« Aceste boli create de om » de Dominique Belpomme

M-am gandit mult daca sa scriu despre cartea asta, pe care am citit-o de curind. E genul  care te deprima face sa cazi pe ganduri. Multe din ce spune ori le stiam, ori le intuiam, dar e trist sa le vezi scrise negru pe alb. Imi imaginez ca e genul  pe care majoritatea oamenilor n-ar citi-o, iar cei interesati stiu la ce sa se astepte.

Autorul cartii (profesor de cancerologie ) afirma ca lumea asta se duce de ripa. In toata cartea ne prezinta cum si de ce se intimpla asta. Bineinteles, la final, ca sa nu ne lase totusi prada depresiei, ne propune niste solutii.  Toate astea au fost tiparite in 2004, asa ca depinde ce parte a paharului vedem: suntem mai aproape de momentul sfirsitului? Sau agonia e prelungita?

Medicina contemporana isi are originea in medicina egiptenilor, iar ceva mai tirziu, a vechilor greci. Hippocrate a fost primul care a enuntat teoria ca sanatatea si mediul sunt indisociabil legate. Din pacate in ziua de azi, medicina s-a departat de aceasta idee. Ea este tributara unui sistem economic care a exclus din obiectivele lui natura, morala, chiar si etica. Societatea noastra seamana cu un Titanic in care citiva danseaza, majoritatea dorm, altii se chinuie sa-l trezeasca pe capitan. Secolul 21 va fi ecologic sau nu va fi deloc, caci poluarea a ajuns astazi o crima contra umanitatii si mai avem la dispozitie maximum un secol ca sa salvam 10 mii de ani de istorie.

Numarul de decese provocate de cancer s-a dublat in Franta sau in tarile industrializate comparativ cu anii Primului Razboi Mondial.  Cauzele acestui fenomen sunt in numar de trei:

  • Cresterea continua a numarului de cazuri de cancer
  • Progrese terapeutice minore in ultimii 25 ani
  • Absenta unei politici de prevenire, adica de evitare a bolii suprimind factorii de risc

Cancerul e o boala produsa de mediu. Din pacate in ziua de azi se lupta contra bolii, dar nu si cauzelor care o produc. Sunt tratati bolnavii, nu si mediul inconjurator, care e el insusi bolnav. In tarile industrializate cancerul e o boala pe care noi o fabricam, o boala a civilizatiei. O boala artificiala, la fel cu multe altele cum ar fi sterilitatea, majoritatea bolilor cardiovasculare, obezitatea, multe din cazurile de diabet, infectiile nozocomiale, alergiile, astmul…Bolile de azi nu sunt aceleasi cu bolile de ieri si nu e sigur ca medicina le va putea eradica, asa cum a facut-o cu bolile infectioase.

Marea majoritate a cazurilor de cancer nu au o origine ereditara Pentru ca un cancer sa se manifeste e nevoie de factori endogeni (de natura ereditara) si de cei exogeni (legati de mediu). Cind exista factori ereditari care predispun la cancer, riscul de a dezvolta boala e, evident, mai mare, caci factorii de mediu interfereaza cu genele si creeaza mutatii, care stau la originea procesului de cancerizare. Dar cazurile complet ereditare sunt doar 5% din ansamblul lor.

Cancerul nu e o boala a batrinetii Oamenii in virsta se imbolnavesc mai frecvent pentru ca au o perioada de expunere la factorii cancerigeni lunga. Astazi se stie ca nu dozele masive de produsi cancerigeni duce la cancer, ci dozele mici, dar repetate. Mai importanta e durata de expunere. O doza masiva de produs cancerigen provoaca doar o criza de intoxicatie acuta, in timp ce doze mici dar repetate, pot provoca un cancer.

Exista 4 tipuri de cauze asupra carora ar trebui actionat daca vrem sa prevenim cancerul:

  • microorganismele (virusuri, bacterii, ciuperci, paraziti).
  • radiatiile (radioactivitatea, radiatiile solare, liniile de inalta tensiune, antenele parabolice si telefoanele portabile).
  • produsele chimice. Aici intra produsele care rezulta din activitatea umana (fum, gudroane, poluarea atmosferica,dioxine…), produsele folosite in agricultura(ingrasaminte,pesticide)  si produsele sintetice(lipiciuri, vopsele, produse cosmetice, coloranti, modificatori de gust, conservanti alimentari).
  • unele medicamente (estrogeni, anticonceptionale, unele tratamente care s-au dovedit cancerigene pe o perioada lunga de timp).

In afara de cancer, exista lucruri la fel de grave care se intimpla datorita poluarii:  frecventa tot mai mare a sterilitatii (mai ales masculine) si a malformatiilor congenitale  in tarile industrializate.

Asa ca intrebarea « Omul va dispare? » pare la prima vedere provocatoare, dar realitatea stiintifica dovedeste ca , din pacate, e foarte pertinenta.

Multe specii de animale salbatice au disparut si continua sa dispara. Din cele 10 milioane de specii care se presupune ca exista, noi cunostem doar o zecime,  adica 1.4 milioane. In fiecare an dispar 27 000 specii. Specii ! Padurile continua sa dispara in ritm rapid si mare parte din terenurile agricole sunt inutilizabile datorita degradarii solului. O treime din pestii salbatici e pe cale de disparitie. Si cine e la originea disparitiei speciilor? Omul. Care le extermina prin vinat si pescuit, care le distruge habitatul si care polueaza mediul. Iar poluantii pe care omul ii deverseaza in mediu nu sunt doar mutageni, ci si perturbatori hormonali: duc la tulburari de comportament sexual, malformatii si sterilitate. Exista o relatie de cauza-efect intre produsele chimice si disparitia speciilor. Cercetatorii au descoperit ca indivizii acestor specii se nasc cu malformatii sau sunt sterili.  Omul nu face exceptie: in unele zone industrializate, numarul spermatozoizilor din sperma umana a scazut la 50% fata de anul 1938. La asta se adauga cresterea numarului de cancere testiculare la tineri si malformatiile testiculare la copii. Aceleasi probleme apar si la crocodili sau la pesti, unde cancerul nu exista acum 50 ani.

Orice specie poate sa dispara. De la aparitia vietii pe  Pamint, multe specii s-au dezvoltat si apoi au disparut. Insa fenomenul, cu exceptia unor accidente, s-a petrecut lent, in milioane de ani. Situatia de acum e inedita, pentru ca omul e cel responsabil de extinctia brutala a mii de specii. Omul a uitat ca nu e decit un animal, situat in virful piramidei evolutive si ca nu e decit un chirias al acestei planete. Ca sa supravietuiasca, are nevoie de ansamblul speciilor aparute inaintea lui. Biologic, omul este un organism ca oricare altul, supus legilor naturii, deci n-are nici un motiv sa creada ca e o exceptie. Distrugind mediul, omul isi taie singur ramura pe care natura l-a asezat.

Nu trebuie sa ne amagim si sa credem ca, gratie tehnologiei, omul e exceptia de la legile evolutiei. Fiecare organism , fiecare specie, se supune legilor bilologice, care nu pot fi incalcate decit cu pretul mortii organismului sau speciei.

Una din amenintarile care il pindeste pe om este efectul pesticidelor asupra sanatatii lui.  Nedegradabile, ele se concentreaza in plantele pe care le mincam noi sau animalele a caror carne o consumam. Pesticidele se concentreaza tot mai mult in tesuturi, pe masura ce trec de la o specie la alta. Fenomenul de bioacumulare duce ca la sfirsitul lantului alimentar concentratiile sa se multiplice cu pina la 3 milioane.

Alta amenintare este incalzirea globala. Expertii s-au intrebat multa vreme daca ea chiar  exista cu adevarat. Astazi raspunsul e unanim: da, Terra se incalzeste. Problema care se pune e care va fi viteza cu care se va incalzi . N-avem decit sa observam Pamintul: la poli, banchiza se topeste, ursii polari dispar. In Africa deserturile cresc. In Europa de Est, Marea Aral seaca. Bineinteles, nu totul se datoreaza incalzirii, pentru ca ei i se adauga efectele distrugatoare ale omului. dar rezultatul e acelasi. Efectul de sera e la originea fenomenelor climatice actuale: inundatii si uragane care provoaca distrugeri tot mai mari. Si ce facem ? Ne pare rau, plingem victimile, mai luam cite o masura administrativa locala. Dar nu privim mai departe, nu vedem ca sfirsitul e aproape. In unele regiuni pinza freatica a disparut sau daca exista, e prea poluata. Planeta e bolnava, are febra, dar in loc sa luam niste masuri , preferam sa spargem termometrul ca sa nu mai vedem.

La inceputul civilizatiei, omul a respectat natura. Apoi a urmat etapa  in care a inceput sa utilizeze natura spre binele lui. Mai tirziu a urmat o faza mult mai grava, a tehno-stiintei. Aceasta a 3-a faza a insemnat ruperea completa a aliantei cu natura. Iar acum se profileaza faza de autodistrugere, in numele asa-zisului progres stiintific, un progres fara limite, care merge prea departe in numele credintei in tehno-stiinta. Viata noastra a devenit o lupta continua pentru progres, vrem sa ajungem tot mai departe, din ce in ce mai repede. sa traim din ce in ce mai confortabil cu un efort din ce in ce mai redus. Sa traim tot ma mult. Negam moartea. Negam chiar si existenta bolilor sau infrmitatilor, neacceptind cuvintele care le desemnau : orbii au devenit nevazatori, cancerul o lunga suferinta…

Si nu ne dam seama ca negind moartea individuala,  preparam moartea noastra colectiva.Refuzind sa vedem gravitatea problemelor de mediu si cit este de urgenta depoluarea lui ca sa eradicam bolile care sunt consecinta poluarii. O facem din egoism, in numele confortului imediat, fara sa ne pese de viitorul generatiilor care ne succed, in numele progresului tehnico-stiintific.

E doar o bucata din carte, o rezumasem mai demult, dar nu ma hotarisem sa o public. Insa fenomenele climatice deosebite din ultimul timp vin, din pacate, sa-i dea dreptate autorului. Si m-am gindit sa trag si eu un mic semnal de alarma. Mai departe cartea vorbeste despre limitele medicinei si iluziile pe care le vinde bolnavilor. Apoi extrapoleaza cancerul la intreaga noastra societate, care e bolnava. E multa filozofie acolo, mi-a placut, dar ma opresc aici.

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicités

Protejati bacteriile ! Nu le mai decimati ! :)

Scriam acum ceva timp aici de ce nu mi-e frica de bacterii. Si uite ca un articol din revista Science et Vie Junior spune ceva foarte asemanator.  Fata cea mica e abonata la revista asta, pe care o citim toti din casa, chiar daca am depasit de mult etapa de « juniori ».  Aflam de acolo tot felul de lucruri interesante . Printre care si cele din articolul pe care il rezum aici.

 

Bacteriile: colocatarii nostri

Desi am fost crescuti cu frica de bacterii si publicitatea ne indeamna sa cumparam tot felul de produse dezinfectante ce ne ajuta sa scapam de microbi, in realitate doar 3% din microbi sunt cu adevarat periculosi. 

Cercetatorii americani au studiat probe din 10 case diferite. Ce au descoperit acolo? Multa, multa viata 🙂 136 957 de specii de microbi : ciuperci, virusi, dar in marea majoritate, bacterii. Iar aproape 80% din bacteriile analizate provin de la locatari. Corpul nostru este un rezervor de bacterii. Fiecare individ are o semnatura microbiana (combinatie de microbi) unica. Cercetatorii au mai observat ca flora microbiana prezenta intr-o casa e aproape identica cu cea a locatarilor ei. Iar daca locatarii se muta, « semnatura microbiana » dispare din vechea locuinta si se instaleaza in cea noua in maximum 3 zile de la mutare.

De fapt suntem adevarate « fantini » de bacterii. Le raspindim in jur stranutind sau chiar vorbind. Dar, mai ales, contaminam suprafetele de cum le atingem ,vehiculand bacteriile prin sebum sau transpiratie. In plus, celule pielii se regenereaza in continuu, asa ca eliminam in fiecare ora mai bine de 1 million si jumatate de celule moarte si impreuna cu ele de 10 ori mai multi microbi. Microbii eliminati ii reinoculam in permanenta. Si ii impartim cu toti cei cu care locuim, inclusiv cu animalele domestice. Rezultatul : toti locuitorii unei case se aseamana din punct de vedere microbian. Deci majoritatea microbilor casei provin de la noi si sunt, in cea mai mare parte, inofensivi. Atunci de ce ne inversunam sa-i eliminam? Ar fi mult mai  indicat ar fi sa-i protejam, pentru ca sunt esentiali pentru supravietuire. Unii favorizeaza digestia, altii ne ajuta sa luptam contra bolilor microbiene, iar bacteriile intestinale intestinale ne-ar influenta creierul si buna dispozitie. Inca nu se stie mecanismul, dar un lucru reiese din toate studiile: cu cit semnatura microbiana e mai variata, cu atit suntem mai sanatosi.

Salvati microbii!

Unii experti se intreaba daca n-ar trebui sa inmultim microbii din locurile unde locuim. In 2016 s-a facut un studiu pe doua comunitati agricole religioase din Statele Unite, amish si hutteriti, incercind sa se evidentieze cauza pentru care primii au un procent de copii asmatici de doar 5%, in schimb ce la ceilalti e de 21.3%, desi ambele comunitati au aceleasi obiceiuri in ceea ce priveste alimentatia sau sanatatea copiilor. Diferenta? In casele amish-ilor este mult mai mult praf, ce contine o mare diversitate de microbi. Avind un mod de viata traditional, in ferme cu grajdul lipit de casa, cu cai, cu copii care alearga desculti pe cimp, aducind acasa polen si par de animale, praful de afara intra mult mai  usor in interior. Hutteriti au abandonat modul traditional, au ferme colective, moderne si aseptizate, bine izolate de locurile unde se doarme. Diferentele de expunere la microbi au consecinte vizibile chiar si la analizele de singe: copiii amish au numeroase celule imunitare specializate in lupta contra infectiilor si mai putine care intervin in reactiile alergice.

Deci un mediu cu multi microbi ne permite sa ne aparam mai bine contra celor patogeni.

Iar un exces de igiena in case favorizeaza proliferarea microbilor periculosi . Produsele care, conform publicitatii, ar trebui sa inlature 99.9% din microbi sunt eficace. Doar ca daca sunt folosite frecvent, vor produce efectul invers, selectind microbii cei mai rezistenti De ce? Pentru ca nu sunt eficace 100% : cei mai rezistenti microbi ramin in viata. Ei se multiplica, pentru ca acum solutia dezinfectanta le-a eliberat locul . Vor transmite descendentilor rezistenta lor. Urmatoarea dezinfectie ii va selecta din acestia pe cei mai rezistenti, si tot asa. Un studiu recent a demostrat ca triclosanul (mai nou interzis in Europa) , utilizat in numeroase produse cosmetice (sapun, pasta de dinti, creme) favorizeaza aparitia Stafilococului auriu rezistent.

Curat, dar sa nu exageram

Cind facem curatenie, ajunge daca ne concentram pe locurile calde si umede si cele care contin resturi alimentare. Si bineinteles, trebuie sa aplicam citeva reguli de igiena simpla: sa ne descaltam si sa ne spalam pe miini cind intram in casa. Sa schimbam des lenjeria de pat si sa nu utilizam mai mult de o saptamina un burete de vase, care e un mediu propice pentru dezvoltarea microbilor. E indicat un dus pe zi : bacteriile pielii se regenereaza in 2-3 ore dupa un dus, asa ca nu-i cazul sa raminem nespalati ca sa ne protejam bacteriile.

Stim ca prea multa curatenie strica, dar nici prea putina nu-i buna, asa ca trebuie sa pastram un echilibru, in asa fel incit sa ajungem la o « murdarie curata » .

  • Corpul omenesc e colonizat de un mare numar de germeni, ce constituie « flora » normala. Doar 10% din celulele unui adult sunt celule umane. Restul e reprezentat in special de bacterii, dar si de virusuri si ciuperci microscopice.
  • Nasul adaposteste cam 900 de specii bacteriene, care se acumuleaza acolo pentru ca interiorul acestuia e prima bariera care impiedica germenii sa intre in corp.
  • Gura e gazda a aproximativ 800 de specii bacteriene. Unele determina carii, altele ne protejeaza contra germenilor patogeni , altele ajuta in procesul digestiei.
  • Miinile au cam 150 de specii bacteriene diferite. Oricit ar parea de ciudat, miinile dreapta si stinga n-au decit 17% specii in comun.
  • Bacteriile prezente pe piele formeaza un biofilm care o protejeaza de microbii care vin sa se instaleze.

E un articol simplu, scris pe intelesul copiilor, cu multe cifre , dar ideile lui imi plac 🙂

 

Despre centrale termice si izolatii

Ma gindeam la subiectul asta mergind grabita prin cartier spre scoala copilului : peste tot se sapa, pentru ca vom fi racordati la incalzirea orasului. Pina acum aveam centrala imobilului, dar din motive ecologice si pentru ca o sa coste mai putin, se renunta la ea.  Energia noii centrale va proveni in proportie 60% din lemn. De fapt nu e chiar centrala orasului: reteaua se intinde pe 11 km, in 3 orase, si va reduce anual cu emisia de CO² fata de sistemul actual de incalzire cu aproape 7 mii de tone.

Mi-am adus aminte de centralele termice din Romania, pe care aproape toti care stau la bloc si le-au montat. La Cluj,  suntem singurii de pe scara care nu avem asa ceva. Auzisem o emisiune la radio , in Romania, cum ca centralele nu sunt o idee asa de buna precum pare, pentru ca nu-si amortizeaza pretul , din cauza ca trebuie schimbate mai repede decit s-ar banui. Nu ma pricep, dar vad ca instalarea de centrale individuale a fost si continua ca o adevarata moda .  Pe cind observ ca aici se trece de la structuri mici la structuri mai mari.

Tot asa o moda mi se pare ca e si cea cu izolarea blocurilor. Vara asta admiram blocul vecin, proaspat izolat si vopsit, ceea ce-l face foarte aratos. Al nostru e asa cum e din constructie, cred ca are virsta mea, iar majoritatea vecinilor incearca sa-i convinga pe cei citiva recalcitranti care blocheaza planurile de izolare, sa-si schimbe parerea. Ca-i frumos si nici nu-i scump, ca primaria ne da bani.  Aveam si eu un dinte contra vecinilor care blocau meretele planuri. Pina am vorbit cu un arhitect care ne-a prezentat lucrurile putin altfel: sa izolezi un bloc e ca si cind l-ai inveli in plastic, adica nu mai respira. Iar placile care se folosesc sunt cancerigene. Si caramida din care e facut blocul e cel mai sanatos material . Mi-am adus atunci aminte ca si in iernile cele mai friguroase, la noi in apartament era cald si bine. Am studiat putin si pe internet sa vad care-i treaba cu placile: sunt facute din poliisocianurat, iar cuvintul « cianura » mi-a dat fiori, chiar daca respectivele placi sunt considerate inerte din punct de vedere chimic. Ma gindesc ce se va intimpla cu ele peste ani, cit vor polua cind vor trebui eliminate. Si ma intreb cit dureaza frumosul aspect al blocurilor nou izolate. Deci am intrat si noi in tabara adversa si ma bucur ca am avut vecini recalcitranti.

Astea sunt ideile mele de luni dimineata. Dar, ca sa va spun drept, mi-as fi dorit o mica centrala, sau macar un radiator. Ca la noi ,de doua saptamini , toamna si-a intrat in drepturi si nu-i usor sa stai in casa la doar 17°.  Oi fi eu optimista si astept sa revina  vara, dar mi-e teama ca n-o sa se mai intimple decit la anul 🙂

 

 

Culese de prin Romania, din vacanta, tot din ciclul « Romania nu-i ca Franta »

Dupa cum va spuneam, in fiecare vara noi mergem in Romania. Incercam sa vizitam cite putin din ea.  Partile pozitive sunt mult mai multe decit cele negative, ca altfel n-am veni. Dar scriu despre cele negative, ca despre cele bune n-ar fi asa amuzant . Si poate o fac pentru toti anii in care am trait situatii din astea, dar n-aveam blog, asa ca taceam si inghiteam.

I-am promis fetei ca o duc la biblioteca. E o cladire mare , construita nu demult,  deschisa de dimineata pina seara, in zilele lucratoare.  Personalul: foarte  amabil.  Ma interesez  de inscrierea, valabila 5 ani : nu se poate, ca n-avem buletin, dar doamna de la inscrieri ma asigura ca daca facem rost de buletinul unei bunici, se rezolva. Oricum, e prea tirziu pentu anul asta,  lasam pentru la anul. Asa ca ne asezam la o masuta in sala pentru copii, fata cauta carti si apoi incepe sa citeasca dintr-una, eu nu prea am ce face, ma uit in jur. Pe usa e afisat programul pentru vacanta, imi pare rau ca n-am venit si in alte zile,  pare interesant, desi ora animatiilor nu-i prea practica : 13.  Dar ne nimerim fix inainte de animatia Lego ce are loc vinerea. In sala, doar vreo 5-6 copii de cam 12-13 ani , toti se joaca la calculatoare. La ora 13 apare doamna bibliotecara cu 2 cutiute (mie mi s-au parut ridicol de mici) cu piese Lego. Cum ei nu s-ar da dusi de la jocuri, le stinge calculatoarele si ii invita sa se aseze la masute. Copiii nu par interesati, dar e ori Lego, ori citesc. Nimeni nu vrea carti, asa ca se pun plictisiti la 2 masute, doamna imprastie pe fiecare masuta continutul unei cutii, apoi pleaca. Niste fetite se apuca, plictisite, sa construiasca ceva. 2 baieti incep sa arunce unul in altul cu piese. Apare doamna sa faca ordine, mai le face si citeva poze copiilor, apoi pleaca si isi vede de treaba la calculator. Mai departe nu stiu, ca am plecat.

Intentia e buna, dar implementarea lasa de dorit.

xxx

Pensiune unde am rezervat, in Apuseni. Nu ne-am documentat din timp ce sa facem in zona, asa ca seara cautam prin sala de la receptie ceva documentatie. Obisnuiti ca la orice hotel sau pensiune gasim informatii foarte utile despre activitatile si locurile de vizitat. Gasim o droaie de reclame la saltele bio , niste informatii despre alte zone din Romania si o brosura despre Tirgoviste. A doua zi il intrebam pe proprietar ce trasee am putea face pe jos. Ne spune ca la pensiune vin oameni din toata tara, deci informatiile despre Tirgoviste le sunt, poate, utile. Despre zona n-are informatii, ca nimeni nu-i interesat .  Dupa ce termina de vorbit cu noi, un alt grup de turisti il intreaba pe unde s-ar putea plimba fara sa ia masina si ce le-ar recomanda sa vada. Dar nimeni nu-i interesat de asta, nu-i asa?

xxx

Dar nu-i nimic, exista Oficiu de Turism, nu departe, frumos si nou, construit din fonduri europene.  Nu stiu daca v-am spus, dar noi pe unde mergem sa vizitam, ne ducem ata la Oficiul de Turism , de unde primim harta si tot felul de informatii pretioase legate de zona si de activitatile aferente.  Ghinion, Oficiul e inchis, ziua in amiaza mare, in timpul saptaminii… Nu-i bai, noi ne inversunam si ne ducem si in ziua urmatoare. De data asta e deschis.  Doar ca inauntru tot ce aminteste de turism e harta regiunii de pe perete, iar pe masa o multime de pliante cu un festival de jazz care avea sa aiba loc in Apuseni. Atit. Ce atitea pretentii pe capul nostru? Nu stiu ce faceau toata ziulica cei doi angajati , dintre care o doamna prea decoltata si prea fardata pentru slujba respectiva, dintr-un sat de munte romanesc.  In ziua dinainte cica statusera in celalalt sediu, de la Primarie. Nu stiu de ce au stat acolo, si nici n-au lasat vreun biletel pentru eventualii turisti. Ne-au spus care e drumul spre cascada pe care voiam sa o vedem.  Drumul e renovat de curind si noua ni s-a parut mai frumos decit Tranfagarasanul, chiar daca nu asa de spectaculos. E drumul de la Belis inspre Rachitele.

xxx

Tot la pensiune. Conditii de cazare impecabile, nimic de zis. Dar organizarea pentru luat masa … e altceva. Ora de servire a micului dejun incepe la 9. De ce asa de tirziu? Au incercat mai devreme, dar lumea nu venea sa manince.  Doar ca dimineata de pe la 8 jumate, turistii isi faceau de lucru pe linga sala de mese, in asteptarea micului dejun.

xxx

La granita, cind sa iesim ofiterul ne atrage atentia ca actul de identitate al fetei expira in chiar ziua respectiva. « Stim » spunem. Mai nou actele de identitate frantuzesti  sunt valabile 10 ani dupa data expirarii. Doar ca ramine la latitudinea fiecarei tari sa accepte sau nu asta . Pe internet scrie ca Ungaria accepta . Pentru Romania sunasem inainte de a pleca, ni s-a spus ca ei tin cont DOAR de ce scrie pe actul de identitate, daca scrie ca e expirat, E expirat.  Am planificat vacanta in asa fel incit sa nu depasim data expirarii. Ii explic vamesului , iar el imi raspunde binevoitor ca el cunoaste bine  directivele europene si , in consecinta, actul e valabil. La ce punct de frontiera om fi sunat noi de ne-au spus prostii? « Chiar aici » ii raspund. Concluzioneaza ca trebuia sa vorbim direct cu el 🙂

 

 

Pentru cine sta in Franta sau nu departe: iesiri la restaurant in doi sau mai multi, la jumatate pret

Anul trecut o prietena ne-a facut se descoperim actiunea Tous au restaurant : mergi in doi , dar platesti doar unul singur. Am mers atunci mai multe cupluri si am fost incintati. Nu trebuie sa va faceti mari iluzii: e un meniu special, banuiesc ca la restaurantele « étoilés » e mai « sarac » decit unul obisnuit, dar e rost de o iesire faina intre prieteni sau in familie… sau chiar in doi.  Singur nu prea merita 🙂

Noi o sa profitam si anul asta . Ba cred ca o sa rezervam mai din timp, ca sa prindem un restaurant mai « instelat ».

Cum fac sapunul: curs practic pentru incepatori

 

Articolul e o completare a articolului de aici , chiar daca in multe locuri informatia se repeta.

Pentru ca rezervele de sapun mi-s pe terminate, mi-am comandat toate ingredientele si m-am decis sa fac o noua sarja. Cu ocazia asta o sa scriu exact cum fac, pas cu pas si adaug  imagini .

Daca sunteti chiar incepatori si nici n-aveti prea multe experiente de chimie la activ, eu zic sa va documentati totusi  despre pericolele de a lucra cu soda caustica . Pe vremea mea faceam multe experiente de chimie la scoala, am facut chimie si in facultate. Am venit de citeva ori de la scoala cu ciorapii gauriti de acid. Ba chiar am inceput de la o virsta frageda  practica: improvizasem cu sora-mea pe un dulap (!) un laborator de chimie dotat cu destule lucruri, inclusiv o lampa de spirt (de fabricatie proprie, dintr-o sticla de cerneala). Mai tirziu am mutat laboratorul pe balcon. Noroc ca ai mei copii n-au avut niciodata astfel de idei. Adica noroc pentru mine, ca eu imi amintesc cu drag de experientele noastre. Pentru ei cred ca ar fi fost interesant. Nici la scoala nu s-au ocupat prea mult cu experientele, ca in ziua de azi, siguranta primeaza, nici sa aprinzi lampi de gaz nu mai e voie, acidul arde, bazele ard, peste tot sunt pericole. Bine, sa continuam, ca apoi iar ma apuc si divaghez rau de la subiect.

De fapt voi face 3 ture de sapun, dupa cele 3 retete diferite, cele de care scriam  in primul articol .  Desi imi place sa fac sapun, nu sunt o pasionata care incearca noi retete si ar face toata ziua  sapun. Nu, eu incerc doar sa imbunatatesc retetele pina la punctul in care ma multumesc pe deplin, iar apoi sa stau linistita un an-doi pina mi se termina productia. De data asta cred ca o sa stau linistita mai multa vreme, pentru ca m-am luat dupa « o femeie » si am constatat ca in general apa chioara ajunge pentru spalat pe corp.

Am comandat uleiurile de pe un site francez. Mai nou am auzit ca nu e prea etica firma, ca sa zic drept nici nu-mi faceam  mari iluzii vazind ce cantitate de produse au. Dar cel putin toate uleiurile sunt bio si le comand toate din acelasi loc.

In timp ce pentru mincare am pretentia sa nu vina de departe, la uleiuri evit doar uleiul de palmier si asta e tot. Dupa ce facusem deja comanda, am citit ca si uleiul de cocos incepe sa provoace aceleasi dezastre ecologice ca cel de palmier, si asta datorita faptului ca deja e f consumat in lume. Nu imi propun sa fiu perfecta, dar pentru urmatoarea tura de sapun o sa incerc sa ramin la uleiuri si grasimi mai locale. Ma gindesc la cel de masline si probabil la grasime de porc sau seu de vita.

Dar pina atunci sa vorbesc despre tura asta de sapun.

Pentru inceput am folosit reteta de care  va spuneam . Asa arata ea tiparita, de pe situl SoapCalc:

Sapun 1

Se remarca in partea de jos stinga (Soap Bar Quality) ca toate valorile sapunului meu sunt in limitele normale. Va spala destul de bine si va face destula spuma. Fiecare ulei are proprietatile lui si isi aduce contributia proprie la rezultatul final. De exemplu , cel de ricin ajuta la facut spuma, dar nu spala deloc. De unde si combinarea mai multor uleiuri, ca parametrii finali sa se incadreze in limitele dorite.

Se vede ca pentru cantitatea de ulei folosita, la un surgras de 5% imi trebuie 172.29 g soda caustica. Eu voi folosi doar 171 (prefer mai putina soda decit prea multa) Surgras reprezinta cantitatea de ulei care ramine nesaponificata: 5% , adica 62.5 g de ulei . As vrea sa imi ramina nesaponificat uleiul de avocat, care e nutritiv si foarte bun pentru pielea uscata. Ca sa nu intre in reactia de saponificare, las deoparte 50 g, pe care le voi adauga abia dupa ce reactia s-a produs .  Cum uleiurile au indici de saponificare diferiti, fac si o simulare, sa fiu sigura ca atunci cind adaug uleiul suplimentar , restul sunt gata saponificate:

Sapun simulare

Se vede de aici ca 171g soda  saponifica chiar mai putin din cantitatea initiala de uleiuri: chiar si asa 2% din ele ramin nesaponificate. Deci totul e bine pina aici. Pot sa trec la treaba.

Intii fac ordine in bucatarie, eliberind tot ce este pe masa sau linga si in chiuveta. Aduc ustensilele la indemina, las o sticla cu otet nu prea departe, mixerul il pun in priza. Mai tin pe masa citeva cirpe , ca sa am cu ce sterge.

Apoi cintaresc uleiurile. Fac asta chiar la inceput, ca sa nu ma trezesc ca am mai putin ulei decit trebuie, in care caz ajustez reteta. Daca am  mai mult nu e problema, sapunul va fi doar mai surgras. Azi nu prea are cum sa se intimple asta. Doar uleiul de avocat ar putea sa nu ajunga, desi cei 500 ml ar trebui sa cintareasca 460g.  Incep cu cel pe care-l pun deoparte (cele 50g ulei de avocat). Iau apoi o cratita de bucatarie in care le cintaresc pe cele semisolide plus uleiul de avocat, care se dovedeste a fi 453 g, deci ajunge. Cel de ricin, fiind lichid, il adaug dupe ce restul s-au lichefiat.

Ca sa le aduc in stare lichida pun cratita cu uleiuri,  intr-alta cu apa calda.

Uleiuri jpg

Cind vad ca sunt aproape lichide, incep sa  ma ocup de soda.

In cratita (de inox) in care fac sapunul cintaresc apa. Duc cratita pe balcon, pentru ca dizolvarea sodei se face intr-o incapere bine ventilata.  Intr-un castron destul de incapator cintaresc soda, o duc pe balcon si o torn cu grija peste apa. Atentie sa nu inspirati vaporii! Reactia e puternic exoterma, cratita se incalzeste deci foarte tare. Trece o vreme pina se dizolva, mai amestec din vreme in vreme cu spatula. Nici un graunte de soda n-ar trebui sa ajunga inafara cratitei, dar daca totusi se intimpla, turnati putin otet si stergeti bine.

Soda

Cind uleiurile sunt lichide , adaug si uleiul de ricin. Se poate adauga de la bun inceput, dar ma gindesc ca fiind mai putine , lichefierea merge mai rapid.

Astept pina solutia de soda se raceste in jur de 37°, iar uleiurile au aproximativ aceeasi temperatura. Torn atunci uleiurile in cratita cu soda, amestec la inceput cu spatula, apoi pun mixerul in functiune. Spatula o pun in timpul asta in forma in care voi turna sapunul, astfel nu murdareste masa si nici nu sunt obligata sa o spal.

sapun curgind
La inceput amestecul care va deveni sapun e foarte lichid, a se vedea cum se prelinge de pe paletele mixerului.

 

Continui sa amestec cu mixerul tot la 5 -10 minute. Timpul in care sapunul ajunge la consistenta unei maioneze groase depinde de uleiuri, astazi a durat cam 50 minute.

Trace
Observati diferenta de consistenta fata de amestecul initial

 

In faza asta, adaug uleiul pe care il pusesem initial deoparte.

Bineinteles ca metoda mea se poate simplifica punind toate uleiurile in cratita de la bun inceput. Iarna e si mai simplu, se poate uita cratita respectiva pe calorifer si dupa o vreme uleiurile sunt lichide, fara a fi prea calde.

Mai amestec putin si il torn in forme.

Forme
Asa arata proaspat turnat, inainte sa acopar formele cu hirtie de copt.

 

Formele cilindrice vor fi pentru sapunul de ras, iar cele micute sunt formele cumparate cu ocazia comenzii, cam mici pentru gustul meu . Cu ocazia asta mai curge sapun pe masa, ma stropesc si pe miini. Nu m-a ars, dar pH-ul e de 10. Asa ca m-am clatit rapid.

Nu folositi niciodata forme de aluminium sau metal care se oxideaza!.

Cind am turnat in formele mici, am cintarit aproximativ cantitatea de sapun care incape intr-una(55g). Miine, cind voi face o noua tura de sapun, as vrea sa adaug solutia cea mirositoare doar la sapunul continut in forme. Vedeti in reteta ca e indicata cantitatea de parfum pentru tot sapunul, eu voi transfera 220 g in alt vas si voi aplica o regula de 3 simpla ca sa aflu cita aroma pun.  Reteta pentru tura a doua va fi cea in care predomina untul de shea.

La sfirsit sterg spatula, cratita si paletele mixerului bine-bine cu cirpele. Eliberez masa, masa , torn niste otet si o sterg in intregime cu otetul.

Ce am remarcat a doua zi: sapunul meu e inca moale, desi de obicei se intareste mai rapid. M-am gandit ca am pus prea multa apa, si cu ocazia asta mi-am adus aminte ceva: pe la inceputurile mele in ale sapunaritului , faceam combinatia de uleiuri pe soapcalc, dar apoi ma duceam pe alt site: https://www.thesage.com. Asa se intimpla daca fac rar sapun: mai uit. Si iata ce-am descoperit cind am calculat reteta mea aici:

TheSage

Cantitatea de lichid ar fi trebuit sa fie maximum 469ml, eu am pus 475g, cam mult. O sa tin cont de asta la tura a doua de sapun.

Imi place situl asta si pentru ca soda caustica se poate ajusta in functie de cit de surgras dorim sapunul.

Acum nu-mi ramine decit sa astept sa se intareasca sapunul ca sa pot elibera formele si sa ma lansez in tura a doua, cel cu unt de shea.

Poate ca n-ar fi rau sa va spun si cit costa sapunul fabricat dupa reteta asta.

Vedeti aici ce-am comandat, asa puteti face comparatii sau imi puteti indica situri mai ieftine. Am mai cumparat si niste forme. Plus un produs mirositor, ca sa-i pot in sfirsit oferi si sorei mele un sapun, pentru ea un sapun trebuie sa miroasa bine.

AromazoneFolosind datele cu densitatea uleiurilor (de pe situl de unde le-am cumparat), am calculat masa lor in grame, iar pentru reteta de care vorbesc imi ies 38.5 euro , hai sa zic 40 daca pun si soda pentru aproape 2 kg de sapun proaspat facut.   Cred ca e cea mai scumpa din cele 3 retete, pentru ca uleiul de avocat e cel care trage pretul in sus.

Celelalte doua ture le fac dupa retetele din primul articol, dupa aceeasi procedura pe care am descris-o aici . La cel cu unt de shea voi lasa deoparte 50g din el pentru a-l adauga ulterior. Nu voi mai folosi forme pentru sapun de ras, ajunge cit am facut deja. In schimb il voi turna si intr-o forma de silicon pentru prajituri minuscule. Asa o sa am niste sapunuri mititele (cam ca cele care se dau prin hoteluri) pentru luat la piscina sau cind plecam in vacanta.

Later edit: sapunul s-a intarit cu putina intirziere, dar dupa nici 24 ore de la fabricare am reusit sa-l tai si sa-l scot din forme. sapun gata

Nu-i greu sa va dati seama ca cel turnat in noile forme e complet ratat (trebuia sa apara inscriptia 100% home made). Nu-i grav, am lansat cu avint  tura cea noua, cu unt de shea, iar de data asta o sa ung bine bine formele mici, doar-doar o sa-si dovedeasca utilitatea.

Pentru tura a doua am introdus reteta pe TheSage si ma duc dupa indicatiile de acolo: apa si soda in cantitate mai mica.

thes

O sa adaug si argila, pentru ca pastreaza parfumul , mai putin decit cele 3% preconizate, adica 34g, iar inainte de a turna in forme o sa pun deoparte 350g de sapun pe care o sa-l parfumez cu 7g de solutie parfumata.

Va invit sa imi scrieti impresiile voastre daca va apucati sa faceti sapun. Daca folositi reteta asta m-ar bucura sa-mi scrieti 2-3 vorbe daca v-a reusit .

 

 

 

Romania nu-i ca Franta sau despre mincarea din Romania

In vacanta care a trecut ma invirteam printr-un magazin mic de cartier, din Cluj, in cautarea unui unt bio, romanesc, daca se poate, si cu lapte local daca se poate. Printre atitea feluri de unt: ba cu grasime 60%, ba cu 80%, ba unt tartinabil , cu unt de cocos si de shea (!), n-am gasit ce cautam. Si atunci m-am gindit ca socoteala de-acasa, adica cea din Franta , nu se potriveste deloc cu cea din Romania. Aici untul e unt, cu 82% grasime si gata. Mai citesti putin pe eticheta, daca vrei bio, cu lapte din Franta sau daca ai alte pretentii.

Atunci m-am gindit ca trebuie sa-mi fac mea culpa. Mi s-a parut deplasat cum declar pe blog, cu nonsalanta, cum cumpar tot felul de produse bio.  Ca in Romania n-as mai avea timpul, energia , si poate nici banii s-o fac. Mai spuneam ca boicotez supermarket-urile.  Dar in Romania ,  magazinele in care gasesti de toate, de cartier, au tot marfa supermarket-urilor, doar optiunile cumparatorilor sunt mai putine. Tin minte un magazin alimentar dintr-un sat din Apuseni, unde ne-am dus sperind ca putem sa cumparam ceva de mincare: dupa ce am evitat standul deloc apetisant cu mezeluri sau cel bine aprovizionat de « crantanele » cu diverse gusturi si arome, am iesit din magazin doar cu o paine. Cel putin era locala si nu continea diversi bau-bau-uri.

Asa ca m-am dus totusi la supermarket , pe care am reusit sa-l boicotez, asa, mai cu masura, as putea zice 🙂 ) si acolo am gasit si unt normal, bio , cu lapte local. Dar ce te faci cu carnea?  Supermarket-ul avea carne bio. Dar am preferat sa spun NU unei carni care a tranzitat prin 3 tari inainte de a ateriza pe rafturi. Adica o fi vitelul bio (si scump!) dar daca e crescut in Cehia, sacrificat in Germania si transat in Italia, mie nu-mi sugereza nimic bun.  Am preferat sa cumparam carne de la magazine ale unor ferme locale, chiar daca nu stim nimic despre conditiile de crestere sau de hranire ale animalelor de unde provine carnea. Lapte si telemea am luat de la piata, de la cineva de la care luam de ani de zile. Bineinteles ca nu bio, dar macar e local si proaspat.

Insa mania mea de a citi etichete mi-e mai folositoare in Romania decit oriunde altundeva pe unde am fost. Aici, daca iau pesmet , contine faina, apa si maia. Mai exista poate cite unul cu oua uscate, curcuma pentru culoare si atit. Dar cind am citit ce scrie pe punga pesmetului pe care o folosea mama , am ramas surprinsa de atita inventivitate . Citez din memorie: faina de soia, mono si digliceride de acizi grasi, plus alte bazaconii , ca lista era lunga. Si asta il folosea mama, pe care de ani de zile o dascalesc si ii repet ce scriu aici pe blog. Nu-i de mirare ca oamenii avind asa o alimentatie, farmaciile s-au inmultit ca ciupercile, la fiecare colt de strada .

Paine n-am avut nici timp nici chef sa fac, iar pe canicula pe care am prins-o, ar fi fost chiar ultimul lucru la care m-as fi gandit. Am luat din magazin, sperand doar ca ingredientele de pe lista corespund cu realitatea. Si am mai descoperit cu ocazia asta inca un argument pentru baghetele facute in casa: n-au sare iodata. Citeodata n-au sare deloc 🙂 , cind mi se intimpla sa uit.

Cu fructele si legumele parca e mai usor, ca se gaseste cite un vecin sau cunostinta sa-ti dea din recolta de rosii , prune , ceapa sau castraveti . Recolta e  » bio » , pina afli ca la un anumit moment respectivele legume au trebuit tratate cu ceva « ca altfel nu se face nimic ». Am mai primit si oua, ba chiar si un iepure. Am fost obligata sa gatesc iepurele, in ciuda faptului ca , nu stiu de ce, iepurele il asociez cu o pisica si drept urmare, sa maninc un iepure e putin ca si cand as fi obligata sa maninc o pisica…

Mai sunt  vinzatorii din piata, unii chiar recomandati de cunostinte. Cel putin in Romania  poti sa cumperi lucruri  de la tarani, legume care au crescut in pamint si care au gust cit n-au aici multe fructe sau legume. Aici chiar si producatorii sunt fermieri mai mari, mi se pare o recolta relativ industriala,  nu stiu ce metode de cultura folosesc. Iar unele lucruri bio de pe la magazin  nu cresc direct in pamint, la lumina soarelui…

Ce imi place cel mai mult in Romania: pot sa cumpar afine sau mure care vin de la munte . Profitam si mincam , ba mai punem si gem de adus acasa. Dar si acolo e o hiba, ca eu transform pretul in euro si zic ca-s ieftine. Dar imi dau seama ca pentru unui om obisnuit  nu-i e usor sa plateasca 20 lei pe un kilogram de afine . Si oricum deja sunt atitea produse, destule, al caror care pret il depaseste pe cel de aici. Cit despre afine, ma bucur ca avem sansa sa gasim din cele de la munte: au gust si sunt netratate, spre deosebire de cele de cultura, de care tocmai am citit ca sunt printre cele mai tratate fructe. Si sunt si mai scumpe.

Ca tot ziceam de magazine mici. Am mers intr-unul sa caut soda de rufe. Folosesc cam 2 kg pe an , si daca tot o cara masina, imi iau de obicei din Romania, unde costa citiva lei. La raionul detergenti erau toate pungutele si cutiile de detergenti pe care le stiu asa de bine si de aici, dar soda de rufe, aia care se gasea si in comunism, lipsea cu desavirsire.  Nici la supermarket nu era. Probabil o sa se gaseasca peste citiva ani, cum se gaseste si aici, importata de pe undeva, cu 7 euro si ceva kg, pe post de articol de lux. O sa-mi ziceti ca se gaseste la magazinele de metalo-chimice, dar dupa ce in doua dintre ele nu era , nu mai aveam timp sa bat tot orasul.

Cam astea ar fi experientele mele in legatura cu cumparaturile alimentare in Romania.

 

 

 

 

De prin vacanta

Azi-miine avem o saptamina de cind ne-am intors, dar parca gindurile mele sunt tot in vacanta. Asa ca n-ar fi rau sa va spun cite ceva despre locurile pe unde am trecut.

Intii Bad Windsheim. Orasul e dragut, il recomand daca treceti prin zona. Si, asa cum ii zice numele, are bai: calde, sarate, bazinul cu acces exterior e intr-atit de sarat incit e imposibil sa inoti, prea te ridica apa la suprafata.

Praga. E doar parerea mea (plus a sotului): prea multi turisti, prea multe magazine care vind aceleasi amintiri sau acelasi trdelnic cu cele mai ciudate umpluturi. Daca as fi praghez, nu mi-ar place ca orasul sa-mi fie asaltat de atitia turisti. Am fost la Praga si acum 20 de ani, de atunci orasul s-a schimbat mult datorita turismului. Bineinteles, sunt lucruri frumoase de vazut, dar cind le vezi inghesuit laolalta cu alte citeva mii de oameni, isi pierd farmecul.

Am zis ca totul era prea mult, dar era ceva prea putin:  terase. Dupa atita mers, ne place sa ne mai tragem sufletul la cite o terasa, la o cafea, la un suc, uitindu-ne la lumea care trece si admirind peisajul. La Praga n-am prea avut unde.

Ce am retinut:

un copac, complet invelit in pinze de paianjen, chiar linga hotelul nostru.

copac2

 

O expozitie temporara Andy Warhol si alta Salvator Dali. Cind cea cu Warhol a fost la Paris, n-am mai gasit bilete, desi am incercat sa luam din timp . La Praga intrai imediat, batea vintul in expozitie, in ciuda puzderiei de turisti din piata, veniti sa vada renumitul ceas . Pentru noi, obisnuiti  cu cozile imense si biletele luate foarte din timp, a fost putin ciudat. Iar pretul pentru 4 persoane la cele 2 expozitii cred ca ar fi fost cit pentru o singura persoana aici la Paris.

Licorna
Salvador Dali
Warhol
Andy Warhol

Astea mi-au placut mie,  fetele au apreciat foarte mult expozitiile (de fapt ideea de a merge i se datoreaza fiicei mari) dar au avut alte opere preferate. Si daca ma uit bine, vad ca apar si eu in imaginea cu pisicile 🙂

O imagine de pe vaporas, care mi-a amintit de Paris:

Praga

Viena: aici n-am ce critica. Poate doar hotelul, cel in care am mai stat in alte dati ni s-a parut prea scump , anul asta am ales altul. Mi se pare ca in materie de hoteluri, pretul reflecta calitatea. Intr-un hotel ieftin se ciupeste de unde se poate: paturi cu saltele mai proaste, lenjerie de pat sintetica, mic dejun mai saracut, toate astea sunt legate.

La primele noastre vizite la Viena, am fost niste turisti constiinciosi: le-am luat toate la rind si le-am vizitat. Ba chiar sotul a avut ideea nebuneasca de a face o plimbare in trasura. N-am vizitat Praterul si nici Mariahilfestrasse, dar asta s-a rezolvat la vizita de acum, caci hotelul era situat la un colt al renumitei artere comerciale.

De data asta n-am mai vizitat, ci ne-am dus ici-colo, in locuri cunoscute. Am savurat cite o prajitura si o cafea sau cea mica,  un cacao cald, la Demel. Acolo cred ca in pret intra si atmosfera din cafenea. Ne-am plimbat mult pe strazi,  spre deosebire de Praga mi se pare ca atmosfera n-a fost denaturata de turisti, iar terase gasesti pe unde nici nu te astepti. Am regasit frumoasa fatada a acestei farmacii.

_DSC0142

Spre seara am fost pe la Primarie, unde ne-am uitat o vreme la imaginile concertului proiectat pe imensul ecran in aer liber in cadrul Film festival-ului.

Apoi a fost Romania…acolo am stat mai mult acasa sau pe linga. Stam intr-un cartier unde copacii au crescut asa de mari, incit uneori am senzatia ca blocurile sunt intr-o padure. Noaptea cinta greierii, ca in Provence, desi pe alta melodie . Intr-o zi am vazut o veverita intr-un copac din fata blocului.

Am mers la bai sarate, ba chiar am inaugurat  in zona de camping a bailor, cortul pe care il aveam de 15 ani. Ne-am facut plinul de caldura ( si la propriu si la figurat) , afine, telemea cu rosii si cafele savurate la mall-ul de linga casa. Ne-am vazut cu familia si cu prieteni dragi. Ba chiar i-am dat adresa blogului prietenei mele, asa incit viata mea virtuala se intersecteaza de acum (intr-un punct) cu cea reala 🙂

De la prietena mea am primit o carte pe care v-o recomand: Fetita care se juca de-a Dumnezeu, de Dan Lungu. Mi-a placut mult, trateaza cu multa sensibilitate drama familiior unde unul din parinti pleaca sa munceasca in strainatate.

Am fost la munte, la Marisel, intr-o pensiune frumoasa , unde dimineata vedeam peisajul asta:

Marisel

Am vazut pe acolo alte peisaje minunate:

Belis

Am mincat multa zmeura si afine:

Am fost la Cascada Valul Miresei

cascada

Drumul dinspre Belis inspre Rachitele, unde e casacada, ne-a placut chiar mai mult decit Transafagarasanul, desi , evident, nu e asa de spectaculos.

La drumul de intors spre Franta, ne-am oprit la Bad Fussing.

_DSC0400

Nu-i prima oara cind ne oprim acolo, ne place calmul ( circulatia masinilor  e interzisa intre orele 22 si 6), ordinea nemteasca si hotelul unde ne simtim asa de bine. Prima data cind am ajuns  ni s-a parut foarte bizara atmosfera: seara toata lumea se distra, dansa, iesea de la cinema… Doar ca noi , cu copiii nostri faceam nota discordanta, pentru ca restul lumii avea de pe la 80 de ani in sus. Apoi ne-am obisnuit, iar acum imi spun ca atunci cind om avea si noi virsta asta n-ar fi rau sa venim sa ne rasfatam aici.

Si apoi ne-am intors acasa plini de energie  pentru inca un an. Ca de obicei, stiu ca imi trebuie vreo luna ca sa nu mai suspin dupa Romania. Ieri am tras o fuga la mare, ca  sa prelungim vacanta . Si se arata vreme frumoasa si pentru saptamina viitoare 🙂

 

Gomboti (galuste) cu prune – aluat cu malai

Pentru ca am adus acasa prune din Romania , m-a apucat pofta de galuste cu prune. Nu fac eu prea des,  mi se pare cam mult de lucru, dar macar o data pe an, tot fac. Si prunele astea fiind mari, lucrez mai putin 🙂

Cind eram mica, bunica a primit de la o vecina unguroaica reteta . Pe vremea aia nu-mi placea aluatul cu cartofi  care se foloseste la reteta clasica, asa ca la noi in casa se facea doar varianta cu malai.  Eu am continuat sa o fac pina acum citiva ani, cind am vrut sa mai schimb . Am gasit pe internet o reteta de aluat cu cartofi , a fost perfecta, iar acum alternez cele doua retete.

Eu o s-o scriu doar pe cea din copilaria mea, ca pe cea cu cartofi banuiesc ca o stiti si voi.

Ingrediente:

  • 1 cana de faina de malai
  • 1 cana gris
  • 1 cana faina
  • 1 cana de zahar (eu pun mai putin)

 

  • prune
  • pesmet
  • putin unt

Se amesteca primele 3 ingrediente (malai, gris, faina) si se prepara o mamaliga groasa.  Apa pun ochiometric, niciodata nu-mi ajunge si mai adaug cite putin in timp ce fierbe. Se amesteca cu grija cu un tel, pentru ca are tendinta de a face cocoloase. Se fierbe cam 10-15 minute, dar se poate reduce timpul la citeva minute daca faina de malai e din cea prefiarta. La sfirsit se adauga zaharul , se lasa sa dea un clocot  si se lasa la racit.

Se iau prunele spalate , sterse se invelesc in « mamaliga » si se formeaza galustele. Bunica le scotea simburele si punea in loc putin zahar cu scortisoara. Eu am simplificat si le pun intregi, dar cind am rabdare sa le prepar fara simburi, mi se par mai bune.

Se coloreaza pesmetul intr-o tigaie cu putin unt. Eu il las doar cit sa fie putin crocant , avind grija sa nu se arda. Se dau galustele prin pesmet, apoi se pun intr-o tava unsa. Tava se da la cuptor pina se coc prunele, eu consider ca e gata cind vad ca la suprafata apare siropul de la prune.

De obicei prepar tava cu o seara inainte si coc totul abia a doua zi. Odata ce au fost coapte se pot minca si reci.  Uneori fac mai mult aluat si prepar o tava de galuste pe care o las la congelator, necoapta .

Pofta buna!

 

 

 

 

Tarta simpla-simpla cu corcoduse

Reteta asta am perfectionat-o acum 3 ani, cind corcodusii de la bloc au fost foarte roditori. Era anul cind fiul dadea concursuri de admitere . Sistemul de aici de admitere e foarte diferit de cel romanesc: timp de 5 saptamini pleci in fiecare dimineata si dai probe peste probe , scrise, pentru mai multe scoli (care sunt facultati de ingineri) deodata (scolile sunt grupate in asa numitele banci de concursuri). Dupa aia astepti rezultatele si incepi sa dai probele orale, pentru fiecare facultate la care esti admisibil (adica notele de la scris sunt peste un anumit barem) in parte. In perioada cit isi dadea oralele, fiul ma ruga sa fac tarte cu corcodusele pe care le culegea spre seara de prin gradina imobilului. Cred ca am facut vreo 15 in total. Asa ca am avut vreme de perfectionat reteta si ajustat cantitatile.

De atunci corcodusele au fost de la putine spre deloc, nici gind sa ajunga pentru o tarta. Insa anul asta recolta e bunicica, nu ca atunci, dar de o tarta tot ajunge. Asa ca ne-am pus pe treaba. Echipa sot-fiica cea mica au fost responsabili cu munca de jos 🙂 la propriu si la figurat: au coborit ca sa recolteze corcodusele. Apoi fata le-a scos simburii cu ajutorul unei scule de scos simburii de visine. Scula e buna nu numai ca e perfecta pentru corcoduse, dar se poate folosi drept momeala sa pui copilul la treaba pe care el o vede ca pe o distractie. Am facut tarta, a iesit foarte buna. Peste citeva zile am repetat-o, nu de alta dar am preferat sa ma activez si sa o fac, decit sa mincam inghetata din comert pe care pusese sotul ochii in magazin.

Parerea mea e ca fructele sunt cele mai bune de mincat crude (cu exceptia gemurilor pe care le pun pe iarna). Insa mi se pare ca prunelor si rudelor lor mai modeste, corcoduselor, coptul le aduce o savoare in plus: parca sunt mai bune in prajituri. Si la visine se intimpla la fel zic eu, dar cum aici nu prea avem visine, cind gasim le mincam tot crude 🙂

Reteta e simpla: o pate brisée ca aici, facuta cu 200g faina, 100g unt, la sfirsit se adauga 50g apa. Se lasa putin , apoi se intinde si se pune in tava unsa si tapetata, cu multa grija ca aluatul sa urce pe peretii tavii pina sus (partea cu corcoduse e lichida, isi ridica volumul cind fierbe, deci aluatul o impiedica sa curga si sa se infiltreze pe sub tarta).  Intre timp se pun ajutoare la scos simburii din corcoduse. Daca nu avem ajutoare, o facem noi si ne consolam cu gindul ca merge mai repede .

O smecherie pe care am invatat-o de curind : pun tava cu aluatul la congelator , cam 10-15 minute, timp in care nu ingheata, dar se raceste f bine. Cind se pune tava in congelator, se porneste cuptorul.

Umplutura tartei :

  • corcoduse (900g)
  • zahar ( 130g , eu folosesc zahar de trestie nerafinat)
  • amidon de porumb (30g)

Se amesteca toate intr-un vas, se scoate tava din congelator, se raspindeste uniform amestecul pe aluat, se pune la cuptor. Focul trebuie sa fie mediu. Nu mai dau cifre, ca se pare ca am un cuptor cam ciudat. Se coace pina aluatul de pe margini capata o culoare aurie (cam jumate de ora zic, dar nu-i batut in cuie). Apoi se lasa la racit, cel mai bine se maninca abia la 1-2 ore , cind umplutura s-a gelificat.

Ziceam ca am ajustat cantitatile testind acum 3 ani: unele corcoduse sunt mai acre, altele mai dulci, unele mai zemoase ca altele. Tartele noastre ies destul de acrisoare, noua ne plac, dar poate nu sunt pe gustul tuturor. In vremea de teste, unele imi ieseau destul de lichide, acum imi ies chiar cum trebuie, deci nu indraznesc sa scad cantitatea de amidon.

Pentru a  doua tarta facuta zilele trecute am folosit 1kg de corcoduse, 150g zahar si 35 g amidon. A iesit perfecta.

Ieri am vazut la piata corcoduse cu 7.95 euro/kg.  Iar astea de la bloc se strica pe jos…

Tarta

Pofta buna!

Si cu asta va las, ca plecam in vacanta,  ar trebui sa fac bagaje 🙂