mers pe jos. Si iata ce am vazut:

Muzeul Sigmund Freud. Dezamagitor. Ma asteptam la altceva, dar majoritatea expoziției consta in fotografii. Chiar daca muzeul nu ne-a placut, am descoperit in zona lui niste stradute frumoase dintr-un cartier pe care nu-l prea stiam. Apoi ne-am petrecut mult timp tolaniti pe sezlongurile parcului Freud, care e chiar in fata la Votivkirche.

Expoziția temporara Klimt de la Leopold Muzeum: mi s-a parut cam subtirica. Acum cativa ani vazuseram una la Belvedere, mult mai completa.

Intr-o zi ne-am luat bilete pentru transportul in comun (8 euro de persoana pentru 24 ore) si am mers intai la Hundertwasser haus, un imobil construit, asa cum ii spune si numele,dupa planurile lui Hundertwasser. Casa o vazuseram acum cativa ani, pe inserat, cand totul era inchis si eram singurii turisti din zona. Am descoperit acum ca vizita in timpul zilei nu aduce nimic in plus, decat  inghesuiala si niste magazine turistice. Interiorul nu se viziteaza, pentru ca imobilul e locuit. Locatarii platesc o chirie ridicol de mica.

 

 

 

Tot in cartier am vizitat Kunhaust, unde am invatat mai multe despre Hundertwasser. Mi-a placut ce am aflat: incerca sa aduca natura cat mai mult in viata orasului. Spunea el ca linile drepte nu-s naturale, asa ca toate constructiile imaginate de el incearca sa se integreze cat mai mult in natura, iar curburile lor participa la asta. La Kunhaust exista si o cafenea foarte deosebita ca aspect, cu multa, multa vegetatie si un sol valurit. Prajiturile nu exceleaza, dar merita sa stai putin sa te odihnesti si sa bei o cafea pe terasa.

Tot in ziua cand aveam biletele de transport, am profitat sa mergem pana pe Donau Insell. A fost ideea sotului, eu observasem cu alte ocazii ca daca te aventurezi in locuri care nu apar in ghidurile turistice, nu ai mare lucru de vazut. Si obiectivul asta nu aparea in ghidul meu. Sunt de moda veche si calatoresc cu ghidul dupa mine, pentru vizite urbane am o colectie intreaga de « Un grand week-end à… » …in cazul asta Viena. Desi n-a fost nimic exceptional acolo, am petrecut o seara frumoasa pe sezlongurile de pe plaja de pe malul Dunarii. Mi-a placut sa vad ca lumea face baie in apa fluviului si am fi facut si noi daca am fi avut costumele la noi. Iar pe drumul de intoarcere, asfintitul colora apa in niste culori ca in tablourile pointiliste. Mi se pare minunat pentru locuitorii Vienei sa aiba locul asta si cred ca daca as sta acolo m-as duce dupa serviciu sa fac o baie si apoi sa stau la soare.

Cel mai mult ne-a entuziasmat anul asta la Viena vizita ghidata a Operei. Am vizitat interiorul si am aflat multe despre Opera, Wiener Staatsoper. E una dintre cele mai importante opere din lume si cea care are repertoriul cel mai bogat cu cele aproape 70 de spectacole anual, care nu se repeta doua seri la rand. Opera are proprii angajati, deci nu companii invitatate, cum se practica prin alte locuri. Sa schimbi decorurile zilnic nu-i treaba usoara: ele se pastreaza intr-un depozit de unde se aduc cu camioanele, iar numarul camioanelor difera in functie de opera, la Aida e nevoie de cateva zeci. Amfiteatrul a fost distrus de un bombardament in 1945 si, in afara de 2 sali care s-au pastrat,opera a fost reconstruita. Specificul arhitecturii ei e ca imbina mai multe stiluri diferite. A fost foarte interesanta vizita culiselor, care sunt imense:

La iesire am inceput sa visez cu ochii deschisi sa venim odata, daca nu la Balul Operei, macar la un spectacol.

Scena vazuta din loja imperiala

Pentru ca la Viena am stat 3 zile, am testat 3 patiserii. Si rezultatele arata asa:

-pe primul loc: Sluka, langa primarie. In ciuda fluxului intens de turisti din zona, pe terasa nu-i deloc aglomerat, clientii (asa cum bine zice ghidul meu turistic) sunt in majoritate vienezi. Prajiturile sunt bune (putin cam dulci pentru gustul meu), dar nu sunt prea multe feluri. Adresa e in Rathausplatz. Am observat inca o Sluka pe o strada turistica, dar sigur n-are atmosfera linistita a celei de langa primarie.

-Apoi vine e renumita Demel (pe Kohlmarkt 14). Prajituri multe, multe. Cam prea dulci, totusi. Am mai fost si in alti ani, dar niciodata n-a fost inghesuiala de acum. Ar fi o atmosfera faina, doar ca statul la coada iti cam taie elanul, iar odata ce ai mancat, chelnerul se grabeste sa debaraseze masa,  sa nu cumva sa stai mai mult, ca doar lumea asteapta. Ca la moara, cum ar veni. Mie mi se pare ca la o cafenea, ambianta face la fel de mult ca si gustul prajiturii.

-Pe locul 3 Landtman, situat ntre teatru si primarie: tot inghesuiala. Prajiturile n-au, din pacate un gust pe masura perfectiunii aspectului.

Cam astea sunt impresiile mele de pe drum. Dar nu ma pot abtine sa va arat poza acestei vitrine din Viena.

E a unei  case de moda renumita. Cred ca Gucci, dar nu-s sigura. Nu de alta, dar sa vedeti si ce combinatii se mai poarta, poate va mai dau idei 🙂  Zic si eu 🙂 Ca poate n-aveti nevoie de idei, ca stiti deja 🙂

 

 

 

Romania vara asta: impresii subiective…de fapt n-au cum sa fie altfel decat subiective :)

Exista romani care pleaca si care isi gasesc « acasa » in tara de adoptie. Exista altii, care trăiesc in Romania, desi fizic stau prin țări straine. Si exista altii, ca noi, care au nevoie sa se intoarca an de an in Romania, sa auda limba romana, sa-si ia de acolo energia pentru tot anul. Cum zicea cineva plecat, care nu se simt complet acasa nici in Romania, nici in tara unde traiesc, dar se simt bine pe drum. Asa si noi 🙂 Dupa ce ajungem, avem nevoie de cateva zile de adaptare, vacanta din Romania ne stoarce de puteri si ne place in acelasi timp. Oare o fi un fel de sindrom Stockholm? Nu e chiar vacanta, pentru ca trebuie sa facem tot felul de lucruri, dar, printre picături  incercam sa ne relaxam, poate asta e asa obositor si ne da senzatia ca suntem intr-o cursa continua. Anul asta nu am mai făcut excursii prin tara, mersul in Apuseni de anul trecut ne-a taiat tot avantul turistic. Dar deja ne-am pomenit ca facem planuri pentru anul viitor. Desi in ultimele zile de stat acolo astept cu drag sa ma intorc la linistea de acasa. Sindrom Stockholm,  v-am mai spus. Si desi ne trebuie ceva vreme sa ne odihnim, iar inundatia care s-a facut la noi in apartament a doua zi de cum ne-am intors nu ne-a ajutat.

Asa ca m-am gandit sa scriu aici ce ne-a placut si ce nu, asta la nivelul nostru, ca faptul ca tara e condusa nu stiu cum nu prea se vede. In plus, n-avem televizor acolo, stiri nu ascultam, mai aflu lucruri de pe facebook si din ce comenteaza lumea, asa, ca din avion.

In primul rand un lucru pozitiv pe care, ca traitor in Romania nu cred că-l remarci. Cand se strang multi oameni la un loc, n-ai imediat reflexul de a scana locurile, nu ți-e frica de teroristi sau masini care intra in multime. Nu ți-e frica pentru viata ta.

In schimb ti-e frica pentru ea cam de fiecare data cand treci strada sau cand mergi liniștit pe trotuar,  iar pe carosabil trec masini de zici ca e autostrada. Care fac o galagie monstruoasa. Deci poluare fonica si a aerului cat cuprinde. Chiar simti mirosul de poluare, ceea ce aici nu se întâmplă nici macar in zilele cu cod rosu in care aerul nu-i de respirat.

Un lucru foarte bun e transportul public, care cel putin in ceea ce ne priveste,  merge struna. In Cluj mergem cu troleul, ne folosim chiar si de o linie de autobuz de noapte, atunci cand ne intoarcem tarziu din centru. Iar orarele sunt respectate. Cand zici transport in comun, intelegi si mult mers pe jos. Imi place ca in Romania mergem multi kilometri. Legat de transport, un lucru neplacut e multimea de biciclisti care se deplasează pe trotuare. Nu-i condamn totusi, ca pe carosabil mi-ar fi si mie frica sa circul, iar pistele ciclabile sunt aproape inexistente. In schimb am remarcat multi copii ai celor din anturajul nostru care au carnet de la 18 ani si iau masina chiar si pentru 500m sau pe distante pe care parintii lor le parcurg pe jos. Nu numai ca nu-i ecologic, dar mi se pare ca benzina e scumpa.

Restaurantele. Multe cu preturi prea mari. Chelnerii de multe ori nepoliticosi. Legat de limbajul lor: poate sunt prea pretentioasa,  dar n-am apreciat deloc salutul cu « Buna » si nici faptul ca nicaieri chelnerii nu i-au luat altfel decat la pertu  pe copiii cei mari, care sunt majori de niste ani. Mi se pare, de altfel, ca  nivelul limbajului a scazut. Asta e valabil pentru tineri si batrani, deopotriva.M-am cutremurat insa cand am auzit, fara sa vreau, niste conversatii ale unor copii de 12-13 ani, in parc.

Tot la restaurante, limonada, care e într-un borcan, dar cu pai. Oare de ce nu se folosesc pahare? Asta si prajiturile la borcan, cu capac de sticla. Mi se pare mult mai placut sa maninci dintr-o banala farfurie.

Prajituri n-am gasit bune. Oare de ce nu se mai fac prajituri clasice bune?

Inghetata. In centru era cu  9 lei globul. Scumpa, cind in Germania e 1.5 euro. La noi e 2.50. Dar si salariile sunt altele.

Plastic. Mult plastic. La piata orice vanzator iti ofera cu darnicie punguta de plastic. Aici la piata, pungile sunt din hartie, desi nu stiu daca e diferenta in ceea ce priveste distrugerea lor, ca, fie ele si biodegradabile, ambalajele tot la incinerator ajung. La o brutarie-patiserie  unde anii trecuti se foloseau farfurii si cani normale, anul asta am primit pahare de unica folosinta. A doua oara n-am mai intrat pe la ei. La mall la food court absolut tot e in ambalaje de unica folosință. Tacamurile de plastic. Fiica mea isi mai lua salate de acolo, iar sa se duca cu borcanul i s-a  parut ciudat. Am participat si noi  deci, la consumul asta de plastic.  Mai mult: am folosit si apa la sticle de plastic, ca n-am reusit anul asta sa ne montam filtrul pe robinet. Iar cand sotul s-a ocupat de organizarea unui parastas la ei in familie, a trebuit sa comande lucruri ambalate in plastic, impreuna cu o sticla de Fanta, totul in alta punga de plastic. Ca « asa se face »,  n-a avut el nervi sa se puna cu noile traditii locale in ciuda pisalogelii mele.

Afine de la munte. Lubenita mare si buna. Merisoare. Toate bune. Si gemul pe care l-am facut din afine si din merisoare 🙂

Telemea, multa telemea. Cu rosii care au gust.

Am fost si la cinema. Filmul mi-a placut (Maria by Callas). Nu mi-a placut ca e tolerat si chiar incurajat rontaitul: la casa de bilete se vindeau si respectivele produse de rontait. Deci  la inceputul filmului, toata lumea face galagie. Am mai fost si la Mamma Mia 2 cu copiii, desi in primele minute imi dadeam ochii peste cap si as fi vrut sa ies din sala, la sfarsit am concluzionat ca e un film de vacanta. Acolo n-am auzit galagie de rontait, pentru ca eram aproape singurii spectatori.

Spre deosebire de anii trecuti, am reusit sa nu ma duc la hipermarket decat de 2 ori, bine tintit, cred ca in 5 minute am terminat treaba. La mall am fost,  ca am acolo cafeneaua preferata.

Ceva ce m-a amuzat. Aici la securitatea magazinelor vezi doar barbati musculosi, de obicei de culoare. In Romania vezi multe femei, dar nici barbatii nu exceleaza la fizic. Deci in Romania nu este discriminare?

Femei cu voal, ca la noi.  Prietenii ne-au spus ca sunt frantuzoaicele studente la medicina 🙂

Caini. Mici si albi. Cred ca 90% din cainii din Cluj sunt asa. De obicei oamenii plimba cate 2-3 identici. Vecina de bloc are 5 sau 6 🙂

Afise mari in limba engleza. Numele mancarurilor la restaurant in limba engleza. In Franta totul e in franceza.

Cam asta e cea ce am retinut eu din Romania de anul asta. De multe ori ma intreb cum o vede un turist strain, noi o vedem prin ochii celor nostalgici. Fiul meu, care nu mai venise de 3 ani, spune ca nu i se pare ca s-a imbunatatit nimic. Asa o fi?

 

 

 

 

 

 

 

Mare, soare si … creme solare

In weekend-ul care a trecut am fost intr-o escapada la mare. E frumos in Normandia, mergem intr-o localitate pe unde trece meridianul Greenwich. E logic sa treaca, dar pana n-am vazut inscriptia, nu m-as fi gandit la asta.

 

De obicei , pana pe la 11 jumate, plaja e aproape goala, cam așa:

 

 

Majoritatea lumii incepe sa vina pe plaja cand noi ne strangem bagajele sa mergem la masa, adica pe la 12. Si toti scot crema solara din geanta, se cremuiesc bine si apoi se intind frumos la soare si copiii sunt lasati sa zburde pe nisip. Cand venim inapoi pe plaja, adica pe la 4, e plin de lumea care a venit intre timp. Si daca nu pot vorbi cu ei, macar pot scrie aici. Crema solara e foarte poluanta pentru mediu. Mor coralii, iar unii isi pun intrebarea: daca ei mor, oare omului ce-i face?

Eu una, pe masura ce trec anii, imi dau seama ca natura e foarte bine facuta si, in general, tot ce face omul e sa dea peste cap lucruri, sa faca mai rau, chiar daca, aparent, face bine. Asa si cu cremele solare: credem ca ne protejam, cu riscul de a distruge natura, dar oare chiar ne protejam?

Asa ca m-am gandit ca n-ar fi rau sa repet aici ce am spus anul trecut,  nu mi-am schimbat opiniile.

Mai am si un link la un articol foarte interesant numit Mitul cremelor solare. Aici

Daca nu aveti rabdare sa il cititi o sa rezum ideile principale:

• Nu exista nici un studiu care dovedeste eficienta cremelor solare in reducerea cancerelor de piele. Nici melanoamele, nici alte cancere ale pielii nu au fost asociate, pozitiv sau negativ, cu utilizarea cremelor solare.

• In componenta cremelor intra adesea produse netestate sau nanoparticule, cu efect perturbator endocrinian dovedit

• Nu se stie ce efect are gazul propulsor din sprayurile destinate copiilor asupra plamanilor acestora

• Melanomul apare in 75% din cazuri in zone ale corpului neexpuse la soare.

• Cremele priveaza corpul de mecanismele lui naturale de protectie.

Nu vreau sa va conving, ci doar sa va conving sa va puneti intrebari si sa cautati. Dar raspunsul nu-l veți gasi in mod sigur in reclamele pentru creme anti UV.

Cel mai bun lucru de facut expunerea cu masura. Asa facem si vitamina D si nici nu riscam. Fac o mica pauza pentru filozofarile mele de 2 bani, dar nu ma pot abtine. Citeam eu pe undeva ca in epoca noastra oamenii si-au pierdut bunul simt care ii ajuta sa ia decizii si se bazeaza pentru asta pe stat, pe instante superioare, orice ca sa nu-si asume deciziile. Crema asta asa mi se pare: nu mai avem masura in expunerea la soare, se ocupa ea pentru noi, mai bine zis industria producatoare. Noi ne dam cu crema, am facut tot ce era in puterea noastra, nu ne mai batem capul, daca ne ardem, e vina cremei, daca nu o, ii facem reclama ca ne protejeaza.

Si mai vreau sa va prezint cel mai eficient produs cu ecran UV al nostru:

Se vede acolo in zare. E cortul anti UV pe care l-am luat acum 10 ani cand fata era bebelus. Cortul asta si-a facut toti banii. Atunci il foloseam ca sa punem bebelusa la somn  cat stateam pe plaja. E nelipsit in toate iesirile noastre la mare si in ziua de azi. Fata se instaleaza in el, citeste, se joaca…si isi face siesta incepand cu ora 4-5 cand revenim pe plaja. La mare doarme de dupa-amiaza, desi acasa a nu mai doarme de la 2-3 ani. Cortul ne face si umbra, ne protejeaza cand bate vantul, ne adapostim in el sacosa frigorifica.

Si un lucru foarte important: cand facem pauza de pranz lasam in el tot ce avem cu noi: umbrela, sacosa, prosoape, carti…ca sa le regasim tot acolo cand venim .

Credeti-ma ca as fi vrut sa pun si imaginea cu cortul vazut de aproape, dar toata reputatia noastra de persoane macar putin ordonata s-ar fi dus pe apa Sambetei 🙂

Si daca tot vorbeam de cortul care si-a facut toti banii, as putea sa va spun si de costumul meu de baie care are aproape varsta cortului. A costat cam scump la vremea lui, dar elasticul din el nu s-a modificat si costumul nu-si arata varsta. Asta imi plac: lucrurile de calitate care tin cu anii si care sunt ilustarea vie a zicalei « suntem prea saraci ca sa cumparam lucruri ieftine ».

 

Avum trebuie sa marturisesc ca am trisat putin cu pozele. Sunt cele de acum 10 zile, cand am ramas si peste noapte la mare. Am prins atunci si un apus frumos. Dar nu era cum mi-as fi imaginat, cu lumina soarelui care se reflecta in mare, ci ca o bula de foc care se scufunda in apa.

 

 

Si am gasit fosile:

Pozele sunt de atunci, pentru ca ieri, desi era apa calda, ceea ce nu se intimpla des in Normandia, era plina de gunoaie care pluteau. Atat de multe incat iti taiau orice chef de a intra in mare. In plus mai era o spuma verde bizara care plutea si ea. N-am vrut sa fac poze, pentru ca prefer sa-mi amintesc doar lucrurile frumoase. Ma gandeam doar ca poluarea de ieri se vedea cu ochiul liber. Dar toate substantele din cremele solare care ajung in apa?

 

 

 

 

 

 

 

In ultima luna….

 

Am fost…la o aniversare surpriza. Emotionant. Momentul cand sarbatorita a dat cu ochii de invitati…cred ca multora ne-a facut sa ne dea lacrimile Ne-am revazut cu oameni pe care-i stim de aproape 20 ani, parinti ai colegilor de gradinita ai copiilor. Unii copii de atunci, adultii de azi au venit si ei. Impresionant ce oameni faini au devenit.

Am fost… la un film pe care il recomand: Everybody knows. E primul film in care o vad jucand pe Penelope Cruz, pana acum credeam ca e mai mult frumoasa decat buna actrita. Acum cred ca e amandoua 🙂

Am fost…la o nunta. N-am stiut ca si la nunti se povesteste viata mirilor, de cand au fost copii pana in momentul de fata. Mi-a amintit de alte evenimente, la care se face asta.

Am fost…la o inmormantare. Cineva care se vindecase de cancer acum un an, dar a facut o criza cardiaca. Ocaziile astea iti reamintesc ca viata trebuie traita din plin. Slujbele catolice mi se par demne si impresionante.

Am fost…la spectacolul de sfarsit de an de la scoala primara a fetei. Minunat. Organizat de invatatoare, copiii au avut fiecare rolul lui, au fost si bucati corale. Costume superbe, copii frumosi si talentati, cu totii. Pentru parinti a fost o surpriza, n-am stiut decat titlul spectacolului: primisem  invitatiile din timp. Inainte de reprezentatia pentru noi, se antrenasera prezentand piesa in fata altor clase.

Am fost …din nou la Baden Baden. A fost la fel de bine. Ne-a placut la fel de mult la bai. Am mers mult. Am mers si la opera, ne-a placut, mi-a amintit de vremurile copilarie cand mergeam la Opera din Cluj si lumea era imbracata la 4 ace. Pentru ca aici lumea se imbraca mai mult cum apuca la evenimente de genul asta.  Am stat la acelasi hotel, am baut zilnic cafea la cafeneaua BB si am descoperit un restaurant la coltul strazii , unde am savurat sparanghel fiert sau in supa. De vreo 3 ori, ca avem obiceiul sa ne intoarcem unde ne-a placut.

Am fost… la Lausanne. De fapt ne-am reintors la Lausanne, dar n-am scris de prima vizita. Am avut de dus-adus studentul casei. Prima data era toamna, vreme nu prea buna, ni s-a parut un oras obisnuit. Acum, parca l-am vazut cu alti ochi. Am stat la un hotel chiar langa gara, dar pe o strada inverzita si linistita, ne-am plimbat prin cartier si am admirat lacul de sus.

Pozele nu-s prea bune, de cateva luni mi s-a stricat aparatul si nici nu simt nevoia sa il repar. Pentru putinele poze pe care le fac, ajunge telefonul.

Mi s-a parut un oras perfect pentru locuit, cu multe parcuri, multi tineri, cu vedere superba la lac…

Si data asta am profitat de cardul care ofera gratuitate pe mijloacele de transport. E oferit turistilor care se cazeaza in oras si mi se pare o idee geniala.

Am fost la… Troyes, mi se pare un oras frumos de vizitat, mai putin de locuit. Daca treceti prin zona, luati-va o ora-doua sa il vizitati, in mod sigur nu o sa regretati. Iar pe una din strazile centrale turistice este o inghetata artizanala buna-buna 🙂

Tot in drum spre Lausanne, ne-am oprit sa mancam intr-un oras de care nu stiam nimic: Avallon. Raman impresionata in continuare cum in Franta te opresti in orase mici, de care nici n-ai auzit si descoperi frumuseti. Turnul imi aminteste de cel din Sighisoara sau nu mai tin bine minte cum era la Sighisoara 🙂

M-a impresionat catedrala de acolo, care e in forma actuala de … 1000 de ani. Exista si inainte, doar ca acum o mie de ani a fost marita. N-am facut poze, in biserici prefer sa stau, sa admir, mi se pare nepotrivit sa fac poze in interiorul unei biserici.

Ma intrebam retoric oare ce faceam noi romanii, cand francezii construiau lucruri asa frumoase. Tineam turcii ca ei sa-si construiasca bisericile si castelurile? Sotul mi-a raspuns ca are o vaga banuiala cum ca n-aveau nevoie de ajutorul nostru ca sa se apere de turci 🙂

Am vazut… un filmulet foarte impresionant despre insula Ada Kaleh, de la prietena mea din Romania, aici . Ca tot vorbeam de turci.

Am citit…un articol interesant despre blestemul care urmareste anumite familii aici.

Si voi ce ati mai facut?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Din revista de consumatori: despre turism si ecologie

Articolul care mi-a atras atentia azi e despre efectele perverse ale turismului de masa. Mai ales ca anul trecut Praga m-a dezamagit din cauza aglomeratiei de turisti si magazine turistice, iar acum 2 ani, Venetia e cea care m-a dezamagit, pentru ca degeaba o fi frumoasa, daca te inghesui alaturi de alte mii de turisti sa ii vezi frumusetea, farmecul s-a cam dus. Si mi se pare ca de la an la an , peste tot sunt tot mai multi vizitatori si cozile tot mai lungi ca sa intri in muzee sau alte obiective turistice. Acum aproape 20 ani a trebuit sa asteptam putin ca sa intram la castelul Neuschwainstein, insa acum 4 ani, cand am vrut sa-l vizitam, am preferat sa il admiram din exterior, ca doar nu era sa stam la cozi cu ceasurile ca sa putem intra. Si vorba unei prietene romance: poate noi romanii avem oroare de cozi mai mult decat alte neamuri, ca la prea multe am stat pe vremuri. O prietena care viziteaza zilele astea Barcelona spunea ca biletele pentru parcul Guell trebuie cumparate in avans, pentru anumite ore. Acum 8 ani intrai cand voiai…

Mi-am pus destul de des intrebarea si cat polueaza avioanele, ca de benzina sau motorina am auzit, dar de avioane nu se prea vorbeste, ca si cum ele ar functiona pe baza de aer. Mai ales ca pe langa poluarea care vine de la kerosen, in zona noastra ne confruntam foarte mult cu poluarea fonica data de avioanele de la aeroportul Roissy. Din cand in cand culoarele de zbor se modifica, in asa fel incat galagia sa afecteze in mod oarecum egal pe toata lumea din zona, dar chiar si acum, daca sunt atenta, aud in continuu zgomotul si daca ne uitam pe cer , in orice moment vedem minimum 4 avioane.  Si noi locuim relativ departe de aeroport, dar in zona adiacenta nu cred ca e usor de trait.

Si ce spune articolul? Ca un simplu zbor cu avionul pana la NewYork consuma jumatate din cota anuala de carbon a unei persoane. Un dus intors fara escala genereaza mai mult de o tona de dioxid de carbon per pasager, ceea ce reprezinta mai mult de un sfert din amprenta anuala de carbon a unui francez. Care amprenta e deja prea mare, pentru ca ar trebui limitata la doar 2 tone de CO² de persoana, ca incalzirea globala sa fie de doar 2°. O veste proasta: intr-o lume « decarbonata », ar trebui sa renuntam la calatorii. Intr-un studiu din prestigioasa revista Nature Climates Change, se arata ca turismul e responsabil de 8% din emisiile de carbon. Iar calculele au fost facute in 2013, de atunci, tursimul a progresat cu 4% pe an. Cu ocazia Conferintei pentru climat COP21 din 2015, toate tarile pamantului s-au angajat sa reduca drastic emisia de CO², dar au scutit de acest efort…industria aeriana.

Firmele aeriene au inceput totusi sa dezvolte parteneriate cu asociatii care se ocupa cu proiecte de dezvoltare ecologica.

De multe ori trenul costa mai putin decat avionul, iar daca luam in calcul si impactul ecologic, la un drum Paris-Berlin , de exemplu, trenul genereaza de 10 ori mai putin CO² decat avionul. Iar un drum cu trenul permite ca turismul sa isi regaseasca latura originara de explorare a necunoscutului, care s-a pierdut odata cu GPS-ul, telefonul portabil si ghidurile turistice. Trenul permite aprecierea distantei fizice care ne desparte de diferite zone, cu o cultura si civilizatie diferite de ale noastre, in timp ce avionul « teleporteaza » turistul in mijlocul lor.

Iar in ceea ce priveste numarul turisti, in multe locuri se iau masuri drastice. Zicea primarul Barcelonei « Intelegem ca multa lume apreciaza orasul nostru. Dar a devenit un parc de distractii turistic, de fiecare data cand un magazin alimentar se inchide, un magazin de suveniruri ii ia locul ».Turistii internationali au crescut de la 25 milioane in 1950 la 647 milioane in 2000, la 1.3 miliarde in 2017.  In multe orase mari, locuitorii se simt amenintati de valurile de turisti:  18 milioane la Amsterdam, 16 milioane la Florenta, 30 milioane la Barcelona. Preturile imobiliare au explodat, au crescut galagia, aglomeratia, iar orasele isi pierd…sufletul. Venetia a decis ca unele strazi sa fie accesibile doar locuitorilor ei, Barcelona a interzis constructia hotelurilor in centrul ei, Amsterdamul refuza deschiderea noilor magazine turistice, Dubrovnik-ul a impus o limita zilnica de 4000 de vizitatori. ca lumea sa nu mai pinicheze pe strada, Venetia a eliminat bancile din centru, iar Florenta stropeste treptele monumentelor istorice la ora pranzului. Islanda a crescut TVA-ul pentru servicii turistice de la 11 la 22.5%.

In tarile europene si din America, autoritatile reusesc sa gereze invazia turistica. Mai grav este pentru tarile in curs de dezvoltare, care n-au mijloace financiare ca sa isi protejeze patrimoniul de distrugerile provocate de explozia de vizitatori. In Iordania, Patra de degradeaza datorita celor 1 million de turisti anual, cea mai celebra plaja din Tailanda, Maya Bay a fost inchisa pentru citeva luni ca sa permita coralilor sa se regenereze. Fiecare tara face cum poate: Peru limiteaza numarul de vizitatori pentru Machu Picchu, India face la fel pentru Taj Mahal.

Gesturile pentru un turism (mai) responsabil:

Limitati avionul. Privilegiati zborurile directe (emisia de CO² e mai mare la decolari si aterizari)

Plecati pentru mai multa vreme. Amprenta carbon a zborului e « rentabilizata » pentru o durata mai lunga

Alegeti cazari eco-responsabile: pensiuni tinute de localnici, couch-surfing. Exista un label de mediu La clef verte/green key pentru hoteluri, campinguri, etc ecoresponsabile.

Privilegiati trenul si autobuzul locale in detrimentul zborurilor sau taxiurilor. Ador localitatile unde odata cu cazarea, primesti un card pentru calatoria gratuita cu transportul in comun.

Economisiti apa. In loc de apa imbuteliata, folositi un recipient pe care sa-l reumpleti. Tineti cont si de disponibilitatea apei in regiunea vizitata si adaptati-va consumul (dus baie) la ea.

Mancati local, nu produse importate. Fructe si legume care cresc in zona.

Respectati locurile vizitate. Incercati sa reduceti activitatile care afecteaza mediul.

Bine, mie imi da mana sa spun ca daca ar fi dupa mine as desfiinta avionul, pentru ca am fobie si nu-l iau niciodata. Desi daca nu-l iau din alte motive decat ecologice, cred ca nu se pune 🙂 Sau se pune doar pe jumatate?

Apa in general ne ducem de acasa, filtrata. la munte bem apa de robinet, la Viena am observat ca apa e f buna. Iar pentru noi, vacantele sunt in mare parte si despre mancare si specialitati locale 🙂

Ce mai aplicam noi ca sa reducem impactul ecologic: la hoteluri nu luam cu noi la plecare pixuri, creioane, sapun, geluri de dus, truse de toaleta si alte fleacuri puse la dispozitia turistilor. Ca doar le avem pe ale noastre. Nu am luat nici papuci de casa (din aia super ordinari made in China). Iar de la o vreme punem pe usa eticheta cu « nu deranjati » si am observat ca femeile de serviciu (le-am explicat ca plecam, dar ca nu-i nevoie de menaj) se bucura ca au o grija mai putin.

Alfel, am oroare de tot felul de lucruri pentru turisti, gen trenulete. Dar sotul e amator. La fel cum am oroare de parcurile de distractii. Si de gradinile zoologice. Si nu m-as duce la un safari. N-as vizita o tara mai saraca, unde as avea senzatia ca ii exploatez pe localnici. Tin minte ca am vazut la o emisiune cum niste turiste frantuzoaice se tiganeau cu un egiptean pentru o calatorie cu barca de 50 centime. Si nu m-as duce int-o croaziera cu un vapor de-ala cu multe etaje. Si ma opresc aici, ca sigur nu intereseaza pe nimeni ce n-as face eu.

Muzee, activitati si evenimente gratuite la Paris

In weekend-ul trecut am iesit cu niste prieteni la Paris. La sugestia unei prietene, am vizitat muzeul de arte asiatice Cernuschi. Daca aveti drum pe linga parc Monceau, vi-l recomand. Cu ocazia asta am aflat ca muzeele care apartin orasului Paris sunt gratuite. Nu sunt muzee mari, dar muzeele se viziteaza repede si iti faci o idee despre un subiect fara sa te plictisesti vizitand cu ceasurile.

Gratuitatea e valabila doar pentru colectiile permanente, nu si pentru expozitiile temporare. Aveti aici lista celor 14 muzee.

Mai exista si alte muzee gratuite, printre ele e Atelierul Brancusi sau muzeul Curie. Am rezervat deja o vizita ghidata gratuita la muzeul Curie, mi s-a parut interesant sa mergem acolo, dupa ce fata a citit cu mare interes o carte cu viata lui Marie Curie. O sa mergem si la atelierul lui Brancusi, inca nu l-am vizitat cu fata cea mica. In lista apar si les Arènes de Lutèce (Lutèce adica Lutetia fiind vechiul nume al Parisului din epoca romana). Arenele nu sunt un muzeu, ci vestigiile amfteatrului roman, dar e o vizita pe care o recomand, desi arenele nu sunt asa de impresionante ca alte arene romane renumite.

Tot la Paris, in general, muzeele si monumentele nationale au intrarea gratuita in tot timpul anului pentru cetatenii Uniunii Europene de pina la 26 de ani , iar in prima duminica a fiecarei luni, accesul e gratuit pentru toata lumea.

Aici aveti lista cu muzeele mai mult sau mai putin gratuite.

Si daca va intereseaza evenimente gratuite la Paris, le puteti gasi pe acelasi site aici . De exemplu in luna iulie puteti alege intre focurile de artificii de Ziua Nationala a Frantei sau diversele festivaluri de cinema in aer liber, cum ar fi cel de la Villette. De fapt nici nu trebuie sa alegeti, daca aveti timp de toate. Mai faceti si plaja si chiar baie la Paris Plage 🙂 Tot gratis 🙂 De asta nu stiu ce sa spun, cand am fost acum citiva ani am fost dezamagiti, dar poate intre timp s-a schimbat (sau nu).

Pe acelasi site, care mie mi se pare o mina de informatii interesante, aveti de unde alege dintre 10 idei de activitati gratuite aici. Eu am retinut:

• croaziera pe Sena gratuita in ziua in care va serbati aniversarea
• fantini Wallace cu apa carbogazoasa
• naveta fluviala pe canalul Saint Denis

Dar voi puteti alege si altele 🙂

Piata Pablo Picasso si spatiul Abraxas: arhitectura postmodernista nu departe de Disneyland :)

Va spuneam zilele trecute ca in timpul liber bat orasul in care urmez cursurile pe care le fac inainte de a incepe propriu zis sa lucrez. Orasul nu e deloc frumos, ba dimpotriva. De cum iesi din gara (urita si ea) , ai parte de aceasta priveliste :

Populatia orasului e foarte pestrita, in unele locuri e plin de magazine africane sau turcesti. In general e murdar. Nici nu-i de mirare, avind in vedere ca orasul se gaseste in departamentul de trist renume 93.

Si atunci de ce credeti ca m-am apucat sa scriu un articol despre orasul asta? Uitati-va bine la poza si vedeti acolo in zare niste cladiri ciudate. M-am documentat pe internet sa vad ce e cu ele si am descoperit ca in orasul respectiv se gasesc doua ansambluri de blocuri de locuinte iesite din comun. Asa ca intr-o zi mi-am luat aparatul cu mine si m-am dus sa le vad pe viu, doar timp aveam.

Am descoperit acolo niste lucruri fascinante. N-as putea afirma ca sunt frumoase, sau poate de o frumusete hidoasa, daca exista asa ceva. Sau de o uritenie frumoasa?

In primul rind m-am indreptat spre cele doua blocuri cilindrice. Am descoperit o piata octogonala, ii spune Place Pablo Picasso. Ansamblul este o reprezentare arhitecturala a unui car rasturnat, cele doua blocuri cilindrice fiind de fapt rotile carului. Am citit pe internet ca axa lor e paralela cu Ecuatorul, n-am prea inteles cum vine asta, adica mi se pare logic sa fie paralela cu el, ca altfel ar sta in pozitii bizare. Ansamblul are 450 de locuinte, o cresa , o scoala. Piata centrala e ingrijita, dar in jur e multa mizerie, iar locuitorii par oameni foarte saraci, imigranti. Am avut o stare ciudata acolo, nu m-am simtit in siguranta, tot ansamblul mi se parea apasator. Mai ales ca unul din blocurile cilindrice avea citeva apartamente arse (am fotografiat doar celalt bloc).

Ansamblul a fost creat si construit in 1985 de catre un desenator si arhitect postmodernist spaniol, pe numele lui Manuel Nunez Yanowsky.

Va las sa admirati pozele:

 

Cand le-a vazut sotul, a spus ca e frumoasa zona, iar acum cind ma uit si eu, mi se pare la fel.

A doua zi am luat din nou aparatul , ca sa vizitez a doua zona. Ii spune spatiul Abraxas. Ansamblul de imobile a fost construit intre 1978 si 1983 , tot de un arhitect spaniol : Ricardo Bofill. Este tot o creatie postmodernista. E un ansamblu impunator , de 600 de apartamente, constituit din 3 cladiri: Teatrul, Arcul si Palacio. A fost folosit ca loc de filmare pentru mai multe filme, printre care « Brazil » al lui Terry Gilliam sau mai nou pentru « Hunger Games ».

Primaria a vrut sa-l demoleze , dar s-a izbit de refuzul locuitorilor, asa ca pina la urma , arhitectul care e la originea constructiei se va ocupa de reabilitarea ei si ii va da o noua tinerete. Marturiseste ca n-a putut sa termine lucrurile asa cum voia, iar acum ,33 de ani mai tirziu, are ocazia sa-si desavirseasca opera. Lucrarile vor incepe in 2018.

Desi ansambul e mai ciudat, totul pare curat si ordonat si n-am mai simtit senzatia apasatoare din piata Picasso.

Una dintre intrari

 

Interiorul unei scari

 

 

Prin oras am vazut in citeva locuri elemente preluate din cele doua constructii. Dar nu am cunostinte de arhitectura ca sa stiu mai multe despre asta.

Daca v-am dat idei de vizitat, aflati ca localitatea se numeste Noisy Le Grand. Mai aflati ca daca mergeti la Disneyland folosind transportul in comun, RER-ul A trece prin gara de la Noisy in drum spre Marne la Vallée. Deci daca aveti chef de vizitat cele doua ansambluri, coboriti la Noisy, le vedeti (sunt la 10-15 minute de gara), va suiti iar pe RER si mergeti mai departe spre imparatia lui Mickey Mouse.

Apoi nu stiu daca stiti, dar in caz ca va intereseaza shopping-ul , putin mai incolo, la statia de la Val d’Europe (chiar inainte de Disney) se gaseste un centru comercial imens : Val d’Europe. Tot acolo e si un mare outlet: Vallée Village.

Cu sfaturile de la final simt ca devin avocatul diavolului pentru ca sunt una dintre putinele persoane care detesta Disneyland-ul. Detest si  centrele comerciale si chiar si outlet-urile. 🙂  Dar nu trebuie sa avem toti aceleasi gusturi, nu-i asa?

Romania nu-i ca Franta sau despre mincarea din Romania

In vacanta care a trecut ma invirteam printr-un magazin mic de cartier, din Cluj, in cautarea unui unt bio, romanesc, daca se poate, si cu lapte local daca se poate. Printre atitea feluri de unt: ba cu grasime 60%, ba cu 80%, ba unt tartinabil , cu unt de cocos si de shea (!), n-am gasit ce cautam. Si atunci m-am gindit ca socoteala de-acasa, adica cea din Franta , nu se potriveste deloc cu cea din Romania. Aici untul e unt, cu 82% grasime si gata. Mai citesti putin pe eticheta, daca vrei bio, cu lapte din Franta sau daca ai alte pretentii.

Atunci m-am gindit ca trebuie sa-mi fac mea culpa. Mi s-a parut deplasat cum declar pe blog, cu nonsalanta, cum cumpar tot felul de produse bio.  Ca in Romania n-as mai avea timpul, energia , si poate nici banii s-o fac. Mai spuneam ca boicotez supermarket-urile.  Dar in Romania ,  magazinele in care gasesti de toate, de cartier, au tot marfa supermarket-urilor, doar optiunile cumparatorilor sunt mai putine. Tin minte un magazin alimentar dintr-un sat din Apuseni, unde ne-am dus sperind ca putem sa cumparam ceva de mincare: dupa ce am evitat standul deloc apetisant cu mezeluri sau cel bine aprovizionat de « crantanele » cu diverse gusturi si arome, am iesit din magazin doar cu o paine. Cel putin era locala si nu continea diversi bau-bau-uri.

Asa ca m-am dus totusi la supermarket , pe care am reusit sa-l boicotez, asa, mai cu masura, as putea zice 🙂 ) si acolo am gasit si unt normal, bio , cu lapte local. Dar ce te faci cu carnea?  Supermarket-ul avea carne bio. Dar am preferat sa spun NU unei carni care a tranzitat prin 3 tari inainte de a ateriza pe rafturi. Adica o fi vitelul bio (si scump!) dar daca e crescut in Cehia, sacrificat in Germania si transat in Italia, mie nu-mi sugereza nimic bun.  Am preferat sa cumparam carne de la magazine ale unor ferme locale, chiar daca nu stim nimic despre conditiile de crestere sau de hranire ale animalelor de unde provine carnea. Lapte si telemea am luat de la piata, de la cineva de la care luam de ani de zile. Bineinteles ca nu bio, dar macar e local si proaspat.

Insa mania mea de a citi etichete mi-e mai folositoare in Romania decit oriunde altundeva pe unde am fost. Aici, daca iau pesmet , contine faina, apa si maia. Mai exista poate cite unul cu oua uscate, curcuma pentru culoare si atit. Dar cind am citit ce scrie pe punga pesmetului pe care o folosea mama , am ramas surprinsa de atita inventivitate . Citez din memorie: faina de soia, mono si digliceride de acizi grasi, plus alte bazaconii , ca lista era lunga. Si asta il folosea mama, pe care de ani de zile o dascalesc si ii repet ce scriu aici pe blog. Nu-i de mirare ca oamenii avind asa o alimentatie, farmaciile s-au inmultit ca ciupercile, la fiecare colt de strada .

Paine n-am avut nici timp nici chef sa fac, iar pe canicula pe care am prins-o, ar fi fost chiar ultimul lucru la care m-as fi gandit. Am luat din magazin, sperand doar ca ingredientele de pe lista corespund cu realitatea. Si am mai descoperit cu ocazia asta inca un argument pentru baghetele facute in casa: n-au sare iodata. Citeodata n-au sare deloc 🙂 , cind mi se intimpla sa uit.

Cu fructele si legumele parca e mai usor, ca se gaseste cite un vecin sau cunostinta sa-ti dea din recolta de rosii , prune , ceapa sau castraveti . Recolta e  » bio » , pina afli ca la un anumit moment respectivele legume au trebuit tratate cu ceva « ca altfel nu se face nimic ». Am mai primit si oua, ba chiar si un iepure. Am fost obligata sa gatesc iepurele, in ciuda faptului ca , nu stiu de ce, iepurele il asociez cu o pisica si drept urmare, sa maninc un iepure e putin ca si cand as fi obligata sa maninc o pisica…

Mai sunt  vinzatorii din piata, unii chiar recomandati de cunostinte. Cel putin in Romania  poti sa cumperi lucruri  de la tarani, legume care au crescut in pamint si care au gust cit n-au aici multe fructe sau legume. Aici chiar si producatorii sunt fermieri mai mari, mi se pare o recolta relativ industriala,  nu stiu ce metode de cultura folosesc. Iar unele lucruri bio de pe la magazin  nu cresc direct in pamint, la lumina soarelui…

Ce imi place cel mai mult in Romania: pot sa cumpar afine sau mure care vin de la munte . Profitam si mincam , ba mai punem si gem de adus acasa. Dar si acolo e o hiba, ca eu transform pretul in euro si zic ca-s ieftine. Dar imi dau seama ca pentru unui om obisnuit  nu-i e usor sa plateasca 20 lei pe un kilogram de afine . Si oricum deja sunt atitea produse, destule, al caror care pret il depaseste pe cel de aici. Cit despre afine, ma bucur ca avem sansa sa gasim din cele de la munte: au gust si sunt netratate, spre deosebire de cele de cultura, de care tocmai am citit ca sunt printre cele mai tratate fructe. Si sunt si mai scumpe.

Ca tot ziceam de magazine mici. Am mers intr-unul sa caut soda de rufe. Folosesc cam 2 kg pe an , si daca tot o cara masina, imi iau de obicei din Romania, unde costa citiva lei. La raionul detergenti erau toate pungutele si cutiile de detergenti pe care le stiu asa de bine si de aici, dar soda de rufe, aia care se gasea si in comunism, lipsea cu desavirsire.  Nici la supermarket nu era. Probabil o sa se gaseasca peste citiva ani, cum se gaseste si aici, importata de pe undeva, cu 7 euro si ceva kg, pe post de articol de lux. O sa-mi ziceti ca se gaseste la magazinele de metalo-chimice, dar dupa ce in doua dintre ele nu era , nu mai aveam timp sa bat tot orasul.

Cam astea ar fi experientele mele in legatura cu cumparaturile alimentare in Romania.

 

 

 

 

De prin vacanta

Azi-miine avem o saptamina de cind ne-am intors, dar parca gindurile mele sunt tot in vacanta. Asa ca n-ar fi rau sa va spun cite ceva despre locurile pe unde am trecut.

Intii Bad Windsheim. Orasul e dragut, il recomand daca treceti prin zona. Si, asa cum ii zice numele, are bai: calde, sarate, bazinul cu acces exterior e intr-atit de sarat incit e imposibil sa inoti, prea te ridica apa la suprafata.

Praga. E doar parerea mea (plus a sotului): prea multi turisti, prea multe magazine care vind aceleasi amintiri sau acelasi trdelnic cu cele mai ciudate umpluturi. Daca as fi praghez, nu mi-ar place ca orasul sa-mi fie asaltat de atitia turisti. Am fost la Praga si acum 20 de ani, de atunci orasul s-a schimbat mult datorita turismului. Bineinteles, sunt lucruri frumoase de vazut, dar cind le vezi inghesuit laolalta cu alte citeva mii de oameni, isi pierd farmecul.

Am zis ca totul era prea mult, dar era ceva prea putin:  terase. Dupa atita mers, ne place sa ne mai tragem sufletul la cite o terasa, la o cafea, la un suc, uitindu-ne la lumea care trece si admirind peisajul. La Praga n-am prea avut unde.

Ce am retinut:

un copac, complet invelit in pinze de paianjen, chiar linga hotelul nostru.

 

O expozitie temporara Andy Warhol si alta Salvator Dali. Cind cea cu Warhol a fost la Paris, n-am mai gasit bilete, desi am incercat sa luam din timp . La Praga intrai imediat, batea vintul in expozitie, in ciuda puzderiei de turisti din piata, veniti sa vada renumitul ceas . Pentru noi, obisnuiti  cu cozile imense si biletele luate foarte din timp, a fost putin ciudat. Iar pretul pentru 4 persoane la cele 2 expozitii cred ca ar fi fost cit pentru o singura persoana aici la Paris.

Salvador Dali

Andy Warhol

Astea mi-au placut mie,  fetele au apreciat foarte mult expozitiile (de fapt ideea de a merge i se datoreaza fiicei mari) dar au avut alte opere preferate. Si daca ma uit bine, vad ca apar si eu in imaginea cu pisicile 🙂

O imagine de pe vaporas, care mi-a amintit de Paris:

Viena: aici n-am ce critica. Poate doar hotelul, cel in care am mai stat in alte dati ni s-a parut prea scump , anul asta am ales altul. Mi se pare ca in materie de hoteluri, pretul reflecta calitatea. Intr-un hotel ieftin se ciupeste de unde se poate: paturi cu saltele mai proaste, lenjerie de pat sintetica, mic dejun mai saracut, toate astea sunt legate.

La primele noastre vizite la Viena, am fost niste turisti constiinciosi: le-am luat toate la rind si le-am vizitat. Ba chiar sotul a avut ideea nebuneasca de a face o plimbare in trasura. N-am vizitat Praterul si nici Mariahilfestrasse, dar asta s-a rezolvat la vizita de acum, caci hotelul era situat la un colt al renumitei artere comerciale.

De data asta n-am mai vizitat, ci ne-am dus ici-colo, in locuri cunoscute. Am savurat cite o prajitura si o cafea sau cea mica,  un cacao cald, la Demel. Acolo cred ca in pret intra si atmosfera din cafenea. Ne-am plimbat mult pe strazi,  spre deosebire de Praga mi se pare ca atmosfera n-a fost denaturata de turisti, iar terase gasesti pe unde nici nu te astepti. Am regasit frumoasa fatada a acestei farmacii.

Spre seara am fost pe la Primarie, unde ne-am uitat o vreme la imaginile concertului proiectat pe imensul ecran in aer liber in cadrul Film festival-ului.

Apoi a fost Romania…acolo am stat mai mult acasa sau pe linga. Stam intr-un cartier unde copacii au crescut asa de mari, incit uneori am senzatia ca blocurile sunt intr-o padure. Noaptea cinta greierii, ca in Provence, desi pe alta melodie . Intr-o zi am vazut o veverita intr-un copac din fata blocului.

Am mers la bai sarate, ba chiar am inaugurat  in zona de camping a bailor, cortul pe care il aveam de 15 ani. Ne-am facut plinul de caldura ( si la propriu si la figurat) , afine, telemea cu rosii si cafele savurate la mall-ul de linga casa. Ne-am vazut cu familia si cu prieteni dragi. Ba chiar i-am dat adresa blogului prietenei mele, asa incit viata mea virtuala se intersecteaza de acum (intr-un punct) cu cea reala 🙂

De la prietena mea am primit o carte pe care v-o recomand: Fetita care se juca de-a Dumnezeu, de Dan Lungu. Mi-a placut mult, trateaza cu multa sensibilitate drama familiior unde unul din parinti pleaca sa munceasca in strainatate.

Am fost la munte, la Marisel, intr-o pensiune frumoasa , unde dimineata vedeam peisajul asta:

Am vazut pe acolo alte peisaje minunate:

Am mincat multa zmeura si afine:

Am fost la Cascada Valul Miresei

Drumul dinspre Belis inspre Rachitele, unde e casacada, ne-a placut chiar mai mult decit Transafagarasanul, desi , evident, nu e asa de spectaculos.

La drumul de intors spre Franta, ne-am oprit la Bad Fussing.

Nu-i prima oara cind ne oprim acolo, ne place calmul ( circulatia masinilor  e interzisa intre orele 22 si 6), ordinea nemteasca si hotelul unde ne simtim asa de bine. Prima data cind am ajuns  ni s-a parut foarte bizara atmosfera: seara toata lumea se distra, dansa, iesea de la cinema… Doar ca noi , cu copiii nostri faceam nota discordanta, pentru ca restul lumii avea de pe la 80 de ani in sus. Apoi ne-am obisnuit, iar acum imi spun ca atunci cind om avea si noi virsta asta n-ar fi rau sa venim sa ne rasfatam aici.

Si apoi ne-am intors acasa plini de energie  pentru inca un an. Ca de obicei, stiu ca imi trebuie vreo luna ca sa nu mai suspin dupa Romania. Ieri am tras o fuga la mare, ca  sa prelungim vacanta . Si se arata vreme frumoasa si pentru saptamina viitoare 🙂

 

Ce am vazut in Provence

Va spuneam ca am fost in vacanta in sudul Frantei. Cind facem un drum mai lung, il decupam in etape, asa ca acum ne-am oprit putin in Provence. La dus ne-am oprit la Avignon. Era cu citeva zile inainte de inceperea renumitului festivalul de Teatru  , asa ca n-a fost greu sa gasim cazare si nici orasul n-a fost aglomerat. Desi am pierdut evident atmosfera care domneste acolo in zilele respective. Multi prieteni merg an de an special pentru festival . Poate o sa o facem si noi odata… Festivalul are loc anual incepind din 1947.

Ma laudam intr-un articol cum am negociat cu hotelul. Doar ca atunci cind sa platim , receptionistul nu stia de pretul pe care l-am stabilit cu colega lui. Deci mi-am invatat lectia: de acum cer o confirmare pe mail. Oricum, hotelul a fost bun, intrarea in camera se facea din frumoasa gradina interioara, iar micul dejun se lua tot in gradina.

La Avignon ne-am plimbat prin centru, am vazut Palatul Papilor:

Am vazut , bineinteles celebrul Pont D’Avignon, din care insa n-a mai ramas decit o bucata.

Podul vazut de sus

 

La intoarcerea din vacanta am hotarit sa vizitam un alt loc, asa ca am ales Pont du Gard. Am ales o pensiune aflata nu departe, in Remoulins. Pensiunea se afla intr-un vechi castel si e unul din cele mai frumoase locuri unde am stat vreodata .E tinuta de o familie care s-a mutat din nordul Frantei si au deschis pensiunea acum 2 ani. Proprietarii sunt deosebit de amabili si te fac sa te simti ca acasa. La parter e o bucatarie unde oaspetii pot sa-si prepare mincarea sau sa isi depoziteze in frigider proviziile. In pensiune se merge descult (!) daca vrei, iar in camera comuna de la parter poti cinta la baterie, pian sau chitara . Va dau adresa aici,  locul ni s-a parut magic. Orasul Remoulins nu e prea magic, dar dincolo de strada centrala (foarte circulata) exista o zona veche draguta, ba chiar si o arena pentru luptele de tauri (taurii nu sunt omoriti, ni s-a precizat)

Nu departe de pensiune se poate face baie in apa riului Gardon.

Spre seara , proprietarii pensiunii ne-au imprumutat biciclete si am pornit spre Pont du Gard, pe un drum frumos, in tiriit de greieri. De altfel in Provence, sunetul greierilor era omniprezent, chiar si in orase. Zici ca aveam acufene. Sunt cam 2 km intre pensiune si pod. Pont du Gard este parte a unui apeduct de 52 km . Denivelarea dintre origine si punctul unde ajunge apa era de doar 12m, panta era de 12 cm pe kilometru. A fost construit de romani cam intre anii 40-50 si se presupune ca la edificarea lui au lucrat 5 mii de oameni, timp de 5 ani. Impresionant! Apa avea nevoie de o zi intreaga ca sa ajunga, doar datorita fortei gravitationale, de la punctul de captare la bazinul de distributie, situat in orasul Nemausus (actualul Nimes).

Podul are 3 nivele si a fost construit aproape in totalitate « pe uscat », adica fara folosirea mortarului, iar unele din pietrele care il constituie cintaresc 6 tone.

In timpul Evului Mediu o parte din Pod a fost distrusa, pietrele fiind folosite ca material de constructie. Mai mult, a fost modificata si structura podului, ca sa se mareasca spatiul pentru traficul tot mai mare . Din perioada Renasterii a inceput sa fie pus in valoare, in secolul 19 s-au facut mari lucrari de restaurare, iar in anul 2000 s-a hotarit ca locul sa fie accesibil doar pietonilor, ca sa se minimizeze distrugerile provocate de afluxul imens de vizitatori.

In apa riului ( Gardon) se face baie, de altfel prima poza am facut-o stind cu picioarele in apa cam pe la mijlocul albiei. Acum apa e mica, dar uneori din cauza inundatiilor poate ajunge pina la 20m. Pe riul Gardon se mai poate face si canoe.

Riul vazut de pe pod

 

Apa e foarte curata si limpede, pentru ca pe riu nu circula barci cu motor.

Pentru cei care merg cu cortul, exista un camping la doi pasi. De fapt am vazut multe indicatoare cu campinguri prin zona. Si multe, foarte multe tarabe pe marginea drumului, unde producatorii isi vind fructele. Am mai vazut si producatori de vin care isi vindeau productia direct la ferma sau locuri unde se extrage artizanal uleiul de masline si de unde doritorii puteau sa cumpere , dupa o aventuala degustare.

Si apropo de degustari, stiati ca inghetata se poate degusta? Eu am aflat abia in vacanta asta, cind mi s-a propus sa gust, nefiind eu prea hotarita. In alt loc am vazut cunoscatori, care stiau . Omul cit traieste invata!

A doua zi de vacanta in Provence am vizitat orasul Uzès. A fost o surpriza foarte placuta, nu stiam dinainte ce minunatie de oras o sa descoperim. Partea medievala e foarte bine pastrata si pusa in valoare. In Piata centrala  (Place aux Herbes) se tine in fiecare simbata dimineata o piata foarte renumita in regiune.

 

Trebuie sa va vorbesc neaparat de inghetata de la La Fabrique Givrée, foarte buna si servita in cornete din faina de castane. Si de restaurantul unde am mincat : am evitat cele foarte centrale , cu multi clienti, si am nimerit la  » A la source « : felul principal si un desert costa 17 euro. Legumele sunt locale.Patronul e foarte primitor, iar inghetata pe bat de fructe (sorbet) cu doar 1 euro, e foarte apreciata de clienti. Chiar si mofturoasa mea a mincat cu mare pofta una pe baza de piersici.  Ne-a placut mult si un magazin de plante, in a carui curte se gasea un cavist , iar ca sa cumperi vinurile trebuia sa cobori in pivnita.

Nu departe de Remoulins se gaseste orasul Orange. Acolo se afla cel mai bine conservat  Arc de Triumf roman (construit intre anii 20 si 25). Si cel mai bine conservat Teatru Roman, construit sub domnia lui Augustus in secolul 1. La Theatre Antique d’Orange se desfasoara in fiecare vara un festival renumit de arta lirica. Si aici iar vine un superlativ: « Chorégies d’Orange » e cel mai vechi festival din Franta ( 1869). Noi am asistat acolo la un spectacol cu Rigoletto , intr-o distributie de exceptie. A fost impresionant, cuvintele mele sunt prea sarace ca sa descrie ce am simtit.

Daca va place opera, nu ratati asa ceva. Iar daca nu va place, s-ar putea sa aveti surpriza sa descoperiti ca incepeti sa o apreciati. Noi am devenit amatori dupa ce am vazut Aida la Festivalul de la Verona,  unde am mers fara tragere de inima, doar pentru ca eram in zona si festivalul de la Arenele din Verona era renumit. Iar daca nu mergeti la festival , Teatru Roman se viziteaza.

Cam astea am vazut noi in Provence. E putin, dar ne gindim sa planificam odata o vacanta si sa vedem mai multe, pentru ca e o zona minunata. Cimpuri de lavanda n-am vazut, decit in goana masinii pe autostrada. Le-am simtit si mirosul. In schimb am auzit greieri, dupa cum spuneam.

Astept si parerile voastre si indicatii de vizite. Am mai citit una alta si am vazut poze cu locuri minunate de acolo, dar daca nu le-am vazut personal, nu ma incumet sa dau sfaturi. Pentru cei care n-ai fost inca acolo,  m-as bucura ca articolul meu sa va dea niste idei de pornire pentru explorarea acestei regiuni minunate.