Din saptamina care a trecut

Evenimentul notabil al saptaminii a fost ca am avut zapada. In sfirsit am avut si noi iarna in zona pariziana. Cam scurta iarna, dar frumoasa, cu zapada. Din ciclul « iarba nu-i mai vede la altii », nici zapada nu e mai altfel pe aici. Autoritatile  iau ninsoarea ca pe un eveniment amenintator, care ne prinde pe nepregatite… Asa ca dupa o noapte de ninsoare, care a albit peisajul ca in vremurile de altadata…totul s-a blocat. In zona pariziana zic, ca in alte parti ale Frantei poate ca nu-i chiar asa. Scoli inchise, activitati anulate, sosele blocate, circulatia autobuzelor din zona pariziana a fost oprita. Totul pentru…20 de centimetri de zapada. As fi stat eu acasa sa admir zapada, dar sunt iar in stagiu la o ora distanta de casa, folosind transportul in comun. Norocul meu a fost ca nu iau autobuze, iar dimineata devreme sau dupa-amiaza cand m-am intors, cele 3 mijloace de transport pe care le-am schimbat au mers ca unse. In restul zilei au fost probleme, dar nu si atunci. Alti colegi de-ai mei au fost mai putin norocosi. Scoala unde imi fac stagiul ne-a lasat sa plecam mai devreme, ca sa ajungem mai repede pe la casele noastre.

Si credeti ca dupa « catastrofa » asta climatica toata lumea se activeaza ca sa se restabileasca totul? Credeti prost. Aici zapada se lasa asa pe trotuare, pe scari, prin gari si peste tot, pina se topeste ea de la sine. Nimeni nu o curata, poate doar presara pe ea nisip sau sare. Nici cind se mai topeste peste zi, nimeni nu ia o lopata sa o dea la o parte. Mai vezi uneori afise pe peronul garilor, cum ca sa fii atent, ca aluneca. Dupa ora prinzului zapada se topeste, iar in dimineata urmatoare se face polei. Zapada sau poleiul se curata singure, atunci cand se topesc de tot. Asa ca pina atunci, fiecare se descurca dupa puteri: care cu crampoane pe talpi, care mergand atent…eu una mi-am luat ghetele pe care le folosesc cind merg la schi. Scoala fetei n-a fost inchisa, in schimb in pauza n-au fost lasati in curte la joaca, pina dupa-amiaza cind s-a inmuiat cit de cit zapada de la sarea presarata pe ea. Citeodata ma intreb in ce lume traim , cand zapada e vazuta ca o catastrofa, iar copiii nici nu sunt lasati sa se joace cu ea. Abia astept sa plecam iar in vacanta in Padurea neagra, unde poate sa ninga oricit: drumurile sunt curatate si autobuzele merg, iar viata isi urmeaza cursul ei. Sper doar sa fie multa zapada 🙂

Un lucru care nu mi s-a mai intimplat de citeva luni a fost ca am vazut 3 filme la cinema pe parcursul unei saptamani. Primul e Wonder. Nota mare pe imdb, te simti bine in momentul cind il vezi. Doar ca mie mi-a dat exact senzatia pe care o am dupa o vata de zahar: o maninci cu placere, iar apoi mi-e greata de tot dulcele mincat. Asa si cu filmul asta: mi-a lasat o senzatie de greata dupa toate dulcegariile inghitite, ba chiar m-am simtit luata de fraiera de regizor. Dar gusturile si culorile nu se discuta, unora le place.

Apoi am vazut Three Billboards, cu actrita fratilor Cohen, Frances McDormand. Mi-a placut, nu peste masura, personajul actritei avea prea multa ura acumulata. Dar il recomand. Il consider cam de o nota 8.

Al treilea e cel mai recent film al lui Woody Allen, Wonder Wheels. M-am dus ca sa-i fac placerea sotului, pentru ca nota pe imdb a filmului era mica e tot. Un film de Woody Allen e placut de urmarit, chiar si daca face parte din cele slabe, din care apoi nu mai ramai cu mare lucru, in afara de sezatia ca ai petrecut o seara placuta. Culmea: mie mi-a placut si o sa-i pun un 8 pe imdb.

Un eveniment mai putin notabil pentru omenire, dar notabil pentru noi a fost ca pisica a executat iar un zbor pe geam. Iar, pentru a mai facut asta, dar atunci n-am stiut cum de s-a intimplat asta. Noroc ca stam doar la etajul 3, iar jos e iarba. Saraca, si-a luat prea mult elan ca sa ajunga pe pervaz, asa ca am privit-o cu groaza cum dispare in noapte, fara sa-i pot face nimic, desi era la 2 metri de mine. Am pescuit-o de pe jos, speriata tare.

Fata de 10 ani recomanda cu mare entuziasm cartea « Marie si Bronia », de Natacha Henry. Vorbeste despre tineretea surorilor Curie. A devorat-o in citeva zile. Eu nu va recomand nimic, am citit cite ceva, dar nu destul incit sa merite consemnat. Chiar acum ma chinui cu o distopie a lui Lionel Shriver, cea care a scris « Trebuie sa vorbim despre Kevin ». Ii spune « Familia Mandible » si nu stiu daca sa o continui sau sa o las. Cred ca o sa-i mai dau o sansa si o sa o iau cu mine pe tren.

Tot despre carti : stiati ca exista o carte in franceza care nu are nici un « E » in cele peste 300 de pagini ale ei? Ii spune « La disparition » si e scrisa de George Perec. O citeste fiul, daca ii place o sa i-o « fur » si eu.

Si am incalecat pe o sa si va doresc o saptamina frumoasa!