Pentru cine sta in Franta sau nu departe: iesiri la restaurant in doi sau mai multi, la jumatate pret

Anul trecut o prietena ne-a facut se descoperim actiunea Tous au restaurant : mergi in doi , dar platesti doar unul singur. Am mers atunci mai multe cupluri si am fost incintati. Nu trebuie sa va faceti mari iluzii: e un meniu special, banuiesc ca la restaurantele « étoilés » e mai « sarac » decit unul obisnuit, dar e rost de o iesire faina intre prieteni sau in familie… sau chiar in doi.  Singur nu prea merita 🙂

Noi o sa profitam si anul asta . Ba cred ca o sa rezervam mai din timp, ca sa prindem un restaurant mai « instelat ».

Publicités

Ce am vazut in Provence

Va spuneam ca am fost in vacanta in sudul Frantei. Cind facem un drum mai lung, il decupam in etape, asa ca acum ne-am oprit putin in Provence. La dus ne-am oprit la Avignon. Era cu citeva zile inainte de inceperea renumitului festivalul de Teatru  , asa ca n-a fost greu sa gasim cazare si nici orasul n-a fost aglomerat. Desi am pierdut evident atmosfera care domneste acolo in zilele respective. Multi prieteni merg an de an special pentru festival . Poate o sa o facem si noi odata… Festivalul are loc anual incepind din 1947.

Ma laudam intr-un articol cum am negociat cu hotelul. Doar ca atunci cind sa platim , receptionistul nu stia de pretul pe care l-am stabilit cu colega lui. Deci mi-am invatat lectia: de acum cer o confirmare pe mail. Oricum, hotelul a fost bun, intrarea in camera se facea din frumoasa gradina interioara, iar micul dejun se lua tot in gradina.

La Avignon ne-am plimbat prin centru, am vazut Palatul Papilor:

Palatul Papilo

Palatul papilor

Am vazut , bineinteles celebrul Pont D’Avignon, din care insa n-a mai ramas decit o bucata.

pont d'avignon
Podul vazut de sus

 

La intoarcerea din vacanta am hotarit sa vizitam un alt loc, asa ca am ales Pont du Gard. Am ales o pensiune aflata nu departe, in Remoulins. Pensiunea se afla intr-un vechi castel si e unul din cele mai frumoase locuri unde am stat vreodata .E tinuta de o familie care s-a mutat din nordul Frantei si au deschis pensiunea acum 2 ani. Proprietarii sunt deosebit de amabili si te fac sa te simti ca acasa. La parter e o bucatarie unde oaspetii pot sa-si prepare mincarea sau sa isi depoziteze in frigider proviziile. In pensiune se merge descult (!) daca vrei, iar in camera comuna de la parter poti cinta la baterie, pian sau chitara . Va dau adresa aici,  locul ni s-a parut magic. Orasul Remoulins nu e prea magic, dar dincolo de strada centrala (foarte circulata) exista o zona veche draguta, ba chiar si o arena pentru luptele de tauri (taurii nu sunt omoriti, ni s-a precizat)

remoulins

Arene

Nu departe de pensiune se poate face baie in apa riului Gardon.

Spre seara , proprietarii pensiunii ne-au imprumutat biciclete si am pornit spre Pont du Gard, pe un drum frumos, in tiriit de greieri. De altfel in Provence, sunetul greierilor era omniprezent, chiar si in orase. Zici ca aveam acufene. Sunt cam 2 km intre pensiune si pod. Pont du Gard este parte a unui apeduct de 52 km . Denivelarea dintre origine si punctul unde ajunge apa era de doar 12m, panta era de 12 cm pe kilometru. A fost construit de romani cam intre anii 40-50 si se presupune ca la edificarea lui au lucrat 5 mii de oameni, timp de 5 ani. Impresionant! Apa avea nevoie de o zi intreaga ca sa ajunga, doar datorita fortei gravitationale, de la punctul de captare la bazinul de distributie, situat in orasul Nemausus (actualul Nimes).

Podul are 3 nivele si a fost construit aproape in totalitate « pe uscat », adica fara folosirea mortarului, iar unele din pietrele care il constituie cintaresc 6 tone.

In timpul Evului Mediu o parte din Pod a fost distrusa, pietrele fiind folosite ca material de constructie. Mai mult, a fost modificata si structura podului, ca sa se mareasca spatiul pentru traficul tot mai mare . Din perioada Renasterii a inceput sa fie pus in valoare, in secolul 19 s-au facut mari lucrari de restaurare, iar in anul 2000 s-a hotarit ca locul sa fie accesibil doar pietonilor, ca sa se minimizeze distrugerile provocate de afluxul imens de vizitatori.

pont du gard 3

pont du gard 1

In apa riului ( Gardon) se face baie, de altfel prima poza am facut-o stind cu picioarele in apa cam pe la mijlocul albiei. Acum apa e mica, dar uneori din cauza inundatiilor poate ajunge pina la 20m. Pe riul Gardon se mai poate face si canoe.

pont du Gard
Riul vazut de pe pod

 

Apa e foarte curata si limpede, pentru ca pe riu nu circula barci cu motor.

Pentru cei care merg cu cortul, exista un camping la doi pasi. De fapt am vazut multe indicatoare cu campinguri prin zona. Si multe, foarte multe tarabe pe marginea drumului, unde producatorii isi vind fructele. Am mai vazut si producatori de vin care isi vindeau productia direct la ferma sau locuri unde se extrage artizanal uleiul de masline si de unde doritorii puteau sa cumpere , dupa o aventuala degustare.

Si apropo de degustari, stiati ca inghetata se poate degusta? Eu am aflat abia in vacanta asta, cind mi s-a propus sa gust, nefiind eu prea hotarita. In alt loc am vazut cunoscatori, care stiau . Omul cit traieste invata!

A doua zi de vacanta in Provence am vizitat orasul Uzès. A fost o surpriza foarte placuta, nu stiam dinainte ce minunatie de oras o sa descoperim. Partea medievala e foarte bine pastrata si pusa in valoare. In Piata centrala  (Place aux Herbes) se tine in fiecare simbata dimineata o piata foarte renumita in regiune.

Uzes

uzes-2.jpg

 

uzes 3

Trebuie sa va vorbesc neaparat de inghetata de la La Fabrique Givrée, foarte buna si servita in cornete din faina de castane. Si de restaurantul unde am mincat : am evitat cele foarte centrale , cu multi clienti, si am nimerit la  » A la source « : felul principal si un desert costa 17 euro. Legumele sunt locale.Patronul e foarte primitor, iar inghetata pe bat de fructe (sorbet) cu doar 1 euro, e foarte apreciata de clienti. Chiar si mofturoasa mea a mincat cu mare pofta una pe baza de piersici.  Ne-a placut mult si un magazin de plante, in a carui curte se gasea un cavist , iar ca sa cumperi vinurile trebuia sa cobori in pivnita.

Nu departe de Remoulins se gaseste orasul Orange. Acolo se afla cel mai bine conservat  Arc de Triumf roman (construit intre anii 20 si 25). Si cel mai bine conservat Teatru Roman, construit sub domnia lui Augustus in secolul 1. La Theatre Antique d’Orange se desfasoara in fiecare vara un festival renumit de arta lirica. Si aici iar vine un superlativ: « Chorégies d’Orange » e cel mai vechi festival din Franta ( 1869). Noi am asistat acolo la un spectacol cu Rigoletto , intr-o distributie de exceptie. A fost impresionant, cuvintele mele sunt prea sarace ca sa descrie ce am simtit.

opera

Daca va place opera, nu ratati asa ceva. Iar daca nu va place, s-ar putea sa aveti surpriza sa descoperiti ca incepeti sa o apreciati. Noi am devenit amatori dupa ce am vazut Aida la Festivalul de la Verona,  unde am mers fara tragere de inima, doar pentru ca eram in zona si festivalul de la Arenele din Verona era renumit. Iar daca nu mergeti la festival , Teatru Roman se viziteaza.

Cam astea am vazut noi in Provence. E putin, dar ne gindim sa planificam odata o vacanta si sa vedem mai multe, pentru ca e o zona minunata. Cimpuri de lavanda n-am vazut, decit in goana masinii pe autostrada. Le-am simtit si mirosul. In schimb am auzit greieri, dupa cum spuneam.

Astept si parerile voastre si indicatii de vizite. Am mai citit una alta si am vazut poze cu locuri minunate de acolo, dar daca nu le-am vazut personal, nu ma incumet sa dau sfaturi. Pentru cei care n-ai fost inca acolo,  m-as bucura ca articolul meu sa va dea niste idei de pornire pentru explorarea acestei regiuni minunate.

 

 

 

Coasta de Azur : Villefranche sur Mer

De citeva zile ne-am intors din vacanta. Partea franceza cum ar veni 🙂  A fost frumos si am ales un oras pe care-l cunoastem bine si de care ne-am indragostit acum multi, multi ani: Villefranche sur Mer. Am rude in zona , asa ca in tinerete imi petreceam acolo vacantele.  Am vizitat mult atunci (aveam si timp ) si am vazut la fel de multe locuri frumoase. Nu ma invidiati prea mult : vacantele de atunci au un gust dulce-amar, eu va prezint doar partea dulce. Ce m-a impresionat si retinut sunt:  localitatea Dolceaqua din Italia, Monte-Carlo, Saint Paul de Vence, Port Grimaud sau Saint Tropez. Si, bineinteles , Nisa. Mai tirziu am mers cu sotul si copiii.  Villefranche i se pare sotului cel mai frumos loc din lume.  Dar cum rudele in locul de vacanta nu inseamna neaparat doar avantaje, de citiva ani ne-am dus in alte locuri, cautind alte plaje cu acelasi farmec ca si plaja de la Villefranche. Si n-am gasit. Sau nu inca.

Asa ca anul asta am hotarit sa ne intoarcem acolo. Am ales din timp un apartament de pe airbnb, cu doua camere, la 690 euro pe o saptamina. Am vrut sa fie aproape de plaja (un sfert de ora de mers pe jos) , de magazine si restaurante. Altfel se poate sta in partea de sus a orasului, de unde ai o vedere minunata asupra marii…insa cind ai de urcat si coborit spre 400 de trepte daca nu vrei sa iei masina, renunti la frumoasa priveliste. Dar v-o arat totusi:

De sus

 

Noi n-aveam nici o vedere, dar aveam un loc de luat masa in exterior , care compensa din plin toate neajunsurile apartamentului. Care nu erau neaparat multe, dar deranjante pentru mine. M-am simtit ca si printesa pe care o deranja bobul de mazare. Drept urmare, sotul m-a rugat sa il astept ca sa completam impreuna evaluarea apartamentului 🙂

Loc de luat masa
Locul de luat masa, in interiorul foisorului

Pe drumul spre plaja (un sfert de ora), treceam pe aici:

Si apoi ajungeam pe aleea de unde se vede marea :

spre plaja 2

Plaja e relativ mica,  cu nisip sau pietricele , de acolo orasul arata asa:

plaja

Sau asa:

plaja nisip

Imi place ca plaja a ramas la fel de atitia ani de cind o cunoastem:  exista doar o singura bucatica de plaja privata. Restul e public. Spre deosebire de alte dati, cind veneam cu masina, parca acum , mergind pe jos, am savurat si mai mult frumusetea locului.

Spre ora prinzului ne indreptam incet spre casa, cu un ocol prin stradutele centrale:

stradute la villefranche

Tot in centrul vechi se poate trece prin Rue Obscure, o strada care dateaza din secolul al 13-lea.

Rue obscure2jpg

La Villefranche se poate vizita si o capela a carui interior a fost pictat de Jean Cocteau. Se mai poate admira Citadela , care dateaza din secolul al 16-lea. Iar vara in interiorul Citadelei e amenajat cimatograful in aer liber. Pacat ca de data asta, oricita bunavointa am avut, n-am gasit nici un film demn de a fi vizionat. Pe vremuri am vazut citeva filme acolo, iar atmosfera este feerica.

In oras sunt doua ateliere care fac inghetata, in ambele locuri ne-a placut. Intre invitatii la cina in familie (pe terasa cu vedere la mare) sau mesele simple  pe care le-am preparat noi, n-am prea avut nevoie de restaurant. Am incercat unul cu note bune pe Tripadvisor, Coté Jardin, meniul la prinz e de 18 euro, dar noi ne-am facut de cap si am comandat lucruri pe care nu le-am minca acasa: ne-a iesit 40 de euro de persoana, cu deserturi, vin si apa. Desi la intrare un afis indica faptul ca restaurantul nu e pentru oameni grabiti, serviciul a fost rapid si amabil. De altfel peste tot in vacanta am dat doar peste oameni deosebit de amabili. In ziua plecarii am mai mincat o data la acelasi restaurant, totul a fost la fel de bun. Altfel la chioscuri pan-bagnat-ul (un sandvici specific Nisei ) sau alte lucruri de mincat rapid costau 6-7 euro. Am testat cele doua brutarii din zona si nu ne-au placut deloc croissant-urile lor .

Legat de preturi : faptul ca viata in zona pariziana e scumpa, are un avantaj: cind plecam in vacante in locuri turistice, preturile ni se par ieftine. Chiar si cafeaua era mai ieftina decit la noi.

Intr-o dupa-amiaza am luat trenul (gara e la 2-3 minute de plaja) pina la Nisa. Un bilet dus-intors costa doar 3.60 euro , drumul pina la gara centrala a Nisei dureaza 8 minute . Acolo ne-am plimbat doar pe jos, in ciuda faptului ca transportul in comun (mai ales tramvai) e bine pus la punct si ieftin (10 euro un carnet de 10 bilete). La Nisa am admirat albastrul marii, am facut o plimbare prin orasul vechi, unde ne-am oprit la vestitul magazin de inghetata Fenocchio. Acolo singura grija e ce parfum sa alegi dintre cele citeva zeci prezente. Am trecut si pe la o brutarie care face prajituri de sa te lingi pe degete, Péché Mignon ii spune. Si , asa cum spuneam mai sus, ieftine 🙂  Ne-am mai plimbat si pe aleea pietonala ce leaga centrul (Place Massena) de palatul de congrese Acropolis. N-am putut sa nu ne minunam ca Nisa e si mai frumoasa decit in amintirile noastre.

 

Nisa

De altfel, cei de-ai locului sunt cu totii de acord ca primarul  (controversat din punct de vedere politic) reuseste sa faca orasul tot mai frumos pe zi ce trece. Omul sfinteste locul, ca de obicei.

Intr-o alta dupa-amiaza am mers intr-o plimbare sa vizitam Vila si Gradinile Ephrussi de Rotschild situate la Saint Jean Cap Ferrat, linga Villefranche.

Ephrussi

Ne-a parut bine ca am vizitat, va recomand daca ajungeti prin zona.

Altfel sunt multe lucruri de vazut si de vizitat pe Coasta de Azur, dar intr-o saptamina e cam putin, mai ales ca n-am vrut sa ratam nici o zi de plaja.

Voiam sa va mai spun cite ceva despre drumul la dus si la intors si cit ne-a placut prin Provence, dar la asta pe miine (sau poimiine).

Poate imi spuneti si voi care e plaja voastra de suflet. A noastra ati vazut-o, dar pozele nu pot sa surprinda starea de bine pe care o ai cind ajungi dimineata si te uiti la mare. Aia e in suflet.

 

 

 

 

Despre rezervari pentru vacante, negocieri si booking

O femeie mi-a sugerat sa scriu despre cum am negociat pretul la o rezervare de hotel. Ii multumesc pentru idee, nu m-as fi gindit sa scriu despre asta.

In fiecare vara mergem in Romania. Am nevoie sa ma intorc , sa ma incarc cu energia locului, sa aud vorbindu-se romaneste. Mai nou , de cind o parte a familiei s-a mutat in Franta, as putea spune ca nici familie nu prea mai am pe acolo. Dar noi continuam sa mergem. Ce-i ciudat e ca am doua bucati de viata distincte. Aici, unde nu am nostalgii romanesti, nu ascult nici televizorul, nu urmaresc mare lucru din ce se intimpla acolo, nu frecventez magazine romanesti sau turcesti ca sa-mi cumpar mincaruri de care mi-e dor, ca nu mi-e dor.  Si in Romania, unde nu ma intereseaza ce se mai intimpla in Franta, unde ne vedem cu prietenii, iesim la terase, mincam telemea, Eugenii, langose si alte lucruri care ne amintesc de copilarie ( vata de zahar 🙂 de exemplu) . Nici macar nu ne aducem aici mincare din Romania, ca parca nu mai are acelasi gust.

Plecam cu masina, drumul in sine e o vacanta. Statul in masina atitea ore e si un prilej de vorbit mult intre noi si nu rareori in urma acestor dicutii luam tot felul de decizii importante.De fiecare data alegem un alt traseu, asa ca vizitam o multime de locuri . Anul asta va fi la bai in Germania, Praga (unde ne oprim citeva zile), Viena. Vorba unui coleg de-al sotului: « ce frumos trebuie sa fie sa vizitezi capitale ». Oricit vi s-ar parea de ciudat, desi stam linga Paris, unii oameni nu vad Parisul ca pe un loc de vizitat . Fiica mea merge cu prietenele ei sa vada tot felul de locuri turistice si am aflat cu stupoare ca prietenele n-au fost inca la Pere Lachaise sau in alte locuri pe care aproape orice turist le-a vazut.

In Romania incercam in fiecare an sa ne petrecem citeva zile in alte locuri decit unde locuim,  ca sa le aratam copiilor cite o bucatica din tara. Ni se pare important sa-si cunoasca si aprecieze tara de origine. Nu s-ar intoarce in Romania, dar sunt foarte incintati sa mergem in vacante. Fiul e dezamagit ca, din cauza stagiului, nu poate veni cu noi nici anul asta, n-a putut nici anul trecut. Cred ca dintre copiii nostri, el iubeste cel mai mult Romania, cunoaste orasul in care locuim ca un localnic si il strabate pe jos zilnic de dimineata pina seara, rar mai ia cite un troleibuz.  Fiica cea mare e si ea acum acolo, cu o prietena, au un program intens de vizite turistice.

Am remarcat un lucru : daca nu facem rezervarile de hoteluri inca de aici din Franta, odata ajunsi , nu mai plecam nicaieri. Asa ca rezervam : datele sunt batute in cuie si stim ca 3-4 zile o sa fim plecati. Incercam pe cit posibil sa nu trecem prin booking pentru rezervari. Cred ca deja stiti ideile noastre de a incuraja comertul local, apoi national, deci ne deranjeaza ideea ca o parte din banii nostri sa se duca la o firma americana. Mai pe scurt as spune ca o boicotam Mai ales ca in ultima vreme am vazut o emisiune despre subiect, am mai citit prin reviste si am aflat ca pina si comparatorul de preturi la camere prezentat pe site e necinstit, ca sa nu vorbim de faptul ca la o simpla cautare in care se mentioneaza clar numele hotelului,   booking-ul apare pe primele 3-4 locuri.  Tot booking-ul e acuzat ca, fara a instiinta in prealabil , recolteaza o imensa cantitate de informatii fara a avea consimtamintul  prealabil al consumatorilor: cookies, adrese IP, etc.  Din emisiune am aflat doua lucruri foarte interesante :

  • Hotelurile au doar un anumit numar de camere pe care le inchiriaza prin booking, deci sunt sanse sa aiba camere libere, chiar daca cele de pe site sunt toate ocupate
  • Pina nu demult, hotelurile erau obligate sa respecte pretul de pe booking, acum au voie sa perceapa ce pret vor. Ceea ce inseamna ca tu, ca si client, poti negocia.

E foarte interesanta ideea negocierii, doar ca noi nu stim sa o aplicam. Sotul negociaza bine la servici, insa in viata de zi cu zi, deloc. Eu nu am curajul sa o fac. Cred ca tine de educatie si de increderea in sine. Nu stiu cum sa fac sa negociez fara sa am neplacuta senzatie ca cersesc. Cind ar trebui sa fie o relatie de la egal la egal cu cealalta persoana implicata.

In schimb , legat de camerele libere : de curind, pentru cazarea la Baden-Baden am gasit camera vorbind direct cu hotelul, iar pretul a fost acelasi ca pe booking, unde hotelul aparea ca neavind nici o camera libera.

Vara asta vrem sa mergem la munte in Apuseni, la o pensiune. Asa ca am inceput sa caut pe sit-ul antrec, care vad ca intre timp a devenit infopensiuni.( Am mai rezervat pe vremuri o pensiune minunata in Maramures, am gasit numele ei pe antrec. ) Am dat de o pensiune, am sunat, am rezervat, mi s-a spus pretul , toate bune si frumoase. Doar ca : pe booking pretul ar fi fost mai mic si nici n-ar fi trebuit sa platesc avansul de 50%. Iar pentru avans am rugat o prietena din Romania sa faca virament, altfel banca noastra ne taxeaza din greu (taxa fixa pentru fiecare tranzactie in alta moneda decit euro plus o taxa procentuala din valoarea platii).  Am stat eu si m-am gindit: bine, sprijin comertul romanesc, dar nu cred ca e normal sa pierd. Am scris pensiunii si le-am explicat cum sta treaba. Am facut-o doar pentru mine, ca sa nu ma simt o fraiera ca pierd banii ca sa sprijin initiativele locale. Si am primit o reducere de 7%  ! Am fost foarte fericita . Am reusit negocierea,  mai mult din greseala, dar asta mi-a dat curaj sa mai incerc.

Asa ca ieri, cind am vrut sa rezerv un hotel in drum spre sudul Frantei :  am sunat direct  si le-am spus adevarul: nu vreau sa trec prin booking, dar nici nu vreau sa fiu eu « pedepsita » , platind mai mult. Si am reusit sa am pretul pe care l-as fi dat daca treceam prin binecunoscutul site de rezervari. Adica pretul lor plus 4% cashback , pentru ca merg printr-un site care-mi ofera reduceri. Mai e mult pina sa indraznesc sa cer mai mult.

Am sunat la al doilea hotel, cel de la intoarcere. Acolo mi s-a multumit ca i-am contactat direct si au fost atit de amabili, incit atunci cand mi s-a oferit pretul de pe booking n-am mai indraznit sa spun ca as fi avut inca 4% daca nu-i sunam direct. Mai am de progresat la capitolul « negocieri », dar cred ca sunt pe calea cea buna. Cind lumea e prea amabila cu mine, ma topesc si nu reusesc sa mai spun nimic. Oricum , pina la urma o sa prelungim sederea cu inca o noapte si hotelul ne-a oferit o reducere de 5% deci vom iesi in cistig fata de booking.

In afara de faptul ca nu vreau sa trec prin booking,   imi place sa sun, sa vorbesc cu lumea, contactul uman  e mai placut decit sa introduc niste date si un numar de carte de credit pe un site.

M-as bucura daca experienta mea cu rezervarile directe la hoteluri ajuta si altora. Sau daca mi-ati impartasi micile sau marile voastre trucuri pentru rezervari de locatii de vacanta.

 

 

 

 

 

 

Escapada la mare…sau reteta unei zile perfecte

 

Se alege o zi libera de orice obligatii. Seara se verifica prognoza meteo. Si vintul. Mai ales vintul. Ca suntem patiti.

meteo

Se ia sacosa de plaja si se verifica daca e completa. Se suna la restaurantul cel bun si se rezerva o masa pentru trei persoane. Pe terasa, daca mai sunt locuri. Si sunt! Bineinteles, se poate face un picnic. Altadata, acum ne facem de cap!

Se da trezirea dis de dimineata, se ia micul dejun , se incarca masina si se pleaca.

Odata la mare se observa ca au mai ramas doar doau locuri la parcarea de pe malul marii. Se ocupa unul dintre ele. Se instaleaza lucrurile pe plaja si se admira marea. E departe, ca e la reflux.

Mare1

Se savureaza o cafea la terasa cu vedere la mare. Cam scumpa, data viitoare e de venit cu termosul.

Mare2

Dupa ce se profita de plaja toata dimineata, se ia calea restaurantului.

 

mare6

Se savureaza mincarea. Si vinul.

mare4

Se mai sta pe malul lacului la umbra, apoi inapoi pe plaja.

Se leneveste, unii citesc. In timpul asta  copilul se joaca:

Se mai face o baie in mare: a doua pe ziua de azi. La 16°, apa nu e tocmai calda, dar dupa primele momente e chiar placut. Mai sunt citiva care se incumeta, dar nu multi.

mare7

Spre seara se face o plimbare pe malul marii pina in centrul orasului.  Seara vorba vine: in zilele astea soarele apune dupa ora 10.

mare11

mare12

In centru se savureaza o inghetata. Sau chiar una dubla. Fara remuscari, ne-am depasit cei 10 mii de pasi facuti intr-o zi. Pentru inghetata n-am dovezi foto.

Dupa intoarcerea la masina se pleaca spre casa . Si amintirile zilei se pun bine la pastrare intr-un coltisor de memorie, sperind ca poate in saptaminile care vin se aliniaza stelele pentru inca o zi din asta. De obicei nu, dar in septembrie la mare e la fel de frumos !

Si voi, ati petrecut zile perfecte sau aproape perfecte saptamina asta?

 

Practicarea hobby-urilor si viata asociativa in Franta

In orasul nostru, dar cred ca n-as gresi daca as spune ca peste tot in Franta, toata lumea , de la mic la mare, practica una sau mai multe activitati. Fiecare, dupa cum il tin picioarele, talentele sau … buzunarele, face cite ceva in mod organizat. Virsta nu e un impediment, dimpotriva : proaspetii pensionari sunt foarte activi, au mult timp la dispozitie.

Aproape toate aceste activitati se practica in cadrul unor asociatii.  Inca ma entuziasmeaza felul in care lumea de aici se implica in viata asociatiilor. La adunarile generale prezenta e mare si multi se ofera sa fie trezorieri sau in comitetul de conducere .

In oraselul nostru de 30 mii de suflete, avem nici mai mult , nici mai putin decit 35 de asociatii sportive . Toti cei care fac un sport, au licenta federala pentru practicarea lui. Pe linga sport, poti sa practici o multime impresionanta de alte activitati . De exemplu doar la cele artizanale se pot practica de la croitorie, pompos botezata stilism, pina la pictura pe matase sau legatorie de carti.  Zeci si zeci de activitati dintre care mai amintesc œnologie, genealogie, conversatie in limbi straine si multe altele. Chiar si gradinile puse la dispozitie de primarie sunt gerate de o asociatie. La noi biblioteca e municipala, dar in unele orase e o asociatie care se ocupa de ea. La fel si scolile de muzica, numite aici conservatoare : la noi in oras depind de primarie, insa in oraselul vecin scoala de muzica e de fapt o asociatie, care se ocupa de tot ceea ce inseamna activitate muzicala.

In caz n-ai gasit o asociatie unde sa-ti practici hobby-ul , nu-i nici o problema : toate orasele din jur au o oferta la fel de diversificata . In luna septembrie , ofertele sunt prezentate in cadrul « Forumul asociatiilor si vietii locale » . Toti , cu mic cu mare, se inghesuie (la unele standuri e coada mare ) sa se inscrie, pina mai sunt locuri, la activitatea preferata. Pe parcursul intregii zile se succed demonstratii de gimnastica, dans, karate sau alte sporturi, prin care asociatiile isi fac cunoscute activitatile. Din pacate,  in multe asociatii nu mai sunt locuri pentru noii veniti , sau putinele locuri ramase libere se dau din prima ora dupa deschiderea forumului. Singura posibilitate ramasa e asa numita lista de asteptare, poate ai noroc si cineva renunta la locul lui.

Taxa e anuala si se poate plati in mai multe rate.  Tariful e degresiv pentru practicantii mai multor activitati in cadrul aceleiasi asociatii. De asemenea, pentru ca o parte din pret e sponsorizat de primarie, locuitorii orasului platesc mai putin decit cei veniti din afara. Pentru ca toti locuitorii unui oras platesc o taxa locala, indiferent daca stau in chirie sau sunt locatarii, banii primariei sunt de fapt banii lor, sau si ai lor.  De exemplu noi suntem inscrisi in asociatia de dans, platim o suma pentru primul curs , mai mica pentru al doilea, si mai mica pentru al treilea. Concret pentru un curs (in care intra taxa de adeziune si de licenta federala) se platesc 190 euro, pentru al doilea 110 euro, iar pentru urmatoarele doar 80. Activitatile se desfasoara pe perioada unui an scolar, in vacante e liber. Din pacate

In general primariile pun la dispozitie gratuit salile pentru practicarea activitatilor in timpul anului. Uneori , chiar si salile  festive, cum ar fi teatrul sau foaierul lui , care servesc pentru avenimente de mai mare anvergura, cum ar fi spectacole de sfirsit de an, care se fac in iunie. Daca nu sunt gratuite, primaria  percepe o suma minima.

Articolul asta il scrisesem de vreo 2 luni, cind eram foarte entuziasmata de cite activitati se pot face in cadrul acestor asociatii. Dar nu l-am publicat, ca simteam ca ii lipseste ceva, nu stiam insa ce. Nu sunt mai putin entuziasmata, mai ales cind compar cu Romania, unde daca nu esti copil sau tinar, greu poti sa-ti practici pasiunile intr-un cadru colectiv. Ma gindesc la prietenii de acolo care au renuntat sa mai faca dans, pentru ca fiind inconjurati doar de studenti, erau cei mai batrini din cursul lor. Aici suntem printre tinerii cursului nostru.

Dar intre timp am aflat de la colegii nostri de dans si reversul medaliei. E logic, nimic in viata nu-i chiar roz, doar ca eu nu m-as fi gindit la partea gri. Asociatiile sugruma cumva initiativele individuale. Pentru ca daca un profesor vrea sa-si deschida scoala de dans de exemplu , nu poate face fata concurentei asociatiilor in ceea ce priveste preturile . Fara ajutoare de la primarie, chiria saliilor de curs va mari tariful eventualilor clienti interesati. Inca o parte gri (daca nu chiar neagra) a asociatiilor e ca unele firme mari isi fac cite o asociatie, cu care beneficiaza de facilitati fiscale .

Oricum ar fi eu apreciez ca aici in Franta am prilejul sa practic activitati pina la adinci batrineti. Desi am de gind sa imi petrec batrinetile in Romania. Dar oi pune acolo bazele unei asociatii 🙂  Probabil o sa fie cu lista de asteptare 🙂

 

 

 

 

 

Vacanta nu inseamna neaparat sa pleci departe sau pe mai mult timp.

Pe cind copilul mic avea citeva luni, sotul si-a luat liber o saptamina in timp ce copiii mari erau in vacanta. In saptamina aia am profitat unii de altii, ne-am plimbat, am vizitat, asa ca sotul a decretat ca cele mai frumose sunt vacantele facute acasa.  Nu te mai chinui sa faci bagaje, sa le cari, sa le incarci in masina, sa conduci . Nu pierzi nici timp sa calatoresti. De atunci isi ia uneori daca nu o saptamina, macar citeva zile de vacanta de stat acasa. Trebuie sa recunosc ca in Franta suntem privilegiati : avem o gramada de zile libere pe an.

In afara de asta, mai profitam de multe alte momente ca sa ne simtim ca in vacanta. Bunaoara azi, cind sotul a lucrat de acasa. Dupa ce-am dus fata la scoala, ne-am luat cosul de piata si ne-am dus in centru. La noi piata se tine doar miercurea si simbata. Vinzatorii de acolo sunt mult mai pusi pe vorba decit simbata : clientii sunt putini, deci nimeni nu-i obliga sa se grabeasca. Uneori si preturile sunt mai mici miercurea. In drumul spre casa ne-am oprit la cafenea, unde profitind de vremea buna, ne-am savurat  cafeaua pe terasa cu vedere la strada si am vorbit cite in luna si in stele. Am fi intrat si pe la biblioteca sa citim ziarele, dar inca nu era deschisa. Sotul , incintat de atmosfera din centru intr-o zi lucratoare, si-a facut planuri de lucrat mai mult de acasa miercurea sau de luat cite o jumatate de zi libera.

Alt lucru de care profitam de cum se face vreme buna sunt parcurile. Fata cea mica are pauza de masa 2 ore la prinz, asa ca luam mincarea cu noi, mai punem o patura si facem picnic in spatele blocului sau intr-un parculet nu departe de scoala. Stam in parc pina se face ora de intors la scoala.

Cind copiii sunt in vacanta, luam bicicletele si ne ducem intr-un parc mare din orasul vecin.

Parerea mea e ca fericirea e facuta de momente de-astea mici in care te simti bine, nu trebuie sa pleci neparat departe sau pe mult timp ca sa profiti de viata.

Disclaimer : sotul face cam 2 ore dus, 2 intors pina la serviciu. Asa ca in zilele in care lucreaza de acasa are tot timpul sa profite de orele astea pe care si le-ar pierde altfel pe transport.

Si voi? Va luati microvacante ?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Despre economii si fericirea pe care o aduc totusi banii

Saptaminile trecute eram gata sa cumparam o casa. Nu chiar cea a visurilor, ci doar ce ne-am fi permis la bugetul nostru. Si, in seara dinaintea semnarii precontractului ne-am pus cu copiii la sfat si am adunat plusurile si minusurile. Plusuri nu erau decit unul: gradina mare. Minusurile destule. Asa ca am decis ca n-are rost sa platim timp de 20 de ani dublul chiriei actuale doar ca pentru o gradina numai a noastra. Sa stam in conditii mai proaste decit acum, doar ca sa avem o casa, fie ea chiar si cu gradina. Ca doar nu ne-am face viata in gradina, mai ales ca in zona noastra ploua des.

Si fiica cea mare a tras concluzia : « ce rost are sa avem o casa, daca am renunta la vacante si nu ne-am putea permite tot ce ne permitem acum ? ». De multe ori rasfoieste albumele cu poze si ne spune ce sansa am avut sa mergem in atitea locuri. Cred ca spune asta pentru ca-si vede colegele de facultate, care din cauza de rate, nu-si permit nimic . Lucruri simple, nu va inchiputi mari extravagante. Parintii respectivelor fete vor avea la batrinete o casa, dar cu ce sacrificii ?

Si atunci m-am gandit ca economisirea e de 2 feluri.

  • Cind economisesti silit : de banca, de imprejurari. In timp asta duce la frustrari .
  • Cind economisesti ca asa vrei. Cind ai putea sa-ti permiti sa cumperi sau sa faci lucruri, dar alegi sa nu le faci.

Noi ani de zile am fost o familie cheltuitoare. Nu neparat pe lucruri, ci pe vacante, iesiri, restaurante, activitati. Nu stiam citi bani cheltuim si ni se parea normal sa terminam luna pe negativ, in ciuda veniturilor confortabile. Voiam la schi ? Plecam. Gaseam pretext de sarbatorit : ieseam la restaurant.

De citiva ani , de cind am cunoscut blogul Iuliei si comunitatea de acolo, am inceput incet-incet sa ne schimbam. Am mai redus din vacante, din iesiri.  Terminam lunile la pozitiv, chiar daca veniturile ni s-au diminuat. De citeva luni, de cind am cunoscut lume si mai economa, reusim sa punem deoparte sume consecvente. Dar o facem ca asa vrem, cred ca daca am fi obligati sa facem asta luna de luna, viata noastra ar fi grea.

Dupa ce fiul nostru a terminat liceul, ne-am permis sa-l tinem un an in chirie la Paris la studii (al doilea an a avut norocul sa fie admis la internat).  Daca am fi platit rate, in mod cert nu am fi putut sa o facem. Apoi a fost primit la o facultate buna. Ne place sa credem ca succesul lui se datoreaza si faptului ca i-am creat conditiile necesare – ca de genele bune mostenite nu se mai discuta :)))  Cu asta ne-am scos cu virf si indesat investitia : pe timpul scolii a fost platit si a avut multe avantaje materiale ( pe principiul ban la ban trage), iar dupa ce termina are sanse bune de a avea o slujba bine platita. Daca eram datori bancii , am fi putut face asta pentru el ? In mod cert nu.

Cum bine zice sotul «  sunt momente in viata de care trebuie sa profiti, ca nu se mai intorc ».

Facultatea fiului organizeaza in fiecare an,  in luna mai un mare bal, la Opera Garnier din Paris. Din timp in timp, odata la 30-40 de ani, se face o editie aniversara , la Versailles. Cind fiul era in anul intii, s-a organizat un bal la Versailles. Eu, pusa pe economisit , am spus ca nici vorba n-o sa platim noi sute de euro ca sa mergem la un bal. Noroc cu sotul, care a stabilit ca nici nu se discuta sa nu mergem. Pe linga pretul biletelor a trebuit sa investim si in tinuta obligatorie : smocking la sot Eu aveam rochie lunga . Daca aveam credite apasatoare mergeam acolo ? Nu . Si am fi ratat una dintre cele mai frumoase lucruri care ni s-au intimplat in viata. Castelul Versailles cu tot cu gradinile era privatizat doar pentru bal. Era o senzatie speciala sa te plimbi printre elevi in uniforma de gala , femei in rochii lungi si barbati in smocking. Sa valsezi in Orangerie si sa asisti la concertul lui Lang Lang la Opera Royal. Lucrurile astea se intimpla o data in viata , nu se mai intorc. Niciodata fiul nostru n-o sa mai fie tinar student . Anul trecut am fost la Opera Garnier (doar smockingul sotului trebuia rentabilizat, nu?!), a fost frumos, dar vraja nu mai era aceeasi.

Spunea o prietena ca ea vrea sa munceasca ca sa lase o casa copiilor. Dar noua nu ne-a lasat nimeni nimic. Si tot ne-am descurcat. Mie mi se pare mai important sa dam copiilor o educatie, astfel incit sa poata sa-si ia ei o casa. Si decit o casa obtinuta cu pretul sacrificiilor si frustrarilor, sa le lasam amintiri frumoase, cu vacante si momente minunate petrecute in familie. Pentru ca sunt convinsa ca banii n-aduc fericirea, dar de multe ori cumpara cite o bucatica de fericire. Si traim acum,  asa ca mai bine o cumparam acum, decit sa o lasam pe miine, cind nu se stie ce se poate intimpla.

Bineinteles, am fi putut pune bani deoparte, cum facem acum, luna de luna, s-ar fi strins ceva . Si probabil am fi putut sa ne luam acum casa visurilor noastre. Dar nu regretam. Si nu regretam nici ca am mers cu proiectul nostru de casa asa departe. Am invatat multe de aici. Acum ne-am dat un an in care sa economisim cit putem si vedem cit se aduna. Sau ne luam un apartament pe care-l platim in 15 ani, pastrindu-ne acelasi nivel de viata ca pina acum si luam un teren separat (am facut deja cerere la primarie).

Voi ce parere aveti despre economisire si cumparare?

 

 

 

 

 

 

 

Cum sa ne organizam pentru 3 zile de musafiri si de vizite turistice : citeva retete…si fotografii

Zilele trecute am avut musafiri, veniti aici pe trei zile. M-am organizat cu cumparaturile si gatitul dinainte, ca toate sa iasa bine si sa putem iesi impreuna sa vizitam Parisul. « O femeie » mi-a sugerat ca n-ar fi rau sa scriu cum m-am organizat.

Pentru dormit ne-am organizat foarte bine, pentru ca paturile fetelor se pot face duble. Iar noi suntem doar 4 acum. musafirii tot 4. Cind am fost la ei ultima data am avut ideea de a ne duce cu noi plapume si perne gata invelite pentru 2 persoane. Fiind sora mea cu familia ei si pentru ca au venit cu masina ,mi-am permis sa-i rog sa faca la fel. Asta m-a scutit de multa bataie de cap si de … masini de rufe. Plus ca am doua perne si o plapuma de rezerva, pentru restul ar fi trebuit improvizat.

Pentru mincare am vrut sa prepar totul dinainte ca sa nu-mi pierd timpul la bucatarie si sa pot lipsi ore intregi de-acasa. Nu puteam gati chiar orice, ca in total s-au strins 4 copii mofturosi, fiecare cu mofturile personale. Nici adultii nu au aceleasi gusturi cu noi, de exemplu nu maninca salate. Am facut dinainte o tocanita de vitel si o portie dubla de lasagne, lasagnele le-am pus la congelator.

Schema pe care am folosit-o a fost cea pe care o aplicam  in vacante in care ne plimbam peste zi: un mic dejun consistent luat mai tirziu, plecat si vizitat iar spre seara (ora 6-7 ) o prinzo-cina gatita.

La mic dejun: lapte, cacao, gem, unt, brinza, oua ochiuri, iaurt, salata de fructe, biscuiti cu fulgi de ovaz facuti de mine, prajitura cu visine (trimisa de mama). Plus cafea. Si iar cafea.

Piine facusem cu o zi inainte, cind s-a terminat am pus aluat de baghete la dospit in frigider de dimineata, am copt piinea seara.

Peste zi am plecat sa vizitam , am mers kilometri intregi. Am mers la cafeneaua noastra preferata, am mincat inghetata, musafirii nostri si-au mai cumparat ce-au poftit (tacos sau clatite).

La intoarcere am pus mincarea dupa caz la incalzit sau la cuptor.

In prima zi am avut o combinatie dintre tocanita de vitel si asa numita « blanquette de veau ». Am fiert doar garnitura de orez basmati in timp ce se incalzea tocanita. In timpul de asteptare am rontait ridichi. Ca desert am avut prajitura pe care am decongelat-o.

A doua zi am gatit rapid inainte de plecare o tarta cu rubarba . Am scos din congelator lasagnele. Am luat micul dejun si am plecat. Cind ne-am intors am pus la cuptor lasagne-le.

A treia zi sotul era la servici, iar verisoarele mari au plecat singurele prin Paris. Pentru cei ramasi am pus la cuptor la foc mic, in vasul roman o pulpa de curcan si am curatat si taiat cartofi noi. Ne-am fragmentat ziua de vizita, asa ca la prinz am mincat la ore mai normale decit in zilele precedente. Cind am venit , pulpa era gata, am scos doar capacul vasului si am lasat-o la foc mare pina s-au fiert cartofii. Iar peste cartofi am turnat sos de la friptura. Am mincat si prajitura, cumparata din oras. Dupa masa de prinz ne-am pornit iar la plimbare.

Seara au plecat musafirii, iar noi am mincat la cina resturile de lasagne sau de cartofi si friptura.

N-au fost niste mincaruri prea pretentioase, dar faptul ca le-am avut dinainte ne-a permis sa profitam unii de altii si de vremea frumoasa de afara.

Va dau si retetele in caz ca va intereseaza.

Biscuiti cu fulgi de ovaz

  • 120g fulgi de ovaz
  • 240g faina
  • 2 oua
  • 110g zahar nerafinat
  • O lingura cacao
  • 120g unt
  • Un plic praf de copt

Reteta o fac de citeva saptamini, e simpla, am scazut cantitatea de zahar (de la 150) si am adaugat cacao de data asta. Au fost apreciati. Se amesteca toate ingredientele , se modeleaza bile din aluat, care se aplatizeaza si se pun pe tava unsa si tapetata. Se tin cam 10′ la cuptor, se dezlipesc de pe tava la vreo 10′ dupa ce s-au copt, inainte sunt prea friabile si se rup, apoi adera prea tare la tava.

Lasagne bologneze simplificate

Pentru sos: calesc o ceapa, adaug apoi 300-350 g carne tocata de vita, las pina se albeste carnea, torn sos tomat (ochiometric, cit sa rezulte un sos nici prea lichid nici prea gros), niste sare si origano, las sa dea 2-3 clocote. Uneori pun si morcovi sau usturoi (sau dovlecel si ciuperci pe care le « ascund » in sos), de data asta nu m-am complicat

Sos bechamel: 80 g unt se pune la topit , se adauga 40 g de faina, sare, se pune cite putin din cei 500 ml lapte, amestecind cu un tel sa nu apara cocoloase. Cind tot laptele s-a adaugat, se lasa sa dea un clocot .

Dupa ce sosurile s-au racit, se ia o tava dreptunghiulara, se unde si tapeteaza, se pune primul strat de foi de lasagne, avind grija sa se acopere toata suprafata (daca se suprapun putin nu-i grav). Se torna sos cu rosii si se distribuie uniform in strat subtire, se pune sos bechamel, se distribuie si el uniforma, se presara putin cas ras apoi se continua cu strat de foi, sos rosu, sos alb…pina se termina sosul rosu. Ultimul strat e doar de lasagne, se pune deasupra un strat  de sos béchamel si se presara cu generozitate cu cas ras. Reteta spune ca se da la cuptor, eu am remarcat ca daca prepar totul de cu seara, foile au timp sa se imbibe si rezultatul e mai bun. De data asta am dublat cantitatile si am pus totul la congelator pina in ziua prepararii. Am preferat sa stea la congelator 3 zile decit acelasi timp la frigider.

Am incercat pe vremuri sa prepar lasagne inlocuind sosul béchamel cu smintina, dupa o reteta de-a lui Jamie Oliver. Insa la noi in casa n-a avut succes.

Tocana de vitel

La asta e specialist sotul, dar dat fiind faptul ca acum vreo 2-3 ani cind s-a apucat de gatit, a facut-o sub indrumarea mea, imi permit sa pun reteta : )  Daca aveti soti care nu gatesc, cum era si al meu acum citiva ani, nu va pierdeti speranta ca intr-o zi vor deveni maestri! Al meu facea doar pireuri si ochiuri, dar intr-o zi a hotarit sa faca nici mai mult nici mai putin decit bœuf bourguignon. A studiat cred zeci de retete si de video-uri si s-a pus pe treaba. Apoi s-a perfectionat. De Pasti s-a apucat sa ne faca tocanita de miel. Si atita i-a placut sa faca tocanite (si sa le manince !) , incit azi a devenit specialistul incontestabil al casei la mincaruri cu sos. Acum l-am sunat sa-i cer reteta exacta.

Sa nu ma mai pierd cu vorbaria, reteta: ceapa, carne de vitel, morcovi, ciuperci

Se taie carnea in cuburi , iar ceapa se toaca marunt. Se caleste ceapa . In general se foloseste 80 g ceapa la 300-400g carne.  Se adauga carnea, care se lasa pina se albeste.  Sotul face toata operatiunea intr-o tigaie-oala cu diametru mare . Se adauga putina apa , sare ,si se lasa mult si bine pe foc extrem de mic, cu capacul pus, care capac se mai ridica din timp in timp sa se verifice ca n-a secat lichidul. E si mai buna  daca se fierbe intr-o seara, apoi se continua fierberea dimineata zilei urmatoare. Cu jumate de ora inainte de a fi gata se adauga morcovi taiati rondele si ciuperci taiate.

Inainte de servire se incalzeste, se adauga cu darnicie 3-4 linguri de smintina si ierburi de Provincie, se da un clocot. Noi o servim cu cartofi, orez basmati sau paste proaspete (spatzle).

Si acum va las cu citeva imagini de prin peregrinarile noastre:

_DSC0016
Un balcon vazut de jos

 

_DSC0047
Balcoane dantelate

 

 

_DSC0034
Ceainice

 

 

_DSC0028

 

_DSC0038

De toate amestecate din week-end

Dupa cum ziceam am inceput cu un concert de muzica, hai sa nu zic tiganeasca, dar cu influente tiganesti. Concertul ala mi-a dat o stare de bine, care inca ma tine.

In bucatarie continui cu baghetele, n-am mai luat piine din comert de multa vreme. M-am specializat asa de bine, incit o sa fiu modesta si n-o sa spun ca am ajuns regina baghetelor. Dar printesa lor tot am ajuns 🙂

Continui si cu deplastificarea, in sensul ca am fabricat niste bee-wraps, adica bucati de pinza cerata, care servesc la ambalarea alimentelor. Am luat bucati de pinza (de la camasi vechi), le-am pus la cuptor pe o tava cu hirtie de copt , le-am acoperit cu bucatele de ceara de albine , ceara s-a topit si a imbibat materialul. Daca mai fac, cred ca o sa folosesc mai bine fierul de calcat, sigur dureaza mai putin. Pentru moment le folosesc la ambalat brinza, cozonac, lucruri nu foarte uleioase nici prea lichide. Se spala stergindu-le cu o cirpa, cu apa rece. Nu stiu insa daca nu vor lua mirosuri in timp si ma intreb daca sunt destul de igienice.

Simbata ne-am uitat cu copilul la filmul « En quete de sens » (In cautarea sensului). Mi-a placut foarte mult si sunt de acord cu tot ce se spune acolo. Cum ca societatea actuala si-a pierdut legatura cu natura, cum nu putem face cresterea infinita pe o planeta cu resurse finite, cum banii, care in fond sunt doar un mijloc de schimb, conduc lumea…

Mai spuneau in film ca realitatea e asa cum o vedem noi, Asa cred si eu, cunosc persoane care vad viata ca pe o lupta continua si periculoasa, iar rezultatul e ca viata lor e mizerabila, chiar daca din punct de vedere material ar fi de invidiat. Mi-a placut si solutia pe care o dadeau si pe care o aplic instinctiv: sa te lasi purtat de viata, sa nu lupti, pentru ca in felul asta vei avea doar surprize placute. E o idee pe care o aplic de multa vreme si sunt convinsa ca in viata noastra vin  situatiile sau oamenii de care avem nevoie la un moment dat. Filmul mai zicea ca schimbarea in bine a societatii vine ca rezultat al evolutiilor individuale, nu ma indoiesc de asta.

Duminica ne-am dus la Paris sa ne bem cafeaua in cafeneaua noastra preferata. E o cafenea frumoasa si micuta, iar cafeaua e la fel de buna ca in Italia. As putea sa spun chiar ca e ca si in Austria sau Romania, ca si acolo bem cafele bune. Dar cafeaua frantuzeasca nu ne place prea mult.Dose In drumul spre casa am trecut, ca totdeauna pe linga un fel de « cartier » tiganesc instalat la marginea soselei. Casute lipite una de alta, insirate pe o lungime de 1-2 km. Toate de aceleasi dimensiuni, dar construite cum s-a putut: din placi , cartoane sau bucati de lemne recuperate, aproape toate cu bancute si scaunele in fata lor, poate de prin trenuri sau autobuze.  Si pentru prima data, poate influentata de film, le-am vazut cu alti ochi. Nu m-am mai enervat ca « uite, tiganii romani cum ne fac de rusine », ci mi s-au parut oarecum ordonate in tigania lor. Un cartier plin de viata: lumea discuta afara, pe un gratar se frigea ceva, rufele statea intinse la uscat in bataia vintului… Poate va intrebati de unde stiu ca sunt tigani romani. Simplu: pe unele « case » era scris mare numele proprietarului. Ma gindeam ca oamenii astia poate sunt mai fericiti cu viata lor simpla, in comunitatea lor, decit multi altii cu case mari si aratoase. « Serviciul » lor e aproape, ca cersesc dindu-se sirieni, macar nu spun ca sunt romani si nici nu fac 3 ore de naveta, cum fac multi , printre care si sotul meu. Am vrut sa fac niste poze, dar mi s-a parut indecent.

Apoi am fost la vot. Am votat pentru prima data in locul cuiva, nu eu, dar sotul. Fiul (plecat in Germania) a facut procura la primarie, ca tatal lui sa poata vota pentru el. Primaria a transmis actele la prefectura, prefectura la biroul de vot, sotul meu a aratat doar buletinul si a votat in numele baiatului. Simplu.

Zilele astea fiica cea mare s-a hotarit sa plece impreuna cu prietena cea mai buna in vacanta in Romania. Am emotii, e prima data cind pleaca in vacanta de capul ei. Insa vor sta in apartamentul nostru , deci cazarea e rezolvata.  Am intrebat in stinga si in dreapta , pe francezii care au vizitat Romania, ce au apreciat cel mai mult acolo. Esantionul de francezi e pina la ora actuala de doar 4 persoane 🙂 , dar in unanimitate, in topul preferintelor se detaseaza bisericile ortodoxe si mincarea romaneasca. Apoi mai apar Casa Poporului (fetele n-o sa ajunga acolo), Sibiul si Delta. Din pacate prietena fiind vegana, ma indoiesc ca o sa aiba ce aprecia din mincarea romaneasca.

Cam asta e ce am facut noi in week-end. Incep cu elan o saptamina noua, pe care v-o doresc cit mai buna!