Christophe Brusset: Sunteti nebuni sa inghititi asta ! – Vous êtes fous d’avaler ça !

Am citit cartea asta acum citeva luni. De felul meu sunt foarte vigilenta cind cumpar de mincare, dar dupa ce am citit-o, am devenit si mai si. M-am gindit sa o prezint in mare, dar cind sa o rezum, mi s-a parut ca nu pot sa las deoparte multe informatii , asa ca o sa fie un lung rezumat, pe care o sa-l fac in mai multe parti.

Autorul cartii are o experienta de 20 ani in posturi importante ale marilor firme agroalimentare. El  vrea sa arate cu degetul toate fraudele industriei agroalimentare, ca sa permita simplilor consumatori sa evite capcanele . Sa informeze, sa educe, pentru ca nu trebuie uitat : consumatorul are puterea de a schimba lucrurile, cumparind sau alegind sa nu cumpere ceva.  caci pentru marile firme etica e doar o fatada , mincarea e doar un bussiness, un mod de a face bani.

« Nu mai cumparati cu ochii inchisi, fiti vigilenti si suspiciosi, cautati informatia ascunsa si impartasiti-o la cit mai multa lume. Luptati pentru interzicerea totala in mincare a moleculelor artificiale, fara nici un interes nutritional, molecule care va otravesc pe nesimtite, constituind o sursa majora de alergii, tulburari de comportament si alte probleme mai grave pe termen indelungat ».

 

China, paradisul coruptiei si a ceea ce vine la pachet cu ea : frauda.

In China, 2008 s-a declansat scandalul laptelui contaminat cu melamina. Ingestia de melanina provoaca grave probleme renale , ducind la persoanele sensibile (copii de exemplu) la insuficienta renala severa, culminind cu necroza si deces.

Frauda din 2008 a fost de asa proportii , incit cea mai mare parte a laptelui de consum (lichid sau sub forma de praf) a fost contaminata, la fel si produsele in care acest lapte a fost folosit : iaurt, brinza,ciocolata, biscuiti sau bomboane cu caramel.

Scandalul melaminei e doar unele din multiplele scandaluri alimentare care zguduie regulat China ( piine colorata cu vopsea toxica, reziduuri de ulei reciclate ca ulei alimentar, porci tratati cu anabolizanti cancerigeni, legume tratate cu formol, carne de sobolan sau de vulpe vinduta pe post de carne de vita, carne avariata reciclata si pusa in vinzare…etc).

Si daca lumea isi imagineaza ca ceea ce se intimpla e trist pentru chinezi, dar nu afecteaza restul lumii, situatia nu e deloc asa : produsele alimentare chinezesti sunt exportate peste tot in lume . De exemplu doar in anul 2013 , Europa a importat produse alimentare venind din China, in valoare de 5 miliarde euro.

Astfel incit in 2007 s-a gasit melanina in alimentele pentru animale domestice din Statele Unite , alimente provenite din China ( si care au provocat moartea a mai mult de 8500 ciini si pisici). In 2008 au fost gasite doze mari de melanina in turtele de soia importate din China de o firma franceza. Tot in 2008 a fost depistata melanina in produse alimentare europene, fabricate cu lapte chinezesc : dulciuri din Germania, in Belgia si Franta. Si asta nu e totul : doar o infima parte din produsele alimentare provenind din China au fost controlate.

Despre provenienta produselor

Va plac melcii de Burgundia ? Hribii de Bordeaux ? Mustarul de Dijon ? Ierburile de Provence ?

Ce nu stiu clientii e ca toate produsele astea nu vin din Burgundia, Bordeaux, Dijon sau Provence, majoritatea nu vin nici macar din Franta. Semintele de mustar care provin din India, Canada sau Australia sunt folosite pentru fabricarea in Germania sau Olanda a « mustarului de Dijon »

Si ierburile de Provence ? Credeti ca vin din Provence ? Nici vorba : cimbrul din Maroc sau Albania, busuiocul si maghiranul din Egipt si rozmarinul din Tunisia.

Melcii din Burgundia ? Nu ! Din Rusia, Polonia sau alte tari din estul Europei. Alte specii comestibile vin din Turcia , iar cele mai insipide si indigeste , care nici macar n-ar avea dreptul sa fie numite « melci » sosesc in blocuri congelate din Indonezia sau din alte tari ale Asiei de Sud-Est.

Bineinteles melcii sunt prelucrati in tarile de origine dupa metodele locale. Si este legal sa etichetezi « melci de Burgundia prelucrati in Franta », atit timp cit ultima etapa, care consista in a adauga putin unt cu patrunjel in cochilie, e realizata in Franta.

Autorul povesteste ca vizita uzinei din Turcia unde se prelucrau melcii pentru export i-a taiat tot cheful de a mai minca vreodata asa ceva : pe o caldura inabusitoare ,in curtea betonata , zeci de gramezi inalte de cochilii de melci se aliniau ca niste musuroaie imense, la baza acestora se scurgea un lichid negru si acoperit de muste. Peste tot roiau mii si mii de insecte zburatoare. Mirosul era pestilential. In unele cochilii se mai observau resturi de melci si viermi albi care se hraneau cu resturile de acolo. Cochiliile erau altfel spalate natural de soare si insecte, cind nu mai ramineau deseuri solide, totul era tratat in soda caustica, limpezit si…lua directia uzinei, unde cochiliile erau umplute..

Hribii de Bordeaux ? Majoritatea vin direct din China, restul din tarile de Est si uneori chiar din Africa de Sud. Calitatea lor e mediocra din toate punctele de vedere, dar clientii francezi (industria si hipermarketurile) sunt incintati sa propuna consumatorului « hribi de Bordeaux » la pret de fasole verde…

Trufele de Périgord pe care firma unde lucra autorul cartii le-a importat cu tonele din China, au fost cumparate de clienti francezi, care le vindeau unor societati care le apartineau, ba din Spania, ba din Luxemburg, mentiunea privind provenienta chinezeasca de pe actele insotitoare, se  ratacea undeva pe drum, astfel ca trufele intrau din nou in Franta, cu mentiunea unei origini spaniole, ba italiane. Trufele astea fara gust au fost folosite apoi in diverse pateuri, foie gras sau alte delicatese cu trufe, impreuna cu o doza buna  de « aroma de trufe » .

« Transformat in Franta » nu inseamna deloc « origine franceza ». In conservele care folosesc pui « transformati in Franta », se gasesc in general gaini ce vin din Brazilia sau Thailanda, tranportate in saramura (pentru a evita taxele de vama pentru produsele in conserva), pe vapoare. Cum sunt crescute gainile astea ? Cum sunt tratate ? De ce Europa autorizeaza importul carnurilor provenind din tari care folosesc antibiotice si alti factori de crestere chimici, interzisi in Europa ?? Celor din industria agroalimentara putin le pasa, ca doar nu maninca niciodata carne din conserva !

Iar consumatorii sunt naivi si usor de pacalit . Nu au o educatie de igiena alimentara de baza si nici nu vor sa se instruiasca. Nu citesc listele de ingredienti si nu inteleg nimic din valorile nutritionale.

Asociatiile de consumatori frantuzesti nu fac mare lucru. In schimb in Germania, asociatia de consumatori Foodwatch este foarte activa si eficace, obtinind de multe ori retragerea din vinzare a unor produse sau chiar modificari ale legislatiei.

Va urma…

 

Tort Padurea Neagra-Schwarzwälder kirschtorte

De 7 ani  ne petrecem cite o saptamina de vacanta  in Padurea Neagra. Cred ca peisajele care seamana mult cu cele din Ardeal ne fac sa ne simtim asa bine si sa ne intoarcem in acelasi loc an de an. Am fost deja de 10 ori, pentru ca avem ani in care mergem si primavara si toamna. Si ne plac si prajiturile zonei, deci  tortul Padurea Neagra. L-am degustat in multe locuri si , in fiecare,  e putin diferit, uneori mai bun, alteori nu prea, dar portiile sunt peste tot generoase. Dupa prima vizita, la intoarcerea acasa, am cautat pe site-uri germane o reteta , ca sa-l pot face si eu. Mi-a placut asa de mult, incit in ultimii ani , cind am mers in vacanta , am preferat sa gust alte prajituri…ca stiam ca acasa imi pot face tort Scwarzwalder cu care sigur nu dau gres.

Asadar, reteta:

Blatul

  • 150 g ciocolata neagra
  • 75 g unt
  • 6 oua
  • 180 g zahar
  • 100 g faina
  • 25 g amidon (de porumb)
  • 1 pachet praf de copt

 

Umplutura visine

  • Aprox 700 g visine congelate sau o conseva mare de compot de visine
  • 250 ml suc de visine ( cel lasat de visinile congelate sau siropul din compot)
  • 2 linguri amidon de porumb
  • 3 linguri de zahar (doar cind se folosesc visine congelate)
  • 2 linguri Kirsch (tuica de visine)

 

Umplutura frisca

  • 500 ml frisca lichida
  • 25 g zahar vanilat

 

Sirop

  • Un pic de suc de visine
  • apa
  • 2 linguri de zahar (daca se foloseste siropul din compot, nu se mai adauga zahar).
  • 1 lingura kirsch

 

Decor

  • 17 visine (sau 17 cirese glasate sau visine din visinata)
  • 300 ml frisca lichida (se pot folosi doar 200 , atunci nu se mai decoreaza si marginile tortului)
  • 15 g zahar vanilat ( sau doar 10 daca se foloseste frisca mai putina).

 

 Preparare: se incepe in ziua dinaintea celei in care se maninca.

Cu o zi inainte:

Blatul

Topiti ciocolata cu untul si lasati sa se raceasca. Separati ouale: galbenusele le bateti bine cu zaharul, incorporati ciocolata topita, apoi faina, amidonul si praful de copt. Bateti bine albusele si incorporati-le cu grija, amestecind cu o spatula, in amestecul precedent. Cum amestecul e destul de compact, incorporez in el , batind cu mixerul, o lingura-doua din albusele batute. Apoi adaug restul albuselor, amestecind delicat cu o spatula. Coaceti 40-45 minute la Termostat 4.5 ( 140°C) , verificind la sfirsit cu o scobitoare daca aluatul e copt. Eu folosesc o tava cu diametru de aproximativ 23 cm.

La citeva minute dupa ce ati scos blatul din cuptor, rasturnati-l pe o grila (asta ar fi ideal, eu il rastorn pe o farfurie mare). Cind s-a racit se taie in 3 bucati…asta e putin mai greu de facut cu un cutit,  mi-am cumparat special o scula speciala cu 2 fire de otel. Mai exista varianta de a coace 3 blaturi, nu e cea mai buna, pentru ca blaturile sunt uscate la suprafata ( patisierii nu recomanda), eu n-am incercat, dar poate nu-i rau.

 

Siropul

Se amesteca toate ingredientele. Eu am redus cantitatea de kirsch din reteta la minimum, astfel incit in tortul gata facut nu se simte. Ca dovada , am folosit odata din greseala tuica de prune, nimeni nu si-a dat seama. Voi puteti sa „alcoolizati” mai tare tortul. Si cred ca se poate folosi foarte bine visinata in loc de kirsch, n-am incercat , ca n-am , dar cred ca iese  foarte bun.

 

Umplutura de visine

Francezii din zona noastra nu prea folosesc visinile in alimentatie. Cu toate ca in zona  erau pe vremuri multe livezi cu „cerises de Montmorency”. Mi-a trebuit ceva timp sa ma dumiresc ca aceste cirese de Montmorency sunt ceea ce numim noi visine. Ei spun ca sunt un soi de cirese si ca n-au nimic de-a face cu visinile, carora li se spune „griottes”. Paranteza a fost ca sa va explic de ce folosesc doar cirese din compot sau congelate, dar puteti folosi visine proaspete.

Se pun visinile intr-o strecuratoare si se incearca se se scurga cit de mult suc. Se amesteca amidonul cu zaharul daca e cazul ( daca se folosesc visine congelate) . Se adauga putin suc , pina devine ca o crema. Se pune la fiert restul sucului, cind da in clocot se adauga amidonul, se lasa inca putin la fiert, se adauga visinile si se ia de pe foc. Cind e rece se adauga kirsch-ul .

Umplutura de frisca:

Se bate bine frisca in care ati adaugat zaharul. Frisca participa foarte mult la gustul tortului, asa ca NU folositi frisca vegetala, nici frisca UHT. Cea mai bune e frisca proaspata, cruda daca se poate. Nu se pune nici intaritor.

 

Asamblare

Se aseaza prima foaie pe un platou , se insiropeaza (nu foarte mult) . Apoi se distribuie uniform pe ea jumatate din umplutura cu visine. Teoretic jumatate, eu am vazut ca prin Padurea Neagra , la tortul lor nu exista decit un singur strat, asa ca pun toata umplutura. Se lasa putin sa se gelifieze si se adauga deasupra, cu grija jumatate din frisca batuta.

Se adauga a doua foaie, se imbiba uniform cu sirop (nu exagerati totusi), se pun restul de visine (daca va doriti cu 2 straturi), deasupra restul de frisca.

Se adauga si a 3-a floaie, care se imbiba cu sirop. Si se lasa in frigider pentru a doua zi.

Stiu ca pare complicat, dar in cam 2 ore e totul gata cap-coada si bucataria curatata.

A doua zi

Se bate frisca pentru decor, cu zaharul, se unge tortul cu o parte din ea, se ung si marginile in caz ca alegeti varianta cu mai multa frisca (eu nu o fac). Apoi se rade deasupra ciocolata amaruie. Se pune frisca ramasa intr-o poche speciala pentru decorat (eu folosesc o punga de plastic, dar am un virf special). In caz ca nu aveti, merge si cu o lingurita. Se imparte imaginar tortul in 4, apoi fiecare sfert iarasi in 4, deci 16 felii :pentru fiecare felie se face un mot de frisca, deasupra caruia se adauga o cireasa. Se face un mot si in centrul cercului si se pune ultima cireasa pe tort.

Mie imi iese cam asa . Am facut si mai bine, aici am folosit cite o jumatate de visina la decor si n-am avut poche de decorat, am pus cu lingurita gramajoarele de frisca)

Tort Padurea neagra

Tortul e chiar mai bun zilele urmatoare: blatul devine mai moale, mai insiropat cu frisca.

Eu zic sa va aventurati sa-l faceti, chiar daca pare putin complicat. Ati remarcat ca nu e foarte dulce, nici nu e gretos de la prea multa frisca (ni s-a intimplat prin Padurea Neagra sa dam peste asa ceva).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prajitura cu mac

Am mincat mai demult in Germania o prajitura foarte buna cu mac, cind am venit acasa am cautat o reteta pe situri nemtesti, am gasit-o pe asta si sunt foarte multumita de ea.

Un mic truc: daca imi plac lucruri mincate prin alte tari , aflu cum se numesc in limba tarii respective, apoi dau cautare si aflu de pe situri sau bloguri de acolo reteta.

Coca:

  • 150g faina
  • 1 ou
  • 65 g unt
  • 65 g zahar
  • 1 lingurita praf de copt

Umplutura:

  • 1 plic zahar vanilat
  • 250g mac, macinat
  • 50 g gris
  • 140g zahar
  • 50g amande macinate sau taiate marunt
  • 50g unt
  • 400 g lapte
  • 50g stafide
  • 1 ou

Coca: se amesteca toate ingredientele , eu folosesc uneori pate brisee ( 150 g faina, 75 g unt, 38 g apa) in loc de coca initiala ( ca sa scad cantitatea de zahar). Am remarcat ca iese mai buna (mai umeda) daca are coca si deasupra  , asa ca impart coca la 2 si cu multa rabdare intind doua foi. Daca ma rezum la una singura: iese groasa si vine si pe peretii tavii. Tava e relativ mica ( 24X24 cm).

Umplutura: se pune la fiert laptele cu untul , la sfirsit se adauga restul ingredientelor mai putin oul. Se lasa sa se raceasca , se adauga oul, se amesteca. S-ar putea sa mai fie nevoie de adaugat lapte.

Am redus si cantitatea de zahar fata de reteta originala, asa ca nu iese prea dulce,folosesc zahar de trestie nerafinat, mi se pare ca da o aroma f placuta.

Alte simplificari: am renuntat la amande, n-aveam in casa cind am vrut odata sa o fac, am remarcat ca gustul ramine la fel. Nu pun nici zahar vanilat totdeauna, n-am remarcat mari diferente, probabil din cauza zaharului nerafinat. Nu pun nici stafide, ca nu le plac copiilor.

Se tapeteaza tava, se pune foaia de aluat , umplutura, eventual foaia de aluat deasupra, o intep din loc in loc cu furculita. O dau la cuptor la Th 4,5 ( cam 140°), pina foaia de deasupra se rumeneste putin.

Pofta buna!

Later edit: imi dau seama acum ca amande se spune migdale in romaneste. Scuze pentru greseala, nu mai modific reteta, intelegeti voi. Oricum, puteti renunta la ele 🙂

Video foarte interesant despre nocivitatea deodorantelor

Trebuie sa spun din start ca nu-mi place sa urmaresc video-uri. Mi se intimpla extrem de rar sa ma uit la cite unul a carui link apare pe FB sau pe vreun un blog. Dar asta mi s-a parut asa de interesant, incit am spus ca trebuie neaparat sa-l arat si altora.

Din pacate e in franceza, dar daca sunt doritori, il rezum si traduc cu mare placere.

Vorbeste despre diferenta intre deodorant si antiperspirant, despre nocivitatea sarurilor de aluminiu continute in antiperspirante, despre  piatra de alun care e mai periculoasa decit antiperspirantele, despre importanta citirii etichetelor produselor… iar la final o reteta de deodorant , realizabila usor de oricine, ieftina si eficace.

Link-ul e aici

 

 

Familia noastra si mesele la restaurant

Pe vremuri mergeam des la restaurant : oriunde, cu orice pretext. Cu timpul am devenit mult mai selectivi.

Experienta ne-a invatat mincam mai bine decit acasa doar la restaurantele care depasesc un anumit nivel. Asa incit in ziua de azi mergem rar la restaurante, platim mai mult per iesire, dar in ansamblu facem economii fata de acum ani de zile. Aplicam si aici principiul dupa care ne ghidam cind cumparam haine sau incaltaminte : mai putin, dar de calitate.

Acum avem doua reguli de la care nu ne abatem, cel putin cit suntem pe linga casa. In vacante mai facem exceptii de la prima din ele, desi de multe ori preferam sa cumparam mincare mai scumpa, specifica locului, si sa o servim unde suntem cazati (de obicei avem apartamente cu bucatarie).

  • Nu mergem la restaurant ca sa ne umplem burta. Asta e legat de ce ziceam inainte, acasa putem minca mai bine, mai ieftin, stim ce ingrediente folosim. Cineva care a facut practica prin lanturi de restaurante ne spunea ca acolo pina si legumele vin direct din congelator (ambalate in pungute de plastic) in cuptorul de microunde, iar apoi aterizeaza pe masa clientului.
  • Nu mergem la restaurant seara. Pe vremea cind faceam asta, mincam prea mult, dormeam rau, erau bani aruncati.

 

Astfel ca in ziua de azi avem traditia de a iesi la restaurant cu ocazia aniversarilor noastre : sarbatoritul alege restaurantuL Mai iesim daca avem de sarbatorit ceva deosebit, iar de aniversarea casatoriei ies cu sotul la cite un restaurant scump.

De ziua mea aleg invariabil un restaurant gastronomic, situat pe o colina, nu departe de noi, cu vedere la tot Parisul. L-am ales pentru mincarea buna, gatita din produse de sezon Acum citiva ani am vazut pe site-ul lor ca-si incurajeaza clientii sa le viziteze bucataria. Cind chef-ul a venit pe la masa noastra sa mai discute (face asta cu toti clientii), l-am rugat sa ne duca si pe noi in « spatele decorului ». Am fost impresionati. Bucataria era relativ mica, luminoasa si…goala, fata de ce ne-am fi asteptat noi. Erau vreo 5 bucatari, care fiecare isi vedea de treaba lui, cu mult calm. Era exact contrariul fata de ce ne-am imaginat vazind filme sau emisiuni la televizor : totul era linistit, ordonat , nici o graba, nici un stres. Chef-ul ne-a explicat cite ceva legat de munca lor, in timp ce ne-a facut un mic tur al bucatariei. Ne-a mai invatat tehnica de a reusi un steak perfect de vita in singe. M-a impresionat si faptul ca foloseau doar tigai cu exteriorul de cupru. De atunci, ma duc cu si mai mare drag la restaurantul lor.

Mai este o regula pe care o aplicam in momentul cind alegem restaurantul : lista de bucate sa fie scurta. Cu cit mai scurta cu atit mai bune, o lista lunga indica faptul ca produsele n-au fost preparate atunci, pe loc.

Ne ajuta mult la respectarea regulilor de care ziceam si obiceiul ca aici, cel putin in anturajul nostru, ne invitam unii pe altii la mese, iesim extrem de rar la restaurant cu prietenii . Si , chiar si atunci, francezii sunt foarte chibzuiti, asa ca ultima iesire a fost in cadrul unei operatii promotionale «  maninci in doi, platesti doar unul » si a fost o reusita.

In Romania, situatia e exact invers : cu prietenii ne vedem la restaurante, de obicei seara, dar, cum ziceam, in vacante mai lasam de la noi. Prin Romania ni s-au intimplat si lucruri care ar fi amuzante, daca n-ar fi triste. De exemplu la un restaurant din centrul Timisoarei, recomandat de cineva : lista de bucate lunga-lunga, deci semn prost. Cind intreb chelnerita daca supa de ciuperci e facuta de ei,  imi raspunde plina de mindrie : « e din plic, dar e imbunatatita de noi ». Hmm…ce sa mai spun?

 

Si ? La voi ? Care e relatia voastra cu restaurantele ?

 

Sa vorbim despre … paduchi. Cum scapam de ei simplu si relativ rapid

In copilarie,  putinii dintre noi care aveau paduchi erau aratati cu degetul , iar prin cartier inca se mai stia de cite cineva care avusese paduchi, chiar daca trecusera de atunci ani buni. Unde mai pui ca respectivul era tuns la zero si tratat cu petrol, deci imposibil sa scape neobservat de cei din jur.

Cind am venit in Franta, insa, am constatat ca infestarea cu paduchi e ceva banal. La toate scolile apar din cind la avizier afise care spun «  paduchii au revenit, va rugam tratati-va copiii ». Nicaieri copiii nu sunt controlati, cum era cazul pe vremea mea, de fapt aici nu se face nici un control : la inscrierea intr-o institutie de invatamint sau tabara , in afara de carnetul de vaccinare, nimeni nu cere adeverinte medicale.Nu tu exsudat faringian, control coproparazitologic, nimic.

Parintii sunt resemnati. Afisele publicitare imense pentru produse anti-pediculoza , care apar toamna in vitrinele farmaciilor spun mult despre amploarea contaminarii. Paduchii nu inseamna lipsa de igiena, poate chiar dimpotriva.

Noi, in cei aproape 20 ani de Franta, am fost afectati de 2 ori. Prima data acum vreo 12 ani : fata , care avea un par lung si des. A doua oara…eu insami (par lung si greu de pieptanat), vara trecuta. Tot gindindu-ma de unde m-am procopsit cu ei, am identificat sursa : coaforul de aici (altfel un coafor bun , central si relativ elegant). Eram in Romania cind mi-am pus diagnosticul. Am dat fuga la o farmacie si,  cu multa jena, am cerut un produs anti-pediculoza. Farmacista mi-a spus ca vindusera multe , pentru ca au venit numerosi  romani din Spania care au avut si ei nevoie. Deci in Romania paduchii sunt adusi de diaspora 🙂

Dupa doua contaminari, pot sa ma declar experta in scapat de paduchi rapid si eficace.

Despre ciclul de viata al paduchilor aflati mai multe de pe situri bine documentate. Eu ma rezum doar la a spune ca paduchii nu sar, se tirasc doar, deci transmiterea se face in general de la cap la cap. Eventual prin instrumente de coafat, caciuli, casti. Un paduche, din cauza faptului ca are nevoie de hrana mai bine zis de singe , nu supravietuieste mai mult de 24 ore departe de o gazda. Ouale trec prin fazele de larve si nimfe, inainte de a ajunge adulti. Ouale , de culoare alba stau lipite de firul de par. Larvele si nimfele stau la baza firelor de par.

Paduchii nu produc de la inceput mincarimi la toate persoanele. Mincarimile pot sa apara la 1-2 saptamini de la contaminare, cind deja tot capul e infestat. Uitati-va bine in spatele urechilor si pe ceafa, unde apar pete rosii , ca urmare a iritatiilor de la intepaturi, mie asta mi se pare un semn important. Alt semn e reprezentat de formatiunile albe , care la prima vedere se confunda cu matreata, dar , spre deosebire de ea, ramin lipite de firul de par . Altfel eu una n-am reusit sa vad niciodata paduchi vii miscindu-se prin par.

Buuun, odata ce ati stabilit ca e vorba de paduchi, se pune problema eliminarii lor. Tratamentul clasic cu insecticid omoara tot : paduchi , larve, oua. Problema e toxicitatea pentru om, cit si faptul ca paduchii au dezvoltat rezistenta la insecticide. Asadar acum se foloseste indeosebi un tratament care actioneaza mecanic : uleiul si siliconul din produs asfixiaza paduchii. Teoretic insectele adulte mor, dar ramin ouale si larvele, asa ca dupa o saptamina aplicarea de produs trebuie repetata, ca sa moara si « tineretul ». Totul e indicat clar pe ambalajul produsului. Paduchii tineri nu pot inca face oua, asa ca ciclul se opreste aici. In teorie. Practic, uneori e nevoie de inca o tura de tratament si inca una. Am cunoscut persoane care si-au facut 9 ture de tratament.

In general produsul anti-paduchi vine la pachet cu un pieptene cu dinti foarte desi, metalici. Pieptenul asta mi se pare foarte important, pentru ca dupa aplicarea tratamentului se piaptana cu grija fiecare suvita, astfel  paduchii morti (uneori doar ametiti !) sunt indepartati.  Se face operatiunea asta deasupra vanii, chiuvetei, sau unui lighean mare. Experienta m-a invatat ca daca repetam pieptanarea zilnic (pe parul ud, sau dat cu balsam sau sampon) pina la aplicarea celui de-al doilea tratament, scapam sigur. Unii recomanda ca in loc de produs special sa se foloseasca unt de cocos, care se lasa pe par o ora, si se piaptana cu grija fiecare suvita deasupra vanii. Acum as proceda asa, sper sa nu mai fie nevoie. Altii spun ca pieptanarea timp de 10 zile cu pieptenul special , elimina de tot paduchii. Inclin sa le dau dreptate. Mai exista si pieptene electrice, care electrocuteaza insectele si larvele care-i ies in cale , n-am folosit, pentru ca lumea spune ca nu e eficace.

Se mai pune problema igienizarii lucrurilor cu care capul paduchios a venit in contact. La prima infestare mi s-a parut o operatiune complicata, la a doua am simplificat.

Daca n-aveti chef sa va legati la cap cu spalatul lenjeriei de pat la 60°, luati tot ce a putut veni in contact cu paduchii, puneti intr-o punga mare de plastic pe care o pastrati inchisa ermetic timp de o saptamina, dupa care tot ce ar putea misuna pe acolo a murit. Spalati la la ce temperaturi doriti, cu alte rufe , nu mai conteaza.  Nu folositi pungi de gunoi pentru « izolare », pentru ca interiorul e tratat antibacterian si nu se stie ce substante trec in rufe.

Pentru lucruri de mici dimensiuni (includ acolo fete de perna, fulare, caciuli, pieptene ,tot ce socotiti ca ar putea fi infestat) exista congelatorul .La ultima despaduchere nu m-am preocupat de cearceaf sau fata de plapuma…oricum se zice ca nici fetele de perna nu ar fi infestate pentru ca paduchii nu se plimba, iar larvele stau lipite de firul de par. Am pus asadar fetele de perna la congelator , iar a doua zi le-am spalat normal, cu restul rufelor. Ca sa fiu si mai sigura ca fata mea de perna e deparazitata, am inceput sa folosesc doua fete pe care le puneam pe rind la congelator de cum ma sculam.si o scoteam pe cealalta la folosit. Am pastrat acolo si pieptenul special (intre doua folosiri), peria de par , elasticele de par folosite.

 

Va doresc sa n-aveti nevoie de sfaturile mele…dar in caz ca…eu zic ca metoda mea e destul de simpla si rezuma tot ce am citit legat de subiect.

 

 

 

 

 

Produse cosmetice : cititi cu atentie eticheta !

Eu consider ca n-are rost sa adaug la poluarea cu care vrind-nevrind venim in contact, inca o poluare pe care mi-o fac cu mina mea, folosind un produs cu ingrediente periculoase. Pentru ca pielea e un foarte bun vector pentru diversi compusi nocivi iar efectele acestora se vad in timp , afectindu-ne atit propria sanatate cit si cea a copiilor nostri.

Asa ca atunci cind cumpar un produs cosmetic , regula mea e sa citesc eticheta. Trec peste imaginile frumoase si promisiunile imbietoare, si ma uit pe spatele ambalajului,  la lista de ingrediente cu denumirea internationala (INCI). Am in cap citeva substante pe care vreau  sa le evit si ma uit daca produsul le contine. Nu-mi place nici daca lista e excesiv de lunga, de obicei nu prevesteste nimic bun.

Dar intii vreau sa vorbesc despre greenwashing. Ati auzit de el ? E un procedeu marketing sau de comunicare care consista in a da o imagine ecologica si responsabila unei marci sau linii de produse, desi nu e deloc cazul, ba uneori asta ascunde niste practici care sunt exact contrariul.

Se bazeaza pe naivitatea consumatorului , care se lasa sedus de campaniile publicitare care pun accentul pe natural.  Cel putin in Franta, exemplul tipic de firme care practica greenwashing-ul sunt Yves Rocher sau L’Occitane

Sunt mai multe tehnici de greenwashing, printre care :

-numele marcii, care sugereaza natura, bio, ecologie

-numele produsului care sugereaza aceleasi lucruri

-game de produse bio si ne-bio, dar cu ambalaj asemanator

– insemn mare pe eticheta BIO cu un mic asterix, care precizeaza mai incolo ca bio e doar unul din multiplele ingrediente, eventual un component al parfumului produsului

– alaturarea a doua ingrediente din care unul e bio, unul nu, dar consumatorul neatent  crede ca ambele sunt bio

-ambalaj cu poze si ilustratii frumoase care sugereaza natura

Pe lista de pe eticheta, ingredientele apar in ordinea descrescatoare a cantitatii lor in produsul final. Apar cu denumirea lor INCI ( din International Nomenclature of Cosmetic Ingredients). Numele tuturor ingredientelor folosite in industria cosmetica ( mai mult de 16 000 la ora actuala) au fost definite si inregistrate intr-o lunga lista (nomenclatura). Astazi in Statele Unite, tarile Uniunii Europene, Japonia si Canada , toate firmele sunt obligate sa afiseze compozitia INCI pe eticheta ambalajului sau a recipientului produselor cosmetice.

Dadeam in articolul despre aditivi un link spre o lista cu ingredientele de evitat. E in franceza, dar destul de usor de inteles .

Substances à éviter

Substantele  periculoase sunt cu atit mai mult de evitat cu cit produsele ramin pe piele. E logic ca o crema folosita zilnic, care patrunde in piele, e mult mai periculoasa decit un sampon sau sapun, de exemplu.

Toate sunt de evitat neaparat pentru copiii pina la 3 ani, iar perturbatorii endocrinieni , trebuie eliminati si in cazul adolescentilor sau al femeilor insarcinate.

Am vrut sa iau la decorticat un produs Yves Rocher, am intrat pe site, dar nicaieri nu erau listate ingredientele . In schimb am remarcat  accentul pe « natura, bio, plante, flori », de ai senzatia ca acum au fost culese din gradina.

Am cautat prin casa, am gasit un sampon 2 in 1 Farmec natural. (Trebuie sa recunosc ca am tendinta sa fiu mai indulgenta cu produsele Farmec sau Gerovital.) Primul ingredient : apa. Apoi Laureth Sulfat, nu e bun, dar e mai putin iritant decit Sodium Lauryl Sulfate. Apoi Sodium Chloride : sare de bucatarie…Nu va mai insir mai incolo, nu apar pe lista cu substante de evitat. Doar la final apar Methylchloroisothiazolinone si Methylisothiazolinone , doi alergeni . Acum depinde de fiecare : noi nu avem copil sub 3 ani, nu suntem alergici, produsul nu ramine pe par, se clateste, zic ca il putem folosi.

Exista  un site independent http://laveritesurlescosmetiques.com/recherche-inci.php  unde putem decortica etichetele. E frantuzesc, dar limba nu creeaza probleme pentru ca numele ingredientelor se face dupa codul INCI, iar rezultatul e usor de inteles pentru oricine .

Notations

De exemplu am introdus aici ingredientele samponului meu Farmec si am obtinut rezultatul urmator :

Farmec inci

Observati ca aflam la ce serveste fiecare ingredient, precum si daca e chimic sau natural. Cum ziceam, samponul asta nu e chiar ideal, dar in cazul nostru merge. Unde mai pui ca-i romanesc!

Citeodata mai scriu acolo ingredientele de la  creme de fata sau solare de la firme vestite. Rezultatele nu ma surprind, de-aia am renuntat de citiva ani sa  le mai cumpar.. Incercati si voi sa faceti asta !

Later edit: copilul mijlociu, mare amator de cosmeticale , mi-a semnalat existenta unei aplicatii pentru smartphone : cleanbeauty. Se fotografiaza eticheta produsului, iar aplicatia semnaleaza eventualele componente nocive. Pentru moment se incarca foarte lent. Paranteza: copilul e de fapt o fata, mai bine zis un adult, observ cu mare bucurie ca multiplele mele cicaleli pe tema cosmeticalelor dau roade si incepe sa-si puna intrebari cu privire la nocivitatea lor.  Oricum nu le prea folosea, mai mult le colectiona.

In concluzie,  faceti abstractie de ambalajul verde sau de imaginile frumoase si uitati-va la lista cu ingredientele produsului. Faceti-va din asta un obicei.

Sistemul educativ in Franta : ciclul gimnazial

 

Sa continui cu sistemul scolar din Franta, azi voi vorbi despre „collège”. Eu ii spun colegiu, nu stiu daca e corect, e echivalentul claselor 5-8 din Romania.

 

Dureaza 4 ani si clasele sunt numerotate in ordine inversa, adica incepe cu 6-ème , apoi 5,4,3. 

 

De formalitatile de inscriere se ocupa scoala primara, ca parinte n-ai nimic de facut decit sa completezi si semnezi hirtiile pe care scoala le trimite in ultimul an. Asta in caz ca nu schimbi adresa sau daca nu-ti doresti un colegiu privat.  Pentru ca si colegiul e in functie de domiciliu.

 

Ei, si cu colegiile astea nu-i asa usor…pentru ca sunt unele situate in zone mai bune si altele in zone mai putin bune. La noi in oras sunt doua colegii : unul considerat bun, altul slab. Cunosc citiva parinti care au incercat cu derogatii, dar n-a mers. Ca norocul, noi apartinem de cel bun. De fapt norocul e ceva relativ: stai in zona buna, mergi la colegiu bun. La colegiul slab vin copii din zone mai proaste, asta vine la pachet cu lucruri mai putin placute,  printre altele cu multi neinteresati de scoala, care deranjeaza orele, cu nivel mai slab al elevilor si cu alte lucruri negative legate de mediile de unde provin . Uneori copiii mei au picat in clase unde nu se studia mare lucru din cauza galagiei din timpul orelor .

 

La colegiu copiii au crescut, deci merg singuri. In cazul nostru e la un sfert de ora de casa.

 

 La sfirsitul scolii primare , copiii si invatatoarea fac o vizita de citeva ore la collège. Tot pentru o acomodare mai usoara , copiii au dreptul sa isi aleaga un prieten cu care sa fie repartizati in aceeasi clasa. Pentru ca sunt multe clase. Mai exista o zi a portilor deschise, simbata, in care viitorii colegieni pot veni cu familia, ca sa viziteze si sa li se explice cum va fi in scoala.

 

Nivelul creste fata de scoala primara, copiii au teme pentru acasa. Ce imi place: sunt pusi sa  gindeasca, sa faca expuneri pe diverse teme, sa lucreze in grupuri de cite 2-3. Altfel nivelul mi se pare mult in urma scolii romanesti. De unde avantajul copiilor care vin direct din Romania:  fara sa faca nici un efort, au notele cele mai mari din clasa.

 

Istoria si geografia fac o singura materie istorie-geografie , fizica si chimia fac fizica-chimie. Manualele contin mai putina teorie, au multe imagini si sunt mult mai practice si ancorate in viata reala decit ce studiam noi.

 

La sfirsitul fiecarui trimestru parintii sunt convocati la o intrevedere cu profesorul principal (echivalentul dirigintelui) ca sa primeasca foaia cu notele si sa aiba o scurta discutie referitoare la scolaritatea copilului. Aceasta evaluare e foarte bine conceputa (daca nu s-a schimbat intre timp): in dreptul fiecarei materii sunt mentionate notele , media elevului, media clasei, media minima si cea maxima a clasei, eventual un mic grafic . Plus o concluzie a profesorului. La sfirsit  sunt notate calificativele. Ele se stabilesc intr-o sedinta cu profesorii , la care participa si reprezentantul elevilor (un fel de sef al clasei).  Nu sunt neaparat in functie de o medie aritmetica, evalueaza in ansamblu rezultatele si eforturile depuse. O evolutie pozitiva e mult mai bine vazuta decit o eventuala stagnare sau chiar o scadere a notelor.

 

Mai exista o intilnire cu toti profesorii clasei,  adica parintii , inscrisi in prealabil pe o lista, vin sa stea de vorba pe rind , intre 4 ochi, cu fiecare profesor. Vorba vine ca stau de vorba, daca ai un copil care-si vede de treaba, profesorul iti spune ca al tau copil nu-i face probleme si pa, la revedere. Asa ca in toti cei 8 ani adunati de parinti de colegieni, am fost doar la prima intilnire, n-am mai vazut rostul altora.

 

Parintii au ocazia sa participe la deciziile care se iau in cadrul scolii prin reprezentanti, care se aleg la fiecare inceput de an scolar. De fapt acesti „delegati” ai parintilor exista la toate nivelurile de scolaritate (de la gradinita pina la liceu). Ziua in care se procedeaza la vot e anuntata din timp, iar scoala incurajeaza si sustine participarea activa a parintilor si organizeaza procesul de votare.

 

Clasele sunt numeroase si componenta lor se stabileste in functie de diverse criterii: nivelul lor sa fie cam acelasi (adica elevii cu probleme se impart in mod echitabil intre clase), limba studiata, eventuala limba facultativa .

 

Ca limbi se incepe in 6-ème cu engleza, in 5-ème cu germana sau spaniola.  Doua limbi sunt obligatorii, dar cine vrea, le poate face pe toate 3. Tot facultativ poti sa studiezi latina sau greaca veche.  S-ar putea sa se fi scos latina si greaca,  ministra invatamintului avea de gind s-o faca, dat fiind caracterul lor elitist. Adica cine le alegea provenea din familii intelectuale, apoi in clasele respective se adunau copii ceva mai dotati , si noi vrem „égalité”. Mai mult, latina si greaca asigurau si la liceu un oarecare avantaj.

 

Notele sunt de la 0 la 20. Si desi ai crede ca daca le imparti la 2, ai echivalentul romanesc, este o diferenta.  Aici trebuie sa muncesti serios ca sa ai un 8 (asa zisul echivalent al unui 4 romanesc). Nu stii, zero. De la 15 in sus se considera note bune, 16 e excelent.

 

La colegiu, in general , copiii maninca la cantina. Amplitudinea orelor de studiu e foarte diferita de la o zi la alta, in intervalul orar 8-17, cu pauza de masa la prinz.

 

Elevii au un carnet de corespondenta, pentru comunicarea scoala-parinti. In carnet e notat si orarul , astfel incit la controlul de la poarta nu sunt lasati sa iasa cei care au inca ore.

 

Pentru absente neanuntate, parintele trebuie sa sune dimineata la prima ora, ca sa explice motivele absentei. Daca nu-i destul de rapid, de indata ce se constata absenta , colegiul suna acasa sa vada daca parintii sunt la curent. Cu intirzierile iar e foarte strict. In schimb , ca parinte poti invoi copilul  scriind in carnet data, ora si motivul.

 

Fiindca orasul nostru e infratit (printre altele) cu un oras nemtesc, altul spaniol si altul englez, in clasa de 4-ème (echivalentul clasei a 8-a) se fac schimburi lingvistice. Nu prea stiu cum e cu cel spaniol sau englez , dar cel german are o lunga vechime. Tot programul vizitelor se repeta de la an la an. Intii vin nemtii in familiile de aici, apoi pleaca ai nostri, cite 10 zile. In timpul asta copiii straini participa la ore sau viziteaza diverse obiective (excursii organizate de scoala) iar in weekend familia gazda incearca sa le faca un program cit mai interesant. Pentru noi au fost doua experiente extrem de pozitive. Cu ocazia asta am observat ca in Germania copiii sunt mult mai autonomi decit aici: unul din copiii mei a circulat prima data cu trenul , neinsotit de adulti, in Germania, cu corespondentul lui. Am  mai remarcat ca in Germania sistemul scolar e complet diferit fata de al nostru.

 

In clasa de 3-ème elevii trebuie sa faca un stagiu de o saptamina intr-o intreprindere. Multi apeleaza la parinti, dar altii isi gasesc singuri stagiul. La noi, copilul cel mare si-a gasit stagiu la restaurantul unui mic hotel (cu care ocazie am aflat multe lucruri „din culise”), iar celalalt la o editura care publica reviste pentru tineret.

 

La sfirsitul colegiului se da un examen numit „brevet”. Se spune ca pe vremuri era serios, acum a devenit o formalitate. Tot la sfirsitul colegiului , elevii isi aleg viitorul liceu. Ales nu e chiar termenul potrivit :  sunt repartizati la un anumit liceu , pe baza unei proceduri informatice, insa in majoritatea cazurilor (copii care n-au o situatie dezastruoasa la scoala) sunt repartizati la liceul de care apartin, in functie de domiciliu. Exista si unele exceptii (liceu privat , liceu specializat sau liceu de elita), dar despre asta alta data.

 

Mi s-a parut interesant sa scriu cum e la fiecare nivel de scoala de aici, pentru ca la inceput nu stiam mare lucru si le-am aflat pe masura ce au crescut copiii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cite ceva despre plantele mele

Azi o sa va povestesc cite ceva despre plantele din casa nostra. Imi plac foarte mult plantele verzi, asa ca e plin apartamentul de ele si ma gindesc ca le-ar prinde bine si altora citeva sfaturi venite din experienta mea.

Cel mai mare e un ficus benjamin, l-am primit in ziua in care ne-am instalat in Franta … Nu era foarte mic nici acum aproape 20 de ani , asa ca va imaginati cit e acum. In fiecare primavara iau foarfeca si il tund fara mila, ii dau o forma oarecum regulata. Tunsul ii face bine, ii ies multe ramuri si frunzulite. Din vreme in vreme intorc ghiveciul cu 180°, ca sa se dezvolte egal in toate partile. Cam o data pe an il duc in baie, il aplec (cu mult efort) deasupra vanii si il curat de praf cu dusul. Altfel sterg frunzele cu o cirpa de microfibra usor umeda sau cu o coaja de banana (partea interioara). La suprafata ghiveciului (care evident, e mare) am pus bile de argila, ca sa mentina umiditatea . Printre ele adaug si pietre sau scoici , amintiri din excursiile noastre. De vreo 2 ani, ca sa cistig loc, ma folosesc de suprafata ghiveciului ca sa pun ghivece mai mici cu alte plante. Pare sa le mearga bine. Ba chiar am agatat un ghiveci cu o planta atirnatoare de una din ramurile ficusului.

Mai am si o craciunita ( schlumbergera) care e cam de aceeasi virsta cu ficusul. E mare, frumoasa si infloreste in fiecare an . Ii pun pamint obisnuit, chiar daca e un cactus. Ca sa infloreasca o tin toata vara pe balcon si o aduc in casa doar cind incepe sa inghete. Am primit sfatul asta de la un domn care avea in grija o intreaga gradina botanica… era directorul ei. Mi-a explicat ca e nevoie de variatii de temperatura zi-noapte, ca in mediul lor natural.

Tot de la acel domn am aflat un principiu pe care-l aplic cu strictete : marimea ghivecelor trebuie sa corespunda plantelor. Un ghiveci prea mare face ca planta sa-si dezvolte prea tare radacinile, in detrimentul frunzelor.

Imi iubesc foarte mult si plantele pe care le-am obtinut singurica , aproape de la zero. In primul rind lamaiiul, care dupa o perioada de stagnare incepe iar sa creasca.in urma tratamentului cu cenusa ramasa de la lesie . Ciudat e ca dupa ce am vazut efectul ei benefic, am aflat ca mai toate plantele au nevoie de un substrat cu pH bazic, mai putin…citricele. Si lesia e bazica.

Celelalte doua sunt plantele de ananas : le-am obtinut de la ananasi pe care i-am consumat, Sunt o multime de tutoriale pe intenet . Am citit ca sansele de reusita sunt de 50%, dar pina acum am la activ 4 incercari, toate reusite (2 plante le-am dat cadou). Sper ca intr-o zi sa am si ananasi.

De citiva ani am hotarit sa avem si plante depoluante in dormitoare. Dintr-o carte unde erau prezentate toate plantele depoluante am ales citeva specii care ni s-ar fi potrivit mai bine. Pina la urma am ramas la Spathiphyllum. Sunt ieftine, usor de intretinut si chiar de inmultit si depolueaza aerul, reducind cantitatea de benzen,formaldehida, tricloretilena, xilen, toluen si amoniac. Inainte de a pleca in vacante, pun toate ghivecele cu Spathipyllum intr-un lighean mare, unde adaug apa cit de multa, fiind doar atenta sa nu depaseasca inaltimea ghivecelor. Cind ma intorc (chiar si dupa o luna) gasesc plantele mai infloritoare decit la plecare.

 

Pe cit mi-e plina casa de plante decorative, pe atit in balcon n-am vrut sa pun decit plante « utile », nu din punct de vedere estetic, ci …alimentar.

Am doua jardiniere unde am semanat rucola. Tai des frunzele cu foarfeca, asa am ce pune in salata . In felul asta nici nu le las sa creasca in inaltime si sa infloreasca.

Cum balconul e orientat spre vest, nu pot pune decit plante de frunze. Mai am menta , rozmarin si cimbru, care trec cu bine peste iarna.

Am observat ca plantele pe care le seman eu sunt mai viguroase decit cele cumparate cu bucata, la ghiveci. In fiecare an ma inversunam sa cumpar cite o planta de busuioc, care se chinuia sa traiasca, in ciuda frunzelor maronii sau decolorate, de ti-era mai mare mila. Ei, anul trecut am semanat mai multe seminte de busuioc si am avut niste frumuseti de plante pina toamna tirziu.

Mai am usturoi si chives, la care le aplic des cite o tunsoare cu foarfeca. Amindoua au trecut peste iarna cu bine. Am incercat sa plantez urzici aduse din padure, nu mi-a reusit, am reusit sa am urzici din seminte, care au rezistat pina toamna, dar n-au reaparut acum in primavara.

Voi cum stati cu plantele ?

 

 

A venit primavara ! Despre recolta de azi: urzici, leurda si…iedera si cum le folosesc

E soare si se simte miros de primavara! Am fost azi la padure si am cules ce se vede in poza: leurda, urzici , iedera…si mitisori de pus in vaza.

Leurda: nu o sa va vorbesc despre binefacerile ei, presupun ca le stiti. Mie imi place mult, pentru ca imi place usturoiul.

O folosesc la salate, cruda.

O adaug in mincarea de linte, cit de multa, taiata fisii. O pun chiar la sfirsit, cind mincarea e gata, amestec citeva secunde si pun capacul

O pun in supe sau dreg ciorba de pleurotus cu smintina si leurda tocata

Fac humus in care o folosesc pe post de usturoi

Fac mincare de leurda : calesc putin usturoi in si mai putin ulei, pun citeodata susan, adaug leurda taiata bucati, o tin pe foc citeva minute, amestecind, pina isi reduce volumul. Apoi am doua variante: ori pun suc de lamiie si sare si gata mincarea.  Ori adaug brinza de capra (proaspata, dar si maturata) sau brinza proaspata de vaci, ori amindoua, amestec putin si gata. Mincarea asta o fac si cu alte frunze comestibile in diferite combinatii : spanac, sfecla, urzici, ridichi, etc.

Urzicile

Trebuie sa recunosc ca nu ma dau in vint dupa gustul lor, dar cum sunt sanatoase,  trisez si fac in asa fel incit sa nu il simt. Cind eram mica, eram obligata sa beau ceai de urzici, imi displacea profund gustul, asa ca nici in ziua de azi nu il support. Ca sa nu ma intepe cind le culeg, imi iau o pereche de manusi vechi de piele (azi am uitat sa le iau). Am observat ca manusile subtiri de cauciuc nu ajuta la mare lucru.

Fac mincarea de urzici la fel ca si cea de leurda, dar intotdeauna cu brinza (ca sa le acopar gustul, dupa cum v-am zis). Sau combin urzicile cu leurda, eventual folosesc spanac si urzici.

Le adaug in mincarea de linte, la fel ca si leurda sau in combinatie cu ea. Pun cit de multe urzici, cind e gata mincarea, mai las 1 minut-doua pe foc. La sfirsit cam jumatate din volumul mincarii e reprezentat de urzici.

Iedera

Nuuu, iedera nu o maninc. Acum citiva ani am incercat-o pe post de detergent, adaugind-o direct in masina. Nu a mers. Dar zilele astea am citit o reteta de detergent care pare sa aiba mare succes, asa ca o voi face. 100g frunze de iedera, cu tot cu codite, se maruntesc cit mai bine si se strivesc, se adauga 1L apa si se fierb timp de 20 minute. Se lasa la macerat 24-48 ore si se filtreaza lichidul, care se foloseste la rufe (1 pahar la o tura de spalat).

Voi folositi urzici sau leurda?