Ce carti citeste si in general cum se culturalizeaza fata de 10 ani

M-am gandit sa scriu ce mai citesta copila de 10 ani.  De fapt nu m-am gandit chiar singura, ci a fost sugestia ei . Poate dau idei unora, poate imi dati voi idei de lecturi.

Pina acum vreo doua luni citea, dar nu foarte mult. Insa de atunci, a venit Harry Potter care a declansat marea schimbare : cele 7 volume au fost citite pe nerasuflate. Apoi a trebuit sa-i cumpar si piesa de teatru Harry Potter si copilul blestemat, scrisa de Jack Thorne dupa povestea lui J.K.Rowling. De atunci nu o mai putem opri din citit: pleaca la scoala cu cartea dupa ea , acasa ar citi cit e ziua de lunga, asa ca peste tot cara o carte cu ea. Nu-i chiar practic, mai ales cind cartea e voluminoasa, ca pina la urma tot in grija noastra cade dusul cartii.  Dupa Harry Potter au urmat  :

  • Tarimul povestilor de Chris Colfer, primul volum.  A devenit cartea preferata. Tocmai a rugat-o pe bibliotecara sa ii comande volumul al doilea (din cele 5 volume ale seriei) .
  • Polyanna, Jocul bucuriei de E. H. Porter.
  • Charlie si fabrica de ciocolata de Roald Dahl.
  • Vrajitoarele, de Roald Dahl.
  • Tot de Roald Dahl , o carte autobiografica, despre copilaria lui, in franceza Moi, Boy.
  • Micutul Nicolas de Sempé-Goscinny. Sunt 12 povestiri care se pot citi fiecare separat .
  • Les petits vétérinaires (Vet Volunteers in engleza) de Laurie Halse Anderson.
  • Bennet et sa cabane de Anthony Buckeridge, un autor englez pentru copii. Francezii ii spun Bennet personajului englez Jennings al seriei omonime.
  • A mai citit citeva carti despre pisici, asa ca acum nu exagerez cind spun ca stie mai multe decit mine despre viata si obiceiurile pisicilor.

Toate le-a citit in franceza, mai putin Polyanna, la care a citit pina la jumatate varianta in romana, dar a continuat cu cea in franceza.

I-au placut toate cele enumerate, nu de alta, dar cele care nu i-au placut nu le-a terminat. Acolo intra Tom Sawyer. Cred ca e usor de ghicit cine i-a recomandat-o. Si cartea Artemis Fowl a lui Eowin Colfer, care era romanul preferat al fratelui mai mare.

Ce are in plan sa citeasca:

  • In loc de calendar de Avent, o sa aiba La Véritable histoire de Noël de Marko Leino. Nu cred ca a fost tradusa in romaneste. Are 24 de capitole, deci va citi cite un capitol in fiecare zi din luna decembrie pina la Craciun.
  • De Charles Dickens Cantique de Noel ( « Christmas Carol » in engleza.

M-a rugat sa scriu de citeva carti iubite, chiar daca le-a citit acum citeva luni:

  • Vara trecuta a citit in romaneste  Cum sa faci sa NU citesti in vacanta de vara, care i-a placut foarte mult.
  • Secretul celor doua Lotte (Deux pour une in franceza) de Erich Kästner e una din cartile ei cele mai iubite, citita de citeva luni deja. E recomandarea mea: imi placuse si mie in copilarie.

La capitolul culturalizare trec filmele. De curind am vazut impreuna Sarada cu Audrey Hepburn. Saptamina asta am vazut doua ecranizari mai vechi de-ale Agathei Christie: Moarte pe Nil si Crima din Orient Expres. Foarte frumoase. Asta a facut-o sa-si ia de la biblioteca Zece negri mititei, sper sa ii placa. Seara asta avem in program Crima la Soare, tot de Agatha Christie.

Lunile dinainte ne-a facut sotul o serie Hitchcock, adica a imprumutat de la biblioteca DVD-uri si ne-am uitat o vreme doar la filmele cunoscutului regizor. Acum citeva luni am avut parte de seria Woody Allen. Fata noastra le apreciaza pe toate si , spre usurarea mea, nu-i plac filmele mai noi Disney. De ce spun asta? Pentru ca mi se pare ca filmele Disney nu mai sunt ce au fost odata.  Exceptiile care i-au placut sunt Up si Zootopia . Si copiii mai mari regreta filmele Disney de pe vremea lor. Asta cred ca spune totul.

Nu-i plac nici filmele facute special pentru copii, o inteleg, si mie mi se par usor debile. Cind nu stim la ce sa ne uitam, cautam in topul celor mai bine notate 250 filme de pe imdb si alegem unul. Ne-am uitat nu demult cu totii la Blade Runner si nu ne-a dezamagit.

La capitolul muzica si spectacole, o luam cu noi la spectacole pentru adulti, dar potrivite si copiilor. Am fost impreuna la opera Cosi fan tutte. Ne-am uitat de vreo 15 ori la Traviata, o versiune jucata de Opera din Sidney intr-un decor impresionant, in aer liber, in portul din Sidney. Ca si gusturi muzicale ii plac Queen, Abba, Beatles, Pink Floyd si Wham.

O mai culturalizam pe la muzee, care ii plac, dar recunosc ca alegem in general expozitii temporare ,care ne atrag pe noi.

Si am hotarit sa vizitam Parisul mai sistematic, cu muzee si monumente. La cererea fetei o sa incepem cu Sainte Chapelle si Conciergerie. Tocmai a invatat la scoala ca Sainte Chapelle a fost construita de Ludovic al IX lea, cunoscut ca Saint Louis, ca sa adaposteasca coroana de spini a lui Isus.

Incercam sa o ducem in cit mai multe locuri, sa o indemnam sa citeasca cit mai mult, pentru ca in perioada copilariei se dezvolta foarte mult creierul si, deci, neuronii care-i vor servi mai incolo.

Si asa cum spuneam in introducere, poate imi dati idei de lectura pentru un copil de 10 ani, mare cititor.

Trebuie sa va informez ca scrierea acestui articol a fost atent supravegheata, criticata pe alocuri, deci corectata, ca sa fie pe gustul fetei. Cand a venit rindul meu la criticat, poza care ar fi trebuit sa-l ilustreze n-a trecut de cenzura mea, nu de alta, dar aparatul meu e stricat, iar al fetei nu face poze grozave. Oricum, un articol despre citit ar trebui doar citit. Chiar daca n-are poze 🙂

Publicités

Gastronomia franceza si cantinele

Daca va intrebati ce legatura are renumita gastronomie franceza cu mincarea din cantinele din Franta, va raspund ca dupa umila mea parere, n-are nici una. Degeaba o fi tara asta vestita pentru mincarea ei, in cantinele de aici se maninca prost.

Prima data se plingeau copiii de mincarea de la cantina. Mi-am zis ca or fi ei mofturosi si i-am lasat sa manince acasa de cite ori se putea. Apoi m-am lovit si eu de cantine, pe vremea cind faceam studii. Am mincat citeva zile , dar n-am mai rezistat si am inceput sa-mi pun mincare cu mine.

Dar in tara asta mincatul la cantina e regula. In loc sa stai mai putin la scoala sau serviciu, sa vii mai repede acasa si sa maninci mai tirziu, maninci la cantina. Pauzele de masa sunt lungi ( 2 ore la scoala primara, minimum 45 minute obligatorii la serviciu) si in general toata lumea maninca la cantina. La scoala, in afara de cei cu alergii grave, care trebuie sa dovedeasca asta cu certificat medical, nimeni n-are voie sa vina cu mincarea de acasa. Imi placea mai mult in Romania cind terminai frumos la ora 14 cele 6 ore de cursuri, decit aici unde termini scoala la 16.30.

Apropo de gastronomie, am mincat si in spital pe cind nascusem. Acolo nu mi-am facut o idee clara.Pentru ca mincarea se comanda pentru a doua zi, am mincat ceea ce comandase cea care statuse in salon inaintea mea. Mi-am zis ca saraca proaspata mama dinainte o fi fost la cura de slabire, dupa mincarea lesinata pe care o comandase. N-am avut ocazia sa maninc ce am comandat eu, ca mi-am cerut rapid externarea, dar a profitat de ea viitoarea ocupanta a salonului. Tot la spital am intilnit pentru prima data « prajiturile proaspat decongelate », mentiunea respectiva se considera a fi un plus pentru numitele prajituri.

La cursurile pe care le facusem de curind aveam cantina mare, unde se minca mizerabil dupa parerea mea. Nu sunt prea indreptatita totusi sa-mi dau cu parerea, pentru ca n-am mincat decit in prima si in ultima zi. Colegii in schimb erau foarte multumiti de mincare. Si atunci am avut o revelatie: nu cumva cantina din scoala primara pina la liceu si mai departe ii pregateste cu gustul fad al mincarii de la cantinele de intreprinderi? Oare nu de aia toti, dar absolut toti francezii pe care ii stiu si au vizitat Romania sunt foarte incintati de mincarea noastra?

De cind am inceput serviciul avem, bineinteles, o cantina. Cum e micuta, nu poti sa nu remarci cum e treaba cu mincarea . De fapt stiam de la copiii mei ca in general totul e distribuit de firme mari, gata ambalat (si prespalat, zic eu, judecind dupa gust), iar treaba asa ziselor bucatarese e doar sa incalzeasca. De fapt nu le mai spune « bucatarese », ci « doamnele de la cantina », logic, ca doar un bucatar gateste. La noi la cantina, unde se comanda pentru a doua zi, portiile vin in ambalaje individuale , de plastic. Am fost destul de socata de cantitatea de plastic care se foloseste pentru o masa acolo. Cam jumatate sau chiar mai mult din angajati isi aduc mincarea la pachet, deci nu sunt singura cu mincarea de acasa.

Mai sunt si cantine bune, putinele care au un bucatar. Acum depinde si de bucatar, la cantina sotului au avut o vreme mincare buna, dar apoi s-a stricat treaba. Probabil ca la noi, fiind populatie mare, sunt slabe sanse sa dai peste un loc cu bucatar si mincare gatita. La liceul fiului se minca bine, aveau bucatar bun si doar carne bio. Dar era la Paris, intr-un arondisment de oameni bogati. Eu imi aduc aminte de practica din studentie la cantina, cind curatam legume sau rulam sute de sarmale… nu-mi placea sa fac asta, dar macar era mincare adevarata.

Cind am inceput sa lucrez, am inscris fata la cantina. Apoi m-am gandit ca oricum maninca nimic, mai bine vine singura acasa, maninca si pleaca inapoi. Eu stau cu inima cit un purice: nu prea vezi multi copii de scoala primara singuri pe strada. Noroc ca scoala e la 5 minute. Am inscris-o si la « studiu », adica sa isi faca lectiile la scoala si sa termine la ora 18. Doar ca am abandonat  din doua motive: sa stai la scoala atitea ore mi se pare prea obositor, iar inainte de « studiu » primeau nelipsita gustare. Care consta din bagheta si Nutella sau bagheta si gem de capsuni care n-are din capsuni decit numele si bobitele. Asa ca acum fata vine singura acasa dupa ce termina scoala.

Nu stiu cum mai e acum in Romania, sper ca n-a ajuns si acolo moda mincatului la cantina. Si vedeti ca gastronomia franceza a plecat de multa vreme de la cantinele de pe aici.

 

Din revista consumatorilor: aluminiul din vaccinuri, uleiurile esentiale si perturbarile endocrine si colectarea informatiilor prin intermediul smartphone-urilor

Penru mine, daca e miercuri, e biblioteca. Si daca e biblioteca, e revista de consumatori. Am mult de recuperat, in ultimele saptamini n-am fost libera miercurea.

Saptamina asta mi-au atras atentia 3 lucruri:

Agentia franceza a securitatii medicamentelor a dat publicitatii, cu mare intirziere, raportul comisiei stiintifice cu privire la riscurile provocate de aluminiul din vaccinuri.  Revista se intreaba de ce raportul a fost ferit de ochii publicului timp de 6 luni. Care sunt interesele? Probabil ca are ceva de-a face cu legea care prevede 11 vaccinuri obligatorii incepind cu 1 ianuarie 2018.

Treaba cu vaccinurile e destul de ambigua, zic eu. Pina una alta oamenii sint impartiti in pro-vaccin sau antivaccin, cei dintr-a doua categorie fiind diabolizati. Lucrurile sunt ori albe, ori negre, griul nu exista . Nu se accepta faptul ca poti sustine vaccinarea, DAR…in anumite conditii, anumite vaccinuri. Si, probabil de aceea studiile, care indraznesc sa puna la indoiala perfectiunea vaccinulor care salveaza vieti, nu prea au sanse sa fie luate in serios.

 

XXX

 

In ziua de azi sunt foarte la moda tot felul de produse naturale, care folosesc uleiurile esentiale in locul celori chimice. Insa uleiurile esentiale se pot dovedi foarte periculoase.

Exista banuieli cum ca uleiurile esentiale ar actiona ca perturbatori endocrinieni. Insa exista putine studii stiintifice care studiaza ipoteza legaturii dintre uleiuri si dereglarile hormonale. Primul studiu de acest fel a fost facut in anul 2007  si a fost publicat in New England Journal of Medecine. Studiul  descrie cresterea sanilor la 3 baieti de 4, 7 si 10 ani, ce foloseau regulat produse cosmetice in a caror compozitie intra uleiul de lavanda sau uleiul de arbore de ceai.  Sanii au intrat in regresie odata ce tratamentele au incetat.

De curind si francezii au remarcat aceleasi tulburari hormonale la baietii care foloseau produse pe baza de uleiuri esentiale.

 

XXX

 

Semnele Wi-Fi emise de telefoanele portabile sunt folosite de centrele comerciale pentru a colecta informatii despre clientii lor: in ce magazine intra , ce raioane viziteaza, cit timp stau acolo . Centrele comerciale sustin ca informatiile sunt anonime, insa pentru a urmari pe cineva, se inregistreaza adresa MAC a telefonului , care e specifica fiecarui telefon.

Pentru a nu fi urmarit ar trebui dezactivata reteaua WIFI, insa unele telefoane emit chiar si asa, in incercarea de a se conecta la retea. Ramine doar solutia de a folosi modul « avion ».

 

 

 

 

 

 

 

Piata Pablo Picasso si spatiul Abraxas: arhitectura postmodernista nu departe de Disneyland :)

Va spuneam zilele trecute ca in timpul liber bat orasul in care urmez cursurile pe care le fac inainte de a incepe propriu zis sa lucrez. Orasul nu e deloc frumos, ba dimpotriva. De cum iesi din gara (urita si ea) , ai parte de aceasta priveliste :

Arcades

Populatia orasului e foarte pestrita, in unele locuri e plin de magazine africane sau turcesti. In general e murdar. Nici nu-i de mirare, avind in vedere ca orasul se gaseste in departamentul de trist renume 93.

Si atunci de ce credeti ca m-am apucat sa scriu un articol despre orasul asta? Uitati-va bine la poza si vedeti acolo in zare niste cladiri ciudate. M-am documentat pe internet sa vad ce e cu ele si am descoperit ca in orasul respectiv se gasesc doua ansambluri de blocuri de locuinte iesite din comun. Asa ca intr-o zi mi-am luat aparatul cu mine si m-am dus sa le vad pe viu, doar timp aveam.

Am descoperit acolo niste lucruri fascinante. N-as putea afirma ca sunt frumoase, sau poate de o frumusete hidoasa, daca exista asa ceva. Sau de o uritenie frumoasa?

In primul rind m-am indreptat spre cele doua blocuri cilindrice. Am descoperit o piata octogonala, ii spune Place Pablo Picasso. Ansamblul este o reprezentare arhitecturala a unui car rasturnat, cele doua blocuri cilindrice fiind de fapt rotile carului. Am citit pe internet ca axa lor e paralela cu Ecuatorul, n-am prea inteles cum vine asta, adica mi se pare logic sa fie paralela cu el, ca altfel ar sta in pozitii bizare. Ansamblul are 450 de locuinte, o cresa , o scoala. Piata centrala e ingrijita, dar in jur e multa mizerie, iar locuitorii par oameni foarte saraci, imigranti. Am avut o stare ciudata acolo, nu m-am simtit in siguranta, tot ansamblul mi se parea apasator. Mai ales ca unul din blocurile cilindrice avea citeva apartamente arse (am fotografiat doar celalt bloc).

Ansamblul a fost creat si construit in 1985 de catre un desenator si arhitect postmodernist spaniol, pe numele lui Manuel Nunez Yanowsky.

Va las sa admirati pozele:

P1

P2

 

P3

P5

P6

Cand le-a vazut sotul, a spus ca e frumoasa zona, iar acum cind ma uit si eu, mi se pare la fel.

A doua zi am luat din nou aparatul , ca sa vizitez a doua zona. Ii spune spatiul Abraxas. Ansamblul de imobile a fost construit intre 1978 si 1983 , tot de un arhitect spaniol : Ricardo Bofill. Este tot o creatie postmodernista. E un ansamblu impunator , de 600 de apartamente, constituit din 3 cladiri: Teatrul, Arcul si Palacio. A fost folosit ca loc de filmare pentru mai multe filme, printre care « Brazil » al lui Terry Gilliam sau mai nou pentru « Hunger Games ».

Primaria a vrut sa-l demoleze , dar s-a izbit de refuzul locuitorilor, asa ca pina la urma , arhitectul care e la originea constructiei se va ocupa de reabilitarea ei si ii va da o noua tinerete. Marturiseste ca n-a putut sa termine lucrurile asa cum voia, iar acum ,33 de ani mai tirziu, are ocazia sa-si desavirseasca opera. Lucrarile vor incepe in 2018.

Desi ansambul e mai ciudat, totul pare curat si ordonat si n-am mai simtit senzatia apasatoare din piata Picasso.

A1
Una dintre intrari

 

A2
Interiorul unei scari

 

A3

 

A4

Prin oras am vazut in citeva locuri elemente preluate din cele doua constructii. Dar nu am cunostinte de arhitectura ca sa stiu mai multe despre asta.

Daca v-am dat idei de vizitat, aflati ca localitatea se numeste Noisy Le Grand. Mai aflati ca daca mergeti la Disneyland folosind transportul in comun, RER-ul A trece prin gara de la Noisy in drum spre Marne la Vallée. Deci daca aveti chef de vizitat cele doua ansambluri, coboriti la Noisy, le vedeti (sunt la 10-15 minute de gara), va suiti iar pe RER si mergeti mai departe spre imparatia lui Mickey Mouse.

Apoi nu stiu daca stiti, dar in caz ca va intereseaza shopping-ul , putin mai incolo, la statia de la Val d’Europe (chiar inainte de Disney) se gaseste un centru comercial imens : Val d’Europe. Tot acolo e si un mare outlet: Vallée Village.

Cu sfaturile de la final simt ca devin avocatul diavolului pentru ca sunt una dintre putinele persoane care detesta Disneyland-ul. Detest si  centrele comerciale si chiar si outlet-urile. 🙂  Dar nu trebuie sa avem toti aceleasi gusturi, nu-i asa?

Expozitie temporara de vazut: MoMA la Paris

Am fost azi la o expozitie extrem de interesanta. Daca stau bine sa ma gandesc, una dintre cele mai frumoase expozitii temporare pe care le-am vazut. Nici pea mare sa te plictisesti, nici prea mica, exact cum trebuie. Fundatia Louis Vuitton si MoMA ( renumitul The Museum of Modern Art de la NewYork) au adus la Paris mai bine de 200 de opere din colectiile MoMA,  expuse in ordine cronologica, de la originile artei moderne pina in zilele noastre.

Trebuie sa recunosc ca n-a fost ideea mea sa merg acolo , dar pina la urma s-a dovedit o idee excelenta, iar copiii au fost si ei incintati.

Insasi cladirea Fundatiei Vuitton e un monument deosebit, creat de arhitectul Frank Gehry, avand aspectul unei corabii cu pinze. Se gaseste in Bois de Boulogne, chiar linga jardin de l’Acclimatation.

Moma

Din pacate in imagine nu se vede cladirea in toata splendoarea ei. Am facut si alte poze, dar sunt neclare.

De pe terasa ei se poate admira cladirile moderne de la Défense:

moma2

Din expozitie nu am prea multe imagini, decit o pictura de-a lui Signac (imi place stilul pointilist)

Signac

Printre multe alte lucruri deosebite, am vazut si o Pasare Maiastra a lui Brancusi.

Un lucru care mi-a placut foarte mult la expozitie, e ca, pe linga audioghid (care se poate descarca gratuit pe smartphone) , la fiecare etaj, din jumatate in jumatate  de ora e organizata cite o vizita ghidata care dureaza 15 minute. Mai mult: fiecare ghid are propriile preferinte, deci daca vitezi aceeasi parte a expozitiei cu ghizi diferiti, ai parte de explicatii la niste opere complet diferite. Mie partea cu ghizii imi place mult, pentru ca acum ani de zile, cu asemenea vizite ghidate am inceput sa apreciez arta moderna.  Cind copiii mari erau mici, mergeam duminica la un program de vizite in familie, in care timp de o ora eram plimbati si ni se dadeau explicatii la diverse opere de arta moderna de la Centrul Pompidou. M-am dat seama atunci ca arta moderna e mult mai profunda decit pare la prima vedere in ochii mei de vizitator neavizat.

De exemplu la expozitia de azi, uitati opera asta de arta:

moma3

La prima vedere ai spune: « ce-i si cu prostia asta? » Dar cind ghidul iti explica sensul intregii constructii, iti zici ca autorul (Cady Noland se cheama) n-a fost deloc prost 🙂 . Aflati ca drapelul american combinat cu cel de pirati face referinta la statul pirat din zilele noastre, care foloseste violenta (a se vedea curelele de piele pentru imobilizat oamenii) in numele mentinerii ordinii. Grila sugereaza cusca in care societatea-pirat ne tine inchisi, iar la nivelul solului se remarca o parte din metal ce face referinta la o cusca de soareci. Cit despre bastonul de orbi are un dublu sens: violenta societatii actioneaza orbeste sau poate noi suntem orbiti de societatea-pirat. Interesant, nu-i asa?

La instalatia asta va las pe voi sa gasiti explicatiile. E o opera a lui Felix Gonzales Torres, alcatuita din 136 (parca) kg de bomboane, invelite in hirtie colorata, dupa cum se vede. Ii spune USA Today (e numele unui ziar de stiri). Vizitatorii sunt invitati sa se serveasca din bomboane, pentru ca oricum instalatia e completata ca sa nu isi piarda din volum . Fetele spuneau ca sunt bune, eu nu le-am gustat 🙂

 

_DSC0141

 

Sper ca articolul meu v-a facut curiosi, iar daca aveti drum pe la Paris pina in 5 martie 2018, nu ezitati sa vedeti expozitia. N-o sa va para rau. mai ales ca impuscati doi iepuri dintr-o lovitura: vedeti si cladirea, dar si expozitia. Si daca nu aveti in plan sa mergeti la New York  in curind, puteti sa va spuneti ca ati vazut si o bucatica din MoMA. Cu asta se fac 3 iepuri 🙂 .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ce-am facut de cand nu mai sunt casnica

Scrisesem aseara un articol pe care l-am si publicat (sau cel putin putin asa credeam), iar azi nu mai e nicaieri. Oare numai mie mi se intimpla din astea? Initial mi-am spus ca daca nu s-a publicat inseamna ca asta e soarta lui, deci n-o sa-l reiau, dar cum in capul meu e inca proaspat, o sa-l rescriu totusi.

Deci, cum spuneam in titlu, de citeva saptamini mi-am schimbat statutul in cel de functionara. Mai corect ar fi functionara stagiara, abia peste un an voi fi titularizata.

Cum am ajuns aici? In urma unui concurs. Mi-am spus ca la virsta mea, cind nu mai lucrasem de 10 ani, iar prin CV-ul meu batea vintul mai tare decit prin stepele rusesti, sansele mele de a fi angajata undeva se apropiau de zero. Statutul de casnica incepuse sa ma complexeze de la o vreme, mai ales ca fata mica are 10 ani azi-maine, deci nu mai are nevoie de o mama care sa stea non-stop cu ea, ba chiar dimpotriva.  Citisem mai demult o teorie care zice ca e normala frustrarea si nemultumirea casnicelor. Pentru ca o meserie propriu zisa iti aduce oarecare satisfactii, odata cu indeplinirea obiectivelor .  In schimb casnicele fac un fel de munca in zadar: curatenia nu dureaza, mincarea se maninca, iar a doua zi o iau de la capat. Deci mi-am spus: concurs inseamna in teorie sanse egale pentru toti. In teorie. Practic nu stiu care e gradul de subiectivitate al juriului la proba orala, proba care are si cea mai mare pondere in nota finala. M-am inscris la primul concurs care mi se parea potrivit, desi n-avea nimic de-a face cu studiile sau cu putina mea experienta profesionala.

Pentru inceput fac citeva saptamini de scoala impreuna cu alti fericiti admisi la examen. Nu glumesc: ei sunt chiar fericiti si se considera norocosi, au ales ministerul asta la recomandarile altora, pentru ca ofera o experienta foarte diversa si sanse mari de a progresa. Eu am fost tentata pina in ultimul moment sa renunt la beneficiile examenului. Dar s-au potrivit o o multime de lucruri, care fac sa ma consider si eu o norocoasa. De fapt eu zic ca lucrurile se intimpla cind e momentul lor si se aranjeaza cum e mai bine. Sotul nu-i chiar de acord si imi aminteste ca eu le-am pus in miscare, dand concursul. Unul dintre cele mai importante lucruri e ca voi lucra aproape de casa. Al doilea ca scoala pe care o fac acum e in zona pariziana, puteam sa fiu repartizata si in alte orase franceze. Al treilea e ca sotul lucreaza la citeva statii de tren de locul unde se afla scoala, asa ca mergem si sa revenim impreuna. Ma ingrozea transportul in comun , mai ales partea subterana. Scoala e la o ora si ceva de casa, iar primele doua saptamini au fost cumplite: ajungeam seara asa de secata de puteri incit ma puneam pe plins. Cu rusine recunosc ca in prima seara spuneam printre suspine ca imi vreau viata inapoi. Dar cum nevoia te invata, dupa o luna pot sa spun ca m-am obisnuit. Nu-mi face placere, inca detest inghesuiala , lumina din trenuri si oamenii care se misca prin gara pe repede-inainte, dar ma consolez cu gandul ca in citeva zile am terminat cursurile. Si asa de bine m-am obisnuit, incit la serviciu ma gandesc sa merg cu transportul in comun. Va fi aproape, nu mai schimb trenuri si nici nu strabat tot Parisul in subteran, ca acum.

De fapt scrisesem articolul ca sa va spun ca nu degeaba se spune ca lupul isi schimba parul, dar naravul ba. Asa ca o sa iau in ordine toate lucrurile pe care nu le-am schimbat:

Intii de toate lupul nu si-a schimbat nici macar parul. Cum colegii de cursuri sunt mai tineri, ma gindeam sa-mi vopsesc parul alb de la timple. Dupa o zi de gandire, am renuntat, asta ar fi insemnat sa abdic de la ideile mele, deci o schimbare de naravuri 🙂

Am testat cantina in prima zi, dar, in ciuda pretului foarte scazut ( 3.60 euro meniul), am hotarit ca mincarea mea e mult mai buna, pe deasupra stiu ce pun in ea. Asa ca ma duc cu borcanul (de salata, in general) dupa mine, drept desert am o banana. Cu asa meniu sanatos si cu pofta de mincare scazuta din cauza stresului, am dat jos vreo 3 kilograme.

Dupa ce maninc imi ramine mult timp de pauza. Dupa scoala am o ora de asteptat sotul. Folosesc timpul asta ca sa strabat orasul in lung si in lat. Imi fac asa doza de miscare zilnica. Am descoperit cu ocazia plimbarii niste locuri foarte interesante, ma pregatesc de un articol cu poze din locurile respective.

Linga gara se gaseste un centru comercial foarte mare, imaginati-va ca nu am fost tentata sa merg prin magazinele lui. Desi acum am salariu, deci as avea mai multi bani de cheltuit.

Citesc mult, in tren. Cand nu invat pentru cursuri 🙂 Am fost placut surprinsa sa vad atita lume cu nasul in carti. Chiar as vrea sa scriu cind am timp despre o carte interesanta, ce trateaza alimentatia .

Am reusit sa nu cumpar baghete decit extrem de rar. La sfirsit de saptamina le fac si le congelez. Dar am redus mult consumul de paine pentru ca am vrea sa scoatem aproape de tot glutenul din alimentatie. Am facut asta pentru ca un articol ne-a pus serios pe ganduri. As vrea sa scriu si despre articolul cu pricina. Pina una-alta am facut de citeva ori baghete fara gluten si au fost relativ reusite (mai am de lucru la partea de aspect).

Fetelor le las mincare gata facuta si ele o incalzesc. Intr-o seara le-am luat pizza, dar oameni suntem si nimeni nu-i perfect 🙂  Trebuie sa recunosc ca sotul ma ajuta foarte mult , mai nou el se ocupa de partea de cina si de masa de duminica. Cum vrem sa renuntam la gluten, foloseste intens mamaliga, ba chiar a inventat un fel de mamaligo-pizza 🙂

Deci pina aici toate bune si frumoase. Sper ca va fi la fel si la serviciu. Oricum n-o sa obosesc muncind , pentru ca am ales, ca multe mame din Franta, sa lucrez la program de 80%, adica sa am miercurea (cind copiii n-au scoala) libera. In plus functionarii francezi nu duc lipsa de zile de concediu. Probabil daca as fi scris articolul asta lunea sau martea seara, cind mai ramine mult pina vinerea, altul ar fi fost tonul lui. Dar asa, cind  maine e duminica, deci nu iau nici un tren, e bine 🙂

Si daca tot m-am pornit pe fapte mari, la anul vreau sa dau concurs ca sa inaintez in grad. Optimista, nu-i asa? Mai ales ca asta presupune 6 luni de scoala odata concursul luat 🙂

A, si sa nu uit sa va recomand filmul pe care l-am vazut azi : Loving Vincent.  Polonezo-britanic, cu picturi in ulei, animate. Diferit de alte filme, merita vazut. Si o ocazie pentru copil sa (re)descopere picturile de Van Gogh.

 

 

Pentru cine sta in Franta sau nu departe: iesiri la restaurant in doi sau mai multi, la jumatate pret

Anul trecut o prietena ne-a facut se descoperim actiunea Tous au restaurant : mergi in doi , dar platesti doar unul singur. Am mers atunci mai multe cupluri si am fost incintati. Nu trebuie sa va faceti mari iluzii: e un meniu special, banuiesc ca la restaurantele « étoilés » e mai « sarac » decit unul obisnuit, dar e rost de o iesire faina intre prieteni sau in familie… sau chiar in doi.  Singur nu prea merita 🙂

Noi o sa profitam si anul asta . Ba cred ca o sa rezervam mai din timp, ca sa prindem un restaurant mai « instelat ».

Ce am vazut in Provence

Va spuneam ca am fost in vacanta in sudul Frantei. Cind facem un drum mai lung, il decupam in etape, asa ca acum ne-am oprit putin in Provence. La dus ne-am oprit la Avignon. Era cu citeva zile inainte de inceperea renumitului festivalul de Teatru  , asa ca n-a fost greu sa gasim cazare si nici orasul n-a fost aglomerat. Desi am pierdut evident atmosfera care domneste acolo in zilele respective. Multi prieteni merg an de an special pentru festival . Poate o sa o facem si noi odata… Festivalul are loc anual incepind din 1947.

Ma laudam intr-un articol cum am negociat cu hotelul. Doar ca atunci cind sa platim , receptionistul nu stia de pretul pe care l-am stabilit cu colega lui. Deci mi-am invatat lectia: de acum cer o confirmare pe mail. Oricum, hotelul a fost bun, intrarea in camera se facea din frumoasa gradina interioara, iar micul dejun se lua tot in gradina.

La Avignon ne-am plimbat prin centru, am vazut Palatul Papilor:

Palatul Papilo

Palatul papilor

Am vazut , bineinteles celebrul Pont D’Avignon, din care insa n-a mai ramas decit o bucata.

pont d'avignon
Podul vazut de sus

 

La intoarcerea din vacanta am hotarit sa vizitam un alt loc, asa ca am ales Pont du Gard. Am ales o pensiune aflata nu departe, in Remoulins. Pensiunea se afla intr-un vechi castel si e unul din cele mai frumoase locuri unde am stat vreodata .E tinuta de o familie care s-a mutat din nordul Frantei si au deschis pensiunea acum 2 ani. Proprietarii sunt deosebit de amabili si te fac sa te simti ca acasa. La parter e o bucatarie unde oaspetii pot sa-si prepare mincarea sau sa isi depoziteze in frigider proviziile. In pensiune se merge descult (!) daca vrei, iar in camera comuna de la parter poti cinta la baterie, pian sau chitara . Va dau adresa aici,  locul ni s-a parut magic. Orasul Remoulins nu e prea magic, dar dincolo de strada centrala (foarte circulata) exista o zona veche draguta, ba chiar si o arena pentru luptele de tauri (taurii nu sunt omoriti, ni s-a precizat)

remoulins

Arene

Nu departe de pensiune se poate face baie in apa riului Gardon.

Spre seara , proprietarii pensiunii ne-au imprumutat biciclete si am pornit spre Pont du Gard, pe un drum frumos, in tiriit de greieri. De altfel in Provence, sunetul greierilor era omniprezent, chiar si in orase. Zici ca aveam acufene. Sunt cam 2 km intre pensiune si pod. Pont du Gard este parte a unui apeduct de 52 km . Denivelarea dintre origine si punctul unde ajunge apa era de doar 12m, panta era de 12 cm pe kilometru. A fost construit de romani cam intre anii 40-50 si se presupune ca la edificarea lui au lucrat 5 mii de oameni, timp de 5 ani. Impresionant! Apa avea nevoie de o zi intreaga ca sa ajunga, doar datorita fortei gravitationale, de la punctul de captare la bazinul de distributie, situat in orasul Nemausus (actualul Nimes).

Podul are 3 nivele si a fost construit aproape in totalitate « pe uscat », adica fara folosirea mortarului, iar unele din pietrele care il constituie cintaresc 6 tone.

In timpul Evului Mediu o parte din Pod a fost distrusa, pietrele fiind folosite ca material de constructie. Mai mult, a fost modificata si structura podului, ca sa se mareasca spatiul pentru traficul tot mai mare . Din perioada Renasterii a inceput sa fie pus in valoare, in secolul 19 s-au facut mari lucrari de restaurare, iar in anul 2000 s-a hotarit ca locul sa fie accesibil doar pietonilor, ca sa se minimizeze distrugerile provocate de afluxul imens de vizitatori.

pont du gard 3

pont du gard 1

In apa riului ( Gardon) se face baie, de altfel prima poza am facut-o stind cu picioarele in apa cam pe la mijlocul albiei. Acum apa e mica, dar uneori din cauza inundatiilor poate ajunge pina la 20m. Pe riul Gardon se mai poate face si canoe.

pont du Gard
Riul vazut de pe pod

 

Apa e foarte curata si limpede, pentru ca pe riu nu circula barci cu motor.

Pentru cei care merg cu cortul, exista un camping la doi pasi. De fapt am vazut multe indicatoare cu campinguri prin zona. Si multe, foarte multe tarabe pe marginea drumului, unde producatorii isi vind fructele. Am mai vazut si producatori de vin care isi vindeau productia direct la ferma sau locuri unde se extrage artizanal uleiul de masline si de unde doritorii puteau sa cumpere , dupa o aventuala degustare.

Si apropo de degustari, stiati ca inghetata se poate degusta? Eu am aflat abia in vacanta asta, cind mi s-a propus sa gust, nefiind eu prea hotarita. In alt loc am vazut cunoscatori, care stiau . Omul cit traieste invata!

A doua zi de vacanta in Provence am vizitat orasul Uzès. A fost o surpriza foarte placuta, nu stiam dinainte ce minunatie de oras o sa descoperim. Partea medievala e foarte bine pastrata si pusa in valoare. In Piata centrala  (Place aux Herbes) se tine in fiecare simbata dimineata o piata foarte renumita in regiune.

Uzes

uzes-2.jpg

 

uzes 3

Trebuie sa va vorbesc neaparat de inghetata de la La Fabrique Givrée, foarte buna si servita in cornete din faina de castane. Si de restaurantul unde am mincat : am evitat cele foarte centrale , cu multi clienti, si am nimerit la  » A la source « : felul principal si un desert costa 17 euro. Legumele sunt locale.Patronul e foarte primitor, iar inghetata pe bat de fructe (sorbet) cu doar 1 euro, e foarte apreciata de clienti. Chiar si mofturoasa mea a mincat cu mare pofta una pe baza de piersici.  Ne-a placut mult si un magazin de plante, in a carui curte se gasea un cavist , iar ca sa cumperi vinurile trebuia sa cobori in pivnita.

Nu departe de Remoulins se gaseste orasul Orange. Acolo se afla cel mai bine conservat  Arc de Triumf roman (construit intre anii 20 si 25). Si cel mai bine conservat Teatru Roman, construit sub domnia lui Augustus in secolul 1. La Theatre Antique d’Orange se desfasoara in fiecare vara un festival renumit de arta lirica. Si aici iar vine un superlativ: « Chorégies d’Orange » e cel mai vechi festival din Franta ( 1869). Noi am asistat acolo la un spectacol cu Rigoletto , intr-o distributie de exceptie. A fost impresionant, cuvintele mele sunt prea sarace ca sa descrie ce am simtit.

opera

Daca va place opera, nu ratati asa ceva. Iar daca nu va place, s-ar putea sa aveti surpriza sa descoperiti ca incepeti sa o apreciati. Noi am devenit amatori dupa ce am vazut Aida la Festivalul de la Verona,  unde am mers fara tragere de inima, doar pentru ca eram in zona si festivalul de la Arenele din Verona era renumit. Iar daca nu mergeti la festival , Teatru Roman se viziteaza.

Cam astea am vazut noi in Provence. E putin, dar ne gindim sa planificam odata o vacanta si sa vedem mai multe, pentru ca e o zona minunata. Cimpuri de lavanda n-am vazut, decit in goana masinii pe autostrada. Le-am simtit si mirosul. In schimb am auzit greieri, dupa cum spuneam.

Astept si parerile voastre si indicatii de vizite. Am mai citit una alta si am vazut poze cu locuri minunate de acolo, dar daca nu le-am vazut personal, nu ma incumet sa dau sfaturi. Pentru cei care n-ai fost inca acolo,  m-as bucura ca articolul meu sa va dea niste idei de pornire pentru explorarea acestei regiuni minunate.

 

 

 

Coasta de Azur : Villefranche sur Mer

De citeva zile ne-am intors din vacanta. Partea franceza cum ar veni 🙂  A fost frumos si am ales un oras pe care-l cunoastem bine si de care ne-am indragostit acum multi, multi ani: Villefranche sur Mer. Am rude in zona , asa ca in tinerete imi petreceam acolo vacantele.  Am vizitat mult atunci (aveam si timp ) si am vazut la fel de multe locuri frumoase. Nu ma invidiati prea mult : vacantele de atunci au un gust dulce-amar, eu va prezint doar partea dulce. Ce m-a impresionat si retinut sunt:  localitatea Dolceaqua din Italia, Monte-Carlo, Saint Paul de Vence, Port Grimaud sau Saint Tropez. Si, bineinteles , Nisa. Mai tirziu am mers cu sotul si copiii.  Villefranche i se pare sotului cel mai frumos loc din lume.  Dar cum rudele in locul de vacanta nu inseamna neaparat doar avantaje, de citiva ani ne-am dus in alte locuri, cautind alte plaje cu acelasi farmec ca si plaja de la Villefranche. Si n-am gasit. Sau nu inca.

Asa ca anul asta am hotarit sa ne intoarcem acolo. Am ales din timp un apartament de pe airbnb, cu doua camere, la 690 euro pe o saptamina. Am vrut sa fie aproape de plaja (un sfert de ora de mers pe jos) , de magazine si restaurante. Altfel se poate sta in partea de sus a orasului, de unde ai o vedere minunata asupra marii…insa cind ai de urcat si coborit spre 400 de trepte daca nu vrei sa iei masina, renunti la frumoasa priveliste. Dar v-o arat totusi:

De sus

 

Noi n-aveam nici o vedere, dar aveam un loc de luat masa in exterior , care compensa din plin toate neajunsurile apartamentului. Care nu erau neaparat multe, dar deranjante pentru mine. M-am simtit ca si printesa pe care o deranja bobul de mazare. Drept urmare, sotul m-a rugat sa il astept ca sa completam impreuna evaluarea apartamentului 🙂

Loc de luat masa
Locul de luat masa, in interiorul foisorului

Pe drumul spre plaja (un sfert de ora), treceam pe aici:

Si apoi ajungeam pe aleea de unde se vede marea :

spre plaja 2

Plaja e relativ mica,  cu nisip sau pietricele , de acolo orasul arata asa:

plaja

Sau asa:

plaja nisip

Imi place ca plaja a ramas la fel de atitia ani de cind o cunoastem:  exista doar o singura bucatica de plaja privata. Restul e public. Spre deosebire de alte dati, cind veneam cu masina, parca acum , mergind pe jos, am savurat si mai mult frumusetea locului.

Spre ora prinzului ne indreptam incet spre casa, cu un ocol prin stradutele centrale:

stradute la villefranche

Tot in centrul vechi se poate trece prin Rue Obscure, o strada care dateaza din secolul al 13-lea.

Rue obscure2jpg

La Villefranche se poate vizita si o capela a carui interior a fost pictat de Jean Cocteau. Se mai poate admira Citadela , care dateaza din secolul al 16-lea. Iar vara in interiorul Citadelei e amenajat cimatograful in aer liber. Pacat ca de data asta, oricita bunavointa am avut, n-am gasit nici un film demn de a fi vizionat. Pe vremuri am vazut citeva filme acolo, iar atmosfera este feerica.

In oras sunt doua ateliere care fac inghetata, in ambele locuri ne-a placut. Intre invitatii la cina in familie (pe terasa cu vedere la mare) sau mesele simple  pe care le-am preparat noi, n-am prea avut nevoie de restaurant. Am incercat unul cu note bune pe Tripadvisor, Coté Jardin, meniul la prinz e de 18 euro, dar noi ne-am facut de cap si am comandat lucruri pe care nu le-am minca acasa: ne-a iesit 40 de euro de persoana, cu deserturi, vin si apa. Desi la intrare un afis indica faptul ca restaurantul nu e pentru oameni grabiti, serviciul a fost rapid si amabil. De altfel peste tot in vacanta am dat doar peste oameni deosebit de amabili. In ziua plecarii am mai mincat o data la acelasi restaurant, totul a fost la fel de bun. Altfel la chioscuri pan-bagnat-ul (un sandvici specific Nisei ) sau alte lucruri de mincat rapid costau 6-7 euro. Am testat cele doua brutarii din zona si nu ne-au placut deloc croissant-urile lor .

Legat de preturi : faptul ca viata in zona pariziana e scumpa, are un avantaj: cind plecam in vacante in locuri turistice, preturile ni se par ieftine. Chiar si cafeaua era mai ieftina decit la noi.

Intr-o dupa-amiaza am luat trenul (gara e la 2-3 minute de plaja) pina la Nisa. Un bilet dus-intors costa doar 3.60 euro , drumul pina la gara centrala a Nisei dureaza 8 minute . Acolo ne-am plimbat doar pe jos, in ciuda faptului ca transportul in comun (mai ales tramvai) e bine pus la punct si ieftin (10 euro un carnet de 10 bilete). La Nisa am admirat albastrul marii, am facut o plimbare prin orasul vechi, unde ne-am oprit la vestitul magazin de inghetata Fenocchio. Acolo singura grija e ce parfum sa alegi dintre cele citeva zeci prezente. Am trecut si pe la o brutarie care face prajituri de sa te lingi pe degete, Péché Mignon ii spune. Si , asa cum spuneam mai sus, ieftine 🙂  Ne-am mai plimbat si pe aleea pietonala ce leaga centrul (Place Massena) de palatul de congrese Acropolis. N-am putut sa nu ne minunam ca Nisa e si mai frumoasa decit in amintirile noastre.

 

Nisa

De altfel, cei de-ai locului sunt cu totii de acord ca primarul  (controversat din punct de vedere politic) reuseste sa faca orasul tot mai frumos pe zi ce trece. Omul sfinteste locul, ca de obicei.

Intr-o alta dupa-amiaza am mers intr-o plimbare sa vizitam Vila si Gradinile Ephrussi de Rotschild situate la Saint Jean Cap Ferrat, linga Villefranche.

Ephrussi

Ne-a parut bine ca am vizitat, va recomand daca ajungeti prin zona.

Altfel sunt multe lucruri de vazut si de vizitat pe Coasta de Azur, dar intr-o saptamina e cam putin, mai ales ca n-am vrut sa ratam nici o zi de plaja.

Voiam sa va mai spun cite ceva despre drumul la dus si la intors si cit ne-a placut prin Provence, dar la asta pe miine (sau poimiine).

Poate imi spuneti si voi care e plaja voastra de suflet. A noastra ati vazut-o, dar pozele nu pot sa surprinda starea de bine pe care o ai cind ajungi dimineata si te uiti la mare. Aia e in suflet.

 

 

 

 

Despre rezervari pentru vacante, negocieri si booking

O femeie mi-a sugerat sa scriu despre cum am negociat pretul la o rezervare de hotel. Ii multumesc pentru idee, nu m-as fi gindit sa scriu despre asta.

In fiecare vara mergem in Romania. Am nevoie sa ma intorc , sa ma incarc cu energia locului, sa aud vorbindu-se romaneste. Mai nou , de cind o parte a familiei s-a mutat in Franta, as putea spune ca nici familie nu prea mai am pe acolo. Dar noi continuam sa mergem. Ce-i ciudat e ca am doua bucati de viata distincte. Aici, unde nu am nostalgii romanesti, nu ascult nici televizorul, nu urmaresc mare lucru din ce se intimpla acolo, nu frecventez magazine romanesti sau turcesti ca sa-mi cumpar mincaruri de care mi-e dor, ca nu mi-e dor.  Si in Romania, unde nu ma intereseaza ce se mai intimpla in Franta, unde ne vedem cu prietenii, iesim la terase, mincam telemea, Eugenii, langose si alte lucruri care ne amintesc de copilarie ( vata de zahar 🙂 de exemplu) . Nici macar nu ne aducem aici mincare din Romania, ca parca nu mai are acelasi gust.

Plecam cu masina, drumul in sine e o vacanta. Statul in masina atitea ore e si un prilej de vorbit mult intre noi si nu rareori in urma acestor dicutii luam tot felul de decizii importante.De fiecare data alegem un alt traseu, asa ca vizitam o multime de locuri . Anul asta va fi la bai in Germania, Praga (unde ne oprim citeva zile), Viena. Vorba unui coleg de-al sotului: « ce frumos trebuie sa fie sa vizitezi capitale ». Oricit vi s-ar parea de ciudat, desi stam linga Paris, unii oameni nu vad Parisul ca pe un loc de vizitat . Fiica mea merge cu prietenele ei sa vada tot felul de locuri turistice si am aflat cu stupoare ca prietenele n-au fost inca la Pere Lachaise sau in alte locuri pe care aproape orice turist le-a vazut.

In Romania incercam in fiecare an sa ne petrecem citeva zile in alte locuri decit unde locuim,  ca sa le aratam copiilor cite o bucatica din tara. Ni se pare important sa-si cunoasca si aprecieze tara de origine. Nu s-ar intoarce in Romania, dar sunt foarte incintati sa mergem in vacante. Fiul e dezamagit ca, din cauza stagiului, nu poate veni cu noi nici anul asta, n-a putut nici anul trecut. Cred ca dintre copiii nostri, el iubeste cel mai mult Romania, cunoaste orasul in care locuim ca un localnic si il strabate pe jos zilnic de dimineata pina seara, rar mai ia cite un troleibuz.  Fiica cea mare e si ea acum acolo, cu o prietena, au un program intens de vizite turistice.

Am remarcat un lucru : daca nu facem rezervarile de hoteluri inca de aici din Franta, odata ajunsi , nu mai plecam nicaieri. Asa ca rezervam : datele sunt batute in cuie si stim ca 3-4 zile o sa fim plecati. Incercam pe cit posibil sa nu trecem prin booking pentru rezervari. Cred ca deja stiti ideile noastre de a incuraja comertul local, apoi national, deci ne deranjeaza ideea ca o parte din banii nostri sa se duca la o firma americana. Mai pe scurt as spune ca o boicotam Mai ales ca in ultima vreme am vazut o emisiune despre subiect, am mai citit prin reviste si am aflat ca pina si comparatorul de preturi la camere prezentat pe site e necinstit, ca sa nu vorbim de faptul ca la o simpla cautare in care se mentioneaza clar numele hotelului,   booking-ul apare pe primele 3-4 locuri.  Tot booking-ul e acuzat ca, fara a instiinta in prealabil , recolteaza o imensa cantitate de informatii fara a avea consimtamintul  prealabil al consumatorilor: cookies, adrese IP, etc.  Din emisiune am aflat doua lucruri foarte interesante :

  • Hotelurile au doar un anumit numar de camere pe care le inchiriaza prin booking, deci sunt sanse sa aiba camere libere, chiar daca cele de pe site sunt toate ocupate
  • Pina nu demult, hotelurile erau obligate sa respecte pretul de pe booking, acum au voie sa perceapa ce pret vor. Ceea ce inseamna ca tu, ca si client, poti negocia.

E foarte interesanta ideea negocierii, doar ca noi nu stim sa o aplicam. Sotul negociaza bine la servici, insa in viata de zi cu zi, deloc. Eu nu am curajul sa o fac. Cred ca tine de educatie si de increderea in sine. Nu stiu cum sa fac sa negociez fara sa am neplacuta senzatie ca cersesc. Cind ar trebui sa fie o relatie de la egal la egal cu cealalta persoana implicata.

In schimb , legat de camerele libere : de curind, pentru cazarea la Baden-Baden am gasit camera vorbind direct cu hotelul, iar pretul a fost acelasi ca pe booking, unde hotelul aparea ca neavind nici o camera libera.

Vara asta vrem sa mergem la munte in Apuseni, la o pensiune. Asa ca am inceput sa caut pe sit-ul antrec, care vad ca intre timp a devenit infopensiuni.( Am mai rezervat pe vremuri o pensiune minunata in Maramures, am gasit numele ei pe antrec. ) Am dat de o pensiune, am sunat, am rezervat, mi s-a spus pretul , toate bune si frumoase. Doar ca : pe booking pretul ar fi fost mai mic si nici n-ar fi trebuit sa platesc avansul de 50%. Iar pentru avans am rugat o prietena din Romania sa faca virament, altfel banca noastra ne taxeaza din greu (taxa fixa pentru fiecare tranzactie in alta moneda decit euro plus o taxa procentuala din valoarea platii).  Am stat eu si m-am gindit: bine, sprijin comertul romanesc, dar nu cred ca e normal sa pierd. Am scris pensiunii si le-am explicat cum sta treaba. Am facut-o doar pentru mine, ca sa nu ma simt o fraiera ca pierd banii ca sa sprijin initiativele locale. Si am primit o reducere de 7%  ! Am fost foarte fericita . Am reusit negocierea,  mai mult din greseala, dar asta mi-a dat curaj sa mai incerc.

Asa ca ieri, cind am vrut sa rezerv un hotel in drum spre sudul Frantei :  am sunat direct  si le-am spus adevarul: nu vreau sa trec prin booking, dar nici nu vreau sa fiu eu « pedepsita » , platind mai mult. Si am reusit sa am pretul pe care l-as fi dat daca treceam prin binecunoscutul site de rezervari. Adica pretul lor plus 4% cashback , pentru ca merg printr-un site care-mi ofera reduceri. Mai e mult pina sa indraznesc sa cer mai mult.

Am sunat la al doilea hotel, cel de la intoarcere. Acolo mi s-a multumit ca i-am contactat direct si au fost atit de amabili, incit atunci cand mi s-a oferit pretul de pe booking n-am mai indraznit sa spun ca as fi avut inca 4% daca nu-i sunam direct. Mai am de progresat la capitolul « negocieri », dar cred ca sunt pe calea cea buna. Cind lumea e prea amabila cu mine, ma topesc si nu reusesc sa mai spun nimic. Oricum , pina la urma o sa prelungim sederea cu inca o noapte si hotelul ne-a oferit o reducere de 5% deci vom iesi in cistig fata de booking.

In afara de faptul ca nu vreau sa trec prin booking,   imi place sa sun, sa vorbesc cu lumea, contactul uman  e mai placut decit sa introduc niste date si un numar de carte de credit pe un site.

M-as bucura daca experienta mea cu rezervarile directe la hoteluri ajuta si altora. Sau daca mi-ati impartasi micile sau marile voastre trucuri pentru rezervari de locatii de vacanta.