Ce carti citeste si in general cum se culturalizeaza fata de 10 ani

M-am gandit sa scriu ce mai citesta copila de 10 ani.  De fapt nu m-am gandit chiar singura, ci a fost sugestia ei . Poate dau idei unora, poate imi dati voi idei de lecturi.

Pina acum vreo doua luni citea, dar nu foarte mult. Insa de atunci, a venit Harry Potter care a declansat marea schimbare : cele 7 volume au fost citite pe nerasuflate. Apoi a trebuit sa-i cumpar si piesa de teatru Harry Potter si copilul blestemat, scrisa de Jack Thorne dupa povestea lui J.K.Rowling. De atunci nu o mai putem opri din citit: pleaca la scoala cu cartea dupa ea , acasa ar citi cit e ziua de lunga, asa ca peste tot cara o carte cu ea. Nu-i chiar practic, mai ales cind cartea e voluminoasa, ca pina la urma tot in grija noastra cade dusul cartii.  Dupa Harry Potter au urmat  :

  • Tarimul povestilor de Chris Colfer, primul volum.  A devenit cartea preferata. Tocmai a rugat-o pe bibliotecara sa ii comande volumul al doilea (din cele 5 volume ale seriei) .
  • Polyanna, Jocul bucuriei de E. H. Porter.
  • Charlie si fabrica de ciocolata de Roald Dahl.
  • Vrajitoarele, de Roald Dahl.
  • Tot de Roald Dahl , o carte autobiografica, despre copilaria lui, in franceza Moi, Boy.
  • Micutul Nicolas de Sempé-Goscinny. Sunt 12 povestiri care se pot citi fiecare separat .
  • Les petits vétérinaires (Vet Volunteers in engleza) de Laurie Halse Anderson.
  • Bennet et sa cabane de Anthony Buckeridge, un autor englez pentru copii. Francezii ii spun Bennet personajului englez Jennings al seriei omonime.
  • A mai citit citeva carti despre pisici, asa ca acum nu exagerez cind spun ca stie mai multe decit mine despre viata si obiceiurile pisicilor.

Toate le-a citit in franceza, mai putin Polyanna, la care a citit pina la jumatate varianta in romana, dar a continuat cu cea in franceza.

I-au placut toate cele enumerate, nu de alta, dar cele care nu i-au placut nu le-a terminat. Acolo intra Tom Sawyer. Cred ca e usor de ghicit cine i-a recomandat-o. Si cartea Artemis Fowl a lui Eowin Colfer, care era romanul preferat al fratelui mai mare.

Ce are in plan sa citeasca:

  • In loc de calendar de Avent, o sa aiba La Véritable histoire de Noël de Marko Leino. Nu cred ca a fost tradusa in romaneste. Are 24 de capitole, deci va citi cite un capitol in fiecare zi din luna decembrie pina la Craciun.
  • De Charles Dickens Cantique de Noel ( « Christmas Carol » in engleza.

M-a rugat sa scriu de citeva carti iubite, chiar daca le-a citit acum citeva luni:

  • Vara trecuta a citit in romaneste  Cum sa faci sa NU citesti in vacanta de vara, care i-a placut foarte mult.
  • Secretul celor doua Lotte (Deux pour une in franceza) de Erich Kästner e una din cartile ei cele mai iubite, citita de citeva luni deja. E recomandarea mea: imi placuse si mie in copilarie.

La capitolul culturalizare trec filmele. De curind am vazut impreuna Sarada cu Audrey Hepburn. Saptamina asta am vazut doua ecranizari mai vechi de-ale Agathei Christie: Moarte pe Nil si Crima din Orient Expres. Foarte frumoase. Asta a facut-o sa-si ia de la biblioteca Zece negri mititei, sper sa ii placa. Seara asta avem in program Crima la Soare, tot de Agatha Christie.

Lunile dinainte ne-a facut sotul o serie Hitchcock, adica a imprumutat de la biblioteca DVD-uri si ne-am uitat o vreme doar la filmele cunoscutului regizor. Acum citeva luni am avut parte de seria Woody Allen. Fata noastra le apreciaza pe toate si , spre usurarea mea, nu-i plac filmele mai noi Disney. De ce spun asta? Pentru ca mi se pare ca filmele Disney nu mai sunt ce au fost odata.  Exceptiile care i-au placut sunt Up si Zootopia . Si copiii mai mari regreta filmele Disney de pe vremea lor. Asta cred ca spune totul.

Nu-i plac nici filmele facute special pentru copii, o inteleg, si mie mi se par usor debile. Cind nu stim la ce sa ne uitam, cautam in topul celor mai bine notate 250 filme de pe imdb si alegem unul. Ne-am uitat nu demult cu totii la Blade Runner si nu ne-a dezamagit.

La capitolul muzica si spectacole, o luam cu noi la spectacole pentru adulti, dar potrivite si copiilor. Am fost impreuna la opera Cosi fan tutte. Ne-am uitat de vreo 15 ori la Traviata, o versiune jucata de Opera din Sidney intr-un decor impresionant, in aer liber, in portul din Sidney. Ca si gusturi muzicale ii plac Queen, Abba, Beatles, Pink Floyd si Wham.

O mai culturalizam pe la muzee, care ii plac, dar recunosc ca alegem in general expozitii temporare ,care ne atrag pe noi.

Si am hotarit sa vizitam Parisul mai sistematic, cu muzee si monumente. La cererea fetei o sa incepem cu Sainte Chapelle si Conciergerie. Tocmai a invatat la scoala ca Sainte Chapelle a fost construita de Ludovic al IX lea, cunoscut ca Saint Louis, ca sa adaposteasca coroana de spini a lui Isus.

Incercam sa o ducem in cit mai multe locuri, sa o indemnam sa citeasca cit mai mult, pentru ca in perioada copilariei se dezvolta foarte mult creierul si, deci, neuronii care-i vor servi mai incolo.

Si asa cum spuneam in introducere, poate imi dati idei de lectura pentru un copil de 10 ani, mare cititor.

Trebuie sa va informez ca scrierea acestui articol a fost atent supravegheata, criticata pe alocuri, deci corectata, ca sa fie pe gustul fetei. Cand a venit rindul meu la criticat, poza care ar fi trebuit sa-l ilustreze n-a trecut de cenzura mea, nu de alta, dar aparatul meu e stricat, iar al fetei nu face poze grozave. Oricum, un articol despre citit ar trebui doar citit. Chiar daca n-are poze 🙂

Publicités

Gastronomia franceza si cantinele

Daca va intrebati ce legatura are renumita gastronomie franceza cu mincarea din cantinele din Franta, va raspund ca dupa umila mea parere, n-are nici una. Degeaba o fi tara asta vestita pentru mincarea ei, in cantinele de aici se maninca prost.

Prima data se plingeau copiii de mincarea de la cantina. Mi-am zis ca or fi ei mofturosi si i-am lasat sa manince acasa de cite ori se putea. Apoi m-am lovit si eu de cantine, pe vremea cind faceam studii. Am mincat citeva zile , dar n-am mai rezistat si am inceput sa-mi pun mincare cu mine.

Dar in tara asta mincatul la cantina e regula. In loc sa stai mai putin la scoala sau serviciu, sa vii mai repede acasa si sa maninci mai tirziu, maninci la cantina. Pauzele de masa sunt lungi ( 2 ore la scoala primara, minimum 45 minute obligatorii la serviciu) si in general toata lumea maninca la cantina. La scoala, in afara de cei cu alergii grave, care trebuie sa dovedeasca asta cu certificat medical, nimeni n-are voie sa vina cu mincarea de acasa. Imi placea mai mult in Romania cind terminai frumos la ora 14 cele 6 ore de cursuri, decit aici unde termini scoala la 16.30.

Apropo de gastronomie, am mincat si in spital pe cind nascusem. Acolo nu mi-am facut o idee clara.Pentru ca mincarea se comanda pentru a doua zi, am mincat ceea ce comandase cea care statuse in salon inaintea mea. Mi-am zis ca saraca proaspata mama dinainte o fi fost la cura de slabire, dupa mincarea lesinata pe care o comandase. N-am avut ocazia sa maninc ce am comandat eu, ca mi-am cerut rapid externarea, dar a profitat de ea viitoarea ocupanta a salonului. Tot la spital am intilnit pentru prima data « prajiturile proaspat decongelate », mentiunea respectiva se considera a fi un plus pentru numitele prajituri.

La cursurile pe care le facusem de curind aveam cantina mare, unde se minca mizerabil dupa parerea mea. Nu sunt prea indreptatita totusi sa-mi dau cu parerea, pentru ca n-am mincat decit in prima si in ultima zi. Colegii in schimb erau foarte multumiti de mincare. Si atunci am avut o revelatie: nu cumva cantina din scoala primara pina la liceu si mai departe ii pregateste cu gustul fad al mincarii de la cantinele de intreprinderi? Oare nu de aia toti, dar absolut toti francezii pe care ii stiu si au vizitat Romania sunt foarte incintati de mincarea noastra?

De cind am inceput serviciul avem, bineinteles, o cantina. Cum e micuta, nu poti sa nu remarci cum e treaba cu mincarea . De fapt stiam de la copiii mei ca in general totul e distribuit de firme mari, gata ambalat (si prespalat, zic eu, judecind dupa gust), iar treaba asa ziselor bucatarese e doar sa incalzeasca. De fapt nu le mai spune « bucatarese », ci « doamnele de la cantina », logic, ca doar un bucatar gateste. La noi la cantina, unde se comanda pentru a doua zi, portiile vin in ambalaje individuale , de plastic. Am fost destul de socata de cantitatea de plastic care se foloseste pentru o masa acolo. Cam jumatate sau chiar mai mult din angajati isi aduc mincarea la pachet, deci nu sunt singura cu mincarea de acasa.

Mai sunt si cantine bune, putinele care au un bucatar. Acum depinde si de bucatar, la cantina sotului au avut o vreme mincare buna, dar apoi s-a stricat treaba. Probabil ca la noi, fiind populatie mare, sunt slabe sanse sa dai peste un loc cu bucatar si mincare gatita. La liceul fiului se minca bine, aveau bucatar bun si doar carne bio. Dar era la Paris, intr-un arondisment de oameni bogati. Eu imi aduc aminte de practica din studentie la cantina, cind curatam legume sau rulam sute de sarmale… nu-mi placea sa fac asta, dar macar era mincare adevarata.

Cind am inceput sa lucrez, am inscris fata la cantina. Apoi m-am gandit ca oricum maninca nimic, mai bine vine singura acasa, maninca si pleaca inapoi. Eu stau cu inima cit un purice: nu prea vezi multi copii de scoala primara singuri pe strada. Noroc ca scoala e la 5 minute. Am inscris-o si la « studiu », adica sa isi faca lectiile la scoala si sa termine la ora 18. Doar ca am abandonat  din doua motive: sa stai la scoala atitea ore mi se pare prea obositor, iar inainte de « studiu » primeau nelipsita gustare. Care consta din bagheta si Nutella sau bagheta si gem de capsuni care n-are din capsuni decit numele si bobitele. Asa ca acum fata vine singura acasa dupa ce termina scoala.

Nu stiu cum mai e acum in Romania, sper ca n-a ajuns si acolo moda mincatului la cantina. Si vedeti ca gastronomia franceza a plecat de multa vreme de la cantinele de pe aici.

 

Din revista consumatorilor: aluminiul din vaccinuri, uleiurile esentiale si perturbarile endocrine si colectarea informatiilor prin intermediul smartphone-urilor

Penru mine, daca e miercuri, e biblioteca. Si daca e biblioteca, e revista de consumatori. Am mult de recuperat, in ultimele saptamini n-am fost libera miercurea.

Saptamina asta mi-au atras atentia 3 lucruri:

Agentia franceza a securitatii medicamentelor a dat publicitatii, cu mare intirziere, raportul comisiei stiintifice cu privire la riscurile provocate de aluminiul din vaccinuri.  Revista se intreaba de ce raportul a fost ferit de ochii publicului timp de 6 luni. Care sunt interesele? Probabil ca are ceva de-a face cu legea care prevede 11 vaccinuri obligatorii incepind cu 1 ianuarie 2018.

Treaba cu vaccinurile e destul de ambigua, zic eu. Pina una alta oamenii sint impartiti in pro-vaccin sau antivaccin, cei dintr-a doua categorie fiind diabolizati. Lucrurile sunt ori albe, ori negre, griul nu exista . Nu se accepta faptul ca poti sustine vaccinarea, DAR…in anumite conditii, anumite vaccinuri. Si, probabil de aceea studiile, care indraznesc sa puna la indoiala perfectiunea vaccinulor care salveaza vieti, nu prea au sanse sa fie luate in serios.

 

XXX

 

In ziua de azi sunt foarte la moda tot felul de produse naturale, care folosesc uleiurile esentiale in locul celori chimice. Insa uleiurile esentiale se pot dovedi foarte periculoase.

Exista banuieli cum ca uleiurile esentiale ar actiona ca perturbatori endocrinieni. Insa exista putine studii stiintifice care studiaza ipoteza legaturii dintre uleiuri si dereglarile hormonale. Primul studiu de acest fel a fost facut in anul 2007  si a fost publicat in New England Journal of Medecine. Studiul  descrie cresterea sanilor la 3 baieti de 4, 7 si 10 ani, ce foloseau regulat produse cosmetice in a caror compozitie intra uleiul de lavanda sau uleiul de arbore de ceai.  Sanii au intrat in regresie odata ce tratamentele au incetat.

De curind si francezii au remarcat aceleasi tulburari hormonale la baietii care foloseau produse pe baza de uleiuri esentiale.

 

XXX

 

Semnele Wi-Fi emise de telefoanele portabile sunt folosite de centrele comerciale pentru a colecta informatii despre clientii lor: in ce magazine intra , ce raioane viziteaza, cit timp stau acolo . Centrele comerciale sustin ca informatiile sunt anonime, insa pentru a urmari pe cineva, se inregistreaza adresa MAC a telefonului , care e specifica fiecarui telefon.

Pentru a nu fi urmarit ar trebui dezactivata reteaua WIFI, insa unele telefoane emit chiar si asa, in incercarea de a se conecta la retea. Ramine doar solutia de a folosi modul « avion ».

 

 

 

 

 

 

 

Despre vanilie

Noi folosim la deserturi vanilia in pastai. Pentru ca cea la pliculet, daca e zahar vanilinat, e chimica, daca e zahar vanilat are doar 1,1% vanilie, deci iese scump . Mai sunt si pliculetele cu praf de vanilie, dar acolo nu stiu daca sunt si bobitele din interior sau e doar pastaia macinata. Oricum, preferam sa vedem ce punem decit sa folosim prafuri sau esente. Si cum din magazin am luat de multe ori pastai prea uscate, ne aprovizionam o data pe an de la un tirg, de la aceeasi doamna, ca vanilia ei miroase sublim.

Anul asta am vorbit mai mult cu ea si ne-a dat citeva sfaturi, de unele nu stiam, asa ca m-am gandit ca le-ar fi de folos si altora.

Vanilia se pastreaza intr-un recipient inchis ermetic, in cutia de legume e frigiderului. A noastra e intr-un fel de eprubeta de sticla , cu capac. Cum avem deja recipientul, nu mai trebuie sa-l cumparam de fiecare data, luam doar pastaile.

Pastaile mici si carnoase se folosesc pentru preparate dulci, cele mari si subtiri, pentru aromat zaharul si facut zahar vanilat

Se foloseste o treime de pastaie pentru a parfuma 1L de lapte. Inainte de folosire se freaca intre degete , se ia o bucatica (1/3), se taie pe lungime si , cu dosul lamei unui cutit se scot bobitele si se pun la infuzat in lichidul fierbinte. Nu se fierbe! Asta se cam bate cap in cap cu retetele mele, unde laptele trebuie fiert. Restul pastaii nu se mai foloseste pentru infuzare: la fel cum intr-o prajitura nu folosim cojile, tot asa, nici in cazul asta nu folosim decit miezul , deci bobitele. In schimb se pot  pune intr-un borcan inchis ermetic, pentru a parfuma zaharul. Sau in alcool, cum ar fi in rom, pentru a obtine esenta de vanilie. Sfaturile astea vin de la fiica vinzatoarei, care e cofetar-patisier.

Pastaile se pot pune in sare, pentru a o parfuma. Recomandat in floare de sare de mare, dar eu o sa incerc cu sare de mare obisnuita. Sarea astfel parfumata se poate folosi la conopida, pentru a contracara gustul intens si putin amarui.  Merge foarte bine cu scoicile  Saint Jacques sau cu pestele. Pina acum n-am folosit sare vanilata, dar omul cit traieste invata.

Si voi ce fel de vanilie folositi?

 

 

Piata Pablo Picasso si spatiul Abraxas: arhitectura postmodernista nu departe de Disneyland :)

Va spuneam zilele trecute ca in timpul liber bat orasul in care urmez cursurile pe care le fac inainte de a incepe propriu zis sa lucrez. Orasul nu e deloc frumos, ba dimpotriva. De cum iesi din gara (urita si ea) , ai parte de aceasta priveliste :

Arcades

Populatia orasului e foarte pestrita, in unele locuri e plin de magazine africane sau turcesti. In general e murdar. Nici nu-i de mirare, avind in vedere ca orasul se gaseste in departamentul de trist renume 93.

Si atunci de ce credeti ca m-am apucat sa scriu un articol despre orasul asta? Uitati-va bine la poza si vedeti acolo in zare niste cladiri ciudate. M-am documentat pe internet sa vad ce e cu ele si am descoperit ca in orasul respectiv se gasesc doua ansambluri de blocuri de locuinte iesite din comun. Asa ca intr-o zi mi-am luat aparatul cu mine si m-am dus sa le vad pe viu, doar timp aveam.

Am descoperit acolo niste lucruri fascinante. N-as putea afirma ca sunt frumoase, sau poate de o frumusete hidoasa, daca exista asa ceva. Sau de o uritenie frumoasa?

In primul rind m-am indreptat spre cele doua blocuri cilindrice. Am descoperit o piata octogonala, ii spune Place Pablo Picasso. Ansamblul este o reprezentare arhitecturala a unui car rasturnat, cele doua blocuri cilindrice fiind de fapt rotile carului. Am citit pe internet ca axa lor e paralela cu Ecuatorul, n-am prea inteles cum vine asta, adica mi se pare logic sa fie paralela cu el, ca altfel ar sta in pozitii bizare. Ansamblul are 450 de locuinte, o cresa , o scoala. Piata centrala e ingrijita, dar in jur e multa mizerie, iar locuitorii par oameni foarte saraci, imigranti. Am avut o stare ciudata acolo, nu m-am simtit in siguranta, tot ansamblul mi se parea apasator. Mai ales ca unul din blocurile cilindrice avea citeva apartamente arse (am fotografiat doar celalt bloc).

Ansamblul a fost creat si construit in 1985 de catre un desenator si arhitect postmodernist spaniol, pe numele lui Manuel Nunez Yanowsky.

Va las sa admirati pozele:

P1

P2

 

P3

P5

P6

Cand le-a vazut sotul, a spus ca e frumoasa zona, iar acum cind ma uit si eu, mi se pare la fel.

A doua zi am luat din nou aparatul , ca sa vizitez a doua zona. Ii spune spatiul Abraxas. Ansamblul de imobile a fost construit intre 1978 si 1983 , tot de un arhitect spaniol : Ricardo Bofill. Este tot o creatie postmodernista. E un ansamblu impunator , de 600 de apartamente, constituit din 3 cladiri: Teatrul, Arcul si Palacio. A fost folosit ca loc de filmare pentru mai multe filme, printre care « Brazil » al lui Terry Gilliam sau mai nou pentru « Hunger Games ».

Primaria a vrut sa-l demoleze , dar s-a izbit de refuzul locuitorilor, asa ca pina la urma , arhitectul care e la originea constructiei se va ocupa de reabilitarea ei si ii va da o noua tinerete. Marturiseste ca n-a putut sa termine lucrurile asa cum voia, iar acum ,33 de ani mai tirziu, are ocazia sa-si desavirseasca opera. Lucrarile vor incepe in 2018.

Desi ansambul e mai ciudat, totul pare curat si ordonat si n-am mai simtit senzatia apasatoare din piata Picasso.

A1
Una dintre intrari

 

A2
Interiorul unei scari

 

A3

 

A4

Prin oras am vazut in citeva locuri elemente preluate din cele doua constructii. Dar nu am cunostinte de arhitectura ca sa stiu mai multe despre asta.

Daca v-am dat idei de vizitat, aflati ca localitatea se numeste Noisy Le Grand. Mai aflati ca daca mergeti la Disneyland folosind transportul in comun, RER-ul A trece prin gara de la Noisy in drum spre Marne la Vallée. Deci daca aveti chef de vizitat cele doua ansambluri, coboriti la Noisy, le vedeti (sunt la 10-15 minute de gara), va suiti iar pe RER si mergeti mai departe spre imparatia lui Mickey Mouse.

Apoi nu stiu daca stiti, dar in caz ca va intereseaza shopping-ul , putin mai incolo, la statia de la Val d’Europe (chiar inainte de Disney) se gaseste un centru comercial imens : Val d’Europe. Tot acolo e si un mare outlet: Vallée Village.

Cu sfaturile de la final simt ca devin avocatul diavolului pentru ca sunt una dintre putinele persoane care detesta Disneyland-ul. Detest si  centrele comerciale si chiar si outlet-urile. 🙂  Dar nu trebuie sa avem toti aceleasi gusturi, nu-i asa?

Expozitie temporara de vazut: MoMA la Paris

Am fost azi la o expozitie extrem de interesanta. Daca stau bine sa ma gandesc, una dintre cele mai frumoase expozitii temporare pe care le-am vazut. Nici pea mare sa te plictisesti, nici prea mica, exact cum trebuie. Fundatia Louis Vuitton si MoMA ( renumitul The Museum of Modern Art de la NewYork) au adus la Paris mai bine de 200 de opere din colectiile MoMA,  expuse in ordine cronologica, de la originile artei moderne pina in zilele noastre.

Trebuie sa recunosc ca n-a fost ideea mea sa merg acolo , dar pina la urma s-a dovedit o idee excelenta, iar copiii au fost si ei incintati.

Insasi cladirea Fundatiei Vuitton e un monument deosebit, creat de arhitectul Frank Gehry, avand aspectul unei corabii cu pinze. Se gaseste in Bois de Boulogne, chiar linga jardin de l’Acclimatation.

Moma

Din pacate in imagine nu se vede cladirea in toata splendoarea ei. Am facut si alte poze, dar sunt neclare.

De pe terasa ei se poate admira cladirile moderne de la Défense:

moma2

Din expozitie nu am prea multe imagini, decit o pictura de-a lui Signac (imi place stilul pointilist)

Signac

Printre multe alte lucruri deosebite, am vazut si o Pasare Maiastra a lui Brancusi.

Un lucru care mi-a placut foarte mult la expozitie, e ca, pe linga audioghid (care se poate descarca gratuit pe smartphone) , la fiecare etaj, din jumatate in jumatate  de ora e organizata cite o vizita ghidata care dureaza 15 minute. Mai mult: fiecare ghid are propriile preferinte, deci daca vitezi aceeasi parte a expozitiei cu ghizi diferiti, ai parte de explicatii la niste opere complet diferite. Mie partea cu ghizii imi place mult, pentru ca acum ani de zile, cu asemenea vizite ghidate am inceput sa apreciez arta moderna.  Cind copiii mari erau mici, mergeam duminica la un program de vizite in familie, in care timp de o ora eram plimbati si ni se dadeau explicatii la diverse opere de arta moderna de la Centrul Pompidou. M-am dat seama atunci ca arta moderna e mult mai profunda decit pare la prima vedere in ochii mei de vizitator neavizat.

De exemplu la expozitia de azi, uitati opera asta de arta:

moma3

La prima vedere ai spune: « ce-i si cu prostia asta? » Dar cind ghidul iti explica sensul intregii constructii, iti zici ca autorul (Cady Noland se cheama) n-a fost deloc prost 🙂 . Aflati ca drapelul american combinat cu cel de pirati face referinta la statul pirat din zilele noastre, care foloseste violenta (a se vedea curelele de piele pentru imobilizat oamenii) in numele mentinerii ordinii. Grila sugereaza cusca in care societatea-pirat ne tine inchisi, iar la nivelul solului se remarca o parte din metal ce face referinta la o cusca de soareci. Cit despre bastonul de orbi are un dublu sens: violenta societatii actioneaza orbeste sau poate noi suntem orbiti de societatea-pirat. Interesant, nu-i asa?

La instalatia asta va las pe voi sa gasiti explicatiile. E o opera a lui Felix Gonzales Torres, alcatuita din 136 (parca) kg de bomboane, invelite in hirtie colorata, dupa cum se vede. Ii spune USA Today (e numele unui ziar de stiri). Vizitatorii sunt invitati sa se serveasca din bomboane, pentru ca oricum instalatia e completata ca sa nu isi piarda din volum . Fetele spuneau ca sunt bune, eu nu le-am gustat 🙂

 

_DSC0141

 

Sper ca articolul meu v-a facut curiosi, iar daca aveti drum pe la Paris pina in 5 martie 2018, nu ezitati sa vedeti expozitia. N-o sa va para rau. mai ales ca impuscati doi iepuri dintr-o lovitura: vedeti si cladirea, dar si expozitia. Si daca nu aveti in plan sa mergeti la New York  in curind, puteti sa va spuneti ca ati vazut si o bucatica din MoMA. Cu asta se fac 3 iepuri 🙂 .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ce-am facut de cand nu mai sunt casnica

Scrisesem aseara un articol pe care l-am si publicat (sau cel putin putin asa credeam), iar azi nu mai e nicaieri. Oare numai mie mi se intimpla din astea? Initial mi-am spus ca daca nu s-a publicat inseamna ca asta e soarta lui, deci n-o sa-l reiau, dar cum in capul meu e inca proaspat, o sa-l rescriu totusi.

Deci, cum spuneam in titlu, de citeva saptamini mi-am schimbat statutul in cel de functionara. Mai corect ar fi functionara stagiara, abia peste un an voi fi titularizata.

Cum am ajuns aici? In urma unui concurs. Mi-am spus ca la virsta mea, cind nu mai lucrasem de 10 ani, iar prin CV-ul meu batea vintul mai tare decit prin stepele rusesti, sansele mele de a fi angajata undeva se apropiau de zero. Statutul de casnica incepuse sa ma complexeze de la o vreme, mai ales ca fata mica are 10 ani azi-maine, deci nu mai are nevoie de o mama care sa stea non-stop cu ea, ba chiar dimpotriva.  Citisem mai demult o teorie care zice ca e normala frustrarea si nemultumirea casnicelor. Pentru ca o meserie propriu zisa iti aduce oarecare satisfactii, odata cu indeplinirea obiectivelor .  In schimb casnicele fac un fel de munca in zadar: curatenia nu dureaza, mincarea se maninca, iar a doua zi o iau de la capat. Deci mi-am spus: concurs inseamna in teorie sanse egale pentru toti. In teorie. Practic nu stiu care e gradul de subiectivitate al juriului la proba orala, proba care are si cea mai mare pondere in nota finala. M-am inscris la primul concurs care mi se parea potrivit, desi n-avea nimic de-a face cu studiile sau cu putina mea experienta profesionala.

Pentru inceput fac citeva saptamini de scoala impreuna cu alti fericiti admisi la examen. Nu glumesc: ei sunt chiar fericiti si se considera norocosi, au ales ministerul asta la recomandarile altora, pentru ca ofera o experienta foarte diversa si sanse mari de a progresa. Eu am fost tentata pina in ultimul moment sa renunt la beneficiile examenului. Dar s-au potrivit o o multime de lucruri, care fac sa ma consider si eu o norocoasa. De fapt eu zic ca lucrurile se intimpla cind e momentul lor si se aranjeaza cum e mai bine. Sotul nu-i chiar de acord si imi aminteste ca eu le-am pus in miscare, dand concursul. Unul dintre cele mai importante lucruri e ca voi lucra aproape de casa. Al doilea ca scoala pe care o fac acum e in zona pariziana, puteam sa fiu repartizata si in alte orase franceze. Al treilea e ca sotul lucreaza la citeva statii de tren de locul unde se afla scoala, asa ca mergem si sa revenim impreuna. Ma ingrozea transportul in comun , mai ales partea subterana. Scoala e la o ora si ceva de casa, iar primele doua saptamini au fost cumplite: ajungeam seara asa de secata de puteri incit ma puneam pe plins. Cu rusine recunosc ca in prima seara spuneam printre suspine ca imi vreau viata inapoi. Dar cum nevoia te invata, dupa o luna pot sa spun ca m-am obisnuit. Nu-mi face placere, inca detest inghesuiala , lumina din trenuri si oamenii care se misca prin gara pe repede-inainte, dar ma consolez cu gandul ca in citeva zile am terminat cursurile. Si asa de bine m-am obisnuit, incit la serviciu ma gandesc sa merg cu transportul in comun. Va fi aproape, nu mai schimb trenuri si nici nu strabat tot Parisul in subteran, ca acum.

De fapt scrisesem articolul ca sa va spun ca nu degeaba se spune ca lupul isi schimba parul, dar naravul ba. Asa ca o sa iau in ordine toate lucrurile pe care nu le-am schimbat:

Intii de toate lupul nu si-a schimbat nici macar parul. Cum colegii de cursuri sunt mai tineri, ma gindeam sa-mi vopsesc parul alb de la timple. Dupa o zi de gandire, am renuntat, asta ar fi insemnat sa abdic de la ideile mele, deci o schimbare de naravuri 🙂

Am testat cantina in prima zi, dar, in ciuda pretului foarte scazut ( 3.60 euro meniul), am hotarit ca mincarea mea e mult mai buna, pe deasupra stiu ce pun in ea. Asa ca ma duc cu borcanul (de salata, in general) dupa mine, drept desert am o banana. Cu asa meniu sanatos si cu pofta de mincare scazuta din cauza stresului, am dat jos vreo 3 kilograme.

Dupa ce maninc imi ramine mult timp de pauza. Dupa scoala am o ora de asteptat sotul. Folosesc timpul asta ca sa strabat orasul in lung si in lat. Imi fac asa doza de miscare zilnica. Am descoperit cu ocazia plimbarii niste locuri foarte interesante, ma pregatesc de un articol cu poze din locurile respective.

Linga gara se gaseste un centru comercial foarte mare, imaginati-va ca nu am fost tentata sa merg prin magazinele lui. Desi acum am salariu, deci as avea mai multi bani de cheltuit.

Citesc mult, in tren. Cand nu invat pentru cursuri 🙂 Am fost placut surprinsa sa vad atita lume cu nasul in carti. Chiar as vrea sa scriu cind am timp despre o carte interesanta, ce trateaza alimentatia .

Am reusit sa nu cumpar baghete decit extrem de rar. La sfirsit de saptamina le fac si le congelez. Dar am redus mult consumul de paine pentru ca am vrea sa scoatem aproape de tot glutenul din alimentatie. Am facut asta pentru ca un articol ne-a pus serios pe ganduri. As vrea sa scriu si despre articolul cu pricina. Pina una-alta am facut de citeva ori baghete fara gluten si au fost relativ reusite (mai am de lucru la partea de aspect).

Fetelor le las mincare gata facuta si ele o incalzesc. Intr-o seara le-am luat pizza, dar oameni suntem si nimeni nu-i perfect 🙂  Trebuie sa recunosc ca sotul ma ajuta foarte mult , mai nou el se ocupa de partea de cina si de masa de duminica. Cum vrem sa renuntam la gluten, foloseste intens mamaliga, ba chiar a inventat un fel de mamaligo-pizza 🙂

Deci pina aici toate bune si frumoase. Sper ca va fi la fel si la serviciu. Oricum n-o sa obosesc muncind , pentru ca am ales, ca multe mame din Franta, sa lucrez la program de 80%, adica sa am miercurea (cind copiii n-au scoala) libera. In plus functionarii francezi nu duc lipsa de zile de concediu. Probabil daca as fi scris articolul asta lunea sau martea seara, cind mai ramine mult pina vinerea, altul ar fi fost tonul lui. Dar asa, cind  maine e duminica, deci nu iau nici un tren, e bine 🙂

Si daca tot m-am pornit pe fapte mari, la anul vreau sa dau concurs ca sa inaintez in grad. Optimista, nu-i asa? Mai ales ca asta presupune 6 luni de scoala odata concursul luat 🙂

A, si sa nu uit sa va recomand filmul pe care l-am vazut azi : Loving Vincent.  Polonezo-britanic, cu picturi in ulei, animate. Diferit de alte filme, merita vazut. Si o ocazie pentru copil sa (re)descopere picturile de Van Gogh.

 

 

Octombrie roz…Sau gri? Despre mamografiile de depistare.

Pentru ca luna octombrie zisa si lupta impotriva de cancerului de san vine iar sa ne bombardeze cu propaganda despre mamografii, pretinzind ca ar salva vieti, eu vin cu o veste proasta: depistarea NU salveaza vieti. Pentru ca nu e o masura de lupta contra cancerului, ci doar de depistare precoce a lui, ceea ce e cu totul altceva.  Iar ceea ce depisteaza precoce s-ar putea sa nici nu fie cancer sau sa dispara de la sine. Cred ca aplicarea sfaturilor unei femei salveaza mai multe vieti.

Bineinteles, acum citiva ani nu-mi puneam intrebari, credeam si eu ce mi se spunea. Pina am citit de pe blogul unei medic francez ca rozul lunii octombrie e mai degraba gri. Am citit si o carte recomandata acolo « No Mammo » de Rachel Campergue.  Cartea explica de ce  Octombrie roz e o mare operatiune comerciala, cine are interesul sa fie cit mai bine popularizata si de ce mamografiile de depistare precoce a cancerului nu sunt utile, ducind la false rezultate pozitive , contribuind la cancerizare prin expunere repetata la radiatii sau  inmultirea carcinoamelor  din cauza strivirii repetate a sanilor . Uitati aici o prezentare mai detaliata a cartii .

O sa va dau si linkul institutului Cochrane, care e un institut Independent (da, intentionat am pus un I mare). Uitati ce spun ei despre mamografii :in engleza aici sau in franceza aici. In romana din pacate traducerea e automata si foarte proasta.

Un colectiv independent de medici si cercetatori francezi  a creat un site despre mamografii . A publicat pe site niste brosuri foarte concludente, pe care le gasiti aici in engleza sau in franceza.

Si daca aveti rabdare, va recomand cu toata caldura un articol plin de umor, scris de o doctorita frantuzoaica. In el arata de ce depistarea , nu numai in cazul cancerului de san,  e de multe ori o falsa buna idee. E aici.

Eu va doresc multa sanatate ! Si daca sunteti interesat de cartea No Mammo, spuneti-mi si v-o expediez cu placere:  imi place sa imi trimit cartile interesante la plimbare in lume.

 

 

Lucruri garantate o viata

Tot stau si ma uit la un site de care am auzit astazi, care recenzeaza tot felul de produse garantate o viata http://garantie-a-vie.net/  Problema e ca majoritatea vin din America, nu stiu cit esti de cistigat cind returnezi un produs, cred ca taxele postale sunt destul de piperate.

Mi-au luat ochii hainele Patagonia, la care ai 100 de ani 🙂 ca sa returnezi un produs pentru rambursare sau reparare. O fi costind o avere, dar eu sunt persoana care ma atasez de cite un obiect vestimentar si il port ani si ani la rind. Am o jacheta de iarna care sa tot aiba vreo 12-13 ani, iar vara asta cu greu am reusit sa port si alte sandale in locul celor cumparate in 2006. Poseta pe care o port are si ea 10 ani . Nu va imaginati ca intre timp nu am cumparat si alte jachete , posete sau sandale ca se le inlocuiesc , dar fac ce fac, si tot la cele vechi revin.  Le repar, le schimb fermoarul , sandalele merg la pantofar , iar eu continui sa le port.  Ba mi-am pierdut destul de mult timp sa caut pe internet sandale sau jacheta identice cu multiubitele mele. La fiecare tirg de vechituri am o mica speranta ca o sa dau peste ele in versiune mai noua (ca doar asa uzate ca ale mele sigur nimanui nu i-ar da prin cap sa le puna in vinzare). In fiecare an sper ca firma producatoare fabrica ceva identic. Deci eu sunt clienta ideala pentru firmele care garanteaza lucruri o viata. Iar sotul si fiul sigur ar fi si ei clienti la fel de buni ca mine.

Unde mai pui ca e ecologic sa repari si nu sa arunci. Daca toata lumea ar face ca mine, firmele de haine ar da faliment. De fapt daca toata lumea ar face ca mine, multe firme ar falimenta, nu numai cele de haine.

Si tot produse garantate pe viata sunt cele din gama de lingerie Evernew de la sloggi. Inca de acolo n-am cumparat nimic, desi pretul e accesibil.

Rucsacurile Eastpack sunt si ele garantate 30 ani, dar la vremea cind le-am cumparat copiilor, n-am stiut, deci n-am pastrat bonul.

O tigaie si vasul de fonta pe care le am sunt si ele garantate 25 ani.

Voi ce produse garantate, daca nu 100 ani, dar cel putin citeva zeci, stiti sau aveti?

 

 

 

 

Avem o pisica! Cum o hranim?

De citeva zile avem o pisica. Am suferit mult cind a murit cea pe care o aveam inainte si nici nu ne gandeam sa avem alta. Mai ales ca o pisica inseamna batai de cap cind plecam in vacanta si, in general, iti complica viata. Dar te pui cu copilul care de citiva ani vrea o pisica? Care-ti declara ca renunta la toate cadourile de Craciun si de aniversari timp de 10 ani, doar sa o aiba? Copiii astia au un talent innascut de avocat, asa ca ne-a convins. Iar pisica ne-a vrajit pe toti din casa, nu-i de mirare ca in Evul Mediu erau asa prigonite.

 

Luna
Micuta vrajitoare

 

Legat de articolul despre bacterii de acum citeva zile, cred ca-i inutil sa va spun ca pisica participa cu mare succes la circulatia bacteriilor de prin casa: se urca ba pe masa, ba pe paturi, ba daca nu suntem atenti isi baga nasul prin farfuriile noastre. Si nu se multumeste doar cu atit: ni le inoculeaza si intradermic , ca mai zgirie si musca atunci cind se joaca.

Ii multumesc Iuliei ca mi-a dat ideea sa scriu despre alimentatia unei pisici, nu cred ca m-as fi gandit de una singura 🙂

Cind am cumparat pisica, in drum spre casa de unde trebuia sa o luam, am trecut in fuga pe la magazin, sa-i luam litiera si niste mincare. In ziua de azi se gasesc atitea feluri de mincare pentru animale, ca esti pierdut printre rafturi. Am inhatat rapid ceva cu un ambalaj frumos colorat, special pentru pui de pisica, si dusi am fost.

Pisica a mincat cu pofta continutul conservei, dar m-am uitat si pe eticheta cu ingredientele. Situatia nu arata la fel de roz ca ambalajul.

Tot spun aici pe blog ce importanta e citirea compozitiei de pe eticheta, dar uite ca si eu mai am scapari. Compozitia (am cautat echivalentul romanesc al conservei) era urmatoarea:

Roro

Si ce vad aici?

  • In compozitie intra carne si subproduse animale (a se intelege zgirciuri, piele si alte materii dubioase). Si doar 4% din aceasta carne-subproduse   e reprezentata de carnea animalului al carui nume e indicat cu litere mari pe pachet
  • Uleiuri si grasimi, fara precizarea lor.
  • In ordinea importantei vin apoi cerealele. Ce nevoie are un pui de pisica de cereale? Daca era gaina, mai intelegeam.
  • Iar in final zaharuri. Ce sa spun, foarte important pentru o pisica sa manince zahar 🙂

Oricum, conserve o sa-i dam cit de rar. Pisica e un carnivor, noi o sa-i dam nici mai mult nici mai putin decit…carne. Pentru inceput am incercat cu inima de porc, ii place mult. Acum ii dam si cite putin lapte sau branza,  ii plac si ele. O sa-i mai dam cite un galbenus crud din cind in cind. Fiind pui, o hranim des (5-6 mese pe zi) si in cantitati mici.

La hrana uscata nici nu ne gandim, citisem mult despre compozitia mai mult decit dubioasa a ei, despre continutul ridicat de glucide care duce la obezitate si diabet. Chiar in vara am intilnit pe cineva cu un caine diabetic ce fusese hranit cu asa ceva. In plus e foarte usor sa amesteci in hrana uscata tot felul de minunatii, ca doar nu se vad. Iar odata animalul bolnav, stapinul se focalizeaza pe tratament fara a-si pune prea multe intrebari de unde vine boala. Exista si un site frantuzesc care si-a facut un scop din lupta contra hranei uscate pentru animale, pe care o numeste nici mai mult nici mai putin decit otrava.

Acum simt sa fac o precizare. Nu imi place sa spun prea multe despre mine, dar vad ca incet, incet, o fac. In ritmul asta, azi-miine o sa-mi pun poze in costum de baie 🙂 Studiile mele sunt de medic veterinar.  Asta ar putea sa va faca sa credeti ca stiu multe despre alimentatia pisicilor. Fals!  In cei 6 ani de facultate n-am invatat nimic despre asta, desi am invatat sa fac meniuri complexe pentru vaci, cai sau iepuri.  Deci un veterinar n-are mai multe cunostinte despre nutritia ciinilor sau pisicilor decit un om oarecare.  Poate lucrurile s-au schimbat , dar ma indoiesc. Stapinul ciinelui diabetic de care va spuneam, e veterinar. Eu cred ca nu-s rare cazurile cand un autodidact pasionat, stie mai multe despre un anumit subiect decit cineva cu o diploma in specialitatea de unde vine subiectul. Nu de alta, dar o diploma nu inseamna automat ca ai studiat subiectul respectiv, pentru ca asa cum bine zicea un prieten, un inginer nu tebuie sa le stie pe toate, trebuie doar sa stie unde sa le caute. Si oare de ce in societatea de azi am ajuns sa cerem sfatul specialistilor, in loc sa ne ascultam bunul simt? Veterinarul ne spune cum sa hranim animalul, pediatrul cum sa alimentam copilul, o multime de specialisti ne invata lucruri care tin de bunul simt.

Trebuie sa recunosc ca acum 10 ani nu-mi puneam intrebari , iar pisica traia cu conserve. Ii dadeam carne frecvent, iar hrana uscata extrem de rar, cind plecam in vacante. Variam des sortimentele de conserve si privilegiam hrana cumparata de la veterinar. Nu citeam niciodata ce scrie pe verso-ul ambalajului . Ma multumeam cu expresiile care-ti luau ochii:  » hrana sanatoasa », « ingrediente delicioase », « elaborata de experti ». Nu degeaba exista marketingul.  E simplu sa luam conserva, sa o deschidem, sau sa turnam citeva crantanele si sa rezolvam problema. Asa ne-a invatat industria ultimilor ani.  Dar « errare humanum est » si omul cit traieste invata. Iar logica imi spune ca nu-i normal ca un animal sa traiasca doar cu mincare industriala, ca nici noua nu ne-ar place asta.

Aproape terminasem de redactat articolul , cind mi-am amintit ca auzisem vag de un mod de a hrani animalele numit BARF. Imi trecuse pe linga urechi, era pe vremea cind nici nu ne gindeam sa mai avem vreun animal. Aseara am cautat putin sa vad despre ce-i vorba si  mi-am regasit acolo ideile. Am aflat ca hrana de gata pentru animale e chiar mai nociva decit imi imaginam, pentru ca elaborata pentru a valorifica la maximum deseurile industriei alimentare. Iar carnea folosita e de fapt faina de carne provenita din toate subprodusele industriei alimentare (carne de pui inseamna printre altele pene si gheare), centre de ecarisaj sau carnea perimata din supermarket-uri. Daca aveti animale, va las un link de prezentare a alimentatiei BARF aici, intreg sit-ul mi s-a parut foarte interesant. Nu pot sa nu remarc cum in ziua de azi suntem asa de conditionati de industrie, incit trebuie sa luam lectii de revenire la normal, la simplitate.

Cum in ultimii ani ne preocupa foarte mult si impactul ecologic pe care il avem, imi pare bine ca alegind sa hranim pisica aproape doar cu carne , evitam si ambalajele conservelor.  Polueaza mult 12 pliculete de pateu, mincate in ritmul de 2 pe zi.  Eu o sa merg direct cu un borcan in care sa-mi puna macelarul carnea. De o saptamina avem compostor la bloc, asa ca am cumparat litiera vegetala: ambalajul se recicleaza, iar litiera merge la compost.

Titlul initial al articolului fusese despre importanta citirii etichetelor, chiar si la produsele pentru animale.  Ma gindeam sa va spun putin despre asta. Eu sunt recunoscatoare pentru studiile de calitate ce le-am facut acum 10 ani: nu mi-au adus un loc de munca, dar m-au invatat multe. Printre altele si sa citesc corect o eticheta. De atunci am devenit mai vigilenta la cumparaturi alimentare.

Cum nu toata lumea stie cum se citeste eticheta cu compozitia, poate n-ar prinde rau o mica lectie. Trebuie retinut ca:

  • ingredientele apar in ordinea descrescatoare a cantitatii lor din produs. Adica la inceput cel care se regaseste in cel mai mare procentaj, urmatoarele sunt in cantitati din ce in ce mai reduse.  Asta ajuta sa ne reperam, chiar si daca procentajele nu sunt indicate .
  • daca intr-un produs se folosesc ingrediente gata elaborate, de exemplu maioneza sau pesmet, intre paranteze, imediat dupa numele lor, apar ingredientele acestora.
  • cu litere ingrosate sunt indicate ingredientele potential alergizante (de ex soia)

Acum, ca stiti bine cum se citesc etichetele, va propun un exercitiu simplu: luati un pachet de hrana de gata pentru animale si cititi cu atentie eticheta (compozitia, nu ceea ce va ia ochii pe ambalaj).  Ginditi-va dupa aia ca atit ciinii, cit si pisicile, sunt carnivore 🙂

Completare 16/11/2017: am gasit azi un tabel cu clasamentul marcilor de hrana uscata pentru pisici aici .