Gem de fructe de soc

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, dupa ce am stat acasa atata timp in martie si aprilie, parca as tot continua sa stau. Asa ca mi-am luat dintr-una 4 saptamani de vacanta, desi plecam doar 10 zile. Am timp de stat acasa, deci de facut tot felul de lucruri, pe care altfel le aman. Si pentru ca anul asta nu mai avem afine de la munte ca sa facem gem si pentru ca arbustii de soc sunt plini de fructe, am hotarat sa fac gem din fructele de soc. E inutil sa mai spun cat de sanatoase sunt aceste fructe, cum contin ele tot felul de antioxidanti si vitamine. Fructele in stare cruda au un puternic efect laxativ si vomitiv, deci nu sunt recomandate a fi consumate decat in cantitati foarte mici. Efectul dispare in urma fierberii. Eu mananc cate 15-20 boabe pe zi, fara nici o problema. Ma gandesc ca prin fierbere se pierd si substantele cele sanatoase.

Pentru gem am folosit fructe bine coapte. Am facut o prima tura de gem ca sa testez reteta: am folosit zahar de trestie nerafinat, jumatate din cantitatea de fructe. Deci 1/3 zahar si 2/3 fructe. Gemul rezultat a fost prea dulce pentru gustul nostru, iar aroma de zahar nerafinat prea puternica. Am cumparat deci zahar alb pentru tura urmatoare, insa l-am folosit intr-o proportie mai mica, aproximativ 1/3 din cantitatea de fructe. Mai exact la 3.2kg de fructe am adaugat 1 kg de zahar. Am lasat peste noapte fructele de soc cu zaharul, astfel ca a doua zi fructele inotau in sirop. Am adaugat sucul de la o lamaie si am fiert totul cam o ora. Chiar inainte de a se termina fierberea, am blenduit amestecul cu ajutorul blenderului cu picior. Asta pentru ca observasem la prima tura, cea de test, ca gemul s-a separat prea tare intr-o parte « solida », cu fructele, si alta lichida, de sirop. Nu l-am blenduit chiar de tot, ca sa ramana si fructe intregi. L-am mai lasat sa dea cateva clocote si l-am turnat in borcanele pe care le sterilizasem in prealabil in cuptor, le-am inchis bine si le-am pus in paturi, ca sa se raceasca incet. Invatatura de minte de la prima tura: am cumparat capace noi, cele refolosite, oricat de bine ar arata, nu se stie daca sunt perfect etanse.

Asa de bine a iesit gemul, incat ma pregatesc sa fac sirop si/sau jeleu de fructe de soc. Si poate voi scrie un articol despre cum cele mai mari recolte le avem de la plante pe care nu ne-am batut capul sa le plantam sau ingrijim, gen soc, rubarba, fragute. Din flori de soc am facut de multe ori socata, si totusi au ramas destule cat sa avem o gramada de fructe.

Completare din 19/08/2020: am descoperit din întâmplare ce buna e combinația de gem de rubarba/fructe de soc. Mai multa rubarba si niste resturi de soc, ca atata aveam. Iar culoarea roz a gemului e minunata.

O « buruiana » prețioasă: Fumaria officinalis (fumarița)

Initial voiam sa pun subtitlul « in viata nimic nu-i intamplator » si ma pregăteam sa filizofez pe tema asta, ca eu sunt convinsă că oameni, lucruri sau situatii apar in viața noastră exact cand avem nevoie de ele, asa si cu planta asta. Dar las filozofia deoparte, si incerc sa ma tin doar de aspectul practic. Zic ca incerc, mai dau putin si pe alaturi.

Scriam eu aici despre buruienile utile din gradina. Ba chiar am profitat mult anul asta de pe urma asa ziselor buruieni, cand, în martie, la începutul izolării, timp de 2 saptamani n-am mai facut nici o cumpărătură, iar salatele noastre aveau ca bază frunze de patlagina, de fragi, de zmeura, de păpădie de ciubotica cucucului, de cerențel si de bănuți , la care adaugam germeni facuti in casa si rosii uscate.

Azi dimineata, după 2 zile in care o migrenă m-a țintuit la pat, am iesit in gradina si m-am apucat sa plivesc prin straturile de rosii si dovlecei. După ce am smuls o parte dintre plantele de rosii care (nu-mi explic cum) au iesit printre cele plantate, am mai smuls si volbura si ceva iedera terestra. Volbura e si ea o buruiana folositoare: florile sunt melifere, iar ea însăși e laxativa, dar prea se dezvolta si sufoca alte plante. Am mai dat acolo si peste o planta fina si drăguță cu flori roz si mi-am folosit imediat aplicația plantnet ca sa vad cum ii spune, iar apoi am studiat ce proprietăți are. Din titlu cred ca v-ați dat seama ca ii spune in latina Fumaria officinalis. Cat despre proprietăți, aici mi-am dat inca o data seama ca nimic nu e întâmplător. E o planta care reglează funcția hepatica. Migrenele mele sunt, conform autodiagnosticului pe care mi l-am pus, de origine hepatica. Va dati seama ce bucurie pe mine, cand am vazut ca se foloseste in tratamentul migrenelor de origine hepatica. E o planta cunoscută din vechime si menționată inca de pe vremea lui Plinius cel batran. Are o actiune de stimulare a secretiei de bila (coleretica) si de evacuare a ei (colagoga) Are o actiune detoxifianta, iar fumarina pe care o contine intensifica eliminarea toxinelor prin intestine, rinichi, piele. Are si efect hipotensiv, un efect tonic si un oarecare efect antispasmodic. Pentru detoxificare se fac cure de cate 10 zile, nu mai mult, pentru ca efectul ei scade dupa acest timp. Se foloseste partea aeriană a plantei (frunze si inflorescenta) in infuzie, se gasesc si capsule sau extracte. Cum se poate folosi si sucul ei, eu am ales să o încorporez mixând-o in limonada pe care o bem zilnic de cand cu pandemia si in care oricum încorporez tot felul de frunzulite de prin gradina (salvie, menta, roinita, cimbru, urzici…). Se poate da si copiilor ca tonic , asa ca o sa folosesc pentru toți timp de 10 zile. Am văzut că mai am 2 plante de Fumaria prin gradina, o sa le urmaresc atent si recoltez semintele, ca sa fiu sigura ca se face si la anul. Desi legenda spune că nu se face din semințe, ci dintr-un abur sau fum care iese din pamant, de unde și numele. In tot cazul, a iesit doar in pământul bine săpat si debarasa de orice alta planta ce creștea obișnuit prin iarba grădinii. Tot urmărind ce mai iese sau nu prin gradina, ne-am dat seama ca multe plante au seminte sau rădăcini bine ascunse si așteaptă momentul prielnic (temperatura, umiditate, vecinătatea altor plante sau lipsa celor care le fac concurenta ori alte conditii pe care noi, oamenii, nu le bănuim).

As putea sa merg mai departe și sa va explic ca nici migrenele mele nu sunt întâmplătoare, dar asta nu cred ca e interesant pentru nimeni.

Tartă cu lămâie și brânză de vaci

Reteta asta vine dintr-o carte luată acum 15 ani dintr-o benzinărie. Pe vremea aia inca ma mai uitam la cartile ce se vindeau prin benzinarii. E printre putinele carti de bucate pe care le-am păstrat după o triere la sânge a bibliotecii, deci, în ochii mei, e o mică comoară din moment ce și-a păstrat locul. E o carte cu retete de tarte dulci si sarate, scrisa de Maxine Clark si frumos ilustrată. Din ea m-am inspirat pentru reteta de tarta cu brânză de capra si nuci de aici. Tot din cartea asta am invatat sa fac aluaturile de tarta. Cand te gândești că era o vreme când cumparam aluaturi de gata pentru facut tarta…si le spuneam tastelor mele « de casa… Acum cateva zile am luat cartea la răsfoit si am dat peste reteta cu lămâie și brânză de vaci, pe care am zis ca trebuie sa o incerc. Ne place mult tarta cu lămâie, dar o fac extrem de rar, având în vedere cantitățile enorme de zahar si de unt pe care le contine. Asta cu branza de vaci are o cantitate rezonabilă de zahar, nici nu mai trebuie sa o reduc, cum fac de obicei. Ca am mâncat-o la o singura masa deja nu mai e rezonabil…

Reteta:

-pate brisée din:

  • 150g faina
  • 75 g unt
  • 38 g apă

Se mixează la robotul de bucatarie sau la cel cu lama in « s » faina cu untul rece tăiat bucatele. Cand amestecul are un aspect nisipos, se adauga apa rece si se continua pana devine un aluat care se întinde si se pune in tava unsă si tapetată cu făină. Se pune tava la frigider, se aprinde cuptorul (180°C) si se pregateste umplutura din:

  • 400g branza de vaci (nu din cea clasica, de care eu nici nu gasesc aici, ci din cea cremoasa, ca o smantana groasa).
  • 2 oua
  • O lămâie bio
  • 75 g zahar (folosesc zahar nerafinat de trestie)

Se rade coaja lămâii, se stoarce, se amesteca coaja si zeama cu restul ingredientelor cu ajutorul unui mixer cu picior pana se obtine o crema netedă. In carte scrie sa se mixeze coaja de lămâie cu zahărul pana se obtine un praf fin, abia mai încolo se adauga peste restul ingredientelor, dar eu am luat-o pe scurtătură.

Am adăugat crema astfel obținută peste tarta si am pus-o in cuptorul preincalzit. Timp nu va dau, ca sunt adepta uitatului in cutor din când in când pana consider ca e gata. Uitatul in cuptor inseamna de obicei ca ma uit , dar trebuie sa recunosc ca uneori mai si uit de prajitura de acolo si o semi-ard. Zic semi-ard că vad uneori la brutărie lucruri pe care eu le consider de-a dreptul carbonizate, deci cred ca avem niste standarde extrem de diferite.

Doua precizări :

  • amestecul de branza e asa de lichid, încât mi-am zis ca sigur nu iese un lucru bun din el. Ei bine, a iesit excelent. Tarta e fină, ușoară si răcoritoare.
  • in reteta inițială aluatul se coace fara umplutura, iar abia apoi se adauga umplutura si se coace din nou. Bineinteles ca blatul va ieși mai crocant decat mi-a iesit mie, dar am luat-o iarăși pe scurtătură.

Am mai (re)gasit in cartea asta inca vreo 3-4 rețete de tarte sarate pe care le voi incerca in curând. Cred ca tuturor ni se intampla sa dam peste carti de bucate in care găsim rețete pe care le vedem la un moment dat cu alți ochi.

De 4 ori năut

Poate ajuta si pe altii sa scriu despre modul în care împușc 4 iepuri dintr-o lovitura, adică fac 4 feluri cand fierb nautul.

Intai vreau sa precizez sa spun ca sunt o mare amatoare de humus, s-ar putea spune că sunt dependentă de el. La început il făceam cu naut din conserva, apoi am trecut la naut fiert. Fierbeam mai mult si o parte il puneam la congelat într-un borcan. Desi pun diverse lucruri in congelator in borcane de sticla (supe, sarmale, sos tomate, humus…) nautul fiert e singurul lucru care a spart borcanul in care il congelasem. Si nu mi s-a intamplat doar o data, ci de 2 ori.

Însă cu statul asta acasa am pus la punct o metoda de a folosi o mare cantitate de naut pentru 4 feluri de mancare si nu mai congelrz nimic. Asa ca fierb acum cate 1 kilogram (dupa ce l-am lăsat la muiat vreo 20-24 ore) si prepar din el 4 feluri. Bine, un fel nu-l prepar eu, ci fiul, dar stiu si eu rețeta.

Așadar, după ce nautul a fiert (cam o ora jumatate) , fac asa:

  1. Iau din el cat e inca fierbinte (pentru ca mai tarziu nu-l pot separa asa bine de zeama lăsată, care se gelifica) o parte pe care o pun apoi la cuptor in strat subtire într-o tava si las pana se face crocant. După ce scot boabele , presar pe ele ulei de măsline, mirodenii si sare.
  2. Fiul prepară din o mare parte din cantitate o mancare indiană numita dal. Găsiți multe retete căutând pe internet. El caleste o ceapă, niste usturoi, adaugă turmeric, curry, ghimbir ras (cand avem), sare, lapte de cocos si sos tomat, iar apoi pune multe polonice din nautul fiert, lasa sa clocoteasca si opreste focul. Il mancam dupa ce pune pe el pătrunjel, alături de orez basmati. Reteta are si chimion (sau chimen? , eu le confund intotdeauna) pe care nu il adaugă, asa cum ar fi cazul, pentru ca il detest (chimionul sau chimenul, nu pe baiat).
  3. Iau apoi cu polonicul tot ce a rămas din boabele de naut si niste zeama. Din astea fac humus, mai nou pun in el mult origano si cimbru din gradina si iese perfect.
  4. Cu zeama rămasă fac mousse de ciocolată, după reteta de aici.

Bonus: mai fac uneori salate cu naut, frunze verzi si eventual ce mai am in momentul ala in sertarul de legume.

Si uite asa am inceput sa cumpăr naut la saci de 3 kilograme.

Insecticid ecologic si economic contra paduchilor plantelor

Acum ceva vreme mi-au fost atacați de paduchi ambii lămâi din ghivece. Am cautat atunci ce as putea folosi si am gasit: săpunul negru îmbogățit cu ulei de in. Am facut o soluție de ulei de in si am frecat fiecare frunza cu solutia: n-a trebuit sa repet tratamentul, ca paduchii au plecat.

Saptamana trecuta am vazut ca trandafirii sunt foarte atacați. Am facut o soluție de săpun magic, am turnat-o intr-o sticla cu pulverizator si…am uitat de trandafiri. Dar azi, uitandu-ne cu atentie la măr, am vazut ca frunzele tinere sunt pline de paduchi. Am facut din nou o soluție de săpun negru si am sters fiecare frunza in parte (e un pui de mar, nu are frunze prea multe). Stergand frunzele, am observat 3 mamarute , care, probabil atrase de păduchi, venisera sa se indestuleze. La multitudinea de paduchi prezenti, nu m-am putut baza doar pe ele, le-am luat cum ar veni, pâinea de la gura, dar sigur ceva resturi au rămas si pentru ele. Citisem ca in afara de mamarute , care se folosesc cu succes in agricultura bio pentru combaterea daunatorilor, foarte utile sunt plantele de condurași, frunzele lor atragand paduchii, asa ca plantele din jur scapa. După ce am facut operațiunea de despaduchere a mărului, mi-am amintit de trandafiri, m-am dus sa studiez situatia si sa vad si sa nu cred: nu mai erau paduchi deloc pe ei, cu excepția unei singure ramuri proaspăt crescută , pe care am tratat-o urgent.

Dupa asta, facand o inspecție mai amănunțită a grădinii am gasit paduchi si pe una din plantele de rubarba si pe planta de strugurei (coacăz rosu). Erau altfel de paduchi decat pe mar sau pe trandafiri (oare fiecare planta cu păduchii ei?). Urmarea cred ca o ghiciti: solutia facuta in sticla cu pulverizator si pulverizat pe zonele afectate.

Săpunul asta negru e îmbogățit cu ulei de in, e bun pentru spalatul pe jos sau a diverselor suprafețe. L-am cumparat acum 10 ani cu gând să spăl pe jos, dar nu m-a convins, ca solul rămânea usor alunecos si de cate ori calcam rămâneau urme. In schimb pentru combaterea paduchilor e excelent. Si imi mai ramane jumate de borcan, sa tot folosesc la el inca vreo 10 ani. Se foloseste cam o lingura de săpun pentru 1 litru de apa.

Anul trecut am incercat sa folosesc contra paduchilor plantelor maceratul de urzici. Am fost avertizata că maceratul asta miroase foarte urat, dar nu ma asteptam sa miroasă chiar asa. Maceratul e bun si ca ingrasamant, dar după ce 2 zile mi-au mirosit mâinile pe care picurase acel macerat in ciuda spalatului repetat si intens, am zis ca eu asa ceva nu mai fac. Presimt ca o sa imi treaca repulsia cu timpul, dar mirosul intens de fecale al acelui macerat imi taie tot elanul de a-l mai prepara. Desi nu va ascund: am studiat problema si probabil voi testa un macerat de urzici facut in anaerobioza, cu un dispozitiv utilizat pentru fermentarea berii. Dar mai este pana atunci…

O reteta de paine cu drojdie si 3 retete de paine cu maia

Articolul asta il aveam scris de vreo saptamana. Cand sa il corectez si pun frumos la punct, am contatat ca wordpress-ul si-a modificat forma de pus in pagina. Am incercat cat de cat sa ma adaptez la noua forma, dar nu ajung la rezultatele la care vreau. Si uite asa, parca sunt si mai putin motivata sa scriu. Asa ca las articolul in forma lui initiala, cu modificarile doar pe jumatate pe care am reusit sa le fac in urma luptei cu noul sistem de articole si blocuri.

In zilele astea cand suntem 5 persoane ce stam in casa, facem mai multa paine decat de obicei. Faina avem din belșug, ca o comand cu sacii de 5kg, noi cumparam paine extrem de rar. Faina mea nu creste foarte mult, pentru ca e faina din varietati stravechi de grâu. Folosesc faina asa zis alba, care e ceea ce francezii numesc T65( iar nemții 630) si faina T80 sau T110. Cred ca T80 e faina semi iar T110 e cea integrala. T80 e ceea ce in Germania e numita 812 si in Italia tipo 1, iar T110 e in Germania 1050 si in Italia tipo 2. De cateva luni mi-am luat o moară electrică, ca sa pot face paine cu faina proaspăt măcinată.
Cuptorul pe care il am de mai bine de un an e electric, temperaturile sunt chiar cele indicate si nu sunt ceva aleator, cum era cazul cu vechiul mei cuptor. Am ales cuptorul asta special pentru functia de abur, asa ca nu mai trebuie sa fac tot felul de manevre pentru a aburi cuptorul cand incep sa coc. Iar fiul imi calcă pe urme in ale brutaritului si parca m-a depășit. Ori bărbații sunt mai perfectionisti decat femeile, ori sunt eu de felul meu mai fuseritoare. Cum nu imi place sa fac generalizări, înclin către a doua varianta.
Daca n-aveti maia, ar fi momentul potrivit sa începeți una. Secretul obținerii ei răbdarea, găsiți pe internet multe linkuri spre articole unde se explica procedura. Ideea e sa porniti de la apa si faina, sa adaugati zilnic cantitati egale de apa si faina, iar după vreo săptămână veti constata ca amestecul incepe sa faca bule. Inseamna ca ati reusit, aveti maiaua iar de acum tot ce trebuie sa faceti e sa o hrăniți. Daca faceți paine mai rar, maiaua se păstrează bine la frigider. Pe langa toate beneficiile maielei, as adauga unul foarte important zilele astea: cine are maia nu e dependent de drojdie. Eu ma documentez pentru o reteta buna de cozonac cu maia, probabil că o voi folosi pe cea de pe blogul codrutei, codrudepaine. Nu
Doar ca daca in bucătăria voastră e steril…maiaua nu se face. Maiaua e o cultură de drojdii sălbatice prezente in mod obsnuit in mediu. In functie de drojdiile prezente la voi in bucatarie, maiaua e unica, altfel spus câte bordeie atatea…maiele. Deci daca dezinfectati cu clor bucataria, probabil nici maiaua nu are sanse sa creasca. Eu nu dezinfectez nici chiar acum.

Prima e reteta pâinii albe pe care francezii o numesc « pain de mie », care se vinde de obicei preambalata, cu un aluat care aduce cu cel de cozonac. O faceam in ultima vreme dupa o reteta de pe un blog franțuzesc, putin modificată de mine:
-400 g faina alba (eu pun T65)
-65 g unt moale
-24 g de drojdie
-30 g zahar
-330 g lapte
Se amesteca toate, fara mult frământat, se lasa la crescut cam 2 ore, timp in care ar trebui sa isi dubleze volumul. Se iau bucăți din aluat(cam 7-8), se formeaza bile, care se pun una langa alta într-o tava de chec (eu am una mare de fonta), se lasa din nou la crescut pana ajunge sus in tava, se coace la cuptor la temperatura de 200° ce se reduce la 180° de cum se pune tava.
Cum am rămas fără lapte, am inlocuit laptele cu apă, iar fetelor le-a plăcut chiar mai mult in varianta asta. Va invit sa mergeti pe blogul de unde am luat reteta, acolo e explicat mai amanuntit, cu multe imagini. Tot acolo găsiți si alte retete bine explicate. Si chiar si a panettone-ului, reteta originală care e cu maia, care iese excelent, am incercat reteta acum cativa ani.

Cand am ramas fara drojdie, am cautat o reteta cu maia. Pe acelasi blog era una pe care o încercasem, ceva n-am facut bine, ca a iesit prea acră pentru gustul nostru, ca si cum ar fi avut lămâie. Asa ca am cautat o reteta diferita, am găsit-o pe un blog al cărui nume, din pacate, nu l-am notat. Am mai modificat reteta înlocuind din start laptele cu apa si lingura de miere din compoziție cu melasa. Nu de alta, dar aveam în pivniță un borcanel cu melasa numai bun de folosit.

Deci pentru paine alba cu maia,aveti nevoie de:


– 460 g faina
-150 g maia
-300 g apa
-60 g unt
-1 lingura miere
-1 linguriță sare


Dimineata prepar maiaua din 10g maia inițială , 70 g faina si 70 g apa. Seara prepar aluatul amestecand toate ingredientele si frământ mai mult sau mai putin, după chef. Las pana dimineata sa creasca in vasul acoperit. Dimineața fac 3 bile din aluat , le pun in tava si las sa creasca in cuptor la 50° timp de o ora: volumul ar trebui sa se dubleze. Apoi pun focul la 175° si las pana se coace(cam 45 minute). Ca sa spun sincer, mi s-a parut cam bizară metoda asta cu crescutul in cuptor, e complet diferita fata de ce se face cu aluaturile cu maia. Dar mi-am zis ca n-am ce pierde daca incerc. Si bine am facut. A iesit o pâine excelenta, deși cam neaspectuoasă, ca s-a crăpat bine de tot in 2 locuri.


Painea este elastica, e foarte buna pentru sandviciuri sau pentru prajit.
Asta e teoria. In practica am scris articolul asta acum cateva zile si nu l-am publicat, ca sa pun si niste poze. Aseară am facut aluatul la robot, dimineata n-am reusit sa modelez nici o bila, asa ca l-am turnat cum am putut in tava, am pus capacul ca sa nu se usuce si l-am pus la cuptor pentru o ora…Doar ca m-am luat cu treaba prin gradina si a ramas acolo o ora si 40 minute, când sa scot capacul am vazut ca aluatul crescuse prea mult si se lipise de el, asa ca l-am pus la loc si am ridicat temperatura la 200°. Cand am considerat ca s-a copt, am scos cu grija capacul: n-a ramas aluat prins, zici ca era antiaderent capacul . Cred ca daca toata lumea si-ar lua doar tăvi si tigai de fonta, ar da Tefalul faliment. Am intors tava sa scot painea si i-am facut o poza asa întoarsă cu fundul in sus, ca sa ascund dezastrul cu partea inițial lipită de capac. Am si taiat-o putin mai încolo si miezul e elastic, ca de obicei. Culoarea e mai gălbui din cauza melasei. De obicei iese mai bine si găurile sunt uniform repartizate, dar nu stiu cat de curand fac din nou painea ca sa pun alte poze.

Reteta numarul 3 e a unei paini de origine nemțească, căreia îi spune « paine cu in » , de pe un blog franțuzesc, care e o mina de informatii, chiar va invit sa il rasfoiti. Autoarea e aceeasi cu cea a primului blog recomandat, de unde am luat reteta de paine alba. Eu am scos uneori inul din reteta, asa ca ar fi incorect sa ii spun tot paine cu in. De cand am testat-o prima data acum vreo 2 luni, cand m-am indragostit de ea, am făcut-o cel putin săptămânal. E o pâine compactă, nu foarte crescută, care a început cu timpul sa placa tuturor din casă.
Aveti nevoie pentru ea de boabe de in, (dar nu neapărat), de boabe de grâu, secara sau orice cereale, de faina de secara(dar nu neaparat) si de faina completa de grâu. Cand scriu ca nu neapărat, e ca din lipsa de in sau secara in ultima vreme le-am inlocuit, dar painea a iesit la fel de buna. O sa explic mai încolo ce si cum am inlocuit.
Ca sa prepar painea asta incep cu o zi înainte, dimineața, pornesc maiaua de la 5g maia mama si adăugând 35g apa si 35 g faina.
Seara ma apuc de treaba. Prepar 2 lucruri: maiaua finala si o parte oparită.


Pentru maiaua finala folosesc:

  • Cele 75 g de maia (rezultate din ce am inceput dimineata)
  • 250 g seminte de orice cereale macinate (eu le macin la moara electrica, destul de mare). Pana sa am moara, le macinam in rasnita de cafea.
  • 200 g apa

Se amesteca maiaua cu semințele si apa si Se lasa deoparte pana dimineata.

Pentru partea oparita:

  • 60 g seminte de in rasnite
  • 200 g seminte de orice cereale macinate
  • 250 g apa clocotita cu care se opareste amestecul format din in-cereale. Eu folosesc mai degraba 300g apa, cantitatea indicata in reteta initiala nu-mi ajunge ca sa oparesc totul.

Se lasa deoparte peste noapte. Cand am rămas fără seminte de in, n-am pus nimic in locul lor in aluat, însă a doua zi am pus in aluatul final ba 60g seminte de floarea soarelui, ba 60 g amestec seminte de floarea soarelui-susan, ba 60g susan.


A doua zi dimineata se amesteca maiaua formată peste noapte cu partea oparita la care se adauga:

  • 150 g faina de secara
  • 400g faina completa de grâu (folosesc T80)
  • 200 apa (apa mai adaug uneori, cat sa pot amesteca aluatul)
  • 12 g sare


Faina de secara o prepar măcinand boabe de secara. Cand n-am avut secara, am inlocuit-o cu faina de grâu. Zilele trecute am fost extrem de fericita cand am dat în pivniță peste o pungă de un kilogram de boabe de secară.


Nu trebui framantat, aluatul trebuie doar sa se omogenizeze. Se lasa 1-2 ore la crescut. După aceea se împarte în doua, se da forma si se repartizează in 2 banetoane(sau tăvi de chec daca n-aveti banetoane) captusite cu cate un servet de bucatarie. Se fac găuri cu o scobitoare (vreo 10 găuri de paine) si se lasa la crescut 5-7 ore, pana creșterea e evidenta (la mine cresterea se face mai degraba in 3-4 ore), se verifică apăsând cu degetul in aluat, se răstoarnă painicile pe o tava mare și plata, care se pune la cuptor cu aburi preincalzit la 240° dar se reduce temperatura la 200° imediat după ce se introduce tava. După 15 min, eu deschid cuptorul ca sa iasă aburul.
Puteti vedea aici painicile puse la crescut si dupa ce le-am scos din cuptor:

Dupa cum vedeti sunt cam crapate, dar pentru mine nu conteaza: gustul e excelent.
Si aici secțiune prin paine:

20200406_135935

Si ultima reteta dar nu cea din urma, de paine alba cu maia e cea facuta de fiul, reteta e de aici Daca urmariti link-ul, aveti si reteta de paine si indicatii despre cum se porneste o maia. Faina folosita de noi e T65, aproape alba, dupa cum ziceam la inceput. Iata cum se organizeaza fiul:
dimineata hraneste bine maiaua, astfel incat spre seara sa aiba destula incat sa sa aiba 320 g de pus in paine. Pe la ora 7 seara: pentru doua paini se amesteca si se framanta bine:


-800 g faina
-460 ml apa
-20 g sare
-320 g maia


Se lasa la dospit 3 ore , deci pe la ora 10 seara se imparte aluatul in doua, se da forma si se lasa peste noapte la frigider. Dimineata se incalzeste cuptorul la 230°, se introduc painile crestate si se face abur, apoi se coc timp de 30-35 minute.
Asa arata painea, fiul nu-i multumit, dar eu zic ca e prea perfectionist
paine Matei

In ordine alfabetica

Am vrut sa scriu despre multe lucruri care n-au neaparat legatura unul cu altul, asa ca le-am luat in ordina alfabetica.

Arici. A revenit ariciul de asta toamna. Suntem tare incantati. Primaria de la noi se tot agita sa faca lumea sa protejeze aricii, care sunt tare folositori ca mananca limacsii si diverse insecte daunatoare (4 kg pe cap de arici pe an). Pastilutele contra limacsilor omoara si aricii.

Bruges. Am dat o scurta fuga la Bruges. Nu mai am fost de ani buni, desi era o vreme cand mergeam des, de multe ori plecam de acasa dimineata si ne întorceam seara…cu rezerve de ciocolata. De data asta n-am vizitat prea mult, in afara de Beguinage si de expozitia Dali. Si bineinteles ne-am plimbat pe strazi, pe marginea canalului. Stiati ca biserica Notre Dame adaposteste o statuie de Michelangelo?

Si tot cu B incep si numele celor doua restaurante unde am mancat in cele doua zile. Le-a

ales fata, pe internet, studiind niste bloguri. Primul, Books and brunchs, asa cum ii spune si numele, dedicat cartilor. Mancare simpla, buna, produse locale si bio.

 

 

 

 

 

Al doilea gastronomic, Bonte B locurile se rezerva inainte.  Te simti ca in casa cuiva, am numarat numarul de clienti: 13. Ne-a placut foarte mult, imi dau seama ca nici n-am facut poze.

Capusa. Într-o zi am găsit una din gaini cu fata umflata. O capusa care apucase sa se hraneasca din belsug atarna ca un cercel 🙂 . Asta e capusa:

20190423_202112

Am cautat pe internet ce am putea face in afara de dezinfectat locul. N-am gasit, in general căutările in franceza duc spre rezultate care spun ce folositoare sunt gainile in debarasarea de capuse. Cele in romana duc in spre produse anticapusa cu care trebuie stropit totul in gradina. Sper ca n-a transmis ceva boli gainii. Umflatura s-a rezolvat abia dupa vreo saptamana.

Clesti de rufe. Am tot cautat clesti de calitate, care sa nu fie din plastic si sa nu se rupa de cum cad pe jos. Mai întâi i-am gasit in magazin pe cei de lemn, fabricati in Germania de o firma cu tradiție (fabrica in principal tot felul de perii). Or fi rezistenti, dar daca sfoara sau haina de intins sunt putin mai groase, nu se mai pot folosi. Dupa indelungi cautari pe internet am dat de altii fabricați in Franta, din inox, fara arc, ceea ce ii face foarte durabili. Sunt marca pincinox. Imi plac, singura problema e ca sunt scumpi si n-am reusit sa ii gasesc decat pe amazon, iar taxele de livrare sunt mari.

20190505_192519

Filme. La cinema: Dumbo. Mie si fetei ne-a placut mult. Acasa: Hunt for wilder people. Neozeelandez. Il recomand. Ne-a placut asa de mult incat am imprumutat de la bibloteca un alt film al aceluiasi autor. Boy. Inca nu l-am vazut.

Gaini. Mai nou le gatim tot felul de fierturi pe baza de orez, in care punem urzici, de exemplu. Sau ce legume avem prin casa. Am luat o revista foarte interesanta despre cresterea gainilor. De acolo am aflat ca pamantul de diatomee poate fi administrat si pentru consum intern, contra parazitilor intestinali. Sau ca semintele de in, care se dau pentru imbogatirea cu omega 3 a oualor, pot sa se aglutineze in intestin si sa creeze probleme. Eu le mai dădeam seminte in din cand in cand, acum il macin si il adaug ba in apa, ba in chefir.

E foarte interesant cum fiecare gaina are propriile preferinte alimentare. Una mananca orice e verde, fruct sau leguma crude, alteia ii place iaurtul sau chefirul iar cea de-a treia prefera orice e fiert.

Jeansi. Ma intrebam aici unde sunt blugii de alta dată. Am descoperit unde. La raionul de barbati. Zilele trecute am intrat intr-un magazin si am vazut niste blugi pe gustul meu: culoare, model,  material. O singura problema aveau. Erau de barbati. La raionul de femei am dat tot peste obisnuitii jeansi ultra slim cu aspect de colanti. M-am intors la raionul de barbati si peste 5 minute plecam fericita spre casa cu o pereche de blugi normali, in care ma simt bine.

Legenda urbana. Citeam deunazi un articol al unui medic nefrolog care zice ca bautul a 2 litri de apa pe zi care face bine la sanatate e o legenda urbana. Nu este nici un studiu care sa demonstreze ca hidratarea peste masura si fortarea rinichilor sa filtreze mai mult are efecte benefice. Ba chiar se pare ca face mai mult rau celor cu probleme renale. Concluzia articolului:  nu va fortati sa beti apa, beti doar cand vi-e sete, organismul stie bine sa ceara cand are nevoie.

Leurda. Am adus din padure si am plantat-o in locul care are umbra tot timpul. Acum e frumos inflorita si sper sa se aclimatizeze.

Maci. Avem multe buruieni pe spatiul verde. Păpădiile nici nu le consider buruieni. Avem si multa iedera terestra. Buruienile urâte si cu frunze tepoase le-am smuls. In fiecare loc ramas am pus seminte de mac. Acum sa vedem ce o iesi. Inca n-am tuns iarba, visul meu ar fi sa avem un fel de campie plina de flori.

Oua. Gaina care a fost atacata de capusa face ouă. Fara legatura una cu alta. Deja a facut 7 oua, in ritmul asta pretul la care ne iese un ou scade vertiginos 🙂 Nu cred ca o sa ne iasa niciodata mai ieftin decat in magazin dar, dupa cum zicea cu întelepciune sotul,  nu totul in viata trebuie calculat daca isi merita investitia.  Asa si gainile. Ca doar de la pisica nu ne asteptam sa ne scoatem banii. Afecțiunea si bucuria pe care ti-o da prin simpla prezenta nu poate fi convertita in bani.

Pâine cu maia. De luni bune nu mai fac baghete cu drojdie, ci doar franzele cu maia. Am facut parte dintr-un grup fb de pasionati, de unde am învățat multe lucruri. Si am cumparat o carte a lui Lutz Geissler despre painea integrala. Autorul e un geolog pasionat de paine. E autodidact si unul din cei mai cunoscuti artizani din Germania. Are si un blog foarte urmarit. Cartea e foarte completa si am invatat din ea ca faceam greseli, vorba aia cu mai binele e dusmanul binelui. Una e ca scadeam cantitatea de sare din reteta, alta ca foloseam apă filtrată. Sarea si sarurile din apa au un rol foarte important in fermentarea fainii.

 

 

Pe grupul de pasionati de paine cu maia am aflat de o metoda pe care o aplic  cu rezultate foarte bune. Ii spune metoda 1.2.3 si se refera la cantitati: o parte de maia 50/50, 2 parti de apa si 3 parti de faina. Pentru faina am gasit un morar foarte pasionat care cultiva varietăți stravechi de grau si macina si expediaza faina proaspat macinata doar pe comanda.  Folosesc acum una completa T80, dar cred ca o sa imi fac curaj sa trec la T110. In cartea  lui Lutz se gaseste un tabel cu echivalentele de faina in functie de tara, de exemplu la a mea in Germania ii spune 812 sau  in Italia tipo 1.

Cu putina organizare, reusesc sa fac paine de 1-2 ori pe saptamana.

Permacultura. Am citit si m-am documentat mult din carti de permacultura, dar, nu stiu de ce, imi dadeau o senzatie de neputinta si de frustrare, ca noi nu avem nici locul nici cunostintele sa obținem rezultatele de acolo. Pana una alta avem 5 patratele de cultura pe care le-am instalat pe peluza (iarba am transplantat-o pe domeniul gainilor). N-am spațiu cate idei as avea. Si mai am rosiile, care mi-au crescut frumos si repede, ca eu le udam si le tineam la soare. Pana cand mi-a zis o prietena ca nu trebuie sa creasca asa rapid, ca sunt inalte si slabe. O sa stiu pe viitor. O să-l rog pe sot sa faca niste gropi in peluza, sa pun in fiecare cate o planta. Tot permacultura de asta după capul meu am facut plantand seminte de una alta pe unde vedeam un mic loc liber in iarbă. Doar ca dupa asta locul care parea liber a fost invadat de plantele  din jur, iar din semintele mele n-a mai  iesit nimic. Sau cel putin nu se vede.

Rubarba. Ce bine ca a reinceput sezonul! Cea din gradina, cumparata ca si planta tinara anul trecut, inca nu are decat 3 frunze. Am pus in toamna si seminte, din care am 2 plantute cam anemice. Tocmai am copt prima tarta a sezonului dupa reteta de aici. Daca vreti sa o faceti, tineti cont de cuptorul folosit, imi dau seama ca temperatura pe care o indica de vechiul meu cuptor pe gaz nu era cea buna, in tot cazul nu prea avea nimic de a face cu ce indica noul cuptor, electric. In plus, la cel nou, parca toate imi ies perfect, n-as fi crezut ca exista asa diferență intre cuptor electric si pe gaz.

Sparanghel. A inceput sezonul, asa ca profitam . Anul trecut am cumparat din Germania o carte cu 100 de retete de gătit sparanghelul. Noroc ca n-a fost scumpa, ca repet la nesfarsit ori supa de sparanghel ori sparanghel la cuptor. Iar retetele astea nici macar  nu le-am luat din carte.

Vopsit oua cu foi de ceapa. Cum ziceam si anul trecut aici. Metoda cea mai usoara si ecologica: cojile (si de oua si de ceapa) merg la compost.

Later edit: nu mai recomand blugii de barbati. Buzunarele (si din fata si din spate sunt mult mai lungi decât cei de la blugii de femei). Dupa cum imi spunea o colega, cei de femei sunt croiti ca sa ne puna in valoare fesele. Si mai zicea ca nu-si cumpara blugi Levis, ca se lasa imediat. Ceea ce s-a intamplat, dar mult mai rapid decat la blugii dinainte, tot Levis, dar de femei. Noroc ca i-s buni sotului si i-am dat lui, asa ca eu sunt din nou in cautarea blugilor perfecti.

 

O lună de gaini

Din pacate, realitatea ne-a lovit drept in fata, asa ca acum, din 4, am ramas cu 3 gaini. Nici alea nu foarte in forma.

Visurile noastre sunau asa: 4 gaini care zburda vesele prin gradina , fac oua, mananca fructe si legume, nu primesc tratamente, mizeria de la ele se duce in compost, ca doar e bio si apoi fertilizeaza gradina.

Realitatea e cu totul alta: una din gaini era bolnavă, am reusit sa o punem pe picioare.  Nu ne-a ținut mult bucuria. Saptamana trecuta am remarcat ca una din gaini tusea si se ineca. Luni dimineata, alta, era rau de tot, nu mai putea respira, tusea, statea cu ciocul deschis. Spre seara era mai bine, dar am inceput sa le dam la toate un tratament antiparazitar. A doua zi dimineata Caramel era tot rau, spre seara mai bine, am continuat cu antiparazitarul. Banuiam niste paraziti care migrează din plamani pe trahee, la boala ii spune singamoza. Veterinarul casei 🙂 tot in internet isi spunea speranța, cunostintele mele despre gaini sunt cam aproape de zero, dupa cum ziceam in articolul precedent. Miercuri dimineata era rau, peste zi n-a mancat nimic, nenea de la magazin ne-a zis ca fara antibiotice nu scapa. Antibioticele in teorie se dau pe rețeta, noroc ca farmacia de langa serviciul sotului, situată într-o zona mai…populara ca sa zic asa, vinde orice fara intrebari, fara rețete.  Si uite cum am devenit clienții farmaciei, cand pana acum nu calcam cu anii pragul ei. Desi nu mancase peste zi, seara am prins-o cu greu pe Caramel sa ii dam antibioticul, era foarte plina de energie cand era vorba de fugit de noi. Le-am dat antibiotic si celorlalte 3 gaini. Dar joi dimineata am găsit-o pe Caramel moarta in cotet. Nu va zic tristetea nostra. Plus sentimentele de vinovatie, ce n-am facut bine, de a murit gaina si de ce nici celelalte nu sunt in forma si le curge nasul. De atunci, dimineața stau cu frica pana le vad iesind pe toate afara, peste zi le studiez cum respira, cat mananca si daca par vioaie. Iar cand au pozitii care mi se par bizare, imi zic ca gata, asta e.  Continuam cu primul antibiotic, care are si efect antiparazitar, am cumparat unul mai puternic, dar parca nu as schimba asa toată ziua. Una din gaini are pe nas un fel de neg (carcinom?, crusta?) care creste de la o zi la alta. Degeaba visurile noaste frumoase.  Oua nu, ca prea tinere. Mizerie: nu in compost, ca antibiotic. De altfel si visurile cu culturi prin gradina incep sa se clatine, cand pisica sapă adevarate transee in orice loc unde vede putin pamant descoperit.

Magazinul ne-ar da o gaina in locul celei moarte, ceea ce ne socheaza putin, ca sunt vazute ca un obiect pe care il schimbi daca se strica. Pentru noi era Caramel, care era cea mai dinamica dintre gainile noastre. In ciuda aerului combativ, era cea mai chinuita de restul, cred ca era cea mai jos in ierarhia lor. Oare faptul ca era mai oropsita a făcut-o mai vulnerabila la boli? Cred ca nu o sa luam alta in locul ei, nici nu e bine sa aduci o gaina cand alte 3 sunt deja sefe pe teritoriul lor.

Am stat in cumpana daca sa va spun tot adevarul, ca sa nu va șochez si sa ziceti că-s o sadică . Dupa prima zi, in care am fost trista, mi-am luat inima in dinti si…bisturiul in mana si … am inceput sa o autopsiez pe gaina moarta. Am vrut sa vad daca intr-adevar are paraziti. N-avea. Am zis « gaina moarta » si nu i-am mai spus pe nume, pentru ca atunci cand am inceput sa o tai nu mai era Caramel, imaginea ei era complet disociata de cadavrul de gaina din fata mea, care nu mai imi spunea nimic. Oare asa se intampla si la criminali cand comit acte teribile, pentru ca un cadavru nu mai are nimic din persoana vie care traia nu demult?

Poate acum va intrebati: dar de ce nu duc astia gainile la un veterinar, unul adevarat? Ca tratamentele nu se fac dupa forumuri si dupa ureche sau dupa sfaturile reponsabilului cu raionul de gaini de la magazin. Pentru ca n-avem in zona unul specializat in gaini, aici sunt veterinari de oras specializați pe caini si pisici. Asa ca tratamentul ar fi mai mult sau mai putin tot dupa ureche.

Si mai e ceva: cand toate merg bine si frumos, ai convingeri si rezoluții. Cand lucrurile incep sa o ia razna, uiti de convingeri, iti pierzi sangele rece, intri intr-un cerc vicios de anxietate si te agiti ca o gaina incercand una sau alta ca sa aduci lucrurile pe linia de plutire. Ca atunci cand au copiii febra si primul gand e sa dai fuga la urgente, mai ales dupa ce, in miez de noapte concluzionezi ca sigur febra aia vine de la o meningita, ca doar le-ai bagat lampa in ochi si ai constatat ca au fotofobie.  Si cand doctorul iti da un tratament iti uiti de toate rezolutiile de a nu da antibiotic sau nu mai tii cont ca febra ajuta corpul sa se vindece.

Si apoi sa deplasam gaina inseamna sa o stresam, asa ca ne gandim ca mai bine sta in mediul ei.

Poate totusi avea dreptate colega sotului care ne-a avertizat sa nu luam gaini crescute la ferma. Poate astea ale nostre erau obisnuite la caldura, înăuntru, iar noi, cand le-am dat libertate si spatiu, le-am facut mai mult rau decat bine.

Sa va mai povestesc ca nici cultura de viermi  a fiului nu merge bine? In pofida conditiilor ca la carte, viermii continua sa moara. Dar nu viermii sunt problema acum. Ci doar cireasa, ca sa zic asa, de pe tort.

Poze nu pun, ca n-ati vrea sa vedeti cum arată nasul lui Cookie, le-am facut ca sa le aratam domnului de la magazin. Dar ma uit cu drag si nostalgie la pozele făcute cand le-am adus acasa, cand erau sanatoase si noi fara griji. Si parca n-a trecut nici o luna de atunci.

 

 

 

 

 

O saptamana de gaini

Azi se împlinește o saptamana de cand găinile au venit la noi si m-am gandit că n-ar fi rău sa fac un mic bilant.

Intai de toate, asa cum v-am spus aici , eu n-am prea venit in contact cu gaini: nu stiam mare lucru despre obiceiurile lor, cum sa te porți cu ele, nimic. Gandindu-ma bine, mi-am dat seama ca n-am venit in contact cu gaini vii. La facultate nu am vazut gaini in viata, in schimb am disecat o grămadă de gaini moarte. Ceea ce nu ma  ajuta deloc acum. Ma ajuta cand fac fripturi, supe, transez gainile, dar nu acum. Sotul a avut gaini la bunici, asa ca el mai stie cate ceva, dar a uitat sau nu era la curent, de exemplu, cu ce facea bunica lui cand o gaina era bolnava.

Am citit carti, am citit articole pe internet, mai imi intreb colega care a lucrat într-o crescatorie de pui, iar sotul o colega care are 3 gaini.

Intai am studiat rasele de gaini ouatoare. Cum nu ne-am putut decide, am luat 4 gaini de rase diferite, asa cum povesteam in articol.

S-a pus problema de unde le cumparam. Găsisem o ferma pe internet care crestea gaini fericite, intr-un efectiv destul de redus, tinand seama de ritmul lor fiziologic, ceea ce insemna ca nu vindeau primavara gaini ouatoare, pentru ca primavara abia ies puii din oua. Mi-ar fi placut, dar cum eram in intarziere cu cumparatul cotetului, ar fi insemnat sa luăm gaini ouatoare mult mai incolo.

Am gasit alta ferma care livra gaini, dar n-am vrut sa riscam cu livrarea.

Pana la urma sotul a gasit un magazin, care isi zice ferma, desi e un magazin de gradinarit. S-a conversat mult prin mail cu responsabilul raionului de gaini, asa ca duminica trecuta ne-am prezentat sa luam gainile. Domnul respectiv parea foarte dedicat, gainile stateau in spații mari si pareau fericite. Ni s-a spus ca vin de la o crescatorie de talie umana (sau gaineasca??). Nenea responsabil ne-a dat cateva sfaturi, din care cel mai important mi s-a parut sa le prindem intotdeauna aripile cand le manipulam. Ne-a fost de mare ajutor sfatul . Daca avem probleme, putem sa ii scriem, iar magazinul ne ofera garantie: primesc gainile bolnave, le trateaza si le inapoiaza. Ma intreb insa daca intr-adevar fac asta si nu cumva dau o gaina noua in loc. Cred ca suspiciunile mele vin de la studiile mele, cand bolile pe care le-am invatat se tratau invariabil cu « sacrificarea efectivului, dezinfectie si repopulare ».

Cotetul. Desi am citit o multime de carti despre cum sa construiesti unul, nu ne-am inhamat la asa ceva. Am citit ca nu e bine sa luam un cotet ieftin chinezesc din magazine de gradinarit: nu sunt nici practice, nici nu dureaza prea mult. Nu suntem nici adeptii marilor lanturi de magazine si nici a originii chinezesti.

Am tot facut cautari pe internet si am gasit o firma care fabrica in Franta cotete de lemn de calitate. Din nefericire, producatorul s-a dovedit un escroc care lua banii oamenilor si nu facea nimic in schimb. Nouă ne-a luat doar banii de avans, ca am anulat comanda la timp, dar mi-au scris cateva persoane ( pusesem un comentariu pe FB) care au platit in integralitate cotetul. Daca sunteti din Franta, sa stiti de ce sa va feriti: Plumes et oiseaux. Situl e foarte bine facut, cu informatii despre gaini, cu link-uri spre crescatori, cu pagina FB. La inceput am fost incantata. Mai ales ca patronul raspunde cu solicitudine la intrebari si e foarte serviabil…pana in momentul cand ai plasat comanda. Numele lui nu suna frantuzesc, dar nici al meu nu suna frantuzesc, asa ca n-am considerat asta ceva important.

Am gasit apoi o firma care fabrica in Alsacia cotete din lemn de pin Douglas, lemn care nu lasa sa se instaleze temutii păduchi iar acoperisul se deschide usor pentru curatat. Cotetul are si tarc metalic si ne-a fost livrat acasa. E facut din placi de lemn mai groase decat cele care se folosesc in mod obisnuit, ceea ce, dupa cum zice producatorul, izoleaza bine de frig, dar ce te faci cu gaurile de la imbinarea lemnului? Alt defect e ca ne-am trezit ca se prelinge apa in cuibar atunci cand ploua tocmai datorita sistemului de demontat acoperisul. Asa ca trebuie sa ne punem pe treaba sa facem ceva modificari. Si n-a fost deloc ieftin cotetul. Usita se deschide automat, are si o celula solară, dar noi pentru moment am reglat o ora de deschidere si alta de inchidere. In teorie, ca in practica in primele 2 zile scoteam noi gainile din cotet si le bagam inapoi seara, apoi au invata sa iasa singure, iar aseara (mare victorie!) au si intrat, in sfarsit, singure.

Ma gandesc ca pentru iarna viitoare trebuie sa facem un sistem pentru a le proteja mai bine de frig, nu neaparat un sistem de incalzire cu aer, ci pur si simplu sa izolam mai bine cotetul. Vazusem intr-o carte de permacultura un cotet construit din caramizi, cu o sera lipita de el. Compostorul era in cotet, gainile profitau de caldura degajata de compost, iar caldura degajata de cotet servea la incalzirea serei. Visuri…ce sa zic?! Pentru asa ceva trebuie loc mare, noi nu am strica gradina ca sa mai betonam.

Pentru imbunatarirea cotetului prevedem sa inlocuim acoperisul de pe partea de cuibar cu ceva transparent, din sticla sau plexiglas. Sotul zice ca in cuibar trebuie lumina, iar lumina de acolo ar mai lumina cat de cat cotetul, altfel e in bezna, exceptand putina lumina care intra prin spatiile de la imbinari.

Ce efort ne ia ingrijirea gainilor. Colega sotului care e posesoare de gaini ne-a spus ca e important sa putem intra usor in tarc, care ar fi bine sa fie destul de inalt. Nu i-am ascultat sfatul si rau am facut, ca ne chinuim sa intram inauntru ca sa le punem mancare sau apa sau sa le curatam puțin.

Tot ea ne-a sfatuit sa nu cumva sa luam mai mult de 3 gaini, pentru ca e foarte mult de lucru la ele. N-am ascultat-o nici aici, dar nu ni se pare mult sau o facem cu placere, asa ca nu pare munca. Curatam dimineata, le punem apa curata si mancare, mai curatam putin seara si gata. Nu stiu ce sa zic: ori nu ne dam inca seama, ori francezii obisnuiti de pe aici, care isi folosesc gradina doar ca ornament si loc de barbecue, ar vrea ca doar sa adune ouale gainilor si restul li se pare efort. Asta inca ramane de vazut.

Ce am pus in cotet. N-am pus paie, ca firma producatoare ne-a oferit gratuit o litiera facuta din fân aglomerat. Absoarbe mult mai bine decat paiele simple, nu face praf, o sa mai cumparam.  Cand fac comanda, mai iau si paman de diatomee, care e un insecticid natural, omoara eventualii paduchi prin metode fizice. In cuibar am pus fân bio, l-am cumparat de la raionul de iepuri al magazinului. Probabil cand vom taia iarba gradinii, o sa avem fanul nostru. Pentru moment cuibarul e neatins, productia de oua fiind egala cu zero. Ce curatam din cotet sau de pe jos,  merge direct in compost, care e chiar langa.

Una dintre gaini e bolnava, nu prea mananca, are diaree si sta abatuta, cu capul sub aripa. Nenea de la magazin ne-a spus sa ii dam carbune medicinal si ceai de cimbru, ceea ce am facut. N-o ducem la magazin ca sa profitam de garantie. In primul rand ca sa n-o stresam cu drumul, in al doilea ca, asa cum v-am spus, in mintea mea, toate bolile gainilor se rezolva prin sacrificare si n’as vrea sa primim alta gaina in locul lui Suzy a noastra. Pentru administrarea carbunelui i-am cerut sfatul colegei mele, specialista in pui, ca eu nu aveam habar cum se dau medicamente gainilor. Asa ca sotul a apucat gaina, o ținea in brațe, cu aripile stranse,  eu i-am deschis ciocul si i-am pus medicamentul. Ciocul e mai usor de deschis decat gura pisicii 🙂  Am adaugat praf de carbune si peste graunte si in ceaiul de cimbru, sa fie. Avem ceva ramurele ramase de cand am « tuns » nucul, cred ca o sa le dam foc sa facem noi carbune si cenusa. Am citit ca gainile mananca cenusa si le face bine.

Ce mananca gainile noastre . Am cumparat un dispozitiv pentru grăunțe, foarte practic: are o grila care impiedica gainile sa urce pe el. Ar trebui sa luam si un distribuitor de apă, pentru moment folosim o cratita si apa se murdareste imediat.

De mâncare le dam un amestec de graunte, multe resturi verzi, legume tocate, coji de oua zdrobite fin ca sa nu isi dea seama ce sunt si sa nu cumva  sa-si manance mai tarziu propriile oua.

Le mai dau fulgi de ovaz muiati in chefir, se spune ca e bine pentru flora intestinala sa manance cate putin iaurt, chefir sau zer de branza. Singura « clienta » a fulgilor cu chefir e, pentru moment, gaina bolnava, care de azi a inceput sa se mai invioreze si sa manance cate ceva. Imi imaginez ca stie din instinct ce ii face bine.

Cu timpul, zic cunoscatorii, gainile o sa manance tot mai putine graunte si tot mai multa verdeata sau mancare gatita. Fiul și-a pus pornit aseara crescatoria de viermi de faina. Viermii astia sunt o sursa buna de proteine si foarte bogata in calciu foarte usor asimilabil.

Lumea spune ca, cu timpul, gainile se invata sa manance resturile ramase de la mesele noastre. Dar nu prea avem resturi sau pun resturile pachet la serviciu.

Găinile nostre sunt foarte sociabile si par sa ne aprecieze compania. Imi face placere sa tot stau sa ma uit la ele. N-am priceput niciodata de ce unii au televizor in bucatarie. Acum am inceput sa inteleg. Stau minute intregi si nu-mi iau ochii de la ce vad pe geam

20190312_172217_001
Asta e vederea de la geamul bucatariei. O vedere relativ asemanatoare am si de la dormitor

De azi le-am eliberat din tarc si au luat in primire toata partea din spate a gradinii. Pisica vine si le studiaza: pe ele nu pare sa le deranjeze, conviețuirea e  pașnică. Dar pisicii cel mai mult vad ca ii place sa le supravegheze de la inaltime, cam asa:

20190317_085033

In interiorul tarcului au distrus toata iarba, asa cum ne asteptam. Insa eu nu stiam ca gainile scurma si cu labele. Credeam ca dau doar cu ciocul. Vazusem undeva ca ideal ar fi sa dispunem de un spatiu mare, iar gainile sa ocupe jumatate din acel spatiu timp de un an. In anul respectiv ele elimina din sol toti parazitii si il ara propriu zis, iar dejectiile lor il ingrasa. In anul urmator bucata « pregatita » de gaini ar trebui folosita pentru a cultiva legume, iar gainile ar fi bine sa aiba la dispozitie cealalta jumatate de spatiu. Pentru moment nu putem sa facem asta, dar nu nu e exclus sa ne organizam mai bine in anii care vin. Suntem doar la inceput si, la urma urmei,  nici Roma n-a fost construita intr-o singura zi.

 

Noutati din gradina si alte lucruri din weekend

Acum ca a venit primavara si gradina infloreste la propriu si la figurat, n-ar fi rau sa scriu ce mai face.

In primul rand e asa frumos, ca vedem ca infloresc te miri unde ba niste ciubotica cucului, ba narcise sau niste plantute cu flori albastre, ba lalele. Am aflat planta cu flori albastre se numeste muscari sau zambila struguras. Aplicatia plantnet e prietena mea si multe plante am depistat cu ea.

Cea mai mare surpriza a fost ca ne-am trezit ca pana si din compost au iesit zambilele.  Am pus, fara sa stim,  lada de compost într-un loc in care erau bulbi, iar plantele s-au incapatanat sa străbată tot stratul gros de compost si sa iasa la lumina.

 

Am adus dintr-o excursie o mica plantuta care crestea pe stanci, am plantat-o si ea s-a intins prin gradina. Ulterior am citit ca planta respectiva e folosita in scop ornamental exact ca sa acopere suprafetele, e din genul sedum. Imi place sa o vad, sa studiez cât a crescut, iar dacă a crescut peste iarna , imi imaginez ca acum va fi si mai harnica.

Iarna asta am plantat niste pomi fructiferi si catina, iar acum le urmarim zilnic mugurii, par ca le place la noi in gradina. « Am plantat » e de fapt o exagerare, ca sotul s-a ocupat de acest plantat. Noroc cu el, ca eu, care m-am autoproclamat responsabila raionului gradina de legume, n-am facut mare lucru. Cu gainile e la fel: eu eram plina de elan, dar n-am facut nici un efort. Eu sunt cu visatul, iar visul cu casa cuprindea niste sub-visuri, printre care si acela de-a avea gaini. Sau catina. Sotul a trecut la actiune: a instalat cotetul, a gasit locul de unde sa cumparam gainile si le-a comandat. Asa ca frumosul cotet si-a primit azi  fericitele locatare. Cine credeti ca se uita toata ziua la video-uri pe youtube despre bunastarea gainilor si ce mancare sa le prepari? Detaliu ajutator: nu eu.

20190310_125238.jpg

Aici e chiar dupa ce le-am instalat, o sa le tinem o saptamana in cotetul lor, apoi le lăsăm libere prin gradina. Am semanat in zona lucerna, ca am citit ca gainile mananca asa ceva.

Am cumparat gaini din 4 rase diferite, de la stanga la dreapta: Vorwerk, Sussex, gaina domestica (rousse) si Coucou de Rennes. Le-am dat si nume, cineva perspicace va ghici imediat care-i Suzi si care-i Cookie.

Sper sa ne descurcam, ca eu sunt fata crescuta la bloc, cu bunici la oras, n-am experienta in cresterea gainilor. Ca sa fac o gluma (proasta): am ceva experienta in disecat si transat gaini. Ca sa nu mai zic de  facut supe. Dar gainile noastre o sa fie doar pentru oua.  Pana una-alta ma informez intens despre comportamentul gainilor, de la o colega ce a lucrat in studentie intr-o crescatorie de pui.

Sotul a cumparat si un grilaj ca sa le delimitam un spatiu mai mare prin gradina, grilajul vine de la o firma englezeasca : se pare ca in tarile anglosaxone are mare succes activitatea de crescut gaini. Daca va vine sa credeti, exista o doamna englezoaica producatoare de scutece lavabile pentru gaini, iar afacerea ei se bucura de un mare succes.

Nu stiu daca v-am zis de ideile fiului, care voia sa creasca viermi de faina. Cateva grame de viermi prajiti se vand ca mare delicatesa la preturi de zici ca-s din aur sau macar de argint. Pana acum eram contra activitatii asteia, desi fiul cu sora cea mica sunt mari amatori de delicatese de care ziceam. Dar dee azi am dat liber la crescut viermii (sau greierii, ca mi-au vorbit si de asta), ca m-am gandit ca gainile casei sigur ar aprecia rezultatele productiei bio si locale.

Ca tot vorbeam de casuta gainilor, am luat si căsuțe pentru pasari mai mici,  cred ca pentru vrabii sunt. Am cumparat intai o casuta clasică, din lemn. Dar cum eram in vacanta si mai dispusi la cumparaturi, am gasit o casuta in forma de rulota si am luat-o, ca tot era la pret redus. Bineinteles ca pasarile n-au nevoie de casute in forma de casa sau de rulote, dar ne-am spus ca o sa arate bine la noi in gradina.

20190303_122701

Si tot la capitolul casute, am comandat un adapost pentru albine salbatice. Cele sălbatice sunt albine solitare, mai micute, nu inteapa, cele mai cunoscute dintre ele sunt albinele zidar. Sunt foarte utile in gradina, ca polenizeaza plantele. Si asa participam si noi la inmultirea lor, pentru ca insectele sunt tot mai rare in zilele noastre.  Si daca mor insectele…e de rau. Imi amintesc ca acum 20 ani ,cand faceam drumuri lungi cu masina, trebuia sa ne oprim regulat sa spălăm parbrizul de toate insectele zdrobite. Acum…parbrizul ramane curat. Pana primim casuta albinelor, facuta din lemn aici in Franta, am facut noi un sistem pentru albine solitare: un mic snop de tulpini lemnoase goale pe dinauntru, prinse la inaltime pe gard. Ca doar nici albinele n-au nevoie de case ca ale noastre.

Fara legatura cu gradina, ci cu interiorul casei: unul din visele auxiliare legate de casa era sa imi cumpar un ceas pictat de perete , traditional din Padurea Neagra,  de fapt ceasul e o pendula. Iarna asta am fost din nou in vacanta pe acolo si pentru prima data de ani buni era deschis atelierul unei doamne care face ceasuri. Ce coincidenta: in anii trecuti tot treceam prin fata lui si visam la clipa cand o să-l pot vizita si, mai ales , comanda ceasul. Doar ca degeaba ar fi fost deschis, ca n-aveam loc de ceas in apartamentul nostru. Si visul cu casa parea irealizabil pe atunci, desi scriam mai demult despre visurile mele . Dar uite ca visurile se îndeplinesc. Si intram noi in atelier , comandam ceasul, doamna noteaza pe un carnet ce fel de ceas vrem. La sfarsit dam sa ii platim ceva, un avans. La care ne raspunde zambind ca nu trebuie avans. Bine, bine, deci cand ii platim ceasul ? Ne spune senina ca il face, il pune la pachet, adauga si factura impreuna cu ceasul, iar noi ii viram banii. Ceasul costa cateva sute, iar in magazine care le vand costa dublu. Bine, si o intrebam noi, nu-i e frica? Ne spune surazatoare ca de 10 ani de cand are atelierul n-a avut nici o surpriza neplacuta. Nu-i frumoasa increderea asta in oameni?  Si eu am multa incredere in oameni, dar doamna asta ma depasea. Desi sunt convinsa ca e asa, iar viata imi dovedeste ca daca ai incredere, esti rareori dezamagit. Si dezamăgirile sunt doar exceptiile care intaresc regula, nu-i asa?

La alte lucruri din weekend intra cele doua filme pe care le-am vazut:

-azi, la cinema The Green Book, nu ma mira succesul de care s-a bucurat. Un film american asa cum stiu sa faca bine americanii:  previzibil, cu happy-end, care iti stoarce cateva lacrimi la final daca esti mai sensibil si care iti injecteaza o doza buna de optimist. Facut dupa o poveste adevarata. Mi-a placut mult, desi nu ma asteptam la nimic dupa gramada de filme proaste pe care le-am vazut la cinema in ultima vreme.

-aseara, acasa, ciclul Audrey Hepburn: Ariane (in Franta), titlul original Love in the afternoon. Ciclul Hepburn e doar la noi in casa, avem perioade in care luam filme ale aceluiasi autor (de exemplu Bergman, Hitchcock sau Allen). Acum suntem la filme cu Audrey Hepburn, ne-am uitat si la biografia ei nu demult. Filmul ne-a placut mult: rizi, o admiri pe Audrey Hepburn…iti spui ca Gary Cooper nu mai era ce-a fost…De fapt firlmul a fost prost primit de public la vremea lui si una din critici era chiar varsta prea inaintata a lui Gary Cooper. Dupa sfarsitul deloc previzibil ramai cu o senzatie de bine si de viata e frumoasa.

Imi place la toate filmele vechi e ca poti sa te uiti linistit cu copiii fara sa te pomenesti brusc, ca in filmele moderne, cu o faza deocheata inserata in film fara vreun scop anume. De altfel, e foarte utila rubrica Parents Guide de pe imdb, de care am aflat doar de cateva luni, desi la notele filmelor ma uitam de multi ani. E interesanta rubrica si ca sa faci comparatii intre tari:  unele sunt mai stricte iar altele, ca Franta, recomanda « pentru orice public » filme care prin alte tari sunt recomandate de la 14 sau 16 ani in sus.

Si cu astea va urez o saptamana buna! Gainile dorm demult, Suzi a intrat singura in « dormitor », pe restul le-am bagat noi, altfel isi petreceau noaptea pe afara.