Romania nu-i ca Franta sau despre mincarea din Romania

In vacanta care a trecut ma invirteam printr-un magazin mic de cartier, din Cluj, in cautarea unui unt bio, romanesc, daca se poate, si cu lapte local daca se poate. Printre atitea feluri de unt: ba cu grasime 60%, ba cu 80%, ba unt tartinabil , cu unt de cocos si de shea (!), n-am gasit ce cautam. Si atunci m-am gindit ca socoteala de-acasa, adica cea din Franta , nu se potriveste deloc cu cea din Romania. Aici untul e unt, cu 82% grasime si gata. Mai citesti putin pe eticheta, daca vrei bio, cu lapte din Franta sau daca ai alte pretentii.

Atunci m-am gindit ca trebuie sa-mi fac mea culpa. Mi s-a parut deplasat cum declar pe blog, cu nonsalanta, cum cumpar tot felul de produse bio.  Ca in Romania n-as mai avea timpul, energia , si poate nici banii s-o fac. Mai spuneam ca boicotez supermarket-urile.  Dar in Romania ,  magazinele in care gasesti de toate, de cartier, au tot marfa supermarket-urilor, doar optiunile cumparatorilor sunt mai putine. Tin minte un magazin alimentar dintr-un sat din Apuseni, unde ne-am dus sperind ca putem sa cumparam ceva de mincare: dupa ce am evitat standul deloc apetisant cu mezeluri sau cel bine aprovizionat de « crantanele » cu diverse gusturi si arome, am iesit din magazin doar cu o paine. Cel putin era locala si nu continea diversi bau-bau-uri.

Asa ca m-am dus totusi la supermarket , pe care am reusit sa-l boicotez, asa, mai cu masura, as putea zice 🙂 ) si acolo am gasit si unt normal, bio , cu lapte local. Dar ce te faci cu carnea?  Supermarket-ul avea carne bio. Dar am preferat sa spun NU unei carni care a tranzitat prin 3 tari inainte de a ateriza pe rafturi. Adica o fi vitelul bio (si scump!) dar daca e crescut in Cehia, sacrificat in Germania si transat in Italia, mie nu-mi sugereza nimic bun.  Am preferat sa cumparam carne de la magazine ale unor ferme locale, chiar daca nu stim nimic despre conditiile de crestere sau de hranire ale animalelor de unde provine carnea. Lapte si telemea am luat de la piata, de la cineva de la care luam de ani de zile. Bineinteles ca nu bio, dar macar e local si proaspat.

Insa mania mea de a citi etichete mi-e mai folositoare in Romania decit oriunde altundeva pe unde am fost. Aici, daca iau pesmet , contine faina, apa si maia. Mai exista poate cite unul cu oua uscate, curcuma pentru culoare si atit. Dar cind am citit ce scrie pe punga pesmetului pe care o folosea mama , am ramas surprinsa de atita inventivitate . Citez din memorie: faina de soia, mono si digliceride de acizi grasi, plus alte bazaconii , ca lista era lunga. Si asta il folosea mama, pe care de ani de zile o dascalesc si ii repet ce scriu aici pe blog. Nu-i de mirare ca oamenii avind asa o alimentatie, farmaciile s-au inmultit ca ciupercile, la fiecare colt de strada .

Paine n-am avut nici timp nici chef sa fac, iar pe canicula pe care am prins-o, ar fi fost chiar ultimul lucru la care m-as fi gandit. Am luat din magazin, sperand doar ca ingredientele de pe lista corespund cu realitatea. Si am mai descoperit cu ocazia asta inca un argument pentru baghetele facute in casa: n-au sare iodata. Citeodata n-au sare deloc 🙂 , cind mi se intimpla sa uit.

Cu fructele si legumele parca e mai usor, ca se gaseste cite un vecin sau cunostinta sa-ti dea din recolta de rosii , prune , ceapa sau castraveti . Recolta e  » bio » , pina afli ca la un anumit moment respectivele legume au trebuit tratate cu ceva « ca altfel nu se face nimic ». Am mai primit si oua, ba chiar si un iepure. Am fost obligata sa gatesc iepurele, in ciuda faptului ca , nu stiu de ce, iepurele il asociez cu o pisica si drept urmare, sa maninc un iepure e putin ca si cand as fi obligata sa maninc o pisica…

Mai sunt  vinzatorii din piata, unii chiar recomandati de cunostinte. Cel putin in Romania  poti sa cumperi lucruri  de la tarani, legume care au crescut in pamint si care au gust cit n-au aici multe fructe sau legume. Aici chiar si producatorii sunt fermieri mai mari, mi se pare o recolta relativ industriala,  nu stiu ce metode de cultura folosesc. Iar unele lucruri bio de pe la magazin  nu cresc direct in pamint, la lumina soarelui…

Ce imi place cel mai mult in Romania: pot sa cumpar afine sau mure care vin de la munte . Profitam si mincam , ba mai punem si gem de adus acasa. Dar si acolo e o hiba, ca eu transform pretul in euro si zic ca-s ieftine. Dar imi dau seama ca pentru unui om obisnuit  nu-i e usor sa plateasca 20 lei pe un kilogram de afine . Si oricum deja sunt atitea produse, destule, al caror care pret il depaseste pe cel de aici. Cit despre afine, ma bucur ca avem sansa sa gasim din cele de la munte: au gust si sunt netratate, spre deosebire de cele de cultura, de care tocmai am citit ca sunt printre cele mai tratate fructe. Si sunt si mai scumpe.

Ca tot ziceam de magazine mici. Am mers intr-unul sa caut soda de rufe. Folosesc cam 2 kg pe an , si daca tot o cara masina, imi iau de obicei din Romania, unde costa citiva lei. La raionul detergenti erau toate pungutele si cutiile de detergenti pe care le stiu asa de bine si de aici, dar soda de rufe, aia care se gasea si in comunism, lipsea cu desavirsire.  Nici la supermarket nu era. Probabil o sa se gaseasca peste citiva ani, cum se gaseste si aici, importata de pe undeva, cu 7 euro si ceva kg, pe post de articol de lux. O sa-mi ziceti ca se gaseste la magazinele de metalo-chimice, dar dupa ce in doua dintre ele nu era , nu mai aveam timp sa bat tot orasul.

Cam astea ar fi experientele mele in legatura cu cumparaturile alimentare in Romania.

 

 

 

 

Publicités

De prin vacanta

Azi-miine avem o saptamina de cind ne-am intors, dar parca gindurile mele sunt tot in vacanta. Asa ca n-ar fi rau sa va spun cite ceva despre locurile pe unde am trecut.

Intii Bad Windsheim. Orasul e dragut, il recomand daca treceti prin zona. Si, asa cum ii zice numele, are bai: calde, sarate, bazinul cu acces exterior e intr-atit de sarat incit e imposibil sa inoti, prea te ridica apa la suprafata.

Praga. E doar parerea mea (plus a sotului): prea multi turisti, prea multe magazine care vind aceleasi amintiri sau acelasi trdelnic cu cele mai ciudate umpluturi. Daca as fi praghez, nu mi-ar place ca orasul sa-mi fie asaltat de atitia turisti. Am fost la Praga si acum 20 de ani, de atunci orasul s-a schimbat mult datorita turismului. Bineinteles, sunt lucruri frumoase de vazut, dar cind le vezi inghesuit laolalta cu alte citeva mii de oameni, isi pierd farmecul.

Am zis ca totul era prea mult, dar era ceva prea putin:  terase. Dupa atita mers, ne place sa ne mai tragem sufletul la cite o terasa, la o cafea, la un suc, uitindu-ne la lumea care trece si admirind peisajul. La Praga n-am prea avut unde.

Ce am retinut:

un copac, complet invelit in pinze de paianjen, chiar linga hotelul nostru.

copac2

 

O expozitie temporara Andy Warhol si alta Salvator Dali. Cind cea cu Warhol a fost la Paris, n-am mai gasit bilete, desi am incercat sa luam din timp . La Praga intrai imediat, batea vintul in expozitie, in ciuda puzderiei de turisti din piata, veniti sa vada renumitul ceas . Pentru noi, obisnuiti  cu cozile imense si biletele luate foarte din timp, a fost putin ciudat. Iar pretul pentru 4 persoane la cele 2 expozitii cred ca ar fi fost cit pentru o singura persoana aici la Paris.

Licorna
Salvador Dali
Warhol
Andy Warhol

Astea mi-au placut mie,  fetele au apreciat foarte mult expozitiile (de fapt ideea de a merge i se datoreaza fiicei mari) dar au avut alte opere preferate. Si daca ma uit bine, vad ca apar si eu in imaginea cu pisicile 🙂

O imagine de pe vaporas, care mi-a amintit de Paris:

Praga

Viena: aici n-am ce critica. Poate doar hotelul, cel in care am mai stat in alte dati ni s-a parut prea scump , anul asta am ales altul. Mi se pare ca in materie de hoteluri, pretul reflecta calitatea. Intr-un hotel ieftin se ciupeste de unde se poate: paturi cu saltele mai proaste, lenjerie de pat sintetica, mic dejun mai saracut, toate astea sunt legate.

La primele noastre vizite la Viena, am fost niste turisti constiinciosi: le-am luat toate la rind si le-am vizitat. Ba chiar sotul a avut ideea nebuneasca de a face o plimbare in trasura. N-am vizitat Praterul si nici Mariahilfestrasse, dar asta s-a rezolvat la vizita de acum, caci hotelul era situat la un colt al renumitei artere comerciale.

De data asta n-am mai vizitat, ci ne-am dus ici-colo, in locuri cunoscute. Am savurat cite o prajitura si o cafea sau cea mica,  un cacao cald, la Demel. Acolo cred ca in pret intra si atmosfera din cafenea. Ne-am plimbat mult pe strazi,  spre deosebire de Praga mi se pare ca atmosfera n-a fost denaturata de turisti, iar terase gasesti pe unde nici nu te astepti. Am regasit frumoasa fatada a acestei farmacii.

_DSC0142

Spre seara am fost pe la Primarie, unde ne-am uitat o vreme la imaginile concertului proiectat pe imensul ecran in aer liber in cadrul Film festival-ului.

Apoi a fost Romania…acolo am stat mai mult acasa sau pe linga. Stam intr-un cartier unde copacii au crescut asa de mari, incit uneori am senzatia ca blocurile sunt intr-o padure. Noaptea cinta greierii, ca in Provence, desi pe alta melodie . Intr-o zi am vazut o veverita intr-un copac din fata blocului.

Am mers la bai sarate, ba chiar am inaugurat  in zona de camping a bailor, cortul pe care il aveam de 15 ani. Ne-am facut plinul de caldura ( si la propriu si la figurat) , afine, telemea cu rosii si cafele savurate la mall-ul de linga casa. Ne-am vazut cu familia si cu prieteni dragi. Ba chiar i-am dat adresa blogului prietenei mele, asa incit viata mea virtuala se intersecteaza de acum (intr-un punct) cu cea reala 🙂

De la prietena mea am primit o carte pe care v-o recomand: Fetita care se juca de-a Dumnezeu, de Dan Lungu. Mi-a placut mult, trateaza cu multa sensibilitate drama familiior unde unul din parinti pleaca sa munceasca in strainatate.

Am fost la munte, la Marisel, intr-o pensiune frumoasa , unde dimineata vedeam peisajul asta:

Marisel

Am vazut pe acolo alte peisaje minunate:

Belis

Am mincat multa zmeura si afine:

Am fost la Cascada Valul Miresei

cascada

Drumul dinspre Belis inspre Rachitele, unde e casacada, ne-a placut chiar mai mult decit Transafagarasanul, desi , evident, nu e asa de spectaculos.

La drumul de intors spre Franta, ne-am oprit la Bad Fussing.

_DSC0400

Nu-i prima oara cind ne oprim acolo, ne place calmul ( circulatia masinilor  e interzisa intre orele 22 si 6), ordinea nemteasca si hotelul unde ne simtim asa de bine. Prima data cind am ajuns  ni s-a parut foarte bizara atmosfera: seara toata lumea se distra, dansa, iesea de la cinema… Doar ca noi , cu copiii nostri faceam nota discordanta, pentru ca restul lumii avea de pe la 80 de ani in sus. Apoi ne-am obisnuit, iar acum imi spun ca atunci cind om avea si noi virsta asta n-ar fi rau sa venim sa ne rasfatam aici.

Si apoi ne-am intors acasa plini de energie  pentru inca un an. Ca de obicei, stiu ca imi trebuie vreo luna ca sa nu mai suspin dupa Romania. Ieri am tras o fuga la mare, ca  sa prelungim vacanta . Si se arata vreme frumoasa si pentru saptamina viitoare 🙂

 

Ce am vazut in Provence

Va spuneam ca am fost in vacanta in sudul Frantei. Cind facem un drum mai lung, il decupam in etape, asa ca acum ne-am oprit putin in Provence. La dus ne-am oprit la Avignon. Era cu citeva zile inainte de inceperea renumitului festivalul de Teatru  , asa ca n-a fost greu sa gasim cazare si nici orasul n-a fost aglomerat. Desi am pierdut evident atmosfera care domneste acolo in zilele respective. Multi prieteni merg an de an special pentru festival . Poate o sa o facem si noi odata… Festivalul are loc anual incepind din 1947.

Ma laudam intr-un articol cum am negociat cu hotelul. Doar ca atunci cind sa platim , receptionistul nu stia de pretul pe care l-am stabilit cu colega lui. Deci mi-am invatat lectia: de acum cer o confirmare pe mail. Oricum, hotelul a fost bun, intrarea in camera se facea din frumoasa gradina interioara, iar micul dejun se lua tot in gradina.

La Avignon ne-am plimbat prin centru, am vazut Palatul Papilor:

Palatul Papilo

Palatul papilor

Am vazut , bineinteles celebrul Pont D’Avignon, din care insa n-a mai ramas decit o bucata.

pont d'avignon
Podul vazut de sus

 

La intoarcerea din vacanta am hotarit sa vizitam un alt loc, asa ca am ales Pont du Gard. Am ales o pensiune aflata nu departe, in Remoulins. Pensiunea se afla intr-un vechi castel si e unul din cele mai frumoase locuri unde am stat vreodata .E tinuta de o familie care s-a mutat din nordul Frantei si au deschis pensiunea acum 2 ani. Proprietarii sunt deosebit de amabili si te fac sa te simti ca acasa. La parter e o bucatarie unde oaspetii pot sa-si prepare mincarea sau sa isi depoziteze in frigider proviziile. In pensiune se merge descult (!) daca vrei, iar in camera comuna de la parter poti cinta la baterie, pian sau chitara . Va dau adresa aici,  locul ni s-a parut magic. Orasul Remoulins nu e prea magic, dar dincolo de strada centrala (foarte circulata) exista o zona veche draguta, ba chiar si o arena pentru luptele de tauri (taurii nu sunt omoriti, ni s-a precizat)

remoulins

Arene

Nu departe de pensiune se poate face baie in apa riului Gardon.

Spre seara , proprietarii pensiunii ne-au imprumutat biciclete si am pornit spre Pont du Gard, pe un drum frumos, in tiriit de greieri. De altfel in Provence, sunetul greierilor era omniprezent, chiar si in orase. Zici ca aveam acufene. Sunt cam 2 km intre pensiune si pod. Pont du Gard este parte a unui apeduct de 52 km . Denivelarea dintre origine si punctul unde ajunge apa era de doar 12m, panta era de 12 cm pe kilometru. A fost construit de romani cam intre anii 40-50 si se presupune ca la edificarea lui au lucrat 5 mii de oameni, timp de 5 ani. Impresionant! Apa avea nevoie de o zi intreaga ca sa ajunga, doar datorita fortei gravitationale, de la punctul de captare la bazinul de distributie, situat in orasul Nemausus (actualul Nimes).

Podul are 3 nivele si a fost construit aproape in totalitate « pe uscat », adica fara folosirea mortarului, iar unele din pietrele care il constituie cintaresc 6 tone.

In timpul Evului Mediu o parte din Pod a fost distrusa, pietrele fiind folosite ca material de constructie. Mai mult, a fost modificata si structura podului, ca sa se mareasca spatiul pentru traficul tot mai mare . Din perioada Renasterii a inceput sa fie pus in valoare, in secolul 19 s-au facut mari lucrari de restaurare, iar in anul 2000 s-a hotarit ca locul sa fie accesibil doar pietonilor, ca sa se minimizeze distrugerile provocate de afluxul imens de vizitatori.

pont du gard 3

pont du gard 1

In apa riului ( Gardon) se face baie, de altfel prima poza am facut-o stind cu picioarele in apa cam pe la mijlocul albiei. Acum apa e mica, dar uneori din cauza inundatiilor poate ajunge pina la 20m. Pe riul Gardon se mai poate face si canoe.

pont du Gard
Riul vazut de pe pod

 

Apa e foarte curata si limpede, pentru ca pe riu nu circula barci cu motor.

Pentru cei care merg cu cortul, exista un camping la doi pasi. De fapt am vazut multe indicatoare cu campinguri prin zona. Si multe, foarte multe tarabe pe marginea drumului, unde producatorii isi vind fructele. Am mai vazut si producatori de vin care isi vindeau productia direct la ferma sau locuri unde se extrage artizanal uleiul de masline si de unde doritorii puteau sa cumpere , dupa o aventuala degustare.

Si apropo de degustari, stiati ca inghetata se poate degusta? Eu am aflat abia in vacanta asta, cind mi s-a propus sa gust, nefiind eu prea hotarita. In alt loc am vazut cunoscatori, care stiau . Omul cit traieste invata!

A doua zi de vacanta in Provence am vizitat orasul Uzès. A fost o surpriza foarte placuta, nu stiam dinainte ce minunatie de oras o sa descoperim. Partea medievala e foarte bine pastrata si pusa in valoare. In Piata centrala  (Place aux Herbes) se tine in fiecare simbata dimineata o piata foarte renumita in regiune.

Uzes

uzes-2.jpg

 

uzes 3

Trebuie sa va vorbesc neaparat de inghetata de la La Fabrique Givrée, foarte buna si servita in cornete din faina de castane. Si de restaurantul unde am mincat : am evitat cele foarte centrale , cu multi clienti, si am nimerit la  » A la source « : felul principal si un desert costa 17 euro. Legumele sunt locale.Patronul e foarte primitor, iar inghetata pe bat de fructe (sorbet) cu doar 1 euro, e foarte apreciata de clienti. Chiar si mofturoasa mea a mincat cu mare pofta una pe baza de piersici.  Ne-a placut mult si un magazin de plante, in a carui curte se gasea un cavist , iar ca sa cumperi vinurile trebuia sa cobori in pivnita.

Nu departe de Remoulins se gaseste orasul Orange. Acolo se afla cel mai bine conservat  Arc de Triumf roman (construit intre anii 20 si 25). Si cel mai bine conservat Teatru Roman, construit sub domnia lui Augustus in secolul 1. La Theatre Antique d’Orange se desfasoara in fiecare vara un festival renumit de arta lirica. Si aici iar vine un superlativ: « Chorégies d’Orange » e cel mai vechi festival din Franta ( 1869). Noi am asistat acolo la un spectacol cu Rigoletto , intr-o distributie de exceptie. A fost impresionant, cuvintele mele sunt prea sarace ca sa descrie ce am simtit.

opera

Daca va place opera, nu ratati asa ceva. Iar daca nu va place, s-ar putea sa aveti surpriza sa descoperiti ca incepeti sa o apreciati. Noi am devenit amatori dupa ce am vazut Aida la Festivalul de la Verona,  unde am mers fara tragere de inima, doar pentru ca eram in zona si festivalul de la Arenele din Verona era renumit. Iar daca nu mergeti la festival , Teatru Roman se viziteaza.

Cam astea am vazut noi in Provence. E putin, dar ne gindim sa planificam odata o vacanta si sa vedem mai multe, pentru ca e o zona minunata. Cimpuri de lavanda n-am vazut, decit in goana masinii pe autostrada. Le-am simtit si mirosul. In schimb am auzit greieri, dupa cum spuneam.

Astept si parerile voastre si indicatii de vizite. Am mai citit una alta si am vazut poze cu locuri minunate de acolo, dar daca nu le-am vazut personal, nu ma incumet sa dau sfaturi. Pentru cei care n-ai fost inca acolo,  m-as bucura ca articolul meu sa va dea niste idei de pornire pentru explorarea acestei regiuni minunate.

 

 

 

Coasta de Azur : Villefranche sur Mer

De citeva zile ne-am intors din vacanta. Partea franceza cum ar veni 🙂  A fost frumos si am ales un oras pe care-l cunoastem bine si de care ne-am indragostit acum multi, multi ani: Villefranche sur Mer. Am rude in zona , asa ca in tinerete imi petreceam acolo vacantele.  Am vizitat mult atunci (aveam si timp ) si am vazut la fel de multe locuri frumoase. Nu ma invidiati prea mult : vacantele de atunci au un gust dulce-amar, eu va prezint doar partea dulce. Ce m-a impresionat si retinut sunt:  localitatea Dolceaqua din Italia, Monte-Carlo, Saint Paul de Vence, Port Grimaud sau Saint Tropez. Si, bineinteles , Nisa. Mai tirziu am mers cu sotul si copiii.  Villefranche i se pare sotului cel mai frumos loc din lume.  Dar cum rudele in locul de vacanta nu inseamna neaparat doar avantaje, de citiva ani ne-am dus in alte locuri, cautind alte plaje cu acelasi farmec ca si plaja de la Villefranche. Si n-am gasit. Sau nu inca.

Asa ca anul asta am hotarit sa ne intoarcem acolo. Am ales din timp un apartament de pe airbnb, cu doua camere, la 690 euro pe o saptamina. Am vrut sa fie aproape de plaja (un sfert de ora de mers pe jos) , de magazine si restaurante. Altfel se poate sta in partea de sus a orasului, de unde ai o vedere minunata asupra marii…insa cind ai de urcat si coborit spre 400 de trepte daca nu vrei sa iei masina, renunti la frumoasa priveliste. Dar v-o arat totusi:

De sus

 

Noi n-aveam nici o vedere, dar aveam un loc de luat masa in exterior , care compensa din plin toate neajunsurile apartamentului. Care nu erau neaparat multe, dar deranjante pentru mine. M-am simtit ca si printesa pe care o deranja bobul de mazare. Drept urmare, sotul m-a rugat sa il astept ca sa completam impreuna evaluarea apartamentului 🙂

Loc de luat masa
Locul de luat masa, in interiorul foisorului

Pe drumul spre plaja (un sfert de ora), treceam pe aici:

Si apoi ajungeam pe aleea de unde se vede marea :

spre plaja 2

Plaja e relativ mica,  cu nisip sau pietricele , de acolo orasul arata asa:

plaja

Sau asa:

plaja nisip

Imi place ca plaja a ramas la fel de atitia ani de cind o cunoastem:  exista doar o singura bucatica de plaja privata. Restul e public. Spre deosebire de alte dati, cind veneam cu masina, parca acum , mergind pe jos, am savurat si mai mult frumusetea locului.

Spre ora prinzului ne indreptam incet spre casa, cu un ocol prin stradutele centrale:

stradute la villefranche

Tot in centrul vechi se poate trece prin Rue Obscure, o strada care dateaza din secolul al 13-lea.

Rue obscure2jpg

La Villefranche se poate vizita si o capela a carui interior a fost pictat de Jean Cocteau. Se mai poate admira Citadela , care dateaza din secolul al 16-lea. Iar vara in interiorul Citadelei e amenajat cimatograful in aer liber. Pacat ca de data asta, oricita bunavointa am avut, n-am gasit nici un film demn de a fi vizionat. Pe vremuri am vazut citeva filme acolo, iar atmosfera este feerica.

In oras sunt doua ateliere care fac inghetata, in ambele locuri ne-a placut. Intre invitatii la cina in familie (pe terasa cu vedere la mare) sau mesele simple  pe care le-am preparat noi, n-am prea avut nevoie de restaurant. Am incercat unul cu note bune pe Tripadvisor, Coté Jardin, meniul la prinz e de 18 euro, dar noi ne-am facut de cap si am comandat lucruri pe care nu le-am minca acasa: ne-a iesit 40 de euro de persoana, cu deserturi, vin si apa. Desi la intrare un afis indica faptul ca restaurantul nu e pentru oameni grabiti, serviciul a fost rapid si amabil. De altfel peste tot in vacanta am dat doar peste oameni deosebit de amabili. In ziua plecarii am mai mincat o data la acelasi restaurant, totul a fost la fel de bun. Altfel la chioscuri pan-bagnat-ul (un sandvici specific Nisei ) sau alte lucruri de mincat rapid costau 6-7 euro. Am testat cele doua brutarii din zona si nu ne-au placut deloc croissant-urile lor .

Legat de preturi : faptul ca viata in zona pariziana e scumpa, are un avantaj: cind plecam in vacante in locuri turistice, preturile ni se par ieftine. Chiar si cafeaua era mai ieftina decit la noi.

Intr-o dupa-amiaza am luat trenul (gara e la 2-3 minute de plaja) pina la Nisa. Un bilet dus-intors costa doar 3.60 euro , drumul pina la gara centrala a Nisei dureaza 8 minute . Acolo ne-am plimbat doar pe jos, in ciuda faptului ca transportul in comun (mai ales tramvai) e bine pus la punct si ieftin (10 euro un carnet de 10 bilete). La Nisa am admirat albastrul marii, am facut o plimbare prin orasul vechi, unde ne-am oprit la vestitul magazin de inghetata Fenocchio. Acolo singura grija e ce parfum sa alegi dintre cele citeva zeci prezente. Am trecut si pe la o brutarie care face prajituri de sa te lingi pe degete, Péché Mignon ii spune. Si , asa cum spuneam mai sus, ieftine 🙂  Ne-am mai plimbat si pe aleea pietonala ce leaga centrul (Place Massena) de palatul de congrese Acropolis. N-am putut sa nu ne minunam ca Nisa e si mai frumoasa decit in amintirile noastre.

 

Nisa

De altfel, cei de-ai locului sunt cu totii de acord ca primarul  (controversat din punct de vedere politic) reuseste sa faca orasul tot mai frumos pe zi ce trece. Omul sfinteste locul, ca de obicei.

Intr-o alta dupa-amiaza am mers intr-o plimbare sa vizitam Vila si Gradinile Ephrussi de Rotschild situate la Saint Jean Cap Ferrat, linga Villefranche.

Ephrussi

Ne-a parut bine ca am vizitat, va recomand daca ajungeti prin zona.

Altfel sunt multe lucruri de vazut si de vizitat pe Coasta de Azur, dar intr-o saptamina e cam putin, mai ales ca n-am vrut sa ratam nici o zi de plaja.

Voiam sa va mai spun cite ceva despre drumul la dus si la intors si cit ne-a placut prin Provence, dar la asta pe miine (sau poimiine).

Poate imi spuneti si voi care e plaja voastra de suflet. A noastra ati vazut-o, dar pozele nu pot sa surprinda starea de bine pe care o ai cind ajungi dimineata si te uiti la mare. Aia e in suflet.

 

 

 

 

Despre rezervari pentru vacante, negocieri si booking

O femeie mi-a sugerat sa scriu despre cum am negociat pretul la o rezervare de hotel. Ii multumesc pentru idee, nu m-as fi gindit sa scriu despre asta.

In fiecare vara mergem in Romania. Am nevoie sa ma intorc , sa ma incarc cu energia locului, sa aud vorbindu-se romaneste. Mai nou , de cind o parte a familiei s-a mutat in Franta, as putea spune ca nici familie nu prea mai am pe acolo. Dar noi continuam sa mergem. Ce-i ciudat e ca am doua bucati de viata distincte. Aici, unde nu am nostalgii romanesti, nu ascult nici televizorul, nu urmaresc mare lucru din ce se intimpla acolo, nu frecventez magazine romanesti sau turcesti ca sa-mi cumpar mincaruri de care mi-e dor, ca nu mi-e dor.  Si in Romania, unde nu ma intereseaza ce se mai intimpla in Franta, unde ne vedem cu prietenii, iesim la terase, mincam telemea, Eugenii, langose si alte lucruri care ne amintesc de copilarie ( vata de zahar 🙂 de exemplu) . Nici macar nu ne aducem aici mincare din Romania, ca parca nu mai are acelasi gust.

Plecam cu masina, drumul in sine e o vacanta. Statul in masina atitea ore e si un prilej de vorbit mult intre noi si nu rareori in urma acestor dicutii luam tot felul de decizii importante.De fiecare data alegem un alt traseu, asa ca vizitam o multime de locuri . Anul asta va fi la bai in Germania, Praga (unde ne oprim citeva zile), Viena. Vorba unui coleg de-al sotului: « ce frumos trebuie sa fie sa vizitezi capitale ». Oricit vi s-ar parea de ciudat, desi stam linga Paris, unii oameni nu vad Parisul ca pe un loc de vizitat . Fiica mea merge cu prietenele ei sa vada tot felul de locuri turistice si am aflat cu stupoare ca prietenele n-au fost inca la Pere Lachaise sau in alte locuri pe care aproape orice turist le-a vazut.

In Romania incercam in fiecare an sa ne petrecem citeva zile in alte locuri decit unde locuim,  ca sa le aratam copiilor cite o bucatica din tara. Ni se pare important sa-si cunoasca si aprecieze tara de origine. Nu s-ar intoarce in Romania, dar sunt foarte incintati sa mergem in vacante. Fiul e dezamagit ca, din cauza stagiului, nu poate veni cu noi nici anul asta, n-a putut nici anul trecut. Cred ca dintre copiii nostri, el iubeste cel mai mult Romania, cunoaste orasul in care locuim ca un localnic si il strabate pe jos zilnic de dimineata pina seara, rar mai ia cite un troleibuz.  Fiica cea mare e si ea acum acolo, cu o prietena, au un program intens de vizite turistice.

Am remarcat un lucru : daca nu facem rezervarile de hoteluri inca de aici din Franta, odata ajunsi , nu mai plecam nicaieri. Asa ca rezervam : datele sunt batute in cuie si stim ca 3-4 zile o sa fim plecati. Incercam pe cit posibil sa nu trecem prin booking pentru rezervari. Cred ca deja stiti ideile noastre de a incuraja comertul local, apoi national, deci ne deranjeaza ideea ca o parte din banii nostri sa se duca la o firma americana. Mai pe scurt as spune ca o boicotam Mai ales ca in ultima vreme am vazut o emisiune despre subiect, am mai citit prin reviste si am aflat ca pina si comparatorul de preturi la camere prezentat pe site e necinstit, ca sa nu vorbim de faptul ca la o simpla cautare in care se mentioneaza clar numele hotelului,   booking-ul apare pe primele 3-4 locuri.  Tot booking-ul e acuzat ca, fara a instiinta in prealabil , recolteaza o imensa cantitate de informatii fara a avea consimtamintul  prealabil al consumatorilor: cookies, adrese IP, etc.  Din emisiune am aflat doua lucruri foarte interesante :

  • Hotelurile au doar un anumit numar de camere pe care le inchiriaza prin booking, deci sunt sanse sa aiba camere libere, chiar daca cele de pe site sunt toate ocupate
  • Pina nu demult, hotelurile erau obligate sa respecte pretul de pe booking, acum au voie sa perceapa ce pret vor. Ceea ce inseamna ca tu, ca si client, poti negocia.

E foarte interesanta ideea negocierii, doar ca noi nu stim sa o aplicam. Sotul negociaza bine la servici, insa in viata de zi cu zi, deloc. Eu nu am curajul sa o fac. Cred ca tine de educatie si de increderea in sine. Nu stiu cum sa fac sa negociez fara sa am neplacuta senzatie ca cersesc. Cind ar trebui sa fie o relatie de la egal la egal cu cealalta persoana implicata.

In schimb , legat de camerele libere : de curind, pentru cazarea la Baden-Baden am gasit camera vorbind direct cu hotelul, iar pretul a fost acelasi ca pe booking, unde hotelul aparea ca neavind nici o camera libera.

Vara asta vrem sa mergem la munte in Apuseni, la o pensiune. Asa ca am inceput sa caut pe sit-ul antrec, care vad ca intre timp a devenit infopensiuni.( Am mai rezervat pe vremuri o pensiune minunata in Maramures, am gasit numele ei pe antrec. ) Am dat de o pensiune, am sunat, am rezervat, mi s-a spus pretul , toate bune si frumoase. Doar ca : pe booking pretul ar fi fost mai mic si nici n-ar fi trebuit sa platesc avansul de 50%. Iar pentru avans am rugat o prietena din Romania sa faca virament, altfel banca noastra ne taxeaza din greu (taxa fixa pentru fiecare tranzactie in alta moneda decit euro plus o taxa procentuala din valoarea platii).  Am stat eu si m-am gindit: bine, sprijin comertul romanesc, dar nu cred ca e normal sa pierd. Am scris pensiunii si le-am explicat cum sta treaba. Am facut-o doar pentru mine, ca sa nu ma simt o fraiera ca pierd banii ca sa sprijin initiativele locale. Si am primit o reducere de 7%  ! Am fost foarte fericita . Am reusit negocierea,  mai mult din greseala, dar asta mi-a dat curaj sa mai incerc.

Asa ca ieri, cind am vrut sa rezerv un hotel in drum spre sudul Frantei :  am sunat direct  si le-am spus adevarul: nu vreau sa trec prin booking, dar nici nu vreau sa fiu eu « pedepsita » , platind mai mult. Si am reusit sa am pretul pe care l-as fi dat daca treceam prin binecunoscutul site de rezervari. Adica pretul lor plus 4% cashback , pentru ca merg printr-un site care-mi ofera reduceri. Mai e mult pina sa indraznesc sa cer mai mult.

Am sunat la al doilea hotel, cel de la intoarcere. Acolo mi s-a multumit ca i-am contactat direct si au fost atit de amabili, incit atunci cand mi s-a oferit pretul de pe booking n-am mai indraznit sa spun ca as fi avut inca 4% daca nu-i sunam direct. Mai am de progresat la capitolul « negocieri », dar cred ca sunt pe calea cea buna. Cind lumea e prea amabila cu mine, ma topesc si nu reusesc sa mai spun nimic. Oricum , pina la urma o sa prelungim sederea cu inca o noapte si hotelul ne-a oferit o reducere de 5% deci vom iesi in cistig fata de booking.

In afara de faptul ca nu vreau sa trec prin booking,   imi place sa sun, sa vorbesc cu lumea, contactul uman  e mai placut decit sa introduc niste date si un numar de carte de credit pe un site.

M-as bucura daca experienta mea cu rezervarile directe la hoteluri ajuta si altora. Sau daca mi-ati impartasi micile sau marile voastre trucuri pentru rezervari de locatii de vacanta.

 

 

 

 

 

 

Escapada la mare…sau reteta unei zile perfecte

 

Se alege o zi libera de orice obligatii. Seara se verifica prognoza meteo. Si vintul. Mai ales vintul. Ca suntem patiti.

meteo

Se ia sacosa de plaja si se verifica daca e completa. Se suna la restaurantul cel bun si se rezerva o masa pentru trei persoane. Pe terasa, daca mai sunt locuri. Si sunt! Bineinteles, se poate face un picnic. Altadata, acum ne facem de cap!

Se da trezirea dis de dimineata, se ia micul dejun , se incarca masina si se pleaca.

Odata la mare se observa ca au mai ramas doar doau locuri la parcarea de pe malul marii. Se ocupa unul dintre ele. Se instaleaza lucrurile pe plaja si se admira marea. E departe, ca e la reflux.

Mare1

Se savureaza o cafea la terasa cu vedere la mare. Cam scumpa, data viitoare e de venit cu termosul.

Mare2

Dupa ce se profita de plaja toata dimineata, se ia calea restaurantului.

 

mare6

Se savureaza mincarea. Si vinul.

mare4

Se mai sta pe malul lacului la umbra, apoi inapoi pe plaja.

Se leneveste, unii citesc. In timpul asta  copilul se joaca:

Se mai face o baie in mare: a doua pe ziua de azi. La 16°, apa nu e tocmai calda, dar dupa primele momente e chiar placut. Mai sunt citiva care se incumeta, dar nu multi.

mare7

Spre seara se face o plimbare pe malul marii pina in centrul orasului.  Seara vorba vine: in zilele astea soarele apune dupa ora 10.

mare11

mare12

In centru se savureaza o inghetata. Sau chiar una dubla. Fara remuscari, ne-am depasit cei 10 mii de pasi facuti intr-o zi. Pentru inghetata n-am dovezi foto.

Dupa intoarcerea la masina se pleaca spre casa . Si amintirile zilei se pun bine la pastrare intr-un coltisor de memorie, sperind ca poate in saptaminile care vin se aliniaza stelele pentru inca o zi din asta. De obicei nu, dar in septembrie la mare e la fel de frumos !

Si voi, ati petrecut zile perfecte sau aproape perfecte saptamina asta?

 

Minivacanta la Baden-Baden

Zilele trecute am fost intr-o minivacanta la Baden Baden. Anul asta sarbatorim 25 de ani de casnicie (vorba francezului ca asta nu ne intinereste), asa ca ne-am gindit ca n-ar fi o idee rea sa plecam in doi, doar eu si sotul. Ar fi fost prima noastra vacanta in doi de cind avem copiii, altfel pot sa numar pe degetele unei miini plecarile noastre fara copii (intilniri de liceu sau stagii cu colegii de dans).

Ca sa rideti mai bine de cum am realizat planurile noastre de vacanta romantica, aflati ca initial prevazusem o saptamina de evadare in doi. Ulterior (si la asta cred ca a contribuit sentimentul meu de vinovatie ca vai! las copiii)  am zis ca pentru o prima vacanta in doi, 4 zile ne ajung.  Cele 4 zile s-au dovedit doar 2 in care am fost singuri ca niste porumbei, in urmatoarele a venit sa se grefeze si fiul peste romantismul nostru , ca doar e in Germania la stagiu, nu foarte departe de Baden Baden. Concluzia pe care am tras-o in urma minivacantei : telefoane acasa cit mai rar, iar cind zicem in doi, e chiar doi.

In afara de distanta nu prea mare fata de casa, am ales Baden-Baden din mai multe motive: Primul: ne plac baile nemtesti.  Vara, in drumul spre Romania ne oprim in diverse localitati termale si testam baile locului. Pe locul 1 pina acum ies cele de la Bad Winsheim , iar raportul calitate pret ni se pare cel mai bun la Wiesbaden (dar acolo sauna si baile de abur se platesc separat de bazinele propriu zise). Cele mai ciudate , ca sa zic asa, sunt cele de la Bad Füssing . Cind am ajuns pentru prima data in centrul orasului, ne-am simtit ca in Balul Vampirilor,  noi cu copiii nostri faceam nota discordanta in marea de oameni trecuti cu totii bine de 80 de ani. Cel putin stiu unde o sa pot petrece batrineti fericite , ca toata marea aia de oameni se distra, dansa sau consuma diverse la restaurant sau bar.

Alt motiv e ca ne place mult Padurea Neagra, de 7-8 ani ne facem minimum o vacanta pe an intr-un sat din Sudul Padurii Negre. Dupa turul tuturor bailor din zona, am ajuns la concluzia ca cele de la Freiburg ne convin, asa ca mergem doar la ele.

Al treilea motiv sunt drumetiile pe care le-am planificat. In jurul orasului exista un traseu circular de 40 km, numit Panoramaweg. Am cumparat o harta de la Oficiul de turism,  harta e destul de aproximativa, la fel ca indicatiile de pe traseul-propriu zis. Dar cu asta suntem deja obisnuiti, am facut multe drumetii in Padurea Neagra si de multe ori am gasit drumul bun dupa ce am epuizat celelalte 2 sau 3 variante care pleaca dintr-o intersectie. Ba chiar din cauza drumurilor prost indicate am tras o mare spaima anul trecut cind m-am pierdut de ai mei si am ratacit singura mai bine de un ceas prin padure, spre ora apusului, strigindu-le din cind in cind ca disperata numele , doar doar ii intilnesc. Evident ca n-aveam telefonul la mine, iar sotul oricum n-avea semnal. Dupa intimplarea asta m-am gindit foarte serios sa-mi cumpar un ceas cu GPS, dar sotul mi-a taiat elanul, ca daca telefonul lui n-are semnal, degeaba ceas conectat la el.

Am rezervat o camera la hotelul Quellenhof, bine notat pe booking si situat la 5 minute de bai. Am sunat direct la receptie, pentru ca pe booking aparea ca ocupat. Camera mare, conditiile au fost decente, pretul bun, mic dejunul destul de variat (prajitura cu mere apfelstreusel foarte buna), iar personalul foarte amabil . La fata locului am descoperit ca mare parte din personal era roman, ceea ce ne-a usurat mult comunicarea. Continutul frigiderului era gratuit, iar pe holuri erau cosuri cu fructe, din care clientii erau invitati sa se serveasca. Nu aveam aer conditionat, insa noi suntem mai ciudati si chiar cind il avem, il inchidem. Patul suplimentar al fiului a costat doar 20 euro pe noapte. E de inteles sa rideti de noi ca l-am bagat si pe el in camera (sejur in doi, aniversare de casatorie, etc 🙂 ), dar nu mai erau camere libere .

Obiectivele turistice le vedeti aici https://www.baden-baden.de/tourist-information/historische-sehenswuerdigkeiten/  . Cu mentiunea speciala a Capelei Sturza (Stourdza kapelle), construita de printul Sturza in amintirea fiului sau care a murit de tinar in anul 1863.  Capela e darul principelui pentru romanii din oras, ca sa isi tina slujbele ortodoxe in propria limba. E mare si e situata intr-un parc foarte inverzit, , la 5 minute de mers pe jos de centru. Interiorul e frumos, mi-ar fi placut sa va spun ca am asistat la slujba de Rusalii, din pacate n-am ramas prea mult, pentru ca atmosfera rivaliza cu baile de aburi din terme.

Ne-a placut mult Lichtentaler Allee, o alee de 3 kilometri, inconjurata de zone verzi, cu un parc de trandafiri care imi amintea de Parcul Rozelor din Timisoara, la asemanarea asta contribuind si frumoasele vile situate prin zona.

Dar sa vorbesc de bai, ca doar asta a fost scopul principal al excursiei. In oras sunt doua bai: Termele Caracalla  iar altele asa numitele bai irlando-romane: Friedriksbad.

Daca la primele planuiam sa mergem, la cele din urma nici nu ma gindeam : sunt bai pentru nudisti. Ori cu nudismul nu prea am avut contact decit  cind ne ascundeam cu grija costumul de baie pe sub prosop cind mergeam la saunele bailor austriece sau nemtesti , ca sa nu fim luati la rost ca nu suntem dezbracati(am patit-o mai demult). Prin Germania sau Austria am remarcat ca lumea are alt raport cu privire la corp decit alte neamuri.

Dar sotul a studiat pe internet si a ajuns la concluzia ca baile alea sunt ceva special, cum putine sunt in lume, deci m-a convins sa mergem. Eu as fi vrut sa vad opinia celor care le-au vizitat, dar n-am prea gasit informatii  decit chiar pe situl lor, si intr-o mica masura pe tripadvisor. N-am stiut daca sa ne ducem intr-o zi cu bai mixte sau intr-una cu bai separate. Pina la urma am ales mixitatea, ca sa mai comentez una alta cu sotul. Zis si facut, ne-am dus acolo cu o oarecare frica si cu multa jena. Cind sa ne cumparam bilete, mai ca ma asteptam ca cel care ni le vindea sa isi bage capul sub tejghea ca sa rida mai copios pe seama noastra (vazusem eu ceva film cu Jerry Lewis in copilarie cu vinzatorul care ride sub tejghea).  Decorul era somptuos si am descoperit cu bucurie la vestiar un cearceaf pentru fiecare persoana. Din nefericire cearceaful respectiv nu era prevazut pentru acoperit goliciunea, ci doar ca sa-l intinzi pe bancile saunei. Pe situl bailor scrie ca treci printr-un circuit de 17 etape, in urma carora te vei simti excelent. 17 etape e putin cam mult spus, ca din ele 4 sunt doar dusuri. Ideea e ca temperatura corpului creste progresiv in cele doua sali de sauna uscata, apoi in salile de bai de aburi. Apoi temperatura scade tot treptat , in urma bailor in bazine cu temperatura diferita. La fata locului am descoperit ca de fapt exista doua astfel de circuite , fiecare etapa are deci echivalentul in celalalt circuit, si doar una dintre ele, baia intr-un bazin , situat sub minunata cupola centrala a bailor, e comuna. Deci si in cazul in care circuitul se parcurge separat, pe sexe, in bazinul central lumea se intilneste.

Noi am avut norocul ca am mers in timpul saptaminii, am ales si ora prinzului, astfel in orice sala ne-am fi aflat , n-am intilnit decit cel mult cite un singur cuplu. Apoi am remarcat si ca oamenii goi arata mult mai bine decit oamenii imbracati,  n-am stat sa studiez bine problema, dar a fost parerea noastra. Mai trebuie sa spun si ca dupa a 2-a etapa din circuitul respectiv, senzatia de jena dispare, si te preumbli gol pe acolo cu multa nonsalanta. Iar senzatia de a privi cupola in timp ce faci pluta in bazinul central e ceva de vis. Poate n-as mai vorbi asa daca acolo era mai multa lume. Inca un lucru care mi s-a parut minunat e penultima etapa, care consta in impachetarea in prosoape calde si apoi intr-o patura asezata pe un pat intr-o sala speciala. Chiar la sfirsit e o sala de lectura cu ceai la discretie. Ce e ciudat e ca atunci cind am ajuns la vestiare am intrat din nou in viata « imbracata », asa ca m-am inchis bine intr-o cabina singura ca sa ma imbrac, desi mai era pe acolo o femeie cu care ne « cunoscuseram » in pielea goala.

Una peste alta, baile astea au fost cea mai frumoasa amintire pe care o am de la Baden baden. E foarte placut ca nu trebuie sa-ti bati capul cit sa stai in fiecare incapere, ca peste tot sunt afise care iti indica timpul pe care-l ai de stat, iar cind e cazul, personalul de acolo iti ia prospul si iti da altul curat si caldut. A doua zi am mers la baile obisnuite, dar dupa luxul, calmul si atmosfera de la baile romane, nu ne-au mai placut, desi baile  de genul asta le frecventam de obicei.

Dintre excursiile facute in jurul orasului cel mai mult ne-au placut ruinele unui castel situat in padure. E impresionant cind dupa o vreme de mers prin padure apar in fata ta ruinele unui un castel impozant. E vorba de castelul Altes Schloss ( castelul vechi) construit in anul 1100. Vizita e gratuita. Am coborit si urcat multe scari ca sa putem vizita pe indelete ruinele. Tot acolo se gaseste si o harpa eoliana, cea mai mare din Europa, construita acum citiva ani. Calitatea pozelor nu reflecta cu adevarat frumusetea locului, au fost facute cu telefonul. Sa ridice mina cine mai pleaca de acasa cu acumulatorul aparatului foto complet descarcat, dar fara incarcator! Dar oricum, amintirile cele mai frumoase ramin in suflet.

Baden
Exteriorul castelului
20170602_182520
Curtea interioara, in firida din dreapta se vede orga

20170602_183006

Dupa castel, care e de departe pe primul loc (la capitolul drumetii), ne-a placut si excursia cu funicularul la Merkurbergbahn. Costa doar 2 euro si odata ajuns sus, ai o vedere frumoasa asupra orasului. Este si un turn acolo, iar privelistea asupra orasului din virful lui e si mai spectaculoasa. Prajitura cu rubarba servita in cafeneaua-restaurant de la statia funicularului ( cu vedere la oras) e si ea excelenta 🙂

20170603_114221
Vedere din turn

 

Despre restaurante pot sa spun ca sunt scumpe si noi nu l-am nimerit pe cel bun. Am fost la terasa  restaurantului situat in Markplatz, atmosfera e placuta, departe de turisti, te simti ca intr-o piata din Toscana, de altfel zonei ii spune Florentinerberg. Cit ne-am limitat la salate a fost bine, vinul alb era excelent. Dar cind am revenit cu fiul ,  filetul lui de porc inecat intr-un sos cu gust si aspect incert in care inotau bucati de capsuna cruda, ne-a facut sa ne schimbam parerea despre restaurant. Seara urmatoare am ales un restaurant bine cotat pe tripadvisor, italian, dar acolo ne-a dezamagit atit mincarea cit si vinul sau serviciul, nu pot afirma ca au fost proaste, dar raportul calitate pret da.

20170602_202402
Pe aici e zona cu influente toscane

Pot sa spun mai multe despre cafenele. De fapt daca cineva m-ar plati sa scot un ghid al cafenelelor cu tot cu prajiturile  , sigur as face o treaba buna. Cu degustari, cu tot tacimul, specializat pe Germania si Austria eventual 🙂  Si nu intotdeauna parerile mele coincid cu notele de pe tripadvisor. Sigur, degustatul de prajituri se bate cap in cap cu mincarea cruda si alimentatia relativ sanatoasa pe care incerc sa o am. Dar ce e in vacanta nu se pune. Si nu se pune nici pe coapse nici pe fese, ca am mers mult (in medie 17-18 km pe zi).  Si de la mers si coborit scari pe la castel mi s-a tras si tendinita care m-a facut sa schioapat o zi intreaga, noroc ca era ziua plecarii.  Nu de la prajituri mi s-a tras. Inchidem paranteza. Deci ziceam : cafele bune peste tot, sa ma scuze cafegiii adevarati, dar cum beau doar capuccino , cind zic cafea, eu inteleg capuccino. Totusi, cind capuccino-ul meu e bun, si cafeaua sotului e buna, doar ca el nu bea cafea dupa ora prinzului. O cafenea centrala cu prajituri decente, alta situata linga bai cu prajituri mizerabile, iar alta , Kaffeehaus, avea prajituri excelente si ambianta faina.

In excursiile noastre am trecut de mai multe ori pe linga o casuta de inchiriat pentru vacanta. In fiecare zi , la poarta erau citeva lucrusoare de vinzare si o pusculita pentru lasat banii. Intr-una din zile am gasit mai multe fete de plapuma din damasc, cred ca vechi, pentru ca nasturii sunt inveliti in material textil . Treaba cu nasturii am observat-o acasa, cind mi-a parut rau ca n-am luat mai multe, costau doar 1 euro. Fiica cea mica s-a facut stapina pe ea, o vrea pe patul ei , desi o luasem ca sa cos din ea saci de pinza de pus fructe si legume.

feteperna

 

Dar poate avem noroc sa mai gasim si la anul. Pentru ca vrem sa repetam experienta de iesire in doi. Imbunatatita.  Si daca nu gasim niste bai romane mai frumoase ca astea de la Baden Baden , tot acolo ne intoarcem. Asa ca daca stie cineva bai frumoase, m-as bucura sa mi le recomande. Nici nu mai conteaza acum daca sunt nudiste sau nu :))))