« Mic ghid de supravietuire in magazin »: epilogul cartii « Sunteti nebuni sa inghititi asta »

Ma grabesc sa rezum episodul cartii lui Christophe Brusset, nu de alta dar trebuie sa duc cartea inapoi la biblioteca.

Sa fim bine intelesi : unicul lucru care-i intereseaza pe cei din industria agroalimentara sau a marilor lanturi de magazine sunt banii clientului. Nicidecum bunastarea sau sanatatea lui . Deci fiti vigilenti si mai ales exigenti.

Si tineti minte ca voi, consumatorii aveti puterea de a alege. Voi, cei care din rafturile magazinelor alegeti sa cumparati sau nu un produs. Serviti-va de puterea pe care o aveti ca sa schimbati lucrurile.

Acum, dupa ce aveti toate informatiile despre capcanele industriei si ale supermarket-urilor, haideti sa vedem cum sa evitati sa mai fiti pacaliti.

Idealul –  si singura solutie cu adevarat radicala – ar fi sa renuntati la orice produs industrial si sa va multumiti cu produse brute, netransformate. Dar este o solutie greu de pus in practica in epoca noastra.

Trebuie sa recunoastem ca produsele industriale , conservele si produsele congelate sunt practice. Asa ca trebuie sa deveniti experti in a alege doar ce-i bun si sa lasati pe raft restul.

1.       Fiti atenti la originea produsului

Privilegiati in ordine: produsele locale, regionale si nationale, apoi cele care provin din tari cu o « cultura etica » si una a « igienei si calitatii » . Sistemul de norme si controale europene, asa imperfect cum e el, e cel mai strict si eficace din lume.  Nu de putine ori, noile norme, interzicerea unor molecule periculoase, sau orice ameliorare sanitara sunt implementate intii in Europa, iar de aici se generalizaeza incet, in intreaga lume.

Fugiti de produsele alimentare chinezesti, si intr-o oarecare masura de cele indiene, turcesti sau cu alte origini exotice. Chiar daca uneori se gasesc si printre ele produse de calitate, cresc sansele de a gasi unele contrafacute. Cel mai bun exemplu in sensul asta il constituie numerosii consumatori chinezi care incearca cum pot sa puna mina pe produse importate din Australia, Europa sau Statele Unite. Si-au pierdut de tot increderea in produsele lor, in urma prea numeroaselor sacandaluri alimentare .

Militati pentru o mai buna informare asupra tarii de origine. Vi se pare normal o indicatia geografica « din afara UE » ? Ce tara, ce continent ? Daca originea ar fi una valorizanta , ar fi indicata cu mindrie pe eticheta, vezi la sosul Tabasco « made in USA » imprimat in centrul etichetei.

2.       Evitati produsele cele mai ieftine

Din pacate calitatea are un pret. In general produsele cu pretul cel mai mic nu au un raport calitate/pret bun , in plus printre ele se afla de obicei cele mai multe produse contrafacute. Mai bine cumparati mai putin, dar mai bine.

Feriti-va de produsele prea ieftine ca sa fie cinsitite, de « superpromotii », sau de date limite de consum scurte. De ce un vinzator ar ieftini un produs de calitate ?

Poate multi nu au destui bani , dar majoritatea noastra putem face un efort sa platim la pretul real un produs bun.

3.       Privilegiati mercile cunoscute

Pentru acelasi produs aveti in general de ales intre : unul foarte ieftin, altul de marca de distribuitor si al treilea, a unei marci cunoscute.

Cel mai ieftin apartine in general marcii magazinului , dar e comercializat sub un alt nume, pentru a evita asocierea dintre imaginea lui cu a produselor de calitate proasta. In general consumatorii cumpara produsul imediat superior, MDD, deci marca magazinului.

Insa produsele de marca sunt in general de o calitate mai buna, pentru ca cele de distribuitor sunt copii ale celor de marca. Pentru a mentine pretul mic, ingredientele sunt inferioare, cantitatile mai mici, procesul de fabricatie mai slab pus la punct, aditivii mai numerosi….

4.       Evitati pulberile si pireurile

E usor sa ascunzi imperfectiunile unui produs transformindu-l. Mirodenii de calitate proasta sau cu impuritati sunt macinate, legumele mucegaite sunt transformate in pireuri, caii intregi in carne tocata de vita…

Cumparati deci produse intregi, ale caror defecte se vad. Alegeti piperul boabe .

Cind aveti de unde alege, privilegiati ce e intreg, apoi ce e decupat in bucati. Pulberea sau pireul alegeti-le doar in ultima instanta.

Evitati produsele pane, cum ar fi bastonasele de tocatura de peste pane sau nuggets din pateu de carne. Contin multa grasime, n-aduc nici un beneficiu, si spre deosebire de o bucata de peste sau una de carne, nu stititi niciodata ce ascund.

5.       Cititi cu atentie lista de ingrediente

Evitati cu grija produsele recunoscute ca nocive pentru sanatate :

  •         uleiurile hidrogenate . Contin acizi grasi trans, foarte nocivi .
  •        colorantii chimici : familia de aditivi E100
  •        conservantii chimici : familia E200
  •       aluminiul sub toate formele lui. E neurotoxic, dar se foloseste ca si colorant ( E173) sau ca si agent de ingrosare ( E520 pina la E523).

Incercati sa evitati produsele care nu va aduc nimic, dar sunt daunatoare pe termen lung 

  • glutamatul monosodic si derivatii  de la E620 la E6
  • edulcorantii ca aspartamul sau ciclamatul (E951 si 952 )

Preferati, daca se poate, extractele naturale moleculelor artificiale. Dar evitati « substantele identic naturale  » . Pentru ca produsele de sinteza nu sunt la fel cu cele naturale. Chiar daca formulele chimice sunt identice, exista diferente de forma in spatiu ( izomeri) , de puritate si de asimilare a lor de catre organism.

In rezumat : privilegiati produsele cu un maximum de ingrediente naturale, compozitie simpla, minimum de aditivi.

6.       Verificati ambalajul

Focalizati-va pe continut, nu pe ambalaj. Nu va lasati atrasi de culoarea frumoasa, poza apetisanta, nume atragator.

Nu cumparati produse in ambalaje reciclate pline de uleiuri minerale cancerigene. Or fi bune pentru mediu, dar nu pentru sanatatea voastra.

Evitati ambalajele de plastic « oxo-bio » sau « oxo-bio-degradabile ». Nu sunt cu adevarat degradabile, ci doar se descompun in microparticule pe baza de polimeri sintetici foarte poluanti.

Nu cumparati ambalaje care au un aspect ecologic, fara sa fie cu adevarat asa, de exemplu carton lipit pe un film plastic. Ambalajele compuse nu sunt nici reciclabile nici compostabile.

Privilegiati conservele in recipiente de sticla celor din alte materiale. In primul rind sticla lasa sa se vada continutul. In al doilea interiorul cutiilor metalice (inclusiv al bauturilor la doza)  e captusit cu un plastic ce contine bisfenol, un perturbator endocrin. E interzis acum in Franta, dar nu si in alte tari.

7.        Controlati datele limita de consum

Nu exista produse alimentare (exceptind vinul) care se imbunatatesc cu timpul. Vitaminele, glucidele, proteinele si alte molecule benefice se degradeaza in timp. La fel si ambalajele. De unde si datele limita.

Nu cumparati produse cu date apropiate de cea limita. Nu va lasati manipulati si culpabilizati de cei care afirma ca un produs e bun si dupa data limita de consum. Daca industria produce prea mult si supermarket-urile stocheaza  ,ca sa faca economii, nu-i treaba consumatorului. Prioritatea lui trebuie sa fie sanatatea si produsele consumate cit mai proaspete posibil.

Bineinteles, ca sa evitati risipa nu cumparati prea mult dintr-o data, nu faceti provizii.

8.        Fiti circumspecti cu diversele mentiuni si certificari

Produse certificate bio, Max havelaar, produsul anului, calitate garantata….Si cite si mai cite, in fiecare an apar nume noi.

Pentru evitarea unor cantitati mari de pesticide sau OGM-uri, certificarea oficiala bio « AB » pentru agricultura biologica  e cea mai buna garantie.

Atentie la mentiunea « echitabila », copie a unor certificari cunoscute (Max havelaar), folosita de multinationale ca argument marketing.

« promotie » sau « ales cel mai bun produs al anului » …au criterii vagi, orientate marketing.

9.      Verificati eticheta

Stiati ca ONG-ul  american Oceana  a facut o ancheta in 2013 si a descoperit ca in Statele Unite 30% din etichetele in ceea ce priveste pestii si alte produse oceanice sunt false ? File de peste ieftin de cultura cum ar fi pangasius sau tilapia e de multe ori vindut sub numele de file de pesti scumpi cum ar fi codul. Asta confirma deci ceea ce gindeste toata lumea cum ca in Statele Unite s-ar minca prost.

Dar nici in Franta nu-i mai bine. Conform Directie Fraudelor, 20% din produsele de mare sunt etichetate fals.

De prea multe ori pestii « salbatici » se dovedesc crescuti intr-o ferma marina uriasa, indopati cu mincare granulata si cu antibiotice.

Cit ton albacor se metamorfozeaza anual in scumpul si rarul ton rosu, printr-o simpla magie a unei etichete ? Citi pesti proaspat iesiti din cusca de crestere sunt botezati « pescuiti »? Si cite pectinide din Chile sunt vindute sub numele de coquilles St jacques cu origine bretona ? (Saint Jacques  e doar specia Pecten maximus).

Nu va incredeti in nimeni si deschideti ochii bine, informati-va si invatati cite ceva despre ce mincati : asa o sa fie mult mai greu sa fiti pacaliti.

10.     Faceti-va prieten cu dusmanul

Arma absoluta a marketingului sunteti VOI. Da, voi, clientii. Cei care nu faceti efortul de a va informa, care nu va indignati, care privilegiati pretul, estetica sau partea practica. Voi, consumatorii, aveti partea voastra de responsabilitate in acest dezastru.

E usor sa te lasi dus de nas de discursurile marcilor agroalimentare, sa nu-ti schimbi obiceiurile si sa cumperi cu ochii inchisi. Cel mai mare dusman nu e marketingul care va minte, nici producatorul de marfa de proasta calitate, nici hipermarket-urile care le distribuie. Cel mai mare dusman al vostru sunteti chiar voi.

Amintiti-va de cuvintele lui Hippocrate sau ale lui Linus Pauling : hrana sa va fie medicament, nu otrava.

 

Trebuie sa recunosc ca faptul ca am recitind cartea, mi-am reamintit unele lucruri. Nu am obiceiul sa cumpar produse gata preparate , exceptie sunt cerealele pe care copiii ma roaga sa le cumpar, dar si acolo am trecut pe cornflakes simpli, fara zahar sau ulei. Dar acum sunt foarte atenta la originea produselor, asa am renuntat sa cumpar unele lucruri cu origine « non-UE ». Am observat ca untul bio de la supermarket e mai ieftin, dar laptele din care e facut nu provine din Franta, ci din UE. Am mai observat ca produsele bio au indicate mai mult sau mai putin originea, insa putine din cele care nu sunt bio nu spun nimic despre ea.

Am mai observat ca intr-adevar produsele vrac de la Cora sunt mai ieftine decit cele de marca, dar originea lor e de obicei non-UE, iar compozitia e inferioara produselor de marca (pentru corn flakes apareau atit zahar cit si ulei in compozitie).

 

 

 

 

 

 

 

 

De toate amestecate din week-end

Dupa cum ziceam am inceput cu un concert de muzica, hai sa nu zic tiganeasca, dar cu influente tiganesti. Concertul ala mi-a dat o stare de bine, care inca ma tine.

In bucatarie continui cu baghetele, n-am mai luat piine din comert de multa vreme. M-am specializat asa de bine, incit o sa fiu modesta si n-o sa spun ca am ajuns regina baghetelor. Dar printesa lor tot am ajuns 🙂

Continui si cu deplastificarea, in sensul ca am fabricat niste bee-wraps, adica bucati de pinza cerata, care servesc la ambalarea alimentelor. Am luat bucati de pinza (de la camasi vechi), le-am pus la cuptor pe o tava cu hirtie de copt , le-am acoperit cu bucatele de ceara de albine , ceara s-a topit si a imbibat materialul. Daca mai fac, cred ca o sa folosesc mai bine fierul de calcat, sigur dureaza mai putin. Pentru moment le folosesc la ambalat brinza, cozonac, lucruri nu foarte uleioase nici prea lichide. Se spala stergindu-le cu o cirpa, cu apa rece. Nu stiu insa daca nu vor lua mirosuri in timp si ma intreb daca sunt destul de igienice.

Simbata ne-am uitat cu copilul la filmul « En quete de sens » (In cautarea sensului). Mi-a placut foarte mult si sunt de acord cu tot ce se spune acolo. Cum ca societatea actuala si-a pierdut legatura cu natura, cum nu putem face cresterea infinita pe o planeta cu resurse finite, cum banii, care in fond sunt doar un mijloc de schimb, conduc lumea…

Mai spuneau in film ca realitatea e asa cum o vedem noi, Asa cred si eu, cunosc persoane care vad viata ca pe o lupta continua si periculoasa, iar rezultatul e ca viata lor e mizerabila, chiar daca din punct de vedere material ar fi de invidiat. Mi-a placut si solutia pe care o dadeau si pe care o aplic instinctiv: sa te lasi purtat de viata, sa nu lupti, pentru ca in felul asta vei avea doar surprize placute. E o idee pe care o aplic de multa vreme si sunt convinsa ca in viata noastra vin  situatiile sau oamenii de care avem nevoie la un moment dat. Filmul mai zicea ca schimbarea in bine a societatii vine ca rezultat al evolutiilor individuale, nu ma indoiesc de asta.

Duminica ne-am dus la Paris sa ne bem cafeaua in cafeneaua noastra preferata. E o cafenea frumoasa si micuta, iar cafeaua e la fel de buna ca in Italia. As putea sa spun chiar ca e ca si in Austria sau Romania, ca si acolo bem cafele bune. Dar cafeaua frantuzeasca nu ne place prea mult.Dose In drumul spre casa am trecut, ca totdeauna pe linga un fel de « cartier » tiganesc instalat la marginea soselei. Casute lipite una de alta, insirate pe o lungime de 1-2 km. Toate de aceleasi dimensiuni, dar construite cum s-a putut: din placi , cartoane sau bucati de lemne recuperate, aproape toate cu bancute si scaunele in fata lor, poate de prin trenuri sau autobuze.  Si pentru prima data, poate influentata de film, le-am vazut cu alti ochi. Nu m-am mai enervat ca « uite, tiganii romani cum ne fac de rusine », ci mi s-au parut oarecum ordonate in tigania lor. Un cartier plin de viata: lumea discuta afara, pe un gratar se frigea ceva, rufele statea intinse la uscat in bataia vintului… Poate va intrebati de unde stiu ca sunt tigani romani. Simplu: pe unele « case » era scris mare numele proprietarului. Ma gindeam ca oamenii astia poate sunt mai fericiti cu viata lor simpla, in comunitatea lor, decit multi altii cu case mari si aratoase. « Serviciul » lor e aproape, ca cersesc dindu-se sirieni, macar nu spun ca sunt romani si nici nu fac 3 ore de naveta, cum fac multi , printre care si sotul meu. Am vrut sa fac niste poze, dar mi s-a parut indecent.

Apoi am fost la vot. Am votat pentru prima data in locul cuiva, nu eu, dar sotul. Fiul (plecat in Germania) a facut procura la primarie, ca tatal lui sa poata vota pentru el. Primaria a transmis actele la prefectura, prefectura la biroul de vot, sotul meu a aratat doar buletinul si a votat in numele baiatului. Simplu.

Zilele astea fiica cea mare s-a hotarit sa plece impreuna cu prietena cea mai buna in vacanta in Romania. Am emotii, e prima data cind pleaca in vacanta de capul ei. Insa vor sta in apartamentul nostru , deci cazarea e rezolvata.  Am intrebat in stinga si in dreapta , pe francezii care au vizitat Romania, ce au apreciat cel mai mult acolo. Esantionul de francezi e pina la ora actuala de doar 4 persoane 🙂 , dar in unanimitate, in topul preferintelor se detaseaza bisericile ortodoxe si mincarea romaneasca. Apoi mai apar Casa Poporului (fetele n-o sa ajunga acolo), Sibiul si Delta. Din pacate prietena fiind vegana, ma indoiesc ca o sa aiba ce aprecia din mincarea romaneasca.

Cam asta e ce am facut noi in week-end. Incep cu elan o saptamina noua, pe care v-o doresc cit mai buna!

 

 

 

 

 

Cum strainii duc in lume folclorul romanesc…Les Yeux Noirs in concert

 

 

Aseara am fost la un concert de muzica tiganeasca la noi in oras. Teatrul nostru aduce de obicei concerte, piese de teatru, spectacole  alese pe sprinceana , care niciodata nu dezamagesc. Singura problema e ca biletele trebuie rezervate cu mult timp inainte, de obicei la inceputul stagiunii.  In general in luna iunie mergem la o prezentare a spectacolelor din urmatoarea stagiune, ca sa stim ce sa rezervam. Iar in septembrie cumparam deja biletele. Trebuia sa recunosc ca de multe ori nici nu mai tinem minte ce o sa vedem, cum biletele sunt cumparate de atita timp. Ba chiar, spun cu jena ca in doua rinduri am uitat complet si am ratat spectacole pentru care aveam bilete. Asa e si pentru spectacolele pariziene, locurile la spectacolele de succes trebuie cumparate cu multe luni inainte. Cand am venit aici nu intelegeam de ce vedem afise pentru diverse spectacole, cu mentiunea « complet » . Am inteles apoi de ce: bilete se epuizeaza uneori in primele minute dupa ce au fost puse in vinzare.

Concertul de aseara a avut un succes deosebit, la sfirsit spectatorii se ridicasera in picioare si dansau. Violonistii si interpretii erau evrei la origine, asa se explica de ce multe cintece erau in idis. Dar ce ne-a impresionat pe noi in mod deosebit a fost aproape la fel de multe erau romanesti. Au inceput cu un cintec in romaneste, au cintat un Calusar, iar spre final, « Sania cu zurgalai » a fost indelung aplaudata de public.

 

 

Iar la bis au cintat Ciocirlia

Cand au semnat autografe, i-am intrebat cum de cinta in romaneste, pentru ca niciunul nu e roman. Ne-au raspuns ca au lucrat mult cu muzicieni din Romania. Si aveau o parere buna despre ei.  In paranteza, francezii cu care vorbim noi si care au vizitat Romania, au o parere excelenta despre ea, iar despre gastronomia romaneasca au doar cuvinte de lauda.

Ne-a placut mult spectacolul, iar ideea ca alte neamuri transmit mai departe cu mare succes folclorul romanesc, ne-a facut si mai mare placere si ne-a facut sa ne simtim putin mindri.

 

 

 

 

Din caietul meu de retete : prajitura « Negrisor in camasa »

Hristos a inviat! Sper ca ati avut Sarbatori fericite si linistite.

Noi am fost invitati in prima zi de Pasti, asa ca am preparat un tort si o tarta ca sa le duc cu noi. Dar m-am gandit sa fac o prajitura , ca sa o avem pentru a 2-a zi de Pasti. Am ales prajitura asta cu un nume absolut incorect politic pentru ziua de azi, dar prin anii 80 nu ne socam de asemenea denumiri, iar in alte familii era cunoscuta sub numele de « Dinte de negru ». Mai grav e cand servesc musafirii cu ea sau o duc pe la serile noastre dansante , iar lumea ma intreaba cum ii spune.  La inceput dadeam din colt in colt, acum spun simplu ca e o reteta romaneasca care se facea la mine in familie. Si nu mai dau nume 🙂  Imi place ca nu-i chiar o prajitura simpla, dar e mai usor de facut decit un tort.

Cu ocazia asta mi-am adus aminte de caietul nostru de retete de pe cind eram copil. Initial era caietul bunicii mele, nu era un caiet propriu-zis, ci un dosar cu sina, in care erau prinse multe-multe foi de toate felurile, uneori cu scrisuri diferite, alteori scrise la masina … Pe vremea aia cand nu erau nici reviste, nici prea multe carti de bucate, retetele se transmiteau de la persoana la persoana. Iar bunica mea participa activ la transmiterea de retete. Se pensionase relativ tinara din cauza unei boli ce o chinuia si se mutase cu noi , venind de la Timisoara, ca sa ne creasca pe mine si pe sora mea. Ii placea sa scrie scrisori si imi amintesc de doua prietene de-ale ei cu care coresponda mult. Una ramasese in Timisoara, alta emigrase in Germania. Scrisorile lor contineau uneori si cite 3-4 foi cu retete de bucatarie asa ca automat erau puse la dosar. Banuiesc ca si bunica le scria lor retete, dar asta nu-mi mai amintesc.  Dar era pasionata de bucatarie si, mai ales, avea rabdare sa ne invete si pe noi cum se face un aluat sau cum se prepara fel si fel de lucruri. Nu facea numai dulciuri, ne prepara, de exemplu,  niste salate extrem de bune, ba chiar a introdus la noi in casa salata de spanac cu frunze crude, ceea ce era destul de neobisnuit in epoca aia. Si, dupa ce ani de zile o cunoscuseram pe prietena ei din Germania doar dupa scrisul si pozele din scrisori, cand eram studenta a venit la noi in vizita. Si a insistat sa… ne gateasca. Nu mai imi amintesc decit desertul: clatite cu brinza la cuptor si cu sos de vanilie, au fost minunate.

Am avut citeva tentative de a copia toate retetele din dosarul nostru intr-un caiet, pe curat, dar am renuntat: erau prea multe.  Cand m-am maritat, am copiat citeva din cele mai de succes retete din el, la mine in caiet. Dosarul cu sina a ajuns la gunoi acum ceva ani, in urma inundarii bucatariei de la mama.

Aveam reteta asta in caietul meu, dar cind am facut-o, acum citiva ani, mi s-a parut prea dulce. Am obiceiul de a scadea cantitatile de zahar si de unt de prin prajituri. Asa ca prajitura asta a fost pusa la un « regim » drastic : fata de cantitatea initiala am redus zaharul cu 220g. Si cred ca se mai poate… Asadar o sa va dau reteta asa cum o fac acum.

Blat

  • 5 oua
  • 130g zahar
  • 70g faina
  • 30g cacao
  • Un praf de copt

 

Strat de albus batut

  • 5 albuse
  • 160g zahar

 

Crema

  • 4-5 galbenuse
  • 60g zahar
  • 60ml lapte
  • cacao dupa gust (eu pun o lingura rasa)
  • 130g unt

Mod de preparare

Pentru blat: ouale si zaharul se bat 45 minute. Cred ca asta era valabil pe vremea cind nu se folosea mixer electric. Eu le bat la robot cam 10 minute, timp in care amestecul creste in volum si devine spumos. Se adauga restul ingredientelor. Eu le pun tot la robot, amestecul se pleosteste, dar creste din nou la cuptor. Se pune la cuptor in tava unsa si tapetata (eu folosesc o tava de 28/30cm, tot de pe vremea bunicii).

Cind e pe jumatate coapta , se scoate tava si se pun deasupra, in strat uniform, albusele batute cu zahar. Pentru mine « pe jumatate coapta » e destul de relativ si intr-o vreme le puneam prea tirziu. Acum, imediat ce pun tava la cuptor, spal vasul mixerului si paleta, scot ouale din frigider, le separ, cintaresc zaharul , mai stau maximum 1-2 minute si le bat. Nu prea mult, doar pina in momentul cind fac un moț daca ridic paleta. Odata ce le-am pus in tava, las la cuptor pina suprafata culoarea devine galbuie.  Se coace rapid, verific cu o scobitoare.

Crema: galbenusele se freaca impreuna cu zaharul si cacaoa. Se adauga laptele si se pune la bain marie. (Ca de obicei, folosesc in loc de bain marie plita mea groasa de fonta.) Se amesteca incontinuu pina se ingroasa. Se lasa la racit, apoi se amesteca cu 130 g unt frecat spuma in prealabil. Se toarna peste prajitura, se rade deasupra niste ciocolata si se lasa la frigider. Reteta initiala era cu 2 galbenuse, dar, ca sa nu-mi ramina galbenuse , pun tot ce ramine dupa ce separ ouale. Ma ajuta si ca sa nu mi se taie crema, intr-o vreme mi se taia si trebuia sa o reiau ca pe o maioneza taiata.

Asa arata, eu o tai felii mari, portii individuale, prefer asa decit un platou cu prajituri mici. Si pentru ca e Pasti, am cam exagerat cu marimea portiilor.

Prajitura Negrisor

Nu-i ceva nou, dar asa cum retetele din scrisorile bunicii se terminau cu « Pofta buna », mi se pare o formula buna de a incheia o reteta.

Pofta buna deci!

 

 

 

 

Cum am renuntat sa cumpar paine : baghetele mele

Nici nu mai stiu de citi ani fac paine. Poate vreo 15. Am inceput cu masina de paine si cu drojdie din comert, apoi am inceput sa coc aluatul in cuptor. Apoi am trecut la treapta superioara: painea cu maia.  De vreo 5-6 ani faceam o data sau de doua ori pe saptamina cite o paine mare (cu maia) din faina completa , foarte buna, doar ca mincam din ea doar eu si sotul, copiii pretinzind ca are un gust prea puternic. Pentru ei se cumpara bagheta.

Va spuneam de grupul FB de unde am zilnic cite ceva de invatat. De acolo am aflat de reteta  » baghetei magice », fara framintare.  Mi-am zis s-o incerc.  Desi initial mi s-a parut o erezie: cu drojdie din comert si cu faina alba! N-am fost multumita : pinea avea un gust prea intens de drojdie. Am cautat o reteta cu mai putina drojdie, am gasit-o pe un site cu articole de brutarit, am incercat-o si am fost incintata. Copiii la fel! Si ce placere sa framint un aluat moale si elastic, din cauza fainei albe. Aici am trisat putin, nu folosesc faina alba-alba.

Piinea cu drojdie: crestatul nu-mi iese, abur in cuptor uit sa fac, dar gustul e bun

Piine

 

Cum nu-mi placea ideea de a trece iar la drojdie, am vrut o reteta de baghete cu maia si m-am dus direct pe blogul Codrutei (codrudepaine), blog pe care acum citiva ani  il citeam cu mare placere si experimentam multe dintre retetele de acolo .

Dupa cum va puteti da seama, aspectul e lamentabil, dar gustul e excelent.  Nu ma pricep  la crestat, asa ca am renuntat la asta, iar aluatul pe mine nu ma prea asculta si mi se lipeste de degete, deci nu practic metodele de dat forma din video-uri,  modelez sub forma de sul cum pot. Nu stiu de ce mie nu-mi ies baghete aspectuoase, sa zicem ca de vina e cuptorul 🙂

 

 

Acum nu mai cumparam deloc baghete din comert si am renuntat (pentru moment) sa fac piine integrala. Va spuneam ca zilele trecute am vazut sacii de faina cu care brutarul prepara « bagheta traditionala » : n-au numai faina, ci multe adaosuri, ba chiar e mentionat pe saci ca enzimele sunt « auxiliari tehnologici » care nu trebuie declarati. De atunci sunt si mai hotarita sa boicotez painea din comert. Macar stiu ce pun in painea mea.  Mai am de lucru pe partea de organizare si planificare a zilelor cind coc … si pe partea de aspect.

Alternez cele doua retete.  Cind prevad cu o zi inainte, folosesc reteta cu maia. Cind raminem fara paine si imi trebuie repede, fac reteta cu drojdie.

Mi-am luat si o tava din tabla de otel pentru copt doua baghete :  o ung cu ulei si tapetez cu faina. Am cumparat-o pentru ca mi-e mai usor sa pun in ea baghetele la crescut , altfel le manevram greu inainte de a le baga la cuptor.

Am incercat sa inlocuiesc drojdia cu poolish-ul, adica o cantitate minima de drojdie pusa de cu seara si folosita pe post de maia. Rezultatul a fost bun, dar necesita organizare. Asa ca mai bine maia adevarata.

Am incercat cu seminte de floarea soarelui , a iesit foarte bine, fara sa prajesc semintele in prealabil.

Trebuie sa recunosc ca maiau mea e maltratata , pentru ca detest ideea de a arunca o parte din ea. O  tin intr-un borcanel la frigider, o scot  cu o zi inainte de a face piine,  o hranesc (dimineata si la prinz) cu atita apa si faina cit sa-mi ajunga la aluat,  putinul ramas il pun la loc  la frigider.

 

Mai jos aveti reteta de baghete cu drojdie:

  • 250g faina
  • 162 g apa la 25°C
  • 5 g de sare
  • 5 g de drojdie

Se framinta bine aluatul si se lasa la crescut 60-90 minute (pina isi dubleaza volumul)

Se modeleaza 2 baghete si se lasa la crescut 45 minute (timp in care-si dubleaza volumul)

Se coc la 220°

Pentru cea cu maia va las sa cititi singuri frumoasele povesti ale Codrutei . Eu am injumatatit reteta ei, fac doar 2 baghete.

Acum n-o sa va intreb daca boicotati si voi painea din comert, ca imi imaginez ca nu multa lume are timp si dispozitie sa faca piine.  Insa va recomand sa incercati. Si daca ma rugati frumos, caut reteta baghetei magice, care face furori la frantuzoaice 🙂

Later edit:

Baguette magique de Rose*

  • 375g faina alba
  • 8 g sare
  • 12g drojdie proaspata
  • 300 apa calduta

Se dilueaza drojdia in putina apa, apoi se adauga restul ei.

Se adauga faina si sarea si se amesteca grosolan cu o lingura de lemn

Se acopera cu un servet si se lasa 1H30 pina isi dubleaza volumul

Se « toarna » aluatul pe masa infainata sau  direct intr-o forma(unsa si tapetata).

Pentru baghete : se separa aluatul in doua si se pune in doua forme de baghete sau intr-o tava. Nu incercati sa-i dati vreo forma, e lipicios, e normal sa fie asa.

Se cresteaza cu o foarfeca, oblic, in 2-3 locuri, fiecare bagheta

Se incalzeste cuptorul la 240° , punind o tava cu apa (pentru aburi) in partea de jos .

Se coace painea 30 minute.

Se poate turna un pahar cu apa direct in cuptor inainte de a se pune piinea.

*Rose n-are nici o legatura cu numele blogului meu

Daca o faceti, m-as bucura sa-mi dati de veste!

 

 

 

 

 

 

 

Cum am desfundat tevile din apartament sau mai bine zis tratament curativ si preventiv al canalizarii :)

Inca de cind ne-am mutat in apartamentul unde stam acum, canalizarea nu era tocmai cum ar trebui : se infundau des atit chiuveta de la baie, cit si cea de la bucatarie. Dar… mai cu pompa, mai cu bicarbonat si otet , cu un demontat de sifon, cu turnat apa fierbinte sau soda de rufe, cumva-cumva lucrurile au mers schiopatind vreo 5 ani.

Insa acum citiva ani chiuveta de la bucatarie s-a infundat iremediabil. Nici una din metodele noastre n-a mai mers : apa nu mai curgea deloc. In disperare de cauza, am cumparat chiar si solutie de soda caustica , fara efect.

Cum pe la noi un instalator e scump , ne-am zis sa incercam ce putem inainte de a-l chema. Asa ca am luat la puricat internetul.

Primul lucru care ne-a ajutat (oarecum) a fost sa descoperim unde e dopul care bloca scurgerea. Am turnat apa fierbinte, am pipait tevile si asa am descoperit exact punctul unde teava era brusc rece, semn ca apa fierbinte nu mai avansa. Am putut face asta pentru ca la bucatarie avem o teava lunga aparenta aproape orizontala.

Dupa aia am incercat sa scapam de dop : se bate usurel cu un ciocan la locul de blocare. Am tot batut noi, apa parca incepuse sa se scurga putin cite putin, dar tot nu s-a rezolvat mare lucru.

Si atunci am citit metoda care pe noi ne-a salvat : aspiratul. Am fugit la magazin, am luat un aspirator bun si pentru lichide (marca Karcher am gasit ), e scump, dar n-aveam nimic de pierdut. Ne-am gindit ca daca nu merge, il ducem inapoi si chemam un instalator. Am pus teava aspiratorului la scurgerea chiuvetei , am etanseizat cu pungi de nailon… si i-am dat drumul citeva minute bune. S-au auzit niste zgomote bizare, iar cind ne-am uitat in rezervor am vazut plin de pietre mari si albicioase, zici ca cineva varsase moloz in teava noastra. Era calcar, desi n-aveam impresia ca apa noastra e calcaroasa, asa ca solutia de soda caustica n-a ajutat la nimic. In schimb ciocanitul in teava, da. Am mai aspirat inca o data si am verificat : apa se scurgea ca niciodata.

Bucurosi de reusita interventiei, am trecut la tevile din baie. Acolo am aspirat intii la chiuveta , blocind scurgerea de la vana, apoi am aspirat la vana (blocind chiuveta). Si acolo era un dop departe, pe teava, in perete, ca s-a auzit la un moment dat « bildibic » si apoi aspiratul a inceput sa decurga mai lin. La sfirsit , apa se scurgea din chiuveta aproape instantaneu.

Aspiratorul nu l-am mai dus inapoi la magazin ci … in pivnita. Il scoatem o o data pe an si facem un desfundat preventiv : de atunci nu mai avem nici o problema de canalizare. Cind s-a stricat aspiratorul casei am vrut sa-l inlocuim cu el, dar, pe cit e de bun e la aspirat tevile, pe atit de prost mi s-a parut la suprafete, in plus, mai face si galagie mare.

 

 

Sfirsit de saptamina in imagini

 

Cred ca banuiti deja ca iarasi am folosit ca pretext geo-caching-ul, ca sa vizitam zone frumoase. Simbata am ales din nou Auvers-sur Oise, dar de asta data zona lui centrala, mai turistica. In afara de aspectul lor ludic,  « geo-cache-urile » au o latura educativa: se gasesc in locuri foarte interesante, iar persoana care le-a pus da informatii amanuntite despre aceste locuri.

Orasul a devenit cunoscut datorita  pictorilor impresionisti care si-au gasit inspiratia in peisajele frumoase ale zonei, dar mai ales datorita lui Vincent Van Gogh , care , in ultimele luni ale vietii a trait si pictat aici 70 de tablouri.  Locuia in hanul din sat, han care acum reprezinta o atractie turistica sub numele de « casa lui Van Gogh ».  Vincent avut o relatie foarte strinsa cu fratele sau. Acesta a murit la 6 luni dupa el si a fost inhumat in cimitirul din Utrecht, dar sotia lui  i-a transferat ulterior ramasitele la Auvers , ca cei doi sa fie impreuna pentru eternitate.

Morminte

Chiar daca intre timp a evoluat si , orasul si-a pastrat mult din caracterul initial, iar locrile pictate de impresionisti au fost pastrate asa cum erau. Numeroase placi sunt plasate in locurile care au inspirat diverse tablouri pictate de Van Gogh (sau alti pictori care au venit pe aici). De exemplu aici tabloul si peisajul in ziua de azi.

Cimp

Biserica imortalizata de Van Gogh, si care cred ca e renumita in Japonia, judecind dupa numarul turistilor japonezi care vin sa o vada.

Biserica

Deja stiti cum e cu geocaching-ul: am gasit « geo-cache-urile », ne-am semnat si le-am pus la loc. In fundal se ghicesc cele doua turiste japoneze care se fotografiau de zor.

 

Apoi ne-am plimbat spre centrul satului, am trecut pe linga case frumoase:

Am ajuns la primarie, care nu s-a schimbat de pe vremea cind era reprezentata de Van Gogh.

Mairie

Vizavi de primarie e Auberge Ravoux, in care a trait si murit Van Gogh . Chiar si slujba pentru inmormintare a fost facuta aici, pentru ca preotul satului a refuzat sa faca slujba pentru un sinucigas.

Ravoux

Pe drumul de intoarcere , la un moment dat am dat de scara pictata de VanGogh in tabloul sau.

 

Duminica am fost la Paris, parca am simtit atmosfera de sarbatoare.

Poze n-am facut prea multe, dar va arat totusi citeva:

O placa in memoria Iuliei Hasdeu

_DSC0008

Un zid cu poemul « Le bateau Ivre » a lui Rimbaud

Le bateau ivre

Lumea care a invadat peluza din Jardin de Luxembourg : unii fac plaja, altii maninca, altii citesc…

pelouse.jpg

Si o copie dupa modelul folosit de sculptorul francez Auguste Bartholdi pentru Statuia Libertatii . Celebra statuie e cadoul Frantei pentru Statele Unite.

Statue liberte

Scopul vizitei la Paris n-a fost geo-caching-ul, dar nu ne-am putut abtine, si tot am cautat o ascunzatoare 🙂 Cu ocazia asta am aflat mai multe despre Gradina Luxembourg: ca  fost creata in secolul XVII la ideea Mariei de Medicis. Pentru gradina,  modelul a fost Gradina Boboli, iar pentru Palatul Luxembourg (care gazduieste azi Senatul), Palatul Pitti de la Florenta.

Si voi cum v-ati petrecut sfirsitul de saptamina? Ati avut o vreme la fel de frumoasa ca noi?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ce este « aqua faba » si o retetea de mousse au chocolat foarte usoara si 100% vegetala in care am folosit-o

Aquafaba este apa in care au fost fierte leguminoasele, in special nautul. Se obtine deci strecurind lichidul rezultat in urma fierberii nautului, a fasolei sau a lintei. Mai simplu : se foloseste lichidul din conservele  leguminoaselor respective.

 

Proprietetile acestei  aquafaba  de a inlocui perfect albusul au fost descoperite de curind ( nici trei ani) de catre un tenor francez. De atunci s-a creat o comunitate mare si un grup FB, unde toata lumea publica retete.

Cind am auzit pentru prima data de ea, nu i-am dat atentie, ma gindeam ca are ceva legatura cu bucataria moleculara…si nu ma tenta.

De curind, pe cind faceam humus, am batut din curiozitate cu mixerul apa in care fiersese nautul si nu mi-a venit sa cred : intr-adevar avea aspect de albuse batute. De atunci am folosit cu succes descoperirea asta ca sa fac un humus mai spumos : bateam apa, preparam humusul ca de obicei (naut, tahini, lamiie, sare,ulei de masline, usturoi, cu mixerul vertical) apoi adaugam cu grija spuma, amestecind cu o spatula Mai adaugam sare sau lamiie daca era nevoie.

Insa cind am vazut cu ochii mei minunatia asta, am zis sa incerc si o reteta mai « serioasa ». Am ales mousse au chocolat , pe care altfel n-o prepar, pentru ca nu-mi place ideea de a pune albus crud in compozitie si nici frisca in locul lui .

Am pus seara la inmuiat nautul, a doua zi l-am fiert bine. Am mai adaugat apa cind a secat. La sfirsit lichidul depasea nivelul nautului cu un deget.  In teorie ar trebui ca lichidul sa fie doar la nivelul nautului, dar eu am fost mai lacoma.

Apoi am urmat o reteta foarte simpla :

  • Aqua faba
  • Ciocolata
  • Facultativ crema de tartru (bitartrat de potasiu)

Ciocolata am folosit una de menaj 50% cacao, asta o aveam prin casa. Crema de tartru n-am si nici nu ma complic sa cumpar , dar serveste la obtinerea unei spume mai voluminoase si mai stabile.

Se masoara cantitatea de aqua faba (in cazul meu am avut 150g) si apoi o cantitate identica de ciocolata.

Se topeste la bain-marie ciocolata si se lasa sa se raceasca putin. Eu am o plita groasa de fonta, pe care pun cratita cu ciocolata, pe ochiul cel mai mic, mi se pare mai usor decit la bain-marie. Se poate si la microunde, faceam pe vremuri.

Se bate aquafaba spuma, ca albusele. La mine s-au batut foarte rapid.

Spuma

 

Se amesteca cu mixerul ciocolata topita cu 1/3 din spuma de aqua faba, apoi se adauga restul spumei, amestecind delicat cu o spatula . Si asta e tot.

Se distribuie intr-unul sau mai multe recipiente si se lasa la rece 2-3 ore inainte de servire.

Mousse

Pentru humus , ma deranja faptul ca nu mai aveam cu ce sa-l fac mai spumos, asa ca mi-a venit ideea sa adaug inca putina apa peste naut si sa mai fierb pina mai se face niste  aquafaba. Nu stiu daca e o metoda corecta, dar mi-a iesit. Am facut deci humus , de data asta am inlocuit usturoiul cu leurda. Apoi am adugat spuma.

Mousse au chocolat am preparat-o ieri ,  am asteptat sa o mincam azi, ca sa vad reactiile familiei.

In primul rind am constatat ca spuma nu a pierdut deloc din volum, deci nu vad ce-ar aduce in plus crema de tartru.

Succesul degustarii a fost unanim. Copilul mic si mofturos n-a fost pus la curent cu reteteta folosita. Cind am propus sa fac aceeasi reteta cu ciocolata cu lapte, lumea a protestat, zicind ca e destul de dulce asa cum e.

 

In teorie se poate folosi apa de la orice  leguminoase, dar cind am folosit niste fasole rosie in suc propriu, nu am avut curajul sa prepar spuma, mi se parea ca are un gust prea puternic.

Am citit ca aqua faba se poate foarte bine congela, n-am incercat.

In general lichidul trebuie sa aiba o consistenta usor mucilaginoasa,  eu n-am observat asta, dar daca e prea diluat, exista riscul sa nu se bata spuma. N-am asteptat sa se raceasca, l-am batut fierbine. Am vrut chiar sa experimentez sa pun ciocolata in lichidul fierbinte ca sa se topeasca acolo si sa bat totul, probabil ca o sa incerc data urmatoare.

Daca aveti lichid ramas de la leguminoase, eu va recomand cu toata caldura reteta asta!

Later edit: aqua faba nu trebuie sa fie rece cind preparati spuma.  Nu faceti ca mine, care cand am preparat-o a doua oara, am scos aqua faba din frigider (avea o consistenta semigelatinoasa, de albusuri), am batut-o , s-a facut o spuma frumoasa…dar cind sa o amestec cu ciocolata topita, aceasta s-a solidificat din cauza temperaturii scazute a spumei. Am insistat cu mixerul, doar- doar amestec bine ciocolata aia in spuma…dar toata spuma s-a lasat.

 

 

Continuare ( 4 ) la « Sunteti nebuni sa inghititi asta »

Dupa ce am rezumat aici, aici si aici cartea lui Cristophe Brusset, ma apropriu de finalul ei. Impartirea am facut-o eu, in functie de timpul pe care l-am avut la dispozitie sa scriiu, altfel cartea are multe capitole relativ scurte.

 

Cum se fabrica un gem de capsuni fara … capsuni

Se face rost de achene de la capsuni (bobitele acelea maro de la suprafata) ramase dupa fabricarea sucurilor plus un concentrat de fructe rosii si de fructe de soc (mult mai ieftine decit capsunile). Reteta : sirop de fructoza si glucoza, apa, sirop concentrat de fructe rosii (pentru culoare), achene de capsuni (pentru nota de autenticitate). E acel gem care se gaseste in portii individuale de plastic.

Si pentru ca vorbeam de fructoza si glucoza, o mica paranteza  : siropul de glucoza sau fructoza se gaseste in diverse produse cum ar fi bauturile carbogazoase, ketchup, inghetata, maioneza, mezeluri, gemuri, produse de patiserie sau de panificatie, supe si mincaruri gata preparate, bomboane….

Fructoza se gaseste in mod natural in fructele coapte. Insa cea industriala este obtinuta aproape in totalitate din porumb si griu. Prima etapa e extragerea amidonului. Amidonul e un lant lung de molecule simple,  glucoza. Hidroliza inseamna ruperea lantului. Se face cu ajutorul enzimelor produse de organisme modificate genetic, adica OGM-urile. Ultima etapa, transformarea glucozei in fructoza, se face tot cu ajutorul enzimelor produse de catre OGM-uri.

Siropul de fructoza prezinta multe avantaje pentru industrie:

  • E ieftin, mult mai ieftin decit zaharul. Are si o putere de indulcire mai mare : 60g fructoza inlocuiesc 60g zahar
  • Amelioreaza stabilitatea produselor in care se foloseste si da o culoare apetisanta preparatelor de patiserie .
  • Dar principala lui «  calitate » rezida in faptul ca in organism favorizeaza producerea de grelina, un hormon care stimuleaza apetitul. Consumatorul care ingereaza fructoza, va dori si mai multa. Adica cine consuma, nu se va putea opri… un fenomen similar adictiei la tigari.

Pentru consumator, consumul de fructoza aduce doar inconveniente : modificari ale metabolismului si risc crescut de diabet de tip 2, boala care in ultimii ani a luat un caracter epidemic. Astazi un adult din 10 are diabet de tip 2.

In Statele Unite, 75% din alimente contin zaharuri adaugate si consumul mediu de fructoza pe cap de locuitor atinge 83,1g pe zi. Acolo, mai mult de un adult din 3 este rezistent la insulina, semn de prediabet, care va evolua in timp spre diabet.

Insa consumul de fructoza in stare naturala, din fructe, nu provoaca nici o problema. Pentru ca fructele contin o cantitate mult mai mica de fructoza, si pe linga asta mai contin apa, fibre, antioxidanti si alti compusi benefici pentru sanatate, care lipsesc cu desavirsire din hrana industriala.

 

Despre supermarket-uri

Cele cinci lanturi principale de supermarket –uri frantuzesti au pus stapinire pe toata lumea : din China pina in Africa de Sud, trecind prin Africa. Reusita lor financiara se datoreaza falimentarii intreprinderilor mici si medii si saracirii consumatorilor. Da, da ! A consumatorilor.

Raportul de forte e asa de dezechilibrat, incit intreprinderile mici si mijlocii n-au nici un cuvint de spus in fata mastodontilor marilor grupuri de distributie.

In ziua de azi, in Franta nu mai exista practic magazine alimentare, macelari sau brutari independenti. Intreprinderile agroalimentare sunt obligate sa vinda lanturilor de hipermarket-uri. Si pentru asta li se impune sa plateasca taxe publicitare sau prestatii fictive. Odata produsul lor ajuns in rafturi, alti bani : pentru un loc bun pe raft, pentru « operatii promotionale », toate taxele astea reprezinta o mare parte din pretul produsului. Nimeni nu interzice unui supermarket sa factureze furnizorului « prestatii » sau penalizari abuzive. Si supermarketurile nu se jeneaza sa le ceara.

Dar nu-i problema consumatorului, nu-i asa ?? Aici gresiti, pentru ca in nici un caz cumparatorul nu are de cistigat. Producatorul e obligat sa integreze in pretul de vinzare toate taxele pe care e obligat sa le plateasca, si , ca sa ramina competitiv, trebuie sa scada preturile, deci, in final, calitatea produselor. Marile magazine cresc cu buna stiinta preturile facindu-i pe clienti sa creada ca se lupta pentru cauza lor contra « producatorilor celor rai ». Dar aflati ca in ziua de azi, marjele magazinelor pot ajunge pina la 60% din pretul final platit de client, media fiind in jur de 35%.

Astfel, cind un consumator plateste ceva care costa 10 euro, producatorul incaseaza 6.50 si distributorul 3.50. Cind pretul creste, doua treimi intra in buzunarul distribuitorului, 10% sunt pentru producator, si un sfert revine consumatorului sub forma de tichete, bonuri de reducere, etc. Se vede de aici cine e mai interesat sa scumpeasca preturile.

Un cuvint despre bonuri, reduceri, tichete. Sunt noua gaselnita a supermarket-urilor pentru a fraieri cumparatorul. Ele sunt deja finantate si integrate din start in pretul de vinzare.

Inca ceva bine de stiut : pentru unele produse exista doua game identice, dar cu nume de marci diferite si … 40% diferenta la pretul de vinzare. Stiti de ce ?

Pentru ca una din game integreaza toate taxele pomenite anterior si e vinduta scump supermarket-urilor , cealalta va fi vinduta la pretul pietei catre magazinele de hard-discount, care nu impun taxe ascunse. De ce doua game ? Pentru ca in Franta legea nu permite sa vinzi acelasi produs cu un pret care variaza in functie de cui il vinzi. Deci un producator care vrea sa vinda in acelasi timp si supermarket-urilor clasice si celor care practica hard-discount-ul e obligat sa creeze doua game diferite, schimbind numele sau gramajele produselor, ca sa aiba astfel doua produse (artificial) diferite.

Cind nu te numesti Nestlé, Danone sau Coca Cola, e extrem de greu sa obtii dreptul de a-ti expune produsele in rafturile supermarket-urilor. Locurile sunt scumpe si rezervate firmelor cunoscute sau marcilor MDD (marci de distribuitor : acelea ce poarta numele magazinului sau o marca inventata si specifica magazinului). MDD-urile fac o concurenta neloiala produselor care au marca fabricantilor. Ele sunt favorizate de magazine in ceea ce priveste vizibilitatea , iar preturile lor sunt aranjate in asa fel incit sa para mai ieftine decit echivalentul marcilor cunoscute.

Ca sa supravietuiasca, micile intreprinderi agroalimentare, n-au de ales decit sa faca « MDD », adica sa fabrice produse sub numele marcilor supermarket-urilor, fara sa aiba posibilitatea de a-si promova propria marca. Supermarket-ul cere intreprinderii sa copieze marcile cunoscute (Nutella, Coca Cola, Lipton, Danone…) .Specificatiile produsului MDD sunt copiate dupa cele ale originalului. Pentru ambalaje e simplu : se copiaza, adica acelasi format, culoare, ilustratie, caractere… Totul este identic, mai putin continutul..

Pentru ca MDD copiaza mai ales ce se vede. In general rezultatul nu e la inaltime. Produsul trebuie sa semene cu cel copiat, dar sa fie mai ieftin. Micii producatori din industria agroalimentara nu-si permit sa investeasca in cercetare sau productie. Ceea ce ii obliga sa faca compromisuri in ceea ce priveste calitatea ingredientelor si sa foloseasca intens aditivii,  rezultatul fiind o calitate mediocra. In industrie, calitatea are un pret, iar in ultimii ani calitatea scade constant, in timp ce preturile cresc. Ia uitati cum se intimpla in realitate :

Lantul de supermarket cere o copie de Nutella. Doar ca Nutella contine 13% alune, care sunt scumpe. Fabricantul face atunci o copie cu 10% alune, mai putin cacao, mai putin lapte praf, dar mai mult zahar. Nu-i chiar asa buna ca originalul, dar e mai ieftina. Peste citeva luni cind pretul trebuie sa scada si mai tare, reteta e modificata si alunele scad la 5% , cum gustul de alune e aproape insesizabil, se adauga aroma artificiala de alune. Mai ieftin, gust, culoare si textura asemanatoare cu cele originale…ce spuneti, vi se pare ca au aceeasi calitate ?

Daca va imaginati ca produsele MDD , dintre care unele nici nu mentioneaza marca magazinului, ca acestea sa nu-si devalorizeze imaginea, sunt echivalente cu produsele de marca…sunteti liberi sa credeti. Insa in general diferenta de pret reflecta o diferenta de calitate.

 

Vinovati, dar nu si responsabili

Intreprinderile fac din calitate o fatada. Fac discursuri, subliniaza angajamentele etice, certificarile procedurile…Toate astea umplu zeci de dosare, rafturi intregi… Toate e-mailurile sunt pastrate cu grija, ca sa ramina ceva scris in caz de…

Dar astea nu reprezinta decit virful iceberg-ului, partea prezentabila, alibiul seriozitatii si responsabilitatii. Pentru ca n-o sa gasiti nici o urma scrisa despre indoielile cu privire la calitatea mirodeniilor, a mierii sau a carnii. Subiectele « sensibile » se discuta doar oral : in cadrul reuniunilor in comitet restrins sau prin telefon. Nici o urma, nici o dovada.

Ati crede ca toate astea sunt imposibile, ca auditorii care elibereaza certificatele de calitate nu pot trece pe linga nereguli . De ce n-ar fi posibil daca auditorii studiaza doar actele ? Dati-le un document : adevarat sau nu, nu conteaza, oricum n-au nici timpul si nici mijloacele sa-l verifice.

Se mai intimpla totusi uneori, ca atunci cind minciuna e prea groasa , sa existe riscul de a fi prins. Dar in general lucrurile se intimpla mai mult sau mai putin astfel :

  • Seful de productie : Nu, nici vorba, nu pot sa fac maioneza cu ulei de soia OGM. Clientul are specificatii « Nu OGM »
  • Responsabilul cu aprovizionarea : furnizorul n-are in stoc ulei ne-OGM. Deci clientul ori asteapta , ori schimba pentru ulei de rapita ne-OGM, dar e mai scump.
  • Seful de productie: nu imi iau responsabilitatea sa fac maioneza cu ulei OGM, trebuie vorbit cu directorul
  • Directiunea : puteti folosi uleiul fara griji, e pentru o firma de catering : maioneza va fi consumata rapid. Nimeni n-o sa observe , iar in caz contrar spunem ca e o greseala si gata.
  • Seful de productie : in cazul asta imi trebuie ceva scris
  • Directiunea : Domnule responsabil calitate, ce mai faceti, cum o duceti ? Felicitari pentru rezultatul ultimului audit ! Si bineinteles, aveti acordul pentru seminarul de pe Coasta de Azur…profitati, luati-va citeva zile de concediu, vi le ofer. Ah, si ati putea sa-mi eliberati un document pentru lotul de ulei de soia ? E tot ce avem in stoc si clientul e grabit. E pentru binele intreprinderii, ma bazez pe dumneavoastra
  • Responsabilul calitate : bineinteles, fac acum documentul!

Ati inteles ca daca se iveste vreo problema, toata lumea uita ce s-a discutat, ramine doar acordul scris al responsabilului calitate , care e unicul responsabil. Daca ajunge la tribunal, va ajunge singur.

 

A mai ramas epilogul cartii, o sa-l public in zilele urmatoare

Geocaching si alte activitati de sfirsit de saptamina

Sfirsitul meu de saptamina a inceput vineri seara cu un film. Ma invitase o prietena sa o insotesc la cinema, sa vedem un film, urmat de un dialog cu regizorul si scenarista . Ca sa fiu sincera, am acceptat invitatia doar pentru ca mi-era jena sa o refuz. In primul rind pentru ca sunt destul de asociala si nu prea am obiceiul iesirilor cu prietene, in al doilea pentru ca evit cu grija toata filmele frantuzesti. Prietena imi prezentase cit de cit filmul, care era bizar dupa gustul multora si nici n-avea o nota buna pe sit-ul imdb (unde ma uit de fiecare data inainte ca sa stiu cam ce sa ma astept). Imi plac filmele mai ciudate si la noi in casa DVD-urile pe care le inchiriez de la biblioteca sunt cunoscute ca « filme de-a lui mami « …asta inseamna ca in afara mea nu prea sunt amatori pentru ele. Dar filmul asta parea prea cam ciudat chiar si pentru mine. Se pare ca multi gindeau asa : sala cinema-ului era aproape goala, eram doar vreo 30 de spectatori. Am mers la un cinematograf care adera si el la programul Europa Cinemas, micut, doar cu 3 sali. Contrar asteptarilor, am fost foarte incintata de film. Si mai incintata am fost de dialogul cu regizorul si scenarista, explicatiile lor aduceau multe precizari foarte interesante. Foarte pe scurt filmul « Orpheline » e despre o femeie , filmata in 4 momente-cheie ale vietii ei, fiecare etapa fiind jucata de o alta actrita. Regizorul a explicat ca alegind 4 actrite diferite, voia sa sublinieze si mai tare ideea ca traim fiecare mai multe vieti in cadrul vietii noastre si ne schimbam asa de mult de la o viata la alta, incit suntem o alta persoana. Asa de mult mi-a placut iesirea asta, incit i-am spus prietenei ca o sa o insotesc cu mare bucurie la astfel de intilniri regizor-spectatori.

Simbata n-am facut lucruri prea interesante decit obisnuita iesire la piata, avem o piata renumita prin zona , iar simbata dimineata, pentru multi locuitori ai orasului nostru mersul la piata e o activitate agreabila, si nu cred ca este familie care sa n-aiba in dotare un cos cu roti, element indispensabil pentru facut piata. Seara am fost invitati la niste colegi de dans si unul dintre subiectele discutate a fost si…politica.

Si duminica am plecat sa facem geocaching. Copilul e la fel de fericit sa iesim din casa, noi suntem multumiti ca nu mai tragem de el. Am ales parcul unui castel, la vreo 15 minute de casa noastra, ne-am notat pe o hirtie citeva amanunte despre ascunzatori (am ales doua mai usoare) am pornit aplicatia si am imbinat utilul cu placutul, plimbindu-ne pe o vreme insorita pe fond de ciripit de pasarele si admirind locuri frumoase.

 

Castel
Castelul cu gradina lui

 

Pesti
In bazin inotau niste pesti uriasi

 

 

Partea utila a fost recoltarea de ierburi pentru saptamina care urmeaza. Am cules din padurea castelului untisor (nu avea nici o floare, cred ca din cauza zonei umbroase),  frunze de ciubotica cucului (Primula officinalis) si de usturoita (Alliaria petiolata).

Am o carte cu plante salbatice comestibile, stiu citeva la care ma rezum, uneori iau cartea cu mine si mai detectez cite o planta noua, o presez la pagina cu pricina, o tin o vreme pina o invat bine. Asa am invatat de citiva ani usturoita sau iedera terestra. Nu pornesc chiar de la zero, intr-o alta viata a vietii mele a trebuit sa invat sa recunosc citeva zeci de plante medicinale plus denumirile lor in latina.

ATENTIE MARE insa cu culesul plantelor: frunzele din padure , mai ales cele consumate crude trebuie SPALATE EXTREM DE BINE. Cele care sunt mai inalte  (urzici, usturoita) am grija sa le culeg dincolo de inaltimea de 25-30 cm, iar la cele care nu pot face asta (leurda, untisor) le spal cu mare-mare grija si am grija sa le culeg din locuri care mi se par mai sigure si putin frecventate.

Pentru ca urmele de fecale de cini, vulpi , pisici , rozatoare sau animale salbatice pot sa fie contaminate cu un parazit ( Echinococcus) si sa dea echinococoza (cred ca ati auzit de chistul hidatic). Cu atit mai mult cu cit animalele sunt doar purtatoare, deci sanatoase. E periculos si pentru proprietarii de cini susceptibili de a minca mici rozatoare sau animale salbatice. Caldura si uscarea distrug ouale de paraziti, dar congelarea nu.

Usturoita                                            Ciubotica cucucului

Apoi am pornit la « vinatoare », am gasit ambele ascunzatori si ne-am semnat pe hirtiuta.

Fericiti de « prada », ne-am intors spre casa. La prinz ne-am facut o salata in care am folosit toate frunzele culese. Nu, n-am mincat numai asta, am avut si legume la cuptor.

Dupa-amiaza am momit copilul cu geocaching-ul, ca sa-l luam cu noi la padure, sa ne facem aprovizionarea : brinza de capra de la ferma si  leurda la autoservire 🙂  . Dupa cum se vede, leurda am gasit din belsug:

Pe copil nu l-am momit degeaba, pentru ca am gasit ascunzatoarea aflata in apropierea fermei de capre, iar cu ocazia cautarii , am descoperit o zona  pe linga care am trecut de multe ori, fara sa banuim ca ascunde atita frumusete.

Si daca tot am fost pusa pe fotografiat, va las cu imaginea de aseara din frigiderul nostru, ca sa vedeti ca nu glumesc cind spun ca mi-am deplastificat bucataria. Ba chiar am fost mindra  cind pentru brinza de capra am dus cutia noastra si am refuzat ambalajul fermierei . Oare de asta ne-a pus cu o bucata de brinza in plus?

Frigider

O saptamina buna va doresc!