Vacanta nu inseamna neaparat sa pleci departe sau pe mai mult timp.

Pe cind copilul mic avea citeva luni, sotul si-a luat liber o saptamina in timp ce copiii mari erau in vacanta. In saptamina aia am profitat unii de altii, ne-am plimbat, am vizitat, asa ca sotul a decretat ca cele mai frumose sunt vacantele facute acasa.  Nu te mai chinui sa faci bagaje, sa le cari, sa le incarci in masina, sa conduci . Nu pierzi nici timp sa calatoresti. De atunci isi ia uneori daca nu o saptamina, macar citeva zile de vacanta de stat acasa. Trebuie sa recunosc ca in Franta suntem privilegiati : avem o gramada de zile libere pe an.

In afara de asta, mai profitam de multe alte momente ca sa ne simtim ca in vacanta. Bunaoara azi, cind sotul a lucrat de acasa. Dupa ce-am dus fata la scoala, ne-am luat cosul de piata si ne-am dus in centru. La noi piata se tine doar miercurea si simbata. Vinzatorii de acolo sunt mult mai pusi pe vorba decit simbata : clientii sunt putini, deci nimeni nu-i obliga sa se grabeasca. Uneori si preturile sunt mai mici miercurea. In drumul spre casa ne-am oprit la cafenea, unde profitind de vremea buna, ne-am savurat  cafeaua pe terasa cu vedere la strada si am vorbit cite in luna si in stele. Am fi intrat si pe la biblioteca sa citim ziarele, dar inca nu era deschisa. Sotul , incintat de atmosfera din centru intr-o zi lucratoare, si-a facut planuri de lucrat mai mult de acasa miercurea sau de luat cite o jumatate de zi libera.

Alt lucru de care profitam de cum se face vreme buna sunt parcurile. Fata cea mica are pauza de masa 2 ore la prinz, asa ca luam mincarea cu noi, mai punem o patura si facem picnic in spatele blocului sau intr-un parculet nu departe de scoala. Stam in parc pina se face ora de intors la scoala.

Cind copiii sunt in vacanta, luam bicicletele si ne ducem intr-un parc mare din orasul vecin.

Parerea mea e ca fericirea e facuta de momente de-astea mici in care te simti bine, nu trebuie sa pleci neparat departe sau pe mult timp ca sa profiti de viata.

Disclaimer : sotul face cam 2 ore dus, 2 intors pina la serviciu. Asa ca in zilele in care lucreaza de acasa are tot timpul sa profite de orele astea pe care si le-ar pierde altfel pe transport.

Si voi? Va luati microvacante ?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Despre economii si fericirea pe care o aduc totusi banii

Saptaminile trecute eram gata sa cumparam o casa. Nu chiar cea a visurilor, ci doar ce ne-am fi permis la bugetul nostru. Si, in seara dinaintea semnarii precontractului ne-am pus cu copiii la sfat si am adunat plusurile si minusurile. Plusuri nu erau decit unul: gradina mare. Minusurile destule. Asa ca am decis ca n-are rost sa platim timp de 20 de ani dublul chiriei actuale doar ca pentru o gradina numai a noastra. Sa stam in conditii mai proaste decit acum, doar ca sa avem o casa, fie ea chiar si cu gradina. Ca doar nu ne-am face viata in gradina, mai ales ca in zona noastra ploua des.

Si fiica cea mare a tras concluzia : « ce rost are sa avem o casa, daca am renunta la vacante si nu ne-am putea permite tot ce ne permitem acum ? ». De multe ori rasfoieste albumele cu poze si ne spune ce sansa am avut sa mergem in atitea locuri. Cred ca spune asta pentru ca-si vede colegele de facultate, care din cauza de rate, nu-si permit nimic . Lucruri simple, nu va inchiputi mari extravagante. Parintii respectivelor fete vor avea la batrinete o casa, dar cu ce sacrificii ?

Si atunci m-am gandit ca economisirea e de 2 feluri.

  • Cind economisesti silit : de banca, de imprejurari. In timp asta duce la frustrari .
  • Cind economisesti ca asa vrei. Cind ai putea sa-ti permiti sa cumperi sau sa faci lucruri, dar alegi sa nu le faci.

Noi ani de zile am fost o familie cheltuitoare. Nu neparat pe lucruri, ci pe vacante, iesiri, restaurante, activitati. Nu stiam citi bani cheltuim si ni se parea normal sa terminam luna pe negativ, in ciuda veniturilor confortabile. Voiam la schi ? Plecam. Gaseam pretext de sarbatorit : ieseam la restaurant.

De citiva ani , de cind am cunoscut blogul Iuliei si comunitatea de acolo, am inceput incet-incet sa ne schimbam. Am mai redus din vacante, din iesiri.  Terminam lunile la pozitiv, chiar daca veniturile ni s-au diminuat. De citeva luni, de cind am cunoscut lume si mai economa, reusim sa punem deoparte sume consecvente. Dar o facem ca asa vrem, cred ca daca am fi obligati sa facem asta luna de luna, viata noastra ar fi grea.

Dupa ce fiul nostru a terminat liceul, ne-am permis sa-l tinem un an in chirie la Paris la studii (al doilea an a avut norocul sa fie admis la internat).  Daca am fi platit rate, in mod cert nu am fi putut sa o facem. Apoi a fost primit la o facultate buna. Ne place sa credem ca succesul lui se datoreaza si faptului ca i-am creat conditiile necesare – ca de genele bune mostenite nu se mai discuta :)))  Cu asta ne-am scos cu virf si indesat investitia : pe timpul scolii a fost platit si a avut multe avantaje materiale ( pe principiul ban la ban trage), iar dupa ce termina are sanse bune de a avea o slujba bine platita. Daca eram datori bancii , am fi putut face asta pentru el ? In mod cert nu.

Cum bine zice sotul «  sunt momente in viata de care trebuie sa profiti, ca nu se mai intorc ».

Facultatea fiului organizeaza in fiecare an,  in luna mai un mare bal, la Opera Garnier din Paris. Din timp in timp, odata la 30-40 de ani, se face o editie aniversara , la Versailles. Cind fiul era in anul intii, s-a organizat un bal la Versailles. Eu, pusa pe economisit , am spus ca nici vorba n-o sa platim noi sute de euro ca sa mergem la un bal. Noroc cu sotul, care a stabilit ca nici nu se discuta sa nu mergem. Pe linga pretul biletelor a trebuit sa investim si in tinuta obligatorie : smocking la sot Eu aveam rochie lunga . Daca aveam credite apasatoare mergeam acolo ? Nu . Si am fi ratat una dintre cele mai frumoase lucruri care ni s-au intimplat in viata. Castelul Versailles cu tot cu gradinile era privatizat doar pentru bal. Era o senzatie speciala sa te plimbi printre elevi in uniforma de gala , femei in rochii lungi si barbati in smocking. Sa valsezi in Orangerie si sa asisti la concertul lui Lang Lang la Opera Royal. Lucrurile astea se intimpla o data in viata , nu se mai intorc. Niciodata fiul nostru n-o sa mai fie tinar student . Anul trecut am fost la Opera Garnier (doar smockingul sotului trebuia rentabilizat, nu?!), a fost frumos, dar vraja nu mai era aceeasi.

Spunea o prietena ca ea vrea sa munceasca ca sa lase o casa copiilor. Dar noua nu ne-a lasat nimeni nimic. Si tot ne-am descurcat. Mie mi se pare mai important sa dam copiilor o educatie, astfel incit sa poata sa-si ia ei o casa. Si decit o casa obtinuta cu pretul sacrificiilor si frustrarilor, sa le lasam amintiri frumoase, cu vacante si momente minunate petrecute in familie. Pentru ca sunt convinsa ca banii n-aduc fericirea, dar de multe ori cumpara cite o bucatica de fericire. Si traim acum,  asa ca mai bine o cumparam acum, decit sa o lasam pe miine, cind nu se stie ce se poate intimpla.

Bineinteles, am fi putut pune bani deoparte, cum facem acum, luna de luna, s-ar fi strins ceva . Si probabil am fi putut sa ne luam acum casa visurilor noastre. Dar nu regretam. Si nu regretam nici ca am mers cu proiectul nostru de casa asa departe. Am invatat multe de aici. Acum ne-am dat un an in care sa economisim cit putem si vedem cit se aduna. Sau ne luam un apartament pe care-l platim in 15 ani, pastrindu-ne acelasi nivel de viata ca pina acum si luam un teren separat (am facut deja cerere la primarie).

Voi ce parere aveti despre economisire si cumparare?

 

 

 

 

 

 

 

Cum sa ne organizam pentru 3 zile de musafiri si de vizite turistice : citeva retete…si fotografii

Zilele trecute am avut musafiri, veniti aici pe trei zile. M-am organizat cu cumparaturile si gatitul dinainte, ca toate sa iasa bine si sa putem iesi impreuna sa vizitam Parisul. « O femeie » mi-a sugerat ca n-ar fi rau sa scriu cum m-am organizat.

Pentru dormit ne-am organizat foarte bine, pentru ca paturile fetelor se pot face duble. Iar noi suntem doar 4 acum. musafirii tot 4. Cind am fost la ei ultima data am avut ideea de a ne duce cu noi plapume si perne gata invelite pentru 2 persoane. Fiind sora mea cu familia ei si pentru ca au venit cu masina ,mi-am permis sa-i rog sa faca la fel. Asta m-a scutit de multa bataie de cap si de … masini de rufe. Plus ca am doua perne si o plapuma de rezerva, pentru restul ar fi trebuit improvizat.

Pentru mincare am vrut sa prepar totul dinainte ca sa nu-mi pierd timpul la bucatarie si sa pot lipsi ore intregi de-acasa. Nu puteam gati chiar orice, ca in total s-au strins 4 copii mofturosi, fiecare cu mofturile personale. Nici adultii nu au aceleasi gusturi cu noi, de exemplu nu maninca salate. Am facut dinainte o tocanita de vitel si o portie dubla de lasagne, lasagnele le-am pus la congelator.

Schema pe care am folosit-o a fost cea pe care o aplicam  in vacante in care ne plimbam peste zi: un mic dejun consistent luat mai tirziu, plecat si vizitat iar spre seara (ora 6-7 ) o prinzo-cina gatita.

La mic dejun: lapte, cacao, gem, unt, brinza, oua ochiuri, iaurt, salata de fructe, biscuiti cu fulgi de ovaz facuti de mine, prajitura cu visine (trimisa de mama). Plus cafea. Si iar cafea.

Piine facusem cu o zi inainte, cind s-a terminat am pus aluat de baghete la dospit in frigider de dimineata, am copt piinea seara.

Peste zi am plecat sa vizitam , am mers kilometri intregi. Am mers la cafeneaua noastra preferata, am mincat inghetata, musafirii nostri si-au mai cumparat ce-au poftit (tacos sau clatite).

La intoarcere am pus mincarea dupa caz la incalzit sau la cuptor.

In prima zi am avut o combinatie dintre tocanita de vitel si asa numita « blanquette de veau ». Am fiert doar garnitura de orez basmati in timp ce se incalzea tocanita. In timpul de asteptare am rontait ridichi. Ca desert am avut prajitura pe care am decongelat-o.

A doua zi am gatit rapid inainte de plecare o tarta cu rubarba . Am scos din congelator lasagnele. Am luat micul dejun si am plecat. Cind ne-am intors am pus la cuptor lasagne-le.

A treia zi sotul era la servici, iar verisoarele mari au plecat singurele prin Paris. Pentru cei ramasi am pus la cuptor la foc mic, in vasul roman o pulpa de curcan si am curatat si taiat cartofi noi. Ne-am fragmentat ziua de vizita, asa ca la prinz am mincat la ore mai normale decit in zilele precedente. Cind am venit , pulpa era gata, am scos doar capacul vasului si am lasat-o la foc mare pina s-au fiert cartofii. Iar peste cartofi am turnat sos de la friptura. Am mincat si prajitura, cumparata din oras. Dupa masa de prinz ne-am pornit iar la plimbare.

Seara au plecat musafirii, iar noi am mincat la cina resturile de lasagne sau de cartofi si friptura.

N-au fost niste mincaruri prea pretentioase, dar faptul ca le-am avut dinainte ne-a permis sa profitam unii de altii si de vremea frumoasa de afara.

Va dau si retetele in caz ca va intereseaza.

Biscuiti cu fulgi de ovaz

  • 120g fulgi de ovaz
  • 240g faina
  • 2 oua
  • 110g zahar nerafinat
  • O lingura cacao
  • 120g unt
  • Un plic praf de copt

Reteta o fac de citeva saptamini, e simpla, am scazut cantitatea de zahar (de la 150) si am adaugat cacao de data asta. Au fost apreciati. Se amesteca toate ingredientele , se modeleaza bile din aluat, care se aplatizeaza si se pun pe tava unsa si tapetata. Se tin cam 10′ la cuptor, se dezlipesc de pe tava la vreo 10′ dupa ce s-au copt, inainte sunt prea friabile si se rup, apoi adera prea tare la tava.

Lasagne bologneze simplificate

Pentru sos: calesc o ceapa, adaug apoi 300-350 g carne tocata de vita, las pina se albeste carnea, torn sos tomat (ochiometric, cit sa rezulte un sos nici prea lichid nici prea gros), niste sare si origano, las sa dea 2-3 clocote. Uneori pun si morcovi sau usturoi (sau dovlecel si ciuperci pe care le « ascund » in sos), de data asta nu m-am complicat

Sos bechamel: 80 g unt se pune la topit , se adauga 40 g de faina, sare, se pune cite putin din cei 500 ml lapte, amestecind cu un tel sa nu apara cocoloase. Cind tot laptele s-a adaugat, se lasa sa dea un clocot .

Dupa ce sosurile s-au racit, se ia o tava dreptunghiulara, se unde si tapeteaza, se pune primul strat de foi de lasagne, avind grija sa se acopere toata suprafata (daca se suprapun putin nu-i grav). Se torna sos cu rosii si se distribuie uniform in strat subtire, se pune sos bechamel, se distribuie si el uniforma, se presara putin cas ras apoi se continua cu strat de foi, sos rosu, sos alb…pina se termina sosul rosu. Ultimul strat e doar de lasagne, se pune deasupra un strat  de sos béchamel si se presara cu generozitate cu cas ras. Reteta spune ca se da la cuptor, eu am remarcat ca daca prepar totul de cu seara, foile au timp sa se imbibe si rezultatul e mai bun. De data asta am dublat cantitatile si am pus totul la congelator pina in ziua prepararii. Am preferat sa stea la congelator 3 zile decit acelasi timp la frigider.

Am incercat pe vremuri sa prepar lasagne inlocuind sosul béchamel cu smintina, dupa o reteta de-a lui Jamie Oliver. Insa la noi in casa n-a avut succes.

Tocana de vitel

La asta e specialist sotul, dar dat fiind faptul ca acum vreo 2-3 ani cind s-a apucat de gatit, a facut-o sub indrumarea mea, imi permit sa pun reteta : )  Daca aveti soti care nu gatesc, cum era si al meu acum citiva ani, nu va pierdeti speranta ca intr-o zi vor deveni maestri! Al meu facea doar pireuri si ochiuri, dar intr-o zi a hotarit sa faca nici mai mult nici mai putin decit bœuf bourguignon. A studiat cred zeci de retete si de video-uri si s-a pus pe treaba. Apoi s-a perfectionat. De Pasti s-a apucat sa ne faca tocanita de miel. Si atita i-a placut sa faca tocanite (si sa le manince !) , incit azi a devenit specialistul incontestabil al casei la mincaruri cu sos. Acum l-am sunat sa-i cer reteta exacta.

Sa nu ma mai pierd cu vorbaria, reteta: ceapa, carne de vitel, morcovi, ciuperci

Se taie carnea in cuburi , iar ceapa se toaca marunt. Se caleste ceapa . In general se foloseste 80 g ceapa la 300-400g carne.  Se adauga carnea, care se lasa pina se albeste.  Sotul face toata operatiunea intr-o tigaie-oala cu diametru mare . Se adauga putina apa , sare ,si se lasa mult si bine pe foc extrem de mic, cu capacul pus, care capac se mai ridica din timp in timp sa se verifice ca n-a secat lichidul. E si mai buna  daca se fierbe intr-o seara, apoi se continua fierberea dimineata zilei urmatoare. Cu jumate de ora inainte de a fi gata se adauga morcovi taiati rondele si ciuperci taiate.

Inainte de servire se incalzeste, se adauga cu darnicie 3-4 linguri de smintina si ierburi de Provincie, se da un clocot. Noi o servim cu cartofi, orez basmati sau paste proaspete (spatzle).

Si acum va las cu citeva imagini de prin peregrinarile noastre:

_DSC0016
Un balcon vazut de jos

 

_DSC0047
Balcoane dantelate

 

 

_DSC0034
Ceainice

 

 

_DSC0028

 

_DSC0038

De toate amestecate din week-end

Dupa cum ziceam am inceput cu un concert de muzica, hai sa nu zic tiganeasca, dar cu influente tiganesti. Concertul ala mi-a dat o stare de bine, care inca ma tine.

In bucatarie continui cu baghetele, n-am mai luat piine din comert de multa vreme. M-am specializat asa de bine, incit o sa fiu modesta si n-o sa spun ca am ajuns regina baghetelor. Dar printesa lor tot am ajuns 🙂

Continui si cu deplastificarea, in sensul ca am fabricat niste bee-wraps, adica bucati de pinza cerata, care servesc la ambalarea alimentelor. Am luat bucati de pinza (de la camasi vechi), le-am pus la cuptor pe o tava cu hirtie de copt , le-am acoperit cu bucatele de ceara de albine , ceara s-a topit si a imbibat materialul. Daca mai fac, cred ca o sa folosesc mai bine fierul de calcat, sigur dureaza mai putin. Pentru moment le folosesc la ambalat brinza, cozonac, lucruri nu foarte uleioase nici prea lichide. Se spala stergindu-le cu o cirpa, cu apa rece. Nu stiu insa daca nu vor lua mirosuri in timp si ma intreb daca sunt destul de igienice.

Simbata ne-am uitat cu copilul la filmul « En quete de sens » (In cautarea sensului). Mi-a placut foarte mult si sunt de acord cu tot ce se spune acolo. Cum ca societatea actuala si-a pierdut legatura cu natura, cum nu putem face cresterea infinita pe o planeta cu resurse finite, cum banii, care in fond sunt doar un mijloc de schimb, conduc lumea…

Mai spuneau in film ca realitatea e asa cum o vedem noi, Asa cred si eu, cunosc persoane care vad viata ca pe o lupta continua si periculoasa, iar rezultatul e ca viata lor e mizerabila, chiar daca din punct de vedere material ar fi de invidiat. Mi-a placut si solutia pe care o dadeau si pe care o aplic instinctiv: sa te lasi purtat de viata, sa nu lupti, pentru ca in felul asta vei avea doar surprize placute. E o idee pe care o aplic de multa vreme si sunt convinsa ca in viata noastra vin  situatiile sau oamenii de care avem nevoie la un moment dat. Filmul mai zicea ca schimbarea in bine a societatii vine ca rezultat al evolutiilor individuale, nu ma indoiesc de asta.

Duminica ne-am dus la Paris sa ne bem cafeaua in cafeneaua noastra preferata. E o cafenea frumoasa si micuta, iar cafeaua e la fel de buna ca in Italia. As putea sa spun chiar ca e ca si in Austria sau Romania, ca si acolo bem cafele bune. Dar cafeaua frantuzeasca nu ne place prea mult.Dose In drumul spre casa am trecut, ca totdeauna pe linga un fel de « cartier » tiganesc instalat la marginea soselei. Casute lipite una de alta, insirate pe o lungime de 1-2 km. Toate de aceleasi dimensiuni, dar construite cum s-a putut: din placi , cartoane sau bucati de lemne recuperate, aproape toate cu bancute si scaunele in fata lor, poate de prin trenuri sau autobuze.  Si pentru prima data, poate influentata de film, le-am vazut cu alti ochi. Nu m-am mai enervat ca « uite, tiganii romani cum ne fac de rusine », ci mi s-au parut oarecum ordonate in tigania lor. Un cartier plin de viata: lumea discuta afara, pe un gratar se frigea ceva, rufele statea intinse la uscat in bataia vintului… Poate va intrebati de unde stiu ca sunt tigani romani. Simplu: pe unele « case » era scris mare numele proprietarului. Ma gindeam ca oamenii astia poate sunt mai fericiti cu viata lor simpla, in comunitatea lor, decit multi altii cu case mari si aratoase. « Serviciul » lor e aproape, ca cersesc dindu-se sirieni, macar nu spun ca sunt romani si nici nu fac 3 ore de naveta, cum fac multi , printre care si sotul meu. Am vrut sa fac niste poze, dar mi s-a parut indecent.

Apoi am fost la vot. Am votat pentru prima data in locul cuiva, nu eu, dar sotul. Fiul (plecat in Germania) a facut procura la primarie, ca tatal lui sa poata vota pentru el. Primaria a transmis actele la prefectura, prefectura la biroul de vot, sotul meu a aratat doar buletinul si a votat in numele baiatului. Simplu.

Zilele astea fiica cea mare s-a hotarit sa plece impreuna cu prietena cea mai buna in vacanta in Romania. Am emotii, e prima data cind pleaca in vacanta de capul ei. Insa vor sta in apartamentul nostru , deci cazarea e rezolvata.  Am intrebat in stinga si in dreapta , pe francezii care au vizitat Romania, ce au apreciat cel mai mult acolo. Esantionul de francezi e pina la ora actuala de doar 4 persoane 🙂 , dar in unanimitate, in topul preferintelor se detaseaza bisericile ortodoxe si mincarea romaneasca. Apoi mai apar Casa Poporului (fetele n-o sa ajunga acolo), Sibiul si Delta. Din pacate prietena fiind vegana, ma indoiesc ca o sa aiba ce aprecia din mincarea romaneasca.

Cam asta e ce am facut noi in week-end. Incep cu elan o saptamina noua, pe care v-o doresc cit mai buna!

 

 

 

 

 

Cum strainii duc in lume folclorul romanesc…Les Yeux Noirs in concert

 

 

Aseara am fost la un concert de muzica tiganeasca la noi in oras. Teatrul nostru aduce de obicei concerte, piese de teatru, spectacole  alese pe sprinceana , care niciodata nu dezamagesc. Singura problema e ca biletele trebuie rezervate cu mult timp inainte, de obicei la inceputul stagiunii.  In general in luna iunie mergem la o prezentare a spectacolelor din urmatoarea stagiune, ca sa stim ce sa rezervam. Iar in septembrie cumparam deja biletele. Trebuia sa recunosc ca de multe ori nici nu mai tinem minte ce o sa vedem, cum biletele sunt cumparate de atita timp. Ba chiar, spun cu jena ca in doua rinduri am uitat complet si am ratat spectacole pentru care aveam bilete. Asa e si pentru spectacolele pariziene, locurile la spectacolele de succes trebuie cumparate cu multe luni inainte. Cand am venit aici nu intelegeam de ce vedem afise pentru diverse spectacole, cu mentiunea « complet » . Am inteles apoi de ce: bilete se epuizeaza uneori in primele minute dupa ce au fost puse in vinzare.

Concertul de aseara a avut un succes deosebit, la sfirsit spectatorii se ridicasera in picioare si dansau. Violonistii si interpretii erau evrei la origine, asa se explica de ce multe cintece erau in idis. Dar ce ne-a impresionat pe noi in mod deosebit a fost aproape la fel de multe erau romanesti. Au inceput cu un cintec in romaneste, au cintat un Calusar, iar spre final, « Sania cu zurgalai » a fost indelung aplaudata de public.

 

 

Iar la bis au cintat Ciocirlia

Cand au semnat autografe, i-am intrebat cum de cinta in romaneste, pentru ca niciunul nu e roman. Ne-au raspuns ca au lucrat mult cu muzicieni din Romania. Si aveau o parere buna despre ei.  In paranteza, francezii cu care vorbim noi si care au vizitat Romania, au o parere excelenta despre ea, iar despre gastronomia romaneasca au doar cuvinte de lauda.

Ne-a placut mult spectacolul, iar ideea ca alte neamuri transmit mai departe cu mare succes folclorul romanesc, ne-a facut si mai mare placere si ne-a facut sa ne simtim putin mindri.

 

 

 

 

Geocaching si alte activitati de sfirsit de saptamina

Sfirsitul meu de saptamina a inceput vineri seara cu un film. Ma invitase o prietena sa o insotesc la cinema, sa vedem un film, urmat de un dialog cu regizorul si scenarista . Ca sa fiu sincera, am acceptat invitatia doar pentru ca mi-era jena sa o refuz. In primul rind pentru ca sunt destul de asociala si nu prea am obiceiul iesirilor cu prietene, in al doilea pentru ca evit cu grija toata filmele frantuzesti. Prietena imi prezentase cit de cit filmul, care era bizar dupa gustul multora si nici n-avea o nota buna pe sit-ul imdb (unde ma uit de fiecare data inainte ca sa stiu cam ce sa ma astept). Imi plac filmele mai ciudate si la noi in casa DVD-urile pe care le inchiriez de la biblioteca sunt cunoscute ca « filme de-a lui mami « …asta inseamna ca in afara mea nu prea sunt amatori pentru ele. Dar filmul asta parea prea cam ciudat chiar si pentru mine. Se pare ca multi gindeau asa : sala cinema-ului era aproape goala, eram doar vreo 30 de spectatori. Am mers la un cinematograf care adera si el la programul Europa Cinemas, micut, doar cu 3 sali. Contrar asteptarilor, am fost foarte incintata de film. Si mai incintata am fost de dialogul cu regizorul si scenarista, explicatiile lor aduceau multe precizari foarte interesante. Foarte pe scurt filmul « Orpheline » e despre o femeie , filmata in 4 momente-cheie ale vietii ei, fiecare etapa fiind jucata de o alta actrita. Regizorul a explicat ca alegind 4 actrite diferite, voia sa sublinieze si mai tare ideea ca traim fiecare mai multe vieti in cadrul vietii noastre si ne schimbam asa de mult de la o viata la alta, incit suntem o alta persoana. Asa de mult mi-a placut iesirea asta, incit i-am spus prietenei ca o sa o insotesc cu mare bucurie la astfel de intilniri regizor-spectatori.

Simbata n-am facut lucruri prea interesante decit obisnuita iesire la piata, avem o piata renumita prin zona , iar simbata dimineata, pentru multi locuitori ai orasului nostru mersul la piata e o activitate agreabila, si nu cred ca este familie care sa n-aiba in dotare un cos cu roti, element indispensabil pentru facut piata. Seara am fost invitati la niste colegi de dans si unul dintre subiectele discutate a fost si…politica.

Si duminica am plecat sa facem geocaching. Copilul e la fel de fericit sa iesim din casa, noi suntem multumiti ca nu mai tragem de el. Am ales parcul unui castel, la vreo 15 minute de casa noastra, ne-am notat pe o hirtie citeva amanunte despre ascunzatori (am ales doua mai usoare) am pornit aplicatia si am imbinat utilul cu placutul, plimbindu-ne pe o vreme insorita pe fond de ciripit de pasarele si admirind locuri frumoase.

 

Castel
Castelul cu gradina lui

 

Pesti
In bazin inotau niste pesti uriasi

 

 

Partea utila a fost recoltarea de ierburi pentru saptamina care urmeaza. Am cules din padurea castelului untisor (nu avea nici o floare, cred ca din cauza zonei umbroase),  frunze de ciubotica cucului (Primula officinalis) si de usturoita (Alliaria petiolata).

Am o carte cu plante salbatice comestibile, stiu citeva la care ma rezum, uneori iau cartea cu mine si mai detectez cite o planta noua, o presez la pagina cu pricina, o tin o vreme pina o invat bine. Asa am invatat de citiva ani usturoita sau iedera terestra. Nu pornesc chiar de la zero, intr-o alta viata a vietii mele a trebuit sa invat sa recunosc citeva zeci de plante medicinale plus denumirile lor in latina.

ATENTIE MARE insa cu culesul plantelor: frunzele din padure , mai ales cele consumate crude trebuie SPALATE EXTREM DE BINE. Cele care sunt mai inalte  (urzici, usturoita) am grija sa le culeg dincolo de inaltimea de 25-30 cm, iar la cele care nu pot face asta (leurda, untisor) le spal cu mare-mare grija si am grija sa le culeg din locuri care mi se par mai sigure si putin frecventate.

Pentru ca urmele de fecale de cini, vulpi , pisici , rozatoare sau animale salbatice pot sa fie contaminate cu un parazit ( Echinococcus) si sa dea echinococoza (cred ca ati auzit de chistul hidatic). Cu atit mai mult cu cit animalele sunt doar purtatoare, deci sanatoase. E periculos si pentru proprietarii de cini susceptibili de a minca mici rozatoare sau animale salbatice. Caldura si uscarea distrug ouale de paraziti, dar congelarea nu.

Usturoita                                            Ciubotica cucucului

Apoi am pornit la « vinatoare », am gasit ambele ascunzatori si ne-am semnat pe hirtiuta.

Fericiti de « prada », ne-am intors spre casa. La prinz ne-am facut o salata in care am folosit toate frunzele culese. Nu, n-am mincat numai asta, am avut si legume la cuptor.

Dupa-amiaza am momit copilul cu geocaching-ul, ca sa-l luam cu noi la padure, sa ne facem aprovizionarea : brinza de capra de la ferma si  leurda la autoservire 🙂  . Dupa cum se vede, leurda am gasit din belsug:

Pe copil nu l-am momit degeaba, pentru ca am gasit ascunzatoarea aflata in apropierea fermei de capre, iar cu ocazia cautarii , am descoperit o zona  pe linga care am trecut de multe ori, fara sa banuim ca ascunde atita frumusete.

Si daca tot am fost pusa pe fotografiat, va las cu imaginea de aseara din frigiderul nostru, ca sa vedeti ca nu glumesc cind spun ca mi-am deplastificat bucataria. Ba chiar am fost mindra  cind pentru brinza de capra am dus cutia noastra si am refuzat ambalajul fermierei . Oare de asta ne-a pus cu o bucata de brinza in plus?

Frigider

O saptamina buna va doresc!

Nici la altii nu e mai bine

Ma gindeam azi dimineata, cind veneam de la scoala copilului , ca noi, romanii, avem un complex de inferioritate bine inradacinat. Credem ca in Romania totul e rau si idealizam alte neamuri.  Dar nu-i iarba mai verde la vecin.

Bunaoara , vin alegerile prezidentiale . Toata lumea discuta despre politica .Pe vremuri asta se facea evenual intre prieteni, si doar, in treacat. Acum se face politica chiar si in sala de asteptare la medic, ceea ce spune multe. Pentru ca de data asta ai de ales intre ciuma si holera , iar votul probabil va fi un vot contra…nicidecum pentru cineva.

La scoala, orice initiativa se vrea a fi luata, primaria raspunde ca nu sunt bani. Nu de mult, parintii cereau un compostor, pentru ca se arunca multa mincare la cantina. Nu s-a aprobat, am scris primariei spunindu-le ca un compostor e ieftin,  mi s-a raspuns ca pentru asta trebuie angajat cineva, n-au resurse . Tot la scoala, din cauza planului vigipirat (contra atentatelor), copiii nu mai au voie sa-si lase bicicleta sau trotineta in locul din spatele scolii, inchis si prevazut cu o bara, asa ca zilnic vad biciclete si trotinete lasate care cum si prinse de stilpii din fata scolii.

Ne zicem ca in Romania e murdar, dar n-am vazut sosea in zona pariziana care sa nu fie plina de gunoaie pe margine. Si nu asa , unde si unde, cind zic « plina » nu exagerez. La fel si strazile Parisului.

De fapt toate filozofarile mele, au pornit de la faptul ca ne imaginam parintii straini mai buni decit cei romani. Vedeam azi dimineata o mama mergind la 2m in fata copilului urlind si in lacrimi, ca si cind copilul n-ar exista. Am auzit-o dupa o vreme tipindu-i « taci , termina! ». Mamele frantuzoaice mi se par foarte urlatoare, si asta o spun eu care-mi mai ies uneori din pepeni si mai tip. Rabufnesc din senin pe strada, in vazul tututuror, ma intreb ce-o fi la ele acasa.

Mi-am adus aminte ca situatia asta o vad des, chiar copilul propriu mi-a atras atentia ca «  la mamele astea nici nu le pasa de copil ». Si atunci m-am gindit la toate mamele pe care le vad zilnic si care merg in fata ca si cind copilul n-ar exista, care tirasc de brat unul sau mai multi copii, care trag cite o palma urlind de mama focului, care isi consoleze copilul dupa ce s-a lovit cu un « ti-am spus eu »  plin de ura, si chiar si la cele care-i trag una zicind « acum ai motiv sa plingi ». Toate astea le vad, aici, la o scoala relativ buna intr-un cartier bun. Tin minte ca anul trecut vedeam zilnic o mama care-si aducea fetita (colega de clasa a copilului) mergind la 2m in fata ei si vorbind tot timpul la telefon. N-am vazut-o niciodata , dar niciodata vorbindu-i ceva fetei, mai urla la ea uneori cind raminea prea in urma. Fata saraca era si la scoala oaia neagra a clasei, avea probleme de concentrare. In naivitatea mea ma gindeam ca poate mama ei are ceva slujba de mare raspundere, de n-am vazut-o altfel decit vorbind la telefon dar am aflat ca e o simpla angajata la farmacie.

Sa va mai spun de parintii care uita sa le puna de mincare copiilor cind ies toata ziua cu clasa ? Ca cei care uita sa le puna tenisi sau sa-i imbrace de carnaval cind sunt anuntati din timp poate au o scuza. Sau de cei care atunci cind au activitate de role cu grupa, le pun copiilor patine care nici macar nu se inchid ?

Am scris toate astea rapid si enervata de ce am vazut si vad zilnic. Imi dau seama ca desi pot spune ce-mi trece prin cap, ma autocenzurez de multe ori.  Poate daca stau mult, nici nu public articolul, dar zic ca asa subiectiv cum e, poate constitui un punct de plecare la o discutie despre cum e pe la voi , m-as bucura sa stiu parerile voastre.